RECUNOŞTINŢĂ VERSUS NEMULŢUMIRE

images

Acum în perioada Paştelui am remarcat că pentru aceleaşi servicii unii oameni au sentimente de recunoştinţă în timp ce alţii au o profundă nemulţumire legat de tot ceea ce beneficiază.

Pot să spun că în general, toţi ne dorim să fim liberi de la muncă în prima zi de Paşte, să ne petrecem timp cu familia şi cu cei dragi, să mergem la pădure, să plecăm din localitate. Şi asta cu atât mai mult cu cât este zi naţională. Cu toate acestea, sunt oameni care în aceste două zile libere muncesc (fie la solicitarea angajatorului, chiar de este el patron sau stat, fie din voinţă şi alegere proprie), dar care ne asigură nouă nişte servicii cu ajutorul cărora putem avea viaţa mai uşoară şi mai frumoasă.

Vorbesc aici de servicii precum funcţionarea spitalelor, a centralelor electrice şi industriale, a radio-televiziunilor, a mijloacelor de transport în comun urban şi interurban, a poliţiei, a unor magazine cu program non-stop etc. Nu mai vorbesc de cei care au job-uri în turism şi industria hotelieră, cei care lucrează la restaurante, cei care oferă spectacole şi alte activităţi de divertisment. Spuneam că fie la solicitarea angajatorului, fie sunt persoane interesate să muncească în aceste zile libere, cert este că noi cetăţenii beneficiem de nişte servicii care ne ajută să avem o viaţă frumoasă şi să nu ne întoarcem în epoca primitivă în aceste zile de sărbătoare. Să ne gândim numai ce s-ar întâmpla dacă nu am avea curent electric în aceste zile. Ni s-ar strica mâncarea pentru care ne-am chinuit câteva zile înainte de Paşte, asta înseamnă că ar trebui să stăm să gătim, nu am reuşi să ne distrăm, să ascultăm muzică, să mai vizionăm un program preferat la televizor etc.

Dar n-o să mă refer la cei care lucrează la producţia şi asigurarea bunei funcţiuni a energiei electrice. Am ajuns să mă gândesc la acest aspect în urma unei experienţe pe care am trăit-o în aceste zile de Paşte. O să tratez subiectul din cel puţin trei puncte de vedere.

Viziunea mea: În prima zi de Paşte ne-am propus să ajungem la ţară, dar cum nu avem maşina noastră personală, suntem dependenţi de mijloacele de transport în comun interurban. Nu aveam numărul niciunei maşini care asigură transportul între oraşele Galaţi şi Tecuci, aşa că primul lucru pe care l-am făcut a fost să sun la ţară să întreb dacă circulă maxi-taxi pe ruta menţionată. Am aflat că circula, dar mai rar. Pentru mine a fost o veste bună. Am considerat că e un motiv de recunoştinţă, că aceşti oameni muncesc în prima zi de Paşte pentru a ne asigura nouă un serviciu. Şi nu ştiu dacă sunt plătiţi suplimentar pentru asta.
Ajunsă în staţia de maxi-taxi am aflat că maşina care ne-a luat pe noi era ultima pe acea zi. Şi m-am gândit că mai am un motiv de recunoştinţă. Am cunoscut o mamă cu fiica ei care veneau de la spital, unde îşi vizitase mama/bunica internată şi m-am gândit că şi ele (deşi nu erau conştiente) aveau un motiv de recunoştinţă. În afară de asta, am prins nişte locuri mai în faţă aşa că nu am fost zdruncinată prea tare şi sarcina mea nu a avut de suferit, cum s-ar fi întâmplat dacă ocupam loc mai în spate pe roată. Şi pentru mine ăsta a fost un alt motiv de recunoştinţă.
Acuma, poate că eu am fost binecuvântată şi am avut doar motive de recunoştinţă. Aşa că o să încerc să fac o descriere a ceea ce cred eu că gândeau ceilalţi, în funcţie de modul în care se exprimau.

Viziunea şoferului: Având în vedere că era ultima cursă care se realiza între aceste două oraşe, şoferul a oprit şi a luat pe toţi care erau pe marginea şoselei şi solicitau să fie luaţi. Cred că din punctul lui de vedere, ajuta mai multe persoane să ajungă la destinaţie, chiar dacă maşina era mai aglomerată şi el câştiga ceva mai mulţi bani. Iar unii călătoreau pe distanţe scurte aşa încât, atunci când făcea staţie, cel mai adesea unii coborau şi alţii urcau. Cred că şi misiunea lui era împlinită. A pus serviciul lui la dispoziţia a câteva zeci de oameni care au ajuns la destinaţie sănătoşi, întregi în prima zi de Paşte.

Viziunea călătorilor care stăteau în picioare: Deşi s-au bucurat că pentru ei a oprit şoferul şi i-a luat, au început să fie nemulţumiţi că opreşte să-i ia şi pe alţii şi că maşina era destul de aglomerată. Plus că fiind frumos afară, temperatura era în creştere în maşină şi se transpira destul de abundent. Fiecare (aproximativ) gândea: „iar opreşte? Îi mai ia şi pe ăştia? Deja e maşina full. Unde mai încap şi ăştia? Ne cară ca pe sardeluţe”. De unde ştiu? Pai m-a fulgerat şi pe mine un asemenea gând cu toate sentimentele mele de recunoştinţă. Adică, ştiţi, fiecare după ce-şi vede sacii în car nu se mai gândeşte la cel de lângă el. Nu-i pasă decât de propria persoană. Mai mult decât atât, a fost şi o persoană care s-a certat cu şoferul, pentru că într-o localitate în care a oprit şi a făcut staţie, o femeie nu a coborât acolo unde a oprit şoferul ci a cerut staţie, cam la 100 de metri depărtare de locul unde făcuse staţie. Şoferul s-a supărat că fiecare cere să fie lăsat în propria poartă. Ea a spus că a plătit deja pentru asta, a făcut gălăgie şi l-a ameninţat că îi ia numărul de la maşină şi îl reclamă.
Nu am idee cum aş fi reacţionat eu dacă aş fi fost în locul ei. Poate că însărcinată în luna a 9-a cum sunt, şi pentru mine ar fi contat dacă m-ar fi lăsat cu 100 metri mai departe decât m-aş fi aşteptat. Dar şoferul nu are de unde să ştie ce probleme are fiecare pasager. Pe de altă parte mi s-a părut că acea femeie considera că merită serviciu respectiv, doar pentru că a plătit pentru el. Nu s-a gândit nicio clipă că acel şofer şi-a sacrificat ziua de Paşte ca să ne ofere nouă un serviciu. Oricum, cred că dacă încercăm să dăm dovadă de înţelegere şi empatie lucrurile ar decurge normal, fără scandal.

Poate că acum, eu încerc să văd doar partea plină a paharului, dar mă gândesc că de ceva vreme aud în jurul meu persoane care în mod constant se plâng de ceva. Şi nu doar de oameni şi de acţiunile lor imperfecte. Se plâng inclusiv de vreme, inclusiv de Dumnezeu. Dacă e frig, se plâng că e prea frig şi abia aşteaptă să se încălzească. Când se încălzeşte se plâng că Soarele e prea puternic şi li se face rău de la atâta căldură, dacă plouă se plâng că e vremea prea urâtă. Permanent au motive să se plângă şi să fie nemulţumite. Dar ştiţi ce cred? Că fiind permanent nemulţumite, aceste persoane trăiesc viaţa ca pe un chin. E posibil ca şi eu să fac parte din când în când din categoria lor şi atunci parcă lucrurile merg mai greu. Dar am perioade când mă gândesc că dacă am un singur motiv să fiu recunoscătoare într-o zi, viaţa decurge deja mai frumos şi chiar aşa şi e.

Tu din ce categorie faci parte?
Ai măcar un singur motiv pe zi să te consideri o persoană binecuvântată şi pentru care să fii recunoscătoare?
Sau ţi se pare că toţi oamenii sunt imperfecţi şi nu-şi fac datoria la timp şi cum ar trebui? (Evident toţi cu excepţia ta. Tu eşti perfect aşa cum eşti). Şi că tot ce fac alţii merită doar criticat şi blamat?
În care tabără te vezi?
Unde crezi că e mai bine pentru tine?

Aştept un comentariu la acest articol pentru că vreau să aflu şi părerea ta.

M-aş bucura şi dacă ai distribui mai departe acest mesaj folosind reţelele de socializare.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

11 thoughts to “RECUNOŞTINŢĂ VERSUS NEMULŢUMIRE”

  1. Foarte frumoasa povestea mi-a placut mult. Asa cred ca suntem noi oamenii niciodata nu suntem multumiti mereu avem cate ceva de comentat. Ar trebui sa fim mai rabdatori mai calmi si putin mai intelegatori. Si sa incercam sa facem si noi mai multe fapte bune decat rele.

    1. Buna, Mirela.
      Ma bucur ca iti place articolul meu si ca ai gasit ceva folositor in el. Sper ca pe viitor sa iti placa si celellate articole pe care o sa le postez.
      Cu drag,
      Fanica Rarinca

  2. Minunat, Fănica! În timpul lecturii m-am oprit de câteva ori şi am asociat o anumită binecuvântare despre care ai scris cu o binecuvântare dată mie, dar la care nu m-aş fi gândit în mod deosebit. Am zâmbit de fiecare dată şi la sfârşitul lecturii am simţit un sentiment de fericire. Iată cum tu, gândirea ta, scrisul tău au devenit la final de zi o adevărată binecuvântare pentru mine. Mulţumesc!

    1. Ma bucur ca am reusit sa va dati seama de binecuvantarile pe care le primiti.
      As zice ca eu sunt binecuvantarea ci vocea care v-a amintit despre ea.
      Cu drag,
      Fanica Rarinca

  3. Frumos articol! Zilnic Dumnezeu ne trimite binecuvantarea Sa, doar ca noi uneori suntem prea „ocupati” sa vedem acest lucru. Fiecare zi din viata noastra e o binecuvantare si ar trebui sa multumim pentru aceasta lui Dumnezeu.

  4. Draga Fanica.te felicit pentru curajul de a calatori in conditii discutabile in luna a 9 a ! Dar ma bucur pentru tine ca ai descoperit motive de multumire acolo unde multi se simt frustrati . Cat despre mine cred ca am invatat de mult aceasta lectie,dar intotdeauna e loc de mai bine.Daca putem crede ca tot ce avem si tot ce suntem sunt daruri de la Domnul ne va fi mai usor sa ne acceptam unii pe altii. Succes!

  5. Felicitari. Foarte interesant articolul. Morala, dupa parerea mea, este ca nu poti multumi pe toata lumea oricat ai incerca. Succes in coninuare!

  6. interesant! nu m-as fi gandit niciodata ca vesnic avem motive de nemultumire.daca am sta putin sa reflectam inainte de a vorbi si critica nu am mai fi vesnic nemultumiti.din pacate actionam impusiv si apoi reflectam cu privire la reactia noastra. mie mi se intampla sa reactionez zgomotos ca apoi sa-mi pun intrebari cu privire la reactia mea impulsiva,dar e tardiv dupa ce am comiso deja…

    1. Alina, multumesc pentru comentariu.
      Din ce stiu eu, fiecare aspect sau intamplare a vietii are cel putin doua fatete (alb/negru, sus/jos etc.). Fiecare priveste lucrurile din perspectiva proprie, in functie de experientele anterioare, sau de emotiile de moment.
      In ce priveste reactia impulsiva, aceasta poate fi controlata in timp prin constientizare si vointa de a fi pro-activ si nu re-activ. Iti recomand, daca imi permiti, cartea lui Stephen Covey – Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *