CU ARMA BUNEIVOIRI AM FOST ÎNCUNUNAŢI

14296756774_3318712654_b

 

 

Ceva nu merge bine.

Poate tot felul de lucruri neplăcute ţi se tot întâmplă.

Sau poate simţi că baţi pasul pe loc.

Vrei alte rezultate, dar simţi că nimic nu pare să funcţioneze cu adevărat.

Simţi că eşti atras ca de un magnet de lucruri şi acţiuni pe care le faci din obişnuinţă şi că nu ai puterea de a controla această atracţie.

Poate că vrei să renunţi la un obicei foarte neplăcut.

Poate că e vorba de un comportament neadecvat care-ţi aduce doar necazuri. Poate o dependenţă de un anumit „drog”. Indiferent ce fel de drog.

Eu de exemplu, aş vrea să scap de plăcerea pe care mi-o dă privitul la filme. Pentru mine filmele sunt un drog. Poate pentru tine e vorba de altceva. Poate o dependenţă de dulciuri, de jocuri de noroc, ţigări, alcool etc.

Poate că vrei să schimbi ceva în viaţa ta.

Şi te simţi rupt în două. În interiorul tău se dau bătălii mari pentru că ştii că dacă vrei să schimbi rezultatele, e foarte important să schimbi acţiunile. Şi pe de o parte îţi doreşti rezultate diferite, o viaţă mai împlinită de care să fii mândru, pe de altă parte nu te poţi opri să faci ceea ce nu funcţionează şi te ţine pe loc.

Faci exact ce ştii că nu dă roade doar pentru că acest obicei este puternic „bobinat” în interiorul tău.

Şi te tot învinuieşti că nu eşti capabil să faci ce trebuie sau ce-ţi doreşti cu adevărat.

Şi îţi spui ca şi marele Apostol Pavel:

„Căci nu fac binele pe care-l voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc.” Romani, 7,19

 

Dar ştii că alţii au reuşit şi te tot întrebi ce e în neregulă cu tine.

 

Cauţi soluţii peste soluţii

 

Şi atunci începi să întrebi în stânga şi în dreapta şi pe toată lumea ce au făcut ei de au reuşit.

Începi să cauţi cărţi pe care să le citeşti, dar nu pui în aplicare sfaturile din cărţi pentru că e prea dificil să te disciplinezi. E prea dificil să încerci. E prea dificil să pui în aplicare.

E mai simplu să rămâi acolo unde eşti, chiar dacă e dureros.

Şi continui să cauţi soluţii.

Mergi la un alt curs, la un alt seminar. Să mai auzi o părere, un sfat, dar îţi este foarte dificil să te opreşti asupra unuia singur.

Eşti înfometat după soluţii, dar nu aplici niciuna. Nu reuşeşti să te ţii de un program şi simţi că nu reuşeşti să faci nimic.

La nivel de teorie ştii totul despre foarte multe tehnici, dar la nivel de practică eşti zero. Pentru că nu ai răbdarea sau disciplina de a aplica o tehnică până dă roade. Vrei rezultate bune rapid.

 

Simţi că „nu poţi” să te schimbi    

Apoi e mai simplu pentru tine să cauţi scuze. Să spui că pentru tine acele tehnici nu funcţionează pentru că tu eşti diferit. Şi spui că nu te poţi schimba. Ai tot încercat dar nu poţi.

Te înşeli. În interiorul tău ai mai multe resurse decât presupui, decât bănuieşti.

Căci spune psalmistul David:

 

„Cu arma buneivoiri ne-ai încununat pe noi.” Ps. 5, 12

 

Ai auzit? Ai fost dăruit, înzestrat, încununat încă din pântecele mamei tale să VOIEŞTI BINE. Poţi să te schimbi în bine, dacă asta îţi doreşti.

Poţi să schimbi rezultatele din viaţa ta, doar urmând această putere.

Caută soluţia şi puterea în tine. În interiorul tău, acolo o vei găsi.

Crede că poţi să te schimbi.

Crede că poţi să faci o schimbare în viaţa ta.

 

„Socotim că prin credinţă se îndreaptă omul.” Romani, 3,28

 

Apoi acţionează cu răbdare. Nimic nu se întâmplă peste noapte. Lucrurile bune vin în timp. E nevoie de credinţă, muncă, disciplină şi răbdare.

 

Iar la final vei găsi fericirea şi mulţumirea că ai făcut ce trebuia şi ai obţinut ce ţi-ai dorit. Dar mai mult decât atât vei fi fericit că ai reuşit să te învingi.

 

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *