COPIII DE AZI NU MAI SUNT COPIII CARE AM FOST NOI

copii la joaca

 

Acum o lună şi jumătate mă aflam în oraş la plimbare cu bebeluşul meu. Să-l scot şi pe el un picuţ la aer. Aşa că m-am dus într-un parc de copii din apropiere. M-am aşezat pe o bancă lângă o doamnă care era acolo cu nepoţelul. Discutând despre copilul meu, îmi spune:
Trebuie să aveţi răbdare cu el!” Eu dau din cap şi o ascult mai departe. Apoi zice: „Nu ştiu, da’ parcă copiii de azi nu mai sunt copiii care am fost noi…”
Atunci am întrebat-o, Oare ei nu mai sunt cum am fost noi sau noi nu ne mai putem coborî la nivelul lor? Adică, ne-am obişnuit să avem un program de lucru, ca viaţa noastră să se desfăşoare cu anumită viteză şi nu ne mai putem adapta la ritmul lor. Poate că acum ni se pare că ei se mişcă prea încet pentru ce vrem noi să facem în viaţă. Poate că vrem să le impunem ritmul şi viteza noastră. Şi atunci, chiar trebuie să învăţăm să avem răbdare.

Evident, vorbeam din punctul meu de vedere. Pentru că am observat la mine, că după ce am rămas însărcinată şi nu mă mai puteam deplasa cu aceeaşi viteză ca înainte, am încetinit ritmul şi m-am gândit pentru ce atâta grabă? Şi cu cinci minute în plus sau în minus, tot acolo ajung. Aşa că am micşorat viteza până m-am simţit bine ca să nu obosesc. După ce am născut, mi s-a părut că m-am eliberat de o greutate şi parcă, din obişnuinţă am tendinţa de a dori să fac lucrurile cu aceeaşi viteză de dinainte de sarcină. Numai că iarăşi, lucrurile nu mai sunt la fel. Copilul are ritmul lui. Şi eu trebuie să mă adaptez la el şi nu el la mine.

Dar în această o lună şi jumătate cât a trecut de atunci, această discuţie a „clocit” în mintea mea şi s-a născut o idee de articol pentru blog.

 

CONDIŢIILE S-AU SCHIMBAT

Între timp o altă întrebare s-a născut în mintea mea. Dar noi putem să fim părinţii care au fost părinţii noştri?
Pentru că pe când eram copii ne-am plâns că părinţii noştri nu sunt cum ar fi trebuit să fie. Iar acum, că noi suntem părinţi, ne plângem de copiii noştri că nu sunt perfecţi, aşa cum suntem noi.

VIAŢA MAMELOR NOASTRE

Ştii cum se spune, abia când devii mamă, realizezi efortul pe care l-a depus mama ta, să te crească pe tine. M-am uitat un pic la viaţa mea şi am comparat-o cu a mamei mele de pe vremea în care eu eram bebeluş, acum vreo 40 de ani şi iată ce am descoperit.
Pe vremea aia nu existau scutece de unică folosinţă sub formă de chiloţel, nu se foloseau şerveţele umede de cumpărat, moi şi parfumate cu care să fie şters funduleţul bebeluşului. Mama trebuia să ne şteargă cu o cârpă (mai mult sau mai puţin moale) sau să ne spele. Nu existau maşini de spălat automate. De fapt, poate nici pe cele manuale nu şi le permitea oricine (dacă existau). Aşa că mamele noastre trebuiau să spele toate scutecele şi hainele la mână. Să le cureţe, să le fiarbă şi apoi să le spele manual. Şi toată operaţia asta lua timp, nu glumă.
În afară de asta, nu toată lumea îşi permitea să cumpere detergenţi. Multe mame spălau rufele cu apă de ploaie sau făceau leşie. Iar leşia era uneori aşa de „tare” că-ţi făcea nişte răni la mână de te dureau o săptămână.
Nu existau frigidere, aşa că mamele în afară de a avea grijă de noi, trebuiau să gătească pentru toată familia, zilnic. Şi nu-mi aduc aminte ca mama să-mi fi spus că nu-i ajungeau cele 24 de ore dintr-o zi.
Acum majoritatea dintre noi folosim o maşină de spălat automată, scutece de unică folosinţă, detergenţi performanţi că nu trebuie să trecem rufele de 4-5 ori prin mână când le spălăm. Avem aragazuri, cuptoare cu microunde şi roboţi de bucătărie ca să gătim mai repede şi mai uşor. Beneficiem de frigidere să depozităm mâncarea pe care o gătim o dată la câteva zile şi parcă tot nu ne ajunge timpul să le facem pe toate aşa cum ar trebui. Sau cum am dori.
Dacă eşti mămică acum şi ai de crescut unul sau mai mulţi copii, ai putea să duci viaţa pe care au dus-o mama ta şi să fii precum părinţii tăi? Ai putea să renunţi la confortul tău ca să fii ca părinţii tăi? Eu, personal, nu cred că aş putea.

TAŢII ŞI EDUCAŢIA

Pe vremea în care noi eram bebeluşi şi copii, creşterea şi educaţia copilului sau copiilor, era exclusiv responsabilitatea mamelor. Taţii nu se prea amestecau. Mi-amintesc de acum câţiva ani o predică, un preot din Galaţi, care obişnuia să facă legătura în cuvântările lui între vremurile apostolice în care s-a scris Biblia şi evoluţia societăţii până la noi. Ne spunea: „Pe vremea când eram eu copil, taţii nu se amestecau în educaţia noastră. Tata nu m-a luat în braţe niciodată, nu m-a mângâiat şi să-mi spună „te iubesc, fiule”. Singura modalitate de a interveni în educaţia noastră era să pună mâna pe curea atunci când noi, mai năzbâtâioşi, nu o ascultam pe mama”.
În prezent taţii aleg să stea cu copiii, să se joace cu ei, îi îmbrăţişează, îi schimbă de scutece şi îşi ajută soţiile la diferite treburi. Şi tot noi ne plângem.
Câte mame ar putea să-şi crească copilul sau copiii fără să fie ajutate de partenerii de viaţă? Tu ai putea? Mie mi s-ar părea aproape imposibil.

MAMELE ÎŞI REZOLVAU TREBURILE

Cum spuneam mamele se ocupau singure de creşterea copilului sau a copiilor. Se ocupau de toate treburile din casă (curăţenie, gătit, spălat) fără ajutorul soţului. Dacă aveau de rezolvat ceva pe la Primărie sau la dispensar, dacă trebuiau să facă cumpărături, se duceau cu bebeluşul în braţe. Sau în cel mai fericit caz, găseau o vecină pe care o rugau să stea cu copilul până la întoarcerea ei. Taţii nu se implicau să stea cu copiii cât ele aveau de rezolvat diferite treburi.

Pentru că multe s-au schimbat, copiii se nasc şi cresc în prezent în condiţii crescute de confort fizic.

După toate aceste îmbunătăţiri de tehnologie, de confort şi responsabilităţi parentale, cred că este mult mai uşor să creşti şi să educi un copil în zilele actuale. Totuşi, numărul persoanelor care se plâng că e greu şi scump să creşti un copil este mai mare în prezent. Dovadă şi numărul din ce în ce mai mic de copii per familie în prezent faţă de trecut.

INFORMAŢIILE S-AU SCHIMBAT

În colecţia de cărţi „Ne vorbeşte Părintele Cleopa” se recomandă mamelor ca să vorbească cu bebeluşul încă din pântece. Părintele Cleopa spune că educaţia copilului începe din momentul concepţiei. Încă de atunci trebuie să începem să vorbim cu propriul copil. Aşa că eu, fără să mai citesc şi alte materiale am început să vorbesc cu el de pe când era în burtica mea şi să-l mângâi.
Pe când eram în spital, la două zile după naştere, am realizat că copilul îmi aude şi cunoaşte vocea. Şi asistenta mi-a zis că îmi recunoaşte vocea de pe când era în burtică. Apoi am aflat că de fapt copiii pot auzi în burtică şi se pot speria de zgomote puternice precum cele date de maşini de salvare, de aparate folosite în construcţii etc.
Acum am avut curiozitatea să mai şi citesc despre aşa ceva şi am găsit câteva site-uri care confirmă cele de mai sus. Copilul începe să înveţe încă din burtica mamei.
http://smartwoman.hotnews.ro/Ce-invata-bebelusii-inca-din-burta-mamei

http://www.desprecopii.com/info-id-7515-nm-Ce-aude-bebelusul-din-burtica-mamei.htm

http://www.copilul.ro/sarcina/despre-sarcina/Bebelusul-aude-vocea-mamei-in-burtica-a10654.html

Psihologul Augusto Cury, autorul cărţii Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi spune la capitolul Sindromul gândirii accelerate:

„În ce priveşte excesul de informaţie, este fundamental să se ştie că un copil de şapte ani din zilele noastre are mai multe informaţii în memorie decât o persoană de şaptezeci de ani, de acum un secol sau două”.

ŞTIRILE ŞI FAMILIA

Pe vremea când noi eram copii, informaţiile care ajungeau la bebeluş erau cele din familie, de la „radio-şanţ” (bârfitoarele satului) şi eventual de la slujbele bisericeşti. Televizoarele aveau program zilnic de două ore de emisiune, în care existau ştiri ne-adevărate, dar cu înţeles pozitiv. Se spunea despre faptul că „Tovarăşul a vizitat fabrica…”, „Tovarăşa a realizat…”, „În oraşul cutare s-a înfăptuit…, s-a construit”, „în judeţul X producţia se preconizează a fi de…”. aşa că prea multe ştiri negative nu ajungeau la copil, în burtică. Iar copilul nu învăţa prea multe.
În societatea modernă, televizorul ocupă un loc central şi sunt frecvent urmărite canalele de ştiri. După cum spune psihologul Augusto Cury, viteza cu care se derulează informaţiile la televizor determină Sindromul gândirii accelerate.
Mamele însărcinate ascultă ştirile cu înfrigurare şi se îngrozesc de ceea ce aud şi au sentimente de teamă în legătură cu ce ar putea să li se întâmple. Dar nici nu se opresc din ceea ce le face rău şi lor şi copilului din burtică. Multe dintre ştirile prezentate la televizor şi audiate zilnic sunt grosolan exagerate şi sunt peste 99% cu înţeles negativ. Şi foarte multă informaţie negativă ajunge la bebeluş. Nu că după naştere ar ajunge el să recunoască vocea vreunei crainice de la televizor, dar sentimentele pe care le trăieşte mama auzind şi văzând ştirile trec şi la bebeluş şi se imprimă în structura ADN-ului acestuia. Mai multe detalii despre rolul emoţiilor şi al sentimentelor privind modificarea ADN-ului uman poţi găsi urmărind filmul Legea Rezonanţei. https://www.youtube.com/watch?v=MDo8dO6hnjo

COPIII ĂŞTIA AU CALCULATORUL ÎN SÂNGE

Câte mame din vremurile noastre nu spun despre copilul lor că parcă ar avea calculatorul în sânge? Câte nu se miră de faptul că după ce depăşesc un an sau doi, copilul lor a devenit expert în calculatoare şi sparge parolele chiar dacă nu ştie alfabetul. Şi intră pe net pe site-uri pe care mama habar nu are să intre. Şi ştie şi cum să ajungă la site-urile de desene animate sau la orice îl interesează pe el. Pe măsură ce creşte, copilul devine tot mai bun la partea de tehnică atât la calculator, cât şi la telefon şi toate instrumentele electrice de care adultul abia îndrăzneşte să se atingă.
Pe vremea în care ne-am născut şi crescut noi nu exista calculatorul. Acesta a apărut mult mai târziu în existenţa şi viaţa noastră. Poate tocmai de aceea ne este şi foarte greu să ne adaptăm şi să-i învăţăm deplin tainele.

 

CUM ÎNVAŢĂ BEBELUŞII?

Acum câţiva ani citeam o carte de Christian Drapeau „Învaţă cum să înveţi repede” şi am ajuns la partea cu undele cerebrale. Mi s-a părut informaţia foarte plictisitoare cu atât mai mult cu cât erau date valorile în hertzi ale acestor unde. Şi am trecut foarte superficial peste informaţie. Dar de curând am mai auzit de ele urmărind un articol de blog în limba engleză. Aşa că m-am documentat şi acum probabil vei considera că o să te plictisesc eu pe tine. Pentru că îţi vorbesc despre undele cerebrale şi frecvenţele lor. Mă străduiesc să fiu cât mai succintă.

S-ar părea că există patru stări mai cunoscute sau frecvenţe de undă pentru creierul uman.

Starea β (beta) cu frecvenţe între 13-40 Hz, specifică populaţiei adulte, este starea alertă de vigilenţă, de concentrare, de percepţie, de rezolvare activă de probleme.

Starea α (alfa) cu frecvenţe între 7-12 Hz este starea de relaxare, de visare cu ochii deschişi, de vizualizare, de creativitate în care ideile vin sub forma unor flash-uri.

Starea θ (theta) cu frecvenţe între 4-7 Hz este starea normală pentru copiii între 1 şi 13 ani. La adulţi se manifestă la limita dintre somn şi trezie. În această stare există senzaţia de plutire, senzaţie eliberatoare de pace, dispar fricile, se găsesc idei noi şi creative. Este folosită de psiho-terapeuţi pentru tratarea stresului la pacienţi.

Starea δ (delta) cu frecvenţe între 0,1-4 Hz este naturală şi normală la fetus şi la bebeluşii până la un an. Este starea cea mai apropiată de momentul somnului, sau chiar a somnului profund fără vise şi a minţii inconştiente. În această stare se întâmplă magia creierului. Receptivitatea este crescută, aici este învăţarea supremă, se învaţă uşor noi limbi străine. Se dezvoltă intuiţia. Este starea în care au loc viziunile şi vedeniile sfinţilor.

Este starea care acţionează ca o formă de radar prin care este căutată informaţia, persoana ajungând să înţeleagă la cel mai profund nivel lucruri pe care nu le putem înţelege prin procesul gândirii raţionale.” http://www.electro-terapie.ro/index.php/2-uncategorised/166-frecvente-specifice-cerebrale

La adulţi se poate face re-programarea comportamentelor de către psiho-terapeuţi.

http://www.armonieinsuflet.ro/sufletul-si-frecventele-cerebrale/

http://healing.ro/undele-cerebrale/

http://terapiepentrusuflet.com/frecvente-de-unda/

Luând în considerare cele de mai sus, sintetizate de pe diferite site-uri, eu înţeleg că un copil învaţă inconştient tot ce face mama în timpul sarcinii şi în primul an de viaţă. Toate aceste informaţii trec sub formă de coduri în structura ADN-ului său, iar atunci când are nevoie de acele informaţii, le decodează foarte uşor.
Deci dacă pe timpul sarcinii şi a primului an de viaţă, mama şi tata lucrează şi folosesc calculatorul, copilul învaţă în mod inconştient şi codat să îl folosească şi primeşte această informaţie aproape în flux continuu şi repetat. Iar atunci când copiii ajung în faţa calculatorului, ştiu ce să facă, pentru că deţin deja informaţia.

SUGESTII

Deci, dacă vrei să ai copii cum erai tu pe când erai ca ei, iată ce îţi sugerez.

Din momentul în care rămâi însărcinată, renunţă la tot confortul tău, la televizor, la calculator, la telefon etc. şi mergi să locuieşti în casa bunicii. Da, în casa aia de lut şi fără energie electrică. Să te duci la culcare odată cu găinile pentru că nu-ţi dă mâna să cumperi şi să consumi lumânări aiurea. Să dormi pe saltea de paie. Pentru că nu ai frigider, va trebui să găteşti în fiecare zi la soba de la bucătăria de vară chiar dacă afară sunt 35+° C. Să accepţi să ţi se aşeze musca pe legumele proaspăt spălate şi tocate pe care trebuie să le pui în mâncare. Iar când te pui la umbră să te odihneşti, să-ţi faci vânt şi să te baţi de muscă cu o rămurică de nuc, sau de tei, sau… de orice fel de copac ai prin ogradă.

Şi dacă tu eşti dispusă să trăieşti viaţa pe care au trăit-o părinţii tăi şi să fii cai ei, apoi poţi fi sigură că şi copilul tău va ieşi afară să se joace pentru că se va plictisi să se zgâiască toată ziua la patru pereţi goi. Aşa cum ai făcut şi tu. Îşi va face păpuşi de cârpe, aşa cum ţi-ai făcut şi tu. Îşi va construi singur cărucioare de sârmă îndoită cum ţi-ai construit şi tu. Şi va alerga toată ziua desculţ pe uliţa satului fără să simtă că pietricele îi intră în tălpi, aşa cum ai alergat şi tu. Se va căţăra prin toţi copacii ca o pisică, va sări în sus şi în jos, se va tăvăli prin praf şi noroi aşa cum ai făcut şi tu. Se va zgârâia pe mâini şi pe picioare şi pe faţă, îşi va juli coatele şi genunchii şi va curge şi ceva sânge şi ceva lacrimi. Când vine iarna va fi foarte fericit să meargă să se dea cu sania, chiar dacă sania nu e decât o bucată de ceolofan. Si nu se va teme nimeni că se răneşte copilul pentru că nu a văzut ştiri cu copii care nu ştiu ce păţesc la derdeluş sau la locul de joacă. În final, copilul tău va fi fericit că şi-a trăit copilăria şi tot aşa vei fi şi tu că i-ai oferit copilului această şansă de a câştiga sau pierde, de a se lovi cu propriul lui cap de unele necazuri şi astea toate l-au întărit.

Dar dacă tu nu eşti dispusă să renunţi la confortul pe care ţi l-ai creat, nu da vina pe copii că nu sunt cum ai fost tu, că nu e vina lor.
Ei doar au învăţat inconştient să se adapteze din mers la toate condiţiile şi confortul pe care i le-ai creat tu.

COPIII ŞI JOACA

Apropo de joacă. Pe când eram copii, ieşeam şi ne jucam cât era ziua de lungă, atât timp cât părinţii erau la lucru şi îşi vedeau de viaţa lor. Când părinţii ajungeau acasă, mergeam şi noi spre casă, că ni se făcea foame. Părinţii nu ne purtau de grijă toată ziua, noi ne jucam liberi şi cum aveam chef. Ne mai şi accidentam, dar părinţii ne dojeneau cu: „Ei, aşa-ţi trebuie dacă…”. Îmi amintesc de o întâmplare imediat după ce am învăţat să merg pe bicicletă. Părinţii erau plecaţi la lucru, iar eu şi sora mea ne-am luat la ceartă care să meargă să cumpere pâine. Ea a zis că ei i-au spus părinţii să se ducă, iar eu voiam să mă duc, ca să mă arăt că ştiu să merg pe bicicletă. Şi ne-am luat la întrecere. Ea a luat-o la sănătoasa într-o alergare şi eu din urma ei nu am reuşit să a ajung din urmă cu bicicleta. Şi când să ajung la brutărie, pentru că aveam viteză, m-am dezechilibrat şi am căzut într-o tufă de trandafiri. M-am umplut de sânge la coate şi genunchi şi nu-mi amintesc să fi spus apoi acasă cum m-am rănit, de teamă să nu mai primesc şi vreo mamă de bătaie. Dar în momentul de faţă pentru mine este o amintire de nepreţuit, legat de cum mă jucam.

Dar în prezent, copiii ies la joacă, doar când sunt părinţii disponibili ca să-i însoţească. Asta pentru că au auzit tot felul de năzdrăvănii exagerate la ştirile pe care le urmăresc. Iar când îi însoţesc, părinţii au grijă să le spună: „Joacă-te frumos, ai grijă să nu cazi, să nu te răneşti, să nu… să nu”. Pentru că tot pun accent pe ce SĂ NU FACĂ copiii, exact aia se întâmplă şi copii, aleargă, cad, se zgârâie, se julesc etc. Apoi părinţii strigă la ei, cu voci şi tonalităţi imposibile, „Ce ţi-am spus eu să te joci frumos şi să nu alergi şi să nu …”. iar în final copiii, nu ştiu ce-i doare mai tare, zgârâietura sau tonalitatea părintelui.
Cât timp nu-l laşi să cadă, comiţi o „crimă” împotriva propriului copil, pentru că după părerea ta îl opreşti să nu cadă. Dar de fapt, îl opreşti să se dezvolte. Odată cu căderea, copilul găseşte şi puterea de a se ridica şi dacă nu poate sau nu ştie, ăsta este rolul tău, să-l ajuţi şi să-l înveţi să se ridice, dar să-şi înveţe lecţiile vieţii, nu să-l opreşti să cadă.

Şi parcă n-ar fi suficient că strigă la ei proprii părinţi. Dar pentru că numărul persoanelor vârstnice este mai mare decât cel al copiilor şi pentru că cei vârstnici sunt foarte sensibili la strigătele copiilor care se joacă, aceştia fac observaţii că ei nu se pot odihni din cauza copiilor care se joacă în faţa blocului.
Ba chiar într-o zi, trecând pe stradă am fost surprinsă să aud o doamnă care locuia într-un cămin cum îi spunea unui copil care se juca pe acolo: ”du-te şi te joacă în faţa blocului tău”. Dar ce ea şi-a cumpărat tot blocul? Atât timp cât locuieşte într-un cămin sau într-un apartament, trotuarul din faţa căminului sau blocului aparţin Primăriei, e spaţiu public. Şi are voie să treacă şi să se joace oricine. Numai dacă eşti proprietarul întregului bloc şi al trotuarului din faţă poţi pune o placă cu : ”Trecerea şi joaca interzise. Proprietate privată”.
După modul în care se comportă, copiii de azi se simt vinovaţi că sunt copiii sau că vor să se joace şi să-şi trăiască copilăria. Tot ce-şi doresc este să crească cât mai repede (probabil ca să le arate el celor bătrâni ce pot).

DUMNEZEU A DEVENIT VINOVAT

Un alt aspect care îşi pune serios amprenta asupra copiilor este dat de numărul de copii din familie. Pe vremea noastră, majoritatea familiilor aveau 3 sau 4 sau poate 10 copiii. Părinţii îşi vedeau de viaţa lor şi de activităţile lor şi nu-şi consumau timpul şi energia cu fiecare copil în parte. Îi mai lăsau unul în grija altuia mai ales după ce mai creşteau. Dacă se întâmpla vreun accident, vreo tragedie ca să piardă vreounul dintre copii, bineînţeles că sufereau. Orice părinte suferă sa-şi piardă copiii, dar se mângâiau cu ceilalţi care rămâneau şi îi auzeai spunând „Aşa a vrut Dumnezeu”, având înţelesul că Dumnezeu este Creatorul, este Stăpânul vieţii şi aşa a fost voia Lui.
Dar în zilele actuale, când în familie sunt unul sau doi copii, toată energia părinţilor se canalizează către ei prin grijă. Copilul a devenit „boţul de aur” al familiei şi dacă se întâmplă ceva, îi auzi spunând: „De ce Doamne? Ce-ai cu mine? Cu ce-am greşit?” De parcă Dumnezeu este răzbunător şi ei au dreptul să-L tragă la răspundere.

Ce legătură are acest punct cu copiii de azi? Aici e vorba de atitudinea părinţilor care imprimă comportamente diferite copiilor lor.

Pentru că părinţii au un rol foarte protector faţă de copiii lor, îi face să devină „handicapaţi” pentru că ei nu mai sunt capabili să înfrunte situaţiile vieţii şi aşteaptă să lupte părinţii lor pentru ei. Iar asta este o „crimă” împotriva copiilor.

Dar pentru că trebuie găsit un ţap ispăşitor, şi pentru că e greu să recunoşti că eşti vinovat de modul în care se poartă copilul tău în prezent, trebuie să spui că s-au schimbat copiii, sau că Dumnezeu e vinovat.

În concluzie, copiii de azi nu mai sunt copiii care am fost noi pentru că:

  •   ne-am obişnuit cu un ritm de viaţă rapid şi ne vine foarte greu să încetinim şi să dăm în mintea copiilor,
  • s-au schimbat complet mediul, confortul şi stilul de viaţă în care copilul vine pe lume,
  •  s-au diversificat rolurile parentale. Ambii părinţi au grijă de copii
  •  a crescut imens cantitatea şi a scăzut calitatea informaţiei pe care o primeşte copilul în primul an de viaţă,
  •  copilul a găsit alte jucării mult mai inteligente cu care să se joace,
  •  nu i se mai permite să se joace cum ne jucam noi şi să-şi trăiască copilăria
  •  atitudinea părinţilor s-a schimbat radical faţă de propria persoană, faţă de copiii, faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu.

*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

CINE-ŢI FURĂ FERICIREA?

 

Zi de zi te uiţi la viaţa ta şi ai impresia că ceva lipseşte. Ceva care te împiedică să fii fericit şi recunoscător, dar nu ştii exact ce. Te uiţi la cei din jur. Unii nu sunt fericiţi şi parcă prin tristeţea lor te regăseşti şi tu. Alţii sunt fericiţi şi radiază. Transmit în jur doar bucurie, bunătate şi voie bună.

Care sunt aceleaspecte ale vieții care te împiedică să fii pe deplin fericit?

 

INVIDIA

 

Şi de multe ori nu înţelegi cum pot alţii să fie fericiţi? Ce au ei şi tu nu ai? De ce la unii dă Dumnezeu tot binele şi fericirea din lume, în timp ce pe tine te lasă uitării să te zbaţi în mizerie?

Uiţi că de fapt, ai atâtea motive să fii fericit, poate chiar mai multe decât cei pe care îi vezi zâmbind şi radiind, dar nu reuşeşti să le vezi. Ochii tăi sunt acoperiţi parcă de o pâclă şi te împiedică să vezi darurile cu care ai fost înzestrat.
Ţi se pare mult mai simplu să vezi ce au alţii. Sunt câteva proverbe care descriu foarte bine aceste situaţii:

„Capra vecinului e mai grasă.”,

„Iarba vecinului e mai verde, sau mai înaltă”.

Întotdeauna ce are vecinul e mai de preţ decât ce ai tu. Se întâmplă ca din prea multă privire peste gard la vecini să-i doreşti vecinului să nu mai fie atât de fericit. Începi să-i doreşti toate relele din lume.

Numai că, ghici, ce?

Se întorc împotriva ta.
Nu-ţi dai seamă că gândind în acest fel te otrăveşti pe tine. Că tot ce gândeşti şi doreşti rău altora se întoarce la tine.
De multe ori o persoană invidioasă pe binele altora intră într-un cerc vicios. Pe măsură ce invidiază pe alţii îi merge ei mai rău şi celorlalţi le merge mai bine.

În loc să vadă că atunci când acelei persoane i-a mers bine, altora le-a mers rău, se adânceşte în sentimentul acesta de invidie şi parcă pe măsură ce acest sentiment creşte, se înmulţesc lucrurile rele din viaţa ei şi cele bune din viaţa altora.
Citeam mai demult în cartea „Auto-controlul prin metoda silva” de José Silva că nu poţi să te gândeşti şi să te concentrezi să faci lucrurile să meargă bine pentru tine iar pentru alţii să meargă prost.

Pur şi simplu, trebuie să te gândeşti la binele semenilor mai întâi şi apoi îţi va merge bine şi ţie. Metoda funcţionează cu condiţia să nu fii egoist.

Soluţii:
• Gândeşte-te la toate binefacerile din viaţa ta pentru care ai putea fi recunoscător. Te-ar ajuta mai mult dacă le-ai scrie. Despre recunoştinţă am scris două articole: „Obiceiuri mici şi zilnice care ne schimbă viaţa II” şi „Recunoştinţă versus Nemulţumire”.
• Analizează ce lecţii ai putut să înveţi din necazurile pe care le-ai avut.
• Citeşte Biblia şi vezi că sunt multe exemple ale celor care erau pedepsiţi sau în mari necazuri şi totuşi se rugau pentru binele semenilor, apoi acest simplu gest s-a întors și i-a ajutat pe ei înșiși.
• Roagă-te pentru vecinii tăi să primească şi mai mult bine.

TRECUTUL

Nu poţi să schimbi ce s-a întâmplat în trecut.

Doar în filme putem vedea că ar fi posibil sau poate în unele visuri în care avem puterea să vedem ce s-ar fi întâmplat dacă am schimba cel mai mic lucru din trecutul nostru.

Dar în realitatea de zi cu zi nu poţi schimba ce s-a întâmplat acum o secundă sau la începutul existenţei tale.

În filmul Shrek for ever vedem că personajul îşi doreşte să schimbe ceva din trecut şi află că ar fi putut să nu se nască şi ce s-ar fi întâmplat dacă schimbarea ar fi avut loc.

Mai mult, realizeazăcă prin existenţa lui şi prin deciziile mici pe care le-a luat zilnic, a schimbat în bine cursul vieţii a câteva sute de persoane, unele cunoscute, altele nu.

Nu poţi să schimbi ce s-a întâmplat.

Dar din fiecare întâmplare din trecut poţi învăţa şi deprinde o lecţie.

Iar dacă nu ai învăţat lectia, probabil că viaţa îţi va mai da asemenea teste până reuşeşti să înveţi ceva. Unii nu învaţă niciodată.
Cu ce te ajută să te gândeşti la ce s-a întâmplat?

Oricum nu ai face lucrurile diferit acum?
De vreme ce nu poţi schimba ce s-a întâmplat, la ce îţi foloseşte să consumi atâta energie gândindu-te la ce s-a întâmplat sau la ce s-ar fi putut întâmpla dacă…

Şi evident că fiecare are un anumit scenariu. Adică nu e suficient că te gândeşti şi te consumi în legătură cu ce s-a întâmplat, dar îţi mai faci şi sânge rău imaginându-ţi tot felul de scenarii şi situaţii care nu au avut loc.
Nu e suficient că te gândeşti la ce s-a întâmplat, dar retrăieşti fiecare emoţie (de multe ori negativă), fiecare jignire auzită, fiecare ceartă primită.

Nu poți să schimbi trecutul, dar poți să schimbi povestea vieții tale.

Există tehnici de eliberare prin care poți să modifici modul în care te afectează tot ce s-a întâmplat.

Evident, dacă dorești să te eliberezi, pentru că sunt și persoane care cred că au ceva de pierdut dacă schimbă percepția evenimentelor care au avut deja loc.
Tot ce s-a întâmplat în trecutul tău te-a adus unde eşti astăzi. Persoana care eşti azi este rezultatul tuturor acestor acţiuni din trecut. Dacă nu-ţi place cine eşti, poţi să te schimbi pentru a fi mai bun în viitor.
Convingerile despre tine s-au născut în trecut.

Ori de câte ori nu ai reuşit să faci ceva, ai auzit cuvinte precum: „nu poţi, de nimic nu eşti în stare, dă la mine că fac eu, etc.”. Toate aceste cuvinte auzite de la alţii şi repetate de mintea ta cu fiecare situaţie asemănătoare n-au făcut altceva decât să te lege cu lanţuri de acele convingeri, de acele evenimente din trecut.
Cu cât trăieşti mai mult evenimentele din trecut, cu cât mai ai convingeri negative care s-au născut în trecut, cu atât ai mai multe lanţuri care te opresc de fiecare dată când vrei să fii fericit sau să evoluezi.

Soluţii:
• Schimbă-ţi convingerile negative despre tine cu unele noi pozitive. Scrie-le pe cele negative, apoi înlocuieşte-le cu alte convingeri pozitive. Repetă-le până le crezi.
• Nu te mai gândi la evenimentele din trecut decât ca să extragi perle de înţelepciune din ele. Vezi ce lecţii ţi-au oferit experienţele din trecut.

COMPLEXELE

 

Nu e nimeni perfect.

Dar mulţi dintre noi suferă de nişte complexe care ştirbesc stima şi iubirea de sine.

N-o să vorbesc de acele complexe psihologice care apar de la naştere ci de acele sentimente care ne fac să nu ne simţim bine şi fericiţi.

E foarte greu să convingi o persoană care suferă de astfel de complexe că nu are motiv să sufere şi să nu se bucure de viaţă.
Exemple de complexe care ne răpesc fericirea.
1. Excesul de grăsime. Am auzit multe femei (în mod deosebit) plângându-se de numărul de kg. Am întâlnit chiar persoane care arată foarte bine, chiar fit, aș putea să spun, care de câteva ori pe zi spun că sunt grase şi ar trebui să mai dea jos din kilograme. Dacă suferi de acest complex am câteva cuvinte pentru tine.
a. Deşi pe coperta revistelor de modă sau în industria modei sunt câteva modele care arată numai piele şi os, mai bine de 80% din populaţia globului are forme şi sunt persoane mai pline. Dacă şi tu te numeri printre cele peste 80% din persoane, vezi că eşti în categoria majorităţii, iar majoritatea trebuie să stabilească modelele, nu invers.
b. Unele dintre vedetele prezentate pe coperta revistelor au fost supuse procesului de photoshop-are ca să arate aşa de bine.
c. Capul nostru are dimensiuni limitate. Şi nu mai încape în el toată înţelepciunea pe care o acumulăm. Aşa că excesul de inteligenţă şi înţelepciune se depune…pe coapse. (glumesc, desigur).
d. În cartea „Termina cu vaicareala si fa ceva cu viata ta” autorul, Larry Winget spune că dacă ai început să arăţi ca un hipopotam şi să ai probleme serioase de sănătate, chiar e timpul să termini cu văicăreala şi să treci la acţiune să schimbi ceva.
2. Sunt urât.

Nu poţi concura cu vedetele de pe coperta diferitelor reviste sau din filme, pentru simplu motiv că imaginea lor a fost cu adevărat supusă transformărilor fie prin puterea machiajului, fie folosind Photoshop-ul sau programe asemănătoare.

Mai mult decât atât, dacă ai fost atent, vedetele arată altfel în filme diferite în funcţie şi de natura rolului pe care îl joacă.

Cu ajutorul machiajului şi a costumelor aceeaşi persoană poate juca rol de personaj pozitiv sau negativ.

Nu se schimbă vedeta, ci machiajul în funcţie de rolul jucat.

Eu cred că Dumnezeu te-a creat frumos. Apreciază-te şi iubeşte-te pentru cum arăţi în fiecare zi!
3. Sunt bătrână. Adesea tot femeile se plâng de acest lucru. Aud multe femei pe la 30 sau 35 de ani povestind despre evenimente din trecut şi zic: „pe când eram tânără…”.

Cum adică? Acum eşti bătrână? Pe la 80 sau 100 de ani ce-o să mai zici?

Rodica Ojog-Braşoveanu spunea într-un roman de-al său că

Bărbaţii sunt atât de bătrâni pe cât îi arată vârsta. O femeie este atât de bătrână pe cât se simte”.

Citeam într-o revistă acum câţiva ani despre o doamnă, care, la cei peste 70 de ani, povestea cât e de frumoasă vârsta pe care o trăieşte şi a apreciat frumuseţea fiecărui an în parte.

Am apreciat povestea şi doamna care vorbea acolo. În comparaţie, sunt persoane care nici nu-şi serbează ziua de naştere pe motiv că au mai îmbătrânit un an.

Şi ce dacă? Ăsta este cursul vieţii, şi cum spunea acea doamnă de peste 70 de ani, fiecare etapă a vieţii are frumuseţea ei.
4. Am fire albe de păr.

Multe femei încep să se vopsească pentru a masca firele de păr alb care încep să apară.

Apoi, pe măsură ce vopseaua se duce, devin dependente de folosirea vopselelor de păr.

Am observat că odată ce este folosită vopseaua de păr, probabil din cauza substanţelor chimice pe care le conţine, apar şi mai multe fire de păr albe.

În felul ăsta se creează o dependenţă de folosirea vopselelor de păr.

Ştii ceva? Nu te condamn că te vopseşti, dacă vrei să schimbi puţin modul în care arăţi. Sau cum s-ar spune să îţi schimbi look-ul.

Dar poţi folosi o vopsea naturală care să nu îţi afecteze calitatea părului.

Eu prefer să spun că firele albe sunt fire de înţelepciune. Cu cât am mai multe, cu atât arăt că n-am trecut degeaba prin viaţă. Aşa că fii fericită cu sau fără fire albe de păr!
5. De inferioritate.

O persoană se poate simţi inferioară fie din punct de vedere al înălţimii, fie din punct de vedere social, sau financiar, sau fie din punctul de vedere al abilităţilor ei ca persoană.

O astfel de persoană caută să-şi afirme importanţa prin aroganţă, violenţă etc.

Un fost elev de-al meu care era cel mai scund din clasă, obişnuia să fure bani de acasă şi să le cumpere colegilor diferite lucruri, să le facă cinste cu pizza sau suc ca să devină şi el important.

Când nu avea bani să le cumpere atenții, se simțea foarte „mic”.

Aceste complexe dezvoltate în copilărie ajung să te afecteze și când ești adult.

Permanent s-ar putea să crezi că dacă nu ai „acel lucru special” nu ești fericit.
Când fericirea ta e determinată de lucruri exterioare, pe care le poţi pierde, atunci e o fericire superficială.

Dacă fericirea ta depinde de alte persoane, e o fericire superficială.

O pierzi oricând şi nu o poţi controla.

Dar dacă decizi să fii fericit indiferent de motivele acestea sau de altele, atunci nimeni şi nimic nu-ţi pot răpi fericirea.

Încetează să-ţi mai doreşti să fii perfect.

N-o să reuşeşti niciodată.

Şi atunci, de ce să iroseşti energie pe emoţii negative pentru că nu eşti perfect? Cunoşti pe cineva care e perfect?
Permite-ţi să fii tu însuţi şi să te admiri chiar dacă eşti imperfect.
Fii fericit oricum!

În plus, dacă vrei să te eliberezi de aceste complexe, să fii fericit, oricum, oricând, să te iubști și să te accepți așa cum ești, pe acest blog găsești câteva resurse. Una dintre ele este cartea pe care am scris-o cu titlul Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

De asemenea, o altă resursă este seminarul cu același nume pe care îl susțin gratuit la Galați, sau workshopul cu tehnici efective de lucru pentru a te elibera de aceste complexe, de gândirea aceasta că ai ceva care te face inferior altora.

 

DORINŢA DE A AVEA DREPTATE

De multe ori ne contrazicem cu alte persoane încercând să le convingem că au greşit şi că noi avem dreptate.

Consumăm foarte mult timp şi energie în acest proces de convingere.

În final, indiferent cine are ultimul cuvânt, fiecare e convins că tot el a avut dreptate.
Toată lumea are dreptate. Din propriul punct de vedere, fiecare are dreptate.

În momentul în care începi să te contrazici cu cineva că nu are dreptate, înseamnă că n-ai reuşit să vezi lucrurile şi din punctul lui sau al ei de vedere.

Înseamnă că fiecare vede aspectele vieţii prin lentile divers colorate. Vezi şi articolul „Experienţele personale sunt ca nişte lentile divers colorate”.
Permite-ţi să nu ai tot timpul dreptate şi să înţelegi că fiecare vede problema, situaţia respectivă dintr-un anumit unghi, care e diferit de al tău.

Fii fericit că în acest fel poţi să înveţi ceva.

Poţi învăţa să priveşti realitatea şi din perspectiva altora.

DORINŢA DE RĂZBUNARE

Dacă cineva îţi greşeşte, cel mai bine pentru tine este să te poţi detaşa şi să ierţi.

Dacă îţi doreşti să te răzbuni, e mai rău decât dacă te-ai lega cu lanţuri de acea persoană.

Fiecare gând de răzbunare, fiecare emoţie produsă de astfel de gânduri, te otrăveşte şi te înveninează.

În final persoana care nu se poate bucura de viaţă şi nu poate fi fericită eşti tu.

Poţi învăţa din iubirea şi iertarea mesianică.

Eu am învăţat că deşi greşesc în fiecare zi şi merit să fiu pedepsită, în fiecare zi mă minunez şi mă bucur că Dumnezeu nu se răzbună pe mine şi nici nu mă ceartă sau să mă pedepsească. Despre iertare am scris un alt articol numit „Iubire şi iertare”.

Pe tine ce te împiedică să fii fericit?

Dacă ştii şi alte motive care te împiedică să fii fericit poţi să le scrii într-un comentariu. În felul ăsta învăţ şi eu din experienţa şi cunoştinţele tale.






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

SINDROMUL GÂNDIRII ACCELERATE

 

Ti s-a întâmplat vreodată că în timp ce te ocupi de o anumită lucrare care îţi solicită mintea, să simţi că la un moment dat gândurile parcă au luat-o razna şi în loc să te concentrezi pe ceea ce ţi-ai propus, te gândeşti la cu totul altceva?

Mie mi se întâmplă frecvent.

Mi se întâmplă când vreau să rămân concentrrată la un articol despre care vreau să scriu, când sunt la rugăciune, când vorbesc cu cineva despre o anumită temă etc.

Pur şi simplu, mintea mea o ia razna, sare de la un subiect la altul, de la o idee la alta.

Nu apuc să structurez și să notez o idee care mi-a venit că mintea fuge la altceva care pare mult mai valoros, mai important. Și mă trezesc gândind la subiecte care nu au absolut nicio legătură cu ceea ce făceam.
Când vorbesc cu cineva şi îmi zboară gândul de la o idee la alta, am impresia că trebuie să și vorbesc despre acea nouă idee, altfel e posibil să o uit.

Însă în felul ăsta se produce o deviere a minţii de la un subiect la altul, o deviere a conversaţiei care creează confuzie persoanei cu care vorbesc.
Uneori e un adevărat amalgam de gânduri în mintea mea şi tratează teme sau subiecte diferite, dar toate în acelaşi timp.

Iniţial am crezut că este doar un aspect legat de modul de gândirea al femeilor şi al bărbaţilor.

Rodica Ojog-Braşoveanu spunea într-o carte că bărbaţii au mintea organizată pe fişiere, pe sertare şi că atunci când tratează o problemă au doar un singur fişier deschis.

De aceea dacă te adresezi unui bărbat care are de efectuat o activitate nouă, s-ar putea să nu te audă, să nu fie atent la ce vrei să-i transmiţi pentru că mintea lui se organizează altfel.

Dar noi femeile gândim şi vorbim de parcă avem toate sertarele scoase și deschise în acelaşi timp.
Apoi am observat că acest fenomen este prezent şi la elevi.

Fie întrerup procesul de predare punând întrebări care nu au legătură cu lecţia.

Fie, dacă sunt într-un examen sau la o testare, încep să aibă diferite preocupări, se uită pe fereastră, analizează diferite obiecte.

Atunci le atrag atenţia că ar trebui să fie atenţi la ce au de lucru.

Ei îmi spun că aşa se gândesc ei la tema respectivă.

În continuare le spun că acea nouă activitate este o distragere a atenţiei şi se vor trezi gândindu-se la altceva decât la ce au de lucru.

 

Dar niciodată până acum nu m-am gândit că acesta este un sindrom care afectează o bună parte din populaţia globului.

Despre ce este vorba?

 

Despre acest sindrom vorbeşte Augusto Cury, autorul cărţii „Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi”.

El spune că: „A gândi e excelent, însă a gândi prea mult este foarte rău” .
De asemenea, afirmă că Sindromul gândirii accelerate, pe care îl prescurtează SGA este o boală a perioadei contemporane, prin care oamenii nu se mai pot concentra asupra unei singure idei, ci mintea lor face salturi de la un subiect la altul, de la o activitate la alta cu viteze foarte mari.

Cum se manifestă?

Persoanele afectate de acest sindrom se simt obosite chiar dacă nu au făcut efort sau exerciţii fizice pentru că acest proces de gândire accelerată consumă foarte multă energie a creierului.

Nu pot dormi suficient, detestă activităţile de rutină, uită, nu se pot concentra, sunt sensibile, stresate, agitate, neliniştite şi cu tendinţe de iritabilitate.

O persoană cu SGA nu reuşeşte să-şi administreze gândurile şi să-şi liniştească mintea.

Care sunt cauzele Sindromului Gândirii Accelerate?

Autorul menţionează trei cauze principale:
1. Numărul mare de stimuli vizuali şi sonori oferiţi de televizor.

Fără a face referire la calitatea şi conţinutul programelor, autorul spune că de exemplu la televizor sunt prezentate cam 60 de persoane într-o oră.

La care se adaugă diversitatea de culori şi de sunete.

Toate acestea distrag mintea și nu-i permit să rămână focusată pe un singur aspect.

Din tot ceea ce am citit până acum s-ar părea că rata de atenție pe un subiect a scăzut la câteva secunde.

Dacă persoana / filmul/ viseoclipul / cartea nu prezintă un interes fenomenal de la bun început, atenția celui care urmărește este rapid întreruptă.
2. Excesul de informaţie.

Cu toţii suntem bombardaţi cu cantităţi imense de informaţie.

Atât elevii prin materiile foarte încărcate în noţiuni şi conţinut didactic, cât şi noi adulţii prin intermediul diferitelor surse de informare (cursuri, cărţi, internet, muzică, filme etc).
3. Politica de consum şi a excesului de culori care îngreuează interiorizarea.

 

Care sunt consecinţele?

Pe măsură ce creşte viteza de producere a gândurilor, scade capacitatea de concentrare şi crește anxietatea.

Anxietatea produsă de acest sindrom la o persoană, generează nevoia de un număr şi mai mare de stimuli în încercarea de a se calma.

Asta înseamnă că persoanele afectate de SGA sunt dependente de generarea de noi şi noi stimuli.

Aşa încât pentru o persoană care are acest sindrom, o activitate rutinieră o face să se gândească că nu are nimic de făcut, că nu este utilă.

Pe cine afectează?

 

Afectează mare parte din populaţia globului, atât populaţia tânără cât şi populaţia adultă.

Autorul susţine că populaţia adultă este chiar mai afectată decât populaţia tânără pentru că, pe lângă excesul de stimuli de la televizor, această categorie de populaţie are o activitate intelectuală mai intensă, gândeşte mai mult şi îşi face mai multe griji.

Ameninţarea cea mai mare pentru calitatea vieţii omului modern nu este munca sa, nici competiţia, nici munca peste program sau presiunile sociale, ci excesul de gândire. SGA compromite sănătatea psihică sub trei forme:
• amintirea excesivă a ceea ce a fost în trecut – ceea ce dezvoltă sentimente de vinovăţie;
• preocupări şi griji legate de problemele existenţiale
• suferinţa prin anticipaţie”. (Augusto Cury – Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi)

Cum îl reducem?

• Prin reducerea timpului petrecut la televizor, reducem numărul de stimuli care favorizează SGA.
• Prin controlul gândurile noastre, avem grijă de calitatea vieţii noastre.
• Prin controlul emoţiilor noastre din prezent avem grijă de viitorul nostru emoţional şi putem determina gradul de linişte, de calm, de fericire. Dacă ai nevoie de strategii prin care să îți controlezi emoțiile, te invit să participi la un seminar gratuit sau să achiziționezi cartea cu titlul Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea! În această carte, înveți să accesezi și să lucrezi cu anumite tehnci de eliberare emoțională, care te ajută și asupra acestui Sindrom al Gândirii Accelerate.
• În cadrul procesului de predare, cu cât profesorul foloseşte metode prin care elevul este antrenat emoţional, cu atât creşte capacitatea de concentrare şi implicare şi scade viteza de gândire, iar învăţarea este favorizată.
• Prin folosirea muzicii ambientale în procesul de predare sau de învăţare. Aceasta linişteşte şi favorizează formarea emoţiilor pozitive.
• Prin reducerea cantităţii de informaţie pe care o primim prin diverse canale.
• Prin participarea la proiecte sociale se dezvoltă responsabilitatea socială şi se reduce anxietatea dată de activităţi de rutină.

 

Dacă ți-a plăcut acest material și îl consideri util și altora, ale căror gânduri fug de la un subiect la altul cu viteze supersonice, care nu se pot concentra pe o idee, fă-le un bine și distribuie acest articol! Mulțumesc!

Astept comentariile tale legate de acest subiect pe blog sau pe email

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

DESTINUL TAU E DEFINIT DE TIPARE COMPORTAMENTALE

 

pe munte

In primii mei ani de învăţământ am văzut pe un perete afişat următorul text:

Ai grijă la gândurile tale, căci vor deveni cuvinte. Ai grijă la cuvintele tale, căci se transformă în acţiuni. Ai grijă la acţiunile tale, căci formează obiceiuri. Ai grijă la obiceiurile tale, căci îţi definesc caracterul tău. Ai grijă la caracterul tău, căci îţi va creiona destinul.

Tiparele sunt nişte obiceiuri atât de înrădăcinate în fiinţa noastră că nu mai suntem conştienţi că ele au nişte consecinţe sau că pot fi schimbate.

Ni se par acţiuni atât de fireşti că nu vedem altă modalitate de a fi. N-o să intru în detaliu cu definirea tiparelor, dar o să dau câteva exemple.

Unele sunt adunate de prin cărţi sau auzite pe la seminarii, altele sunt din experienţa personală sau văzute la alte persoane.

Andrew Matthews în cartea lui „Urmeaza-ti inima” dă câteva exemple:

  •   Un bărbat obişnuieşte să cucerească femeile folosindu-se de bani, cadouri, bijuterii de lux şi alte lucruri scumpe. Când relaţia lui cu o femeie s-a încheiat, el acuză femeia că este materialistă şi îl preţuieşte doar pentru banii lui. Apoi trece la următoarea femeie şi aplică exact acelaşi comportament. E vina femeilor că nu-l apreciază pentru altceva? Dacă ar schimba acest tipar ar obţine alte aprecieri?
  • O tânără, deşi îşi doreşte să fie apreciată pentru calităţile ei sufleteşti, face cuceriri în rândul bărbaţilor prin ţinutele ei sexy şi provocatoare, apoi se plânge că e tratată ca o femeie uşoară.
  • O persoană care a trecut prin două-trei divorţuri pentru că în toate căsniciile a avut exact aceleaşi comportamente şi obiceiuri nesănătoase şi a tratat partenerul/a în acelaşi mod, se va plânge că toate persoanele de sex opus sunt la fel.

De pe la seminarii

 

BXP52521

  • Un domn povesteşte despre copilăria lui şi spune: „tatăl meu era dependent de jocurile de noroc. Din cauza asta am avut perioade bune şi perioade proaste. Perioade în care aveam ce mânca, aveam mobilă în casă şi perioade în care nu aveam ce mânca şi nici mobilă în casă. Apoi tata a considerat că avem acel stil de viaţă din cauza ţării în care trăiam. Aşa că am schimbat şi ţara şi continentul. Dar a fost doar o chestiune de timp până să revină la obiceiul lui şi să avem perioade bune şi proaste. Crezi că era de vină ţara? Sau continentul?”

Tipare sociale

 

Să zicem că o persoană are obiceiul de a fi mai egoistă şi nu ţine seama de nimeni şi îşi deranjează constant vecinii sau colegii de muncă.

Pentru că mai este şi impulsivă se ceartă cu ei din orice şi la cea mai mică observaţie începe să facă scandal.

La un moment dat îşi doreşte să se mute ca să scape de vecinii / colegii „ăia nebuni”. Se mută în alt cartier sau în alt oraş.

Dacă nu-şi schimbă obiceiurile, crezi că are vreo importanţă unde se mută? E de vină blocul? E de vină cartierul? E de vină oraşul?

Tiparele civice

 

În România există nişte tipare pe care nu le regăsim la alte popoare din Europa de Vest.

Spre exemplu, există tiparul de a arunca gunoaiele şi resturile peste tot pe stradă sau pe oriunde îi vine bine cetăţeanului.

Oamenii mai cred că în acest fel dau şi celor care lucrează la salubritate şansa să aibe un loc de muncă. Dar, sunt conştienţi că în ţările occidentale ale Europei, nu doar muncitorii de la salubritate se ocupă de curăţenia de pe stradă, dar că fiecare în parte are responsabilitatea de a o păstra.

Sunt persoane care se întorc de la muncă din ţări occidentale, povestesc cât e de frumos şi bine acolo, dar pentru că au venit în România, se poartă ca în România şi aruncă gunoaiele tot pe unde apucă. Îşi transformă ţara şi locurile natale într-un coş de gunoi, într-o cocină.
Nu ştiu ce părere ai tu, dar eu cred că nu e vina şi responsabilitatea politicianului că România este plină de gunoaie, ci e vina fiecărui cetăţean, care ştie ce ar trebui să facă, dar nu face.

Fiecare dintre noi putem face câte ceva să schimbăm aspectul ţării.
Dar despre aceste tiparele civice din România o să vorbesc într-un alt articol.

Tipare organizatorice

 

dezordine

O persoană are o fire mai dezordonată.

După fiecare etapă de curăţenie îşi propune să pună lucrurile la loc în dulapuri, să aşeze hârtiile în dosare, să spele vasele etc.

Şi deşi e conştientă că i-ar lua doar câteva secunde sau minute să facă toate aceste acţiuni la momentul potrivit, totuşi, din obişnuinţă şi comoditate nu o face. Le lasă împrăştiate pe unde apucă.

În două săptămâni casa arată de parcă a trecut prin cel de-al doilea război mondial. Când se apucă de făcut curăţenie îi ia foarte mult timp şi necesită foarte mult efort şi energie.

Apoi, i se pare că nu are suficient spaţiu şi îşi doreşte să se mută.

Dacă nu-şi schimbă obiceiul, are vreo importanţă cât de mare este spaţiul în care se mută? În cât timp crezi că va arăta casa exact la fel?

Tipare financiare

 

cumparaturi cu cardul

O persoană câştigă 1000 RON pe lună şi economiseşte 100 RON în fiecare lună.

O altă persoană câştigă 5000 RON pe lună şi cheltuieşte 6000 RON în fiecare lună.

Care câştigă mai mult?

Eu zic că prima persoană.

Dacă facem un calcul simplu, la sfârşitul unui an, prima persoană va avea 1200 RON economisiţi, a doua persoană va avea o datorie de 12000 RON.

De regulă, a doua persoană, va căuta să-şi ia al doilea şi chiar al treilea job ca să câştige şi mai mulţi bani.

Dar cercetările arată că cu cât o persoană câştigă mai mult, cu atât vor creşte şi cheltuielile. În plus, acea persoană are deja un tipar financiar orientat spre cheltuieli mai mari decât veniturile.

Oricât va căuta să-şi echilibreze balanţa, e doar o chestiune de timp până ajunge înapoi la datorii.

Îmi spunea cineva acum mai mulţi ani, că cine face datorii odată, parcă intră într-un cerc vicios din care nu mai scapă.

Cunosc persoane care pe timpul ăsta de criză, mi-au spus că nu au datorii sau credite, au economii.

S-au obişnuit să facă economii pentru că au pus bani deoparte să-şi cumpere apartament cu bani în mână, fără credite.

Sunt persoane care sunt permanent în criză financiară. Indiferent de starea financiară a ţării ei au datorii în mod continuu.

Şi persoane care nu sunt afectate nici măcar de crizele financiare naţionale sau internaţionale.

O să spui că situaţia este specifică doar ţării noastre pentru că aici veniturile sunt mici.

Eu spun, că deşi nu am vizitat prea multe ţări, citesc cărţi de educaţie financiară care spun că şi în ţările dezvoltate este la fel.

Nu ţine de venitul persoanei ci de obiceiurile sale, orientate spre economii şi investiţii sau spre consum. Persoanele care au obiceiurile orientate spre consum, îşi vor achiziţiona haine, maşini, case cu cardul de credit.

Dacă eşti interesat, recomand filmul Confession of a shopaholic (în româneşte, Ador să fac cumpărături).

N-o să fac analiza tuturor tiparelor. Cert este că ele sunt acţiuni făcute în mod repetat şi inconştient şi care duc doar la anumite rezultate.

Dacă ne amintim definiţia nebuniei dată de Albert Einstein, sună cam aşa:

Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru mereu şi mereu şi mereu şi să aştepţi rezultate diferite”.

Prin urmare dacă vrei rezultate diferite trebuie să schimbi tiparul sau obiceiul pe care îl ai pe o anumită direcţie.

CUM SE FORMEAZĂ TIPARELE?

 

În cartea sa Secretele mintii de milionar, autorul T. Harv Ecker, vorbeşte de tiparele financiare şi spune că sunt trei căi prin care o persoană şi-a format aceste tipare:

1. A preluat în mod inconştient modelul văzut la părinţi.

Chiar dacă nu-i plac toate acţiunile şi obiceiurile părinţilor noştri, le preia şi face exact ce făceau şi ei. Dacă ne analizăm atent, vom vedea că aşa este.

Eu personal, pot spune că am preluat o bună parte din obiceiurile şi tiparele lor.

De ce preluăm tiparele părinţilor?

Pentru că sunt singurele pe care le cunoaştem.

Pentru că ăla este tipul de gândire dominant şi mediul în care am crescut.

2. Tipare pe care le-a văzut şi preluat de la alţii conştient sau inconştient.
3. Tipare pe care şi le-am format ei înşişi prin autoeducaţie sau prin voinţă proprie. Pot fi bune sau rele.

CUM SCHIMBI TIPARELE?

 

1. Devii conştient şi constaţi ce anume e greşit la acţiunile tale curente. Poţi începe prin a scrie obiceiurile mai puţin plăcute pe care le ai.

2. Îţi stabileşti un obiectiv ca în termen de X timp să schimbi acel tipar. E bine să fie un termen mai lung. Studiile arată că e nevoie de acţiuni repetate zilnic între una şi şase luni ca să devină un obicei puternic.

3. Schimbi acţiunile una câte una, în mod conştient şi te ţii de ele până devin obiceiuri noi şi le schimbi pe toate. Schimbarea conştientă a unui obicei sau tipar este ca şi condusul unei maşini.

La început e greu şi ai de învăţat şi faci multe greşeli, dar te concentrezi să faci lucrurile în mod corect, aşa cum îţi propui.

Pe măsură ce repeţi în mod conştient, înveţi, şi eşti începi să stăpâneşti acţiunea. Tot practicând-o ajungi să treci acţiunea pe pilot automat şi să o faci în mod inconştient.

4. Devii disciplinat şi consecvent în îndeplinirea obiectivului şi schimbarea tiparului.

În acest articol am vorbit despre obiceiuri negative care ne distrug viaţa. Dacă vrei să citeşti despre obiceiuri pozitive, am vorbit despre ele în

Obiceiuri mici şi zilnice care ne schimbă viaţa I şi

Obiceiuri mici şi zilnice care ne schimbă viaţa II.

Daca vrei niste tehnici rapide ca sa te eliberezi de tiparele neproductive si sa introduci in viata ta altele, care sa te ajute, te invit la un seminar gratuit cu tema Elibereaza-te de ranile trecutului si redescopera fericirea!

Exerciţiu:

Ia un pix şi notează ce obiceiuri / tipare ai şi ai dori să le schimbi?

Aştept comentariile tale pe email sau pe blog.

Dacă ţi-a plăcut poţi împărtăşi şi cu alţii prin like sau share.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

AI RĂBDARE, TRĂIEŞTE CLIPA!

ceas-vechi-vintage

„Încă nu am ajuns?… Încă nu am ajuns?… Mai avem mult?… Când ajungem?, întreba Măgăruşul într-una în timp ce el, Shrek şi Fiona se îndreptau către Regatul Foarte Foarte Îndepărtat.
_Măgarule, încetează odată! strigă la el Shrek.
Măgăruşul tăcu preţ de câteva secunde apoi iar începu: Mai avem mult?… Când ajungem?…”
(Filmul Shrek 2)

Când vedem filmul, ni se pare foarte amuzantă scena.
În cartea lui, „Pregătit pentru succes”, autorul Jeff Keller spune că pe când era copil şi el făcea la fel şi obişnuia să-şi întrebe permanent părinţii de câte ori mergeau în vreo călătorie mai lungă.

Oare câţi dintre noi nu am făcut la fel?
Oare câţi dintre noi nu facem încă la fel, chiar ca adulţi?

 

Bucură-te de călătorie!

 

motociclete-realizate-din-ceasuri-vechi-14

 

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu acum mă gândesc cum procedez eu. De câte ori trebuie să ajung undeva, să zicem că merg la Bucureşti, iau un mijloc de transport în comun. Cunosc cu aproximaţie ora la care trebuie să ajung la destinaţie şi obişnuiesc să scot ceasul să văd cât mai e până ajungem. Mai privesc şi pe geam să mai văd peisajul, dar mă plictisesc repede de „aceeaşi” privelişte. De fapt, nu e aceeaşi privelişte pentru că anotimpul este diferit şi automat, şi peisajul se schimbă.

Dacă facem o călătorie de grup, după ce am ajuns la destinaţie, de multe ori, vedem peisajul sau obiectivul sau ce ni se părea important, apoi ca şi copiii, începem să (ne) întrebăm: „Cât mai stăm, ce mai avem de făcut, de ce nu plecăm?”.
Nu ne mai putem bucura de elementele din natură, de soare, de ciripitul păsărelelor, de adierea vântului. Gândul nostru s-a mutat deja către următorul obiectiv şi suntem nerăbdători să plecăm ca să ne îndreptăm spre el.
Oare cum am privi lucrurile dacă ne-am bucura ochii şi inima cu fiecare privelişte pe care o vedem, cu fiecare km pe care îl parcurgem? Oare cum ni se va părea viaţa dacă în loc să fim atenţi la greşelile celor ce ne însoţesc am da atenţie ciripitului de păsărele? Sau să observăm schimbările din natură? Sau poate voioşia unui copil?

Abia aştept să…

 

abia astept sa

Adesea, îmi dau seama de propriile greşeli, după ce le văd la cei din jur şi le judec. Abia după aceia iau decizia să mă corectez şi să nu mai fac ceea ce făceam.

Aud persoane în jurul meu (în trecut mă auzeam şi pe mine) spunând frecvent abia aştept să… se întâmple un anumit eveniment, iar când evenimentul are loc persoana e dezamăgită şi abia aşteaptă alt eveniment.

Sau spun, abia aştept să vină primăvara, sau vara sau orice anotimp. Nu avem timp să ne bucurăm de ceea ce abia aşteptăm să vină. Poate pentru că într-un fel le trăim în imaginaţia noastră înainte să vină, iar atunci când vin nu mai simţim aceeaşi emoţie, aceeaşi bucurie şi mintea noastră se mută spre următorul moment pe care abia îl aşteptăm căutând altfel de emoţii.

Anul trecut, parcă, am citit un articol pe undeva, poate pe net sau poate într-o carte care suna cam aşa: O tânără mamă spune, abia aştept să nasc copilul, apoi abia aştept să crească. Copilul preia de la mamă cuvintele şi începe şi el să spună: Abia aştept să mă fac mare, abia aştept să merg la grădiniţă, dar acolo e dezamăgit/ă, apoi abia aştept să merg la şcoală, apoi la liceu. Apoi abia aştept să am un/o prieten/ă , abia aştept să am familia mea, abia aştept să… treacă viaţa.
Iar când privim înapoi ne punem întrebarea: Doamne, oare când au trecut anii ăştia?
Oare nu cumva i-am determinat noi să treacă atât de repede pentru că de fiecare dată am fost atât de nemulţumiţi de momentul prezent încât am căutat să-l trăim pe următorul?

Suntem ca nişte roboţi

 

Avem de multe ori impresia că trăim ca nişte roboţi, că viaţa noastră se desfăşoară între casă şi locul de muncă. Foarte rar mai avem şi alte tipuri de activităţi. Iar atunci poate, când ne facem timp să ieşim la o plimbare, sau la un eveniment suntem absorbiţi de ceea ce n-a mers sau de grija zilei de mâine, de ceea ce mai avem de făcut, sau de rezolvat. De multe ori suntem, dezamăgiţi de rezultatul eforturilor noastre pentru a atinge un anumit obiectiv şi asta ne amărăşte viaţa o lungă perioadă de timp.

David Geffen spunea: „Există planul lui Dumnezeu şi planul tău. Iar planul tău nu contează”.

Suntem atât de nemulţumiţi că planul nostru a eşuat încât suntem gata să ne luăm la judecată cu Dumnezeu şi să-i cerem socoteală.

Dacă avem mici bucurii, sunt umbrite şi absorbite de aceste griji care ne macină, sau pe care le lăsăm să ne macine. În viaţă totul este o alegere!!! Aşa că în loc să ne bucurăm, să trăim momentul prezent suntem permanent preocupaţi fie de remuşcări şi nemulţumiri legate de trecut, fie de aşteptări senzaţionale pentru momentul următor.
De aceea, atunci când privim în urmă, găsim puţine amintiri frumoase, puţine momente de încărcătură emoţională şi spirituală. Viaţa noastră pare goală şi avem impresia că timpul trece nemilos pe lângă noi.

Trăieşte momentul!

 

În titlu nu m-am referit să trăim clipa după expresia carpe diem. Nu e cazul să ne apucăm să facem bungee jumping sau mai ştiu eu ce sporturi extreme ca să ne încărcăm viaţa de adrenalină. Nu, dacă ăsta nu este stilul nostru de viaţă.
Dar putem să trăim fiecare moment din viaţa noastră. Să ne facem mai mult timp pentru noi, în care să înlăturăm grijile şi necazurile şi să savurăm momentul. Să facem acel moment să fie unic pentru noi.
Poate că ne facem timp să mergem la o piesă de teatru, sau la o plimbare, sau să facem o călătorie de un weekend. Nu ştiu. Dar să conteze pentru bucuria noastră interioară. Nici nu e obligatoriu să facem asta foarte des. Degeaba mergem la plimbare zilnic, dacă a devenit un alt automatism în viaţa noastră şi nu ne bucurăm de ceea ce vedem, sau primim de la natură.

Premiază-te din când în când!

 

Dacă ai reuşit un mic proiect personal, e important să te premiezi. Nu neapărat cu un premiu de valoare. Poate fi o ieşire la un restaurant, sau să-ti cumperi ceva ce ai amânat de mult, sau să-ti satisfac un capriciu. Cu cât înveţi să apreciezi acel mic succes, acea mică reuşită, cu atât s-ar putea să ai parte de mai multe. Iar dacă nu ai, măcar ai făcut ca acel lucru mic să conteze pentru tine.
Dacă învăţăm să dăm importanţă lucrurilor mici din viaţa noastră, să ne bucurăm de ele, Dumnezeu ne va răsplăti şi cu lucruri mari de care să ne bucurăm.
Într-un articol anterior vorbeam de recunoştinţă. E foarte important să fim recunoscători, dar să nu uităm că şi noi am avut un rol foarte important în atingerea obiectivelor noastre. La urma urmei, mai există o vorbă care spune că Dumnezeu îi ajută pe cei care SE ajută. Deci să nu uităm să ne premiem şi pe noi cei care am muncit pentru obiectivul respectiv.

Dacă alegem să trăim cu intensitate fiecare moment, să lăsăm să vibreze în inima noastră cântecul păsărelelor, sau poate ţipătul de bucurie al unui copil, să ne gândim că tot ce e verde în natură ne asigură nouă oxigenul să trăim, dacă încetinim pasul şi viteza de deplasare, dacă apreciem fiecare gest mic pe care partenerul/a îl face pentru noi, dacă alegem să avem amintiri plăcute, atunci când vom privi înapoi în timp vom putea spune, Doamne, parcă au trecut 100 de ani. Pentru că toate acele amintiri plăcute au o încărcătură emoţională şi spirituală aparte. Cu cât sunt mai multe, cu atât viaţa noastră este mai plină şi ni se pare că timpul a trecut mai greu.

Să învăţăm de la campioni

 

vlad_pislariu_eszter_pop_dans_sportiv-640x320

 

Campionii nu au prea mult timp să sărbătorească. Nu mă refer aici la acei „campioni” care muncesc din greu un sezon sau două, îşi ating obiectivele, apoi o ţin în petreceri care pe termen lung le afectează energia şi rezultatele.
Mă refer la acei campioni care de la un sezon la altul urcă din treaptă în treaptă şi obţin titlu după titlu.
În afară de munca grea şi de antrenamente zilnice, au parte şi de o educaţie puternică. Ei ştiu că momentele de mari victorii sunt scurte, că nu au timp prea mult să sărbătorească. După ce coboară de pe podium, din faţa publicului şi a presei, se întâlnesc cu antrenorul care le spune Sărbătoare e doar azi. De mâine ne aşteaptă un nou program de lucru pentru că avem de atins următorul obiectiv.
Ei sunt învăţaţi că, pentru a atinge acea victorie şi acel obiectiv pe care şi-l doresc trebuie să înveţe să se bucure pe parcurs. Să transforme micile succese de la antrenamente sau competiţii în adevărate rampe de lansare care să-i ajute atunci când e mai greu. Iar când le e greu sunt învăţaţi că e important să facă din micile eşecuri adevărate autostrăzi ale ambiţiei pentru a reuşi să depăşească obstacolele.
Se bucură permanent.
Ei ştiu că fericirea nu constă doar în atingerea obiectivului. Că fiecare pas este o destinaţie în călătoria lor. Că lucrurile mari sunt o succesiune de lucruri mici, care contează. Ei ştiu că rezultatele mari sunt o însumare a tuturor eforturilor, a tuturor urcuşurilor şi coborâşurilor de pe traseu. Şi se bucură de fiecare în parte.
Ei când privesc în urmă găsesc multe momente de încordare, de efort, de lacrimi şi dorinţe neîmplinite, dar şi de fericire şi spun că a fost greu, dar a meritat. Pentru ei, timpul nu trece la fel de uşor ca pentru cei ce abia aşteaptă să…

Exerciţiu
Răspunde-ţi la următoarele întrebări

  • Când a fost ultima dată când ai râs cu poftă şi de ce anume?
  • Care a fost obstacolul care mai întâi te-a nemulţumit iar apoi te-a ridicat pe culmile fericirii că l-ai depăşit?
  • Care este cel mai frumos gest pe care l-a făcut partenerul/a pentru tine şi când? Cât de mult ai apreciat asta?
  • Care sunt cele mai frumoase cuvinte pe care ţi le-a adresat partenerul/a?
  • Scrie cât mai multe amintiri plăcute din ultimele 6 luni.
  • Când te-ai premiat ultima dată pentru o mică realizare? Cu cine erai? Cum te-ai simţit?

Te aştept cu un comentariu sau un email. Dacă ţi-a plăcut da, te rog, un like sau un share pe reţelele de socializare. Cineva s-ar putea sa-ti multumeasca.

 

Cu drag,

Fanica Rarinca

cropped-PSX_20140402_0433171.jpg






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

OBICEIURI MICI ŞI ZILNICE CARE NE SCHIMBĂ VIAŢA II

zambet

Acum câteva zile am publicat prima parte a articolului Obiceiuri mici şi zilnice care ne schimbă viaţa. Între acestea am vorbit despre:

  1. Obiceiul de a citi câteva minute, dacă e posibil măcar 15 minute pe zi în fiecare zi

  2. Obiceiul de a ne îngriji frumuseţea zilnic şi seara şi dimineaţa

  3. Obiceiul de a adresa vorbe frumoase şi complimente celor din jur. Pentru cei care nu au citit articolul îl găsesc aici

http://fanautodidact.ro/blog/2014/05/08/obiceiuri-mici…himba-viata-ii/

Acum a venit timpul să continui cu alte obiceiuri pe care eu mi le-am format sau ce am mai învăţat despre ele.

 

4. Spune mulţumesc celor dragi

Adesea, avem tendinţa de a-i pune pe cei dragi să facă ba una, ba alta. În general o facem folosind un ton de poruncă fă aia! , fă cealaltă! , du gunoiul! , fă curăţenie! , spală vasele! etc. Dar uităm să spunem mulţumesc.

Ei, ce să spun! Ce atâta formalitate pentru cei din familie! Probabil că astea sunt cuvintele pe care ţi le spui citind ce am scris.
Dar să ne imaginăm următorul scenariu:
Zilnic îi spui copilului tău să facă ba una, ba alta, să te ajute la diferite treburi. Şi el o face foarte îndatoritor şi cu mare sârg. Iar tu nu-i spui niciodată mulţumesc. Apoi, într-o zi vine în vizită o prietenă, care stă la masă la tine şi la final te ajută la strâns şi spălat vase. Şi tu îi spui Mulţumesc. Ce înţelege copilul tău? Că pe el îl tratezi zilnic ca pe un sclav, în timp ce pe prietena ta o tratezi ca pe o persoană deosebită, căci ei îi mulţumeşti pentru acelaşi serviciu pe care ţi-l face şi el.

Dacă tu îi spui mulţumesc copilului pentru diferite activităţi, îl educi prin puterea exemplului personal şi la rândul lui îţi va spune şi el mulţumesc pentru bănuţii de pachet sau pentru orice alt favor pe care i-l faci. Acelaşi lucru e valabil şi pentru partenerul de viaţă.
Nu în ultimul rând, cu cât spui mai des mulţumesc pentru diferite servicii mici, cu atât vei avea parte de mai multe servicii, ca la rândul lui, copilul / partenerul să audă mai des acel dulce „mulţumesc”.

Exerciţiu

  • Fă un experiment şi spune „mulţumesc” pentru fiecare gest pe care îl fac cei dragi pentru tine şi notează rezultatele.

5. Recunoştinţa

[Î]n cartea Spune pot si vei putea a lui Norman Vincent Peale am găsit următoarea poveste, pe care o voi reda pe scurt:

Într-o zi m-a abordat un om care mi-a zis:
_Am ajuns la capătul funiei şi am hotărât că singurul lucru pe care îl am de făcut este să-mi zbor creierii.
_De ce să nu-ţi „zbori” spiritul? Ce-ai zice să discutăm despre asta?
_Totul s-a dus, nu mai am nicio nădejde. Trăiesc într-o beznă profundă. De fapt, mi-am pierdut orice chef de viaţă. Sunt frustrat, plictisit, sunt complet la pământ.
_Hai să vedem care-i situaţia dumitale, am sugerat. Am luat o coală de hârtie, am tras o linie pe mijloc de sus până jos şi i-am zis să scriem în partea stângă toate lucrurile pe care le-a pierdut şi în dreapta lucrurile care i-au rămas.
_E foarte uşor, mi-a zis el abătut. Un lucru e sigur, n-o să avem nevoie de coloana din dreapta. Nu mi-a rămas nimic, punct.
_Când te-a părăsit nevasta, l-am întrebat.
_Ce vreţi să spuneţi? a exclamat. Nu m-a părăsit. Soţia mea mă iubeşte!
_Asta-i grozav, am spus. Atunci acesta va fi punctul numărul unu în coloana din dreapta – „Nu m-a părăsit soţia”. Acum spune-mi, când au fost închişi copiii?
_Ce întrebare stupidă! a strigat. Copiii mei nu sunt la închisoare!
_Bine, am zis. Ăsta-i numărul doi în coloana din dreapta – „Copiii nu sunt la închisoare”. Dar presupun că nu mai ai deloc poftă de mâncare cu toate necazurile astea.
_Ştiţi, e ciudat, dar chiar aşa rău cum stau lucrurile, pot mânca tot ce văd în faţa ochilor.
…..Ei bine, am continuat cu alte câteva puncte şi el a început să priceapă încotro mă îndrept.
_Ciudat cum se schimbă lucrurile dacă le priveşti dintr-un alt unghi, a zis el.
Când am adunat toate punctele bune care i se întâmplau, am zis: Uite câte avuţii posezi! Nu-i nevoie să-ţi zbori creierii. Nu trebuie decât să-ţi „zbori” spiritul. Şi nici măcar n-am trecut de suprafaţă în enumerarea lucrurilor pozitive pe care le ai….

Când crezi că ai pierdut tot, mai priveşte odată cu mare atenţie.

Există o vorbă populară care spune: Recunoştinţa e o floare rară. Dacă analizăm bine, chiar aşa şi este. De cele mai multe ori, dacă ne întreabă cineva ce mai facem, avem tendinţa să ne plângem de tot ce nu merge bine în viaţa noastră. Poate că e în firea umană să fim nemulţumiţi de ceea ce avem şi dacă ne gândim bine, tocmai nemulţumirile au dus la progres şi evoluţie în societate.
Dar oare de câte ori vedem ceea ce avem? De câte ori spunem mulţumesc pentru tot ceea ce primim zilnic?
De câte ori suntem recunoscători că trăim, că suntem sănătoşi, că avem un acoperiş deasupra capului, că avem un calculator care funcţionează etc.? Comparativ cu alţii care nu beneficiază de aceste aspecte ar trebui să ne simţim privilegiaţi şi recunoscători.

Citate:

William Penn: „Secretul fericirii este să apreciezi binecuvântările de care te bucuri, în timp ce alţii se pierd în şirul problemelor”.

Zig Zigler: „Fericirea nu vine la cei care nu apreciază ceea ce au deja…”

Jeff Keller: „Concentrându-ne asupra a ceea ce nu avem, simţim într-o mai mare măsură lipsurile”.

Albert Einstein: „Sunt două moduri în care îţi poţi trăi viaţa – unul este să vezi totul ca pe ceva obişnuit… celălalt, să vezi totul ca pe ceva miraculos”.

Jeff Keller, în cartea „Pregătit pentru succes” vorbeşte despre miracolul corpului omenesc. Zilnic inima pune în mişcare aproximativ 7500 litri de sânge şi bate de aproximativ 100000 ori. Într-o singură zi. Într-un an se ajunge la 36 500 000 bătăi. Şi poate bate în ritmul ăsta timp de câteva decenii… Există aproximativ 100 miliarde de neuroni la nivelul creierului şi transmit impulsuri nervoase cu viteze de până la 320 km/oră”.

Prin cărţile de dezvoltare personală, citesc adesea că pe ceea ce ne concentrăm, aceea creşte. Am observat că chiar aşa este. Cu cât mă plâng de anumite lucruri din viaţa mea, parcă cu atât aceasta devine mai mizerabilă şi greu de suportat. Cu cât sunt mai recunoscătoare, cu atât parcă îmi reuşesc mai uşor anumite dorinţe personale şi obiective.

Într-o vară, îmi amintesc, făceam contracte de publicitate. Mergeam pe la firme şi le prezentam posibilitatea de a-şi face publicitate într-un anuar. La început a fost mai dificil. Apoi, după ce am găsit o persoană care să accepte, să semneze un asemenea contract şi eu am început să spun în gând rugăciuni de mulţumire, parcă am început să am contracte pe bandă-rulantă. Şi cu cât făceam mai multe contracte, cu atât eram mai recunoscătoare şi invers.

Aşa că acum, mi-am făcut obiceiul ca zilnic să fiu recunoscătoare pentru diferite binecuvântări. Bineînţeles că nu pot fi pentru toate în parte, că s-ar putea să nu-mi ajungă ziua. Dar îmi place să fiu recunoscătoare că trăiesc, că sunt sănătoasă şi pentru alte câteva lucruri. Câteva minute mă gândesc la ele. Apoi îmi văd de celelalte treburi.

Recunoştinţa are câteva beneficii:
• Când eşti recunoscător, rămâi concentrat pe tot ce merge bine în viaţa ta.
• Recunoştinţa îţi reduce emoţiile negative precum frică, mânie, gelozie etc.
• Te ajută să ai o atitudine pozitivă chiar şi atunci când lucrurile par să meargă mai prost. Vei găsi noi oportunităţi în toate încercările prin care treci.
• Recunoştinţa te ajută să te vezi o persoană valoroasăşi să îţi creşti stima de sine.
• Reduce stresul pentru că nu te mai concentrezi pe ce nu merge, ci vezi partea buna a fiecărei situaţii.
• Sănătatea ta e mai bună când eşti recunoscător. Multe boli sunt cauzate de emoţiile şi gândurile negative, iar dacă acestea se reduc, atunci se îmbunătăţeşte starea ta de sănătate.

Exerciţiu

Notează cel puţin 5-10 motive pentru care eşti recunoscător/ recunoscătoare. Fă exerciţiul acesta zilnic timp de o lună. Observă rezultatele în viaţa ta.

6. Zâmbeşte

Mi se spune de ceva vreme că am un zâmbet frumos. Nu eram prea zâmbăreaţă înainte. Aveam în general un zâmbet sfios când îmi era ruşine de ceva. În rest nu-mi amintesc să fi zâmbit prea mult. De câţiva ani am învăţat că zâmbetul este cel mai frumos şi cel mai ieftin accesoriu pe care-l poate avea o femeie.
Aşa că am învăţat să zâmbesc.
Să îţi spun care e diferenţa?
Înainte viaţa mi se părea searbădă. Aveam impresia că toată lumea avea ceva cu mine. Eram nefericită şi mă plângeam foarte des de tot ce mi se întâmpla.
Acum, de când am învăţat să zâmbesc, viaţa este frumoasă, am început să întâlnesc alte persoane care îmi întorc zâmbetul, mă cred norocoasă şi sunt fericită că exist.
Să-ţi spun şi alte beneficii ale zâmbetului?
• Sunt convinsă că ai auzit că atunci când zâmbim, creierul nostru secretă un hormon al fericirii. Asta înseamnă că chiar şi atunci când suntem stresaţi sau supăraţi, dacă în mod conştient decidem să zâmbim, ne schimbăm starea de spirit şi trecem mai uşor peste acele momente dificile.
• Într-o carte despre limbajul trupului, am citit că atunci când o persoană zâmbeşte, muşchii faciali de la ochi în jos se ridică în mod natural. Astfel se conturează frumos pomeţii obrajilor, colţurile gurii sunt ridicate, ochii se micşorează şi, da, în jurul ochilor apar nişte riduri de expresie. Dar aceste riduri fac persoana care zâmbeşte să fie mai frumoasă şi mai tânără.
• O persoană care stă mai tot timpul încruntată, are muşchii faciali lăsaţi. Colţurile gurii şi pomeţii obrajilor atârnă în jos. Şi dacă această persoană nu face eforturi să şi zâmbească, nicio operaţie estetică nu-i va scoate expresia de câine plouat şi bătut de pe faţa ei. Ca să nu mai spunem că va arăta cu câţiva ani mai în vârstă. Şi probabil că exact aşa se şi simte.

Exerciţiu
Notează cel puţin cinci motive pentru care să zâmbeşti zilnic. Începe să zâmbeşti. Observă diferenţele care apar în viaţa ta.

7. Activităţi sportive

alergatori

 

Pe parcursul vieţii mele am avut perioade în care acest obicei exista în viaţa mea zilnic, şi perioade, când m-am făcut comodă şi nu am mai practicat aceste activităţi. Sau poate că e mult spus activităţi sportive. Sunt pasionată de mersul pe jos.
Am avut ani buni în care mergeam zilnic pe jos câţiva km şi eram suplă şi plină de sănătate şi perioade în care m-am simţit mai încărcată cu activităţi, şi nu-mi mai făceam timp pentru deplasări pe jos. Sau eram prea hămesită de foame pentru a mai avea energie să merg pe jos. Aşa că luam mijloace de transport în comun. În câteva luni se observa diferenţa în starea mea de sănătate şi în cele câteva kg în plus pe care le luam.
Pentru că nu este un obicei constant al meu, o să scriu câteva rânduri despre acestea din ce am auzit la alţii.
Pe un CD, ne vorbea un domn că un bărbat s-a dus la un antrenor si i-a zis că ar vrea şi el să-şi dezvolte anumiţi muşchi. Antrenorul l-a întrebat dacă obişnuieşte să facă vreun gen de activităţi sportive. Aflând că nu, i-a recomandat să facă câte 10 flotări pe zi, în fiecare zi. Bărbatul cu pricina se aştepta să primească sarcini mai complicate şi mai multe. Antrenorul însă a insistat că trebuie să faci câte puţin, dar să fii disciplinat. Să faci în fiecare zi. Omul nostru a decis să aibă încredere în antrenor şi s-a pus pe treabă. În fiecare zi făcea câte 10 flotări. După o lună de zile a fost capabil să vadă o uşoară diferenţă în ce priveşte condiţia fizică, după trei luni de zile era deja convins de diferenţe, iar după şase luni de zile vedeau şi prietenii. Când era întrebat ce face, nimeni n-a vrut să creadă că face doar 10 flotări pe zi. Toţi se erau convinşi că prietenul lor le ascunde ceva. Se aşteptau să audă despre vreo formulă miraculoasă sau cine ştie ce efort deosebit.

O altă doamnă povestea că deşi nu îi place să alerge, şi-a propus să alerge la un maraton. Aşa că a început nu în forţă, cum se aşteaptă mulţi, ci să alerge la început 2-3 minute pe zi, apoi a crescut la 5 minute, apoi la 10 minute. Până a ajuns să parcurgă distanţa necesară pentru maraton. Scopul ei nu era să ajungă prima la maraton, ci să îl termine. Şi cu exerciţiu zilnic, mărind distanţa puţin câte puţin a reuşit.

8. Formule miraculoase instant pentru viaţă nu există

Trăim în era instant-urilor. Aflăm, de multe ori din reclame că dacă ai mâncat prea mult şi ţi se face rău, poţi lua o pastilă şi digeri instant mâncarea ca să poţi mânca mai mult. Ai cafea instant, ai fotografie la minut, cu un singur click ajungi să comunici cu cineva aflat în cealaltă parte a lumii si lista poate continua.
Multe persoane se aşteaptă să ţină cură de slăbire prin înfometare o săptămână şi să dea jos vreo 10 kg cel puţin, sau să meargă trei zile la sală şi să-şi construiască muşchi ca ai halterofililor, sau să mănânce 1 kg de lămâi să scape de răceală şi aşa mai departe.

Să te întreb ceva. Imaginează-ţi că ai o afecţiune şi mergi să consulţi doi medici.
Primul îţi spune: îţi recomand acest flacon cu 30 de pastile, le iei pe toate odată, să faci terapie de şoc şi în două ore eşti…gata.
Al doilea îţi spune: îţi recomand acest flacon de 30 de pastile şi iei câte una pe zi după una dintre mese.
Pe care l-ai crede că e medic specialist şi practician bun? Pe primul, care îţi recomandă varianta însănătoşirii instante sau pe al doilea care îţi spune că ai şanse să te faci sănătos, dar e nevoie să fii disciplinat o lună de zile?
Eu l-aş crede pe al doilea.
Toate lucrurile bune vin în viaţă treptat-treptat. Au nevoie de timp ca să crească, să se dezvolte. Exact ca un bebeluş. Nu ne aşteptăm să-i dăm unui bebeluş o tonă de mâncare ca să crească cât un adult într-o zi. Poate că pe parcursul vieţii, mănâncă mai mult de o tonă de mâncare, dar puţin câte puţin în fiecare zi.

Concluzii

Fiecare obicei din viaţa noastră contează şi ne duce într-o anumită direcţie. Există o vorbă care ne spune că obiceiurile pe care le avem ne hotărăsc destinul. Dacă vrei să schimbi direcţia trebuie doar să schimbi obiceiul.
Dacă eşti obişnuit să:
• Mănânci mâncare sănătoasă zi de zi, atunci vei fi în formă şi cu o sănătate optimă.
• Mănânci mâncare tip fast-food sau pizza sau preparate zi de zi, atunci sănătatea şi greutatea ta va avea de suferit.
• Faci zilnic activităţi sportive te bucuri de sănătate şi muşchi şi voie bună.
• Leneveşti dar visezi că într-o zi te apuci de sală sau de alergat o să ai de suferit.
• Citeşti zilnic – într-o viaţă citeşti o bibliotecă întreagă.
• Nu citeşti nimic – rămâi un incult şi un ignorant toată viaţa.
• Te cerţi – ai o viaţă plină de scandal.
• Oferi altora laude şi complimente – se întorc la tine şi vei fi fericit.
• Zâmbeşti – o să arăţi tânăr/ă şi fericit/ă şi o să ai parte de multe lucruri plăcute.
• Stai încruntat/ă – o să arăţi bătrân/ă şi cu faţa lăsată.
• Fii recunoscător – multe alte binecuvântări vei vedea în viaţa ta.
• Te plângi – viaţa ţi se va părea un chin din ce în ce mai greu de îndurat.

Vestea bună e că dacă avem obiceiuri proaste, le putem schimba.
E nevoie de:
• Conştientizare
• Decizie de schimbare
• Acţiune
• Diciplină
Bineînţeles că mai sunt şi alte obiceiuri despre care se poate vorbi. Eu le-am ales pentru descriere e acestea.

Aştept părerea ta despre ele, fie într-un comentariu mai jos, fie pe email.

Dacă ţi-a plăcut poţi să dai şi un share sau like pe reţelele de socializare, ca să citească şi prietenii tăi.

 

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

 

OBICEIURI MICI ŞI ZILNICE CARE NE SCHIMBĂ VIAŢA I

reading

Ai citit vreodată toată Biblia de la un capăt la altul?
Probabil o să spui că e cam groasă. Aşa e. Are cam 1400 de pagini sau mai mult. Depinde de cât de mare scrie.
Ai auzit vreodată expresia „Cum mănânci un elefant? Bucată cu bucată”.

Pe când eram studentă am găsit scris într-o carte că dacă citeşti un sfert de oră pe zi, parcurgi întreaga Biblie într-un an de zile. Aşa că am pus în practică această strategie, încă de pe atunci şi am reuşit să citesc toată Biblia. Şi nu doar odată. Ci de câteva ori, adică în câţiva ani la rând.
La ce mi-a folosit?

Păi mă ajuta să văd mai bine ce greşeli şi păcate aveam pe care să le spovedesc. Am înţeles mai bine anumite evenimente care au avut loc în Noul şi Vechiul Testament. M-a ajutat să devin mai apropiată de credinţă şi Dumnezeu.

Dar în timp, am lăsat acest obicei şi aproape că am uitat de beneficiile unei astfel de discipline pe care mi-o creasem pe când eram studentă.

De curând, prin materialele de dezvoltare personală am auzit din nou de acest concept şi o să îţi spun ce am învăţat.

1. Cititul timp de 15 minute pe zi

Unul din obiceiurile pe care mi le-am format în ultimii trei ani şi jumătate a fost acela de a citi dintr-o carte de dezvoltare personală. Citind zilnic (sau aproape) câteva pagini am ajuns să citesc aproximativ 50 de cărţi de dezvoltare personală, pe care le găseşti la pagina Cărţi. În afară de astea cred că mai am alte 10-15 cărţi începute şi neterminate.
Ni se recomandă să citim cam 15 minute pe zi. Nu poţi să citeşti 15 minute dintr-o carte? Fie un roman bun, fie o carte de dezvoltare personală, care să te ajute să îţi schimbi gândirea? Poţi începe cu un singur paragraf pe zi. Pe măsură ce trece timpul, s-ar putea să înceapă să îţi placă să citeşti şi vei ajunge la 15-30 minute pe zi pentru că n-o să-ţi dai seama cât de repede trece timpul şi parcă nu ai terminat de citit tot ce ţi-ai propus.

Diferenţe

Am auzit pe un CD motivaţional ce se întâmplă în timp, dacă vom compara două persoane, una care nu citeşte şi una care îşi face acest obicei de a citi zilnic câte puţin.
La sfârşitul unei zile cel care a citit câteva pagini dintr-o carte nu e neapărat mai deştept decât cel care nu a citit. Într-o lună, cel care a citit e posibil să fi terminat o carte şi nici acum nu e mai deştept decât cel care nu a citit. După un an de zile, cel ce citeşte zilnic, e posibil să fi citit 10-12 cărţi. Sigur ştie mai multe decât cel care nu citeşte. În zece ani de zile, cel ce citeşte zilnic ajunge la 100-120 cărţi citite. Asta înseamnă o mini-bibliotecă. Cu siguranţă ştie mai multe.

Diferenţa majoră între cei doi stă nu doar în cât a citit ci în atitudine. Cel ce nu a citit nimic va avea impresia că el le ştie şi le-a văzut pe toate, iar cel ce a citit are impresia că nu ştie nici 1% din cât şi-ar dori să ştie. Şi are o foame continuă de a citi şi mai mult.

Exerciţiu

  • Ia un pix şi o foaie de hârtie sau poate un carneţel, ce ai la îndemână şi notează ce cărţi ai citit în ultimele trei luni. Dacă ai citit doar ziare, nu se pun la socoteală. Alea nu-ţi schimbă gândirea spre bine, nu te ajută să gândeşti pozitiv.

 

2. Frumuseţea şi îngrijirea personală

ingrijire

Un alt obicei pe care mi l-am format este acela ca zilnic, şi seara şi dimineaţa, să îmi curăţ faţa cu produse speciale de demachiere. A durat ceva timp până am găsit gama de produse care să mi se potrivească şi să îmi facă bine la ten.
Am urmat şi câteva cursuri de frumuseţe şi îngrijire personală. Am învăţat că seara trebuie curăţată (demachiată) faţa fie că am fost machiate sau nu, pentru a curăţa praful, transpiraţia sau fardul. Dimineaţa, de asemenea, curăţăm faţa de resturile de cremă care s-au oxidat pe timp de noapte şi de transpiraţie.
La un curs am înţeles că dacă trece o seară în care să mă duc la culcare fără să îmi curăţ faţa, tenul îmbătrâneşte cu şapte zile. După o singură seară nu se vede diferenţa, dar în timp da.
Sunt seri, în care dacă am stat toată ziua în casă, seara, înainte de culcare mă bate gândul să nu mă mai demachiez pentru că nu m-am machiat şi faţa e curată. Dar îmi aduc aminte că dacă într-o singură seară nu curăţ faţa, tenul îmbătrâneşte cu 7 zile. Apoi mă gândesc că s-ar putea să nu fie singura zi în care să nu fi ieşit din casă sau să nu mă fi machiat. Şi ştiu că atât de uşor se formează un obicei de delăsare şi neglijenţă, încât imediat mă ridic şi merg la baie să curăţ faţa.

[Î]n acest timp, alte doamne au observat schimbări pozitive şi chiar tendinţe de întinerire pe faţa mea şi m-au întrebat care e secretul. Când le spun că e vorba de cinci minute seara şi cinci dimineaţa pentru a-mi îngriji tenul, îmi spun că ele nu au timp pentru un asemenea ritual. Probabil se aşteaptă să le vorbesc de vreo formulă miraculoasă cu efect instant. Poate de vreo operaţie estetică. Numai că nu le pot minţi.
Pentru mine e ok. Doar este faţa lor pe care şi-o neglijează. Eu am grijă să mi-o îngrijesc zilnic şi să nu cad în ispita neglijenţei. Totul este doar o alegere.

3. Ceartă versus vorbe bune şi complimente

complimenting-your-partner-complimenting-your-boyfriend-complimenting-your-girlfriend

[Î]ntr-o dimineaţă, mergând pe stradă am văzut o doamnă cu un câine pe care îl scosese la plimbare şi pe care îl drăcuia de zor. Gândul care s-a născut în mintea mea a fost: „Alo, cucoană! Pentru ce creşti acest animal în casa ta, dacă nu-l iubeşti? Te obligă cineva să îl creşti de îl drăcuieşti în halul ăsta? Iar dacă îl iubeşti de ce îl drăcuieşti?”. Apoi mi-am dat seama că nu se aplică limbajul ăsta doar pentru câini, ci şi pentru partenerul de viaţă, pentru copiii lor. Am auzit multe femei vorbind în public despre soţii lor ca fiind: „nesimţit, animal, cretin, idiot, împuţit etc.”. Apoi se miră că au o căsnicie de tot rahatul (scuzaţi expresia!). Oare chiar nu se gândesc că se întoarce totul la ele?

Reacţii

Cum reacţionezi dacă copilul sau partenerul/a tău din greşeală sparge ceva, să zicem un pahar, sau poate ceva de valoare? Probabil o să spui, depinde de valoare. Numai că eu am convingerea fermă că vei reacţiona în funcţie de obişnuinţă, nu de valoare.
Ca diriginte, am auzit mulţi copii care mi-au spus că au fost certaţi sau au primit bătaie pentru că au spart o farfurie sau o cană sau o vază. În momentul ală am avut două gânduri. Primul a fost că mesajul pe care îl transmite un părinte copilului printr-o o astfel de pedeapsă este că „paharul /vaza e important/ă, eu nu sunt”. Al doilea gând m-a dus la cuvintele din Biblie, care spun că omul e mai de preţ decât orice alt lucru sau fiinţă, dar noi obişnuim să punem preţ pe obiecte.
Probabil o să spui că îl cerţi ca să fie atent. Sigur ca da. De parcă nu ţi se poate întâmpla şi ţie, oricât ai fi de atent/ă. Dar pe tine cine te ceartă?

Nu poţi schimba trecutul

În afară de asta, fapta e deja consumată. Nicio critică, sau reproş, nicio ceartă, ton ridicat sau bătaie nu va face acel obiect distrus să fie din nou cum a fost. Şi atunci de ce te enervezi? De ce să ţipi la copilul tău, când îi poţi explica frumos să fie atent? Dacă alegi să fii calm/ă reduci sentimentul de vinovăţie al copilului, tu eşti liniştit/ă, copilul înţelege şi în casă domneşte pacea.

Povestea reacţiei ale unei mame

Mergând la control pe perioada sarcinii, vorbeam la un moment dat cu asistenta care îmi povestea de năzbâtiile făcute de fiica ei. Şi zice „într-o zi ajung acasă, ea se gătise cu toate hainele mele bune, se rujase, s-a încălţat cu pantofii mei cei buni, de piele. Erau nou-nouţi, cu baretă şi cataramă, îi încălţasem odată la o nuntă. Pentru că nu a putut să bage piciorul prin baretă a tăiat baretele. Ce era să-i fac? S-o bat, s-o omor? Bine c-am găsit-o pe ea sănătoasă şi întreagă. Pantofi mi-oi mai cumpăra eu”. Probabil te gândeşti că asta e mentalitatea unei femei pe care o dă banii afară din casă. Eu însă cred că este mentalitatea unei femei care îşi preţuieşte mai mult copilul.

De pe la seminarii

O doamnă a zis la un seminar că de exemplu, mintea unui copil absoarbe mai mult informaţia negativă decât pe cea pozitivă. Dacă îi spui copilului o critică sau o vorbă urâtă, e nevoie de cel puţin cinci vorbe frumoase ca acel copil să uite critica pe care a auzit-o.

Dacă nu găseşti cinci complimente pentru copilul tău pentru fiecare critică, atunci măcar când îţi vine să îl critici, muşcă-ţi limba, înghite-ţi critica şi spune-i o singură vorbă frumoasă. Doar e copilul tău, îl iubeşti, şi poţi găsi o calitate a lui pe care să o evidenţiezi. Într-o lună de zile, dacă nu-i faci nicio critică, dar cu un compliment pe zi, i-ai spus deja 30 de vorbe frumoase copilului tău. Într-un an sunt 365 de vorbe plăcute pe care le aude copilul tău de la tine.
Crezi că va crea o diferenţă în mintea lui? Cu siguranţă! Mai mult decât atât copilul îşi va da seama singur de defectele şi greşelile pe care le face. Singur şi le va corecta ca să te facă să îl lauzi şi în legătură cu ele.
La un alt seminar un vorbitor ne povestea: „Stăteam la rând să ajung la un ghişeu şi în faţa mea era un domn care se certa de zor cu funcţionara de la acel ghişeu. S-au certat cam 15 minute. Doamna arăta ca o scorpie şi ţipa în gura mare şi mă gândeam cu groază ce o să mi se întâmple mie când ajung la rând. Mă uitam să caut ceva drăguţ la ea să îi fac un compliment, dar nici măcar frumoasă nu era. Când am ajuns la rând i-am zis: vă apreciez că aveţi atâta răbdare să suportaţi asemenea clienţi dificili. Ea a oftat, s-a relaxat şi a zis: în sfârşit cineva care mă înţelege! Apoi m-a servit foarte calmă şi de o calitate ireproşabilă”.

De prin cărţi

Dale Carnagie în cartea lui Secretele succesului Cum sa cunosti oameni si sa devii influent, îl citează pe William James care a spus: „Cel mai profund principiu al naturii umane este acela de a fi apreciat”, iar Dale Carnagie continuă şi spune că acest principiu e ca o foame continuă şi nepieritore, e ca o lăcomie a omului după apreciere.

Jeff Keller: „Dacă îi tratezi pe ceilalţi cu iubire şi respect, vei descoperi că, în general, te vor iubi şi respecta la rândul lor. Dacă îi ajuţi pe ceilaţi, vei fi la rândul tău ajutat. Bineînţeles, această „lege” este valabilă şi în cazul comportamentelor negative. Dacă judeci şi critici, să nu fii surprins dacă vei fi judecat şi criticat”

Jeff Keller: „Consecinţele acţiunilor tale sunt rareori imediate. De fapt, de cele mai multe ori intervalul dintre acţiune şi efectul produs de aceasta este unul destul de lung”

Ralph Waldo Emerson: despre recompensele întârziate – la banca universală, „faptele tale bune generează o dobândă compusă, devenind mai valoroase odată cu trecerea timpului, pentru ca tu să te bucuri într-o bună zi de o sumă frumuşică din dividente”.

Participând la seminarii de dezvoltare personală, am înţeles cât e de important să faci complimente celor din jur.
Deşi de felul meu sunt o fire critică şi autocritică, mi-am propus şi impus să învăţ să fac complimente celor din jur.

complimente

Condiţia principală atunci când faci complimente este ca acestea să fie adevărate.

De exemplu, unei persoane care e încruntată şi arată de parcă i s-a răsturnat carul cu necazuri în cap, nu-i poţi spune că are zâmbet frumos. O persoană care arată de parcă nu s-a pieptănat nu-i spui „ce coafură frumoasă ai”. Trebuie să găseşti altceva care să fie adevărat ca să complimentezi persoana din faţa ta.

Experienţe personale

Am început să învăţ să ofer complimente celor din jur. Mai întâi am adresat complimente colegelor.
Apoi când am mers la cumpărături, am făcut complimente vânzătoarelor.
Unele au câte un ecuson pe care scrie, „azi zâmbesc pentru tine”, dar numai ecusonul zâmbeşte, faţa lor n-are nicio treabă. Din anumite puncte de vedere, dacă mă pun în pielea şi papucii lor, înţeleg. Stau în picioare atâtea ore, trebuie să se concentreze la codurile de bare, la marfă, la preţuri, la banii pe care îi primesc şi dă rest. Poate au mai avut şi vreun client dificil sau în stare de ebrietate care a ţipat la ele şi le-a venit să intre sub tejghea etc. Sau poate că copilul lor nu a ajuns acasă şi nu răspunde la telefon şi ca orice mamă e îngrijorată, sau poate le-a certat şeful. Unele au chiar lacrimi în ochi în loc de zâmbet pe buze.
Aşa că în timp ce stau la rând, caut ceva drăguţ la vânzătoarea respectivă şi când ajung în dreptul ei îi fac complimentul. Nu a existat niciuna care să nu-mi întoarcă un zâmbet de milioane pentru complimentul meu.
Toate complimentele pe care am învăţat să le ofer s-au întors la mine sub formă de zâmbete, de mulţumiri care m-au făcut foarte fericită.
Nu mai spun de beneficiile unor asemenea complimente adresate partenerului de viaţă. Mă fac să mă simt cea mai norocoasă femeie din lume.

Exerciţiu

  • Ia un pix şi o foaie de hârtie şi notează toate calităţile pe care le are copilul tău, sau copiii tăi, dacă ai mai mulţi. Spune-le cel puţin un compliment pe zi. Observă rezultatele şi notează-le. Ţine un jurnal cu reacţiile lor la complimentele respective.
  •  Fă acelaşi lucru pentru partenerul/a de viaţă.

Zilele următoare vei beneficia de partea a II- a acestui articol cu alte obiceiuri zilnice.

Dacă ţi-a plăcut sau îl consideri util, poţi să dai un like sau un share ca să beneficieze şi alţii.

Un comentariu e binevenit fie pentru a-mi spune impresia creată, fie pentru a aduce eventuale completări la ce am scris.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber