CE NU ESTE IUBIREA?

inima

 

Într-o zi, o colegă de liceu, Ionelia Iftimie, psiholog de profesie, a lansat o temă de gândire sau o întrebare pe facebook.

 

„Lectii de iubire:

In ultima perioada foarte multi dintre prietenii mei imi spun ca iubirea e neconditionata, ca este intr-un fel sau altul, definitii neclare si nesigure… unii sustin ca ei ofera iubire si nu au nevoie de iubire, ca nu le place sa fie iubiti…
Insa toti suntem motivati de aceeasi nevoie interioara de iubire, incredere si acceptare de sine… atunci cand suntem noi insine gasim iubirea…
Ce ar fi sa definim iubirea prin ceea ce ea nu este… ce NU este iubirea?”  (Ionelia Iftimie)

 

 

Aşa că mie mi s-au pus rotiţele minţii în mişcare şi am început să mă gândesc la tema propusă de ea. La început i-am dat vreo două sau trei răspunsuri, apoi am găsit că sunt mai multe şi m-am gândit că este un excelent subiect pentru a-l trata pe blog.

Evident, titlul temei mi-a fost inspirat de ea, dar am ales să-l tratez din propriul punct de vedere, aşa că nu cred să fi încălcat legea dreptului de autor.

 

Colega mea, Ionelia are dreptate. Despre iubire găsim scris în operele tuturor poeţilor şi prozatorilor. Dacă deschidem Biblia la Epistola către Corinteni a Sf. Ap. Pavel găsim un adevărat imn al iubirii. Sf. Părinţi vorbesc chiar despre tipurile de iubire (de frate/soră, de fiu/fiică, de mamă, de Dumnezeu, de aproapele şi de soţ/soţie etc.). Descrierea iubirii o găsim peste tot şi cu toţii ne spun cum este şi cum o simţim.

Numai că, aşa cum în numele lui Dumnezeu pot avea loc numeroase războaie şi omoruri, şi în numele iubirii se pot face multe orori sau crime. Aşa că, încă odată îi dau dreptate Ioneliei că poate ar fi bine să definim iubirea prin ceea ce NU ESTE.

 

O să dau mai jos câteva modalităţi prin care se exprimă noniubirea. Cel puţin cele pe care le-am găsit eu. Dacă găseşti şi tu altele, poţi să faci un comentariu mai jos.

 

IUBIREA NU ESTE EGOISM

 

Egoismul este absenţa iubirii. Să fii egoist înseamnă să te pui pe tine în centrul atenţiei şi oricine altcineva nu mai contează. Iubire nu este atunci când nu te vezi decât pe tine şi nevoile celorlalţi nu există. Iubire nu există atunci cand unul pe altul şi pe noi inşine ne facem să suferim. Unde nu este iubire e un gol în stomac, în toată fiinţa ta.

 

Sf. Parinti spun că lipsa iubirii înseamnă iadul în inima ta. Că sfârşitul lumii vine atunci când de la o casă la alta nu mai există cărare. Când oamenii consideră că îşi sunt suficienţi sieşi şi nu mai au nevoie nici să ceară şi nici să acorde ajutorul lor altora. Poate că dacă eşti melancolic sau flegmatic şi te simţi foarte bine doar cu tine însuţi şi eşti mai puţin sociabil, o să spui că sfârşitul lumii e pe aproape. Mai ales dacă stai la oraş, unde comunicarea cu vecinii e mai dificilă. Noroc că mai există sangvicii şi colericii, care sunt foarte sociabili şi care vor veni ei pe la tine să-ţi spună: „Ce mai faci, mai trăieşti? Hai să-ţi spun…” şi dacă nu vin să te întrebe de tine, măcar vin să-ţi spună despre ei.

O poveste care circulă pe facebook şi care m-a impresionat foarte mult sună cam aşa:

Un om l-a întrebat pe Dumnezeu care e diferenţa dintre Rai şi iad. Dumnezeu l-a dus în două încăperi. În prima încăpere era un grup de oameni în jurul unei mese. Pe masă era o oală cu o tăcăniţă fierbinte ce mirosea foarte îmbietor. Dar oamenii erau foarte slabi pentru că erau legaţi cu lanţuri de mâini şi deşi aveau în mâini nişte linguri, acestea aveau cozile atât de lungi că de fiecare dată când cineva încerca să ducă mâncarea la gură o scăpa toată pe jos.

Şi Dumnezeu i-a zis. Acesta este iadul.

În cea dea doua cameră erau alţi oameni în jurul unei mese, pe masă era o oală cu aceeaşi tocăniţă aburindă şi frumos mirositoare. Şi deşi şi ei erau legaţi şi aveau linguri cu cozi la fel de lungi, aceşti oameni arătau bine hrăniţi.

Şi Dumnezeu i-a zis. Acesta este Raiul.

Iar omul nostru l-a întrebat pe Dumnezeu care e diferenţa dintre cele două camere.

Dumnezeu i-a zis: Cei din camera a doua au învăţat să se hrănească unul pe altul.”

 

Să fii egoist înseamnă să nu te poţi bucura că aproapelui tău îi merge bine. Oamenii din camera a doua, pur şi simplu, iubindu-se pe ei, au învăţat că trebuie să-i iubească şi pe ceilalţi ca să le fie şi lor bine. Şi astfel au început să-i hrănească pe ceilalţi ca să poată şi ei să mănânce.

 

Cu toate că unii au impresia că îi iubesc pe alţii, de fapt se iubesc doar pe ei. Şi pentru că colega mea a mai sugerat o temă de gândire, şi anume despre iubirea egoistă, m-am gândit ca despre acest subiect să scriu într-un alt articol.

 

IUBIREA NU ESTE SADISM

 

Definiţia sadismului în DEX este: „Plăcere bolnăvicioasă de a-i chinui pe alţii sau de a-i vedea cum suferă. Cruzime extremă”.

Păi nu poţi să iubeşti şi să-l faci să sufere pe cel pe care îl iubeşti. Iar asta se referă inclusiv la tine. Şi ţie îţi poţi face rău, deşi pui mâna în foc că te iubeşti. Despre formele prin care poţi să faci rău altora sau chiar ţie poţi citi şi în Iubire şi iertare.

 

IUBIREA NU ESTE FRICĂ

 

Iubirea şi frica sunt doi termeni care se exclud reciproc. Nu poţi iubi pe cineva în faţa căruia îţi clănţăne dinţii în gură. Nu poţi iubi pe cineva faţă de care şi numai dacă te gândeşti la el sau la ea, simţi că ai primit un pumn în stomac.

În principiu frica o simţim faţă de anumite obiceiuri greşite ale semenilor, nu faţă de oameni. Pentru că Dumnezeu ne-a creat pe toţi buni şi frumoşi. Dar, mintea noastră asociază de multe ori obiceiurile care ne înspăimântă cu persoana de la care vin. De aceea, uneori avem senzaţia de frică faţă de anumite persoane. Dacă am conştientiza că ne este frică de obiceiurile persoanei, s-ar putea să reuşim să iubim persoana ca pe o Creaţie a lui Dumnezeu.

 

IUBIREA NU ESTE NEÎNCREDERE

 

Fie că este neîncredere în altcineva sau în propria persoană, nu poţi iubi ceva în care nu crezi.

În anumite cărţi de psihologie, neîncrederea în sine este tratată împreună cu lipsa iubirii de sine.

 

 

IUBIREA NU ESTE GELOZIE

 

S-ar putea să nu fii de acord cu mine. Eu îţi spun acum părerea mea şi o voi argumenta. Tu mai departe eşti liber/ă să crezi ce vrei.

Gelozia se naşte din lipsă de încredere şi din frică. Fie este vorba de neîncredere în propria persoană că nu merită să fie iubită, fie este vorba de neîncredere că persoana iubită ar putea să-l sau să o iubească aşa cum doreşte. Această neîncredere asociată cu frica de a pierde persoana pe care o iubeşte, sau că aceasta se va îndrăgosti de altcineva mai frumos, mai deştept, mai bogat, mai de alt nivel decât sine, duce la naşterea unor scenarii în mintea celui gelos care determină manifestarea geloziei.

Gelozia se manifestă prin tot felul de suspiciuni, apropo-uri, verificări la adresa persoanei iubite. Care, s-ar putea să se simtă terorizată de aceste manifestări şi să-l părăsească. Şi atunci avem de-a face cu o profeţie care se auto-împlineşte. Adică cineva atât şi-a imaginat că o să fie părăsit/ă, că până la urmă chiar se întâmplă.

 

 

IUBIREA NU ESTE CEARTĂ ŞI TON RIDICAT

 

Mi-amintesc că am citit undeva că atunci când două persoane se ceartă şi ridică tonul una la alta este pentru că acolo, în ceartă nu există iubire. Deşi cele două fiinţe sunt una lângă alta simt nevoia să ridice tonul pentru că inima lor e la mii de km depărtare şi nu se aud reciproc. Atunci când două persoane se iubesc, se aud, chiar dacă vorbesc în şoaptă sau îşi murmură cuvintele. Şi asta chiar dacă fizic sunt la mii de km depărtare. Pentru că inima lor vibrează la unison şi este mult mai uşor să se audă şi să se înţeleagă. Şi de multe ori nici nu au nevoie de multe cuvinte.

 

În articolul viitor o sa-ţi spun despre iubirea egoistă, aşa cum o văd şi cum am înţeles-o eu.

 

 

 

*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.

Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.

 

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *