(sau 16 lecţii uimitoare pe care le-am învăţat de la bebeluşul meu)
Sunt persoane care se plâng că e greu să creşti un bebeluş. Alte persoane se exprimă în termeni de „e un chin să creşti un copil”.
Alţii se bucură de prezenţa şi creşterea unui bebeluş.
Iar alţii consideră că chiar şi de la ei, poţi să înveţi câte ceva, dacă ţi-ai propus să înveţi. Pentru că învăţarea este un act de voinţă.
Mulţi elevi merg la şcoală, dar nu toţi învaţă. Şi nu mă refer doar la şcoala cu săli de clasă, elevi şi bănci, ci inclusiv la şcoala vieţii. Mulţi oameni au probleme, dar nu toţi caută sau găsesc soluţii. Şi chiar şi mai puţini învaţă din ele. Mulţi oameni citesc cărţi doar ca să se poată lăuda cât de mult citesc, dar puţini sunt cei care caută să extragă perle de înţelepciune din ele. Mulţi oameni se uită la filme, dar foarte puţini învaţă ceva din ele.
Eu sunt de un an mamă cu normă întreagă (mă rog, pe perioada celor doi anişori de concediu plătit) şi zi de zi fac slalom printre cărţile de dezvoltare personală, eventual scrierea unor articole pe blogul meu activităţi casnica şi îngrijirea copilului.
Citesc şi învăţ din cărţi, din alte bloguri, din CD-uri de dezvoltare personală, din filme şi nu numai şi caut să învăţ cât pot din ele.
Iată mai jos câteva lecţii pe care le-am învăţat de la bebeluşul meu şi o să compar lecţiile cu ceea ce facem noi ca adulţi.
Bebeluşii nu caută scurtături
Dacă ai urmărit un bebeluş care creşte, ştii că are nişte etape de creştere şi de dezvoltare într-o anumită ordine.
După ce se nasc mai întâi învaţă să îşi ţină căpuşorul, apoi să stea pe burtă, apoi se rostogolesc, merg de-a buşilea, se ridică în picioare şi cad şi în cele din urmă încep să pună paşii. Ei nu încearcă să scurtcicuiteze procesul. Nu încep mai întâi să meargă şi apoi să se târască de-a buşilea şi să-şi amintească să stea pe burtă sau să-şi ţină capul sus.
Ei fac zilnic exerciţii şi încercări şi zi de zi învaţă ceva nou. Exersează să îşi ţină capul până i se formează şi i se întăresc muşchii gâtului, apoi îşi ţin capul sus fără probleme.
Când e vremea să meargă, mai întâi se târăsc, apoi, pe măsură ce exersează zilnic şi li se întăresc muşchii, oasele şi tendoanele ca să poată sta singuri în picioare, fără ajutor, pun pas după pas până merg de-a binelea.
Noi adulţii căutăm adesea scurtături. Chiar şi când e vorba de bebeluşul nostru, parcă am vrea să grăbim lucrurile… (îi cumpărăm premergător care, zicem noi, îl ajută să meargă). Dar până ce bebeluşul nu simte că e pregătit să meargă şi până ce nu a exersat suficient cât să reuşească, nu va fi capabil să meargă.
Dar când e vorba de noi înşine, şi mai ales de creşterea şi dezvoltarea unui vis, căutăm scurtături şi mai şi.
Vrem să creştem repede. Vrem rapid să ajungem la rezultate doar pentru că vedem rezultate spectaculoase la alţii şi nu ne dăm silinţa sau refuzăm să credem că în spatele acelor rezultate poate fi o muncă titanică de ani de zile.
Credem că dacă nu avem rezultate rapid, ei au avut noroc iar noi avem parte numai de ghinioane.
Ascultam de curând un CD a lui R.D.Saunders în care vorbea de călătoria visului şi asemăna visul cu o idee, cu o sămânţă. Pentru ca sămânţa să ajungă să dea roade, mai întâi trebuie să germineze.
Apoi încep să crească rădăcinile. Iar acest proces poate dura de la câteva zile până la câţiva ani, cum este cazul bambusului, timp în care la suprafaţă nu se vede nimic. Mulţi renunţă în această fază pentru că nu înţeleg şi pentru că nu au răbdare. Apoi, după ce rădăcinile s-au dezvoltat suficient creşte tulpina. Adică încep să se vadă primele creşteri ale visului. Să prindă contur, dar e încă departe de a fi complet. Iarăşi foarte mulţi renunţă la construirea visului în această fază.
După tulpină, încep să crească frunzele – primele contacte ale afacerii, primele semne palpabile că cel ce-şi dezvoltă visul e pe drumul cel bun. Iarăşi sunt mulţi care renunţă în acest stadiu, alţii care nu mai dezvoltă visul mai departe. Se mulţumesc cu puţin.
Urmează etapa de înflorire şi de fructificare când visul începe să devină complet şi apoi să se transforme în ceva mai mare.
Mulţi dintre adulţi cred în pastilele miraculoase care dau rezultate imediat ca urmare a urmăririi în exces a reclamelor televizate. Dar pentru că mulţi dintre noi ne-am obişnuit cu scurtături, considerăm că e prea mare efortul de a creşte un măr (de exemplu) şi este mult mai simplu să mergem la piaţă să ne cumpărăm merele de care avem nevoie.
Dar suntem experţi în a găsi scuze: „nu merită efortul ca pentru un kg de mere să aştept atât timp să crească mărul…”
„Dacă aş fi la ţară şi aş avea condiţii şi unde să pot să plantez un măr, aş mai zice, dar la oraş, unde să-l cresc, în balcon?”
Ai înţeles ideea. E mai simplu să îmi cumpăr casa sau maşina în rate, cu bani de la bancă, decât să muncesc câţiva ani şi să economisesc. Că până strâng banii de care am nevoie, creşte iar preţul… şi tot n-or să-mi ajungă.
Bebeluşii vor şi ei să ajungă la rezultate şi chiar se enervează atunci când nu reuşesc, dar nu se opresc. Ştiu că mai devreme sau mai târziu vor reuşi şi e doar o chestiune de timp până se întâmplă, de aceea zilnic exersează către ceea ce-şi doresc.
Învaţă de la un bebeluş că toate se fac la timpul lor şi e nevoie de exerciţiu constant şi zilnic iar rezultatele vin în timp şi uneori abia sunt sesizabile.
Bebeluşii nu ţin cont de gura lumii
Un bebeluş dacă are chef să strige, strigă. Dacă are chef să râdă, râde, dacă are motiv să plângă, plânge. Pe el nu-l interesează ce are de spus vecinul sau oricine altcineva, sau că tu vrei să dormi. Dacă vrea să ajungă la calculator, la priză sau la telecomandă sau la telefon, cuţit, furculiţă, sau la orice alt obiect, pe el nu-l interesează că tu îi tot repeţi că nu e voie, că se răneşte, că poate să cadă. El vrea să ajungă acolo şi să experimenteze pe pielea lui. Şi nu spun că trebuie să-l laşi, spun că el nu se dă bătut doar pentru că tu nu-i dai voie.
Dar câţi dintre noi adulţii, nu ne lăsăm îngrădiţi de gândul şi ideea că cineva din exterior ne judecă, ne critică, ne înjură?
Câţi nu renunţăm la visele noastre doar pentru că vărului sau unui prieten i s-a părut ridicol acel lucru la care visăm? Câţi dintre noi nu trăim viaţa altora pentru că nu avem curajul să o trăim pe a noastră aşa cum dorim şi cum merităm?
Câţi oameni, dacă află de o posibilitate de a-şi atinge visul, de o afacere sau un vehicul, caută să se intereseze să afle ce fel de vehicul este?
Numai că în loc să caute la cei care reuşesc se duc şi întreabă pe vecina, pe cumnatul care au auzit de la cineva, care a auzit de la altcineva, care a auzit de la nu ştiu cine că nu funcţionează.
E ca şi când, atunci când au o boală şi merg la medic, după ce medicul le spune ce să facă, mai cer şi părere unui fost student care a rămas repetent şi nu a terminat niciodată facultatea de medicină. Şi culmea, câteodată chiar ascultă de cei care au eşuat.
Ascultam pe un CD că o persoană n-are curaj să-şi urmeze visul pentru că îi este teamă de ce vor spune ceilalţi (rude, prieteni, vecini, colegi) şi îi este teamă de eşec. Dar frica, inclusiv frica de eşec este legată tot de ce vor zice ceilalţi.
Învaţă de la un bebeluş şi fii tu însuţi fără să te mai gândeşti prea mult la ce vor zice alţii.
Zâmbesc şi râd foarte mult. Fericirea lor e molipsitoare
În afară de situaţiile în care le este foame, somn, s-au lovit, au o durere, sau au chiloţelul ud, bebeluşii sunt foarte fericiţi. Îi vezi că urmăresc frunzele, gâzele, maşinuţele. Se miră de orice şi se bucură de orice. Râd foarte mult şi te fac şi pe tine să râzi de năzdrăvăniile lor. Zâmbesc cu sau fără motiv. Se entuziasmează uşor.
Noi adulţii, prin comparaţie, găsim lucrurile din jurul nostru atât de normale şi atât de obişnuite că uităm să ne mai bucurăm de ele.
Când a fost ultima dată când te-ai bucurat de copacul din faţa casei sau apartamentului? Când ţi-ai mai permis să râzi fie că ai avut sau nu un motiv întemeiat? Când ai luat năzbâtiile copilului ca pe simple năzbâtii şi nu ca pe nişte tragedii? Când ţi-ai amintit că făceai şi tu la fel? Când te-ai entuziasmat ultima dată de o idee, un produs, un serviciu sau o persoană pe care ai întâlnit-o?
Învaţă de la bebeluşi şi râzi mai mult. Fii fericit cu sau fără motiv!
Sunt foarte determinati sa obtina ceea ce işi doresc
Când nu ai un bebeluş, dar întâlneşti unul începi să te miri de forţa pe care o are, atunci când te trage de mână, de haină ca să ajungă la ce-şi doresc. Dar să vezi un bebeluş dornic să ajungă la cartea sau telefonul sau telecomanda din mâna ta! Cu câtă hotărâre şi determinare şi putere se agaţă de tine şi începe să te tragă. Cu cât este mai dificil de ajuns acolo şi cu cât îi spui mai mult că nu se poate, cu atât e mai hotărât să-ţi demonstreze că poate şi are voie. Dacă pui un obstacol în calea dorinţei lui, învaţă cum să treacă de el. Sunt foarte hotărâţi şi foarte determinaţi.
Ca să pot să citesc sau să scriu pe blog, trebuie fie să mă trezesc mai de dimineaţă, fie să fac asta în timpul odihnei lui de la prânz.
De exemplu, dacă el vrea să ajungă la telefonul sau la telecomanda de pe masă şi tu îi pui în faţa ochilor una dintre jucăriile lui, s-ar putea să nu vadă jucăria pentru că el se uită doar la telefon şi caută prin toate mijloacele şi toate puterile să ajungă acolo. Nimic din ce-i spui nu-l opreşte.
„Atunci când porneşti pe drumul De la idee la bani, vei observa că bogăţia însăşi începe cu sentimentul că barierele au fost distruse, cu siguranţa interioară că eşti acolo unde trebuie să fii.”
Napoleon Hill
Deşi Napoleon Hill se referă la obţinerea banilor şi bogăţiilor, în cazul bebeluşilor, pentru orice obiectiv au în minte de atins, pot fi foarte determinaţi.
Spre exemplu, bebelusul meu vrea sa puna mana pe tot ce folosesc eu. Vrea cu orice pret sa ajunga la cartile, caietele mele, la maus, telefon etc.
Mulţi dintre adulţi, cu excepţia celor foarte hotărâţi sau a celor care au un vis foarte puternic sunt foarte uşor de deturnat din drumul lor. Dacă le spui că nu e voie, că e periculos, sau le spui că e dificil renunţă foarte uşor. Sau dacă le spui că X nu ştiu ce păţanie a avut în legătură cu acel obiectiv, încep să devină sceptici.
Mulţi se aşteaptă ca lucrurile bune să vină la ei foarte uşor.
Mulţi renunţă la primul obstacol.
Mulţi văd obstacolele înainte să vadă ce-şi doresc.
Învaţă de la bebeluşi să te focalizezi strict pe ceea ce-ţi doreşti şi să nu mai vezi obstacolele decât ca pe nişte trepte de la scara către obiectivul tău.
Celelalte lectii in urmatoarele articole.
