LUCRUL ÎN ECHIPĂ

Running%20Water%20point-ID10564-640x427

 

Îţi spuneam în articolul Cum linişteşti copilul care plânge de durere că în spital am primit inspiraţie pentru patru articole. Acesta este al treilea.

 

Luni seara, după ce am fost mutată din salon în salon şi lui bebe i s-a făcut prima injecţie, bebeluşul meu a avut o criză termică.

Iată, pe scurt, ce s-a întâmplat. Pe la ora 17,30 i s-a făcut un test privind toleranţa organismului la medicament. La ora 18.00 i s-a făcut injecţia pentru că organismul a reacţionat pozitiv. Apoi l-am scos la plimbare pe hol „să căutăm căţelul” şi să nu mai plângă. În timpul ăsta colega de salon a ieşit cu băiatul afară şi a dat drumul la aerul condiţionat, pe care l-a setat la 16° C. În câteva minute s-a răcorit bine în salon.

Când am intrat cu bebe în salon, era răcoare, dar, greşeala mea, nu am închis aerul condiţionat. Ne-am pus să mâncăm. La puţin timp, bebe a plecat de lângă mine, s-a împiedicat de un covoraş şi a căzut uşor pe spate. A început să plângă.

Deşi nu dau fuga imediat când cade şi plânge (de multe ori nu are nimic grav), de data asta m-am dus repede. Plângea şi tremura în braţele mele. Şi mi s-a părut că se învineţeşte.

M-am gândit că îi este frig şi am închis aerul. Dar el nu se putea încălzi. Continua să plângă.

Am mers cu el la camera de gardă. Asistentele care erau acolo, nu au văzut că se învineţea. Era şi o altă nuanţă de lumină. I-au luat temperatura. Avea peste 36°. Mi-au recomandat să-l spăl pe faţă şi să-i distrag atenţia. Dar tot nu s-a schimbat nimic. Am mers din nou la ele. De data asta au văzut şi ele culoare vineţie a lui bebe. I-au măsurat iar temperatura. Avea 35°. În mai puţin de un minut scăzuse temperatura internă a lui bebe cu peste 1°. Apoi a început să urce. Eu am început să mă rog. Bebe arăta din ce în ce mai rău, vânăt cu urme marmoracee. În primă fază nici asistentele nu aveau habar ce se întâmplă. Nu mai avuseseră de-a face cu aşa ceva. Dar i-au măsurat din nou temperatura şi au văzut că urcă.

Apoi, asistentele şi-au dat seama că urmează o stare de febră, cu creştere bruscă a temperaturii. Au sunat şi chemat medicul de gardă.

A venit medicul de la urgenţe şi l-a consultat pe bebe. I-au făcut rapid un amestec antitermic.

Apoi, le-au spus asistentelor să ne urmărească şi dacă mai creşte temperatura să facă împachetări cu apă călduţă.

Ceea ce au şi făcut şi asistentele şi infirmierele. Temperatura a urcat până la 39,7°. I-au făcut împachetări din zece în zece minute. Şi a început să scadă.

A durat cam 1,5 ore până ce bebe a reuşit să zâmbească şi să „chiţăiască” din nou. În acest timp temperatura lui a scăzut de la normal, la ceva peste 35, apoi a urcat brusc la 39,7° şi a fost adusă din nou la normal.

Nu pot să-ţi descriu ce sentimente de spaimă am trăit atunci cu bebe în braţe care îşi schimba şi temperatura şi culoarea şi plângea. Dar pentru că şi el este un învingător, şi pentru că toată lumea a făcut ce trebuia, şi-a revenit.

 

Acest lucru şi toate celelalte din spital m-au făcut să înţeleg că spitalul nu se bazează doar pe munca în echipă, dar este un adevărat sistem, în care fiecare ştie foarte bine ce are de făcut şi face.

 

Fiecare membru al echipei îşi depăşeşte atribuţiile

 

Un alt loc unde am învăţat despre lucrul în echipă a fost la un joc online. Soţul meu are mai multe conturi pe jocul Top Eleven, de fotbal online şi din când în când mă pune pe

mine să fac diverse operaţii pentru întreţinere. Cum ar fi să intru zilnic şi să dau abilităţile şi să iau cadourile. Uneori urmăresc meciurile. Au fost situaţii când l-am auzit exclamând: „ia uite, dă fundaşul gol!” de altfel, în una dintre echipe, golgheterul celor din campionat este un fundaş.

Mai mult decât atât am constatat că nu e doar treaba portarului să apere poarta, ci a întregii echipe. Aşa cum nu este doar treaba atacanţilor să dea gol.

 

Asta mă duce cu gândul la meseria mea de profesor şi modul în care elevii gândesc că nu e treaba lor să menţină curăţenia în clasă, că e doar treaba femeii de serviciu. La fel gândesc şi cei care aruncă mizeria pe stradă.

Adeseori, elevii cred că fiecare e pe cont propriu şi învaţă doar pentru rezultatele sale. Dacă ar înţelege că o clasă este o echipă, elevii mai harnici şi cu rezultate mai bune, ar căuta să-i ajute constant şi pe cei care înţeleg mai puţin. Pentru că valoarea unei echipe este dată de toţi membrii ei.

Când spun că ar trebui să-i ajute, nu mă refer la faptul că trebuie să le dea temele gata făcute sau să le sufle sau să-i lase să copie după ei. Mă refer la faptul că dacă un elev foarte bun îi explică din nou lecţia unui coleg cu rezultate mai slabe, acel elev bun şi foarte bun, mai întâi se ajută pe sine şi apoi şi pe celălalt. Este demonstrat că în momentul în care explicăm altora, înţelegem şi reţinem şi noi mai bine. Deci, dacă un elev bun îi explică lecţia, cum a înţeles-o el unui elev cu rezultate mai slabe, cresc rezultatele şi de o parte şi de alta.

Au fost situaţii când pentru orele mele, pentru disciplina geografie, elevii foarte buni ai clasei, în pauză, le-au explicat din nou lecţia elevilor cu situaţie de corigenţă. Rezultatele au fost spectaculoase.

Elevii cu rezultate slabe, e posibil să nu înţeleagă direct de la profesor din mai multe motive. Poate că nu le place de profesor. Poate că au rămas atât de mult în urmă cu materia, că îi sperie ce şi cât au de recuperat. Poate că profesorul vorbeşte prea repede sau prea lent faţă de nivelul şi ritmul lor de înţelegere. Poate că la oră, profesorul nu le poate acorda atenţie exclusivă. Se întâmplă uneori să fie mai atenţi la colegii lor de clasă, cu care se joacă, cu care se înţeleg. E posibil să fie mai dispuşi să analizeze o hartă dacă îi ajută un coleg de clasă.

Au fost elevi cu situaţie de corigenţă la mine, care ajutaţi de elevii de nota zece din clasă, au obţinut la final de semestru note de 8 sau 9 la geografie, pentru că au fost sprijiniţi. Bineînţeles că după aia i-am recompensat şi pe cei care i-au ajutat. Şi elevii de nota zece şi-au primit recompensa cu încă o notă de zece, pentru ajutor voluntar şi eficient oferit altora.

 

In momentul în care înţelegi că valoarea unei echipe nu depinde doar de vârfurile acesteia, ci este o medie a tuturor membrilor componenţi, atunci, fiecare individ se străduieşte să ajute echipa.

 

Să luăm un alt exemplu. Pentru crearea unui film, lucrează o echipă întreagă. Uneori numele celor care lucrează în culise nici nu le urmărim, nici nu le dăm atenţie şi nu ne interesează.

Nu e doar munca actorilor care duce la adevărate capodopere cinematografice. Pentru realizarea acestei capodopere au contribuit şi cei care au scris scenariul şi regizorul şi cei ce lucrează la lumini şi la sunet, şi la decor etc.

 

La un spectacol lucrează o echipă. Am urmărit mai demult un clip cu Cirque de Soleil. Un adevărat spectacol de sincronizare între membrii echipei de pe scenă. Dar bineînţeles că pentru ca cei de pe scenă să performeze la capacitate maximă aveau nevoie şi de ajutorul celorlalţi membri ai echipei. Pe care, în general, nu-i vedem.

Personal cred că fiecare echipă poate fi un adevărat sistem care să funcţioneze din ce în ce mai bine. Fiecare dintre noi este o rotiţă dintr-un sistem şi ajută acest sistem să funcţioneze. Fiecare sistem este o parte componentă a altui sistem mai mare, care la rândul lui este o rotiţă dintr-un megasistem. Exact ca într-un organism sau în univers. Fiecare organism are celule simple, nervoase. Celulele alcătuiesc organe, mici echipe care ajută organismul. Iar pentru ca organismul să funcţioneze bine, toate organele trebuie să fie sănătoase. Dacă te doare un dinte, suferă tot organismul. Dacă te doare un deget, suferă tot organismul. Dacă ţi-ai făcut o operaţie, te doare peste tot, toţi muşchii la cea mai mică mişcare.

La fel e şi cu echipa.

Dacă un membru al echipei este slab, duce la slăbirea întregii echipe. Dacă sistemul nu funcţionează, înseamnă că o rotiţă este nefuncţională. De foarte multe ori, rotiţele nefuncţionale sunt înlocuite.

 

Noi ca naţiune suntem o echipă

 

Pentru că fiecare om e important şi este importantă şi activitatea lui, evident că fiecare om este un membru al unei echipe, este o rotiţă într-un sistem.

Obişnuim să îi admirăm pe cei de alte naţionalităţi. Dar nu vedem ce fac ei. Admirăm că în anumite ţări e curat pe stradă, dar ignorăm atenţia şi grija fiecărui cetăţean de a menţine curăţenia.

Admirăm dezvoltarea economică, însă nu suntem dispuşi să vedem cât munceşte fiecare dintre ei.

Sunt paznici şi portari care dorm în timpul programului (ştiu, o să spui că şi parlamentari). Sunt persoane care la locul de muncă, în timpul programului au timp să urmărească ce se întâmplă pe facebook sau reţelele de socializare sau să-şi verifice emailul (deşi nu scrie în fişa postului). Sunt persoane care pierd timpul la serviciu şi aşteaptă să se facă ora să meargă acasă, iar când ajung acasă susţin sus şi tare că sunt obosiţi de la cât au muncit.

De multe ori tocmai aceste persoane sunt foarte îngrijorate când află de restructurări şi dispariţia posturilor de muncă pe care le ocupă.

Dacă fiecare dintre noi, am conştientiza că România este o echipă (nu doar de fotbal sau baschet sau gimnastică). Este o echipă de oameni cu diferite meserii, funcţionalităţi şi oameni cu abilităţi diferite. Atât timp cât aşteptăm totul de la guvern, iar noi a indivizi nu suntem dispuşi să facem ceva, slăbim valoarea echipei. Atât timp cât vorbim de rău despre România şi români şi folosim mesaje precum: „România e o ţară frumoasă, păcat că e locuită”, „nu merită să trăieşti în România”, „românii sunt hoţi”… slăbim valoarea echipei.

Să nu uităm că România are unele dintre cele mai bogate şi valoroase resurse. Una dintre ele este potenţialul minţilor umane. Dacă fiecare dintre noi ne-am folosi acest potenţial cât mai bine cu putinţă şi am înceta să ne văicărim, am creşte valoarea echipei naţionale.

Dacă, în loc să ne uităm cu admiraţie şi invidie la alţii din jur, ne-am uita la noi, la ce avem şi cum ne putem ajuta reciproc, am prospera.

Dar cât timp aşteptăm doar să ne pice de sus, cât nu ne facem datoria faţă de noi, faţă de locul unde muncim, faţă de Dumnezeu şi cât timp căutăm vinovaţi în alţii, nu facem altceva decât să devenim rotiţe nefuncţionale în sistem.

In articolul viitor o sa-ti vorbesc de importanta gandurilor si emotiilor si rolul lor in desfasurarea evenimentelor din viata noastra, cu titlul, Ziua buna, se cunoaste de dimineata.

 

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *