DE CE NU E BINE SĂ SPUI „VREAU SĂ SLĂBESC”?

27 octombrie 201524 septembrie 2017 Fanica Rarinca Lasă un comentariu

„În vreme ce conştientul ia toate deciziile, subconştientul face toate pregătirile. Conştientul pregăteşte CE iar subconştientul află CUM.”

Jack Canfield şi Mark Victor Hansen (Îndrăzneşte să câştigi) Citește mai mult

AUTOINVINUIREA

7 octombrie 201424 septembrie 2017 Fanica Rarinca Lasă un comentariu

Săptămâna trecută am citit un articol pe blogul entuziasm.ro numit Nimic.

M-am regăsit în acest articol. Pentru că într-adevăr şi eu am deseori obiceiul să-mi stabilesc scopuri. Pe care nu le ating întotdeauna pentru că uneori sunt prea multe faţă de câte aş putea să fac. Sau, pentru că nu stăpânesc tehnici de gestionare a timpului şi a productivităţii, foarte rar le ating pe toate. Sau uneori sunt pur şi simplu leneşă şi sar peste trecerea la fapte şi la atingerea obiectivelor, mai ales dacă e weekend. Uneori sunt doar planificate şi uitate acolo pe lista de lucruri de făcut. Sau dorind să fac cât mai multe, fac multitasking şi mă defocusez repede. Sau pur şi simplu dintr-o dată îmi sare cheful de muncă şi deschid televizorul să mă uit la un film sau două sau trei în aceeaşi zi.

Dar acest articol şi mai ales paragraful următor mi-au dat de gândit şi m-au făcut să mă gândesc la o idee de articol:

„Dacă ești o fire mai leneșă, poți să râzi și să spui “Aaaa, păi n-am făcut nimic de o săptămâna.” Dar nu la asta mă refer. În săptămâna aia în care tu ai impresia că ai fost o putoare mare, ai muncit din greu: învinovățindu-te.” (Raluca Mureşan entuziasm.ro)

CUM O IDENTIFICI?

Inclin să cred că ţi s-a întâmplat şi ţie să te cerţi pentru diferite lucruri. Evident, vorbeşti cu tine la persoana a doua singular ca şi când persoana pe care o cerţi se află în faţa ta şi nu în interiorul tău. Iată cam cum sună în cazul meu:

Acum, pentru că vorbim de autoînvinuire hai să dau exemple pe acest aspect.

„Iar ai mâncat prea mult…!”

„Nu te poţi controla! Să mănânci doar o bucăţică de … ceva dulce şi să laşi restul pe a doua zi.”

„Vai ce greşeală ai putut să faci!”

„Parcă ţi-ai propus să faci, cutare lucru…”

„Oh, am uitat asta!”

„Dacă aş fi făcut X … aş fi ajuns, aş fi atins… aş fi reuşit Y.”

„Dacă m-aş fi trezit la ora 7 aş fi făcut… aş fi reuşit să fac tot ce mi-am propus.”

„Dacă n-aş fi pierdut din vedere cutare, aş fi abordat XYZ şi aş fi făcut… ţărna praf.”

Bineînţeles că atunci când vorbeşti cu tine, nu doar te învinuieşti, ci te mai şi faci în fel şi chip. Exemplu, „Vai, Fănica, ce împiedicată eşti!” atunci când greşesc sau mă împiedic.

„Ce neatentă poţi fi!” „Niciodată nu faci lucrurile cum trebuie!”, „Nu eşti în stare de atâta lucru…” dar despre modul în care te apostrofezi atunci când greşeşti discutăm altă dată.

CE EFECTE ARE ASUPRA TA?

Te opreşte să te bucuri

Incepi să nu te mai bucuri de ceea ce ai sau de ce ai realizat. Pentru că nu îţi mai dai seama ce ai. Nu mai vezi ce ai făcut. Tot ce nu ai făcut te orbeşte să vezi ce ai făcut. Şi dacă nu le mai vezi, nu le mai apreciezi şi evident, nu te mai poţi bucura de ele. Nu mai poţi auzi cuvinte de laudă pentru ceea ce ai făcut bine. Nu mai poţi simţi bucurie, când ai o voce sau un consiliu de voci în mintea ta, care te face să te simţi albie de porci.

Îţi sabotează încrederea în tine

Dacă te străduieşti să îţi creşti încrederea în tine, să ştii că aceste cuvinte te sabotează fără ca măcar să realizezi. Te face să şchiopătezi. Cu cât te auto-învinuieşti, cu atât scade părerea ta despre tine şi evident scad şi rezultatele. Cu cât îţi scad rezultatele, cu atât tinzi să te învinuieşti mai tare şi să îţi sabotezi încrederea în tine şi din nou rezultatele. Parcă ar fi o spirală, o gaură neagră din care aproape că nu mai poţi ieşi.

Te opreşte să progresezi. Te limitează.

Pe măsură ce te învinuieşti începi să îţi formezi convingeri limitative despre tine şi potenţialul tău. Convingeri care şi mai mult te trag în jos şi îţi sabotează şi munca şi eficienţa şi rezultatele.

Nu poţi fi recunoscător

Aşa cum spuneam mai sus, pe măsură ce te auto-învinuieşti, nu te mai poţi bucura de ceea ce ai. Că nu le mai vezi. Şi atunci cum ai putea să fii recunoscător? Îţi vine cam greu să fii recunoscător pentru lucruri pe care le consideri negativesau pentru lipsurile pe care le sesizezi.

Atragi alte lucruri/ evenimente negative

Să te învinuieşti la fiecare pas pentru nereuşite e la fel de toxic cu situaţiile în care dai vina pe alţii. Te face să gândeşti negativ despre singura persoană pe care trebuie să o apreciezi cel mai mult. Şi cu care petreci cel mai mult timp.

Napoleon Hill spunea: „Individul cu o atitudine mentală negativă atrage necazurile aşa cum un magnet atrage pilitura de fier.”

Există o lege a atracţiei universale care spune că lucrurile pe care te concentrezi, cresc. Dacă tu te concentrezi pe părţile tale negative, pe lenea ta, pe slăbiciunile tale, atragi şi mai mult astfel de situaţii.

SOLUŢII

Felicită-te atunci când ţi-ai atins ce ţi-ai propus. Sărbătoreşte! Recompensează-te!

Nu aştepta să te felicite altcineva. Dacă tu te învinuieşti, nimeni n-o să te felicite. Fă-o tu primul.

Niciodată n-o să reuşeşti să faci tot ce ţi-ai propus, decât dacă nu ţi-ai propus nimic. De ce să vezi ce n-ai făcut când poţi foarte bine să vezi ce ai făcut?

Sărbătoreşte!

Când spun să sărbătoreşti nu înţelege că zilnic trebuie să ieşi la o bere cu prietenii pentru că ţi-ai atins obiectivele.

Dar, poţi să te aplauzi.

Singur.

Sau imaginează-ţi că în faţa ta se află un alt EU care îţi întinde mâna şi te felicită.

Oferă-ţi o bătaie prietenească pe umăr atunci când ai atins ce ţi-ai prpus.

Ţi-a reuşit o prăjitură? Poţi să te feliciţi toată ziua.

Ai reuşit să faci curăţenie? Felictă-te!

Sau odată pe lună poţi să te recompensezi sau te sărbătoreşti în limite decente.

În felul ăsta transmiţi creierului tău să facă mai des ce îşi propune, ca să sărbătoreşti mai des.

Şi cu cât te feliciţi mai des şi te recompensezi mai des, cu atât va creşte şi eficienţa ta. Chiar dacă nu devii perfect peste noapte, bucură-te de fiecare pas.

Acceptă-te aşa cum eşti

Nu e nimeni perfect. Nici eu şi nici tu.

Toată lumea are şi calităţi şi defecte. Vezi-ţi mai întâi calităţile şi lucrează zi de zi să le faci şi mai vizibile şi mai strălucitoare.

Pe măsură ce începi să îţi admiri calităţile s-ar putea să nu mai vezi defectele.

E un alt efect de orbire, dar cu efecte pozitive. Şi lucrează în favoarea ta şi a celor din jur.

În loc să tot pui etichete pe tine şi să te critici pentru tot ce nu reuşeşti ca lumea sau deloc, mai bine gândeşte că DUMNEZEU TE IUBEŞTE ŞI TE ACCEPTĂ AŞA CUM EŞTI!

Îmi place povestea pe care o transmite Max Lucado, numită Eşti special (You are special) .

„In această poveste e vorba de un sat de wimiks, făcuţi din lemn de către un sculptor Eli, care are atelierul de lucru pe deal aproape de sat.

Tot ceea ce fac aceşti Wimiks de dimineaţă până seara, este să îşi pună unii altora steluţe aurii sau buline gri.

Dacă cineva întâlneşte un wimik cu lemnul fin şi vopseaua frumoasă, îi pune o steluţă aurie. Dacă cineva se pricepe să sară, să facă giumbucluşuri, să care cutii mari şi grele, primeşte o stea aurie.

Şi de câte ori primeşte o stea aurie, acel wimik se simte foarte bine şi devine şi mai motivat să mai încerce ceva ca să primească tot mai multe stele.

Dar dacă cineva are lemnul zgârâiat, vopseaua căzută, sau cade, primeşte o bulină gri. Şi nu se simte mai bine.

Un astfel de wimik era Puncinello. Era plin de buline gri că nu-i mai venea să iasă din casă. Încercase să sară şi căzuse. Şi ceilalţi wimik i-au dat buline gri. A încercat să le explice de ce a căzut dar dădea nişte explicaţii patetice şi a primit alte buline gri. Atunci când a căzut şi-a zgârâiat lemnul i i-a căzut vopseaua şi a primit alte buline gri. uneori primea buline gri, fără niciun motiv, doar pentru că mai avea şi altele.

Aşa că se simţea tare deprimat.

Dar într-o zi s-a întâlnit cu o wimikă şi aceasta nu avea nici steluţe aurii, nici buline gri.

Încercaseră alţii să pună steluţe pe ea, pentru că li se părea o calitate că nu are buline gri, dar steluţele cădeau şi nu se lipeau de ea. Alţii, au încercat să lipească pe ea buline pentru că era lipsită de steluţe. Dar nici acestea nu se lipeau.

Şi Puncinello şi-a spus:

-Uite aşa aş vrea să fiu şi eu. Să nu se lipească de mine nicio bulină sau stea.

Aşa că a întrebat-o:

-Bună! Cum faci tu de nu se lipeşte de tine nicio steluţă sau bulină?

-Păi, eu nu le dau importanţă. În schimb merg o oră pe zi să petrec în atelierul lui Eli

-Cine este Eli?

-Oh! Este sculptorul care ne-a creat şi ne-a adus la viaţă. Poate ar fi bine să te duci şi tu să vorbeşti cu el.

-Dar o să vrea să vorbească cu mine? Dar ea nu l-a mai auzit. plecase.

Puncinello, a sta, s-a gândit, a urmărit cum alţi wimiks continuau să pună steluţe sau buline şi s-a hotărât să meargă să vorbească cu Eli.

A intrat în atelierul lui şi s-a speriat. A făcut paşi să plece, dar a auzit o voce:

-Puncinello! Puncinello! Hai, vino!

-Ştii cum mă cheamă? întrebă Puncinello.

-Sigur că ştiu. Doar eu te-am făcut, îi răspunse Eli. Oho! Văd că ai supărat ceva wimiks! Ţi-au pus o grămadă de buline.

-Da’ nu e vina mea! Ştii chiar m-am străduit din greu! încercă Puncinello să se dezvinovăţească.

-Lasă, nu e nevoie să-mi dai explicaţii. Cine sunt acei wimiks ca dă dea buline sau steluţe unii altora? Sunt doar wimiks ca şi tine. e mai important ce cred eu despre tine. Iar eu cred că eşti special!

-Eu? Special? Da nu ştiu să fac nimic!

-Tu eşti special pentru că eu te-am creat! Şi eu nu greşesc! Te invit să mai vii pe la mine să mai stăm de vorbă şi în timp n-o să mai ai atât de multe buline.

-De aceea am venit. M-am întâlnit cu o altă wimikă şi nu avea nicio bulină sau steluţă.

-Ştiu. Eu am trimis-o la tine. Îţi promit că dacă vii să mă vezi zilnic, o să scapi de toate aceste buline.

-Dar, cum?

-Va lua ceva timp, dar trebuie să ai încredere în mine. Pentru mine eşti o persoană valoroasă. Acele steluţe sau buline se lipesc de wimiks pentru că au importanţă pentru ei. dar dacă o să continui să vii pe la atelierul meu, o să înţelegi că pentru mine contezi şi eşti special. Şi cu timpul, vei scăpa de acele buline sau steluţe. Pentru că vei ajunge să apreciezi mai mult decât ce spun ceilalţi.

Puncinello se ridică să plece.

-Mai vino şi mâine şi ţine minte, Pentru mine eşti special!

-Cred că a vorbit serios, se gândi Puncinello şi în acel moment, o bulină se desprinse şi căzu.”

Găseşti povestea pe youtube la adresa: https://www.youtube.com/watch?v=15QuHygLwFU

Concentrează-te pe părţile pozitive.

Analizează-ţi punctele forte.

Scrie-le zilnic până devin convingeri că ai mai multe puncte forte decât motive de autoînvinuire. Lucrează la punctele tale forte şi amplifică-le.

Legea atracţiei universale spune că pe tot ceea ce te concentrezi, creşte.

Analizează-ţi progresele.

Stabileşte-ţi nişte instrumente de măsură şi verificare prin care poţi să ştii dacă ţi-ai atins scopurile.

Fă o listă de sarcini lunare, apoi, detaliază-o săptămânal şi zilnic.

La sfârşitul fiecărei zile bifează toate lucrurile pe care le-ai făcut.

Acum vreo două luni citeam pe facebook o postare a unui blog scris în engleză cu „zece lucruri pe care să le faci zilnic ca să devii mai înţelept”.

Printre acele zece lucruri era scris, „la sfârşitul zilei fă o listă cu toate lucrurile făcute, săvârşite”.

Şi crede-mă că de atunci, zilnic fac o listă de sarcini dimineaţa, o verific constant pe timpul zilei, iar seara înainte de culcare bifez tot ce am făcut.

Atunci când lucrurile importante au fost atinse, merg la culcare cu un sentiment de împlinire. Cu bucurie.

În afară de asta, ajută şi la creşterea încrederii în sine şi auto-aprecierii.

Bucură-te de ceea ce ai! Fii recunoscător!

Fă o listă cu ce ai şi ce poţi.

Ce calităţi şi abilităţi ai.

Ce resurse ai (resurse financiare, resurse umane – prieteni, resurse tehnologice, resurse energetice etc). Fii recunoscător pentru tot ceea ce ai şi ce poţi să faci. Sunt alte persoane care nu au şi nu pot face ca tine.

Învaţă lecţia. În loc de „ah, dacă aş fi…” poţi folosi „data viitoare voi…”

In cartea „Spune pot si vei putea”, autorul Norman Vincent Peale are un subcapitol numit „înlocuieşte dacă aş cu data viitoare” şi face următoarea sugestie.

Atunci când foloseşti expresia „dacă aş fi…” de cele mai multe ori se referă la regretul pentru anumite acţiuni din trecut.

Iar trecutul, e istorie. Nu-l mai putem schimba.

Aşa că nu te ajută prea mult să te gândeşti la ce s-ar fi întâmplat „dacă…”.

Dar poţi să te gândeşti, să te întrebi ce lecţie se desprinde din ce s-a întâmplat.

Apoi reformulează şi spune „data viitoare voi”.

Te ajută mai mult. Pentru că odată ce ai învăţat lecţia, ai luat decizia ce să schimbi în viitor atunci când mai apare situaţia respectivă sau una asemănătoare.

Daca esti interesat de mai multe strategii ca sa combati autoinvinuirea te invit la un seminar gratuit la Galati. Detalii pe link.

Pana pe data de 10 februarie ai reducere 30% la cartea Elibereaza-te de ranile trecutului si redescopera fericirea!

In carte afli de unde se naste acest obicei de a te invinui constant si o strategie eficienta si simpla prin care poti sa o invingi pentru totdeauna, ca sa te eliberezi de ea.

Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.

Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.

PUTEREA LEULUI

2 septembrie 201424 septembrie 2017 Fanica Rarinca 1 Comentariu

PUTEREA LEULUI

(Obiceiuri mici şi zilnice care îţi schimbă viaţa III)

In acest articol nu este vorba de leul din savană, regele animalelor. Nu. Este vorba de leul românesc, cel pe care îl folosim zilnic la cumpărături.

Ce poţi să cumperi în prezent cu un leu? Să vedem:

– o pâine

– unul sau doi covrigi

– o îngheţată wafe

– 10 bomboane

– două sau trei eugenii (depinde şi de unde le cumperi)

– un corn cu ciocolată de la patiserii

– o banană

– două-sau trei mere (de alea româneşti la 2,5 lei kg)

– un iaurt

– două ouă

– o brichetă sau o duzină de chibrituri

– o pungă de pufuleţi

– alte câteva mărunţişuri

La salariile pe care le avem aici în România şi la preţurile care sunt la produsele de cumpărat de cele mai multe ori rămânem fără bani la câteva zile de la salariu. Sau, mă rog, fără bani pentru alte lucruri. Asta pentru că, de cele mai multe ori alegem să-i plătim pe alţii înaintea noastră.

Primii noştri bani din salariu se duc la stat, chiar înainte să-i vedem în mână. Se duc sub formă de impozit, contribuţii pentru sănătate, pentru pensii etc. Asta înseamnă că înainte ca tu să beneficiezi de bani, plăteşti mai întâi la stat.

Apoi, evident rate şi facturi. Adică, iar, înainte să te plăteşti pe tine, să te bucuri de banii primiţi, banii de pe munca ta, se duc la diferiţi agenţi de furnizare a unor produse sau servicii.

Ce rămâne se duce pe mâncare şi eventual pe îmbrăcăminte sau încălţăminte sau alte produse.

Asta înseamnă că TU BENEFICIEZI ABIA LA URMĂ DE BANII DIN MUNCA TA.

Iar dacă nu mai scapi de datorii, nici măcar nu mai beneficiezi de ei.

Robert Kiyosaki ne pune că prin toate ratele nu suntem altceva decât nişte sclavi la companiile de la care am luat produse sau servicii pe credit.

Ce ne sfătuiesc marii finanţişti ai lumii, prin cărţile pe care ni le pun la dispoziţie? Să ne plătim mai întâi pe noi. Adică să facem ceva economii.

ECONOMIILE

S-ar putea să spui că tu nu poţi să pui bani deoparte, oricât ai încerca. Îţi spun eu, că dacă ai credite şi ai de achitat rate lunare, nu e vorba de faptul că nu poţi ci, de faptul că nu ţi-ai propus cu adevărat. Adică e o problemă de voinţă, nu de putere.

Există expresia că dacă vrei să ieşi din casă, cheltui bani. Vreau să-ţi spun că sistemele de plăţi au evoluat atât de mult, că nici nu mai e nevoie să ieşi din casă ca să cheltui bani.

Dar ce-ai zice de economii? Ce ai zice dacă ai economisi UN LEU PE ZI ÎN FIECARE ZI?

E prea complicat pentru tine?

Gândeşte-te că ce faci în fiecare zi devine obicei şi apoi tipar de existenţă. Îţi intră atât de mult în obişnuinţă şi în felul de a fi, că nu te mai poţi lăsa de obicei. Şi nici nu-ţi mai dai seama când faci sau ce faci.

Dacă pui deoparte un leu pe zi, într-un an de zile economiseşti 365 de lei.

Ce poţi să cumperi cu 365 de lei în prezent?

Dacă eşti mamă, ai tendinţa să te „sacrifici” şi să nu-ţi mai cumperi anumite lucruri pentru că au prioritate copiii. Aşa că dacă pui pentru tine zilnic un leu într-un plic, sau într-o cutie sau poate într-un borcan, într-un an economiseşti 365 de lei. În perioada în care sunt reduceri în magazine, poţi să mergi şi să îţi cumperi pentru tine, tot ceea ce nu-ţi permiţi în general. Un costum de haine, sau poate o pereche de pantofi sau altceva ce îţi doreşti foarte mult.
Un bilet de participare la un seminar de dezvoltare personală. Evident, ştiu multe persoane care spun că ar dori să se dezvolte personal, dar când aud că biletele de participare la aceste seminarii costă, spun că nu au bani. Nicio problemă. Pune un leu pe zi într-un borcan şi vei avea bani.
E posibil să se ivească o oportunitate de afaceri, de investiţii care să ajungă la o sumă apropiată. Ce te faci dacă nu ai nimic pus deoparte? Nu-i aşa că ratezi oportunitatea? Apoi dai vina pe criză sau pe alţii.
Rechizitele şi cărţile necesare unui copil la începerea anului şcolar. Pe moment, habar n-am cât îl ajunge pe un părinte să îşi echipeze copilul pentru şcoală. Dar dacă ne gândim că are nevoie de ghiozdan, caiete de toate tipurile, creioane colorate, penar, pixuri sau stilouri noi, plus uniformă, încălţări, s-ar putea ca cei 365 de lei să nu-i ajungă pentru un copil. Dar să spunem că în general cam atât costă. Dacă ai un copil, poţi să economiseşti un leu pe zi, dacă ai mai mulţi copii, poţi să economiseşti câte un leu de fiecare. Etc.

Dacă ai un venit aşa de mic, că nu-ţi permiţi să pui deoparte un leu pe zi, încearcă măcar cu 0,5 lei pe zi. într-un an de zile economiseşti 182,5 lei. Tot e ceva. Cu siguranţă este mult mai mult decât nimic.

Dacă faci parte din categoria de oameni cu venit peste 1000 de euro lunar, s-ar putea să nu ţi se potrivească această idee de a economisi un leu pe zi. Vezi dacă nu cumva ţi se potrivesc ideile de mai jos.

CATEGORII DE ECONOMISIRI

T. Harv Ecker în cartea lui, Secretele minţii de milionar ne dă câteva exemple de economisiri.

10% din venitul lunar.

De fapt, finaţiştii lumii ne spun că e bine să punem deoparte:

10% pentru economii,
10% pentru distracţii,
10% fond pentru caritate,
10% pentru educaţie şi dezvoltare personală,
10% pentru investiţii (care să aducă profit).

Şi că ar trebui să ne descurcăm cu doar 50% din venit. Pentru mine n-a funcţionat chiar aşa. Dar cu economisirea a 10% din venit, am reuşit. Poate nu mereu.

Ce ne învaţă aceşti finanţişti? Ca fondul de economii, să-l numim ECONOMII, şi nu bani albi pentru zile negre. Motivul? DACĂ TE AŞTEPŢI LA ZILE NEGRE, LE VEI AVEA. Aşa că pur şi simplu poţi să creezi un fond de economii, de care să nu te atingi. Niciodată. Lasă-l să crească. În timp, pentru că banii atrag bani şi cu cât sunt mai mulţi, cu atât atrag mai mulţi, o să ai un fond considerabil de bani economisiţi.

2. un cent dublat în fiecare zi.

Ziua întâi un cent. Ziua a doua, doi cenţi. Ziua a treia, patru cenţi. Ziua a patra, opt cenţi. Ziua a cincea 16 cenţi. Ziua a şasea, 32 de cenţi. Ziua a şaptea, 64 de cenţi … Te-ai prins, da? Ideea e că într-o lună de 31 de zile ajungi la peste 10 milioane de dolari. Dacă nu mă crezi fă singur calculele.

La această variantă eu îţi propun să pui zilnic doar un leu. Fără să-l dublezi. Dacă faci zilnic operaţia şi se transformă în obicei, în timp, pe măsură ce veniturile ţi se diversifică, poţi să treci şi la varianta de un cent sau un leu dublat în fiecare zi.

Cred că e mai important obiceiul decât suma pe care o pui deoparte.

3. o anumită sumă fixă în fiecare lună

Dacă nu poţi să pui deoparte nici 10% din venit, nici un cent dublat în fiecare zi, poţi să economiseşti o sumă fixă în fiecare lună. Stabileşti singur cât şi când.

PLANIFICĂ-ŢI DIN TIMP EVENIMENTELE SAU ACHIZIŢIILE IMPORTANTE

Odată ce începi să îţi faci obiceiul de a economisi, începi să îţi planifici şi evenimentele sau achiziţiile pe care vrei să le faci. De ce? Ca să nu te destabilizezi financiar sau să le obţii prin credite.

Ai o nuntă. De cele mai multe ori, data nunţii e cunoscută cu câteva luni înainte (mai puţin a mea, că am stabilit-o în două săptămâni). Economiseşti ca să nu te dai peste cap şi să rămâi fără bani, mai ales că pe lângă darul pe care-l faci îţi mai cumperi şi ţinute şi pantofi şi alte accesorii. Toate acestea te pot ajunge la un salariu dintr-o lună. Şi poate că tocmai de aceea numeşti contribuţia ta amendă pentru că o simţi ca pe o datorie, ca pe o obligaţie. Ca să nu mai numeşti contribuţia ta amendă, începe să economiseşti lunar o anumită sumă de bani. Cât? Păi depinde de cât vrei să le oferi şi cât timp ai la dispoziţie. Împarţi suma de dar la numărul de luni şi ai obţinut suma pe care să o economiseşti. O să vezi că în luna nunţii nu mai ai de scos din buzunar tot salariul tău sau să te mai şi împrumuţi. Şi n-o să-ţi mai fie atât de greu. Eu am procedat aşa pentru nunta fratelui meu. Mi-a fost mult mai uşor în luna respectivă.
Vrei să pleci într-o excursie. Fie că plănuieşti să pleci în concediu în ţară sau peste hotare, deplasarea, cazarea, masa, costă. Plus alte cheltuieli. Haine potrivite, încălţări adecvate, alte echipamente, alte cheltuieli. Şi uneori costă mai mult decât îţi poţi permite. Plus banii de buzunar pe care vrei să-i ai ca să-ţi iei ceva suveniruri sau o îngheţată, o intrare la un muzeu etc. Gândeşte-te cât costă totul şi economiseşte lunar o parte din suma de care ai nevoie. Dacă vrei să pleci în altă ţară, poţi să economiseşti direct în euro. Aşa tentaţia de a-i cheltui atunci când apar urgenţe financiare e aproape de zero. Să zicem că pui deoparte 50 de euro în fiecare lună. Într-un an faci economii de 600 de euro. Şansele să pleci într-o călătorie cresc.
Vrei să faci o achiziţie mai costisitoare. Să zicem că vrei să cumperi ceva care costă cam 1000 de lei. Poţi să economiseşti 2,7 lei pe zi sau 84 lei pe lună.

Ideea este că nu mai laşi lucrurile la voia întâmplării. Ţi le stabileşti din timp când vrei să se întâmple. Şi lucrezi la ele ca să se întâmple. Aşa cum vrei tu.

STABILEŞTE-ŢI PRIORITĂŢI FINANCIARE

In acest articol am dat câteva idei pentru care să economiseşti bani. Dacă le consideri importante pe toate şi începi să faci un plic pentru concedii, un plic pentru rechizite, un plic pentru nuntă, un plic pentru … te destabilizezi financiar. Exact ca atunci când scoţi toată suma din buzunar atunci când ai nevoie. De aceea, iată ce îţi sugerez.

Scrie 10 lucruri pe care ţi le doreşti într-un an de zile. Reciteşte-le şi pune în dreptul lor suma aproximativă de care ai nevoie pentru a le îndeplini. Apoi alege obiectivul financiar cel mai important sau pe cel mai costisitor dacă e şi foarte important şi începe să strângi bani pentru el în mod echilibrat.

ATENŢIE! Rezistă tentaţiei de a lua bani din economii ca să îţi achiţi urgenţele. Crede-mă că ştiu cât e tentaţia de mare. Odată ce ai început să iei bani din economiile făcute, e foarte greu să-i mai pui înapoi. Apoi gândeşte-te! Pentru lucruri importante găseşti întotdeauna bani. ÎNTOTDEAUNA. Dacă vrei să te împrumuţi, pentru ce e mai uşor să obţii bani? Pentru că ţi s-a spart o ţeavă şi te inundă, sau ca să pui bani în plicul de concediu?

ÎNVAŢĂ-ŢI ŞI COPIII SĂ FACĂ ECONOMII

Evident, cel mai bun mod de a-ţi educa copiii, este prin exemplu personal. Dacă tu economiseşti, învaţă-i şi pe copii valoarea banilor şi învaţă-i să facă la fel

Din ce am văzut ca profesor, copiii primesc bani de pacheţel zilnic. Unii nu primesc şi se mulţumesc să mănânce cornul şi laptele oferite de guvern. Unii primesc chiar şi 10 lei sau mai mult pentru pachet în fiecare zi. Crezi că mai vor laptele şi cornul? Nu. Se joacă cu ele sau le aruncă. În cel mai fericit caz le dă altora care nu au.

Dar majoritatea elevilor au zilnic la ei cam 2-3 lei pentru pacheţel. Sau mai mult. Învaţă-ţi copilul ca din cei 2-3 lei pe care îi primeşte, să economisească măcar 0,5 de lei în fiecare zi. Spune-i că cei 0,5 lei economisiţi zilnic, înseamnă 2,5 lei într-o săptămână (şcolară), adică cam 10 lei pe lună sau 100 de lei pe an şcolar.

Mai spune-i că acei bani economisiţi are libertatea să şi-i folosească cum îi place lui. Dacă vrea să-şi cumpere ceva ce tu nu îţi permiţi, încă, îşi poate cumpăra. Sau poate acoperă parţial costul unei excursii în care vrea să meargă. Sau îşi cumpără o minge sau … orice îşi doreşte şi se încadrează în suma strânsă. Crede-mă că dacă îi explici de ce e bine să economisească şi îi dai şi tu exemplu, nu va fi greu pentru copilul tău să evite să cheltuiască până la ultimul bănuţ, doar pentru că ştie că va primi alţii a doua zi.

AVANTAJELE ECONOMIILOR

te disciplinează. Te ajută să îţi propui scopuri financiare, să te angajezi în procesul de economisire şi să te ţii de angajament până îţi atingi scopul.
creează obiceiuri de a nu cheltui până la ultimul bănuţ. Specialiştii spun că e nevoie doar de 30 de zile de acţiune repetată zilnic pentru ca acea acţiune să devină obicei şi să intre pe pilot automat. Doar 30 de zile faci o activitate în mod conştient şi depui efort să-ţi aminteşti, apoi, devine obişnuinţă. Odată ce te obişnuieşti să strângi bani şi să-i pui deoparte ştii mai bine cum să te descurci pe vremuri de criză.
te obişnuieşti să ai parte de recompensă întârziată. Autorii de cărţi de educaţie financiară ne spun că o diferenţă majoră între cei săraci şi cei care au bani, este că cei din categoria a doua au învăţat să-şi amâne recompensele pentru atunci când şi le permit. Cei bogaţi sau cu bani, nu pleacă în excursie şi nu îşi cumpără bunuri cu bani din credite. Ci cu bani din profituri. În cel mai rău caz se recompensează cu bani din economii. Dar pentru ei, este mai important să facă economii şi investiţii, mai mult chiar decât confortul personal. Îmi amintesc că Robert Kiyosaki spune că la începutul afacerii lor, aveau atâtea dificultăţi financiare, că dormeau în maşină sau pe la rude. Şi toată lumea îi întreba de ce nu îşi iau o slujbă? Pentru că voiau să fie liberi. Sau că Kim Kiyosaki si-a cumpărat maşina pe care şi-o dorea din banii obţinuţi ca profit. În felul ăsta maşina a fost un premiu (pe care l-a iubit). Dacă o cumpăra cu bani din credit, maşina o făcea să muncească precum o sclavă şi ar fi urât maşina. Cred că avem mare nevoie de lecţii pe tema asta.
îţi planifici viaţa. Nu mai laşi lucrurile la voia întâmplării. Că dacă o fi, o fi. Ţi le planifici tu. Şi evenimentele şi viaţa financiară. Şi atunci nu mai eşti ca într-o barcă în largul mării la soarta vânturilor şi a furtunilor, ci eşti într-o corabie cu motor foarte puternic care face faţă vicisitudinilor.
eşti pregătit şi pentru oportunităţi. Dacă îţi faci obiceiul de a economisi şi să nu ca să ai bani albi pentru zile negre, ci ca să ai bani în caz că se iveşte o oportunitate, când acestea apar, ai finanţele de care ai nevoie. Trebuie doar să alegi cea mai bună sau cele mai avantajoase oportunităţi.

Dacă tu mai cunoşti alte idei sau criterii de a face economii, te rog să ni-l împărtăşeşti într-un comentariu. Dacă ştii şi alte avantaje ale economisirii banilor, iarăşi te rog să scrii mai jos ca să se folosească şi alţi cititori.

*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.

Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.

SUPERSTIŢII

17 august 201424 septembrie 2017 Fanica Rarinca Lasă un comentariu

Dacă crezi că poţi, ai dreptate. Dacă crezi că nu poţi, ai dreptate. (Henry Ford)

În ultimii patru ani am auzit frecvent cuvintele lui Henry Ford. Ceea ce contează cel mai mult în tot ceea ce faci şi rezultatele pe care le ai, e legat de credinţa ta.

Nu e puterea blestemului, e PUTEREA PE CARE O DAI blestemului. (Filmul Penelope)

Aşa suna morala filmului Penelope, o fată care s-a născut blestemată să aibă rât de porc, până îşi va întâlni iubirea care s-o accepte aşa cum este.

Dacă eşti o persoană superstiţioasă, să ştii că nu-mi bat joc de credinţele tale. Eşti liber să crezi ce vrei şi cum vrei. Eu doar îţi spun cum tratez eu aceste superstiţii.

Cu mult înainte de a auzi aceste expresii care să mă impresioneze am auzit predicile şi cuvintele Bisericii.

De fapt, le-am auzit încă din perioada copilăriei mele. Din fragedă copilărie am mers la Biserică şi mi-a plăcut să ascult şi să învăţ.

Şi într-o zi am auzit că ori crezi în Dumnezeu, ori crezi în superstiţii. Nu poţi să crezi în ambele. Pentru că se exclud reciproc.

Prima parte a copilăriei mele am crezut şi eu în superstiţii precum că nu ştiu ce se întâmplă dacă îţi taie calea o pisică, iar dacă e neagră, cu atât mai rău.

Şi dacă se întâmpla ca o pisică să-mi taie calea trebuia să fac nu ştiu câţi paşi înapoi cu spatele. Şi nu mai ştiu ce. Şi am făcut acele ritualuri la început.
Cum sunt fată de la sat cu multe fântâni la poartă, există superstiţia că dacă îţi iese cineva cu găleata goală la fântână în timp ce eşti pe drum, îţi merge rău.

Şi la început am crezut în ele şi aşteptam ca cei ieşiţi cu găleata goală să o umple ca să-mi meargă bine.

Apoi, fie în urma celor auzite la Biserică, fie pentru că mergeam la Biserică atunci când îmi ieşeau oamenii sau femeile cu golul, am început să mă gândesc: Ce se poate întâmpla? Să nu mai găsesc Biserica acolo? Să fie închisă Biserica Duminica dimineaţă?

Duminica după-amiază mai ieşeam la cofetăria din sat, sau, în cursul săptămânii trebuia, poate să ajung la dispensar. Mergeam cam o oră pe jos.

Şi dacă era vară şi străbăteam la picior tot satul ca să ajung în centrul comunei, îmi ieşeau în cale cel puţin zece persoane cu găleata goală.

La un moment dat m-am plictisit să-i mai aştept pe toţi să-şi umple găleţile. Şi găseam acolo şi cofetăria şi dispensarul şi erau deschise şi funcţionale. Mă rog… relativ funcţionale.

Vorbesc de perioada comunistă în care la cofetărie era o coadă de ne-descris, mai ales vara şi mai ales la îngheţată.

Şi pentru că era o îmbulzeală de nu se mai ştia care e la rând, vânzătoarea mai scotea din când în când cotorul de mătură şi începea să lovească ce găsea, mâini, capete…, orice.

Deci, ăsta era singurul lucru rău care mi se putea întâmpla dacă mi se ieşea cu golul. Să primesc unul sau câteva cotoare de mătură în cap în timp ce stăteam la rând la îngheţată.
Cu timpul am realizat că cel puţin aceste două superstiţii sunt absolut prosteşti şi am refuzat să le mai cred.

Ghici ce? Au încetat să-şi mai facă efectul.

AM DECIS SĂ NU MAI CRED ÎN SUPERSTIŢII

Dar îmi amintesc momentul în care am decis să nu mai cred în superstiţii.
Eram studentă în anul patru şi aveam un examen dificil cu o profesoară despre care se zvonea printre studenţi că nu le suportă pe fete şi-i cam place să le pice la examen, pentru că cu ani în urmă îşi surprinsese soţul în flagrant cu o studentă.

Nu am idee cât era de adevărată această vorbă sau poate era doar un zvon înflorit de alte studente ce picaseră examenul. Cert este că-mi era teamă.

Mai mult decât atât, preluasem o superstiţie pe care tata o respecta cu sfinţenie, să nu înceapă o lucrare în zi de marţi sau de sâmbătă. Ori eu, pentru acest examen m-am apucat de învăţat într-o sâmbătă.

Studiasem toată materia, dar pentru că îmi era teamă, îmi doream doar să trec. Nota cinci. Atât îmi doream.

Aşa că am început să mă rog: „Doamne ajută-mă să trec examenul chiar dacă m-am apucat de învăţat sâmbăta. Ştiu că e o superstiţie şi e păcat să crezi în ele. Iar dacă mă ajuţi să trec n-o să mai cred în alte superstiţii”.

Vreau să spun că, nu doar că am trecut examenul, dar am luat nota 10, ceea ce mi-a dovedit cu vârf şi îndesat că crezusem greşit.

De atunci, mă străduiesc să nu mai cred în superstiţii. Cel puţin, nu în mod voluntar. Poate mă gândesc la ele, dar în momentul în care devin conştientă de ceea ce fac, renunţ la credinţa în ele.

Iată alte superstiţii de care am auzit şi ce s-a întâmplat în viaţa mea când nu le-am mai respectat.

AM TRAS BILETUL CU NR. 13

La examenul de definitivat, proba de specialitate orală, care era pe data de 23 august 2003, sora mea avea nunta în sat, era mireasă.

Deşi în primă fază i-am zis că nu pot ajunge la nuntă, mi-am propus ca să intru mai repede.

Nu în ordine alfabetica, căci fiind cu litera R aş fi avut de aşteptat. Iar după examen, voiam să fac tot posibilul să ajung şi eu, măcar la partea cu petrecerea.

Am reuşit să intru pe la ora zece în sala de examen, am tras biletul cu nr. 13 şi am luat loc în bancă.

Mi-a picat cel mai frumos subiect, „Clasificarea oraşelor”, subiect pe care îmi ţinusem inspecţia pentru acel examen.

Oricâte emoţii aş fi avut, tot erau şanse mari să-mi amintesc ce am făcut la lecţia de la inspecţie, mai ales că a fost temeinic învăţată.

Aşa că m-am aşezat în bancă, complet relaxată şi în timp ce mă concentram să scriu pe ciornă ce urma să răspund, eram atentă şi la ce se întâmpla cu ceilalţi.

Era o colegă care învăţase papagaliceşte şi avea emoţii şi se poticnea la fiecare propoziţie mai rău ca elevii (ăia care învaţă pe de rost).

Când profesorii au terminat să o asculte a întrebat: „Am trecut?” Şi pentru că profesorii nu ne spuneau notele chiar pe loc, ea a insistat, dar de data asta începuse să plângă: „Am trecut, pot să mă duc să învăţ la psihologie?”.

Când au văzut-o plângând, profesorii au încercat să o liniştească spunându-i să nu iasă din sală plângând, că îi va demoraliza pe toţi care aşteaptă să intre. Dar n-a fost chip.

Apoi a venit rândul meu să răspund, şi am făcut-o foarte degajat.

Asta în condiţiile în care cel mai teamă mi-a fost în viaţă de examenele orale.

Nu m-au lăsat să termin, ceea ce pentru mine însemna că au fost foarte mulţumiţi şi mi-au dat zece. Dar mi-au zis. „Eşti liberă. Poţi să te duci să „înveţi” la psihologie. Deşi ar fi trebuit să învăţaţi până acum, iar acum doar să repetaţi”.

Iar eu, foarte fericită am zis. „Nu. Mă duc la nuntă” . Şi am ieşit din sală radiind de fericire.

Am ajuns la gară, am găsit un tren şi când am ajuns la primărie, i-am aşteptat eu acolo pe miri şi le-am făcut cea mai mare surpriză şi bucurie.

Dar oare ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi crezut că numărul 13 este cu ghinion, aşa cum se spune? N-aş vrea să mă gândesc.

ALTE SUPERSTIŢII

Noroc şi zeul Moloh

Incă din copilărie auzisem că a crede în noroc înseamnă a-ţi pune nădejdea în ajutorul necuratului. Pentru că dacă tu crezi în Dumnezeu şi-n ajutorul Lui, n-ai nevoie de NOROC.

Dar acum câţiva ani, pe când eram în Elveţia la cea mai bună prietenă a mea, preotul român de la Biserica de acolo mi-a mai dat nişte explicaţii.

Se pare că numele de Noroc este asociat cu zeul antic Moloh pentru care evreii au fost pedepsiţi de Dumnezeu, atunci când credeau în el.

Mai mult decât atât inclusiv obiceiul de a bate în lemn este atribuit chemării zeului Moloh şi alungării altor spirite rele.
Cu alte cuvinte, e superstiţie nu doar să crezi în noroc, ci şi să baţi în lemn, ca să alungi ghinioanele sau alte lucruri rele.

Aşa că de atunci, mă străduiesc să ţin minte şi să nu mai bat în lemn şi nici să mai cred în noroc.
Iar eu pot să spun că m-a ajutat Dumnezeu cu multe alte lucruri bune de când nu mai cred şi nu mă mai încred în noroc.

Deochiul şi culoarea roşie

In cărţile părintelui Cleopa am găsit scris că e păcat, e superstiţie să crezi că dacă pui culoarea roşie îndepărtezi riscul de deochi, sau că trebuie să scuipi persoana pe care o admiri, ca să nu o deochi.

Părintele şi explică de ce.

De exemplu, scuipatul, e deja folosit la Sf. Botez. Naşii sunt puşi de preot să se întoarcă spre apus şi să-l scuipe pe cel rău şi să-l îndepărteze de la cel ce urmează a fi botezat.

A te apuca şi tu să mai scuipi persoana care deja s-a unit cu Dumnezeu prin Botez, este a nu te încrede că Botezul e suficient de bun.

Și, cred că nimănui nu-i face plăcere să fie umplut de saliva altor persoane din preajmă.

Dar legat de practicile îndepărtării riscului de deochi, fie prin scuipat, fie prin folosirea culorii roşii, ne spune Părintele Cleopa este ca şi când vrei să-l îndepărtezi pe rău cu alte obiceiuri rele.

Iar Biblia ne spune că asta ar fi un fel de dezbinare în împărăţia lui satan, ceea ce n-o să se întâmple.
Aşa că eu dau crezare Bisericii şi celor citite în cărţile Sf. Părinţi.

Să nu te întorci din drum, odată ce-ai plecat – că-ţi merge rău.

Asta este o superstiţie pe care am auzit-o încă din copilărie şi încă o mai aud. De când am încetat să mai cred în superstiţii am îndepărtat-o şi pe asta şi dacă a fost să nu-mi meargă bine, sigur n-a fost din cauza întorsului din drum.

Legat de această superstiţie, dacă tu crezi în ea, m-am gândit să-ţi dau următoarea temă de gândire.
Imaginează-ţi că pleci într-o altă ţară şi-ţi uiţi acasă paşaportul. Pe drum, la puţin timp după ce ai plecat îţi aminteşti că l-ai pus undeva să-l ai la îndemână, dar nu e asupra ta. Realizezi că ai uitat să-l mai iei. Ce zici, când îţi merge mai rău? Când mergi înainte până la aeroport, în speranţa că n-o să ţi-l ceară nimeni sau când te întorci ca să-l iei?

Să nu dai noaptea cu mătura – că nu te mai măriţi.

De când am auzit de superstiţia asta, am căutat să dau cu mătura mai mult noaptea.

Să nu te aşezi la masă pe colţul mesei – că nu te mai măriţi

La anumite reuniuni mă aşezam la un colţ al mesei în speranţa că o să interacţionez mai uşor şi cu cei din dreapta mea şi cu cei din stânga.

Apoi, cineva foarte binevoitoare, mi-a zis să nu mai stau la colţul mesei că nu e bine. De ce nu e bine? Că nu te mai măriţi.

Aşa că eu, Cănuţă om sucit, m-am aşezat în mod frecvent la colţurile meselor ori de câte ori aveam ocazia.
Şi când mi-am dorit să mă mărit, m-am măritat.

Să nu-ţi pui geanta pe jos – că faci a pagubă.

Sau ceva de genul. În orice caz, cică îţi risipeşti prosperitatea. Cum spuneam în articolul anterior, Mânia redirecţionată, oamenii găsesc scuze sau pe altcineva pe care să-l învinuiască, atunci când au un sentiment de vinovăţie.

Aşa că nu spun că sunt împrăştiaţi şi nu-şi ţin socotelile cu chibzuinţă. Dau vina pe o superstiţie că rămân fără bani.
De când am auzit-o, numai contra fac şi îmi pun geanta doar pe jos peste tot pe unde ajung.

Să nu arunci apa de baie a bebeluşului noaptea.

Acum vreo două săptămâni, o vecină m-a abordat că nu e bine să arunc apa de baie a bebeluşului în timpul nopţii. Să o ţin în casă până dimineaţa şi atunci să o arunc. De ce? am întrebat eu. „Pentru că nu mai doarme…”. iar eu i-am zis că eu nu cred în superstiţii şi că băiatul meu doarme noaptea şi întotdeauna îi arunc apa de baie.
Şi dacă nu mă crezi că bebeluşul meu doarme noaptea, pot să-ţi spun că toate articolele mele de după naştere sunt scrise numai noaptea. Atunci când doarme bebe. Somnul mi-l recuperez dimineaţa.

Să nu duci gunoiul noaptea

Zilele trecute, duceam într-o seară gunoiul. De fapt era trecut de ora 11 noaptea, după ce a adormit bebe. Şi mă vede un vecin şi-mi spune: „Nu-i bine să duci gunoiul noaptea.”, „Bine”, zic eu foarte neîncrezătoare şi plec mai departe.
Vecinul: „Nu, serios, nu-i bine să duci noaptea gunoiul. Îţi arunci norocul.”

Eu: N-am nici timp şi nici chef să-i dau explicaţii că nu cred în superstiţii, aşa că rostesc mai departe acelaşi neîncrezător şi cu tonul unei persoane jignite, „Bine” şi plec mai departe.

Vecinul: „Aşa se spune” continuă el în urma mea.

Eu: „Corect. Aşa se spune. Nu e obligatoriu să fie adevărat”.

Auzi tu? Norocul meu zace într-un sac cu pamperşi folosiţi şi urât mirositori.
A! Stai că parcă tocmai am spus că nu mai cred în noroc. Şi atunci de ce să nu-mi duc gunoiul atunci când am timp şi chef şi disponibilitate?
Numai că vecinul, mi-a dat subiectul acestui articol de blog. Şi-i mulţumesc.

Mi se pare fascinant cum, legat de gunoi, materialele de dezvoltare personală, oamenii care au succes recomadă să nu ții gunoiul în casă peste noapte pentru că atrage energii negative în viața ta și îndepărtează pprosperitatea.

Deci, oamenii care trăiesc de pe azi pe mâine, cred că dacă duci noaptea gunoiul îți arunci norocul și devii sărac, iar oamenii de succes spun că dacă lași peste noapte casa curată, atragi prosperitatea.

Pe cine să crezi?

*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.

Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe prietenilor tăi.

COPIII DE AZI NU MAI SUNT COPIII CARE AM FOST NOI

8 august 201424 septembrie 2017 Fanica Rarinca Lasă un comentariu

Acum o lună şi jumătate mă aflam în oraş la plimbare cu bebeluşul meu. Să-l scot şi pe el un picuţ la aer. Aşa că m-am dus într-un parc de copii din apropiere. M-am aşezat pe o bancă lângă o doamnă care era acolo cu nepoţelul. Discutând despre copilul meu, îmi spune:
„Trebuie să aveţi răbdare cu el!” Eu dau din cap şi o ascult mai departe. Apoi zice: „Nu ştiu, da’ parcă copiii de azi nu mai sunt copiii care am fost noi…”
Atunci am întrebat-o, Oare ei nu mai sunt cum am fost noi sau noi nu ne mai putem coborî la nivelul lor? Adică, ne-am obişnuit să avem un program de lucru, ca viaţa noastră să se desfăşoare cu anumită viteză şi nu ne mai putem adapta la ritmul lor. Poate că acum ni se pare că ei se mişcă prea încet pentru ce vrem noi să facem în viaţă. Poate că vrem să le impunem ritmul şi viteza noastră. Şi atunci, chiar trebuie să învăţăm să avem răbdare.

Evident, vorbeam din punctul meu de vedere. Pentru că am observat la mine, că după ce am rămas însărcinată şi nu mă mai puteam deplasa cu aceeaşi viteză ca înainte, am încetinit ritmul şi m-am gândit pentru ce atâta grabă? Şi cu cinci minute în plus sau în minus, tot acolo ajung. Aşa că am micşorat viteza până m-am simţit bine ca să nu obosesc. După ce am născut, mi s-a părut că m-am eliberat de o greutate şi parcă, din obişnuinţă am tendinţa de a dori să fac lucrurile cu aceeaşi viteză de dinainte de sarcină. Numai că iarăşi, lucrurile nu mai sunt la fel. Copilul are ritmul lui. Şi eu trebuie să mă adaptez la el şi nu el la mine.

Dar în această o lună şi jumătate cât a trecut de atunci, această discuţie a „clocit” în mintea mea şi s-a născut o idee de articol pentru blog.

CONDIŢIILE S-AU SCHIMBAT

Între timp o altă întrebare s-a născut în mintea mea. Dar noi putem să fim părinţii care au fost părinţii noştri?
Pentru că pe când eram copii ne-am plâns că părinţii noştri nu sunt cum ar fi trebuit să fie. Iar acum, că noi suntem părinţi, ne plângem de copiii noştri că nu sunt perfecţi, aşa cum suntem noi.

VIAŢA MAMELOR NOASTRE

Ştii cum se spune, abia când devii mamă, realizezi efortul pe care l-a depus mama ta, să te crească pe tine. M-am uitat un pic la viaţa mea şi am comparat-o cu a mamei mele de pe vremea în care eu eram bebeluş, acum vreo 40 de ani şi iată ce am descoperit.
Pe vremea aia nu existau scutece de unică folosinţă sub formă de chiloţel, nu se foloseau şerveţele umede de cumpărat, moi şi parfumate cu care să fie şters funduleţul bebeluşului. Mama trebuia să ne şteargă cu o cârpă (mai mult sau mai puţin moale) sau să ne spele. Nu existau maşini de spălat automate. De fapt, poate nici pe cele manuale nu şi le permitea oricine (dacă existau). Aşa că mamele noastre trebuiau să spele toate scutecele şi hainele la mână. Să le cureţe, să le fiarbă şi apoi să le spele manual. Şi toată operaţia asta lua timp, nu glumă.
În afară de asta, nu toată lumea îşi permitea să cumpere detergenţi. Multe mame spălau rufele cu apă de ploaie sau făceau leşie. Iar leşia era uneori aşa de „tare” că-ţi făcea nişte răni la mână de te dureau o săptămână.
Nu existau frigidere, aşa că mamele în afară de a avea grijă de noi, trebuiau să gătească pentru toată familia, zilnic. Şi nu-mi aduc aminte ca mama să-mi fi spus că nu-i ajungeau cele 24 de ore dintr-o zi.
Acum majoritatea dintre noi folosim o maşină de spălat automată, scutece de unică folosinţă, detergenţi performanţi că nu trebuie să trecem rufele de 4-5 ori prin mână când le spălăm. Avem aragazuri, cuptoare cu microunde şi roboţi de bucătărie ca să gătim mai repede şi mai uşor. Beneficiem de frigidere să depozităm mâncarea pe care o gătim o dată la câteva zile şi parcă tot nu ne ajunge timpul să le facem pe toate aşa cum ar trebui. Sau cum am dori.
Dacă eşti mămică acum şi ai de crescut unul sau mai mulţi copii, ai putea să duci viaţa pe care au dus-o mama ta şi să fii precum părinţii tăi? Ai putea să renunţi la confortul tău ca să fii ca părinţii tăi? Eu, personal, nu cred că aş putea.

TAŢII ŞI EDUCAŢIA

Pe vremea în care noi eram bebeluşi şi copii, creşterea şi educaţia copilului sau copiilor, era exclusiv responsabilitatea mamelor. Taţii nu se prea amestecau. Mi-amintesc de acum câţiva ani o predică, un preot din Galaţi, care obişnuia să facă legătura în cuvântările lui între vremurile apostolice în care s-a scris Biblia şi evoluţia societăţii până la noi. Ne spunea: „Pe vremea când eram eu copil, taţii nu se amestecau în educaţia noastră. Tata nu m-a luat în braţe niciodată, nu m-a mângâiat şi să-mi spună „te iubesc, fiule”. Singura modalitate de a interveni în educaţia noastră era să pună mâna pe curea atunci când noi, mai năzbâtâioşi, nu o ascultam pe mama”.
În prezent taţii aleg să stea cu copiii, să se joace cu ei, îi îmbrăţişează, îi schimbă de scutece şi îşi ajută soţiile la diferite treburi. Şi tot noi ne plângem.
Câte mame ar putea să-şi crească copilul sau copiii fără să fie ajutate de partenerii de viaţă? Tu ai putea? Mie mi s-ar părea aproape imposibil.

MAMELE ÎŞI REZOLVAU TREBURILE

Cum spuneam mamele se ocupau singure de creşterea copilului sau a copiilor. Se ocupau de toate treburile din casă (curăţenie, gătit, spălat) fără ajutorul soţului. Dacă aveau de rezolvat ceva pe la Primărie sau la dispensar, dacă trebuiau să facă cumpărături, se duceau cu bebeluşul în braţe. Sau în cel mai fericit caz, găseau o vecină pe care o rugau să stea cu copilul până la întoarcerea ei. Taţii nu se implicau să stea cu copiii cât ele aveau de rezolvat diferite treburi.

Pentru că multe s-au schimbat, copiii se nasc şi cresc în prezent în condiţii crescute de confort fizic.

După toate aceste îmbunătăţiri de tehnologie, de confort şi responsabilităţi parentale, cred că este mult mai uşor să creşti şi să educi un copil în zilele actuale. Totuşi, numărul persoanelor care se plâng că e greu şi scump să creşti un copil este mai mare în prezent. Dovadă şi numărul din ce în ce mai mic de copii per familie în prezent faţă de trecut.

INFORMAŢIILE S-AU SCHIMBAT

În colecţia de cărţi „Ne vorbeşte Părintele Cleopa” se recomandă mamelor ca să vorbească cu bebeluşul încă din pântece. Părintele Cleopa spune că educaţia copilului începe din momentul concepţiei. Încă de atunci trebuie să începem să vorbim cu propriul copil. Aşa că eu, fără să mai citesc şi alte materiale am început să vorbesc cu el de pe când era în burtica mea şi să-l mângâi.
Pe când eram în spital, la două zile după naştere, am realizat că copilul îmi aude şi cunoaşte vocea. Şi asistenta mi-a zis că îmi recunoaşte vocea de pe când era în burtică. Apoi am aflat că de fapt copiii pot auzi în burtică şi se pot speria de zgomote puternice precum cele date de maşini de salvare, de aparate folosite în construcţii etc.
Acum am avut curiozitatea să mai şi citesc despre aşa ceva şi am găsit câteva site-uri care confirmă cele de mai sus. Copilul începe să înveţe încă din burtica mamei.
http://smartwoman.hotnews.ro/Ce-invata-bebelusii-inca-din-burta-mamei

http://www.desprecopii.com/info-id-7515-nm-Ce-aude-bebelusul-din-burtica-mamei.htm

http://www.copilul.ro/sarcina/despre-sarcina/Bebelusul-aude-vocea-mamei-in-burtica-a10654.html

Psihologul Augusto Cury, autorul cărţii Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi spune la capitolul Sindromul gândirii accelerate:

„În ce priveşte excesul de informaţie, este fundamental să se ştie că un copil de şapte ani din zilele noastre are mai multe informaţii în memorie decât o persoană de şaptezeci de ani, de acum un secol sau două”.

ŞTIRILE ŞI FAMILIA

Pe vremea când noi eram copii, informaţiile care ajungeau la bebeluş erau cele din familie, de la „radio-şanţ” (bârfitoarele satului) şi eventual de la slujbele bisericeşti. Televizoarele aveau program zilnic de două ore de emisiune, în care existau ştiri ne-adevărate, dar cu înţeles pozitiv. Se spunea despre faptul că „Tovarăşul a vizitat fabrica…”, „Tovarăşa a realizat…”, „În oraşul cutare s-a înfăptuit…, s-a construit”, „în judeţul X producţia se preconizează a fi de…”. aşa că prea multe ştiri negative nu ajungeau la copil, în burtică. Iar copilul nu învăţa prea multe.
În societatea modernă, televizorul ocupă un loc central şi sunt frecvent urmărite canalele de ştiri. După cum spune psihologul Augusto Cury, viteza cu care se derulează informaţiile la televizor determină Sindromul gândirii accelerate.
Mamele însărcinate ascultă ştirile cu înfrigurare şi se îngrozesc de ceea ce aud şi au sentimente de teamă în legătură cu ce ar putea să li se întâmple. Dar nici nu se opresc din ceea ce le face rău şi lor şi copilului din burtică. Multe dintre ştirile prezentate la televizor şi audiate zilnic sunt grosolan exagerate şi sunt peste 99% cu înţeles negativ. Şi foarte multă informaţie negativă ajunge la bebeluş. Nu că după naştere ar ajunge el să recunoască vocea vreunei crainice de la televizor, dar sentimentele pe care le trăieşte mama auzind şi văzând ştirile trec şi la bebeluş şi se imprimă în structura ADN-ului acestuia. Mai multe detalii despre rolul emoţiilor şi al sentimentelor privind modificarea ADN-ului uman poţi găsi urmărind filmul Legea Rezonanţei. https://www.youtube.com/watch?v=MDo8dO6hnjo

COPIII ĂŞTIA AU CALCULATORUL ÎN SÂNGE

Câte mame din vremurile noastre nu spun despre copilul lor că parcă ar avea calculatorul în sânge? Câte nu se miră de faptul că după ce depăşesc un an sau doi, copilul lor a devenit expert în calculatoare şi sparge parolele chiar dacă nu ştie alfabetul. Şi intră pe net pe site-uri pe care mama habar nu are să intre. Şi ştie şi cum să ajungă la site-urile de desene animate sau la orice îl interesează pe el. Pe măsură ce creşte, copilul devine tot mai bun la partea de tehnică atât la calculator, cât şi la telefon şi toate instrumentele electrice de care adultul abia îndrăzneşte să se atingă.
Pe vremea în care ne-am născut şi crescut noi nu exista calculatorul. Acesta a apărut mult mai târziu în existenţa şi viaţa noastră. Poate tocmai de aceea ne este şi foarte greu să ne adaptăm şi să-i învăţăm deplin tainele.

CUM ÎNVAŢĂ BEBELUŞII?

Acum câţiva ani citeam o carte de Christian Drapeau „Învaţă cum să înveţi repede” şi am ajuns la partea cu undele cerebrale. Mi s-a părut informaţia foarte plictisitoare cu atât mai mult cu cât erau date valorile în hertzi ale acestor unde. Şi am trecut foarte superficial peste informaţie. Dar de curând am mai auzit de ele urmărind un articol de blog în limba engleză. Aşa că m-am documentat şi acum probabil vei considera că o să te plictisesc eu pe tine. Pentru că îţi vorbesc despre undele cerebrale şi frecvenţele lor. Mă străduiesc să fiu cât mai succintă.

S-ar părea că există patru stări mai cunoscute sau frecvenţe de undă pentru creierul uman.

Starea β (beta) cu frecvenţe între 13-40 Hz, specifică populaţiei adulte, este starea alertă de vigilenţă, de concentrare, de percepţie, de rezolvare activă de probleme.

Starea α (alfa) cu frecvenţe între 7-12 Hz este starea de relaxare, de visare cu ochii deschişi, de vizualizare, de creativitate în care ideile vin sub forma unor flash-uri.

Starea θ (theta) cu frecvenţe între 4-7 Hz este starea normală pentru copiii între 1 şi 13 ani. La adulţi se manifestă la limita dintre somn şi trezie. În această stare există senzaţia de plutire, senzaţie eliberatoare de pace, dispar fricile, se găsesc idei noi şi creative. Este folosită de psiho-terapeuţi pentru tratarea stresului la pacienţi.

Starea δ (delta) cu frecvenţe între 0,1-4 Hz este naturală şi normală la fetus şi la bebeluşii până la un an. Este starea cea mai apropiată de momentul somnului, sau chiar a somnului profund fără vise şi a minţii inconştiente. În această stare se întâmplă magia creierului. Receptivitatea este crescută, aici este învăţarea supremă, se învaţă uşor noi limbi străine. Se dezvoltă intuiţia. Este starea în care au loc viziunile şi vedeniile sfinţilor.

„Este starea care acţionează ca o formă de radar prin care este căutată informaţia, persoana ajungând să înţeleagă la cel mai profund nivel lucruri pe care nu le putem înţelege prin procesul gândirii raţionale.” http://www.electro-terapie.ro/index.php/2-uncategorised/166-frecvente-specifice-cerebrale

La adulţi se poate face re-programarea comportamentelor de către psiho-terapeuţi.

http://www.armonieinsuflet.ro/sufletul-si-frecventele-cerebrale/

http://healing.ro/undele-cerebrale/

http://terapiepentrusuflet.com/frecvente-de-unda/

Luând în considerare cele de mai sus, sintetizate de pe diferite site-uri, eu înţeleg că un copil învaţă inconştient tot ce face mama în timpul sarcinii şi în primul an de viaţă. Toate aceste informaţii trec sub formă de coduri în structura ADN-ului său, iar atunci când are nevoie de acele informaţii, le decodează foarte uşor.
Deci dacă pe timpul sarcinii şi a primului an de viaţă, mama şi tata lucrează şi folosesc calculatorul, copilul învaţă în mod inconştient şi codat să îl folosească şi primeşte această informaţie aproape în flux continuu şi repetat. Iar atunci când copiii ajung în faţa calculatorului, ştiu ce să facă, pentru că deţin deja informaţia.

SUGESTII

Deci, dacă vrei să ai copii cum erai tu pe când erai ca ei, iată ce îţi sugerez.

Din momentul în care rămâi însărcinată, renunţă la tot confortul tău, la televizor, la calculator, la telefon etc. şi mergi să locuieşti în casa bunicii. Da, în casa aia de lut şi fără energie electrică. Să te duci la culcare odată cu găinile pentru că nu-ţi dă mâna să cumperi şi să consumi lumânări aiurea. Să dormi pe saltea de paie. Pentru că nu ai frigider, va trebui să găteşti în fiecare zi la soba de la bucătăria de vară chiar dacă afară sunt 35+° C. Să accepţi să ţi se aşeze musca pe legumele proaspăt spălate şi tocate pe care trebuie să le pui în mâncare. Iar când te pui la umbră să te odihneşti, să-ţi faci vânt şi să te baţi de muscă cu o rămurică de nuc, sau de tei, sau… de orice fel de copac ai prin ogradă.

Şi dacă tu eşti dispusă să trăieşti viaţa pe care au trăit-o părinţii tăi şi să fii cai ei, apoi poţi fi sigură că şi copilul tău va ieşi afară să se joace pentru că se va plictisi să se zgâiască toată ziua la patru pereţi goi. Aşa cum ai făcut şi tu. Îşi va face păpuşi de cârpe, aşa cum ţi-ai făcut şi tu. Îşi va construi singur cărucioare de sârmă îndoită cum ţi-ai construit şi tu. Şi va alerga toată ziua desculţ pe uliţa satului fără să simtă că pietricele îi intră în tălpi, aşa cum ai alergat şi tu. Se va căţăra prin toţi copacii ca o pisică, va sări în sus şi în jos, se va tăvăli prin praf şi noroi aşa cum ai făcut şi tu. Se va zgârâia pe mâini şi pe picioare şi pe faţă, îşi va juli coatele şi genunchii şi va curge şi ceva sânge şi ceva lacrimi. Când vine iarna va fi foarte fericit să meargă să se dea cu sania, chiar dacă sania nu e decât o bucată de ceolofan. Si nu se va teme nimeni că se răneşte copilul pentru că nu a văzut ştiri cu copii care nu ştiu ce păţesc la derdeluş sau la locul de joacă. În final, copilul tău va fi fericit că şi-a trăit copilăria şi tot aşa vei fi şi tu că i-ai oferit copilului această şansă de a câştiga sau pierde, de a se lovi cu propriul lui cap de unele necazuri şi astea toate l-au întărit.

Dar dacă tu nu eşti dispusă să renunţi la confortul pe care ţi l-ai creat, nu da vina pe copii că nu sunt cum ai fost tu, că nu e vina lor.
Ei doar au învăţat inconştient să se adapteze din mers la toate condiţiile şi confortul pe care i le-ai creat tu.

COPIII ŞI JOACA

Apropo de joacă. Pe când eram copii, ieşeam şi ne jucam cât era ziua de lungă, atât timp cât părinţii erau la lucru şi îşi vedeau de viaţa lor. Când părinţii ajungeau acasă, mergeam şi noi spre casă, că ni se făcea foame. Părinţii nu ne purtau de grijă toată ziua, noi ne jucam liberi şi cum aveam chef. Ne mai şi accidentam, dar părinţii ne dojeneau cu: „Ei, aşa-ţi trebuie dacă…”. Îmi amintesc de o întâmplare imediat după ce am învăţat să merg pe bicicletă. Părinţii erau plecaţi la lucru, iar eu şi sora mea ne-am luat la ceartă care să meargă să cumpere pâine. Ea a zis că ei i-au spus părinţii să se ducă, iar eu voiam să mă duc, ca să mă arăt că ştiu să merg pe bicicletă. Şi ne-am luat la întrecere. Ea a luat-o la sănătoasa într-o alergare şi eu din urma ei nu am reuşit să a ajung din urmă cu bicicleta. Şi când să ajung la brutărie, pentru că aveam viteză, m-am dezechilibrat şi am căzut într-o tufă de trandafiri. M-am umplut de sânge la coate şi genunchi şi nu-mi amintesc să fi spus apoi acasă cum m-am rănit, de teamă să nu mai primesc şi vreo mamă de bătaie. Dar în momentul de faţă pentru mine este o amintire de nepreţuit, legat de cum mă jucam.

Dar în prezent, copiii ies la joacă, doar când sunt părinţii disponibili ca să-i însoţească. Asta pentru că au auzit tot felul de năzdrăvănii exagerate la ştirile pe care le urmăresc. Iar când îi însoţesc, părinţii au grijă să le spună: „Joacă-te frumos, ai grijă să nu cazi, să nu te răneşti, să nu… să nu”. Pentru că tot pun accent pe ce SĂ NU FACĂ copiii, exact aia se întâmplă şi copii, aleargă, cad, se zgârâie, se julesc etc. Apoi părinţii strigă la ei, cu voci şi tonalităţi imposibile, „Ce ţi-am spus eu să te joci frumos şi să nu alergi şi să nu …”. iar în final copiii, nu ştiu ce-i doare mai tare, zgârâietura sau tonalitatea părintelui.
Cât timp nu-l laşi să cadă, comiţi o „crimă” împotriva propriului copil, pentru că după părerea ta îl opreşti să nu cadă. Dar de fapt, îl opreşti să se dezvolte. Odată cu căderea, copilul găseşte şi puterea de a se ridica şi dacă nu poate sau nu ştie, ăsta este rolul tău, să-l ajuţi şi să-l înveţi să se ridice, dar să-şi înveţe lecţiile vieţii, nu să-l opreşti să cadă.

Şi parcă n-ar fi suficient că strigă la ei proprii părinţi. Dar pentru că numărul persoanelor vârstnice este mai mare decât cel al copiilor şi pentru că cei vârstnici sunt foarte sensibili la strigătele copiilor care se joacă, aceştia fac observaţii că ei nu se pot odihni din cauza copiilor care se joacă în faţa blocului.
Ba chiar într-o zi, trecând pe stradă am fost surprinsă să aud o doamnă care locuia într-un cămin cum îi spunea unui copil care se juca pe acolo: ”du-te şi te joacă în faţa blocului tău”. Dar ce ea şi-a cumpărat tot blocul? Atât timp cât locuieşte într-un cămin sau într-un apartament, trotuarul din faţa căminului sau blocului aparţin Primăriei, e spaţiu public. Şi are voie să treacă şi să se joace oricine. Numai dacă eşti proprietarul întregului bloc şi al trotuarului din faţă poţi pune o placă cu : ”Trecerea şi joaca interzise. Proprietate privată”.
După modul în care se comportă, copiii de azi se simt vinovaţi că sunt copiii sau că vor să se joace şi să-şi trăiască copilăria. Tot ce-şi doresc este să crească cât mai repede (probabil ca să le arate el celor bătrâni ce pot).

DUMNEZEU A DEVENIT VINOVAT

Un alt aspect care îşi pune serios amprenta asupra copiilor este dat de numărul de copii din familie. Pe vremea noastră, majoritatea familiilor aveau 3 sau 4 sau poate 10 copiii. Părinţii îşi vedeau de viaţa lor şi de activităţile lor şi nu-şi consumau timpul şi energia cu fiecare copil în parte. Îi mai lăsau unul în grija altuia mai ales după ce mai creşteau. Dacă se întâmpla vreun accident, vreo tragedie ca să piardă vreounul dintre copii, bineînţeles că sufereau. Orice părinte suferă sa-şi piardă copiii, dar se mângâiau cu ceilalţi care rămâneau şi îi auzeai spunând „Aşa a vrut Dumnezeu”, având înţelesul că Dumnezeu este Creatorul, este Stăpânul vieţii şi aşa a fost voia Lui.
Dar în zilele actuale, când în familie sunt unul sau doi copii, toată energia părinţilor se canalizează către ei prin grijă. Copilul a devenit „boţul de aur” al familiei şi dacă se întâmplă ceva, îi auzi spunând: „De ce Doamne? Ce-ai cu mine? Cu ce-am greşit?” De parcă Dumnezeu este răzbunător şi ei au dreptul să-L tragă la răspundere.

Ce legătură are acest punct cu copiii de azi? Aici e vorba de atitudinea părinţilor care imprimă comportamente diferite copiilor lor.

Pentru că părinţii au un rol foarte protector faţă de copiii lor, îi face să devină „handicapaţi” pentru că ei nu mai sunt capabili să înfrunte situaţiile vieţii şi aşteaptă să lupte părinţii lor pentru ei. Iar asta este o „crimă” împotriva copiilor.

Dar pentru că trebuie găsit un ţap ispăşitor, şi pentru că e greu să recunoşti că eşti vinovat de modul în care se poartă copilul tău în prezent, trebuie să spui că s-au schimbat copiii, sau că Dumnezeu e vinovat.

În concluzie, copiii de azi nu mai sunt copiii care am fost noi pentru că:

ne-am obişnuit cu un ritm de viaţă rapid şi ne vine foarte greu să încetinim şi să dăm în mintea copiilor,
s-au schimbat complet mediul, confortul şi stilul de viaţă în care copilul vine pe lume,
s-au diversificat rolurile parentale. Ambii părinţi au grijă de copii
a crescut imens cantitatea şi a scăzut calitatea informaţiei pe care o primeşte copilul în primul an de viaţă,
copilul a găsit alte jucării mult mai inteligente cu care să se joace,
nu i se mai permite să se joace cum ne jucam noi şi să-şi trăiască copilăria
atitudinea părinţilor s-a schimbat radical faţă de propria persoană, faţă de copiii, faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu.

*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.

TU POŢI SĂ VEZI VEVERIŢA?

18 iulie 201424 septembrie 2017 Fanica Rarinca Lasă un comentariu

Într-o maşină, o familie a plecat în călătorie în vacanţă. La volan conduce cu atenţie tata, alături de el, mama e puţin îngândurată. Priveşte peisajul fără să vadă prea multe. În spate, copii admiră peisajul şi sunt fericiţi. Trecând printr-o pădure, unul din copii strigă tare, entuziasmat: Uite o veveriţă! Mama întoarce capul în direcţia arătată şi vede… pe geamul maşinii un strop mare de noroi. Mai priveşte odată şi vede mai mulţi stropi de noroi. Se gândeşte: Vai ce maşină murdară avem! Copilul este pe mai departe entuziasmat că a văzut o veveriţă, dar ea, e chiar supărată nu numai că nu a văzut veveriţa, dar şi că a văzut cât e de „murdară” maşina.

ACELEAŞI CIRCUMSTANŢE, PERSPECTIVE DIFERITE

Alteori se întâmplă ca din două persoane care călătoresc una să vadă florile, alta să vadă buruienile de pe marginea drumului.
Una vede cerul senin şi vremea frumoasă, alta vede că e prea cald.
Uneia îi place că plouă şi se bucură, altă persoană va considera că e vreme îngrozitoare.

Şi mie personal mi s-a întâmplat în timp ce călătoream să nu reuşesc să văd peisajul pe unde treceam pentru că minute bune am făcut analiza unor stropi de noroi de pe geamul autobuzului cu care călătoream. Şi m-am gândit: Uite aşa ratează oamenii nişte oportunităţi în viaţă, deşi le-au aşteptat toată viaţa. Pentru că atunci când a apărut oportunitatea, nu erau condiţiile perfecte. S-au împiedicat de un obstacol minor şi n-au mai putut să vadă frumuseţea obiectivului.
Şi ştii de ce? Pentru că obstacolul este înaintea obiectivului. Dacă ar fi invers, toată lumea ar ajunge la obiective, apoi ar mai vedea dacă mai trec şi de obstacole.
Dar aşa, cei mai mulţi renunţă la obiectivele pe care le au pentru că au întâmpinat unul sau câteva obstacole sau au realizat că obiectivul nu e perfect. Ei n-au înţeles că în viaţă nimic nu se obţine fără efort.

VIAŢA NU E PERFECTĂ

Viaţa noastră pe pământ nu e perfectă. Nimeni nu e perfect.
Există glume care circulă pe internet sub forma unor caricaturi. O femeie care aşteaptă să apară în viaţa ei bărbatul perfect, aşteaptă până ajunge să arate ca renumita doamnă cu coasa. La fel şi un bărbat care aşteaptă femeia perfectă.

Nu e nimeni perfect. Dacă greşeşti, nu te certa prea tare. Învaţă ceva din greşeala respectivă, dar nu te condamna.

Alţii se plâng că ceilalţi nu sunt perfecţi (aşa ca ei).
Îmi aduc aminte că în 1998, ascultam predicile regretatului IPS Bartolomeu Anania în Catedrala din Cluj şi ne spunea că atât timp cât trăim pe pământ va convieţui şi grâul şi neghina împreună. Şi mielul şi lupul. Vor fi oameni buni şi oameni răi. Trebuie să învăţăm să ne acceptăm unii pe alţii. Doar în Rai există perfecţiune şi ascensiune (după cum spune Sf. Ap. Pavel că vor merge din putere în putere). În viaţa pământească lucrurile nu pot fi perfecte şi nici în creştere continuă. Vor fi permanent urcuşuri şi coborâşuri. Trebuie să le acceptăm şi să învăţăm din toate.

AŞTEPTÂND O OPORTUNITATE

Mulţi oameni aşteaptă o şansă să schimbe ceva în viaţa lor. Iar atunci când şansa se iveşte, îi găsesc cusururi şi o îndepărtează. Încep să se gândească la ce s-ar întâmpla dacă… (ar cădea drobul de sare). Aşa că o alungă spunând că nu este ceea ce caută. Apoi se plâng că viaţa nu e dreaptă.

Şi eu am făcut la fel. Am îndepărtat de la mine multe oportunităţi, poate pentru că nu ştiam că sunt în căutare de ceva. Dar cu mine viaţa a fost mai îngăduitoare. Poate pentru că Dumnezeu mă iubeşte. Aşa că mi s-au mai oferit şi alte şanse.

Numai că am auzit multe persoane spunând că, lor viaţa nu le-a mai oferit altă şansă în afară de cea pe care au acceptat-o. Aşa că sunt fericiţi că indiferent câte imperfecţiuni avea, au acceptat-o. Şi nu le părea rău. Dar sunt şi alţii care au ratat şansa oferită şi alta nu s-a mai ivit. Apoi regretă.

Îmi aduc aminte de versurile unui cântec (Winter in July) cântat de Sarah Brightman:
„Poate nu ştim motivul pentru care
Ne-am născut în această lume
Unde omul doar trăieşte şi moare
Şi POVESTEA LUI NESPUSĂ RĂMÂNE”.

Cei care au văzut oportunitatea care li s-a ivit şi au acceptat-o, şi-au depăşit toate acele obstacole (toţi acei stropi de noroi) şi au reuşit să-şi schimbe viaţa. Şi ne spun nouă celorlalţi povestea vieţii lor, ca şi noi să ne inspirăm şi să ne depăşim toate barierele vizibile şi invizibile.
Dar cei care au respins oportunitatea, nu mai au cui să-şi spună povestea vieţii. Ei nu inspiră pe nimeni. Doar trăiesc şi mor. Şi sunt nefericiţi toată viaţa.
Tu poţi să vezi veveriţa?
*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.

O NENOROCIRE NU VINE NICIODATĂ SINGURĂ

16 iulie 201424 septembrie 2017 Fanica Rarinca Lasă un comentariu

Asta este o vorbă pe care o aud frecvent în jurul meu.
Sunt ani buni de când mă enervează să aud aşa ceva, dar nu pot să neg că este perfect adevărat. Odată ce s-a întâmplat ceva negativ în viaţa noastră, parcă şi celelalte lucruri o iau frumuşel la vale şi ne trezim că ne merge rău pe toate planurile posibile o bună perioadă de timp. Şi parcă tare greu ne mai revenim. Deşi ştim că Dumnezeu nu ne dă poveri mai mari decât putem noi să ducem, avem impresia că povara aceea este prea mare pentru umerii noştri şi tare am vrea să mai lăsăm jos din ea. Foarte mult am dori să nu trecem prin acele necazuri.

Însă uităm câteva aspecte foarte importante.

VIAŢA ESTE CICLICĂ

Viaţa noastră nu este lineară. Ca multe alte procese şi fenomene cunoscute, şi viaţa se desfăşoară ciclic, asemănător formării valurilor. Cu creşteri şi coborâri ale nivelului. Tot ce este ciclic are perioade de maximă dezvoltare şi perioade de minimă.
De multe ori, când ne aflăm în partea inferioară a valului vieţii, sau în „Valea Plângerii” avem tendinţa să-L luăm la întrebări pe Dumnezeu şi să spunem: „Doamne, ce am greşit ca să trăiesc necazul ăsta?”. Şi poate că toate aceste necazuri sau nenorociri ni se întâmplă ca să primim o lecţie. Pentru că în viaţă nimic nu este întâmplător. Toate cele ce ni se întâmplă sunt permise de Dumnezeu ca să învăţăm ceva. Fiecare problemă vine la pachet cu soluţia care ne ajută să creştem şi să evoluăm.
În viaţă nu avem numai perioade în care primim doar nenorociri, în care ne simţim la pământ, în mizerie, în mocirlă etc.
Sunt frecvente şi perioadele în care o ducem bine, ne merg toate din plin. Astea se întâmplă după ce ne-am învăţat acea lecţie şi am trecut la alt nivel al dezvoltării noastre ca oameni. Iar atunci când ne merge bine, la fel ca şi în cazul nenorocirilor, toate sunt înlănţuite o bună bucată de timp. Numai că nu le mai observăm. Atunci ne purtăm de parcă ni se cuvin de drept toate acele lucruri bune de care avem parte. Uităm să mai şi mulţumim că le avem şi că le trăim. Şi mai ales, de multe ori uităm că acele perioade de bine sunt rezultatul a ceea ce am învăţat de la viaţă când ne-am lovit cu capul de pragul de sus.
Şi pentru că avem impresia că le ştim pe toate, că ne-am dezvoltat toate abilităţile, vine viaţa şi ne mai dă o lecţie. Şi iar ajungem în „Valea Plângerii”. Şi stăm acolo până înţelegem de ce şi cum ni se întâmplă toate. Care este scopul pentru care ni se întâmplă. Care sunt soluţiile pentru acele probleme care se ivesc. Apoi iar avem o perioadă de înflorire şi creştere şi aşa mai departe.

LEGEA ATRACŢIEI UNIVERSALE

Poate că ai auzit sau nu despre această Lege a Atracţiei Universale. Eu când am auzit prima dată de această lege în filmul „The Secret” am avut impresia că este un film cu idei new age pentru că vorbeau oameni de diferite culturi şi religii şi culte. Dar în acelaşi timp eram conştientă că tot ce spuneau acei oameni în film, e perfect adevărat. Pentru că experimentasem ce spuneau ei, sub forme diferite.
Apoi am văzut şi alt film „Legea Rezonanţei” şi am citit şi alte câteva cărţi legate de acest subiect. Sau pe aproape. Am ajuns la concluzia că aşa este. Cărţile citite sunt: „Termina cu vaicareala si fa ceva cu viata ta”, „Viaţa nu aşteaptă… trezeşte-te!”, „Atitudinea este totul”.
Legea este foarte simplă şi spune că lucrurile pe care ne concentrăm cresc.
Dacă ne concentrăm pe lucruri bune, pozitive care ne fac fericiţi, care ne aduc bucurie, primim de la viaţă alte lucruri şi întâmplări care să ne facă şi mai fericiţi. Suntem fericiţi, recunoscători, plini de bucurie şi pasiune? Atunci avem impresia că viaţa e minunată, că ni se întâmplă lucruri extraordinare şi suntem din ce în ce mai fericiţi.
Dacă, însă, ne concentrăm pe ceea ce nu ne place şi ce am dori să schimbăm, pentru că ne face să ne simţim mizerabil, atunci primim mult mai multe lucruri care nu ne plac şi ne fac să ne simţim şi mai mizerabil.
De exemplu, o mamă îi spune copilului ei aproape constant: Ai grijă să nu cazi! Ce face copilul? Are atâta grijă că în final cade. Ai grijă să nu te murdăreşti! Copilul se murdăreşte. Mama îl ceartă sau pedepseşte pe copil şi îi repetă, Nu ţi-am spus să ai grijă să nu…? dar adevărul este că nu copilul este vinovat, ci mama care l-a orientat greşit pe copil şi l-a făcut să se concentreze pe lucruri pe care nu şi le dorea.
Sau nu ne place să primim facturi şi ne plângem de ele. Care este rezultatul? Primim şi mai multe facturi şi cu sume şi mai mari, şi devin din ce în ce mai greu de achitat.
Sau spunem adesea: Vreau să scap de datorii. Ce se întâmplă? Sentimentele pe care le avem faţă de acele datorii ne fac să producem anumite vibraţii negative care atrag şi mai multe datorii.
Care sunt lucrurile care nu ne plac? De multe ori încep cu „Nu vreau”.
Nu vreau să greşesc la examen
Nu vreau să mă îngraş
Nu vreau să întârzii
Nu vreau să mă certe şeful
Nu vreau să mă îmbolnăvesc
Nu vreau să fiu sărac.
M-am săturat până peste cap de…

Alteori încep cu vreau, dar sunt o formă mascată a lui „nu vreau” pentru că de fiecare dată când ne gândim la ele ne creează o stare de tensiune interioară, un soi de gol în stomac. Aşa cum este exemplu cu datoriile, dat mai sus.
Vreau să scap de kilogramele în plus,
Vreau să scap de boală,
Vreau să scap de…

GÂNDURI ŞI SENTIMENTE

Auzim frecvent că e bine să ne controlăm mintea şi gândurile.

Se spune că un ucenic s-a dus la un călugăr şi i-a zis:
Ucenicul: Părinte, prin mintea mea trec tot felul de gânduri şi nu le pot opri.
Părintele: Poţi opri un stol de păsări să zboare pe deasupra capului tău?
Ucenicul: Nu
Părintele: Dar dacă vreouna se aşează pe capul tău, poţi să o îndepărtezi?
Ucenicul: da.
Părintele: Atunci asta înseamnă să-ţi controlezi gândurile. Pentru că prin minte îţi trec zeci şi sute de gânduri şi nu le poţi opri. Dar dacă laşi mintea să se oprească asupra unuia e ca şi când laşi o pasăre să se aşeze pe capul tău”

În filmul „Legea Rezonanţei” şi în cartea „Viata nu asteapta… trezeste-te!”, autoarea spune că nu gândurile ci sentimentele sunt cele care fac să funcţioneze Legea Atracţiei Universale. Că e nevoie doar de 60 de secunde ca un gând să se transforme într-un sentiment. Iar sentimentele create de gânduri, pe care le emitem sunt energii care vibrează şi atrag spre noi ceea ce simţim. Dacă în funcţie de ceea ce gândim, simţim un nod în gât sau un gol în stomac, atunci suntem pe cale să atragem ceva neplăcut. Dacă simţim bucurie, atragem lucruri bune în viaţa noastră.

CUM SE NAŞTE O PROBLEMĂ

De cele mai multe ori avem tendinţa să dăm vina pe altcineva pentru toate problemele pe care le avem în viaţă. Adevărul este că peste 90% din problemele cu care ne confruntăm au fost create fie de mintea noastră prin gândurile şi sentimentele pe care le avem fie de modul în care reacţionăm la alte probleme.
Cea mai bună comparaţie legată de modul în care apar problemele pe care noi le atragem în viaţa noastră a sunat în felul următor: Cât cântăreşte un pahar de apă? Majoritatea ar fi tentată să spună: Depinde de pahar. Din ce fel de material este făcut şi ce capacitate are. Foarte puţine persoane s-ar gândi că un pahar de apă poate cântări diferit în funcţie de cât e ţinut în mână. Dacă îl ţii în mână cât îl duci la gură să bei, atunci el cântăreşte între 50 şi 250 grame. Dar dacă îl ţii 5 minute în mână fără să mişti mâna, cât cântăreşte? Dar dacă nu mişti mâna 10 minute? Dar jumate de oră? Dar câteva ore? Oare nu cumva devine mai greu până simţi că îţi înţepeneşte mâna şi nu o mai poţi mişca?
La fel se întâmplă şi cu gândurile noastre. Dacă bântuie prin mintea noastră mai mult de 60 de secunde se transformă în sentimente. Dacă, spre exemplu te-ai certat cu cineva sau te îngrijorează ceva şi te gândeşti la acel subiect ore în şir, chiar zile îţi poţi da seama ce atragi în viaţa ta?

Acum câţiva ani am primit un email că pot accesa o universitate din străinătate şi pot să mă înscriu să fac un master la una din ele. Trebuia să dau un examen, apoi puteam să fiu admisă sau nu. Am aplicat, am fost admisă pentru un master de doi ani la o universitate în Danemarca. Numai că masterul nu era gratuit. Nu beneficiam de bursă ca să mă pot întreţine acolo. M-am interesat cam de ce sume aş fi avut nevoie şi am aflat că aveam nevoie de aproape 1000 de euro lunar ca să mă pot întreţine. Aş fi putut să-mi găsesc ceva de lucru acolo ca să pot să scot banii necesari, dar aveam oricum nevoie de ceva bani ca să plec şi să mă instalez. Apoi exista riscul să-mi pierd slujba, pentru că aş fi putut să-mi iau concediu fără plată un an de zile.
Pe de o parte îmi doream să merg, pe de altă parte îmi imaginam tot felul de lucruri catastrofale care mi s-ar fi putut întâmpla. Eram îngrijorată că nu ştiam de unde să fac rost de banii ăia pentru plecare şi cum aveam să mă descurc acolo. Eram stresată la maximum şi am stresat şi pe alţii în jurul meu cu tot felul de întrebări, legate de ce ar face dacă ar fi în locul meu? Gândurile astea au durat câteva luni, că la un moment dat, mergând cu maxi-taxi prin oraş am realizat că înfloriseră trandafirii în oraş şi eu nu văzusem nimic în jurul meu. În cele din urmă am optat să nu merg şi imediat s-a instalat o stare de linişte în inima mea. Însă, în perioada aia pe lângă stresul acumulat, am atras şi nişte stări negative şi ispite greu de suportat care m-au făcut să-mi fie frică de mine şi de ce aş fi putut să fac. În vara aia a murit tatăl meu, iar eu m-am certat cu multe persoane din jur.
A fost o perioadă foarte grea pentru mine, şi asta pentru că m-am îngrijorat atât de mult timp. Puteam să realizez de la început că nu am suficienţi bani, sau că starea mea sufletească era foarte proastă şi aveam multe emoţii negative şi mă scăpam de multe luni de stres şi evenimente şi sentimente negative.

MASS-MEDIA ŞI ŞTIRILE

Un mare creator de gânduri negative, de stări de îngrijorare pentru ce se întâmplă sau ce se va întâmpla este mass-media cu reportajele pe care le prezintă.
De când mă ştiu am detestat ştirile şi emisiunile informative. Consider că mai puţin de 1% dintre ştirile prezentate sunt pozitive. Restul sunt fie despre clasa politică în care membrii ei se subminează reciproc, fie despre crime, violuri şi alte cele. Din punctul ăsta de vedere dacă asculţi mult ştirile ţi se face frică să mai ieşi din casă. Ai impresia că te paşte pericolul la orice pas, că nu mai ai nicio siguranţă pentru viaţa ta.
Să fim serioşi! Crime au existat de când e lumea. Să ne amintim că Abel a fost ucis de fratele lui, Cain. Şi amândoi erau fii lui Adam şi Eva. Apoi, dacă citeşti vieţile sfinţilor, afli în ce moduri absolut înfiorătoare au suferit şi au fost martirizaţi mucenicii şi muceniţele. Au fost orori de neînchipuit şi omoruri în masă încercând să oprească răspândirea credinţei creştine. Părinţi care îşi maltratau copiii sau îi dădeau pe mâna celor ce făceau asta, pentru că erau adepţi ai credinţei creştine. Iar astăzi dacă auzi de vreun omor, începi să te gândeşti ce a ajuns lumea dacă frate pe frate se omoară şi-şi dă în cap. Numai că pe atunci nu au fost transmise cu atâta patos, cu tonalităţi ce transmit groaza de către crainici de televiziune ca acum.
Pe măsură ce urmăreşti ştirile, devii îngrijorat de ziua de mâine şi ce se poate întâmpla. Cu cât devii mai îngrijorat cu atât atragi evenimente neplăcute şi necazuri în viaţa ta. Şi în cazul ăsta s-ar putea ca perioada de necazuri şi nenorociri să dureze mult şi bine.

Dacă, în schimb, refuzi să urmăreşti ştirile, sau refuzi să vezi toate lucrurile în modul fatalist în care sunt prezentate şi alegi să te gândeşti la lucruri bune şi pozitive, alte lucruri bune şi pozitive vor veni către tine.

GÂNDURI REPETITIVE, SENTIMENTE REPETITIVE

Prin mintea noastră trec zilnic câteva zeci de mii de gânduri. Cu toate acestea, dacă le urmăreşti asupra a ce se opresc acestea, vei constata că se învârt în jurul a două sau trei subiecte pe zi. Unele dintre subiecte sunt de natură negativă legate de ceea ce nu ne dorim, de o ceartă recentă, de îngrijorări legate de viitor etc. Acestea, pe măsură ce sunt mai numeroase, formează sentimente mai puternice şi devin ca o autostradă pentru sentimentele şi vibraţiile negative care atrag ca o gaură neagră alte necazuri sau nenorociri.
Dacă ne facem obiceiul de a ne gândi la lucruri pozitive şi să simţim bucurie şi fericire în legătură cu ele, atunci formăm o autostradă pentru emoţiile pozitive şi o spirală de atracţie a lucrurilor care să ne facă să ne simţim fantastic.

DESTINUL TAU E DEFINIT DE TIPARE COMPORTAMENTALE

13 iunie 201424 septembrie 2017 Fanica Rarinca Lasă un comentariu

pe munte

In primii mei ani de învăţământ am văzut pe un perete afişat următorul text:

„Ai grijă la gândurile tale, căci vor deveni cuvinte. Ai grijă la cuvintele tale, căci se transformă în acţiuni. Ai grijă la acţiunile tale, căci formează obiceiuri. Ai grijă la obiceiurile tale, căci îţi definesc caracterul tău. Ai grijă la caracterul tău, căci îţi va creiona destinul.”

Tiparele sunt nişte obiceiuri atât de înrădăcinate în fiinţa noastră că nu mai suntem conştienţi că ele au nişte consecinţe sau că pot fi schimbate.

Ni se par acţiuni atât de fireşti că nu vedem altă modalitate de a fi. N-o să intru în detaliu cu definirea tiparelor, dar o să dau câteva exemple.

Unele sunt adunate de prin cărţi sau auzite pe la seminarii, altele sunt din experienţa personală sau văzute la alte persoane.

Andrew Matthews în cartea lui „Urmeaza-ti inima” dă câteva exemple:

Un bărbat obişnuieşte să cucerească femeile folosindu-se de bani, cadouri, bijuterii de lux şi alte lucruri scumpe. Când relaţia lui cu o femeie s-a încheiat, el acuză femeia că este materialistă şi îl preţuieşte doar pentru banii lui. Apoi trece la următoarea femeie şi aplică exact acelaşi comportament. E vina femeilor că nu-l apreciază pentru altceva? Dacă ar schimba acest tipar ar obţine alte aprecieri?

O tânără, deşi îşi doreşte să fie apreciată pentru calităţile ei sufleteşti, face cuceriri în rândul bărbaţilor prin ţinutele ei sexy şi provocatoare, apoi se plânge că e tratată ca o femeie uşoară.

O persoană care a trecut prin două-trei divorţuri pentru că în toate căsniciile a avut exact aceleaşi comportamente şi obiceiuri nesănătoase şi a tratat partenerul/a în acelaşi mod, se va plânge că toate persoanele de sex opus sunt la fel.

De pe la seminarii

Un domn povesteşte despre copilăria lui şi spune: „tatăl meu era dependent de jocurile de noroc. Din cauza asta am avut perioade bune şi perioade proaste. Perioade în care aveam ce mânca, aveam mobilă în casă şi perioade în care nu aveam ce mânca şi nici mobilă în casă. Apoi tata a considerat că avem acel stil de viaţă din cauza ţării în care trăiam. Aşa că am schimbat şi ţara şi continentul. Dar a fost doar o chestiune de timp până să revină la obiceiul lui şi să avem perioade bune şi proaste. Crezi că era de vină ţara? Sau continentul?”

Tipare sociale

Să zicem că o persoană are obiceiul de a fi mai egoistă şi nu ţine seama de nimeni şi îşi deranjează constant vecinii sau colegii de muncă.

Pentru că mai este şi impulsivă se ceartă cu ei din orice şi la cea mai mică observaţie începe să facă scandal.

La un moment dat îşi doreşte să se mute ca să scape de vecinii / colegii „ăia nebuni”. Se mută în alt cartier sau în alt oraş.

Dacă nu-şi schimbă obiceiurile, crezi că are vreo importanţă unde se mută? E de vină blocul? E de vină cartierul? E de vină oraşul?

Tiparele civice

În România există nişte tipare pe care nu le regăsim la alte popoare din Europa de Vest.

Spre exemplu, există tiparul de a arunca gunoaiele şi resturile peste tot pe stradă sau pe oriunde îi vine bine cetăţeanului.

Oamenii mai cred că în acest fel dau şi celor care lucrează la salubritate şansa să aibe un loc de muncă. Dar, sunt conştienţi că în ţările occidentale ale Europei, nu doar muncitorii de la salubritate se ocupă de curăţenia de pe stradă, dar că fiecare în parte are responsabilitatea de a o păstra.

Sunt persoane care se întorc de la muncă din ţări occidentale, povestesc cât e de frumos şi bine acolo, dar pentru că au venit în România, se poartă ca în România şi aruncă gunoaiele tot pe unde apucă. Îşi transformă ţara şi locurile natale într-un coş de gunoi, într-o cocină.
Nu ştiu ce părere ai tu, dar eu cred că nu e vina şi responsabilitatea politicianului că România este plină de gunoaie, ci e vina fiecărui cetăţean, care ştie ce ar trebui să facă, dar nu face.

Fiecare dintre noi putem face câte ceva să schimbăm aspectul ţării.
Dar despre aceste tiparele civice din România o să vorbesc într-un alt articol.

Tipare organizatorice

O persoană are o fire mai dezordonată.

După fiecare etapă de curăţenie îşi propune să pună lucrurile la loc în dulapuri, să aşeze hârtiile în dosare, să spele vasele etc.

Şi deşi e conştientă că i-ar lua doar câteva secunde sau minute să facă toate aceste acţiuni la momentul potrivit, totuşi, din obişnuinţă şi comoditate nu o face. Le lasă împrăştiate pe unde apucă.

În două săptămâni casa arată de parcă a trecut prin cel de-al doilea război mondial. Când se apucă de făcut curăţenie îi ia foarte mult timp şi necesită foarte mult efort şi energie.

Apoi, i se pare că nu are suficient spaţiu şi îşi doreşte să se mută.

Dacă nu-şi schimbă obiceiul, are vreo importanţă cât de mare este spaţiul în care se mută? În cât timp crezi că va arăta casa exact la fel?

Tipare financiare

O persoană câştigă 1000 RON pe lună şi economiseşte 100 RON în fiecare lună.

O altă persoană câştigă 5000 RON pe lună şi cheltuieşte 6000 RON în fiecare lună.

Care câştigă mai mult?

Eu zic că prima persoană.

Dacă facem un calcul simplu, la sfârşitul unui an, prima persoană va avea 1200 RON economisiţi, a doua persoană va avea o datorie de 12000 RON.

De regulă, a doua persoană, va căuta să-şi ia al doilea şi chiar al treilea job ca să câştige şi mai mulţi bani.

Dar cercetările arată că cu cât o persoană câştigă mai mult, cu atât vor creşte şi cheltuielile. În plus, acea persoană are deja un tipar financiar orientat spre cheltuieli mai mari decât veniturile.

Oricât va căuta să-şi echilibreze balanţa, e doar o chestiune de timp până ajunge înapoi la datorii.

Îmi spunea cineva acum mai mulţi ani, că cine face datorii odată, parcă intră într-un cerc vicios din care nu mai scapă.

Cunosc persoane care pe timpul ăsta de criză, mi-au spus că nu au datorii sau credite, au economii.

S-au obişnuit să facă economii pentru că au pus bani deoparte să-şi cumpere apartament cu bani în mână, fără credite.

Sunt persoane care sunt permanent în criză financiară. Indiferent de starea financiară a ţării ei au datorii în mod continuu.

Şi persoane care nu sunt afectate nici măcar de crizele financiare naţionale sau internaţionale.

O să spui că situaţia este specifică doar ţării noastre pentru că aici veniturile sunt mici.

Eu spun, că deşi nu am vizitat prea multe ţări, citesc cărţi de educaţie financiară care spun că şi în ţările dezvoltate este la fel.

Nu ţine de venitul persoanei ci de obiceiurile sale, orientate spre economii şi investiţii sau spre consum. Persoanele care au obiceiurile orientate spre consum, îşi vor achiziţiona haine, maşini, case cu cardul de credit.

Dacă eşti interesat, recomand filmul Confession of a shopaholic (în româneşte, Ador să fac cumpărături).

N-o să fac analiza tuturor tiparelor. Cert este că ele sunt acţiuni făcute în mod repetat şi inconştient şi care duc doar la anumite rezultate.

Dacă ne amintim definiţia nebuniei dată de Albert Einstein, sună cam aşa:

„Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru mereu şi mereu şi mereu şi să aştepţi rezultate diferite”.

Prin urmare dacă vrei rezultate diferite trebuie să schimbi tiparul sau obiceiul pe care îl ai pe o anumită direcţie.

CUM SE FORMEAZĂ TIPARELE?

În cartea sa Secretele mintii de milionar, autorul T. Harv Ecker, vorbeşte de tiparele financiare şi spune că sunt trei căi prin care o persoană şi-a format aceste tipare:

1. A preluat în mod inconştient modelul văzut la părinţi.

Chiar dacă nu-i plac toate acţiunile şi obiceiurile părinţilor noştri, le preia şi face exact ce făceau şi ei. Dacă ne analizăm atent, vom vedea că aşa este.

Eu personal, pot spune că am preluat o bună parte din obiceiurile şi tiparele lor.

De ce preluăm tiparele părinţilor?

Pentru că sunt singurele pe care le cunoaştem.

Pentru că ăla este tipul de gândire dominant şi mediul în care am crescut.

2. Tipare pe care le-a văzut şi preluat de la alţii conştient sau inconştient.
3. Tipare pe care şi le-am format ei înşişi prin autoeducaţie sau prin voinţă proprie. Pot fi bune sau rele.

CUM SCHIMBI TIPARELE?

1. Devii conştient şi constaţi ce anume e greşit la acţiunile tale curente. Poţi începe prin a scrie obiceiurile mai puţin plăcute pe care le ai.

2. Îţi stabileşti un obiectiv ca în termen de X timp să schimbi acel tipar. E bine să fie un termen mai lung. Studiile arată că e nevoie de acţiuni repetate zilnic între una şi şase luni ca să devină un obicei puternic.

3. Schimbi acţiunile una câte una, în mod conştient şi te ţii de ele până devin obiceiuri noi şi le schimbi pe toate. Schimbarea conştientă a unui obicei sau tipar este ca şi condusul unei maşini.

La început e greu şi ai de învăţat şi faci multe greşeli, dar te concentrezi să faci lucrurile în mod corect, aşa cum îţi propui.

Pe măsură ce repeţi în mod conştient, înveţi, şi eşti începi să stăpâneşti acţiunea. Tot practicând-o ajungi să treci acţiunea pe pilot automat şi să o faci în mod inconştient.

4. Devii disciplinat şi consecvent în îndeplinirea obiectivului şi schimbarea tiparului.

În acest articol am vorbit despre obiceiuri negative care ne distrug viaţa. Dacă vrei să citeşti despre obiceiuri pozitive, am vorbit despre ele în

Obiceiuri mici şi zilnice care ne schimbă viaţa I şi

Obiceiuri mici şi zilnice care ne schimbă viaţa II.

Daca vrei niste tehnici rapide ca sa te eliberezi de tiparele neproductive si sa introduci in viata ta altele, care sa te ajute, te invit la un seminar gratuit cu tema Elibereaza-te de ranile trecutului si redescopera fericirea!

Exerciţiu:

Ia un pix şi notează ce obiceiuri / tipare ai şi ai dori să le schimbi?

Aştept comentariile tale pe email sau pe blog.

Dacă ţi-a plăcut poţi împărtăşi şi cu alţii prin like sau share.

AUTOSABOTAJUL I

5 iunie 201424 septembrie 2017 Fanica Rarinca 3 Comentarii

Citind articolul „Cum sa-ti gasesti propria voce unica” pe blogul Personalitatealfa in care autorul vorbeste despre un prieten care de 10 ani munceste la visul lui, dar are frana de mana trasa, am inceput sa ma gandesc la mine cum am prostul obicei sa lucrez cu frana de mana trasa si sa ma autosabotez.
Ce inseamna ca ma autosabotez?

Ca eu imi stabilesc de ceva timp niste obiective

Citesc carti si ascult CD – uri de dezvoltare personala

Particip la seminarii de dezvoltare personala

Am activitate pentru o perioada de timp (ce-i drept nu constanta si nici continua, mai exact trebuie sa o iau de la capat de fiecare data) dar chiar si in acele perioade, rezultatele vin foarte greu sau sunt insesizabile.

Daca si tu ai impresia ca lucrezi cu frana de mana trasa, atunci acest articol ti-ar putea fi de folos. Nu am pretentia ca sunt mai desteapta decat Pera, dar acest articol s-a nascut din experienta proprie si vreau sa il impartasesc cu tine si poate evoluam impreuna.
Cum am reusit eu ani la rand sa ma autosabotez? Ma pot asemana cu un cal balansoar, care se misca (e activ), dar nu se deplaseaza. E normal ca un cal balansoar sa nu se deplaseze pentru ca nu are forta motrice. Nu are nici directie. Nu pune pasi unul in fata altuia si nu se indreapta catre un loc anume. Pentru ca este mort, sau un cal jucarie are doar o scandura curba sub picioare, care permite balansarea inainte si inapoi a calului jucarie.
Un psihoterapeut compara activitatea mea cu miscarea produsa de geamandura (aparent inainte sau inapoi dar de fapt ea sta pe loc). Geamandura e purtata de valuri, iar valurile nu deplaseaza mase de apa, ci sunt doar miscari ondulatorii ale apei (in sus si in jos) sub actiunea vantului. Asa ca geamandura sta pe loc, desi pare ca se misca.

Desi, aparent persoana pare foarte activa si uneori este activa pana la epuizare, rezultatele apar foarte greu sau deloc.

Care ar fi cauzele?

O sa incerc sa schitez cateva cauze, fara a avea pretentia ca le scriu pe toate sau ca ordinea in care le scriu este neaparat cea corecta sau unica.

1. Fricile

Frica de succes

R. D. Saunders (specialist si vorbitor pe probleme de leadership) spune ca s-au descoperit peste 300 de frici sau temeri de care noi oamenii suntem stapaniti, cum ar fi: frica de moarte, frica de inaltime, frica de singuratate, frica de alti oameni, frica de saracie etc. Dar pe noi ne intereseaza sa discutam despre frica de succes. R. D. Saunders vorbeste de aceasta frica si o aseamana cu „carii sau termitele care consuma lemnul unei case dinspre interior spre exterior„, asa incat din exterior casa pare ok, „sanatoasa”. In realitate semnele consumarii ei de catre termite se vad cu putin timp inainte de a se prabusi. Pare ca totul se naruie dintr-o data. Dar nu exista nimic care sa se petreaca asa dintr-o data, brusc, ci intotdeauna e vorba de un intreg proces care a dus pas cu pas la acea naruire.

In cazul oamenilor, naruirea poate fi o epuizare a fortelor proprii pentru ca vom continua sa muncim, sa fim activi, sa ne stabilim obiective si termene, dar fara sa avem si rezultatele pe care ni le dorim. Si atunci devenim frustrati si ori intensificam munca, ori o abandonam.

Asa cum spuneam am acest obicei de a ma autosabota si la indemnul unui psihoterapeut am cautat sa vad cum functioneaza.

Pentru mine a fost ca in filmul „Stapanul Inelelor- Intoarcerea Regelui„, faza in care cetatea Gondorului este sub asediu. Pe langa zecile de mii de inamici (orci si alte bestii) care impresurau cetatea si aruncau catapulte pentru a sparge zidurile, pe deasupra ei zburau si nazgulii. Tipatul lor infiora de spaima multe persoane, multi ostasi ai Gondorului. Civilii si soldatii se tineau cu mana de urechi pentru ca acest tipat era asurzitor si inspaimantator. Exista o scena in care Gandalf (mentorul tau daca ai unul) striga soldatilor: „Sunteti fii ai Gondodului. Nu aveti de ce va teme. Treceti inapoi la posturile voastre. Trimiteti bestiile inapoi in vagauna lor.” In acel moment e un haos total in cetate. Pe de o parte nazgulii care zboara pe deasupra tipand ingrozitor si iau soldatii de pe metereze pe care ii arunca de la nivelul 9 al cetatii. Pe de alta parte indemnul lui Gandalf si incertitudinea soldatilor care nu stiu ce sa faca, sa fuga si sa se puna la adapost sau sa lupte pana la ultima suflare pentru a apara cetatea si pe toti cei dragi din ea?

Eu am obiceiul sa imi stabilesc obiective, incep sa muncesc si sa lupt pentru ele. Poate la inceput cu entuziasm, dar apoi vad ca nu e chiar atat de usor. Incep sa aud „nazgulii” tipand in mintea mea. (Nazgulii pot reprezenta tot ce isi spune o persoana sau ce i se spune, toate obiectiile care i se aduc si pe care mintea le reproduce). Ma vad aruncata de sus, zrobindu-mi-se toate oasele si muschii si ma intreab daca o sa mai scap cu viata. Frica pune stapanire pe mine si ma simt paralizata. Daca mentorul ma incurajeaza in astfel de momente, mintea mea, auzind „nazgulii” poate sa strige „da, tie ti-e usor sa vorbesti, dar nu ai idee prin ce trec eu„, desi verbal pot fi de acord cu mentorul.

Teama de fericire

In momentul in care ma reapucasem de lucru, imi spuneam ca nimic n-o sa ma mai opreasca si incepusem sa am ceva rezultate. Ca sa le amplific, visam si imi imaginam detalii despre cum imi doresc sa arate visul meu atunci cand se implineste. Si imi imaginam, si eram fericita, chiar radiam de fericire atunci cand traiam anticipat visul si deodata mi-am amintit de un defect care ar putea sa faca lucrurile sa o ia la vale. In acel moment am simtit ca un cutit mi-a strapuns inima si totul a inceput sa se prabuseasca. Oricat am cautat dupa aceea sa ma redresez si sa cred din nou ca pot, toate actiunile mele erau legate de teama respectiva si am devenit din nou neproductiva. Acum gandesc ca nu e nimeni perfect, cu atat mai putin eu si chiar si cele mai mari defecte ne pot da lectii care sa ne invete sa le depasim.

Eşecul este viclean şi are un simţ al ironiei foarte ascuţit. Simte o plăcere imensă atunci când prinde pe cineva exact înainte de a atinge succesul. Napoleon Hill

Consider ca teama de esec si teama de succes sunt foarte perfide si actioneaza cand te astepti mai putin.

Teama de asumare a responsabilitatii.

Pe traseu, pe masura ce muncesti si cresti, realizezi ca volumul de munca este imens si ca ai o responsabilitate uriasa fata de tine si fata de toti cei implicati in afacere. In acel moment apare teama ca nu o sa te descurci, ca nu o sa faci fata si preferi ca altii sa preia responsabilitatea pentru ca tie iti este mult mai bine cum iti era inainte, fara sa ai responsabilitati.

Teama de a recunoaste teama.

Asta se manifesta ca si cand iti scade prestigiul, demnitatea daca recunosti ca ti-e teama. Si atunci nu doar ca-i minti pe altii cum ca nu ti-e teama, ca sa pari curajos, dar te minti si pe tine pentru ca refuzi sa recunosti ca esti om si ai temeri, ai slabiciuni. Ignori semnele unei astfel de temeri prin care iti autosabotezi visele si fericirea. Apoi incepi sa dai vina pe toti si toate, sa pozezi in rolul de victima. De fapt, s-a constatat ca oamenii ii apreciaza mai mult pe cei care recunosc deschis ca au slabiciuni precum teama. De ce? Poate pentru ca fiecare isi cunoaste defectele personale si e foarte greu sa admire pe cineva care pare sau se da perfect.

Teama de schimbare.

Avem o anumita inertie prin care ne opunem schimbarii, ne dorim ca lucrurile sa ramana asa cum au fost mai inainte. Din cauza acestei temeri de schimbare auzim multe persoane in jurul nostru care dupa atatia ani de la Revolutie il proslavesc pe cel pe care l-au condamnat si impuscat acum 24 de ani. Acum li se pare ca erau mai bune acele vremuri pentru ca refuza sa se schimbe si sa se adapteze la nou. Pentru ei este un efort prea mare.

2. Convingerile

S-a scris mult despre convingeri. Am citit despre ele si in carti si pe bloguri de dezvoltare personala.
Convingerile reprezinta un sistem de credinte pe care ni le-am format si au la baza trei surse:
• Ce ne-au spus parintii incepand de la primele greseli din copilarie, expresii menite sa corecteze acele greseli ale noastre, cum ar fi: “esti moale ca o balega”, “nu esti bun de nimic”, “nu meriti”, “esti prost” etc. Daca nu ai auzit astfel de cuvinte din gura parintilor tai atunci esti binecuvantat.
• Cuvinte auzite de la colegi, profesori, alte persoane care si-au varsat nemultumirile pe noi, dar care ne-au aruncat cuvinte si expresii de genul: „cine te crezi?”, „stai in banca ta”, „vezi-ti lungul nasului”, „esti tampit/a” etc., pe care daca tot sunt repetate ajungem sa ni le insusim si sa le credem. Stiti ca este o vorba :”Daca doi iti spun ca esti beat, mergi de te culca”.
• Cuvinte pe care ni le spunem noua insine. Poate n-o sa-ti vina sa credeti dar noi vorbim cu noi insine mai mult decat cu oricine altcineva si atunci cand gresim avem obiceiul sa ne admonestam, sa ne catalogam, sa ne etichetam cu cuvinte precum cele auzite de la altii, gen: „esti prost”, „babalau”,”idiot”, „cap sec”, trantor”, „cine te crezi?”, “ai mai vazut destept ca mine?” etc.
Iar atunci cand vrei sa-ti schimbi viata si iti doresti mai mult, iti stabilesti niste obiective pe termen scurt, mediu si lung, daca obiectivele tale sunt prea indraznete, convingerile tale (acea voce din capul tau) vin si iti spun: „da, da! Vezi sa nu! Cine te crezi? Mai vezi-ti lungul nasului! O sa ajungi acolo, cand o zbura porcul…” etc. Si in felul asta, din start iti anulezi implinirea obiectivelor, dar esti optimist si te pui pe munca. Si muncesti, si-ti mai dai cu stangul in dreptul, si iar o iei de la capat si iar iti mai dai cu stangul in dreptul si tot asa, uneori pana la epuizare.

3. Lipsa unei dorinte arzatoare.

Ce este o dorinta arzatoare? De unde stim ca e cu adevarat arzatoare? O dorinta arzatoare ne face sa ne consumam, sa nu putem dormi noaptea pana nu o implinim. Suntem febrili, cautam solutii pentru toate problemele care apar. La toate seminariile la care am participat am auzit de existenta unei dorinte arzatoare care ne face sa lucram pentru visul nostrum. Aceasta dorinta arzatoare este de multe ori asociata cu viziunea si vizualizarea visului pana la detaliu.

Am citit in carti ca nu doar oamenii de afaceri ci mai ales sportivii de performanta practica aceasta tehnica de vizualizare a visului ca sa intareasca dorinta si sa o faca si mai arzatoare. Astfel de informatii gasiti si in cartea “Curajul de a reusi” de Ruben Gonzales.
Exista tot felul de tehnici prin care iti aprinzi dorinta si reaprinzi focul acesteia, cum ar fi, sa pui o poza cu ceea ce iti doresti pe cele mai vizibile locuri din casa, sa vizualizezi detaliile visului si sa le scrii, apoi sa le citesti zilnic.
Spre exemplu, dupa ce am auzit la seminarii si citit in carti despre vizualizarea visului si existenta unei dorinte arzatoare, i-am adresat o intrebare preotului din satul meu natal. Stiam ca a construit o biserica cu bani proveniti in majoritate din sponsorizari, ca a promis ca in doi ani se va face slujba in Biserica cea noua si asa a fost. “Parinte cum ati reusit sa construiti o biserica asa de mare si de frumoasa cu atatia bani din sponsorizari in numai doi ani? Sunt alti preoti care in zece ani nu au terminat de construit biserica pe care au inceput-o. Care este secretul?” Parintele, probabil uimit sa primeasca asa o intrebare, dupa o clipa de gandire a zis: ”Pe cand eram la doi metri sub pamant, sapand fundatia, eu vedeam in detaliu cum vor fi turlele bisericii si le descriam oamenilor veniti la lucru. Se uitau la mine de parca eram nebun. Apoi nu puteam sa dorm noaptea, ma trezeam pe la ora 5 dimineata, ma urcam in masina si plecam la Galati sa caut sponsori. A fost greu. Am primit multe refuzuri si am fost dat afara din multe birouri, dar dupa ce am obtinut prima sponsorizare a devenit mai usor.”
Acuma, daca ceea ce tu iti doresti e doar o dorinta si nu e si arzatoare, poti sa iti lipesti tu pozele peste tot pe frunte, pe pereti, ca n-o sa te miste si n-o sa te determine sa muncesti pentru visul tau.
Sau daca aceasta dorinta este mai mica decat teama sau temerile pe care le ai, iar este in zadar, iar esti ca un cal balansoar.

4. Asteptarile

In multe dintre cartile citite se vorbeste de asteptarile pe care noi le avem. De curand, am citit ca bogatii se asteapta sa reuseasca in tot ce-si propun si sa se imbogateasca; in timp ce saracii se asteapta sa esueze si sa devina mai saraci.

Asta ma duce cu gandul la o pilda pe care am auzit-o intr-o zi la biserica.

O femeie batrana a auzit intr-o zi la Sf. Liturghie un paragraf din Biblie, care zice: “Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.” (Matei 17, 20). Ajunsa acasa, batrana se aseaza in genunchi si incepe sa se roage si se roaga toata noaptea, iar in zori, se ridica de la rugaciune si se uita in spatele casei sa vada daca s-a mutat dealul de acolo ca tare greu ii mai era sa-l urce in fiecare zi. Cand vede ca dealul e la locul lui, spune: “Stiam eu ca o sa fii tot acolo!”. Intrebarea este: La ce i-a folosit femeii ca s-a rugat toata noaptea?

La fel se intampla si in cazul autosabotajului. Ne stabilim obiective, realiste sau marete, dar cand plecam sa facem munca, avem asteptari negative. Care se implinesc pentru ca este o lege universala a atractiei care spune ca atragem lucrurile pe care ne concentram.

5. Lipsa increderii in sine

Cand o persoana isi spune permanent cuvinte, precum “nu pot, nu merit”, oricat de bine organizata si disciplinata ar fi, oricat ar fi de muncitoare, mesajul pe care il transmite celor din jur, chiar acesta este: “nu pot, nu merit”, asa ca si de data asta munceste in gol.

6. Confortul.

Expertii spun ca dusmanul unei vieti extraordinare este o viata confortabila. Ca atunci cand o persoana se simte confortabil, e mai putin motivata sa isi stabileasca teluri sau sa munceasca pentru ele. De multe ori amana ceea ce trebuie sa faca pentru a-si atinge scopurile. „Amanarea, spune Robert Kiyosaki Tanar si bogat inseamna moartea visului”.

In partea a doua a articolului Autosabotajul, o sa vin cu cateva solutii pe care le-am identificat eu pentru mine.

Astept parerile tale prin comentarii sau email.

Daca ti se pare interesant, poti distribui si altora.

AI RĂBDARE, TRĂIEŞTE CLIPA!

10 mai 201424 septembrie 2017 Fanica Rarinca 2 Comentarii

„Încă nu am ajuns?… Încă nu am ajuns?… Mai avem mult?… Când ajungem?, întreba Măgăruşul într-una în timp ce el, Shrek şi Fiona se îndreptau către Regatul Foarte Foarte Îndepărtat.
_Măgarule, încetează odată! strigă la el Shrek.
Măgăruşul tăcu preţ de câteva secunde apoi iar începu: Mai avem mult?… Când ajungem?…”
(Filmul Shrek 2)

Când vedem filmul, ni se pare foarte amuzantă scena.
În cartea lui, „Pregătit pentru succes”, autorul Jeff Keller spune că pe când era copil şi el făcea la fel şi obişnuia să-şi întrebe permanent părinţii de câte ori mergeau în vreo călătorie mai lungă.

Oare câţi dintre noi nu am făcut la fel?
Oare câţi dintre noi nu facem încă la fel, chiar ca adulţi?

Bucură-te de călătorie!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu acum mă gândesc cum procedez eu. De câte ori trebuie să ajung undeva, să zicem că merg la Bucureşti, iau un mijloc de transport în comun. Cunosc cu aproximaţie ora la care trebuie să ajung la destinaţie şi obişnuiesc să scot ceasul să văd cât mai e până ajungem. Mai privesc şi pe geam să mai văd peisajul, dar mă plictisesc repede de „aceeaşi” privelişte. De fapt, nu e aceeaşi privelişte pentru că anotimpul este diferit şi automat, şi peisajul se schimbă.

Dacă facem o călătorie de grup, după ce am ajuns la destinaţie, de multe ori, vedem peisajul sau obiectivul sau ce ni se părea important, apoi ca şi copiii, începem să (ne) întrebăm: „Cât mai stăm, ce mai avem de făcut, de ce nu plecăm?”.
Nu ne mai putem bucura de elementele din natură, de soare, de ciripitul păsărelelor, de adierea vântului. Gândul nostru s-a mutat deja către următorul obiectiv şi suntem nerăbdători să plecăm ca să ne îndreptăm spre el.
Oare cum am privi lucrurile dacă ne-am bucura ochii şi inima cu fiecare privelişte pe care o vedem, cu fiecare km pe care îl parcurgem? Oare cum ni se va părea viaţa dacă în loc să fim atenţi la greşelile celor ce ne însoţesc am da atenţie ciripitului de păsărele? Sau să observăm schimbările din natură? Sau poate voioşia unui copil?

Abia aştept să…

Adesea, îmi dau seama de propriile greşeli, după ce le văd la cei din jur şi le judec. Abia după aceia iau decizia să mă corectez şi să nu mai fac ceea ce făceam.

Aud persoane în jurul meu (în trecut mă auzeam şi pe mine) spunând frecvent abia aştept să… se întâmple un anumit eveniment, iar când evenimentul are loc persoana e dezamăgită şi abia aşteaptă alt eveniment.

Sau spun, abia aştept să vină primăvara, sau vara sau orice anotimp. Nu avem timp să ne bucurăm de ceea ce abia aşteptăm să vină. Poate pentru că într-un fel le trăim în imaginaţia noastră înainte să vină, iar atunci când vin nu mai simţim aceeaşi emoţie, aceeaşi bucurie şi mintea noastră se mută spre următorul moment pe care abia îl aşteptăm căutând altfel de emoţii.

Anul trecut, parcă, am citit un articol pe undeva, poate pe net sau poate într-o carte care suna cam aşa: O tânără mamă spune, abia aştept să nasc copilul, apoi abia aştept să crească. Copilul preia de la mamă cuvintele şi începe şi el să spună: Abia aştept să mă fac mare, abia aştept să merg la grădiniţă, dar acolo e dezamăgit/ă, apoi abia aştept să merg la şcoală, apoi la liceu. Apoi abia aştept să am un/o prieten/ă , abia aştept să am familia mea, abia aştept să… treacă viaţa.
Iar când privim înapoi ne punem întrebarea: Doamne, oare când au trecut anii ăştia?
Oare nu cumva i-am determinat noi să treacă atât de repede pentru că de fiecare dată am fost atât de nemulţumiţi de momentul prezent încât am căutat să-l trăim pe următorul?

Suntem ca nişte roboţi

Avem de multe ori impresia că trăim ca nişte roboţi, că viaţa noastră se desfăşoară între casă şi locul de muncă. Foarte rar mai avem şi alte tipuri de activităţi. Iar atunci poate, când ne facem timp să ieşim la o plimbare, sau la un eveniment suntem absorbiţi de ceea ce n-a mers sau de grija zilei de mâine, de ceea ce mai avem de făcut, sau de rezolvat. De multe ori suntem, dezamăgiţi de rezultatul eforturilor noastre pentru a atinge un anumit obiectiv şi asta ne amărăşte viaţa o lungă perioadă de timp.

David Geffen spunea: „Există planul lui Dumnezeu şi planul tău. Iar planul tău nu contează”.

Suntem atât de nemulţumiţi că planul nostru a eşuat încât suntem gata să ne luăm la judecată cu Dumnezeu şi să-i cerem socoteală.

Dacă avem mici bucurii, sunt umbrite şi absorbite de aceste griji care ne macină, sau pe care le lăsăm să ne macine. În viaţă totul este o alegere!!! Aşa că în loc să ne bucurăm, să trăim momentul prezent suntem permanent preocupaţi fie de remuşcări şi nemulţumiri legate de trecut, fie de aşteptări senzaţionale pentru momentul următor.
De aceea, atunci când privim în urmă, găsim puţine amintiri frumoase, puţine momente de încărcătură emoţională şi spirituală. Viaţa noastră pare goală şi avem impresia că timpul trece nemilos pe lângă noi.

Trăieşte momentul!

În titlu nu m-am referit să trăim clipa după expresia carpe diem. Nu e cazul să ne apucăm să facem bungee jumping sau mai ştiu eu ce sporturi extreme ca să ne încărcăm viaţa de adrenalină. Nu, dacă ăsta nu este stilul nostru de viaţă.
Dar putem să trăim fiecare moment din viaţa noastră. Să ne facem mai mult timp pentru noi, în care să înlăturăm grijile şi necazurile şi să savurăm momentul. Să facem acel moment să fie unic pentru noi.
Poate că ne facem timp să mergem la o piesă de teatru, sau la o plimbare, sau să facem o călătorie de un weekend. Nu ştiu. Dar să conteze pentru bucuria noastră interioară. Nici nu e obligatoriu să facem asta foarte des. Degeaba mergem la plimbare zilnic, dacă a devenit un alt automatism în viaţa noastră şi nu ne bucurăm de ceea ce vedem, sau primim de la natură.

Premiază-te din când în când!

Dacă ai reuşit un mic proiect personal, e important să te premiezi. Nu neapărat cu un premiu de valoare. Poate fi o ieşire la un restaurant, sau să-ti cumperi ceva ce ai amânat de mult, sau să-ti satisfac un capriciu. Cu cât înveţi să apreciezi acel mic succes, acea mică reuşită, cu atât s-ar putea să ai parte de mai multe. Iar dacă nu ai, măcar ai făcut ca acel lucru mic să conteze pentru tine.
Dacă învăţăm să dăm importanţă lucrurilor mici din viaţa noastră, să ne bucurăm de ele, Dumnezeu ne va răsplăti şi cu lucruri mari de care să ne bucurăm.
Într-un articol anterior vorbeam de recunoştinţă. E foarte important să fim recunoscători, dar să nu uităm că şi noi am avut un rol foarte important în atingerea obiectivelor noastre. La urma urmei, mai există o vorbă care spune că Dumnezeu îi ajută pe cei care SE ajută. Deci să nu uităm să ne premiem şi pe noi cei care am muncit pentru obiectivul respectiv.

Dacă alegem să trăim cu intensitate fiecare moment, să lăsăm să vibreze în inima noastră cântecul păsărelelor, sau poate ţipătul de bucurie al unui copil, să ne gândim că tot ce e verde în natură ne asigură nouă oxigenul să trăim, dacă încetinim pasul şi viteza de deplasare, dacă apreciem fiecare gest mic pe care partenerul/a îl face pentru noi, dacă alegem să avem amintiri plăcute, atunci când vom privi înapoi în timp vom putea spune, Doamne, parcă au trecut 100 de ani. Pentru că toate acele amintiri plăcute au o încărcătură emoţională şi spirituală aparte. Cu cât sunt mai multe, cu atât viaţa noastră este mai plină şi ni se pare că timpul a trecut mai greu.

Să învăţăm de la campioni

Campionii nu au prea mult timp să sărbătorească. Nu mă refer aici la acei „campioni” care muncesc din greu un sezon sau două, îşi ating obiectivele, apoi o ţin în petreceri care pe termen lung le afectează energia şi rezultatele.
Mă refer la acei campioni care de la un sezon la altul urcă din treaptă în treaptă şi obţin titlu după titlu.
În afară de munca grea şi de antrenamente zilnice, au parte şi de o educaţie puternică. Ei ştiu că momentele de mari victorii sunt scurte, că nu au timp prea mult să sărbătorească. După ce coboară de pe podium, din faţa publicului şi a presei, se întâlnesc cu antrenorul care le spune Sărbătoare e doar azi. De mâine ne aşteaptă un nou program de lucru pentru că avem de atins următorul obiectiv.
Ei sunt învăţaţi că, pentru a atinge acea victorie şi acel obiectiv pe care şi-l doresc trebuie să înveţe să se bucure pe parcurs. Să transforme micile succese de la antrenamente sau competiţii în adevărate rampe de lansare care să-i ajute atunci când e mai greu. Iar când le e greu sunt învăţaţi că e important să facă din micile eşecuri adevărate autostrăzi ale ambiţiei pentru a reuşi să depăşească obstacolele.
Se bucură permanent.
Ei ştiu că fericirea nu constă doar în atingerea obiectivului. Că fiecare pas este o destinaţie în călătoria lor. Că lucrurile mari sunt o succesiune de lucruri mici, care contează. Ei ştiu că rezultatele mari sunt o însumare a tuturor eforturilor, a tuturor urcuşurilor şi coborâşurilor de pe traseu. Şi se bucură de fiecare în parte.
Ei când privesc în urmă găsesc multe momente de încordare, de efort, de lacrimi şi dorinţe neîmplinite, dar şi de fericire şi spun că a fost greu, dar a meritat. Pentru ei, timpul nu trece la fel de uşor ca pentru cei ce abia aşteaptă să…

Exerciţiu
Răspunde-ţi la următoarele întrebări

Când a fost ultima dată când ai râs cu poftă şi de ce anume?

Care a fost obstacolul care mai întâi te-a nemulţumit iar apoi te-a ridicat pe culmile fericirii că l-ai depăşit?

Care este cel mai frumos gest pe care l-a făcut partenerul/a pentru tine şi când? Cât de mult ai apreciat asta?

Care sunt cele mai frumoase cuvinte pe care ţi le-a adresat partenerul/a?

Scrie cât mai multe amintiri plăcute din ultimele 6 luni.

Când te-ai premiat ultima dată pentru o mică realizare? Cu cine erai? Cum te-ai simţit?

Te aştept cu un comentariu sau un email. Dacă ţi-a plăcut da, te rog, un like sau un share pe reţelele de socializare. Cineva s-ar putea sa-ti multumeasca.

Cu drag,

Fanica Rarinca

Partajează asta:

CUM O IDENTIFICI?

CE EFECTE ARE ASUPRA TA?

Te opreşte să te bucuri

Îţi sabotează încrederea în tine

Te opreşte să progresezi. Te limitează.

Nu poţi fi recunoscător

Atragi alte lucruri/ evenimente negative

SOLUŢII

Felicită-te atunci când ţi-ai atins ce ţi-ai propus. Sărbătoreşte! Recompensează-te!

Acceptă-te aşa cum eşti

Concentrează-te pe părţile pozitive.

Analizează-ţi progresele.

Bucură-te de ceea ce ai! Fii recunoscător!

Învaţă lecţia. În loc de „ah, dacă aş fi…” poţi folosi „data viitoare voi…”

Partajează asta:

PUTEREA LEULUI

(Obiceiuri mici şi zilnice care îţi schimbă viaţa III)

ECONOMIILE

CATEGORII DE ECONOMISIRI

10% din venitul lunar.

2. un cent dublat în fiecare zi.

3. o anumită sumă fixă în fiecare lună

PLANIFICĂ-ŢI DIN TIMP EVENIMENTELE SAU ACHIZIŢIILE IMPORTANTE

STABILEŞTE-ŢI PRIORITĂŢI FINANCIARE

ÎNVAŢĂ-ŢI ŞI COPIII SĂ FACĂ ECONOMII

AVANTAJELE ECONOMIILOR

Partajează asta:

AM DECIS SĂ NU MAI CRED ÎN SUPERSTIŢII

AM TRAS BILETUL CU NR. 13

ALTE SUPERSTIŢII

Noroc şi zeul Moloh

Deochiul şi culoarea roşie

Să nu te întorci din drum, odată ce-ai plecat – că-ţi merge rău.

Să nu dai noaptea cu mătura – că nu te mai măriţi.

Să nu te aşezi la masă pe colţul mesei – că nu te mai măriţi

Să nu-ţi pui geanta pe jos – că faci a pagubă.

Să nu arunci apa de baie a bebeluşului noaptea.

Să nu duci gunoiul noaptea

Partajează asta:

CONDIŢIILE S-AU SCHIMBAT

VIAŢA MAMELOR NOASTRE

TAŢII ŞI EDUCAŢIA

MAMELE ÎŞI REZOLVAU TREBURILE

INFORMAŢIILE S-AU SCHIMBAT

ŞTIRILE ŞI FAMILIA

COPIII ĂŞTIA AU CALCULATORUL ÎN SÂNGE

CUM ÎNVAŢĂ BEBELUŞII?

SUGESTII

COPIII ŞI JOACA

DUMNEZEU A DEVENIT VINOVAT

Partajează asta:

ACELEAŞI CIRCUMSTANŢE, PERSPECTIVE DIFERITE

VIAŢA NU E PERFECTĂ

AŞTEPTÂND O OPORTUNITATE

Partajează asta:

VIAŢA ESTE CICLICĂ

LEGEA ATRACŢIEI UNIVERSALE

GÂNDURI ŞI SENTIMENTE

CUM SE NAŞTE O PROBLEMĂ

MASS-MEDIA ŞI ŞTIRILE

GÂNDURI REPETITIVE, SENTIMENTE REPETITIVE

Partajează asta:

De pe la seminarii

Tipare sociale

Tiparele civice

Tipare organizatorice

Tipare financiare

CUM SE FORMEAZĂ TIPARELE?

1. A preluat în mod inconştient modelul văzut la părinţi.

2. Tipare pe care le-a văzut şi preluat de la alţii conştient sau inconştient. 3. Tipare pe care şi le-am format ei înşişi prin autoeducaţie sau prin voinţă proprie. Pot fi bune sau rele.

CUM SCHIMBI TIPARELE?

Partajează asta:

Care ar fi cauzele?

Frica de succes

Teama de fericire

Teama de asumare a responsabilitatii.

Teama de a recunoaste teama.

Teama de schimbare.

Partajează asta:

2. Tipare pe care le-a văzut şi preluat de la alţii conştient sau inconştient.
3. Tipare pe care şi le-am format ei înşişi prin autoeducaţie sau prin voinţă proprie. Pot fi bune sau rele.

Exerciţiu
Răspunde-ţi la următoarele întrebări