Prin vara anului 2008 eram o profesoară super-stresată și lipsită de bani.
Locuiam în Căminul Liceului Pedagogic și aveam o chirie derizorie, totuși mie îmi era greu să o achit. Era luna iulie, eu abia primisem salariul pentru toată vara și deja eram aproape pe zero, pentru că i-am cheltuit fără măsură.
Pe atunci nu aveam prea multe cunoștințe nici despre bani, nici despre alte blocaje sau despre cum să obții rezultate.
Obișnuiam să mă împrumut de la un salariu la altul pentru că niciodată nu-mi ajungeau.
Se duceau pe foarte multe mărunțișuri și nu aveam niciun control. Când venea vara și luam banii pe concediu, îmi cumpăram haine, poșete și pantofi asortați, cărți și multe altele pe care nu le mai țin minte.
La fel am procedat și în acea vară. M-am oprit abia când am realizat că mai aveam mult prea puțini bani și cu siguranță nu-mi ajungeau până la salariul din luna octombrie.
Voiam să-mi caut seva de lucru pentru perioada verii.
Partea proastă era că nu prea știam ce să caut.
Am luat ziarele și am început să mă uit după oferte de lucru, dar nu era aproape nimic care să mi se potrivească.
La urma urmei, nu știam decât să fiu profesor. Asta învățasem în facultate, pentru asta mă pregătisem și nu aveam idee ce aș fi putut să încerc să fac.
Dar știam că dacă nu-mi găseam rapid ceva de lucru, rămâneam fără bani și nu mai aveam cu ce trăi până în octombrie.
Îmi era ciudă pe mine. Unii oameni aveau și familie și copii pe care să-i întrețină dintr-un singur salariu, iar când venea vacanța de vară cu banii de concediu plecau la mare sau într-o călătorie.
Eu trebuia să-mi caut de lucru pentru că mai aveam mult prea puțini bani pentru a supraviețui. Mă simțeam groaznic.
Aveam un tipar de datornică. Mereu rămâneam în urmă cu plățile la abonamentul de telefonie, la plata chiriei și mă certam cu contabila de la cămin pentru plata cu întârziere, pentru care îmi percepea și penalități și mă mai și făcea cu ou și cu oțet. Simțeam că e mai bine să se crape pământul și să mă înghită decât să fiu nevoită să ascult toată cicăleala ei. Dar nu aveam de ales, decât să o ascult cu capul plecat sau să găsesc scuze.
Adesea mă împrumutam de la colege și mă simțeam de parcă eram o cerșetoare, că trebuia să mă umilesc, să le spun de fiecare dată de ce nu-mi ajung banii, ce fac cu ei și să-i asigur că-i vor primi înapoi la următorul salariu.
Dintre toate ofertele din ziar am ales să fiu agent de publicitate. Știam ce însemna asta. Mai încercasem cu un an în urmă, doar așa, fugitiv, fără niciun rezultat. Mi-am zis să încerc din nou.
Problema era că trebuia să merg pe teren, de la un magazin la altul de la o firmă la alta, să vorbesc cu patronii și să-i conving să-și facă reclamă prin acea publicație, Pagini Galbene.
Puteau să facă reclame doar cu o înscriere minimă de 6 euro, sau cu casete alb-negru și chiar color. Cea color și cu cele mai mari dimensiuni, postată pe pagina cu cele mai mari vizualizări, cu cea mai bună poziționare costa 125 de euro.
Am primit o zonă și am început să mă deplasez să cer să vorbesc cu patronul, cu administratorul magazinului, al firmei respective. De multe ori nu erau acolo, era doar vânzătoare și fie îi spuneam ei și ea vorbea la telefon cu patronul, fie reveneam la o altă oră.
De cele mai multe ori răspunsul era nu. Nici nu îndrăzneam să promovez caseta de 125 de euro. Promovam doar valoarea minimă de 6 euro și îmi tremura vocea de fiecare dată.
Am primit multe răspunsuri de nu.
Era iulie, era cald, iar eu transpirată ca un purceluș, adesea flămândă mergeam pe stradă, de la o firmă la alta în speranța că cineva va face o înscriere.
Erau zile când nu reușeam să fac nicio înscriere. Am primit foarte multe răspunsuri de Nu.
Dar, îmi dădusem cuvântul că merg pe teren să-mi fac treaba, așa că n-am luat-o în mod personal.
Însă, mă simțeam frustrată. Foamea îmi dădea târcoale. Aveam zile când reușeam să mănânc doi-trei covrigi, sau seara îmi făceam o salată de roșii și cam atât. Au fost zile în care făceam foamea în adevăratul înțeles al cuvântului.
Apoi, după vreo două săptămâni de refuzuri consistente, s-a întâmplat o minune.
Am ajuns la o clinică de medici stomatologi și în primul cabinet în care am intrat, doctorul a fost atât de entuziasmat încât a încheiat imediat un contract și mi-a dat banii.
Apoi, doctorul Harnagea a mers cu mine de la un cabinet la altul și m-a recomandat și peste trei sferturi dintre medicii stomatologi au încheiat un contract de promovare de 6 euro. Eram super-încântată de ce am reușit.
Îmi amintesc că mergeam spre casă și am început să spun în gând o rugăciune de recunoștință, însă fiecare cuvânt al rugăciunii vibra în inima mea.
După ce am terminat doctorul Harnagea, mi-a zis să merg și pe la celelalte clinici stomatologice din oraș, să le spun că el m-a trimis la ei și le recomandă să-și facă înscrierea în această publicație. Era un plan foarte bun, dar aveam o altă problemă.
Ca să pot aborda stomatologii din celelalte clinici stomatologice, trebuia să intru în teritoriul de acțiune al altui coleg care făcea teren.
Am mers la firma de publicitate, am dus contractele și banii încasați și am vorbit cu șeful. El mi-a zis că nu era nicio problemă, puteam să-i abordez, pe medici, chiar dacă erau pe teritoriul altor colegi.
Așa că am mers la toate clinicile stomatologice și medicale din oraș și am încheiat multe contracte de publicitate de 6 euro.
În luna august, când a venit ziua de plată, am încasat mai bine de jumătate din contravaloarea salariului meu, obținut din contracte de publicitate. Apoi, am primit încredere că pot și am promovat și casetele alb-negru și color, iar o doamnă de la o tipografie a acceptat contractul pentru caseta de 125 de euro.
Așa că am primit bani și în luna septembrie din acele contracte de publicitate.
După ce a început anul școlar n-am mai fost capabilă să mă ocup de acea activitate. Responsabilitățile de consilier educativ din școală îmi solicitau foarte mult din timpul și efortul personal.
După un an, m-am întâlnit cu un coleg și m-a întrebat. Ce le-ai făcut la medicii aceia de s-au înscris atât de mulți la tine? Nu știam să răspund.
Abia peste câțiva ani am înțeles ce s-a întâmplat cu adevărat.
După doi ani am făcut cunoștință cu cărțile, Cd-urile și seminarele de dezvoltare personală.
Unul dintre principiile pe care le-am învățat a fost că perseverența poate să-ți aducă rezultare care nu se întrevăd la primul Nu pe care-l primești, nici la al doilea, nici la al treilea. Nimeni nu poate să-ți spună exact cât va dura până reușești. Nimeni nu poate să-ți spună câte răspunsuri de Nu trebuie să primești până să ai rezultate, pentru că situația este diferită de la o persoană la alta.
Însă cu cât crește rezistența ta în fața NU-urilor, cu atât sunt mai mari șansele ca următorul DA să contrabalanseze toate Nu-urile.
Este Puterea Perseverenței.
Acest exercițiu de perseverență stă la baza a cine sunt astăzi.
Ce am realizat în timp practicând perseverența?
- Am citit peste 150 de cărți de dezvoltare personală
- Am deschis un blog de dezvoltare personală unde am postat peste 200 de articole
- Am scris trei cărți, dintre care, ultima, un roman în patru volume
- Mi-am depășit multe blocaje, lucrând cu perseverență tehnicile EFT și NLP.
- Am devenit mai disciplinată,
- Am publicat o carte pe Amazon
- Am învățat să-mi gestionez banii și să fac chiar economii, încât lună de lună să fiu pe plus cu banii și nu mai este nevoie să mă împrumut pe la prieteni pentru că nu-mi ajung banii.
Ce poți să obții Tu dacă ești perseverent?
Iți mulțumesc că exiști și ai citit până aici!
Cu drag,
Fănica Rarinca
Autor de cărți:
Cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!
Cartea Patronel and Soriela
Romanul Mica Stea Portocalie
