DORINTA BOLNAVICIOASA DE APRECIERE

In articolul numit Capacitatea de a face alegeri şi de a-ţi asuma responsabilitatea, am scris foarte pe scut că fiecare dintre noi avem o foame imensă de a fi apreciat.

Evident, s-ar putea să întâlneşti şi persoane care fac confuzie între apreciere şi linguşeală şi să-ţi spună că ei nu au această dorinţă. Poate că cel mai nimerit ar fi pentru ei, Să înţeleg că îţi place să fii criticat? Şi cel mai probabil că ar răspunde cu „Nu”, pentru că chiar n-am auzit pe nimeni zicând că face cutare şi cutare, în speranţa să fie criticat.

În mod evident, toată lumea îşi doreşte să fie apreciată.

Însă, în articolul de astăzi o să-ţi vorbesc de cei care sunt „bolnavi” după aprecierea altora ca o consecinţă a rănilor emoţionale din copilărie.

Am întâlnit astfel de persoane şi iniţial am crezut că este vorba doar despre o iubire egoistă.

Pe măsură ce am citit cărţile de educaţie emoţională, despre care am scris aici, am descoperit că aceste persoane (uneori şi eu fac parte din această categorie) au un gol în interior în legătură cu nevoia de iubire şi apreciere.

Mai exact, dacă în timpul copilăriei, au simţit intens lipsa de afectivitate, şi-o manifestă ca adulţi, dar fără să şi reuşească să-şi umple acel gol.

girls

Manifestări ale persoanelor care suferă de lipsă de apreciere

Să fiu ceva mai specifică.

Aceste persoane se lasa usor purtate de val si fac precum fac altii doar de dragul de a intra in gratiile celor din jur sau ca sa nu supere pe cineva.

Se angajeaza sa faca proiecte foarte mari sau foarte multe ca sa fie apreciata de sefi.

Este o persoană drăguţă cu toţi cei din jur, chiar dacă unii o supără sau simte că nu-i suporta, pentru că spera că ei vor observa comportamentul său şi o vor aprecia.

Face lucruri drăguţe pentru alţii, de dragul altora, chiar dacă ei îi displac total. Pentru că spera că cei pentru care face asta vor vedea şi o vor aprecia sau îndrăgi.

Se străduieşte să dea câteva kg jos din greutatea sa, în speranţa că partenerul o va îndrăgi mai mult.

Se sacrifica pentru copii sau pentru cei dragi, în speranţa că ei, la rândul lor, atunci când  va avea nevoie, îi vor întoarce gestul.

Sau cum se spune la noi în popor, face totul şi se aşteapta că alţii … îi ridică statuie.

„Aprecierea şi dragostea reprezintă cele mai adânci necesităţi pe care le are orice persoană.”

Dr. Les Carter

Acest comportament este unul al unei persoane rănite în copilărie şi este un mod de apărare care generează gânduri, sentimente şi acţiuni ce sunt însoţite de un sentiment de urgenţă, deşi nu e nicio urgenţă.

Pot să spun că am fost puternic rănită de o astfel de persoană atunci când nu am mai fost de acord cu ea şi metodele ei. S-a întâmplat cu câţiva ani în urmă, şi această persoană se aştepta ca eu să o pun pe un piedestal, să nu ies din cuvântul ei, să o transform într-un idol doar pentru că a făcut nişte lucruri drăguţe pentru mine. Şi am iubit-o un timp şi am apreciat-o şi inima mea i-a fost recunoscătoare. Numai că n-am putut să fiu de acord la infinit cu metodele ei, uneori abuzive, doar pentru că a arătat bunăvoinţă către mine. Mult timp am purtat acele răni în inima mea, până ce am înţeles. Motivul pentru care m-a rănit, a fost că s-a simţit „trădată” de către mine. Dar de fapt, a fost „trădată” cu mult timp în urmă, probabil de către părinţi, şi acesta era modul ei de a căuta să umple acel gol de afecţiune.

Asemeni acestei persoane, sunt multe altele care atunci când nu primesc afecţiunea pe care o aşteaptă în schimbul gesturilor drăguţe pe care le fac, devin duşmani foarte aprigi. Uneori chiar pentru ei înşişi.

Această boală, am găsit-o numită ca Falsă Speranţă, în cartea Terapia Integrării Trecutului de Ingeborg Bosch şi nu este altceva decât o cale de apărare a creierului faţă de durerile suferite în copilărie.

Persoanele suferinde de această Falsă Speranţă sunt orientate (în aparenţă) spre satisfacerea nevoilor şi aşteptărilor altora, aşa cum le percepem noi, iar acest mod de a le percepe s-ar putea să nu aibă legătură cu realitatea. De fapt, este vorba despre ce obţinem noi înşine de aici: apreciere, iubire, recunoaştere, acceptare etc.

„Falsa Speranţă generează mult stres în viaţa noastră, provocând probleme precum insomnia alimentată, rumegarea la nesfârşit a unor gânduri sau un perfecţionism care ne epuizează. Această apărare poate duce la epuizare sau abuz de substanţe, din dorinţa de a ne relaxa mintea supraîncărcată.”

                                                                                                Ingeborg Bosch

Indiferent ce vom face în prezent, nu vom reuşi să satisfacem nevoia care n-a fost satisfăcută în trecut (copilărie) – ex. Dacă în copilărie ai avut un moment când ţi-a fost foarte foame, acum ca adult, oricât ai mânca, nu o să schimbi acea senzaţie de foame de atunci.

Exemple de şabloane de gândire şi acţiune ale celor cu apărare puternică pe Falsa Speranţă:

„Te îngrijeşti de nevoile tuturor înainte de a te îngriji de ale tale

Copilul / soţul / mama este cea mai importantă persoană din viaţa mea.

Dacă o să am un partener de viaţă, voi fi fericită.

Dacă o să reduci kilogramele în plus pe care le ai, ceilalţi te vor aprecia mai mult.

Faci totul la perfecţie, pentru ca nimeni să nu se supere.

Îţi cumperi o maşină nouă în speranţa că vei fi apreciat/ă.

Nu te poţi opri din lucru şi îţi spui mereu: hai să mai fac şi asta, şi asta

Încerci să faci o impresie bună, să fii prietenos, apreciat de cei din jur.

Crezi că dacă te iei după altcineva care „ştie mai bine”, totul va fi bine.

Nu-ţi arăţi anumite sentimente sau gânduri pentru că dacă ceilalţi te văd aşa cum eşti, nu te vor mai iubi.”

Ingeborg Bosch

Ce e rău în această dorinţă de apreciere?

Aşa cum am spus mai sus, cei ce suferă de această speranţă falsă se amăgesc într-una şi nu sunt niciodată satisfăcuţi.

Am identificat pentru tine, câteva motive de ce nu e corect acest tip de comportament, sau de ce nu aduce satisfacţii.

Acţiunile drăguţe şi dorinţa de apreciere sunt orientate strict către exterior.

Persoana care are acest gen de rană emoţională, nu reuşeşte să se aprecieze singură, nu face niciodată gesturi drăguţe pentru sine. Toate gesturile, cuvintele drăguţe, sunt orientate către alţii, în speranţa să obţină de la ceilalţi ceea ce are ea nevoie.

Persoana este foarte vulnerabilă din punct de vedere emoţional.

O astfel de persoană şi-a pus în mâinile altora nevoia ei de iubire.

Bunăstarea ei emoţională este total dependentă de capriciile celorlalţi.

Dacă cei din jur sunt într-o pasă mai proastă şi nu-i fac aprecierile pe care le aşteaptă, această persoană este foarte frustrată, nervoasă, iritată, supărată etc. Cu alte cuvinte, simte că i s-a stricat ziua dacă cineva nu-i aduce aprecierile şi recompensele emoţionale pe care le aşteaptă.

„Nu ne planificăm în mod conştient să devenim dependenţi de alţii, dar acest lucru se întâmplă independent de conştiinţa noastră.”

Dr. Les Carter

Oricâtă apreciere vei primi din exterior, tot nu va umple golul interior şi tot nu va satisface nevoia ta de iubire.

Aşa cum spuneam mai sus, dacă în copilărie ţi-a fost foame, oricât ai mânca la vârsta adultă, tot nu vei acoperi acel moment, acea amintire de foame.

Dacă în copilărie nu ai avut prea multe jucării să te joci, oricâte jucării i-ai cumpăra copilului tău, tot nu va acoperi acea lipsă a ta din copilărie.

Dacă în adolescenţă erai respins de persoane de sex opus, oricâte admiratoare sau admiratori ai la vârsta adultă, tot nu va compensa acea senzaţie de respingere de atunci.

Indiferent câte complimente ţi se fac la vârsta adultă, dacă n-ai învăţat să te iubeşti pe tine, n-or să te satisfacă şi nu vor acoperi cuvintele dure pe care le-ai primit în copilărie.

Aşa cum tu aştepţi aprecierea altora şi alţii aşteaptă acelaşi lucru de la tine.

Să ne imaginăm patru persoane care suferă de această „boală”, de aceste răni emoţionale. Să le şi numim: Doru, Manole, Florentina şi Bianca (numele sunt alese aleatoriu – după cum mi-au venit în minte – dacă se întâmplă să te numeşti astfel, nu e despre tine, nu în mod obligatoriu).

Bianca face un gest drăguţ pentru colegii ei mai sus numiţi. Evident, se aşteaptă ca ceilalţi să-şi dea seama şi să o aprecieze. Dar Florentina, care aştepta un asemenea gest, consideră că l-a meritat, iar Manole şi Doru, nu văd nimic extraordinar în gestul ei. Mai mult decât atât, şi ei consideră că gestul Biancăi este un răspuns la un gest al lor din trecut. Fiecare dintre ei aştepta să fie răsplătit /ă cu un gest drăguţ.

Şi atunci când fiecare se concentrează pe ce aşteaptă de la alţii, nu se mai concentrează să şi ofere altora ce aşteaptă ei. Că doar nu sunt cititori de gânduri.

Îţi poţi imagina că aceste aşteptări neîmplinite duc la multă enervare, frustrare, tensiuni în relaţiile cu ceilalţi etc. sau dacă nu-şi manifestă frustrarea faţă de colegi, şi-o manifestă acasă faţă de cei dragi, sau se retrag în consum de diferite substanţe (de la alcool până la droguri chimice), sau consum iraţional de dulciuri şi mâncare.

Cum să se vindece?

În primul rând ar fi bine să-şi reamintească faptul că valoarea ei ca persoană este nepreţuită. Ar fi de dorit să înveţe să se aprecieze singur/ă şi să se respecte aşa cum merită.

Să facă măcar din când în când lucruri drăguţe şi pentru sine, chiar dacă face adesea astfel de lucruri pentru alţii. Adică să se mai şi recompenseze cu un cadou, cu o masă în oraş, cu ceva deosebit. Care s-o facă să se admire singură. Să se simtă specială, aşa cum de fapt şi este.

„Este important de reţinut că un nou-născut nu are merite personale care să justifice dragostea sau susţinerea, dar cu toate acestea le primeşte în doze mari.

Valoarea umană este un dat universal, un dar de la Dumnezeu, nu o facilitate care pleacă şi vine în mod arbitrar.

Valoarea este înnăscută şi nu poate face subiectul toanelor şi declaraţiilor altor persoane.”

Dr. Les Carter

Dacă citeşti Biblia, vei constata că Dumnezeu însuşi a pus fiinţa umană mai presus de orice şi a preţuit-o. Iar tu ca persoană nu eşti o excepţie. Nu mai aştepta să îţi ofere cineva valoare, respect, admiraţie, iubire, recunoaştere etc. Oferă-ţi-le singur /ă.

În al doilea rând ar fi de dorit să înveţe să se iubească pe sine, mai mult decât pe ceilalţi. Indiferent ce s-a întâmplat în copilăria ta, învaţă să îţi umpli rezervorul de iubire şi apreciere din interiorul fiinţei tale. Şi atunci te vei simţi împlinit /ă şi fericit /ă indiferent dacă cei din jur te apreciază sau nu.

Iar despre acest subiect am scris aici.

Data viitoare o să-ţi scriu despre iertare şi puterea ei vindecătoare.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, fă un gest frumos şi pentru prietenii tăi reali sau virtuali.

Cu drag,

Fani

312037_248651225193603_173388111_n






 Ti-a placut articolul?

Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Aminteste-ti cum sa fii fericit!

New Graphic

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *