NU E VINA MEA!

22 septembrie 201724 septembrie 2017 Fanica Rarinca Lasă un comentariu

Ti s-a întâmplat vreodată să fii într-o situație neplăcută, să spui celor din jur ce te doare, ce te deranjează și să constați că ceilalți te acuză?

Ți s-a întâmplat să nu înțelegi, ce e în neregulă cu ceilalți, de dau vina pe tine pentru situațiile de care te plângi?

Ți s-a întâmplat să cauți în jur compasiune și totuși să găsești ostilitate și să ai impresia că toată lumea îți impută lucruri pe nedrept, pentru că tot ce ți se întâmplă, nu depinde de tine?

Dacă, da, atunci, acest articol este pentru tine.

Dacă nu ți s-a întâmplat, poate cunoști pe cineva din jur care a pățit așa ceva, să tot aibă situații neplăcute și cei din jur să o acuze, și îi poți distribui acest material.

Pentru început, să-ți povestesc:

Băiatul meu, de trei ani și patru luni, a început să meargă la grădiniță. Am avut și o ședință cu părinții la care am participat, și doamna îmi comunică, faptul că, este un băiat perfect, doar că nu mănâncă.

Eu dau ochii peste cap și răspund supărată că, da, știu, e o problemă cu care m-am confruntat toată vara.

Pe parcursul întregii vacanțe, am recurs la tot felul de strategii: m-am rugat de el, l-am condiționat – dacă vrea să obțină ceva ce-și dorește, atunci să mănânce mâncare -, l-am speriat – lasă că papă mama tot și ție nu-ți dă deloc -, dar cumva, cu rezultate foarte slabe și aleatorii. Foarte rar, băiatul meu a acceptat să mănânce ceva mâncare gătită. A trăit cu biscuiți, iaurt, un ou pe zi și alte câteva fleacuri.

Astfel că, atunci când doamna de la grădiniță, îmi spune că trebuie să găsiți o soluție, că doar sunteți cadru didactic, aproape că mă enervez. De ce își imaginează că nu am căutat soluții? Ce vrea să spună?

M-am simțit acuzată ca și când ar fi vina mea, că băiatul nu mănâncă.

Mai rău, mă întreabă colegii la școală, ce-mi face băiatul și eu continui povestea: face bine, doar că nu mănâncă… bla-bla-bla. Oricine era dispus să mă asculte, le puneam CD-ul. Fiecare venea cu sfaturi diferite. Să încerc măsuri drastice, să nu-i mai dau de mâncare biscuiți și alte cele…., iar eu simțeam că iar, mă acuză de ceva. În plus, cum să mă lase inima să-mi țin copilul să înfometeze, doar ca să-l determin să mănânce? (Și, apropo, pe mine, când eram copil, n-a reușit mama să mă facă să mănânc ce nu-mi plăcea. Am ajuns în spital bolnavă de hepatită, dar tot nu mâncam.)

Ca lucrurile să stea și mai neplăcut, inclusiv soțul mi-a spus într-o seară, pe un ton foarte vehement, că trebuie să faci ceva!

Am încheiat convorbirea spunându-i soțului, Mulțumesc că ai țipat la mine!

In acea seară, mă simțeam mizerabil. Eram obosită, încât abia așteptam să pun capul pe pernă. Mă durea capul, eram răcită și-mi curgea nasul de parcă era izvor, eram stresată și îngrijorată că băiatul nu mănâncă și supărată că soțul nu mi-a oferit puțină compasiune. (De fapt, a făcut-o destul de mult timp, până acum.)

Am oftat și m-am întrebat: De ce toată lumea mă face să mă simt ca și când ar fi vina mea că…? Și o altă voce din mintea mea, aia care vine din toate cărțile de dezvoltare personală pe care le-am citit, îmi spune: Pentru că ESTE vina ta! Tu, te-ai asculat? Ai auzit cum sună cuvintele pe care le folosești? Ce sfaturi ai oferi altora care fac exact ce faci tu?

Primul lucru pe care l-am conștientizat, după ce vocea interioară mi-a atras atenția că-l fac, a fost:

Te plângi!

E foarte ușor să-ți plângi de milă.

Cauți în jur compasiune, ca ceilalți să fie în asentimet cu tine. Cei din jur vin cu sfaturi, cu idei, dar tu n-ai nevoie de ele, tu doar vrei să continui să-ți spui povestea despre cât de mizerabil te simți, pentru tot ceea ce ți se întâmplă și cât e viața de nedreaptă!

Dai vina în stânga și-n dreapta pentru toate câte ți se întâmplă, iar tu ești o biată victimă nevinovată!

Ai nevoie să-ți spună cineva pe un ton mai răstit, Termină cu văicăreala și fă ceva cu viața ta! – grozavă treabă a făcut Larry Winget, cel care a scris această carte.

Dar Jack Canfield spune că TOATE lucrurile sau situațiile din viața ta, fie le-ai creat, fie le-ai atras, și atunci, ești RESPONSABIL de tot ce ți se întâmplă. Le-ai creat prin tot ce faci, sau le-ai atras prin natura gândurilor și cuvintelor pe care le folosești.

Iar eu, o făceam pe victima, îmi învinuiam băiatul, căutam persoane care să fie în asentimentul meu.

Tot ce respingi se întoarce la tine cu forță multiplicată!

De curând, am învățat de pe la diferite workshopuri, că tot ce nu-ți place, ai tendința să respingi. Vrei să îndepărtezi de ființa ta, sau să schimbi acele lucruri care nu-ți plac.

Dar, cu cât le respingi, cu atât se întorc la tine iar și iar și îți provoacă supărări.

Și mi-am amintit și ce am citit în cartea Viața trece repede, trăiește-o din plin! Autoarea, Lynn Grabhorn explică Legea Atracției Universale, pe principiul diapazonului.

Un diapazon, este un instrument muzical care este folosit pentru a da un ton la o melodie, și vibrează pe o anumită frecvență. Dacă într-o cameră sunt mai multe diapazoane acordate pe aceeași frecvență, vibrațiile produse de diapazonul folosit, fac ocolul camerei, întâlnește vibrațiile celorlalte diapazoane acordate pe aceeași frecvență, apoi se multiplică și se întorc de unde au plecat, cu putere multiplicată.

Imaginează-ți Universul ca o cameră imensă cu miliarde de diapazoane (oamenii care emit emoții), fiecare acordate pe alte frecvențe. De fiecare dată când cineva emite emoții de nemulțumire, de respingere, vibrațiile acestora pleacă în Univers, unde se întâlnesc cu vibrații asemănătoare, ale unor persoane care au același tip de emoții. Apoi, vibrațiile se unesc, devin mai mari și se întorc la cei care le-au emis. Și ce crezi că li se întâmplă? Alte lucruri și situații care să le producă și mai multă nemulțumire.

Aceste emoții continuă într-o spirală descendentă, până ajungi la un capăt. Ori, cedezi și te îmbolnăvești, pentru că refuzi să vezi că TU EȘTI CAUZA a tot ce ți se întâmplă, ori, ajungi să spui: GATA! AJUNGE! E TIMPUL SĂ FAC CEVA! Și atunci, ca urmare a deciziei luate, începi să schimbi frecvența pe care emiți vibrații în Univers, prin urmare, se schimbă și rezultatele.

Este valabil și invers. O persoană mulțumită, fericită, emite vibrații de o intensitate mai ridicată, acestea se întâlnesc în spațiu cu vibrațiile altor persoane mulțumite și fericite, se multiplică și se întorc la cei de la care au plecat cu forță multiplicată. Numai că, de data asta, acești oameni, vor avea și mai multe motive să fie fericiți.

Cuvintele pe care le folosești îți schimbă realitatea

Ai impresia că ești realist și folosești cuvinte care descriu realitatea, dar de fapt, cuvintele pe care le folosești, creează realitatea. Știu că este cam greu de înghițit, dar este adevărat.

Cu cât folosești expresii care să descrie o situație negativă din viața ta, iar verbele sunt la timpul prezent, gen nu mănâncă, e bolnav, e obraznic etc. cu atât mai mult, situația devine în acel mod. E ca și când, ce exprimi la timpul prezent, este o profeție despre cum va arăta viața ta, în viitorul apropiat.

Verbele pe care le folosești la timpul prezent ca să descrii situația ta curentă, sunt cele care devin realitatea ta, de coșmar sau de vis, din viitorul apropiat.

În tehnica afirmațiilor, prin care îți poți schimba viața, dacă înveți să o practici zilnic, folosești verbe pozitive, care încă nu sunt adevărate, la timpul prezent. Repetându-le mereu ele devin parte din tine, din subconștientul tău și se transformă în realitate. Așa cum spunea Louise Hay, acestea sunt ca semințele pe care le pui în sol, și mai întâi germinează, încolțesc, apoi cresc și durează până dau roade.

„Ceea ce gândim despre noi înşine devine adevărat pentru noi. Cred că fiecare dintre noi, incluzându-mă şi pe mine este 100% responsabil pentru ceea ce se petrece în viaţa noastră, bun sau rău. Fiecare gând pe care îl gândim, creează viitorul nostru. Fiecare dintre noi îşi crează propriile experienţe prin propriile gânduri şi sentimente. Gândurile pe care le gândim şi vorbele pe care le rostim creează exprienţele noastre de viaţă.” (Louise Hay)

Prin urmare, dacă folosești cuvinte care descriu stări sumbre, triste, de dezamăgire etc. viața ta va deveni exact în același fel. Dacă spui că faci fantastic de bine, că te descurci spectacular, etc. exact așa începi să percepi viața ta și ea va deveni astfel.

Filmele care rulează în mintea ta

Am lăsat la final acest subiect, dar nu e cel mai lipsit de importanță.

Specialiștii spun, iar eu am descoperit pe pielea mea, în mai multe rânduri, că, imaginația este mai puternică decât cuvintele pe care le folosim.

Atunci când te plângi de ceva ce nu funcționează în viața ta, prin mintea ta se derulează filmul a ceea ce nu funcționează. De câte ori te plângi, de atâtea ori, revezi filmul. Și acel film, are o putere extraordinară de a modifica ce urmează să se întâmple.

Mi s-a întâmplat, în mai multe rânduri, să exersez vizualizarea voită a ceea ce voiam să se schimbe în viața mea, și am schimbat rezultatele, aproape așa cum am vizualizat.

Dacă vorbești despre ceva care îți produce mândrie, prin mintea ta se perindă acele imagini care te umplu de acest sentiment. Cu cât povestești cu mândrie acele situații, cu atât vei avea și mai multe motive să fii mândru.

Astfel că, învinsă, am conștientizat toate aceste greșeli și m-am apucat să lucrez cu EFT.

Mai întâi am lucrat pe starea mizerabilă pe care o simțeam și am adus-o la o valoare suportabilă.

Apoi, am trecut pe emoțiile mele, acumulate toată vara, legate de faptul că băiatul meu nu mânca. Am început cu starea de stres pe care mi-a generat-o, apoi, cu furia și îngrijorarea. Și pe acestea le-am liniștit simțitor și le-am înlocuit cu iubire, acceptare, încredere.

La finalul exercițiului, după ce m-am simțit mai împăcată, am închis ochii și mi-am imaginat cum băiatul meu începe să mănânce mâncare gătită și-i place.

Vrei să știi care a fost rezultatul?

A doua zi, a cerut să mănânce și i-am dat pulpițe la cuptor și a savurat două.

În ziua următoare, a acceptat să mănânce paste.

Apoi, când l-am întrebat dacă a mâncat la grădi’, mi-a răspuns fericit și victorios, că da, a păpat orezuț și supă.

Să nu înțelegi că dintr-un singur exercițiu de vizualizare combinat cu EFT s-au schimbat radical lucrurile. Încă mai avem de lucru. Dar acum, știu ce am de făcut. Zilnic, am început să vizualizez, fie și pentru câteva secunde, că băiatul meu, mănâncă.

Sunt convinsă că, în viitorul apropiat, va mânca de toate.

Am învățat să accept situația, să nu mă mai stresez, să nu mă mai consum, să nu mă mai enervez. Îl accept și îl iubesc. Vizualizez ce doresc să se schimbe și lucrurile intră pe drumul cel bun.

Dacă ți-a plăcut acest material, fă un bine și pentru prietenii tăi și distribuie-l!

Cu drag,

Fănica Rarinca

IA UITE, CÂTE SARCINI REZOLV ÎNTR-O ZI!

5 septembrie 201724 septembrie 2017 Fanica Rarinca Lasă un comentariu

Citeam zilele trecute despre efectele multitaskingului.

Să faci multitasking, înseamnă să te ocupi în același timp de mai multe activități.

Printre materialele lecturate au fost câteva site-uri, în care unii oameni se lăudau cu capacitatea de a face mai multe activități în mod simultan.

Și unora li se pare firesc să se laude. Își spun: „Ia uite, câte lucruri pot să fac în același timp!”

Trăim într-o perioadă puternc tehnologizată și într-un timp în care cariera și evoluția în viață ocupă un loc central.

Simțim nevoia că trebuie să ne punem la curent cu toate noutățile, trebuie să învățăm să facem și una și alta, de multe ori într-un termen foarte scurt.

Pe lângă solicitările tehnologiei cu care lucrăm, și care ar trebui să ne ușureze viața, avem în continuare nevoie să ne ocupăm de aspecte legate de viața personală, de familie, de prieteni.

Astfel că, adesea, cădem în capcana multitaskingului și dacă nu vrem.

Numai că în acest articol nu mi-am propus să discutăm strict despre multitasking, în sensul cunoscut.

Aș vrea să te gândești la multitaskingul zilnic.

La capacitatea de a jongla printre zecile de sarcini pe care le ai de îndeplinit în fiecare zi.

Și aici, ca și în cazul multitaskingului propriu-zis, există o tendință să ne lăudăm, să ne umflăm în pene, spunând, „Ia uite câte sarcini rezolv eu într-o zi!”

Care sunt consecințele?

În cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea! am scris despre rezultatele unui studiu efectuat de Universitatea Standford asupra celor care fac multitasking. De curând am găsit și alte articole care vorbesc de mai multe consecințe.

Dar ce se întâmplă atunci când faci multitasking și jonglezi între mai multe proiecte pe care le derulezi într-o zi și ajungi să bifezi 15-20 de activități zilnic?

Ești frustrat.

Motivul pentru care acționezi în foarte multe direcții, este acela că le consideri pe toate de importanță mare și egală și, îți dorești să ai rezultate.

Numai că dacă ai 5-6 proiecte de care trebuie să te ocupi simultan, trebuie să-ți împarți timpul între acestea și acționezi cu pași foarte mici. Simți că bați pasul pe loc.

Ai impresia că stagnezi, că nu ai rezultate și asta te umple de un sentiment de frustare.

Rezultatele pe care le obții nu sunt nici pe departe ceea ce visezi, ceea ce dorești, ceea ce aștepți, ci sunt aproape invizibile.

Parcă nu mai ai curajul să vorbești despre ele, pentru că cei din jur s-ar putea să-ți adreseze întrebări: „Hei, în ce stadiu ești cu proiectul X? Te mai ocupi de el, nu-i așa?” Iar tu, mai mult jenat, răspunzi că: „Da, dar mai durează până e gata. Lucrez cu pași mici.”

Ești nervos.

Odată cu frustrarea crește și nervozitatea, chiar furia. S-ar putea să ai impresia că o controlezi destul de bine, până ajungi ca o sticlă de șampanie agitată înainte de a-i scoate dopul.

Ajungi să-ți descarci nervii pe copilul tău, pe partenerul de viață pentru că a făcut un gest care te-a deranjat.

Dar tu ești deja „deranjat” de faptul că nu te miști mai repede, că nu apar rezultatele dorite, că te simți ca o oală sub presiune, la care nu se văd aburii și nu se aude clocotul.

Nu te poți concentra pe un singur proiect.

Te apuci de o activitate și în timp ce lucrezi, mintea îți sare la următorul proiect pe care trebuie să-l realizezi în aceeași zi.

Și în loc să-ți notezi ideile, așa cum recomandă specialiștii, stai și te gândești la acele noi idei și să le pui cap la cap.

Între timp, s-ar putea să fii tentat să mai cauți și pe internet câteva aspecte legate de ideile proiectului de care încă nu te ocupi. Iar dacă ai ajuns pe internet, s-ar putea să începi cu verificarea emailurior, a paginilor de socializare și să uiți din ce motiv ai deschis browserul etc.

Și astfel, mintea ta jonglează constant, repetat între ce ai de făcut la proiectul la care lucrezi acum și cel pe care trebuie să-l desfășori peste câteva ore.

Pierzi timp prețios, pentru că te deconectezi de la subiectul în lucru, și durează apoi până să te conectezi înapoi cu ceea ce făceai.

Nu mai vorbesc de lipsa sau dificultatea de concentrare pentru că te lași întrerupt de apeluri telefonice, notificări că ai primit email, mesaje pe facebook, de faptul că poate, copilul îți solicită atenția etc.

Te simți foarte obosit.

Una dintre consecințele multitaskingului este oboseala accentuată.

Pentru că, mintea noastră nu este făcută să lucreze cu două idei, lucruri în același timp.

Pe măsură ce insiști să lucrezi cu mai multe proiecte deodată, cu mai multe pagini web deschise, consumi foarte mult din resursele interne ale calculatorului.

Fie că vorbim de calculatorul personal, de pe umerii tăi, fie că vorbim de cel virtual, cu care îți faci, poate, multe treburi, cu cât apelezi la mai multe activități în același timp, cu atât obosești mai tare.

Te îmbolnăvești.

Expunerea prelungită la asftel de activități de multitasking zilnic, de jonglare între proiecte, toate în egală măsură importante și urgente, te stresează și te face să suferi. Puțin câte puțin, ignori semnalele, pentru că proiectele sunt mai importante, până ajungi să cazi bolnav și să nu înțelegi cum de s-a întâmplat, așa deodată?

Nici rezultatele sau fericirea nu apar peste noapte și nici boala sau nefericirea. Sunt efectul cumulat a ceea ce facem în fiecare zi.

Și aș putea să spun că am căzut și eu în aceeași capcană.

Anul trecut, în septembrie, am trecut de la un regim de voie, din concediul de creșterea copilului, la un program destul de strict.

Asta însemna, trezit dimineață devreme, mers cu copilul la creșă, apoi la orele mele de curs, a trebuit să mă ocup de gospodărie, de gătit, spălat vase și haine, călcat rufe, de scris articole pe blog, de citit, de susținut seminarii și workshopuri și lista poate continua.

La un moment dat eram mândră de mine, Mi-am amintit o frază dintr-o carte de organizare a timpului. Dacă nu mă înșeală memoria, este vorba de cartea: Organizează-te! scrisă de Chris Crouch, care spune că:

„Dacă vrei ceva bine făcut și la timp, apelează la o persoană foarte ocupată. Deși ai impresia că unul care e mai liber va face lucrurile mai bine, de fapt, va trage de timp, se va lungi cu acel proiect, pentru că e obișnuit să aibă timp la discreție. În schimb, o persoană foarte ocupată, va ști să-și organizeze timpul și activitățile astfel încât să facă treaba cât mai bine și să se încadreze în termenul limită.”

La fel am devenit și eu. De la persoana care se lungea cu tot felul de situații, pentru că aveam timp, puteam să stau ore întregi în fața laptopului, să scriu, să citesc după plac, în momentul în care am început școala, să fiu și mamă singură (că soțul e în Italia), m-am văzut pusă în situația de a mă organiza, astfel încât, să le fac pe toate.

În plus, pe lângă cele enumerate, a mai apărut un vis, o dorință arzătoare pentru un alt proiect nou și am început să lucrez și asupra acestuia.

Este vorba de o nouă carte.

În luna noiembrie 2016 am avut un alt coșmar și dimineață, gândindu-mă la el, am realizat că este o poveste extraordinară. Și m-am apucat să scriu.

Știind că oamenii de succes pe care îi urmăresc, ne spun că, pentru a avea rezultate, e foarte ndicat să faci acțiunea aceea foarte importantă zilnic, sau aproape zilnic.

Că dacă acționezi azi și apoi când mai ai timp, nu ajungi prea departe.

Și atunci, mi-am propus să scriu zilnic la noua carte.

N-am reușit s-o fac în fiecare zi, dar pot să spun că săptămânal, de două-trei, până la cinci ori pe săptămână am scris la noua carte.

Curând am constatat că nu e doar o poveste, ci un adevărat roman de aventuri și educație emoțională.

Aveam foarte multe idei, dar nu mai reușeam să le scriu pentru că mă ocupam de foarte multe proiecte.

Scriam când la volumul I, când la volumul al doilea, când pe blog. Săream cu ideile de la unul la altul, jonglam cu scrisul în toate direcțiile, plus idei noi pentru susținerea de seminarii și workshopuri, la care încercam să fiu creativă.

Simțeam că nu mai ajung nici măcar cu unul dintre volumele începute la final.

Eram frustrată că nu vedeam prea multe rezultate, Mă simțeam obosită și că nu am niciun spor.

Între timp, prin primăvară mi s-a îmbolnăvit și băiatul, ca urmare a presiunii în care eram.

Am fost nevoită să stau în câteva zile de concediu medical.

Și atunci, m-am dedicat strict activității de a scrie la carte.

Astfel că, după ce mai bine de jumătate de an m-am lungit cu cartea pe care am început-o în noiembrie, la sfârșitul lunii iunie am terminat primul volum de scris și am trecut la volumul al doilea.

În momentul de față, ca urmare a concentrării activității într-o singură direcție, volumul I se află în stadiul de corectură, volumul doi este aproape de final cu conceperea evenimentelor și volumul al treilea este în faza de proiect.

De ce ți-am spus toate acestea?

Ca să înțelegi că fie faci multitsking în sensul consacrat, că te ocupi să vorbești la telefon în timp ce verifici un material pe net și copilul te trage de mânecă, fie faci multitasking zilnic jonglând printre toate activitățile pe care îți propui să le faci, efectele sunt aceleași.

Simți că nu ai rezultate, că ești permanent obosit, că nu te poți focusa pe ceea ce contează, pe acțiunea la care lucrezi, că ești nervos, stresat, vinovat că nu petreci mai mult timp cu familia și multe alte emoții negative. În final toate au efect asupra sănătății tale.

De curând, însă, am început să mă gândesc serios la faptul că am citit și am auzit pe CD-uri că oamenii de succes bifează cât mai puține activități și proiecte de care se ocupă zilnic. Au nevoie de focus pentru un singur proiect, apoi trec la următorul și așa mai departe.

Evident, mai am mult de învățat în această privință, dar e important că am conștientizat și am trecut la acțiune să schimb ceva.

Gândește-te la viața ta?

De câte proiecte te ocupi în fiecare zi? Care dintre ele sunt deosebit de importante?

Care sunt urgente?

Pe care le poți amâna ca să te ocupi de ele într-o perioadă mai puțin aglomerată?

Pe care le poți delega?

In speranța că acest material ți-a fost util, fă un bine și pentru cei dragi, și distribuie-l!

Cu drag,

Fănica Rarinca

ESTE DREPTUL TĂU SĂ SPUI NU

21 iulie 201724 septembrie 2017 Fanica Rarinca Lasă un comentariu

Probabil că ți s-a întâmplat să auzi de persoane care, oricât ar fi de ocupate, oricâte cheltuieli ar avea, dacă li se cere să facă ceva, sau să cumpere ceva, fie că pot sau nu, fie că au nevoie sau nu, ele acceptă.

Probabil ai întâlnit și persoane care parcă te hipnotizează, te vrăjesc cumva și cu toate că întreagă ființa ta ar vrea să spună NU, la tot ceea ce-ți propun, totuși spui da și apoi îți pare rău.

Vrei să fii drăguț și ajungi să fii exploatat

Unii oameni, mai ales dintre cei flegmatici, iubitori de pace și liniște, care vor să fie drăguți și să fie bine pentru toată lumea, au acest obicei.

Ei nu pot spune NU.

Nu pot refuza, pentru că își imaginează că dacă o vor face, cealaltă persoană se va supăra.

Și ajung să accepte să facă, sau să cumpere ceva ce nu au nevoie, deși nu au nici timp și nici bani pentru așa ceva.

Dar nu se întâmplă să fie bine pentru toată lumea, nu-i așa?

Mai ales pentru cel ce acceptă, deși ar vrea să refuze.

În timp, s-ar putea să constate că alții ajung să profite de faptul că nu poate să refuze.

Alții chiar se bazează pe asta. Își spun:

„Apelez la cutare că e amabil și te ajută”– asta în cel mai fericit caz, în care te consideră amabil. Alteori s-ar putea să creadă că ești pur și simplu, PROST, și să își imagineze că ei au dreptul să te exploateze, să te stoarcă, în beneficiul exclusiv al lor.

Dar cum rămâne cu tine, persoana care nu poate spune NU?

Conflict interior

Foarte adesea, în interiorul tău se nasc conflicte.

Mintea ta va spune:

„-Cutare, și-așa ești foarte ocupat! Ce-ți veni să mai accepți o sarcină în plus?

-Păi, m-am gândit că o să se supere dacă refuz…

-Și cu tine, cum rămâne? X nu vede că nu-ți mai vezi capul de treabă?”

Sincer, s-ar putea să nu vadă sau să nu-l intereseze. Tot ce contează pentru cel care propune, este să-și vadă treaba terminată, repede și bine. Cel mai important lucru pentru el este propria bunăstare. Cât despre tine, dacă accepți va presupune că te descurci.

Deși ai vrea să-l explici celui pe care nu l-ai putut refuza, adesea, dacă nu poți spune NU, te cerți pe tine.

Singura persoană pe care o poți face fericită ești chiar tu, cea care are puterea să decidă, să spună NU, și să explice de ce refuză, și totuși nu o faci.

Nevoile celorlalți sunt mai importante decât ale mele

Unul din motivele pentru care o persoană e atât de drăguță cu ceilalți încât nu poate refuza, este acela că a fost învățată că nevoile celorlalți sunt mai importante decât nevoile proprii.

Foarte adesea, acest mod de a gândi și acționa s-a născut în copilărie.

Este o rană care i-a fost indusă unui copil care a fost forțat să facă după placul altora, pentru că ceilalți sunt mai mari și mai puternici, și deci au dreptul de a decide ce e important.

O astfel de persoană a fost călcată sistematic în picioare din copilărie. Dorințele ei au fost neglijate, criticate, anihilate în mod repetat.

Ce-și doreau ceilalți au devenit cele mai importante lucruri și aceste persoane au învățat să le respecte.

O altă cauză, care poate veni tot din copilărie, ar fi aceea că aceștia s-au simțit inutili.

Poate au fost certați că nu le reușește nimic (din ce era important pentru alții), poate li s-a spus că nu sunt buni de nimic, împiedicați, neîndemânatici, proști.

Încet-încet s-a dezvoltat în subconștientul unei asemenea persoane că pentru a-și dovedi utilitatea, trebuie să facă lucrurile cum trebuie și să se pună în slujba celorlalți. Trebuie să facă în așa fel încât să-i facă fericiți pe ceilalți.

Până aici, pare totul ok.

Doar că dacă suferi de așa ceva, uiți că PRIMA PERSOANĂ PE CARE TREBUIE SĂ O FACI FERICITĂ EȘTI CHIAR TU ÎNSUȚI. Și abia după aceea pe ceilalți.

Implicații emoționale și de sănătate

O persoană care nu poate spune NU, va suferi de:

vinovăție în caz că refuză;
autoînvinuire dacă nu a fost în stare să refuze;
furie, că se lasă manipulată, folosită, călcată în picioare;
neîncredere în sine, în valoarea sa, în meritele sale;
neîncredere că are dreptul să fie fericită;
frică și îngrijorare legate de ce s-ar putea întâmpla dacă… refuză sau dacă acceptă;
lipsa puterii de a decide ce e important pentru sine;
frustrare că nu poate face ce-și dorește, nu poate spune ce are pe suflet și de ce ar vrea să refuze;
neputință – se simte prins în cursă, în capcană, fără ieșire;
copleșire – că e prea mult ce are de rezolvat etc.

Toate aceste emoții îl afectează negativ și-l va face să sufere, simte că se sufocă, că nu are aer să respire, că parcă are o piatră de moară care-i apasă pe piept, că ceva din interiorul lui e pe cale să explodeze, și în final să se îmbolnăvească, sau să devină dependent de anumite substanțe pe care le consumă compulsiv (mâncare, ciocolată, alcool, droguri etc.).

Și amintește-ți, emoțiile se devoltă în spirală.

Dacă ai emoții care te afectează negativ și nu le vindeci atragi alte situații asemănătoare care te fac să te simți la fel de mizerabil sau chiar mai rău. Și cu cât lași situațiile nerezolvate, conflictele interioare să crească, cu atât se înrăutățesc lucrurile până ajung să te copleșească. În final ajungi să te îmbolnăvești.

Dacă în schimb găsești metoda prin care să-i spui celuilalt de ce îl refuzi, ce te face fericit și ce contează pentru tine, atunci, ești fericit și mulțumit, iar această fericire atrage alte situații care să te facă și mai mulțumit și mai recunoscător și mai fericit.

Să spui NU, nu înseamnă că ai ceva personal cu ceilalți

Se întâmplă uneori că cei care refuză, sau cei care sunt refuzați să creadă că „Are ceva cu mine!”

Se poate să refuzi persoana din fața ta doar pentru că nu o suporți.

Dar, foarte adesea, oamenii care refuză, se gândesc la ce e bine pentru ei.

Dacă cineva refuză să facă o acțiune pe care o soliciți, nu are nimic cu tine. Poate că este ocupată, sau poate că nu-i place acțiunea pe care trebuie să o întreprindă.

În loc să o iei în nume personal, gândește-te la motivele reale care te pot face să spui NU.

Iar aceste motive pot fi legate de valorile și principiile personale, de nivelul în care ești ocupat, de nevoile tale personale, de starea ta de bine. Nu are neapărat legătură cu celălalt.

Învață să te faci înțeles din acest punct de vedere.

Dacă te simți util ajutându-i pe alții, poți accepta anumite părți din ceea ce ți se propune, poți să negociezi cu tine și cu celălalt ce să accepți și ce să refuzi.

Cum pot să te eliberezi de incapacitatea de a refuza

Analizează, conștientizează ce simți. Ce emoții îți dezvoltă această incapacitate de a refuza.

Apoi, poți rezolva situația, apelând la o tehnică de eliberare emoțională, EFT personalizată pe problema pe care o ai.

Foarte probabil că o să ai de lucru pe fiecare aspect, emoție și convingere în parte, până te echilibrezi și ești ok să spui măcar odată, NU. După aceea, va fi mult mai simplu.

Poți să apelezi la o tehnică NLP și să te vizualizezi cum refuzi și explici, în mod calm, motivele pentru care o faci. Cel refuzat ar fi bine să înțeleagă că acel NU al tău e legat de sarcina pe care ți-o cere, de principiile tale, de cât ești de ocupat, nu de propria lui persoană. Vizualizează cum celălalt înțelege și tu te eliberezi și te simți foarte bine.

Si este foarte important ce emoții îți produce în organism, acțiunea de a refuza. Lucrează asupra lor, până acestea sunt de mulțumire, împlinire, satisfacție.

Dacă vrei detalii, te aștept la un seminar, la o întâlnire în particular să discutăm despre cum te poți elibera de neputința de a spune NU. Te invit să consulți cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea! Aceasta este un ghid care te ajută să te redescoperi, să fii tu însuți, așa cum ți-ar plăcea, ca să fii fericit în relația cu tine și cu ceilalți.

Dacă acest material ți-a fost util, sau știi pe cineva căruia i-ar fi, fă un gest frumos și distribuie-l!

Cu drag,

Fănica Rarinca

CE S-A ÎNTÂMPLAT CU PERFECȚIUNEA?

1 mai 201724 septembrie 2017 Fanica Rarinca Lasă un comentariu

Zi de zi mă minunez câte lucruri extraordinare pot învăța de la un copil de câțiva ani. Al meu mai are puțin și face 3 ani.

Permanent își găsește ceva de făcut.

Își așează jucăriile, pe anumite categorii. Uneori le așează în șir îndian, alteori le aranjează în rând, una lângă alta.

După ce termină, vrea să-mi arate cum le-a ordonat și strigă:

-Mama! Uite! E perfect!

Iar eu, îi spun:

–Da, mama! E perfect!

Apoi se învârte în jurul lor, le mai mută, se joacă cu unele dintre ele, pe altele le aruncă, sau le leagă și apoi, le așează altfel. Și din nou spune:

–Uite, mama! E perfect!

Iar eu mă întreb cum pot fi, pentru un copil, lucrurile perfecte, iar pentru un adult, abia dacă sunt mulțumitoare?

Oricât am lucra noi adulții la un proiect, la ceea ce facem zilnic, parcă tot nu suntem mulțumiți. Și evident, permanent avem nevoie să schimbăm câte ceva.

La fel o face și copilul, doar că el are satisfacția că e perfect așa cum iese. De fiecare dată.

Probabil că îți spui, „Păi, dacă am considera că e perfect ceea ce facem și am fi foarte mulțumiți, n-am mai progresa, nu am mai dori să evoluăm.”

Ai perfectă dreptate. Evoluția și progresul societății s-a născut din nevoia de a fi din ce în ce mai bine.

Eu vreau să spun că, am putea învăța de la copii și, pentru moment, ceea ce facem să fie perfect. Să fim satisfăcuți, mulțumiți de roadele muncii noastre.

Pe parcurs ne pot veni și alte idei și putem îmbunătăți, putem face alte schimbări.

Și atunci, se naște o altă întrebare:

Dacă un copil vede că ceea ce face și cum procedează e perfect, ce se întâmplă pe traseu, de ajunge atât de nemulțumit?

Critică și nemulțumire

Pe măsură ce crește un copil întâlnește tot mai multe voci critice și tot mai multe persoane perfecționiste.

Și nu mă înțelege greșit! Să fii perfecționist, e bine pentru că te ajută să evoluezi.

Dar să duci perfecționismul la extrem și să nu accepți nicio greșeală, să vezi doar grșelile în tot ce faci sau ce fac alții, atunci nu mai e deloc bine. Te transformi într-o persoană acră, critică și chițibușară pe care toți o ocolesc.

Și copilul crește, ajunge la grădiniță, este pus să facă diferite activități, să zicem să deseneze și dacă a desenat puțin în exteriorul modelului, părintele sau educatorul începe:

–Aaaa! Ia uite cum ai ieșit afară din chenar/ personaj. Nu trebuia să desenezi și aici.

Copilul învață că ceea ce face el nu mai e deloc perfect, pentru că este supus criticii.

Ajunge apoi la școală. Începe să scrie literele.

Și cum a greșit o literă, cum, haț, mama îi rupe pagina și îl pune să facă din nou, până arată perfect.

Pe măsură ce crește acel copil, a fost și comparat cu alții, care se descurcă perfect.

Și tot așa.

De la vârsta de copil în care tot ce face și ce spune este perfect, până la vârsta de adult, a și uitat ce înseamnă să spui și să simți că ceva E perfect!

Privind din exterior viața celorlalți pare perfectă

Pe când dădeam examenele de admitere la facultate, m-am confruntat cu această senzație. Învățasem și la examene scriam aproape continuu. Dar din când în când mai făceam niște pauze, să-mi adun ideile, să mă gândesc la o altă formulare. În acele scurte momente, când mă uitam în jur la cei din sală, îi vedeam pe toți că scriu. Numai eu nu. Și aveam așa un soi de complex, „vai de mine, toată lumea scrie, numai eu stau degeaba!”

Ce legătură are această întâmplare cu subpunctul pe care ți-l propun să-l citești?

Când ai o provocare și ești implicat în rezolvarea ei trup și suflet și te consumi emoțional ți se pare că ceea ce te provoacă este de fapt o problemă enormă. Și nu știi cum să ieși din ea.

Sentimentul acesta este accentuat de faptul că dacă privești la cei din jur (care ori nu se plâng, ori nu au provocări în acel moment), ai impresia că viața lor este perfectă. Doar a ta nu este.

Adevărul este că fiecare om are perioade mai dificile și mai fericite în viață. Evenimentele au o anumită ciclicitate pe parcursul anilor noștri.

Dar dacă te detașezi de ceea ce ți se întâmplă, s-ar putea să vezi că și cei care aparent au o viață perfectă s-ar putea să aibă provocări mai mari decât ale tale.

Viața este perfectibilă și căutăm permanent să o facem tot mai bună, mai frumoasă, mai arătoasă etc.

Cine / ce este perfect?

Probabil că îți spui, Nimeni nu e perfect.

Și cred că ai dreptate. Nimeni dintre ființele vii, de pe pământ nu e perfectă.

Doar Iisus Hristos a fost un om perfect, fără pată.

Dar nici el n-a fost „văzut/ perceput” perfect de alții. Altminteri nu-l mai răstigneau.

Sau, poate că motivul pentru care l-au spânzurat pe Cruce pe Iisus Hristos a fost tocmai acela că era văzut perfect și ei erau conștienți că nu ar putea să ajungă vreodată atât de perfecți și fără pată ca El.

Dar cred că fiecare om cât trăiește se perfecționează și se transformă. Ori devine mai bun, ori nu.

Cât despre operele oamenilor, fiecare dintre noi știe că orice facem, poate fi făcut și mai bine, și mai ușor, și mai simplu, și mai….

Invidia

Pe măsură ce înveți să-i vezi pe ceilalți ca având o viață roz, perfectă din toate punctele de vedere, iar a ta nu este, începi să îi admiri. Și spui:

„Aș vrea să fiu și eu ca X, să fiu așa și pe dincolo!”

Și începi să te străduiești să faci eforturi să fii ca X.

Și nu reușești. Pentru că:

Ești o persoană unică și ai propriile haruri și talente. Arăți ca o moștenire a părinților tăi, a strămoșilor tăi și oricât ai încerca, nu poți să fii exact ca persoana pe care o admiri.
Acea persoană evoluează și ea diferit. Și cu cât te străduiești să ajungi ca ea, cu atât s-ar putea să crească și distanța, mai ales dacă ea este într-un proces accelerat de schimbare.

Și atunci, pentru că persoana perfectă pe care o admiri, nu este atât de ușor de atins, admirația ți se schimbă.

Începi să spui: „Ce-are ea și eu nu am?” „De ce trebuie s-o admire toată lumea pe ea?”, „Cum se face că ei îi reușește totul perfect, iar eu parcă oricât m-aș strădui, îmi ies doar pe dos?” etc.

Sentimentele tale devin de invidie.

În momentul în care simți invidie, simți nevoia să-l sabotezi pe cel pe care-l admirai, ca să ajungă la același nivel cu tine.

Cred că exact așa a fost și în cazul lui Iisus Hristos.

Perfecțiunea lui îi supăra pe alții care voiau să o atingă foarte ușor.

Și au început să se supere atât de tare, până i-au căutat nod în papură și L-au răstignit.

Și atunci ce facem?

Dacă nu suntem perfecți, nu facem lucruri perfecte, înseamnă că doar ne cramponăm de acest aspect? Înseamnă că doar acceptăm că alții pot fi mai fericiți decât noi? Că doar trebuie să-i văd pe alții perfecți, în timp ce pe mine mă văd plin de hibe?

Nu.

Putem să schimbăm povestea vieții tale și poți fi pe deplin mulțumit de ceea ce faci și simți zi de zi.

Să începi să ai sentimentul că chiar dacă nu ești perfect, ești o persoană meritorie, că Dumnezeu te iubește oricum, pentru că este Creatorul tău.

Cum?

Schimbănd ceea ce ți s-a spus și cum te-a afectat în copilărie.

Sentimentul de imperfecțiune și că alții sunt mai buni, mai valoroși, mai perfecți decât tine vine din comparațiile și criticile din copilărie.

Despre comparații și cum te afetează ele am scris aici , cum te poti elibera de aceste comparatii am scris aici și am vorbit într-o emisiune TV aici.

Dacă vrei și alte soluții, te pot învăța cum să te eliberezi de aceste convingeri.

Eu lucrez cu tehnicile: EFT, NLP, Afirmații și Ho’oponopono.

Dacă ești interesat poți fie să participi la unul din seminariile gratuite prin care îi învăț pe oameni cum să se Elibereze de rănile din trecut și să redescopere fericirea! Fie poți achiziționa cartea cu acelați titlu și îți rezolvi pe îndelete, în ritmul tău toate rănile și problemele pe care le ai.

Dacă ți-a plăcut acest material, fă un bine și pentru prietenii tăi și dă share! Mulțumesc!

Cu drag,

Fănica Rarinca

CE ZI MINUNATĂ!!!

17 aprilie 201724 septembrie 2017 Fanica Rarinca Lasă un comentariu

„Dacă nu îți stabilești și nu îți alegi singur provocări în viață, ți le va da viața, și s-ar putea să nu-ți placă. Așa că alege-ți singur provocările!”

Florin Păsat

Cu ceva timp în urmă îți spuneam într-un articol că modul în care te duci la culcare seara, îți afectează ziua următoare.

Și e perfect adevărat.

Dacă seara mergi la culcare cu sentimente negative, de neputință, de furie, de coleșire, dimineața nu doar că sunt tot acolo, dar sunt duble. Și cu fiecare seară în care te duci la culcare cu emoții negative îți crești șansele să ai o zi, o săptămână, o lună, un an, o viață de mizerie.

Pentru că în fiecare seară faci alegeri.

Dar dacă acea alegere este să vezi cât de bine ți-au ieșit până la urmă toate, s-ar putea ca în locul unui sentiment de nemulțumire, de copleșire să mergi la culcare cu un zâmbet pe buze, cu bucurie că chiar dacă a fost mai dificil, până la urmă lucrurile s-au rezolvat și s-au aranjat într-un mod minunat.
Unul dintre aspectele prin care poți învăța să fii mai fericit și să-ți faci viața mai frumoasă este acela de a vedea partea bună a lucrurilor.

Când te-ai uitat ultima dată la Mickey Mouse?

„Cheia fericirii și a sănătății mintale este felul în care alegem să reacționăm la probleme, în loc să încercăm să le evităm.”

Dr. Robert Anthony

Aud adesea în jurul meu persoane care se plâng că au avut o zi grea sau chiar groaznică și apoi încep să înșire toate lucrurile de care au fost nevoiți să se ocupe, tot ce le-a mers pe dos și cât „s-au chinuit” să le REZOLVE și așa mai departe.

Ce le scapă?

Tocmai faptul că multe dintre acele provocări au fost, de fapt, depășite. Au trecut cu bine peste ele.

O lecție extraordinară în desenul animat Mickey Mouse este că indiferent câte provocări au de trecut, la final el spune plin de bucurie și entuziasm: „Ce zi minunată!” apoi începe să enumere provocările pe care le-au avut și ce strategii au folosit ca să le depășească.

Sper că ai sesizat diferența.

Și unii și alții spun ce provocări au avut și cum au procedat să reușească. Doar că ceea ce aud adesea în jur sunt plângeri și ce ne învață Mickey Mouse este să fim bucuroși că până la urmă totul s-a rezolvat.

Probabil că îți spui, bine, dar acelea nu sunt probleme reale. Sunt imaginare. Stai să vezi cu ce mă confrunt eu în fiecare zi.

De fapt nu problema sau provocarea contează și modul și atitudinea cu care le privești și le depășești.

„Această ardoare și această nevoie imperioasă de a rezolva problemele ne blochează accesul la soluțiile eficiente și de durată.”

Dr. Robert Anthony

Dacă ai impresia că viața este grea și ai parte doar de probleme, n-o să scapi niciodată de ele.
Și de fapt, să ai probleme este un semn clar că ești VIU. Doar cei care sunt adormiți, plecați dintre cei ce locuiesc și se mișcă pe suprafața pământului, care se află la 2 metri îngropați în pământ, au scăpat de toate problemele.

Să ai probleme este un semn clar că trăiești și poți să faci ceva în privința lor.

Să încerci să le ții piept, să le reziști, le fac să vină cu și mai multă forță spre tine.

Ca o metaforă, imaginează-ți aceste probleme ca un berbece care lovește zidul unei cetăți rezistente. Dacă cetatea nu se sparge, acel berbece, aparent se întoarce pentru a lovi cu și mai multă forță. În final va birui berbecele.

Dar dacă, îi dai voie să intre, va înceta să lovească.

Dacă accepți faptul că atât cât ești ființă vie, o să ai probleme sau provocări și le dai voie în viața ta, ai puterea să le modifici. Pentru că ceea ce schimbi mai întâi este atitudinea ta și modul în care le percepi.

„De fiecare dată când ni se întâmplă un lucru, acela era momentul în care trebuia să se întâmple, pur și simplu pentru că se întâmplă.”

Dr. Robert Anthony

De ce refuză oamenii să vadă provocările ca pe binecuvântări și se tot plâng de tot ce li se întâmplă?

În primul și în primul rând acestea sunt niște setări în mintea lor. Au observat în trecut că dacă se plâng, primesc atenție.

În al doilea rând au o gândire fatalistă, focusată pe tot ce e negativ. Au impresia că viața, Universul au ceva împotriva lor.

Acest tip de gândire și setările mentale îi fac să aibă tipare de comportament și oricât își doresc să schimbe ceva din punct de vedere conștient, la nivel subconștient acestea sunt atât de bine înfiletate în toată ființa lor încât se simt prinși în capcană. Nu pot scăpa, cel puțin nu fără ajutor.

Cine și cum îi poate ajuta?
Ce e de făcut?

Ca să schimbi tipare de comportament e nevoie să schimbi convingeri. Care nu se lasă „învinse” prea ușor. Ai nevoie să intervii asupra lor direct în subconștient și să le modifici acolo.

Și cum faci asta?

Cu ajutorul tehnicilor de eliberare emoțională, a tehnicilor NLP cu care lucrez la workshop, a tehnicii Ho’oponopono și nu numai.

Dacă ești interesat să afli și să înveți aceste tehnici, te invit să participi la workshopul de sâmbătă 22 Aprilie de la Galați, ca să schimbi programele vechi din viața ta, care te incomodează. Detalii, aici.

După ce parcurgi aceste tehnici o să ajungi să vezi frumusețea din viața ta, în tot ce ți se întâmplă, astfel încât să nu te mai plângi de tot ce apare în viața ta și să te minunezi ca Mickey Mouse și să spui: „Ce zi minunată!”

Aceste tehnici le găsești și în cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea! pe care am lansat-o în octombrie 2016.
Comandă această carte până pe data de 22 aprilie 1017 și o poți achiziționa la prețul de 30 de lei (-20% reducere).
Dar dacă ești interesat de promoții suplimentare, poți să beneficiezi de ele dacă alegi să achiziționezi cele două cărți pe care le-am scris. Pentru detalii, accesează linkul.

Cu drag,
Fănica Rarinca

LA MULȚI ANI!

10 aprilie 201724 septembrie 2017 Fanica Rarinca Lasă un comentariu

Pe data de 14 aprilie 2014, blogul http://fanautodidact.ro se năștea.

Mai sunt câteva zile și se împlinesc trei ani de când a primit numele la firma de hosting.

În tot acest timp am scris și publicat aproape 200 de articole, am început să susțin seminarii și workshopuri pe o temă dificilă și care sună, poate, ușor pompoasă, FERICIREA.

Dar nu e deloc dificilă sau pompoasă. Pentru că fiecare om are ca rațiune de a fi nevoia de a fi cât mai fericit cu sine, cu ceilalți și cu tot ce-l împlinește.

Anul trecut, prin octombrie am lansat și cartea cu același nume.

In săptămâna care a trecut, am avut o altă lansare la Biblioteca V.A. Urechia din Galați. Am re-editat și publicat a doua ediție a unei cărți care a apărut în 2010, Guru și Ciocârlia.

poza preluata de pe pagina Bibliotecii V.A. Urechia Galati

Chiar dacă este o povestire fantastică pentru copii, sau o poveste de dragoste pentru adolescenți, poate fi și o metaforă pentru adulți.

Pentru toți cei care privesc viața din perspectiva imposibilității.

Sunt multe persoane care se află în impas și cred că este cel mai dificil test de viață pe care-l au de trecut.

Chiar dacă este o carte, născută dintr-un coșmar de noapte, cu personaje imaginare, oferă o situație imposibil de depășit. Personajul principal a fost transformat în broască râioasă și nu e nevoie de sărutul vreunei prințese ca să redevină om, ci e nevoie de toată lucrarea naturii ca să se întâmple asta.

Uneori și viața noastră e la fel. E nevoie să ne susțină și să ne împlinească visurile, Dumnezeu cu tot Universul.

Avem impresia că viața noastră seamănă cu diferite situații pe care le-am văzut în filme, sau le-am citit în cărți, dar ieșirea din acele împrejurări dificile te ia prin surprindere. Nu seamănă nici cu ce vezi în filme și nici cu ce citești.

Viața ta e unică. Provocările tale sunt unice și nimeni nu le trăiește așa cum le trăiețti tu. Nimeni nu poate avea pretenția să spună că știe ce simți pentru că asta este o minciună.

Cineva îți poate spune, totuși, că altcineva a trecut printr-o situație similară și să îți ofere soluția.

Altcineva îți poate oferi o poveste, în care te regăsești din anumite puncte de vedere.

Uneori, citind o carte care nu are legătură directă cu ce te interesează, cu problema pe care o ai, s-ar putea să găsești o idee care să te salveze.

Si, pentru că ne pregătim de sărbătoare, atât cea a Sf. Paști, cât și cea a trei ani de existență a blogului, îți ofer șansa să poți beneficia de aceste două cărți la reduce. Au reducere dacă vrei să le cumperi separat, și au reducere suplimentară ca pachet.

Poți să oferi un cadou de Paște copiilor tăi adolescenți, cartea Guru și Ciocârlia, în timp ce pentru tine cumperi cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Merită și copiii tăi o poveste fantastică ca să se recreeze în vacanță și meriți și tu o carte ca să te eliberezi de tot ce te deranjează.

Sau le poți cumpăra pe ambele pentru tine. Ești liber să alegi.

Cu drag,

Fănica Rarinca

TEHNICILE ASTEA DE ELIBERARE CHIAR FUNCȚIONEAZĂ?

27 martie 201724 septembrie 2017 Fanica Rarinca Lasă un comentariu

La seminariile anterioare și la diferite postări pe facebook am primit întrebări de genul: „Tehnicile astea chiar funcționează, chiar te ajută să te eliberezi de rănile din trecut?”

Unele persoane sunt genul care simt nevoia să-ți arunce în față că pe ele nimic nu le poate ajuta să se elibereze și să fie fericite.

La un seminar o doamnă a ținut să-mi povestească, că ea folosește aceste tehnici cu care eu lucrez și le prezint la workshop și nu au funcționat în cazul ei. Avea o teamă de câini și a crezut că a rezolvat-o, a folosit EFT și Ho’oponopono. Dar după un timp, când a fost din nou înconjurată de câini, teama ei a revenit. Întrebarea ei de bază era: „Vrei să ne vorbești și despre alte tehnici, că pe acestea le-am aplicat deja și nu m-au ajutat.”

Evident, că la aceste remarci simt nevoia să răspund în felul următor:

”Dacă tu crezi că poți sau că nu poți, ai dreptate, oricum.”

Cam așa sunau cuvintele lui Henri Ford.

Aceste cuvinte se aplică și pentru rănile tale din trecut și pentru funcționarea tehnicilor de eliberare emoțională.

Unii oameni cred că pentru ceea ce trăiesc ei nu mai există salvare, nu se mai poate face nimic.

Sunt persoane care ori nu mai cred că se poate, ori sunt atașate emoțional de nevoia de rană și durere în viața lor.

Cum adică sunt atașate emoțional?

Adică sunt aproape dependente.

Dependente de ce?

De nevoia de a suferi.

Probabil că te întrebi, Cine e atât de stupid încât să-și dorească să sufere?

Conștient? Foarte puțini. La nivel subconștient, mulți oameni au o dependență de ceva care-i face să sufere. Dar au și o anumită satisfacție personală și ascunsă.

Pentru astfel de persoane suferința, durerea pentru a se schimba este mai mare decât suferința pe care le-o provoacă rănile de care suferă.

Prin urmare, acest gen de persoane va spune întotdeauna că nu crede că se poate elibera de rănile din trecut.

Pe de altă parte, cei care vor cu adevărat să se elibereze, care s-au săturat să sufere, pentru ei nu mai există bariere.

Lor li se potrivește un citat din biblie care spune:

”Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întărește.” (Filipeni 4:13)

Disciplina aduce rezultate și atunci când nu crezi

Trebuie să încep printr-o mărturisire. În urmă cu aproape doi ani când am aflat de EFT am început să folosesc tehnica, aveam o nevoie mare să fiu disciplinată și să lucrez ca să-mi ating obiectivele. În schimb mă uitam la filme de dimineață până seara, fără să fiu capabilă să mă opresc. Singurele pauze pe care le făceam erau cele de dat mâncare băiatului. După care mă acuzam că iar a mai trecut o zi și mi-am petrecut-o uitându-mă doar la filme.

Mai mult decât atât, foloseam tehnica pentru nevoia de disciplină, dar aveam tendința să gândesc: ”Pe mine nu mă ajută nicio tehnică. Degeaba le fac.”

Dar în ciuda a ceea ce gândeam, foloseam zilnic tehnica. Probabil că în mintea mea rula o convingere – fac această tehnică doar ca să dobvedesc că pe mine nu mă ajută nimic.

Ei bine, în final am ajuns să înțeleg tehnica lucrând cu ea zilnic și să văd rezultate concrete în viața mea.

Am devenit disciplinată?

Gândește-te că lucrez de aproape doi ani cu aceasta și de un an de zile la modul intensiv. Adică zilnic pentru 2-3 situații de viață care apar peste zi.

Si cum spunea Jeff Keller în cartea Pregătit pentru succes, atunci când aplici disciplina într-o singură arie din viața ta, apar rezultate în toate domeniile de viață.

Totul se schimbă cu puțină disciplină care nu durează decât 5-10 minute pe zi.

În plus, dacă lucrezi ocazional cu una din tehnicile de eliberare și te aștepți că gata nu mai ai nicio problemă, te-ai eliberat odată pentru totdeauna, te înșeli.

E ca și când te-ai gândi că dacă îți faci baie odată pe an, miroși frumos tot anul.

Ca și baia pentru corp, ca și rugăciunea pentru suflet, ai nevoie să lucrezi și să speli zilnic ceea ce apare la nivel emoțional și energetic.

Lucrurile sunt mult mai profunde decât îți imaginezi

La unele persoane rezultatele apar mai repede, la altele apar cu întârziere și după o lungă perioadă de realizarea a exercițiilor de eliberare.

De ce?

Pentru că fiecare are răni mai mult sau mai puțin profunde.

Unii au avut parte de traume mari, alții de traume mai mici dar repetate pe tot parcursul vieții și care s-ar putea să le depășească pe cele mari, dar rare.

Alții s-au confruntat ocazional cu niște situații mai mult sau mai puțin dureroase.

Evident, foarte mult contează și modul în care persoana a perceput toate acele situații de viață și cum a internalizat totul.

Dacă a pus prea mult la inimă aceste situații dureroase, atunci a suferit foarte mult, dacă a trecut mai ușor peste ele, atunci și suferința a fost mai mică.

Legat de situațiile în care „nu funcționează”, lucrurile sunt cu mult mai profunde.

De exemplu, în cursul de Ho’oponopono am aflat că amintirile noastre sunt ca un iceberg. Doar o mică parte din ele ies la suprafață.

Și pentru o singură amintire care iese la nivelul conștientului, există cel puțin un milion de date, de informații care sunt ascunse adânc în subconștient.

Dacă vrei să le cureți, da, te concentrezi pe ceea ce ești conștient la suprafață, dar trebuie să iei în calcul că ai nevoie să cureți tot ”filonul cu un milion de informații dureroase”. Și câteodată ia mai mult timp să curățăm totul în profunzime.

Asta înseamnă că ai nevoie de răbdare și înțelegere, acceptare de sine și iubire multă.

Avem tendința să migrăm către tot ce e nou

Trăim în era fast-foodului, a conexiunilor rapide deinternet și a pozelor instant.

Ne așteptăm ca și fericirea noastră să o recăpătăm instant.

Uneori, așa cum am spus mai sus, dacă situația dureroasă se întinde pe o perioadă îndelungată de timp, atunci avem mai mult de lucru la ea. Va fi nevoie de un timp mai îndelungat până să vedem rezultate.

Iar dacă nu apar atât de repede (pe cât ni s-a promis, în anumite situații) avem tendința să căutăm altă soluție.

Uneori m-am surprins și pe mine cât de ușor caut alte și alte soluții, deși nu am avut suficient timp să folosesc una dintre ele.

Și mulți sunt în căutarea altei metode noi și revoluționare care să aducă rezultate instant.

Mulți caută metoda perfectă care să aducă rezultate la minut.

Refuză să accepte că rănile lor sunt atât de profunde că poate au mai mult de lucru și migrează la altă soluție.

Apoi la alta și la alta și tot așa.

Iar pentru faptul că nu au suficientă răbdare să testeze un timp suficient de îndelungat, zilnic o singură soluție, atunci s-ar putea să tragă concluzia că „pentru mine nu funcționează acetse tehnici”.

De ce ți-am vorbit despre aceste tehnici și modul lor de funcționare?

Pentru că mâine, la Galați susțin din nou seminarul gratuit Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Unde? În cabinetul Santamia în Stația din Țiglina I (spatele stației, ca să fiu mai aexactă)

Despre ce vorbesc?

Despre suferințele din viața ta. Și cum poți să te eliberezi.

Vino să afli!

Dacă ți-a plăcut acest articol, dacă știi și pe alții care cred că nu mai există speranță sau strategii de lucru ca să se elibereze și să fie fericiți, atunci dă un share acestui articol.

Cu drag,

Fănica Rarinca

MĂ MĂNÂNCĂ PIELEA, DA’ N-AM RÂIE!

21 martie 201724 septembrie 2017 Fanica Rarinca Lasă un comentariu

Se întâmpla în urmă cu câţiva ani. Eram adunaţi mai mulţi colegi şi colege într-o sală de clasă şi aşteptam să înceapă un consiliu la nivel de şcoală, când o aud pe una din colege spunând, „Mă mănâncă pielea, da’ n-am râie!”

M-am gândit o bună perioadă la această replică. De ce a spus-o, ce semnificaţie avea?

Pentru că de-a lungul timpului am fost bombardaţi cu atâta informaţie, de multe ori ştiinţifică, am ajuns să uităm noţiunile elementare.

Erau vremuri, în care orice persoană ştia să descifreze limbajul trupului altei persoane.

În prezent, dacă începi să te scarpini, şi dai semne că te mănâncă pielea sau capul, oamenii încep să se uite la tine suspect. Eşti imediat arătat cu degetul că s-ar putea să ai râie.

Presiunea socială și sentimentul de rușine de ce o să spună lumea sunt la cote maxime. Mulți își fac tot felul de idei, mai mult sau mai puţin corecte, își dau cu presupusul despre adevăratul motiv care determină mâncărimea de piele.

Şi este foarte uşor să-ţi faci în minte scenarii care mai de care mai sumbre, să mergi la medic, să apelezi la tratamente pentru tratarea scabiei şi aşa mai departe.

Dar dacă nu e vorba de râie, sau păduchi sau orice altă boală de piele?

Dacă citești pe diferite site-uri care tratează problema scabiei şi a scărpinatului afli că sunt persoane care au „suferit de mâncărimi de piele” ani de zile.

Una spunea că pe toată durata studenţiei, ori de câte ori se urca în tren „lua” scabie. Culmea este că niciuna dintre colegele ei de cameră nu se îmbolnăveau de râia pe care o lua ea.

Altcineva povestea că s-a chinuit un an de zile şi nu s-a vindecat cu niciunul din tratamentele pe care le primea de la medic.

Dar dacă pentru a trata adevărata problemă, aveau nevoie de ajutor din altă parte?

De multe ori, problema respectivă nu este una reală, ci doar o percepţie, doar un pitic pe creier, în mintea noastră. Sau o convingere foarte puternică.

De ce te mănâncă pielea?

Adică ce motive poate avea o persoană să aibă mâncărimi de piele sau de cap?

Uneori mâncărimile de piele pot fi cauzate de vreo alergie, intoxicaţie alimentară, de conţinutul de clor din apa de la robinet, alteori de înţepături de insecte, sau de ce nu, de creşterea părului, sau chiar de la transpiraţie.

Dar sunt multe situaţii în care o mâncărime de piele sau de cap să nu aibă legătură cu niciuna dintre aceste cauze, ci cu limbajul trupului. Cu semnale pe care le scoate la suprafaţă subconştientul unei persoane.

În urmă cu vreo 4 ani, o traineriţă ne-a recomandat la un curs, serialul Lie to me pentru a învăţa câte ceva despre limbajul trupului. Fiind pasionată de filme, l-am şi căutat şi am început să-l urmăresc.

Chiar în episodul pilot, un adolescent este acuzat şi închis preventiv, ca fiind suspect de uciderea unei profesoare de la liceul unde studia. Numai că în afară de poliţia locală, în investigaţia cazului s-au mai implicat şi nişte specialişti în decodarea limbajului trupului.

La început, investigaţiile lor nu ajungeau nicăieri. Până când, tatăl acelui adolescent are o reacţie non-verbală la o întrebare. Se scarpină pe braţ. Şi acea reacţie, i-a ajutat pe aceşti specialişti ce investigau, să afle ce îl deranja pe tatăl băiatului şi ce l-a făcut, practic, pe băiat să devină suspect.

După ce-am văzut acel serial, am început să caut şi cărţi şi să mă documentez mai detaliat pe tema limbajului trupului. Am aflat că multe din semnele pe care le transmite corpul nostru spun multe despre gândurile pe care le avem şi despre emoţiile prin care trecem.

Aşa că aş putea să-ţi spun acum câteva motive, pentru care pot apărea mâncărimi de piele.

Pentru început, să mă întorc la titlul articolului, la acea replică a colegei mele care m-a frământat ceva vreme.

Eram într-o stare de aşteptare.

Dacă eşti o persoană calmă, relaxată şi flegmatică, s-ar putea să nu ai probleme să aştepţi răbdător fără să faci nimic, până începe o şedinţă.

Dar dacă eşti o persoană colerică, obişnuită să aibă activitate, chiar şi când stă, faptul că trebuie să aştepţi s-ar putea să te irite.

Practic, subconştientul colegei mele s-ar putea să-i fi spus Ce plictiseală! Nu mai începe odată, şi să se termine mai repede, ca să plec acasă! Dar subconştientul s-a manifestat sub forma unei mâncărimi de piele.

Sau, poate ca şi acea studentă, de care vorbeam mai sus, ai o reacţie de mâncărime când călătoreşti. E foarte posibil că, fie ai o alergie la acel mijloc de transport, fie o fobie socială – faţă de tipul de persoane care călătoresc cu acelaşi mijloc de transport. Ceva te deranjează la acel mijloc de transport, iar asta îţi dă o stare de nervozitate şi te mănâncă toată pielea.

Dacă mâncărimea să se manifeste în legătură cu o locaţie, încât de câte ori ajungi în acel loc, îţi vine să te scarpini, să-ţi rupi pielea de pe tine, gândeşte-te ce anume te deranjează la acea locaţie.

Fiecare om şi fiecare loc au o anumită energie pe care corpul nostru o simte la nivel molecular, fără să implice neapărat mintea conştientă. Dacă energia acelui loc este de natură să o perturbe pe a ta, s-ar putea să te deranjeze subconştient şi să te scarpini, să te doară capul etc.. Subconştientul caută să-ţi transmită că ceva nu e tocmai ok.

Dar dacă acea locaţie este chiar acasă la mine? Cum e posibil să mă simt absolut excelent oriunde în altă parte şi tocmai acasă să am acea senzaţie de mâncărime?

Înseamnă că există ceva ce te deranjează acasă. Poate fi vorba doar de o percepţie. Poate ai o nemulţumire de modul în care arată casa ta. O găseşti pe a altuia, prin comparaţie, mai frumoasă, mai aerisită, mai mare, mai curată, mai …, mai…, mai… şi ceva din propria ta locuinţă te stresează. Poate nu-ţi place să fii singur acasă, sau poate e dezordine şi asta îţi produce o neplăcere.

Sau poate că acel loc îţi evocă amintiri neplăcute şi atunci subconştientul tău reacţionează, chiar numai când te gândeşti la el.

Poate ai această reacţie în legătură cu o anumită acţiune. E foarte posibil ca asta să-ţi transmită cât de tare îţi displace acea acţiune.

Mâncărimea de piele, poate pleca de la un sentiment de vinovăţie că ai greşit ceva sau că trebuia să faci ceva ce nu ai făcut.

Iar acea vinovăţie s-a transformat în nervozitate, poate chiar furie, pe care simţi nevoia să o îndrepţi fie spre alţii, fie spre tine. Spre tine o îndrepţi în mod inconştient, ca să-ţi vină să-ţi rupi pielea, deci să te pedepseşti.

Şi în cartea Învaţă cum să-ţi controlezi Furia scrisă de dr. Les Carter, am citit despre o pacientă, care a ajuns în cabinetul lui ca specialist psiholog, pentru că avea mâncărime şi băşici pe pielea picioarelor. Prima întrebare pe care i-a adresat-o dr. Les a fost ce fel de probleme are cu furia. Şi persoană respectivă nu înţelegea, pentru că nu credea că are probleme cu manifestarea furiei. În urma întrebărilor, şi-a dat seama că, de fapt, îşi reprima furia. O înghiţea, o închidea în ea şi o întorcea asupra ei.

E foarte posibil să ai mâncărime de piele atunci când vorbeşti cu o anumită persoană, și simţi că nu te poţi opri din scărpinat. Poate că e o prietenă foarte bună, sau o persoană pe care vrei să o impresionezi. Poate că vrei să intri pe sub pielea ei, pentru că simţi că prietenia cu ea te-ar ajuta. Şi totuşi de fiecare dată când stai de vorbă cu acea persoană, te scarpini de nu te mai poţi stăpâni.

În astfel de situații, după ce conversaţia se termină, începi să-ţi faci mustrări de conştiinţă. Vai, ce-o să creadă? Că am râie! Eu ţi-aş recomanda ca în loc să te învinuiești, să verifici ce nu-ţi place, ce te deranjează la acea persoană?

E foarte posibil ca în subconştientul tău să se facă legătura între persoana în preajma căreia te scarpini cu cineva care nu-ţi place, sau care nu ţi-a plăcut în copilărie. Sau poate nu-ţi place ceva din stilul ei. Şi ai impresia că e ok. Dar subconştientul tău nu crede la fel. Aşa că îţi tot trimite semnale că ceva nu e în regulă.

Poate eşti agent de vânzări şi o parte dintre persoanele cu care te întâlneşti şi vrei să le vinzi ceva, încep să se scarpine. Pe după gât, pe braţe, pe picioare, pe burtă.

Oare asta înseamnă că toate acele persoane au o boală de piele?

Eu aş spune că eşti disperat să faci nişte vânzări şi cauţi să obţii rezultate cu orice preţ. Iar oamenii simt asta. Te rog, să verifici metodele tale de vânzare. E posibil ca mesajul lor să transmită că se plictisesc, că nu le interesează, că eşti agresiv, că vrei să manipulezi, că sunt drăguţe în general şi nu ştiu cum să spună NU. Ceva le deranjează poate la tine, poate la stilul şi metodele tale. Verifică şi adaptează.

Indiferent care ar fi percepţia, e important să o conştientizezi ceea ce simţi, apoi să cauţi să schimbi percepţia şi să acţionezi ca să schimbi ceea ce nu îţi place.

Şi probabil că te întrebi cum faci asta?

Cum conştientizez?

Ca să conştientizezi e nevoie să ai mintea trează să îţi asculţi trupul. Să îţi urmăreşti gândurile şi emoţiile.

E nevoie să renunţi la a face multitasking. Atunci când faci multitasking, ai mintea distribuită într-un milion de direcţii şi nu îţi dai seama exact ce anume te deranjează.

Dar când te ocupi de un singur lucru, îţi poţi da seama mult mai uşor de gândurile care-ţi trec prin cap, de emoţiile pe care le simţi şi de reacţiile corpului la acele gânduri sau emoţii.

Pe măsură ce înveţi să devii conştient asupra unei acţiuni, devii mai conştient în legătură cu tot ceea ce-ţi spune trupul tău / subconştientul tău. Devii conştient de emoţiile şi trăirile tale.

Cum schimbi percepţia?

Există o tehnică numită recadrare. În loc să percepi toate lucrurile neplăcute în legătură cu o situaţie, concentrează-te pe pozitiv.

Ce anume îţi place la acel lucru, situaţie, persoană, locaţie, eveniment etc.?

Dacă nu simţi că mai există ceva să-ţi placă acum, gândeşte-te ce anume ţi-a plăcut la început? Ce te-a atras la acea persoană, locaţie, eveniment, situaţie etc.?

Fii recunoscător pentru tot ce există bun şi frumos acolo. Cu siguranţă, încă există. Pentru că un lucru pe care nu-l mai doreşte cineva s-ar putea să fie apreciat şi dorit de alţii. Fii, deci, recunoscător pentru tot ce e bun şi frumos, încă, la ceea ce ai.

Gândeşte-te la beneficiile pe care le ai sau le obţii, de la o anumită acţiune, care te stresează, de exemplu.

Şi astfel, îţi schimbi percepţia. În loc să te concentrezi pe tot ce nu-ţi place, te deranjează, te irită, te înfurie; începi să vezi partea frumoasă şi să simţi recunoştinţă.

Acţionează ca să schimbi starea lucrurilor

Dacă ai mâncărimi când discuţi cu o persoană, vezi dacă poţi să îţi schimbi percepţia asupra ei. Dacă nu, poate e bine să reduci timpul petrecut cu ea. Apoi verifică cum te simţi.

Dacă ai mâncărimi în legătură cu un loc, urmărește ce nu-ţi place acolo şi să iei măsuri. Dacă depinde de tine să faci schimbările necesare, poate ordine, curăţenie, redecorare, rearanjare a lucrurilor, poate să corectezi ceva ce te stresează de multă vreme. E timpul să faci nişte schimbări. Dacă nu depinde de tine să schimbi aspectul acelui loc, atunci schimbă locaţia, sau schimbă-ți starea.

Sau poate e necesar să iei o pauză, o vacanţă, să mergi într-un alt loc.

Caută alte sarcini care să-ţi mute atenţia şi focusul de la „problema” pe care o ai. Anumite activități cum ar fi, să faci o muncă de voluntariat, un act de caritate te determină să te gândeşti mai mult la alţii şi mai puţin la tine. Ocupă-te de altceva, cum ar fi: să citeşti un roman, să urmăreşti un film, orice prin care să-ţi muţi atenţia în altă parte. Apoi verifică cum te simţi şi dacă problema revine, atunci când revii la acea activitate.

Cum schimbi emoţia / starea?

O metodă foarte simplă de a schimba emoţiile din organismul tău, din sistemul tău, este EFT (Emotional Freedon Tehnique) prin care lovind uşor cu două degete diferite puncte de pe corp, îţi poţi linişti starea negativă şi poţi introduce în corp, stări noi, pozitive.

Pentru mai multe detalii despre aceste tehnici de lucru, prin care îți poți schimba starea, emoția, convingerile și chiar mâncărimea în sine, (sau orice altă durere sau stare de rău) te invit la seminarul și workshopul Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie-l şi altora, ca să nu mai tragă concluzii false.

Cu drag,

Fănica Rarinca

CUM REACȚIONEAZĂ CEILALȚI LA VĂICĂRELEILE TALE?

13 martie 201724 septembrie 2017 Fanica Rarinca Lasă un comentariu

„Oamenii se văicăresc ca să atragă atenția, pentru că ceea ce vor cu adevărat este să-i scuture cineva, să le spună să tacă din gură, să termine cu văicăreala și să facă ceva cu viața lor.”

Larry Winget

O carte extraordinară legată de acest subiect este Termină cu văicăreala și fă ceva cu viața ta! Scrisă de Larry Winget. Autorul, îți dă un șut, metaforic vorbind și te ajută să conștientizezi că tot ceea ce ți se întâmplă este responsabilitatea ta. Ori ai creat acea problemă, ori ai atras-o.

Cunoști persoane pe care dacă le întrebi: Ce faci? încep să-ți înșire toate lucrurile negative care nu funcționează bine în viața ei? Sau chiar din viața cunoscuților lor?

Eu da.

Probabil că la început au obținut simpatie de la cei din jur. Sau toată lumea din jur i-a acordat atenție și persoanei i-a plăcut.

În caz că nu știai, atenția acordată este unul din cele cinci moduri prin care o persoană se simte iubită. Dacă vrei să știi mai multe despre limbajele iubirii, te invit să cauți și să citești cartea Cele cinci limbaje ale iubiriii de Gary Chapman.

Prin urmare ce s-a întâmplat?

O persoană care se văicărește, a povestit odată un necaz, a obținut audiență. Lumea a ascultat-o, a compătimit-o și i-au oferit ceva sfaturi.

Dar s-a mai întâmplat ceva. Acest mod de a fi tratată de cei din jur i-a produs plăcere creierului.

Și creierul nostru face absolut orice ca să ne scape de durere și să ne producă plăcere. Chiar dacă, pentru asta înseamnă să ne aducă tot mai multe probleme.

Probabil că te întrebi: Cum adică, creierului îi place ca eu să sufăr, să am necazuri?

Ei bine, da, cel puțin la nivel subconștient. Dacă asta înseamnă să ai audiență, care îți oferă ceva încredere, compătimire și iubire, da.

Probabil că nu mă crezi.

Dar cu siguranță, spun cercetările și cărțile de dezvoltare personală pe care le-am citit că în orice situație dureroasă există și o parte plăcută, care oferă satisfacție. Iar acea parte „benefică” îi face pe oameni să rămână cramponați în situații neplăcute.

Spre exemplu, ai observat că cei care se plâng, indiferent ce sfaturi le-ai da, nu le aplică?

De ce?

Pentru că nu au nevoie de sfaturi, ei au nevoie de atenție, au nevoie să fie ascultați. Acesta este limbajul lor de iubire.

Dacă ai observat, persoanele care au astfel de obicieiuri de a se plânge de ceva, la un moment dat, acel ceva se schimbă. De ce? Pentru că au nevoie de lucruri noi cu care să capteze atenția publicului. Au nevoie de varietate.

Și probabil că îți spui că bat câmpii. Eu nu vreau în mod clar să mi se întâmple astfel de lucruri negative.

Sigur că nu vrei. Nu la modul conștient. Dar subconștientul tău ce zice? Plus, că tocmai faptul că te concentrezi pe ce NU vrei le atragi exact pe acelea.

Adesea, cei care se tot plâng, de tot ce le oferă viață sunt în diferite faze de negare și se consideră victime. Ei nu cred că au vreo responsabilitate legat de ce li se întâmplă.

Iar dacă ai parte de tot felul de lucruri negative, înseamnă că subconștientului tău îi place. Și acolo e nevoie să schimbi ceva.

Uite, hai să-ți dau o mână de ajutor.

Poate dacă ai obiceiul să te plângi de una de alta, la un moment dat, ai observat niște reacții de la cei din jur.

Ce crezi că simt cei care îți aud lamentările zi de zi?

Se enervează

Una dintre reacțiile posibile ale celor din jur este aceea de a se enerva.

De ce să se enerveze?

Pentru că:

au și ei problemele lor de care vor să uite și nu vor să le audă pe ale tale;
pentru că de câte ori vorbești de provocările tale, își amintesc de ale lor;
pentru că ți-au dat tot felul de sfaturi ca să rezolvi situațiile și nu ai ținut cont de ele;
pentru că modul tău de a gândi îi scoate din sărite.

Se amuză

„A te văicări a devenit modul de distracție favorit pe lumea asta.”

Larry Winget

O altă reacție posibilă este de a se amuza (în secret).

În timp ce ascultă poveștile tale (adesea personale), în mintea oamenilor se derulează gândul. Doamne, mare Ți-e grădina! Eu în locul acestei persoane aș tăcea și nu mi-aș face viața personală un spectacol public.

Trebuie să înțelegi că de fiecare dată când vorbești despre provocările din viața ta, te expui judecății celorlați.

De curând, am urmat cursul de Ho’oponopono pentru care am obținut certificare. La un moment dat, o participantă a întrebat:

Dacă am o problemă este ok să vorbesc celor din jur despre ea? Răspunsul trainerului a fost:

Nu. Dacă ai o problemă, oricum ceilalți o vor citi pe fața ta, căci Universul le-o va face cunoscută. Și apoi, este problema ta pe care trebuie să o rezolvi personal.

Prin urmare, dacă ai o problemă, sau o provocare ține-o pentru tine și fii atent la semnalele din jur. Cei din jur îți vor da răspunsuri, chiar dacă nu le ceri.

Se plictisesc

O altă variantă de reacție a celor care te ascultă este să se plictisească.

În mintea lor se derulează gândul:

Iar a început asta să se plângă! Nimic n-o mulțumește.

Sunt indiferenți

„Dacă ești nefericit, nu ai succes, ești sătul de toate sau falit, te rog ceva: ține-le pe toate pentru tine. Noi ceilalți nu vrem sau nu avem nevoie să auzim toate astea, așa că nu te simți obligat să ni le împărtășești!”

Larry Winget

Nu în ultimul rând, s-ar putea ca alte persoane să te trateze cu indiferență.

Persoana asta are atât de multe motive să se plângă, că chiar dacă va primi luna de pe cer, tot nu va fi mulțumită!

Mă deranjează și prin urmare aleg să nu ascult toată negativitatea care vine de la …

De câte ori o aud pe … că se plânge mă apucă durerea de cap, așa că aleg să o ignor și să n-o mai ascult.

Și trebuie să recunosc că am fost o astfel de persoană.

Aveam tot timpul probleme. Și exact așa mă exprimam: Problema e că…, chiar dacă nu era o problemă propriu-zisă, tot ce spuneam era transformat într-una.

Dar, pe măsură ce am început să citesc, și să aplic niște modalități diferite de gândire și de exprimare, am început să realizez că fiecare om care trăiește are probleme. Și după ce se termină una, în scurt timp apare alta care necesită rezolvare.

Practic nu scapi niciodată de ele.

„Pentru fiecare problemă pe care o gestionezi, va apărea de fiecare dată, alta.”

Dr. Robert Anthony

Numai că, toate aceste probleme neplăcute pe termen scurt, pe termen lung devin oportunități. Pentru că te ajută să înțelegi lucrurile diferit, te ajută să-ți dezvolți abilități noi, iar pe termen lung, ceea ce părea a fi o problemă, de fapt a fost o binecuvântare.

Așa că, de ce să aștepți să treacă nu știu câți ani, ca să vezi că acea problemă a devenit o binecuvântare, când poți să faci asta chiar acum.

Ia problema, întoarce-o și pe partea cealaltă și întreabă-te:

Ce este extraordinar la această situație?

Care ar fi varianta și mai urâtă care mi s-ar putea întâmpla? – în momentul în care te gândești că putea fi chiar mai rău, de zece ori mai urât, deja e cu mult mai bună acea situație și începi să spui: Mulțumesc, Doamne, că n-a fost mai rău!

„Problemele reprezintă manifestarea nevoii noastre de a schimba ceva, de obicei pe noi înșine.”

Dr. Robert Anthony

Nu în ultimul rând, eu am învățat, de peste 20 de luni de când practic zilnic EFT și de un an de când folosesc această tehnică în mod intensiv (de câteva ori pe zi) că pot să reduc orice problemă

la stadiul de provocare trecătoare. Adică, ori de câte ori am o situație care pare să mă depășească folosesc EFT.

Asta înseamnă că nu mai am nevoie de ajutor? Nu. Cu siguranță am nevoie de ajutor pentru că eu dizolv emoția care este în jurul acelei provocări. Tehnicile mă ajută să trec mai ușor peste acestea, nu le elimină din viața mea. Dar poate am nevoie de o abordare diferită a situației. Și atunci cer sfaturi și îndrumări de la cineva care a fost deja pe unde sunt eu.

Dacă și tu ai provocări și ai obiceiul să te văicărești și te-ai cam săturat de asta, atunci te invit la un seminar gratuit ELIBEREAZĂ-TE DE RĂNILE TRECUTULUI ȘI REDESCOPERĂ FERICIREA! Unde, când este următorul seminar? Accesează linkul și vezi detaliile necesare.

Dacă ți-a plăcut acest articol, dă un sha

Ce Mă Fac Cu Adolescentul Care Nu Mă Ascultă?

28 februarie 201728 noiembrie 2020 Fanica Rarinca Lasă un comentariu

La sfârșitul unui seminar pe care l-am ținut, o doamnă îmi povestea că are o fiică adolescentă cu care nu reușește să se înțeleagă. Indiferent ce i-ar spune mama să facă, fata refuză. Dacă mama îi cere să-și demachieze fața la sfârșitul zilei, fata nu ascultă. Merge la culcare cu tot fondul de ten pe care și l-a pus dimineața pe față, ca să acopere… coșurile. Și apoi iese din cameră „victorioasă” că „a mai trecut o zi și n-am făcut ce mi-a zis mama”.

M-am gândit că acesta este un subiect delicat pentru foarte multe mame care au copii adolescenți. Iar dacă ești o astfel de mamă, atunci acest articol este pentru tine.

Dacă ai un copil adolescent cu care dintr-o dată nu te mai înțelegi, să știi că procesul a început cu mulți ani în urmă. Chiar de pe vremea când era bebeluș, deși pe atunci nu existau problemele actuale. Doar că toți pașii pe care i-ai făcut, toate deciziile pe care le-ai luat în timp, te-au condus aici. Dar despre acest subiect, poate o să scriu altă dată.

Vreau să te ajut, după măsura posibilităților și cunoștințelor mele.

Nu, nu am un copil adolescent, am unul de 6 ani cu multă personalitate, și am 20 de ani vechime în meseria de profesor.

Ani în care am lucrat cu numeroase clase cu adolescenți și pentru examenele date am citit destul de multe cărți de psihologie.

Dar sfaturile mele nu se bazează doar pe aceste cărți, ci pe tot ce înseamnă experiența personală.

Iar din toată experiența mea, și din tot ce-am citit și înțeles, iată ce ți-aș sugera:

Înțelege-ți copilul!

Adolescentul trece printr-o perioadă de tranziție foarte tulbure și pentru el însuși.

Nimic nu mai e cum era, și nu se înțelege nici singur. De ce reacționează dintr-o dată, așa cum o face, deși înainte nu avea curajul?

Copilul suferă schimbări majore pe toate planurile. Pe plan fizic are o creștere intensă, pe plan emoțional trece ușor de la bucurie la tristețe și invers. Pe plan mental poate să acumuleze cantități mari de informații, dar și hormonal. Acum i se dezvoltă foarte mult glandele interne ale căror secreții îl face să se poarte atât de diferit.

Dintr-o dată, pare că lumea pe care o știa, așa cum o știa, se schimbă. Și dacă nu ai văzut filmul Inside out, îți recomand să-l vezi. E despre schimbările emoționale la adolescenți.

Este perioada în care:

Nu mai ascultă de reguli pe care nu le înțelege. La el nu mai merge cu faci asta pentru că așa îți spun eu! Ci, trebuie să-i explici ce beneficii are el dacă face acel ceva. Dacă obișnuiai să-i spui copilului ce să facă și el să se supună doar pentru că „așa-ți spun eu”, nu mai funcționează la el. Refuză să mai învețe, să-și mai facă ordine în cameră, să se demacheze, să dea muzica mai încet, să se îmbrace cu ce le spune mama sau tata, să-și facă prieteni după placul părinților etc.
Își consideră părinții depășiți. Este auzit frecvent spunând părinților că: „Ce știi tu? Nu mai e ca pe vremea ta!” Are impresia că le știe deja pe toate și toți adulții sunt proști, sau învechiți.
Vrea să fie lăsat în pace. Își dorește să-și trăiască viața cum îi place lui, să încerce lucruri noi (chiar dacă sunt periculoase). Vrrea să fie el cel care decide ce este bine pentru propria lui persoană. Vrea să fie tratat ca un adult responsabil.
Vrea intimitate. Nu mai acceptă să fie mângâiat de părinți în public, deși în intimitate tânjește să fie iubit de aceștia. În lucrurile lui personale nu mai umblă nimeni, decât persoanele în care el are încredere – și cu părere de rău, acele persoane nu mai sunt părinții.

Acestea sunt câteva aspecte legate de schimbările din perioada adolescenței.

În cele ce urmează, sfaturile și recomandările mele se axează strict pe ideea Copilul adolescent nu mă ascultă, indiferent ce înseamnă asta pentru tine.

Schimbă filmele din mintea ta

Fii atent la cuvintele pe care le folosești și la filmele din mintea ta legate de copilul tău.

Atunci când rostești copilul nu mă ascultă s-ar putea să crezi că vorbești despre o realitate. Iar eu îți spun că este doar o percepție. S-ar putea să vezi defectele tale în copilul tău și să proiectezi acele defecte ale tale asupra lui.

Am întâlnit în mai multe cărți expresia:

„Nu vedem lucrurile așa cum sunt, ci așa cum suntem noi.”

Prin urmare ia în calcul că s-ar putea să percepi lucrurile deformat, în funcție de cum ești tu.

Schimbă-te pe tine și s-ar putea să vezi copilul cu alți ochi.

In al doilea rând, atunci când spui copilul nu mă ascultă în mintea ta rulează un film cu tot ce face copilul de nu te ascultă. Acel film îți provoacă o emoție, adesea neplăcută. Cu cât vorbești mai mult despre acest lucru, cu atât atragi în viața ta și mai multă neascultare din partea copilului și crește acea emoție negativă.

În cărțile despre cum funcționează Legea Atracției Universale am învățat că filmul mental, asociat cu emoție, foarte puternică determină ceea ce urmează să se întâmple.

Prin urmare îți sugerez să schimbi filmul din mintea ta și cuvintele pe care le folosești.

Imaginează-ți cum este ascultător, cum face cu plăcere ceea ce-i ceri și simte bucurie, recunoștință legată de aceste filme noi pe care le creezi. Ca și când ar fi deja reale.

Este dovedit științific că mintea nu face diferența între o imagine reală sau una creată. Deci va crede că o imagine creată, este reală.

Iar filmele noi vor schimba și rezultatele.

Peste noapte? Uneori da, alteori nu.

Ai nevoie de răbdare, dar schimbând filmele și cuvintele pe care le folosești, poți să schimbi rezultatele.

Încearcă și-ai să vezi.

Probabul că îți spui, păi, dacă eu spun că este un copil ascultător, dar nu este, înseamnă că mint.

Eu îți spun că e foarte posibil să minți la prima variantă. Modul în care percepi copilul s-ar putea să fie o minciună, care ține de filtrele tale și proiecțiile pe care le faci.

Un citat spunea:

„Nu-ți numi copilul așa cum este ci cum vrei să devină.”

Când spui cuvinte frumoase, gen: Am un copil ascultător faci o dublă condiționare. Condiționezi mintea ta, să-l vadă altfel decât îl percepi acum, și mintea copilului care-i va determina comportamentul. Va deveni mult mai ascultător pentru ca să-ți demonstreze că este așa cum l-ai lăudat.

Oferă-i copilului ceva ce-și dorește, ca recompensă pentru că face ce-i ceri

Ce-și dorește un adolescent?

Deși tânjește să fie iubit, vrea să i se satisfacă niște nevoi care țin de bani.

Cel mai frecvent scenariu pe care îl aud este:

Mama îi cumpără copilului ce crede că are el nevoie, apoi îi reproșează: Uite câte sacrificii fac eu pentru tine și tu nu mă asculți, mă faci de râs, nu înveți bla-bla-bla.

Ce înțelege copilul din ce i se spune pe un ton atât de cicălitor. Mama / tata nu mă iubește. Îmi cumpără aceste lucruri din obligație, din datorie.

Iată ce-ți propun.

Schimbă tactica. Normal că o să-i oferi copilului ce-și dorește, ce are nevoie, dar inversează procesul.

Să presupunem că își dorește o excursie / o bicicletă (poți înlocui cu ce vrei).

Faci următoarea înțelegere cu copilul.

Faci curat (de exemplu) în camera ta o săptămână și îți dau avansul pentru excursie / bicicletă.

Foarte probabil să nu să te creadă. Așa că, dacă termenul e mai îndepărtat, poți în prima săptămână să-l recompensezi zilnic pentru curățenia / ascultarea de care dă dovadă. Îți recomand să însoțești recompensa financiară cu cuvinte de laudă.

Pentru că azi ai făcut cutare și cutare (faptele bune pentru care îl lauzi), îți dau 5 lei, pune-i în pușculiță pentru a-ți plăti excursia / bicicleta.

Apoi, în săptămâna care urmează îi oferi recompensa la 3-4 zile, dar copilul să știe de această nouă modalitate de recompensare. De ce să schimbi? Ca să nu creezi tiparul că dacă zilnic face ceva, tot zilnic va fi recompensat. Îi poți explica cum ești tu plătit și apoi să ajungi să-l recompensezi la două sau trei săptămâni.

Dar această recompensă să nu fie însoțită de uite ce fac eu pentru tine și tu… bla-bla-bla, ci de laudă.

Ce se întâmplă?

Copilul va deveni motivat, din exterior (achiziționarea pe care o dorește), la început. Dar se mai întâmplă ceva.

Începe să audă cuvintele de laudă, în loc de reproșuri, aude tonuri de iubire și vede zâmbete pe fața părinților. Iar asta s-ar putea, ca pe termen lung să-l motiveze din interior. Și pe măsură ce tot aude cuvinte de laudă, s-ar putea să se simtă apreciat și să facă ce vrea părintele.

Zig Zigler a spus:

„Dacă vrei să obții tot ce-ți dorești, ajută-i pe alții să obțină tot ce-și doresc.”

Ce-și dorește copilul adolescent?

Ceva pe care să cheltuiască bani.

Ce-ți dorești tu de la copil?

Să te asculte.

Pune în fața copilului ce-și dorește (visul / dorința /nevoia lui), spune-i că-l poate obține DACĂ face acel lucru mic pe care i-l ceri. Apoi ține-te de cuvânt.

Roagă-te!

Rugăciunea fierbinte a mamei pentru copilul ei poate să schimbe comportamentul copilului.

Poate nu peste noapte.

Dar Dumnezeu nu trece cu vederea rugăciunea părinților pentru copii.

Vrei dovezi?

Citește viața Sf. Augustin, care în adolescență era un rebel și mama lui se ruga fierbinte la Dumnezeu ca să-l îndrepte. După câțiva ani, Dumnezeu i-a ascultat cererea și Augustin a devenit un mare propovăduitor al lui Dumnezeu și al credinței. Toate cărțile de credință ne spun că>

„Dumnezeu nu lasă să piară un fiu / fiică pentru rugăciunile părinților.”

S-ar putea să spui: Bine, dar eu nu vreau să-mi fac copilul sfânt și nici nu pot să aștept ani ca el să mă asculte.

Roagă-te, oricum! Poate că n-o să devină sfânt, și poate că n-o să treacă ani.

Dar poate că anii aceia trec oricum. Ce ai de pierdut dacă încerci?

Lucrează să elimini emoțiile tale negative

Un alt aspect pe care să-l iei în considerare îl reprezintă emoțiile tale, atunci când îi ceri să facă ceva și el nu vrea.

Știu că ești cât se poate de bine intenționat. Că îți dorești să te asculte copilul pentru că este spre binele lui.

Dar ce vede, ce aude și ce simte copilul din tot ce-i spui și ceri?

În primul rând vede chipul tău, îți simte emoțiile și îți aude tonul.

Vede că ești furios, încrâncenat (să-l convingi, să-l schimbi), dezamăgit (că nu ascultă), dezgustat (că face totul pe dos), frustrat (că nu reușești să-l determini să se schimbe). Exact aceste emoții le vede și simte copilul. Iar aceste trăiri ale tale, nu transmit iubirea ta și bunele tale intenții.

Copilul nu înțelege intențiile tale pozitive, el îți ascultă glasul, și dacă tonul exprimă furie, se gândește Mama mă urăște. Dacă chipul exprimă dezamăgire și dezgust, el vede și spune Mama mă detestă, mă disprețuiește, e dezgustată de mine. De ce aș face ce-mi cere că oricum n-o să se schimbe sentimentele ei?

În acel moment intenția ta pozitivă este egală cu zero. Tot ce contează este cum se simte copilul în legătură cu ceea ce-i transmiți.

Iar dacă nu îți poți controla singur emoțiile, încearcă o tehnică de eliberare emoțională.

Eu am folosit tehnica EFT ca să schimb emoțiile mele când băiețelul meu nu mă asculta.

Are personalitatea lui. Nu vrea întotdeauna să facă cum spun eu și de multe ori crede că are dreptate, iar eu greșesc.

Și aveam foarte mari bătăi de cap cu el, până am descoperit că eliminând emoțiile mele, s-ar putea să schimb rezultatul.

Exact cum a spus Zig Zigler,

„Dacă vrei să obții tot ce-ți dorești, ajută pe alții să obțină ce-și doresc.”

Dacă ai nevoie de ajutor cu tehnici de eliberare emoțională îți recomand una din cărțile mele. Cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea! este destinată adulților care doresc să afle tehnici de eliberare.

Dacă vrei o carte care să vă ajute pe amândoi, romanul fantasy de educație emoțională Mica Stea Portocalie este instrumentul cel mai potrivit.

I-o poți recomanda copilului și fiind captivat de aventurile din roman, descoperă și tehnicile de eliberare emoțională îmbinate cu peripețiile și-l ajută să-și schimbe perspectiva. De asemenea, este un instrument ideal și pentru tine. Cartea este plină de informații de dezvolatre personală întrețesute cu aventura. Nici nu vei simți că ai citit-o. Însă îți va fi de un real folos. Unde le găsești? Ai linkul mai jos.

Iți mulțumesc că exiști și ai citit până aici!

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de cărți:

Cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie

Te plângi!

Tot ce respingi se întoarce la tine cu forță multiplicată!

Cuvintele pe care le folosești îți schimbă realitatea

Filmele care rulează în mintea ta

Partajează asta:

Care sunt consecințele?

Ești frustrat.

Ești nervos.

Nu te poți concentra pe un singur proiect.

Te simți foarte obosit.

Te îmbolnăvești.

Partajează asta:

Vrei să fii drăguț și ajungi să fii exploatat

Conflict interior

Nevoile celorlalți sunt mai importante decât ale mele

Implicații emoționale și de sănătate

Să spui NU, nu înseamnă că ai ceva personal cu ceilalți

Cum pot să te eliberezi de incapacitatea de a refuza

Partajează asta:

Critică și nemulțumire

Privind din exterior viața celorlalți pare perfectă

Cine / ce este perfect?

Invidia

Partajează asta:

Când te-ai uitat ultima dată la Mickey Mouse?

Partajează asta:

Partajează asta:

”Dacă tu crezi că poți sau că nu poți, ai dreptate, oricum.”

Disciplina aduce rezultate și atunci când nu crezi

Lucrurile sunt mult mai profunde decât îți imaginezi

Avem tendința să migrăm către tot ce e nou

Partajează asta:

De ce te mănâncă pielea?

Cum conştientizez?

Cum schimbi percepţia?

Acţionează ca să schimbi starea lucrurilor

Cum schimbi emoţia / starea?

Partajează asta:

Se enervează

Se amuză

Se plictisesc

Sunt indiferenți

Partajează asta:

Înțelege-ți copilul!

Schimbă filmele din mintea ta

Oferă-i copilului ceva ce-și dorește, ca recompensă pentru că face ce-i ceri

Roagă-te!

Lucrează să elimini emoțiile tale negative

Partajează asta:

Fanautodidact

Cele mai citite articole

Categorii