CÂND INTRĂ BOALA ÎN TINE, NU TE MAI FACI SĂNĂTOS

Zilele trecute discutam cu o doamnă în materie de sănătate. Printre altele mi-a spus că e nevoită să ia toată viaţa un anumit medicament ca să aibă siguranţa că se simte bine.

Şi atunci mi-am amintit câteva lucruri despre care fie am citit, fie am urmărit secvenţe video sau chiar filme, sau din experienţe personale şi ale altora.

 

Boala e în mintea ta

 

E foarte probabil că ai auzit şi tu sau poate ai urmărit un filmuleţ care a fost chiar distribuit pe facebook pe marginea acestui subiect. Cert este că s-au făcut anumite experimente pe oameni ca să se urmărească rezultatele. În funcţie de credinţa oamenilor se obţineau rezultate diferite.

Iar experienţele au căpătat denumiri diferite.

  • Efectul placebo. Au fost luate persoane bolnave de anumite boli, şi au fost tratate cu pilula „minune” care era obţinută din zahăr. Evident, pacienţii nu ştiau ce conţinea acea pilulă minune. Dar pentru că li s-a spus că este extraordinară, că are efecte miraculoase, oamenii s-au vindecat. Ceea ce arată că mintea omului are capacitatea de a se vindeca de orice boală ar suferi, pentru că tot mintea este cea care a creat boala.

medicines_water_hires

Şi-mi amintesc aici şi o poveste pe care am auzit-o la Biserică.

Doi prieteni buni, Ion şi Gheorghe, au un vis. Să ajungă la SF. Mormânt.

Anii au trecut şi dintre cei doi prieteni, doar Gheorghe reuşeşte să ajungă la Sf. Locuri din Israel. Ion îl roagă pe Gheorghe să-i aducă şi lui o bucăţică din lemnul Sf. Cruci.

Gheorghe vizitează Sf. Locuri şi nu poate să facă rost de o bucăţică de lemn din lemnul Sf. Cruci. Însă nu ştie cum să-i spună prietenului său, de teamă ca acesta să nu se supere, să nu interpreteze. Aşa că, la întoarcere, găseşte pe vapor o bucăţică de lemn, o aranjează frumos, o lăcuieşte şi i-o dă lui Ion spunând-i că chiar e o bucăţică din lemnul Sf. Cruci.

Pe baza credinţei lui Ion că acea bucăţică de lemn este veritabilă din lemnul Sf. Cruci, începe să vindece alţi oameni şi să facă „minuni” doar prin atingerea celor suferinzi cu acea bucăţică de lemn.

După un timp, Gheorghe, are remuşcări că şi-a minţit prietenul. Aşa că îi mărturiseşte adevărul. Că acea bucăţică de lemn e una oarecare de pe vapor.

Din acel moment, Ion n-a mai putut să ajute pe nimeni, n-a mai putut să vindece pe nimeni cu acea bucăţică de lemn.”

Morala – ceea ce ne îmbolnăveşte sau ne vindecă este chiar credinţa noastră, chiar în mintea şi inima noastră.

  • Efectul nocebo. Pe de altă parte, există o altă categorie de persoane mai mult sau mai puţin bolnave, care sunt tratate cu medicaţie serioasă. Dar pentru că mintea lor spune adesea, „nu mă mai fac bine” ei chiar sunt bolnavi şi nu se mai fac bine.

Prin urmare, boala sau sănătatea este o convingere foarte puternică a omului.

 

  • Dependenţa de boală. Mai există o categorie aparte, aş spune eu, ale cărei convingeri sunt ceva mai subtile sau chiar foarte parşive, foarte ascunse. Dă-mi voie să-ţi spun despre ce e vorba.

Citeam într-o carte o poveste despre o tânără care, vrând să obţină atenţia mamei, ani de zile a fost realmente bolnavă, a zăcut la pat şi a îngrijit-o mama ei. Dar în ziua când mama ei a murit şi nu a mai avut cine să o îngrijească, tânăra s-a ridicat singură din pat fără să mai aibă nevoie de îngrijire medicală sau vreo afecţiune.

Şi poate că te gândeşti că a fost vorba de o persoană diabolică ce voia să-şi chinuiască mama. NU.

Ea chiar a fost bolnavă, dar doar pentru că îşi dorea să fie în centrul atenţiei.

Asemeni acestei persoane, sunt multe altele care se îmbolnăvesc constant pentru că nu le place locul de muncă sau activitatea pe care o desfăşoară acolo.

Sau, altele se îmbolnăvesc pentru că dacă se întorc la muncă, pierd nişte beneficii pe care le-au avut cât erau bolnave.

Altele se îmbolnăvesc pentru că în mintea lor îşi spun constant că sunt obosite şi au nevoie de o pauză etc.

 

  • Sunt prea ocupat/ă ca să mă îmbolnăvesc

 

Cu toate acestea am auzit şi persoane care, deşi muncesc foarte mult (de m-am speriat când am auzit numărul de ore de muncă), mi-au replicat sunt prea ocupată ca să mă îmbolnăvesc.

Ca o concluzie la acest subpunct – persoanele care nu au un scop în viaţă, care se tem să nu piardă nişte beneficii dacă sunt sănătoase, sau cărora nu le place ceva la ceea ce fac, se îmbolnăvesc rapid.

Persoanele care au un scop foarte puternic, care le motivează şi le pune în acţiune, nu au timp să se îmbolnăvească. Ba chiar dimpotrivă, au o motivaţie să trăiască şi chiar să se însănătoşească.

 

Boala îţi este amplificată de medicamente

 

În cartea scrisă de Paul Zane Pilzer Noua revoluţie a bunăstării, autorul, pe baza unor studii şi cercetări, scoate la iveală faptul că medicamentele, pe lângă faptul că au efecte secundare, au şi dublă acţiune.

Noua revolutie a Bunastarii-500x500

Pe termen scurt ameliorează boala, dar pe termen lung o creează, o amplifică.

Adică, în mod logic, orice medicament ar trebui să trateze boala, adică să o elimine.

Dar dacă un medicament te ajută să devii sănătos complet şi nu mai ai nevoie de medicamente, industria farmaceutică, din ce să mai trăiască?

Ea trăieşte din vânzări.

Şi atunci are nevoie să vândă cât mai mult şi cât mai des, la cât mai multe persoane.

Aşa încât, explică autorul, acele medicamente care pe termen scurt te ajută să te simţi ceva mai bine, pentru că sunt ameliorate simptomele bolii, dar au şi anumite substanţe care amplifică îmbolnăvirea.

Şi în felul acesta, pentru că te-ai simţit ceva mai bine după ce le-ai luat, te duci la farmacie (uneori cu prescripţie de la medic, alteori de capul tău) şi iei aceleaşi medicamente iar şi iar şi iar.

Autorul chiar dă exemplu de astfel de medicamente, cum sunt cele pentru tensiunea arterială, colesterol sau arsuri la stomac.

Pe termen scurt îţi reduc problemele de sănătate curente şi te fac să ai încredere în ele. Dar pe termen lung, devii „dependent” de acele medicamente.

 

Iată câteva citate extrase pentru tine din cartea Noua revoluţie a bunăstării.

 

„În prezent, aproximativ 95% dintre medicamentele pe bază de reţetă vândute sunt medicamente de întreţinere – medicamente care tratează doar simptomele unei boli şi pe care este de aşteptat să le iei tot restul vieţii.”

„În ultimele trei decenii, majoritatea banilor privaţi alocaţi pentru cercetare şi dezvoltare în industria farmaceutică au fost cheltuiţi pe produse care tratează doar simptomele bolii, şi nu vindecarea sau prevenirea bolilor, creând, astfel, clienţi pe viaţă.”

Nexium, (unul dintre primele cinci cele mai prescrise medicamente din lume) creat pentru a trata arsurile la stomac, este ultima şmecherie indusă consumatorilor de către companiile farmaceutice. Majoritatea persoanelor care au arsuri la stomac le au din cauza a ceea ce mănâncă, nu pentru că sunt predispuse genetic la reflux gastroesofaringial. O dietă greşită poate provoca depresie, boli de inimă, cancer şi arsuri la stomac. Cu toate acestea, atunci când corpul lor ţipă de durere după ajutor, milioane de oameni iau această mică pastilă mov pentru a opri sistemul de alarmă natural al corpului lor (de exemplu arsuri la stomac) să funcţioneze, astfel încât să poată consuma în continuare alimente nesănătoase.”

                                                                                                Paul Zane Pilzer

 

Si cum spuneam, medicamentele au şi efecte secundare. Creează alte afecţiuni.

Din momentul în care ai ales să devii client fidel anumitor medicamente, treci în scurt timp şi la altele pentru altă afecţiune, apoi la altele.

Până ajungi să ieşi din farmacie cu punga de medicamente.

Crede-mă că nu exagerez.

Am văzut astfel de persoane.

Şi totul pleacă de la faptul că oamenii nu stau să cerceteze care este adevărata cauză a îmbolnăvirii şi, eventual, eradicarea acesteia. Ba chiar se supără atunci când medicii le prescriu vitamine (pe motiv că se îngraşă).

De aici şi ideea, credinţa chiar, că odată ce intră boala în tine, nu te mai faci sănătos.

 

Ai nevoie de consult medical, regulat

 

Doamna cu care am vorbit, şi despre care ţi-am spus la începutul articolului, printre altele mi-a mai mărturisit că de la primul consult când a descoperit boala, nu a mai fost la medic, nu a mai fost la control, deşi medicul i-a spus foarte clar că după ce ia medicaţia respectivă să se ducă din nou la control. În schimb, doamna continuă să ia aceleaşi medicamente şi consideră că trebuie să le ia toată viaţa.

Când auzi astfel de vorbe, ai tendinţa să judeci şi să dai sfaturi.

„Păi, evident, trebuie să te duci la control, nu poţi să iei medicamente după capul tău.”

Şi totuşi, câţi nu procedează la fel?

Poate că oamenilor le este frică de medici (frică ce provine probabil din copilărie, când făcea copilul multe injecţii).

Poate că le este jenă sau ruşine că nu au respectat anumite indicaţii.

Poate că din alte motive, sunt foarte multe persoane care îşi iau medicamentele după recomandarea farmacistului, a unei vecine, prietene sau chiar după reclamele de la televizor.

Iar dacă te simţi mai bine, încetează să mai iei acele medicamente.

 

Pe de altă parte, fiecare boală are o cauză care i-a determinat apariţia. Adică boala nu este cauza, ea este doar simptomul, doar efectul cauzei.

Multe boli sunt cauzate de emoţiile negative cu care se tot încarcă o persoană (îngrijorare, vinovăţie, teamă, furie etc.).

Alte boli sunt cauzate de obiceiuri nesănătoase în asociere cu emoţii negative, gen vinovăţie.

Alte boli sunt cauzate de o alimentaţie nesănătoasă fără vitamine, minerale şi fitonutrienţi.

Şi de foarte multe ori diagnosticele sunt date după nişte analize sumare, ale sângelui sau urinei. Analizele se pot referi strict la anumite minerale din organism (fier, calciu), dar ceea ce nu se caută la analize este prezenţa anumitor vitamine în organism. Ori şi acestea din urmă, au o putere extraordinară în menţinerea sănătăţii.

 

Cum procedez eu?

 

Dacă mi se întâmplă să am o afecţiun (destul de rar), merg la medic să aflu diagnosticul.

E foarte important.

Apoi, pe lângă medicaţia prescrisă de medic, ca să reducă simptomele bolii,  eu mă documentez dintr-o serie de cărţi numite Nutriţie şi biotratamente din care citesc despre rolul diferitelor vitamine sau minerale în apariţia sau regresul unei boli.

nutritie-si-biotratamente---vol-1---phillis-a-balch

Am constatat că adesea, medicii îţi prescriu medicamente care să trateze efectul, durerea, şi nu neapărat să îndepărteze cauza.

Şi din aceste cărţi (4 volume), caut să-mi dau seama care sunt acele vitamine şi chiar minerale pe care le-am neglijat. Apoi, în limita posibilităţilor, îmi completez nutriţia zilnică cu acele vitamine şi minerale (din surse naturale) în aşa fel încât să elimin cauza acelei boli.

Mai completez şi cu convingerea şi chiar afirmaţii pozitive, gen Fiecare celulă din corpul meu radiază de sănătate, de vitalitate şi fericire sau Pe zi ce trece, mă simt din ce în ce mai bine.

Şi funcţionează.

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rog să faci un bine şi să-l distribui şi prietenilor tăi.

 

Cu drag,

Fani Rarinca

cropped-PSX_20140402_0433171.jpg






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber