CUM VEZI TU MUNCA?

cioplitori in piatra

 

 

Intr-o veche poveste italiană, un preot se apropie de trei tăietori în piatră care munceau din greu în arşiţa după-amiezii. Îi adresează primului o întrebare:
– Fiule, ce faci aici?
– Tai piatră, părinte! răspunde muncitorul.
Preotul îl întreabă şi pe al doilea:
– Dar tu ce faci aici?
– Câştig 100 de lire pe zi, părinte! îi răspunde respectivul.
În final ii adresează şi celui de-al treilea muncitor aceeaşi întrebare.
– Construiesc o catedrală măreaţă, părinte!

La fel este şi în prezent. Unii îşi fac datoria. Alţii vor doar să câştige bani, în timp ce alţii, fac din meseria lor o ocazie să arate ce sunt în stare. Îşi fac meseria cu măiestrie.

Sunt persoane care atunci când se apucă de o treabă ai putea să crezi că a lucrat o echipă întreagă acolo. Aşa de bine e realizată. Sunt acei oameni care iubesc munca şi cărora le place ca rezultatul muncii lor să fie o operă de artă. Dau 100% din potenţialul lor. În această categorie intră cei care sunt recomandaţi ca buni meseriaşi în ceea ce fac. Clienţii lor sunt mulţumiţi şi îi recomandă cu căldură mai departe altor persoane cunoscute. Începând de la măturătorul de pe stradă, şi până la muncitorii de înaltă calificare, sunt astfel de persoane care fac din munca lor o operă de artă.

„Calitatea muncii oamenilor se bazează pe cum se văd ei ca lucrători, perspectivă care este influenţată de cum văd aceşti oameni munca, în general, şi munca pe care o prestează ei în particular. Cum lucrezi depinde de cum vezi munca!”
A. Roger Merrill şi Rebecca R Merrill

Din păcate, avem tendinţa să-i vedem mai mult pe cei ce trag chiulul, pe cei ce se prefac că muncesc, apoi se plâng că sunt şomeri şi nu-şi găsesc de lucru.
Sunt oameni care merg la serviciu, muncesc aşa de mântuială, sau de ochii şefului, şi aşteaptă să treacă ziua ca să plece acasă şi apoi să treacă luna să-şi încaseze banii. Este vorba de acei oameni care au un singur motiv să fie recunoscători: „Thank God is Friday! (Mulţumesc lui Dumnezeu că e vineri!)”.

“E imposibil să te bucuri de trândăvie dacă nu ai de lucru până peste cap. Nu-i nicio scofală să nu faci nimic, atunci când nu ai nimic de făcut. A pierde timpul, în cazul acesta, este chiar o ocupaţie şi încă una foarte istovitoare.”
Jerome K. Jerome

Dacă tot trebuie să munceşti, poţi alege să fii foarte bun sau excepţional în tot ceea ce faci. Şi indiferent unde se desfăşoară munca pe care o realizezi, cu cât e mai bine făcută, cu atât te simţi mai mulţumit şi împlinit.

„Luptă pentru perfecţiune în tot ceea ce faci! Ia tot ce e mai bun din ce există şi fă-l mai bun. Iar când nu există, creează-l!”
Henry Royce
„Cele trei lucruri esenţiale pentru a înfăptui ceva care să merite osteneala sunt munca istovitoare, perseverenţa şi bunul simţ.”
Thomas Edison

Îţi place munca pe care o faci?

 

Sunt multe persoane care au ajuns să profeseze acea meserie pe care o practică la îndemnul părinţilor, iar ei, sau ele, chiar dacă nu le-a plăcut ideea respectivă, s-au supus dorinţelor părinteşti.
Şi unora, chiar dacă nu le place, dacă au înclinaţie spre a face lucrurile foarte bine, atunci îşi vor da silinţa să facă foarte bine şi acea meserie, chiar dacă nu le place.

Alţii, însă habar nu au dacă le place sau nu acea meserie. Ştiu doar că se simt extenuaţi şi nu au idee de ce.

Alte persoane au o totală nepotrivire a meseriei cu personalitatea lor.
Poate că te întrebi ce legătură are meseria cu personalitatea?

Păi, are. Imaginează-ţi că o persoană cu personalitate sangvinică, iubitoare de oameni şi de relaţii noi, că e obligată să presteze muncă de contabilitate cu date şi cu statistici şi cu evidenţe. Şi pe deasupra să stea într-un birou şi să nu poată vorbi cu nimeni pentru că foarte puţine persoane dintr-o instituţie au treabă pe la contabilitate.
Meseriile care li se potrivesc sangvinicilor sunt cele legate de relaţii cu publicul, de actorie, de povestitori, de organizatori de petreceri etc.

Sau, la polul opus, imaginează-ţi că un melancolic timid, sfios, perfecţionist, care crede permanent că oricine îl priveşte vrea să-i adreseze o critică, este nevoit să lucreze ca actor, sau ca responsabil de relaţiile cu publicul, sau să facă sondaje de opinie pe stradă.

Sau să pui un coleric să facă muncă de agent de pază (care în România, mai mult stă pe scaun). Simte că o ia razna, ca vrea să se suie pe pereţi.
Sau pe un flegmatic să aibă ritmul şi viteza de lucru al unui coleric.
Nu spun că nu s-ar descurca, dar aceste persoane se vor simţi adesea foarte obosite şi au impresia că îmbătrânesc foarte repede. Pentru că nu prea se bucură de nimic în viaţa lor şi la locul de muncă.

Alte persoane au ajuns să practice o anumită meserie pentru că doar asta au găsit atunci când s-au angajat, indiferent dacă meseria li se potriveşte sau nu.

Dar acolo unde întâlneşti o persoană căreia îi place ceea ce face, rămâi adesea uimit şi cuvintele care îţi vin în minte sunt: „Ce-nseamnă omul potrivit la locul potrivit!”. Sunt convinsă că ai întâlnit şi astfel de persoane. În jurul lor simţi că trăieşti, simţi că te umpli de energie, că te îndrăgosteşti. Vorbesc cu atâta pasiune despre ceea ce fac, că te întrebi ei ce mănâncă zilnic la masă, sau de pe ce planetă au aterizat?

 

Ce transmiţi acasă despre munca ta?

 

Cu toţii povestim acasă anumite lucruri sau incidente de la locul de muncă. Întrebarea este pe care dintre ele le povesteşti? Pe cele plăcute, pozitive sau doar pe cele despre cum ai intrat în conflict cu şeful sau cu diverşi colegi?

Analizează-te şi ascultă-te! Pentru că dacă cel mai adesea vorbeşti despre pasiunea pe care o ai când execuţi diverse operaţiuni la locul de muncă, sau despre cât de bine te-ai descurcat când ai fost verificat de o echipă de specialişti, sau ce frumos ţi-a ieşit o anumită lucrare, atunci transmiţi un mesaj pozitiv.

Dar cel mai adesea, noi vorbim acasă doar despre tragediile, despre certurile pe care le-am avut la locul de muncă, cu ce ton ne-a vorbit X sau Y sau Z şi cum a decurs un incident. Gândeşte-te ce vor crede membrii familiei tale şi mai ales copiii?

Crezi că vreodată vor fi încântaţi de ideea de a merge la un loc de muncă pe care să-l urască?
Dacă tu îi spui copilului, „mergi la şcoală şi învaţă ca să ai o meserie”, oare nu crezi că uitându-se la tine, copilul s-ar putea să se teamă să mai aibă o meserie în viaţă? La ce să-i folosească o meserie pe care o urăşte? Ceea ce înţelege copilul tău este că vrei să-l faci şi pe el să-şi urască viaţa şi pe toţi cei din jur. Şi te asigur că n-o să-i placă.

N-o să-i placă nici să muncească, nici să aibă o meserie pe care s-o urască, aşa cum ţi-o urăşti şi tu. Şi o să te urască mai întâi pe tine pentru asta.

 

Ce ştiu copiii despre munca ta?

 

Ii spui copilului tău care este rolul tău la locul de muncă?
Chiar dacă eşti măturător, îi spui că rolul tău este să-i ajuţi pe ceilalţi oameni să trăiască într-un mediu curat şi îngrijit şi că de fapt, eşti o persoană foarte importantă?
Dacă eşti constructor, îi spui copilului că meseria ta este să construieşti nişte case frumoase în care să locuiască alte persoane şi să nu le plouă? Sau că le faci fericite pe cele care îşi pot cumpăra o casă făcută de tine?

Dacă eşti electrician, îi spui copilului tău că îi ajuţi pe oameni să aibă lumină în casă, să aibă posibilitatea de a comunica prin internet cu cei dragi? Sau ca ceilalţi semeni să trăiască confortabil şi să nu-şi piardă vederea? Îi spui copilului tău că noi am citit adesea la lumânare şi poate de aceea mulţi avem probleme cu vederea, dar prin ceea ce faci, vrei ca alţii să nu aibă asemenea riscuri?
Dacă eşti angajat la poştă şi sortezi corespondenţa îi spui copilului tău, că îi ajuţi pe oameni să primească vederi şi colete şi veşti de la cei dragi plecaţi departe de casă?
Dacă eşti arhitect, îi spui copilului tău că proiectezi opere de artă?

“În muncă e sănătatea, cinstea, puterea şi farmecul vieţii.”
Alexandru Vlahuţă

Dacă eşti medic, îi spui copilului tău că te ocupi să aduci sănătatea în casele oamenilor?
Dacă eşti profesor, îi spui copilului tău că le oferi altor copii, posibilitatea de a avea perspective măreţe în viaţa lor? Că le deschizi mintea şi inima spre aventură, spre necunoscut, spre cercetare sau chiar spre specializare într-o meserie anume?

Învaţă-ţi copiii să muncească!

 

Pe măsura puterii lor, copiii ar trebui să ia contact cu anumite forme de muncă încă de mici.
Ei pot să ajute să-i dea mamei la mână legumele la bucătărie, sau să strângă rufele, sau să spele vasele după masă. Pe măsură ce cresc pot să ajute şi cu alte activităţi ceva mai complicate.
Ar fi bine dacă pentru diferite activităţi realizate de ei ar exista în familie mici recompense.
De ce?

Pentru că aşa se învaţă harnici.
Aşa se disciplinează.
Aşa înţeleg valoarea muncii.
Creierul lor înţelege că dacă fac o anumită activitate, de un anumit număr de ori, vor primi ceva ce îşi doresc. (nu-i obligatoriu să fie costisitor). Dar e important să-şi formeze obiceiul de a munci.
Apoi pot observa că şi părinţii sunt recompensaţi pentru munca lor.

“Dacă nu-i deprinzi pe copii să muncească, nu vor învăţa nici să citească, nici să scrie, nici muzica, nici gimnastica, nici ceea ce cuprinde întreaga virtute a omului: respectul izvorât din exercitarea tuturor învăţăturilor de mai sus.”
Democrit

Sistemul de recompense, eu îl folosesc şi pentru mine. Dacă reuşesc să fac ceea ce mi-am propus, ceea ce am planificat, îmi cumpăr ceva. Să zicem o bluză. De exemplu, pentru luna asta mi-am propus să scriu minim 10 articole pe blog. Dacă reuşesc, atunci luna următoare să îmi cumpăr ceva de îmbrăcat. Nu foarte costisitor. Dar, în felul ăsta transmit creierului informaţia şi dorinţa de a se concentra pe lucrurile importante. Ca să nu creăm impresia că putem primi lucrurile pe gratis. Că le merităm oricum.
Aştept comentariile voastre despre acest articol.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *