Mai Bine Nu Te Făceam! IV

Dacă nu ai reușit să citești primele trei părți ale acestui articol, îți ofer scurtăturile mai jos, unde le poți accesa și citi.

Dar, mai întâi, permite-mi să recapitulez:

În prima parte a articolului „ Mai bine nu te făceam!” ți-am vorbit despre modul în care funcționează mintea și cum reacționează automat în diferite situații.

În „Mai bine nu te făceam! II” ți-am prezentat câteva cauze care o fac pe o mamă să rostească asemenea cuvinte dure.

Articolul „Mai bine nu te făceam! III” îți prezintă niște situații prin care îți poți da seama dacă părinții chiar nu te-au dorit în viața lor, sau au rostit cuvintele pentru că erau supărați. Cum poți să știi dacă părinții te iubesc sau nu.

Astăzi, însă vreau să te ajut să vindeci relația și să te bucuri de sentimentul de iubire în familia ta.

Ce poți să faci să schimbi relația și să te bucuri de ea?

 

„Cum ai vrea să te simți? Ce ar trebui să-ți ofere mama ta ca să te simți iubită?” o întreb pe eleva cu care discutam, după ce-am ascultat-o.

”Păi, în primul rînd, mi-ar plăcea ca mama să stea de vorbă și cu mine, să mă asculte, fără să mă îndepărteze, fără să-mi spună că nu are timp de mine. Și aș vrea să am o relație frumoasă cu mama.”

 

Scrie cum vrei să fie relația

 

Mulți dintre noi știm exact ce NU vrem.

Dar foarte puțini știm CE VREM cu exacticate.

Probabil îți spui că e același lucru. Ei bine, nu e.

În foarte multe cărți de dezvoltare personală pe care le-am citit, ni se recomandă să scriem CE VREM, cu lux de amănunte.

În cartea Notează și acționează, autoarea Henriette Anne Klauser afirmă că în momentul în care pui pe hârtie ce vrei să se întâmple în viața ta, devii tu mai conștient de ceea ce îți dorești și se creează o energie care face lucrurile să se întâmple, așa cum îți place.

Legea Atracției Universale spune că pe ceea ce te concentrezi, aceea crește. Deci, dacă te concentrezi pe ceea ce NU VREI, o să ai parte doar de ceea ce nu vrei, în cantități tot mai mari.

În schimb, dacă știi exact ce vrei și cum îți dorești să fie lucrurile și te concentrezi pe ele, le formulezi în termeni pozitivi, la timpul prezent, o să ai parte de ele.

Exemplu de formulare greșită a ceea ce vrei: Nu mai vreau să mă simt nedorit / neiubit. (Te concentrezi pe ce nu vrei), sau Nu mai vreau să mă simt o pacoste / o povară pentru părinții mei.

Exemplu de formulare corectă: Vreau să mă simt iubit de mama. Vreau să simt că sunt o bucurie pentru părinții mei. Sau Părinții mei sunt mândri că sunt copilul lor. (formulare pozitivă, la timpul prezent, despre tine).

 

Vizualizează și simte cum vrei să fie relația!

 

Într-o altă carte care mi-a plăcut foarte mult, Viața nu așteaptă… Trezește-te! scrisă de Lynn Grabhorn, am citit de puterea vizualizării pentru a face lucrurile să se întâmple așa cum le dorim.

De foarte multe ori, vizualizăm exact ce NU vrem să se întâmple și exact asta se întâmplă. Apoi, suntem surprinși neplăcut, pentru că nu este ceea ce ne-am dorit.

Imaginația este mai puternică decât cunoașterea!” spunea Albert Einstein.

Bazat pe ceea ce știi exact că vrei, vizualizează cu ar fi să se întâmple, chiar acum.

Cum ar fi să ai o relație împlinită, să te bucuri de atenție, să ți se vorbească frumos, să-ți facă cineva drag diferite servicii?

Ce-ai simți? Cât de mare ar fi bucuria ta? Vizualizează-te cum te bucuri! Vizualizează ce efecte pozitive aduce asta și în viața celorlalți. Fii fericit și pentru ei!

Petrece zilnic câteva minute gândindu-te și imaginându-ți lucrurile acelea minunate pe care ți le dorești!

 

Ai încredere!

Chiar dacă avem dorința ca schimbările pe care ni le dorim să se petreacă fulgerător, în realitate nu se întâmplă.

Uneori, la început procesului de schimbare, lucrurile decurg chiar mai rău decât îți dorești (e ca și cum îți creezi o potecă prin junglă). Iar asta te face să te gândești că nu funcționează.

Dar, știi ceva? Rezultatele de astăzi sunt consecința gândurilor și vizualizărilor din trecut. Dacă vrei să se schimbe viitorul, trebuie să acționezi astăzi, în ciuda aparentelor regresii.

Ai încredere că lucrurile se pot îndrepta!

Dacă nu primești suficientă iubire, ofer-o! E cel mai bun mod de a o face să se întoarcă la tine.

Dacă nu primești suficiente complimente, oferă-le!

Oferă ceea ce-ți dorești să primești și ai încredere! Cineva observă și le va face să se întoarcă la tine.

Iar atunci când ți se oferă, primește cu brațele deschise!

Și dacă se întâmplă să nu primești, în continuare, ceea ce-ți dorești, Dumnezeu te-a înzestrat cu gură să CERI. Cei din jur nu vor ști să-ți ghicească gândurile, sentimentele, sau nu au timp pentru asta, pentru că sunt prea preocupați de propria lor persoană și de propriile lor provocări. Deci, dacă nu primești ceea ce-ți dorești, învață și cere. Vei fi surprins de rezultat.

Dacă nu ești deja abonat la newsletterul meu, lasă-ți adresa de email și primești cadou o tehnică prin care să elimini sentimentul că nu ești iubit și dorit de părinți. Dacă faci parte deja din lista persoanelor care mă urmăresc pe email, ai deja această tehnică în inbox-ul tău.

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de carte:

Cartea: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie

 

 

 






Tehnică gratuită pentru a te elibera de sentimentele față de expresia „Mai bine nu te făceam!” și pentru a te simți iubit și dorit.

 

We respect your email privacy

Mai Bine Nu Te Făceam! III

In primele două părți ale articolului Mai bine nu te făceam! ți-am scris despre tiparele de funcționare ale minții. Cum se declanșează anumite reacții, chiar involuntar Partea I. Câteva motive care o determină pe o mamă să rostească acest gen de cuvinte propriului copil, Partea a II-a.

Cum poți să-ți dai seama dacă mama chiar nu a dorit să te aducă pe lume?

 

Evident, sunt situații când aceste cuvinte sunt adevărate (din păcate).

Sunt copiii care într-adevăr nu au fost doriți și ei suferă cel mai mult dintre toți. Oricât ar avea altcineva grijă de confortul lor fizic și de necesitățile de bază.

Auzim uneori pe la știri, cum au fost găsiți copii nou-născuți, abandonați uneori în ger, în tomberon sau în alte condiții mizere. Unii au supraviețuit, alții nu.

Chiar dacă ulterior au fost adoptați, acei copii tot suferă de faptul că mama lor naturală, biologică nu i-a dorit.

Imi amintesc cum, la un workshop îmi povestea o mamă adoptivă, ce necazuri are cu fiul adolescent înfiat. El suferă că mama lui naturală nu l-a dorit. Prin urmare, refuză orice fel de dragoste, de afecțiune care vine din partea părinților și fraților adoptivi.

Ca profesor, am avut elevi care proveneau din centrele de plasament. Pe unii, părinții lor naturali îi maltratau, încă de pe când erau bebeluși. Copii care au fost loviți, trântiți cu voie, cu știință, cu intenție de a-i răni de către părinții lor naturali. Acei copii, au ajuns în final în centrele de plasament sau la alte familii să-i îngrijească și să-i ajute să urmeze un traseu în viață.

Dar aceste cazuri sunt excepțiile. Sunt cei care suferă cu adevărat că mama și tata nu i-a dorit și le-a făcut rău ca să scape de ei.

Dar de unde știi, cu adevărat că părinții te iubesc?

Urmărește semnele limbajelor de iubire

 

Pe vremea părinților noștri, aceștia erau educați să nu-și pupe copilul, să nu-l mângâie decât în somn. Ca nu cumva, să iasă copilul prea alintat, și să-și ia nasul la purtare.

Prin urmare, mulți dintre adulții de astăzi, nu au auzit în viața lor cuvinte de iubire de la părinții lor. O parte dintre ei, au preluat acest tipar. Se poartă și ei cu copiii, ca și când ar fi cel mai mare rău să-i spună copilului cuvinte de mângâiere și alin.

 

Dar cuvintele de încurajare, de laudă, de afecțiune, nu sunt totul în limbajul iubirii.

Dar în afară de cuvinte mai sunt și alte semne.

Experții în comunicare spun că doar 7% din ceea ce comunicăm este verbal. Restul de 93% din comunicare este bazată pe ceea ce spunem prin gesturile, prin atitudinea noastră.

Un psiholog numit Gary Chapman a scris o carte cu titlul Cele cinci limbaje ale iubirii

Aceste limbaje sunt: cuvintele de încurajare, timpul acordat și atenția, cadourile, serviciile și mângâierile / atingerile.

Prin urmare, dacă mama doar ți-a spus aceste cuvinte pe când era nervoasă, dar în rest:

  • a avut grijă de tine să te ducă la medic, să te îngrijească pe când erai suferind;
  • ți-a purtat de grijă să nu te îneci cu mâncare, să nu te lovești, să nu te opărești, să nu cazi în foc, să nu te accidentezi;
  • te-a hrănit;
  • ți-a dat haine curate să te îmbraci;
  • te-a ajutat să mergi la școală, să-ți faci temele, să înveți ceva în viață;
  • te-a dus la vreun spectacol, la plimbare, la joacă;
  • a făcut ceea ce tu nu puteai;
  • nu te-a pus la munci grele peste puterile tale;
  • te-a mângâiat, te-a felicitat, ți-a zâmbit, s-a bucurat de reușitele tale (chiar dacă pe unele le-a ratat);
  • a mers la un serviciu (care poate nu-i plăcea) ca să obțină bani de mâncare și îmbrăcăminte pentru tine;
  • te-a ajutat, pas cu pas de când erai bebeluș până la adolescență (și chiar mai târziu);
  • și-a sacrificat multe nevoi personale ca tu să te bucuri de ce-ți dorești etc.

 

Orice comportament a avut părintele și care se încadrează în cele cinci limbaje ale iubirii, înseamnă că te iubește. Mama sau tata te iubește, chiar dacă tu nu vorbești limbajul lor de iubire.

De multe ori, îi iubim pe semenii noștri oferindu-le ce credem noi că au nevoie, de aceea ei percep că nu-i iubim.

Uită-te la cadourile pe care le primești sau le oferi. În câte situații, când ai primit cadouri au fost 100% pe placul tău? Dacă n-au fost, înseamnă că persoana ți-a oferit ceea ce avea ea nevoie. Tu ce cadouri oferi? Analizezi cu atenție ce are nevoie celălalt, ce l-ar face fericit sau îi cumperi ceva ce crezi că i-ar face plăcere? Ți s-a întâmplat ca celălalt să nu fie foarte încântat de gestul tău?

Dacă ai impresia că mama nu te iubește, urmărește care sunt limbajele de iubire ale mamei tale. Poate că ea e prea în vârstă ca să se mai schimbe, să te iubească pe limba ta.

Citește cartea Cele cinci limbaje ale iubirii. Învață care este modul fiecăruia dintre cei dragi de a-și exprima afecțiunea.

Învață să accepți iubirea, sub orice formă ar fi.

Și nu te mai îndoi de ea!

 

Data viitoare, primești informații despre cum să te bucuri de o relație, așa cum ți-o dorești și cadou,  o tehnică de lucru.

Până atunci, te las cu bine!

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de carte:

Cartea: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie

 

 

Mai Bine Nu Te Făceam! II

In articolul trecut (dacă nu l-ai citit, îl găsești dând click pe linkul alăturat) am început să-ți vorbesc despre un subiect dureros. Îți spuneam de asemenea că materialul are patru părți.

În prima parte, publicată în urmă cu două săptămâni, ți-am prezentat modul în care funcționează mintea umană. Ori de câte ori, apare ceva care declanșează o anumită stare, mintea creează o reacție și un răspuns.

În articolul acesta îți voi vorbi despre cele câteva cauze ce determină o mamă să dea propriului copil replici dure. De ce îi spune cuvinte de genul Mai bine nu te făceam!

 

De ce ajunge o mamă să spună Mai bine nu te făceam!?

 

Fără să am pretenția că am identificat toate motivele, iată câteva dintre ele:

 

E rănită

(vezi și articolul Oamenii răniți, rănesc alți oameni)

 

Să ne gândim puțin la o mamă pe care n-o ascultă copilul. Indiferent ce-ar face, copilul nu vrea să facă ce-i spune / cere ea. De fiecare dată când copilul refuză să-i dea ascultare, se simte neputincioasă. Are impresia că nu poate avea control asupra copilului.

Probabil că te întrebi, de ce e nevoie să-și controleze copilul?

Pentru că se teme. Dacă copilul ajunge să facă ceva mai grav, tocmai pentru că nu o ascultă? Cine va fi tras la răspundere? Copilul e minor și nu are foarte bine fixată noțiunea binelui și a răului. Dar părintele este direct răspunzător. Faptul că nu-l poate controla pe copil, o face pe mamă să se gândească la tot felul de catastrofe. Și în final să fie acuzată.

Se întâmplă, în funcție de un cumul de factori, care par să te copleșească, să fii enervat de fiecare acțiune / gest al propriului copil.

Enervarea, asociată cu teama, cu lipsa de control, cu diferite stări de vinovăție creează o presiune asupra minții. Este o stare de stres, o rană greu de suportat.

În astfel de situații, mintea subconștientă, care vrea să te scape de durere (vezi articolul trecut), găsește soluția.

De multe ori, acea soluție, este să-l rănești la rândul tău pe cel ce te-a rănit.

Să rănești pe cel care te-a rănit, creează, pentru scurt timp o senzație de eliberare (plăcere). Durerea respectivă devine o ancoră care acționează un buton de reacție. Astfel, mama îi spune copilului tot ce-i vine la gură, fără să se mai gândească la consecințe.

Gândește că dacă nu ar fi avut copilul, ar fi fost mai fericită. Nu s-ar fi confruntat cu acea problemă, ar fi fost liberă și lipsită de griji.

Astfel, părintele, îi aruncă copilului replica Mai bine nu te mai făceam! Transferă durerea de pe sine, asupra copilului.

Bineînțeles, nu e valabil la toată lumea. Sunt părinți care, dacă au avut modele de violență în familie, și-au jurat să nu fie copia părinților lor. Atunci, oricât i-ar greși copilul, preferă să se pedepsească, să se învinuiască că e o mamă / iresponsabilă, decât să-l supere.

Ei bine, nici să-l facă pe copil să se simtă nedorit nu e bine, dar nici să se auto-pedepsească părintele. Ssă-și spună sieși cuvinte de ocară, nu e cea mai bună modalitate de a rezolva lucrurile. În cel de-al doilea caz, persoana rănită este părintele.

 

Cel mai bun mod de a rezolva situația, este prin dialog.

Bineînțeles că nu ai timp săi explici copilului tot ce este necesar. Dar ai de ales, ori îți faci puțin timp și-i explici ce așteptări ai de la el, ori va trebui să repeți aceleași metode fără rezultate.

 

Sărăcie

 

S-ar putea să ți se pară un motiv foarte pueril, lipsit de importanță. Mai ales, în condițiile în care magazinele sunt pline cu tot ce vrem, tot ce poftim.

Totuși, părinții noștri au trăit pe vremea comunismului. Au îndurat foamete, au avut mâncarea la cartelă, cu rație, au suportat frig și lipsuri de tot felul. Părinții lor, au prins și războaie mondiale, asociate sau continuate cu perioade de secetă și sărăcie. Chiar dacă situația economică s-a schimbat, comerțul este liber, mentalitățile și îngrijorările s-au moștenit.

Salariile sunt mici și puterea de cumpărare la fel de mică. Multe familii sunt îndatorate la bănci și gândul de a mai aduce pe lume încă un copil, în aceste condiții, îi umple de îngrijorare.

Una dintre grijile pe care le are o mamă legat de momentul în care află că este însărcinată, este: „Cu ce-l mai cresc și pe ăsta?”

Iată mai jos, un citat din seria de romane care stau la baza filmului Urzeala Tronurilor (pe care le-am citit de curând).

– Ai avut frați, căpitane? Sau surori?

– Din fiecare. Doi frați, trei surori. Eu eram cel mai mic. Cel mai mic și cel  nedorit. O gură în plus de hrănit, un bărbat voinic care mânca prea mult și care creștea repede din haine. Nu era de mirare că-l vânduseră …”  George R. R. Martin Festinul ciorilor  (Partea a IV –a din Saga Cântec de Gheață și Foc)

 

Poate îți spui, că asta este fantezie, desprinsă dintr-un roman. Totuși, în zilele noastre, am auzit frecvent, diferite persoane spunând că se tem să mai aducă un alt copil pe lume. Motivele? Că nu au suficienți bani să-i hrănească, să-i îmbrace și să-i țină la școală.

Dacă pe lângă neascultare, copilul are multe mofturi, pretenții  iar părintele nu poate face față, se simte copleșit. Și-i va răspunde copilului cu vorbele acelea usturătoare care-l fac pe copil nedorit.

Când părintele este supărat pe copil și acea supărare îi creează durerea despre care vorbeam mai devreme, îi va  spune Mai bine nu te mai făceam!

 

Convingerile pe care și le-a format

 

Personal, aud frecvent, E greu (un chin) să crești un copil.

Pentru că soțul meu este plecat la muncă din țară, aud că sunt compătimită: Apoi și tu, te chinui singură cu băiatul!

Le explic celor care-mi spun că pentru mine nu e un chin, că mă consider o mamă binecuvântată. Cu toate acestea îi aud, replicându-mi Da, dar tot te chinui. Știu eu ce spun!

Ce vreau să subliniez, este că unii oameni au niște convingeri atât de înrădăcinate, că indiferent ce aud, ei o țin una și bună. Și dacă le-a intrat în cap o asemenea convingere, cu atât mai mult o asemenea persoană va reacționa cu acest gen de replici. Acea persoană crede cu tărie că ar fi fost mai fericită, dacă nu s-ar mai fi chinuit să-și crească acel copil.

Așa cum îți spuneam într-un alt articol, convingerile astea s-au format în timp. Fie din ceea ce au auzit de la cei din jur, fie din ce și-au spus chiar ei.

Iată, un alt proverb, care demonstrează credința celor din jur că e greu să crești copii.

Cine are să și-i crească, cine nu, să nu-i dorească!

 

Și pentru că de curând am citit cele cinci volume publicate (din cele 7) care alcătuiesc Saga Cântec de Gheață și Foc, ce stau la baza serialului Urzeala Tronurilor, îți mai dau un scurt citat de aici, ca să întărească credințele despre creștrea copiilor.

Regina Cersei râse.

– Așteaptă până la primul tău copil, Sansa! Viața unei femei e nouă părți mizerie și o parte magie, vei învăța asta destul de curând… Și părțile care par a fi magice devin adesea cele mai murdare dintre toate.”

                        George R.R. Martin Încleștarea regilor (Partea a II-a din Saga Cântec de Gheață și Foc)

 

 

Temerile

 

Cu ceva timp în urmă, multe femei își găseau sfârșitul pe patul de naștere.

În prezent medicina a evoluat și numărul de femei care mor în timpul travaliului s-a redus considerabil. Dar temerile pe care le aveau femeile, s-au transmis de la mamă la fiică de-a lungul timpului.

Pe lângă teama și îngrijorarea viitoarei mămici pe măsură ce se apropie momentul nașterii, mai sunt și vocile celor din jur.

Mai este și teama de care îți vorbeam la început. Că dacă copilul nu ascultă, poate face ceva care să aibă repercursiuni asupra întregii existențe a sa și a ta.

O altă teamă este legată de vârsta părinților. Dacă aceștia au în jur de 40 de ani, apar temeri de altă natură. O să-ți enumăr câteva:

Sunt prea bătrână să mai nasc un copil. Ce va spune lumea?

E diferență prea mare de ani între primul copil și acesta. Oare cum îl vor privi ceilalți? Ce vor spune copiii mai mari? Vor crede că m-am stricat acum la bătrânețe…

Să nu mai vorbim de teama că la această vârstă a părinților, există riscul să se nască copilul cu Sindromul Down. Că toată viața, copilul va rămâne la nivelul intelectual de 2 ani. Asta înseamnă că tu ca părinte, n-o să te eliberezi niciodată de povara îngrijirii copilului. Și nici statul nu te sprijină cu vreo alocație de handicap… (Cam așa am fost eu speriată de medicul ginecolog pe durata sarcinii, dar i-am zis că nu mă interesează).

Iar când toate acestea se suprapun. Furia că nu te ascultă, sentimentul de neputință și lipsă de control. Convingerea că dacă nu aveai copii, erai mult mai fericit, că ce ți-a trebuit să te legi la cap dacă nu te durea. Că nu-ți ajung banii să oferi copiilor tot ce-și doresc. Astfel, ajungi ca părinte să-ți reverși nervii asupra copilului, ca să-l doară și pe el, cum te doare pe tine.

Ancorele sunt atât de puternice, încât declanșează reacții inconștiente. Acestea au menirea să te elibereze de durerea pe care o simți. Și pentru scurt timp, chiar ai sentimentul că te-ai eliberat.

Doar că, foarte adesea, ceea ce nu mai știu copiii, este că părintele are remușcări legat de ceea ce a spus. Pentru că ei aud doar versul Mai bine nu te făceam! și le este greu de acceptat.

Foarte mulți părinți își fac apoi autocritica pentru ceea ce au spus.

Își imaginează că sunt la judecată, și ei trebuie să dea socoteală pentru acele vorbe. Mintea lor, încearcă, pe de o parte să-i acuze pentru ceea ce au zis, pe de altă parte, să-i scuze că era nervos, supărat. Speră că poate copilul nu a auzit etc.

Acest mod al părintelui, de a se tortura, de a se pedepsi pentru ceea ce a spus, face ca data viitoare să spună mai rău. Pentru că că toată gândirea critică sau autocritică este toxică și înrăutățește lucrurile.

Data viitoare îți voi spune, cum îți dai seama dacă prin aceste vorbe, părintele chiar nu te iubește și nu te-a dorit în viața lui. Vei înțelege dacă expresia este totul pentru a transmite iubirea și afecțiunea. Cum îți dai seama dacă părintele într-adevăr nu te-a dorit, sau dacă aceste cuvine sunt spuse la nervi și supărare.

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de carte:

Cartea: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie

 

 

Mai Bine Nu Te Făceam! I

Doamna, eu nu mă înțeleg prea bine cu mama, îmi spunea de curând o elevă. Simt că mă dă la o parte, că eu nu mai contez, că se ocupă numai de sora mea mai mică, în timp ce eu… mă simt cam nedorită.”

„Ce motive ai să te simți așa?” o întreb.

Păi, mama nu-și mai face timp să vorbească cu mine, să mă mai întrebe ce nevoie am, se ocupă numai de sora mea. Bine, știu că sora mea are niște probleme de sănătate, dar simt că eu nu mai contez. Am început să simt că mama nu mă iubește.”

Incerc să-i explic că uneori, părinții se preocupă exclusiv doar de acel copil care are niște probleme. Fac asta mai ales dacă e mai mic, gândindu-se că un copil mai mare se poate descurca și singur. Totuși, asta nu înseamnă că mama nu-i iubește și pe ceilalți copii, respectiv pe ea.

„Nu e doar asta, doamna! Sunt zile când îmi spune că îi pare rău că m-a adus pe lume, că mai bine nu mă făcea. Și asta mă face să simt că mama nu m-a dorit niciodată. Și îmi creează așa, o stare… cam nașpa.”, continuă eleva parcă scuturându-se de sentimentele negative care o cuprind. O cuprinde tristețea când se gândește la replica mamei.

 

 

După ce am auzit povestea ei, mi-am dat seama că rezonează cu alte situații. Dar în același timp am privit lucrurile și din perspectiva de mamă.

Și m-am gândit că poate și tu, ai auzit foarte des expresia „Mai bine nu te făceam!”. Atunci, ai nevoie de ceva care să-ți amintească ce mult însemni pentru părinții tăi.

Poate că și tu, exact ca acestă adolescentă cu care am discutat, te-ai simțit cândva nedorit. Pentru că, într-un moment de enervare, mama ți-a aruncat aceste cuvinte ca să te rănească.

Dacă vreodată ai auzit aceste cuvinte și te-au tulburat, te-au supărat, te-au rănit, citește mai departe. Acest articol este pentru tine.

După ce am terminat de scris acest material (pe bucățele, cum am avut timp) mi-am dat seama că este cam lung. Din acest motiv, l-am împărțit și îl vei primi sub forma a patru articole, astfel:

În primul articol, cel prezent, îți vorbesc despre cum funcționează mintea. În acest fel înțelegi de ce ajung mamele să rostească acele cuvinte dure.

Dacă ai fost la seminariile mele sau ai citit despre modul în care funcționează mintea, poți sări direct la partea a II-a. Aceasta se numește: De ce rostește o mamă expresia Mai bine nu te făceam!

Partea a III-a se concentrează pe semne prin care îți poți da seama dacă aceste cuvinte sunt sau nu adevărate.

În partea a IV-a îți voi da câteva recomandări (și o tehnică EFT cadou). Afli ce poți să faci ca să-ți schimbi percepția și relația cu mama.

 

 

Cum funcționează mintea?

 

Mintea noastră este ca un computer uriaș care stochează informații, în mod conștient sau inconștient.

Iată un exercițiu, ca să demonstrez această idee. Citește și acționează la fiecare pas, înainte de a trece la următorul.

Exercițiu:

Pasul 1. Privește în jur, timp de un minut, și caută să memorezi toate lucrurile, obiectele, hainele etc. de culoare albastră.

Pasul 2. Acum, închide ochii și enumeră toate lucrurile de culoare verde pe care ți le amintești a fi în jurul tău.

Da, ai citit bine, cu ochii închiși îți amintești toate lucrurile de culoare verde din jurul tău.

S-ar putea să constați că poți să enumeri destul de multe astfel de lucruri.

De ce?

Pentru că memorăm atât lucrurile asupra cărora ne concentrăm direct, cât și alte aspecte asociate. Așa sunt: culorile, sunetele, mirosurile, gusturile și sentimentele.

Ce legătură are acest aspect cu expresia mai sus numită?

Îți explic ceva mai târziu. Acum, să trecem la alt aspect al minții.

Mintea stochează informațiile sub formă de fișiere

 

Toate informațiile pe care le memorează mintea, le stochează în fișiere exact ca un computer. Aceste fișiere sunt grupate precum niște cartiere ale unui oraș. Există un cartier al bucuriei, unul al tristeții, altul al încrederii, al dezamăgirii, al supărării, al urii, al iubirii, al speranței etc.

Fiecare cartier este legat, unul de altul prin milioane de neuroni.

Obiceiurile noastre reprezintă adevărate poteci, drumuri sau autostrăzi neuronale între toate aceste cartiere. Cu cât o acțiune este mai nouă, și foarte puțin folosită, cu atât drumul se aseamănă mai mult cu o potecă prin junglă. Poate fi rapid astupată cu buruieni, dacă poteca (obiceiul cel nou) e abandonată.

Cu cât o acțiune este mai veche și mai des utilizată, cu atât a devenit un reflex automat și se aseamănă cu o autostradă. Pe aici se poate circula cu mare viteză. Un astfel de drum (obicei), chiar dacă e părăsit, rezistă. Vegetația nu-l invadează atât de ușor și poți oricând să te întorci la el.

Imaginează-ți o persoană care are un tip de limbaj (mai colorat). La un moment dat, învață că tot ce-i iese din gură îl influențează și caută să-și schimbe modul de exprimare (obiceiul). La început, pentru că trebuie să dea atenție fiecărui cuvânt, să se cenzureze, este ca și cum ar crea o potecă nouă prin junglă. Procesul este obositor, consumator de energie și de timp. Și e posibil să renunțe foarte ușor, și s-o ia din nou pe autostrada limbajului colorat.

La fel, este posibil, ca acea persoană să fie foarte hotărâtă să aducă o schimbare în viața sa. Atunci perseverează, până ce devine o nouă obișnuință să nu mai folosească cuvintele vechi, murdare. Poteca neuronală a noului limbaj s-a lărgit, dar fără a se astupa vechea autostradă. Și aceea, încă, face parte din ființa lui, deci, este posibil oricând să mai scape câte o înjurătură. Abia după ani de autocontrol, vechea autostradă se acoperă și se lărgește tot mai mult autostrada limbajului frumos.

În același fel se poate întâmpla și cu o mamă care are obiceiul de a rosti Mai bine nu te făceam! Poate realizează cât de mult își rănește copilul și dorește să nu mai spună. Dacă dorește să scape de acest obicei, la început, oricât s-ar cenzura, tot mai scapă câte o astfel de expresie.

Sunt situații în care habar nu are că vorbele ei lasă cicatrici și continuă să folosească aceeași autostradă a exprimării.

Mintea umană funcționează și cu ajutorul unor ancore.

 

Aceste ancore pot fi pozitive sau negative.

Mirosul unui parfum te poate purta în timp, până la o persoană dragă (antipatică) din copilărie. Acel parfum este o ancoră.

Un singur gest, un cuvânt, o tonalitate îți poate aminti ceva din trecut, care te poate face (ne)fericit.

Ancorele au un buton declanșator care acționează instantaneu, declanșând reacția. Când a fost activată o anumită ancoră, a apăsat butonul și corpul a reacționat. Exact ca prima dată când s-a instalat acea ancoră.

Gândește-te la câteva exemple de ancore pentru tine. Completează spațiile libere din propozițiile următoare, cu situații reale din viața ta:

Ex. Întotdeauna mă enervez când….

(Iată câteva exemple de la seminarii: Întotdeauna mă enervez când… soțul intră încălțat în casă,

Întotdeauna mă enervez când… copilul mă trage de mâini,

Întotdeauna mă enervez când alții nu țin cont de efortul meu pentru a face curat etc.). Completează cu ce se potrivește pentru tine.

Întotdeauna mă simt umilit când…

Sunt fericit de fiecare dată când…

Mă simt creativ / recunoscător / în siguranță când…

 

O să constați că (pentru tine) întotdeauna există niște declanșatori comuni pentru tristețe, bucurie, furie, recunoștință etc.

Mintea noastră dorește să simtă plăcerea și caută să evite durerea.

Când o persoană se află într-o situație tensionată, de stres, de conflict, mintea va căuta un refugiu. Va oferi o diversiune, o distragere printr-o acțiune sau o substanță care să-i înlocuiască durerea cu plăcerea.

Adică, este acționată o ancoră, care declanșează o anumită stare. În funcție de acea stare, apare o reacție.

 

De ce ți-am spus toate acestea?

În cele ce urmează o să-ți spun câteva motive pentru care unele mame rostesc astfel de vorbe dure, „Mai bine nu te făceam!” De foarte multe ori, mamele ajung să regrete ce-au spus și speră să le fi uitat și copiii, imediat ce le-au auzit.

Sunt situații, când ancorele mamelor sunt atât de puternice că nici nu realizează ce-au spus. Sunt situații în care cuvintele au ieșit din gură, înainte ca persoana să analizeze consecințele.

Până nu înțelegi cum reacționează mintea noastră, motivele pentru care sunt rostite cuvintele, sunt lipsite de importanță.

Dar despre aceste motive, îți vorbesc în articolul de săptămâna viitoare.

Până atunci, te las cu bine.

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de carte:

Cartea: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie

 

 

LA MULȚI ANI!

Pe data de 14 aprilie 2014, blogul http://fanautodidact.ro se năștea.

Mai sunt câteva zile și se împlinesc trei ani de când a primit numele la firma de hosting.

În tot acest timp am scris și publicat aproape 200 de articole, am început să susțin seminarii și workshopuri pe o temă dificilă și care sună, poate, ușor pompoasă, FERICIREA.

Dar nu e deloc dificilă sau pompoasă. Pentru că fiecare om are ca rațiune de a fi nevoia de a fi cât mai fericit cu sine, cu ceilalți și cu tot ce-l împlinește.

Anul trecut, prin octombrie am lansat și cartea cu același nume.

In săptămâna care a trecut, am avut o altă lansare la Biblioteca V.A. Urechia din Galați. Am re-editat și publicat a doua ediție a unei cărți care a apărut în 2010, Guru și Ciocârlia.

poza preluata de pe pagina Bibliotecii V.A. Urechia Galati

Chiar dacă este o povestire fantastică pentru copii, sau o poveste de dragoste pentru adolescenți, poate fi și o metaforă pentru adulți.

Pentru toți cei care privesc viața din perspectiva imposibilității.

Sunt multe persoane care se află în impas și cred că este cel mai dificil test de viață pe care-l au de trecut.

Chiar dacă este o carte, născută dintr-un coșmar de noapte, cu personaje imaginare, oferă o situație imposibil de depășit. Personajul principal a fost transformat în broască râioasă și nu e nevoie de sărutul vreunei prințese ca să redevină om, ci e nevoie de toată lucrarea naturii ca să se întâmple asta.

Uneori și viața noastră e la fel. E nevoie să ne susțină și să ne împlinească visurile, Dumnezeu cu tot Universul.

Avem impresia că viața noastră seamănă cu diferite situații pe care le-am văzut în filme, sau le-am citit în cărți, dar ieșirea din acele împrejurări dificile te ia prin surprindere. Nu seamănă nici cu ce vezi în filme și nici cu ce citești.

Viața ta e unică. Provocările tale sunt unice și nimeni nu le trăiește așa cum le trăiețti tu. Nimeni nu poate avea pretenția să spună că știe ce simți pentru că asta este o minciună.

Cineva îți poate spune, totuși, că altcineva a trecut printr-o situație similară și să îți ofere soluția.

Altcineva îți poate oferi o poveste, în care te regăsești din anumite puncte de vedere.

Uneori, citind o carte care nu are legătură directă cu ce te interesează, cu problema pe care o ai, s-ar putea să găsești o idee care să te salveze.

Si, pentru că ne pregătim de sărbătoare, atât cea a Sf. Paști, cât și cea a trei ani de existență a blogului, îți ofer șansa să poți beneficia de aceste două cărți la reduce. Au reducere dacă vrei să le cumperi separat, și au reducere suplimentară ca pachet.

Poți să oferi un cadou de Paște copiilor tăi adolescenți, cartea Guru și Ciocârlia, în timp ce pentru tine cumperi cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Merită și copiii tăi o poveste fantastică ca să se recreeze în vacanță și meriți și tu o carte ca să te eliberezi de tot ce te deranjează.

Sau le poți cumpăra pe ambele pentru tine. Ești liber să alegi.

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

CE MĂ FAC CU ADOLESCENTUL CARE NU MĂ ASCULTĂ?

La sfârșitul seminarului din data de 18 februarie, o doamnă îmi povestește că are o fiică adolescentă cu care nu reușește să se înțeleagă. Că indiferent ce i-ar spune mama să facă, fata refuză. Dacă mama îi cere să-și curețe fața la sfârșitul zilei, fata nu ascultă și merge la culcare cu tot fondul de ten pe care și l-a pus dimineața pe față, ca să acopere… coșurile. Și apoi iese din cameră „victorioasă” că „a mai trecut o zi și n-am făcut ce mi-a zis mama”.

M-am gândit că acesta este un subiect delicat pentru foarte multe mame care au copii adolescenți. Iar dacă ești o astfel de mamă, atunci acest articol este pentru tine.

Dacă ai un copil adolescent cu care dintr-o dată nu te mai înțelegi, să știi că procesul a început cu mulți ani în urmă, poate de pe vremea când era bebeluș, chiar dacă nu ți-ai dat seama, chiar dacă pe atunci nu existau problemele actuale. Doar că toți pașii pe care i-ai făcut, toate deciziile pe care le-ai luat în timp, te-au condus aici. Dar despre acest subiect, poate o să scriu altă dată.

Vreau să te ajut, după măsura posibilităților și cunoștințelor mele.

Nu, nu am un copil adolescent, am unul de 2 ani și 9 luni cu multă personalitate,  și am 16 ani vechime în meseria de profesor.

Ani în care am lucrat cu numeroase clase cu adolescenți și pentru examenele date am citit destul de multe cărți de psihologie.

Dar sfaturile mele nu se bazează doar pe aceste cărți, ci pe tot ce înseamnă experiența personală.

Iar din toată experiența mea, și din tot ce-am citit și înțeles, iată ce ți-aș sugera:

 

Înțelege-ți copilul!

 

Copilul adolescent trece printr-o perioadă de tranziție foarte tulbure și pentru el însuși.

Nimic nu mai e cum era, și nu se înțelege nici singur de ce reacționează dintr-o dată, așa cum o face, deși înainte nu avea curajul.

Copilul suferă schimbări majore atât pe plan fizic (creștere intensă), pe plan emoțional (trece ușor de la bucurie la tristețe și invers), pe plan mental (poate să acumuleze cantități mari de informații), hormonal (acum li se dezvoltă foarte mult glandele interne ale căror secreții îi face să se poarte atât de diferit).

Dintr-o dată, pare că lumea pe care o știau ei, așa cum o știau, se schimbă. Și dacă nu ai văzut filmul Inside out, îți recomand să-l vezi. E despre schimbările emoționale la adolescenți.

Este perioada în care:

  • Nu mai ascultă de reguli pe care nu le înțeleg. La ei nu mai merge cu faci asta pentru că așa îți spun eu! Ci, trebuie să-i explici ce beneficii are el dacă face acel ceva.  Dacă obișnuiai să-i spui copilului ce să facă și el să se supună doar pentru că așa-ți spun eu, nu mai funcționează la ei. Refuză să mai învețe, să-și mai facă ordine în cameră, să se demacheze, să dea muzica mai încet, să se îmbrace cu ce le spune mama sau tata, să-și facă prieteni după placul părinților  etc.
  • Își consideră părinții depășiți. Sunt auziți frecvent spunând părinților că: Ce știi tu? Nu mai e ca pe vremea ta! Au impresia că le știu deja pe toate și toți adulții sunt proști, sau învechiți.
  • Vor să fie lăsați în pace. Își doresc să-și trăiască viața cum le place lor, să încerce lucruri noi (chiar dacă sunt periculoase). Vor să fie ei cei care decid ce este bine pentru propria lor persoană. Vor să fie tratați ca niște adulți responsabili.
  • Vor intimitate. Nu mai acceptă să fie mângâiați de părinți în public, deși în intimitate tânjesc să fie iubiți de aceștia. În lucrurile lor personale nu mai umblă nimeni, decât persoanele în care ei au încredere – și cu părere de rău, acele persoane nu mai sunt părinții.

Acestea sunt câteva aspecte legate de schimbările din perioada adolescenței.

În cele ce urmează, sfaturile și recomandările mele se axează strict pe ideea Copilul adolescent nu mă ascultă, indiferent ce înseamnă asta pentru tine.

 

Schimbă filmele din mintea ta

 

Fii atent la cuvintele pe care le folosești și la filmele din mintea ta legate de copilul tău.

Atunci când rostești copilul nu mă ascultă s-ar putea să crezi că vorbești despre o realitate. Iar eu îți spun că s-ar putea să fie doar o percepție. S-ar putea să vezi defectele tale în copilul tău și să proiectezi asupra lui acele defecte ale tale.

Am întâlnit în mai multe cărți expresia:

„Nu vedem lucrurile așa cum sunt, ci așa cum suntem noi.”

Prin urmare ia în calcul că s-ar putea să percepi lucrurile deformat, în funcție de cum ești tu.

Schimbă-te pe tine și s-ar putea să vezi copilul cu alți ochi.

In al doilea rând, atunci când spui copilul nu mă ascultă în mintea ta rulează un film cu tot ce face copilul de nu te ascultă. Acel film îți provoacă o emoție, adesea neplăcută. Cu cât vorbești mai mult despre acest lucru, cu atât atragi în viața ta și mai multă neascultare din partea copilului și crește acea emoție negativă.

În cărțile despre cum funcționează Legea Atracției Universale am învățat că filmul mental, asociat cu emoție, foarte puternică determină ceea ce urmează să se întâmple.

Prin urmare îți sugerez să schimbi filmul din mintea ta și cuvintele pe care le folosești.

Imaginează-ți cum este ascultător, cum face cu plăcere ceea ce-i ceri și simte bucurie, recunoștință legată de aceste filme noi pe care le creezi. Ca și când ar fi deja reale.

Este dovedit științific că mintea nu face diferența între o imagine reală sau una creată. Deci va crede că o imagine creată, este reală.

Iar filmele noi vor schimba și rezultatele.

Peste noapte? Uneori da, alteori nu.

Ai nevoie de răbdare, dar schimbând filmele și cuvintele pe care le folosești, poți să schimbi rezultatele.

Încearcă și-ai să vezi.

Probabul că îți spui, păi, dacă eu spun că este un copil ascultător, dar nu este, înseamnă că mint.

Eu îți spun că e foarte posibil să minți la prima variantă. Modul în care percepi copilul s-ar putea să fie o minciună, care ține de filtrele tale și proiecțiile pe care le faci.

Un citat spunea:

„Nu-ți numi copilul așa cum este ci cum vrei să devină.”

Când spui cuvinte frumoase, gen: Am un copil ascultător faci o dublă condiționare: a minții tale, să-l vadă altfel decât îl percepi acum, și a minții copilului care va determina comportamentul să devenină mult mai ascultător pentru ca să-ți demonstreze că este așa cum l-ai lăudat.  

 

Oferă-i copilului ceva ce-și dorește, ca recompensă pentru că face ce-i ceri

 

Ce-și doresc copiii adolescenți?

Deși tânjesc să fie iubiți, vor să li se satisfacă niște nevoi care țin de bani.

Cel mai frecvent scenariu pe care îl aud este:

Mama îi cumpără copilului ce are el nevoie, apoi îi reproșează: Uite câte sacrificii fac eu pentru tine și tu nu mă asculți, mă faci de râs, nu înveți bla-bla-bla.

Ce înțelege copilul din ce i se spune pe un ton atât de cicălitor. Mama / tata nu mă iubește. Îmi cumpără aceste lucruri din obligație, din datorie.

Iată ce-ți propun.

Schimbă tactica. Normal că o să-i oferi copilului ce-și dorește, ce are nevoie, dar inversează procesul.

Să presupunem că își dorește o excursie / o bicicletă (poți înlocui cu ce vrei).

Faci următoarea înțelegere cu copilul.

Faci curat (de exemplu) în camera ta o săptămână și îți dau avansul pentru excursie / bicicletă.

Foarte probabil că n-o să te creadă, așa că, dacă termenul e mai îndepărtat, poți în prima săptămână să-l recompensezi zilnic pentru curățenia / ascultarea de care dă dovadă. Îți recomand să însoțești recompensa financiară cu cuvinte de laudă.

Pentru că azi ai făcut cutare și cutare (faptele bune pentru care îl lauzi), îți dau 5 lei, pune-i în pușculiță pentru a-ți plăti excursia / bicicleta.

Apoi, în săptămâna care urmează îi oferi recompensa la 3-4 zile, dar copilul să știe de această nouă modalitate de recompensare. De ce să schimbi? Ca să nu creezi tiparul că dacă zilnic face ceva, tot zilnic va fi recompensat. Îi poți explica cum ești tu plătit și apoi să ajungi să-l recompensezi la două sau trei săptămâni.

Dar această recompensă să nu fie însoțită de uite ce fac eu pentru tine și tu… bla-bla-bla, ci de laudă.

Ce se întâmplă?

Copilul va deveni motivat, din exterior (achiziționarea pe care o dorește), la început, dar se mai întâmplă ceva.

Începe să audă cuvintele de laudă, în loc de reproșuri, aude tonuri de iubire și vede zâmbete pe fața părinților. Iar asta s-ar putea, ca pe termen lung să-l motiveze din interior. Și pe măsură ce tot aude cuvinte de laudă, s-ar putea să se simtă apreciat și să facă ce vrea părintele.

Zig Zigler a spus:

„Dacă vrei să obții tot ce-ți dorești, ajută-i pe alții să obțină tot ce-și doresc.”

Ce-și dorește copilul adolescent?

Ceva pe care să cheltui bani.

Ce-ți dorești tu de la copil?

Să te asculte.

Pune în fața copilului ce-și dorește (visul / dorința /nevoia lui), spune-i că-l poate obține DACĂ face acel lucru mic pe care i-l ceri. Apoi ține-te de cuvânt.

 

Roagă-te!

 

Rugăciunea fierbinte a mamei pentru copilul ei poate să schimbe comportamentul copilului.

Poate nu peste noapte.

Dar Dumnezeu nu trece cu vederea rugăciunea părinților pentru copii.

Vrei dovezi?

Citește viața Sf. Augustin, care în adolescență era un rebel și mama lui se ruga fierbinte la Dumnezeu ca să-l îndrepte. După câțiva ani, Dumnezeu i-a ascultat cererea și Augustin a devenit un mare propovăduitor al lui Dumnezeu și al credinței.

Toate cărțile de credință ne spun că „Dumnezeu nu lasă să piară un fiu / fiică pentru rugăciunile părinților.”

S-ar putea să spui: Bine, dar eu nu vreau să-mi fac copilul sfânt și nici nu pot să aștept ani ca el să mă asculte.

Roagă-te, oricum! Poate că n-o să devină sfânt, și poate că n-o să treacă ani.

Dar poate că anii aceia trec oricum. Ce ai de pierdut dacă încerci?

 

Lucrează să elimini emoțiile tale negative

 

Un alt aspect pe care să-l iei în considerare îl reprezintă emoțiile tale, atunci când îi ceri să facă ceva și el nu vrea.

Știu că ești cât se poate de bine intenționat /ă. Că îți dorești să te asculte copilul pentru că este spre binele lui.

Dar ce vede, ce aude și ce simte copilul din tot ce-i spui și ceri?

În primul rând vede chipul tău, îți simte emoțiile și îți aude tonul.

Iar dacă ești furios, încrâncenat (să-l convingi, să-l schimbi), dezamăgit (că nu ascultă), dezgustat (că face totul pe dos), frustrat (că nu reușești să-l determini să se schimbe), exact aceste emoții le vede și simte copilul. Iar aceste trăiri ale tale, nu transmit iubirea ta și bunele tale intenții.

Copilul nu înțelege intențiile tale pozitive, el îți ascultă glasul, și dacă tonul exprimă furie, se gândește Mama mă urăște. Dacă chipul exprimă dezamăgire și dezgust, el vede și spune Mama mă detestă, mă disprețuiește, e dezgustată de mine. De ce aș face ce-mi cere că oricum n-o să se schimbe sentimentele ei?

În acel moment intenția ta pozitivă este egală cu zero. Tot ce contează este cum se simte copilul în legătură cu ceea ce-i transmiți.

Iar dacă nu îți poți controla singur /ă emoțiile, încearcă o tehnică de eliberare emoțională.

Eu am folosit tehnica EFT ca să schimb emoțiile mele când băiețelul meu nu mă asculta.

Are personalitatea lui. Nu vrea să se îmbrace cu hainele pe care i le dau eu, dimineața când trebuie să mergem la creșă.

Și aveam foarte mari bătăi de cap cu el, până am descoperit că eliminând emoțiile mele, s-ar putea să schimb rezultatul.

Într-o seară, am lucrat cu EFT pe tot ce simțeam legat de faptul că nu voia să se îmbrace și eram în întârziere la autobuz și la școală.

E cam greu să-i explic unui copil de 2-3 ani, de ce trebuie, să merg în fiecare zi la serviciu si mă despart de el. Și mai ales de ce îl grăbeam și îl forțam să se îmbrace. Așa că am lucrat cu EFT asupra emoțiilor mele și le-am eliminat rând pe rând.

Dimineața, următoare îmi vine ideea cu ceea ce-și dorește (vezi punctul de mai sus). Îl întreb,

Vrei să-ți dea mama ceva bun?

-Daaa! spune el cu toată inima.

-Atunci stai frumos să te îmbrace mama și îți dau.

Eventual aduc o bucățică de ceva dulce și o pun la vedere dar destul de sus, să nu și-o poată lua singur.

Și stă băiatul meu să-l îmbrac și apoi cât îl încalț devorează cu plăcere ceva bun.

Problemă rezolvată. Amândoi suntem fericiți dimineața și exact cum a spus Zig Zigler,

„Dacă vrei să obții tot ce-ți dorești, ajută pe alții să obțină ce-și doresc.”

Dar dacă nu știi să lucrezi cu EFT, sau ești la început de drum te invit la un seminar gratuit să afli mai multe. Ia în considerare să participi și la un workshop (acolo lucrăm tehnicile) ca să stăpânești aceste tehnici și să ai copilul pe care ți-l dorești și niște relații de calitate cu el.

Dacă ți-a plăcut acest material, fă o faptă bună și trimite-o și prietenilor tăi!

Cu drag,

Fănica Rarinca






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

AI PRIMIT UN CADOU CARE ŢI-A DISPLĂCUT?

Cu toţii oferim cadouri.

Sunt unii care oferă mai mult şi primesc mai puţin.

Sunt alţii care vor să primească mai mult decât sunt dispuşi să ofere.

Şi sunt persoane care au un echilibru între a oferi şi a primi. Discutăm despre ele pe rând.

Până atunci, însă, mă gândeam să te întreb dacă ţi s-a întâmplat să primeşti cadouri care nu-ţi plac?

Sau cadouri care nu ai idee cum să le foloseşti, cum să le integrezi în viaţa ta.

În urmă cu câţiva ani, am citit cartea lui Gary Chapman, Cele cinci limbaje ale iubirii. Şi pe când am ajuns la final s-a făcut lumină în mintea mea.

Autorul a vorbit despre cele cinci limbaje în funcţie de care oamenii se simt iubiţi.

Acestea sunt:

  • cuvintele frumoase, de laudă, de încurajare;
  • atenţia şi timpul acordat;
  • serviciile;
  • cadourile şi
  • atingerile, mângâierile.

Fiecare dintre noi are mai dezvoltat unul sau două dintre aceste limbaje de iubire.

Dar la sfârşitul cărţii, autorul spune, Cum îţi dai seama care este limbajul de iubire al celor de lângă tine? Urmăreşte ce este dispus să ofere altora.

Şi în acel moment am înţeles, de ce, de la anumite persoane primeam doar anumite categorii de cadouri.

Pentru că asta îşi doreau să primească.

Oamenii, cel mai adesea, fac cadouri nu în funcţie de nevoile altora, ci de ale lor.

Sau, altfel spus, oamenii, oferă celorlalţi ce au ei nevoie să primească, pe toate planurile.

Probabil că în acest moment te gândeşti, bine, bine, dar nu îşi poate da seama că pentru mine acest lucru nu este util? De ce îmi face un cadou fără să se gândească cum mă simt şi cum îl percep?

Pentru că foarte adesea, şi tu nu faci la fel.

Şi tu faci cadouri care au încărcătură emoţională pentru tine. Alegi culorile care sunt relevante pentru tine. Alegi acele produse, care, în acel moment al vieţii tale, ai nevoie de ele. Şi în mod automat, te gândeşti că dacă ţie îţi trebuie, atunci şi ceilalţi au nevoie de ele. Iar celellate persoane, poate nu au neapărată nevoie de ele, atunci. Poate au avut altădată o astfel de nevoie şi între timp şi-au acoperit-o. Sau poate le va folosi acel lucru în alt moment, în altă etapă a vieţii lor. Dar în acel moment, s-ar putea să creadă că nu este.

 

Ce e mai bine? Să ofer cadouri sau să primesc?

 

Ambele.

Aşa cum spuneam la începutul articolului, sunt persoane care preferă doar să primească. Şi le auzi că spun că Eu nu ofer cadouri de Crăciun, aştept să mi se ofere. Dar viaţa lor este tristă.

Auzeam la un seminar că motivul pentru care Marea Moartă este lipsită de vieţuitoare, este acela că nu face schimb de ape cu alte mări, nu oferă nimic. Ea doar primeşte. (În Marea Moartă se varsă râul Iordan).

În momentul în care tu ca persoană, nu eşti dispus să oferi, te asemeni cu această mare lipsită de viaţă.

În natură, există un echilibru relativ între întrări şi ieşiri. La fel şi în viaţa noastră.

 

Atunci e mai bine doar să ofer?

Păi e bine să oferi. Dar e bine să şi primeşti.

Pentru că dacă un izvor care formează un râu, doar curge, fără să primească nicio picătură de ploaie, la un moment dat, izvorul seacă.

La fel este şi în cazul tău. Dacă doar oferi altora şi nu accepţi să primeşti, la un moment dat devii frustrat sau sărac pentru că nu ai putut să şi primeşti.

 

Sunt persoane care refuză cadourile?

 

Sigur că sunt. Pentru că au o încredere foarte slabă în sine. Nu se simt confortabil să primească (nici cadouri, nici complimente, nici încredere, nici iubire etc.).

Şi asta pleacă de la diferite momente din copilărie pe când li s-a spus în mod repetat nu meriţi. Aşa că, ajunse adulte, aceste persoane, cred în continuare că nu merită.

Sau pentru că au înţeles doar că e bine să oferi, şi este egoist să primeşti.

Sau pentru că asociază în mintea lor primirea de cadouri cu sărăcia (cu cei care cerşesc sau primesc de pomană).

Dar gândeşte-te cum te-ai simţi tu, dacă celălalt ţi-ar refuza cadourile? Dacă îi faci un cadou cuiva, o faci cu scopul de a fi refuzat sau să produci bucurie?

Oare acest lucru, nu e valabil şi pentru cealaltă persoană?

Aşa că, sfatul meu, este să oferi cadouri, în funcţie de ceea ce-şi doreşte celălalt. Iar dacă ţi se oferă, primeşte.

Şi dacă ceea ce mi se oferă, nu mi se potriveşte?

Personal, cred că poţi, la rândul tău să găseşti pe altcineva căruia să i se potrivească. Poate că nu degeaba avem vorba, dar din dar se face Rai.

 

Cum pot oferi cadouri care să producă bucurie?

 

Ca să poţi oferi altora exact ce au nevoie, ai nevoie să:

  • fii atent la obiceiurile de viaţă ale lor, la stilul lor de viaţă – iar ce le oferi să li se potrivească;
  • să-i asculţi – şi din cuvintele lor să le poţi oferi exact ce le lipseşte;
  • să ştii dacă le place să primească daruri – pentru că dacă nu se simt bine să primească nu te vei simţi nici tu bine când te refuză;
  • să-ţi pese cu adevărat de ei.

 

La un seminar, organizat de curând de Andy Szekely la Galaţi, am aflat că el, s-a dat peste cap să facă rost de nişte bilete la un spectacol pentru o cunoştinţă, pentru că ştie, că acea cunoştinţă este fan declarat al acelei trupe.

Când faci un gest, un cadou, bazat pe nevoile stricte ale persoanei căreia i se adresează, atunci, în mod clar transmiţi că îţi pasă de ea, de nevoile ei şi de starea ei de bine.

Dar asta înseamnă să îţi iei focusul de pe limbajul tău de iubire şi să îl pui pe limbajul de iubire al celeilalte persoane. Pe ce-şi doreşte ea, pe ce îi place, pe gusturile ei şi să te poţi plia.

 

Si pentru că vorbesc de cadouri, îţi ofer posibilitatea să oferi cadouri în funcţie de nevoile personale ale celor din jur.

  • Cunoşti persoane care sunt frecvent stresate şi vor să scape de stres?
  • Cunoşti persoane care vor să se schimbe şi nu au idee cu ce să înceapă?
  • Ai persoane dragi care vor să dea jos din kilogramele în plus?
  • Toate aceste persoane, obişnuiesc să citească?

 

Atunci, îţi spun, că special, pentru perioada de achiziţionare a cadourilor de Crăciun, am pregătit pentru tine trei oferte de preţ pentru cartea Eliberează-te de rănile trecutului şi redescoperă fericirea!

Poţi achiziţiona această carte şi să o oferi cadou celor dragi care au nevoie să schimbe sau să îmbunătăţească ceva în viaţa lor. Dar, evident, care sunt dispuse să citească şi să facă ceva ca să schimbe lucrurile care nu le plac.

Spune-i unei persoane dragi că o iubeşti, oferindu-i şansa să devină cea mai bună variantă a sa, să-şi depăşească blocajele, fobiile şi stresul. Arată-i că vrei să o faci şi să o vezi fericită!

Sau, pentru că eşti cel mai bun prieten al tău şi te iubeşti, fă-ţi un astfel de cadou, ca prin fericirea ta, să-i inspiri şi pe ceilalţi!

Doar până pe data de 22 Decembrie, această carte are preţuri speciale care se reduc pe măsură ce cumperi un pachet mai mare.

Comandă acum!

Poţi comanda direct pe adresa mea de email: fanica_rarinca@yahoo.com sau prin sms la nr. de tel. 0746 940 323.

Dacă ţi-a plăcut acest material şi îl consideri util şi altora, te rog, să-l distribui! Mulţumesc!

Cu drag,

Fănica Rarinca

 






 Ti-a placut articolul?

Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

(NE)IUBIREA DE SINE

Discutam la un moment dat cu o doamnă despre tehnicile de eliberare emoţională EFT pe care le practic pentru a mă elibera de emoţii care au impact negativ asupra mea. Aceste tehnici sunt prezentate mai pe larg în cartea Eliberează-te de rănile trecutului şi redescoperă fericirea!”

Şi pentru că tehnica foloseşte o formulă de început pe punctul Karată, care sună cam:

Chiar dacă, simt emoţia de…aleg să mă iubesc şi să mă accept aşa cum sunt.”

Şi această doamnă îmi spune că dacă spui prea des, mă iubesc şi mă accept aşa cum sunt ajungi să dai în narcisism.

În acel moment m-am blocat. N-am ştiut ce să-i răspund. Simţeam că nu are dreptate, dar n-am îndrăznit să mă contrazic. I-am spus doar că nu e acel gen de iubire şi cam atât.

Acum, pentru că între timp, m-am confruntat şi cu o altă persoană care a început să plângă la această formulă, mă iubesc şi mă accept aşa cum sunt, şi pentru că nu se poate iubi m-am gândit că este absolut necesar să aduc lămuriri despre iubirea de sine.

Îmi amintesc că în Noul Testament, la întrebarea lui Iisus, un apostol a răspuns că Cea mai mare poruncă din lege este să iubeşti pe domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta… şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

Plecând de la acest verset se nasc două-trei întrebări:

  1. Cum ai putea să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, dacă pe tine nu te iubeşti?
  2. Cum ai putea aştepta ca altcineva să te iubească, să te aprecieze, dacă tu nu o faci?
  3. Dacă tu nu poţi găsi un singur lucru bun la tine pentru care să te iubeşti, cum te poţi aştepta ca ceilalţi să găsească?

 

Iată câteva idei, despre care vreau să vorbesc astăzi cu tine.

Ce nu este şi ce este iubirea de sine?

 

Iubirea de sine NU ESTE:

  • narcisism – dacă te admiri în oglindă, înseamnă că îţi place de tine, că te simţi bine în corpul tău. A fi narcisist, nu înseamnă să te iubeşti, ci să fii obsedat de propria ta persoană.
  • egoism – să te iubeşti nu te face egoist, ci altruist. Pentru că realizezi că exişti printre oameni şi ei, ca şi tine sunt Creaţia lui Dumnezeu.
  • să te crezi deasupra celorlalţi oameni – să te iubeşti înseamnă să-i iubeşti şi să-i apreciezi şi pe alţii.

 

Ce înţeleg eu că ESTE IUBIREA de sine?

  • Iubirea de sine este atunci când te accepţi aşa cum eşti, indiferent de calităţi sau defecte. Pentru că şi Dumnezeu te iubeşte şi te acceptă aşa cum eşti.
  • Iubirea de sine este atunci când, indiferent cum arăţi, te simţi bine în corpul tău, în pielea ta.
  • Să te iubeşti, înseamnă să apreciezi şi să te feliciţi pentru tot ce faci bine.
  • Să fii focusat mai mult pe calităţile tale, fără să ignori sau să acoperi defectele, înseamnă să te iubeşti.
  • Să te uiţi în oglindă şi să vezi o scânteie din Divinitate, înseamnă să te iubeşti.
  • Să te iubeşti, înseamnă să ai grijă de sănătatea şi de viaţa ta, pentru că acestea sunt daruri de la Dumnezeu.
  • Să te iubeşti, înseamnă să fii recunoscător că eşti unic şi special. Pentru că nicio altă fiinţă pe toată suprafaţa planetei nu mai este ca tine. TU EŞTI O RARITATE. Eşti o piatră preţioasă cum nu mai este alta.
  • Să cauţi zi de zi să faci acele lucruri mărunte care te fac fericit, care te împlinesc, înseamnă că te iubeşti.
  • Să te ierţi, chiar dacă mai şi greşeşti, e un semn că te iubeşti.
  • Să fii bun cu ceilalţi, să fii altruist, să ierţi, să inspiri, să ajuţi pe cei din jur, înseamnă să te iubeşti pentru că tot ce faci altora, se întoarce la tine.
  • Să te iubeşti înseamnă să ai demnitate, să te respecţi, să ai atitudine de învingător, pentru că Dumnezeu nu a creat rebuturi sau rataţi.
  • Când crezi în tine, crezi în Dumnezeu şi atunci te iubeşti.

 

De unde apare această lipsă de iubire de sine?

 

Cred că la fiecare persoană această lipsă de iubire de sine poate apărea în diferite perioade ale existenţei.

Totuşi, sunt foarte înclinată să cred că rădăcinile acesteia vin din copilărie.

Iată, mai jos câteva surse de unde se trage lipsa de iubire de sine:

  • Lipsa de iubire de sine se naşte din comparaţiile părinţilor asupra copiilor, altul e mai bun, mai frumos, mai deştept, mai cuminte decât tine. Mai multe detalii aici şi aici.

  • Neiubirea de sine se naşte din etichetele şi cuvintele dure adresate de părinţi copiilor: eşti prost, de nimic nu eşti în stare, pe tot ce pui mâna – strici, se putea să nu o dai în bară? etc.

  • Criticile dese la adresa copiilor sau a acţiunii acestora duc la slaba apreciere de sine.

  • De asemenea şi standardele foarte ridicate ale unor părinţi care duc perfecţionismul la limita extremă. Aceştia se aşteaptă ca (deşi ei nu sunt perfecţi), să fie copiii lor. Şi tot fac presiuni asupra lor ca să-i determine să-şi depăşească potenţialul, să dea mai mult din ei, să obţină rezultate mai bune. Iar dacă copilul nu face faţă îl ceartă aspru, îl critică şi ei cred că aşa îl motivează.

Legat de acest aspect am avut multe cazuri de elevi cu potenţial mediu, dar duşi de părinţi la şcoli cu pretenţii, în clase cu elevi foarte buni şi fac presiuni asupra copilului să se ridice la înălţimea acestora. Mi s-a întâmplat ca atunci când elevul respectiv, ia o notă mai mică decât restul clasei, să înceapă să plângă pentru că se teme de ceea ce urmează să primească acasă.

Şi probabil o să spui, că într-o clasă cu elevi foarte buni acel copil va face eforturi mai mari pentru că rolul competiţiei este să-i motiveze pe copii.

Aş vrea să-ţi spun că, doar colericii sunt motivaţi de competiţie. Celelalte personalităţi nu prea sunt.

Iar dacă copilul este flegmatic, nici măcar nu-i pasă de competiţie. Ba, chiar dimpotrivă. În schimb, dacă este permanent tocat la cap că trebuie să se ridice la nivelul lui X sau a lui Y din clasă, s-ar putea să-i scadă permanent motivaţia.

Pe de altă parte, această presiune continuă a părinţilor, duce şi la o frustrare foarte mare, iar copilul începe să-şi spună niciodată n-o să fiu atât de bun ca X, sau niciodată n-o să fiu bun să fac cutare sarcină…

Şi cu cât îşi spune mai des copilul aceste cuvinte, cu atât scade randamentul şi chiar motivaţia lui.

Îmi amintesc de filmul What happens în Vegas, că unul din personaje are un conflict cu tatăl lui, pentru că „…niciodată n-ai fost mulţumit de mine. Îmi amintesc că jucam basket şi de fiecare dată, când eram pe punctul de a atinge înălţimea aruncării, îmi ridicai şi mai mult ştacheta. Şi asta mă făcea să simt că niciodată nu-mi dai şansa să ating acel nivel.”

Sunt unii părinţi care uită că ei nu sunt perfecţi şi copiii sunt, de fapt, copii cu un potenţial limitat.

 

Cum îţi dai seama că o persoană nu se iubeşte?

 

În primul rând are o foarte slabă încredere în sine.

Apoi,

  • Refuză un compliment, un serviciu, un cadou. Pentru că nu se simte confortabil să primească.
  • Este timidă. De multe ori are impresia că NU MERITĂ iubire, atenţii, cadouri, servicii etc.
  • Crede că DERANJEAZĂ pe ceilalţi şi nu are curajul să ceară ce are nevoie.
  • Îşi face tot timpul mai întâi autocritica. Sau întotdeauna. Şi aproape niciodată nu spune ceva drăguţ despre sine.
  • Este copleşită, dacă îi arăţi că eşti drăguţ cu ea. Ca şi când, te-ai deranjat să-i faci ei un favor peste măsură, cu acel gest.
  • Este foarte nefericită.

 

Ce poţi să faci ca să te iubeşti mai mult?

 

Sunt foarte multe lucruri pe care le poţi face ca să te iubeşti, să te respecţi mai mult şi să fii mai fericit.

În cartea pe care am scris-o, „Eliberează-te de rănile trecutului şi redescoperă fericirea!”, am inclus un capitol întreg, de 31 de pagini, cu sfaturi care să te conducă la iubirea de sine şi la fericire.

Iată, câteva dintre subtitlurile acestui capitol:

  • Exagerează-ţi defectele
  • Notează cel puţin cinci lucruri care-ţi plac la tine
  • Învinge consiliul de voci critice din mintea ta
  • Recadrează situaţiile stresante
  • Ţine un jurnal al bucuriilor
  • Fii tu însuţi, nu te mai gândi la gura lumii etc.

Aici, găseşti un extras din carte despre aceste sfaturi.

În plus, dacă vrei să fii fericit şi să-i ajuţi şi pe ceilalţi, poţi să le faci cadou o astfel de carte (după ce ţi-o faci cadou ţie).

Până pe data de 22 Decembrie, îţi fac o ofertă cu trei pachete diferite de preţ, în care poţi achiziţiona cartea atât pentru tine, cât şi ca să o poţi oferi cadou de sărbători celor dragi.

AI NEVOIE DE O IDEE PENTRU CADOURILE DE CRACIUN?

Ai nevoie să faci mai multe cadouri şi eşti în dilemă pentru că nu ştii ce să cumperi?

O carte este întotdeauna o alegere extraordinară atunci când vine vorba de cadouri şi eşti neinspirat.

Aşa că, pentru a te ajuta mai mult, vin în sprijinul tău cu o ofertă de reducere pentru cartea „Eliberează-te de rănile trecutului şi redescoperă fericirea!”

Până pe data de 22 decembrie, ai trei pachete şi trei oferte de preţ pentru cartea mai sus numită.

În dreptul fiecărei oferte ai un cod. Comandă, folosind codul pachetului prin sms la nr. de tel 0746 940 323 sau pe email la adresa fanica_rarinca@yahoo.com.

Notă*. Pentru comenzile din afara oraşului Galaţi la preţul pachetului se adaugă taxele poştale.

 

Dac ţi-a plăcut acest articol, fă un gest frumos şi pentru prietenii tăi şi distribuie-l! Mulţumesc!

 

Cu drag,

Fănica Rarinca






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

OREZUL FIERT REACŢIONEAZĂ LA CUVINTE

Zilele trecute, am citit un articol realizat de un român despre puterea cuvintelor asupra orezului.

Bloggerul respectiv a făcut un video în care a pus în trei borcane o cantitate egală de orez crud, peste care a turnat o cantitate egală de apă.

Pe fiecare borcan a lipit o etichetă, după cum urmează:

  • Eşti un prost, handicapatule, tâmpitule şi alte expresii de acest gen;
  • Îmi eşti indiferent, nu mă interesează;
  • Iubire şi recunoştinţă infinită.

A legat borcanele la gură cu o pungă şi elastic şi le-a lăsat câteva zile. Rezultatul a fost că, orezul a început să fermenteze şi cel mai urât arăta cel pe care era eticheta cu cuvinte urâte.

 

Acest articol a plecat de la descoperirile revoluţionare făcute de japonezul Masuru Emoto care a fotografiat cum apa care îngheaţă, cristalizează diferit în funcţie de cuvintele, muzica la care este expusă.

 

Şi pentru că noi suntem mai bine de 60% apă, ghici ce se întâmplă şi cu noi?

Exact! Şi noi ne purtăm la fel ca orezul care fermentează, sau mucegăieşte.

 

Apoi, am mai căutat şi pe youtube alte filme pe acelaşi subiect, şi am găsit unul pe care ţi-l prezint mai jos.

 

Este realizat de John Vincent, un creator de filme NLP pe care eu îl urmăresc.

Filmul este în limba engleză, dar presupun că înţelegi.

Ce a făcut John Vincent?

În două borcane a pus orez fiert, ce i-a rămas de la un prânz de-al său.

Pe unul din borcane a lipit o etichetă pe care scria HATE (ură), şi pe celălalt borcan a lipit eticheta LOVE (iubire). Le-a pus capacele şi apoi le-a lăsat.

Rezultatul a fost că, după cinci zile, borcanul pe care scria HATE a început să mucegăiască, în timp ce borcanul pe care scria LOVE, arăta ok.

Pe zi ce trece, apar diferenţe noi, iar după 13 zile, borcanul cu HATE avea un strat gros de mucegai, în timp ce borcanul pe care scria LOVE, arăta alb ca şi când ar fi fost proaspăt.

Şi noi oamenii reacţionăm la fel

 

Apoi, am realizat că, de fapt, prin seminarul pe care îl susţin, arăt oamenilor ce influenţă au cuvintele pe care le folosesc asupra minţii şi rezultatelor din viaţa lor.

Să facem o comparaţie.

Orezul, după numai 13 zile de etichetare cu HATE avea un strat gros de mucegai.

Îţi poţi imagina ce efect are asupra minţii unui copil să audă permanent de la părinţi, sau alţi adulţi:

  • De nimic nu eşti în stare!
  • Tâmpitule; prostule; idiotule!
  • M-am săturat de prostia ta!
  • Eşti o povară pentru mine!
  • Eşti de o prostie monumentală!
  • Mi-e ruşine cu tine!
  • Chiar nimic nu poţi să faci ca lumea?
  • Şi cea mai îngrozitoare dintre toate: Luate-ar … să te ia!

Toate acestea sunt mesaje de ură.

Partea interesantă este că, după ce a auzit toată copilăria astfel de cuvinte, aceste persoane, continuă să şi le spună şi singuri ca adulţi.

Îţi poţi imagina ce strat de mucegai are o astfel de minte care aude constant toată copilăria astfel de cuvinte? Şi care continuă să-şi vorbească la fel şi ca adult?

Aş zice că un copil care a auzit toată copilăria astfel de cuvinte, are nu răni, ci adevărate TRAUME emoţionale.

Te miră faptul că ajunge adult şi nu e capabil să reuşească în viaţă şi să îşi depăşească toate aceste blocaje?

Gândeşte-te la cuvintele pe care le foloseşti ca la nişte seminţe.

299h

Dacă sunt seminţe de ură, rodesc fructe pline de mucegai.

Dacă sunt cuvinte de iubire, rodesc fructe frumoase şi bogate.

Din fericire, nu e niciodată prea târziu să cureţi mucegaiul din viaţa ta!

Da, ai citit bine.

Dacă în prima partea a seminarului îţi vorbesc despre tipurile de răni emoţionale, în a doua partea acestuia, îţi prezint strategii prin care să faci curăţenie în mintea ta şi să treci de la citirea permanentă a cuvântului HATE, la cea a cuvântului LOVE.

Participanţii la seminar află şi practică, chiar acolo, la seminar câteva modalităţi de a se iubi.

Pentru că prima condiţie să fii iubit, este să te iubeşti aşa cum eşti. Iar după ce te iubeşti singur, vine şi iubirea celor din jur. Dar mai întâi ai nevoie să îţi rezolvi singur iubirea. Ca să poţi fi fericit, ai nevoie să te iubeşti şi să te accepţi.

Şi apoi, cum ar putea să te iubească altcineva, dacă tu nu o faci?

Ce altceva mai primesc participanţii la seminar?

Află o strategie prin care să-şi dubleze încrederea în forţele proprii astfel încât să devină din ce în ce mai mulţumiţi de ceea ce fac, spun şi obţin.

Şi pe măsură ce creşte nivelul de încredere în forţele proprii, cu atât se elimină mucegaiul, se reduc blocajele şi cresc rezultatele.

 

Vrei să afli mai multe?

 

Te invit să te înscrii cu adresa de email şi numărul de telefon – ca să îţi reamintesc la timp.

Îţi ia doar un minut să-ţi laşi datele de contact. Şi este totul gratuit.

 

Dar acest seminar, îţi redefineşte noţiunea de fericire.

Acest seminar îţi aduce conştientizare şi soluţii pentru blocajele din viaţa ta.

Acest seminar te ajutărecadrezi situaţiile din viaţa ta şi să le vezi dintr-o altă perspectivă, mai luminoasă şi mai plină de culoare.

Acest seminar îţi oferă o serie de sfaturi despre ce să faci şi cum să fii mai fericit în relaţia cu tine însuţi, în relaţia cu ceilalţi şi în relaţia cu sănătatea.

Din cauza cuvintelor la care ai fost expus, ai obiceiuri nesănătoase care te îmbolnăvesc şi mai tare? La acest seminar primeşti soluţia prin care să te eliberezi de puterea acelor cuvinte pe care le-ai auzit în trecut, şi să te bucuri de o viaţă frumoasă şi armonioasă.

Acest seminar e continuat de un workshop personalizat, cu tehnici de eliberare efectivă de răni şi blocaje şi să afli cum să îţi dezlănţui potenţialul, astfel încât să-ţi împlineşti chiar şi cele mai sălbatice şi mai imposibile visuri.

 

Ce mai aştepţi?

Înscrie-te acum la seminar!

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

DE CE SE ÎNDRĂGOSTESC FETELE SERIOASE DE BĂIEŢI REBELI?

In toamna aceasta, l-am dus pe bebe la creşă şi am reînceput activitatea de profesor.

Evident, când te ocupi strict de copil şi te întâlneşti cu alte mămici, subiectul de discuţie este propriul bebeluş.

Dar când te duci într-un colectiv de profesori, subiectul de discuţie din cancelarie, cel mai adesea, îl reprezintă elevii.

Într-una din zile l-am auzit pe un coleg povestind despre o fată foarte silitoare cum şi-a pierdut minţile şi cheful de învăţat după ce s-a îndrăgostit de un băiat rebel. Şi nu doar că s-a îndrăgostit, dar dintr-o dată i-a scăzut cheful de învăţare şi pe deasupra îi mai permitea acelui rebel să o lovească. Colegul a continuat, că trebuie să vorbeşti în particular cu aceste fete, ca nu cumva să îşi permită să se îndrăgostească de astfel de băieţi.

Nu, n-o să folosesc termenii fată bună şi băiat rău!

Prin definiţie, toţi oamenii suntem buni, pentru că toţi suntem creaţi de Dumnezeu. Doar necuratul este rău, pentru că în mod voit, intenţionat a ales să devină aşa… (Şi nici n-o să scriu necuratul cu majusculă!!! – citeam într-o poezie că el e atât de rău că nu se cuvine să folosim majuscule când îi scriem numele.)

strange-love

Să ne întoarcem la subiectul acestui articol.

Nu ştiu dacă ai observat, dar este foarte uşor să judeci pe altcineva care face o anumită greşeală într-o situaţie anume. Chiar dacă acea greşeală ai făcut-o şi tu, sau nu.

Pentru că din exterior, lucrurile se văd doar din perspectivă raţională, e foarte uşor să emiţi gânduri şi comentarii prin care judeci.

E foarte uşor să spui că unei fete silitoare trebuie să-i explici (raţional) toate motivele pentru care nu e bine să se îndrăgostească de un băiat rebel.

Pentru că…

 

Îndrăgostirea nu e raţională

 

Ne place să spunem despre noi că ne deosebim de animale prin faptul că suntem fiinţe RAŢIONALE. Dar uităm că mai suntem şi EMOŢIONALE.

Şi oricât de multe ştim din punct de vedere raţional, în comportamentul nostru zilnic, o mare putere o are emoţionalul.

Ca o paranteză, şi persoana care mănâncă prea mult sau consumă alcool ştie la nivel raţional toate motivele de ce nu e bine să mai facă ceea ce obişnuieşte. Cu toate astea, în comportamentul ei de zi cu zi, ia decizii pe fond emoţional.

De curând, citeam în cartea Întreabă-te de ce scrisă de Simon Sinek că multe dintre deciziile noastre le luăm pe un fond emoţional şi le explicăm raţional.

Autorul cărţii spunea cam aşa. Dacă ceri unei persoane să-ţi explice de ce s-a îndrăgostit sau, poate, căsătorit cu acea persoană, îţi va spune că:

… e foarte deşteaptă;

… e talentată;

… e frumoasă;

…e frumos aranjată etc.

Cu toate acestea, sunt mii de alte persoane care se aseamănă la trăsături exterioare cu persoana de care ne îndrăgostim şi nu ne bate inima mai tare când ne uităm la toate celelalte persoane. Doar la acea persoană unică, de care, fără intenţie raţională, ne-am îndrăgostit.

Aşa că, personal cred, oricât i-ai explica unei tinere fete de nota zece de ce nu e bine să-şi piardă minţile după un băiat rebel, sunt convinsă, că:

  1. raţional – ştie şi ea
  2. emoţional – nu se poate stăpâni

 

Dorinţa fetei de a-l salva

 

Poate că tânăra are în propria ei familie un exemplu de viaţă abuzivă, şi o judecă pe mama ei că este slabă, că nu se poate descurca, că ea ar face altfel.

Şi i se iveşte ocazia să „salveze” un astfel de băiat rebel.

Şi se agaţă de această ocazie fără ca ea să-şi fi luat măsuri de siguranţă şi securitate. Nu-şi pune întrebarea Cine o să mă salveze pe mine, dacă mă scufund odată cu el?

De ce?

Pentru că se crede puternică, în orice caz, mai puternică decât mama ei sau decât alte exemple feminine pe care le-a tot văzut cum eşuează.

Şi vrea să dovedească faptul că ea poate să-l salveze, să-l aducă la adevăr pe băiatul rebel.

Dacă vrei, este un principiu asemănător cu Frumoasa şi Bestia. Aceasta este o operă care să producă bucurie, speranţă, încredere tuturor fetelor. Şi se pare că o apreciem doar cât timp cât este o piesă, un film, o poveste, şi nu realitate.

Fata respectivă se poate crede la un moment dat Frumoasa care scoate la iveală prinţul din Bestie.

 

Contrastele se atrag …doar dacă au ceva în comun

 

Probabil că îţi aminteşti de acel principiu de la fizică în legătură cu contrastele care se atrag.

Adevărul este că acele contraste au şi ceva în comun.

De exemplu, în electricitate, ionii negativi sunt atraşi de ionii pozitivi şi invers, dar au în comun sarcina electrică. Dacă nu ar avea-o nu s-ar putea atrage.

Ce poate avea în comun o fată silitoare de nota zece cu un băiat rebel?

Pot avea foarte multe lucruri în comun, şi aş da exemplu, doar mediul din familie.

În general, dacă privim în viaţa elevilor „problemă”, constatăm că adevărata problemă nu e la copii, ci la părinţi. Iar modul lor de manifestare este adesea o oglindire a modului în care se poartă părinţii cu ei.

  • Fie au părinţi supra-protectori şi copii simt că nu pot respira, că nu pot lua nicio decizie fără acordul părinţilor, dar când ajung la adolescenţă se răzvrătesc împotriva protecţiei exagerate şi devin rebeli.
  • Fie au părinţi foarte cicălitori, cu standarde foarte înalte şi orice ar face copilul, părintele nu este mulţumit. Iar comportamentul rebel al copilului vrea să spună că la ce bun să mă străduiesc să mai fac ceva, de vreme ce, oricum, nimic nu e bine ca mama sau tata să fie mulţumiţi?
  • Fie au părinţi care sunt atât de ocupaţi că nu îşi mai rezervă timp şi pentru copiii lor. Iar modul lor rebel, sau agresiv de a fi, vrea doar să atragă atenţia părinţilor că şi ei există în viaţa lor. Că nu au nevoie doar de bani de pachet sau de haine, ci de ATENŢIE şi timp.
  • Sau, poate că au părinţi dependenţi de alcool, care fac scandal acasă.

Dar dacă un băiat rebel se refugiază într-un astfel de comportament, pentru că nu-i place ceea ce vede în familia lui, ce are acest lucru în comun cu o fată silitoare.

S-ar putea să ţi se pară ciudat, dar e posibil să aibă exact acelaşi lucru.

Şi fata să dispreţuiască atât de tare mediul în care trăieşte încât simte că învăţătura este singura ei salvare. Se refugiază şi ea în învăţătură, exact cum un băiat rebel se refugiază într-un comportament golănesc.

Şi s-ar putea să fii tentat să spui, că e foarte bine că ea se refugiază în învăţătură. Că a ales un refugiu pozitiv.

E doar o impresie. Şi e una prin care judeci doar din exterior. Însă, atât timp cât ea nu se află în echilibru emoţional, refugiul ei, o face să se asemene mult cu cel care se poartă ca un golănaş. Pentru ea, evadarea în învăţătură este asemănătoare cu evadarea în băutură. Învăţătura este „drogul” care o ajută să uite de nefericirea din familie.

Adică, vreau să spun că NU TOATE FETELE ŞI PERSOANELE BUNE LA ÎNVĂŢĂTURĂ găsesc un refugiu în învăţătură.

Unele sunt cu adevărat pasionate de învăţătură. Şi probabil că dacă te uiţi la viaţa lor şi ai să vezi că acasă e iubire, blândeţe, şi armonie şi ele se dezvoltă armonios şi nu au tendinţa de a se îndrăgosti de băieţi „problemă”.

 

„Traumele părinţilor noştri rămase neasumate şi nerezolvate ne sunt transmise inconştient nouă, copiilor.”

Jo Ann McKarus

 

 

Dependenţa de nefericire

 

Da, ai citit bine.

Mulţi dintre oameni suferă de o anumită dependenţă.

Jillian Michaels, în cartea ei Fără limite spune că o persoană rănită în copilărie fie se auto-abuzează, fie atrage alte persoane care să o rănească la fel. În cazul de faţă, vorbim de o dependenţă faţă de suferinţă şi nefericire.

Poate că tu te gândeşti că dependenţa este strict legată de droguri tari, chimice, cum ar fi cocaina sau heroina sau, poate alcoolul, tutunul.

Există şi alte forme de dependenţă pe care mulţi oameni nu au curajul să le recunoască

De exemplu, există dependenţă de boală – dacă ştii persoane care permanent suferă de ceva, înseamnă, că sunt dependente de starea de boală. Acele persoane care nu apucă să se vindece de o boală, că imediat se îmbolnăvesc de altceva – sunt dependente de boală.

Nu-şi propun în mod conştient să se îmbolnăvească. Dar fie că asta este singura stare pe care o ştiu, fie atunci când s-a format dependenţa, a avut un beneficiu de pe urma bolii.

Ce beneficiu ar putea avea cineva de pe urma bolii? Depinde de persoană. Poate a primit atenţie şi asta i-a plăcut. Poate a primit un concediu şi a stat mai mult acasă şi acel concediu a fost perceput de minte, ca… Iată o soluţie să nu mai trebuiască să fac munca asta neplăcută! Şi nu e nevoie să gândească astfel de fiecare dată când se îmbolnăveşte. A fost suficient să gândească şi să simtă acel beneficiu la un moment dat în viaţă. Apoi, mintea perpetuează acea emoţie, în orice situaţie asemănătoare.

Aşa cum o persoană poate fi dependentă de boală, poate, la fel să fie şi faţă de suferinţă, faţă de nefericire, faţă de ghinioane, faţă de eşecuri, zona de confort etc.

 

Să ne întoarcem la acel tip de fată de nota zece care se îndrăgosteşte de un băiat rebel.

Dacă ea provine dintr-un mediu familial dezorganizat, cu părinţi agresivi, care o rănesc în mod constant va atrage în jurul ei persoane care sunt la fel de rănite, sau care o rănesc pe mai departe.

Şi poate că în primă fază a fost total în dezacord cu comportamentul lui. Sau poate el a dispreţuit învăţătura ei şi a numit-o tocilară.

Şi, poate, nu a fost nevoie decât de un singur moment de compasiune pentru a aprinde focul din inima lor.

E posibil să-ţi spui, bine-bine, dar să fii fată de nota zece şi să accepţi să iei bătaie de la acel băiat mi se pare cam prea mult!

E posibil ca ea să creadă în cauza ei de a-l salva. Iar dependenţa ei de nefericire să ruleze la un nivel pe care tu nu-l poţi înţelege.

 

Şi ce se poate face?

Personal aş spune că doar discuţia, nu ajută. Aceleaşi lucruri pe care i le spui şi tu din punct de vedere raţional, le ştie şi ea.

Există tehnici prin care să se poată elibera de această dependenţă.

Doar că acestea funcţionează, NUMAI DACĂ VREA SĂ SE ELIBEREZE.

 

Dacă doreşti să ştii mai multe, dacă eşti din Galaţi sau Brăila, te invit la un seminar gratuit cu titlul Eliberează-te de rănile trecutului şi redescoperă fericirea!”

Pentru detalii şi înscriere, accesează linkul de pe titlul seminarului.

 

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rog să dai un Share şi pentru prietenii tăi, ca şi ei să se folosească.

Mulţumesc!

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

cropped-PSX_20140402_0433171.jpg

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber