IUBIRE ŞI IERTARE

 

_Dacă ai suficientă dragoste, eşti cel mai

Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. (Ioan 3, 16)

Dumnezeu-Fiul care era fără de păcat, fără de pată, şi se iubea pe sine şi pe noi, s-a sacrificat pentru noi, miliardele de oameni care vieţuim pe pământ, ca să ne salveze. Dar eu nu o să-ţi vorbesc despre acest tip de iubire.
În această zi, în prag de sărbătoare, am ales un subiect de discuţie cu mine şi cu tine despre cum văd eu iubirea şi iertarea. Pentru că auzim adesea cuvinte de iubire din partea celor dragi, sau de iertare, dar de multe ori numai în perioada sărbătorilor.
Şi în rest? Nu ne mai iubim? Nu ne mai iertăm? Trăim în restul anului doar cu sentimente de dezgust, de ură, de răzbunare, de nepăsare, iar când vin Sărbătorile (Crăciun sau Paşte) începem să ne gândim la cei pe care trebuie să îi iubim şi să-i iertăm?

1. IUBIRE
„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta”. Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: “să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 19, 19; Marcu 12, 30-31)

„Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Dar pe tine cum te iubeşti? Da. Ai citit bine. Pe tine cum te iubeşti? Sau, pe tine te iubeşti? Spre acest gen de iubire vreau să vorbesc astăzi pentru că nu poţi oferi ceva ce nu ai. Sau cu alte cuvinte, dacă farfuria ta e goală, cum ai putea să-i ajuţi pe alţii?
Mulţi ar fi tentaţi să spună că ei se iubesc pe ei şi poate că unii şi reuşesc să o facă dar cu siguranţă că nu toţi. De ce cred asta? Pentru că mulţi dintre noi avem obiceiuri proaste care duc la degradarea vieţii proprii. Şi atunci cum putem spune că ne iubim pe noi înşine?

Ce obiceiuri ai?

Câţi dintre noi nu au obiceiuri precum: fumat, consum de alcool, câteva cafele pe zi, consum iraţional de ciocolată sau dulciuri, consum de energizante, mâncare în exces, mâncare de tip fast-food. Ce legătură are mâncarea cu iubirea de sine? Păi aş zice că are. Dacă mănânci mai mult decât ai nevoie pentru că, mai ales în aceste zile de sărbătoare, când ai masa plină şi ai de toate gătite, parcă ai vrea să mănânci măcar câte „puţin” din toate. Da ştiu că ai văzut la televizor reclame la diferite pastile care îţi spun că poţi mânca şi ciorbă şi jambon şi sarmale şi friptură şi tort şi tot ce mai vrei tu că poţi rezolva problema digestiei doar cu o singură pastilă. Oare? Eu nu spun că acele pastile nu-şi fac treaba. N-am luat niciodată. Mă întreb însă, acele pastile îşi fac treaba doar pe termen scurt sau şi pe termen lung. Pe termen lung, care va fi efectul, acestor mese copioase urmate de pastile de digestie, asupra sănătăţii tale? Oare nu cumva îţi distrugi ficatul şi fierea şi alte organe interne? Asta înseamnă că te iubeşti? Păi dacă te iubeşti, de ce îţi distrugi sănătatea? Şi dacă mănânci „până dai cu degetul” pentru că e sărbătoare şi vrei să te bucuri de toate şi ajungi cu intoxicaţie alimentară la spital, înseamnă că te iubeşti? Apoi te plângi că eşti bolnav şi îl acuzi pe Dumnezeu pentru „crucea pe care o duci”. Ţi-ai făcut-o singur prin toate obiceiurile prin care îţi baţi joc de sănătatea pe care ţi-a dăruit-o Dumnezeu.
Sau poate, eşti o persoană care are un ten acneic. Şi te uiţi în oglindă, descoperi un coş, te apuci să îl killăreşti, apoi mai descoperi şi alte 1-2 -5-10 „coşuri” şi sari şi pe ele. Şi în câteva minute arăţi de parcă ai fi avut un atac subit de ţânţari asupra feţei tale. Dacă ăsta îţi este obiceiul (pe care eu l-am avut foarte mulţi ani şi din când în când îl mai practic, dar nu mai e obicei) oare nu-ţi baţi joc de frumuseţea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu?
Te las pe tine să descoperi ce alte obiceiuri ai prin care îţi distrugi sănătatea sau îţi baţi joc de darurile primite de la Dumnezeu. Eu am vorbit de cele de care m-am făcut ani de-a rândul şi ocazional încă mă mai fac vinovată.

Ce cuvinte îţi spui?

Ce cuvinte îţi spui atunci când faci diferite greşeli? Îţi spui că eşti un idiot, prost, un dobitoc etc? (Apropo, toate întrebările se pot pune şi la genul feminin) Ce vorbeşti tu cu tine? Îţi spui că oricine poate face greşeli şi ca fiinţă umană eşti supus greşelii, sau îţi spui cuvinte dure? Dai dovadă de îngăduinţă şi cauţi să înveţi din greşeala comisă sau de apostrofare şi pedeapsă? Cineva îmi spunea că pe noi înşine avem tendinţa să ne iertăm cel mai rapid. Oare? Sau doar ne păcălim că ne iubim şi ne iertăm atunci când vrem să ne dezvinovăţim şi să plasăm vina asupra altcuiva pentru că de fapt refuzăm să învăţăm lecţia din greşeala comisă? Oare nu cumva căutăm să ne liniştim conştiinţa vinovată cu unul dintre obiceiurile enumerate sau descrise mai sus? Şi atunci cum ne iubim pe noi înşine?

Descoperă-ţi limbajele iubirii şi iubeşte-te!

Ca să te iubeşti pe tine, trebuie să îţi accepţi toate greşelile pe care le faci şi să înveţi lecţia din ele pentru a te corecta altă dată. Şi să îţi spui cuvinte de iubire şi încurajare în fiecare zi. Să te mângâi, să te iubeşti prin acele limbaje de iubire ale tale. (pentru asta îţi recomand cartea Cele cinci limbaje ale iubirii de Gary Chapman). Nu aştepta să te iubească altcineva. Trebuie să te iubeşti tu mai întâi. Îţi plac cuvintele de încurajare? Oferă-ţi-le ţie apoi vei şti să le spui şi altora. Limbajul tău de iubire e dat de cadouri? Fă-ţi tu cadouri apoi vei şti să oferi şi altora. Apoi, în funcţie de limbajele de iubire ale celor de lângă tine, îi poţi iubi şi pe ei aşa cum te iubeşti pe tine. Oferindu-le şi lor din bogăţia iubirii tale.

2. IERTARE
O să încep discuţia despre iertare cu două poveşti.

O familie creştină

Într-o tânără familie de creştini practicanţi (majoritatea suntem creştini, dar puţini şi practicăm şi aplicăm principiile creştine) erau doi fraţi de câţiva ani. În una din zile s-au certat şi supărat unul pe celălalt. Când a venit seara şi se pregăteau de rugăciune, mama îi spune fiului mai mare: „Acum trebuie să îl ierţi pe fratele tău că spunem rugăciunea Tatăl Nostru şi ştii că spunem „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, iar dacă tu nu îl ierţi pe fratele tău şi mori în noaptea asta o să ajungi în iad”. Fiul cel mare îl iartă pe fratele lui mai mic, iar după ce se termină rugăciunea şi mama a plecat din cameră îi spune fratelui pe care tocmai îl iertase: „Te-am iertat, dar dacă nu mor în noaptea asta, ce-ţi fac eu mâine…”

Doi călugări la drum

Doi călugări mergeau pe drum ca să ajungă la mănăstirea în care îşi făceau pravila. La un moment dat au ajuns la un râu pe care trebuiau să-l treacă cu piciorul prin vad deoarece nu era pod. Lângă malul râului era şi o tânără care voia să treacă dincolo, dar se temea. Atunci, unul din cei doi călugări a luat femeia în spatele lui şi aşa a trecut-o dincolo, după care a lăsat-o să plece în treaba ei, în direcţia ei. Al doilea călugăr a fost mai întâi surprins de gestul primului călugăr, pentru că conform jurămintelor făcute ei nu aveau voie nici să se uite cu atât mai puţin să se atingă o femeie. Dar nu a avut curajul să-i atragă atenţia primului călugăr. Aşa că gândul lui de surpriză s-a transformat în judecată, apoi în mânie. Şi pe măsură ce mergeau şi se apropiau de mănăstire, respiraţia celui de-al doilea călugăr devenea tot mai rapidă, el, însuşi era mai tulburat, mai plin de furie. Primul călugăr îl întreabă: „Ce se întâmplă, frate? Nu te simţi bine? Văd că te tulbură ceva.” „Cum să nu mă tulbure, spune al doilea călugăr, când te-am văzut ce ai făcut. Conform jurămintelor noastre noi nu avem voie nici să ne uităm la o femeie şi tu ai făcut mai mult de atât, ai atins-o şi ai trecut-o în braţe peste râu”. „Frate, spune primul călugăr, eu doar am trecut-o râul şi i-am dat drumul, dar tu ai cărat-o în cârcă până aici”.

Te-a amuzat prima poveste? Te-ai gândit că şi noi de multe ori, atunci când iertăm punem condiţii. „Te iert, cu condiţia să nu mai faci”. Dacă citim Biblia aflăm că trebuie să iertăm semenilor noştri nu doar odată ci „de şaptezeci de ori de câte şapte”, adică la infinit.
Dar despre a doua poveste, ce zici? Câţi dintre noi nu purtăm poveri grele pentru că îi judecăm pe semenii noştri şi nu-i putem ierta pentru ceea ce ne-au făcut nouă personal sau pentru că au încălcat un anumit principiu sau o anumită lege? Şi povara creşte cu fiecare persoană pe care nu o putem ierta. Îmi imaginez o persoană care nu poate ierta pe nimeni cum cară greutatea tuturor persoanelor pe care nu le poate ierta. Habar nu are că asta îl ţine pe loc să nu poată înainta în viaţă. E ca o persoană care aleargă pe o maşină de alergat pe bandă, dar fără să ajungă nicăieri pentru că nu se deplasează.
Ai simţit vreodată ce înseamnă să ierţi din toată inima pe cineva? Cum simţi că ţi se duce o mare piatră de pe inimă? Şi tu te eliberezi şi te simţi uşor/uşoară de parcă pluteşti.
Dar nu numai pe semenii tăi trebuie să-i ierţi ca să te eliberezi, ci şi pe tine. Da. Am zis bine. Trebuie să te ierţi pe tine. M-am dus la spovedanie spunând un păcat pe care îl spovedisem, nu-l mai repetasem dar pentru că fusese constant în mintea mea, aveam impresia că nu merit să primesc iertarea şi duhovnicul m-a certat. Mi-a zis că nu aveam încredere că Dumnezeu mă poate ierta şi asta pentru că Eu nu mă puteam ierta.
De când am început să citesc cărţi de dezvoltare personală, am încetat să mă mai cert pentru fiecare greşeală şi să mă întreb ce pot învăţa din greşeala respectivă. Ce lecţie îmi oferă? Poate că nu învăţ lecţia imediat, şi repet greşeala. Dar am învăţat că vina şi responsabilitatea e doar a mea. Oricum, e important să realizăm că toţi greşim, că nimeni dintre muritori nu e perfect sau lipsit de greşeală şi de câte ori greşim să încetăm a ne mai spune cuvinte de ocară. Pe un material de dezvoltare personală am aflat că poţi practica iertarea zilnic, după cum urmează:

  •  Luni te ierţi pe tine pentru tot ce ai greşit toată viaţa şi în săptămâna ce a trecut
  •  Marţi îţi ierţi părinţii şi fraţii şi surorile
  •  Miercuri îţi ierţi rudele mai apropiate sau mai îndepărtate
  •  Joi îţi ierţi prietenii
  •  Vineri (luând exemplul lui Iisus Hristos) îţi ierţi duşmanii şi pe cei ce-ţi fac rău
  •  Sâmbătă îţi ierţi strămoşii cei adormiţi ale căror păcate se răsfrâng şi asupra vieţii tale
  •  Duminică ierţi pe toată lumea. Faci pace cu tot Universul.

E greu să urmezi un astfel de program de iertare? Sigur că e. Pentru că cere disciplină şi orice activitate nouă care ne solicită disciplina e greu de îndeplinit. Mai mult decât atât parcă, atunci când vrem să iertăm, mai tare ne aducem aminte de greşelile celor pe care vrem să-i iertăm, aşa încât în loc să iertăm, de multe ori mai tare ne otrăvim şi ne împovărăm.
Dar fiecare îşi găseşte calea şi metoda proprie prin care să se elibereze de poverile pe care le cară.
Vă urez un Paşte fericit plin de iubire şi iertare!

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

3 thoughts to “IUBIRE ŞI IERTARE”

  1. Hristos a Înviat! Fănica, felicitări! N-am ştiut că eşti însărcinată! Bravo! Te felicit şi pentru blog! Totuşi, îmi pare rău că n-am mai avut ocazii de a ne revedea. Sarcină uşoară îţi doresc, naştere şi mai uşoară şi mult succes în tot ceea ce faci!

    1. Adevarat a Inviat, Mariana!
      Multumesc de urari, de cuvintele frumoase si pentru ca mi-ai citit articolele.
      M-as bucura sa mai citesti din ceea ce voi mai scrie.
      Da. Sunt o viitoare mamica foarte fericita, cu toate micile probleme care se ivesc in sarcina. Dar sunt fericita ca sunt sanatoasa si la fel e si bebita.
      Itiurez si tie succes in tot ce faci!
      Cu drag,
      Fanica Rarinca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *