Pe perioada sarcinii, de câte ori a fost nevoie să mă internez pentru nişte investigaţii şi analize am primit ca medicaţie, calmante. La început nu am comentat în faţa medicilor, dar m-am întrebat de ce să iau calmante dacă nu am dureri? Fiind sub formă de tabletă, nu le-am luat (da, am sărit peste sfatul medicilor).
„Încă nu am ajuns?… Încă nu am ajuns?… Mai avem mult?… Când ajungem?, întreba Măgăruşul într-una în timp ce el, Shrek şi Fiona se îndreptau către Regatul Foarte Foarte Îndepărtat.
_Măgarule, încetează odată! strigă la el Shrek.
Măgăruşul tăcu preţ de câteva secunde apoi iar începu: Mai avem mult?… Când ajungem?…”
(Filmul Shrek 2)
Când vedem filmul, ni se pare foarte amuzantă scena.
În cartea lui, „Pregătit pentru succes”, autorul Jeff Keller spune că pe când era copil şi el făcea la fel şi obişnuia să-şi întrebe permanent părinţii de câte ori mergeau în vreo călătorie mai lungă.
Acum câteva zile am publicat prima parte a articolului Obiceiuri mici şi zilnice care ne schimbă viaţa. Între acestea am vorbit despre:
Obiceiul de a ne îngriji frumuseţea zilnic şi seara şi dimineaţa
Obiceiul de a adresa vorbe frumoase şi complimente celor din jur. Pentru cei care nu au citit articolul îl găsesc aici
Ai citit vreodată toată Biblia de la un capăt la altul?
Probabil o să spui că e cam groasă. Aşa e. Are cam 1400 de pagini sau mai mult. Depinde de cât de mare scrie.
Ai auzit vreodată expresia „Cum mănânci un elefant? Bucată cu bucată”.
Pe când eram studentă am găsit scris într-o carte că dacă citeşti un sfert de oră pe zi, parcurgi întreaga Biblie într-un an de zile. Aşa că am pus în practică această strategie, încă de pe atunci şi am reuşit să citesc toată Biblia. Şi nu doar odată. Ci de câteva ori, adică în câţiva ani la rând.
La ce mi-a folosit?
În urmă cu mai mulţi ani, la sfârşitul unei ore de pregătire suplimentară în şcoală pentru Olimpiada de geografie, un elev de clasa a 8-a m-a întrebat:
„Doamna, de ce se uită femeile la telenovele?”
„Pentru că nu se simt iubite de soţii lor” a venit răspunsul meu. Băiatul a fost şocat de răspunsul meu. Reacţia lui a fost de a-şi trage umerii înapoi ca pentru a-şi îndrepta coloana vertebrală şi ochii lui au început să se mişte rapid spre stânga şi spre dreapta ca şi cum căuta în memorie să vadă dacă e adevărat ce spun. În orice caz nu a mai spus nimic.
Prima dată am auzit această expresie în filmul „Sunetul Muzicii” şi mi s-a părut a fi o expresie foarte interesantă şi foarte frumoasă, chiar mult mai frumoasă, decât obişnuita vorbă românească „orice şut în… e un pas înainte”. De atunci am mai auzit-o şi întâlnit-o şi în alte situaţii.
Chiar de curând am găsit-o pe unul din blogurile de dezvoltare personală, în care autorul blogului spunea că uneori suntem atât de şocaţi şi de deranjaţi de uşa care s-a închis în spatele nostru că nu o mai vedem pe cea care tocmai se deschide.
Psihologie
Acum în perioada Paştelui am remarcat că pentru aceleaşi servicii unii oameni au sentimente de recunoştinţă în timp ce alţii au o profundă nemulţumire legat de tot ceea ce beneficiază.
Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. (Ioan 3, 16)
