ÎNCEPE CU CE NU-ŢI PLACE! (ANALIZA UNEI CĂRŢI)

incepe-cu-ce-nu-ti-place-editia-a-ii-a_1_produs

 

 

Incepe cu ce nu-ti place este numele unei cărţi scrisă de Brian Tracy. Am auzit deseori pomenindu-se numele lui Brian Tracy ca fiind o personalitate de marcă în dezvoltarea personală. Aşa că m-am gândit să citesc şi eu ceva de el. Am început cu cartea, „Începe cu ce nu-ţi place!”

 

Este o carte de doar 114 pagini, din care primele 18 pagini sunt cu introducerea şi cuvântul înainte. Dacă nu-ţi place să citeşti aceste două „capitole” ale cărţilor, practic rămâi cu mai puţin de 100 de pagini de citit. Este o carte de organizare proprie, a timpului, a priorităţilor personale şi de atingere a obiectivelor. Ceea ce nu-ţi place este asemănat cu o broască pe care trebuie să o înghiţi.

 

„De foarte mulţi ani, în popor se zice că, dacă mâncăm o broască vie dis-de-dimineaţă, vom putea să ne petrecem restul zilei cu satisfacţia că acela este, probabil, cel mai rău lucru care ni se va întâmpla cât e ziua de lungă. „Broasca” ta este sarcina ta cea mai mare, cea mai importantă, cea care are cele mai mari şanse de a fi amânată la nesfârşit în cazul în care nu faci ceva în privinţa ei chiar în momentul acesta.”

Brian Tracy

 

Cartea este structurată pe 21 de capitole scurte de 3-5 pagini. Fiecare capitol începe cu un citat celebru şi este foarte logic structurat, ceea ce o face foarte uşor de parcurs. La sfârşitul fiecărui capitol ai o sinteză a acestuia şi o cerinţă de lucru.

 

La sfârşitul cărţii ai chiar o sinteză a celor 21 de capitole sau sfaturi utile ale cărţii.

 

Iată pe scurt, structura cărţii:

 

  1. Pregăteşte-ţi terenul. Hotărăşte-te ce vrei, stabileşte-ţi obiective.
  2. Plănuieşte-ţi din vreme fiecare zi. Gândeşte pe hârtie. Cu fiecare minut pe care îl petreci planificând, poţi câştiga cinci sau zece minute în execuţie.
  3. Aplică regula 80/20 în tot ce faci. 20% din activităţile tale vor fi responsabile de 80% din rezultatele pe care le obţii.
  4. Ţine seama de consecinţe. Sarcinile şi priorităţile tale cele mai importante au consecinţele cele mai mari, fie pozitive sau negative în viaţa ta. Concentrează-te să le rezolvi pe acestea prima dată.
  5. Aplică în permanenţă metoda ABCDE. La lista ta de sarcini zilnice pune litere în funcţie de importanţa, valoarea şi prioritatea fiecăreia dintre ele.
  6. Concentrează-te asupra ariilor cu rezultate cheie. Identifică rezultatele absolut necesare pe care le doreşti şi concentrează-ţi munca pentru obţinerea lor.
  7. Respectă legea eficienţei obligatorii. Chiar dacă niciodată nu ai suficient timp să te ocupi de tot ce ţi-ai dori, întotdeauna ai timp să te ocupi de ceea ce este important pentru tine.
  8. Pregăteşte-te în cele mai mici detalii înainte de a începe.
  9. Fă-ţi temele! Cu cât devii mai informat şi mai priceput în sarcinile tale esenţiale, cu atât mai repede te ocupi de ele şi le definitivezi.
  10. Pune-ţi în valoare talentele speciale. Urmăreşte şi dezvoltă lucrurile la care te pricepi cel mai bine.
  11. Află ce te împiedică. Identifică punctele tale slabe şi piedicile interne şi externe care te opresc de la a obţine rezultatele pe care le doreşti.
  12. „De la un butoi la altul”. Dacă ai o sarcină mai mare şi mai complicată, care se întinde pe durată mare, stabileşte nişte „finalităţi” intermediare care să te ajute să progresezi.
  13. Asumă-ţi responsabilitatea. Imaginează-ţi că trebuie să pleci din localitate pentru o lună şi munceşte ca şi cum trebuie să rezolvi sarcinile majore înainte de a pleca.
  14. Foloseşte la maximum forţa personală. Află care este momentul din zi când ai cea mai mare energie şi valorifică-l. Odihneşte-te cât mai mult pentru a avea maximum de performanţă.
  15. Mobilizează-te şi treci la fapte. Fii propriul tău antrenor. Fii optimist, caută partea pozitivă în orice situaţie şi păstrează o atitudine constructivă.
  16. Grăbeşte-te încet. Amână cu bună ştiinţă lucrurile care au valoare nesemnificativă ca să ai timp mai mult să te ocupi de sarcina prioritară.
  17. Rezolvă mai întâi sarcina cea mai grea.
  18. Porţionează sarcina. Împarte sarcinile mari şi grele în bucăţi mai mici şi apoi rezolvă fiecare bucăţică în parte.
  19. Împarte-ţi timpul în bucăţi. Porţionează ziua în intervale mari de timp. Ca să te poţi concentra perioade prelungite asupra sarcinilor celor mai importante.
  20. Fii tot timpul activ. Rezolvă lucrurile repede şi bine.
  21. Acordă exclusivitate fiecărei sarcini. Evită să faci multi-tasking. Ocupă-te concentrat şi fără întrerupere de o singură sarcină. După ce ai terminat-o treci la următoarea.

 

Iată şi câteva citate din carte care m-au impresionat.

 

Ori de câte ori duci la bun sfârşit o sarcină, indiferent de mărime sau importanţă, simţi un val de energie, entuziasm şi preţuire pentru propria persoană.”

Brian Tracy

 

Timpul ne-ar ajunge întotdeauna, dacă am şti să-l folosim cum trebuie.”

Johann Wolfgang von Goethe

 

„Oamenii de succes sunt cei dispuşi să amâne gratificaţiile şi să facă sacrificii pe termen scurt, pentru a putea astfel să beneficieze de recompense mult mai mari pe termen lung.”

Brian Tracy

 

Rataţii se ocupă cu descătuşarea tensiunii, în timp ce învingătorii practică îndeplinirea obiectivelor.

Dennis Waitley

 

„Atunci când toate resursele fizice şi mentale ale unei persoane se concentrează în acelaşi punct, puterea acelei persoane de a rezolva o problemă creşte incredibil de mult.”

Norman Vincent Peale

 

Dacă nu devii mai bun, înseamnă că devii mai prost.”

Pat Railey

 

O viaţă ilustră sau o carieră ilustră se clădeşte îndeplinind câte o sarcină odată, repede şi bine, şi apoi trecând mai departe, la sarcina următoare. Independenţa financiară se obţine economisind o sumă mică da bani în fiecare lună, an după an. Sănătatea şi condiţia fizică bună se obţin doar mâncând un pic mai puţin şi făcând ceva mai multe exerciţii, zi după zi, an după an.”

Brian Tracy

 

„ Nu uita, piramidele au fost construite bucată cu bucată.”

Brian Tracy

 

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

34 DE IDEI SI SFATURI „DESPRE LUCRURILE CARE CONTEAZĂ”

despre-lucrurile-care-conteaza_1_

 

Despre lucrurile care conteaza este titlul cărţii scrisă de A. Roger Merrill şi Rebecca R. Merrill.

 

Cartea are 329 de pagini pline de idei extraordinare, demitizarea unor mituri legate de muncă, familie, timp şi bani; cu nenumărate citate şi paragrafe care descriu experienţe proprii legate de cele cinci lucruri care contează: munca, familia, timpul, banii şi înţelepciunea de a crea echilibru între ele. La final cuprinde şi spaţiu pentru însemnări personale şi idei de aplicat legat de lucrurile care contează şi o bibliografie consistentă.

 

Cartea este structurată pe şapte capitole, şi am extras câteva idei de bază din fiecare capitol în parte.

 

I. CE CONTEAZĂ CU ADEVĂRAT?

 

  • 1. Adevărata provocare este aceea de a obţine succesul în toate cele patru arii: muncă, familie, timp şi bani şi de a avea înţelepciunea să găseşti echilibrul sinergic între cele patru.

 

II. CELE TREI IMPERATIVE

(Validează-ţi aşteptările, optimizează-ţi efortul şi dezvoltă-ţi o inteligenţă navigaţională)


Demitizarea miturilor legate de lucrurile care contează

 

  • 2. Viaţa ideală este lipsită de griji – de fapt satisfacţia reală vine din înfruntarea dificultăţilor şi din dezvoltarea capacităţilor de a rezolva probleme.
  •  3. Echilibru înseamnă egalitate între talerele balanţei – poate acest lucru e valabil în vânzări, la piaţă. În viaţă, echilibrul înseamnă să fii capabil să rămâi în picioare pe o placă de surf când valurile sunt uriaşe şi oceanul te loveşte cu furie.
  •  4. Mai repede înseamnă mai bine – de fapt, este dovedit că cu cât alergăm mai repede cu atât obosim mai tare. În plus, dacă te deplasezi într-o direcţie greşită, cu cât mergi mai repede, cu atât de îndepărtezi de scopul tău adevărat.
  •  5. Munca şi familia sunt antagonice – cheia este să le prioritizăm pe acelea despre care credem că vor produce cele mai bune rezultate pentru noi.

 

III. MUNCA CONTEAZĂ

 

(Munca trebuie privită ca un mijloc care stimulează apropierea de familie, mai ales atunci când te concentrezi pe De ce şi Cum munceşti)


  • 6. Fii proactiv şi asumă-ţi responsabilitatea muncii la serviciu şi acasă
  •  7. Concentrează-te asupra sarcinii prioritare (indiferent că lucrezi la serviciu sau la lucrurile importante pentru viitorul tău personal)
  •  8. Fii un bun jucător de echipă
  •  9. Construieşte plecând de la punctele tale forte
  •  10. Îmbunătăţeşte-ţi continuu munca. Treizeci de ani de experienţă nu este acelaşi lucru cu un an de experienţă repetat de treizeci de ori.
  •  11. Realizează conexiuni între munca şi familia ta
    •  împărtăşeşte-ţi viziunea despre munca ta, acasă
    • învaţă-ţi copiii să muncească
    • ia-ţi cu tine copiii la serviciu
    • împărtăşeşte familiei experienţele pozitive de la serviciu
    • povesteşte acasă despre eroii de la muncă
    • implică-ţi familia în proiectele la care lucrezi

 

IV. FAMILIA CONTEAZĂ

  •  12. În domeniul relaţiilor contează atât gesturile mici, cât şi atitudinea şi caracterul pe care-l dovedeşti când îţi alegi priorităţile.
  •  13. Creează o declaraţie a misiunii familiei tale.
  •  14. Programează-ţi săptămânal un interval de timp dedicat exclusiv familiei
  •  15. Ieşi la întâlniri romantice cu soţul sau soţia
  •  16. Stabileşte interacţiuni unu-la-unu
  •  17. Fă-ţi un obicei de a sta de vorbă cu copiii
  •  18. Stabileşte responsabilităţile membrilor familiei

 

V. TIMPUL CONTEAZĂ

 

Întrebare: Dacă o muscă s-ar afla pe un perete şi ar privi cum îţi petreci timpul şi singurul criteriu de evaluare ar fi observarea comportamentului (nu te poate auzi şi nu ştie ce intenţii ai) oare ce ar crede că este cel mai important pentru tine?

  •  19. CEA MAI MARE PARTE DIN MUNCA VITALĂ PENTRU FAMILIE SE FACE INVESTIND ÎN CEEA CE ESTE IMPORTANT din Cadranul II şi nu urgent,

 

IMPORTANT URGENT NE-URGENT
Cadranul I

  • să duci un copil accidentat la urgenţe
  • să rezolvi o criză la serviciu sau acasă
  • să achiţi o factură urgentă

 

Cadranul II

  • activităţi pentru afacerea ta
  • să faci planuri şi acţiuni importante pe termen lung
  • să citeşti, să te dezvolţi personal
NEIMPORTANT Cadranul III este consumator de timp la serviciu

  • să discuţi cu colegii politicele companiei
  • pauze dese de cafea
  • să stai foarte mult la telefon
Cadranul IV este consumator de timp pe activităţi inutile, acasă

  • verificarea e-mail-ului
  • jocuri online
  • petrecut timp pe reţelele de socializare
  •  20. Fă-ţi o planificare săptămânală a activităţilor
  •  21. Scrie-ţi o listă a sarcinilor zilnice
  •  22. Află pe ce îţi iroseşti timpul

 VI. BANII CONTEAZĂ

 Demitizarea miturilor despre bani

  •  23. Bani şi bunuri = succes şi fericire – de fapt, foarte mulţi din cei care îşi achiziţionează şi deţin bunuri, au şi datorii uriaşe, iar existenţa lor este marcată de stres continuu. Oamenii bogaţi nu deţin toate bunurile. Fericirea nu ţine de mărimea biroului, de iaht, de maşina luxoasă. Multe din aceste bunuri sunt obţinute cu costuri enorme de bani, relaţii distruse şi stres.
  •  24. Cea mai eficientă strategie financiară de creştere a standardului de viaţă este suplimentarea veniturilor. Este dovedit că cu cât cresc veniturile, cu atât cresc şi cheltuielile, iar o slujbă suplimentară pentru creşterea veniturilor duce la reducerea timpului acordat familiei şi altor lucruri importante.
  •  25. Bani şi privilegii = succesul copiilor în viaţă. Copiii care beneficiază de bani şi privilegii nu au succes în viaţă. Succesul vine din învăţare, din experienţe şi din acţiuni proprii.

Sfaturi despre bani

 

  • 26. Cadranul II este cheia de unde poţi să obţii mai mulţi bani

 

IMPORTANT URGENT NE-URGENT
Cadranul I

  • să achiţi o factură urgentă
  • cumpărături de alimente

 

Cadranul II

  • investiţii în propria afacere
  • investiţii în dezvoltarea personală
  • economii
NEIMPORTANT Cadranul III este cel în care plăteşti dobânzi usturătoare la bunuri achiziţionate prin credite

  • cumpărături de bunuri pe credit
  • excursii şi concedii neprogramate şi achitate cu credit
Cadranul IV este cel în care facem cumpărături impulsive de moment

  • cumpărături de mofturi alimentare
  • cumpărături de produse de care nu avem nevoie, dar ne-au făcut cu ochiul că erau la reducere
  •  27. Ca să ştii exact unde se duc banii tăi, devino fan al chitanţelor şi analizează pe ce cheltuieşti banii cel mai frecvent
  • 28. Fii sigur că destinaţia banilor tăi este cea aleasă de tine
  •  29. Fă planuri săptămânale legate de bani
  •  30. Îmbunătăţeşte-ţi inteligenţa financiară
  •  31. Fă-ţi o rezervă de bani

 VII. INTELIGENŢA CONTEAZĂ

  •  32. Adevăratul echilibru este „echilibrarea”, adică procesul dinamic prin care luăm decizii corecte legate de muncă, familie, timp şi bani în fiecare moment al vieţii noastre.
  •  33. Înţelepciunea este abilitatea de a face alegeri care generează rezultatele pozitive pe care ni le dorim în viaţă
  •  34. Ţine un jurnal personal al învăţămintelor, poate fi scris de mână sau electronic. Te va ajuta să vezi ce obiceiuri ai, ce comportamente ai şi să te corectezi.

Concluzii:

 Înţelepciunea este abilitatea de a face alegeri care generează rezultatele pozitive pe care ni le dorim în viaţă.

Dacă o muscă s-ar afla pe un perete şi ar privi cum îţi petreci timpul şi singurul criteriu de evaluare ar fi observarea comportamentului (nu te poate auzi şi nu ştie ce intenţii ai) oare ce ar crede că este cel mai important pentru tine?

P.S. Si apropo de aceasta carte, tocmai am vazut-o pe www.elefant.ro la pret redus. Despre lucrurile care conteazaDe la 39 RON la 14,82 RON.

 

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

CĂRŢI CITITE

biblioteci

Psihologie

NLP

Relatii -Comunicare

Motivational

  • Noah Blumenthal Fii tu eroul Povestea unei persoane frustrate care este pusa sa empatizeze cu alte diferite persoane din jur si schimbarea pe care i-a produs-o aceasta empatie.
  • Paul Zane Pilzer Noua revolutie a bunastarii Industria alimentara ne imbolnaveste, industria farmaceutica si medicina traditionala nu mai trateaza ci ne ofera medicamente care ne fac dependenti de ele si care trateaza doar simptomele bolii, nu si cauzele ei. Industria de wellness ia avant si va ajunge in viitorul apropiat la 10 trilioane de dolari.
  • Spencer Johnson Cine mi-a luat cascavalul? O fabula despre trei soareci si trei oameni care mananca cascaval intr-un labirint. Intr-una din zile cascavalul a fost mutat. Soarecii au plecat in cautarea noii locatii a cascavalului. Ce vor face oamenii?
  • Jim Dornan si John Maxwell Echipat pentru succes – 10 pasi catre succes

Emotional

Gandire pozitiva

Managementul timpului

Financiar

  • Robert Kiyosaki Cadranul banilor Sunt patru cai prin care oamenii castiga bani: ca angajat, ca liber profesionist, ca proprietar de afaceri si ca investitor. Tipuri de investitori.
  • Joey Reiman Gandesc, deci castig. Ideile inseamna bani. Cum progresul societatii s-a realizat pe baza unor idei.
  • Burke Hedges Conducta de milioane Paulo si Bruno erau doi veri care aveau ambitii si visuri marete pe cand erau copii. Ajunsi adulti au fost angajati de batranii satului sa care apa cu galeata din munte, pana la un rezervor in sat. Totul este extraordinar, dar unul se gandeste ce-o sa se intample cu venitul lui daca se imbolnaveste?
  • Burke Hedges Afacerea-de-vis.com Cum sa ne folosim eficient de puterea internetului pentru a avea o afacere de vis. Criteriile unei afaceri de vis.
  • Burke Hedges De la lectură la bani

Leadership

Sanatate

 

 

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber