Dictatura Criticii Excesive

 

”Dacă vrei să trăiești liniștită și relaxată alături de cineva care îți împlinește toate așteptările și care nu îți va da niciodată dureri de cap, e mai bine să trăiești în compania mașinilor, și nu a ființelor umane. E imposibil să nu avem unele zone de conflict. Suntem lumi complet diferite care trăiesc în același spațiu…

Unul dintre aspectele care ne deosebesc și, în același timp, ne apropie este emoția. Asta pentru că în fiecare moment ne aflăm într-o anumită stare emoțională și pentru că, adesea, starea noastră emoțională ajunge la cele mai diferite niveluri de anxietate.

Critica excesivă duce la dictatura exigenței, care sufocă libertatea și sănătatea psihică.

Dictatura exigenței, care decurge din excesul de critică este mai gravă decât dictatura controlului generat  de gelozie.

Dacă o persoană geloasă devine și excesiv de critică, traiul cu ea va fi aproape insuportabil.

O persoană excesiv de critică îi perturbă pe toți cei din jur, de la copii la partener, de la colegi la prieteni. Toți trebuie să se încadreze în schema ei. Nu știe să laude, nimeni nu este suficient de bun, adevărurile ei sunt absolute, neaua e chiciură, chiar dacă toți spun că e zăpadă.

O persoană în permanență critică e specialistă în a arăta greșelile altora și incapabilă de a le vedea pe cele proprii. Este rigidă, nu acceptă greșeli.

Cine simte o necesitate nevrotică de a critica are o minte autoritară. Ridică glasul și-i vorbește de rău pe ceilalți cu o ușurință incredibilă.

Există femei care își critică partenerul de mai multe ori pe zi. critică felul lor de a mânca, de a merge, de a se îmbrăca, de a vorbi. Vor să creeze o păpușă electronică, nu să conviețuiască cu o ființă umană.

Ce e de făcut?

Relația devine un infern. Anxietatea schimbării generează contrariul a ceea ce se pretinde și îl face pe celălalt să se agațe de comportamentele sale.

Dacă EUL persoanei respective  nu e conștient de necesitatea schimbării și nu acționează conștient, ca autor al poveștii sale de viață, orice efort al unei femei (din exterior) de a-și schimba partenerul va fi inutil.

Femeia inteligentă trebuie să știe că nimeni nu schimbă pe nimeni.”

Augusto Cury – Femei inteligente, relații sănătoase

Acest articol este un extras dintr-un capitol al cărții „Femei inteligente, relații sănătoase” de Augusto Cury. Este a treia carte pe care o citesc de la acest autor. Prima carte s-a intitulat „părinți străluciți, profesori fascinanți”, a doua pe care am citit-o, a fost, ”Eliberează-te din temnița emoțională”.

Autorul scrie într-un limbaj accesibil și foarte ușor de înțeles. Cărțile sunt subțirele și lesne de parcurs.

Așa cum spune și autorul, critica mai mult rău face. Deși este făcută cu scopul de a corecta, foarte rar are acest efect.

De ce?

Dale Carnegie spune în cartea „Secretele succesului” că nimănui nu-i place să fie criticat.

Ți s-a întâmplat vreodată să fii certat și criticat în legătură cu ceva ce ai făcut? Cum te-ai simțit? La fel se simte și celălalt asupra căruia este îndreptată critica ta.

Modul în care formulează Dale Carnegie titlul capitolului despre critică se intitulează ”dacă vrei să obții mierea, nu răsturna stupul!”

Mare dreptate are!

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de carte:

Cartea: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie

 

Mai Bine Nu Te Făceam! IV

Dacă nu ai reușit să citești primele trei părți ale acestui articol, îți ofer scurtăturile mai jos, unde le poți accesa și citi.

Dar, mai întâi, permite-mi să recapitulez:

În prima parte a articolului „ Mai bine nu te făceam!” ți-am vorbit despre modul în care funcționează mintea și cum reacționează automat în diferite situații.

În „Mai bine nu te făceam! II” ți-am prezentat câteva cauze care o fac pe o mamă să rostească asemenea cuvinte dure.

Articolul „Mai bine nu te făceam! III” îți prezintă niște situații prin care îți poți da seama dacă părinții chiar nu te-au dorit în viața lor, sau au rostit cuvintele pentru că erau supărați. Cum poți să știi dacă părinții te iubesc sau nu.

Astăzi, însă vreau să te ajut să vindeci relația și să te bucuri de sentimentul de iubire în familia ta.

Ce poți să faci să schimbi relația și să te bucuri de ea?

 

„Cum ai vrea să te simți? Ce ar trebui să-ți ofere mama ta ca să te simți iubită?” o întreb pe eleva cu care discutam, după ce-am ascultat-o.

”Păi, în primul rînd, mi-ar plăcea ca mama să stea de vorbă și cu mine, să mă asculte, fără să mă îndepărteze, fără să-mi spună că nu are timp de mine. Și aș vrea să am o relație frumoasă cu mama.”

 

Scrie cum vrei să fie relația

 

Mulți dintre noi știm exact ce NU vrem.

Dar foarte puțini știm CE VREM cu exacticate.

Probabil îți spui că e același lucru. Ei bine, nu e.

În foarte multe cărți de dezvoltare personală pe care le-am citit, ni se recomandă să scriem CE VREM, cu lux de amănunte.

În cartea Notează și acționează, autoarea Henriette Anne Klauser afirmă că în momentul în care pui pe hârtie ce vrei să se întâmple în viața ta, devii tu mai conștient de ceea ce îți dorești și se creează o energie care face lucrurile să se întâmple, așa cum îți place.

Legea Atracției Universale spune că pe ceea ce te concentrezi, aceea crește. Deci, dacă te concentrezi pe ceea ce NU VREI, o să ai parte doar de ceea ce nu vrei, în cantități tot mai mari.

În schimb, dacă știi exact ce vrei și cum îți dorești să fie lucrurile și te concentrezi pe ele, le formulezi în termeni pozitivi, la timpul prezent, o să ai parte de ele.

Exemplu de formulare greșită a ceea ce vrei: Nu mai vreau să mă simt nedorit / neiubit. (Te concentrezi pe ce nu vrei), sau Nu mai vreau să mă simt o pacoste / o povară pentru părinții mei.

Exemplu de formulare corectă: Vreau să mă simt iubit de mama. Vreau să simt că sunt o bucurie pentru părinții mei. Sau Părinții mei sunt mândri că sunt copilul lor. (formulare pozitivă, la timpul prezent, despre tine).

 

Vizualizează și simte cum vrei să fie relația!

 

Într-o altă carte care mi-a plăcut foarte mult, Viața nu așteaptă… Trezește-te! scrisă de Lynn Grabhorn, am citit de puterea vizualizării pentru a face lucrurile să se întâmple așa cum le dorim.

De foarte multe ori, vizualizăm exact ce NU vrem să se întâmple și exact asta se întâmplă. Apoi, suntem surprinși neplăcut, pentru că nu este ceea ce ne-am dorit.

Imaginația este mai puternică decât cunoașterea!” spunea Albert Einstein.

Bazat pe ceea ce știi exact că vrei, vizualizează cu ar fi să se întâmple, chiar acum.

Cum ar fi să ai o relație împlinită, să te bucuri de atenție, să ți se vorbească frumos, să-ți facă cineva drag diferite servicii?

Ce-ai simți? Cât de mare ar fi bucuria ta? Vizualizează-te cum te bucuri! Vizualizează ce efecte pozitive aduce asta și în viața celorlalți. Fii fericit și pentru ei!

Petrece zilnic câteva minute gândindu-te și imaginându-ți lucrurile acelea minunate pe care ți le dorești!

 

Ai încredere!

Chiar dacă avem dorința ca schimbările pe care ni le dorim să se petreacă fulgerător, în realitate nu se întâmplă.

Uneori, la început procesului de schimbare, lucrurile decurg chiar mai rău decât îți dorești (e ca și cum îți creezi o potecă prin junglă). Iar asta te face să te gândești că nu funcționează.

Dar, știi ceva? Rezultatele de astăzi sunt consecința gândurilor și vizualizărilor din trecut. Dacă vrei să se schimbe viitorul, trebuie să acționezi astăzi, în ciuda aparentelor regresii.

Ai încredere că lucrurile se pot îndrepta!

Dacă nu primești suficientă iubire, ofer-o! E cel mai bun mod de a o face să se întoarcă la tine.

Dacă nu primești suficiente complimente, oferă-le!

Oferă ceea ce-ți dorești să primești și ai încredere! Cineva observă și le va face să se întoarcă la tine.

Iar atunci când ți se oferă, primește cu brațele deschise!

Și dacă se întâmplă să nu primești, în continuare, ceea ce-ți dorești, Dumnezeu te-a înzestrat cu gură să CERI. Cei din jur nu vor ști să-ți ghicească gândurile, sentimentele, sau nu au timp pentru asta, pentru că sunt prea preocupați de propria lor persoană și de propriile lor provocări. Deci, dacă nu primești ceea ce-ți dorești, învață și cere. Vei fi surprins de rezultat.

Dacă nu ești deja abonat la newsletterul meu, lasă-ți adresa de email și primești cadou o tehnică prin care să elimini sentimentul că nu ești iubit și dorit de părinți. Dacă faci parte deja din lista persoanelor care mă urmăresc pe email, ai deja această tehnică în inbox-ul tău.

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de carte:

Cartea: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie

 

 

 






Tehnică gratuită pentru a te elibera de sentimentele față de expresia „Mai bine nu te făceam!” și pentru a te simți iubit și dorit.

 

We respect your email privacy

Mai Bine Nu Te Făceam! III

In primele două părți ale articolului Mai bine nu te făceam! ți-am scris despre tiparele de funcționare ale minții. Cum se declanșează anumite reacții, chiar involuntar Partea I. Câteva motive care o determină pe o mamă să rostească acest gen de cuvinte propriului copil, Partea a II-a.

Cum poți să-ți dai seama dacă mama chiar nu a dorit să te aducă pe lume?

 

Evident, sunt situații când aceste cuvinte sunt adevărate (din păcate).

Sunt copiii care într-adevăr nu au fost doriți și ei suferă cel mai mult dintre toți. Oricât ar avea altcineva grijă de confortul lor fizic și de necesitățile de bază.

Auzim uneori pe la știri, cum au fost găsiți copii nou-născuți, abandonați uneori în ger, în tomberon sau în alte condiții mizere. Unii au supraviețuit, alții nu.

Chiar dacă ulterior au fost adoptați, acei copii tot suferă de faptul că mama lor naturală, biologică nu i-a dorit.

Imi amintesc cum, la un workshop îmi povestea o mamă adoptivă, ce necazuri are cu fiul adolescent înfiat. El suferă că mama lui naturală nu l-a dorit. Prin urmare, refuză orice fel de dragoste, de afecțiune care vine din partea părinților și fraților adoptivi.

Ca profesor, am avut elevi care proveneau din centrele de plasament. Pe unii, părinții lor naturali îi maltratau, încă de pe când erau bebeluși. Copii care au fost loviți, trântiți cu voie, cu știință, cu intenție de a-i răni de către părinții lor naturali. Acei copii, au ajuns în final în centrele de plasament sau la alte familii să-i îngrijească și să-i ajute să urmeze un traseu în viață.

Dar aceste cazuri sunt excepțiile. Sunt cei care suferă cu adevărat că mama și tata nu i-a dorit și le-a făcut rău ca să scape de ei.

Dar de unde știi, cu adevărat că părinții te iubesc?

Urmărește semnele limbajelor de iubire

 

Pe vremea părinților noștri, aceștia erau educați să nu-și pupe copilul, să nu-l mângâie decât în somn. Ca nu cumva, să iasă copilul prea alintat, și să-și ia nasul la purtare.

Prin urmare, mulți dintre adulții de astăzi, nu au auzit în viața lor cuvinte de iubire de la părinții lor. O parte dintre ei, au preluat acest tipar. Se poartă și ei cu copiii, ca și când ar fi cel mai mare rău să-i spună copilului cuvinte de mângâiere și alin.

 

Dar cuvintele de încurajare, de laudă, de afecțiune, nu sunt totul în limbajul iubirii.

Dar în afară de cuvinte mai sunt și alte semne.

Experții în comunicare spun că doar 7% din ceea ce comunicăm este verbal. Restul de 93% din comunicare este bazată pe ceea ce spunem prin gesturile, prin atitudinea noastră.

Un psiholog numit Gary Chapman a scris o carte cu titlul Cele cinci limbaje ale iubirii

Aceste limbaje sunt: cuvintele de încurajare, timpul acordat și atenția, cadourile, serviciile și mângâierile / atingerile.

Prin urmare, dacă mama doar ți-a spus aceste cuvinte pe când era nervoasă, dar în rest:

  • a avut grijă de tine să te ducă la medic, să te îngrijească pe când erai suferind;
  • ți-a purtat de grijă să nu te îneci cu mâncare, să nu te lovești, să nu te opărești, să nu cazi în foc, să nu te accidentezi;
  • te-a hrănit;
  • ți-a dat haine curate să te îmbraci;
  • te-a ajutat să mergi la școală, să-ți faci temele, să înveți ceva în viață;
  • te-a dus la vreun spectacol, la plimbare, la joacă;
  • a făcut ceea ce tu nu puteai;
  • nu te-a pus la munci grele peste puterile tale;
  • te-a mângâiat, te-a felicitat, ți-a zâmbit, s-a bucurat de reușitele tale (chiar dacă pe unele le-a ratat);
  • a mers la un serviciu (care poate nu-i plăcea) ca să obțină bani de mâncare și îmbrăcăminte pentru tine;
  • te-a ajutat, pas cu pas de când erai bebeluș până la adolescență (și chiar mai târziu);
  • și-a sacrificat multe nevoi personale ca tu să te bucuri de ce-ți dorești etc.

 

Orice comportament a avut părintele și care se încadrează în cele cinci limbaje ale iubirii, înseamnă că te iubește. Mama sau tata te iubește, chiar dacă tu nu vorbești limbajul lor de iubire.

De multe ori, îi iubim pe semenii noștri oferindu-le ce credem noi că au nevoie, de aceea ei percep că nu-i iubim.

Uită-te la cadourile pe care le primești sau le oferi. În câte situații, când ai primit cadouri au fost 100% pe placul tău? Dacă n-au fost, înseamnă că persoana ți-a oferit ceea ce avea ea nevoie. Tu ce cadouri oferi? Analizezi cu atenție ce are nevoie celălalt, ce l-ar face fericit sau îi cumperi ceva ce crezi că i-ar face plăcere? Ți s-a întâmplat ca celălalt să nu fie foarte încântat de gestul tău?

Dacă ai impresia că mama nu te iubește, urmărește care sunt limbajele de iubire ale mamei tale. Poate că ea e prea în vârstă ca să se mai schimbe, să te iubească pe limba ta.

Citește cartea Cele cinci limbaje ale iubirii. Învață care este modul fiecăruia dintre cei dragi de a-și exprima afecțiunea.

Învață să accepți iubirea, sub orice formă ar fi.

Și nu te mai îndoi de ea!

 

Data viitoare, primești informații despre cum să te bucuri de o relație, așa cum ți-o dorești și cadou,  o tehnică de lucru.

Până atunci, te las cu bine!

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de carte:

Cartea: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie

 

 

Mai Bine Nu Te Făceam! II

In articolul trecut (dacă nu l-ai citit, îl găsești dând click pe linkul alăturat) am început să-ți vorbesc despre un subiect dureros. Îți spuneam de asemenea că materialul are patru părți.

În prima parte, publicată în urmă cu două săptămâni, ți-am prezentat modul în care funcționează mintea umană. Ori de câte ori, apare ceva care declanșează o anumită stare, mintea creează o reacție și un răspuns.

În articolul acesta îți voi vorbi despre cele câteva cauze ce determină o mamă să dea propriului copil replici dure. De ce îi spune cuvinte de genul Mai bine nu te făceam!

 

De ce ajunge o mamă să spună Mai bine nu te făceam!?

 

Fără să am pretenția că am identificat toate motivele, iată câteva dintre ele:

 

E rănită

(vezi și articolul Oamenii răniți, rănesc alți oameni)

 

Să ne gândim puțin la o mamă pe care n-o ascultă copilul. Indiferent ce-ar face, copilul nu vrea să facă ce-i spune / cere ea. De fiecare dată când copilul refuză să-i dea ascultare, se simte neputincioasă. Are impresia că nu poate avea control asupra copilului.

Probabil că te întrebi, de ce e nevoie să-și controleze copilul?

Pentru că se teme. Dacă copilul ajunge să facă ceva mai grav, tocmai pentru că nu o ascultă? Cine va fi tras la răspundere? Copilul e minor și nu are foarte bine fixată noțiunea binelui și a răului. Dar părintele este direct răspunzător. Faptul că nu-l poate controla pe copil, o face pe mamă să se gândească la tot felul de catastrofe. Și în final să fie acuzată.

Se întâmplă, în funcție de un cumul de factori, care par să te copleșească, să fii enervat de fiecare acțiune / gest al propriului copil.

Enervarea, asociată cu teama, cu lipsa de control, cu diferite stări de vinovăție creează o presiune asupra minții. Este o stare de stres, o rană greu de suportat.

În astfel de situații, mintea subconștientă, care vrea să te scape de durere (vezi articolul trecut), găsește soluția.

De multe ori, acea soluție, este să-l rănești la rândul tău pe cel ce te-a rănit.

Să rănești pe cel care te-a rănit, creează, pentru scurt timp o senzație de eliberare (plăcere). Durerea respectivă devine o ancoră care acționează un buton de reacție. Astfel, mama îi spune copilului tot ce-i vine la gură, fără să se mai gândească la consecințe.

Gândește că dacă nu ar fi avut copilul, ar fi fost mai fericită. Nu s-ar fi confruntat cu acea problemă, ar fi fost liberă și lipsită de griji.

Astfel, părintele, îi aruncă copilului replica Mai bine nu te mai făceam! Transferă durerea de pe sine, asupra copilului.

Bineînțeles, nu e valabil la toată lumea. Sunt părinți care, dacă au avut modele de violență în familie, și-au jurat să nu fie copia părinților lor. Atunci, oricât i-ar greși copilul, preferă să se pedepsească, să se învinuiască că e o mamă / iresponsabilă, decât să-l supere.

Ei bine, nici să-l facă pe copil să se simtă nedorit nu e bine, dar nici să se auto-pedepsească părintele. Ssă-și spună sieși cuvinte de ocară, nu e cea mai bună modalitate de a rezolva lucrurile. În cel de-al doilea caz, persoana rănită este părintele.

 

Cel mai bun mod de a rezolva situația, este prin dialog.

Bineînțeles că nu ai timp săi explici copilului tot ce este necesar. Dar ai de ales, ori îți faci puțin timp și-i explici ce așteptări ai de la el, ori va trebui să repeți aceleași metode fără rezultate.

 

Sărăcie

 

S-ar putea să ți se pară un motiv foarte pueril, lipsit de importanță. Mai ales, în condițiile în care magazinele sunt pline cu tot ce vrem, tot ce poftim.

Totuși, părinții noștri au trăit pe vremea comunismului. Au îndurat foamete, au avut mâncarea la cartelă, cu rație, au suportat frig și lipsuri de tot felul. Părinții lor, au prins și războaie mondiale, asociate sau continuate cu perioade de secetă și sărăcie. Chiar dacă situația economică s-a schimbat, comerțul este liber, mentalitățile și îngrijorările s-au moștenit.

Salariile sunt mici și puterea de cumpărare la fel de mică. Multe familii sunt îndatorate la bănci și gândul de a mai aduce pe lume încă un copil, în aceste condiții, îi umple de îngrijorare.

Una dintre grijile pe care le are o mamă legat de momentul în care află că este însărcinată, este: „Cu ce-l mai cresc și pe ăsta?”

Iată mai jos, un citat din seria de romane care stau la baza filmului Urzeala Tronurilor (pe care le-am citit de curând).

– Ai avut frați, căpitane? Sau surori?

– Din fiecare. Doi frați, trei surori. Eu eram cel mai mic. Cel mai mic și cel  nedorit. O gură în plus de hrănit, un bărbat voinic care mânca prea mult și care creștea repede din haine. Nu era de mirare că-l vânduseră …”  George R. R. Martin Festinul ciorilor  (Partea a IV –a din Saga Cântec de Gheață și Foc)

 

Poate îți spui, că asta este fantezie, desprinsă dintr-un roman. Totuși, în zilele noastre, am auzit frecvent, diferite persoane spunând că se tem să mai aducă un alt copil pe lume. Motivele? Că nu au suficienți bani să-i hrănească, să-i îmbrace și să-i țină la școală.

Dacă pe lângă neascultare, copilul are multe mofturi, pretenții  iar părintele nu poate face față, se simte copleșit. Și-i va răspunde copilului cu vorbele acelea usturătoare care-l fac pe copil nedorit.

Când părintele este supărat pe copil și acea supărare îi creează durerea despre care vorbeam mai devreme, îi va  spune Mai bine nu te mai făceam!

 

Convingerile pe care și le-a format

 

Personal, aud frecvent, E greu (un chin) să crești un copil.

Pentru că soțul meu este plecat la muncă din țară, aud că sunt compătimită: Apoi și tu, te chinui singură cu băiatul!

Le explic celor care-mi spun că pentru mine nu e un chin, că mă consider o mamă binecuvântată. Cu toate acestea îi aud, replicându-mi Da, dar tot te chinui. Știu eu ce spun!

Ce vreau să subliniez, este că unii oameni au niște convingeri atât de înrădăcinate, că indiferent ce aud, ei o țin una și bună. Și dacă le-a intrat în cap o asemenea convingere, cu atât mai mult o asemenea persoană va reacționa cu acest gen de replici. Acea persoană crede cu tărie că ar fi fost mai fericită, dacă nu s-ar mai fi chinuit să-și crească acel copil.

Așa cum îți spuneam într-un alt articol, convingerile astea s-au format în timp. Fie din ceea ce au auzit de la cei din jur, fie din ce și-au spus chiar ei.

Iată, un alt proverb, care demonstrează credința celor din jur că e greu să crești copii.

Cine are să și-i crească, cine nu, să nu-i dorească!

 

Și pentru că de curând am citit cele cinci volume publicate (din cele 7) care alcătuiesc Saga Cântec de Gheață și Foc, ce stau la baza serialului Urzeala Tronurilor, îți mai dau un scurt citat de aici, ca să întărească credințele despre creștrea copiilor.

Regina Cersei râse.

– Așteaptă până la primul tău copil, Sansa! Viața unei femei e nouă părți mizerie și o parte magie, vei învăța asta destul de curând… Și părțile care par a fi magice devin adesea cele mai murdare dintre toate.”

                        George R.R. Martin Încleștarea regilor (Partea a II-a din Saga Cântec de Gheață și Foc)

 

 

Temerile

 

Cu ceva timp în urmă, multe femei își găseau sfârșitul pe patul de naștere.

În prezent medicina a evoluat și numărul de femei care mor în timpul travaliului s-a redus considerabil. Dar temerile pe care le aveau femeile, s-au transmis de la mamă la fiică de-a lungul timpului.

Pe lângă teama și îngrijorarea viitoarei mămici pe măsură ce se apropie momentul nașterii, mai sunt și vocile celor din jur.

Mai este și teama de care îți vorbeam la început. Că dacă copilul nu ascultă, poate face ceva care să aibă repercursiuni asupra întregii existențe a sa și a ta.

O altă teamă este legată de vârsta părinților. Dacă aceștia au în jur de 40 de ani, apar temeri de altă natură. O să-ți enumăr câteva:

Sunt prea bătrână să mai nasc un copil. Ce va spune lumea?

E diferență prea mare de ani între primul copil și acesta. Oare cum îl vor privi ceilalți? Ce vor spune copiii mai mari? Vor crede că m-am stricat acum la bătrânețe…

Să nu mai vorbim de teama că la această vârstă a părinților, există riscul să se nască copilul cu Sindromul Down. Că toată viața, copilul va rămâne la nivelul intelectual de 2 ani. Asta înseamnă că tu ca părinte, n-o să te eliberezi niciodată de povara îngrijirii copilului. Și nici statul nu te sprijină cu vreo alocație de handicap… (Cam așa am fost eu speriată de medicul ginecolog pe durata sarcinii, dar i-am zis că nu mă interesează).

Iar când toate acestea se suprapun. Furia că nu te ascultă, sentimentul de neputință și lipsă de control. Convingerea că dacă nu aveai copii, erai mult mai fericit, că ce ți-a trebuit să te legi la cap dacă nu te durea. Că nu-ți ajung banii să oferi copiilor tot ce-și doresc. Astfel, ajungi ca părinte să-ți reverși nervii asupra copilului, ca să-l doară și pe el, cum te doare pe tine.

Ancorele sunt atât de puternice, încât declanșează reacții inconștiente. Acestea au menirea să te elibereze de durerea pe care o simți. Și pentru scurt timp, chiar ai sentimentul că te-ai eliberat.

Doar că, foarte adesea, ceea ce nu mai știu copiii, este că părintele are remușcări legat de ceea ce a spus. Pentru că ei aud doar versul Mai bine nu te făceam! și le este greu de acceptat.

Foarte mulți părinți își fac apoi autocritica pentru ceea ce au spus.

Își imaginează că sunt la judecată, și ei trebuie să dea socoteală pentru acele vorbe. Mintea lor, încearcă, pe de o parte să-i acuze pentru ceea ce au zis, pe de altă parte, să-i scuze că era nervos, supărat. Speră că poate copilul nu a auzit etc.

Acest mod al părintelui, de a se tortura, de a se pedepsi pentru ceea ce a spus, face ca data viitoare să spună mai rău. Pentru că că toată gândirea critică sau autocritică este toxică și înrăutățește lucrurile.

Data viitoare îți voi spune, cum îți dai seama dacă prin aceste vorbe, părintele chiar nu te iubește și nu te-a dorit în viața lui. Vei înțelege dacă expresia este totul pentru a transmite iubirea și afecțiunea. Cum îți dai seama dacă părintele într-adevăr nu te-a dorit, sau dacă aceste cuvine sunt spuse la nervi și supărare.

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de carte:

Cartea: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie

 

 

Mai Bine Nu Te Făceam! I

Doamna, eu nu mă înțeleg prea bine cu mama, îmi spunea de curând o elevă. Simt că mă dă la o parte, că eu nu mai contez, că se ocupă numai de sora mea mai mică, în timp ce eu… mă simt cam nedorită.”

„Ce motive ai să te simți așa?” o întreb.

Păi, mama nu-și mai face timp să vorbească cu mine, să mă mai întrebe ce nevoie am, se ocupă numai de sora mea. Bine, știu că sora mea are niște probleme de sănătate, dar simt că eu nu mai contez. Am început să simt că mama nu mă iubește.”

Incerc să-i explic că uneori, părinții se preocupă exclusiv doar de acel copil care are niște probleme. Fac asta mai ales dacă e mai mic, gândindu-se că un copil mai mare se poate descurca și singur. Totuși, asta nu înseamnă că mama nu-i iubește și pe ceilalți copii, respectiv pe ea.

„Nu e doar asta, doamna! Sunt zile când îmi spune că îi pare rău că m-a adus pe lume, că mai bine nu mă făcea. Și asta mă face să simt că mama nu m-a dorit niciodată. Și îmi creează așa, o stare… cam nașpa.”, continuă eleva parcă scuturându-se de sentimentele negative care o cuprind. O cuprinde tristețea când se gândește la replica mamei.

 

 

După ce am auzit povestea ei, mi-am dat seama că rezonează cu alte situații. Dar în același timp am privit lucrurile și din perspectiva de mamă.

Și m-am gândit că poate și tu, ai auzit foarte des expresia „Mai bine nu te făceam!”. Atunci, ai nevoie de ceva care să-ți amintească ce mult însemni pentru părinții tăi.

Poate că și tu, exact ca acestă adolescentă cu care am discutat, te-ai simțit cândva nedorit. Pentru că, într-un moment de enervare, mama ți-a aruncat aceste cuvinte ca să te rănească.

Dacă vreodată ai auzit aceste cuvinte și te-au tulburat, te-au supărat, te-au rănit, citește mai departe. Acest articol este pentru tine.

După ce am terminat de scris acest material (pe bucățele, cum am avut timp) mi-am dat seama că este cam lung. Din acest motiv, l-am împărțit și îl vei primi sub forma a patru articole, astfel:

În primul articol, cel prezent, îți vorbesc despre cum funcționează mintea. În acest fel înțelegi de ce ajung mamele să rostească acele cuvinte dure.

Dacă ai fost la seminariile mele sau ai citit despre modul în care funcționează mintea, poți sări direct la partea a II-a. Aceasta se numește: De ce rostește o mamă expresia Mai bine nu te făceam!

Partea a III-a se concentrează pe semne prin care îți poți da seama dacă aceste cuvinte sunt sau nu adevărate.

În partea a IV-a îți voi da câteva recomandări (și o tehnică EFT cadou). Afli ce poți să faci ca să-ți schimbi percepția și relația cu mama.

 

 

Cum funcționează mintea?

 

Mintea noastră este ca un computer uriaș care stochează informații, în mod conștient sau inconștient.

Iată un exercițiu, ca să demonstrez această idee. Citește și acționează la fiecare pas, înainte de a trece la următorul.

Exercițiu:

Pasul 1. Privește în jur, timp de un minut, și caută să memorezi toate lucrurile, obiectele, hainele etc. de culoare albastră.

Pasul 2. Acum, închide ochii și enumeră toate lucrurile de culoare verde pe care ți le amintești a fi în jurul tău.

Da, ai citit bine, cu ochii închiși îți amintești toate lucrurile de culoare verde din jurul tău.

S-ar putea să constați că poți să enumeri destul de multe astfel de lucruri.

De ce?

Pentru că memorăm atât lucrurile asupra cărora ne concentrăm direct, cât și alte aspecte asociate. Așa sunt: culorile, sunetele, mirosurile, gusturile și sentimentele.

Ce legătură are acest aspect cu expresia mai sus numită?

Îți explic ceva mai târziu. Acum, să trecem la alt aspect al minții.

Mintea stochează informațiile sub formă de fișiere

 

Toate informațiile pe care le memorează mintea, le stochează în fișiere exact ca un computer. Aceste fișiere sunt grupate precum niște cartiere ale unui oraș. Există un cartier al bucuriei, unul al tristeții, altul al încrederii, al dezamăgirii, al supărării, al urii, al iubirii, al speranței etc.

Fiecare cartier este legat, unul de altul prin milioane de neuroni.

Obiceiurile noastre reprezintă adevărate poteci, drumuri sau autostrăzi neuronale între toate aceste cartiere. Cu cât o acțiune este mai nouă, și foarte puțin folosită, cu atât drumul se aseamănă mai mult cu o potecă prin junglă. Poate fi rapid astupată cu buruieni, dacă poteca (obiceiul cel nou) e abandonată.

Cu cât o acțiune este mai veche și mai des utilizată, cu atât a devenit un reflex automat și se aseamănă cu o autostradă. Pe aici se poate circula cu mare viteză. Un astfel de drum (obicei), chiar dacă e părăsit, rezistă. Vegetația nu-l invadează atât de ușor și poți oricând să te întorci la el.

Imaginează-ți o persoană care are un tip de limbaj (mai colorat). La un moment dat, învață că tot ce-i iese din gură îl influențează și caută să-și schimbe modul de exprimare (obiceiul). La început, pentru că trebuie să dea atenție fiecărui cuvânt, să se cenzureze, este ca și cum ar crea o potecă nouă prin junglă. Procesul este obositor, consumator de energie și de timp. Și e posibil să renunțe foarte ușor, și s-o ia din nou pe autostrada limbajului colorat.

La fel, este posibil, ca acea persoană să fie foarte hotărâtă să aducă o schimbare în viața sa. Atunci perseverează, până ce devine o nouă obișnuință să nu mai folosească cuvintele vechi, murdare. Poteca neuronală a noului limbaj s-a lărgit, dar fără a se astupa vechea autostradă. Și aceea, încă, face parte din ființa lui, deci, este posibil oricând să mai scape câte o înjurătură. Abia după ani de autocontrol, vechea autostradă se acoperă și se lărgește tot mai mult autostrada limbajului frumos.

În același fel se poate întâmpla și cu o mamă care are obiceiul de a rosti Mai bine nu te făceam! Poate realizează cât de mult își rănește copilul și dorește să nu mai spună. Dacă dorește să scape de acest obicei, la început, oricât s-ar cenzura, tot mai scapă câte o astfel de expresie.

Sunt situații în care habar nu are că vorbele ei lasă cicatrici și continuă să folosească aceeași autostradă a exprimării.

Mintea umană funcționează și cu ajutorul unor ancore.

 

Aceste ancore pot fi pozitive sau negative.

Mirosul unui parfum te poate purta în timp, până la o persoană dragă (antipatică) din copilărie. Acel parfum este o ancoră.

Un singur gest, un cuvânt, o tonalitate îți poate aminti ceva din trecut, care te poate face (ne)fericit.

Ancorele au un buton declanșator care acționează instantaneu, declanșând reacția. Când a fost activată o anumită ancoră, a apăsat butonul și corpul a reacționat. Exact ca prima dată când s-a instalat acea ancoră.

Gândește-te la câteva exemple de ancore pentru tine. Completează spațiile libere din propozițiile următoare, cu situații reale din viața ta:

Ex. Întotdeauna mă enervez când….

(Iată câteva exemple de la seminarii: Întotdeauna mă enervez când… soțul intră încălțat în casă,

Întotdeauna mă enervez când… copilul mă trage de mâini,

Întotdeauna mă enervez când alții nu țin cont de efortul meu pentru a face curat etc.). Completează cu ce se potrivește pentru tine.

Întotdeauna mă simt umilit când…

Sunt fericit de fiecare dată când…

Mă simt creativ / recunoscător / în siguranță când…

 

O să constați că (pentru tine) întotdeauna există niște declanșatori comuni pentru tristețe, bucurie, furie, recunoștință etc.

Mintea noastră dorește să simtă plăcerea și caută să evite durerea.

Când o persoană se află într-o situație tensionată, de stres, de conflict, mintea va căuta un refugiu. Va oferi o diversiune, o distragere printr-o acțiune sau o substanță care să-i înlocuiască durerea cu plăcerea.

Adică, este acționată o ancoră, care declanșează o anumită stare. În funcție de acea stare, apare o reacție.

 

De ce ți-am spus toate acestea?

În cele ce urmează o să-ți spun câteva motive pentru care unele mame rostesc astfel de vorbe dure, „Mai bine nu te făceam!” De foarte multe ori, mamele ajung să regrete ce-au spus și speră să le fi uitat și copiii, imediat ce le-au auzit.

Sunt situații, când ancorele mamelor sunt atât de puternice că nici nu realizează ce-au spus. Sunt situații în care cuvintele au ieșit din gură, înainte ca persoana să analizeze consecințele.

Până nu înțelegi cum reacționează mintea noastră, motivele pentru care sunt rostite cuvintele, sunt lipsite de importanță.

Dar despre aceste motive, îți vorbesc în articolul de săptămâna viitoare.

Până atunci, te las cu bine.

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de carte:

Cartea: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie

 

 

NU E VINA MEA!

Ti s-a întâmplat vreodată să fii într-o situație neplăcută, să spui celor din jur ce te doare, ce te deranjează și să constați că ceilalți te acuză?

Ți s-a întâmplat să nu înțelegi, ce e în neregulă cu ceilalți, de dau vina pe tine pentru situațiile de care te plângi?

Ți s-a întâmplat să cauți în jur compasiune și totuși să găsești ostilitate și să ai impresia că toată lumea îți impută lucruri pe nedrept, pentru că tot ce ți se întâmplă, nu depinde de tine?

Dacă, da, atunci, acest articol este pentru tine.

Dacă nu ți s-a întâmplat, poate cunoști pe cineva din jur care a pățit așa ceva, să tot aibă situații neplăcute și cei din jur să o acuze, și îi poți distribui acest material.

Pentru început, să-ți povestesc:

Băiatul meu, de trei ani și patru luni, a început să meargă la grădiniță. Am avut și o ședință cu părinții la care am participat, și doamna îmi comunică, faptul că, este un băiat perfect, doar că nu mănâncă.

Eu dau ochii peste cap și răspund supărată că, da, știu, e o problemă cu care m-am confruntat toată vara.

Pe parcursul întregii vacanțe, am recurs la tot felul de strategii: m-am rugat de el, l-am condiționat – dacă vrea să obțină ceva ce-și dorește, atunci să mănânce mâncare -, l-am speriat – lasă că papă mama tot și ție nu-ți dă deloc -, dar cumva, cu rezultate foarte slabe și aleatorii. Foarte rar, băiatul meu a acceptat să mănânce ceva mâncare gătită. A trăit cu biscuiți, iaurt, un ou pe zi și alte câteva fleacuri.

Astfel că, atunci când doamna de la grădiniță, îmi spune că trebuie să găsiți o soluție, că doar sunteți cadru didactic, aproape că mă enervez. De ce își imaginează că nu am căutat soluții? Ce vrea să spună?

M-am simțit acuzată ca și când ar fi vina mea, că băiatul nu mănâncă.

Mai rău, mă întreabă colegii la școală, ce-mi face băiatul și eu continui povestea: face bine, doar că nu mănâncă… bla-bla-bla. Oricine era dispus să mă asculte, le puneam CD-ul. Fiecare venea cu sfaturi diferite. Să încerc măsuri drastice, să nu-i mai dau de mâncare biscuiți și alte cele…., iar eu simțeam că iar, mă acuză de ceva. În plus, cum să mă lase inima să-mi țin copilul să înfometeze, doar ca să-l determin să mănânce? (Și, apropo, pe mine, când eram copil, n-a reușit mama să mă facă să mănânc ce nu-mi plăcea. Am ajuns în spital bolnavă de hepatită, dar tot nu mâncam.)

Ca lucrurile să stea și mai neplăcut, inclusiv soțul mi-a spus într-o seară, pe un ton foarte vehement,  că trebuie să faci ceva!

Am încheiat convorbirea spunându-i soțului, Mulțumesc că ai țipat la mine!

In acea seară, mă simțeam mizerabil. Eram obosită, încât abia așteptam să pun capul pe pernă. Mă durea capul, eram răcită și-mi curgea nasul de parcă era izvor, eram stresată și îngrijorată că băiatul nu mănâncă și supărată că soțul nu mi-a oferit puțină compasiune. (De fapt, a făcut-o destul de mult timp, până acum.)

Am oftat și m-am întrebat: De ce toată lumea mă face să mă simt ca și când ar fi vina mea că…? Și o altă voce din mintea mea, aia care vine din toate cărțile de dezvoltare personală pe care le-am citit, îmi spune: Pentru că ESTE vina ta! Tu, te-ai asculat? Ai auzit cum sună cuvintele pe care le folosești? Ce sfaturi ai  oferi altora care fac exact ce faci tu?

Primul lucru pe care l-am conștientizat, după ce vocea interioară mi-a atras atenția că-l fac, a fost:

 

Te plângi!

 

E foarte ușor să-ți plângi de milă.

Cauți în jur compasiune, ca ceilalți să fie în asentimet cu tine. Cei din jur vin cu sfaturi, cu idei, dar tu n-ai nevoie de ele, tu doar vrei să continui să-ți spui povestea despre cât de mizerabil te simți, pentru tot ceea ce ți se întâmplă și cât e viața de nedreaptă!

Dai vina în stânga și-n dreapta pentru toate câte ți se întâmplă, iar tu ești o biată victimă nevinovată!

Ai nevoie să-ți spună cineva pe un ton mai răstit, Termină cu văicăreala și fă ceva cu viața ta! – grozavă treabă a făcut Larry Winget, cel care a scris această carte.

Dar Jack Canfield spune că TOATE lucrurile sau situațiile din viața ta, fie le-ai creat, fie le-ai atras, și atunci, ești RESPONSABIL de tot ce ți se întâmplă. Le-ai creat prin tot ce faci, sau le-ai atras prin natura gândurilor și cuvintelor pe care le folosești.

Iar eu, o făceam pe victima, îmi învinuiam băiatul, căutam persoane care să fie în asentimentul meu.

 

 

Tot ce respingi se întoarce la tine cu forță multiplicată!

 

De curând, am învățat de pe la diferite workshopuri, că tot ce nu-ți place, ai tendința să respingi. Vrei să îndepărtezi de ființa ta, sau să schimbi acele lucruri care nu-ți plac.

Dar, cu cât le respingi, cu atât se întorc la tine iar și iar și îți provoacă supărări.

Și mi-am amintit și ce am citit în cartea Viața trece repede, trăiește-o din plin! Autoarea, Lynn Grabhorn explică Legea Atracției Universale, pe principiul diapazonului.

Un diapazon, este un instrument muzical care este folosit pentru a da un ton la o melodie, și vibrează pe o anumită frecvență. Dacă într-o cameră sunt mai multe diapazoane acordate pe aceeași frecvență, vibrațiile produse de diapazonul folosit, fac ocolul camerei, întâlnește vibrațiile celorlalte diapazoane acordate pe aceeași frecvență, apoi se multiplică și se întorc de unde au plecat, cu putere multiplicată.

Imaginează-ți Universul ca o cameră imensă cu miliarde de diapazoane (oamenii care emit emoții), fiecare acordate pe alte frecvențe. De fiecare dată când cineva emite emoții de nemulțumire, de respingere, vibrațiile acestora pleacă în Univers, unde se întâlnesc cu vibrații asemănătoare, ale unor persoane care au același tip de emoții. Apoi, vibrațiile se unesc, devin mai mari și se întorc la cei care le-au emis. Și ce crezi că li se întâmplă? Alte lucruri și situații care să le producă și mai multă nemulțumire.

Aceste emoții continuă într-o spirală descendentă, până ajungi la un capăt. Ori, cedezi și te îmbolnăvești, pentru că refuzi să vezi că TU EȘTI CAUZA a tot ce ți se întâmplă, ori, ajungi să spui: GATA! AJUNGE! E TIMPUL SĂ FAC CEVA! Și atunci, ca urmare a deciziei luate, începi să schimbi frecvența pe care emiți vibrații în Univers, prin urmare, se schimbă și rezultatele.

Este valabil și invers. O persoană mulțumită, fericită, emite vibrații de o intensitate mai ridicată, acestea se întâlnesc în spațiu cu vibrațiile altor persoane mulțumite și fericite, se multiplică și se întorc la cei de la care au plecat cu forță multiplicată. Numai că, de data asta, acești oameni, vor avea și mai multe motive să fie fericiți.

 

Cuvintele pe care le folosești îți schimbă realitatea

 

Ai impresia că ești realist și folosești cuvinte care descriu realitatea, dar de fapt, cuvintele pe care le folosești, creează realitatea. Știu că este cam greu de înghițit, dar este adevărat.

Cu cât folosești expresii care să descrie o situație negativă din viața ta, iar verbele sunt la timpul prezent, gen nu mănâncă, e bolnav, e obraznic etc. cu atât mai mult, situația devine în acel mod. E ca și când, ce exprimi la timpul prezent, este o profeție despre cum va arăta viața ta, în viitorul apropiat.

Verbele pe care le folosești la timpul prezent ca să descrii situația ta curentă, sunt cele care devin realitatea ta, de coșmar sau de vis, din viitorul apropiat.

În tehnica afirmațiilor, prin care îți poți schimba viața, dacă înveți să o practici zilnic, folosești verbe pozitive, care încă nu sunt adevărate, la timpul prezent. Repetându-le mereu ele devin parte din tine, din subconștientul tău și se transformă în realitate. Așa cum spunea Louise Hay, acestea sunt ca semințele pe care le pui în sol, și mai întâi germinează, încolțesc, apoi cresc și durează până dau roade.

„Ceea ce gândim despre noi înşine devine adevărat pentru noi. Cred că fiecare dintre noi, incluzându-mă şi pe mine este 100% responsabil pentru ceea ce se petrece în viaţa noastră, bun sau rău. Fiecare gând pe care îl gândim, creează viitorul nostru. Fiecare dintre noi îşi crează propriile experienţe prin propriile gânduri şi sentimente. Gândurile pe care le gândim şi vorbele pe care le rostim creează exprienţele noastre de viaţă.” (Louise Hay)

Prin urmare, dacă folosești cuvinte care descriu stări sumbre, triste, de dezamăgire etc. viața ta va deveni exact în același fel. Dacă spui că faci fantastic de bine, că te descurci spectacular, etc. exact așa începi să percepi viața ta și ea va deveni astfel.

 

Filmele care rulează în mintea ta

 

Am lăsat la final acest subiect, dar nu e cel mai lipsit de importanță.

Specialiștii spun, iar eu am descoperit pe pielea mea, în mai multe rânduri, că, imaginația este mai puternică decât cuvintele pe care le folosim.

Atunci când te plângi de ceva ce nu funcționează în viața ta, prin mintea ta se derulează filmul a ceea ce nu funcționează. De câte ori te plângi, de atâtea ori, revezi filmul. Și acel film, are o putere extraordinară de a modifica ce urmează să se întâmple.

Mi s-a întâmplat, în mai multe rânduri, să exersez vizualizarea voită a ceea ce voiam să se schimbe în viața mea, și am schimbat rezultatele, aproape așa cum am vizualizat.

Dacă vorbești despre ceva care îți produce mândrie, prin mintea ta se perindă acele imagini care te umplu de acest sentiment. Cu cât povestești cu mândrie acele situații, cu atât vei avea și mai multe motive să fii mândru.

 

Astfel că, învinsă, am conștientizat toate aceste greșeli și m-am apucat să lucrez cu EFT.

Mai întâi am lucrat pe starea mizerabilă pe care o simțeam și am adus-o la o valoare suportabilă.

Apoi, am trecut pe emoțiile mele, acumulate toată vara, legate de faptul că băiatul meu nu mânca. Am început cu starea de stres pe care mi-a generat-o, apoi, cu furia și îngrijorarea. Și pe acestea le-am liniștit simțitor și le-am înlocuit cu iubire, acceptare, încredere.

La finalul exercițiului, după ce m-am simțit mai împăcată, am închis ochii și mi-am imaginat cum băiatul meu începe să mănânce mâncare gătită și-i place.

Vrei să știi care a fost rezultatul?

A doua zi, a cerut să mănânce și i-am dat pulpițe la cuptor și a savurat două.

În ziua următoare, a acceptat să mănânce paste.

Apoi, când l-am întrebat dacă a mâncat la grădi’, mi-a răspuns fericit și victorios, că da, a păpat orezuț și supă.

Să nu înțelegi că dintr-un singur exercițiu de vizualizare combinat cu EFT s-au schimbat radical lucrurile. Încă mai avem de lucru. Dar acum, știu ce am de făcut. Zilnic, am început să vizualizez, fie și pentru câteva secunde, că băiatul meu, mănâncă.

Sunt convinsă că, în viitorul apropiat, va mânca de toate.

Am învățat să accept situația, să nu mă mai stresez, să nu mă mai consum, să nu mă mai enervez. Îl accept și îl iubesc. Vizualizez ce doresc să se schimbe și lucrurile intră pe drumul cel bun.

Dacă ți-a plăcut acest material, fă un bine și pentru prietenii tăi și distribuie-l!

Cu drag,

Fănica Rarinca






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

CE MĂ FAC CU ADOLESCENTUL CARE NU MĂ ASCULTĂ?

La sfârșitul seminarului din data de 18 februarie, o doamnă îmi povestește că are o fiică adolescentă cu care nu reușește să se înțeleagă. Că indiferent ce i-ar spune mama să facă, fata refuză. Dacă mama îi cere să-și curețe fața la sfârșitul zilei, fata nu ascultă și merge la culcare cu tot fondul de ten pe care și l-a pus dimineața pe față, ca să acopere… coșurile. Și apoi iese din cameră „victorioasă” că „a mai trecut o zi și n-am făcut ce mi-a zis mama”.

M-am gândit că acesta este un subiect delicat pentru foarte multe mame care au copii adolescenți. Iar dacă ești o astfel de mamă, atunci acest articol este pentru tine.

Dacă ai un copil adolescent cu care dintr-o dată nu te mai înțelegi, să știi că procesul a început cu mulți ani în urmă, poate de pe vremea când era bebeluș, chiar dacă nu ți-ai dat seama, chiar dacă pe atunci nu existau problemele actuale. Doar că toți pașii pe care i-ai făcut, toate deciziile pe care le-ai luat în timp, te-au condus aici. Dar despre acest subiect, poate o să scriu altă dată.

Vreau să te ajut, după măsura posibilităților și cunoștințelor mele.

Nu, nu am un copil adolescent, am unul de 2 ani și 9 luni cu multă personalitate,  și am 16 ani vechime în meseria de profesor.

Ani în care am lucrat cu numeroase clase cu adolescenți și pentru examenele date am citit destul de multe cărți de psihologie.

Dar sfaturile mele nu se bazează doar pe aceste cărți, ci pe tot ce înseamnă experiența personală.

Iar din toată experiența mea, și din tot ce-am citit și înțeles, iată ce ți-aș sugera:

 

Înțelege-ți copilul!

 

Copilul adolescent trece printr-o perioadă de tranziție foarte tulbure și pentru el însuși.

Nimic nu mai e cum era, și nu se înțelege nici singur de ce reacționează dintr-o dată, așa cum o face, deși înainte nu avea curajul.

Copilul suferă schimbări majore atât pe plan fizic (creștere intensă), pe plan emoțional (trece ușor de la bucurie la tristețe și invers), pe plan mental (poate să acumuleze cantități mari de informații), hormonal (acum li se dezvoltă foarte mult glandele interne ale căror secreții îi face să se poarte atât de diferit).

Dintr-o dată, pare că lumea pe care o știau ei, așa cum o știau, se schimbă. Și dacă nu ai văzut filmul Inside out, îți recomand să-l vezi. E despre schimbările emoționale la adolescenți.

Este perioada în care:

  • Nu mai ascultă de reguli pe care nu le înțeleg. La ei nu mai merge cu faci asta pentru că așa îți spun eu! Ci, trebuie să-i explici ce beneficii are el dacă face acel ceva.  Dacă obișnuiai să-i spui copilului ce să facă și el să se supună doar pentru că așa-ți spun eu, nu mai funcționează la ei. Refuză să mai învețe, să-și mai facă ordine în cameră, să se demacheze, să dea muzica mai încet, să se îmbrace cu ce le spune mama sau tata, să-și facă prieteni după placul părinților  etc.
  • Își consideră părinții depășiți. Sunt auziți frecvent spunând părinților că: Ce știi tu? Nu mai e ca pe vremea ta! Au impresia că le știu deja pe toate și toți adulții sunt proști, sau învechiți.
  • Vor să fie lăsați în pace. Își doresc să-și trăiască viața cum le place lor, să încerce lucruri noi (chiar dacă sunt periculoase). Vor să fie ei cei care decid ce este bine pentru propria lor persoană. Vor să fie tratați ca niște adulți responsabili.
  • Vor intimitate. Nu mai acceptă să fie mângâiați de părinți în public, deși în intimitate tânjesc să fie iubiți de aceștia. În lucrurile lor personale nu mai umblă nimeni, decât persoanele în care ei au încredere – și cu părere de rău, acele persoane nu mai sunt părinții.

Acestea sunt câteva aspecte legate de schimbările din perioada adolescenței.

În cele ce urmează, sfaturile și recomandările mele se axează strict pe ideea Copilul adolescent nu mă ascultă, indiferent ce înseamnă asta pentru tine.

 

Schimbă filmele din mintea ta

 

Fii atent la cuvintele pe care le folosești și la filmele din mintea ta legate de copilul tău.

Atunci când rostești copilul nu mă ascultă s-ar putea să crezi că vorbești despre o realitate. Iar eu îți spun că s-ar putea să fie doar o percepție. S-ar putea să vezi defectele tale în copilul tău și să proiectezi asupra lui acele defecte ale tale.

Am întâlnit în mai multe cărți expresia:

„Nu vedem lucrurile așa cum sunt, ci așa cum suntem noi.”

Prin urmare ia în calcul că s-ar putea să percepi lucrurile deformat, în funcție de cum ești tu.

Schimbă-te pe tine și s-ar putea să vezi copilul cu alți ochi.

In al doilea rând, atunci când spui copilul nu mă ascultă în mintea ta rulează un film cu tot ce face copilul de nu te ascultă. Acel film îți provoacă o emoție, adesea neplăcută. Cu cât vorbești mai mult despre acest lucru, cu atât atragi în viața ta și mai multă neascultare din partea copilului și crește acea emoție negativă.

În cărțile despre cum funcționează Legea Atracției Universale am învățat că filmul mental, asociat cu emoție, foarte puternică determină ceea ce urmează să se întâmple.

Prin urmare îți sugerez să schimbi filmul din mintea ta și cuvintele pe care le folosești.

Imaginează-ți cum este ascultător, cum face cu plăcere ceea ce-i ceri și simte bucurie, recunoștință legată de aceste filme noi pe care le creezi. Ca și când ar fi deja reale.

Este dovedit științific că mintea nu face diferența între o imagine reală sau una creată. Deci va crede că o imagine creată, este reală.

Iar filmele noi vor schimba și rezultatele.

Peste noapte? Uneori da, alteori nu.

Ai nevoie de răbdare, dar schimbând filmele și cuvintele pe care le folosești, poți să schimbi rezultatele.

Încearcă și-ai să vezi.

Probabul că îți spui, păi, dacă eu spun că este un copil ascultător, dar nu este, înseamnă că mint.

Eu îți spun că e foarte posibil să minți la prima variantă. Modul în care percepi copilul s-ar putea să fie o minciună, care ține de filtrele tale și proiecțiile pe care le faci.

Un citat spunea:

„Nu-ți numi copilul așa cum este ci cum vrei să devină.”

Când spui cuvinte frumoase, gen: Am un copil ascultător faci o dublă condiționare: a minții tale, să-l vadă altfel decât îl percepi acum, și a minții copilului care va determina comportamentul să devenină mult mai ascultător pentru ca să-ți demonstreze că este așa cum l-ai lăudat.  

 

Oferă-i copilului ceva ce-și dorește, ca recompensă pentru că face ce-i ceri

 

Ce-și doresc copiii adolescenți?

Deși tânjesc să fie iubiți, vor să li se satisfacă niște nevoi care țin de bani.

Cel mai frecvent scenariu pe care îl aud este:

Mama îi cumpără copilului ce are el nevoie, apoi îi reproșează: Uite câte sacrificii fac eu pentru tine și tu nu mă asculți, mă faci de râs, nu înveți bla-bla-bla.

Ce înțelege copilul din ce i se spune pe un ton atât de cicălitor. Mama / tata nu mă iubește. Îmi cumpără aceste lucruri din obligație, din datorie.

Iată ce-ți propun.

Schimbă tactica. Normal că o să-i oferi copilului ce-și dorește, ce are nevoie, dar inversează procesul.

Să presupunem că își dorește o excursie / o bicicletă (poți înlocui cu ce vrei).

Faci următoarea înțelegere cu copilul.

Faci curat (de exemplu) în camera ta o săptămână și îți dau avansul pentru excursie / bicicletă.

Foarte probabil că n-o să te creadă, așa că, dacă termenul e mai îndepărtat, poți în prima săptămână să-l recompensezi zilnic pentru curățenia / ascultarea de care dă dovadă. Îți recomand să însoțești recompensa financiară cu cuvinte de laudă.

Pentru că azi ai făcut cutare și cutare (faptele bune pentru care îl lauzi), îți dau 5 lei, pune-i în pușculiță pentru a-ți plăti excursia / bicicleta.

Apoi, în săptămâna care urmează îi oferi recompensa la 3-4 zile, dar copilul să știe de această nouă modalitate de recompensare. De ce să schimbi? Ca să nu creezi tiparul că dacă zilnic face ceva, tot zilnic va fi recompensat. Îi poți explica cum ești tu plătit și apoi să ajungi să-l recompensezi la două sau trei săptămâni.

Dar această recompensă să nu fie însoțită de uite ce fac eu pentru tine și tu… bla-bla-bla, ci de laudă.

Ce se întâmplă?

Copilul va deveni motivat, din exterior (achiziționarea pe care o dorește), la început, dar se mai întâmplă ceva.

Începe să audă cuvintele de laudă, în loc de reproșuri, aude tonuri de iubire și vede zâmbete pe fața părinților. Iar asta s-ar putea, ca pe termen lung să-l motiveze din interior. Și pe măsură ce tot aude cuvinte de laudă, s-ar putea să se simtă apreciat și să facă ce vrea părintele.

Zig Zigler a spus:

„Dacă vrei să obții tot ce-ți dorești, ajută-i pe alții să obțină tot ce-și doresc.”

Ce-și dorește copilul adolescent?

Ceva pe care să cheltui bani.

Ce-ți dorești tu de la copil?

Să te asculte.

Pune în fața copilului ce-și dorește (visul / dorința /nevoia lui), spune-i că-l poate obține DACĂ face acel lucru mic pe care i-l ceri. Apoi ține-te de cuvânt.

 

Roagă-te!

 

Rugăciunea fierbinte a mamei pentru copilul ei poate să schimbe comportamentul copilului.

Poate nu peste noapte.

Dar Dumnezeu nu trece cu vederea rugăciunea părinților pentru copii.

Vrei dovezi?

Citește viața Sf. Augustin, care în adolescență era un rebel și mama lui se ruga fierbinte la Dumnezeu ca să-l îndrepte. După câțiva ani, Dumnezeu i-a ascultat cererea și Augustin a devenit un mare propovăduitor al lui Dumnezeu și al credinței.

Toate cărțile de credință ne spun că „Dumnezeu nu lasă să piară un fiu / fiică pentru rugăciunile părinților.”

S-ar putea să spui: Bine, dar eu nu vreau să-mi fac copilul sfânt și nici nu pot să aștept ani ca el să mă asculte.

Roagă-te, oricum! Poate că n-o să devină sfânt, și poate că n-o să treacă ani.

Dar poate că anii aceia trec oricum. Ce ai de pierdut dacă încerci?

 

Lucrează să elimini emoțiile tale negative

 

Un alt aspect pe care să-l iei în considerare îl reprezintă emoțiile tale, atunci când îi ceri să facă ceva și el nu vrea.

Știu că ești cât se poate de bine intenționat /ă. Că îți dorești să te asculte copilul pentru că este spre binele lui.

Dar ce vede, ce aude și ce simte copilul din tot ce-i spui și ceri?

În primul rând vede chipul tău, îți simte emoțiile și îți aude tonul.

Iar dacă ești furios, încrâncenat (să-l convingi, să-l schimbi), dezamăgit (că nu ascultă), dezgustat (că face totul pe dos), frustrat (că nu reușești să-l determini să se schimbe), exact aceste emoții le vede și simte copilul. Iar aceste trăiri ale tale, nu transmit iubirea ta și bunele tale intenții.

Copilul nu înțelege intențiile tale pozitive, el îți ascultă glasul, și dacă tonul exprimă furie, se gândește Mama mă urăște. Dacă chipul exprimă dezamăgire și dezgust, el vede și spune Mama mă detestă, mă disprețuiește, e dezgustată de mine. De ce aș face ce-mi cere că oricum n-o să se schimbe sentimentele ei?

În acel moment intenția ta pozitivă este egală cu zero. Tot ce contează este cum se simte copilul în legătură cu ceea ce-i transmiți.

Iar dacă nu îți poți controla singur /ă emoțiile, încearcă o tehnică de eliberare emoțională.

Eu am folosit tehnica EFT ca să schimb emoțiile mele când băiețelul meu nu mă asculta.

Are personalitatea lui. Nu vrea să se îmbrace cu hainele pe care i le dau eu, dimineața când trebuie să mergem la creșă.

Și aveam foarte mari bătăi de cap cu el, până am descoperit că eliminând emoțiile mele, s-ar putea să schimb rezultatul.

Într-o seară, am lucrat cu EFT pe tot ce simțeam legat de faptul că nu voia să se îmbrace și eram în întârziere la autobuz și la școală.

E cam greu să-i explic unui copil de 2-3 ani, de ce trebuie, să merg în fiecare zi la serviciu si mă despart de el. Și mai ales de ce îl grăbeam și îl forțam să se îmbrace. Așa că am lucrat cu EFT asupra emoțiilor mele și le-am eliminat rând pe rând.

Dimineața, următoare îmi vine ideea cu ceea ce-și dorește (vezi punctul de mai sus). Îl întreb,

Vrei să-ți dea mama ceva bun?

-Daaa! spune el cu toată inima.

-Atunci stai frumos să te îmbrace mama și îți dau.

Eventual aduc o bucățică de ceva dulce și o pun la vedere dar destul de sus, să nu și-o poată lua singur.

Și stă băiatul meu să-l îmbrac și apoi cât îl încalț devorează cu plăcere ceva bun.

Problemă rezolvată. Amândoi suntem fericiți dimineața și exact cum a spus Zig Zigler,

„Dacă vrei să obții tot ce-ți dorești, ajută pe alții să obțină ce-și doresc.”

Dar dacă nu știi să lucrezi cu EFT, sau ești la început de drum te invit la un seminar gratuit să afli mai multe. Ia în considerare să participi și la un workshop (acolo lucrăm tehnicile) ca să stăpânești aceste tehnici și să ai copilul pe care ți-l dorești și niște relații de calitate cu el.

Dacă ți-a plăcut acest material, fă o faptă bună și trimite-o și prietenilor tăi!

Cu drag,

Fănica Rarinca






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

(NE)IUBIREA DE SINE

Discutam la un moment dat cu o doamnă despre tehnicile de eliberare emoţională EFT pe care le practic pentru a mă elibera de emoţii care au impact negativ asupra mea. Aceste tehnici sunt prezentate mai pe larg în cartea Eliberează-te de rănile trecutului şi redescoperă fericirea!”

Şi pentru că tehnica foloseşte o formulă de început pe punctul Karată, care sună cam:

Chiar dacă, simt emoţia de…aleg să mă iubesc şi să mă accept aşa cum sunt.”

Şi această doamnă îmi spune că dacă spui prea des, mă iubesc şi mă accept aşa cum sunt ajungi să dai în narcisism.

În acel moment m-am blocat. N-am ştiut ce să-i răspund. Simţeam că nu are dreptate, dar n-am îndrăznit să mă contrazic. I-am spus doar că nu e acel gen de iubire şi cam atât.

Acum, pentru că între timp, m-am confruntat şi cu o altă persoană care a început să plângă la această formulă, mă iubesc şi mă accept aşa cum sunt, şi pentru că nu se poate iubi m-am gândit că este absolut necesar să aduc lămuriri despre iubirea de sine.

Îmi amintesc că în Noul Testament, la întrebarea lui Iisus, un apostol a răspuns că Cea mai mare poruncă din lege este să iubeşti pe domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta… şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

Plecând de la acest verset se nasc două-trei întrebări:

  1. Cum ai putea să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, dacă pe tine nu te iubeşti?
  2. Cum ai putea aştepta ca altcineva să te iubească, să te aprecieze, dacă tu nu o faci?
  3. Dacă tu nu poţi găsi un singur lucru bun la tine pentru care să te iubeşti, cum te poţi aştepta ca ceilalţi să găsească?

 

Iată câteva idei, despre care vreau să vorbesc astăzi cu tine.

Ce nu este şi ce este iubirea de sine?

 

Iubirea de sine NU ESTE:

  • narcisism – dacă te admiri în oglindă, înseamnă că îţi place de tine, că te simţi bine în corpul tău. A fi narcisist, nu înseamnă să te iubeşti, ci să fii obsedat de propria ta persoană.
  • egoism – să te iubeşti nu te face egoist, ci altruist. Pentru că realizezi că exişti printre oameni şi ei, ca şi tine sunt Creaţia lui Dumnezeu.
  • să te crezi deasupra celorlalţi oameni – să te iubeşti înseamnă să-i iubeşti şi să-i apreciezi şi pe alţii.

 

Ce înţeleg eu că ESTE IUBIREA de sine?

  • Iubirea de sine este atunci când te accepţi aşa cum eşti, indiferent de calităţi sau defecte. Pentru că şi Dumnezeu te iubeşte şi te acceptă aşa cum eşti.
  • Iubirea de sine este atunci când, indiferent cum arăţi, te simţi bine în corpul tău, în pielea ta.
  • Să te iubeşti, înseamnă să apreciezi şi să te feliciţi pentru tot ce faci bine.
  • Să fii focusat mai mult pe calităţile tale, fără să ignori sau să acoperi defectele, înseamnă să te iubeşti.
  • Să te uiţi în oglindă şi să vezi o scânteie din Divinitate, înseamnă să te iubeşti.
  • Să te iubeşti, înseamnă să ai grijă de sănătatea şi de viaţa ta, pentru că acestea sunt daruri de la Dumnezeu.
  • Să te iubeşti, înseamnă să fii recunoscător că eşti unic şi special. Pentru că nicio altă fiinţă pe toată suprafaţa planetei nu mai este ca tine. TU EŞTI O RARITATE. Eşti o piatră preţioasă cum nu mai este alta.
  • Să cauţi zi de zi să faci acele lucruri mărunte care te fac fericit, care te împlinesc, înseamnă că te iubeşti.
  • Să te ierţi, chiar dacă mai şi greşeşti, e un semn că te iubeşti.
  • Să fii bun cu ceilalţi, să fii altruist, să ierţi, să inspiri, să ajuţi pe cei din jur, înseamnă să te iubeşti pentru că tot ce faci altora, se întoarce la tine.
  • Să te iubeşti înseamnă să ai demnitate, să te respecţi, să ai atitudine de învingător, pentru că Dumnezeu nu a creat rebuturi sau rataţi.
  • Când crezi în tine, crezi în Dumnezeu şi atunci te iubeşti.

 

De unde apare această lipsă de iubire de sine?

 

Cred că la fiecare persoană această lipsă de iubire de sine poate apărea în diferite perioade ale existenţei.

Totuşi, sunt foarte înclinată să cred că rădăcinile acesteia vin din copilărie.

Iată, mai jos câteva surse de unde se trage lipsa de iubire de sine:

  • Lipsa de iubire de sine se naşte din comparaţiile părinţilor asupra copiilor, altul e mai bun, mai frumos, mai deştept, mai cuminte decât tine. Mai multe detalii aici şi aici.

  • Neiubirea de sine se naşte din etichetele şi cuvintele dure adresate de părinţi copiilor: eşti prost, de nimic nu eşti în stare, pe tot ce pui mâna – strici, se putea să nu o dai în bară? etc.

  • Criticile dese la adresa copiilor sau a acţiunii acestora duc la slaba apreciere de sine.

  • De asemenea şi standardele foarte ridicate ale unor părinţi care duc perfecţionismul la limita extremă. Aceştia se aşteaptă ca (deşi ei nu sunt perfecţi), să fie copiii lor. Şi tot fac presiuni asupra lor ca să-i determine să-şi depăşească potenţialul, să dea mai mult din ei, să obţină rezultate mai bune. Iar dacă copilul nu face faţă îl ceartă aspru, îl critică şi ei cred că aşa îl motivează.

Legat de acest aspect am avut multe cazuri de elevi cu potenţial mediu, dar duşi de părinţi la şcoli cu pretenţii, în clase cu elevi foarte buni şi fac presiuni asupra copilului să se ridice la înălţimea acestora. Mi s-a întâmplat ca atunci când elevul respectiv, ia o notă mai mică decât restul clasei, să înceapă să plângă pentru că se teme de ceea ce urmează să primească acasă.

Şi probabil o să spui, că într-o clasă cu elevi foarte buni acel copil va face eforturi mai mari pentru că rolul competiţiei este să-i motiveze pe copii.

Aş vrea să-ţi spun că, doar colericii sunt motivaţi de competiţie. Celelalte personalităţi nu prea sunt.

Iar dacă copilul este flegmatic, nici măcar nu-i pasă de competiţie. Ba, chiar dimpotrivă. În schimb, dacă este permanent tocat la cap că trebuie să se ridice la nivelul lui X sau a lui Y din clasă, s-ar putea să-i scadă permanent motivaţia.

Pe de altă parte, această presiune continuă a părinţilor, duce şi la o frustrare foarte mare, iar copilul începe să-şi spună niciodată n-o să fiu atât de bun ca X, sau niciodată n-o să fiu bun să fac cutare sarcină…

Şi cu cât îşi spune mai des copilul aceste cuvinte, cu atât scade randamentul şi chiar motivaţia lui.

Îmi amintesc de filmul What happens în Vegas, că unul din personaje are un conflict cu tatăl lui, pentru că „…niciodată n-ai fost mulţumit de mine. Îmi amintesc că jucam basket şi de fiecare dată, când eram pe punctul de a atinge înălţimea aruncării, îmi ridicai şi mai mult ştacheta. Şi asta mă făcea să simt că niciodată nu-mi dai şansa să ating acel nivel.”

Sunt unii părinţi care uită că ei nu sunt perfecţi şi copiii sunt, de fapt, copii cu un potenţial limitat.

 

Cum îţi dai seama că o persoană nu se iubeşte?

 

În primul rând are o foarte slabă încredere în sine.

Apoi,

  • Refuză un compliment, un serviciu, un cadou. Pentru că nu se simte confortabil să primească.
  • Este timidă. De multe ori are impresia că NU MERITĂ iubire, atenţii, cadouri, servicii etc.
  • Crede că DERANJEAZĂ pe ceilalţi şi nu are curajul să ceară ce are nevoie.
  • Îşi face tot timpul mai întâi autocritica. Sau întotdeauna. Şi aproape niciodată nu spune ceva drăguţ despre sine.
  • Este copleşită, dacă îi arăţi că eşti drăguţ cu ea. Ca şi când, te-ai deranjat să-i faci ei un favor peste măsură, cu acel gest.
  • Este foarte nefericită.

 

Ce poţi să faci ca să te iubeşti mai mult?

 

Sunt foarte multe lucruri pe care le poţi face ca să te iubeşti, să te respecţi mai mult şi să fii mai fericit.

În cartea pe care am scris-o, „Eliberează-te de rănile trecutului şi redescoperă fericirea!”, am inclus un capitol întreg, de 31 de pagini, cu sfaturi care să te conducă la iubirea de sine şi la fericire.

Iată, câteva dintre subtitlurile acestui capitol:

  • Exagerează-ţi defectele
  • Notează cel puţin cinci lucruri care-ţi plac la tine
  • Învinge consiliul de voci critice din mintea ta
  • Recadrează situaţiile stresante
  • Ţine un jurnal al bucuriilor
  • Fii tu însuţi, nu te mai gândi la gura lumii etc.

Aici, găseşti un extras din carte despre aceste sfaturi.

În plus, dacă vrei să fii fericit şi să-i ajuţi şi pe ceilalţi, poţi să le faci cadou o astfel de carte (după ce ţi-o faci cadou ţie).

Până pe data de 22 Decembrie, îţi fac o ofertă cu trei pachete diferite de preţ, în care poţi achiziţiona cartea atât pentru tine, cât şi ca să o poţi oferi cadou de sărbători celor dragi.

AI NEVOIE DE O IDEE PENTRU CADOURILE DE CRACIUN?

Ai nevoie să faci mai multe cadouri şi eşti în dilemă pentru că nu ştii ce să cumperi?

O carte este întotdeauna o alegere extraordinară atunci când vine vorba de cadouri şi eşti neinspirat.

Aşa că, pentru a te ajuta mai mult, vin în sprijinul tău cu o ofertă de reducere pentru cartea „Eliberează-te de rănile trecutului şi redescoperă fericirea!”

Până pe data de 22 decembrie, ai trei pachete şi trei oferte de preţ pentru cartea mai sus numită.

În dreptul fiecărei oferte ai un cod. Comandă, folosind codul pachetului prin sms la nr. de tel 0746 940 323 sau pe email la adresa fanica_rarinca@yahoo.com.

Notă*. Pentru comenzile din afara oraşului Galaţi la preţul pachetului se adaugă taxele poştale.

 

Dac ţi-a plăcut acest articol, fă un gest frumos şi pentru prietenii tăi şi distribuie-l! Mulţumesc!

 

Cu drag,

Fănica Rarinca






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

PROIECŢIILE – Un mod de a-i jigni şi răni pe ceilalţi

Eram în autobuz, mergeam cu băiatul la creşă. Dar pentru că un băieţel de 2,5 ani se plictiseşte repede de acelaşi drum în fiecare zi, la un moment dat, vrea să se dea jos de pe banchetă şi să plece. Eu îl opresc. Nu-i dau voie să iasă pe interval, unde ştiu că la o oprire bruscă a autobuzului, se poate accidenta.

El începe să plângă. Încerc să-l liniştesc vorbindu-i de ceea ce-i place să vadă pe fereastră! Hai să vezi panoul cu troli! Hai să vezi tramvaiul! Uite banca cu bani! Ce culoare are maşina aceea? Etc. Uneori funcţionează. Îl atrag înapoi pe scaun şi se uită frumos pe fereastră şi răspunde la întrebările mele. Alteori, însă, continuă să plângă şi nimic din ce-i propun eu nu i se pare destul de interesant.

Atunci, cineva din apropiere, începe să-i spună: Vai ce ruşine! Un băieţel aşa de mare şi să plângă! Ruşine!

La drept vorbind, îmi vine să-i spun vreo două vorbe persoanei care intervine „atât de delicat în educaţia copilului meu”, dar mă stăpânesc.

Mă întreb. De ce ar trebui să-i fie ruşine unui copil că plânge? De ce să-i fie ruşine unui copil să-şi exprime durerea pe care o simte?

Şi răspunsul vine destul de repede, (mai ales după ce am citit ceva cărţi pe tema inteligenţei emoţionale).

Pentru că mama simte ruşine. Îşi imaginează ochii tuturor călătorilor că se îndreaptă spre ea şi o apostrofează critic să-l facă să tacă! Sau că o acuză că nu e o mamă bună. Sau… scenariile pot continua cu diverse situaţii.

Şi atunci, pentru că presiunea sentimentului de ruşine este prea mare şi prea greu de suportat, o aruncă asupra copilului, spunându-i că e ruşine să plângă.

 proiectiile

Ce sunt proiecţiile şi cum funcţionează?

Sunt absolut convinsă că ai văzut un video-proiector. Acesta ia o imagine dintr-un loc (calculator, laptop) şi o arată mărită, pe un ecran – în altă parte.

Dacă obiectivul prin care trece imaginea este murdar, este pătat, şi imaginea proiectată va apărea murdară sau pătată. Dacă acel cablu care face conexiunea dintre calculator şi video-proiector este defect, şi imaginea respectivă va avea culori diferite. (Numai să urmăreşti o proiecţie într-o imagine de roz-bombon)!

La fel se întâmplă şi cu proiecţiile pe care noi oamenii le facem asupra altor persoane. Vedem în alţii propriile noastre defecte şi îi certăm că sunt ale lor.

În momentul în care vezi calitatea denaturată a ceea ce proiectezi, te deranjează. Până atunci nu observai că faci o proiecţie.

Deşi, la fel de bine, proiectezi asupra altora şi calităţile tale. Şi le vezi tot mai mari, mai frumoase, mai spectaculoase la alţii şi mai mici sau le negi complet la tine.

 

Ce proiecţii dureroase fac în general adulţii asupra copiilor?

În afară de sentimente de ruşine, adulţii mai proiectează asupra copiilor alte aspecte dureroase:

  • Defectele proprii – În articolele Oamenii raniti, rănesc alţi oameni şi Aruncatul cu noroi – am scris despre faptul că atunci când oamenii aruncă jigniri în stânga şi în dreapta, de fapt, vorbesc despre ei. Îi jignesc pe ceilalţi pentru că îşi văd mărite defectele prin puterea proiecţiei asupra altora. Şi psihologii spun că cu cât te deranjează mai tare un defect al unei persoane, cu atât îl ai tu. Dacă te deranjează că cineva e dependent de băutură, şi tu ai o dependenţă. Nu neapărat de băutură, dar la fel de mult nu te poţi stăpâni, când eşti faţă-n faţă cu ceea ce-ţi produce plăcere.;
  • Temerile şi îngrijorările personale. Dacă un părinte are diferite motive să se teamă sau să fie îngrijorat, s-ar putea să le proiecteze asupra copilului, ca şi acesta să se simtă îngrijorat şi temător;
  • Vinovăţia – este cel mai uşor de proiectat. De fiecare dată când un adult se simte vinovat de ceva ce a făcut şi simţea că nu trebuia, va da vina pe alţii. Va găsi mereu vinovaţi în exterior. Şi adesea, îşi va proiecta această vinovăţie, însoţită de furie;
  • Neîmplinirile. Foarte interesant să urmăreşti cum un părinte îşi forţează copilul să meargă la X Liceu sau Facultate ca să urmeze o meserie pe care el n-a putut să o practice. De ce? Pentru că s-a lăsat oprit de acele obstacole care apar în mod inevitabil în calea viselor personale. Pentru că nu a avut tăria să lupte pentru ele. Şi are un sentiment de regret, şi acesta îl determină să-şi convingă copilul că acea meserie este perfectă pentru el. Ca prin copil, să simtă că şi-a împlinit el un vis. DAR CUM RĂMÂNE CU VISUL COPILULUI?

Ce efecte au proiecţiile?

  • răni emoţionale greu de purtat care ajung să te afecteze foarte mulţi ani sau chiar toată viaţa şi care, înconştient te fac să-i răneşti pe ceilalţi în acelaşi fel în care ai fost rănit;
  • relaţii tensionate;
  • stres;
  • nefericire.

Îmi amintesc despre un fragment din cartea Fără limite scrisă de Jillian Michaels. O persoană se plânge de faptul că şeful îi face zile fripte, că se poartă oribil cu ea. Apoi, este întrebată acea persoană,

Doar cu tine se poartă şeful aşa?

-A, nu! Aşa e cu toată lumea.

– Atunci, nu tu ai o problemă, ci el. Îi vede pe toţi ca pe nişte duşmani, în funcţie de proiecţiile pe care le face.

Ulterior s-a discutat şi cu acel şef de ce se poartă aşa.

-Pentru că situaţiile astea îmi amintesc de părinţii mei şi de modul în care m-au făcut să mă simt nesigur pe mine.

Ce ar trebui să îţi transmită acestea?

  • Inţelegere. În momentul în care realizezi că toate cuvintele jignitoare pe care ţi le adresează cineva nu au legătură directă cu tine, ci cu persoana de la care pleacă îţi este foarte uşor să înţelegi ce coşmar trăieşte. Poţi să empatizezi cu ceea ce simte şi o poţi ajuta mult mai uşor.
  • Iertare. Evident, cuvintele jignitoare, pot fi foarte uşor iertate, atunci când ai înţeles că toate acestea sunt proiecţii, ale modului în care acea persoană şi-a văzut o faţetă a sa în oglindă. După ce înţelegi că acele cuvinte grele nu sunt despre tine, ci despre el, e mult mai uşor să ierţi.
  • Un semnal de alarmă pentru tine. Ori de câte ori vezi ceva care te deranjează la alţii, problema nu este la ei, ci la tine. Nu e nevoie să-i schimbi pe ei, ci ar fi de dorit să iei în calcul schimbarea ta.

Dacă vrei să afli mai multe despre cum te poţi elibera de sub puterea proiecţiilor şi să fii liber ca să redescoperi fericirea, te invit la un seminar gratuit. Detalii, aici.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rog, distribuie-l şi prietenilor tăi!

Cu drag,

Fănica Rarinca

cropped-PSX_20140402_0433171.jpg






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

Cum Te Poti Elibera De Comparatiile Care Dor

Despre Comparaţii care strică relaţiile am mai scris.

Subiectul acestui articol si al urmatoarelor doua a reprezentat punctete de discutie intr-o emisiune televizata la RTV Galati-Braila. Aici doar detaliez, in stilul meu caracteristic. Dupa ce fac rost si de linkul emisiunii, ti-l trimit.

Acum aş vrea să îţi vorbesc despre modul în care aceste comparaţii sunt răni care te pot afecta pentru tot restul vieţii.

 

Originea acestor comparaţii

 

Comparaţiile asupra copiilor se fac atât în familie, cât şi în şcoală.

Să le luăm pe rând.

In familie, părintele îşi compară copiii proprii atât unii cu alţii, cât şi cu alţi copii din exterior.

Există o vorbă care spune că aşa cum degetele de la o mână nu se aseamănă între ele, tot aşa nici copiii unei familii nu se aseamănă.

Şi totuşi, atât de mulţi părinţi îşi compară proprii copii pentru că nu sunt la fel cu alţii, sau cu fraţii lor.

În cartea sa, Cum să devii o persoană nouă până vineri, dr. Kevin Leman, spune că într-o familie, primul copil este copilul model, copilul perfect – dacă vrei.

Părintele are suficientă dăruire şi îi oferă acestuia dragostea şi atenţia de care are nevoie. Îşi face timp să-i explice de ce e bine şi de ce nu e bine să facă anumite lucruri. În schimbul acestei atenţii şi iubiri, copilul îl recompensează pe părinte devenind cuminte, ascultător, harnic, silitor etc. este copilul cu care adesea părintele se mândreşte.

Dacă al doilea copil vine aproape imediat după primul, părintele deja nu mai are timp. Atenţia şi timpul său sunt împărţite între cei doi copii ai săi şi alte responsabilităţi pe care le are. Nu mai are dispoziţia să-i explice celui de-al doilea copil ce e bine şi ce nu. La nivel subliminal are impresia că dacă i le-a explicat celui mare, al doilea, le ştie automat.

Prin urmare al doilea copil, simte că nu mai beneficiază de tot atât de multă atenţie şi iubire din partea părinţilor. Şi pentru că realizează că fratele / sora mai mare este copilul perfect, crede că nu poate intra în competiţie cu perfecţiunea. Aşa că schimbă modalitatea de a atrage atenţia părinţilor asupra lui.

Este mai sensibil, mai plângăcios, mai fluşturatic, ceva mai năbădăios, mai înclinat spre obrăznicii.

Şi atunci părintele, cumva ajunge la exasperare. Parcă n-a fost atât de greu la primul copil.

Şi începe să-i reproşeze şi să-l compare cu primul copil.

De ce nu stai cuminte? Ia uite, fratele tău /sora ta cum stă cuminte! Tu de ce nu poţi?

De ce nu poţi să înveţi? Ia uite la fratele tău / sora ta cum învaţă? Ce ai de făcut toată ziua? Ai aceleaşi condiţii ca fratele tău / sora ta. Ce-ţi lipseşte?

Fratele tău / Sora ta pe când era ca tine ştia să facă aşa şi aşa… tu nu eşti la fel de deştept / harnic etc.

Cred că ai înţeles modelul.

Deşi intenţia părintelui este foarte bună, ca să-l motiveze pe copilul lui, urmând exemplul fratelui sau surorii mai mari, rezultatele sunt departe de ceea ce intenţionează părintele.

Uneori, copilul este comparat cu alţi copii din mediul în care trăiesc sau circulă ocazional.

Dacă copilul plânge pentru că se plictiseşte în mijlocul de transport, părintele s-ar putea să găsească rapid pe cineva foarte cuminte cu care să-l compare:

Ia uite la bebeluşul / copilul acela, cât e de cuminte! Nu ca tine atât de obraznic!

Eşti o obrăznicătură!

Tu eşti cel mai obraznic copil! …etc.

 

Şi ghici ce se întâmplă?

22534905108_71b604cd48_o

Cu cât îi spune copilului acest gen de expresii negative, cu atât copilul devine şi mai şi.

Pe de o parte este Legea Atracţiei Universale care spune că pe ceea ce te concentrezi, aceea creşte. Deci, atât timp cât părintele se focusează doar pe ce nu face copilul bine, cu atât acesta devine şi mai obraznic, mai plângăcios, mai leneş, mai nemotivat.

Pe de altă parte, există o altă vorbă celebră care spune, Spune-i copilului nu cum este, ci cum vrei să devină! Deci dacă unui copil obraznic îi spui în mod constant că e cuminte, o să devină cuminte, doar pentru că tu ai încredere că va deveni. Dar dacă continui să-i spui că este obraznic, va deveni şi mai obraznic. Pentru că aşa l-ai numit.

În plus, în articolul numit Orezul fiert reacţionează la cuvinte, ţi-am ataşat un video ca să vezi ce efect au cuvintele cu energie negativă asupra orezului fiert.

Îţi poţi imagina ce efect negativ va avea asupra minţii unui copil care nu poate atinge standardele tale privind cuminţenia, hărnicia, motivaţia etc. şi cu cât continui să-l (de)motivezi dându-i drept exemplu pe alţii, cu atât nu va face ce te aştepţi de la el.

In şcoală – chiar faptul că primesc note pentru cât de bine au învăţat lecţia, este o modalitate de a-i compara, de a-i ierarhiza şi de a aduce competiţia între elevi.

Şi un elev de nota cinci, s-ar putea să-şi spună, la nivel subliminal, că Eu sunt mai slab decât X care este elev de zece. Eu nu sunt atât de bun cum este Cutare.

Pe de altă parte, atât părinţii cât şi profesorii s-ar putea să pună presiune pe elevul care are rezultate mai slabe: Elevul X (de nota zece /foarte bine) cum poate învăţa şi tu nu poţi? Ţie ce-ţi lipseşte?

Efectele comparaţiilor pe termen lung

Începând din adolescenţă, copiii care au fost frecvent comparaţi cu alţii, caută să se răzbune pe tot ceea ce au avut de înghiţit. Şi devin: rebeli, răzvrătiţi, nemotivaţi – pentru că Ce rost mai are să fac ceva, orice, pentru că oricum nu fac bine, şi oricum voi fi certat – în timp ce X va fi mereu ridicat în slăvi?

Aşa cum spuneam mai sus, intenţia părintelui este pozitivă.

Rezultatele, însă sunt departe de ce speră părintele să obţină.

In mintea copilului comparat şi găsit inferior tot timpul, se formează câteva imagini şi etichete despre sine:

  • nu sunt bun de nimic;
  • nu sunt la fel de bun ca X Perfecţiune
  • mama / tata nu mă iubeşte ca pe X Perfecţiune
  • niciodată n-o să fiu în stare să fac…, să fiu…, să devin…
  • mama şi tata şi-ar fi dorit ca X Perfecţiune să fie copilul lor,
  • sunt o ruşine pentru mama şi tata etc.

Un alt efect al comparaţiilor îl reprezintă invidia şi ura. Dacă un copil a fost comparat în mod frecvent cu aceeaşi persoană, pentru că orice va face nu va reuşi să o ajungă din urmă, va căuta să o saboteze pe cealaltă. O va mânji cu noroi ori de câte ori are ocazia şi va face ceva ce nu-i este pe plac. Va face tot posibilul ca să scadă, să micşoreze imaginea celeilalte persoane în ochii părinţilor, ai profesorilor, sau în ochii lumii. Persoana cu care a fost comparată devine hoţ, necinstit, o persoană cu două feţe care îi păcăleşte pe toţi, mai puţin pe cel comparat la modul negativ.

Aşa că dacă ţi se întâmplă să auzi că copilul tău se plânge de incorectitudinea altor copii, mai întâi verifică. E posibil să fie doar o interpretare invidioasă a copilului care a fost mereu comparat şi umilit în comparaţie cu modelul.

Pe de altă parte, ura se va extinde şi asupra părinţilor. Copilul astfel comparat, îşi va dori să iasă de sub autoritatea părinţilor permanent nemulţumiţi de ceea ce face. Îşi doreşte să fie independent şi să dovedească el ce poate face. Şi caută să plece cât mai departe de influenţa părinţilor. Îşi doreşte să ajungă într-un loc în care să nu mai fie comparat cu X sau cu Y.

Îşi doreşte să ajungă suficient de puternic încât să dovedească el ce poate.

Dar deja e programat.

Mintea lui, oricât de bine intenţionată ar fi, are deja programe cu viruşi care permanent îl va face să se compare singur cu ceilalţi. Poate că nu mai aude vocea părinţilor în realitate, care îl compară cu X sau cu Y.

Însă aude ecoul vocii lor. Vocile din mintea lui creează ecouri ale vocilor părinţilor şi ajunge să se compare singur în mod negativ cu alţii.

La vârsta adultă, aceste răni se vor adânci şi persoana va gândi despre sine toate cele de mai sus:

  • Nu sunt bun de nimic.
  • Orice-aş face, fac greşit tot timpul.
  • Nu sunt la fel de bun ca… etc.

Toate aceste gânduri şi etichete despre tine, te vor bloca şi mai mult de la a obţine tot ceea ce îţi doreşti.

 

Ce să faci ca să nu mai compari copiii?

Dacă acestea sunt câteva dintre consecinţele negative ale modului în care părinţii îşi compară proprii copii, atunci ce soluţii ar putea fi pentru ca părintele să nu-şi mai compare copilul şi să nu-l mai rănească?

  • Găseşte un singur lucru bun pe care îl face copilul tău şi laudă-l pentru cât de bine-l face. Laudă-i răbdarea, perseverenţa de a face exact acel lucru care-l pasionează pe copil.
  • Laudă-l pe copilul tău în faţa altor adulţi, astfel încât copilul tău să te audă. Auzind vocea ta plină de mândrie că vorbeşte despre el, se va simţi iubit şi valoros. Şi îţi va răsplăti cu rezultate din ce în ce mai bune.
  • Compară-l cu el însuşi, nu cu alţii. Fiecare persoană, chiar şi un copil are valori şi standarde proprii după care se ghidează în tot ce face. Dacă îl lauzi cu sine însuşi şi observi progresul – faţă de acum un an, cu siguranţă, va deveni şi mai motivat să facă chiar mai mult.

Spre exemplu, eu, zilele trecute m-am uitat pe calendarul programelor de dezvoltare susţinute de Andy Szekely.

Dacă mă compar cu el, s-ar putea să-mi spun: Doamne câte reuşeşte să facă omul acesta! Eu parcă sunt un melc pe lângă el. Numai că el face acest gen de acţiuni de 20 sau 25 de ani. Cu siguranţă aceste acţiuni au intrat pe pilot automat şi mai are şi o echipă care îl ajută. Deci rezultatele lui devin din ce în ce mai spectaculoase şi se deplasează cu viteză tot mai mare, iar eu mă văd ca pe un melc.

Dar dacă mă compar cu mine, cea care eram anul trecut constat că:

  • Anul trecut aveam 85 kg, acum am 65.
  • Anul trecut aveam o carte începută să o scriu, dar nu ştiam dacă o să am suficient curaj să o şi public. Anul acesta am şi publicat-o şi am început procesul de recuperare a investiţiei făcute în dezvoltarea mea.
  • Anul acest am avut curajul să mă lansez în domeniul susţinerii de seminarii şi workshopuri prin care să-i ajut pe alţii, aşa cum alţii m-au ajutat pe mine.
  • Anul trecut, mă luptam cu stresul şi alte emoţii negative, anul acesta simt că am început să mă eliberez şi să-i pot ajuta tot mai mult pe cei din jurul meu.

Dacă ai fost rănit în copilărie şi ai deja răni cu care te blochezi, cum poţi să te eliberezi de ele?

Iată câteva resurse care m-au ajutat pe mine:

  • Cartea Fără limite – scrisă de Jillian Michaels
  • Seminarul şi workshopul – Atrage abundenţa în viaţa ta

De asemenea, îţi recomand şi cartea pe care am scris-o pentru tine, ca să te ajute în acelaşi fel în care m-a ajutat pe mine: Eliberează-te de rănile trecutului şi redescoperă fericirea! În carte găseşti 8 tehnici de lucru ca să te eliberezi şi 54 de sfaturi despre cum să devii mai fericit.

Până pe data de 4 decembrie o poţi achiziţiona cu o reducere de 25%.

Sau seminariile gratuite pe care le-am conceput şi le susţin ca să te ajute cât mai mult.

În această lună, la Galaţi, Centrul de Afaceri Dunărea, sala President.

În data de 7 decembrie 2016, ora 18. (Te invit să vii cu 15-30 minute mai devreme ca să-ţi ocupi locul)

Cât durează? Trei ore.

Cât costă?

E gratuit. Costul de chirie al sălii îl suport eu personal. De ce? Pentru că vreau să te ajut cu informaţii pe care le-am structurat cât mai logic ca să te ajute cât mai mult.

Dă click pe  linkul de înscriere şi completează formularul ca să-ţi ocupi un loc în sală! De ce să amâni?

Înscrie-te chiar acum!

Dacă ţi-a plăcut acest material, fă o faptă bună şi pentru prietenii tăi şi Share-uieşte.

 

Cu drag,

Fănica Rarinca






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber