COLERICUL ŞI FLEGMATICUL ÎNTRE ADMIRAŢIE ŞI DISPREŢ

In articolul trecut, am început să-ţi vorbesc de modul în care colericul şi flegmaticul îşi creează probleme unul altuia doar pentru că au un nivel de energie foarte diferit şi o valorifică de asemenea diferit.

compara

Colericul este o persoană impulsivă, orgolioasă, impunătoare, cu o voinţă de fier şi cu o încredere în sine foarte puternică, de nezdruncinat.

Flegmaticul este o persoană calmă, drăguţă, dornică să-i ajute pe alţii şi se ghidează foarte mult după Regula de Aur „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!”, dar cu o încredere în sine foarte slabă.

Flegmaticul admiră la coleric încrederea sa în sine, faptul că este de nezdruncinat de la punctul său de vedere, faptul că face tot ceea ce-şi doreşte.

Colericul admiră calmul, stăpânirea de sine a flegmaticului, faptul că într-o situaţie dificilă, flegmaticul vede mult mai uşor soluţia.

 

Război şi pace

 

Dar dincolo de admiraţia pentru aspectele care lor le lipsesc şi le văd la personalităţile opuse, între ei este aproape mereu o stare conflictuală.

Pentru că văd şi analizează lucrurile diferit. Pentru că se comportă atât de diferit.

Flegmaticul este foarte paşnic. Caută să nu supere pe nimeni din jurul lui. Chiar dacă ceva îl deranjează, adesea nu dă glas nemulţumirilor proprii de teamă să nu intre în conflict cu cealaltă persoană.

Dacă cineva îl contrazice, adesea îşi abandonează punctul de vedere doar pentru a evita lupta.

Pentru el orice fel de contrazicere este o luptă, un conflict. Aşa că mai bine lasă de la el, decât să se certe.

Nu ar putea face faţă unui conflict. Chiar îi dă un gust amar. Numai gândul că cealaltă persoană ar putea fi deranjată de acţiunile şi cuvintele sale îl face să se închidă şi mai mult în sine. Să păstreze nemulţumirile pentru sine, cu speranţa că timpul le va rezolva pe toate.

Numai că, contrar aşteptărilor sale, timpul nu le rezolvă. Toate nemulţumirile reprimate, adunate în tot acel timp cât n-a spus nimic, îl determină la un moment dat să aibă o reacţie explozivă de mânie care şochează pe cei din jur.

La polul opus, colericul este foarte impulsiv. Deşi admiră liniştea flegmaticului, în anumite limite, el nu poate fi aşa.

Colericul îşi impune punctul de vedere. Şi-l susţine cu toată tăria fiinţei lui. Vorbeşte tare, gesticulează şi la nevoie îşi susţine punctul de vedere şi prin acte mai violente (cum ar fi să bată cu pumnul în masă).

Iar dacă cineva îl contrazice, simte fiorul adrenalinei cum îi străbate corpul. Parcă ar fi supus unui duş răcoritor într-o zi fierbinte de vară.

Fire competitivă, este imediat cuprins de fiorul competiţiei şi atunci trebuie să dovedească, indiferent dacă are sau nu, că EL ARE DREPTATE. Dacă a afirmat ceva, chiar dacă nu este adevărat, îşi va susţine punctul de vedere până în pânzele albe. Dacă a spus că ceva este negru, chiar dacă este gri, el va demonstra tuturor celor care au curajul să-l contrazică, că e negru.

Pentru el, a renunţa la susţinerea propriei idei este ca o slăbiciune, ca şi cum s-ar lăsa învins.

Şi aşa ceva n-o să facă.

El trebuie să demonstreze că are dreptate.

Şi o va face. În astfel de situaţii, vorbeşte tare, apăsat, sau strident şi gesticulează ameninţător la oricine are curajul să-i stea în cale.

Şi când reuşeşte să-şi învingă adversarul din competiţie sau din contrazicere, simte o uşurare şi o satisfacţie profundă.

Colericul are nevoie de astfel de manifestări de putere, de astfel de competiţii verbale şi de acţiune ca să-şi pună în valoare calităţile de luptător şi învingător. Iar dacă nu le obţine în mod natural, dacă nu vin de la sine, le creează.

Atunci când astfel de contraziceri au loc la locul de muncă, flegmaticul se retrage într-un colţ, temător şi urmăreşte „spectacolul” fără să-l înţeleagă. În toată fiinţa lui simte dezgust pentru stilul agresiv al colericilor, chiar dacă le admiră rezultatele.

Dacă spectacolul are loc în familie, la un moment dat, flegmaticul s-ar putea, fie să se simtă dezgustat de „certurile” colericilor, şi să-şi dorească să plece cât mai departe, fie să dorească să joace rol de împăciuitor, de mediator între cele două tabere adverse. Ocazie cu care îşi găseşte menirea şi scopul în viaţă. Să medieze conflictele şi să aducă pacea între oameni. Să-i facă pe colerici să se înţeleagă fără să se certe.

 

Apartenenţa unei idei

 

Pe de altă parte, dacă colericul ştie întotdeauna ce vrea şi cum să obţină, flegmaticul nu ştie. Nu ştie nici ce vrea, nici cum să obţină. Şi adesea, nu-i place modul în care obţine lucrurile colericul.

Flegmaticul vrea să fie mereu drăguţ şi să ajute pe toată lumea. Astfel poate ajunge să fie atât de drăguţ, încât simte că ajută pe toată lumea, dar pe el nu-l ajută nimeni.

Poate pentru că nu are curajul să ceară ajutorul (ca să nu deranjeze pe alţii).

Poate pentru că nu are curajul să spună NU la tot ce i se cere, ca nu cumva cineva să se supere.

Şi este foarte posibil ca flegmaticul să ajungă să trăiască un sentiment de copleşire, că face prea mult pentru alţii şi prea puţin pentru el. Se simte folosit. Şi un timp poate să înghită să fie folosit. Aşteaptă în linişte ca ceilalţi să-şi dea seama că i se cere prea mult şi să-l elibereze.

Dar asta nu se întâmplă, pentru că nimeni nu ştie ce-i în mintea lui.

Aşa încât dacă ai o idee şi îi soliciţi ajutorul flegmaticului, s-ar putea să spună DA pe loc, chiar dacă este deja super-ocupat şi copleşit de ceea ce are de făcut. Nu se supără să-i ajute pe alţii şi „Dă Cezarului ce-i al Cezarului”. Nu are nimic împotrivă să lucreze la ideea altuia. Uneori are nevoie doar de un impuls (sau de un şut).

Dar la fel de bine, s-ar putea să-ţi spună că se mai gândeşte şi să te facă să aştepţi un răspuns mult şi bine. Pentru că nu are curajul să-ţi spună NU – ca nu cumva să te rănească, aşa că amână să-ţi dea un răspuns.

Amânarea este unul din punctele slabe, dar cu care jonglează foarte bine flegmaticul. Pentru că nu se poate decide, amână să dea un răspuns, amână să acţioneze.

Dacă ţi se întâmplă să ceri ajutorul unui flegmatic şi să tot amâne să-ţi dea un răspuns, înţelege că de fapt e modalitatea lui de a-ţi spune NU.

Mergând la polul opus, chiar dacă este foarte muncitor, dacă îi ceri colericului să facă ceva, să lucreze la ideea ta, s-ar putea să ai surpriza că te refuză.

În mintea colericului, s-ar putea să se nască următorul dialog: Şi mie ce-mi iese la faza asta? A! El e deşteptul cu ideea şi eu sunt fraierul cu munca!

work

Aşa că s-ar putea să ai nevoie de câteva strategii ca să-l convingi pe coleric să se angajeze să acţioneze la ideea ta.

S-ar putea să fie nevoie să-l pui într-o competiţie – eventual cu alt coleric şi să-i spui că el s-ar putea să iasă al doilea.

S-ar putea să fie nevoie să-i spui că pe el nu-l poţi include la proiectul tău pentru că nu-l vezi în stare. O să-ţi arate el.

S-ar putea să trebuiească să-l faci să creadă că este ideea lui. Şi aici e o mare provocare. Pentru că dacă colericul nu va fi motivat să lucreze la ideea altuia, la a lui s-ar putea să fie primul.

De ce este o provocare? Pentru că poate vrei să ţi se recunoască dreptul de autor al ideii respective.

N-o să-ţi spun că trebuie să renunţi la acest drept. Eşti liber să acţionezi după cum îţi place. Dar dacă vrei un coleric în echipa ta, pentru că ai nevoie de rezultatele muncii lui, va trebui să-i cedezi, să-i oferi şi lui ceva, mai ales din ceea ce-şi doreşte.

O mare provocare în acest sens este în familie. Dacă soţul este coleric, va avea tendinţa să-şi însuşească toate lucrurile şi realizările pozitive.

La multe dintre seminariile la care am participat am auzit bărbaţi, povestind (făceau glume pe seama lor) că orice rezultat bun al copiilor lor este datorită lor şi orice greşeală a copiilor este din cauza soţiei.

E un mare curaj pentru un bărbat să recunoască în public un astfel de punct de vedere, cu atât mai mult să facă glume pe seama acestui aspect.

Dar imaginează-ţi ce simte soţia.

Şi-mi aduc aminte de o mămică, care la o şedinţă (de fapt un lectorat cu temă de discuţii) cu părinţii a izbucnit în plâns şi povestea că s-a săturat că soţul ei o înjoseşte, că el îşi atribuie toate ideile bune care au fost luate, toate rezultatele bune şi îi pune ei în cârcă toate neîmplinirile.

Toate ideile bune din casă erau ale lui. Şi ea era tare necăjită.

Nu te poţi contrazice cu un coleric că a fost ideea ta. Pentru că aşa cum spuneam, dacă el a spus că este negru, îţi va demonstra că aşa este.

Dar dacă vei continua să te lupţi cu el, şi să presupunem că-l convingi să renunţe la punctul lui de vedere şi să-ţi dea dreptate, pentru el este un act de umilinţă. Şi va căuta prin orice mijloace să-ţi răsplătească asta. Ori de câte ori va avea ocazia să te pună într-o lumină negativă, o va face. Şi n-o să-ţi placă.

Şi poate te întrebi, şi atunci ce facem? Nu ne mai apărăm punctele de vedere şi ideile? I le lăsăm colericului să şi le însuşească doar ca să am pace?

Ei bine, tu faci cum crezi de cuviinţă, dar dacă nu te poţi lupta, nu poţi înota contra curentului, poate, ori te laşi purtat de val, ori găseşti strategii ca să obţii ce vrei cu efort minim – adică te sui într-o barcă cu motor.

Flegmaticii sunt de altfel foarte buni la a găsi strategii să-şi economisească resursele şi chiar dacă trebuie să lupte contra curentului, să depună efort minim.

Imi amintesc de filmul Nuntă a la grec. În acest film, soţiile luau deciziile importante. Dar ca să nu pară că ele sunt cele care decid, ca să nu rănească orgoliul soţilor, îi făceau pe soţii lor să creadă că este ideea lor.

Adică nu le spunea care este decizia lor. Ci, le expunea situaţia problematică ce trebuia rezolvată, dar într-un mod în care era exagerată problema şi în care soţul vedea ca singură variantă, ideea pe care o aleseseră ele. Iar ele aveau satisfacţia secretă că decizia a fost a lor, fără să rănească orgoliul sau dorinţele soţilor de a deţine controlul şi lua decizii.

Colericul acţionează prin forţă. Flegmaticul acţionează prin diplomaţie.

Deci dacă eşti în familie, şi nu e nevoie să ai drepturi de autor, patentate asupra unei idei, dar vrei să-l faci pe coleric să fie de acord cu tine, să lucreze cu tine, fă-l să creadă că este ideea lui. Şi lasă-l să şi-o însuşească. El îşi însuşeşte faima şi prestigiul şi îşi satisface orgoliul, iar tu ai rezultatele la care ai dorit să ajungi.

 

În articolul următor, o să-ţi spun de ce ajung unii colericii să-i şicaneze regulat pe flegmatici.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, distribuie-l şi prietenilor tăi. Nu ai idee cui o să-i folosească şi cine o să-ţi mulţumească.

 

Cu drag,

Fani Rarinca

cropped-PSX_20140402_0433171.jpg






 Ti-a placut articolul?

Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Aminteste-ti cum sa fii fericit!

New Graphic

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *