NU ŞTIU CE SĂ MĂ MAI FAC CU COPILUL ĂSTA!

neintelegeri2

 

Nu ştiu ce să mă mai fac cu copilul ăsta!

Nu e în stare de nimic!

Nu mă mai ascultă!

Nu se implică să-şi facă prieteni! Stă singur şi izolat!

E prea moale!

Vorbeşte într-una şi mă oboseşte!

E prea nervos!

E prea agitat!…etc.”

 

Aşa sună multe dintre replicile părinţilor care sunt nemulţumiţi de proprii lor copii.

Ba mai sunt şi părinţi care vin la şcoală să se plângă la diriginte că copilul lor nu-i mai ascultă şi ei nu mai au niciun fel de control asupra lor.

Şi probabil dirigintele spune în gândul lui, „Apoi, dacă tu ca părinte care petreci ceva timp cu copilul tău nu ai soluţii, ce aş putea să fac eu care am la dispoziţie o oră şi în clasă sunt peste 20?” poate că profesorul are soluţii pentru sine, dar e prea dificil să-i dea părintelui soluţii, cu atât mai mult, cu cât părinţii caută soluţii de moment care săle rezolve problemele.

 

Problemele sunt mult mai profunde şi au rădăcini în cea mai fragedă copilărie. Şi nu e obligatoriu să ţină de copil.

De foarte multe ori ţine de adultul care l-a crescut şi educat.

 

Data trecută ţi-am vorbit pe scurt despre cum poţi să motivezi sau să pedepseşti copilul în funcţie de personalitate.

Dar de foarte multe ori nu ţinem cont de asta. Mulţi părinţi se plâng de faptul că copiii lor sunt atât de diferiţi. Eu cred că ăsta este un lucru extraordinar.

 

Dacă toată lumea ar fi formată din sangvinici, am ţine-o cu toţii într-o distracţie şi am dori ca alţii să muncească. Dar nimeni n-o va face. Am căuta să spunem poveşti pe care să le înflorim, dar nu va fi nimeni să asculte, pentru că toată lumea şi-ar dori să povestească. (Ar fi exact ca într-o ceartă în care toată lumea vorbeşte în acelaşi timp şi nu îşi acordă răgazul să facă o pauză să îl asculte şi pe celălalt.)

Dacă toată lumea ar fi formată doar din colerici, am fi cu toţii foarte muncitori, ne-am afla într-o continuă competiţie, am avea rezultate spectaculoase şi cu toţii am vrea să fim şefi. Mai mult decât atât, colericul consideră că el are permanent dreptate şi nu greşeşte, şi e dispus să calce în picioare pe tot cel ce-i stă împotrivă. Dacă toată lumea ar fi formată din colerici, ar fi un adevărat şi nesfârşit măcel între oameni.

Dacă toată lumea ar fi formată doar din melancolici, am avea parte de opere de artă rare, dar nimeni nu le va aprecia pentru că oricât ar fi de frumoase nu pot atinge perfecţiunea şi se vor găsi critici şi nemulţumiri. Iar în final nimeni n-ar fi fericit, cu atât mai mult cu cât melancolicul ia critica la modul personal, ca şi când e îndreptată către persoana lui, nu către munca lui.

Dacă toată lumea ar fi formată doar din flegmatici, am avea o pace continuă dar progresul ar fi foarte puţin probabil. Pentru că atât timp cât flegmaticul nu are o vocaţie, un scop mare pentru care să se dea jos din pat, n-o va face.

Aşa că eu cred că este absolut minunat că suntem atât de diferiţi şi ar trebui să îi acceptăm pe ceilalţi aşa cum sunt. Fără să încercăm să-i schimbăm. Că doar nici noi nu suntem perfecţi.

Dar ce ne facem când într-o familie, părinţii şi copiii au personalităţi diferite şi habar nu au cum să-i înţeleagă pe ceilalţi.

 

Probleme care apar ca urmare a neînţelegerii personalităţii celuilalt

 

Sunt nepotriviri şi neînţelegeri de personalitate dacă părintele şi copilul fac parte din aceeaşi categorie mare de personalitate.

 

Părinte sangvinic popular – copil sangvinic popular

De exemplu, dacă şi părintele şi copilul sunt sangvinici, este o mare veselie, acolo, toată lumea vorbeşte şi râde, se joacă, dar copiilor le lipseşte organizarea pentru că părinţii sangvinici nu sunt foarte organizaţi. În plus, s-ar putea să se acuze reciproc că vorbesc şi înfloresc prea mult. Şi nimeni nu va fi dispus să îl asculte pe celălalt. Vor uita „de la mână până la gură” tot. Şi ce au de făcut, şi unde trebuie să ajungă şi pe unde şi-au lăsat cheile sau, de ce nu, pe unde şi-au lăsat copiii. Sangvinicii sunt atât de distraţi că pentru ei viaţa pare o distracţie continuă, dar cineva mai trebuie să şi muncească.

Părinte coleric puternic – copil coleric puternic

Partea bună e că vor şti cum să-i motiveze pe copii şi să-i ţină motivaţi. Vor fi asemănători ca energie şi volum de muncă şi concentrare pe o anumită activitate sau obiectiv. Dar dacă şi părintele şi copilul sunt colerici, atunci sunt ca două cuţite ascuţite şi deşi sunt foarte muncitori, părinţii vor fi nemulţumiţi de încăpăţânarea copiilor. Iar copiii vor fi nemulţumiţi de tirania părinţilor. Şi părinte şi copil vor dori să aibă supremaţia şi să comande, să fie şef.

Părinte melancolic perfect – copil melancolic perfect

Dacă şi părintele şi copilul sunt melancolici, se înţeleg foarte bine unii pe alţii. De fapt cam ăsta e şi criteriul după care un melancolic îşi face prieteni. Dar sunt situaţii când din cauza tendinţei de criticism, să fie prea pretenţioşi unii cu alţii şi părintele să-şi demoralizeze copilul foarte tare, care şi aşa e autocritic cu sine.

Părinte flegmatic liniştit – copil flegmatic liniştit

Dacă şi părintele şi copilul sunt flegmatici în casă e multă linişte şi pace, dar amândoi sunt lipsiţi de direcţie şi de obiective clare. În plus de fiecare dată când apar nemulţumiri, de teama unui posibil scandal, fiecare înghite şi tace şi apar acumulări de tensiune şi supărare care răbufnesc printr-o ceartă, sau mai rău, prin violenţă. Iar pacea pe care şi-au dorit-o să nu fie posibilă pentru că se tem să comunice ce-i deranjează.

 

Însă, cele mai mari probleme sunt între personalităţi opuse.

 

Părinte sangvinic popular – copil melancolic perfect

Dacă părintele este sangvinic popular orientat spre oameni, distracţie şi copilul este melancolic, părintele nu-şi înţelege copilul care stă retras şi nu doreşte compania altor persoane. La rândul lui, copilul consideră că părintele este prea zgomotos, că minte de îngheaţă apele. De fiecare dată când înfloreşte povestea, sau povesteşte lucruri neplăcute despre viaţa intimă, copilul ajunge să îi fie ruşine cu aşa părinţi. Pe copil îl dezgustă dezordinea părinţilor sangvinici şi pe părinţii sangvinici îi exasperează dorinţa de ordine şi curăţenie perfectă a copilului melancolic.

 

Părinte melancolic perfect – copil sangvinic popular

Dacă părintele este melancolic şi copilul este sangvinic, părintele n-o să poată face faţă energiei şi zgomotului produs de copilul lui energic şi vesel. Părintele îşi doreşte ordine perfectă în casă, iar copilul e de-a dreptul împrăştiat şi dezordonat. Mai mult decât atât spiritul foarte critic al părintelui melancolic îl va face pe copilul sangvinic să aibă o joasă stimă de sine. Părintele e dezgustat de prietenii la fel de veseli şi de zgomotoşi ai copilului şi-i vine să intre în pământ de ruşine de gesturile şi poveştile copilului său (care dă tot din casă).

Ca o paranteză, îmi amintesc că acum câteva luni când mergeam la control cu sarcina, era acolo o mămică cu fetiţa şi întreba pe medic dacă există vreo pastilă sau injecţie ca să nu mai fie copilul atât de agitat şi de zgomotos şi să stea mai cuminte. Iar medicul i-a zis că nu există tratament pentru cuminţenie.

 

Părinte coleric puternic – copil flegmatic liniştit

Dacă părintele este coleric orientat spre muncă şi copilul flegmatic dornic de odihnă, părintele nu va înţelege niciodată lipsa de energie a copilului şi atunci copilul va auzi frecvent cuvinte precum: „leneşule!, puturosule!, îţi pute urma! De nimic nu eşti în stare!” Îi va lua copilului treaba din mână pentru că nu o face suficient de repede şi de bine şi copilul rămâne neputincios cu mâinile pe lângă corp, neştiind ce a greşit şi ce e în neregulă cu el. Deşi părintele nu este perfect, el nu va accepta niciodată că a greşit, cu atât mai mult cu cât uneori copilul s-ar putea să răbufnească şi să-i spună părintelui ce greşeli face el, iar atunci copilul va fi aspru pedepsit pentru obrăznicie. Dorinţa părintelui de a avea un copil perfect îl va determina să fie foarte critic şi tiranic la adresa copilului şi-i va face observaţie aspră la cea mai mică greşeală.

Copilul va deveni foarte deprimat şi nefericit. La adolescenţă se va asocia cu acele găşti în care va fi acceptat ca fiind ok, iar părintele nu înţelege unde a greşit. E greu să se uite în propria curte şi să vadă că el se poartă ca un tiran ca şi când el ar fi Dumnezeu, fără pată şi de neatins, iar copilul ar fi ca un gândac numai bun de zdrobit.

Dacă părintele şi-ar da seama de tirania lui cu care îşi creşte copilul, atunci poate că lucrurile ar sta mai bine.

Sunt convinsă că sunt numeroase familii în care nu sunt probleme serioase chiar dacă părintele este coleric şi copilul flegmatic, dacă părintele este mai rezonabil şi-şi dă seama de limitările copilului. Şi dacă-l iubeşte aşa cum este. Dar aceste probleme apar acolo unde tirania părintelui este foarte mare.

Şi până când părintele nu realizează că el este problema şi nu copilul, va avea mereu motive să se plângă de copilul lui.

 

Părinte flegmatic liniştit –copil coleric puternic.

Ultima problemă de neînţelegere a personalităţii este atunci când părintele este flegmatic şi copilul coleric. Părintele flegmatic, iubitor de pace, de calm nu va înţelege energia copilului. Nefiind în stare să-şi traseze pentru el o direcţie nu îi va trasa nici copilului şi nu îi va da sarcini de făcut acasă.

Copilul va creşte fără direcţie şi nu va şti ce să facă cu excesul de energie pe care-l are. Aşa că va începe să-şi enerveze părintele.

De fapt, una din marile plăceri ale unui coleric este să scoată din calmul lui pe un flegmatic. Dacă reuşeşte este foarte fericit.

Copilul coleric, va prelua de mic controlul asupra părintelui flegmatic. Începând de la stadiul de bebeluş când plânge tare şi părintele nu mai ştie ce să-i facă şi SE ROAGĂ de el să tacă.

Continuă cu cea de copil de câţiva anişori care va plânge în faţa vitrinei că el vrea cutare şi va bate din picior. Moment în care părintele se simte foarte ruşinat să fie în centrul atenţiei trecătorilor, aşa că îi face mofturile.

Şi culminează cu adolescenţa în care copilul va deveni lider al găştilor, acolo unde se simte admirat şi apreciat şi găseşte un scop pentru energia lui. Iar părintele atunci simte că l-a scăpat de tot de sub control.

Ba mai mult, sunt şi părinţi flegmatici care le fac temele propriilor copii colerici în speranţa că copilul va remarca şi va înţelege. Dar nu se va întâmpla.

 

Dacă se întâmplă ca adultul flegmatic să fie un profesor cu o stimă de sine foarte joasă, va deveni bătaia de joc a claselor care au ca lideri astfel de copii colerici.

Adultul flegmatic şi cu atitudine şi stimă de sine scăzută va fi lipsit de metode şi măsuri prin care să controleze grupul condus de un coleric puternic energic şi nervos. Oricâte şcoli ar schimba acest gen de profesor flegmatic cu stimă scăzută de sine va fi mereu ţinta bătăilor de joc ale claselor.

Până ce acesta nu conştientizează că trebuie să-şi schimbe atitudinea, nu va reuşi să aibă linişte şi să se impună în faţa claselor.

 

Acum e rândul tău:

  • Identifică, cu aproximaţie, temperamentul şi personalitatea ta şi a celorlalţi membri ai familiei. Aici te poţi ajuta făcând testul de personalitate şi citind cărţile scrise de Florance Littauer – Personalitate plus Cum sa-i intelegi pe altii intelegandu-te pe tine, Personalitate plus – ghid pentru părinţi.
  • Scoate în evidenţă atât punctele tari ale personalităţii tale şi a celorlalţi din familia ta, cât şi punctele slabe.
  • Care sunt aspectele comune?
  • Care sunt aspectele care vă diferenţiază?
  • Ce acţiuni poţi întreprinde ca să vă înţelegeţi mai bine pe viitor?

 

 

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.