Mai Bine Nu Te Făceam! IV

Dacă nu ai reușit să citești primele trei părți ale acestui articol, îți ofer scurtăturile mai jos, unde le poți accesa și citi.

Dar, mai întâi, permite-mi să recapitulez:

În prima parte a articolului „ Mai bine nu te făceam!” ți-am vorbit despre modul în care funcționează mintea și cum reacționează automat în diferite situații.

În „Mai bine nu te făceam! II” ți-am prezentat câteva cauze care o fac pe o mamă să rostească asemenea cuvinte dure.

Articolul „Mai bine nu te făceam! III” îți prezintă niște situații prin care îți poți da seama dacă părinții chiar nu te-au dorit în viața lor, sau au rostit cuvintele pentru că erau supărați. Cum poți să știi dacă părinții te iubesc sau nu.

Astăzi, însă vreau să te ajut să vindeci relația și să te bucuri de sentimentul de iubire în familia ta.

Ce poți să faci să schimbi relația și să te bucuri de ea?

 

„Cum ai vrea să te simți? Ce ar trebui să-ți ofere mama ta ca să te simți iubită?” o întreb pe eleva cu care discutam, după ce-am ascultat-o.

”Păi, în primul rînd, mi-ar plăcea ca mama să stea de vorbă și cu mine, să mă asculte, fără să mă îndepărteze, fără să-mi spună că nu are timp de mine. Și aș vrea să am o relație frumoasă cu mama.”

 

Scrie cum vrei să fie relația

 

Mulți dintre noi știm exact ce NU vrem.

Dar foarte puțini știm CE VREM cu exacticate.

Probabil îți spui că e același lucru. Ei bine, nu e.

În foarte multe cărți de dezvoltare personală pe care le-am citit, ni se recomandă să scriem CE VREM, cu lux de amănunte.

În cartea Notează și acționează, autoarea Henriette Anne Klauser afirmă că în momentul în care pui pe hârtie ce vrei să se întâmple în viața ta, devii tu mai conștient de ceea ce îți dorești și se creează o energie care face lucrurile să se întâmple, așa cum îți place.

Legea Atracției Universale spune că pe ceea ce te concentrezi, aceea crește. Deci, dacă te concentrezi pe ceea ce NU VREI, o să ai parte doar de ceea ce nu vrei, în cantități tot mai mari.

În schimb, dacă știi exact ce vrei și cum îți dorești să fie lucrurile și te concentrezi pe ele, le formulezi în termeni pozitivi, la timpul prezent, o să ai parte de ele.

Exemplu de formulare greșită a ceea ce vrei: Nu mai vreau să mă simt nedorit / neiubit. (Te concentrezi pe ce nu vrei), sau Nu mai vreau să mă simt o pacoste / o povară pentru părinții mei.

Exemplu de formulare corectă: Vreau să mă simt iubit de mama. Vreau să simt că sunt o bucurie pentru părinții mei. Sau Părinții mei sunt mândri că sunt copilul lor. (formulare pozitivă, la timpul prezent, despre tine).

 

Vizualizează și simte cum vrei să fie relația!

 

Într-o altă carte care mi-a plăcut foarte mult, Viața nu așteaptă… Trezește-te! scrisă de Lynn Grabhorn, am citit de puterea vizualizării pentru a face lucrurile să se întâmple așa cum le dorim.

De foarte multe ori, vizualizăm exact ce NU vrem să se întâmple și exact asta se întâmplă. Apoi, suntem surprinși neplăcut, pentru că nu este ceea ce ne-am dorit.

Imaginația este mai puternică decât cunoașterea!” spunea Albert Einstein.

Bazat pe ceea ce știi exact că vrei, vizualizează cu ar fi să se întâmple, chiar acum.

Cum ar fi să ai o relație împlinită, să te bucuri de atenție, să ți se vorbească frumos, să-ți facă cineva drag diferite servicii?

Ce-ai simți? Cât de mare ar fi bucuria ta? Vizualizează-te cum te bucuri! Vizualizează ce efecte pozitive aduce asta și în viața celorlalți. Fii fericit și pentru ei!

Petrece zilnic câteva minute gândindu-te și imaginându-ți lucrurile acelea minunate pe care ți le dorești!

 

Ai încredere!

Chiar dacă avem dorința ca schimbările pe care ni le dorim să se petreacă fulgerător, în realitate nu se întâmplă.

Uneori, la început procesului de schimbare, lucrurile decurg chiar mai rău decât îți dorești (e ca și cum îți creezi o potecă prin junglă). Iar asta te face să te gândești că nu funcționează.

Dar, știi ceva? Rezultatele de astăzi sunt consecința gândurilor și vizualizărilor din trecut. Dacă vrei să se schimbe viitorul, trebuie să acționezi astăzi, în ciuda aparentelor regresii.

Ai încredere că lucrurile se pot îndrepta!

Dacă nu primești suficientă iubire, ofer-o! E cel mai bun mod de a o face să se întoarcă la tine.

Dacă nu primești suficiente complimente, oferă-le!

Oferă ceea ce-ți dorești să primești și ai încredere! Cineva observă și le va face să se întoarcă la tine.

Iar atunci când ți se oferă, primește cu brațele deschise!

Și dacă se întâmplă să nu primești, în continuare, ceea ce-ți dorești, Dumnezeu te-a înzestrat cu gură să CERI. Cei din jur nu vor ști să-ți ghicească gândurile, sentimentele, sau nu au timp pentru asta, pentru că sunt prea preocupați de propria lor persoană și de propriile lor provocări. Deci, dacă nu primești ceea ce-ți dorești, învață și cere. Vei fi surprins de rezultat.

Dacă nu ești deja abonat la newsletterul meu, lasă-ți adresa de email și primești cadou o tehnică prin care să elimini sentimentul că nu ești iubit și dorit de părinți. Dacă faci parte deja din lista persoanelor care mă urmăresc pe email, ai deja această tehnică în inbox-ul tău.

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de carte:

Cartea: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie

 

 

 






Tehnică gratuită pentru a te elibera de sentimentele față de expresia „Mai bine nu te făceam!” și pentru a te simți iubit și dorit.

 

We respect your email privacy

Mai Bine Nu Te Făceam! III

In primele două părți ale articolului Mai bine nu te făceam! ți-am scris despre tiparele de funcționare ale minții. Cum se declanșează anumite reacții, chiar involuntar Partea I. Câteva motive care o determină pe o mamă să rostească acest gen de cuvinte propriului copil, Partea a II-a.

Cum poți să-ți dai seama dacă mama chiar nu a dorit să te aducă pe lume?

 

Evident, sunt situații când aceste cuvinte sunt adevărate (din păcate).

Sunt copiii care într-adevăr nu au fost doriți și ei suferă cel mai mult dintre toți. Oricât ar avea altcineva grijă de confortul lor fizic și de necesitățile de bază.

Auzim uneori pe la știri, cum au fost găsiți copii nou-născuți, abandonați uneori în ger, în tomberon sau în alte condiții mizere. Unii au supraviețuit, alții nu.

Chiar dacă ulterior au fost adoptați, acei copii tot suferă de faptul că mama lor naturală, biologică nu i-a dorit.

Imi amintesc cum, la un workshop îmi povestea o mamă adoptivă, ce necazuri are cu fiul adolescent înfiat. El suferă că mama lui naturală nu l-a dorit. Prin urmare, refuză orice fel de dragoste, de afecțiune care vine din partea părinților și fraților adoptivi.

Ca profesor, am avut elevi care proveneau din centrele de plasament. Pe unii, părinții lor naturali îi maltratau, încă de pe când erau bebeluși. Copii care au fost loviți, trântiți cu voie, cu știință, cu intenție de a-i răni de către părinții lor naturali. Acei copii, au ajuns în final în centrele de plasament sau la alte familii să-i îngrijească și să-i ajute să urmeze un traseu în viață.

Dar aceste cazuri sunt excepțiile. Sunt cei care suferă cu adevărat că mama și tata nu i-a dorit și le-a făcut rău ca să scape de ei.

Dar de unde știi, cu adevărat că părinții te iubesc?

Urmărește semnele limbajelor de iubire

 

Pe vremea părinților noștri, aceștia erau educați să nu-și pupe copilul, să nu-l mângâie decât în somn. Ca nu cumva, să iasă copilul prea alintat, și să-și ia nasul la purtare.

Prin urmare, mulți dintre adulții de astăzi, nu au auzit în viața lor cuvinte de iubire de la părinții lor. O parte dintre ei, au preluat acest tipar. Se poartă și ei cu copiii, ca și când ar fi cel mai mare rău să-i spună copilului cuvinte de mângâiere și alin.

 

Dar cuvintele de încurajare, de laudă, de afecțiune, nu sunt totul în limbajul iubirii.

Dar în afară de cuvinte mai sunt și alte semne.

Experții în comunicare spun că doar 7% din ceea ce comunicăm este verbal. Restul de 93% din comunicare este bazată pe ceea ce spunem prin gesturile, prin atitudinea noastră.

Un psiholog numit Gary Chapman a scris o carte cu titlul Cele cinci limbaje ale iubirii

Aceste limbaje sunt: cuvintele de încurajare, timpul acordat și atenția, cadourile, serviciile și mângâierile / atingerile.

Prin urmare, dacă mama doar ți-a spus aceste cuvinte pe când era nervoasă, dar în rest:

  • a avut grijă de tine să te ducă la medic, să te îngrijească pe când erai suferind;
  • ți-a purtat de grijă să nu te îneci cu mâncare, să nu te lovești, să nu te opărești, să nu cazi în foc, să nu te accidentezi;
  • te-a hrănit;
  • ți-a dat haine curate să te îmbraci;
  • te-a ajutat să mergi la școală, să-ți faci temele, să înveți ceva în viață;
  • te-a dus la vreun spectacol, la plimbare, la joacă;
  • a făcut ceea ce tu nu puteai;
  • nu te-a pus la munci grele peste puterile tale;
  • te-a mângâiat, te-a felicitat, ți-a zâmbit, s-a bucurat de reușitele tale (chiar dacă pe unele le-a ratat);
  • a mers la un serviciu (care poate nu-i plăcea) ca să obțină bani de mâncare și îmbrăcăminte pentru tine;
  • te-a ajutat, pas cu pas de când erai bebeluș până la adolescență (și chiar mai târziu);
  • și-a sacrificat multe nevoi personale ca tu să te bucuri de ce-ți dorești etc.

 

Orice comportament a avut părintele și care se încadrează în cele cinci limbaje ale iubirii, înseamnă că te iubește. Mama sau tata te iubește, chiar dacă tu nu vorbești limbajul lor de iubire.

De multe ori, îi iubim pe semenii noștri oferindu-le ce credem noi că au nevoie, de aceea ei percep că nu-i iubim.

Uită-te la cadourile pe care le primești sau le oferi. În câte situații, când ai primit cadouri au fost 100% pe placul tău? Dacă n-au fost, înseamnă că persoana ți-a oferit ceea ce avea ea nevoie. Tu ce cadouri oferi? Analizezi cu atenție ce are nevoie celălalt, ce l-ar face fericit sau îi cumperi ceva ce crezi că i-ar face plăcere? Ți s-a întâmplat ca celălalt să nu fie foarte încântat de gestul tău?

Dacă ai impresia că mama nu te iubește, urmărește care sunt limbajele de iubire ale mamei tale. Poate că ea e prea în vârstă ca să se mai schimbe, să te iubească pe limba ta.

Citește cartea Cele cinci limbaje ale iubirii. Învață care este modul fiecăruia dintre cei dragi de a-și exprima afecțiunea.

Învață să accepți iubirea, sub orice formă ar fi.

Și nu te mai îndoi de ea!

 

Data viitoare, primești informații despre cum să te bucuri de o relație, așa cum ți-o dorești și cadou,  o tehnică de lucru.

Până atunci, te las cu bine!

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de carte:

Cartea: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie

 

 

Mai Bine Nu Te Făceam! II

In articolul trecut (dacă nu l-ai citit, îl găsești dând click pe linkul alăturat) am început să-ți vorbesc despre un subiect dureros. Îți spuneam de asemenea că materialul are patru părți.

În prima parte, publicată în urmă cu două săptămâni, ți-am prezentat modul în care funcționează mintea umană. Ori de câte ori, apare ceva care declanșează o anumită stare, mintea creează o reacție și un răspuns.

În articolul acesta îți voi vorbi despre cele câteva cauze ce determină o mamă să dea propriului copil replici dure. De ce îi spune cuvinte de genul Mai bine nu te făceam!

 

De ce ajunge o mamă să spună Mai bine nu te făceam!?

 

Fără să am pretenția că am identificat toate motivele, iată câteva dintre ele:

 

E rănită

(vezi și articolul Oamenii răniți, rănesc alți oameni)

 

Să ne gândim puțin la o mamă pe care n-o ascultă copilul. Indiferent ce-ar face, copilul nu vrea să facă ce-i spune / cere ea. De fiecare dată când copilul refuză să-i dea ascultare, se simte neputincioasă. Are impresia că nu poate avea control asupra copilului.

Probabil că te întrebi, de ce e nevoie să-și controleze copilul?

Pentru că se teme. Dacă copilul ajunge să facă ceva mai grav, tocmai pentru că nu o ascultă? Cine va fi tras la răspundere? Copilul e minor și nu are foarte bine fixată noțiunea binelui și a răului. Dar părintele este direct răspunzător. Faptul că nu-l poate controla pe copil, o face pe mamă să se gândească la tot felul de catastrofe. Și în final să fie acuzată.

Se întâmplă, în funcție de un cumul de factori, care par să te copleșească, să fii enervat de fiecare acțiune / gest al propriului copil.

Enervarea, asociată cu teama, cu lipsa de control, cu diferite stări de vinovăție creează o presiune asupra minții. Este o stare de stres, o rană greu de suportat.

În astfel de situații, mintea subconștientă, care vrea să te scape de durere (vezi articolul trecut), găsește soluția.

De multe ori, acea soluție, este să-l rănești la rândul tău pe cel ce te-a rănit.

Să rănești pe cel care te-a rănit, creează, pentru scurt timp o senzație de eliberare (plăcere). Durerea respectivă devine o ancoră care acționează un buton de reacție. Astfel, mama îi spune copilului tot ce-i vine la gură, fără să se mai gândească la consecințe.

Gândește că dacă nu ar fi avut copilul, ar fi fost mai fericită. Nu s-ar fi confruntat cu acea problemă, ar fi fost liberă și lipsită de griji.

Astfel, părintele, îi aruncă copilului replica Mai bine nu te mai făceam! Transferă durerea de pe sine, asupra copilului.

Bineînțeles, nu e valabil la toată lumea. Sunt părinți care, dacă au avut modele de violență în familie, și-au jurat să nu fie copia părinților lor. Atunci, oricât i-ar greși copilul, preferă să se pedepsească, să se învinuiască că e o mamă / iresponsabilă, decât să-l supere.

Ei bine, nici să-l facă pe copil să se simtă nedorit nu e bine, dar nici să se auto-pedepsească părintele. Ssă-și spună sieși cuvinte de ocară, nu e cea mai bună modalitate de a rezolva lucrurile. În cel de-al doilea caz, persoana rănită este părintele.

 

Cel mai bun mod de a rezolva situația, este prin dialog.

Bineînțeles că nu ai timp săi explici copilului tot ce este necesar. Dar ai de ales, ori îți faci puțin timp și-i explici ce așteptări ai de la el, ori va trebui să repeți aceleași metode fără rezultate.

 

Sărăcie

 

S-ar putea să ți se pară un motiv foarte pueril, lipsit de importanță. Mai ales, în condițiile în care magazinele sunt pline cu tot ce vrem, tot ce poftim.

Totuși, părinții noștri au trăit pe vremea comunismului. Au îndurat foamete, au avut mâncarea la cartelă, cu rație, au suportat frig și lipsuri de tot felul. Părinții lor, au prins și războaie mondiale, asociate sau continuate cu perioade de secetă și sărăcie. Chiar dacă situația economică s-a schimbat, comerțul este liber, mentalitățile și îngrijorările s-au moștenit.

Salariile sunt mici și puterea de cumpărare la fel de mică. Multe familii sunt îndatorate la bănci și gândul de a mai aduce pe lume încă un copil, în aceste condiții, îi umple de îngrijorare.

Una dintre grijile pe care le are o mamă legat de momentul în care află că este însărcinată, este: „Cu ce-l mai cresc și pe ăsta?”

Iată mai jos, un citat din seria de romane care stau la baza filmului Urzeala Tronurilor (pe care le-am citit de curând).

– Ai avut frați, căpitane? Sau surori?

– Din fiecare. Doi frați, trei surori. Eu eram cel mai mic. Cel mai mic și cel  nedorit. O gură în plus de hrănit, un bărbat voinic care mânca prea mult și care creștea repede din haine. Nu era de mirare că-l vânduseră …”  George R. R. Martin Festinul ciorilor  (Partea a IV –a din Saga Cântec de Gheață și Foc)

 

Poate îți spui, că asta este fantezie, desprinsă dintr-un roman. Totuși, în zilele noastre, am auzit frecvent, diferite persoane spunând că se tem să mai aducă un alt copil pe lume. Motivele? Că nu au suficienți bani să-i hrănească, să-i îmbrace și să-i țină la școală.

Dacă pe lângă neascultare, copilul are multe mofturi, pretenții  iar părintele nu poate face față, se simte copleșit. Și-i va răspunde copilului cu vorbele acelea usturătoare care-l fac pe copil nedorit.

Când părintele este supărat pe copil și acea supărare îi creează durerea despre care vorbeam mai devreme, îi va  spune Mai bine nu te mai făceam!

 

Convingerile pe care și le-a format

 

Personal, aud frecvent, E greu (un chin) să crești un copil.

Pentru că soțul meu este plecat la muncă din țară, aud că sunt compătimită: Apoi și tu, te chinui singură cu băiatul!

Le explic celor care-mi spun că pentru mine nu e un chin, că mă consider o mamă binecuvântată. Cu toate acestea îi aud, replicându-mi Da, dar tot te chinui. Știu eu ce spun!

Ce vreau să subliniez, este că unii oameni au niște convingeri atât de înrădăcinate, că indiferent ce aud, ei o țin una și bună. Și dacă le-a intrat în cap o asemenea convingere, cu atât mai mult o asemenea persoană va reacționa cu acest gen de replici. Acea persoană crede cu tărie că ar fi fost mai fericită, dacă nu s-ar mai fi chinuit să-și crească acel copil.

Așa cum îți spuneam într-un alt articol, convingerile astea s-au format în timp. Fie din ceea ce au auzit de la cei din jur, fie din ce și-au spus chiar ei.

Iată, un alt proverb, care demonstrează credința celor din jur că e greu să crești copii.

Cine are să și-i crească, cine nu, să nu-i dorească!

 

Și pentru că de curând am citit cele cinci volume publicate (din cele 7) care alcătuiesc Saga Cântec de Gheață și Foc, ce stau la baza serialului Urzeala Tronurilor, îți mai dau un scurt citat de aici, ca să întărească credințele despre creștrea copiilor.

Regina Cersei râse.

– Așteaptă până la primul tău copil, Sansa! Viața unei femei e nouă părți mizerie și o parte magie, vei învăța asta destul de curând… Și părțile care par a fi magice devin adesea cele mai murdare dintre toate.”

                        George R.R. Martin Încleștarea regilor (Partea a II-a din Saga Cântec de Gheață și Foc)

 

 

Temerile

 

Cu ceva timp în urmă, multe femei își găseau sfârșitul pe patul de naștere.

În prezent medicina a evoluat și numărul de femei care mor în timpul travaliului s-a redus considerabil. Dar temerile pe care le aveau femeile, s-au transmis de la mamă la fiică de-a lungul timpului.

Pe lângă teama și îngrijorarea viitoarei mămici pe măsură ce se apropie momentul nașterii, mai sunt și vocile celor din jur.

Mai este și teama de care îți vorbeam la început. Că dacă copilul nu ascultă, poate face ceva care să aibă repercursiuni asupra întregii existențe a sa și a ta.

O altă teamă este legată de vârsta părinților. Dacă aceștia au în jur de 40 de ani, apar temeri de altă natură. O să-ți enumăr câteva:

Sunt prea bătrână să mai nasc un copil. Ce va spune lumea?

E diferență prea mare de ani între primul copil și acesta. Oare cum îl vor privi ceilalți? Ce vor spune copiii mai mari? Vor crede că m-am stricat acum la bătrânețe…

Să nu mai vorbim de teama că la această vârstă a părinților, există riscul să se nască copilul cu Sindromul Down. Că toată viața, copilul va rămâne la nivelul intelectual de 2 ani. Asta înseamnă că tu ca părinte, n-o să te eliberezi niciodată de povara îngrijirii copilului. Și nici statul nu te sprijină cu vreo alocație de handicap… (Cam așa am fost eu speriată de medicul ginecolog pe durata sarcinii, dar i-am zis că nu mă interesează).

Iar când toate acestea se suprapun. Furia că nu te ascultă, sentimentul de neputință și lipsă de control. Convingerea că dacă nu aveai copii, erai mult mai fericit, că ce ți-a trebuit să te legi la cap dacă nu te durea. Că nu-ți ajung banii să oferi copiilor tot ce-și doresc. Astfel, ajungi ca părinte să-ți reverși nervii asupra copilului, ca să-l doară și pe el, cum te doare pe tine.

Ancorele sunt atât de puternice, încât declanșează reacții inconștiente. Acestea au menirea să te elibereze de durerea pe care o simți. Și pentru scurt timp, chiar ai sentimentul că te-ai eliberat.

Doar că, foarte adesea, ceea ce nu mai știu copiii, este că părintele are remușcări legat de ceea ce a spus. Pentru că ei aud doar versul Mai bine nu te făceam! și le este greu de acceptat.

Foarte mulți părinți își fac apoi autocritica pentru ceea ce au spus.

Își imaginează că sunt la judecată, și ei trebuie să dea socoteală pentru acele vorbe. Mintea lor, încearcă, pe de o parte să-i acuze pentru ceea ce au zis, pe de altă parte, să-i scuze că era nervos, supărat. Speră că poate copilul nu a auzit etc.

Acest mod al părintelui, de a se tortura, de a se pedepsi pentru ceea ce a spus, face ca data viitoare să spună mai rău. Pentru că că toată gândirea critică sau autocritică este toxică și înrăutățește lucrurile.

Data viitoare îți voi spune, cum îți dai seama dacă prin aceste vorbe, părintele chiar nu te iubește și nu te-a dorit în viața lui. Vei înțelege dacă expresia este totul pentru a transmite iubirea și afecțiunea. Cum îți dai seama dacă părintele într-adevăr nu te-a dorit, sau dacă aceste cuvine sunt spuse la nervi și supărare.

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de carte:

Cartea: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie

 

 

Mai Bine Nu Te Făceam! I

Doamna, eu nu mă înțeleg prea bine cu mama, îmi spunea de curând o elevă. Simt că mă dă la o parte, că eu nu mai contez, că se ocupă numai de sora mea mai mică, în timp ce eu… mă simt cam nedorită.”

„Ce motive ai să te simți așa?” o întreb.

Păi, mama nu-și mai face timp să vorbească cu mine, să mă mai întrebe ce nevoie am, se ocupă numai de sora mea. Bine, știu că sora mea are niște probleme de sănătate, dar simt că eu nu mai contez. Am început să simt că mama nu mă iubește.”

Incerc să-i explic că uneori, părinții se preocupă exclusiv doar de acel copil care are niște probleme. Fac asta mai ales dacă e mai mic, gândindu-se că un copil mai mare se poate descurca și singur. Totuși, asta nu înseamnă că mama nu-i iubește și pe ceilalți copii, respectiv pe ea.

„Nu e doar asta, doamna! Sunt zile când îmi spune că îi pare rău că m-a adus pe lume, că mai bine nu mă făcea. Și asta mă face să simt că mama nu m-a dorit niciodată. Și îmi creează așa, o stare… cam nașpa.”, continuă eleva parcă scuturându-se de sentimentele negative care o cuprind. O cuprinde tristețea când se gândește la replica mamei.

 

 

După ce am auzit povestea ei, mi-am dat seama că rezonează cu alte situații. Dar în același timp am privit lucrurile și din perspectiva de mamă.

Și m-am gândit că poate și tu, ai auzit foarte des expresia „Mai bine nu te făceam!”. Atunci, ai nevoie de ceva care să-ți amintească ce mult însemni pentru părinții tăi.

Poate că și tu, exact ca acestă adolescentă cu care am discutat, te-ai simțit cândva nedorit. Pentru că, într-un moment de enervare, mama ți-a aruncat aceste cuvinte ca să te rănească.

Dacă vreodată ai auzit aceste cuvinte și te-au tulburat, te-au supărat, te-au rănit, citește mai departe. Acest articol este pentru tine.

După ce am terminat de scris acest material (pe bucățele, cum am avut timp) mi-am dat seama că este cam lung. Din acest motiv, l-am împărțit și îl vei primi sub forma a patru articole, astfel:

În primul articol, cel prezent, îți vorbesc despre cum funcționează mintea. În acest fel înțelegi de ce ajung mamele să rostească acele cuvinte dure.

Dacă ai fost la seminariile mele sau ai citit despre modul în care funcționează mintea, poți sări direct la partea a II-a. Aceasta se numește: De ce rostește o mamă expresia Mai bine nu te făceam!

Partea a III-a se concentrează pe semne prin care îți poți da seama dacă aceste cuvinte sunt sau nu adevărate.

În partea a IV-a îți voi da câteva recomandări (și o tehnică EFT cadou). Afli ce poți să faci ca să-ți schimbi percepția și relația cu mama.

 

 

Cum funcționează mintea?

 

Mintea noastră este ca un computer uriaș care stochează informații, în mod conștient sau inconștient.

Iată un exercițiu, ca să demonstrez această idee. Citește și acționează la fiecare pas, înainte de a trece la următorul.

Exercițiu:

Pasul 1. Privește în jur, timp de un minut, și caută să memorezi toate lucrurile, obiectele, hainele etc. de culoare albastră.

Pasul 2. Acum, închide ochii și enumeră toate lucrurile de culoare verde pe care ți le amintești a fi în jurul tău.

Da, ai citit bine, cu ochii închiși îți amintești toate lucrurile de culoare verde din jurul tău.

S-ar putea să constați că poți să enumeri destul de multe astfel de lucruri.

De ce?

Pentru că memorăm atât lucrurile asupra cărora ne concentrăm direct, cât și alte aspecte asociate. Așa sunt: culorile, sunetele, mirosurile, gusturile și sentimentele.

Ce legătură are acest aspect cu expresia mai sus numită?

Îți explic ceva mai târziu. Acum, să trecem la alt aspect al minții.

Mintea stochează informațiile sub formă de fișiere

 

Toate informațiile pe care le memorează mintea, le stochează în fișiere exact ca un computer. Aceste fișiere sunt grupate precum niște cartiere ale unui oraș. Există un cartier al bucuriei, unul al tristeții, altul al încrederii, al dezamăgirii, al supărării, al urii, al iubirii, al speranței etc.

Fiecare cartier este legat, unul de altul prin milioane de neuroni.

Obiceiurile noastre reprezintă adevărate poteci, drumuri sau autostrăzi neuronale între toate aceste cartiere. Cu cât o acțiune este mai nouă, și foarte puțin folosită, cu atât drumul se aseamănă mai mult cu o potecă prin junglă. Poate fi rapid astupată cu buruieni, dacă poteca (obiceiul cel nou) e abandonată.

Cu cât o acțiune este mai veche și mai des utilizată, cu atât a devenit un reflex automat și se aseamănă cu o autostradă. Pe aici se poate circula cu mare viteză. Un astfel de drum (obicei), chiar dacă e părăsit, rezistă. Vegetația nu-l invadează atât de ușor și poți oricând să te întorci la el.

Imaginează-ți o persoană care are un tip de limbaj (mai colorat). La un moment dat, învață că tot ce-i iese din gură îl influențează și caută să-și schimbe modul de exprimare (obiceiul). La început, pentru că trebuie să dea atenție fiecărui cuvânt, să se cenzureze, este ca și cum ar crea o potecă nouă prin junglă. Procesul este obositor, consumator de energie și de timp. Și e posibil să renunțe foarte ușor, și s-o ia din nou pe autostrada limbajului colorat.

La fel, este posibil, ca acea persoană să fie foarte hotărâtă să aducă o schimbare în viața sa. Atunci perseverează, până ce devine o nouă obișnuință să nu mai folosească cuvintele vechi, murdare. Poteca neuronală a noului limbaj s-a lărgit, dar fără a se astupa vechea autostradă. Și aceea, încă, face parte din ființa lui, deci, este posibil oricând să mai scape câte o înjurătură. Abia după ani de autocontrol, vechea autostradă se acoperă și se lărgește tot mai mult autostrada limbajului frumos.

În același fel se poate întâmpla și cu o mamă care are obiceiul de a rosti Mai bine nu te făceam! Poate realizează cât de mult își rănește copilul și dorește să nu mai spună. Dacă dorește să scape de acest obicei, la început, oricât s-ar cenzura, tot mai scapă câte o astfel de expresie.

Sunt situații în care habar nu are că vorbele ei lasă cicatrici și continuă să folosească aceeași autostradă a exprimării.

Mintea umană funcționează și cu ajutorul unor ancore.

 

Aceste ancore pot fi pozitive sau negative.

Mirosul unui parfum te poate purta în timp, până la o persoană dragă (antipatică) din copilărie. Acel parfum este o ancoră.

Un singur gest, un cuvânt, o tonalitate îți poate aminti ceva din trecut, care te poate face (ne)fericit.

Ancorele au un buton declanșator care acționează instantaneu, declanșând reacția. Când a fost activată o anumită ancoră, a apăsat butonul și corpul a reacționat. Exact ca prima dată când s-a instalat acea ancoră.

Gândește-te la câteva exemple de ancore pentru tine. Completează spațiile libere din propozițiile următoare, cu situații reale din viața ta:

Ex. Întotdeauna mă enervez când….

(Iată câteva exemple de la seminarii: Întotdeauna mă enervez când… soțul intră încălțat în casă,

Întotdeauna mă enervez când… copilul mă trage de mâini,

Întotdeauna mă enervez când alții nu țin cont de efortul meu pentru a face curat etc.). Completează cu ce se potrivește pentru tine.

Întotdeauna mă simt umilit când…

Sunt fericit de fiecare dată când…

Mă simt creativ / recunoscător / în siguranță când…

 

O să constați că (pentru tine) întotdeauna există niște declanșatori comuni pentru tristețe, bucurie, furie, recunoștință etc.

Mintea noastră dorește să simtă plăcerea și caută să evite durerea.

Când o persoană se află într-o situație tensionată, de stres, de conflict, mintea va căuta un refugiu. Va oferi o diversiune, o distragere printr-o acțiune sau o substanță care să-i înlocuiască durerea cu plăcerea.

Adică, este acționată o ancoră, care declanșează o anumită stare. În funcție de acea stare, apare o reacție.

 

De ce ți-am spus toate acestea?

În cele ce urmează o să-ți spun câteva motive pentru care unele mame rostesc astfel de vorbe dure, „Mai bine nu te făceam!” De foarte multe ori, mamele ajung să regrete ce-au spus și speră să le fi uitat și copiii, imediat ce le-au auzit.

Sunt situații, când ancorele mamelor sunt atât de puternice că nici nu realizează ce-au spus. Sunt situații în care cuvintele au ieșit din gură, înainte ca persoana să analizeze consecințele.

Până nu înțelegi cum reacționează mintea noastră, motivele pentru care sunt rostite cuvintele, sunt lipsite de importanță.

Dar despre aceste motive, îți vorbesc în articolul de săptămâna viitoare.

Până atunci, te las cu bine.

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de carte:

Cartea: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie

 

 

IEȘI DIN LAC ȘI DAI ÎN PUȚ? IATĂ SOLUȚIA!

Ti se întâmplă tot felul de lucruri, care mai de care, mai dureroase?

Scapi de una și aproape imediat dai de altă situație care te stresează?

Ai tot felul de probleme de sănătate, încît te-ai săturat de câți bani dai pe medicamente și totuși simți că după ce te vindeci de o boală, te îmbolnăvești din nou de altceva?

Întâlnești tot felul de persoane necinstite sau nemernice care își bat joc de tine și asta te scoate din sărite? Simți că abia aștepți să pui punct acelei relații și s-o iei de la capăt ca să constați apoi, că întâlnești exact același gen de oameni?

Ai practicat tot felul de tehnici de eliberare și nu te-au ajutat să scapi de problemele pe care le ai, ba chiar simți că acestea revin, iar și iar sub alte forme?

Atunci, dă-mi voie să-ți spun că ești dependent de nefericire. Și dacă vrei să fii fericit, ai nevoie să te vindeci de această dependență.

 

Cum să te vindeci de dependența de nefericire?

 

Poftim? Cum adică dependență de nefericire? Cine ar vrea să fie atât de nefericit toată viața, încât să devină dependent de așa ceva?

Probabil te gândești că depedența este doar față de droguri.

E foarte posibil să te gândești cu dezgust la toți cei care au ajuns să le consume și să nu se mai poată opri. Nevoia față de acele substanțe a ajuns să-i controleze.

Îmi imaginez, că de multe ori te întrebi: Cum e posibil să continue cineva să consume acele substanțe? Nu realizează cât de rău îi face?

 

Ba da. Chiar e conștient de acest aspect, și totuși, nu se poate opri. Sau se plânge că nu are suficientă voință. Numai că voința este insuficientă.

 

Inainte de a-și da seama cât de mult rău îi face drogul pe care-l consumă, există o nevoie, de a scăpa de o tensiune, de o durere și de a simți plăcerea. Acea durere este atât de greu de suportat, încât recurge la cel mai la îndemână lucru pe care-l are, la care a mai apelat și în trecut și a dat roade (cel puțin pe moment).

De fapt, acest aspect stă la baza tuturor alegerilor pe care le facem zi de zi, clipă de clipă.

Dorim să eliminăm durerea și să simțim plăcerea.

Astfel că, dependentul de droguri, știe că, în primă fază când consumă drogul, acesta îi produce o plăcere intensă și îl face fericit. Abia după aceea vine durerea, pe care încearcă să o elimine, din nou, cu ceea ce știe, cu ceea ce s-a obișnuit, mai exact, cu drogul repsectiv.

 

Dacă încearcă să se lase, folosindu-se doar de voință, s-ar putea să (nu) reușească. Depinde ce e mai mare, nevoia de drog sau dorința de a se lăsa.

Dacă dorința de a se lăsa nu este puternică, atunci câștigă nevoia de a-și induce plăcerea, sau de a scăpa de durere, folosind drogul respectiv.

Ca să facem o comparație, e ca și cum, a-i încerca să te lași dintr-o dată de consumul de cafea, folosindu-te doar de voință.

Ai încercat vreodată?

Eu da.

Știi care au fost consecințele? Nu știu cum te-ai simțit tu, dar eu aveam o durere teribilă de cap în zona frunții, aveam o senzație cumplită de oboseală, ochii îmi erau grei, somnoroși și stăteam cu gândul doar la cafea. Ce zici, cât de puternică a fost voința mea? Cred că am rezistat o zi sau două, dar apoi am apelat din nou la drogul care mă făcea să mă simt mai bine.

 

(Ce-i drept, din ianuarie anul acesta, am renunțat la cafea, dar nu m-am mai folosit de voință pentru asta. Am folosit o tehnică NLP ca să schimb situația direct în subconștient și să-i spun minții mele subconștiente că este în regulă dacă nu mai beau cafea. Tehnica mi-a luat cinci minute și n-a mai fost nevoie să mă lupt cu voința și nevoia de a consuma cafeaua sau cu durerea de cap.)

 

Ce legătură are dependența de droguri cu dependența de nefericire?

 

În urmă cu ceva timp, citeam într-o carte scrisă de Anthony Robbins, următorul fragment:

 

„Imaginează-ți că, într-o zi, un om a ieșit să se scalde în râu și dintr-o dată, vede un alt om că e pe punctul de a se îneca. Sare în apă și îl salvează. Ajunge înapoi la mal, dar nu apucă să răsufle bine, că observă alt om în primejdie de a se îneca. Sare din nou, înoată până la acea persoană și o salvează. Din nou ajunge la mal și constată că în apa râului este alt om în primejdie. Situația se repetă toată ziua. Ce e mai indicat să facă? Să-i salveze pe fiecare în parte sau să meargă mai în amonte, să analizeze cine aruncă oamenii în apă ca să-l oprească ?”

 

Este o poveste metaforică și te ajută să înțelegi multe lucruri.

Fiecare situție din viața ta care nu-ți place, este ca un om care se îneacă și tu alergi să-l salvezi. Numai că de fiecare dată, acea situație apare sub forma unei probleme, a unei urgențe și tu alergi în întâmpinarea ei și te gândești că după ce scapi de asta… o să fii fericit! Apoi, ești dezamăgit. Ce e mai bine să faci? Să încerci să salvezi fiecare situație în parte, să ajungi epuizat, frustrat că indiferent cât muncești și te zbați, nu ajungi nicăieri? Sau e mai bine să cauți sursa, cauza care duce la apariția repetată de probleme în viața ta?

 

Tehnicile astea nu funcționează!

 

In urmă cu ceva timp, o doamnă, îmi spunea la seminar că tehnicile astea nu o ajută. Le face de ceva timp și nu simte niciun rezultat.

Au fost situații, chiar în viața mea, în care simțeam că lucram tehnicile în gol. Aveam impresia că funcționează doar pe moment, exact ca drogurile, pentru ca apoi, să apară altă situație, care să-mi provoace aceeași emoție.

Și nu înțelegeam unde greșesc.

Dar, de curând, citind o carte scrisă de Louise Hay, autoarea vorbea de nevoia de: vinovăție, îngrijorare, de a fi trist, de a fi deprimat, de a fi nefericit etc.

 

Pentru fiecare situație care se repetă ca un tipar, indiferent cât lucrăm, cu tehnicile asupra emoției specifice  în parte, există o nevoie profundă pentru acea emoție.

Gândește-te la copilăria ta, legat de situația pe care vrei să o rezolvi și care se tot repetă în viața ta. Imaginează-te copil de 3 – 5ani, sau poate adolescent.

Cum era copilul din tine, la acea vreme?

Era trist? Era fericit?

Era certat, criticat?

Era ridiculizat, marginalizat, izolat, lovit, lipsit de atenție, lipsit de iubire, neimportant?

Sau primea tot ce-l făcea fericit?

Copilul acela din interiorul tău, e prezent și acum, acolo. Trăiește în tine.

Dacă la acea vreme, copilul a fost criticat, s-a învățat, s-a deprins atât de mult să fie certat, încât, ajuns adult, se ceartă singur. Așa se formează nevoia, dependența de autocritică.

Dacă acel copil a fost lovit, și nu a vindecat această rană, simte nevoia să fie lovit și când este adult.

De aici apare nefericirea legată de modul în care este tratat.

Mintea subconștientă, s-a obișnuit atât de mult cu acest tratament, încât, chiar dacă nu-i place, continuă să creeze toate acele gânduri, cuvinte și acțiuni, care atrag acel tratatment cu care a fost obișnuită. Este zona ei de confort. Tot ce se află în afară, o sperie, chiar dacă tânjește după viața aceea nouă, lipsită de probleme.

Știi că există vorba: „Rău cu rău, dar mai rău fără de rău!”?

Până nu găsești un înlocuitor confortabil pentru răul cu care s-a obișnuit mintea subconștientă, ea se va întoarce la ceea ce știe, la ceea ce-i este confortabil, nu pentru că-i place, ci pentru că se teme că pierde ceva și apoi, va fi și mai rău.

Aceasta este dependența de nefericire care se manifestă înconștient, indiferent că ție nu-ți place și îți provoacă durere și, conștient, vrei să scapi de ea. Sau, poți s-o numești cum îți place. Poate fi nevoia de a te învinui, de a te îngrijora, de a te certa cu cineva, de a fi umilit, de a nu primi ceea ce-ți dorești, de a fi gelos etc. Sau poate fi doar un atașament emoțional față de acea problemă care se tot repetă în viața ta. Cred că ai prins ideea.

 

Cum te vindeci de ceva ce continuă să te lovească încontinuu, indiferent cât de des faci tehnici de eliberare pentru emoția respectivă?

 

Primul pas spre vindecare este conștientizarea. Până nu devii conșient, până nu ești dispus să accepți că ai o nevoie emoțională ca acel gen de situații să se repete în viața ta, nu te poți elibera, fiindcă nu ești dispus să faci nici munca de schimbare.

 

Pasul numărul 2, este să începi să lucrezi cu tehnicile de eliberare direct asupra nevoii de a fi nefericit (îngrijorat, vinovat etc.). Dacă până acum ai încercat să elimini emoția și nu ai avut prea mare succes, îți sugerez să folosești tehnica EFT pentru a te elibera de nevoia de…

Pe punctul karată, tapotezi și spui: Chiar dacă am această nevoie de a fi nefericit / vinovat / violent etc…. aleg să mă deschid, să învăț, să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt.

Restul tehnicii o găsești la 4 tehnici de eliberare zilnică, pe care o poți accesa gratuit la finalul articolului de aici.

 

Lucrează această tehnică până când simți că acea nevoie / dependență față de emoția respectivă a dispărut.

 

Dacă nu ești mulțumit de varianta gratuită, în cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea! am inclus special o tehnică NLP pentru eliberarea de dependențe. Eu am folosit-o pentru a mă elibera de dependența de dulciuri și cafea.

 

Dacă ți-a fost util acest material, fă un bine și pentru cei din jurul tău și distribuie-l!

Cu drag,

Fănica Rarinca






 Ti-a placut articolul?

Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

IA UITE, CÂTE SARCINI REZOLV ÎNTR-O ZI!

Citeam zilele trecute despre efectele multitaskingului.

Să faci multitasking, înseamnă să te ocupi în același timp de mai multe activități.

Printre materialele lecturate au fost câteva site-uri, în care unii oameni se lăudau cu capacitatea de a face mai multe activități în mod simultan.

Și unora li se pare firesc să se laude. Își spun: „Ia uite, câte lucruri pot să fac în același timp!”

Trăim într-o perioadă puternc tehnologizată și într-un timp în care cariera și evoluția în viață ocupă un loc central.

Simțim nevoia că trebuie să ne punem la curent cu toate noutățile, trebuie să învățăm să facem și una și alta, de multe ori într-un termen foarte scurt.

Pe lângă solicitările tehnologiei cu care lucrăm, și care ar trebui să ne ușureze viața, avem în continuare nevoie să ne ocupăm de aspecte legate de viața personală, de familie, de prieteni.

Astfel că, adesea, cădem în capcana multitaskingului și dacă nu vrem.

Numai că în acest articol nu mi-am propus să discutăm strict despre multitasking, în sensul cunoscut.

Aș vrea să te gândești la multitaskingul zilnic.

La capacitatea de a jongla printre zecile de sarcini pe care le ai de îndeplinit în fiecare zi.

Și aici, ca și în cazul multitaskingului propriu-zis, există o tendință să ne lăudăm, să ne umflăm în pene, spunând, „Ia uite câte sarcini rezolv eu într-o zi!”

 

Care sunt consecințele?

 

În cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea! am scris despre rezultatele unui studiu efectuat de Universitatea Standford asupra celor care fac multitasking. De curând am găsit și alte articole care vorbesc de mai multe consecințe.

Dar ce se întâmplă atunci când faci multitasking și jonglezi între mai multe proiecte pe care le derulezi într-o zi și ajungi să bifezi 15-20 de activități zilnic?

 

Ești frustrat.

 

Motivul pentru care acționezi în foarte multe direcții, este acela că le consideri pe toate de importanță mare și egală și, îți dorești să ai rezultate.

Numai că dacă ai 5-6 proiecte de care trebuie să te ocupi simultan, trebuie să-ți împarți timpul între acestea și acționezi cu pași foarte mici. Simți că bați pasul pe loc.

Ai impresia că stagnezi, că nu ai rezultate și asta te umple de un sentiment de frustare.

Rezultatele pe care le obții nu sunt nici pe departe ceea ce visezi, ceea ce dorești, ceea ce aștepți, ci sunt aproape invizibile.

Parcă nu mai ai curajul să vorbești despre ele, pentru că cei din jur s-ar putea să-ți adreseze întrebări: „Hei, în ce stadiu ești cu proiectul X? Te mai ocupi de el, nu-i așa?” Iar tu, mai mult jenat, răspunzi că: „Da, dar mai durează până e gata. Lucrez cu pași mici.”

 

Ești nervos.

 

Odată cu frustrarea crește și nervozitatea, chiar furia. S-ar putea să ai impresia că o controlezi destul de bine, până ajungi ca o sticlă de șampanie agitată înainte de a-i scoate dopul.

Ajungi să-ți descarci nervii pe copilul tău, pe partenerul de viață pentru că a făcut un gest care te-a deranjat.

Dar tu ești deja „deranjat” de faptul că nu te miști mai repede, că nu apar rezultatele dorite, că te simți ca o oală sub presiune, la care nu se văd aburii și nu se aude clocotul.

 

Nu te poți concentra pe un singur proiect.

 

Te apuci de o activitate și în timp ce lucrezi, mintea îți sare la următorul proiect pe care trebuie să-l realizezi în aceeași zi.

Și în loc să-ți notezi ideile, așa cum recomandă specialiștii, stai și te gândești la acele noi idei și să le pui cap la cap.

Între timp, s-ar putea să fii tentat să mai cauți și pe internet câteva aspecte legate de ideile proiectului de care încă nu te ocupi. Iar dacă ai ajuns pe internet, s-ar putea să începi cu verificarea emailurior, a paginilor de socializare și să uiți din ce motiv ai deschis browserul etc.

Și astfel, mintea ta jonglează constant, repetat între ce ai de făcut la proiectul la care lucrezi acum și cel pe care trebuie să-l desfășori peste câteva ore.

Pierzi timp prețios, pentru că te deconectezi de la subiectul în lucru, și durează apoi până să te conectezi înapoi cu ceea ce făceai.

Nu mai vorbesc de lipsa sau dificultatea de concentrare pentru că te lași întrerupt de apeluri telefonice, notificări că ai primit email, mesaje pe facebook, de faptul că poate, copilul îți solicită atenția etc.

 

Te simți foarte obosit.

 

Una dintre consecințele multitaskingului este oboseala accentuată.

Pentru că, mintea noastră nu este făcută să lucreze cu două idei, lucruri în același timp.

Pe măsură ce insiști să lucrezi cu mai multe proiecte deodată, cu mai multe pagini web deschise, consumi foarte mult din resursele interne ale calculatorului.

Fie că vorbim de calculatorul personal, de pe umerii tăi, fie că vorbim de cel virtual, cu care îți faci, poate, multe treburi, cu cât apelezi la mai multe activități în același timp, cu atât obosești mai tare.

 

Te îmbolnăvești.

 

Expunerea prelungită la asftel de activități de multitasking zilnic, de jonglare între proiecte, toate în egală măsură importante și urgente, te stresează și te face să suferi. Puțin câte puțin, ignori semnalele, pentru că proiectele sunt mai importante, până ajungi să cazi bolnav și să nu înțelegi cum de s-a întâmplat, așa deodată?

Nici rezultatele sau fericirea nu apar peste noapte și nici boala sau nefericirea. Sunt efectul cumulat a ceea ce facem în fiecare zi.

Și aș putea să spun că am căzut și eu în aceeași capcană.

Anul trecut, în septembrie, am trecut de la un regim de voie, din concediul de creșterea copilului, la un program destul de strict.

Asta însemna, trezit dimineață devreme, mers cu copilul la creșă, apoi la orele mele de curs, a trebuit să mă ocup de gospodărie, de gătit, spălat vase și haine, călcat rufe, de scris articole pe blog, de citit, de susținut seminarii și workshopuri și lista poate continua.

La un moment dat eram mândră de mine, Mi-am amintit o frază dintr-o carte de organizare a timpului. Dacă nu mă înșeală memoria, este vorba de cartea: Organizează-te! scrisă de Chris Crouch, care spune că:

 

„Dacă vrei ceva bine făcut și la timp, apelează la o persoană foarte ocupată. Deși ai impresia că unul care e mai liber va face lucrurile mai bine, de fapt, va trage de timp, se va lungi cu acel proiect, pentru că e obișnuit să aibă timp la discreție. În schimb, o persoană foarte ocupată, va ști să-și organizeze timpul și activitățile astfel încât să facă treaba cât mai bine și să se încadreze în termenul limită.”

 

La fel am devenit și eu. De la persoana care se lungea cu tot felul de situații, pentru că aveam timp, puteam să stau ore întregi în fața laptopului, să scriu, să citesc după plac, în momentul în care am început școala, să fiu și mamă singură (că soțul e în Italia), m-am văzut pusă în situația de a mă organiza, astfel încât, să le fac pe toate.

În plus, pe lângă cele enumerate, a mai apărut un vis, o dorință arzătoare pentru un alt proiect nou și am început să lucrez și asupra acestuia.

Este vorba de o nouă carte.

În luna noiembrie 2016 am avut un alt coșmar și dimineață, gândindu-mă la el, am realizat că este o poveste extraordinară. Și m-am apucat să scriu.

Știind că oamenii de succes pe care îi urmăresc, ne spun că, pentru a avea rezultate, e foarte ndicat să faci acțiunea aceea foarte importantă zilnic, sau aproape zilnic.

Că dacă acționezi azi și apoi când mai ai timp, nu ajungi prea departe.

Și atunci, mi-am propus să scriu zilnic la noua carte.

N-am reușit s-o fac în fiecare zi, dar pot să spun că săptămânal, de două-trei, până la cinci ori pe săptămână am scris la noua carte.

Curând am constatat că nu e doar o poveste, ci un adevărat roman de aventuri și educație emoțională.

Aveam foarte multe idei, dar nu mai reușeam să le scriu pentru că mă ocupam de foarte multe proiecte.

Scriam când la volumul I, când la volumul al doilea, când pe blog. Săream cu ideile de la unul la altul, jonglam cu scrisul în toate direcțiile, plus idei noi pentru susținerea de seminarii și workshopuri, la care încercam să fiu creativă.

Simțeam că nu mai ajung nici măcar cu unul dintre volumele începute la final.

Eram frustrată că nu vedeam prea multe rezultate, Mă simțeam obosită și că nu am niciun spor.

Între timp, prin primăvară mi s-a îmbolnăvit și băiatul, ca urmare a presiunii în care eram.

Am fost nevoită să stau în câteva zile de concediu medical.

Și atunci, m-am dedicat strict activității de a scrie la carte.

Astfel că, după ce mai bine de jumătate de an m-am lungit cu cartea pe care am început-o în noiembrie, la sfârșitul lunii iunie am terminat primul volum de scris și am trecut la volumul al doilea.

În momentul de față, ca urmare a concentrării activității într-o singură direcție, volumul I se află în stadiul de corectură, volumul doi este aproape de final cu conceperea evenimentelor și volumul al treilea este în faza de proiect.

 

De ce ți-am spus toate acestea?

 

Ca să înțelegi că fie faci multitsking în sensul consacrat, că te ocupi să vorbești la telefon în timp ce verifici un material pe net și copilul te trage de mânecă, fie faci multitasking zilnic jonglând printre toate activitățile pe care îți propui să le faci, efectele sunt aceleași.

Simți că nu ai rezultate, că ești permanent obosit, că nu te poți focusa pe ceea ce contează, pe acțiunea la care lucrezi, că ești nervos, stresat, vinovat că nu petreci mai mult timp cu familia și multe alte emoții negative. În final toate au efect asupra sănătății tale.

 

De curând, însă, am început să mă gândesc serios la faptul că am citit și am auzit pe CD-uri că oamenii de succes bifează cât mai puține activități și proiecte de care se ocupă zilnic. Au nevoie de focus pentru un singur proiect, apoi trec la următorul și așa mai departe.

Evident, mai am mult de învățat în această privință, dar e important că am conștientizat și am trecut la acțiune să schimb ceva.

 

Gândește-te la viața ta?

De câte proiecte te ocupi în fiecare zi? Care dintre ele sunt deosebit de importante?

Care sunt urgente?

Pe care le poți amâna ca să te ocupi de ele într-o perioadă mai puțin aglomerată?

Pe care le poți delega?

 

In speranța că acest material ți-a fost util, fă un bine și pentru cei dragi, și distribuie-l!

 

Cu drag,

Fănica Rarinca






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

ESTE DREPTUL TĂU SĂ SPUI NU

Probabil că ți s-a întâmplat să auzi de persoane care, oricât ar fi de ocupate, oricâte cheltuieli ar avea, dacă li se cere să facă ceva, sau să cumpere ceva, fie că pot sau nu, fie că au nevoie sau nu, ele acceptă.

Probabil ai întâlnit și persoane care parcă te hipnotizează, te vrăjesc cumva și cu toate că întreagă ființa ta ar vrea să spună NU, la tot ceea ce-ți propun, totuși spui da și apoi îți pare rău.

Vrei să fii drăguț și ajungi să fii exploatat

 

Unii oameni, mai ales dintre cei flegmatici, iubitori de pace și liniște, care vor să fie drăguți și să fie bine pentru  toată lumea, au acest obicei.

Ei nu pot spune NU.

Nu pot refuza, pentru că își imaginează că dacă o vor face, cealaltă persoană se va supăra.

Și ajung să accepte să facă, sau să cumpere ceva ce nu au nevoie, deși nu au nici timp și nici bani pentru așa ceva.

Dar nu se întâmplă să fie bine pentru toată lumea, nu-i așa?

Mai ales pentru cel ce acceptă, deși ar vrea să refuze.

În timp, s-ar putea să constate că alții ajung să profite de faptul că nu poate să refuze.

Alții chiar se bazează pe asta. Își spun:

Apelez la cutare că e amabil și te ajută”– asta în cel mai fericit caz, în care te consideră amabil. Alteori s-ar putea să creadă că ești pur și simplu, PROST, și să își imagineze că ei au dreptul să te exploateze, să te stoarcă, în beneficiul exclusiv al lor.

Dar cum rămâne cu tine, persoana care nu poate spune NU?

 

Conflict interior

 

Foarte adesea, în interiorul tău se nasc conflicte.

Mintea ta va spune:

„-Cutare, și-așa ești foarte ocupat! Ce-ți veni să mai accepți o sarcină în plus?

-Păi, m-am gândit că o să se supere dacă refuz…

-Și cu tine, cum rămâne? X nu vede că nu-ți mai vezi capul de treabă?”

Sincer, s-ar putea să nu vadă sau să nu-l intereseze. Tot ce contează pentru cel care propune, este să-și vadă treaba terminată, repede și bine. Cel mai important lucru pentru el este propria bunăstare. Cât despre tine, dacă accepți va presupune că te descurci.

Deși ai vrea să-l explici celui pe care nu l-ai putut refuza, adesea, dacă nu poți spune NU, te cerți pe tine.

Singura persoană pe care o poți face fericită ești chiar tu, cea care are puterea să decidă, să spună NU, și să explice de ce refuză, și totuși nu o faci.

 

Nevoile celorlalți sunt mai importante decât ale mele

 

Unul din motivele pentru care o persoană e atât de drăguță cu ceilalți încât nu poate refuza, este acela că a fost învățată că nevoile celorlalți sunt mai importante decât nevoile proprii.

Foarte adesea, acest mod de a gândi și acționa s-a născut în copilărie.

Este o rană care i-a fost indusă unui copil care a fost forțat să facă după placul altora, pentru că ceilalți sunt mai mari și mai puternici, și deci au dreptul de a decide ce e important.

O astfel de persoană a fost călcată sistematic în picioare din copilărie. Dorințele ei au fost neglijate, criticate, anihilate în mod repetat.

Ce-și doreau ceilalți au devenit cele mai importante lucruri și aceste persoane au învățat să le respecte.

O altă cauză, care poate veni tot din copilărie, ar fi aceea că aceștia s-au simțit inutili.

Poate au fost certați că nu le reușește nimic (din ce era important pentru alții), poate li s-a spus că nu sunt buni de nimic, împiedicați, neîndemânatici, proști.

Încet-încet s-a dezvoltat în subconștientul unei asemenea persoane că pentru a-și dovedi utilitatea, trebuie să facă lucrurile cum trebuie și să se pună în slujba celorlalți. Trebuie să facă în așa fel încât să-i facă fericiți pe ceilalți.

Până aici, pare totul ok.

Doar că dacă suferi de așa ceva, uiți că PRIMA PERSOANĂ PE CARE TREBUIE SĂ O FACI FERICITĂ EȘTI CHIAR TU ÎNSUȚI. Și abia după aceea pe ceilalți.

 

Implicații emoționale și de sănătate

 

O persoană care nu poate spune NU, va suferi de:

  • vinovăție în caz că refuză;

  • autoînvinuire dacă nu a fost în stare să refuze;

  • furie, că se lasă manipulată, folosită, călcată în picioare;

  • neîncredere în sine, în valoarea sa, în meritele sale;

  • neîncredere că are dreptul să fie fericită;

  • frică și îngrijorare legate de ce s-ar putea întâmpla dacă… refuză sau dacă acceptă;

  • lipsa puterii de a decide ce e important pentru sine;

  • frustrare că nu poate face ce-și dorește, nu poate spune ce are pe suflet și de ce ar vrea să refuze;

  • neputință – se simte prins în cursă, în capcană, fără ieșire;

  • copleșire – că e prea mult ce are de rezolvat etc.

 

Toate aceste emoții îl afectează negativ și-l va face să sufere, simte că se sufocă, că nu are aer să respire, că parcă are o piatră de moară care-i apasă pe piept, că ceva din interiorul lui e pe cale să explodeze, și în final să se îmbolnăvească, sau să devină dependent de anumite substanțe pe care le consumă compulsiv (mâncare, ciocolată, alcool, droguri etc.).

Și amintește-ți, emoțiile se devoltă în spirală.

Dacă ai emoții care te afectează negativ și nu le vindeci atragi alte situații asemănătoare care te fac să te simți la fel de mizerabil sau chiar mai rău. Și cu cât lași situațiile nerezolvate, conflictele interioare să crească, cu atât se înrăutățesc lucrurile până ajung să te copleșească. În final ajungi să te îmbolnăvești.

Dacă în schimb găsești metoda prin care să-i spui celuilalt de ce îl refuzi, ce te face fericit și ce contează pentru tine, atunci, ești fericit și mulțumit, iar această fericire atrage alte situații care să te facă și mai mulțumit și mai recunoscător și mai fericit.

 

Să spui NU, nu înseamnă că ai ceva personal cu ceilalți

 

Se întâmplă uneori că cei care refuză, sau cei care sunt refuzați să creadă că „Are ceva cu mine!”

Se poate să refuzi persoana din fața ta doar pentru că nu o suporți.

Dar, foarte adesea, oamenii care refuză, se gândesc la ce e bine pentru ei.

Dacă cineva refuză să facă o acțiune pe care o soliciți, nu are nimic cu tine. Poate că este ocupată, sau poate că nu-i place acțiunea pe care trebuie să o întreprindă.

În loc să o iei în nume personal, gândește-te la motivele reale care te pot face să spui NU.

Iar aceste motive pot fi legate de valorile și principiile personale, de nivelul în care ești ocupat, de nevoile tale personale, de starea ta de bine. Nu are neapărat legătură cu celălalt.

Învață să te faci înțeles din acest punct de vedere.

Dacă te simți util ajutându-i pe alții, poți accepta anumite părți din ceea ce ți se propune, poți să negociezi cu tine și cu celălalt ce să accepți și ce să refuzi.

 

Cum pot să te eliberezi de incapacitatea de a refuza

 

Analizează, conștientizează ce simți. Ce emoții îți dezvoltă această incapacitate de a refuza.

Apoi, poți rezolva situația, apelând la o tehnică de eliberare emoțională, EFT personalizată pe problema pe care o ai.

Foarte probabil că o să ai de lucru pe fiecare aspect, emoție și convingere în parte, până te echilibrezi și ești ok să spui măcar odată, NU. După aceea, va fi mult mai simplu.

Poți să apelezi la o tehnică NLP și să te vizualizezi cum refuzi și explici, în mod calm, motivele pentru care o faci. Cel refuzat ar fi bine să înțeleagă că acel NU al tău e legat de sarcina pe care ți-o cere, de principiile tale, de cât ești de ocupat, nu de propria lui persoană. Vizualizează cum celălalt înțelege și tu te eliberezi și te simți foarte bine.

Si este foarte important ce emoții îți produce în organism, acțiunea de a refuza. Lucrează asupra lor, până acestea sunt de mulțumire, împlinire, satisfacție.

 

Dacă vrei detalii, te aștept la un seminar, la o întâlnire în particular să discutăm despre cum te poți elibera de neputința de a spune NU. Te invit să consulți cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea! Aceasta este un ghid care te ajută să te redescoperi, să fii tu însuți, așa cum ți-ar plăcea, ca să fii fericit în relația cu tine și cu ceilalți.

 

Dacă acest material ți-a fost util, sau știi pe cineva căruia i-ar fi, fă un gest frumos și distribuie-l!

 

Cu drag,

Fănica Rarinca






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

CE S-A ÎNTÂMPLAT CU PERFECȚIUNEA?

Zi de zi mă minunez câte lucruri extraordinare pot învăța de la un copil de câțiva ani. Al meu mai are puțin și face 3 ani.

Permanent își găsește ceva de făcut.

Își așează jucăriile, pe anumite categorii. Uneori le așează în șir îndian, alteori le aranjează în rând, una lângă alta.

După ce termină, vrea să-mi arate cum le-a ordonat și strigă:

-Mama! Uite! E perfect!

Iar eu, îi spun:

Da, mama! E perfect!

Apoi se învârte în jurul lor, le mai mută, se joacă cu unele dintre ele, pe altele le aruncă, sau le leagă și apoi, le așează altfel. Și din nou spune:

Uite, mama! E perfect!

Iar eu mă întreb cum pot fi, pentru un copil, lucrurile perfecte, iar pentru un adult, abia dacă sunt mulțumitoare?

Oricât am lucra noi adulții la un proiect, la ceea ce facem zilnic, parcă tot nu suntem mulțumiți. Și evident, permanent avem nevoie să schimbăm câte ceva.

La fel o face și copilul, doar că el are satisfacția că e perfect așa cum iese. De fiecare dată.

Probabil că îți spui, „Păi, dacă am considera că e perfect ceea ce facem și am fi foarte mulțumiți, n-am mai progresa, nu am mai dori să evoluăm.”

Ai perfectă dreptate. Evoluția și progresul societății s-a născut din nevoia de a fi din ce în ce mai bine.

Eu vreau să spun că, am putea învăța de la copii și, pentru moment, ceea ce facem să fie perfect. Să fim satisfăcuți, mulțumiți de roadele muncii noastre.

Pe parcurs ne pot veni și alte idei și putem îmbunătăți, putem face alte schimbări.

Și atunci, se naște o altă întrebare:

Dacă un copil vede că ceea ce face și cum procedează e perfect, ce se întâmplă pe traseu, de ajunge atât de nemulțumit?

 

Critică și nemulțumire

 

Pe măsură ce crește un copil întâlnește tot mai multe voci critice și tot mai multe persoane perfecționiste.

Și nu mă înțelege greșit! Să fii perfecționist, e bine pentru că te ajută să evoluezi.

Dar să duci perfecționismul la extrem și să nu accepți nicio greșeală, să vezi doar grșelile în tot ce faci sau ce fac alții, atunci nu mai e deloc bine. Te transformi într-o persoană acră, critică și chițibușară pe care toți o ocolesc.

Și copilul crește, ajunge la grădiniță, este pus să facă diferite activități, să zicem să deseneze și dacă a desenat puțin în exteriorul modelului, părintele sau educatorul începe:

Aaaa! Ia uite cum ai ieșit afară din chenar/ personaj. Nu trebuia să desenezi și aici.

Copilul învață că ceea ce face el nu mai e deloc perfect, pentru că este supus criticii.

Ajunge apoi la școală. Începe să scrie literele.

Și cum a greșit o literă, cum, haț, mama îi rupe pagina și îl pune să facă din nou, până arată perfect.

Pe măsură ce crește acel copil, a fost și comparat cu alții, care se descurcă perfect.

Și tot așa.

De la vârsta de copil în care tot ce face și ce spune este perfect, până la vârsta de adult, a și uitat ce înseamnă să spui și să simți că ceva E perfect!

 

Privind din exterior viața celorlalți pare perfectă

 

Pe când dădeam examenele de admitere la facultate, m-am confruntat cu această senzație. Învățasem și la examene scriam aproape continuu. Dar din când în când mai făceam niște pauze, să-mi adun ideile, să mă gândesc la o altă formulare. În acele scurte momente, când mă uitam în jur la cei din sală, îi vedeam pe toți că scriu. Numai eu nu. Și aveam așa un soi de complex, „vai de mine, toată lumea scrie, numai eu stau degeaba!”

Ce legătură are această întâmplare cu subpunctul pe care ți-l propun să-l citești?

Când ai o provocare și ești implicat în rezolvarea ei trup și suflet și te consumi emoțional ți se pare că ceea ce te provoacă este de fapt o problemă enormă. Și nu știi cum să ieși din ea.

Sentimentul acesta este accentuat de faptul că dacă privești la cei din jur (care ori nu se plâng, ori nu au provocări în acel moment), ai impresia că viața lor este perfectă. Doar a ta nu este.

Adevărul este că fiecare om are perioade mai dificile și mai fericite în viață. Evenimentele au o anumită ciclicitate pe parcursul anilor noștri.

Dar dacă te detașezi de ceea ce ți se întâmplă, s-ar putea să vezi că și cei care aparent au o viață perfectă s-ar putea să aibă provocări mai mari decât ale tale.

Viața este perfectibilă și căutăm permanent să o facem tot mai bună, mai frumoasă, mai arătoasă etc.

 

Cine / ce este perfect?

 

Probabil că îți spui, Nimeni nu e perfect.

Și cred că ai dreptate. Nimeni dintre ființele vii, de pe pământ nu e perfectă.

Doar Iisus Hristos a fost un om perfect, fără pată.

Dar nici el n-a fost „văzut/ perceput” perfect de alții. Altminteri nu-l mai răstigneau.

Sau, poate că motivul pentru care l-au spânzurat pe Cruce pe Iisus Hristos a fost tocmai acela că era văzut perfect și ei erau conștienți că nu ar putea să ajungă vreodată atât de perfecți și fără pată ca El.

Dar cred că fiecare om cât trăiește se perfecționează și se transformă. Ori devine mai bun, ori nu.

Cât despre operele oamenilor, fiecare dintre noi știe că orice facem, poate fi făcut și mai bine, și mai ușor, și mai simplu, și mai….

 

Invidia

 

Pe măsură ce înveți să-i vezi pe ceilalți ca având o viață roz, perfectă din toate punctele de vedere, iar a ta nu este, începi să îi admiri. Și spui:

„Aș vrea să fiu și eu ca X, să fiu așa și pe dincolo!”

Și începi să te străduiești să faci eforturi să fii ca X.

Și nu reușești. Pentru că:

  1. Ești o persoană unică și ai propriile haruri și talente. Arăți ca o moștenire a părinților tăi, a strămoșilor tăi și oricât ai încerca, nu poți să fii exact ca persoana pe care o admiri.
  2. Acea persoană evoluează și ea diferit. Și cu cât te străduiești să ajungi ca ea, cu atât s-ar putea să crească și distanța, mai ales dacă ea este într-un proces accelerat de schimbare.

 

Și atunci, pentru că persoana perfectă pe care o admiri, nu este atât de ușor de atins, admirația ți se schimbă.

Începi să spui: „Ce-are ea și eu nu am?” „De ce trebuie s-o admire toată lumea pe ea?”, „Cum se face că ei îi reușește totul perfect, iar eu parcă oricât m-aș strădui, îmi ies doar pe dos?” etc.

 

Sentimentele tale devin de invidie.

În momentul în care simți invidie, simți nevoia să-l sabotezi pe cel pe care-l admirai, ca să ajungă la același nivel cu tine.

Cred că exact așa a fost și în cazul lui Iisus Hristos.

Perfecțiunea lui îi supăra pe alții care voiau să o atingă foarte ușor.

Și au început să se supere atât de tare, până i-au căutat nod în papură și L-au răstignit.

 

Și atunci ce facem?

Dacă nu suntem perfecți, nu facem lucruri perfecte, înseamnă că doar ne cramponăm de acest aspect? Înseamnă că doar acceptăm că alții pot fi mai fericiți decât noi? Că doar trebuie să-i văd pe alții perfecți, în timp ce pe mine mă văd plin de hibe?

Nu.

Putem să schimbăm povestea vieții tale și poți fi pe deplin mulțumit de ceea ce faci și simți zi de zi.

Să începi să ai sentimentul că chiar dacă nu ești perfect, ești o persoană meritorie, că Dumnezeu te iubește oricum, pentru că este Creatorul tău.

Cum?

Schimbănd ceea ce ți s-a spus și cum te-a afectat în copilărie.

Sentimentul de imperfecțiune și că alții sunt mai buni, mai valoroși, mai perfecți decât tine vine din comparațiile și criticile din copilărie.

Despre comparații și cum te afetează ele am scris aici , cum te poti elibera de aceste comparatii am scris aici și am vorbit într-o emisiune TV aici.

 

Dacă vrei și alte soluții, te pot învăța cum să te eliberezi de aceste convingeri.

Eu lucrez cu tehnicile: EFT, NLP, Afirmații și Ho’oponopono.

Dacă ești interesat poți fie să participi la unul din seminariile gratuite prin care îi învăț pe oameni cum să se Elibereze de rănile din trecut și să redescopere fericirea! Fie poți achiziționa cartea cu acelați titlu și îți rezolvi pe îndelete, în ritmul tău toate rănile și problemele pe care le ai.

 

Dacă ți-a plăcut acest material, fă un bine și pentru prietenii tăi și dă share! Mulțumesc!

 

Cu drag,

Fănica Rarinca






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

CE ZI MINUNATĂ!!!

Dacă nu îți stabilești și nu îți alegi singur provocări în viață, ți le va da viața, și s-ar putea să nu-ți placă. Așa că alege-ți singur provocările!”

Florin Păsat

Cu ceva timp în urmă îți spuneam într-un articol că modul în care te duci la culcare seara, îți afectează ziua următoare.

Și e perfect adevărat.

Dacă seara mergi la culcare cu sentimente negative, de neputință, de furie, de coleșire, dimineața nu doar că sunt tot acolo, dar sunt duble. Și cu fiecare seară în care te duci la culcare cu emoții negative îți crești șansele să ai o zi, o săptămână, o lună, un an, o viață de mizerie.

Pentru că în fiecare seară faci alegeri.

Dar dacă acea alegere este să vezi cât de bine ți-au ieșit până la urmă toate, s-ar putea ca în locul unui sentiment de nemulțumire, de copleșire să mergi la culcare cu un zâmbet pe buze, cu bucurie că chiar dacă a fost mai dificil, până la urmă lucrurile s-au rezolvat și s-au aranjat într-un mod minunat.
Unul dintre aspectele prin care poți învăța să fii mai fericit și să-ți faci viața mai frumoasă este acela de a vedea partea bună a lucrurilor.

Când te-ai uitat ultima dată la Mickey Mouse?

„Cheia fericirii și a sănătății mintale este felul în care alegem să reacționăm la probleme, în loc să încercăm să le evităm.”

Dr. Robert Anthony

Aud adesea în jurul meu persoane care se plâng că au avut o zi grea sau chiar groaznică și apoi încep să înșire toate lucrurile de care au fost nevoiți să se ocupe, tot ce le-a mers pe dos și cât „s-au chinuit” să le REZOLVE și așa mai departe.

Ce le scapă?

Tocmai faptul că multe dintre acele provocări au fost, de fapt, depășite. Au trecut cu bine peste ele.

O lecție extraordinară în desenul animat Mickey Mouse este că indiferent câte provocări au de trecut, la final el spune plin de bucurie și entuziasm: „Ce zi minunată!” apoi începe să enumere provocările pe care le-au avut și ce strategii au folosit ca să le depășească.

Sper că ai sesizat diferența.

Și unii și alții spun ce provocări au avut și cum au procedat să reușească. Doar că ceea ce aud adesea în jur sunt plângeri și ce ne învață Mickey Mouse este să fim bucuroși că până la urmă totul s-a rezolvat.

Probabil că îți spui, bine, dar acelea nu sunt probleme reale. Sunt imaginare. Stai să vezi cu ce mă confrunt eu în fiecare zi.

De fapt nu problema sau provocarea contează și modul și atitudinea cu care le privești și le depășești.

„Această ardoare și această nevoie imperioasă de a rezolva problemele ne blochează accesul la soluțiile eficiente și de durată.”

Dr. Robert Anthony

Dacă ai impresia că viața este grea și ai parte doar de probleme, n-o să scapi niciodată de ele.
Și de fapt, să ai probleme este un semn clar că ești VIU. Doar cei care sunt adormiți, plecați dintre cei ce locuiesc și se mișcă pe suprafața pământului, care se află la 2 metri îngropați în pământ, au scăpat de toate problemele.

Să ai probleme este un semn clar că trăiești și poți să faci ceva în privința lor.

Să încerci să le ții piept, să le reziști, le fac să vină cu și mai multă forță spre tine.

Ca o metaforă, imaginează-ți aceste probleme ca un berbece care lovește zidul unei cetăți rezistente. Dacă cetatea nu se sparge, acel berbece, aparent se întoarce pentru a lovi cu și mai multă forță. În final va birui berbecele.

Dar dacă, îi dai voie să intre, va înceta să lovească.

Dacă accepți faptul că atât cât ești ființă vie, o să ai probleme sau provocări și le dai voie în viața ta, ai puterea să le modifici. Pentru că ceea ce schimbi mai întâi este atitudinea ta și modul în care le percepi.

„De fiecare dată când ni se întâmplă un lucru, acela era momentul în care trebuia să se întâmple, pur și simplu pentru că se întâmplă.”

Dr. Robert Anthony

De ce refuză oamenii să vadă provocările ca pe binecuvântări și se tot plâng de tot ce li se întâmplă?

În primul și în primul rând acestea sunt niște setări în mintea lor. Au observat în trecut că dacă se plâng, primesc atenție.

În al doilea rând au o gândire fatalistă, focusată pe tot ce e negativ. Au impresia că viața, Universul au ceva împotriva lor.

Acest tip de gândire și setările mentale îi fac să aibă tipare de comportament și oricât își doresc să schimbe ceva din punct de vedere conștient, la nivel subconștient acestea sunt atât de bine înfiletate în toată ființa lor încât se simt prinși în capcană. Nu pot scăpa, cel puțin nu fără ajutor.

Cine și cum îi poate ajuta?
Ce e de făcut?

Ca să schimbi tipare de comportament e nevoie să schimbi convingeri. Care nu se lasă „învinse” prea ușor. Ai nevoie să intervii asupra lor direct în subconștient și să le modifici acolo.

Și cum faci asta?

Cu ajutorul tehnicilor de eliberare emoțională, a tehnicilor NLP cu care lucrez la workshop, a tehnicii Ho’oponopono și nu numai.

Dacă ești interesat să afli și să înveți aceste tehnici, te invit să participi la workshopul de sâmbătă 22 Aprilie de la Galați, ca să schimbi programele vechi din viața ta, care te incomodează. Detalii, aici.

După ce parcurgi aceste tehnici o să ajungi să vezi frumusețea din viața ta, în tot ce ți se întâmplă, astfel încât să nu te mai plângi de tot ce apare în viața ta și să te minunezi ca Mickey Mouse și să spui: „Ce zi minunată!”

Aceste tehnici le găsești și în cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea! pe care am lansat-o în octombrie 2016.
Comandă această carte până pe data de 22 aprilie 1017 și o poți achiziționa la prețul de 30 de lei (-20% reducere).
Dar dacă ești interesat de promoții suplimentare, poți să beneficiezi de ele dacă alegi să achiziționezi cele două cărți pe care le-am scris. Pentru detalii, accesează linkul.

Cu drag,
Fănica Rarinca






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

LA MULȚI ANI!

Pe data de 14 aprilie 2014, blogul http://fanautodidact.ro se năștea.

Mai sunt câteva zile și se împlinesc trei ani de când a primit numele la firma de hosting.

În tot acest timp am scris și publicat aproape 200 de articole, am început să susțin seminarii și workshopuri pe o temă dificilă și care sună, poate, ușor pompoasă, FERICIREA.

Dar nu e deloc dificilă sau pompoasă. Pentru că fiecare om are ca rațiune de a fi nevoia de a fi cât mai fericit cu sine, cu ceilalți și cu tot ce-l împlinește.

Anul trecut, prin octombrie am lansat și cartea cu același nume.

In săptămâna care a trecut, am avut o altă lansare la Biblioteca V.A. Urechia din Galați. Am re-editat și publicat a doua ediție a unei cărți care a apărut în 2010, Guru și Ciocârlia.

poza preluata de pe pagina Bibliotecii V.A. Urechia Galati

Chiar dacă este o povestire fantastică pentru copii, sau o poveste de dragoste pentru adolescenți, poate fi și o metaforă pentru adulți.

Pentru toți cei care privesc viața din perspectiva imposibilității.

Sunt multe persoane care se află în impas și cred că este cel mai dificil test de viață pe care-l au de trecut.

Chiar dacă este o carte, născută dintr-un coșmar de noapte, cu personaje imaginare, oferă o situație imposibil de depășit. Personajul principal a fost transformat în broască râioasă și nu e nevoie de sărutul vreunei prințese ca să redevină om, ci e nevoie de toată lucrarea naturii ca să se întâmple asta.

Uneori și viața noastră e la fel. E nevoie să ne susțină și să ne împlinească visurile, Dumnezeu cu tot Universul.

Avem impresia că viața noastră seamănă cu diferite situații pe care le-am văzut în filme, sau le-am citit în cărți, dar ieșirea din acele împrejurări dificile te ia prin surprindere. Nu seamănă nici cu ce vezi în filme și nici cu ce citești.

Viața ta e unică. Provocările tale sunt unice și nimeni nu le trăiește așa cum le trăiețti tu. Nimeni nu poate avea pretenția să spună că știe ce simți pentru că asta este o minciună.

Cineva îți poate spune, totuși, că altcineva a trecut printr-o situație similară și să îți ofere soluția.

Altcineva îți poate oferi o poveste, în care te regăsești din anumite puncte de vedere.

Uneori, citind o carte care nu are legătură directă cu ce te interesează, cu problema pe care o ai, s-ar putea să găsești o idee care să te salveze.

Si, pentru că ne pregătim de sărbătoare, atât cea a Sf. Paști, cât și cea a trei ani de existență a blogului, îți ofer șansa să poți beneficia de aceste două cărți la reduce. Au reducere dacă vrei să le cumperi separat, și au reducere suplimentară ca pachet.

Poți să oferi un cadou de Paște copiilor tăi adolescenți, cartea Guru și Ciocârlia, în timp ce pentru tine cumperi cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Merită și copiii tăi o poveste fantastică ca să se recreeze în vacanță și meriți și tu o carte ca să te eliberezi de tot ce te deranjează.

Sau le poți cumpăra pe ambele pentru tine. Ești liber să alegi.

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber