EU TE LAUD ŞI TU FACI MAI RĂU?

Zilele astea aud în urma mea pe stradă cum o mamă sau bunică îi spune fetiţei cu care mergea de mână:

„Păi, ce faci? Eu te laud şi tu faci mai rău?”

 

Am avut un „deja-vu”. Am mai auzit replica asta şi cu altă ocazie.

În urmă cu câţiva ani, directoarea şcolii, la o inspecţie fulger prin şcoală a lăudat o clasă de copii, după care exact acei copii lăudaţi, au făcut câteva lucruri prin care şi-au atras mustrarea. Directoarea a fost surprinsă, „Cum eu i-am lăudat şi după asta ei au făcut aşa ceva?”

red-scarf

In general, citesc în cărţile de educaţie şi dezvoltare personală că noi toţi reacţionăm mai bine la laude decât la critici.

Şi în aceste cărţi sunt date studii de caz despre copii care au fost lăudaţi şi cum le-a crescut stima de sine şi rezultatele la învăţătură. Iar comportamentul lor s-a îmbunătăţit considerabil.

N-am intenţia să contrazic aceste cărţi sau studii efectuate.

Ştim cu toţii că ne place mai degrabă să fim lăudaţi decât certaţi.

Dale Carnegie, spune că: „Cea mai mare foame a omului este aceea de a fi apreciat.”

 

Şi atunci ce vreau să spun?

 

Tiparul emoţional „nu merit”

 

Dacă îţi aminteşti ţi-am vorbit în articolul Cum să te iubeşti, despre faptul că sunt persoane care, de multe ori atunci când li se face un compliment, automat îl resping.

Tu îi spui, să zicem „Ce bine-ţi stă părul!”. Şi chiar eşti sincer, pentru că îţi place efectiv, cum, acea persoană şi-a aranjat părul.

Şi ea îţi răspunde: „Ei, am un păr… că nu stă în niciun fel, parcă-i pus cu furca!”

Adică acea persoană nu crede complimentul şi / sau nu crede că-l merită.

 

Şi atunci…

Dacă e la fel, pentru unele persoane şi în cazul laudelor?

Dacă se simt atât de jenaţi atunci când le faci o laudă, că simt nevoia să îţi dovedească exact invers?

Ai întâlnit astfel de persoane?

Eu da.

Câteodată m-am identificat şi eu în astfel de ipostaze.

Mi s-a întâmplat să-mi fie jenă să fiu lăudată şi, apoi, am acţionat ca să dovedesc că „nu merit” acea laudă.

Cu alte cuvinte, am stricat totul.

Bineînţeles, acest lucru s-a întâmplat mai des înainte de a începe să citesc despre dezvoltare personală şi despre educaţia emoţională.

În prezent, am început să mă bucur mai mult de laude.

 

Cauze

 

Şi poate că te întrebi, de ce unele persoane se bucură să fie lăudate şi altele reacţionează exact pe dos şi vor să-ţi arate că lauda ta e o minciună.

Aşa cum am spus mai sus, există un tipar emoţional.

Şi acel tipar s-a format în copilărie.

Gândeşte-te la următorul scenariu:

Un copil greşeşte o acţiune şi părintele îl ceartă.

Ca urmare a faptului că e certat, copilul face alte „trăsnăi” şi părintele îl ceartă şi mai tare. Ba chiar îi spune că e un „copil rău”, că „nu meriţi să te mai iubesc”. „nu meriţi să-ţi cumpăr…”.

Şi, pe măsură ce trece timpul şi copilul, fie greşeşte, fie intenţionat reacţionează în moduri prin care îşi supără părinţii, tot aude: „eşti rău”, „nu meriţi!”

În final ajunge să creadă că e adevărat ce i se tot repetă.

Ajunge să creadă că nu merită nimic bun.

Ce crezi că face atunci când este lăudat?

Îţi dovedeşte că „nu merită”.

 

Cum să devii mai fericit când cineva îţi oferă un compliment sau o laudă?

 

În primul rând, e nevoie de un proces de conştientizare.

Nu poţi să vindeci ceva ce habar nu ai că te doare.

Ai nevoie să ştii unde să aplici medicamentul.

 

Identifică ce convingeri stau la baza comportamentelor tale.

Convingerile sunt nişte credinţe care s-au înrădăcinat foarte puternic în subconştientul tău. De multe ori, aceste convingeri te fac să acţionezi pe pilot automat şi nu realizezi nici măcar că le ai.

 

Poate ai convingerea că eşti rău.

Poate ai convingerea că nu meriţi laude.

Poate ai convingerea că atunci când eşti lăudat „este trufia de dinaintea unei prăbuşiri”, că acceptând laudele s-ar putea să atragi lucruri groaznice în viaţa ta pentru care poate că nu eşti pregătit. Şi atunci le respingi, ca nu cumva asemenea grozăvii să-ţi distrugă echilibrul atât de fragil al vieţii.

 

Iţi poţi schimba aceste convingeri în câteva minute.

Poţi să apelezi la tehnici de lucru, de eliberare emoţională (EFT), tehnici NLP, de creştere, de dublare a încrederii în tine, că meriţi laude şi aspecte extraordinare în viaţa ta, pentru că eşti o minune a Creaţiei Divine.

 

Cum poţi învăţa să le practici?

Există foarte multe surse scrise, audio, video sau sub formă de cursuri, seminarii şi de altă natură.

Eu îţi pot vorbi despre două.

  1. Poţi învăţa despre aceste tipare emoţionale disfuncţionale din copilărie în cartea Eliberează-te de rănile trecutului şi redescoperă fericirea! Tot în această carte, în cele şase Anexe găseşti tehnici de lucru EFT şi NLP pe care le poţi folosi, integral sau ca model, pentru a te elibera de asemenea răni.
  2. Sau, dacă eşti din Galaţi şi Brăila, te pot invita la un Seminar gratuit cu acelaşi nume, prin care înveţi despre aceste aspecte ale vieţii. Mai multe detalii despre seminar, unde şi când are loc, cum te poţi înscrie pentru a participa, găseşti aici.

 

Dacă ţi-a plăcut acest material, şi îl găseşti util şi altora, distribuie-l, te rog, în lista ta de pe reţelele de socializare. Nici nu ştii cine ar putea să-ţi fie recunoscător.

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

 

cropped-PSX_20140402_0433171.jpg






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *