În urmă cu mai mulţi ani, la sfârşitul unei ore de pregătire suplimentară în şcoală pentru Olimpiada de geografie, un elev de clasa a 8-a m-a întrebat:
„Doamna, de ce se uită femeile la telenovele?”
„Pentru că nu se simt iubite de soţii lor” a venit răspunsul meu. Băiatul a fost şocat de răspunsul meu. Reacţia lui a fost de a-şi trage umerii înapoi ca pentru a-şi îndrepta coloana vertebrală şi ochii lui au început să se mişte rapid spre stânga şi spre dreapta ca şi cum căuta în memorie să vadă dacă e adevărat ce spun. În orice caz nu a mai spus nimic.
Între timp, aflu de la o prietenă, bună că urmăreşte o telenovelă care nu e siropoasă ca toate celelalte, ci e cu un bebeluş tare haios. Primul lucru la care m-am gândit a fost că şi ea, deşi e căsătorită de ceva ani, nu a reuşit să dea naştere la un copil şi atunci am avut o altă revelaţie. Aşa că azi aş reformula ideea şi chiar aş aduce câteva motive pentru care femeile se uită la telenovele:
1. Se hrănesc emoţional cu ceea ce nu au
Ce-şi doresc femeile?
Să fie iubite, răsfăţate, mângâiate, ascultate, înţelese de soţii lor. Unele îşi doresc pasiune, altele îşi doresc confort într-o casă frumoasă, altele îşi doresc bani, maşină, grădină cu flori, haine frumoase etc. Unele îşi doresc ca toate aceste lucruri materiale să le fie oferite exclusiv de către soţii lor în timp ce ele stau acasă să se ocupe de educaţia copiilor. Altele îşi doresc să fie independente, să-şi croiască un drum în viaţă prin propria muncă şi propriile puteri. Să nu depindă de un bărbat, financiar vorbind. Dar de afecţiune avem nevoie cu toatele. Şi cred că aproape orice femeie îşi doreşte să aibă măcar un copil asupra căruia să-şi reverse afecţiunea.
Ce obţin unele femei?
Un soţ concentrat pe carieră, care petrece mai mult timp la serviciu decât acasă cu familia. Sau unul care vine frustrat şi-şi varsă nervii pe soţie şi copii. Poate un bărbat care nu are răbdare să-şi asculte soţia pentru că permanent o întrerupe şi îi dă soluţii pentru ceea ce crede el că ar fi problemele ei. Unele au parte de soţi beţivi, altele de soţi infideli etc. Iar altele, pur şi simplu nu pot avea propriul lor copil. Toate aceste lipsuri creează durere, suferinţă, nemulţumire.
Ce le oferă filmele şi mai ales telenovelele?
Poveşti pline de pasiune şi iubire, viaţă prosperă şi luxoasă, intrigi, minciună, corupţie, abuz de putere, invidie, infidelitate, gelozie, mânie, violenţă şi multe altele. Femeile care nu se simt iubite, se hrănesc emoţional cu fiecare scenă de iubire şi pasiune pe care o văd. Unele poate ştiu exact ce fel de iubire vor, altele nu ştiu şi atunci devorează toate poveştile de iubire.
Dacă ar fi să le adresezi o întrebare simplă: „cum vezi tu iubirea, cum ai dori să te iubească soţul tău, iubitul tău?” probabil ar spune ceva de genul: „păi mi-ar plăcea să fiu iubită ca personajul X din filmul… sau ca personajul Y din filmul...”. Nu au ceva concret, nu ştiu la ce să se oprească, cum să fie viaţa lor şi atunci se hrănesc cu toate poveştile de dragoste şi de pasiune pe care le văd. Aceste filme acţionează ca nişte droguri asupra creierului, oferindu-le bucurie şi satisfacţie atunci când văd (primesc ceea ce le lipseşte) şi tristeţe atunci când se termină şi ajung să vadă din nou realitatea în care trăiesc. De aceea aşteaptă cu nerăbdare următorul episod. Sau, dacă sunteţi cum sunt şi eu, imediat după ce s-a terminat filmul, îl mai puneţi odată (ca să-l înţelegeţi şi mai bine…:).
Am văzut şi revăzut ceva filme romantice. Nu telenovele, dar filme artistice da. Ştiu ce înseamnă să nu poţi fi hotărâtă cum îţi doreşti să fii iubită, ce cuvinte ai vrea să auzi de la persoana iubită, care ar fi cererea ideală în căsătorie pentru tine, cum să te asculte.
Şi eu m-am hrănit cu multe poveşti de dragoste. Evident din multe dintre ele am extras şi ceva replici şi învăţături, pentru că sunt autodidactă şi îmi place să învăţ din orice şi să mă perfecţionez.
Unul dintre filmele care m-au inspirat pe această temă este: Wedding Date, o comedie romantică, în care o englezoaică (Kate) emigrată în SUA primeşte o invitaţie la nunta surorii ei, acasă, în Marea Britanie. Acolo fostul ei logodnic era cavaler de onoare şi ca să nu-i arate că e în continuare singură şi cu gândul la el, angajează un „iubit” care să o însoţească la nuntă. „Iubitul” era de fapt un psiholog, care îşi punea serviciile la îndemâna şi necesitatea unor femei singure. El scrisese un articol într-o revistă cum că orice femeie are exact viaţa amoroasă pe care şi-o doreşte. Plecând de la acest articol, el şi Kate încep o discuţie, la care ea era total nedumerită şi îl întreabă: „Adică vrei să spui că eu îmi doresc să fiu singură şi să mă simt mizerabil?” „Da, îi răspunde el. Iar atunci când vei hotărî să nu mai fii singură şi să nu te mai simţi mizerabil viaţa ta amoroasă se va schimba” . Iar când ea s-a supărat pe el pentru o anumită greşeală, el i-a replicat „Acum probabil că o să fii supărată pe mine, ca să ai un motiv de care să te agăţi în următorii ani în care vei fi mai departe singură şi te vei simţi mizerabil”….”îţi trebuie curaj nu doar să iubeşti ci şi să te laşi iubit/ă şi poate că asta este cel mai greu”.
Plecând de la acest film, cred că într-adevăr sunt femei care nu doar că îşi hrănesc lipsurile din viaţa lor sentimentală, dar le perpetuă. Le face plăcere (inconştient) să se simtă mizerabil şi se agaţă de orice motiv ca să rămână mai departe nefericite. Trebuie doar să înţeleagă, să accepte greşelile pe care le fac şi o decizie pentru a rupe lanţul nefericirilor sentimentale.
Cum am rezolvat situaţia? După ce am intrat pe un program de dezvoltare personală am înţeles că trebuie să mă concentrez, să pun pe hârtie toate calităţile pe care vreau să le aibă persoana iubită, cum vreau să mă iubească etc. Ghiciţi, ce! Majoritatea s-au împlinit. Poate nu toate chiar cum le-am scris. Viaţa e plină de surprize şi ne oferă tot felul de lecţii. Mă mai uit la filme romantice? Da. Dar nu mai simt la fel, nu mă mai implic emoţional în acelaşi fel. Mai mult, unele faze care înainte de a-mi găsi partenerul de viaţă mă fascinau, acum mă dezgustă. Mi s-a schimbat şi perspectiva.
2. Se identifică cu personajele din poveste
O altă persoană mi-a zis odată cât este de nefericită în căsnicie şi că se identifică cu Elizabeth Bennet din Mândrie şi prejudecată. La început, n-am înţeles cum se identifică ea cu personajul. Adică şi eu am citit şi recitit cartea, am văzut şi revăzut toate ecranizările posibile pentru acest roman. Şi cartea şi ecranizările sunt excepţionale şi m-a făcut să plâng sau să fiu fericită, dar parcă nu m-am identificat cu personajul, sau mă rog, nu în totalitate.
Însă mi-am amintit că m-am identificat cu alt personaj dintr-un alt roman de dragoste. De fiecare dată când îl citeam, plângeam şi sufeream şi îmi imaginam că lucrurile se vor rezolva şi pentru mine la fel ca în roman.
Asta înseamnă că noi oamenii, gândim, acţionăm şi facem greşeli mai mult sau mai puţin asemănătoare, care pot fi încadrate în anumite tipare. Tocmai de aceea, se mai spune că fiecare persoană pe care o întâlnim, şi mai ales ale cărei defecte ne deranjează este o oglindă a personalităţii noastre şi a defectelor noastre.
Mă gândesc acum la povestea „celor 1000 de oglinzi”. „Se spune că într-o cameră cu 1000 de oglinzi a intrat un câine care era cam supărat şi mânios. De jur împrejur s-a văzut înconjurat de alţi 1000 de câini care arătau la fel de supăraţi şi mânioşi. Ca să se apere a început să mârâie şi a scos colţii, dar de jur împrejur, alţi 1000 de câini au reacţionat la fel. A ieşit de acolo foarte înspăimântat şi şi-a jurat că n-o să mai intre vreodată în acea cameră plină de câini care scot colţii la el. Mai târziu, în aceeaşi cameră a intrat un căţeluş vesel şi prietenos, care dădea din coadă. De jur împrejur a văzut alţi 1000 de căţei veseli şi prietenoşi care dădeau din coadă, iar asta l-a făcut foarte fericit.”
Morala acestei poveşti este că fiecare dintre noi va întâlni oameni care reflectă în oglindă calităţile sau defectele noastre. Aceste „oglinzi” pe care le întâlnim ne fac să reacţionăm precum căţeluşul cel vesel, alteori ca acel câine supărat. Şi nu ne gândim niciun pic că de fapt ceea ce am văzut, plăcut sau neplăcut în acele oglinzi sunt trăsături ale noastre.
Iar oglinzile le folosim nu doar să ne vedem din faţă, ci, de ex. dacă mergem la coafor, primim o oglindă prin care ne putem vedea şi la spate, acolo, unde ne este mai greu să ne vedem. Şi nu e obligatoriu să ne placă ceea ce vedem.
Deci, dacă oamenii din jurul nostru sunt oglinzi ale calităţilor şi defectelor noastre, cu atât ne este mai uşor să ne regăsim în personajele din cărţi şi din filme, unde avem acces şi la gândurile lor şi la comportamentele nevăzute ale lor. Pătrundem în intimitatea lor ca şi când am pătrunde intr-a noastră. În unele personaje ne regăsim mai mult, în altele mai puţin.
Dar ştiţi ce? Dacă nu ne place ceea ce vedem în oglindă e în puterea noastră să schimbăm. Putem învăţa ce nu ne place la personajul X şi să nu facem ca el. Putem alege să facem precum personajul Y pentru că avem valori şi principii asemănătoare. Dar putem rupe lanţul de a ne regăsi într-un personaj anume, cu atât mai mult dacă asta ne face să suferim.
3. Pasiune pentru dramă
Era un banc numit Dramă în căsnicie care suna cam aşa:
A venit soţul de la serviciu.
Soţia se gândeşte: „Ceva e în neregulă cu soţul meu. Nici nu m-a pupat când a intrat în casă, nici nu m-a băgat în seamă. Parcă nici nu aş exista. A trecut pe lângă mine fără să mă vadă şi în continuare nici nu se uită la mine. Oare ce-o fi având? Te pomeneşti că nu mă mai iubeşte… Şi stă aşa de îngândurat. Cred că şi-a găsit pe alta şi acum se gândeşte la ea. Soţul meu mă înşeală!”
Soţul se gândeşte: „Mă întreb, ce-o fi având motocicleta aia de nu reuşesc s-o fac să funcţioneze?”
Allan Pease ne spune că bărbaţii gândesc foarte simplu. Dacă au o problemă, se închid în ei, nu comunică problema, nici măcar cu alţi bărbaţi şi caută soluţii. Cumva li se pare că e sub demnitatea lor să ceară ajutorul sau să vorbească altora de problema lor. Dar femeile au o gândire foarte complicată. Dacă au o problemă, mintea lor o transformă într-o dramă, sau chiar într-o tragedie. Iar atunci când se întâlnesc cu alte femei, încep să îşi comunice una alteia dramele sau problemele pe care le au.
În afară de asta, femeile au o mare putere de empatie. Aşa că atunci când una povesteşte despre o problemă altor femei, toate celelalte au ochii mari de curiozitate şi feţele întristate.
Deci, atunci când femeile văd o dramă într-un film, sau telenovelă, se conectează automat la poveste şi la personaje. Parcă ar fi povestea vieţii lor. Atât de intens o trăieşte.
4. Lipsa unei activităţi
Personal n-am auzit de nicio femeie de afaceri foarte ocupată, care să petreacă poate 10-12 ore pe zi în afacerea ei, apoi să meargă acasă să-şi mai facă timp şi pentru telenovele.
În general am auzit că se uită la aceste filme femeile casnice sau cele care au un serviciu cu un program mai lejer.
5. Obişnuinţa
Dacă unor femei lipsite de activităţi importante, le propui să facă ceva, să-şi ia o slujbă, sau să demareze un proiect, s-ar putea să ai surpriza că te refuză. Se gândesc cu groază că în perioada în care ar trebui să desfăşoare acea activitate, ar pierde episoadele de la filmele ei preferate. Li se pare o tragedie să piardă serialele preferate. Unele şi-au pus un televizor şi în bucătărie, ca să nu piardă vreo secvenţă.
6. Au văzut primul episod
Suspansul este o tehnică de marketing foarte exploatată de cei ce fac filme seriale de tip telenovelă. Atunci când acţiunea ajunge în punctul culminant se termină episodul şi telespectatorul nu poate să-şi dea seama de ceea ce urmează să se întâmple. Aşa că singura soluţie este să vadă şi episodul următor.
O altă strategie de marketing foarte exploatată este şi publicitatea. Canalele de televiziune care le difuzează prezintă cele mai incitante scene din film.
Iar femeile care urmăresc acele canale de televiziune şi văd respectivele reclame, abia aşteaptă primul episod, mai ales dacă filmul se potriveşte cu intervalul orar în care sunt libere. Apoi, atenţia lor este captată pe termen lung.
Pentru un astfel de motiv, asociat cu lipsa unei activităţi importante am urmărit şi eu acum ceva ani în urmă o telenovelă românească. Dar am fost dezamăgită la final. Apoi m-am lăsat de acest obicei.
Dacă ţi-a plăcut acest articol poţi da un like sau un Share. Aştept şi un comentariu ca să aflu părerile tale.
