La sugestia doamnei editoare, partea introductiva a cartii este un argument.
Pe vremea când eram copil, în manualul de Citire, era o poveste care suna cam aşa:
„Era un tată şi avea un băiat. Şi era tare obraznic băiatul. Şi oricât îl certa tatăl, băiatul tot nu se îndrepta. Într-o zi tatăl se hotărăşte că singura metodă prin care să-i arate băiatului ce grozăvii a făcut, este să bată un cui în uşă la fiecare obrăznicie a băiatului. Şi la un moment dat, băiatul şi-a văzut tatăl cum bate cuie în uşă şi pentru că nu înţelegea, şi-a întrebat tatăl:
-Tată, de ce baţi cuie în uşă?
-De fiecare dată când tu faci o faptă rea, când eşti obraznic, când nu mă asculţi, eu bat un cui în uşă.
Anii au trecut şi tatăl a continuat să bată cuie în uşă la fiecare faptă mai neplăcută a băiatului. Uşa a ajuns să aibă atâtea cuie, că nu mai aveai loc unde să pui degetul.
Băiatul crescuse deja şi se hotărăşte ca acum să facă fapte bune şi la fiecare faptă bună să scoată din uşă câte un cui.
Zis şi făcut. A început băiatul să facă fapte bune, la început mai greu, mai şi greşea, apoi a început să le facă tot mai bine. Şi de fiecare dată scotea alt cui din uşă.
Până la urmă, după mai mulţi ani, a reuşit şi a scos şi ultimul cui din uşă. Îl cheamă pe bătrânul său tată şi-i arată mândru:
-Uite, tată, am reuşit! Am făcut atâtea fapte bune că am scos toate cuiele din uşă. N-a mai rămas niciunul!
Tatăl lui se uită la uşă, apoi cu tristeţe spune:
-Dar găurile?”
Această poveste pe care o citeam în manualul de Citire din clasele I-IV, voia să ne spună cât suferă părinţii atunci când copiii nu-i ascultă.
În această carte n-o să-ţi spun ce găuri rămân în uşa sufletului unui părinte. Ci, o să-ţi spun ce găuri şi ce răni apar în uşa sufleţelului unui copilaş ori de câte ori părintele vine nervos şi „stresat de la muncă” şi îşi revarsă nervii asupra copilului (chipurile obraznic), doar pentru că acesta este mai mic, mai neajutorat şi nu se poate apăra. În această carte o să citeşti despre modurile în care, fără voie, adulţii îi rănesc pe copii.
Copiii de azi, sunt adulţii de mâine, aşa cum copiii de ieri sunt adulţii de azi. Modul în care un copil este rănit de către adulţi, se răsfrânge asupra felului în care acel copil, ca adult, reuşeşte în viaţă sau îi răneşte la rândul lui pe alţii.
Cuvintele pe care le-a auzit pe când era copil s-ar putea să-l marcheze pentru tot restul vieţii.
Multe dintre cuiele pe care le-au bătut părinţii în uşa sufletului unui copil, pe motiv că acesta nu e cuminte, nu e aşa cum ar trebui, lasă urme serioase. Şi chiar dacă la suprafaţă, par ok, ca nişte răni vindecate, în interior pot ascunde adevărate pungi de puroi, care infectează viaţa copilului şi a viitorului adult.
Dacă părintele îşi ceartă copilul şi pentru că vrea să-l protejeze, îi spune să nu vorbească cu străinii, pentru că oamenii sunt răi, te leagă, te pun în sac sau într-o maşină neagră şi te răpesc. Te duc şi te taie bucăţi şi te vând ca organe. Acest copil, ajuns adult, peste ani de zile, s-ar putea să nu mai ştie la nivel conştient că străinii sunt răi şi te răpesc. Dar s-ar putea să nu aibă curaj să se apropie de străini, să poarte o discuţie cu altcineva pe care nu-l cunoaşte deja foarte bine. Şi s-ar putea să nu ştie exact de ce nu reuşeşte să îşi depăşească această frică de a aborda alte persoane. Ştie doar că, pentru el, să discute cu străinii reprezintă o senzaţie de groază. De parcă ar fi într-un pericol. Ştie că este o prostie, dar nu se poate controla, nu-şi poate stăpâni senzaţia aceea de frică teribilă.
Atunci când copilul face exact ce i s-a spus să nu facă şi părintele îi pune copilului, pe un ton răstit, întrebarea „De ce ai făcut asta? Ţi-am spus să nu mai faci asta?”, copilul începe să se simtă vinovat. Nu are cuvinte să spună, dar o citeşti pe faţa lui. Iar el a fost curios, n-a făcut asta pentru că a vrut să-şi supere părintele ci, tocmai pentru că era fructul interzis de o regulă stupidă a părintelui. Şi voia să pună şi ele mâna pe ceea ce pune mama şi tata. Acest copil, care primeşte zilnic astfel de întrebări, şi zi de zi se simte vinovat, s-ar putea ca la vârstă adultă, să-şi manifeste vinovăţia:
- fie la orice pas, la orice eveniment, care poate nu are legătură cu el (vina supravieţuitorului, vina că el stă aşezat pe scaun în autobuz şi alţii stau în picioare, vina că prietenului i s-a întâmplat ceva etc.),
fie sub forma,
- Ce-ai spus!? Adică, vrei să spui, că eu sunt vinovat? Mai spune odată şi te calc în picioare!
Ori de câte ori întâlneşti persoane adulte care se poartă urât, care nu cred că sunt suficient de bune, care se învinuiesc pentru orice, care se luptă cu diferite dependenţe, care sunt violente, înseamnă că acele persoane, pe când erau copii, au avut un alt adult (părinte, profesor) care le-a bătut cuie în uşa sufletului. Şi acele cuie au lăsat răni adânci.
Din fericire, există remedii.
Există tehnici prin care să te eliberezi de toată energia negativă din jurul unui cui care ţi-a fost bătut în suflet pe când erai copil.
În această carte o să-ţi vorbesc despre aceste tipuri de răni, despre astfel de tehnici, dar şi despre câteva idei prin care să redescoperi starea naturală de fericire.
Pentru că foarte mulţi oameni caută soluţii de moment şi pastile minune care să le rezolve situaţiile neplăcute.
Dar este dovedit că astfel de soluţii rapide nu există.
Fericirea sau nefericirea actuală nu este rezultatul unei singure întâmplări, ci este rezultatul unui proces.
A fost un proces lung în care tu ca persoană ai avut diferite gânduri (pozitive sau negative), anumite trăiri şi stări sufleteşti, ai luat anumite decizii şi ai acţionat în consecinţă.
Adesea acţiunile sunt în directă concordanţă cu gândurile şi stările interioare. Toate acestea au condus la starea actuală, fie de fericire, fie de nefericire.
Dacă astăzi eşti nefericit, e nevoie de un întreg proces, poate la fel de lung ca cel care te-a adus aici, să ajungi înapoi la starea de fericire.
De ce e nevoie să îţi aminteşti cum să fii fericit?
Pentru că în mod natural firea omului este pozitivă. Dumnezeu l-a creat pe om să fie fericit şi să se bucure de tot ce primeşte.
Dar din cauza suprasolicitărilor de orice fel, a presiunii sociale şi personale, a diferitelor griji şi neîmpliniri sau chiar necazuri, omul a uitat cum să fie fericit.
„Fericirea, împlinirea este eterna stea pe care o urmărim. Până la urmă fericirea este ceea ce caută majoritatea oamenilor, este ceea ce stă în spatele a tot ce facem. În final facem tot ceea ce facem zi de zi ca să devenim fericiţi – atât noi cât şi oamenii la care ţinem – deşi ideea de fericire va însemna ceva diferit pentru fiecare.”
Florin Roşoga
Materialul este structurat pe nouă părţi şi cuprinde idei simple şi exerciţii precum şi anexe cu tehnici de lucru pentru eliberare de răni.
- Modalităţi de a percepe fericirea.
- Cinci modalităţi prin care ne apărăm faţă de fericire şi prin care ne blocăm într-o stare de nefericire.
- Fericirea în relaţia cu tine însuţi.
- Fericirea în relaţia cu alţii.
- Fericirea în relaţia cu sănătatea.
- Fericirea în relaţia cu timpul.
- Fericirea în relaţia cu banii.
- Fericirea în relaţia cu munca şi vocaţia ta.
- Anexele 1-6 cuprinde tehnici pentru eliberare de răni.
„Fericire cuprinde cinci părţi. O parte este luarea hotărârilor corecte; a doua este sănătatea trupească şi simţuri bune; a treia este reuşita în ceea ce întreprinzi; a patra este reputaţia printre oameni; şi a cincea abundenţa de bani şi de bunuri folositoare în viaţă.” (Platon)
Cu drag,
Fani Rarinca
