SANGVINICI VERSUS MELANCOLICI

O altă categorie de persoane cu personalitate opusă este reprezentată de sangvinicii populari şi melancolicii perfecţi.

 

Admiraţia dintre ei este dată de diferite aspecte. Însă, după ce se cunosc mai bine, exact acele aspecte care îi determină să-i admire pe cei opuşi, îi poate duce şi la certuri şi relaţii foarte tensionate.

 

Când spun că cele două tipuri de personalitate se admiră, înseamnă că dacă sunt şi de sex opus, cele două persoane pot ajunge să se îndrăgostească şi să-şi înceapă o căsnicie.

Partea cea mai interesantă este că exact aceleaşi motive care i-au atras la celălalt partener, îi pot determina să se despartă.

Hai să intrăm puţin în detalii şi să analizăm cum stau lucrurile.

Sanvinicul este povestitor

pexels-photo-26135

Sangvinicul este o persoană spontană, veselă, pasionată de frumos, de emoţie, culoare şi trăiri intense. Dintre toate personalităţile umane, sangvinicul este cel care trăieşte predominant în PREZENT. Se bucură de tot ce este frumos şi are o capacitate de a transforma lucrurile neutre în admirabile.

Imaginează-ţi că eşti în prezenţa unui sangvinic, într-o maşină şi treceţi printr-o pădure. Este un anotimp de toamnă, cerul este uşor înnorat şi o parte dintre frunzele copacilor au început să cadă. Şi îl auzi pe sangvinic povestind.

„Vai, ce-mi place toamna! Cu frunzele care cad şi se aştern frumos ca un covor, şi au culoarea verde-rubiniu şi soarele care le luminează diferit!…”, iar tu te uiţi pe geam şi nu vezi deloc soare, iar culoarea frunzelor ţi se pare foarte întunecată. Tu nu reuşeşti să vezi acele culori vii şi palpitante pe care le vede sangvinicul. Asta dacă eşti cu el în maşină.

Dar dacă doar asculţi o prezentare, a unui concediu, a unei surprize plăcute pe care a trăit-o sangvinicul asculţi cu sufletul la gură. Îţi imaginezi bogăţia de culori pe care ţi le expune sangvinicul şi abia aştepţi continuarea. E ca şi când ai vedea un serial şi suspansul creşte pe măsură ce povestea se adânceşte.

Sangvinicul are capacitatea de a capta atenţia prin modul în care povesteşte.

Îi place foarte mult să fie în centrul atenţiei şi e foarte încântat să-şi spună povestea şi de 1000 de ori dacă e nevoie. Şi nu se plictiseşte deloc.

Melancolicul admiră această spontaneitate a sangvinicilor şi faptul că sunt un izvor nesecat de poveşti care mai de care mai fantastice şi care te ţin cu sufletul la gură. Dar după ce încep să-i cunoască mai bine, nu mai sunt atât de încântaţi. De fapt ajung să simtă un adevărat dezgust faţă de lipsa de corectitudine din povestirile lor.

Pentru că de fiecare dată când reia povestea mai adaugă alte mici „elemente” care să aprindă pozitiv imaginaţia ascultătorului. Iar până ajunge la numărul 1000 povestea lui nu mai seamănă aproape deloc cu versiunea originală.

Îmi aduc aminte cum citeam un paragraf din cartea scriitoarei Florance Littauer Personalitate plus – ghid pentru părinţi şi cât m-am distrat pe când citeam. Iată pe scurt despre ce vorbea în paragraf:

Un cuplu proaspăt, format dintr-o sangvinică şi un melancolic, erau la un moment dat într-o adunare / reuniune importantă.

Soţia era înconjurată de câteva zeci de persoane care o ascultau cum povestea despre luna de miere. Cum au mers din SUA în Europa, au traversat Atlanticul cu vaporul şi a durat vreo două săptămâni, cum i s-a făcut rău de mare vreo câteva zile. Şi descria cu lux de amănunte felurile de mâncare pe care le-au servit pe vapor. Apoi a trecut să descrie ţinutele pasagerilor. Povestirea îi ţinea pe toţi cu gura căscată. Când a ajuns la finalul poveştii, tânăra priveşte victorioasă în jur.

Iar soţul melancolic, adaugă sarcastic: „Am mers cu avionul.”

Faptul că sangvinicii înfloresc povestirile lor uneori atât de mult că iese altceva, îi face pe melancolicii iubitori de perfecţiune şi de detaliu să îi dispreţuiască.

Din acest punct de vedere melancolicii îi consideră mincinoşi şi superficiali pe sangvinici.

Ceea ce la început i-a făcut să-i admire, şi chiar să se îndrăgostească – îi face apoi să fie dispreţuitori, jignitori, sarcastici.

Pe de altă parte sarcasmul melancolicilor „taie cheful” de a povesti al sangvinicilor şi îi întristează. Şi ei la rândul lor, îi ceartă pe melancolici că sunt lipsiţi de farmec, posaci, critici şi că nu ştiu să se distreze.

Aşa încât, de la o simplă povestire, între cele două tipuri de personalitate pot apărea scântei şi se pot certa, sau chiar să-şi arunce unii altora cuvinte jignitoare.

 

Sangvinicul este uituc

 

Unul din cele mai comune şi slabe puncte ale sangvinicului este acela că uită.

  • uită unde-şi lasă cheile

Îmi amintesc eram la un training de afaceri şi pe măsură ce ne pregăteam să începem, a venit în sală unul din cei doi traineri şi a întrebat cine are în parcare o maşină, marca…, culoarea verde, cu numărul…, cu cheile în contact? Şi atunci o doamnă dintre participante a sărit în sus, cu Ahh! şi a plecat să-şi recupereze cheile.

Când amintesc la seminar despre acest punct slab al sangvinicilor, câte cineva dintre participanţi, completează ceea ce vreau să spun. Iată două comentarii ale unor doamne sangvinice de la seminar:

„Aşa de bine am avut grijă de chei, că le-am pus în portbagaj să iau bagajul, apoi am trântit uşa şi le-am închis înăuntru.”

„Eram la o petrecere şi mi s-a întâmplat să-mi uit într-un loc poşeta cu vreo 70 de milioane de lei în ea, pentru că m-am dus să mă distrez. Mi-am dat seama abia când mi-a cerut soţul nişte şerveţele nazale. În final am găsit-o unde am lăsat-o şi mi-am dat seama că Dumnezeu mă iubeşte.”

  • uită ce are de făcut (mai ales dacă se iveşte momentul oportun să povestească ceva interesant)
  • uită să închidă recipientele de cosmetice şi le expune riscului oxidării
  • uită să-şi ia copii de la grădiniţă sau şcoală (s-a întâmplat la unii sangvinici)
  • uită numele persoanelor şi apoi îi porecleşte cu porecle născocite de sine.

Opusul sangvinicului este melancolicul. Acesta are o adevărată manie spre perfecţiune. Aşa încât mintea lui este perfect structurată, ştie exact ce are de făcut şi când să facă. Ştie exact unde îi este fiecare lucru personal. Atât de bine le ştie şi le respectă locul că se duce cu ochii închişi şi ia exact lucrul de care are nevoie fără să deranjeze nimic de la locul lui.

Dacă sangvinicul cel uituc şi melancolicul cel perfect sunt membri ai aceleiaşi familii şi mai ales dacă împart aceeaşi cameră sau produse, apar certuri serioase.

Melancolicul nu poate înţelege nevoia de dezordine a sangvinicului, şi faptul că oricât s-ar strădui el să fie ordine şi să le aşeze pe toate la locul lor, sangvinicul le împrăştie imediat ce pune mâna pe ele.

În acelaşi timp sangvinicul consideră că i se caută nod în papură. Ce mare lucru, ce mare tragedie că am uitat să pun dopul la şampon sau că nu am pus bluza înapoi pe umeraş după ce am folosit-o? Doar am avut lucruri mult mai importante de făcut…( de exemplu să spun o poveste faină cuiva).

Şi probabil că te întrebi cine are dreptate şi cum e cel mai bine.

Ambii au dreptate. Din propriul punct de vedere, amândoi au dreptate.

Ca să se înţeleagă, e important să ajungă amândoi la un compromis.

Sangvinicul să fie un pic mai ordonat şi melancolicul mai puţin critic şi să se străduiască să vadă măcar străduinţa sangvinicului de a nu mai uita şi de a face puţină ordine.

 

Melancolicul este chiţibuşar

quilling_free_photo-690x457

Melancolicul este orientat spre perfecţiune. Chiar dacă lui nu-i place în mod deosebit să iasă în evidenţă, munca lui TREBUIE să iasă în evidenţă. Aproape tot ce face un melancolic este o operă de artă. Începând de la ornamente de prăjituri, de unghii, de arhitectură – toate foarte migăloase şi continuând cu operele muzicale, dramaturgice etc. Tot ce face melancolicul este privit de majoritatea ca fiind perfect. Evident, doar el este nemulţumit şi tot mai spune. „Încă nu este perfect, mai trebuia să fac aşa… şi aşa…şi aia… şi era mult mai bine dacă reuşeam să …”

Melancolicul are toate simţurile setate spre perfecţiune şi tot ce nu este perfect sau măcar aproape perfect iese imediat în evidenţă. Aşa încât, dintre toate aspectele unei lucrări, a unei acţiuni, a unui speech, melancolicul vede /aude /simte imediat tot ce nu e perfect.

Poate ţi s-a întâmplat şi ţie să scrii ceva pe facebook (să zicem) şi în loc să primeşti aprecieri legate de calitatea a ceea ce ai prezentat să ţi se spună că de fapt, nu te-ai exprimat corect, sau că ai mâncat o literă. Sau că virgula trebuia pusă nu ştiu unde.

E foarte adevărat că e deosebit de important să ştim să ne exprimăm româneşte, să ştim să scriem şi cu toate astea cu toţii greşim. Asta înseamnă oare că nu mai trebuie să scriem doar pentru că ne-a scăpat o literă? Sau pentru că nu am pus bine o virgulă?

Ce vreau să spun este că melancolicul reţine doar ceea ce este greşit din tot ansamblul unei lucrări, acţiuni, comportament, speech etc.

Mintea lui este adesea focalizată doar pe ceea ce nu merge sau pe ce nu funcţionează cum trebuie.

Din acest punct de vedere, face adesea observaţii critice, chiar acide la adresa altora.

Ştiu exact ce trebuie să corecteze la toată lumea cu care se întâlneşte.

Deşi ei nu sunt scriitori, ştiu exact ce a greşit cineva care a scris.

Deşi nu sunt fotbalişti, se pricep de minune să judece o mişcare greşită a unui fotbalist.

Deşi nu sunt muzicieni, ştiu exact ce a greşit unul care cântă.

Nu mai spun ce fel reacţionează unul care chiar ştie şi se pricepe în domeniul pe care-l critică.

Un melancolic care se apucă să facă o acţiune, nu are curajul să o expună public, până ce el nu este mai mult decât mulţumit de rezultat.

De foarte multe ori melancolicii, vor să exerseze lucrurile „în privat”, să ajungă aproape perfecte, înainte de a le expune sau lansa.

Un melancolic care vrea să scrie o carte, şi pe care o tot corectează, s-ar putea să nu o mai publice, pentru că niciodată nu este mulţumit. De fiecare dată când o revizuieşte, mai găseşte ceva greşit.

Şi pentru că ţine foarte mult şi la perfecţiune, dar şi la opinia celorlalţi oameni, va tot amâna lansarea.

De ce supără critica melancolicului?

Pentru că nimeni nu-şi doreşte să fie criticat. Nimeni nu se apucă să facă o acţiune în speranţa că o să fie criticat.

Toată lumea face o treabă sau o acţiune, cu scopul şi intenţia de a face bine (măcar pentru sine).

În relaţia cu un sangvinic, acesta este foarte descurajat de criticismul melancolicului. Aşa că melancolicul va fi supărat că sangvinicul face treaba în mod superficial. Iar sangvinicul, de faptul că indiferent ce ar face, melancolicul tot nu va fi mulţumit.

Faptul că melancolicii sunt chiţibuşari şi pot vedea ce nu funcţionează bine, chiar de la bun început, poate fi şi un lucru bun.

Imaginează-ţi un melancolic chiţibuşar lucrând într-o echipă de oameni.

Atunci când apare un proiect nou, sangvinicul devine brusc entuziasmat şi se apucă de treabă. Colericul are viziune de ansamblu şi îşi imaginează proiectul gata terminat, dar îi lipseşte viziunea de amănunt. Flegmaticul, dacă primeşte o motivaţie potrivită, îi urmează la lucru pe sangvinici şi colerici.

Dar mintea melancolicului cea iscoditoare poate să identifice ce nu ar putea să funcţioneze.

Totuşi, nu lăsa melancolicul să-ţi spună TOT ce n-ar putea să funcţioneze, că s-ar putea să taie cheful şi entuziasmul tuturor şi să nu te mai apuci de treabă. Pune-i limită. Spune-i să identifice, una cel mult două situaţii foarte dificile în care acel proiect, care nu ar putea să funcţioneze. Ce anume ar putea să meargă cel mai prost. Şi le va identifica pe cele mai periculoase.

Astfel, mintea chiţibuşară a melancolicului ar putea să prevadă şi să evite un proces prin tribunale pentru că are capacitatea să identifice anticipat tot ce nu ar putea să meargă.

 

Melancolicul este suspicios

 

O altă caracteristică deranjantă la melancolic este aceea că este suspicios. Îşi imaginează că oamenii râd de el sau de provocările pe care le are. Îşi imaginează că toată lumea îi cunoaşte secretele, gafele şi că tot ce au ceilalţi de făcut este să-l arate pe ele cu degetul. Îşi face scenarii în minte, care mai de care mai catastrofale cu ceea ce se întâmplă, sau s-ar putea întâmpla şi cum vor reacţiona ceilalţi.

Pentru că nu-i place să iasă în evidenţă, detestă ca vreuna dintre gafele lui să fie cunoscute de ceilalţi.

De aceea, acolo unde sangvinicul face haz de necaz şi îşi povesteşte în gura mare defectele şi greşelile şi râde de propriile greşeli, melancolicul simte că dacă i s-ar întâmpla lui, ar prefera să se deschidă pământul şi să-l înghită decât să povestească aşa ceva.

Iar pe baza scenariilor pe care şi le creează în mintea lui, e capabil să se certe cu ceilalţi, pentru că le proiectează şi le atribuie celorlalţi.

 

Melancolicul nu uită

 

Când spun că nu uită mă refer atât la ce are de făcut, cât şi la evenimentele şi şicanele primite.

Melancolicul este foarte organizat. El trebuie să ştie structura unui curs, unde îi sunt lucrurile, ce are de făcut etc. E foarte posibil că melancolicul a inventat noţiunea de „to do list”. Pentru că el trebuie să ştie exact ce are de făcut şi care sunt paşii. Altminteri, e pierdut. Devine confuz şi nervos. Melancolicul nu prea stă bine la capitolul spontaneitate. Tot ce nu face parte din plan, îl dă peste cap. Şi începe să fie morocănos şi, câteodată, să reproşeze celor din jur tot ce nu-i convine. Adesea însă, păstrează în memoria lui tot ce nu-i convine.

Aşa că spontaneitatea sangvinicilor pe de o parte îi poate distra, pe de altă parte le poate da bătăi de cap şi alte complicaţii. Devin foarte nervoşi pe sangvinicii care dintr-un exces de entuziasm sau pentru că au uitat ce au de făcut, duc la schimbarea planurilor de lucru.

Pe de altă parte, dacă sangvinicul şi colericul, atunci când îi supără ceva, spun şi se descarcă, apoi au uitat evenimentul, melancolicul, nu are curajul să îşi exprime nemulţumirea. În schimb o păstrează în memorie şi chiar o amplifică. Şi colecţionează în mintea lui astfel de situaţii neplăcute. Şi când ţi-e lumea mai dragă, când nici măcar nu te aştepţi, melancolicul explodează şi „dezgroapă morţii”. Şi îţi reaminteşte toate greşelile, toate reacţiile reale sau imaginare şi toate motivele pentru care nu te suportă.

Şi din aceste puncte de vedere, melancolicul şi sangvinicul sunt adesea „la cuţite” şi îşi reproşează unii altora lucruri teribile.

 

Probabil că te întrebi, care ar fi soluţia?

 

După atâtea răni şi modalităţi de a se răni, care ar fi paşii pe care fiecare îi are de urmat?

  1. Citeşte cărţi despre personalităţile umane şi înţelege că oamenii sunt diferiţi de tine fără a fi defecţi. Îţi recomand cărţile pe care eu le-am citit – Personalitate plus, Personalitate plus – ghid pentru părinţi şi Personalitate plus – succes profesional scrise de Florance Littauer.
  2. Identifică o unitate de măsură şi „nu sări calul!” Dacă eşti sangvinic, înţelege că dorinţa ta de a povesti, te poate transforma într-o persoană cu o imaginaţie foarte bogată, dar care nu spune adevărul. Pune limită la înfloriturile pe care le adaugi povestirilor. Dacă eşti melancolic, înţelege că oamenii nu se gândesc atât de mult la problemele tale, ci mai degrabă sunt preocupaţi de ale lor. Şi gândeşte-te cum te simţi tu atunci când te simţi criticat. Deci, dacă nu-ţi convine să fii criticat, critică mai puţin.
  3. Acceptă faptul că nimeni nu este perfect şi nu te mai consuma că ceilalţi sunt diferiţi de tine. De fapt, asta face viaţa mai frumoasă.

La urma urmei, dacă toată lumea ar fi formată din sangvinici, toată lumea ar avea ceva de povestit, dar nimeni nu ar asculta pentru că toată lumea ar vorbi în acelaşi timp.

Dacă toată lumea ar fi formată din colerici, toată lumea ar fi foarte motivată să muncească, dar orgoliile lor ar duce la un război continuu. Efectiv s-ar omorî unii pe alţii.

Dacă toată lumea ar fi formată din melancolici, ar crea numai opere de artă, dar nu vor fi lansate niciodată pentru că niciodată nu sunt perfecte.

Dacă toată lumea ar fi formată doar din flegmatici, ar fi linişte şi pace, dar nu s-ar lucra nimic, pentru că toată lumea ar dormi.

Prin urmare, faptul că suntem atât de diferiţi, face ca împreună să facem lumea minunată.

Dumnezeu a ştiut ce face.

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rog să-l distribui şi altora. Cineva s-ar putea să-ţi mulţumească.

 

Cu drag,

Fani Rarinca

cropped-PSX_20140402_0433171.jpg






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *