Imperiul Fricii I – Când Subconștientul Îți Joacă Feste

Frica este blestemul oamenilor.”

                                                                                Dostoievski

Inițial am vrut să fac un singur articol pe acest subiect, apoi, pe măsură ce am scris la el, mi-am dat seama că e cam lung. Din acest motiv, l-am segmentat în două părți. În acest articol îți vorbesc despre modul în care acționează frica. Iar în partea a doua îți ofer niște soluții pentru ca frica să nu te mai oprească.

Frica este o emoție pe care o simțim atunci când suntem în pericol.

Totuși, în perioada actuală, nu mai ai atât de multe motive de a te simți în pericol. Nu mai ești atacat de animale sălbatice la tot pasul. Poți fi în pericol dacă se întâmplă un cutremur, o catastrofă naturală, să dea o mașină peste tine, să te contaminezi cu un virus etc.

Pe parcurs, noi, oamenii, am identificat și metode de a ne pune în siguranță. De exemplu, pentru a trece strada am învățat să ne asigurăm, să traversăm pe la zebră sau pe la semafor.

Când subconștientul îți joacă feste

 

Sunt situații în care frica nu are un motiv real pentru a se naște. Este concepută de imagini care se nasc în mintea ta.

De multe ori, identifici obstacole în calea obiectivelor tale și te blochezi. Mai mult, frica le face să pară de dimensiuni mult mai mari în mintea ta, decât sunt în realitate.

Este o reclamă la un detergent de vase în care arată o soție venind acasă și vede vasele murdare în chiuvetă. Dintr-odată acestea cresc și devin imense. Exact așa devin în mintea ta imaginile care te sperie. Cresc în dimensiune și te impresionează și mai mult. Cu cât sunt mai mari, mai viu colorate cu atât au o putere mai mare asupra subconștientului tău.

Dacă nu-ți faci timp să analizezi dacă acele obstacole chiar sunt reale sau chiar atât de mari, rămâi blocat.

Subconștientul este acea parte a minții tale care funcționează pe pilot automat. Te ajută foarte mult în privința obiceiurilor și a ceea ce știi, să n-o iei zilnic de la capăt. Dar, nu poate face deosebirea între imaginile reale și cele din imaginația ta. De aceea, dacă ai niște obiective și dintr-odată ai perceput niște obstacole, subconștientul tău le crede reale. E ca atunci când erai mic și îți era teamă de monștri de sub pat. Dacă n-ai verificat că aceștia nu erau acolo, rămâneai speriat pentru mult timp.

Urmărește  articolul pe Yoytube!

Frica îți arde visurile

 

Frica îți poate face visul un țel imposibil de atins, îți pune în față bariere și tot felul de distrageri, încât să renunți.

Frica taie mai adânc decât sabia.”

                                                                George R.R. Martin (Arya Stark – Game of Thrones)

Nu știu dacă ți s-a întâmplat să visezi la ceva ce-ți dorești să se întâmple, apoi să fii cuprins de frică.

De frică nu ai unde fugi. Frica nu face decât să amplifice situaţia, având efectul bulgărelui de zăpadă: cu cât alergi mai tare, cu atât monştrii devin mai mari.

Jilian Michaels

Mie mi s-a întâmplat de mai multe ori, mai ales înainte de a descoperi tehnicile de eliberare emoțională. Efectul a fost că înainte de tehnici mi-am ucis visurile. Munceam cu o senzație de gol în stomac dată de frică și de neîmplinire. Lucram, dar nu aveam rezultate. Într-un final am renunțat. Senzația din stomac era prea dificil de suportat.

Ca să fiu sinceră, mi s-a întâmplat și după ce am descoperit și folosit tehnicile. S-a întâmplat chiar în timp ce scriam la romanul Mica Stea Portocalie. A fost un țel care mai întâi m-a entuziasmat, apoi s-a amestecat entuziasmul cu frica. N-am dat atenție să-mi ascult corpul și emoțiile pe care le simțeam. Și pentru o perioadă, m-am blocat. Am rămas fără idei de a scrie, atât la carte cât și pe blog.

Când se naște frica, subconștientul îți oferă un refugiu de siguranță

 

Când apare frica în mintea ta și nu o conștientizezi, subconștientul tău îți scoate altceva în raza vizuală, auditivă sau de interes. E ca și când ar dori să-ți ofere un refugiu, în care să te simți în siguranță.

Dacă nu ești atent, dacă nu-ți verifici scopurile s-ar putea să te lași atras de acel „obiect strălucitor”. Ai nevoie să te întrebi dacă acel refugiu corespunde cu locul în care vrei să ajungi.

Din experiența personală și din cărțile pe care le-am citit de-a lungul timpului, îți spun că este foarte ușor să te lași distras. Este o alegere pe care o faci pentru că ți se pare mai ușor de suportat din punct de vedere emoțional. După ce mi-a fost frică am avut parte de un subterfugiu, o distragere pe care mi-a oferit-o subconștientul. Mi-a oferit o diversiune și am căzut în ea. Mi-a scos în față romanele lui George R.R. Martin care alcătuiesc Saga Cântec pentru Foc și Gheață și ecranizarea lor, numită Game of Thrones.

Când în calea visului apar obstacole puse de frica pe care o simți, subconștientul îți oferă ceva mai ușor de îndurat. E atât de ușor să fii scos de pe traseu!

Dintr-odată m-am blocat. Nu mai aveam idei ca să scriu cel de-al treilea volum. Știam cum doream să se finalizeze, dar nu aveam acțiune pentru a ajunge la sfârșit. Mult timp n-am știut ce s-a întâmplat de nu mă mai aveam idei pentru scrierea celui de-al treilea volum. Apoi, după mai bine de un an, am conștientizat ce sentimente se născuseră în mine.

A durat ceva până să reintru în fluxul inspirației și să continui să scriu.

De ce îți spun toate acestea?

De ce îți este frică de aia nu scapi.”

                                                                Proverbele românești

Frica, are o putere imensă de atracție, conform Legii Atracției Universale. Cu cât te temi de ceva, cu atât sunt mai mari probabilitățile ca lucrurile să se întâmple exact așa cum ți le imaginezi când ești stăpânit de ea.

Iar dacă ai un vis și te temi că ceva rău e pe cale să se întâmple și nu rezolvi acea frică, îți dai cu stângul în dreptul.

Frica nu este un motiv de a renunța, este doar o scuză.”

                                                                                Norman Vincent Peale

Pentru că te apuci de lucru, dar o faci doar ca să fii ocupat. Nu ai rezultate, pentru că frica aceea care te cuprinde nu-ți face munca eficientă. Ești ca un rocking-horse, care se mișcă, dar nu se deplasează.

Cu ce te ajută această informație?

 

Cu toții simțim frică. Însă, întrebarea este ce facem cu ea? Ce învățăm din ea?

Care este frica ta? O lași să-ți ucidă visul complet? O conștientizezi și o înfrunți? O transformi în altceva mult mai ușor de gestionat?

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de cărți:

Cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea  Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie

Mai Bine Nu Te Făceam! I

Doamna, eu nu mă înțeleg prea bine cu mama, îmi spunea de curând o elevă. Simt că mă dă la o parte, că eu nu mai contez, că se ocupă numai de sora mea mai mică, în timp ce eu… mă simt cam nedorită.”

„Ce motive ai să te simți așa?” o întreb.

Păi, mama nu-și mai face timp să vorbească cu mine, să mă mai întrebe ce nevoie am, se ocupă numai de sora mea. Bine, știu că sora mea are niște probleme de sănătate, dar simt că eu nu mai contez. Am început să simt că mama nu mă iubește.”

Incerc să-i explic că uneori, părinții se preocupă exclusiv doar de acel copil care are niște probleme. Fac asta mai ales dacă e mai mic, gândindu-se că un copil mai mare se poate descurca și singur. Totuși, asta nu înseamnă că mama nu-i iubește și pe ceilalți copii, respectiv pe ea.

„Nu e doar asta, doamna! Sunt zile când îmi spune că îi pare rău că m-a adus pe lume, că mai bine nu mă făcea. Și asta mă face să simt că mama nu m-a dorit niciodată. Și îmi creează așa, o stare… cam nașpa.”, continuă eleva parcă scuturându-se de sentimentele negative care o cuprind. O cuprinde tristețea când se gândește la replica mamei.

 

 

După ce am auzit povestea ei, mi-am dat seama că rezonează cu alte situații. Dar în același timp am privit lucrurile și din perspectiva de mamă.

Și m-am gândit că poate și tu, ai auzit foarte des expresia „Mai bine nu te făceam!”. Atunci, ai nevoie de ceva care să-ți amintească ce mult însemni pentru părinții tăi.

Poate că și tu, exact ca acestă adolescentă cu care am discutat, te-ai simțit cândva nedorit. Pentru că, într-un moment de enervare, mama ți-a aruncat aceste cuvinte ca să te rănească.

Dacă vreodată ai auzit aceste cuvinte și te-au tulburat, te-au supărat, te-au rănit, citește mai departe. Acest articol este pentru tine.

După ce am terminat de scris acest material (pe bucățele, cum am avut timp) mi-am dat seama că este cam lung. Din acest motiv, l-am împărțit și îl vei primi sub forma a patru articole, astfel:

În primul articol, cel prezent, îți vorbesc despre cum funcționează mintea. În acest fel înțelegi de ce ajung mamele să rostească acele cuvinte dure.

Dacă ai fost la seminariile mele sau ai citit despre modul în care funcționează mintea, poți sări direct la partea a II-a. Aceasta se numește: De ce rostește o mamă expresia Mai bine nu te făceam!

Partea a III-a se concentrează pe semne prin care îți poți da seama dacă aceste cuvinte sunt sau nu adevărate.

În partea a IV-a îți voi da câteva recomandări (și o tehnică EFT cadou). Afli ce poți să faci ca să-ți schimbi percepția și relația cu mama.

 

 

Cum funcționează mintea?

 

Mintea noastră este ca un computer uriaș care stochează informații, în mod conștient sau inconștient.

Iată un exercițiu, ca să demonstrez această idee. Citește și acționează la fiecare pas, înainte de a trece la următorul.

Exercițiu:

Pasul 1. Privește în jur, timp de un minut, și caută să memorezi toate lucrurile, obiectele, hainele etc. de culoare albastră.

Pasul 2. Acum, închide ochii și enumeră toate lucrurile de culoare verde pe care ți le amintești a fi în jurul tău.

Da, ai citit bine, cu ochii închiși îți amintești toate lucrurile de culoare verde din jurul tău.

S-ar putea să constați că poți să enumeri destul de multe astfel de lucruri.

De ce?

Pentru că memorăm atât lucrurile asupra cărora ne concentrăm direct, cât și alte aspecte asociate. Așa sunt: culorile, sunetele, mirosurile, gusturile și sentimentele.

Ce legătură are acest aspect cu expresia mai sus numită?

Îți explic ceva mai târziu. Acum, să trecem la alt aspect al minții.

Mintea stochează informațiile sub formă de fișiere

 

Toate informațiile pe care le memorează mintea, le stochează în fișiere exact ca un computer. Aceste fișiere sunt grupate precum niște cartiere ale unui oraș. Există un cartier al bucuriei, unul al tristeții, altul al încrederii, al dezamăgirii, al supărării, al urii, al iubirii, al speranței etc.

Fiecare cartier este legat, unul de altul prin milioane de neuroni.

Obiceiurile noastre reprezintă adevărate poteci, drumuri sau autostrăzi neuronale între toate aceste cartiere. Cu cât o acțiune este mai nouă, și foarte puțin folosită, cu atât drumul se aseamănă mai mult cu o potecă prin junglă. Poate fi rapid astupată cu buruieni, dacă poteca (obiceiul cel nou) e abandonată.

Cu cât o acțiune este mai veche și mai des utilizată, cu atât a devenit un reflex automat și se aseamănă cu o autostradă. Pe aici se poate circula cu mare viteză. Un astfel de drum (obicei), chiar dacă e părăsit, rezistă. Vegetația nu-l invadează atât de ușor și poți oricând să te întorci la el.

Imaginează-ți o persoană care are un tip de limbaj (mai colorat). La un moment dat, învață că tot ce-i iese din gură îl influențează și caută să-și schimbe modul de exprimare (obiceiul). La început, pentru că trebuie să dea atenție fiecărui cuvânt, să se cenzureze, este ca și cum ar crea o potecă nouă prin junglă. Procesul este obositor, consumator de energie și de timp. Și e posibil să renunțe foarte ușor, și s-o ia din nou pe autostrada limbajului colorat.

La fel, este posibil, ca acea persoană să fie foarte hotărâtă să aducă o schimbare în viața sa. Atunci perseverează, până ce devine o nouă obișnuință să nu mai folosească cuvintele vechi, murdare. Poteca neuronală a noului limbaj s-a lărgit, dar fără a se astupa vechea autostradă. Și aceea, încă, face parte din ființa lui, deci, este posibil oricând să mai scape câte o înjurătură. Abia după ani de autocontrol, vechea autostradă se acoperă și se lărgește tot mai mult autostrada limbajului frumos.

În același fel se poate întâmpla și cu o mamă care are obiceiul de a rosti Mai bine nu te făceam! Poate realizează cât de mult își rănește copilul și dorește să nu mai spună. Dacă dorește să scape de acest obicei, la început, oricât s-ar cenzura, tot mai scapă câte o astfel de expresie.

Sunt situații în care habar nu are că vorbele ei lasă cicatrici și continuă să folosească aceeași autostradă a exprimării.

Mintea umană funcționează și cu ajutorul unor ancore.

 

Aceste ancore pot fi pozitive sau negative.

Mirosul unui parfum te poate purta în timp, până la o persoană dragă (antipatică) din copilărie. Acel parfum este o ancoră.

Un singur gest, un cuvânt, o tonalitate îți poate aminti ceva din trecut, care te poate face (ne)fericit.

Ancorele au un buton declanșator care acționează instantaneu, declanșând reacția. Când a fost activată o anumită ancoră, a apăsat butonul și corpul a reacționat. Exact ca prima dată când s-a instalat acea ancoră.

Gândește-te la câteva exemple de ancore pentru tine. Completează spațiile libere din propozițiile următoare, cu situații reale din viața ta:

Ex. Întotdeauna mă enervez când….

(Iată câteva exemple de la seminarii: Întotdeauna mă enervez când… soțul intră încălțat în casă,

Întotdeauna mă enervez când… copilul mă trage de mâini,

Întotdeauna mă enervez când alții nu țin cont de efortul meu pentru a face curat etc.). Completează cu ce se potrivește pentru tine.

Întotdeauna mă simt umilit când…

Sunt fericit de fiecare dată când…

Mă simt creativ / recunoscător / în siguranță când…

 

O să constați că (pentru tine) întotdeauna există niște declanșatori comuni pentru tristețe, bucurie, furie, recunoștință etc.

Mintea noastră dorește să simtă plăcerea și caută să evite durerea.

Când o persoană se află într-o situație tensionată, de stres, de conflict, mintea va căuta un refugiu. Va oferi o diversiune, o distragere printr-o acțiune sau o substanță care să-i înlocuiască durerea cu plăcerea.

Adică, este acționată o ancoră, care declanșează o anumită stare. În funcție de acea stare, apare o reacție.

 

De ce ți-am spus toate acestea?

În cele ce urmează o să-ți spun câteva motive pentru care unele mame rostesc astfel de vorbe dure, „Mai bine nu te făceam!” De foarte multe ori, mamele ajung să regrete ce-au spus și speră să le fi uitat și copiii, imediat ce le-au auzit.

Sunt situații, când ancorele mamelor sunt atât de puternice că nici nu realizează ce-au spus. Sunt situații în care cuvintele au ieșit din gură, înainte ca persoana să analizeze consecințele.

Până nu înțelegi cum reacționează mintea noastră, motivele pentru care sunt rostite cuvintele, sunt lipsite de importanță.

Dar despre aceste motive, îți vorbesc în articolul de săptămâna viitoare.

Până atunci, te las cu bine.

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de carte:

Cartea: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie

 

 

CÂND INTRĂ BOALA ÎN TINE, NU TE MAI FACI SĂNĂTOS

Zilele trecute discutam cu o doamnă în materie de sănătate. Printre altele mi-a spus că e nevoită să ia toată viaţa un anumit medicament ca să aibă siguranţa că se simte bine.

Şi atunci mi-am amintit câteva lucruri despre care fie am citit, fie am urmărit secvenţe video sau chiar filme, sau din experienţe personale şi ale altora.

 

Boala e în mintea ta

 

E foarte probabil că ai auzit şi tu sau poate ai urmărit un filmuleţ care a fost chiar distribuit pe facebook pe marginea acestui subiect. Cert este că s-au făcut anumite experimente pe oameni ca să se urmărească rezultatele. În funcţie de credinţa oamenilor se obţineau rezultate diferite.

Iar experienţele au căpătat denumiri diferite.

  • Efectul placebo. Au fost luate persoane bolnave de anumite boli, şi au fost tratate cu pilula „minune” care era obţinută din zahăr. Evident, pacienţii nu ştiau ce conţinea acea pilulă minune. Dar pentru că li s-a spus că este extraordinară, că are efecte miraculoase, oamenii s-au vindecat. Ceea ce arată că mintea omului are capacitatea de a se vindeca de orice boală ar suferi, pentru că tot mintea este cea care a creat boala.

medicines_water_hires

Şi-mi amintesc aici şi o poveste pe care am auzit-o la Biserică.

Doi prieteni buni, Ion şi Gheorghe, au un vis. Să ajungă la SF. Mormânt.

Anii au trecut şi dintre cei doi prieteni, doar Gheorghe reuşeşte să ajungă la Sf. Locuri din Israel. Ion îl roagă pe Gheorghe să-i aducă şi lui o bucăţică din lemnul Sf. Cruci.

Gheorghe vizitează Sf. Locuri şi nu poate să facă rost de o bucăţică de lemn din lemnul Sf. Cruci. Însă nu ştie cum să-i spună prietenului său, de teamă ca acesta să nu se supere, să nu interpreteze. Aşa că, la întoarcere, găseşte pe vapor o bucăţică de lemn, o aranjează frumos, o lăcuieşte şi i-o dă lui Ion spunând-i că chiar e o bucăţică din lemnul Sf. Cruci.

Pe baza credinţei lui Ion că acea bucăţică de lemn este veritabilă din lemnul Sf. Cruci, începe să vindece alţi oameni şi să facă „minuni” doar prin atingerea celor suferinzi cu acea bucăţică de lemn.

După un timp, Gheorghe, are remuşcări că şi-a minţit prietenul. Aşa că îi mărturiseşte adevărul. Că acea bucăţică de lemn e una oarecare de pe vapor.

Din acel moment, Ion n-a mai putut să ajute pe nimeni, n-a mai putut să vindece pe nimeni cu acea bucăţică de lemn.”

Morala – ceea ce ne îmbolnăveşte sau ne vindecă este chiar credinţa noastră, chiar în mintea şi inima noastră.

  • Efectul nocebo. Pe de altă parte, există o altă categorie de persoane mai mult sau mai puţin bolnave, care sunt tratate cu medicaţie serioasă. Dar pentru că mintea lor spune adesea, „nu mă mai fac bine” ei chiar sunt bolnavi şi nu se mai fac bine.

Prin urmare, boala sau sănătatea este o convingere foarte puternică a omului.

 

  • Dependenţa de boală. Mai există o categorie aparte, aş spune eu, ale cărei convingeri sunt ceva mai subtile sau chiar foarte parşive, foarte ascunse. Dă-mi voie să-ţi spun despre ce e vorba.

Citeam într-o carte o poveste despre o tânără care, vrând să obţină atenţia mamei, ani de zile a fost realmente bolnavă, a zăcut la pat şi a îngrijit-o mama ei. Dar în ziua când mama ei a murit şi nu a mai avut cine să o îngrijească, tânăra s-a ridicat singură din pat fără să mai aibă nevoie de îngrijire medicală sau vreo afecţiune.

Şi poate că te gândeşti că a fost vorba de o persoană diabolică ce voia să-şi chinuiască mama. NU.

Ea chiar a fost bolnavă, dar doar pentru că îşi dorea să fie în centrul atenţiei.

Asemeni acestei persoane, sunt multe altele care se îmbolnăvesc constant pentru că nu le place locul de muncă sau activitatea pe care o desfăşoară acolo.

Sau, altele se îmbolnăvesc pentru că dacă se întorc la muncă, pierd nişte beneficii pe care le-au avut cât erau bolnave.

Altele se îmbolnăvesc pentru că în mintea lor îşi spun constant că sunt obosite şi au nevoie de o pauză etc.

 

  • Sunt prea ocupat/ă ca să mă îmbolnăvesc

 

Cu toate acestea am auzit şi persoane care, deşi muncesc foarte mult (de m-am speriat când am auzit numărul de ore de muncă), mi-au replicat sunt prea ocupată ca să mă îmbolnăvesc.

Ca o concluzie la acest subpunct – persoanele care nu au un scop în viaţă, care se tem să nu piardă nişte beneficii dacă sunt sănătoase, sau cărora nu le place ceva la ceea ce fac, se îmbolnăvesc rapid.

Persoanele care au un scop foarte puternic, care le motivează şi le pune în acţiune, nu au timp să se îmbolnăvească. Ba chiar dimpotrivă, au o motivaţie să trăiască şi chiar să se însănătoşească.

 

Boala îţi este amplificată de medicamente

 

În cartea scrisă de Paul Zane Pilzer Noua revoluţie a bunăstării, autorul, pe baza unor studii şi cercetări, scoate la iveală faptul că medicamentele, pe lângă faptul că au efecte secundare, au şi dublă acţiune.

Noua revolutie a Bunastarii-500x500

Pe termen scurt ameliorează boala, dar pe termen lung o creează, o amplifică.

Adică, în mod logic, orice medicament ar trebui să trateze boala, adică să o elimine.

Dar dacă un medicament te ajută să devii sănătos complet şi nu mai ai nevoie de medicamente, industria farmaceutică, din ce să mai trăiască?

Ea trăieşte din vânzări.

Şi atunci are nevoie să vândă cât mai mult şi cât mai des, la cât mai multe persoane.

Aşa încât, explică autorul, acele medicamente care pe termen scurt te ajută să te simţi ceva mai bine, pentru că sunt ameliorate simptomele bolii, dar au şi anumite substanţe care amplifică îmbolnăvirea.

Şi în felul acesta, pentru că te-ai simţit ceva mai bine după ce le-ai luat, te duci la farmacie (uneori cu prescripţie de la medic, alteori de capul tău) şi iei aceleaşi medicamente iar şi iar şi iar.

Autorul chiar dă exemplu de astfel de medicamente, cum sunt cele pentru tensiunea arterială, colesterol sau arsuri la stomac.

Pe termen scurt îţi reduc problemele de sănătate curente şi te fac să ai încredere în ele. Dar pe termen lung, devii „dependent” de acele medicamente.

 

Iată câteva citate extrase pentru tine din cartea Noua revoluţie a bunăstării.

 

„În prezent, aproximativ 95% dintre medicamentele pe bază de reţetă vândute sunt medicamente de întreţinere – medicamente care tratează doar simptomele unei boli şi pe care este de aşteptat să le iei tot restul vieţii.”

„În ultimele trei decenii, majoritatea banilor privaţi alocaţi pentru cercetare şi dezvoltare în industria farmaceutică au fost cheltuiţi pe produse care tratează doar simptomele bolii, şi nu vindecarea sau prevenirea bolilor, creând, astfel, clienţi pe viaţă.”

Nexium, (unul dintre primele cinci cele mai prescrise medicamente din lume) creat pentru a trata arsurile la stomac, este ultima şmecherie indusă consumatorilor de către companiile farmaceutice. Majoritatea persoanelor care au arsuri la stomac le au din cauza a ceea ce mănâncă, nu pentru că sunt predispuse genetic la reflux gastroesofaringial. O dietă greşită poate provoca depresie, boli de inimă, cancer şi arsuri la stomac. Cu toate acestea, atunci când corpul lor ţipă de durere după ajutor, milioane de oameni iau această mică pastilă mov pentru a opri sistemul de alarmă natural al corpului lor (de exemplu arsuri la stomac) să funcţioneze, astfel încât să poată consuma în continuare alimente nesănătoase.”

                                                                                                Paul Zane Pilzer

 

Si cum spuneam, medicamentele au şi efecte secundare. Creează alte afecţiuni.

Din momentul în care ai ales să devii client fidel anumitor medicamente, treci în scurt timp şi la altele pentru altă afecţiune, apoi la altele.

Până ajungi să ieşi din farmacie cu punga de medicamente.

Crede-mă că nu exagerez.

Am văzut astfel de persoane.

Şi totul pleacă de la faptul că oamenii nu stau să cerceteze care este adevărata cauză a îmbolnăvirii şi, eventual, eradicarea acesteia. Ba chiar se supără atunci când medicii le prescriu vitamine (pe motiv că se îngraşă).

De aici şi ideea, credinţa chiar, că odată ce intră boala în tine, nu te mai faci sănătos.

 

Ai nevoie de consult medical, regulat

 

Doamna cu care am vorbit, şi despre care ţi-am spus la începutul articolului, printre altele mi-a mai mărturisit că de la primul consult când a descoperit boala, nu a mai fost la medic, nu a mai fost la control, deşi medicul i-a spus foarte clar că după ce ia medicaţia respectivă să se ducă din nou la control. În schimb, doamna continuă să ia aceleaşi medicamente şi consideră că trebuie să le ia toată viaţa.

Când auzi astfel de vorbe, ai tendinţa să judeci şi să dai sfaturi.

„Păi, evident, trebuie să te duci la control, nu poţi să iei medicamente după capul tău.”

Şi totuşi, câţi nu procedează la fel?

Poate că oamenilor le este frică de medici (frică ce provine probabil din copilărie, când făcea copilul multe injecţii).

Poate că le este jenă sau ruşine că nu au respectat anumite indicaţii.

Poate că din alte motive, sunt foarte multe persoane care îşi iau medicamentele după recomandarea farmacistului, a unei vecine, prietene sau chiar după reclamele de la televizor.

Iar dacă te simţi mai bine, încetează să mai iei acele medicamente.

 

Pe de altă parte, fiecare boală are o cauză care i-a determinat apariţia. Adică boala nu este cauza, ea este doar simptomul, doar efectul cauzei.

Multe boli sunt cauzate de emoţiile negative cu care se tot încarcă o persoană (îngrijorare, vinovăţie, teamă, furie etc.).

Alte boli sunt cauzate de obiceiuri nesănătoase în asociere cu emoţii negative, gen vinovăţie.

Alte boli sunt cauzate de o alimentaţie nesănătoasă fără vitamine, minerale şi fitonutrienţi.

Şi de foarte multe ori diagnosticele sunt date după nişte analize sumare, ale sângelui sau urinei. Analizele se pot referi strict la anumite minerale din organism (fier, calciu), dar ceea ce nu se caută la analize este prezenţa anumitor vitamine în organism. Ori şi acestea din urmă, au o putere extraordinară în menţinerea sănătăţii.

 

Cum procedez eu?

 

Dacă mi se întâmplă să am o afecţiun (destul de rar), merg la medic să aflu diagnosticul.

E foarte important.

Apoi, pe lângă medicaţia prescrisă de medic, ca să reducă simptomele bolii,  eu mă documentez dintr-o serie de cărţi numite Nutriţie şi biotratamente din care citesc despre rolul diferitelor vitamine sau minerale în apariţia sau regresul unei boli.

nutritie-si-biotratamente---vol-1---phillis-a-balch

Am constatat că adesea, medicii îţi prescriu medicamente care să trateze efectul, durerea, şi nu neapărat să îndepărteze cauza.

Şi din aceste cărţi (4 volume), caut să-mi dau seama care sunt acele vitamine şi chiar minerale pe care le-am neglijat. Apoi, în limita posibilităţilor, îmi completez nutriţia zilnică cu acele vitamine şi minerale (din surse naturale) în aşa fel încât să elimin cauza acelei boli.

Mai completez şi cu convingerea şi chiar afirmaţii pozitive, gen Fiecare celulă din corpul meu radiază de sănătate, de vitalitate şi fericire sau Pe zi ce trece, mă simt din ce în ce mai bine.

Şi funcţionează.

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rog să faci un bine şi să-l distribui şi prietenilor tăi.

 

Cu drag,

Fani Rarinca

cropped-PSX_20140402_0433171.jpg






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

NU CRED PÂNĂ NU VĂD!

Mergeam într-o zi pe stradă. Şi pentru că era vară şi era cald, chiar foarte cald, toată lumea suferea din cauza căldurii. La un moment dat, cum mergeam, am văzut două persoane care se cunoşteau şi după ce s-au salutat au început să discute despre căldură. Una zice:

-În weekend vin ploile şi se mai răcoreşte.

-Nu cred până nu văd! răspunde cealaltă.” Citește mai mult

AUTOINVINUIREA

puterea discutiei cu tine

 

 

Săptămâna trecută am citit un articol pe blogul entuziasm.ro numit Nimic.

 

M-am regăsit în acest articol. Pentru că într-adevăr şi eu am deseori obiceiul să-mi stabilesc scopuri. Pe care nu le ating întotdeauna pentru că uneori sunt prea multe faţă de câte aş putea să fac. Sau, pentru că nu stăpânesc tehnici de gestionare a timpului şi a productivităţii, foarte rar le ating pe toate. Sau uneori sunt pur şi simplu leneşă şi sar peste trecerea la fapte şi la atingerea obiectivelor, mai ales dacă e weekend. Uneori sunt doar planificate şi uitate acolo pe lista de lucruri de făcut. Sau dorind să fac cât mai multe, fac multitasking şi mă defocusez repede. Sau pur şi simplu dintr-o dată îmi sare cheful de muncă şi deschid televizorul să mă uit la un film sau două sau trei în aceeaşi zi.

Dar acest articol şi mai ales paragraful următor mi-au dat de gândit şi m-au făcut să mă gândesc la o idee de articol:

 

Dacă ești o fire mai leneșă, poți să râzi și să spui “Aaaa, păi n-am făcut nimic de o săptămâna.” Dar nu la asta mă refer. În săptămâna aia în care tu ai impresia că ai fost o putoare mare, ai muncit din greu: învinovățindu-te.” (Raluca Mureşan entuziasm.ro)

 

CUM O IDENTIFICI?

 

Inclin să cred că ţi s-a întâmplat şi ţie să te cerţi pentru diferite lucruri. Evident, vorbeşti cu tine la persoana a doua singular ca şi când persoana pe care o cerţi se află în faţa ta şi nu în interiorul tău. Iată cam cum sună în cazul meu:

Acum, pentru că vorbim de autoînvinuire hai să dau exemple pe acest aspect.

„Iar ai mâncat prea mult…!”

„Nu te poţi controla! Să mănânci doar o bucăţică de … ceva dulce şi să laşi restul pe a doua zi.”

Vai ce greşeală ai putut să faci!”

„Parcă ţi-ai propus să faci, cutare lucru…”

„Oh, am uitat asta!”

„Dacă aş fi făcut X … aş fi ajuns, aş fi atins… aş fi reuşit Y.”

„Dacă m-aş fi trezit la ora 7 aş fi făcut… aş fi reuşit să fac tot ce mi-am propus.”

„Dacă n-aş fi pierdut din vedere cutare, aş fi abordat XYZ şi aş fi făcut… ţărna praf.”

ratatule

Bineînţeles că atunci când vorbeşti cu tine, nu doar te învinuieşti, ci te mai şi faci în fel şi chip. Exemplu, „Vai, Fănica, ce împiedicată eşti!” atunci când greşesc sau mă împiedic.

„Ce neatentă poţi fi!”Niciodată nu faci lucrurile cum trebuie!”, „Nu eşti în stare de atâta lucru…” dar despre modul în care te apostrofezi atunci când greşeşti discutăm altă dată.

 

CE EFECTE ARE ASUPRA TA?

Te opreşte să te bucuri

 

Incepi să nu te mai bucuri de ceea ce ai sau de ce ai realizat. Pentru că nu îţi mai dai seama  ce ai. Nu mai vezi ce ai făcut. Tot ce nu ai făcut te orbeşte să vezi ce ai făcut. Şi dacă nu le mai vezi, nu le mai apreciezi şi evident, nu te mai poţi bucura de ele. Nu mai poţi auzi cuvinte de laudă  pentru ceea ce ai făcut bine. Nu mai poţi simţi bucurie, când ai o voce sau un consiliu de voci în mintea ta, care te face să te simţi albie de porci.

 

Îţi sabotează încrederea în tine

 

Dacă te străduieşti să îţi creşti încrederea în tine, să ştii că aceste cuvinte te sabotează fără ca măcar să realizezi. Te face să şchiopătezi. Cu cât te auto-învinuieşti, cu atât scade părerea ta despre tine şi evident scad şi rezultatele. Cu cât îţi scad rezultatele, cu atât tinzi să te învinuieşti mai tare şi să îţi sabotezi încrederea în tine şi din nou rezultatele. Parcă ar fi o spirală, o gaură neagră din care aproape că nu mai poţi ieşi.

 

 Te opreşte să progresezi. Te limitează.

 

Pe măsură ce te învinuieşti începi să îţi formezi convingeri limitative despre tine şi potenţialul tău. Convingeri care şi mai mult te trag în jos şi îţi sabotează şi munca şi eficienţa şi rezultatele.

 

 Nu poţi fi recunoscător

 

Aşa cum spuneam mai sus, pe măsură ce te auto-învinuieşti, nu te mai poţi bucura de ceea ce ai. Că nu le mai vezi. Şi atunci cum ai putea să fii recunoscător? Îţi vine cam greu să fii recunoscător pentru lucruri pe care le consideri negativesau pentru lipsurile pe care le sesizezi.

 

Atragi alte lucruri/ evenimente negative

 

Să te învinuieşti la fiecare pas pentru nereuşite e la fel de toxic cu situaţiile în care dai vina pe alţii. Te face să gândeşti negativ despre singura persoană pe care trebuie să o apreciezi cel mai mult. Şi cu care petreci cel mai mult timp.

 

Napoleon Hill spunea: „Individul cu o atitudine mentală negativă atrage necazurile aşa cum un magnet atrage pilitura de fier.”

 

Există o lege a atracţiei universale care spune că lucrurile pe care te concentrezi, cresc. Dacă tu te concentrezi pe părţile tale negative, pe lenea ta, pe slăbiciunile tale, atragi şi mai mult astfel de situaţii.

 

SOLUŢII

Felicită-te atunci când ţi-ai atins ce ţi-ai propus. Sărbătoreşte! Recompensează-te!

 

Nu aştepta să te felicite altcineva. Dacă tu te învinuieşti, nimeni n-o să te felicite. Fă-o tu primul.

Niciodată n-o să reuşeşti să faci tot ce ţi-ai propus, decât dacă nu ţi-ai propus nimic. De ce să vezi ce n-ai făcut când poţi foarte bine să vezi ce ai făcut?

Sărbătoreşte!

Când spun să sărbătoreşti nu înţelege că zilnic trebuie să ieşi la o bere cu prietenii pentru că ţi-ai atins obiectivele.

Dar, poţi să te aplauzi.

Singur.

Sau imaginează-ţi că în faţa ta se află un alt EU care îţi întinde mâna şi te felicită.

Oferă-ţi o bătaie prietenească pe umăr atunci când ai atins ce ţi-ai prpus.

Ţi-a reuşit o prăjitură? Poţi să te feliciţi toată ziua.

Ai reuşit să faci curăţenie? Felictă-te!

Sau odată pe lună poţi să te recompensezi sau te sărbătoreşti în limite decente.

În felul ăsta transmiţi creierului tău să facă mai des ce îşi propune, ca să sărbătoreşti mai des.

Şi cu cât te feliciţi mai des şi te recompensezi mai des, cu atât va creşte şi eficienţa ta. Chiar dacă nu devii perfect peste noapte, bucură-te de fiecare pas.

Acceptă-te aşa cum eşti

 

Nu e nimeni perfect. Nici eu şi nici tu.

Toată lumea are şi calităţi şi defecte. Vezi-ţi mai întâi calităţile şi lucrează zi de zi să le faci şi mai vizibile şi mai strălucitoare.

Pe măsură ce începi să îţi admiri calităţile s-ar putea să nu mai vezi defectele.

E un alt efect de orbire, dar cu efecte pozitive. Şi lucrează în favoarea ta şi a celor din jur.

În loc să tot pui etichete pe tine şi să te critici pentru tot ce nu reuşeşti ca lumea sau deloc, mai bine gândeşte că DUMNEZEU TE IUBEŞTE ŞI TE ACCEPTĂ AŞA CUM EŞTI!

Îmi place povestea pe care o transmite Max Lucado, numită Eşti  special (You are special) .

„In această poveste e vorba de un sat de wimiks, făcuţi din lemn de către un sculptor Eli, care are atelierul de lucru pe deal aproape de sat.

Tot ceea ce fac aceşti Wimiks de dimineaţă până seara, este să îşi pună unii altora steluţe aurii sau buline gri.

Dacă cineva întâlneşte un wimik cu lemnul fin şi vopseaua frumoasă, îi pune o steluţă aurie. Dacă cineva se pricepe să sară, să facă giumbucluşuri, să care cutii mari şi grele, primeşte o stea aurie.

Şi de câte ori primeşte o stea aurie, acel wimik se simte foarte bine şi devine şi mai motivat să mai încerce ceva ca să primească tot mai multe stele.

Dar dacă cineva are lemnul zgârâiat, vopseaua căzută, sau cade, primeşte o bulină gri. Şi nu se simte mai bine.

Un astfel de wimik era Puncinello. Era plin de buline gri că nu-i mai venea să iasă din casă. Încercase să sară şi căzuse. Şi ceilalţi wimik i-au dat buline gri. A încercat să le explice de ce a căzut dar dădea nişte explicaţii patetice şi a primit alte buline gri. Atunci când a căzut şi-a zgârâiat lemnul i i-a căzut vopseaua şi a primit alte buline gri. uneori primea buline gri, fără niciun motiv, doar pentru că mai avea şi altele.

Aşa că se simţea tare deprimat.

Dar într-o zi s-a întâlnit cu o wimikă şi aceasta nu avea nici steluţe aurii, nici buline gri.

Încercaseră alţii să pună steluţe pe ea, pentru că li se părea o calitate că nu are buline gri, dar steluţele cădeau şi nu se lipeau de ea. Alţii, au încercat să lipească pe ea buline pentru că era lipsită de steluţe. Dar nici acestea nu se lipeau.

Şi Puncinello şi-a spus:

-Uite aşa aş vrea să fiu şi eu. Să nu se lipească de mine nicio bulină sau stea.

Aşa că a întrebat-o:

-Bună! Cum faci tu de nu se lipeşte de tine nicio steluţă sau bulină?

-Păi, eu nu le dau importanţă. În schimb merg o oră pe zi să petrec în atelierul lui Eli

-Cine este Eli?

-Oh! Este sculptorul care ne-a creat şi ne-a adus la viaţă. Poate ar fi bine să te duci şi tu să vorbeşti cu el.

-Dar o să vrea să vorbească cu mine? Dar ea nu l-a mai auzit. plecase.

Puncinello, a sta, s-a gândit, a urmărit cum alţi wimiks continuau să pună steluţe sau buline şi s-a hotărât să meargă să vorbească cu Eli.

A intrat în atelierul lui şi s-a speriat. A făcut paşi să plece, dar a auzit o voce:

-Puncinello! Puncinello! Hai, vino!

-Ştii cum mă cheamă? întrebă Puncinello.

-Sigur că ştiu. Doar eu te-am făcut, îi răspunse Eli. Oho! Văd că ai supărat ceva wimiks! Ţi-au pus o grămadă de buline.

-Da’ nu e vina mea! Ştii chiar m-am străduit din greu! încercă Puncinello să se dezvinovăţească.

-Lasă, nu e nevoie să-mi dai explicaţii. Cine sunt acei wimiks ca dă dea buline sau steluţe unii altora? Sunt doar wimiks ca şi tine. e mai important ce cred eu despre tine. Iar eu cred că eşti special!

-Eu? Special? Da nu ştiu să fac nimic!

-Tu eşti special pentru că eu te-am creat! Şi eu nu greşesc! Te invit să mai vii pe la mine să mai stăm de vorbă şi în timp n-o să mai ai atât de multe buline.

-De aceea am venit. M-am întâlnit cu o altă wimikă şi nu avea nicio bulină sau steluţă.

-Ştiu. Eu am trimis-o la tine. Îţi promit că dacă vii să mă vezi zilnic, o să scapi de toate aceste buline.

-Dar, cum?

-Va lua ceva timp, dar trebuie să ai încredere în mine. Pentru mine eşti o persoană valoroasă. Acele steluţe sau buline se lipesc de wimiks pentru că au importanţă pentru ei. dar dacă o să continui să vii pe la atelierul meu, o să înţelegi că pentru mine contezi şi eşti special. Şi cu timpul, vei scăpa de acele buline sau steluţe. Pentru că vei ajunge să apreciezi mai mult decât ce spun ceilalţi.

Puncinello se ridică să plece.

-Mai vino şi mâine şi ţine minte, Pentru mine eşti special!

-Cred că a vorbit serios, se gândi Puncinello şi în acel moment, o bulină se desprinse şi căzu.”

 

Găseşti povestea pe youtube la adresa: https://www.youtube.com/watch?v=15QuHygLwFU

Concentrează-te pe părţile pozitive.

 cum te vezi

Analizează-ţi punctele forte.

Scrie-le zilnic până devin convingeri că ai mai multe puncte forte decât motive de autoînvinuire. Lucrează la punctele tale forte şi amplifică-le.

Legea atracţiei universale spune că pe tot ceea ce te concentrezi, creşte.

Analizează-ţi progresele.

 

Stabileşte-ţi nişte instrumente de măsură şi verificare prin care poţi să ştii dacă ţi-ai atins scopurile.

Fă o listă de sarcini lunare, apoi, detaliază-o săptămânal şi zilnic.

La sfârşitul fiecărei zile bifează toate lucrurile pe care le-ai făcut.

Acum vreo două luni citeam pe facebook o postare a unui blog scris în engleză cu „zece lucruri pe care să le faci zilnic ca să devii mai înţelept”.

Printre acele zece lucruri era scris, „la sfârşitul zilei fă o listă cu toate lucrurile făcute, săvârşite”.

Şi crede-mă că de atunci, zilnic fac o listă de sarcini dimineaţa, o verific constant pe timpul zilei, iar seara înainte de culcare bifez tot ce am făcut.

Atunci când lucrurile importante au fost atinse, merg la culcare cu un sentiment de împlinire. Cu bucurie.

În afară de asta, ajută şi la creşterea încrederii în sine şi auto-aprecierii.

Bucură-te de ceea ce ai! Fii recunoscător!

 

Fă o listă cu ce ai şi ce poţi.

Ce calităţi şi abilităţi ai.

Ce resurse ai (resurse financiare, resurse umane – prieteni, resurse tehnologice, resurse energetice etc). Fii recunoscător pentru tot ceea ce ai şi ce poţi să faci. Sunt alte persoane care nu au şi nu pot face ca tine.

Învaţă lecţia. În loc de „ah, dacă aş fi…” poţi folosi „data viitoare voi…”

 

In cartea „Spune pot si vei putea, autorul Norman Vincent Peale are un subcapitol numit „înlocuieşte dacă aş cu data viitoare” şi face următoarea sugestie.

Atunci când foloseşti expresia „dacă aş fi…” de cele mai multe ori se referă la regretul pentru anumite acţiuni din trecut.

Iar trecutul, e istorie. Nu-l mai putem schimba.

Aşa că nu te ajută prea mult să te gândeşti la ce s-ar fi întâmplat „dacă…”.

Dar poţi să te gândeşti, să te întrebi ce lecţie se desprinde din ce s-a întâmplat.

Apoi reformulează şi spune „data viitoare voi”.

Te ajută mai mult. Pentru că odată ce ai învăţat lecţia, ai luat decizia ce să schimbi în viitor atunci când mai apare situaţia respectivă sau una asemănătoare.

Daca esti interesat de mai multe strategii ca sa combati autoinvinuirea te invit la un seminar gratuit la Galati. Detalii pe link.

Pana pe data de 10 februarie ai reducere 30% la cartea Elibereaza-te de ranile trecutului si redescopera fericirea!

In carte afli de unde se naste acest obicei de a te invinui constant si o strategie eficienta si simpla prin care poti sa o invingi pentru totdeauna, ca sa te eliberezi de ea.

Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.

Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

PUTEREA LEULUI

leul romanesc

PUTEREA LEULUI

(Obiceiuri mici şi zilnice care îţi schimbă viaţa III)

 

In acest articol nu este vorba de leul din savană, regele animalelor. Nu. Este vorba de leul românesc, cel pe care îl folosim zilnic la cumpărături.

 

Ce poţi să cumperi în prezent cu un leu? Să vedem:

–         o pâine

–         unul sau doi covrigi

–         o îngheţată wafe

–         10 bomboane

–         două sau trei eugenii (depinde şi de unde le cumperi)

–         un corn cu ciocolată de la patiserii

–         o banană

–         două-sau trei mere (de alea româneşti la 2,5 lei kg)

–         un iaurt

–         două ouă

–         o brichetă sau o duzină de chibrituri

–         o pungă de pufuleţi

–         alte câteva mărunţişuri

 

La salariile pe care le avem aici în România şi la preţurile care sunt la produsele de cumpărat de cele mai multe ori rămânem fără bani la câteva zile de la salariu. Sau, mă rog, fără bani pentru alte lucruri. Asta pentru că, de cele mai multe ori alegem să-i plătim pe alţii înaintea noastră.

 

Primii noştri bani din salariu se duc la stat, chiar înainte să-i vedem în mână. Se duc sub formă de impozit, contribuţii pentru sănătate, pentru pensii etc. Asta înseamnă că înainte ca tu să beneficiezi de bani, plăteşti mai întâi la stat.

Apoi, evident rate şi facturi. Adică, iar, înainte să te plăteşti pe tine, să te bucuri de banii primiţi, banii de pe munca ta, se duc la diferiţi agenţi de furnizare a unor produse sau servicii.

Ce rămâne se duce pe mâncare şi eventual pe îmbrăcăminte sau încălţăminte sau alte produse.

 

Asta înseamnă că TU BENEFICIEZI ABIA LA URMĂ DE BANII DIN MUNCA TA.

Iar dacă nu mai scapi de datorii, nici măcar nu mai beneficiezi de ei.

 

Robert Kiyosaki ne pune că prin toate ratele nu suntem altceva decât nişte sclavi la companiile de la care am luat produse sau servicii pe credit.

Ce ne sfătuiesc marii finanţişti ai lumii, prin cărţile pe care ni le pun la dispoziţie? Să ne plătim mai întâi pe noi. Adică să facem ceva economii.

 

ECONOMIILE

 

S-ar putea să spui că tu nu poţi să pui bani deoparte, oricât ai încerca. Îţi spun eu, că dacă ai credite şi ai de achitat rate lunare, nu e vorba de faptul că nu poţi ci, de faptul că nu ţi-ai propus cu adevărat. Adică e o problemă de voinţă, nu de putere.

 

Există expresia că dacă vrei să ieşi din casă, cheltui bani. Vreau să-ţi spun că sistemele de plăţi au evoluat atât de mult, că nici nu mai e nevoie să ieşi din casă ca să cheltui bani.

 

Dar ce-ai zice de economii? Ce ai zice dacă ai economisi UN LEU PE ZI ÎN FIECARE ZI?

E prea complicat pentru tine?

Gândeşte-te că ce faci în fiecare zi devine obicei şi apoi tipar de existenţă. Îţi intră atât de mult în obişnuinţă şi în felul de a fi, că nu te mai poţi lăsa de obicei. Şi nici nu-ţi mai dai seama când faci sau ce faci.

 

Dacă pui deoparte un leu pe zi, într-un an de zile economiseşti 365 de lei.

 

Ce poţi să cumperi cu 365 de lei în prezent?

  • Dacă eşti mamă, ai tendinţa să te „sacrifici” şi să nu-ţi mai cumperi anumite lucruri pentru că au prioritate copiii. Aşa că dacă pui pentru tine zilnic un leu într-un plic, sau într-o cutie sau poate într-un borcan, într-un an economiseşti 365 de lei. În perioada în care sunt reduceri în magazine, poţi să mergi şi să îţi cumperi pentru tine, tot ceea ce nu-ţi permiţi în general. Un costum de haine, sau poate o pereche de pantofi sau altceva ce îţi doreşti foarte mult.
  • Un bilet de participare la un seminar de dezvoltare personală. Evident, ştiu multe persoane care spun că ar dori să se dezvolte personal, dar când aud că biletele de participare la aceste seminarii costă, spun că nu au bani. Nicio problemă. Pune un leu pe zi într-un borcan şi vei avea bani.
  • E posibil să se ivească o oportunitate de afaceri, de investiţii care să ajungă la o sumă apropiată. Ce te faci dacă nu ai nimic pus deoparte? Nu-i aşa că ratezi oportunitatea? Apoi dai vina pe criză sau pe alţii.
  • Rechizitele şi cărţile necesare unui copil la începerea anului şcolar. Pe moment, habar n-am cât îl ajunge pe un părinte să îşi echipeze copilul pentru şcoală. Dar dacă ne gândim că are nevoie de ghiozdan, caiete de toate tipurile, creioane colorate, penar, pixuri sau stilouri noi, plus uniformă, încălţări, s-ar putea ca cei 365 de lei să nu-i ajungă pentru un copil. Dar să spunem că în general cam atât costă. Dacă ai un copil, poţi să economiseşti un leu pe zi, dacă ai mai mulţi copii, poţi să economiseşti câte un leu de fiecare. Etc.

 

Dacă ai un venit aşa de mic, că nu-ţi permiţi să pui deoparte un leu pe zi, încearcă măcar cu 0,5 lei pe zi. într-un an de zile economiseşti 182,5 lei. Tot e ceva. Cu siguranţă este mult mai mult decât nimic.

 

Dacă faci parte din categoria de oameni cu venit peste 1000 de euro lunar, s-ar putea să nu ţi se potrivească această idee de a economisi un leu pe zi. Vezi dacă nu cumva ţi se potrivesc ideile de mai jos.

 

CATEGORII DE ECONOMISIRI

 

T. Harv Ecker în cartea lui, Secretele minţii de milionar ne dă câteva exemple de economisiri.

 

  1. 10% din venitul lunar.

De fapt, finaţiştii lumii ne spun că e bine să punem deoparte:

    • 10% pentru economii,
    • 10% pentru distracţii,
    • 10% fond pentru caritate,
    • 10% pentru educaţie şi dezvoltare personală,
    • 10% pentru investiţii (care să aducă profit).

Şi că ar trebui să ne descurcăm cu doar 50% din venit. Pentru mine n-a funcţionat chiar aşa. Dar cu economisirea a 10% din venit, am reuşit. Poate nu mereu.

Ce ne învaţă aceşti finanţişti? Ca fondul de economii, să-l numim ECONOMII, şi nu bani albi pentru zile negre. Motivul? DACĂ TE AŞTEPŢI LA ZILE NEGRE, LE VEI AVEA. Aşa că pur şi simplu poţi să creezi un fond de economii, de care să nu te atingi. Niciodată. Lasă-l să crească. În timp, pentru că banii atrag bani şi cu cât sunt mai mulţi, cu atât atrag mai mulţi, o să ai un fond considerabil de bani economisiţi.

 

2. un cent dublat în fiecare zi.

Ziua întâi un cent. Ziua a doua, doi cenţi. Ziua a treia, patru cenţi. Ziua a patra, opt cenţi. Ziua a cincea 16 cenţi. Ziua a şasea, 32 de cenţi. Ziua a şaptea, 64 de cenţi … Te-ai prins, da? Ideea e că într-o lună de 31 de zile ajungi la peste 10 milioane de dolari. Dacă nu mă crezi fă singur calculele.

 

La această variantă eu îţi propun să pui zilnic doar un leu. Fără să-l dublezi. Dacă faci zilnic operaţia şi se transformă în obicei, în timp, pe măsură ce veniturile ţi se diversifică, poţi să treci şi la varianta de un cent sau un leu dublat în fiecare zi.

Cred că e mai important obiceiul decât suma pe care o pui deoparte.

 

3. o anumită sumă fixă în fiecare lună

Dacă nu poţi să pui deoparte nici 10% din venit, nici un cent dublat în fiecare zi, poţi să economiseşti o sumă fixă în fiecare lună. Stabileşti singur cât şi când.

 

PLANIFICĂ-ŢI DIN TIMP EVENIMENTELE SAU ACHIZIŢIILE IMPORTANTE

 

Odată ce începi să îţi faci obiceiul de a economisi, începi să îţi planifici şi evenimentele sau achiziţiile pe care vrei să le faci. De ce? Ca să nu te destabilizezi financiar sau să le obţii prin credite.

  • Ai o nuntă. De cele mai multe ori, data nunţii e cunoscută cu câteva luni înainte (mai puţin a mea, că am stabilit-o în două săptămâni). Economiseşti ca să nu te dai peste cap şi să rămâi fără bani, mai ales că pe lângă darul pe care-l faci îţi mai cumperi şi ţinute şi pantofi şi alte accesorii. Toate acestea te pot ajunge la un salariu dintr-o lună. Şi poate că tocmai de aceea numeşti contribuţia ta amendă pentru că o simţi ca pe o datorie, ca pe o obligaţie. Ca să nu mai numeşti contribuţia ta amendă, începe să economiseşti lunar o anumită sumă de bani. Cât? Păi depinde de cât vrei să le oferi şi cât timp ai la dispoziţie. Împarţi suma de dar la numărul de luni şi ai obţinut suma pe care să o economiseşti. O să vezi că în luna nunţii nu mai ai de scos din buzunar tot salariul tău sau să te mai şi împrumuţi. Şi n-o să-ţi mai fie atât de greu. Eu am procedat aşa pentru nunta fratelui meu. Mi-a fost mult mai uşor în luna respectivă.
  • Vrei să pleci într-o excursie. Fie că plănuieşti să pleci în concediu în ţară sau peste hotare, deplasarea, cazarea, masa, costă. Plus alte cheltuieli. Haine potrivite, încălţări adecvate, alte echipamente, alte cheltuieli. Şi uneori costă mai mult decât îţi poţi permite. Plus banii de buzunar pe care vrei să-i ai ca să-ţi iei ceva suveniruri sau o îngheţată, o intrare la un muzeu etc. Gândeşte-te cât costă totul şi economiseşte lunar o parte din suma de care ai nevoie. Dacă vrei să pleci în altă ţară, poţi să economiseşti direct în euro. Aşa tentaţia de a-i cheltui atunci când apar urgenţe financiare e aproape de zero. Să zicem că pui deoparte 50 de euro în fiecare lună. Într-un an faci economii de 600 de euro. Şansele să pleci într-o călătorie cresc.
  • Vrei să faci o achiziţie mai costisitoare. Să zicem că vrei să cumperi ceva care costă cam 1000 de lei. Poţi să economiseşti 2,7 lei pe zi sau 84 lei pe lună.

Ideea este că nu mai laşi lucrurile la voia întâmplării. Ţi le stabileşti din timp când vrei să se întâmple. Şi lucrezi la ele ca să se întâmple. Aşa cum vrei tu.

 

STABILEŞTE-ŢI PRIORITĂŢI FINANCIARE

 

In acest articol am dat câteva idei pentru care să economiseşti bani. Dacă le consideri importante pe toate şi începi să faci un plic pentru concedii, un plic pentru rechizite, un plic pentru nuntă, un plic pentru … te destabilizezi financiar. Exact ca atunci când scoţi toată suma din buzunar atunci când ai nevoie. De aceea, iată ce îţi sugerez.

Scrie 10 lucruri pe care ţi le doreşti într-un an de zile. Reciteşte-le şi pune în dreptul lor suma aproximativă de care ai nevoie pentru a le îndeplini. Apoi alege obiectivul financiar cel mai important sau pe cel mai costisitor dacă e şi foarte important şi începe să strângi bani pentru el în mod echilibrat.

 

ATENŢIE! Rezistă tentaţiei de a lua bani din economii ca să îţi achiţi urgenţele. Crede-mă că ştiu cât e tentaţia de mare. Odată ce ai început să iei bani din economiile făcute, e foarte greu să-i mai pui înapoi. Apoi gândeşte-te! Pentru lucruri importante găseşti întotdeauna bani. ÎNTOTDEAUNA. Dacă vrei să te împrumuţi, pentru ce e mai uşor să obţii bani? Pentru că ţi s-a spart o ţeavă şi te inundă, sau ca să pui bani în plicul de concediu?

 

ÎNVAŢĂ-ŢI ŞI COPIII SĂ FACĂ ECONOMII

 

Evident, cel mai bun mod de a-ţi educa copiii, este prin exemplu personal. Dacă tu economiseşti, învaţă-i şi pe copii valoarea banilor şi învaţă-i să facă la fel

Din ce am văzut ca profesor, copiii primesc bani de pacheţel zilnic. Unii nu primesc şi se mulţumesc să mănânce cornul şi laptele oferite de guvern. Unii primesc chiar şi 10 lei sau mai mult pentru pachet în fiecare zi. Crezi că mai vor laptele şi cornul? Nu. Se joacă cu ele sau le aruncă. În cel mai fericit caz le dă altora care nu au.

Dar majoritatea elevilor au zilnic la ei cam 2-3 lei pentru pacheţel. Sau mai mult. Învaţă-ţi copilul ca din cei 2-3 lei pe care îi primeşte, să economisească măcar 0,5 de lei în fiecare zi. Spune-i că cei 0,5 lei economisiţi zilnic, înseamnă 2,5 lei într-o săptămână (şcolară), adică cam 10 lei pe lună sau 100 de lei pe an şcolar.

Mai spune-i că acei bani economisiţi are libertatea să şi-i folosească cum îi place lui. Dacă vrea să-şi cumpere ceva ce tu nu îţi permiţi, încă, îşi poate cumpăra. Sau poate acoperă parţial costul unei excursii în care vrea să meargă. Sau îşi cumpără o minge sau … orice îşi doreşte şi se încadrează în suma strânsă. Crede-mă că dacă îi explici de ce e bine să economisească şi îi dai şi tu exemplu, nu va fi greu pentru copilul tău să evite să cheltuiască până la ultimul bănuţ, doar pentru că ştie că va primi alţii a doua zi.

 

AVANTAJELE ECONOMIILOR

 

  1. te disciplinează. Te ajută să îţi propui scopuri       financiare, să te angajezi în procesul de economisire şi să te ţii de angajament până îţi atingi scopul.
  2. creează obiceiuri de a nu cheltui până la ultimul bănuţ. Specialiştii spun că e nevoie doar de 30 de zile de acţiune repetată zilnic pentru ca acea acţiune să devină obicei şi să intre pe pilot automat. Doar 30 de zile faci o activitate în mod conştient şi depui efort să-ţi aminteşti, apoi, devine obişnuinţă. Odată ce te obişnuieşti să strângi bani şi să-i pui deoparte ştii mai bine cum să te descurci pe vremuri de criză.
  3. te obişnuieşti să ai parte de recompensă întârziată. Autorii de cărţi de educaţie financiară ne spun că o diferenţă majoră între cei săraci şi cei care au bani, este că cei din categoria a doua au învăţat să-şi amâne recompensele pentru atunci când şi le permit. Cei bogaţi sau cu bani, nu pleacă în excursie şi nu îşi cumpără bunuri cu bani din credite. Ci cu bani din profituri. În cel mai rău caz se recompensează cu bani din economii. Dar pentru ei, este mai important să facă economii şi investiţii, mai mult chiar decât confortul personal. Îmi amintesc că Robert Kiyosaki spune că la începutul afacerii lor, aveau atâtea dificultăţi financiare, că dormeau în maşină sau pe la rude. Şi toată lumea îi întreba de ce nu îşi iau o slujbă? Pentru că voiau să fie liberi. Sau că Kim Kiyosaki si-a cumpărat maşina pe care şi-o dorea din banii obţinuţi ca profit. În felul ăsta maşina a fost un premiu (pe care l-a iubit). Dacă o cumpăra cu bani din credit, maşina o făcea să muncească precum o sclavă şi ar fi urât maşina. Cred că avem mare nevoie de lecţii pe tema asta.
  4. îţi planifici viaţa. Nu mai laşi lucrurile la voia întâmplării. Că dacă o fi, o fi. Ţi le planifici tu. Şi evenimentele şi viaţa financiară. Şi atunci nu mai eşti ca într-o barcă în largul mării la soarta vânturilor şi a furtunilor, ci eşti într-o corabie cu motor foarte puternic care face faţă vicisitudinilor.
  5. eşti pregătit şi pentru oportunităţi. Dacă îţi faci obiceiul de a economisi şi să nu ca să ai bani albi pentru zile negre, ci ca să ai bani în caz că se iveşte o oportunitate, când acestea apar, ai finanţele de care ai nevoie. Trebuie doar să alegi cea mai bună sau cele mai avantajoase oportunităţi.

 

Dacă tu mai cunoşti alte idei sau criterii de a face economii, te rog să ni-l împărtăşeşti într-un comentariu. Dacă ştii şi alte avantaje ale economisirii banilor, iarăşi te rog să scrii mai jos ca să se folosească şi alţi cititori.

 

*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.

Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

SUPERSTIŢII

pisica neagra

 

 

Dacă crezi că poţi, ai dreptate. Dacă crezi că nu poţi, ai dreptate. (Henry Ford)

În ultimii patru ani am auzit frecvent cuvintele lui Henry Ford. Ceea ce contează cel mai mult în tot ceea ce faci şi rezultatele pe care le ai, e legat de credinţa ta.

Nu e puterea blestemului, e PUTEREA PE CARE O DAI blestemului. (Filmul Penelope)

Aşa suna morala filmului Penelope, o fată care s-a născut blestemată să aibă rât de porc, până îşi va întâlni iubirea care s-o accepte aşa cum este.

Dacă eşti o persoană superstiţioasă, să ştii că nu-mi bat joc de credinţele tale. Eşti liber să crezi ce vrei şi cum vrei. Eu doar îţi spun cum tratez eu aceste superstiţii.

Cu mult înainte de a auzi aceste expresii care să mă impresioneze am auzit predicile şi cuvintele Bisericii.

De fapt, le-am auzit încă din perioada copilăriei mele. Din fragedă copilărie am mers la Biserică şi mi-a plăcut să ascult şi să învăţ.

Şi într-o zi am auzit că ori crezi în Dumnezeu, ori crezi în superstiţii. Nu poţi să crezi în ambele. Pentru că se exclud reciproc.

Prima parte a copilăriei mele am crezut şi eu în superstiţii precum că nu ştiu ce se întâmplă dacă îţi taie calea o pisică, iar dacă e neagră, cu atât mai rău.

Şi dacă se întâmpla ca o pisică să-mi taie calea trebuia să fac nu ştiu câţi paşi înapoi cu spatele. Şi nu mai ştiu ce. Şi am făcut acele ritualuri la început.
Cum sunt fată de la sat cu multe fântâni la poartă, există superstiţia că dacă îţi iese cineva cu găleata goală la fântână în timp ce eşti pe drum, îţi merge rău.

Şi la început am crezut în ele şi aşteptam ca cei ieşiţi cu găleata goală să o umple ca să-mi meargă bine.

Apoi, fie în urma celor auzite la Biserică, fie pentru că mergeam la Biserică atunci când îmi ieşeau oamenii sau femeile cu golul, am început să mă gândesc: Ce se poate întâmpla? Să nu mai găsesc Biserica acolo? Să fie închisă Biserica Duminica dimineaţă?

Duminica după-amiază mai ieşeam la cofetăria din sat, sau, în cursul săptămânii trebuia, poate să ajung la dispensar. Mergeam cam o oră pe jos.

Şi dacă era vară şi străbăteam la picior tot satul ca să ajung în centrul comunei, îmi ieşeau în cale cel puţin zece persoane cu găleata goală.

La un moment dat m-am plictisit să-i mai aştept pe toţi să-şi umple găleţile. Şi găseam acolo şi cofetăria şi dispensarul şi erau deschise şi funcţionale. Mă rog… relativ funcţionale.

Vorbesc de perioada comunistă în care la cofetărie era o coadă de ne-descris, mai ales vara şi mai ales la îngheţată.

Şi pentru că era o îmbulzeală de nu se mai ştia care e la rând, vânzătoarea mai scotea din când în când cotorul de mătură şi începea să lovească ce găsea, mâini, capete…, orice.

Deci, ăsta era singurul lucru rău care mi se putea întâmpla dacă mi se ieşea cu golul. Să primesc unul sau câteva cotoare de mătură în cap în timp ce stăteam la rând la îngheţată.
Cu timpul am realizat că cel puţin aceste două superstiţii sunt absolut prosteşti şi am refuzat să le mai cred.

Ghici ce? Au încetat să-şi mai facă efectul.

AM DECIS SĂ NU MAI CRED ÎN SUPERSTIŢII

Dar îmi amintesc momentul în care am decis să nu mai cred în superstiţii.
Eram studentă în anul patru şi aveam un examen dificil cu o profesoară despre care se zvonea printre studenţi că nu le suportă pe fete şi-i cam place să le pice la examen, pentru că cu ani în urmă îşi surprinsese soţul în flagrant cu o studentă.

Nu am idee cât era de adevărată această vorbă sau poate era doar un zvon înflorit de alte studente ce picaseră examenul. Cert este că-mi era teamă.

Mai mult decât atât, preluasem o superstiţie pe care tata o respecta cu sfinţenie, să nu înceapă o lucrare în zi de marţi sau de sâmbătă. Ori eu, pentru acest examen m-am apucat de învăţat într-o sâmbătă.

Studiasem toată materia, dar pentru că îmi era teamă, îmi doream doar să trec. Nota cinci. Atât îmi doream.

Aşa că am început să mă rog: „Doamne ajută-mă să trec examenul chiar dacă m-am apucat de învăţat sâmbăta. Ştiu că e o superstiţie şi e păcat să crezi în ele. Iar dacă mă ajuţi să trec n-o să mai cred în alte superstiţii”.

Vreau să spun că, nu doar că am trecut examenul, dar am luat nota 10, ceea ce mi-a dovedit cu vârf şi îndesat că crezusem greşit.

De atunci, mă străduiesc să nu mai cred în superstiţii. Cel puţin, nu în mod voluntar. Poate mă gândesc la ele, dar în momentul în care devin conştientă de ceea ce fac, renunţ la credinţa în ele.

Iată alte superstiţii de care am auzit şi ce s-a întâmplat în viaţa mea când nu le-am mai respectat.

AM TRAS BILETUL CU NR. 13

La examenul de definitivat, proba de specialitate orală, care era pe data de 23 august 2003, sora mea avea nunta în sat, era mireasă.

Deşi în primă fază i-am zis că nu pot ajunge la nuntă, mi-am propus ca să intru mai repede.

Nu în ordine alfabetica, căci fiind cu litera R aş fi avut de aşteptat. Iar după examen, voiam să fac tot posibilul să ajung şi eu, măcar la partea cu petrecerea.

Am reuşit să intru pe la ora zece în sala de examen, am tras biletul cu nr. 13 şi am luat loc în bancă.

Mi-a picat cel mai frumos subiect, „Clasificarea oraşelor”, subiect pe care îmi ţinusem inspecţia pentru acel examen.

Oricâte emoţii aş fi avut, tot erau şanse mari să-mi amintesc ce am făcut la lecţia de la inspecţie, mai ales că a fost temeinic învăţată.

Aşa că m-am aşezat în bancă, complet relaxată şi în timp ce mă concentram să scriu pe ciornă ce urma să răspund, eram atentă şi la ce se întâmpla cu ceilalţi.

Era o colegă care învăţase papagaliceşte şi avea emoţii şi se poticnea la fiecare propoziţie mai rău ca elevii (ăia care învaţă pe de rost).

Când profesorii au terminat să o asculte a întrebat: „Am trecut?” Şi pentru că profesorii nu ne spuneau notele chiar pe loc, ea a insistat, dar de data asta începuse să plângă: „Am trecut, pot să mă duc să învăţ la psihologie?”.

Când au văzut-o plângând, profesorii au încercat să o liniştească spunându-i să nu iasă din sală plângând, că îi va demoraliza pe toţi care aşteaptă să intre. Dar n-a fost chip.

Apoi a venit rândul meu să răspund, şi am făcut-o foarte degajat.

Asta în condiţiile în care cel mai teamă mi-a fost în viaţă de examenele orale.

Nu m-au lăsat să termin, ceea ce pentru mine însemna că au fost foarte mulţumiţi şi mi-au dat zece. Dar mi-au zis. „Eşti liberă. Poţi să te duci să „înveţi” la psihologie. Deşi ar fi trebuit să învăţaţi până acum, iar acum doar să repetaţi”.

Iar eu, foarte fericită am zis. „Nu. Mă duc la nuntă” . Şi am ieşit din sală radiind de fericire.

Am ajuns la gară, am găsit un tren şi când am ajuns la primărie, i-am aşteptat eu acolo pe miri şi le-am făcut cea mai mare surpriză şi bucurie.

Dar oare ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi crezut că numărul 13 este cu ghinion, aşa cum se spune? N-aş vrea să mă gândesc.

ALTE SUPERSTIŢII

Noroc şi zeul Moloh

Incă din copilărie auzisem că a crede în noroc înseamnă a-ţi pune nădejdea în ajutorul necuratului. Pentru că dacă tu crezi în Dumnezeu şi-n ajutorul Lui, n-ai nevoie de NOROC.

Dar acum câţiva ani, pe când eram în Elveţia la cea mai bună prietenă a mea, preotul român de la Biserica de acolo mi-a mai dat nişte explicaţii.

Se pare că numele de Noroc este asociat cu zeul antic Moloh pentru care evreii au fost pedepsiţi de Dumnezeu, atunci când credeau în el.

Mai mult decât atât inclusiv obiceiul de a bate în lemn este atribuit chemării zeului Moloh şi alungării altor spirite rele.
Cu alte cuvinte, e superstiţie nu doar să crezi în noroc, ci şi să baţi în lemn, ca să alungi ghinioanele sau alte lucruri rele.

Aşa că de atunci, mă străduiesc să ţin minte şi să nu mai bat în lemn şi nici să mai cred în noroc.
Iar eu pot să spun că m-a ajutat Dumnezeu cu multe alte lucruri bune de când nu mai cred şi nu mă mai încred în noroc.

Deochiul şi culoarea roşie

In cărţile părintelui Cleopa am găsit scris că e păcat, e superstiţie să crezi că dacă pui culoarea roşie îndepărtezi riscul de deochi, sau că trebuie să scuipi persoana pe care o admiri, ca să nu o deochi.

Părintele şi explică de ce.

De exemplu, scuipatul, e deja folosit la Sf. Botez. Naşii sunt puşi de preot să se întoarcă spre apus şi să-l scuipe pe cel rău şi să-l îndepărteze de la cel ce urmează a fi botezat.

A te apuca şi tu să mai scuipi persoana care deja s-a unit cu Dumnezeu prin Botez, este a nu te încrede că Botezul e suficient de bun.

Și, cred că nimănui nu-i face plăcere să fie umplut de saliva altor persoane din preajmă.

Dar legat de practicile îndepărtării riscului de deochi, fie prin scuipat, fie prin folosirea culorii roşii, ne spune Părintele Cleopa este ca şi când vrei să-l îndepărtezi pe rău cu alte obiceiuri rele.

Iar Biblia ne spune că asta ar fi un fel de dezbinare în împărăţia lui satan, ceea ce n-o să se întâmple.
Aşa că eu dau crezare Bisericii şi celor citite în cărţile Sf. Părinţi.

Să nu te întorci din drum, odată ce-ai plecat – că-ţi merge rău.

Asta este o superstiţie pe care am auzit-o încă din copilărie şi încă o mai aud. De când am încetat să mai cred în superstiţii am îndepărtat-o şi pe asta şi dacă a fost să nu-mi meargă bine, sigur n-a fost din cauza întorsului din drum.

Legat de această superstiţie, dacă tu crezi în ea, m-am gândit să-ţi dau următoarea temă de gândire.
Imaginează-ţi că pleci într-o altă ţară şi-ţi uiţi acasă paşaportul. Pe drum, la puţin timp după ce ai plecat îţi aminteşti că l-ai pus undeva să-l ai la îndemână, dar nu e asupra ta. Realizezi că ai uitat să-l mai iei. Ce zici, când îţi merge mai rău? Când mergi înainte până la aeroport, în speranţa că n-o să ţi-l ceară nimeni sau când te întorci ca să-l iei?

Să nu dai noaptea cu mătura – că nu te mai măriţi.

De când am auzit de superstiţia asta, am căutat să dau cu mătura mai mult noaptea.

Să nu te aşezi la masă pe colţul mesei – că nu te mai măriţi

La anumite reuniuni mă aşezam la un colţ al mesei în speranţa că o să interacţionez mai uşor şi cu cei din dreapta mea şi cu cei din stânga.

Apoi, cineva foarte binevoitoare, mi-a zis să nu mai stau la colţul mesei că nu e bine. De ce nu e bine? Că nu te mai măriţi.

Aşa că eu, Cănuţă om sucit, m-am aşezat în mod frecvent la colţurile meselor ori de câte ori aveam ocazia.
Şi când mi-am dorit să mă mărit, m-am măritat.

Să nu-ţi pui geanta pe jos – că faci a pagubă.

Sau ceva de genul. În orice caz, cică îţi risipeşti prosperitatea. Cum spuneam în articolul anterior, Mânia redirecţionată, oamenii găsesc scuze sau pe altcineva pe care să-l învinuiască, atunci când au un sentiment de vinovăţie.

Aşa că nu spun că sunt împrăştiaţi şi nu-şi ţin socotelile cu chibzuinţă. Dau vina pe o superstiţie că rămân fără bani.
De când am auzit-o, numai contra fac şi îmi pun geanta doar pe jos peste tot pe unde ajung.

Să nu arunci apa de baie a bebeluşului noaptea.

Acum vreo două săptămâni, o vecină m-a abordat că nu e bine să arunc apa de baie a bebeluşului în timpul nopţii. Să o ţin în casă până dimineaţa şi atunci să o arunc. De ce? am întrebat eu. „Pentru că nu mai doarme…”. iar eu i-am zis că eu nu cred în superstiţii şi că băiatul meu doarme noaptea şi întotdeauna îi arunc apa de baie.
Şi dacă nu mă crezi că bebeluşul meu doarme noaptea, pot să-ţi spun că toate articolele mele de după naştere sunt scrise numai noaptea. Atunci când doarme bebe. Somnul mi-l recuperez dimineaţa.

 

Să nu duci gunoiul noaptea

Zilele trecute, duceam într-o seară gunoiul. De fapt era trecut de ora 11 noaptea, după ce a adormit bebe. Şi mă vede un vecin şi-mi spune: „Nu-i bine să duci gunoiul noaptea.”, „Bine”, zic eu foarte neîncrezătoare şi plec mai departe.
Vecinul: „Nu, serios, nu-i bine să duci noaptea gunoiul. Îţi arunci norocul.

Eu: N-am nici timp şi nici chef să-i dau explicaţii că nu cred în superstiţii, aşa că rostesc mai departe acelaşi neîncrezător şi cu tonul unei persoane jignite, „Bine” şi plec mai departe.

Vecinul: „Aşa se spune” continuă el în urma mea.

Eu: „Corect. Aşa se spune. Nu e obligatoriu să fie adevărat”.

Auzi tu? Norocul meu zace într-un sac cu pamperşi folosiţi şi urât mirositori.
A! Stai că parcă tocmai am spus că nu mai cred în noroc. Şi atunci de ce să nu-mi duc gunoiul atunci când am timp şi chef şi disponibilitate?
Numai că vecinul, mi-a dat subiectul acestui articol de blog. Şi-i mulţumesc.

Mi se pare fascinant cum, legat de gunoi, materialele de dezvoltare personală, oamenii care au succes recomadă să nu ții gunoiul în casă peste noapte pentru că atrage energii negative în viața ta și îndepărtează pprosperitatea.

Deci, oamenii care trăiesc de pe azi pe mâine, cred că dacă duci noaptea gunoiul îți arunci norocul și devii sărac, iar oamenii de succes spun că dacă lași peste noapte casa curată, atragi prosperitatea.

Pe cine să crezi?

*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.

Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe prietenilor tăi.

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

COPIII DE AZI NU MAI SUNT COPIII CARE AM FOST NOI

copii la joaca

 

Acum o lună şi jumătate mă aflam în oraş la plimbare cu bebeluşul meu. Să-l scot şi pe el un picuţ la aer. Aşa că m-am dus într-un parc de copii din apropiere. M-am aşezat pe o bancă lângă o doamnă care era acolo cu nepoţelul. Discutând despre copilul meu, îmi spune:
Trebuie să aveţi răbdare cu el!” Eu dau din cap şi o ascult mai departe. Apoi zice: „Nu ştiu, da’ parcă copiii de azi nu mai sunt copiii care am fost noi…”
Atunci am întrebat-o, Oare ei nu mai sunt cum am fost noi sau noi nu ne mai putem coborî la nivelul lor? Adică, ne-am obişnuit să avem un program de lucru, ca viaţa noastră să se desfăşoare cu anumită viteză şi nu ne mai putem adapta la ritmul lor. Poate că acum ni se pare că ei se mişcă prea încet pentru ce vrem noi să facem în viaţă. Poate că vrem să le impunem ritmul şi viteza noastră. Şi atunci, chiar trebuie să învăţăm să avem răbdare.

Evident, vorbeam din punctul meu de vedere. Pentru că am observat la mine, că după ce am rămas însărcinată şi nu mă mai puteam deplasa cu aceeaşi viteză ca înainte, am încetinit ritmul şi m-am gândit pentru ce atâta grabă? Şi cu cinci minute în plus sau în minus, tot acolo ajung. Aşa că am micşorat viteza până m-am simţit bine ca să nu obosesc. După ce am născut, mi s-a părut că m-am eliberat de o greutate şi parcă, din obişnuinţă am tendinţa de a dori să fac lucrurile cu aceeaşi viteză de dinainte de sarcină. Numai că iarăşi, lucrurile nu mai sunt la fel. Copilul are ritmul lui. Şi eu trebuie să mă adaptez la el şi nu el la mine.

Dar în această o lună şi jumătate cât a trecut de atunci, această discuţie a „clocit” în mintea mea şi s-a născut o idee de articol pentru blog.

 

CONDIŢIILE S-AU SCHIMBAT

Între timp o altă întrebare s-a născut în mintea mea. Dar noi putem să fim părinţii care au fost părinţii noştri?
Pentru că pe când eram copii ne-am plâns că părinţii noştri nu sunt cum ar fi trebuit să fie. Iar acum, că noi suntem părinţi, ne plângem de copiii noştri că nu sunt perfecţi, aşa cum suntem noi.

VIAŢA MAMELOR NOASTRE

Ştii cum se spune, abia când devii mamă, realizezi efortul pe care l-a depus mama ta, să te crească pe tine. M-am uitat un pic la viaţa mea şi am comparat-o cu a mamei mele de pe vremea în care eu eram bebeluş, acum vreo 40 de ani şi iată ce am descoperit.
Pe vremea aia nu existau scutece de unică folosinţă sub formă de chiloţel, nu se foloseau şerveţele umede de cumpărat, moi şi parfumate cu care să fie şters funduleţul bebeluşului. Mama trebuia să ne şteargă cu o cârpă (mai mult sau mai puţin moale) sau să ne spele. Nu existau maşini de spălat automate. De fapt, poate nici pe cele manuale nu şi le permitea oricine (dacă existau). Aşa că mamele noastre trebuiau să spele toate scutecele şi hainele la mână. Să le cureţe, să le fiarbă şi apoi să le spele manual. Şi toată operaţia asta lua timp, nu glumă.
În afară de asta, nu toată lumea îşi permitea să cumpere detergenţi. Multe mame spălau rufele cu apă de ploaie sau făceau leşie. Iar leşia era uneori aşa de „tare” că-ţi făcea nişte răni la mână de te dureau o săptămână.
Nu existau frigidere, aşa că mamele în afară de a avea grijă de noi, trebuiau să gătească pentru toată familia, zilnic. Şi nu-mi aduc aminte ca mama să-mi fi spus că nu-i ajungeau cele 24 de ore dintr-o zi.
Acum majoritatea dintre noi folosim o maşină de spălat automată, scutece de unică folosinţă, detergenţi performanţi că nu trebuie să trecem rufele de 4-5 ori prin mână când le spălăm. Avem aragazuri, cuptoare cu microunde şi roboţi de bucătărie ca să gătim mai repede şi mai uşor. Beneficiem de frigidere să depozităm mâncarea pe care o gătim o dată la câteva zile şi parcă tot nu ne ajunge timpul să le facem pe toate aşa cum ar trebui. Sau cum am dori.
Dacă eşti mămică acum şi ai de crescut unul sau mai mulţi copii, ai putea să duci viaţa pe care au dus-o mama ta şi să fii precum părinţii tăi? Ai putea să renunţi la confortul tău ca să fii ca părinţii tăi? Eu, personal, nu cred că aş putea.

TAŢII ŞI EDUCAŢIA

Pe vremea în care noi eram bebeluşi şi copii, creşterea şi educaţia copilului sau copiilor, era exclusiv responsabilitatea mamelor. Taţii nu se prea amestecau. Mi-amintesc de acum câţiva ani o predică, un preot din Galaţi, care obişnuia să facă legătura în cuvântările lui între vremurile apostolice în care s-a scris Biblia şi evoluţia societăţii până la noi. Ne spunea: „Pe vremea când eram eu copil, taţii nu se amestecau în educaţia noastră. Tata nu m-a luat în braţe niciodată, nu m-a mângâiat şi să-mi spună „te iubesc, fiule”. Singura modalitate de a interveni în educaţia noastră era să pună mâna pe curea atunci când noi, mai năzbâtâioşi, nu o ascultam pe mama”.
În prezent taţii aleg să stea cu copiii, să se joace cu ei, îi îmbrăţişează, îi schimbă de scutece şi îşi ajută soţiile la diferite treburi. Şi tot noi ne plângem.
Câte mame ar putea să-şi crească copilul sau copiii fără să fie ajutate de partenerii de viaţă? Tu ai putea? Mie mi s-ar părea aproape imposibil.

MAMELE ÎŞI REZOLVAU TREBURILE

Cum spuneam mamele se ocupau singure de creşterea copilului sau a copiilor. Se ocupau de toate treburile din casă (curăţenie, gătit, spălat) fără ajutorul soţului. Dacă aveau de rezolvat ceva pe la Primărie sau la dispensar, dacă trebuiau să facă cumpărături, se duceau cu bebeluşul în braţe. Sau în cel mai fericit caz, găseau o vecină pe care o rugau să stea cu copilul până la întoarcerea ei. Taţii nu se implicau să stea cu copiii cât ele aveau de rezolvat diferite treburi.

Pentru că multe s-au schimbat, copiii se nasc şi cresc în prezent în condiţii crescute de confort fizic.

După toate aceste îmbunătăţiri de tehnologie, de confort şi responsabilităţi parentale, cred că este mult mai uşor să creşti şi să educi un copil în zilele actuale. Totuşi, numărul persoanelor care se plâng că e greu şi scump să creşti un copil este mai mare în prezent. Dovadă şi numărul din ce în ce mai mic de copii per familie în prezent faţă de trecut.

INFORMAŢIILE S-AU SCHIMBAT

În colecţia de cărţi „Ne vorbeşte Părintele Cleopa” se recomandă mamelor ca să vorbească cu bebeluşul încă din pântece. Părintele Cleopa spune că educaţia copilului începe din momentul concepţiei. Încă de atunci trebuie să începem să vorbim cu propriul copil. Aşa că eu, fără să mai citesc şi alte materiale am început să vorbesc cu el de pe când era în burtica mea şi să-l mângâi.
Pe când eram în spital, la două zile după naştere, am realizat că copilul îmi aude şi cunoaşte vocea. Şi asistenta mi-a zis că îmi recunoaşte vocea de pe când era în burtică. Apoi am aflat că de fapt copiii pot auzi în burtică şi se pot speria de zgomote puternice precum cele date de maşini de salvare, de aparate folosite în construcţii etc.
Acum am avut curiozitatea să mai şi citesc despre aşa ceva şi am găsit câteva site-uri care confirmă cele de mai sus. Copilul începe să înveţe încă din burtica mamei.
http://smartwoman.hotnews.ro/Ce-invata-bebelusii-inca-din-burta-mamei

http://www.desprecopii.com/info-id-7515-nm-Ce-aude-bebelusul-din-burtica-mamei.htm

http://www.copilul.ro/sarcina/despre-sarcina/Bebelusul-aude-vocea-mamei-in-burtica-a10654.html

Psihologul Augusto Cury, autorul cărţii Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi spune la capitolul Sindromul gândirii accelerate:

„În ce priveşte excesul de informaţie, este fundamental să se ştie că un copil de şapte ani din zilele noastre are mai multe informaţii în memorie decât o persoană de şaptezeci de ani, de acum un secol sau două”.

ŞTIRILE ŞI FAMILIA

Pe vremea când noi eram copii, informaţiile care ajungeau la bebeluş erau cele din familie, de la „radio-şanţ” (bârfitoarele satului) şi eventual de la slujbele bisericeşti. Televizoarele aveau program zilnic de două ore de emisiune, în care existau ştiri ne-adevărate, dar cu înţeles pozitiv. Se spunea despre faptul că „Tovarăşul a vizitat fabrica…”, „Tovarăşa a realizat…”, „În oraşul cutare s-a înfăptuit…, s-a construit”, „în judeţul X producţia se preconizează a fi de…”. aşa că prea multe ştiri negative nu ajungeau la copil, în burtică. Iar copilul nu învăţa prea multe.
În societatea modernă, televizorul ocupă un loc central şi sunt frecvent urmărite canalele de ştiri. După cum spune psihologul Augusto Cury, viteza cu care se derulează informaţiile la televizor determină Sindromul gândirii accelerate.
Mamele însărcinate ascultă ştirile cu înfrigurare şi se îngrozesc de ceea ce aud şi au sentimente de teamă în legătură cu ce ar putea să li se întâmple. Dar nici nu se opresc din ceea ce le face rău şi lor şi copilului din burtică. Multe dintre ştirile prezentate la televizor şi audiate zilnic sunt grosolan exagerate şi sunt peste 99% cu înţeles negativ. Şi foarte multă informaţie negativă ajunge la bebeluş. Nu că după naştere ar ajunge el să recunoască vocea vreunei crainice de la televizor, dar sentimentele pe care le trăieşte mama auzind şi văzând ştirile trec şi la bebeluş şi se imprimă în structura ADN-ului acestuia. Mai multe detalii despre rolul emoţiilor şi al sentimentelor privind modificarea ADN-ului uman poţi găsi urmărind filmul Legea Rezonanţei. https://www.youtube.com/watch?v=MDo8dO6hnjo

COPIII ĂŞTIA AU CALCULATORUL ÎN SÂNGE

Câte mame din vremurile noastre nu spun despre copilul lor că parcă ar avea calculatorul în sânge? Câte nu se miră de faptul că după ce depăşesc un an sau doi, copilul lor a devenit expert în calculatoare şi sparge parolele chiar dacă nu ştie alfabetul. Şi intră pe net pe site-uri pe care mama habar nu are să intre. Şi ştie şi cum să ajungă la site-urile de desene animate sau la orice îl interesează pe el. Pe măsură ce creşte, copilul devine tot mai bun la partea de tehnică atât la calculator, cât şi la telefon şi toate instrumentele electrice de care adultul abia îndrăzneşte să se atingă.
Pe vremea în care ne-am născut şi crescut noi nu exista calculatorul. Acesta a apărut mult mai târziu în existenţa şi viaţa noastră. Poate tocmai de aceea ne este şi foarte greu să ne adaptăm şi să-i învăţăm deplin tainele.

 

CUM ÎNVAŢĂ BEBELUŞII?

Acum câţiva ani citeam o carte de Christian Drapeau „Învaţă cum să înveţi repede” şi am ajuns la partea cu undele cerebrale. Mi s-a părut informaţia foarte plictisitoare cu atât mai mult cu cât erau date valorile în hertzi ale acestor unde. Şi am trecut foarte superficial peste informaţie. Dar de curând am mai auzit de ele urmărind un articol de blog în limba engleză. Aşa că m-am documentat şi acum probabil vei considera că o să te plictisesc eu pe tine. Pentru că îţi vorbesc despre undele cerebrale şi frecvenţele lor. Mă străduiesc să fiu cât mai succintă.

S-ar părea că există patru stări mai cunoscute sau frecvenţe de undă pentru creierul uman.

Starea β (beta) cu frecvenţe între 13-40 Hz, specifică populaţiei adulte, este starea alertă de vigilenţă, de concentrare, de percepţie, de rezolvare activă de probleme.

Starea α (alfa) cu frecvenţe între 7-12 Hz este starea de relaxare, de visare cu ochii deschişi, de vizualizare, de creativitate în care ideile vin sub forma unor flash-uri.

Starea θ (theta) cu frecvenţe între 4-7 Hz este starea normală pentru copiii între 1 şi 13 ani. La adulţi se manifestă la limita dintre somn şi trezie. În această stare există senzaţia de plutire, senzaţie eliberatoare de pace, dispar fricile, se găsesc idei noi şi creative. Este folosită de psiho-terapeuţi pentru tratarea stresului la pacienţi.

Starea δ (delta) cu frecvenţe între 0,1-4 Hz este naturală şi normală la fetus şi la bebeluşii până la un an. Este starea cea mai apropiată de momentul somnului, sau chiar a somnului profund fără vise şi a minţii inconştiente. În această stare se întâmplă magia creierului. Receptivitatea este crescută, aici este învăţarea supremă, se învaţă uşor noi limbi străine. Se dezvoltă intuiţia. Este starea în care au loc viziunile şi vedeniile sfinţilor.

Este starea care acţionează ca o formă de radar prin care este căutată informaţia, persoana ajungând să înţeleagă la cel mai profund nivel lucruri pe care nu le putem înţelege prin procesul gândirii raţionale.” http://www.electro-terapie.ro/index.php/2-uncategorised/166-frecvente-specifice-cerebrale

La adulţi se poate face re-programarea comportamentelor de către psiho-terapeuţi.

http://www.armonieinsuflet.ro/sufletul-si-frecventele-cerebrale/

http://healing.ro/undele-cerebrale/

http://terapiepentrusuflet.com/frecvente-de-unda/

Luând în considerare cele de mai sus, sintetizate de pe diferite site-uri, eu înţeleg că un copil învaţă inconştient tot ce face mama în timpul sarcinii şi în primul an de viaţă. Toate aceste informaţii trec sub formă de coduri în structura ADN-ului său, iar atunci când are nevoie de acele informaţii, le decodează foarte uşor.
Deci dacă pe timpul sarcinii şi a primului an de viaţă, mama şi tata lucrează şi folosesc calculatorul, copilul învaţă în mod inconştient şi codat să îl folosească şi primeşte această informaţie aproape în flux continuu şi repetat. Iar atunci când copiii ajung în faţa calculatorului, ştiu ce să facă, pentru că deţin deja informaţia.

SUGESTII

Deci, dacă vrei să ai copii cum erai tu pe când erai ca ei, iată ce îţi sugerez.

Din momentul în care rămâi însărcinată, renunţă la tot confortul tău, la televizor, la calculator, la telefon etc. şi mergi să locuieşti în casa bunicii. Da, în casa aia de lut şi fără energie electrică. Să te duci la culcare odată cu găinile pentru că nu-ţi dă mâna să cumperi şi să consumi lumânări aiurea. Să dormi pe saltea de paie. Pentru că nu ai frigider, va trebui să găteşti în fiecare zi la soba de la bucătăria de vară chiar dacă afară sunt 35+° C. Să accepţi să ţi se aşeze musca pe legumele proaspăt spălate şi tocate pe care trebuie să le pui în mâncare. Iar când te pui la umbră să te odihneşti, să-ţi faci vânt şi să te baţi de muscă cu o rămurică de nuc, sau de tei, sau… de orice fel de copac ai prin ogradă.

Şi dacă tu eşti dispusă să trăieşti viaţa pe care au trăit-o părinţii tăi şi să fii cai ei, apoi poţi fi sigură că şi copilul tău va ieşi afară să se joace pentru că se va plictisi să se zgâiască toată ziua la patru pereţi goi. Aşa cum ai făcut şi tu. Îşi va face păpuşi de cârpe, aşa cum ţi-ai făcut şi tu. Îşi va construi singur cărucioare de sârmă îndoită cum ţi-ai construit şi tu. Şi va alerga toată ziua desculţ pe uliţa satului fără să simtă că pietricele îi intră în tălpi, aşa cum ai alergat şi tu. Se va căţăra prin toţi copacii ca o pisică, va sări în sus şi în jos, se va tăvăli prin praf şi noroi aşa cum ai făcut şi tu. Se va zgârâia pe mâini şi pe picioare şi pe faţă, îşi va juli coatele şi genunchii şi va curge şi ceva sânge şi ceva lacrimi. Când vine iarna va fi foarte fericit să meargă să se dea cu sania, chiar dacă sania nu e decât o bucată de ceolofan. Si nu se va teme nimeni că se răneşte copilul pentru că nu a văzut ştiri cu copii care nu ştiu ce păţesc la derdeluş sau la locul de joacă. În final, copilul tău va fi fericit că şi-a trăit copilăria şi tot aşa vei fi şi tu că i-ai oferit copilului această şansă de a câştiga sau pierde, de a se lovi cu propriul lui cap de unele necazuri şi astea toate l-au întărit.

Dar dacă tu nu eşti dispusă să renunţi la confortul pe care ţi l-ai creat, nu da vina pe copii că nu sunt cum ai fost tu, că nu e vina lor.
Ei doar au învăţat inconştient să se adapteze din mers la toate condiţiile şi confortul pe care i le-ai creat tu.

COPIII ŞI JOACA

Apropo de joacă. Pe când eram copii, ieşeam şi ne jucam cât era ziua de lungă, atât timp cât părinţii erau la lucru şi îşi vedeau de viaţa lor. Când părinţii ajungeau acasă, mergeam şi noi spre casă, că ni se făcea foame. Părinţii nu ne purtau de grijă toată ziua, noi ne jucam liberi şi cum aveam chef. Ne mai şi accidentam, dar părinţii ne dojeneau cu: „Ei, aşa-ţi trebuie dacă…”. Îmi amintesc de o întâmplare imediat după ce am învăţat să merg pe bicicletă. Părinţii erau plecaţi la lucru, iar eu şi sora mea ne-am luat la ceartă care să meargă să cumpere pâine. Ea a zis că ei i-au spus părinţii să se ducă, iar eu voiam să mă duc, ca să mă arăt că ştiu să merg pe bicicletă. Şi ne-am luat la întrecere. Ea a luat-o la sănătoasa într-o alergare şi eu din urma ei nu am reuşit să a ajung din urmă cu bicicleta. Şi când să ajung la brutărie, pentru că aveam viteză, m-am dezechilibrat şi am căzut într-o tufă de trandafiri. M-am umplut de sânge la coate şi genunchi şi nu-mi amintesc să fi spus apoi acasă cum m-am rănit, de teamă să nu mai primesc şi vreo mamă de bătaie. Dar în momentul de faţă pentru mine este o amintire de nepreţuit, legat de cum mă jucam.

Dar în prezent, copiii ies la joacă, doar când sunt părinţii disponibili ca să-i însoţească. Asta pentru că au auzit tot felul de năzdrăvănii exagerate la ştirile pe care le urmăresc. Iar când îi însoţesc, părinţii au grijă să le spună: „Joacă-te frumos, ai grijă să nu cazi, să nu te răneşti, să nu… să nu”. Pentru că tot pun accent pe ce SĂ NU FACĂ copiii, exact aia se întâmplă şi copii, aleargă, cad, se zgârâie, se julesc etc. Apoi părinţii strigă la ei, cu voci şi tonalităţi imposibile, „Ce ţi-am spus eu să te joci frumos şi să nu alergi şi să nu …”. iar în final copiii, nu ştiu ce-i doare mai tare, zgârâietura sau tonalitatea părintelui.
Cât timp nu-l laşi să cadă, comiţi o „crimă” împotriva propriului copil, pentru că după părerea ta îl opreşti să nu cadă. Dar de fapt, îl opreşti să se dezvolte. Odată cu căderea, copilul găseşte şi puterea de a se ridica şi dacă nu poate sau nu ştie, ăsta este rolul tău, să-l ajuţi şi să-l înveţi să se ridice, dar să-şi înveţe lecţiile vieţii, nu să-l opreşti să cadă.

Şi parcă n-ar fi suficient că strigă la ei proprii părinţi. Dar pentru că numărul persoanelor vârstnice este mai mare decât cel al copiilor şi pentru că cei vârstnici sunt foarte sensibili la strigătele copiilor care se joacă, aceştia fac observaţii că ei nu se pot odihni din cauza copiilor care se joacă în faţa blocului.
Ba chiar într-o zi, trecând pe stradă am fost surprinsă să aud o doamnă care locuia într-un cămin cum îi spunea unui copil care se juca pe acolo: ”du-te şi te joacă în faţa blocului tău”. Dar ce ea şi-a cumpărat tot blocul? Atât timp cât locuieşte într-un cămin sau într-un apartament, trotuarul din faţa căminului sau blocului aparţin Primăriei, e spaţiu public. Şi are voie să treacă şi să se joace oricine. Numai dacă eşti proprietarul întregului bloc şi al trotuarului din faţă poţi pune o placă cu : ”Trecerea şi joaca interzise. Proprietate privată”.
După modul în care se comportă, copiii de azi se simt vinovaţi că sunt copiii sau că vor să se joace şi să-şi trăiască copilăria. Tot ce-şi doresc este să crească cât mai repede (probabil ca să le arate el celor bătrâni ce pot).

DUMNEZEU A DEVENIT VINOVAT

Un alt aspect care îşi pune serios amprenta asupra copiilor este dat de numărul de copii din familie. Pe vremea noastră, majoritatea familiilor aveau 3 sau 4 sau poate 10 copiii. Părinţii îşi vedeau de viaţa lor şi de activităţile lor şi nu-şi consumau timpul şi energia cu fiecare copil în parte. Îi mai lăsau unul în grija altuia mai ales după ce mai creşteau. Dacă se întâmpla vreun accident, vreo tragedie ca să piardă vreounul dintre copii, bineînţeles că sufereau. Orice părinte suferă sa-şi piardă copiii, dar se mângâiau cu ceilalţi care rămâneau şi îi auzeai spunând „Aşa a vrut Dumnezeu”, având înţelesul că Dumnezeu este Creatorul, este Stăpânul vieţii şi aşa a fost voia Lui.
Dar în zilele actuale, când în familie sunt unul sau doi copii, toată energia părinţilor se canalizează către ei prin grijă. Copilul a devenit „boţul de aur” al familiei şi dacă se întâmplă ceva, îi auzi spunând: „De ce Doamne? Ce-ai cu mine? Cu ce-am greşit?” De parcă Dumnezeu este răzbunător şi ei au dreptul să-L tragă la răspundere.

Ce legătură are acest punct cu copiii de azi? Aici e vorba de atitudinea părinţilor care imprimă comportamente diferite copiilor lor.

Pentru că părinţii au un rol foarte protector faţă de copiii lor, îi face să devină „handicapaţi” pentru că ei nu mai sunt capabili să înfrunte situaţiile vieţii şi aşteaptă să lupte părinţii lor pentru ei. Iar asta este o „crimă” împotriva copiilor.

Dar pentru că trebuie găsit un ţap ispăşitor, şi pentru că e greu să recunoşti că eşti vinovat de modul în care se poartă copilul tău în prezent, trebuie să spui că s-au schimbat copiii, sau că Dumnezeu e vinovat.

În concluzie, copiii de azi nu mai sunt copiii care am fost noi pentru că:

  •   ne-am obişnuit cu un ritm de viaţă rapid şi ne vine foarte greu să încetinim şi să dăm în mintea copiilor,
  • s-au schimbat complet mediul, confortul şi stilul de viaţă în care copilul vine pe lume,
  •  s-au diversificat rolurile parentale. Ambii părinţi au grijă de copii
  •  a crescut imens cantitatea şi a scăzut calitatea informaţiei pe care o primeşte copilul în primul an de viaţă,
  •  copilul a găsit alte jucării mult mai inteligente cu care să se joace,
  •  nu i se mai permite să se joace cum ne jucam noi şi să-şi trăiască copilăria
  •  atitudinea părinţilor s-a schimbat radical faţă de propria persoană, faţă de copiii, faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu.

*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

TU POŢI SĂ VEZI VEVERIŢA?

veverita

 

Într-o maşină, o familie a plecat în călătorie în vacanţă. La volan conduce cu atenţie tata, alături de el, mama e puţin îngândurată. Priveşte peisajul fără să vadă prea multe. În spate, copii admiră peisajul şi sunt fericiţi. Trecând printr-o pădure, unul din copii strigă tare, entuziasmat: Uite o veveriţă! Mama întoarce capul în direcţia arătată şi vede… pe geamul maşinii un strop mare de noroi. Mai priveşte odată şi vede mai mulţi stropi de noroi. Se gândeşte: Vai ce maşină murdară avem! Copilul este pe mai departe entuziasmat că a văzut o veveriţă, dar ea, e chiar supărată nu numai că nu a văzut veveriţa, dar şi că a văzut cât e de „murdară” maşina.

ACELEAŞI CIRCUMSTANŢE, PERSPECTIVE DIFERITE

Alteori se întâmplă ca din două persoane care călătoresc una să vadă florile, alta să vadă buruienile de pe marginea drumului.
Una vede cerul senin şi vremea frumoasă, alta vede că e prea cald.
Uneia îi place că plouă şi se bucură, altă persoană va considera că e vreme îngrozitoare.

Şi mie personal mi s-a întâmplat în timp ce călătoream să nu reuşesc să văd peisajul pe unde treceam pentru că minute bune am făcut analiza unor stropi de noroi de pe geamul autobuzului cu care călătoream. Şi m-am gândit: Uite aşa ratează oamenii nişte oportunităţi în viaţă, deşi le-au aşteptat toată viaţa. Pentru că atunci când a apărut oportunitatea, nu erau condiţiile perfecte. S-au împiedicat de un obstacol minor şi n-au mai putut să vadă frumuseţea obiectivului.
Şi ştii de ce? Pentru că obstacolul este înaintea obiectivului. Dacă ar fi invers, toată lumea ar ajunge la obiective, apoi ar mai vedea dacă mai trec şi de obstacole.
Dar aşa, cei mai mulţi renunţă la obiectivele pe care le au pentru că au întâmpinat unul sau câteva obstacole sau au realizat că obiectivul nu e perfect. Ei n-au înţeles că în viaţă nimic nu se obţine fără efort.

VIAŢA NU E PERFECTĂ

Viaţa noastră pe pământ nu e perfectă. Nimeni nu e perfect.
Există glume care circulă pe internet sub forma unor caricaturi. O femeie care aşteaptă să apară în viaţa ei bărbatul perfect, aşteaptă până ajunge să arate ca renumita doamnă cu coasa. La fel şi un bărbat care aşteaptă femeia perfectă.

asteptand barbatul perfect

asteptand femeia perfecta

Nu e nimeni perfect. Dacă greşeşti, nu te certa prea tare. Învaţă ceva din greşeala respectivă, dar nu te condamna.

Alţii se plâng că ceilalţi nu sunt perfecţi (aşa ca ei).
Îmi aduc aminte că în 1998, ascultam predicile regretatului IPS Bartolomeu Anania în Catedrala din Cluj şi ne spunea că atât timp cât trăim pe pământ va convieţui şi grâul şi neghina împreună. Şi mielul şi lupul. Vor fi oameni buni şi oameni răi. Trebuie să învăţăm să ne acceptăm unii pe alţii. Doar în Rai există perfecţiune şi ascensiune (după cum spune Sf. Ap. Pavel că vor merge din putere în putere). În viaţa pământească lucrurile nu pot fi perfecte şi nici în creştere continuă. Vor fi permanent urcuşuri şi coborâşuri. Trebuie să le acceptăm şi să învăţăm din toate.

AŞTEPTÂND O OPORTUNITATE

Mulţi oameni aşteaptă o şansă să schimbe ceva în viaţa lor. Iar atunci când şansa se iveşte, îi găsesc cusururi şi o îndepărtează. Încep să se gândească la ce s-ar întâmpla dacă… (ar cădea drobul de sare). Aşa că o alungă spunând că nu este ceea ce caută. Apoi se plâng că viaţa nu e dreaptă.

Şi eu am făcut la fel. Am îndepărtat de la mine multe oportunităţi, poate pentru că nu ştiam că sunt în căutare de ceva. Dar cu mine viaţa a fost mai îngăduitoare. Poate pentru că Dumnezeu mă iubeşte. Aşa că mi s-au mai oferit şi alte şanse.

Numai că am auzit multe persoane spunând că, lor viaţa nu le-a mai oferit altă şansă în afară de cea pe care au acceptat-o. Aşa că sunt fericiţi că indiferent câte imperfecţiuni avea, au acceptat-o. Şi nu le părea rău. Dar sunt şi alţii care au ratat şansa oferită şi alta nu s-a mai ivit. Apoi regretă.

Îmi aduc aminte de versurile unui cântec (Winter in July) cântat de Sarah Brightman:
Poate nu ştim motivul pentru care
Ne-am născut în această lume
Unde omul doar trăieşte şi moare
Şi POVESTEA LUI NESPUSĂ RĂMÂNE”.

Cei care au văzut oportunitatea care li s-a ivit şi au acceptat-o, şi-au depăşit toate acele obstacole (toţi acei stropi de noroi) şi au reuşit să-şi schimbe viaţa. Şi ne spun nouă celorlalţi povestea vieţii lor, ca şi noi să ne inspirăm şi să ne depăşim toate barierele vizibile şi invizibile.
Dar cei care au respins oportunitatea, nu mai au cui să-şi spună povestea vieţii. Ei nu inspiră pe nimeni. Doar trăiesc şi mor. Şi sunt nefericiţi toată viaţa.
Tu poţi să vezi veveriţa?
*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber