CUM TE AFECTEAZĂ ŞI CUM SCAPI DE TIPARE EMOŢIONALE

Citeam într-o carte acum ceva timp despre tiparele emoţionale şi de comportament şi autorul spunea că suntem nişte manifestări ale unor tipare adânc înrădăcinate în noi. Până nu schimbăm tiparul, nu se schimbă rezultatele din viaţa noastră.

Spre exemplu, un copil, considerat problemă în mediul şcolar, pentru că este neînţeles de părinţi, este transferat de la o şcoală la alta. Până ce părinţii nu înţeleg adevărata dramă a propriului copil şi nu discută cu el şi nu-l ajută să depăşească dificultăţile pe care le are, nu schimbă mare lucru. Faptul că a schimbat şcoala, nu înseamnă că acel copil nu va mai crea probleme. Va fi un timp mai cuminte, până îşi va găsi alţi colegi din şcoală cu care să se asocieze şi va face exact ce făcea şi înainte de a fi schimbat. Faptul că a plecat dintr-o şcoală în alta nu ajută pe nimeni, nici pe copil, nici pe părinţi şi nici şcolile între care s-a efectuat transferul.

_DSC4416-ID12380-1280x853

O persoană care are un tipar emoţional bazat pe frica de oameni, chiar dacă se mută în inima unei metropole cu milioane de locuitori, până nu schimbă şi nu vindecă această frică personală, nu va rezolva situaţia. Poate că îşi imaginează că ajungând într-un loc cu mai mulţi oameni, va intra automat în contact cu ei şi se va vindeca. Uneori se vindecă, dacă depune şi ea efort. Dar dacă nu va face nimic diferit, va fi mai departe la fel de retrasă şi nesociabilă.

 

O femeie care poartă fuste foarte scurte şi foarte strâmte va atrage un anumit tip de bărbaţi în viaţa ei care o vor trata doar într-un anumit fel. Dacă ei nu-i convine cum e tratată, e necesar să conştientizeze că nu bărbaţii sunt cauza, ei doar au o anumită reacţie la ceea ce văd. Până nu schimbă modul în care se îmbracă şi nu se priveşte pe sine cu mai multă demnitate, va primi exact acelaşi tipar de comportamente.

 

O femeie este bătută de soţul ei şi nu e fericită. Chiar dacă divorţează, nu se schimbă nimic. Ea are de fapt răni şi tipare emoţionale care vin din copilărie şi prin care atrage acelaşi tip de bărbaţi care să o rănească exact aşa cum a fost rănită în copilărie. Până nu înlătură rănile ei emoţionale şi nu se vindecă, oricâţi bărbaţi ar cunoaşte şi de oricâte ori se va căsători sau divorţa nu rezolvă nimic. Va cunoaşte acelaşi tip de bărbaţi care o vor agresa, iar ea va ajunge la concluzia că toţi bărbaţii sunt violenţi.

 

Un bărbat care nu se înţelege cu soţia pentru că în mintea lui toate femeile sunt… într-un anumit fel. Atât timp cât pune etichete pe femei şi le va privi pe toate în acelaşi mod, nu se va înţelege mai bine cu niciuna dintre ele. Chiar dacă are o căsnicie nefericită şi divorţează, până nu-şi învaţă lecţia şi nu-şi schimbă părerea şi atitudinea despre femei, nu va fi mai fericit nici cu alta. Pe următoarea pe care o va întâlni, o va trata la fel şi va avea exact acelaşi tip de răspunsuri şi reacţii din partea ei.

 

Dacă ai auzit de persoane care sunt la a 3-a căsnicie şi le merge la fel, e bine să le ajuţi să conştientizeze că ele au un anumit tipar emoţional şi comportamental legat de partener/a de viaţă. Până nu-şi schimbă tiparul, nu vor obţine rezultate diferite. Sau distribuie-le acest articolJ

 

Un bărbat are tendinţa de a face cadouri scumpe femeilor pe care le cunoaşte. Apoi începe să se plângă că femeile îl plac numai pentru cadourile lui. Pentru că tiparele şi rănile lui emoţionale îl fac să creadă că el ca persoană nu prezintă interes pentru femei. Atunci le „cumpără aprecierea”. Până nu schimbă abordarea, nu va schimba rezultatul.

Einstein a spus: „Definiţia nebuniei este să faci din nou şi din nou aceleaşi lucruri şi să aştepţi rezultate diferite.”

 

Ce vreau să spun cu aceste tipare emoţionale?

 

Aceste tipare emoţionale şi comportamentale sunt asemeni unui tipar folosit de un croitor, sau a unei forme standard de prăjituri. Indiferent ce material /aluat aşezi acolo, va lua forma tiparului.

Dacă vrei să obţii altă formă, este absolut necesar să schimbi tiparul.

Adesea, aceste tipare au luat naştere în copilărie.

Multe dintre ele provin din răni emoţionale, care se imprimă în mintea noastră, în sufletul nostru şi ori de câte ori avem o situaţie asemănătoare cu cea din copilărie, folosim emoţia tipar şi comportamentul aferent.

 

Analizează-ţi puţin viaţa. Fiecare dintre noi are nişte obiceiuri atât de puternic înrădăcinate, că le facem fără să mai realizăm. Şi nu realizăm că ne rănim sau că-i rănim pe ceilalţi.

 

Completează propoziţiile:

Întotdeauna mă enervez când….

Întotdeauna mă simt mai bine când….

Întotdeauna detest să fac….

Ador să mă implic în …

 

Nu am idee cu ce ai putea să completezi tu aceste propoziţii. O să-ţi dau un exemplu:

Întotdeauna mă enervez când băiatul meu aruncă un obiect peste laptop.

Dacă analizez această afirmaţie, constat că este un tipar. Am un comportament al copilului şi o reacţie a mea care este permanentă (întotdeauna). Însă acest comportament al meu, nu e doar din prezent. Vine din copilărie. Au existat nişte acţiuni în copilărie care m-au făcut să mă enervez de fiecare dată când un lucru de al meu era în pericol de a fi distrus. Acest comportament l-am perpetuat şi l-am adaptat la situaţii care s-au asemănat, chiar dacă lucrurile aflate în pericol erau diferite.

O participantă la seminarul Eliberează-te de rănile trecutului şi redescoperă fericirea!”  a spus: Întotdeauna mă enervez când anumite cunoştinţe intră încălţate la mine în casă.”

Şi acesta este un tipar de comportament, născut în copilărie şi perpetuat până la vârsta adultă.

 

Alte tipare pot fi:

Întotdeauna mi se face foame când mă uit la TV.

Întotdeauna mă distrez când, mă întâlnesc cu prietenii.

Întotdeauna îmi vine inspiraţia (mă gândesc la…) când ascult muzica….

 

Dacă eşti nemulţumit de viaţa ta şi de tiparele care te conduc…

 

  1. Conştintizează ce tipare ai, fie emoţionale, fie de comportament.
  2. Decide ce vrei să schimbi. Nu poţi să-ţi schimbi toate tiparele odată. E nevoie de un proces îndelungat de conştientizare şi disciplină pentru a le schimba. Ai nevoie să stabileşti nişte priorităţi.
  3. La unele tipare vei reveni în mod inconştient sau chiar conştient pentru că ţi se pare prea dificil procesul de a te schimba. Aşa că fă o listă cu ce beneficii obţii de la acel tipar. Chiar dacă este un obicei care îţi face rău, sau care îi face pe ceilalţi să sufere, e foarte posibil să-ţi aducă nişte beneficii ascunse. Poate o plăcere, poate o senzaţie de control sau poate e vorba de un beneficiu pe care îl primeai în perioada când a apărut. Poate că chiar dacă acel beneficiu nu mai este valabil, tiparul a rămas. Şi creierul tău are în continuare impresia falsă că ai un beneficiu de pe urma acelui tip de comportament. Până nu identifici aceste beneficii ascunse, s-ar putea să-ţi fie dificil să dezrădăcinezi un astfel de tipar emoţional şi de comportament.
  4. Identifică lucrurile noi pe care ţi le doreşti în locul vechiului tipar şi stabileşte ce este nevoie să faci.
  5. Gândeşte-te la beneficii mult mai mari ale noilor comportamente. Până nu-i arăţi minţii tale că ai beneficii mult mai mari dacă te schimbi, s-ar putea să accepte foarte greu nevoia ta de schimbare. Aşa că fă noile beneficii mari. Şi să fie mult mai multe decât ale tiparelor vechi şi nefolositoare.
  6. Treci la acţiune. Fii disciplinat şi schimbă câte un lucru  odată.
  7. Iar dacă nu este suficient, te aştept să participi la seminarul pe care ţi-l ofer gratis cu titlul Eliberează-te de rănile trecutului şi redescoperă fericirea!”

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, fă o faptă bună şi pentru prietenii tăi şi distribuie-l. Cineva s-ar putea să aibă un semnal de alarmă şi să conştientizeze ce face.

 

Cu drag,

Fani

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?

Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Aminteste-ti cum sa fii fericit!

New Graphic

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *