CUM ITI DAI SEAMA CE CONVINGERI AI?

In articolul trecut ţi-am vorbit despre faptul că două sau mai multe persoane care au convingeri diferite pot ajunge la conflict.

Dacă nu ai citit încă articolul, îl poţi accesa la sfârşitul acestei pagini.

Probabil că ai mai auzit şi pe la alte seminarii sau pe alte persoane vorbind despre faptul că unele convingeri pe care le ai te ajută să ajungi unde îţi doreşti, în timp ce altele te limitează.

Într-un alt articol îţi spuneam că toate convingerile noastre s-au format cu o intenţie pozitivă în spate.

Să zicem că ai convingerea că „Lumea este rea.”

Probabil la momentul în care s-a format această convingere ai suferit din partea câtorva persoane din jur, şi ai generalizat că TOATĂ lumea este rea.

De ce?

Pentru că subconştientul tău a vrut să te protejeze ca pe viitor să fii mai prudent. Să te apere.

Cum reuşeşti să îţi dai seama ce convingeri ai?

Îţi faci o analiză a ceea ce crezi şi ce nu crezi.

Iei fiecare domeniu în parte şi te gândeşti despre el. Poţi să faci chiar o listă cu fiecare în parte.

Ce crezi despre bani? Ce crezi despre sănătate? Dar despre relaţii? Dar despre angajatori etc.?

Te ajută sau nu aceste convingeri?

În ce context s-a format acea părere sau convingere?

Care a fost intenţia pozitivă din spate?

Dacă nu te mai ajută, cum ai putea să o schimbi?

 

Convingerile pot fi regăsite în cuvintele pe care le rosteşti.

Fii atent şi la cuvintele pe care le foloseşti în mod frecvent. Sau roagă un prieten bun, care e interesat în creşterea ta personală, să te atenţioneze.

Foarte adesea, ceea ce crezi, iese instantaneu pe gura ta, fără să stai prea mult pe gânduri.

Hai să-ţi dau câteva exemple pe care eu le tot aud în jurul meu de ceva timp.

 

Convingeri despre câştig sau pierdere.

 

Cât am mai pierdut şi cât o să mai pierd! Dar nu contează, o să lupt până am dreptate! vorbea un bărbat cu şoferul în autobuz. Păi, dacă el se aşteaptă să piardă, cum poate dovedi că are dreptate?

Deja pierd bani. o altă persoană care se vede pierzând bani.

 

Convingeri despre diete şi siluetă:

 

Am reuşit să dau jos câteva kg, dar după ce încep munca iar o să fac bum.

Nu pot să slăbesc  – aşa sunt eu.

După o anumită vârstă, nu mai slăbeşti. Nu-ţi mai dă voie organismul.

Trebuie să mă înfometez ca să slăbesc.

Niciodată n-o să slăbesc!

Vai, ce s-a tras la faţă acum că a slăbit! Îi stătea mai bine pe când era grasă!

 

Convingeri despre relaţii:

 

Nu pot să-l conving pe X să facă cum vreau eu.

Întotdeauna am avut parte numai de relaţii proaste.

Soacra e o scorpie!

 

Atenţie la cuvinte precum mereu, întotdeauna, niciodată, toţi, toate.

Nu doar că exprimă nişte generalizări, dar şi nişte convingeri foarte puternice. 

 

Cum schimbi convingerile?

Pentru început, ce-ai zice să reformulezi acea afirmaţie în aşa fel încât să te ajute. Reformularea acestor convingeri se va face sub formă de afirmaţii şi să respecte următoarele aspecte:

  • să fie la persoana I – că doar e convingerea ta;
  • să fie la timpul prezent – Am putere de convingere; Mă iubesc aşa cum sunt;
  • să fie pozitive – formularea lor să te ajute;
  • să te ajute.

Fă-ţi o listă de viitoare noi convingeri şi citeşte-le zilnic. Sau scrie-le! În timp, ele vor deveni adevărate şi vor lucra pentru tine.

Spre exemplu, într-o zi eram în vizită la prietena mea Nicoleta. La un moment dat căuta ceva. Şi tot căuta şi în geantă şi pe birou şi peste tot. Când am întrebat-o ce face, a zis, îmi caut ochelarii. Şi nu-i găsea. După câteva minute de căutare a zis, trebuie să schimb cuvintele. Şi apoi a zis, îmi găsesc ochelarii. În mai puţin de un minut i-a găsit.

Încearcă şi tu!

Începe cu lucruri mărunte şi vezi ce se întâmplă.

Despre convingerile care îţi guvernează viaţa şi cum la poţi schimba îţi vorbesc şi la seminarul gratuit Eliberează-te de rănile trecutului şi redescoperă fericirea!

Când are loc următorul seminar? Mâine, 17 Ianuarie la Galaţi. Intră aici pentru detalii şi înscrieri.

Iată link-urile pentru articolele unde am mai scris pe aceasta tema:

Dacă ţi-a plăcut acest articol, fă o faptă bună şi distribuie-l şi altora!

Cu drag,

Fănica Rarinca

 

 

 






 Ti-a placut articolul?

Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Aminteste-ti cum sa fii fericit!

New Graphic

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *