DEPRESIE POSTNATALĂ

20140520_143108.2

 

 

Am auzit de multe ori despre alte mămici care au suferit depresii după naşterea propriului copil. La început am fost foarte mirată, pentru că nu am putut să înţeleg cum ai putea să fii deprimată după ce ţi se naşte copilul.
Pe timpul sarcinii, însă, mă gândeam că probabil cele care au suferit depresii au avut o lipsă de vitamine şi minerale din organism. Cu atât mai mult cu cât pe timpul sarcinii, copilul consumă multe din resursele corpului viitoarei mămici. Evident şi el trebuie să crească. Şi am auzit că la naştere începi să te simţi goală pe interior, te simţi ca şi când nu mai rămâne nimic în tine. Ce m-a uimit foarte mult, e că pe timpul sarcinii nicio doctoriţă nu mi-a recomandat să iau vitamine. Dar am luat fără voia şi fără ştirea lor. Voiam să evit să mă simt goală şi epuizată de toate resursele necesare. Adică e important să ia şi copilul ce are nevoie, dar să-mi rămână şi mie pentru viaţa mea.
Cu toate acestea am avut şi eu câteva momente în care am clacat emoţional şi am plâns în maternitate. Şi asta cu toate vitaminele luate şi cu toată dezvoltarea mea personală. N-am suferit foarte mult, pentru că chiar în timp ce aveam momentele de plâns, mintea mea analiza stările mele sufleteşti, cauzele şi ce învăţăminte pot trage din ceea ce mi se întâmpla.
Probabil că te întrebi, de ce nu am scris despre asta până acum? Pentru că am considerat-o o experienţă umilitoare pentru o persoană care se dezvoltă şi care vrea să-şi îmbunătăţească modul de gândire şi viaţa. Apoi m-am gândit la cuvintele Sf. Ap. Pavel care spune „Nu fac binele pe care vreau să-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac” (sau ceva de genul ăsta), vrând să spună că oricât am căuta noi să nu mai greşim, tot o facem. Apoi m-am gândit că nimeni nu e perfect. De ce aş poza eu în aşa ceva? Nu în ultimul rând m-am gândit că într-adevăr e o experienţă mai puţin onorantă pentru mine, dar atâta vreme cât am învăţat ceva din ea, de ce să nu împărtăşesc şi altora? Ca şi alte viitoare mămici să se inspire. Şi dacă consideră că perspectiva mea asupra subiectului le ajută, de ce nu?

Acele clacări emoţionale au fost doar pe perioada spitalizării din maternitate. Ajunsă acasă, deşi medicul ginecolog îmi spusese că voi mai avea cam o lună asemenea manifestări şi clacări, am avut grijă să nu se mai întâmple. Acasă m-am refăcut după tot ce am suferit în spital.

Mai departe o să-ţi spun câteva cauze care m-au făcut pe mine să clachez.

CÂND NU TE POŢI ODIHNI

Cine spune că în spital te odihneşti?
Încă dinainte de naştere nu mă puteam odihni noaptea. Nu aveam dureri, dar eram oarecum îngrijorată. Aveam şi emoţii pentru că era prima „naştere”. Tot felul de întrebări se năşteau în mintea mea? Cum o să fie băiatul? Cum o să arate? Cum va decurge naşterea? Cum o să-mi dau seama că am contracţii? Mai auzisem şi de banii pe care trebuie să îi dai în stânga şi în dreapta şi mă îngrijora. Pentru mine nu e ceva natural să dau bani pentru un serviciu care mi se cuvine (pentru că beneficiez de asigurări sociale). O groază de bani mi s-au luat ani la rând din salariu şi nu am avut nevoie de nimic până anul ăsta. Aşa că nu mă simţeam confortabil la gândul că trebuie să dau şi cum să dau, cum să procedez.
Tocmai de aceea, cam din ultimele săptămâni de sarcină mi se decalase mult somnul. Adormeam adesea pe la orele 5 sau 6 dimineaţa. În spital a fost şi mai rău. Pentru că dacă acasă puteam să dorm până pe la ora 13 sau 14, în spital începând cu ora 6 dimineaţa, începe foiala. Curăţenia pe care o fac îngrijitoarele, tratamentele la paciente. Apoi micul dejun, vizita medicilor, încât poate doar după amiază poţi să te odihneşti. Cel puţin aşa a fost în cazul meu.
În noaptea de după operaţie nu am dormit absolut deloc. Erau alte gânduri care se învârteau în capul meu. Cum să procedez cu atenţiile financiare pe care „trebuia” să le fac? Oricât mă străduiam să mă opresc din prea mult gândit, nu reuşeam s-o fac, ba dimpotrivă. Sincer, mi-am făcut griji degeaba. La unele am reuşit să le dau (chiar dacă îmi era jenă de gest) la altele nu. Personal, n-am observat nicio diferenţă în modul în care am fost tratată. Adică la fel de bine şi frumos s-au purtat cu mine şi cele cărora nu le-am dat nimic.
Iar după ce am ajuns din sala de naşteri în maternitate şi mi s-a adus băiatul lângă mine a fost şi mai greu cu somnul. Abia reuşeam să dorm câteva ore pe noapte şi alea cu întrerupere (că plângea copilul să-i dau mâncare). Iar dacă nu plângea băiatul meu, plângeau ceilalţi bebeluşi şi parcă era o reacţie în lanţ. Era suficient să dea unul startul că începeau toţi să plângă. Să poţi să dormi în acele condiţii era foarte dificil. Iar ziua nici nu se punea problema să mă pot odihni. Şi iată de ce.

CÂND TOATĂ LUMEA ARE PRIORITATE

Cum spuneam, începând cu ora 6 dimineaţa începea forfota. Curăţenia, tratamentul, perfuziile, înjecţiile, trebuia să dau mâncare la copil, să mă pregătesc de vizită. Plus pe toată durata zilei câteva perfuzii şi alte injecţii, pansamente etc.
Veneau asistentele de la pediatrie şi făceau toaleta copilului, îl cântăreau, îl pregăteau pentru ziua care urma. Trebuia să fiu de faţă şi să fiu atentă. Vorba ceea, copilul nu e ca o maşină de spălat la care să-i înveţi instrucţiunile de folosire. Sunt la primul copil şi trebuia să învăţ cum se înfaşă, cum se schimbă scutecele, cum se ţine în braţe, cum îi dau de mâncare, cum îl spăl şi aşa mai departe.
La micul dejun nu mai ajungeam. Venea medicul la vizită – trebuia să aibă prioritate că doar nu poate sta după fiecare pacient în parte.
Copilul plângea şi nu reuşeam să-l alăptez, iar hrănirea lui dura foarte mult timp. Nu ştiu dacă aşa e la toate mămicile, dar la mine, cel puţin la început alăptarea îmi lua câteva ore. Timp în care nu puteam nici măcar să beau apă. Nu de alta, dar aveam impresia că două mâini nu-mi erau suficiente.
În cursul zilei mai veneau asistentele şi doctoriţa de la pediatrie, mai vedeau copilul şi bineînţeles că şi ele aveau prioritate că trebuia să fiu atentă la ce îmi spuneau să fac. Nu mă plâng de faptul că veneau să vadă copilul şi ce se mai întâmpla. Poate sunt persoane care ar fi avut nevoie de vreun sfat şi nicio asistentă de la pediatrie n-a apărut. Partea neplăcută era că veneau la ore la care nu mă aşteptam. Şi cam de fiecare dată trezeau copilul (care poate abia adormise). Şi iar trebuia să-l hrănesc şi mă chinuiam să-l adorm. Înainte să plec acasă, i-am zis unei asistente că băieţelul meu nu a mai făcut caca de când îl pusesem la sân, adică de vreo trei zile. A zis că vine cu o sondă să verifice. Mă aşteptam, să revină în 5-10 sau 15 minute. Dar a apărut după aproape o oră şi jumătate, adică abia după ce îl hrănisem şi adormise.
Dacă venea soţul cu ceva de mâncare şi apă şi el avea prioritate, că trebuia să ajungă şi pe la muncă, nu-l puteam pune să aştepte toată ziua până reuşeam să ajung la uşă să iau bagajul.
Abia dacă reuşeam să ajung la masa de prânz. Poate după-amiază după orele 3 sau 4 se mai liniştea forfota şi reuşeam şi eu să mănânc, să mă hidratez şi să mă relaxez. Dar de dormit nu puteam. Pentru că poate la o oră după ce puneam băiatul jos, după ce îl alăptasem, începea iar să plângă. Şi la început n-am ştiut de ce. Am aflat abia la o săptămână după ce am ieşit din spital că nu aveam suficient lapte şi băiatul meu nu se sătura.

CÂND „TREBUIE SĂ…”

Toată lumea ştie să critice şi eventual, să dea sfaturi. Fie că sunt amatori sau profesionişti, majoritatea persoanelor dă sfaturi. Majoritatea sfaturilor încep cu, sau conţin expresia „trebuie să”.

Mintea umană preia această expresie ca fiind ceva obligatoriu. Nu ca pe un sfat, ci mai degrabă ca pe un ordin. Apropo, dacă te-ai enervat vreodată că cineva şi-a băgat nasul în viaţa ta şi ţi-a dat sfaturi pe care poate nu le-ai cerut, analizează dacă nu cumva te-a enervat tonalitatea şi folosirea în exces a expresiei „trebuie să”.
Chiar şi când vorbesc cu mine şi îmi spun: „trebuie să fac aia”, „trebuie să fac aşa sau altfel”, nu o spun cu sensul de este „indicat să”, este „recomandat să”, ci o spun cu sensul de „este singura cale prin care pot să fac aia”, „e obligatoriu să fac aşa”.
Poate că sfaturile unor amatori care îmi spun că „trebuie să”, aleg să nu le iau în seamă. Ca să nu mă enervez fără rost din cauza unor persoane care îşi dau cu părerea. Apropo, în toate articolele mele şi eu îmi dau cu părerea, dar prima persoană pe care o sfătuiesc SUNT EU.
Dar când nişte specialişti îmi spun că „trebuie să” fac aşa sau altfel, atunci, sunt atentă şi caut să învăţ. Cu atât mai mult cu cât mă şi interesează ce „trebuie să” fac.

CÂND SFATURILE SPECIALIŞTILOR SE BAT CAP ÎN CAP

Cea mai mare problemă pe care am avut-o a fost legată de alăptare. Pentru că naşterea a fost prin operaţie cezariană, alăptarea a început cu o zi, chiar două întârziere. Problema a început când nu reuşeam să bag în guriţa copilului sânul meu.
De felul meu sunt o persoană foarte pudică, dar acolo, în maternitate, cam toate asistentele, fie de la maternitate, fie de la pediatrie şi infirmierele căutau să mă ajute să alăptez. Pentru că nu ştiam şi nu puteam s-o fac singură. Cam toate şi-au pus măna pe sânul meu şi-l manevrau în aşa fel încât să-l prindă bebe cu guriţa. Nu ştiu dacă îţi poţi imagina ce înseamnă pentru o pudică cum sunt eu să pună toată lumea din jur mâna pe sânul meu. Am căutat să-mi neglijez acea parte emoţională, prin care simţeam că mi-e jenă. Era important să pot să alăptez copilul. Partea neplăcută era că toate făceau manevra fizică, dar niciuna nu-mi explica ce am eu de făcut şi cum să-l manevrez eu. Pentru că după ce ele plecau de lângă mine, copilul meu scăpa din gură sânul, iar eu rămâneam înciudată pentru această neputinţă.
Adică, eu, care ţineam în braţe pentru prima dată un copil de două zile aveam nevoie de ambele mâini tocmai pentru a ţine copilul. Sânul meu era mare şi aveam impresia că mai aveam nevoie de alte două mâini cu care să manevrez sânul să-l pot pune în guriţa băiatului ca să sugă.
Mai mult decât atât sfaturile pe care mi le dădeau asistentele din cursul dimineţii erau în anumite situaţii anulate, criticate (criticile erau la adresa mea, că eu făceam lucrurile greşit) şi condamnate de cele care veneau după-amiaza.
Şi ştii cum se spune: „prea multe moaşe… rămâne copilul cu buricul netăiat”. Pentru că ce spunea una, anula alta. Fiecare îmi recomanda altă poziţie în care să stau, să ţin copilul şi să alăptez. Mă simţeam bulversată.

CÂND POŢI PRODUCE SUFERINŢĂ CHIAR DACĂ AI DREPTATE, BUNE INTENŢII ŞI ATITUDINE POZITIVĂ

Într-o dimineaţă, pe când îşi făceau vizita doctoriţa de la pediatrie, am menţionat problema mea legată de alăptat. Mi-a sugerat să îmi cumpăr nişte mameloane siliconate care ajută sânul să se muleze după guriţa copilului. Le-am cumpărat şi am început să le folosesc.
În sfârşit copilul meu sugea la sân. În ziua aia copilul a stat la sânul meu câteva ore. Eram epuizată, deshidratată, înţepenită pe un scaun, curgeau apele de pe mine, dar fericită că reuşisem să-mi fac băiatul să sugă de la pieptul meu.
La un moment dat a venit o asistentă care nu ştia de recomandarea doctoriţei de dimineaţă. Era veselă, cu atitudine bună, pozitivă cu bune intenţii de a mă învăţa ce e corect. Mi-a luat copilul de la sân, chipurile să-l reîmbrace cu scutecele care începuseră să atârne pe el. Apoi mi-a luat şi silicoanele de la sân şi mi-a recomandat altă poziţie de alăptare. Bineînţeles că iar şi-a pus mâna pe sânul meu. După ce a plecat de lângă mine, m-a pufnit plânsul. Eram conştientă că ea venise cu atitudinea pozitivă şi să mă înveţe, cu bune intenţii. Ştiam că profesional vorbind, avea dreptate. Pe termen lung nu era deloc o soluţie să învăţ copilul să sugă de la mameloanele alea de plastic. Dar pe termen scurt mă ajutaseră. Cu toate astea nu mă puteam opri din plâns. Imediat am început să mă întreb de ce. Mi-am dat seama că mi-a furat un moment de glorie şi m-a făcut să mă întorc la un moment de neputinţă şi frustrare, emoţional vorbind.

CÂND REALIZEZI CĂ ÎN MATERNITATE E NEVOIE DE UN CONSILIER PSIHOLOGIC

Având în vedere cele descrise mai sus, cam toată lumea era importantă şi avea prioritate mai puţin eu.
Copilul avea prioritate şi trebuia să îl hrănesc şi să am grijă de el că doar de aia am decis că vreau un copil şi l-am purtat în pântece.
Medicii erau importanţi. Asistentele erau importante şi trebuia să-mi facă tratamentul, căci aveau şi ele un orar.
Soţul avea prioritate.
Dar eu nu reuşeam să mă odihnesc, să mănânc să mă hidratez la timp.
Apoi mi-am amintit că la un seminar o doamnă ne-a spus următoarea poveste.
Într-un avion călătoresc mama şi copilul ei cel mic. Dacă se întâmplă ca avionul să treacă prin vreo turbulenţă şi pasagerii să rămână fără aer, cad măştile de oxigen. Întrebarea este, cui trebuie să pună mama prima mască? Răspunsul este EI. Pentru că dacă pune mai întâi copilului masca şi se întâmplă să fie ceva în neregulă cu ea, nu-şi poate ajuta nici copilul, nici pe ea pentru că ea rămâne fără oxigen. Dacă în schimb, îşi pune ei prima dată masca, mai e o şansă şi pentru copil” .
Aşa că am început să mă gândesc că din maternitate lipseşte un consilier psihologic care pe lângă tot ce se întâmplă să o înveţe pe proaspăta mămică că:
DA, copilul este important, dar nu este centrul universului. Nu-i poţi oferi atenţie 24/24. Pentru că atunci nu mai eşti mama lui ci asteroidul lui personal care se roteşte în jurul lui.
Pe primul loc ca importanţă TREBUIE SĂ fii tu. Da ai citit bine. Repet şi accentuez din nou.
Pe primul loc ca importanţă TREBUIE SĂ fii tu. Cum spuneam, eu sunt prima persoană pe care o sfătuiesc.
Pe termen lung, fie că ai grijă de copilul tău, sau de un bătrân sau de un părinte sau de un bolnav, nu poţi să ajuţi pe nimeni dacă tu eşti nedormit/ă, prost hrănit/ă, deshidratat/ă, epuizat/ă şi cu emoţiile vraişte. Ca să-i poţi ajuta pe alţii trebuie mai întâi să ai grijă de tine.

SINTEZĂ

Care au fost cauzele pentru care eu am clacat emoţional în maternitate?

  • Lipsa de odihnă şi epuizarea fizică
  • Alimentaţia precară şi slab calorică după naştere
  • Deshidratarea
  • Acordarea de prioritate altora şi nu mie
  • Bulversarea şi pierderea controlului emoţional.

P.S. Aşa cum am spus, a fost mai mult o clacare emoţională şi n-a fost tocmai o depresie postnatală pentru că după ce am ajuns acasă şi am început să mă odihnesc şi să mănânc şi să-mi acord prioritate şi mie n-am mai avut probleme. Atunci de ce am numit articolul „Depresie postnatală”? S-ar părea că în societatea în care trăim e foarte la modă să fii stresat/ă sau deprimat/ă. Din cărţile şi blogurile citite am înţeles că titlul unei cărţi sau al unui articol este foarte important. Chestie de marketing. Eu nu ti-am vandut articolul pentru o suma de bani, dar tu l-ai cumparat cu cateva minute din timpul tau. Iar pentru mine e important acest aspect. Ce e mai probabil să se caute pe Google? Clacare emoţională postnatală sau depresie postnatală? În afară de prietenii şi cei care sunt deja abonaţi cine ar mai putea să-mi citească articolele? Cei care dau de ele întâmplător pe Google. Şi evident, fiecare scriitor (de cărţi sau de bloguri) işi doreşte cât mai mulţi cititori.

 

*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

CAUZE NEVĂZUTE ALE CONFLICTELOR CASNICE

conflicte

 

În articolul precedent, numit „Tonul face muzica” spuneam că ideea de a scrie aceste două articole mi-a venit după ce am văzut pe facebook un citat care spunea că 90% dintre conflicte se produc din cauza tonalităţii şi a cuvintelor nepotrivite şi doar 10% dintre ele se produc din cauza diferenţelor de opinie.
Conflictele se pot produce oriunde şi din diverse motive:

  •  La locul de muncă
  •  Pe stradă
  •  În mijloacele de transport
  •  În parc
  •  Cu vecinii
  •  În familie.

N-o să discut despre conflictele din locurile publice, dar o sa vorbesc despre conflictele din familie, cu partenerul sau cu partenera de viaţă.
Oricât ar fi de fericită o căsnicie, tot mai există fricţiuni şi mai are şi momente tensionante, mai mult sau mai puţin conflictuale. Cauzele care le generează pot fi diverse. Partenerii de viaţă se pot certa din cauza banilor, din cauza copiilor, din cauza diferitelor obiceiuri, din cauză că unul încearcă să-l schimbe pe celălalt şi aşa mai departe.
Dar n-o să vorbesc despre aceste cauze pe care majoritatea le acuză, atunci când vor să vorbească despre conflictele din propria căsnicie.
O să vorbesc despre acele cauze care nu se văd. Care sunt foarte subtile şi pentru care trebuie să fii sincer cu tine, şi să te analizezi să vezi care este vina şi responsabilitatea ta pentru producerea acelui conflict.
De cele mai multe ori dăm vina pe celălalt ori de câte ori se produce o situaţie conflictuală, o neînţelegere. Dacă n-am da vina pe altcineva şi ne-am acuza pe noi înşine, n-ar mai fi conflict, nu? În afară de situaţiile în care eşti în conflict cu tine însuţi, orice situaţie de acest fel presupune cel puţin două persoane care se ceartă, ţipă una la alta, sau poate mai rău, se bat.
Iată ce te rog să verifici la tine, atunci când ai de-a face cu un, sau analizezi un conflict din căsnicie.

1. TONALITATEA FOLOSITĂ

Despre acest aspect am discutat în articolul Tonul face muzica. N-o să insist asupra lui, dar dacă nu te poţi concentra în momentul conflictului să-ţi controlezi tonalitatea, eventual după ce se termină, derulează filmul şi mai ascultă-te odată. S-ar putea să fii surprins/ă de ceea ce vei constata.

2. SITUAŢIA CONTULUI SENTIMENTAL

Iată pe scurt ce am învăţat la un seminar.
Toate sentimentele şi emoţiile noastre în relaţiile cu semenii sunt asemeni unui cont bancar în care facem frecvent depuneri sau de unde retragem. O să dau exemplu de câteva sentimente, mai ales cu persoana iubită: iubire, respect, încredere, atenţie, înţelegere etc.
Atunci când tu oferi aceste sentimente persoanei iubite faci o depunere, dar atunci când le ceri, faci o retragere. Ca să ai ce retrage la vreme de mare nevoie, înseamnă că trebuie să fi depus în vremuri de bunăstare sentimentală. Dacă doar retragi, retragi, retragi… la un moment dat se epuizează acea resursă şi intră pe minus. Contul sentimental intră în faliment. Deci şi sentimente pot fi investite să aducă profit (înţelegere), sau pot fi cheltuite, sau chiar risipite.

Dacă ai auzit de vreo tânără pe care prietenul sau soţul o iubeşte ca un nebun şi ea îl tratează cu răceală, aş vrea să te întreb, cât a durat acea relaţie? Sau dacă ştii pe cineva care a avut încredere în persoana iubită şi aceasta din urmă a profitat şi i-a călcat în picioare acea încredere, cât a durat relaţia? În astfel de situaţii în care unul oferă, oferă şi nu primeşte nimic în schimb, simte că îşi depune sentimentele într-un sistem păgubos, gen Caritas. Curând apar neînţelegeri, certuri şi ruperi ale relaţiei.
Deci, ca să ai de unde face o retragere sentimentală, e nevoie ca să fi făcut depuneri. Nimeni nu-ţi oferă totul şi nu-ţi pune lumea la picioare la infinit fără să primească nimic în schimb.
Care este situaţia contului tău sentimental? În ultima vreme ce au dominat? Depunerile sau retragerile?
Ţine echilibrul sentimental!
Verifică ce oferi şi ce primeşti în schimb în plan sentimental pe termen lung.

3. LIMBAJELE DE IUBIRE

Gary Chapman spune că sunt cinci limbaje ale iubirii:

  • Cuvintele frumoase
  •  Atenţia şi timpul acordat
  •  Serviciile
  •  Cadourile
  •  Mângâierile

Fiecare dintre noi are unul sau două limbaje de iubire dominante, iar restul le are în proporţie mai mică sau deloc. Ne cunoaştem propriul limbaj de iubire în funcţie de ceea ce ne place să oferim dintre cele enumerate mai sus.
N-o să descriu aceste limbaje de iubire, a făcut-o autorul, şi cartea Cele cinci limbaje ale iubirii  chiar este excepţională. Merită nu doar citită, ci savurată şi învăţată.
Întrebarea este, tu oferi persoanei iubite iubirea pe limba ei sau pe limba ta? Pentru că dacă partenera/ul te iubeşte pe limba lui/ei şi tu o/îl iubeşti pe limba ta e un mod foarte egoist de a oferi iubirea.

Să luăm un exemplu. Să presupunem că eşti femeie şi limbajul tău de iubire este atenţia şi limbajul partenerului este reprezentat de servicii. Pentru că limbajul tău este atenţia, tu o să-l asculţi cu ochii mari şi aştepţi să fii ascultată la fel, dar partenerul îţi oferă diverse servicii şi aşteaptă ca tu să le apreciezi şi să-i răspunzi tot cu servicii. Numai că nu se întâmplă până nu ajungeţi să vă cunoaşteţi şi respectaţi unul altuia limbajul de iubire. Asta înseamnă că oferi celuilalt ce vrei să primeşti tu, nu ce are el sau ea nevoie.
Până nu ajungi să cunoşti limbajul de iubire al persoanei iubite şi să vorbeşti pe limba ei nu a ta, ai un mod egoist de a iubi şi din această cauză vor apărea frecvent conflicte.

4. CE-I REPROŞEZI

Psihologii spun că vedem mai uşor greşelile la semenii noştri decât la noi. Dar exact defectul pe care îl detestăm şi criticăm la alţii, îl avem şi noi, numai că nu avem curajul să recunoaştem.
Dacă analizezi ce-i reproşezi cel mai des persoanei iubite, poţi constata ce te deranjează şi care sunt de fapt defectele tale ascunse. Cercetează-te în funcţie de asta şi vei constata că ai mai puţine motive să-i faci reproşuri.
La urma urmei, se spune că suntem media celor mai buni şase prieteni pe care-i avem şi că atragem persoane cu aceleaşi calităţi şi defecte ca şi noi.
Dacă ai aceleaşi defecte, cum poţi să-i mai reproşezi înainte să te schimbi tu în direcţia pe care o doreşti?

5. NEVOILE PARTENEREI SAU PARTENERULUI

Pe la seminarii am aflat că femeile şi bărbaţii au nevoi diferite ca să se simtă fericiţi şi iubiţi. Despre două dintre nevoile noastre de care vorbesc mai jos am auzit la două seminarii diferite. De curând am cumpărat o carte numită chiar aşa Nevoile lui, nevoile ei, dar încă nu am citit-o. După ce o citesc, revin să îţi spun mai multe. Despre ultima vorbesc fie din experienţă, fie din cărţi.

El are nevoie de respect, ea are nevoie de iubire

Ea ca să se simtă iubită are nevoie de tandreţe, de cuvinte dulci, de mângâieri etc, să se simtă în siguranţă, să ştie că deşi sunt alte femei mai frumoase, mai deştepte decât ea, el a ales-o pe ea pentru că o preţuieşte şi o iubeşte.
El are nevoie să ştie că este ca un rege pentru ea. Că niciun alt bărbat nu mai este ca el în ochii ei. Poate că exagerez puţin, dar el îşi doreşte să fie pus aşa pe un piedestal, iar ea îşi doreşte să se simtă alintată, şi în siguranţă alături de el.
Dacă ea nu-l mai respectă, el începe să n-o mai iubească. Cu cât ea nu se mai simte iubită, cu atât nu-l mai respectă. Cu cât el simte că ea nu-l mai respectă, cu atât n-o mai iubeşte. Ea aşteaptă ca el să se schimbe şi să o iubească, el aşteaptă ca ea să se schimbe şi să înceapă să-l respecte. Dar lucrurile nu se întâmplă de la sine.
Ideea este că sunt prinşi ca într-o spirală, un soi de gaură neagră, care îi absoarbe şi îi îndepărtează unul de altul. Până nu devin conştienţi de nevoile unul altuia şi nu încep să se schimbe pe sine însuşi/însăşi, lucrurile vor merge din ce în ce mai prost.

 

El are nevoie de sex, ea are nevoie să fie ascultată

O altă nevoie diferită este aceea că el are nevoie de sex. După cum spunea un domn la un seminar, din păcate, dacă ea nu i-l oferă, el îl poate găsi în altă parte, poate chiar gratis.
Ea are nevoie să fie ascultată atunci când are ceva de spus. Când ea deschide gura şi povesteşte ceva, nu caută soluţii. E destul de inteligentă să le găsească şi singură. Vrea doar să fie ascultată. Iar el are permanent tendinţa de a o întrerupe şi să-i ofere soluţii.
Când aceste nevoi nu sunt împlinite apar conflictele.

Evită comparaţiile

Comparaţiile ucid semenii, mai ales dacă sunt făcute să coboare pe cel cu care vorbim. Dacă vrei o relaţie bună cu partenera sau cu partenerul, evită să vorbeşti prea mult despre calităţile altor peroane de sex opus în faţa persoanei iubite.

6. ATITUDINEA TA

Poate că persoana iubită este deranjată de atitudinea ta sfidătoare, sau de neîncredere, sau de lipsa de interes, sau poate de prea multă curiozitate, sau poate de delăsare, atitudine certăreaţă, de dezinteres etc.
Verifică împreună cu persoana iubită dacă atitudinea este cea care v-a cauzat probleme şi cum o poţi remedia.

7. EXPRESII ŞI TICURI VERBALE DERANJANTE

[]Poate că exagerez, dar cred că fiecare dintre noi are nişte expresii şi cuvinte pe care le rosteşte mai des, indiferent de situaţie. Poate foloseşti cuvinte vulgare, sau alte expresii care asociate cu tonalitatea să deranjeze foarte tare partenerul sau partenera. De multe ori nu ne dăm seama de propriile ticuri verbale.
Într-o ceartă, uneori spunem ce ne vine la gură, fără să gândim ce am spus sau ce efect pot avea cuvintele noastre asupra celuilalt.
Dacă nu ştii ce expresii sau ticuri verbale ai atunci când te cerţi, întreabă-ţi partenera sau partenerul ce anume a deranjat-o sau l-a deranjat cel mai mult. Şi o să-ţi spună.
Caută apoi să eviţi folosirea acelor ticuri sau poate tonalităţi. N-o să reuşeşti instantaneu, dar cu puţin exerciţiu şi concentrare, cu siguranţă că în timp vor apărea îmbunătăţiri.
Sau poate eşti o persoană perfecţionistă, şi vrei să-ţi ajuţi partenera/ul să se schimbe şi o /îl sâcâi cu diverse probleme sau aspecte pe care nu le face corect, sau aşa cum ai vrea tu.
Pe scurt:
Dacă ai obiceiul de a te certa cu partenerul sau partenera de viaţă, verifică:

  •  Ce tonalitate foloseşti
  •  Care este situaţia contului tău sentimental
  •  Dacă vă cunoaşteţi şi respectaţi limbajele de iubire
  •  Ce-i reproşezi
  •  Dacă îi respecţi nevoile
  •  Care este atitudinea ta faţă de persoana iubită sau de ceea ce o interesează
  •  Care sunt eventualele expresii şi ticuri verbale pe care le foloseşti în conflict

 

*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

TONUL FACE MUZICA

certruri
N-o sa vorbesc despre muzica in acest articol ci despre muzicalitatea vocii nostre atunci cand ne adresam celorlalti.
De curand am vazut pe facebook un citat care mi-a dat idei pentru doua articole pe blog. Citatul spunea „doar 10% dintre conflicte se nasc din cauza diferentelor de opinie. Restul de 90% dintre ele se nasc din cauza tonalitatilor si a cuvintelor nepotrivite.
Iata deci ca acesta este primul articol inspirat din acel citat.
Intr-un articol anterior “Obiceiuri mici si zilnice care iti schimba viata I” vorbeam de formarea unor obiceiuri noi ca de exemplu, sa faci complimente, sa multumesti celor dragi pentru diverse servicii minore. Dar cine ma cunoaste mai indeaproape stie ca eu stau foarte prost la diplomatie. Nu m-am schimbat radical peste noapte. Am facut cateva schimbari, dar in esenta am ramas tot eu si mai am multe de prelucrat si slefuit la mine. Insa, cum spuneam, imi place sa invat din greseli si sa ma autoperfectionez.
De felul meu sunt mai din topor si dau cu bata in balta si te stropesc cu noroi din cap pana in picoare cand te astepti mai putin. Un timp am crezut despre cei care se descurca cu usurinta la diplomatie ca sunt persoane prefacute. Acum dupa vreo zece seminarii, dupa cateva carti citite am inteles si stiu acum ca mintea mea cauta vinovati ca sa ma simt bine si sa nu ma mai invinovatesc ca sunt din topor. De asta le consideram prefacute, ca sa ma simt eu bine. Sau nevinovata. Sa cred ca asa e normal.
Dar in urma cu vreo doi ani, mentora mea, doamna Mioara Vetreneanu, autoarea blogului www.femeispirituale.ro mi-a zis: “Poti sa certi pe cineva sau sa-i faci o critica folosind un ton glumet, o voce calma, blanda si persoana respectiva va percepe altfel mesajul de critica sau de cearta de la tine. In definitiv, Jim Dornan a zis:Tonul face muzica”.
Apoi la seminarii am aflat ca e mai bine sa critici fapta sau obiceiul unei persoane si nu persoana insasi. In felul acesta, persoana criticata poate sa inteleaga ca nu este un atac la persoana, iar de gresit, gresim cu totii. Deci e altceva sa critic greseala.
Tot in urma cu vreo doi ani, am urmarit si filmul serial “Lie to me” in care actorii principali, sunt detectivi in depistarea minciunii. Unul este un psiholog care analizeaza vocea si inflexiunile ei si in functie de care isi da seama daca persoana minte. De exemplu, daca o persoana intrebata “ce mai faci?”, da un raspuns repetitiv “Sunt bine. Sunt bine”, acea persoana minte. Repeta afirmatia ca sa o creada si ea. Filmul e plin de microexpresii faciale si interpretari ale vocii si tonalitatilor oamenilor.
Dupa aceasta remarca si dupa vizionarea filmului am cautat sa-mi ascult vocea in situatii de conflict. Sau mai bine zis, am derulat in minte filmul conflictului si ma ascultam. Ce cuvinte foloseam, ce tonalitati si am constatat ca uneori in timp de conflict folosesc o voce de parca as uri persoana respectiva.
Fata de unele persoane, si mai ales fata de sotul meu, am cautat sa-mi controlez vocea atunci cand aveam de facut o critica. Am cautat sa vorbesc cu blandete. Am vazut niste rezultate care sunt total diferite de ceea ce vazusem in relatiile cu altii sau cu alte situatii conflictuale.
Ca sa argumentez importanta vocii si tonalitatii, o sa iti dau un exemplu al unei solicitari facuta in cuvinte diferite:

  • Te rog frumos, inchide usa! (desi pare o rugaminte, de fapt este o porunca)
  • Te rog frumos, vrei sa inchizi usa? (aceasta este o rugaminte)
  • Te rog frumos, vrei sa inchizi usa aia odata? (aceasta este tot o porunca si inca una care impune si momentul in care sa se realizeze actiunea, iar solicitantul este chiar suparat).

Cati dintre noi realizam, in timp ce vorbim, si chiar avem impresia ca rugam frumos ceva, ca de fapt dam ordine, porunci si persoana care le primeste s-ar putea sa fie foarte deranjata de acestea?
Daca am deveni constienti de tonalitatile noastre, probabil ca peste 50%, daca nu chiar 90% dintre conflicte s-ar reduce considerabil.

Exercitiu:

Ia cele trei fraze de mai sus si exerseaza-le cu propria ta voce, ca sa sesizezi diferenta de sunet si pronunta-le dupa cum urmeaza:
1. foloseste o voce calma, blanda.

• Observa inflectiunile vocii
• Observa-ti starea sufleteasca atunci cand le rostesti
• Imagineaza-ti ca altcineva ti-ar rosti aceste fraze pe aceasta tonalitate. Cum te simti?

2. imagineaza-ti ca esti iritat/a, nervos/nervoasa si rosteste-le cu voce iritata

• Observa inflectiunile vocii
• Observa-ti starea sufleteasca atunci cand le rostesti
• Imagineaza-ti ca altcineva ti-ar rosti aceste fraze pe aceasta tonalitate. Cum te simti?

3. imagineaza-ti ca esti furioasa, ca persoana care te-a suparat si careia i le adresezi se afla in fata ta si foloseste o voce furioasa

• Observa inflectiunile vocii
• Observa-ti starea sufleteasca atunci cand le rostesti
• Imagineaza-ti ca altcineva ti-ar rosti aceste fraze pe aceasta tonalitate. Cum te simti?

4. imagineaza-ti ca esti indragostit/a lulea de persoana careia i le adresezi si foloseste o voce de indragostit

• Observa inflectiunile vocii
• Observa-ti starea sufleteasca atunci cand le rostesti
• Imagineaza-ti ca altcineva ti-ar rosti aceste fraze pe aceasta tonalitate. Cum te simti?

5. imagineaza-ti ca detesti persoana careia i le spui si pui ura in voce.

• Observa inflectiunile vocii
• Observa-ti starea sufleteasca atunci cand le rostesti
• Imagineaza-ti ca altcineva ti-ar rosti aceste fraze pe aceasta tonalitate. Cum te simti?

 

P.S. Nu conteaza atat de mult ce spui, conteaza foarte mult cum o spui.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

MESAJ PENTRU ELEVII DE NOTA ZECE

 

10

Eşti mândria profesorilor

Draga mea, dragul meu, tu eşti mândria fiecărui profesor, inclusiv a mea. Ai dat dovadă zilnic de seriozitate, de bun simţ, pregătire intensă şi zilnică. Pe tine m-am bazat la lecţiile deschise sau la inspecţii că ai învăţat ca să mă scoţi dintr-o situaţie cu mare impact pentru cariera mea. Pe tine mă bazez că eşti dispus să înveţi tot ce-ţi spun, că ţi-ar fi de folos şi te sfătuiesc să participi la olimpiade şcolare. Te încurajez cu posibelele diplome şi laude pe care le poţi primi şi îţi spun să-ţi faci un portofoliu cu ele. Ce pot să mai spun? Fiecare profesor îşi doreşte cât mai mulţi elevi ca tine într-o sală de clasă. Pentru că asta înseamnă împlinire profesională pentru acel profesor. Cu cât sunt mai mulţi ca tine, cu atât creşte satisfacţia unui profesor că munca sa dă rezultate şi îi este apreciată.

Eşti bucuria părinţilor

Pe de altă parte părinţii tăi sunt mândri să aibă un copil ca tine, harnic, silitor, cuminte, ascultător, cu mult bun simţ. E o mare mulţumire pentru părinte să vină la şedinţa cu părinţii şi diriginta sau dirigintele să îi laude copilul în faţa tuturor părinţilor clasei. Niciun părinte nu-şi doreşte să audă cuvinte critice despre copilul său. Dacă aude critici înseamnă că şi el ca părinte a dat greş în educarea propriului copil. Dar cu un copil ca tine, fiecare cuvânt de laudă auzit îl unge la suflet. Simte că a reuşit în educarea ta. Că are un copil model.

Mândrie personală

Tu însuţi eşti mulţumit că toată lumea din jur e mulţumită de tine şi de rezultatele tale. Îţi dă un sentiment de utilitate şi simţi că ai pentru ce trăi. Uneori eşti foarte încrezător în forţele tale. Ai o stimă de tine înaltă pentru că ştii că poţi să te descurci pe orice subiect şi la orice ţi-ai propus. Alteori eşti copleşit. Simţi că toată lumea e mulţumită, mai puţin tu, pentru că deşi munceşti cu sârg, cu conştiinciozitate, nu înţelegi la ce îţi foloseşte toată cantitatea de informaţii pe care noi profesorii ţi-o băgăm pe gât. Dacă ai greşit ceva, chiar şi cel mai mic lucru, te consumi, de parcă ar fi sfârşitul lumii. Ţi-ai fi dorit să faci totul în mod perfect.

Când nu ştii să spui „nu”

Uneori eşti în competiţie cu alt coleg sau cu altă colegă şi evident, îţi doreşti să fii cel mai bun sau cea mai bună. Dacă un profesor îţi propune să te pregăteşti pentru vreo olimpiadă sau pentru altă competiţie, nu spui niciodată „nu”, deşi simţi că nu ai suficient timp, că nu reuşeşti să te odihneşti. Comparativ cu alţi copii care se bucură de copilărie şi ies la joacă, pentru tine zilele de joacă sau cu timp liber sunt zile de lux şi huzur. Sau poate de vacanţă. Astfel, programul tău zilnic devine din ce în ce mai încărcat, tu te afişezi la şcoală cu cearcăne pentru că nu mai reuşeşti să te odihneşti, iar profesorii te solicită din ce în ce mai mult. Chiar şi în vacanţă ai teme de lucru, ca nu cumva să îţi ieşi din mână şi să te leneveşti. Tânjeşti după o zi pentru tine sau să ai măcar jumătate de oră pe zi ca să te ocupi de hobby-ul tău, care îţi produce bucurie şi relaxare.

Părinţii şi şcoala te pregătesc pentru aplauze

Părinţii obişnuiesc să îţi spună cuvinte de încurajare că dacă „înveţi bine, faci o şcoală bună ai şi şansa să obţii o slujbă bună şi sigură”, eventual şi bine plătită. Profesorii te laudă şi te răsplăteşte cu note mari pentru efortul tău şi te dă drept exemplu în clasă. Pe această scenă, a vieţii de elev te simţi aplaudat. Dar nici părinţii şi nici şcoala nu te pregătesc pentru eventualele eşecuri pe care o să le suferi după ce termini şcoala.

Veşti proaste

Am o primă veste proastă pentru tine. Era industrială s-a terminat, sau e aproape gata. Ramurile industriale care mai sunt au înlocuit forţa de muncă umană cu maşini şi roboţi industriali. Puţine capete luminate mai ajung să lucreze ca ingineri sau ca specialişti, sau ca cercetători. În prezent se dezvoltă intens ramuri ale economiei care ţin de servicii şi comunicaţii.
O a doua veste proastă este că în prezent nu mai există slujbă bună, sigură şi bine plătită. Nu numai în România, ci peste tot în lume. Şi chiar dacă tu eşti specialist pe o anumită meserie, s-ar putea să mai fie şi alţi specialişti în lume, care să-şi ofere serviciile pe bani mai puţini şi patronul să prefere să te înlocuiască.
A treia veste proastă este că toată lumea te-a minţit. Dar n-a făcut-o intenţionat. Părinţii habar nu au că te mint. Ei încă speră ca tu să le împlineşti visele lor neîmplinite şi să trăieşti o viaţă mai bună decât ei. De ce îţi spun totuşi aceste lucruri prin care te mint? Este singura variantă pe care o ştiu. Aşa au fost şi ei învăţaţi de către părinţii lor. Nici profesorii nu sunt conştienţi de faptul că te mint într-una. Nici ei nu realizează că inclusiv cariera lor şi locul lor de muncă e în pericol. Ba chiar refuză să creadă aşa ceva. Nu înţeleg că dacă era industrială s-a terminat, inclusiv învăţământul urmează să fie restructurat după cerinţele pieţei de muncă. Fiecare crede că disciplina sa e atât de importantă că societatea contemporană nu poate să se descurce fără ea. Aşa că te sfătuiesc pe tine în funcţie de credinţele sale.

Sfaturi de la mine

Şi eu te sfătuiesc tot în funcţie de credinţele mele. Aşa am crezut şi eu până de curând. Dar pentru că am citit câteva cărţi şi continui să citesc mi s-au schimbat credinţele şi perspectivele. Acum sunt conştientă că nici în învăţământ nu mai sunt posturile şi slujbele sigure. Bine plătite n-au fost niciodată. Şi vreau să te sfătuiesc şi pe tine în funcţie de noile mele credinţe pe care o să le şi argumentez. Apoi, e alegerea ta pe cine vrei să asculţi.

Sfaturi de la diferiţi autori de carte

Augusto Cury
Uite, de exemplu, într-o carte citită de curând, numită „Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi”, autorul, mai sus numit spune că marea cantitate de informaţii care se transmite în învăţământul actual este în mare parte inutilă pentru viitor. El compară cantitatea de informaţii pe care un elev ca tine o acumulează cu o persoană care dorind să devină constructor şi să îşi facă o casă se ocupă toată tinereţea cu adunatul de pietre. Întrebarea este ce va face cu restul de pietre care-i rămân după ce îşi termină de construit casa. Aşa şi tu. Ce-o să faci cu cantitatea de informaţii pe care o primeşti în şcoală, uneori băgată pe gât, după ce îţi alegi meseria şi specializarea? Oricum o mare parte din informaţii sunt deja depăşite şi în timp altele vor deveni necesare. Ce-o să faci cu cele pe care le-ai înmagazinat în memoria ta în şcoală?

Robert Kiyosaki
Draga mea, dragul meu, de curând Robert Kiyosaki mi-a cerut prietenie pe facebook. Dacă nu ştii cine este persoana, îţi spun că este unul dintre cei mai mari autori de educaţie financiară din lume. A scris cărţi care s-au vândut în milioane de exemplare şi în care învaţă populaţia lumii limbajul banilor şi cum pot deveni bogaţi. O să-ţi recomand două-trei cărţi scrise de el şi citite de mine. „Tată bogat, tată sărac”, „Cadranul banilor” şi „Tanar si bogat”. I-am acordat prietenia apoi am schimbat câteva cuvinte. M-a întrebat dacă am citit ultima lui carte, numită „De ce elevii de nota 10 ajung cei mai buni angajaţi la elevii de nota 5 şi elevii de 7 şi 8 ajung cei mai buni bugetari”. I-am zis că încă nu am citit cartea asta, dar ideea aceasta am mai citit-o şi în alte cărţi de ale lui.

Observaţii personale

După ce am citit despre această idee în alte cărţi de ale lui, am urmărit câteva dintre tiparele şi modul de a se purta al elevilor. Iar acum m-am gândit să scriu pe blogul meu articole pentru elevii şi foştii mei elevi despre această idee. Şi nu pentru că sunt mai deşteaptă decât Robert Kiyosaki, ci pentru că i-am citit câteva cărţi şi mi-ar plăcea să vă îndrum şi pe voi să o faceţi şi să vă schimbaţi viaţa (evident dacă doriţi acest lucru). Mai mult decât atât, sunt peste cinci ani de când îi citesc cărţile şi în tot acest timp am urmărit şi ce se întâmplă în sălile de clasă. Am constatat că are dreptate legat de multe idei pe care le-a promovat, inclusiv despre cea menţionată mai sus.

Ce se întâmplă în şcoală?

Pe parcursul anilor de experienţă de la catedră am observat că mulţi dintre elevii de nota cinci sau mai puţin au promovat pentru că v-au avut pe voi. Voi sunteţi cei care aţi învăţat şi pentru ei. Iar atunci când erau ascultaţi sau li se dădea câte o lucrare se puteau baza că vor primi ajutor. Fie le suflaţi, fie le dădeaţi voie să copieze de la voi. De multe ori v-am certat. Am încercat să vă spun pe atunci că Robert Kiyosaki afirmă că aveţi şanse mari să deveniţi cei mai buni angajaţi la elevii de nota cinci. Dar asta nu v-a impresionat prea tare. Probabil era prea îndepărtată acea zi în care veţi ajunge să lucraţi pentru ei. Am schimbat atunci cuvintele şi v-am spus că vă „vindeţi locul de la liceu pe gratis”. Pentru că ajutându-i să promoveze sau să împuşte note mari fără să le merite, practic îi ajutaţi să obţină şi locuri mai bune la liceu. Şi nici n-or să vă mulţumească pentru asta.
Probabil că voi v-aţi gândit că ce mare lucru să-i ajutaţi puţin să ia o notă mai mare?

Ce se întâmplă după terminarea şcolii?

Aşa că, e foarte posibil, ca după ce termini şcoala (inclusiv facultatea), să te trezeşti că eşti specialist, cu diplomă în mână, cu rezultate de excepţie şi totuşi să nu-ţi găseşti de lucru. Sau să îţi găseşti să lucrezi ca specialist la unul care în şcoală nu a fost prea strălucit la învăţătură. E posibil să te angajezi la unul din foştii elevi de nota cinci.
Aceşti foşti elevi de nota cinci, pentru că unii nu au terminat şcoala şi nu au diplome, s-ar putea să nu se poată angaja decât la negru. Dar ei nu prea acceptă să li se dea ordine. Îi ştim din şcoală că sunt un pic rebeli. Le place aventura, riscul, să nu aibă şefi, reguli şi au nevoie să trăiască. În plus are experienţă în a se folosi de oameni încă din şcoală, când tu îi suflai sau îl lăsai să copieze de la tine. Şi atunci, cel mai convenabil pentru ei este să-şi deschidă o afacere. Ca acea afacere să funcţioneze şi să-i aducă profit va angaja cei mai buni specialişti, adică, pe tine, elevul de nota zece, care în şcoală obişnuiai să-i sufli.
În caz că nu ştiai, el ca patron va beneficia de cea mai mare parte din profit, iar ţie şi celorlalţi specialişti îţi va da „ce i se scurge printre degete”. S-ar putea să ajungi să suferi un şoc, să fii supărat/ă, frustrat/ă şi să nu înţelegi. Pe când erai elev ţi se spunea că „dacă ai carte ai parte” şi acum când ţi-ai găsit de lucru să constaţi că eşti un soi de „sclav plătit” la unul care nici nu s-a sinchisit de învăţat. Şi acum el culege beneficiile.

Când nu ştii ce să crezi

Ştiu că îţi este foarte greu să mă crezi pentru că tot ce-ţi spun acum contrazice tot ce ţi s-a spus până acum. Ştii ceva? Nici nu e nevoie să mă crezi. Dar citeşte cărţile pe care ţi le-am recomandat în acest articol. Da, ştiu. Nu ai timp. Eşti atât de ocupat/ă. Fie să înveţi sau să faci alte proiecte şcolare care nu vor aduce beneficii nimănui, decât poate unui profesor care vrea să mai facă nişte puncte în carieră. Fie eşti ocupat cu munca la patron care te pune să munceşti ca un sclav peste program. Nu trebuie să le citeşti pe toate într-o zi. Dar măcar un 10-15 minute pe zi, poate seara la culcare sau poate într-o pauză, sau poate chiar în timp ce eşti la toaletă îţi faci timp să citeşti aceste cărţi. Analizează puţin lucrurile din jur cu ceea ce citeşti.
Priveşte în jurul tău. Cum sunt persoanele care cândva au fost ca şi tine, elevi de nota zece? Sunt fericite? Zâmbesc foarte des? Când merg la muncă zâmbesc sau arată de parcă li s-a răsturnat în cap carul cu necazuri? Îşi iubesc viaţa sau par că se chinuiesc? Cum îi vezi pe ei, imaginează-te pe tine, exact ca ei, sau mai rău, peste 10-15 ani.

Ce e de făcut?

Eşti o persoană deşteaptă, creativă, cu mult potenţial. Ţi-a plăcut mereu să înveţi, aşa că poţi să-ţi dezvolţi şi alte laturi ale personalităţii tale. De ce să fii angajat la un elev de nota cinci, care, poate, te tratează urât? Ai putea foarte bine să te gândeşti să îţi dezvolţi propria ta afacere şi să fii propriul tău şef şi să te tratezi exact aşa cum meriţi. Poţi să începi cu ceea ce te pasionează şi să-ţi transformi hobby-ul într-o afacere. La început mică, apoi să o dezvolţi treptat-treptat. Crede-mă te va face fericit/ă şi împlinit/ă şi va oferi valoare celor din jurul tău.

Schimbă tiparele!

Ai nevoie să faci câteva schimbări la tine ca persoană faţă de cum ai fost învăţat/ă.

  • Ţi s-a spus, „Stai în banca / pătrăţica ta!”. Eu însă îţi spun, ieşi din banca / pătrăţica ta! Dacă tu nu ieşi din ea, va veni altcineva să ţi-o cucerească şi s-ar putea să rămâi fără ea.
  • Ţi s-a spus, „Vezi-ţi lungul nasului!”. Eu îţi spun, „Priveşte dincolo de lungul nasului la feţele oamenilor din jur şi vezi dacă sunt fericiţi!”. Pentru că dacă cei din jur doar îţi spun dar viaţa lor arată exact pe dos decât îţi spun, mai bine nu-i crede.
  • Ţi s-a spus că nu e bine să greşeşti, iau eu îţi spun, dacă vrei să înveţi, permite-ţi să greşeşti pentru că cine nu greşeşte nu evoluează. Cele mai multe lecţii le primim de la viaţă atunci când greşim. Aşa că fii fericit când comiţi câte o greşeală. La urma urmei, nimeni de pe pământ nu e perfect. De ce ai vrea să fii tu cel/cea prefect/ă?
  • Ţi s-a spus că „e periculos să rişti”. Eu îţi spun că aşa e, dar Robert Kiyosaki spune că cine nu riscă, nici nu câştigă şi în final cel ce nu riscă, de fapt, riscă totul pentru că dacă nu câştigă, atunci pierde. Ce pierde? Pierde şansa de a avea o viaţă pe care şi-o doreşte, pe care o visează. Pierde posibilitatea de a-şi împlini un vis propriu. Pierde lecţia din care ar avea ceva de învăţat. Pierde timpul în afacerea altora, pierde oportunitatea de a fi cu adevărat utili societăţii în care trăim.
  • Ţi s-a spus, „Întinde-te cât ţi-e plapuma!”. Iar eu îţi spun că n-am auzit sfat mai prost şi mai ridicol decât ăsta. Personal n-am văzut niciun adult care să se învelească cu o plăpumioară de bebeluşi. Fiecare îşi cumpără o plapumă pe mărimea propriului corp. Că dacă o persoană creşte şi ajunge la 1,9 – 2 m şi se înveleşte cu o plăpumioară de bebeluşi, riscă ori să crească cocoşată, ori ca anumite părţi ale corpului să-i îngheţe. Da, ştiu, se referă la altceva. Se referă la mărimea viselor. Cei din jur vor să te facă să-ţi micşorezi visul ca să trăieşti o viaţă limitată (ca a lor). Dar dacă tu decizi să-ţi măreşti plapuma (visul) în funcţie de cât crezi că e nevoie, viaţa ta va fi fără limite. Sau îţi vei stabili tu limitele.

Eu o astfel de viaţa mi-am propus să trăiesc. Şi vreau să ajut cât mai multe persoane să realizeze ce fel de viaţă vor să trăiască. Vreau să rămân pe mai departe profesor şi să ofer şi altora câte ceva din ce am înţeles şi învăţat eu. Poate că nu toată lumea a avut acces la cărţile pe care le-am citit eu. Sau poate că nimeni nu li le-a recomandat. Poate că fiecare are experienţe unice pe care le poate împărtăşi la comentarii pe blogul meu şi din care pot învăţa şi alţii. Alegerile le face fiecare în parte. Eu nu pot să impun. Pot doar să sfătuiesc prin puterea cuvântului.

Te aştept cu comentarii pe pagina de blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă crezi că acest articol este util şi altor persoane ca tine şi ca mine, poţi da un share pe facebook.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

MESAJ PENTRU ELEVII DE 7 SI 8

elevi

Dragul meu/draga mea, îmi eşti foarte simpatic/ă.
De ce? Pentru că eşti un copil cu mult bun simţ. Pentru că şi tu alături de elevii de nota 10 dai valoare meseriei de profesor. Dacă nu ai fi şi tu în clasă, eu ca profesor aş avea impresia că vorbesc doar cu vreo doi –trei elevi buni şi cu cei patru pereţi.

Eşti o persoană echilibrată

Dar tu ai fost acolo, ai învăţat ce ţi-a plăcut, ce ai vrut şi când ai vrut. Dacă ai vrut să te bucuri de copilărie şi să te joci ai făcut-o. Dacă ai vrut să înveţi, ai învăţat. Dacă ai vrut să-ţi satisfaci părinţii i-ai satisfăcut, căci şi despre tine părinţii auzeau lucruri bune la şedinţele cu părinţii. Sau uneori nu auzeau nimic. Dar asta înseamnă că nu auzeau nimic de rău.

Mă regăsesc în tine

Poate că cel mai mult te plac pentru că eu însămi mă regăsesc în tine. Să ştii că eu nu am fost un elev de nota zece pe linie la şcoală. Îi apreciez mult pe elevi care învaţă zi de zi şi iau numai note de nouă şi zece zilnic şi la toate obiectele, tocmai pentru că eu nu am putut fi ca ei. Eu am învăţat ca şi tine, în salturi. Învăţam când îmi plăcea un anumit subiect. Învăţam când aveam nevoie de notă. Învăţam când ni se anunţa câte o lucrare. Dacă nu ni se anunţa lucrarea, dar ni se dădea, asta era, mai încasam şi eu câte o notă proastă. Uneori şi bătaie la palmă.
Dar nu m-am oprit din citit. Din momentul în care a început să-mi placă să citesc romane, am citit ce găseam pe la bibliotecă. Bine, cărţile mele favorite au fost cele scrise de Jules Verne. Dar nu m-am limitat doar la el. Citeam romane poliţiste, cărţi de aventuri, am citit Crimă şi Pedeapsă şi multe altele. Şi ştii ceva? Le citeam acasă, în pauze şi chiar în orele de curs. Dacă nu reuşeam să învăţ acasă, poate că citeam lecţia în pauză, ca să nu fiu prinsă pe picior greşit şi să iau note mici, dar apoi dacă nu eram ascultată, scoteam romanul, sau îl ţineam sub bancă şi citeam cât timp dura ascultarea.
Dacă ai observat, niciodată, în timpul orelor mele nu i-am certat pe cei ce citeau romane cât îi ascultam pe alţii. De ce? Pentru că şi eu am fost lăsată să citesc.
Şi adevărul este că cititul de romane mi-a dezvoltat mult vocabularul şi chiar mi-a dezlegat limba. Căci eram foarte tăcută.
Şi eu, ca şi tine eram tăcută şi nu răspundeam decât dacă eram întrebată.

Veşti proaste

Dar şi pentru tine am veşti proaste.
De curând pe facebook am vorbit cu Robert Kiyosaki, un mare autor de cărţi despre educaţie financiară. Şi ştii ce mi-a zis că una dintre cărţile lui se numeşte „De ce elevii de nota 10 ajung angajaţi la elevii de nota 5, iar elevii de 7 şi 8 ajung bugetari”. Eu n-am citit această carte, dar ideea am întâlnit-o şi în alte cărţi ale lui Robert Kiyosaki. Cărţi cum ar fi „Robert Kiyosaki Tata bogat tata sarac”, „Tanar si bogat” etc. Şi ştii ceva? Are dreptate.
Cu excepţia cercetătorilor din domeniul ştiinţei şi tehnicii, care sunt în general elevi de nota 10, majoritatea bugetarilor sunt alcătuiţi din elevi de nota 7 şi 8. Exact ca mine şi ca tine. Şi asta te aşteaptă şi pe tine.

Ce e rău în a fi bughetar?

Probabil că te întrebi ce e rău în a fi bugetar? Evident că fiecare meserie are părţile ei pozitive şi negative. Sau avantaje şi dezavantaje. N-o să-ţi vorbesc de avantaje. Dar o să-ţi spun câteva dintre dezavantaje.

Impozitele şi taxele

a) sunt destul de mari, cam 30-33% din valoarea salariului tău brut, în timp ce un patron poate să aibă cheltuieli pe firmă prin care să scadă valoare impozitului pe profit. Ia gândeşte-te, mai bine de un sfert, practic o treime din banii pentru care munceşti o lună întreagă merg înapoi la stat (guvern) fără ca tu să-i vezi.
b) ţi se iau din salariu fără ca tu să-i vezi sau să fii întrebat/ă, în timp ce un patron mai întâi îşi cumpără el ce are nevoie, apoi plăteşte statul.
De exemplu, să zicem că şi tu şi un patron aveţi nevoie să vă luaţi un telefon nou.
Tu, aştepţi salariul, şi după ce statul îşi ia cele 33% din banii tăi, dacă mai ai şi un credit de achitat, şi alte utilităţi, s-ar putea să constaţi că nu mai ai bani pentru telefonul dorit. Un patron, îşi cumpără telefonul pe care şi-l doreşte, îl trece la cheltuială pe firmă şi-l scade de la valoare impozitului datorat statului. Aşa că el s-ar putea să plătească un impozit mai mic deşi are un profit mai mare decât salariul tău.

c) cu ele se plătesc pensiile şi ajutorul de şomaj care sunt în creştere (pentru alţii) şi asigurările de sănătate (pentru tine) etc.

Salarii mici.

În comparaţie cu alte domenii de activitate, salariile bugetarilor sunt mici.
Ştii care e diferenţa dintre tine şi un angajat la patron sau un patron? Dacă nu ştii, o să-ţi spun eu acum, atât cât mă pricep şi cât am înţeles. În general din cărţi. Nu am avut încă experienţe nici ca angajat la patron şi nici ca patron.
Toată lumea plăteşte taxe şi impozite.
Dar un angajat la patron poate să fi negociat cu patronul să-i treacă în cartea de muncă salariul minim pe economie, şi atunci plăteşte impozit doar pentru salariul minim pe economie, şi restul de bani care i se cuvin să-i primească el. De ce? Pentru că patronul trebuie să plătească acele taxe şi pentru el ca patron şi pentru angajat. Cu cât un salariu este mai mare, cu atât şi taxele sunt mai mari. Deci, ca să fenteze statul (cel puţin în România), patronul şi angajatul se înţeleg şi trec un salariu mai mic, iar restul încasează angajatul. În timp ce tu, ca angajat al statului, nu poţi beneficia de acest avantaj. Ţie, cu cât îţi creşte salariul, cu atât îţi cresc şi taxele.

Nesiguranţa locului de muncă.

De fapt, în niciun domeniu de activitate nu mai există slujbe sigure. Şomajul cuprinde foşti angajaţi şi de la buget şi de la patron.

Program de lucru fix şi de multe ori foarte încărcat.

Pentru că foarte multe persoane au fost trimise în şomaj, activităţile pe care le făceau acelea, au fost redistribuite celor care au rămas angajaţi. Astfel, creşte volumul de muncă pentru cei angajaţi, creşte numărul de ore de muncă, la salarii mici. Cu cât eşti mai ocupat/ă la locul de muncă cu atât ai mai puţin timp pentru tine sau să faci ceea ce-ţi place şi te pune în valoare. Mulţi din cei ce sunt bugetari nu mai au timp să-şi dezvolte şi un hobby sau o afacere proprie.

Mulţi îşi urăsc locul de muncă

Dar pentru că situaţia economică e precară, mulţi sunt cei care îşi acceptă condiţia fără să fie dispuşi să facă ceva.
Aici vreau să fac o paranteză şi să spun că deşi eu sunt bugetară, şi voi mai rămâne profesor atât timp cât va mai fi posibil, am luat decizia să mai fac şi altceva, de exemplu, acest blog, ca prin asta să ofer valoare celor din jur şi să-i ajut, pe cei care vor să-şi schimbe viaţa, măcar cu o idee sau două.

Datoriile României către FMI vor fi plătite de bugetari.

Nu sunt expert în acest domeniu, dar îndrăznesc să cred, că aşa cum majoritatea taxelor şi impozitelor sunt strânse de la bugetari, la fel se va întâmpla şi cu dobânzile şi datoriile ţării către FMI.

Ce-ţi sugerez?

Îţi sugerez ca pe lângă munca de angajat la stat să-ţi dezvolţi şi o afacere mică cu ceea ce te pasionează, cu hobby-ul tău, prin care să ajungi să îţi câştigi independenţa financiară.
S-ar putea să-ţi ia ceva timp, să fie un pic riscant, dar dacă faci ce te pasionează, o să faci cu mare bucurie şi o să-i ajuţi pe mulţi.
Unii cred că pentru a reuşi în viaţă şi în afaceri trebuie să îi înfunzi pe alţii. Eu nu sunt de acord cu o astfel de părere. Eu cred că pe măsură ce-i ajuţi pe alţii, o să ai şi tu multe de câştigat.

Zig Ziglar spune: „Poţi să obţii tot ce-ţi doreşti dacă –i ajuţi pe alţii să obţină ce-şi doresc”.

Te aştept cu comentarii pe pagina de blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă crezi că acest articol este util şi altor persoane ca tine şi ca mine, poţi da un share pe facebook.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

MESAJ PENTRU ELEVII DE NOTA CINCI

5

 

Stiu că nu te-am înţeles chiar atât de bine. Ştiu că sunt un profesor exigent care ţine la materia pe care o predă şi la ordine şi linişte în clasă. Într-un fel, am fost surprinsă că mi-ai cerut prietenie pe facebook.
Dar aş vrea să-ţi spun că dacă în sala de clasă te-am taxat pentru fiecare greşeală făcută, în particular, în interiorul meu, am căutat să te înţeleg. Da, ştiu, pe tine nu te-a înţeles nimeni niciodată. Şi mai ştiu că exact ăsta e motivul pentru care ai căutat să fii aşa rebel. Noi adulţii nu te-am înţeles, ţi-am tăiat aripile, ţi-am spulberat visurile, te-am marginalizat şi te-am condamnat pentru acţiunile şi comportamentele tale. Iar astea te-au determinat să devii şi mai răzvrătit şi mai pus pe şotii.

CÂND CREZI CĂ E TÂRZIU ŞI NU MAI E SPERANŢĂ, LUPTĂ!

Acest articol cuprinde un mesaj pentru tine.
Nu e totul pierdut. Poţi avea chiar mari speranţe. Poţi să-ţi deschizi din nou aripile, să le laşi să crească, să-ţi reaprinzi visurile şi să lupţi pentru ele.
Ai nişte atu-uri extraordinare. Ai deja o şcoală a vieţii. Acolo unde alţii au fost învăţaţi să nu greşească, tu ai căutat să încalci regulile şi să greşeşti. Unde alţii au fost învăţaţi să stea în banca lor, tu ai riscat şi ai îndrăznit. Ai testat aproape tot ce e posibil şi imposibil. Îţi place riscul, aventura, să fii diferit faţă de alţii, să nu primeşti ordine de la nimeni, să nu ai reguli sau şefi. Şi ai capacitatea de a coordona, de a influenţa grupuri de persoane, de prieteni. Te-ai format ca lider şi îţi place să fii respectat de cei din jur, indiferent de natura acţiunilor tale. Ce mai ai de pierdut?

Personalităţi fără de studii

Acum patru ani am început să citesc nişte cărţi în care am aflat despre persoane, care exact ca tine, au fost neînţelese, unele au fost date afară din şcoală, altele au fost dependente de droguri şi cu toate astea s-au ridicat şi au avut contribuţii semnificative în istoria omenirii.

Unul dintre ei este Albert Einstein – în copilărie părinţii l-au considerat retardat. În prezent e cunoscut drept un geniu cu multe descoperiri în domeniu fizicii. Thomas Edison – inventatorul becului şi a altor peste 1000 de patente in SUA. Pe când era copil i s-a spus că e prea prost ca să înveţe ceva. Winston Churchill nu a trecut de clasa a 6-a, dar a luptat din greu şi a ajuns primul ministru al Marii Britanii şi una dintre cele mai însemnate persoane ale lumii în cel de-al doilea război mondial. Michael Jordan, considerat în prezent unul dintre cei mai importanţi jucători de baschet, a fost eliminat în liceu din echipa de baschet a liceului pentru „lipsa de abilităţi în baschet”. Tamara Lowe în liceu era dependentă de droguri şi a abandonat şcoala, dar când a conştientizat cât rău îşi făcea, a renunţat la droguri şi a ajuns una dintre persoanele cele mai importante în scrierea de cărţi motivaţionale şi organizarea de conferinţe de acest gen. Alte personalităţi care au renunţat la şcoală şi au ajuns mari oameni de afaceri care au schimbat soarta omenirii sunt Bill Gates şi Steve Jobs.
Hai să aruncăm o privire şi prin lumea celebrităţilor de la Holywood. Lady Gaga, Harrison Ford, Tom Hanks, James Cameron – regizorul filmului Avatar, Johnny Depp, Robert de Niro, Al Pacino şi mulţi alţii au renunţat la studiile clasice, la liceu şi s-au dedicat dezvoltării pe direcţia care îi interesa în mod direct. Nu-i nevoie să mă crezi pe cuvânt. Caută despre ei pe internet şi te interesează.
Acum trei ani, jucam jocul online CASHFLOW (fluxul banilor) şi am avut ca partener de joc un australian care mi-a zis că a fost dat afară din şcoală la 13 ani, iar acum este un milionar în Australia. Când l-am întrebat cum a reuşit mi-a zis: „Într-o zi, călătorind, am întâlnit o persoană care a avut o idee, în altă zi am întâlnit o altă persoană cu o altă idee. I-am pus pe cei doi în contact unul cu altul, i-am ajutat să-şi dezvolte acele idei şi eu am câştigat milioane”.

MINTEA TA ESTE SPECIALĂ

Mintea ta este specială. Sunt convinsă că e plină de idei despre cum ţi-ar plăcea să-ţi trăieşti viaţa. Mintea ta nu este cu nimic mai prejos decât a niciunei personalităţi de mai sus. Poţi să alegi să nu te laşi influenţat de cuvintele auzite până acum şi să decizi cine şi ce vrei să fii. Eşti doar la un pas distanţă.
Aşa că eu te sfătuiesc să fii inspirat din povestea acestor oameni şi devino cine ai visat tu să devii!
Dar trebuie să înveţi şi să te specializezi pe ceea ce îţi place. Da ştiu. Deteşti să înveţi. Numai că nu am spus că trebuie să înveţi la geografie sau la matematică sau fizică sau chimie sau mai ştiu şi eu ce altă disciplină care te-a terorizat.
Trebuie să înveţi şi să devii profesionist pe ceea ce te interesează. Nu poţi să schimbi nimic în viaţa ta şi a altor persoane doar cu cunoştinţele pe care le-ai primit la grădiniţă.

Devino cine ai visat tu să devii!

Care erau visele tale? Ce-ţi doreai să devii? Înainte să auzi că nu eşti bun de nimic, că nu meriţi nimic bun, ce-ţi plăcea să faci? Cu ce îţi ocupai timpul? Ce idei aveai pe atunci? Dar acum ce idei ai?

Dacă eşti talentat la desen şi voiai să devii designer (de modă, de bijuterii, de maşini etc) trebuie să continui să desenezi şi să devii cel mai bun designer în domeniu.
Dacă îţi place să cânţi, ai ceva talent şi crezi că poţi forma o trupă rock, nu dispera. Trebuie doar să ştii ceva mai mult despre muzică şi despre formaţii. Sau poate doreşti să devii managerul unei trupe muzicale.
Dacă eşti pasionat de bani, să ştii că nu îi faci la aparate şi la pariuri sportive, îi faci ca proprietar de jocuri sau pariuri. Sau din alte afaceri legale. Dar trebuie să înveţi multe despre bani, pentru că banii ori înveţi să-i stăpâneşti tu, ori te stăpânesc ei.
Îţi petreci mult timp jucând jocuri pe calculator? Sunt convinsă că te-ai gândit şi tu să faci un joc nou pe care să-l joace alţii şi tu să-ţi umpli buzunarele cu bani. Probabil că o să-mi spui că nu ştii cum să creezi jocuri pe calculator că nu ştii informatică. Te poţi asocia cu cineva care ştie. Faceţi parteneriate din care toată lumea are de câştigat.
Pot să ţi-l dau exemplu pe Henri Ford. Nu era o persoană căreia să-i fi plăcut cartea. Dar s-a înconjurat de oameni cărora le-a plăcut cartea şi ori de câte ori avea nevoie de un răspuns sau de o soluţie, ştia la cine să apeleze. De fapt, ştii şi tu. Cam la fel ai făcut şi tu de fiecare dată când te bazai pe o anumită persoană din clasă care să-ţi sufle sau să te lase să copii. Poţi continua să faci asta şi mai departe. Cu condiţia că toţi trebuie să câştige. Afacerile corecte sunt cele de tip câştig-câştig. Toată lumea câştigă. Nu există exploatatori şi exploataţi.
Dacă vrei să faci afaceri legale, şi momentan nu ştii cu ce sau despre ce, găseşti pe internet zeci şi sute de idei de afaceri pornite cu bani puţini şi care au ajuns foarte profitabile.
Când vei decide că viaţa ta merită să primească mai multe beneficii, şi vei vrea să schimbi ceva pentru a o împlini, să ştii că odată cu viaţa ta s-ar putea să schimbi în bine şi pe a altora. Nimeni nu poate avea succes de unul singur.

Am încredere în tine

Nimeni nu e perfect. Eu în niciun caz. Am greşit mult faţă de tine. Ţi-am tăiat avântul, interesul, entuziasmul şi te-am umilit în faţa clasei. Dacă puneai întrebări, pentru că mă deviai de la cursul a ceea ce voiam să transmit, ţi-am dat de înţeles că eşti prost, iar ceilalţi colegi au râs de tine şi de întrebările tale. Te-ai simţit umilit şi m-ai urât pentru asta. Să ştii că indiferent cum te-am tratat ca profesor în sala de clasă, după ce am început să citesc şi altfel de cărţi, am căutat să te înţeleg. Poate că n-am reuşit să-ţi arăt asta.
Dar în timp m-am convins de faptul că ai un potenţial uriaş care aşteaptă să iasă la suprafaţă. Am văzut cât eşti de sensibil, deşi ai vrut să o ascunzi, ca şi când ar fi un defect. Am văzut speranţele tale de mai bine, deşi ai fost mereu decepţionat şi rău tratat. Am văzut că-ţi place să rişti şi cred că nu mai ai nimic de pierdut. Am încredere că poţi reuşi în tot ce-ţi propui. Şi nu vreau să te perii. Vreau să te încurajez. Şi sper că într-o zi vei veni să-mi spui (dacă vrei, dar m-aş bucura să ştiu) că acest articol te-a făcut să te priveşti cu alţi ochi şi ai decis că meriţi ceva mai bun.
Mi-ar plăcea să aud că acest articol te-a făcut să iei o decizie, să schimbi ceva în viaţa ta.

Te aştept cu comentarii pe pagina de blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă crezi că acest articol este util şi altor persoane ca tine şi ca mie, poţi da un share pe facebook.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

VOCEA SÂNGELUI

analize de sange

 

Unii oameni sunt îndrăzneţi, alţii sunt timizi.
Unii sunt optimişti sau dimpotrivă, pesimişti. Alţii sunt competitivi sau retraşi.
Unii îşi doresc să conducă, alţii preferă să facă ce li se spune. Unii lucrează independent, alţii se descurcă mai bine în echipă. Unii sunt solitari şi ceilalţi oameni îi obosesc, alţii sunt sociabili şi doar între oameni se simt bine şi se încarcă cu energie.
Unii sunt calmi, alţii sunt furioşi şi temperamentali.
Unii sunt încăpăţânaţi, foarte ambiţioşi, alţii se pricep să negocieze.
Unii luptă pentru fiecare ţel pe care şi-l propun, alţii abandonează lupta la primul „eşec”.

Ce ne face să fim atât de diferiţi?

S-ar părea că răspunsul este sângele nostru. Acesta se impune prin crearea unor tipuri de personalitate diferite, tipuri de personalitate cu care ne naştem şi le purtăm toată viaţa. Pe parcursul vieţii nu putem schimba tipul de personalitate pe care îl avem. Acesta poate suporta anumite influenţe prin educaţie, prin experienţele personale, dar vocea sângelui rămâne aceeaşi pe toată durata vieţii. Putem să învăţăm să ne înţelegem mai bine unii cu alţii, putem învăţa să comunicăm mai bine, dar vom continua să reacţionăm şi să ne purtăm în funcţie de tipul de personalitate pe care îl avem.

Încă din facultate am auzit despre tipurile de personalitate. Adică mi s-a spus că am anumite tipuri de personalitate. Numai că am auzit lucruri diferite şi atunci am devenit curioasă şi mi-am dorit să aflu adevărul. De exemplu, o colegă de facultate mi-a zis că sunt colerică pentru că mă supăram când constatam că mi se umbla în lucrurile personale. Un profesor mi-a zis că sunt melancolică. Pe când învăţam psihologia pentru gradele didactice m-am ciocnit din nou de noţiunea de personalitate şi am citit despre ele, dar nu găsisem niciun chestionar prin care să identific tipul meu de personalitate. Vreo câteva colege de cancelarie mi-au zis că sunt muncitoare şi deci sunt sangvinică. Ulterior, o fostă elevă care făcea liceul la un profil umanist şi studia psihologia, mi-a zis că sunt flegmatică pentru că eram calmă şi nu reacţionam atunci când ea îmi dădea anumite răspunsuri.
Asta era prea de tot. Ai auzit de vorba aia că dacă ai o boală şi consulţi 10 medici, fiecare îţi prescrie alt tratament? Aşa mă simţeam eu. Îmi doream să găsesc o carte prin care să-mi pot determina eu tipul de personalitate. Am găsit-o. Se numeşte „Personalitate plus Cum sa-i intelegi pe altii intelegandu-te pe tine” şi este scrisă de Florance Littauer. După aceea am mai citit şi alte cărţi ale autoarei tot pe partea de personalitate.
N-o să-ţi vorbesc în acest articol despre tipurile de personalitate descrise în carte. Nici despre personalitatea mea după cele patru tipuri principale identificate. Poate cu altă ocazie.

grupa sanguina

Astăzi o să-ţi vorbesc despre o altă carte pe care tocmai am terminat-o de citit, numită „Personalitatea grupelor sanguine”.
N-aş fi crezut că o să fiu interesată de diferenţele dintre grupele sanguine în acest mod. Adică, acum vreo zece-unsprezece ani, o prietenă s-a întors din Franţa unde avusese o bursă de un an. Mi-a spus că acolo până şi regimurile alimentare sunt în funcţie de grupa sanguină. Iar eu, nu mai ştiu dacă am gândit doar în gând pentru mine sau cu voce tare, dar ştiu că a sunat cam aşa: „Ce ţi-i şi cu cei din Europa de vest. Au atâtea mofturi…Nu mai au ce scorni. Mănânci ce ai şi ce poţi”.

alimentatie

Dar când eşti interesat/ă de personalităţi, ai citit deja câteva cărţi despre acest subiect şi parcă tot mai sunt câteva lucruri pe care nu le înţelegi pe deplin nici la tine nici la alţii şi dai peste o carte de acest tip în propria bibliotecă, ce faci? O citeşti, nu? Şi printre altele afli că nu doar cei din Europa de Vest ci şi cei din Japonia sunt absolut obsedaţi de personalitatea grupelor sanguine. În Japonia s-au făcut studii amănunţite legate nu doar de personalitatea grupelor sanguine. Dar şi de speranţa de viaţă a oamenilor şi chiar de cât de bine dotaţi sexual sunt purtătorii diferitelor grupe sanguine. În acest sens în Japonia se fabrică prezervative speciale în funcţie de grupele sanguine (s-ar părea că reprezentanţii grupei A sunt cel mai bine dotaţi ca lungime).
Aşa că acest articol este inspirat din această carte. E ca un rezumat. Dacă eşti interesat/ă de aceste particularităţi, te invit să citeşti articolul. Dacă vrei să ştii mai multe, îţi sugerez să citeşti cartea. Pentru punctul Răspândire am consultat şi wikipedia.

Grupa 0

Răspândire pe glob 46%, în România 34%.
Puncte forte: dacă faci parte dintre reprezentanţii grupei sanguine 0 să ştii că aceştia sunt optimişti, curajoşi, ambiţioşi, raţionali, au voinţă fermă, îşi urmăresc ţelul cu energie, nu renunţă niciodată. Acţionează cu siguranţa victoriei, consideră eşecul o provocare, au mare capacitate de adaptare, sunt excelenţi conducători, capabili de decizie, au un deosebit simţ pentru echitate. Sunt persoane cu sânge rece, disciplinate, competitive, responsabile. Sunt întreprinzători înnăscuţi şi rezistenţi la stres. Au o mare nevoie de recunoaştere şi de admiraţie.
Puncte slabe: sunt persoane reci – e greu să te apropii de ei sufleteşte (parcă ar trăi într-o fortăreaţă), se implică puţin în viaţa celorlalţi şi par aroganţi. Dacă pe dinafară par duri şi puternici, pe dinăuntru sunt foarte vulnerabili.
Reprezentanţi: Michael Schumacher, regina Elisabeta II, Jackie Kennedy, Prinţul Charles, Mihail Gorbaciov, Al Capone etc.
Obiective: să aibă succes, să fie independenţi.
Alimentaţie: Sunt mari consumatori de carne (s-ar părea că e grupa care a apărut odată cu primii vânători din istoria omenirii).
Sănătate: Reprezentanţii grupei au un sistem imunitar puternic. Sunt robuşti şi viguroşi.
Boli: Se îmbolnăvesc de ulcer gastric o frecvenţă cu peste 50% mai mare decât la alte grupe, ulcer duodenal.
Speranţa medie de viaţă: este cea mai mare dintre toate grupele, fiind de 87 ani.
Compatibilitatea de cuplu cu:

  •   Grupa A – contrariile se atrag, dar nu este obligatoriu să se şi înţeleagă. 0 are tendinţe dominatoare, are nevoie de distanţă personală şi pare lipsit de sentimente, iar A are legături foarte puternice cu alte persoane.
  • Grupa 0distanţa creează relaţia. Au nevoie de activităţi de lucru şi recreere proprii, separate de ale partenerului pentru a fi fericiţi. Pot realiza şi lucruri în comun, dar individualismul este foarte important pentru ei.
  • Grupa ABeste ca dansul pe un butoi cu pulbere. 0 este raţional, logic, cumpătat şi tânjeşte după imboldul care să-l încânte, să-l emoţioneze, după neconvenţional, după ceva original care este propriu grupei AB. AB îşi doreşte să fie iubit, puternic, de aceea alege un 0. Dar combinaţia acestor grupe produce lezări şi dezamăgiri de ambele părţi.
  • Grupa Bluptă la tot pasul. 0 doreşte să dea tonul la toate, iar B îşi doreşte acelaşi lucru. Ambii îşi doresc putere, să urmărească un scop deşi în direcţii diferite, să aibă ultimul cuvânt.

Lucrul în echipă: după ce AB visează şi vine cu idei, cei cu grupa 0 sunt foarte buni la stabilirea obiectivelor şi trecerea la acţiune.

Grupa A

Răspândire: pe glob 40%, în România 41%.
Puncte forte: dacă eşti reprezentantul acestei grupe sanguine să ştii că ei reprezintă sentimentul, siguranţa, solidaritatea, un deosebit simţ de observaţie, putere mare de empatie. Sunt buni comunicatori, sunt uşor de educat şi dornici de pace. Se adaptează pentru vreme îndelungată Îşi reţin mânia, îşi frânează energia, Au o paletă largă de trăsături, fie sunt sensibili, fie reformatori şi fanatici. Luptă atât pentru sine cât şi pentru o idee. Se descurcă foarte bine ca: consultanţi, asistenţi, îngrijitori, ascultători, medici, masori şi multe alte meserii care presupun o viaţă socială activă, contact permanent cu semenii.
Puncte slabe: nu-şi exteriorizează supărarea acumulată, vulnerabili, nu spun de ce au nevoie, foarte temători, fac multe pentru alţii şi puţin pentru ei.
Reprezentanţi: Lady Diana, Fănica Rarinca, Richard Nixon, Oskar Lafontaine, Hans-Olaf Henkel, Adolf Hitler (dacă eşti reprezentantul grupei A, nu fi jignit. să ştii că am citit despre el că era o personalitate paranoică).
Obiective: siguranţă, armonie, cooperare, dedicaţie şi apropiere.
Alimentaţie: Digeră foarte bine peşte, orez, ceai verde. Digeră foarte greu carnea, cartofii, laptele. Eu sunt o mare carnivoră. Cele mai bune legume pentru mine sunt: pieptul de pui la grătar, cotletele, fripturile. Deşi s-ar părea că nimic din ceea ce-mi place să mănânc nu-mi face bine.
Boli: cancerul gastric, afecţiuni cardiace, circulatorii (au sângele dens), spasme musculare şi dureri de spate, giardia, devin uşor agitaţi, îşi fac adeseori griji inutile – de aceea ajung să sufere de boli de inimă, reflectează mult asupra lucrurilor. Au nevoie de linişte şi relaxare.
Speranţa medie de viaţă: reprezentanţii acestei grupe sanguine au cea mai scăzută speranţă de viaţă, de doar 62 ani.
Compatibilitatea de cuplu cu:

  • Grupa Anu ne vom despărţi niciodată. Ambii sunt persoane sociabile, pacifiste, sensibile. Uneori pot apărea tensiuni „mute” care îi macină pe parteneri pentru că nu-şi vorbesc despre problemele şi nemulţumirile lor. Lipsesc entuziasmul şi dinamismul, de aceea relaţia poate deveni foarte plictisitoare.
  •   Grupa Bsensibili contra insensibili. A tânjeşte după intimitate şi contact, B preferă să îşi urmeze individualist propriul drum. A preţuieşte o seară romantică, B este un realist în permanenţă, sentimentele puternice nu sunt punctul lui forte, iar A este dezamăgit.
  • Grupa ABprofunzime vioaie. AB este pentru A precum o băutură acidulată – o prospeţime care te înviorează şi te stimulează la acţiune. Dar uneori prea multă grijă manifestată de grupa A îi paralizează pe cei din AB, cu atât mai mult cu cât au ei înşişi o componentă A.

Lucrul în echipă: se ocupă de toate grijile şi conflictele interumane, îşi dă seama unde este punctul nevralgic sau ce vrea clientul. Avertizează şi îmbunătăţeşte lucrurile pentru ca tuturor să le meargă bine.

Grupa B

Răspândire: pe glob 10%, în România 19%.
Puncte forte: dacă eşti reprezentantul acestei grupe sanguine să ştii că poţi fi sociabil şi echilibrat în relaţiile cu semenii, organizator desăvârşit, ordonat, exact. Cei din grupa B au principii de viaţă foarte ferme, preferă să aibă propriul lor „cap”, gândesc realist, sunt optimişti, foarte încrezători. Sunt corecţi, harnici, perseverenţi, încăpăţânaţi, prevezători, găsesc soluţii chiar şi în cazurile cele mai dificile. Au inteligenţă analitică, sunt liber-cugetători, îşi asumă responsabilitatea. Sunt foarte atenţi la detalii. Meserii care li s-ar potrivi: chirurg, jurist, artizan, specialist în computere, biolog, inginer, tehnician şi alte meserii care presupun migală şi tehnică de precizie.
Puncte slabe: nu le plac experienţele, nu acţionează în forţă, sunt persoane foarte reci, distante, fără sentimente, nehotărât în luarea de decizii.
Reprezentanţi: Mia Farrow
Obiective: un frâu lung, superioritate, libertate, pur şi simplu niciun sentiment.
Alimentaţie: pot mânca orice pentru că au un sistem digestiv foarte robust.
Boli: predispus la infecţii renale şi urinare. În rest este foarte rezistent. Este pe locul doi după grupa 0.
Speranţa medie de viaţă: sunt tot pe locul doi după grupa 0, dar cu aproape 10 ani mai puţin, trăiesc cam 77 ani.
Compatibilitatea de cuplu cu:

  • Grupa Beste durabilă, dar foarte rar amuzantă. Aici se întâlnesc raţiunea cu logica şi încăpăţânarea cu betonul. Au loc certuri aprige sau se tace ostentativ.
  • Grupa AB – această relaţie este marcată de un dezechilibru, B primeşte mai mult, iar AB plăteşte pentru asta, deşi forţa şi vigoarea lui B sunt relaxante pentru AB şi îi dau siguranţă. Sunt multe contradicţii în această relaţie. B este exact şi de încredere, AB este spontan şi generos.

Lucrul în echipă: acţionează mai degrabă individual decât în echipă, totuşi în echipă i se potriveşte rolul de tehnician pentru că e direct interesat de modul în care se fac lucrurile, de controlor al calităţii, costurilor, de finisare a lucrurilor, a detaliilor.

Grupa AB

Răspândire: pe glob 4%, în România 6%.
Puncte forte: dacă eşti reprezentantul grupei AB să ştii că persoanele cu această grupă sanguină sunt uneori ca cei din grupa A, alteori ca cei din grupa B, iar alteori se manifestă în mod complex pentru că întregul este mai mult decât suma părţilor. Sunt persoane imprevizibile, creative şi intuitive, înclinate spre partea artistică. Sunt pline de surprize, misterioase, fermecătoare şi atrăgătoare. Uneori sunt persoane introvertite, alteori sunt extrovertite. Sunt nebuni după sex. Au tendinţă spre perfecţionism ca cei din grupa B. Sunt întreprinzători, receptivi la nou, dornici de relaţii, plini de viaţă, spontani şi curioşi. Par destul de inegali. În general conversează cu plăcere şi pot fi foarte sensibili şi intuitivi pentru ca în momentul următor să devină calculaţi şi obiectivi.Meseriile care li se potrivesc: actorie, modă, vânzări, protocol, branşa hotelieră – multe activităţi care presupun numeroase contacte umane.
Puncte slabe: trăiesc multe dezacorduri, uneori domină dorinţa de apropiere neconflictuală ca cei din grupa A, alteori dorinţa de precizie extremă ca cei din grupa B. Uneori sunt tandri si sensibili ca cei din A, alteori sunt furiosi si temperamentali ca cei din B. Părţile grupei B frânează părţile grupei A. Autoblocarea este cea mai gravă problemă a persoanelor cu această grupă sanguină. De exemplu, mai întâi se luptă să câştige ceva, apoi nu foloseşte corect acest lucru. Iar cei din jur nu înţeleg. Sunt nestatornici, nu au suficientă putere de rezistenţă. Nu au ţeluri clare.
Reprezentanţi: Mailyn Monroe, J.F. Kennedy.
Obiective: recunoaştere şi simpatie, dorinţă de apreciere, ajutor şi sprijin, libertate de mişcare.
Alimentaţie: în mare parte se aseamănă cu grupa A, carnea nu e bine digerată, dar lactatele da.
Boli: şi din acest punct de vedere se aseamănă mult cu grupa A. Sunt afectaţi de aceleaşi categorii de boli (cancer gastric, boli ale inimii, pentru ei valorile ridicate ale colesterolului sunt foarte periculoase). În schimb, sistemul imunitar este mai puternic şi sunt mai robuşti decât cei din grupa A. Tocmai de aceea şi durata medie de viaţă este mai mare decât la grupa A. Sunt însă măcinaţi de tensiuni interioare din cauza părţilor opuse ale manifestărilor sale, care determină depresii trecătoare.
Speranţa medie de viaţă: este de 70 ani.
Compatibilitatea de cuplu cu:

  • Grupa ABambii parteneri trăiesc la cote înalte. Dar nu pot rezista aşa pe termen lung. Amândoi sunt imprevizibili unul pentru celălalt şi caracterul lor capricios poate deveni un punct sensibil permanent, deoarece cei cu grupa AB nu-şi pot imagina că îi pot răni pe alţii. Trebuie să îşi acorde multă libertate unul altuia pentru a trăi în înţelegere.

Lucrul în echipă: sunt nişte visători şi creatori şi locul lor cel mai potrivit în echipă este să vină cu idei inovatoare.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

CINE-ŢI FURĂ FERICIREA?

 

Zi de zi te uiţi la viaţa ta şi ai impresia că ceva lipseşte. Ceva care te împiedică să fii fericit şi recunoscător, dar nu ştii exact ce. Te uiţi la cei din jur. Unii nu sunt fericiţi şi parcă prin tristeţea lor te regăseşti şi tu. Alţii sunt fericiţi şi radiază. Transmit în jur doar bucurie, bunătate şi voie bună.

Care sunt aceleaspecte ale vieții care te împiedică să fii pe deplin fericit?

 

INVIDIA

 

Şi de multe ori nu înţelegi cum pot alţii să fie fericiţi? Ce au ei şi tu nu ai? De ce la unii dă Dumnezeu tot binele şi fericirea din lume, în timp ce pe tine te lasă uitării să te zbaţi în mizerie?

Uiţi că de fapt, ai atâtea motive să fii fericit, poate chiar mai multe decât cei pe care îi vezi zâmbind şi radiind, dar nu reuşeşti să le vezi. Ochii tăi sunt acoperiţi parcă de o pâclă şi te împiedică să vezi darurile cu care ai fost înzestrat.
Ţi se pare mult mai simplu să vezi ce au alţii. Sunt câteva proverbe care descriu foarte bine aceste situaţii:

„Capra vecinului e mai grasă.”,

„Iarba vecinului e mai verde, sau mai înaltă”.

Întotdeauna ce are vecinul e mai de preţ decât ce ai tu. Se întâmplă ca din prea multă privire peste gard la vecini să-i doreşti vecinului să nu mai fie atât de fericit. Începi să-i doreşti toate relele din lume.

Numai că, ghici, ce?

Se întorc împotriva ta.
Nu-ţi dai seamă că gândind în acest fel te otrăveşti pe tine. Că tot ce gândeşti şi doreşti rău altora se întoarce la tine.
De multe ori o persoană invidioasă pe binele altora intră într-un cerc vicios. Pe măsură ce invidiază pe alţii îi merge ei mai rău şi celorlalţi le merge mai bine.

În loc să vadă că atunci când acelei persoane i-a mers bine, altora le-a mers rău, se adânceşte în sentimentul acesta de invidie şi parcă pe măsură ce acest sentiment creşte, se înmulţesc lucrurile rele din viaţa ei şi cele bune din viaţa altora.
Citeam mai demult în cartea „Auto-controlul prin metoda silva” de José Silva că nu poţi să te gândeşti şi să te concentrezi să faci lucrurile să meargă bine pentru tine iar pentru alţii să meargă prost.

Pur şi simplu, trebuie să te gândeşti la binele semenilor mai întâi şi apoi îţi va merge bine şi ţie. Metoda funcţionează cu condiţia să nu fii egoist.

Soluţii:
• Gândeşte-te la toate binefacerile din viaţa ta pentru care ai putea fi recunoscător. Te-ar ajuta mai mult dacă le-ai scrie. Despre recunoştinţă am scris două articole: „Obiceiuri mici şi zilnice care ne schimbă viaţa II” şi „Recunoştinţă versus Nemulţumire”.
• Analizează ce lecţii ai putut să înveţi din necazurile pe care le-ai avut.
• Citeşte Biblia şi vezi că sunt multe exemple ale celor care erau pedepsiţi sau în mari necazuri şi totuşi se rugau pentru binele semenilor, apoi acest simplu gest s-a întors și i-a ajutat pe ei înșiși.
• Roagă-te pentru vecinii tăi să primească şi mai mult bine.

TRECUTUL

Nu poţi să schimbi ce s-a întâmplat în trecut.

Doar în filme putem vedea că ar fi posibil sau poate în unele visuri în care avem puterea să vedem ce s-ar fi întâmplat dacă am schimba cel mai mic lucru din trecutul nostru.

Dar în realitatea de zi cu zi nu poţi schimba ce s-a întâmplat acum o secundă sau la începutul existenţei tale.

În filmul Shrek for ever vedem că personajul îşi doreşte să schimbe ceva din trecut şi află că ar fi putut să nu se nască şi ce s-ar fi întâmplat dacă schimbarea ar fi avut loc.

Mai mult, realizeazăcă prin existenţa lui şi prin deciziile mici pe care le-a luat zilnic, a schimbat în bine cursul vieţii a câteva sute de persoane, unele cunoscute, altele nu.

Nu poţi să schimbi ce s-a întâmplat.

Dar din fiecare întâmplare din trecut poţi învăţa şi deprinde o lecţie.

Iar dacă nu ai învăţat lectia, probabil că viaţa îţi va mai da asemenea teste până reuşeşti să înveţi ceva. Unii nu învaţă niciodată.
Cu ce te ajută să te gândeşti la ce s-a întâmplat?

Oricum nu ai face lucrurile diferit acum?
De vreme ce nu poţi schimba ce s-a întâmplat, la ce îţi foloseşte să consumi atâta energie gândindu-te la ce s-a întâmplat sau la ce s-ar fi putut întâmpla dacă…

Şi evident că fiecare are un anumit scenariu. Adică nu e suficient că te gândeşti şi te consumi în legătură cu ce s-a întâmplat, dar îţi mai faci şi sânge rău imaginându-ţi tot felul de scenarii şi situaţii care nu au avut loc.
Nu e suficient că te gândeşti la ce s-a întâmplat, dar retrăieşti fiecare emoţie (de multe ori negativă), fiecare jignire auzită, fiecare ceartă primită.

Nu poți să schimbi trecutul, dar poți să schimbi povestea vieții tale.

Există tehnici de eliberare prin care poți să modifici modul în care te afectează tot ce s-a întâmplat.

Evident, dacă dorești să te eliberezi, pentru că sunt și persoane care cred că au ceva de pierdut dacă schimbă percepția evenimentelor care au avut deja loc.
Tot ce s-a întâmplat în trecutul tău te-a adus unde eşti astăzi. Persoana care eşti azi este rezultatul tuturor acestor acţiuni din trecut. Dacă nu-ţi place cine eşti, poţi să te schimbi pentru a fi mai bun în viitor.
Convingerile despre tine s-au născut în trecut.

Ori de câte ori nu ai reuşit să faci ceva, ai auzit cuvinte precum: „nu poţi, de nimic nu eşti în stare, dă la mine că fac eu, etc.”. Toate aceste cuvinte auzite de la alţii şi repetate de mintea ta cu fiecare situaţie asemănătoare n-au făcut altceva decât să te lege cu lanţuri de acele convingeri, de acele evenimente din trecut.
Cu cât trăieşti mai mult evenimentele din trecut, cu cât mai ai convingeri negative care s-au născut în trecut, cu atât ai mai multe lanţuri care te opresc de fiecare dată când vrei să fii fericit sau să evoluezi.

Soluţii:
• Schimbă-ţi convingerile negative despre tine cu unele noi pozitive. Scrie-le pe cele negative, apoi înlocuieşte-le cu alte convingeri pozitive. Repetă-le până le crezi.
• Nu te mai gândi la evenimentele din trecut decât ca să extragi perle de înţelepciune din ele. Vezi ce lecţii ţi-au oferit experienţele din trecut.

COMPLEXELE

 

Nu e nimeni perfect.

Dar mulţi dintre noi suferă de nişte complexe care ştirbesc stima şi iubirea de sine.

N-o să vorbesc de acele complexe psihologice care apar de la naştere ci de acele sentimente care ne fac să nu ne simţim bine şi fericiţi.

E foarte greu să convingi o persoană care suferă de astfel de complexe că nu are motiv să sufere şi să nu se bucure de viaţă.
Exemple de complexe care ne răpesc fericirea.
1. Excesul de grăsime. Am auzit multe femei (în mod deosebit) plângându-se de numărul de kg. Am întâlnit chiar persoane care arată foarte bine, chiar fit, aș putea să spun, care de câteva ori pe zi spun că sunt grase şi ar trebui să mai dea jos din kilograme. Dacă suferi de acest complex am câteva cuvinte pentru tine.
a. Deşi pe coperta revistelor de modă sau în industria modei sunt câteva modele care arată numai piele şi os, mai bine de 80% din populaţia globului are forme şi sunt persoane mai pline. Dacă şi tu te numeri printre cele peste 80% din persoane, vezi că eşti în categoria majorităţii, iar majoritatea trebuie să stabilească modelele, nu invers.
b. Unele dintre vedetele prezentate pe coperta revistelor au fost supuse procesului de photoshop-are ca să arate aşa de bine.
c. Capul nostru are dimensiuni limitate. Şi nu mai încape în el toată înţelepciunea pe care o acumulăm. Aşa că excesul de inteligenţă şi înţelepciune se depune…pe coapse. (glumesc, desigur).
d. În cartea „Termina cu vaicareala si fa ceva cu viata ta” autorul, Larry Winget spune că dacă ai început să arăţi ca un hipopotam şi să ai probleme serioase de sănătate, chiar e timpul să termini cu văicăreala şi să treci la acţiune să schimbi ceva.
2. Sunt urât.

Nu poţi concura cu vedetele de pe coperta diferitelor reviste sau din filme, pentru simplu motiv că imaginea lor a fost cu adevărat supusă transformărilor fie prin puterea machiajului, fie folosind Photoshop-ul sau programe asemănătoare.

Mai mult decât atât, dacă ai fost atent, vedetele arată altfel în filme diferite în funcţie şi de natura rolului pe care îl joacă.

Cu ajutorul machiajului şi a costumelor aceeaşi persoană poate juca rol de personaj pozitiv sau negativ.

Nu se schimbă vedeta, ci machiajul în funcţie de rolul jucat.

Eu cred că Dumnezeu te-a creat frumos. Apreciază-te şi iubeşte-te pentru cum arăţi în fiecare zi!
3. Sunt bătrână. Adesea tot femeile se plâng de acest lucru. Aud multe femei pe la 30 sau 35 de ani povestind despre evenimente din trecut şi zic: „pe când eram tânără…”.

Cum adică? Acum eşti bătrână? Pe la 80 sau 100 de ani ce-o să mai zici?

Rodica Ojog-Braşoveanu spunea într-un roman de-al său că

Bărbaţii sunt atât de bătrâni pe cât îi arată vârsta. O femeie este atât de bătrână pe cât se simte”.

Citeam într-o revistă acum câţiva ani despre o doamnă, care, la cei peste 70 de ani, povestea cât e de frumoasă vârsta pe care o trăieşte şi a apreciat frumuseţea fiecărui an în parte.

Am apreciat povestea şi doamna care vorbea acolo. În comparaţie, sunt persoane care nici nu-şi serbează ziua de naştere pe motiv că au mai îmbătrânit un an.

Şi ce dacă? Ăsta este cursul vieţii, şi cum spunea acea doamnă de peste 70 de ani, fiecare etapă a vieţii are frumuseţea ei.
4. Am fire albe de păr.

Multe femei încep să se vopsească pentru a masca firele de păr alb care încep să apară.

Apoi, pe măsură ce vopseaua se duce, devin dependente de folosirea vopselelor de păr.

Am observat că odată ce este folosită vopseaua de păr, probabil din cauza substanţelor chimice pe care le conţine, apar şi mai multe fire de păr albe.

În felul ăsta se creează o dependenţă de folosirea vopselelor de păr.

Ştii ceva? Nu te condamn că te vopseşti, dacă vrei să schimbi puţin modul în care arăţi. Sau cum s-ar spune să îţi schimbi look-ul.

Dar poţi folosi o vopsea naturală care să nu îţi afecteze calitatea părului.

Eu prefer să spun că firele albe sunt fire de înţelepciune. Cu cât am mai multe, cu atât arăt că n-am trecut degeaba prin viaţă. Aşa că fii fericită cu sau fără fire albe de păr!
5. De inferioritate.

O persoană se poate simţi inferioară fie din punct de vedere al înălţimii, fie din punct de vedere social, sau financiar, sau fie din punctul de vedere al abilităţilor ei ca persoană.

O astfel de persoană caută să-şi afirme importanţa prin aroganţă, violenţă etc.

Un fost elev de-al meu care era cel mai scund din clasă, obişnuia să fure bani de acasă şi să le cumpere colegilor diferite lucruri, să le facă cinste cu pizza sau suc ca să devină şi el important.

Când nu avea bani să le cumpere atenții, se simțea foarte „mic”.

Aceste complexe dezvoltate în copilărie ajung să te afecteze și când ești adult.

Permanent s-ar putea să crezi că dacă nu ai „acel lucru special” nu ești fericit.
Când fericirea ta e determinată de lucruri exterioare, pe care le poţi pierde, atunci e o fericire superficială.

Dacă fericirea ta depinde de alte persoane, e o fericire superficială.

O pierzi oricând şi nu o poţi controla.

Dar dacă decizi să fii fericit indiferent de motivele acestea sau de altele, atunci nimeni şi nimic nu-ţi pot răpi fericirea.

Încetează să-ţi mai doreşti să fii perfect.

N-o să reuşeşti niciodată.

Şi atunci, de ce să iroseşti energie pe emoţii negative pentru că nu eşti perfect? Cunoşti pe cineva care e perfect?
Permite-ţi să fii tu însuţi şi să te admiri chiar dacă eşti imperfect.
Fii fericit oricum!

În plus, dacă vrei să te eliberezi de aceste complexe, să fii fericit, oricum, oricând, să te iubști și să te accepți așa cum ești, pe acest blog găsești câteva resurse. Una dintre ele este cartea pe care am scris-o cu titlul Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

De asemenea, o altă resursă este seminarul cu același nume pe care îl susțin gratuit la Galați, sau workshopul cu tehnici efective de lucru pentru a te elibera de aceste complexe, de gândirea aceasta că ai ceva care te face inferior altora.

 

DORINŢA DE A AVEA DREPTATE

De multe ori ne contrazicem cu alte persoane încercând să le convingem că au greşit şi că noi avem dreptate.

Consumăm foarte mult timp şi energie în acest proces de convingere.

În final, indiferent cine are ultimul cuvânt, fiecare e convins că tot el a avut dreptate.
Toată lumea are dreptate. Din propriul punct de vedere, fiecare are dreptate.

În momentul în care începi să te contrazici cu cineva că nu are dreptate, înseamnă că n-ai reuşit să vezi lucrurile şi din punctul lui sau al ei de vedere.

Înseamnă că fiecare vede aspectele vieţii prin lentile divers colorate. Vezi şi articolul „Experienţele personale sunt ca nişte lentile divers colorate”.
Permite-ţi să nu ai tot timpul dreptate şi să înţelegi că fiecare vede problema, situaţia respectivă dintr-un anumit unghi, care e diferit de al tău.

Fii fericit că în acest fel poţi să înveţi ceva.

Poţi învăţa să priveşti realitatea şi din perspectiva altora.

DORINŢA DE RĂZBUNARE

Dacă cineva îţi greşeşte, cel mai bine pentru tine este să te poţi detaşa şi să ierţi.

Dacă îţi doreşti să te răzbuni, e mai rău decât dacă te-ai lega cu lanţuri de acea persoană.

Fiecare gând de răzbunare, fiecare emoţie produsă de astfel de gânduri, te otrăveşte şi te înveninează.

În final persoana care nu se poate bucura de viaţă şi nu poate fi fericită eşti tu.

Poţi învăţa din iubirea şi iertarea mesianică.

Eu am învăţat că deşi greşesc în fiecare zi şi merit să fiu pedepsită, în fiecare zi mă minunez şi mă bucur că Dumnezeu nu se răzbună pe mine şi nici nu mă ceartă sau să mă pedepsească. Despre iertare am scris un alt articol numit „Iubire şi iertare”.

Pe tine ce te împiedică să fii fericit?

Dacă ştii şi alte motive care te împiedică să fii fericit poţi să le scrii într-un comentariu. În felul ăsta învăţ şi eu din experienţa şi cunoştinţele tale.






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

ABILITATEA DE A MANAGERIA BANII

money, money, money

 

La Hotelul X, de mâna a doua, din oraşul Galaţi a venit într-o seară un cetăţean străin ca să se cazeze pentru o noapte. Ajuns la recepţie, spune:

Străinul: “Bună seara, aş dori şi eu o cameră să dorm în noaptea asta. Cât costă?”

Recepţionerul: “100 euro”

Străinul: “ Aş putea mai întâi să merg să văd camera, dacă îmi place?”

Recepţionerul: „Sigur ca da”

Lasă străinul 100 de euro la recepţie, ca garanţie şi urcă să vadă camera.

Recepţionerul ia cei 100 de euro primiţi şi merge peste drum la Restaurantul Y şi spune patronului: “ Uite suta de euro pe care ţi-o datorez de o lună de zile”

Patronul restaurantului: “În sfârşit!” Ia acei 100 de euro şi pleacă la poliţistul care îşi făcea rondul în zonă şi îi spune: “Uite cei 100 de euro de pe amenda de luna trecută”

Poliţistul: “În sfârşit!” Ia şi el banii şi merge la prostituata din colţul străzii şi ii spune: “Uite cei 100 de euro pe care ţi-i datorez”.

Prostituata: “În sfârşit!” ia şi ea banii şi se duce la Hotelul X şi spune: “Uite cei 100 de euro pe care ţi-i datorez pe cazarea de luna trecută”.

Apoi, la puţin timp după ce a ajuns prostituata cu banii la hotel, coboară cetăţeanul străin cu un aer nu foarte mulţumit.

Străinul: “Domnule, nu cred ca voi rămâne la dvs la hotel în noaptea asta. Condiţiile nu sunt tocmai pe gustul meu. Vă rog să-mi daţi înapoi cei 100 de euro”.

Recepţionerul: “Sigur ca da, nu e nicio problemă, dar vă rog să mai treceţi pe la noi că ne-aţi deblocat economia”.

 

Se ştie că banii circulă şi trec foarte uşor dintr-o mână în alta.

Există şi un mit în care se spune că unii au toţi banii din lume şi pentru alţii nu mai rămân bani. De fapt, experţii financiari spun că dacă o persoană are bani, alte persoane din jurul ei o duc bine, pentru că cel care are bani merge şi face cumpărături de produse şi servicii de calitate pe măsura gustului propriu. De exemplu, îşi poate cumpăra o casă, apoi îşi cumpără mobilă, sau îşi cumpără maşină, sau merge în călătorii prin intermediul agenţiilor de turism. Ca să nu mai spunem că îşi cumpără haine, încălţăminte, bijuterii, alte accesorii, mâncare etc. Tot ceea ce îşi cumpără acea persoană cu bani, pentru a-şi spori confortul propriu îi ajută şi pe alţi oameni să trăiască mai bine.

Diferenţa mare, este că oamenii care gândesc că e criză, fac tot posibilul să scape repede de bani (din cauza mentalităţii lor, că sunt fără bani). Iar cei care de obicei au bani, au mintea setată ca banii să se întoarcă înapoi la ei, indiferent ce ar face. Aşa se face că cei care gândesc în termeni de criză muncesc din greu pentru bani, abia îi văd şi nu înţeleg mare lucru din folosinţa lor. Oamenii care gândesc în termeni de bunăstare financiară, nu numai că folosesc banii, dar îi fac să se şi întoarcă la ei pentru că au descoperit sisteme care fac banii să facă alţi bani.

Sunt persoane care spun „nu mă interesează banii”. Celor care gândesc şi spun aceste cuvinte, Harv. T. Ecker (Secretele mintii de milionar) le-ar spune „Lasă-mă să ghicesc, eşti falit. De unde ştiu? Păi dacă, ai spune aceleaşi cuvinte despre iubitul/a ta, ar mai rămâne alături de tine? Banii cum să rămână? Se duc la cei care sunt interesaţi de ei şi care le înţeleg limbajul şi caracteristicile”.

M-am gândit că există o paralelă (o asemănare) între modul în care oamenii înţeleg limbajul banilor şi ştiu să îl folosească şi modul în care oamenii înţeleg limbajul câinilor (animalele pe care le cresc cu mai mult sau mai puţin drag). În tipologia pe care am descris-o mai jos nu este obligatoriu ca cei cu un anumit tip de gândire financiară să şi posede un câine. Eu am făcut doar o asemănare între tipul de gândire şi comportament al oamenilor faţă de bani şi câini.

Am găsit câteva tipuri de persoane, din acest punct de vedere:

 

  • Tipul omului înstărit, (care ştie să-şi dreseze câinele), (care înţelege limbajul banilor şi-i pun să lucreze pentru ei sa facă alţi bani). Vedem uneori în filme şi ne minunăm de ceea ce fac unii câini pentru stăpânii lor, au grijă să se trezească dimineaţa, să pornească expresorul de cafea, să pregătească baia stăpânului, apoi îi trage cuvertura şi îl ajută să se trezească. Mai mult, identifică un infractor, ia mirosul unei persoane, ştie dacă persoana e prietenă sau duşmană stăpânului, dacă e bine intenţionată etc. În cursul zilei îl apără de potenţiali duşmani, de parcă el ar fi „capul” în tot ceea ce face. Adevărul este că stăpânul ştie atât de bine să îl dreseze că îl poate determina să muncească în locul lui. La fel se întâmplă şi în comportamentul experţilor cu banii. Îi investeşte în acţiuni, în societăţi, în proprietăţi în tot felul de afaceri care să-l ajute pe el să câştige mult mai mulţi bani. De remarcat este că atât câinele cât şi stăpânul sunt foarte fericiţi.
  •  Tipul celui care ştie să dea câteva comenzi câinelui (clasa mijlocie a societăţii). Sunt persoane care au învăţat câteva comenzi de dresaj a cânelui şi îl pun să aducă băţul, mingea, să se rostogolească, să stea, să facă tumbe şi alte giumbucluşuri. La fel şi cu banii, sunt oameni care au ceva cunoştinţe, ştiu cât de cât valoarea banilor, câştigă mai mulţi bani, fac şi mici investiţii, dar tot ei sunt cei care muncesc din greu pentru bani, apoi banii (câinele) sunt doar pentru distracţii, confort şi bună dispoziţie.
  • Tipul angajatului cu salarii mici (clasa săracă a societăţii). Această categorie de oameni, e ca majoritatea care au un câine dar pentru care ştiu doar câteva comenzi: „Na cuţu!” (câinele vine fericit să-şi primească mica porţie de mâncare), „Taci!, Marş de aici!” (când vin musafiri, câinele e gonit şi pleacă cu coada între picioare). La fel se poartă şi cu banii, se bucură când ia salariul (mica lui porţie pe luna aceea), apoi îi împrăştie pe datorii şi alte necesităţi după care dau mărunţel din buze. Nici câinele, nici stăpânul nu sunt fericiţi decât parţial, atunci când îşi primesc porţia lor.
  • Tipul celui care nu are (venit) niciun fel de câine. Se teme de orice fel de câine şi de orice formă de posedare a banilor.
  • Tipul celui care câştigă la loto (cel ce creşte un câine dintr-o rasă mai puternică decât el). Sunt persoane care cresc câini din rase puternice, îi cresc de mici, dar neavând instrumentele şi metodele de dresaj, atunci când câinii se fac mari, devin mai puternici decât stăpânii. Aceştia încep să se teamă de propriul câine, nu-l pot stăpâni şi în cele din urmă recurg la eutanasierea câinelui. La fel se întâmplă şi cu banii. Joacă la loto în speranţa că o să câştige, iar când câştigă, pentru că nu au educaţie financiară, nu ştiu ce sa facă cu ei. Se tem să nu fie jefuiţi, să nu fie omorâţi din cauza banilor, încep să nu mai doarmă bine noaptea şi în cele din urmă îi împrăştie şi ajung la fel de săraci ca înainte de a câştiga.

De curând am văzut pe facebook o poză care primea multe like-uri.

banii

Mi-am dat seama că acesta este un mod de gândire a persoanelor fără educaţie financiară. Cei care au educaţie financiară şi au mintea setată pe câştig, pe profit, şi care sunt bogaţi, gândesc exact invers.

banii2

Eu mărturisesc că sunt din categoria celor care ştiu doar câteva aspecte legate de bani, dar continui să învăţ şi sunt permanent interesată de ei.

Câteva dintre cărţile de educaţie financiară citite sunt:

Secretele mintii de milionar

De la idee la bani

Conducta de milioane

Robert Kiyosaki Tata bogat tata sarac

Cadranul banilor

Tu ce fel de persoană eşti? Care este relaţia ta cu banii?

Vestea bună este că totul se poate învăţa şi deprinde, inclusiv limbajul banilor, sau al câinilor (daca asta preferaţi), inclusiv setările mentale care fac ca banii sa vină la noi nu doar să plece.

 

Aştept comentariile tale pe email sau pe blog.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

SINDROMUL GÂNDIRII ACCELERATE

 

Ti s-a întâmplat vreodată că în timp ce te ocupi de o anumită lucrare care îţi solicită mintea, să simţi că la un moment dat gândurile parcă au luat-o razna şi în loc să te concentrezi pe ceea ce ţi-ai propus, te gândeşti la cu totul altceva?

Mie mi se întâmplă frecvent.

Mi se întâmplă când vreau să rămân concentrrată la un articol despre care vreau să scriu, când sunt la rugăciune, când vorbesc cu cineva despre o anumită temă etc.

Pur şi simplu, mintea mea o ia razna, sare de la un subiect la altul, de la o idee la alta.

Nu apuc să structurez și să notez o idee care mi-a venit că mintea fuge la altceva care pare mult mai valoros, mai important. Și mă trezesc gândind la subiecte care nu au absolut nicio legătură cu ceea ce făceam.
Când vorbesc cu cineva şi îmi zboară gândul de la o idee la alta, am impresia că trebuie să și vorbesc despre acea nouă idee, altfel e posibil să o uit.

Însă în felul ăsta se produce o deviere a minţii de la un subiect la altul, o deviere a conversaţiei care creează confuzie persoanei cu care vorbesc.
Uneori e un adevărat amalgam de gânduri în mintea mea şi tratează teme sau subiecte diferite, dar toate în acelaşi timp.

Iniţial am crezut că este doar un aspect legat de modul de gândirea al femeilor şi al bărbaţilor.

Rodica Ojog-Braşoveanu spunea într-o carte că bărbaţii au mintea organizată pe fişiere, pe sertare şi că atunci când tratează o problemă au doar un singur fişier deschis.

De aceea dacă te adresezi unui bărbat care are de efectuat o activitate nouă, s-ar putea să nu te audă, să nu fie atent la ce vrei să-i transmiţi pentru că mintea lui se organizează altfel.

Dar noi femeile gândim şi vorbim de parcă avem toate sertarele scoase și deschise în acelaşi timp.
Apoi am observat că acest fenomen este prezent şi la elevi.

Fie întrerup procesul de predare punând întrebări care nu au legătură cu lecţia.

Fie, dacă sunt într-un examen sau la o testare, încep să aibă diferite preocupări, se uită pe fereastră, analizează diferite obiecte.

Atunci le atrag atenţia că ar trebui să fie atenţi la ce au de lucru.

Ei îmi spun că aşa se gândesc ei la tema respectivă.

În continuare le spun că acea nouă activitate este o distragere a atenţiei şi se vor trezi gândindu-se la altceva decât la ce au de lucru.

 

Dar niciodată până acum nu m-am gândit că acesta este un sindrom care afectează o bună parte din populaţia globului.

Despre ce este vorba?

 

Despre acest sindrom vorbeşte Augusto Cury, autorul cărţii „Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi”.

El spune că: „A gândi e excelent, însă a gândi prea mult este foarte rău” .
De asemenea, afirmă că Sindromul gândirii accelerate, pe care îl prescurtează SGA este o boală a perioadei contemporane, prin care oamenii nu se mai pot concentra asupra unei singure idei, ci mintea lor face salturi de la un subiect la altul, de la o activitate la alta cu viteze foarte mari.

Cum se manifestă?

Persoanele afectate de acest sindrom se simt obosite chiar dacă nu au făcut efort sau exerciţii fizice pentru că acest proces de gândire accelerată consumă foarte multă energie a creierului.

Nu pot dormi suficient, detestă activităţile de rutină, uită, nu se pot concentra, sunt sensibile, stresate, agitate, neliniştite şi cu tendinţe de iritabilitate.

O persoană cu SGA nu reuşeşte să-şi administreze gândurile şi să-şi liniştească mintea.

Care sunt cauzele Sindromului Gândirii Accelerate?

Autorul menţionează trei cauze principale:
1. Numărul mare de stimuli vizuali şi sonori oferiţi de televizor.

Fără a face referire la calitatea şi conţinutul programelor, autorul spune că de exemplu la televizor sunt prezentate cam 60 de persoane într-o oră.

La care se adaugă diversitatea de culori şi de sunete.

Toate acestea distrag mintea și nu-i permit să rămână focusată pe un singur aspect.

Din tot ceea ce am citit până acum s-ar părea că rata de atenție pe un subiect a scăzut la câteva secunde.

Dacă persoana / filmul/ viseoclipul / cartea nu prezintă un interes fenomenal de la bun început, atenția celui care urmărește este rapid întreruptă.
2. Excesul de informaţie.

Cu toţii suntem bombardaţi cu cantităţi imense de informaţie.

Atât elevii prin materiile foarte încărcate în noţiuni şi conţinut didactic, cât şi noi adulţii prin intermediul diferitelor surse de informare (cursuri, cărţi, internet, muzică, filme etc).
3. Politica de consum şi a excesului de culori care îngreuează interiorizarea.

 

Care sunt consecinţele?

Pe măsură ce creşte viteza de producere a gândurilor, scade capacitatea de concentrare şi crește anxietatea.

Anxietatea produsă de acest sindrom la o persoană, generează nevoia de un număr şi mai mare de stimuli în încercarea de a se calma.

Asta înseamnă că persoanele afectate de SGA sunt dependente de generarea de noi şi noi stimuli.

Aşa încât pentru o persoană care are acest sindrom, o activitate rutinieră o face să se gândească că nu are nimic de făcut, că nu este utilă.

Pe cine afectează?

 

Afectează mare parte din populaţia globului, atât populaţia tânără cât şi populaţia adultă.

Autorul susţine că populaţia adultă este chiar mai afectată decât populaţia tânără pentru că, pe lângă excesul de stimuli de la televizor, această categorie de populaţie are o activitate intelectuală mai intensă, gândeşte mai mult şi îşi face mai multe griji.

Ameninţarea cea mai mare pentru calitatea vieţii omului modern nu este munca sa, nici competiţia, nici munca peste program sau presiunile sociale, ci excesul de gândire. SGA compromite sănătatea psihică sub trei forme:
• amintirea excesivă a ceea ce a fost în trecut – ceea ce dezvoltă sentimente de vinovăţie;
• preocupări şi griji legate de problemele existenţiale
• suferinţa prin anticipaţie”. (Augusto Cury – Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi)

Cum îl reducem?

• Prin reducerea timpului petrecut la televizor, reducem numărul de stimuli care favorizează SGA.
• Prin controlul gândurile noastre, avem grijă de calitatea vieţii noastre.
• Prin controlul emoţiilor noastre din prezent avem grijă de viitorul nostru emoţional şi putem determina gradul de linişte, de calm, de fericire. Dacă ai nevoie de strategii prin care să îți controlezi emoțiile, te invit să participi la un seminar gratuit sau să achiziționezi cartea cu titlul Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea! În această carte, înveți să accesezi și să lucrezi cu anumite tehnci de eliberare emoțională, care te ajută și asupra acestui Sindrom al Gândirii Accelerate.
• În cadrul procesului de predare, cu cât profesorul foloseşte metode prin care elevul este antrenat emoţional, cu atât creşte capacitatea de concentrare şi implicare şi scade viteza de gândire, iar învăţarea este favorizată.
• Prin folosirea muzicii ambientale în procesul de predare sau de învăţare. Aceasta linişteşte şi favorizează formarea emoţiilor pozitive.
• Prin reducerea cantităţii de informaţie pe care o primim prin diverse canale.
• Prin participarea la proiecte sociale se dezvoltă responsabilitatea socială şi se reduce anxietatea dată de activităţi de rutină.

 

Dacă ți-a plăcut acest material și îl consideri util și altora, ale căror gânduri fug de la un subiect la altul cu viteze supersonice, care nu se pot concentra pe o idee, fă-le un bine și distribuie acest articol! Mulțumesc!

Astept comentariile tale legate de acest subiect pe blog sau pe email

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber