OBICEIUL DE A LĂSA TOTUL PE ULTIMA SUTĂ DE METRI

escalator_hires

 

Fiecare obicei pe care-l ai, ori te ajută să urci şi să ajungi acolo unde ţi-ai propus, ori te face să cobori, chiar dacă nu ţi-ai propus.

Dacă eşti o persoană care face tot ce trebuie atunci când trebuie, atunci cu siguranţă că nu ai nevoie să citeşti acest articol.

Dar dacă eşti o persoană care, ca şi mine, are acest obicei de a lăsa totul să rezolve pe ultima sută de metri, atunci citeşte mai departe.

Înainte de a scrie acest articol, am aruncat o privire pe net să văd ce s-a mai scris pe acest subiect. Am găsit diferite articole care oferă câteva soluţii, precum: împarte sarcina în sarcini mai mici şi rezolvă totul treptat, ţine o agendă de lucru, începe cu cel mai important lucru al zilei etc.

Tehnicile acestea sunt extraordinare şi sunt preluate din strategiile de organizare personală şi a eficientizării timpului.

Sunt foarte importante şi utile aceste soluţii, dar pentru mine nu sunt suficiente.

Dacă eşti o persoană care atunci când îşi propune ceva, să facă sau să schimbe, merge până în pânzele albe până reuşeşte, atunci eşti ok. S-ar putea ca acest articol să nu te ajute. Ai o determinare extraordinară de a-ţi schimba obiceiurile inutile cu cele care îţi sunt utile. Te felicit!

 

Unii vorbesc de repetarea zilnică a unei acţiuni timp de 21-66 de zile ca să se instaleze un nou obicei, până ce acea acţiune intră pe pilot automat.

Mie mi s-a întâmplat că am respectat anumite soluţii o perioadă de timp, poate chiar timp de şase luni de zile, zilnic, apoi m-am întors la vechiul obicei de a lucra haotic. Şi după asta mi-a venit foarte greu să revin la obiceiul cel bun. De exemplu, am lucrat cu agenda zilnică vreo 3-6 luni, apoi brusc, am renunţat şi m-am întors la modul haotic de a face acţiunile, în funcţie de cum aveam chef.

Şi Anthony Robbins vorbeşte în cartea lui „Paşi Uriaşidespre persoane care au aplicat nişte tehnici ca să se lase de fumat. Tehnicile au funcţionat, persoanele s-au lăsat de fumat, dar după un anumit număr de ani s-au întors la vechiul obicei. Nu este vorba de fumat, ci despre obicei.

 

Dacă ai încercat diferite soluţii şi simţi că tot nu a dat rezultatele pe care le aştepţi, şi tot mai ai obiceiul de a lăsa lucrurile pe ultima sută de metri, atunci poate ai nevoie de altceva.

Poate că pentru tine, ca şi pentru mine, soluţia nu stă doar în repetarea unei acţiuni până ce aceasta devine obicei, ci identificarea cauzelor care stau la baza problemei şi soluţionarea lor.

Ne-am obişnuit adesea ca pentru diferite probleme sau „boli” să apelăm la medicamente care să trateze „boala”, să apelăm la soluţii care să rezolve rapid problema. E ca şi când iau calmante pentru că mă doare frecvent capul, fără mai fac investigaţii să văd care-i cauza.

Eu am observat că la mine nu funcţionează. Să tratez doar „boala”, fără să caut cauza şi să intervin asupra ei, înseamnă să tratez doar simptomele bolii, în timp ce cauza rămâne şi se agravează.

Iată pe scurt câteva cauze pe care le-am identificat la mine în legătură cu obiceiul de a lăsa totul pe ultima sută de metri.

Amânarea sau procastrinarea

 

Despre procastrinarea, am scris aici.

În acest articol, vreau să-ţi spun că uneori gândim că: „n-am chef acum să fac cutare lucru, lasă că îl fac mai încolo”, sau „nu sunt suficient de bine pregătită ca să rezolv această sarcină, o s-o fac când ştiu totul perfect” etc.

 

O să-ţi spun ceva. „Pofta vine mâncând” spune un proverb şi n-o să ştii niciodată totul ca să faci lucrurile perfect. Dimpotrivă, perfecţiunea „se atinge” prin exerciţiu şi repetiţie, prin încercare şi eroare. Aşa că dacă şi tu simţi că n-ai chef sau că nu deţii toate soluţiile la problemă, nu aştepta că nu apar din senin.

 

Îmi amintesc că pe când eram studentă, toate colegele de cameră am pus pe perete, la capul nostru o imagine cu o maimuţă care îşi acoperea faţa şi spunea: „Şi uite aşa, când vine cheful de muncă mă aşez într-un colţ şi aştept să-mi treacă… că doar n-o dura o veşnicie.”

 

Nu ştiu ce crezi tu, dar eu, de când am citit despre legea atracţiei universale şi că tot ce afişăm atragem în viaţa noastră, mai ales aspectele negative, cred că şi un asemenea afiş, fie el pus în glumă atrage lipsa unui chef de muncă.

Ca să scapi de acest afiş, e simplu, îl dai jos de pe perete. Ca să-l înlocuieşti în mintea ta, cu unul în care ai chef de muncă, trebuie să faci exerciţii de imaginaţie în care să te vezi lucrând cu plăcere. Sau în care să te vezi cum te bucuri de rezultat ca urmare a muncii realizate.

 

Dar să ştii că lucrurile nu se întâmplă peste noapte. E nevoie de un proces mai îndelungat.

 

Dependenţa de adrenalină,

 

Nu ştiu cum eşti tu, dar eu când am de rezolvat ceva pe ultima sută de metri, parcă am fluturi în stomac, am un sentiment de urgenţă şi o viteză de lucru destul de mare comparativ cu situaţiile în care lucrez ritmic, atunci când trebuie, dar fără să mă grăbesc.

La un curs, am aflat că motivul pentru care mulţi oameni îşi plătesc facturile, îşi lasă „tone” de activităţi pe ultima sută de metri este pentru că sunt dependenţi de adrenalină, le place acea stare de presiune care-i face să lucreze mai rapid. Uneori funcţionează, însă pe termen lung, creează un stres enorm pentru persoana care are acest obicei.

 

Adrenalina este un hormon care ajută organismul atunci când este în pericol, creşte frecvenţa cardiacă, presiunea sângelui, dilatează bronhiile şi oferă organismului o cantitate foarte mare de energie pentru a ieşi din situaţiile de criză prin mecanisme de tip luptă sau fugi.

În zilele noastre, nu mai suntem în pericol la tot pasul, nu mai trăim aventuri ca cele pe care le vedem în filme sau le citim în cărţi. Prin urmare, organismul nostru nu mai este nevoit atât de des să producă adrenalină, care este totuşi necesară vieţii noastre.

Şi atunci noi recurgem la acţiuni care să producă adrenalină în corpul nostru. Unii fac sporturi extreme, sau lupte, sau alergări în forţă, alţii îşi lasă treburile importante de rezolvat pe ultima sută de metri.

 

Rezolvarea de urgenţe

 

Rezolvarea de urgenţe seamănă cu stingerea de incendii.

Dacă s-a întâmplat ca măcar odată să fii lăudat şi apreciat pentru că ai rezolvat o urgenţă, o situaţie de criză şi acea apreciere să te facă să te simţi foarte bine, atunci ai ajuns la un pas de dependenţa de a rezolva urgenţe.

Da, ai citit bine. Inclusiv rezolvarea de urgenţe poate da dependenţă. Senzaţia de bine pe care ai simţit-o atunci când cineva a apreciat modul sau rapiditatea sau rezolvarea urgenţei în sine te-a făcut să vrei să mai fii apreciat şi cu altă ocazie. Între sentimentul de plăcere şi rezolvarea de urgenţe s-a creat o legătură foarte puternică la nivelul subconştientului tău. Aşa că te-ai aruncat pe rezolvarea următoarei urgenţe, apoi a următoarei şi tot aşa. Până să-ţi dai seama ce se întâmplă, rezolvarea de urgenţe a devenit partea ta favorită, chiar dacă nimeni nu te mai laudă şi nu te mai apreciază.

 

Bineînţeles că uneori avem urgenţe care apar şi pe care este absolut necesar să le rezolvăm.

Cu toate acestea, materialele de dezvoltare personală ne învaţă să prevenim pe cât posibil apariţia de astfel de urgenţe printr-o organizare eficientă a timpului, a activităţilor, a modului în care ne gestionăm viaţa.

Pentru asta în diferite cărţi de dezvoltare personală am aflat de existenţa unei diagrame în care putem împărţi activităţile în funcţie de importanţa sau urgenţa lor.

Am creat un model cu modul în care văd eu importanţa sau urgenţa acestora.

diagrama importantei activitatilor

Tu poţi să îţi creezi propria diagramă şi să-ţi rezolvi urgenţele, dar să nu uiţi de lucrurile importante pentru viitorul tău, astfel încât să nu mai ajungi să stingi incendii tot restul vieţii.

Specialiştii în managementul timpului personal ne spun că în general în cadranul I Urgent şi important, intră acele activităţi care au scăpat de sub control şi sunt absolut necesare să fie rezolvate. Eu am citit, Despre lucrurile care contează, Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace, Cum să devii organizat?, Începe cu ce nu-ţi place. Despre unele din cartile citite am si scris.

În cadranul II, Important dar ne-urgent sunt acele activităţi care pe termen lung aduc cele mai mari beneficii, dar pentru că nu sunt şi urgente, adesea sunt trecute cu vederea.

În cadranul III cel cu activităţi urgente, dar neimportante sunt acele activităţi care, cel mai adesea, sunt solicitate la serviciu.

In cadranul IV se plasează acele activităţi care nu ne aduc niciun fel de beneficiu, doar ne fac să ne pierdem timpul.

Probabil că îţi spui că nu poţi fi dedicat 100% doar cadranului II. Ai nevoie de timp personal să ieşi şi cu prietenii, să te şi distrezi, să faci şi cumpărături, să vezi un film, să citeşti o carte etc.

Ai perfectă dreptate. O persoană echilibrată are activităţi în toate cadranele.

Numai că se întâmplă adesea ca persoanele care lasă totul pe ultima sută de metri să aibă activităţi în cadranele I, III şi IV mai puţin în cadranul II.

 

Emoţii negative legate de ceea ce faci

 

De foarte multe ori când nu-ţi place ceea ce faci, ori faci în silă, ori laşi la final. Ceea ce-ţi place să faci, numeşti hobby, iar ceea nu-ţi place să faci numeşti muncă.

Aşa că, ori de câte ori vine vorba e muncă, ai sentimente neplăcute şi tot amâni realizarea ei, pentru că nu-ţi place să te simţi mizerabil.

Dacă vrei să schimbi ceva, poate ar fi bine să te prefaci că îţi place, să cauţi motive prin care să te simţi bine că realizezi acea activitate. Sau să găseşti o utilitate pentru societate a activităţii tale, care să-ţi confere un sentiment înălţător.

 

Recompensa instantanee

 

Dacă eşti părinte şi vrei să-ţi motivezi copilul, probabil că una dintre metode este să-i propui o recompensă. Să zicem că ceea ce-şi doreşte cel mai mult copilul este o bicicletă nouă.

Ca părinte, în funcţie de puterile lui de a învăţa îi spui că îi cumperi bicicleta la sfârşit de an şcolar dacă: ia premiul I (dacă e elev de nouă şi zece), dacă promovează la toate disciplinele la sfârşitul anului şcolar (dacă e elev de nota cinci), dacă pe semestrul II are medii mai mari decât pe primul (pentru un elev de 7-8).

Ce face un copil motivat astfel? Va căuta să-şi mulţumească părinţii, ca să obţină şi el ceea ce-şi doreşte.

Dar dacă, îi cumperi copilului bicicleta şi apoi îi spui, uite, noi ţi-am luat bicicleta, tu trebuie să te străduieşti ca până la finalul anului să obţii… premiul I, sau promovare sau medii mai bune. Ce crezi, va mai fi motivat copilul să înveţe după cerinţele părinţilor? Unii da, care au un deosebit simţ al conştiinciozităţii sau o disciplină de fier. Dar majoritatea probabil că nu.

Şi atunci se aleg cu certuri şi cicăleli din partea părinţilor. Nici părinţii şi nici copiii nu se simt apoi mulţumiţi sau fericiţi.

Noi adulţii nu suntem diferiţi. Dacă ne-am obişnuit să ne recompensăm atunci când avem nevoie şi nu după ce am realizat ceva, nu suntem altceva decât nişte copii mai mari.

Una dintre modalităţile prin care eu învăţ din greşelile mele este când le văd la alţii. Le văd, creierul meu începe să le judece, să le analizeze, să-şi dorească să-i corecteze pe cei ce le fac, apoi, ca lovită de trăsnet, îmi dau seama că exact acelaşi lucru îl fac şi eu.

Aşa am constatat analizând comportamentul unei persoane apropiate că mai întâi se recompensează cu ceea ce-i place, apoi lasă munca la final şi nu-i place. Nu mi-a fost greu să-mi dau seama că am zile, în care timpul personal, în loc să-l dedic mai întâi lucrurilor importante îl petrec vizionând filme. Apoi, dacă mai am timp şi chef de lucru, bine, dacă nu… Eu deja mi-am oferit recompensa. În felul acesta se adună multă activitate foarte aproape de termenul limită.

Dar am şi zile în care sunt conştientă de ceea ce fac, încep cu ceea ce trebuie făcut şi când am terminat şi-mi acord răgazul de a mă uita la un film, am o altă satisfacţie.

 

Puterea subconştientului

 

Ţi s-a întâmplat vreodată să faci ceva ce ştiai că e deja greşit şi cu toate astea să simţi că nu te poţi controla în a face acel lucru? De ce crezi că ai făcut acel lucru? Din obişnuinţă, din instinct. Acea comandă a fost dată de subconştient.

Subconştientul reprezintă 95-98% din mintea umană.

Subconştientul nostru este cel care ne determină să facem alegeri pe care nu le dorim, doar pentru că s-au înrădăcinat adânc în noi.

 

Tot ceea ce încercăm să facem în mod conştient reprezintă 2-5% din activitatea minţii noastre.

În subconştient avem toată informaţia sub formă de imagini, emoţii şi convingeri despre noi, despre ce merităm, despre ceea ce putem face, despre ceea ni se întâmplă, despre sănătatea noastră, despre credinţă etc.

Prima dată când am aflat despre posibilitatea de a schimba ce se află în subconştientul nostru a fost când am citit cartea „Furnica şi elefantul” de Vince Poscente. E o fabulă în care furnica, partea conştientă a creierului caută să îndrume şi să ducă elefantul – subconştientul, acolo unde-şi doreşte.

Una din metodele folosite a fost aceea de a crea emoţii pozitive foarte puternice şi pe care le-a tot repetat, până ce le-a simţit şi elefantul.

Alte locuri în care am aflat despre schimbarea conştientă a subconştientului sunt cărţile de NLP sau cursul şi workshopul realizat de Florin Păsat de la Atrage abundenţa în viaţa ta.

Există tehnici NLP sau EFT şi nu numai, de eliberare emoţională prin care îţi poţi schimba emoţiile şi convingerile care nu te ajută cu unele care te ajută să ajungi acolo unde îţi doreşti.

 

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *