AI GRIJĂ CE RĂSADURI PLANTEZI PE CREIER

rasaduri pe creier
Zilele trecute am fost la Biserică şi am auzit două pilde care sunt foarte adevărate atât din punct de vedere religios, cât şi al dezvoltării personale.
Aceste pilde sunt legate între ele prin mesajul pe care îl transmit. Şi m-am gândit să fac un articol despre ele pentru ca un număr cât mai mare de oameni să afle despre ele.

Prima pildă: Oile merg la păscut şi mănâncă iarba pe care o găsesc. La prânz când este prea cald, se retrag de la păscut şi încep să rumege ceea ce au mâncat.

Pilda a doua: Moara macină ceea ce-i pui. Dacă pui grâu, obţii făină de grâu, dacă pui secară, obţii făină de secară, dacă pui porumb, obţii mălai. Iar dacă pui pietre, obţii, pietre mărunţite.

La fel se întâmplă şi cu mintea umană.

Ce plantezi aia culegi

Imaginează-ţi mintea umană ca pe o tarla. Ca pe o bucată de pământ pe care trebuie să pui diverse răsaduri. Răsadurile nu sunt altceva decât ceea ce în mod conştient alegi să asculţi, să înveţi şi să te modeleze.
Să ne uităm un pic la oamenii din jur şi să-i ascultăm ce spun:

• Cei care merg la Biserică şi citesc cărţi religioase, vorbesc despre Dumnezeu, despre minunile lui şi despre diferite înţelesuri ale Bibliei sau Sfintei Scripturi. Sunt veseli, dar fără să râdă în hohote şi parcă o lumină izvorăşte din interiorul lor. Ai impresia că aceşti oameni radiază o pace şi o bucurie sufletească. Au ţinute cuviincioase, şi vorbele parcă le sunt proaspăt scoase din cuptor, sunt calde şi prietenoase. Pentru unii, aceşti oameni care citesc cărţile sfinte şi vieţile Sfinţilor şi care vorbesc permanent de Dumnezeu sunt nişte fanatici. Pentru alţii sunt nişte modele demne de urmat.

• Cei care citesc cărţi de gândire pozitivă, gândesc pozitiv şi-i învaţă şi pe alţii să gândească la fel. Vorbesc despre gândirea pozitivă. Privesc încrezători spre viitor. Pentru ei, problemele sunt provocări sau chiar oportunităţi. Îi vezi zâmbind şi fiind fericiţi pentru că aleg să fie fericiţi. Pentru că aleg să gândească pozitiv. Aleg să vadă partea bună a lucrurilor sau partea plină a paharului. Pentru mulţi, ei sunt doar nişte visători care ignoră problemele şi greutăţile vieţii, dar ei ştiu că nu le ignoră, ci le înfruntă cu atitudinea omului conştient că le poate învinge.

• Oamenii de afaceri şi cei ce citesc cărţi despre bani vorbesc despre bani şi despre câte posibilităţi de a-i multiplica au. Ei sunt modele pentru cei ce vor să câştige bani sau sunt surse de plictiseală dacă se întâmplă să fie în apropierea celor care nu sunt interesaţi de bani. Pe ei îi auzi adesea spunând. „banii nu sunt cel mai important lucru în viaţă, dar lipsa sau prezenţa lor afectează multe dintre lucrurile importante ale vieţii”. Sau cum spune un cântec românesc cântat de Andra, „Banii n-aduc fericirea, dar te-ajută să-ntreţii iubirea”.
• Cei care se uită la filme de groază vorbesc doar despre monştri, despre vampiri şi cine mai ştie ce alte grozăvii. Sunt persoane speriate că cine ştie ce li se poate întâmpla.

• Ce-i care citesc poveşti îşi reprezintă multe aspecte ale vieţii sub forma unor poveşti. Au voci calde şi melodioase şi parcă tot ce-ţi spun te unge la suflet.
• Cei care citesc cărţi şi articole de specialitate, vorbesc de specialitatea respectivă, de ceea ce au mai aflat în acele cărţi sau materiale ştiinţifice. Dacă te afli în preajma lor şi eşti de altă specializare s-ar putea să te plictiseşti. Sau ai putea să supraevaluezi inteligenţa lor. Dar dacă ei citesc şi se informează doar despre ştiinţa respectivă, nu-i normal să fie nişte experţi în domeniu?

• Cei care se uită la filme de acţiune vorbesc despre arme, împuşcături, condus cu viteze foarte mari (ca la curse). Sunt nervoşi, agitaţi şi permanent puşi pe harţă. Au impresia că toţi oamenii sunt violenţi şi soluţia pentru a supravieţui este să fii tu însuţi foarte violent.
• Cei care se uită la diferite show-uri, povestesc despre acestea şi despre glumele mai mult sau mai puţin deşănţate auzite la televizor. Se cred haioşi că spun glume pe care nu le ştiu cei ce nu urmăresc programele respective.

• Cei care se uită la emisiuni sportive, vorbesc de rezultatele sportivilor şi de munca lor.
• Cei care se uită la ştiri se îngrozesc să mai iasă din casă (mai ales seara după anumite ore), şi nu vorbesc decât despre nenorocirile auzite, de modul în care preşedintele l-a criticat pe nu ştiu ce demnitar şi invers. Aceşti oameni sunt stăpâniţi de teamă şi de neîncredere. Se aşteaptă la pericol şi tragedii la fiecare pas. Şi pentru că au aşteptări atât de negative, au parte de asemenea întâmplări foarte negative. Dar întotdeauna e altcineva vinovat. Oricine altcineva, inclusiv Dumnezeu, numai ei nu. Pentru ei singura realitate este cea prezentată pe micul ecran sub formă de crime, jafuri şi alte orori. Refuză să mai accepte alta.

Ce pui în minte ta nu-ţi poate lua nimeni

Mi-amintesc că într-una din cărţile sale, Robert Kiyosaki spune că unei cunoştinţe de-a lui i s-a întâmplat să fie jefuită. Hoţii i-au spart casa şi i-au luat… ce? Televizorul, laptopul, sistemul audio, bani şi alte câteva bunuri. Dar nu s-au atins de o singură carte din bibliotecă. De ce? Păi ce să facă hoţii cu cărţile? Eventual să le vândă la anticariat să obţină alţi bani. Că doar n-o să le citească. Dacă le-ar citi ar afla informaţii foarte valoroase, cum ar fi cele legate de modul în care cunoştinţa lui Robert Kiyosaki a făcut acei bani. Iar faptul că avem o bibliotecă imensă, nu garantează că o avem şi în cap. Până nu citim cartea, nu intră singură în mintea noastră.

Ce pot să-ţi fure hoţii? Să-ţi spargă conturile bancare şi să-ţi lichideze conturile de bani, să-ţi fure bunurile materiale din casă, să-ţi fure identitatea şi să treacă drept TU. Dar nu-ţi pot fura ce se află în mintea ta. Pentru că altfel ar fi la fel ca tine. Şi dacă tu eşti o persoană religioasă şi citeşti cărţi pentru îmbogăţirea sufletului, hoţii, ar deveni şi ei mai bogaţi sufleteşte şi mai cinstiţi. Dacă eşti o persoană care citeşte cărţi despre gândire pozitivă sau despre bani şi hoţii ţi-ar fura ce e în mintea ta, ar deveni şi ei la fel de buni ca tine şi nu ar mai avea nevoie să-ţi fure bunurile materiale. Pentru că ar şti şi ei ce şi cum să facă.

Am citit în atâtea cărţi (şi cred că este adevărat) că este dovedit ştiinţific următorul contrast. Dacă un om câştigă la loto o sumă foarte mare, în câţiva ani ajunge mai sărac decât înainte de câştig. Pentru că nu are mintea formată să manipuleze sume atât de mari. Iar oameni de afaceri milionari sau chiar miliardari care din diferite motive au pierdut toată averea, în câţiva ani şi-au revenit. Pentru că mintea lor a fost cea care a creat acea avere.
Eu am citit despre miliardarul Donald Trump că a fost la un moment dat în pericol de a da faliment şi apoi şi-a revenit şi chiar şi-a mărit averea.

Concluzia:

Aşa cum moara macină ce-i pui în ea, cum oaia rumegă iarba pe care a mâncat-o, aşa şi omul e frământat de gânduri legate cu ceea ce intră în mintea lui. Şi despre ce-l frământă în minte, despre aia va şi vorbi.

Exerciţiu:

Fă un grafic cu ceea ce intră în mod frecvent în mintea ta. Ce fel de informaţie? Analizează cum te afectează informaţia care intră în mintea ta. S-ar putea să nu fie deloc aşa cum am scris eu în acest articol. S-ar putea să fie altceva decât cele scrise de mine aici.
Te aştept să-mi spui.
*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

Fanica Rarinca

Profesor de Geografie din anul 2000 în orașul Galați. Am început un proces de dezvoltare personală în anul 2010. În 2014 am deschis acest blog. Am scris câteva cărți de dezvltare personală: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea, Iertarea (publicată doar pe Amazon.com) precum și cărți de literatură cu conținut de dezvoltare personală, Guru și Ciocârlia pentru copii și Mica Stea Portocalie pentru adolescenți și adulți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.