BUCURIA UNEI FAPTE BUNE

Un om înstărit era nemulţumit de viaţa pe care o ducea. Ca să fie mulţumit a început să cumpere anumite lucruri de care credea că are nevoie. Dar tot nu era mulţumit. Apoi a început să cumpere lucruri mai mari, mai frumoase, mai scumpe, dar tot nu era satisfăcut. Apoi s-a gândit să cumpere altfel de lucruri şi a făcut-o. Numai că satisfacţia personală înceta să apară. La un moment dat a fost solicitat să facă o contribuţie financiară către un centru de ajutorare a copiilor ce nu se puteau deplasa. A cumpărat astfel scaune cu rotile pentru acei copii. Şi când a ajuns acolo, un copil l-a luat de mână şi i-a zis, „Stai să mă uit bine la tine.” „De ce?” a întrebat omul nostru. „Vreau să ştiu cum arată faţa ta când ne vom întâlni în Rai.” Atunci omul a fost cuprins de un sentiment intens de fericire.

 

Exemple de fapte bune

 

Sfinţii părinţi împart faptele bune în două categorii.

Fapte bune fizice, care se văd, cum ar fi:

  • să dai de pomană cuiva nevoiaş sau neputincios
  • să ajuţi un neputincios, un bătrân
  • să oferi un bănuţ celor care au cu mult mai puţin decât tine
  • să ajuţi pe cei care au trecut printr-o nenorocire

 

batrani ajutati

Fapte bune spirituale:

  • să te rogi pentru cineva
  • înveţi pe cineva ceva de folos
  • să-i spui o vorbă de încurajare unei persoane disperate
  • să oferi un sprijin moral
  • să oferi un zâmbet – am citit câteva poveşti care spuneau că au fost cazuri de oameni a căror viaţă a fost salvată de zâmbetul şi bunăvoinţa altora din jur

 

O faptă bună extraordinară este să-ţi faci datoria acolo unde munceşti, la ceea ce te pricepi, cu talentele pe care ţi le-a dat Dumnezeu de la naştere, sau cu abilităţile pe care ţi le-ai dezvoltat pe parcursul vieţii.

 

Era un călugăr şi ucenicul lui. Şi şi-a trimis călugărul ucenicul în lume şi să vadă ce lucruri minunate fac oamenii. A plecat ucenicul şi după un timp s-a întors la călugăr şi a început să-i povestească:

Am văzut un om care mergea pe apă, spuse el entuziasmat. Dar călugărul nici nu clipi.

-Am văzut un om care zbura. Se ridica fără aripi deasupra pământului şi se deplasa prin aer către alt loc. Nici de data asta nu fu mişcat călugărul.

-Şi-am mai văzut un om care nu făcea nimic deosebit. Doar îşi făcea datoria în mod sârguincios. Şi călugărul a exclamat;

-Acesta este un om care-i place lui Dumnezeu căci cel ce-şi face datoria face bine altor oameni. De munca lui se pot bucura mulţi.

 

Mi s-a întâmplat de multe ori, ca profesor să mă întâlnesc cu foşti elevi şi să-mi spună că au luat note mari la Bac, la geografie. După ce i-am felicitat, au ţinut să completeze că au obţinut acele note cu materia învăţată din caietele de clasa a VIII – a, din ce le-am predat eu. Era modul lor de a-mi mulţumi că mi-am făcut datoria şi că le-am dat informaţii în plus faţă de manual. Eu făceam acest lucru ca să-i ajut să obţină note mari la sfârşitul clasei a VIII –a.

Evident, acest lucru se întâmpla mai des când materia de clasa a VIII-a şi a XII – erau apropiate la conţinut şi pe când la sfârşitul clasei a VIII-a se dădea examen şi la geografie. De câţiva ani s-a mai schimbat şi conţinutul materiei şi nici cei de clasa a VIII –a nu mai dau examen la geografie.

Nu trebuie să faci lucruri extraordinare ca să faci fapte bune. Dacă îţi faci datoria cu pasiune şi din toată inima şi cu bucurie că de munca ta se va folosi şi altcineva, cu siguranţă că este o faptă bună. Uneori habar nu ai pe cine ajuţi şi cine îţi mulţumeşte.

 

Nu poţi face bine cu forţa

 

După ce a trecut weekendul, doamna învăţătoare îi întreabă pe copii ce fapte bune au făcut în acel sfârşit de săptămână.

Bulă: Eu am ajutat o bătrână să treacă strada.

Învăţătoarea: bravo!

Gigel: Eu l-am ajutat pe Bulă s-o treacă pe bătrână strada.

Î.: Bravo!

Ionel: Eu l-am ajutat pe Bulă şi pe Gigel s-o treacă strada pe bătrână.

Î.: Bravo!

Vasile: Eu l-am ajutat pe Bulă şi pe Gigel şi pe Ionel s-o treacă strada pe bătrână.

Învăţătoarea: Da’ de ce aţi fost atât de mulţi?

Copiii: Bătrâna nu voia să treacă strada.

 

Oricât de haios pare acest banc, de multe ori ni se întâmplă să vrem să-i ajutăm pe alţii şi ajutorul nostru să nu fie bine primit. De ce?

Gândeşte-te de câte ori ai fost situaţia inversă. Când ştiai că te descurci la un anumit lucru şi a venit cineva cu scopul şi gândul de a te ajuta şi ai simţit că ţi-a dat lucrurile peste cap. Şi în loc să te simţi ajutat, mai mult te-ai simţit încurcat.

Este o vorbă care spune că nu poţi să faci pe cineva să te iubească cu forţa. Cred că nici bine nu poţi face cu forţa. Nu până ce acel cineva nu-şi exprimă dorinţa de a fi ajutat şi în ce mod.

Uneori scopul de a face bine, este greşit interpretat de alţii şi ne trezim că din bine a ieşit rău. Şi din dorinţa de a face bine, iese cu scandal.

Nu poţi să ajuţi pe nimeni până nu ţi se cere.

 

Atenţie la cerşetori

 

În ultima vreme este greu să deosebeşti un nevoiaş adevărat de un escroc. Cerşetoria a devenit o meserie şi chiar o afacere. Sunt chiar patroni de cerşetori. Am auzit de persoane care au dat un bănuţ unui cerşetor şi n-a ajuns prea departe şi auzind gălăgie a întors capul. Patronul acelui ce cerşea a venit la el să-i smulgă bănuţul primit.

Şi unii se pricep de minune să păcălească pentru a exploata de bănuţi pe alte persoane care muncesc cinstit.

Ba unii sunt foarte pricepuţi la a te impresiona emoţional cu lacrimi şi suferinţe.

Alteori, dacă nu le dai bani, încep să te blesteme. Şi probabil că dacă eşti sensibil la blestemele altora, scoţi bănuţul din buzunar. Dacă Dumnezeu s-ar uita în gura tuturor celor ce blestemă… ar fi vai şi amar de noi.

Uneori vrei să-i ajuţi, dar nu cu bani, ci cu obiecte, cu produse alimentare. Şi le găseşti apoi aruncate pentru că unii dintre ei vor doar bani. Îmi povestea o cunoştinţă că a dat unei persoane care a venit la uşă să cerşească, un pui congelat. Mai târziu în aceeaşi zi pe când a ieşit la plimbare a văzut puiul aruncat în casa liftului şi începuse să se decongeleze.

Un preot, la predică, îl cita pe Sf. Augustin care spunea: „Să tremure bănuţul în mâna ta când îl dai de pomană”, adică nu să tremure că îl dai cu zgârcenie, ci să iei bine aminte cui îl dai.

Să dai bani de pomană la cerşetori care au făcut din asta o meserie sau o afacere, nu cred că este o faptă bună.

Există şi cerşetori cu acte în regulă. Orice persoană aptă de muncă şi care nu are o ocupaţie din care să-şi câştige existenţa şi stă toată ziua în faţa blocului să joace cărţi şi table, dar are dosar de ajutor social sau de „handicap” este un cerşetor. Nu mă refer la şomeri care şi-au pierdut locul de muncă. Nu mă refer nici la cei îndreptăţiţi să primească astfel de ajutoare sociale sau de handicap. Mă refer strict la leneşii care consideră că e mai bine să primească ajutor social (chiar dacă nu-l merită), decât să muncească. Părerea mea este că persoana care semnează şi autorizează aceste dosare fără o cercetare amănunţită încurajează lenea, şi asta nu este o faptă bună.

Dar cerşetori nu sunt numai pe stradă. Şi elevii pot fi cerşetori. Uneori au încercat să mă păcălească să dau note de trecere unor elevi care pot, dar din lene n-au învăţat. Au încercat să mă impresioneze cu:

Haideţi doamna, faceţi şi dvs. o faptă bună că e săptămână mare. Faceţi o pomană.”

Probabil că strategia asta le-a funcţionat la alţi profesori. Eu nu obişnuiesc să dau note de trecere sau note mari pe nemeritate. Una este să dau o notă de trecere unui elev pe care ştiu că nu-l duce mintea, dar pot să-mi dau seama că s-a străduit, că a citit ceva, alta este să fac asta cu un leneş. De unde-mi dau seama că a citit? După mişcarea ochilor şi limbajul trupului.

Şi apoi le explic, că pe vremea apostolilor, a existat panică între anumiţi oameni cum că vine sfârşitul lumii. Uni au început să nu mai muncească şi să ceară de mâncare. Credeau ei că nu mai are rost să muncească, dacă tot vine sfârşitul. Pe aceştia i-a certat Sf. Apostol Pavel, în epistola a doua către Tesaloniceni unde scrie:

 

…dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce” Biblia, 2 Tesaloniceni, 3,10

 

La aceste cuvinte nu mai comenta nici un elev şi nu mai aveau curajul să ceară. Vezi tu, să faci o faptă bună e important. Dar şi mai important este să iei seama cu cine faci faptele tale cele bune. Dacă ajuţi pe cei ce lenevesc, încurajezi lenea. Dacă ajuţi pe cei ce beau sau îşi cumpără droguri, cu banii tăi încurajezi consumul acestora. Nu cred că astea sunt fapte bune.

Şi atunci probabil că te întrebi cu cine să faci faptele tale bune? Dacă vrei să oferi un bănuţ, cui să i-l dai?

  • poţi să direcţionezi 2% din impozit acolo unde doreşti tu. Decât să-l laşi să meargă în buzunarele sparte şi fără fund ale statului, direcţionează tu aceşti bănuţi către o organizaţie în care ai încredere (spital, Biserică, Mănăstire, aziluri de bătrâni, centre de plasament etc.). Şi aceste organizaţii, îi folosesc către scopurile pe care şi le-au propus.

Dacă suplimentar vrei să oferi şi alţi bănuţi ca să faci acte de caritate, sau cum spune în Biblie, să dai zeciuială, sunt şi alte modalităţi prin care poţi ajuta pe alţii.

  • poţi să donezi banii unor fundaţii care se ocupă cu diverse acţiuni caritabile. Exemplu, un centru de plasament care creşte copiii părăsiţi de părinţi sau pe cei cu handicap. Copiii ăia îţi vor mulţumi cu lacrimi de bucurie că au posibilitatea să citească o carte, că pot primi un pulover, a haină. Poţi să mergi chiar tu şi să dai celui care îţi place mai mult. Poţi să ajuţi un azil de bătrâni, sau persoane care sunt cu adevărat nevoiaşe.

De exemplu, în şcoli sunt diverse persoane care se ocupă cu monitorizarea elevilor cu situaţie materială precară. Poţi să iei legătura cu şcolile şi cu anumite ocazii să ajuţi acei copii. Aici aş adăuga că ar fi bine ca acei copii să nu fie din familii cu părinţi care cheltuiesc banii pe alcool. Copilul cu siguranţă se bucură, dar părintele este încurajat în viciul lui, căci îşi va spune, Lasă, că acel copil e norocos, primeşte una-alta, toată lumea îl miluieşte, nu are nevoie să-i mai dau şi eu.

Sau poţi să recompensezi elevii premianţi. Nu ştiu câte persoane se gândesc să-i recompenseze cu un mic premiu pentru munca depusă. Dacă ne gândim la elevii participanţi la olimpiadele şcolare, la câte nopţi stau până târziu şi de câte ori nu merg la joacă, ca să înveţe. Şi în final ce primesc? Cei mai mulţi primesc o foaie de hârtie, cu semnături şi ştampile pe care scrie Diplomă, Se acordă premiul X elevului… Şi cam atât. Foarte puţini primesc vreun premiu în bani ca recompensă pentru munca lor. Să le oferi acestora ajutorul tău financiar, ar putea să-i ajute să-şi cumpere ceva ce-şi doresc (poate o pereche de încălţări sau o bicicletă) şi îi încurajează să continue să muncească.

 

De unde ştii că ceea ce faci e o faptă bună?

O faptă bună trebuie să aducă un beneficiu celui care o primeşte. Fie că este un beneficiu fizic, sau spiritual, sau moral este făcută spre a ajuta. De asemenea şi cel ce oferă trebuie să aibă satisfacţia că este o faptă bună.

În orice caz, ştii că este o faptă bună atunci când primitorul se bucură. Îţi zâmbeşte sau îţi mulţumeşte. Dacă primitorul nu e fericit, poate că intenţia ta a fost bună, dar nu este ce avea el neapărată nevoie.

Apoi, în mintea ta, nu ai îndoieli legat de fapta pe care ai săvârşit-o. Dacă apar îndoielile, poate că fapta ta nu este bună. Fiecare dintre noi, indiferent cât de religioşi suntem sau nu, avem înscris în conştiinţa noastră ce e bine şi ce nu e bine. Dacă tu ai îndoieli, conştiinţa ta este cea care-ţi arată adevărul.

Cele mai multe dintre faptele noastre cele bune nici măcar nu le cunoaştem, sunt făcute prin simpla datorie a noastră ca oameni şi de aceea nu avem îndoieli în privinţa lor. Despre unele aflăm peste ani şi ani sau nu aflăm deloc în timpul vieţii.

Şi asta cred că este rânduială de la Dumnezeu. Pentru că, spun Sfinţii Părinţi, atunci când ne lăudăm sau ne mândrim cu faptele noastre cele bune, ni le-a furat vrăjmaşul omului, necuratul.

Cele despre care aflăm, poate că iar sunt cu rânduială, ca să ne mai ridice moralul, să nu credem că trăim degeaba. Şi să avem putere să mergem mai departe.

 

Si pentru că se apropie Crăciunul, cu toţii ne gândim să oferim cadoruri de suflet celor dragi, cadouri care să-i ajute să-şi depăşească diferite situaţii de viaţă.

Poţi să oferi celor dragi o cutie de bomboane (pe care s-o uite) sau le poţi oferi ceva ce la va schimba viaţa. Le poţi dărui cărţi, bilete la seminarii, CD-uri care să-i ajute să-şi transforme viaţa, pentru nevoile pe care cei din jur le au.

Iată mai jos, o propunere pe care ţi-o fac pentru cadourile de Crăciun.

Până pe data de 22 Decembrie, am pus la reducere cartea „Eliberează-te de rănile trecutului şi redescoperă fericirea!”

Dacă ai pe cineva drag care suferă de diferite fobii, care ţine dietă după dietă, care se ignoră frecvent şi apoi învinuieşte pe alţii, sau pur şi simplu, dacă ştii pe cineva foarte stresat, această carte, îl poate ajuta. Oferă-i o carte cadou şi apoi urmăreşte ce rezultate are în viaţa lui. S-ar putea să constaţi că tu ai făcut un gest care apoi i-a transformat viaţa în bine şi a devenit o persoană fericită.

Asta vrem cu toţii, nu?

Să fim fericiţi noi înşine, dar şi cei dragi nouă.

Dar totul începe dela noi.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, fă o faptă bună şi pentru prietenii tăi şi distribuie-l!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

MERITĂ SĂ TE ÎNGRIJOREZI?

Merită Să Fii Îngrijorat_

 

Într-o zi, la sfârşitul programului la şcoală, a venit o mămică cu sufletul la gură şi foarte îngrijorată că fiul ei n-a ajuns acasă, deşi i se terminase programul. Mai mult, copilul îşi uitase telefonul acasă şi nu putea fi contactat.

După ce a ajuns la şcoală, directorul care mai era în şcoală a luat numerele de telefon ale altor colegi de clasă şi a început să-i sune. În cele din urmă s-a constatat că băiatul era în şcoală. Cu două zile în urmă se înscrisese la un concurs şi a uitat să anunţe acasă. Aşa că, deşi a uitat să anunţe acasă, a uitat să îşi ia şi telefonul la el în ziua respectivă, cu toate acestea el a rămas liniştit la concurs.

La ce i-a folosit mamei că s-a îngrijorat?

Presupunând că chiar i s-ar fi întâmplat ceva copilului, cu ce îl ajuta pe el îngrijorarea mamei?

 

De ce ne îngrijorăm?

 

Ne îngrijorăm în legătură cu trecutul

 

S-ar putea să ţi se pară stupid subtitlul, dar e adevărat. Ne facem griji în legătură cu evenimente sau întâmplări care deja au avut loc şi care oricum ar fi nu le mai putem schimba.

Uneori ne îngrijorăm şi regretăm ceea ce s-a întâmplat în trecut. Dar, cum spuneam, trecutul e deja istorie. Nu mai poţi schimba nimic din ceea ce s-a întâmplat. Poţi, însă, să extragi nişte lecţii şi pe viitor să faci corecturile necesare.

Alteori însă, când realizăm că am fost la un pas de a ni se întâmpla ceva neplăcut, începem să ne facem fel de fel de scenarii în minte în legătură cu „ce s-ar fi întâmplat dacă…

Am fost şi eu de câteva ori în situaţia de a mă supăra, înfuria şi chiar îngrijora când mă gândeam că „ce s-ar fi întâmplat de cădeam rău şi mă accidentam”, „dacă aş fi călcat pe un cablu electric lăsat de un neprofesionist la voia întâmplării şi care a făcut scurtcircuit lângă mine”, „dacă lucrând la ceva m-aş fi lovit în ochi”, „dacă mi-ar fi fost rău la examen”…

La puţin timp după ce începeam să gândesc astfel, am realizat că de fapt, consum foarte multă energie gândindu-mă la ceva ce nu s-a întâmplat şi că mai degrabă ar trebui să fiu recunoscătoare. Pentru că dacă nu s-a întâmplat ceea ce mă îngrijora, sigur a fost un Înger pe lângă mine care m-a protejat.

Prin urmare, cred din toată inima că în astfel de situaţii, poţi să-ţi schimbi gândurile şi din îngrijorat să devii recunoscător.

 

Ne îngrijorăm în legătură cu prezentul

 

Cel mai adesea noi femeile ne îngrijorăm cel mai mult. Ne îngrijorăm când partenerul de viaţă întârzie, când copilul nu ajunge acasă la ora stabilită sau la terminarea programului. Şi, de foarte multe ori nu avem motive să fim îngrijorate, dar suntem.

 

Îngrijorarea este un obicei.” – Tremper Longman

Apoi, după au ajuns în faţa noastră, cei pentru care ne-am îngrijorat, constatăm că motivele noastre erau de-a dreptul puerile.

 

Ne îngrijorăm în legătură cu viitorul

 

Cele mai frecvente griji sunt legate de viitor. De ceea ce urmează să se întâmple, fie că ne dorim sau nu.

 

  • Ne îngrijorăm în funcţie de ceea ce ne dorim

 

Mi s-a întâmplat adesea să mă îngrijorez în legătură cu ceea ce mi-am dorit. M-am îngrijorat când aveam în faţă nişte examene, înainte de naşterea copilului, sau în legătură cu alte dorinţe.

De exemplu, prin 2009, am primit pe email nişte oferte de a face nişte studii de masterat în străinătate. Am dat curs acestei invitaţii, am dat un test în limba engleză, pentru care am achitat o taxă şi am fost admisă. Urma să merg pentru doi ani în Danemarca să fac aceste studii. Asta era partea frumoasă.

Partea neplăcută şi care m-a făcut să mă îngrijorez foarte tare a fost legată de partea financiară. Cheltuielile de cazare şi masă ar fi ajuns undeva la 1000 de euro pe lună. Iar eu, ca profesor în România, n-am avut niciodată un asemenea venit lunar. Nu dispuneam nici de economii, aşa că partea financiară era cea care mă preocupa foarte tare. Ar fi existat posibilitatea să-mi caut şi să-mi găsesc ceva de lucru acolo, dar eram foarte neîncrezătoare.

Plus că îmi imaginam tot felul de scenarii înfiorătoare legate de ce s-ar fi putut întâmpla. Se mai punea şi problema postului de profesor pe care l-aş fi pierdut în cei doi ani.

A fost o perioadă de cel puţin o lună sau două în care mi-am făcut griji, nu dormeam noaptea şi m-am consumat enorm.

În momentul în care am decis că e mai bine să nu merg, mi s-a luat o piatră de pe inimă. Abia atunci, am reuşit să realizez că prin oraş, înfloriseră trandafirii. Şi m-am gândit, „Doamne, unde am fost eu până acum de nu am văzut că au înflorit trandafirii?

 

Povestea pe care tocmai ţi-am descris-o mă duce la alt punct al tipului de îngrijorare.

 

  • Ne îngrijorăm în legătură cu situaţia financiară

 

Sunt foarte multe persoane, iar eu nu sunt o excepţie, care se îngrijorează în legătură cu situaţia financiară. De unde să scoţi bani pentru facturi, pentru mâncare, pentru haine de care ai neapărată nevoie, pentru medicamente, pentru copilaşul tău etc. Sau cum să eviţi un faliment?

Citind cartea lui Dale Carnagie, „Lasă grijile, începe să trăieşti! şi nu numai, aflăm că multe persoane au ajuns în pragul sinuciderii din cauza asta.

 

  • Ne facem griji în legătură cu „ce va spune lumea”

 

Pentru deciziile şi acţiunile pe care le întreprindem ne facem de multe ori griji în legătură cu „ce-o să zică lumea?” sau dacă nu toată lumea, măcar X sau Y a cărui părere este foarte importantă pentru noi.

Ce-o să spună lumea dacă nu reuşeşti să faci ceea ce ţi-ai propus şi în momentul în care ţi-ai propus? Ce-or să spună ceilalţi dacă eşuezi? Îţi ruinezi onoarea, îţi pătezi buna imagine şi impresie pe care ai făcut-o, îţi pierzi prestigiul. Oamenii nu te vor mai privi la fel… te faci de râs etc.

 

Am o veste proastă pentru tine. Oamenii vor vorbi vrute şi nevrute, oricum. Dacă reuşeşti, unii vor spune că ai avut noroc. Dacă nu reuşeşti te vor critica, te vor compătimi, dar de vorbit tot vor vorbi. Iar tu nu poţi controla ce vor spune ei.

Din cauza timpului prea îndelungat petrecut la programele de ştiri

 

Cred că nu greşesc dacă afirm că 99% din structura programelor de ştiri prezintă informaţii fataliste, catastrofe, crime, acte de vandalism etc. Deşi frecvenţa cu care se petrec asemenea evenimente este mult mai mică decât vor ei să o transmită, cu toate acestea, la programele de ştiri domină acest gen de informaţii.

Majoritatea dintre profesori, medici, îşi fac datoria la locul de muncă, dar programele de ştiri ţi-i prezintă doar pe cei agresivi sau care comit ilegalităţi.

Majoritatea şoferilor circulă cu responsabilitate, dar programele de ştiri îţi prezintă doar accidentele.

Majoritatea avioanelor ajung cu siguranţă la aeroportul de destinaţie, dar la ştiri vezi doar pe cele care se prăbuşesc.

Programele de ştiri sunt concepute să inoculeze în mintea oamenilor nesiguranţă, frică, durere şi alte sentimente negative.

Dacă ai obiceiul să urmăreşti frecvent programele de ştiri îţi vine foarte uşor să fii îngrijorat pentru tot ce se poate şi ce nu se poate întâmpla în viaţa ta.

 

Dacă mă întorc la vremea copilăriei mele, când nu existau telefoane mobile, părinţii nu se mai îngrijorau atât de mult de ceea ce li se putea întâmpla copiilor. Şi nu doar pentru că lipseau telefoanele mobile, dar şi programele de ştiri erau mai scurte şi cu orientare strict politică.

Poate eşti tentat să spui că nu existau atâtea nenorociri ca acum.

Ei, ba nu! Nenorociri au fost de când e lumea. Plus că îmi amintesc de poveştile care circulau printre noi, copiii, despre mafioţi în maşini negre care furau copii şi dispăreau cu ei. Dar nefiind atât de mediatizate, nu aveau atâta influenţă.

Iar părinţii n-au fost atât de îngrijoraţi ca în zilele actuale.

 

Din cauza lipsei de credinţă şi dorinţei de a deţine controlul.

 

Nu în ultimul rând, obişnuim să fim îngrijoraţi pentru că nu mai credem că există o Persoană Supremă care ne poartă de grijă. Am uitat să ne mai lăsăm în voia lui Dumnezeu. Vrem să facem noi totul perfect şi să deţinem controlul asupra tuturor evenimentelor.

 

Bineînţeles că sunt mult mai multe cauze care ne fac să ne îngrijorăm. Iar cine are acest obicei, se îngrijorează cu sau fără motiv.

În articolul viitor o să-ţi spun care sunt efectele îngrijorării şi ce poţi să faci ca să nu te mai îngrijorezi.

Te aştept cu comentarii.

 

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

CE NU FAC OAMENII CA SĂ IMPRESIONEZE PE ALŢII?

ce nu faci ca sa impresionezi pe altii

 

Intr-un an eram într-o aplicaţie practică a profesorilor de geografie, mai exact eram într-o excursie. Şi pentru că este corect să învăţăm unii de la alţii, fiecare profesor are de pregătit un anumit material pe care-l prezintă la microfonul autocarului.

La un moment dat o colegă ne atrage atenţia şi ne spune:

-Priviţi vă rog spre stânga. Sunt trei case la fel, au aceeaşi formă, culoare, arhitectură etc. care credeţi că e cea mai recentă?

Eu am privit nedumerită pe fereastră. Casele erau albe, cu aceeaşi formă, arătau la fel de bine şi de îngrijite. Mi-a fost greu să identific vreun semn care să indice vechimea sau derăpănarea vreuneia. În cele din urmă, colega de la microfon ne-a zis:

-Cea mai înaltă dintre ele este cea mai nouă.

Într-adevăr, casele aveau înălţimi diferite. Erau cumva în scară. Prima era mai joasă cu vreo 20 cm (probabil cu un rând de chirpici) decât a cea din mijloc, iar ultima era mai înaltă cu cel puţin jumătate de metru decât prima. În rest erau la fel, cel puţin la exterior.

 

Încă din copilărie vrem să impresionăm

 

Încă din perioada copilăriei fragede, copiii intră într-un soi de competiţie şi îşi doresc să impresioneze. Vor să-i impresioneze pe părinţi şi pe prietenii părinţilor care le oferă laude şi atunci învaţă poezii şi cântece noi sau fac tot felul de mişcări care-i fac pe părinţi să se mândrească de ei.

Se îmbracă cu rochia „aia”, cu costumul cel nou şi frumos ca să fie lăudaţi şi admiraţi de ceilalţi. Şi dacă nu-i observi hăinuţele, preferă să îşi dea jos alte hăinuţe mai vechi de deasupra (dacă e rece afară şi mai au ceva ca să-i acopere). Sau vin pe lângă tine şi fac nişte mişcări demne de un manechin pe scenă, numai ca să-i observi hăinuţele cele noi şi frumoase şi să se simtă bine.

Sau pur şi simplu se laudă cu accesoriile, cu meseriile părinţilor, cu tot ceea ce au din punct de vedere material.

 

De unde vine această dorinţă?

 

Din punct de vedere psihologic, din ce am înţeles până acum, la baza acestor comportamente de impresionare stă stima de sine. Se pare că atunci când o persoană vrea să impresioneze, mai ales prin ceea ce are, prin ceea ce posedă, decât prin ceea ce face sau este, e o persoană cu o stimă de sine foarte slabă şi are permanent nevoie de confirmarea celor din jur că este aşa şi pe dincolo.

În afară de stima de sine un rol important îl mai are şi educaţia. Dacă copilul îşi aude părinţii că se laudă şi se consideră mai sus decât alţii din societate, doar pentru că are o anumită funcţie, statut sau venit, cu siguranţă se va purta şi el la fel.

Persoanele care au stimă de sine bună sau chiar înaltă nu au nevoie să li se spună mereu că sunt speciale, că arată bine, că sunt bune etc. fac acele lucruri pentru că aşa le place. Dar de multe ori pe astfel de persoane le apreciezi mai mult pentru ceea ce fac şi sunt, pentru caracterul lor.

 

Pe măsură ce creştem şi depăşim stadiul de copii ca vârstă (dar nu ne creşte şi stima de sine), vrem să impresionăm prin posesiuni şi mai mari. Mai mult decât atât intervine şi procesul de copiere a celorlalţi. Persoana care copie are atât de puţină încredere în ea, că e mult mai bun cum vede la cea de la care copie.

De aceea ajungi să vezi două prietene sau doi prieteni îmbrăcaţi la fel. Prieteni care au maşini la fel, case la fel sau asemănătoare.

 

Ce sentimente dezvoltă?

 

Uneori dorinţa de a impresiona are la bază nu doar nevoia de apreciere, cât mai degrabă dorinţa de a stârni invidie, de a-i umili pe ceilalţi.

Numai că de multe ori pe lângă admiraţie (faţă de ceea ce posezi), invidie (că îţi permiţi), gelozie şi umilinţă, la cei din jur mai apare şi sentimentul de neîncredere. Oamenii au tendinţa să se întrebe mai mult în legătură cu alţii decât cu ei înşişi. Aşa că în loc să spună, „cum să fac să îmi permit şi eu?”, oamenii din jur s-ar putea să spună, „Ce face ăla de îşi permite şi aia şi aia şi aia?”. În mintea lor încolţeşte ideea de neîncredere faţă de cinstea celor care vor neapărat să impresioneze.

 

Astfel se întâmplă că dacă eşti profesor (nu mă leg de alte meserii că nu cunosc) şi trăieşti doar din salariul de profesor, fără să ai alte surse de venit, s-ar putea să te simţi de-a dreptul umilit de hainele, accesoriile, telefoanele şi alte device-uri cu care vin unii elevi la şcoală. Îţi este jenă să scoţi din geantă telefonul care arată jalnic şi vechi de parcă ar fi din secolul trecut.

 

Uneori sare calul

 

Astfel că cel care este umilit, pentru că de asemenea, are o stimă de sine foarte joasă, îşi doreşte să facă lucrurile şi mai şi. Îşi ia un telefon mult mai performant (decât are nevoie şi decât îşi permite), îşi doreşte şi în final îşi cumpără (fie şi cu bani împrumutaţi de la bancă) o altfel de maşină, îşi face o casă mai mare etc.

Dar face toate aceste lucruri pentru ca la rândul lor să atragă admiraţia şi invidia celor din jur. Sau ca să-i lase mască pe cei care i-au umilit. Sau ca să…mascheze alte aspecte neplăcute.

Vezi de multe ori câte un om de afaceri, care la puţin timp după ce şi-a deschis afacerea îşi cumpără maşini de lux sau de teren foarte scumpe. Chiar dacă afacerea lor e pe butuci

sau e putredă, pentru ei contează doar imaginea pe care o afişează în exterior.

 

„Prea mulţi oameni cheltuiesc banii pe care nu i-au câştigat ca să cumpere lucruri pe care nu şi le permit ca să impresioneze oamenii pe care nu-i plac.” – Will Smith

 

Am o veste pentru tine. Celorlalţi nu le pasă de tine şi de imaginea ta atât de mult pe cât îţi imaginezi tu. Poate se gândesc la tine câteva minute odată la o lună sau la un an, dar, în cea mai mare parte a timpului se gândesc la ei nu la tine. Aşa cum faci şi tu de altfel.

Aşa că mai lasă faţada şi caută să fii autentic.

 

Ce altceva mai poţi face doar ca să impresionezi?

 

Poţi să alegi să faci fapte bune din dorinţa de a impresiona pe alţii.

Brusc îţi schimbi culoarea politică, devii ecologist, faci milostenii, ajuţi pe alţii mai nefavorizaţi de soartă etc.

 

Uneori dorinţa de a impresiona sau de a nu dezamăgi pe alţii te face să fii loial sau violent, să te apuci de fumat, de furat, să faci o crimă etc.

 

Alteori are efect să te trezească dintr-o amorţeală sau să te scoată dintr-o mlaştină emoţională în care te scalzi.

 

Acestea sunt situaţiile în care tu îţi doreşti să faci ceva, dar eşti într-o zonă de confort. Şi ai face şi ai trage mâţa de coadă şi te-ai lungi cât poţi tu de mult. Şi tot spui că vrei să faci aia şi aia şi primeşti un „şut motivaţional” de la cineva care îţi spune, „Ştii ceva? Eu nu cred că eşti în stare să faci aia pentru că eşti leneş pentru că de când spui că faci, de atunci era făcut.”

Iar cuvintele astea, spuse de cineva la care ţii, sau poate de la cineva care spune pe un ton ce vrea să te umilească, simţi că te ard. Şi-atunci spui (fie în gând, fie tare) „Lasă că-ţi arăt eu ce sunt în stare!”

 

Iar aceste cuvinte te fac să te pui pe treabă, cu atâta energie şi te fac să te trezeşti în fiecare dimineaţă cu o dorinţă aprigă de a reuşi, doar-doar ca să-i arăţi tu lui X ce eşti tu în stare.

Mie mi s-a întâmplat de două ori să primesc astfel de şuturi motivaţionale care m-au determinat să învăţ să iau la facultate şi examenul de titularizare. Căci mi s-a spus „Nu eşti tu în stare să iei examenul pentru că cutare din sat cât e de deşteaptă şi a mers şi a dat şi în stânga şi în dreapta şi i-a săturat pe toţi şi n-a fost în stare să ia… tu n-ai nicio şansă!”

Aşa că mi s-a aprins ambiţia şi călcâiele mi-au luat foc şi am vrut să le dovedesc ce pot. Şi am dovedit.

 

Când primeşti câte un astfel de şut motivaţional, pune-te pe treabă, dar în loc să blagosloveşti persoana care ţi l-a aplicat, mulţumeşte-i. Pentru că în final, îţi face un bine. Şi categoric îţi creşte stima de sine mai mult decât atunci când vrei să impresionezi cu lucruri frumoase doar de faţadă.

 

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

DE CE MAJORITATEA ROMÂNILOR RATEAZA MATURITATEA III

183319895_d1992f9466_bPhoto By Eric Parker via http://imagefinder.co/
„Odată un om s-a dus la un circ şi a rămas impresionat. A mers să vadă şi animalele folosite pentru diferite reprezentaţii şi a fost uimit să vadă cum un elefant stătea legat de picior cu o funie prinsă de un par. Surprins, omul nostru întreabă:

  • Cum de nu vă e teamă că elefantul va smulge acel par din pământ şi să se elibereze să plece? Acel par e aşa de firav şi elefantul este foarte puternic…
  • Oh, n-o va face! Pentru că pe când era pui era legat de un stâlp foarte rezistent. De fiecare dată când încerca să plece şi trăgea de funie, aceasta îi provoca răni şi îl durea piciorul. Până a învăţat că de fiecare dată când trage de funie, îl doare. Apoi a renunţat. Acum nu mai e nevoie să îl legăm de stâlpi rezistenţi. El nu realizează cât este frânghia de groasă sau stâlpul de rezistent. Pur şi simplu are amintirea durerii pe care o simţea pe când era pui şi încerca să se elibereze. E suficient să îl legăm cu o frânghie subţire şi el stă liniştit.”

 

Morala acestei poveşti este că şi noi oamenii, reacţionăm la fel în viaţă. După una sau două experienţe dureroase, căutăm să evităm pe cât posibil acele experienţe care provoacă durerea.

 

În primele două părţi ale acestui articol, respectiv, De ce majoritatea românilor ratează la maturitate I şi De ce majoritatea românilor ratează la maturitate II, ţi-am vorbit de zale de lanţuri care se formează începând din copilărie şi până la maturitate. Chiar până la moarte se tot lungeşte lanţul din jurul unei persoane.

Toate refuzurile, jignirile, umilinţele, experienţele negative, sentimentele negative, nereuşitele, temerile se transformă în zale de lanţ uneori mai groase, alteori mai subţiri. Nu mai vedem că lanţul este poate foarte subţire şi îl putem rupe, noi ştim că ne-a durut atunci când am încercat să ne eliberăm.

 

Au uitat să viseze

 

După ce au trecut de perioada de copilărie în care visau foarte mult, au început să se concentreze exclusiv pe muncă. Şi mai ales muncă grea. Au convingeri ferme (adesea împrumutate de la alţii) că dacă vrei să reuşeşti, sau să câştigi bani trebuie să munceşti din greu şi atât. Ca să obţii ce vrei e nevoie şi de muncă şi de visare. Nu ajungi nicăieri dacă nu ştii încotro te îndrepţi.

Nu au idee că cei care visează să obţină mai multe în viaţă, vizualizează şi soluţiile şi paşii pe care trebuie să-i parcurgă până acolo.

Ei doar au auzit că e periculos să visezi, unii au fost taxaţi (poate cu o vorbă mai aspră sau cu o palmă) de câte ori erau prea visători. Alţii, şi-au pierdut visul pentru că viaţa i-a testat şi pe ei şi visul lor şi s-au împiedicat, au căzut şi n-au mai avut curajul să se ridice. Aşa că au învăţat că dacă visezi, ajungi să suferi.

 

Acesta este un lanţ care opreşte omul ca şi pe elefant să se elibereze.

 

Le este frică

 

Frica este un sentiment pe care îl simţi adesea în situaţii diferite. De multe ori o ascunzi, o maschezi ca să pari mai curajos, alteori refuzi să o recunoşti. Şi aşa te minţi pe tine însuţi.

Teama acţionează diferit asupra oamenilor. Pe unii îi „paralizează” emoţional şi nu reuşesc să vadă soluţiile, în timp ce pe alţii îi mobilizează să facă ceva să scape de ea şi s-o învingă.

De ce poate să le fie frică adulţilor?

  • Le este frică să mai înveţe lucruri noi. Pe de o parte cred că le ştiu pe toate, pe de altă parte, nu au curajul să o facă. Dacă nu le iese din prima nu mai încearcă. Au uitat câtă practică au avut să înveţe să meargă pe bicicletă, să şofeze, să practice meseria pe care o au în prezent. Îi auzi spunând: „eu nu mă pricep să fac treaba aia…”. Păi dacă îşi doresc să se priceapă există cărţi, există specialişti care oricând sunt dispuşi să îi înveţe. Nu te-ai născut practicând meseria pe care o faci acum. Ai învăţat-o şi deprins-o în timp. Poate ai mai schimbat şi alte meserii până ai ajuns aici. Tot ce ştii acum, ai învăţat cândva sau treptat-treptat.
  • Le este frică să acţioneze spre necunoscut, să îşi asume riscuri. Dar Robert Kiyosaki spune că „cel care se teme să rişte, îşi riscă viaţa”. Aşa că oricum există un risc fie că acţionezi sau nu spre necunoscut. Dar acum îmi amintesc de un discurs de la un seminar. „Să ne imaginăm că pentru ceea ce ştii tu să faci se iveşte un loc de muncă la vreo 500 de km depărtare de casa ta şi afli de el şi este pe termen lung, bine plătit şi ai putea să prosperi şi să te faci remarcat. Şi este o oportunitate pe care s-ar putea să n-o mai întâlneşti. Dar pentru a obţine slujba, trebuie să mergi la un interviu. Dacă te duci la interviu, eşti sigur că o să reuşeşti să obţii slujba respectivă? Nu. Dar dacă nu te duci, ce şanse ai să o mai primeşti? Niciuna.” La fel este şi cu riscul de a acţiona spre necunoscut. Dacă rişti există şanse să reuşeşti. Dar dacă nu rişti, ce şanse au să scapi din cursa în care eşti acum?
  • Le este frică de ceea ce vor spune alţii. Adulţii, au fost atât de criticaţi pe parcursul existenţei lor, că se tem teribil de ceea ce vor spune alţii. Iar această teamă are putere hotărâtoare asupra vieţii lor. Hai să te întreb ceva. De câte ori te gândeşti tu la viaţa altora? Cât timp petreci gândindu-te la vecinii tăi, la colegii tăi, la rudele tale? Poate 5 minute pe zi sau 5 minute odată la câteva zile sau mai rar. Să ştii că şi ceilalţi petrec cam tot atât timp gândindu-se la tine. Pentru că este în firea noastră să ne gândim mai întâi la noi înşine. Şi atunci de ce să îţi ratezi viitorul şi toată viaţa, pentru că îţi imaginezi ce ar spune alţii despre tine 5 minute?
  • Le este teamă că nu vor face lucrurile perfect. Foarte mulţi oameni vor să facă lucrurile perfect, să le iasă totul din prima. Şi aşteaptă să acţioneze atunci când vor fi suficient de pregătiţi sau când vor face lucrurile perfect. Ei bine, perfecţiunea vine din practică. Şi dacă nu exersezi, nu te poţi perfecţiona. Iar să-ţi iasă perfect din prima… poate ai văzut şi auzit în filme de „norocul începătorului”, dar în realitate nu se întâmplă.
  • Le este frică de eşec. Oamenilor le este atât de frică să nu mai cadă, că nu mai încep niciodată. Această teamă este legată de cea de a nu reuşi să faci lucrurile perfect sau de ce vor spune alţii, că pentru mulţi, această teamă are un efect paralizant.

 

Teama este un alt lanţ care îi opreşte pe adulţi să se elibereze.

 

Au auzit de prea multe ori „nu se poate

 

Cuvinte precum „nu se poate”, „e imposibil”, „nu e de nasul tău” le aud din copilărie. La fel ca şi teama şi aceste cuvinte acţionează diferit asupra oamenilor. Unii spun „aşa este”, şi renunţă la ce şi-ar dori, alţii spun „just watch me (lasă că-ţi arăt eu)!” şi luptă să dovedească contrariul. Partea amuzantă este că după ce aceştia reuşesc, cei din prima categorie, ca să se simtă mai bine că ei nu au încercat sau că au renunţat prea devreme, spun „a avut noroc”.

 

Sunt prea îngrijoraţi

 

Adesea sunt prinşi în capcana gândirii negative, a gândurilor negre şi nu se pot desprinde de ele. Îşi imaginează diferite scenarii care nu au loc niciodată şi din cauza acestor scenarii renunţă la a mai încerca.

 

Nu se mai pot bucura

Imaginează-ţi că eşti într-o excursie şi mergi printr-o pădure. Soarele mângâie cu blândeţe faţa ta, cu razele care se strecoară printre crengile şi frunzele copacilor. Este un joc de lumini şi umbre fantastic şi vezi razele soarelui ca şi când ar vibra în timp ce lumina coboară spre pământ printre ramuri. În apropiere susură un râu care curge liniştit. Prin copaci ciripesc păsărele fericite. E atâta aer curat şi linişte şi o răcoare plăcută învăluie corpul tău.

Dar în mintea ta se dă o bătălie cumplită. Tocmai te-ai certat cu cineva drag şi tot îţi repeţi cuvintele pe care le-a rostit şi parcă au intrat ca un cuţit în inima ta sensibilă şi te-au rănit. Din ochii tăi curg lacrimi. Eşti atât de preocupat să diseci totul şi să-i faci persoanei cu care te-ai certat teoria firului despicat în patru sau în câte vrei tu. Inima ta clocoteşte de răzbunare. Simţi că iei foc de la atâtea gânduri care îţi macină mintea.

Întrebare: Cât de mult, crezi tu că o să reuşeşti să vezi din tot acel spectacol al naturii prin care te deplasezi în condiţiile în care mintea ta este cuprinsă de gânduri urâte?

 

Oamenii nu se mai pot bucura indiferent ce le oferă viaţa. Mintea lor este permanent fie în trecut la un lucru sau eveniment pe care atunci nu l-au trăit cum trebuia, dar care acum are rezonanţă. Sau au mintea în viitor la alte scopuri măreţe, care atunci când se întâmplă, iar nu produc bucurie pentru că nu întrunesc condiţiile perfecte din imaginaţie sau mintea este altundeva.

 

Se lasă uşor descurajaţi

 

Îţi aminteşti povestea fetiţei care a vrut să se facă dansatoare? Cum şi-a pierdut visul doar pentru că un maestru i-a spus că nu este talentată deloc şi nu are ce să caute printre balerine?

Asemenea ei multe persoane pleacă urechea la ce spun alţii că nu eşti talentat; că poate lucrurile merg în altă parte, la americani, dar nu merg în România; că noi nu suntem aşa; că…

De ce se lasă oamenii descurajaţi? Pentru că visul lor nu este puternic. Pentru că nu au încredere că-l pot atinge. Nu cred în ei şi nici în abilităţile lor.

 

 

S-au obişnuit. Se complac într-o situaţie

 

Un tânăr merge la o ghicitoare să-i prezică viitorul. Aceasta îi spune:

  • Până la 30 de ani vei fi sărac, bolnav şi îţi va plânge lumea de milă.
  • Şi după 30 de ani? Întreabă tânărul nerăbdător.
  • După 30 de ani te obişnuieşti…”

 

Cred că se sacrifică de dragul copiilor

 

Sunt multe mame care spun că nu fac aia sau ailaltă pentru că au copii şi nu au timp, sau că nu sunt bani pentru că toţi banii se duc pe copil.

Multe au impresia că dacă se sacrifică pentru copii, aceştia îi vor face statuie sau vor face pentru ea, ceea ce nu a făcut ea pentru sine. Apoi rămân dezamăgite şi reproşează copilului sacrificiile făcute.

Dar câţi copii văd sacrificiul părintelui ca pe un sacrificiu? Ei cred că ceea ce faci pentru ei li se cuvine. Ei cred că faci pentru ei ceea ce faci pentru că îi iubeşti necondiţionat nu pentru că aştepţi nu ştiu ce recompense.

Câţi părinţi sunt cu adevărat respectaţi de către copiii lor pentru acel sacrificiu, în care părintele şi-a sacrificat visul şi lupta pentru realizarea lui?

Dar dacă o luăm invers, câţi părinţi nu sunt respectaţi de copiii lor şi chiar şi de partenerii lor pentru că au luptat pentru visul lor, tocmai pentru că au avut copii?

 

Părintele este un model pentru copiii lui. Educaţia de bază se face prin copierea comportamentului şi mai puţin prin cuvinte.

Dacă tu îi spui copilului tău să lupte pentru visul lui, dar el te vede pe tine că nu ai un vis sau dacă ai nu faci nimic pentru el, ce va face copilul? Ce faci şi tu.

Aşa că de cele mai multe ori, copiii sunt mândri când părinţii lor au luptat pentru ceea ce îşi doresc, pentru că, la urma urmei, asta este moştenirea pe care le-o lasă.

 

Nu mai gândesc

 

E complicat să gândeşti. Să vezi care sunt datele problemei. Cum ai ajuns în situaţia asta? Plus că este şi dureros. S-ar putea să descoperi că nu eşti atât de perfect pe cât te credeai. S-ar putea să descoperi foarte multe puncte slabe la tine şi să te descurajezi cu totul.

E mai simplu să dai drumul la televizor şi să vezi ce mai spun cei de pe micul ecran.

 

Vii obosit de la muncă şi pentru că nu-ţi poţi trăi visul şi să creezi o poveste a vieţii tale, dai drumul la televizor şi te uiţi la filme, la povestea altora.

 

Nu-ţi mai faci timp să mai citeşti, să te mai educi şi să gândeşti. E periculos să gândeşti. Aşa gândesc şi angajatorii tăi. Că e periculos să gândeşti. De ce crezi că îţi dau de lucru şi peste program şi chiar şi acasă? Ca să nu ai timp să te trezeşti şi să realizezi că nu eşti decât o rotiţă pe care el oricând o poate înlocui. Te face să crezi că eşti indispensabil, dar dacă te îmbolnăveşti sau nu mai eşti disponibil, oricând se va găsi altcineva care să-ţi ia locul. Dar tu trebuie să ştii doar că eşti indispensabil.

 

Soluţii:

 

Îmi plac unele dintre pps-urile care circulă de la om la om, pe care ni le distribuim pentru că au cuvinte pline de învăţătură. Dar câţi dintre noi punem şi în practică ce ne învaţă acele cuvinte? De multe ori, am uitat ce era scris acolo imediat după ce am terminat de citit. Ştim doar că era ceva frumos.

Dintr-un astfel de pps, m-am inspirat şi m-am gândit că poate e timpul să mai şi învăţăm şi să şi aplicăm ce citim în ele.

Iată câteva sfaturi.

 

Munceşte şi visează ca şi când n-ai muri niciodată. Ştii că este gratuit să visezi? Atunci nu te mai teme. Învaţă din nou să fii copil şi să visezi. Dar dacă doar visezi şi nu munceşti visurile nu se vor împlini singure. Acţionează şi lasă teama. Ce mare rău ţi se poate întâmpla dacă te îndrepţi spre visul tău? Care ar fi cel mai mare risc? După ce descoperi care ar fi cel mai mare risc, gândeşte-te care ar fi cele mai mari beneficii. Cum te-ai simţi dacă s-ar împlini visul tău? Care au fost cele mai mari reuşite ale tale din trecut? Ştii că le poţi folosi ca să îţi atingi visul actual?

 

Trăieşte ca şi cum azi ar fi ultima zi din viaţa ta. Dacă ne întoarcem la plimbarea prin pădure (poate fi şi prin parc, pe stradă, pe oriunde). Cum te-ar mai afecta toate acele gânduri, dacă ai şti că aceea este ultima ta zi de trăit?

 

Râzi de fleacuri, râzi de tine şi nu te lua prea mult în serios

Cântă ca şi cum nimeni nu te-ar auzi. Nu contează că ai sau nu voce. Poţi să cânţi pentru tine. Atunci când cânţi sau zâmbeşti sau râzi nu poţi să gândeşti negativ sau să fii trist. Pur şi simplu aceste gânduri nu pot coexista în mintea ta în acelaşi timp.

Dansează ca şi cum nimeni nu te-ar vedea.

Citeşte şi învaţă din experienţa altora. Poţi să mergi pe urmele altora ca să nu calci pe un teren minat. Oamenii îşi scriu biografia vieţii şi propriile experienţe şi ce-au învăţat din ele nu ca să se laude sau să râdă alţii că uite îşi pun viaţa să fie publică. Ci, ca cei care vor să înveţe câte ceva să o facă. În plus te va ajuta să îţi rupi propriile lanţuri.

 

În final îţi recomand trei cărţi de citit. (pentru începutul lecturii)

 

  • Cine mi-a luat caşcavalul? De Spencer Johnson – cartea are 96 de pagini, e ca o fabulă şi se poate citi în câteva ore.

*Tată bogat, tată sărac – de Robert Kiyosaki – cartea are 232 de pagini, dar este scrisă într-un stil lejer, accesibil pe înţelesul tuturor. O să înveţi multe lucruri legate de vis, de cursa şobolanului, de obiceiurile oamenilor şi de ce mulţi adulţi îşi ratează viaţa.

  • Secretele minţii de milionar – de T. Harv Ecker – e o carte care te ajută să vezi diferenţele de gândire şi de acţiune dintre oamenii săraci şi cei bogaţi. De asemenea cum să-ţi schimbi convingerile şi acţiunile. Cartea are 208 pagini, dar se citeşte destul de uşor.

 

Te aştept cu comentarii să-mi spui ce ţi-a plăcut din ce ai citit.
Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

DE CE MAJORITATEA ROMÂNILOR RATEAZĂ MATURITATEA II

cu lumea in brate

CE FAC TINERII SĂ AJUNGĂ RATAŢI CA ADULŢI?

 

Spuneam în articolul trecut că Andreea Arhip mi-a dat o idee de articol pe care să o tratez în trei părţi. De ce majoritatea românilor ratează maturitatea.

În articolul trecut am vorbit despre ce înseamnă să fii copil, să fii genial în perioada de copilărie. Un copil este lipsit de experienţe negative, lipsit de frici, lipsit de inhibiţii şi de aceea îşi lasă să iasă şi să se vadă genialitatea lui.

Dar pentru mulţi dintre copii, care sunt viitorii adulţi, încep să se vadă cum se formează lanţurile care îi va trage înapoi tot restul vieţii. Za după za se formează odată cu fiecare refuz, cu fiecare jignire, cu fiecare umilire din partea celor dragi din familie sau din partea prietenilor şi colegilor.

După ce au trecut de copilărie, urmează etapa de tinereţe. Andreea spunea că  SUNT SCLIPITORI ŞI TALENTAŢI ÎN TINEREŢE

 

Da. Sunt sclipitori şi talentaţi în tinereţe şi unii dintre ei sunt plini de idei care ar putea să schimbe ceva în lumea asta. Tocmai au terminat o şcoală, fie că este vorba doar de liceu sau chiar de facultate. Sunt energici, entuziaşti şi sunt gata de acţiune. Sunt gata să le arate adulţilor de ce sunt ei în stare. Dar s-a mai întâmplat ceva pe traseu.

 

Şi-au pierdut busola

Minolta DSC

Da, tocmai au terminat o şcoală, dar află că ceea ce au învăţat atât în liceu, cât şi în facultate nu-i ajută prea mult. Pentru că programele şcolare şi chiar materia însăşi sunt depăşite, create după modelul industrial de acum câteva secole, sunt mai mult menite să-i ajute, în multe cazuri doar pe profesorii care le predau şi mai puţin pe absolvenţi. Absolvenţii află că pentru a avea o ocupaţie, o slujbă, trebuie să facă alte cursuri de specializare adaptate la piaţa muncii. Pentru că e posibil ca multe meserii să fi apărut şi să se fi dezvoltat extraordinar de mult, chiar pe perioada studiilor lor, iar programele şcolare nu pot ţine pasul cu progresul.

Aşa că, au terminat o şcoală, dar mulţi nu au idee ce să facă cu ea, cu specializarea respectivă. Nu ştiu încotro să se îndrepte.

Da, au capul plin de idei, unele revoluţionare, dar habar n-au ce să facă cu ele pentru că nu-şi pot asigura cele necesare traiului, să aibă şi ei bănuţii lor.

Şcoala i-a pregătit să fie persoane care execută nişte lucrări, nu să-şi pună în aplicare ideile. I-a pregătit să fie foarte buni angajaţi care execută ordinele şi nu discută.

 

Nu au perspective pentru că nu mai visează. Nu mai au un scop

scop clar

Pe parcursul celor 8 sau 12 ani de şcoală, plus anii de facultate, creierul lor a trecut de la manifestarea în unde alfa şi theta la undele beta. Au trecut de la visare, la gândirea logică, analitică, orientată spre găsirea de soluţii. Aceasta este gândirea inginerului, a profesorului de ştiinţe care trebuie să găsească soluţii. Dar pentru a avansa în viaţă, un om trebuie să aibă un vis. Toate progresele din lumea asta au luat naştere pentru că cineva le-a visat. Şi le-a imaginat şi le-a dat naştere în propria minte, apoi le-a construit în realitate. Dar tinerii de astăzi nu mai visează.

Atât din cauza schimbării funcţionalităţii creierului, cât şi pentru că toată copilăria şi adolescenţa au auzit că e periculos să visezi şi că „trebuie să coboare cu picioarele pe pământ”, tinerii de astăzi au încetat să mai viseze.

 

Nu se mai dezvoltă

 

Foarte mulţi dintre cei tineri, consideră că odată cu terminarea şcolii, trebuie să înceteze să mai citească şi să mai înveţe ceva. John Maxwell spune că „o persoană ori creşte, ori moare”. Dacă o persoană încetează să mai citească şi să se dezvolte, nici nu va mai visa, nici nu va mai creşte şi visurile acelei persoane mor odată cu ea.

 

Persoanele care nu mai visează şi nu mai au aspiraţii sunt ca şi moarte. Sunt nişte morţi ambulanţi care lucrează ca nişte roboţi la ceea ce lise cere.

Se simt traşi în jos

Si chiar dacă unii caută să mai viseze, şi să încerce ceva pe cont propriu, sunt traşi în jos, de cei care au renunţat la visele lor şi le spun că „nu merită”, „în România nu merge nimic”, „e prea târziu”, „piaţa e suprasaturată de ceea ce vrei tu să oferi”, „nu sunt bani”, „ai nevoie de bani ca să faci ceva, o afacere” etc.

Am auzit adesea asemenea remarci în jurul meu.

 Buzunarele goale n-au ţinut niciodată pe nimeni pe loc. Doar o inimă goală şi un cap gol, pot să tragă oamenii înapoi.”

Norman Vincent Peale

 

Chiar şi eu când mi-am deschis blogul, am fost tentată să gândesc astfel, pentru că la rândul meu sunt abonată la alte bloguri mari, cu mii de cititori. Şi am avut momente în care mi-am spus că e prea târziu. Apoi am realizat că ei au câteva mii de abonaţi, dar în România sunt vreo 18 milioane de locuitori, plus românii de peste hotare, care vor căuta informaţii şi în limba natală. Întotdeauna e loc şi pentru alţii.

Aşa că am început să mă gândesc că voi avea şi eu partea mea de cititori pe care să-i influenţez şi să-i ajut să schimbe ceva în viaţa lor, măcar aşa pic cu pic.

Dar ce vreau să subliniez, este că în jurul nostru sunt alte zeci de oameni care au renunţat să mai viseze, care gândesc negativ şi care îşi spun tare părerea şi îi influenţează şi pe cei tineri care au un vis şi nişte idei despre ce vor să facă cu viaţa lor.

„Nu banii dau naştere unei idei, ci ideea dă naştere banilor.”

W.J. Cameron

Dar nu doar prietenii şi colegii sau membrii familiei îi trag în jos pe tinerii care sunt sclipitori, ci şi mass-media. Cu cât urmăresc mai mult programele de ştiri şi alte programe de la televizor, cu atât vor fi mai puţin atraşi să mai facă ceva pentru ei şi visul lor.

 Îşi pierd creativitatea

 

Pentru că încetează să mai viseze, îşi pierd creativitatea şi nu mai ştiu cum să-şi pună în aplicare ideile şi visurile cele extraordinare pe care le aveau pe când erau copii.

Ştiu că atunci când visezi să faci ceva, începi să visezi nu doar forma finală, ci şi cum vrei să ajungi acolo. Ce paşi să urmezi. Evident, că pe traseu înveţi şi ajustezi paşii şi planul, devii din ce în ce mai creativ, dar e nevoie să lucrezi la visul tău în mod constant. Dacă încetezi să mai visezi sau nu-ţi pui visul în aplicare pentru că aştepţi să se întrunească condiţiile perfecte, niciodată n-o să se întâmple.

 

„Succesul este rezultatul unei judecăţi corecte, o judecată corectă este rezultatul experienţei, iar experienţa este adesea rezultatul unei judecăţi greşite.”

Anthony Robbins

 

Dar dacă renunţi să mai visezi, vei face exact ce fac şi cei din jurul tău, îi vei copia şi în loc să fii creativ şi să îţi crezi o viaţă extraordinară devii o amărâtă de copie a cuiva care este poate la fel de jalnic.

 

Şi pentru că încă din şcoala generală au învăţat lecţiile pe de rost, adesea nu mai ştiu să gândească şi să fie inventivi.

De aceea, aşa cum spune Robert Kiyosaki, elevii de nota zece, ajung cei mai buni angajaţi la elevii de nota cinci. Pentru că elevii de nota zece au învăţat adesea şi au făcut doar ce li s-a cerut, renunţând atât de uşor la visurile lor şi la ceea ce-i face fericiţi şi lucrând doar la ceea ce li s-a cerut la şcoală.

Iar pentru că sunt profesor, ştiu că fiecare dintre profesori ţine la disciplina pe care o predă şi pe cât se poate să aibă elevi cu rezultate deosebite la ceea ce predă. Asta înseamnă că pe elevii de nota zece există o presiune foarte mare şi sunt permanent încărcaţi cu tot felul de cerinţe şi de sarcini, că adesea ei renunţă la ce îi face pe ei fericiţi. În felul ăsta devin doar buni executanţi şi-şi pierd creativitatea.

Prin contrast, elevii care au fost de multe ori pe muchie de cuţit, legat de promovare, au mai multe şanse de a deveni creativi pentru că şi-au pus mai întâi propriile interese în faţă. Ei au ştiut întotdeauna cum să obţină ceea ce şi-au dorit fără să muncească atât de mult ca cei de nota zece. Au căutat să fie fericiţi ei, apoi dacă au putut s-au străduit să-i facă fericiţi şi pe alţii.

Îşi caută un job şi se angajează

job

Ce e rău în faptul că îşi caută un job şi se angajează?

 

„Dacă nu ai un vis, cineva te va angaja să-i construieşti visul lui/ei.”

Tony Gaskins

 

In primă fază nu e nimic rău. Chiar e foarte bine că sunt persoane angajate şi unele îşi fac mai mult decât datoria la locul de muncă. Pentru că dacă fiecare îşi face datoria la locul de muncă – economia are mai multe şanse să funcţioneze. Dacă toţi „trag mâţa de coadă la muncă” atunci şi în economie va fi haos şi nimic nu va funcţiona cum trebuie.

Totuşi, foarte mulţi ajung să practice meserii pentru care nu au nicio înclinaţie şi chiar nicio plăcere. Mulţi se angajează la anumite munci, doar pentru că asta au găsit disponibil pe piaţa muncii ca să-şi asigure şi ei traiul. Curând ajung să-şi urască ori şeful, ori jobul, ori pe amândouă. În final vor ajunge să îşi urască viaţa.

 

În prezent un angajat execută munca pe care trebuie să o realizeze cel puţin doi sau trei angajaţi, asta pentru că angajatorul nu-şi permite să angajeze mai mulţi oameni sau să investească în utilaje care să ajute producţia. De aceea, mulţi angajaţi au un program infernal şi când ajung acasă sunt copleşiţi şi epuizaţi că nu le mai trebuie să facă şi altceva.

 

„Oamenii de rând fac bani făcând ceea ce nu le place (urăsc). Oamenii bogaţi fac bani urmându-şi pasiunea.”

Steve Siebold

 

Apoi, consideră că sunt tineri, au toată viaţa înainte, vor lucra mai mult când au mai mult timp sau nevoie.

Dacă ar lucra zilnic măcar jumătate de oră sau o oră la ceea ce le face plăcere, ar creşte nivelul lor de satisfacţie, ar deveni mai creativi, şi-ar pune activitatea care le place în slujba omenirii şi ar duce-o mult mai bine. Şi-ar construi visul lor care le va oferi libertatea, în loc să construiască visul altora.

 

În afară de asta, încă mai speră să aibă un job sigur şi bine plătit până la pensie.

 

Îşi toacă banii la jocurile de noroc

jucatori la jocuri de noroc

Banii pe care îi câştigă şi-i lasă la jocurile de noroc, la aparate şi pariuri sportive. Cred în mitul îmbogăţirii rapide şi caută permanent strategii de a deveni bogaţi peste noapte.

 

„Bogăţia adunată în grabă se împuţinează, numai cel ce-o adună pe îndelete o înmulţeşte.”

Biblia, Pilde 13:11

 

„Banii deţinuţi fără gândire sunt întotdeauna periculoşi.”

Napoleon Hill

 

Or, studiile, arată că cei care au câştigat la loto sume foarte mari sau au câştigat averi peste noapte, în 2-3 ani, au devenit la fel de săraci sau mai rău ca înainte de a câştiga acele sume de bani.

Şi asta pentru că oamenii nu ştiu ce să facă cu banii. Încă nu au educaţie financiară. Nu ştiu să-i înmulţească.

 

Intră în cursa şobolanului

rat race

Ideea de cursă a şobolanului (rat race) este dezvoltată în cărţile lui Robert Kiyosaki. Dacă citeşti Tată bogat, tată sărac – o să afli mai multe despre acest concept.

 

Foarte pe scurt, ce înseamnă cursa şobolanului.

Toţi oamenii care sunt angajaţi şi lucrează exclusiv pentru alţii, sunt într-o asemenea cursă. Zilnic se mişcă de acasă la serviciu şi de la serviciu acasă. Cu cât câştigă mai mult, cu atât cheltuiesc mai mult şi cred că pentru a avea o viaţă plină de prosperitate trebuie să muncească mai mult. Aşa că îşi mai iau un job. Dar asta nu rezolvă lucrurile, pentru că iarăşi, cu cât le creşte venitul, cu atât le cresc şi cheltuielile, poate chiar şi datoriile. Şi ei se simt din ce în ce mai obosiţi şi nu mai au timp de ceea ce le face plăcere şi i-ar face fericiţi. Şi sunt din ce în ce mai obosiţi, mai săraci şi mai puţin fericiţi.

 

Se căsătoresc

 

Nu e o greşeală faptul că se căsătoresc, ci faptul că după ce se căsătoresc vor să-şi ia o casă (de multe ori pe credit). Apoi muncesc ca sclavi (prost plătiţi) ca să îşi achite creditele. Şi trăiesc cu frica zilnică de a nu-şi pierde locul de muncă (pe care oricum îl urăsc), dar care este singura sursă de venit. Şi în felul ăsta nu-şi mai pot plăti ratele şi alte obligaţii.

 

În concluzie, patru greşeli pe care le fac tinerii şi duc la creşterea lanţului ce îi ţine pe loc şi care le va afecta şi mai serios viaţa de adult:

  • nu mai visează
  • nu mai citesc, nu se mai dezvoltă personal
  • ascultă vocile celor care au renunţat
  • nu mai fac şi altceva în afară de jobul lor.

 

Ne întâlnim data viitoare pentru a-ţi spune ce fac adulţii ca să îşi rateze complet viaţa.

 
Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

CUM SĂ TE SIMŢI BINE DUPĂ BLACK FRIDAY

pusculite

Black Friday a trecut. Multe persoane s-au înghesuit la cumpărături. Unii au cumpărat online, alţii au mers direct la magazine să-şi facă cumpărăturile dorite. Pentru anumite persoane a rămas încă o plăcere foarte mare să vadă produsul şi să-l pipăie, să-l simtă atunci când îl cumpără. Nu e nimic rău în asta. Fiecare cumpără cum îi place.

 

Şi n-o să fiu atât de ipocrită să îţi spun că eu nu am profitat de reducerile de Black Friday. Dacă îţi aminteşti îţi spuneam că drept recompensă că luna trecută mi-am atins targhetul personal de a scrie minim 10 articole pe blog, să-mi cumpăr o bluză. Ei, până la urmă, bluza s-a transformat în două cărţi de dezvoltare personală de la Libris care aveau o reducere de 55%. Aşa că mi-am cumpărat două cărţi care de obicei ar costa cam 55-60 de RON, cu doar 25 RON.

 

Adevărul e că ofertele au fost foarte multe şi foarte tentante. Şi la un moment dat chiar mă gândeam la mai multe cărţi. Apoi mi-am spus că deja am o bibliotecă de vreo 500 de cărţi, care aşteaptă să fie citite. Să îmi cumpăr trei cărţi, chiar dacă am transportul gratuit (apropo… la librăria online libris.ro transportul e gratuit chiar dacă cumperi de 10 RON) înseamnă să închid nişte bani şi să îmi încarc biblioteca cu alte trei cărţi pe care nu ştiu când le citesc. Dar două dintre ele mi s-au părut musai să le am, ca să le citesc cât mai curând.

 

Dar am ajuns şi în mall pentru nişte cumpărături de fructe şi alte alimente şi am văzut forfota şi cozile de acolo. Şi pentru că soţul s-a mai uitat şi la ştiri, de unde fără să-mi propun, am auzit ce vânzări record au avut anumite magazine. Aşa că m-am gândit să-ţi vorbesc de sentimentele pe care în general le avem după ce facem cumpărături de anvergură.

 

Dorinţă versus obiectiv

 

Eu sunt o persoană care a făcut multe greşeli din punct de vedere financiar şi am cam obosit să plătesc rate şi dobânzi la bănci pentru produse pe care mi le-am luat pentru că nu aveam informaţie şi disciplină financiară. Şi încă nu pot spune că am. Dar caut să schimb ceva zi de zi. Să învăţ din proces şi din greşeli. Faptul că scriu pe acest blog, înseamnă că vreau să corectez nu doar greşelile mele, ci să-i ajut şi pe alţii interesaţi să-şi vadă şi să-şi corecteze greşelile. Cine nu doreşte, e liber să facă cu îi place.

 

Dacă ai citit articolul Black Friday ai putut să citeşti despre un film care mă inspiră. Este vorba de filmul „Confession of a shopaholic (Ador să fac cumpărături)”. În acest film nu este descrisă doar emoţia din timpul cumpărăturilor, ci şi efectul de tortură psihică pe care îl simţim după, mai ales când primim bilanţul lunar al datoriilor către bănci. „Mi-au spus că sunt un client valoros, iar acum îmi trimit scrisori pline de ură şi mă ameninţă cu recuperatori de credite….” (Rebecca Bloomwood din filmul Confession of a shopaholic)

 

Zilele trecute ascultam un material al lui Marius Simeon, din pachetul Fabrica de bani. iată pe scurt ce spune Marius de la www.nlpmania.ro despre dorinţe şi obiective.

Există o mare deosebire între dorinţe şi obiective. Dorinţele sunt ceva ce ne dorim, de regulă, acum. Iar din copilărie am învăţat că împlinirea acestor dorinţe depinde de altcineva (un adult, un părinte). De exemplu, dacă ne doream o jucărie trebuia să începem să plângem sau să batem din picior, sau pur şi simplu să ne exprimăm dorinţa. Şi ne era împlinită. Ajunşi adulţi, vrem ca aceste dorinţe să ne fie împlinite tot de altcineva şi tot la fel de repede. De aceea cerem mai mulţi bani de la guvern şi ne folosim cardurile de credit.

 

Dar foarte rar se întâmplă ca împlinirea unei dorinţe, legată de achiziţia unui produs, să ne aducă bucurie pentru mai mult de câteva ore sau cel mult câteva zile. Şi asta pentru că dorinţa are în spate o nevoie emoţională neîmplinită.

 

Nu ştiu cât eşti tu de acord cu aşa ceva, însă aş aduce în sprijinul acestei idei şi ceea ce se mai spune despre lucrurile obţinute cu prea multă uşurinţă. Ajungem să le apreciem foarte puţin. Comparativ cu lucrurile pentru care am luptat şi le-am obţinut mai greu şi pe care le apreciem mai mult.

 

Obiectivul, însă este ceva pe termen lung, pentru care ne facem un plan. Adică pentru acelaşi lucru pe care ni-l dorim, ne facem un plan de acţiune şi întârziem recompensa.

 

Robert Kiyosaki, spune ceva asemănător, într-una din cărţile lui. El spune că la un moment dat soţia lui şi-a dorit o maşină scumpă. Putea să şi-o obţină prin acţiuni imediate cu cardurile de credit sau în leasing, aşa cum procedează majoritatea oamenilor, dar ea a ales să facă anumite investiţii şi din profitul obţinut să-şi cumpere maşina. În felul acesta a făcut o diferenţă între modul în care percepe maşina după ce a cumpărat-o. Dacă ar fi luat-o cu credit, ar fi ajuns să o urască (pentru că zilnic s-ar fi gândit că trebuie să facă bani să achite creditul). Dar pentru că şi-a făcut un plan şi a cumpărat-o din profit, a privit-o ca pe un CADOU pe care îl merită. Şi atunci îşi iubeşte maşina.

 

Fă-ţi un plan pentru cumpărăturile de anvergură

 

Gândeşte-te foarte bine ce vrei pe termen lung. Poate vrei să-ţi cumperi un TV SMART sau o maşină sau poate o casă. Nu ştiu. Ceva care e important pentru tine.

Fă-ţi un plan cum poţi să ajungi acolo şi cu resursele pe care le ai în prezent, vezi ce paşi poţi să urmezi ca să te aducă cât mai aproape de ce-ţi doreşti.

 

De exemplu, un alt trainer din România, Andy Syekely, vorbeşte de acest lucru, în Legea Căţărătorului. Şi spune că un căţărător profesionist, un alpinist, care îşi doreşte să ajungă pe un anumit vârf, se gândeşte ce antrenamente speciale trebuie să facă şi cam cât timp i-ar lua să ajungă acolo. Apoi face paşii mărunţi, în fiecare zi pentru a ajunge cât mai aproape de scopul lui. Adică căţărătorul sau alpinistul are două tipuri de gândire: una pe termen lung ca să ştie încotro se îndreaptă şi unde vrea să ajungă şi una legată de acţiunile de zi cu zi. De ce trebuie să facă astăzi ca să ajungă unde şi-a propus.

 

„Câteodată cele mai bune investiţii sunt acelea pe care nu le faci.”        Donald Trump

 

Aşa că poţi să-ţi faci un plan de acţiune ca să nu ai parte de şocuri financiare şi emoţionale, nici tu nici familia ta.

Poate trebuie să mai desfăşori o activitate care să te ajute să câştigi mai mult sau să-ţi aducă libertatea financiară.

Poate trebuie să înveţi mai mult despre ceea ce trebuie să faci, dar în acelaşi timp să şi acţionezi. De fapt asta este frumuseţea dezvoltării personale. Că aplici în timp ce înveţi. Şi extragi învăţăminte din greşeli, din cărţi şi alte materiale.

Sau poate că vrei să economiseşti ceva bani.

 

Economiseşte pe termen mediu

 

„Nu economisi ce a rămas după ce cheltui, dar cheltuieşte, ce a rămas după ce faci economii.”                                                                                               Warren Buffet

 

Mă uitam pe internet să văd care ar fi preţul unei maşini de spălat vase, pentru că într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, aş dori să fac o asemenea achiziţie. Îmi amintesc că undeva pe timp de vară am văzut nişte maşini de spălat vase la Hipermarketul Carrefour la nişte preţuri de 500 sau 600 de RON. Iar acum am văzut nişte preţuri pe internet de m-am speriat. Cele mai accesibile sunt la peste 1200 de RON şi pot ajunge şi la 4900 de RON.

Raportat la preţurile care sunt şi la venitul meu actual, precum şi la faptul că deja economisesc pentru un alt proiect, aş putea să iau în calcul ca peste doi ani să pot beneficia de un astfel de produs.

Adică, pot să încep să economisesc o sumă mică acum, iar după ce termin de strâns banii pentru proiectul actual, să economisesc mai mult.

 

„Economisind 1 RON pe zi, economiseşti 365 de RON pe an.”                               Fănica Rarinca

 

De unde faci rost de banii pentru economii?

 

Păi, eu de exemplu, m-am gândit să reduc consumul de ciocolată şi dulciuri.

Verifică în cazul tău pe ce se duc foarte mulţi bani zilnic. Nu ştiu. Poate bei cafea de la automatele de cafea de pe stradă. De acolo poţi să economiseşti poate 1 sau 2 sau 3 RON pe zi. În loc să-ţi cumperi cafeaua de la automat, îţi cumperi o pungă de cafea şi un ibric şi iţi faci cafeaua singur/ă. Şi s-ar putea să fii surprins/ă câţi bani poţi să economiseşti.

Poate că zilnic te cinsteşti cu o pizza. Fă un calcul cât dai pe pizza şi cu ce poţi înlocui un astfel de moft personal.

Nu spun să nu te mai recompensezi deloc cu ce-ţi place, ci să reduci numărul de zile şi eventual cantitatea din ceea ce iei zilnic sau săptămânal. Adică dacă te răsfeţi zilnic cu o cafea de la automatul de cafea şi un corn de ciocolată. Poţi să te „respecţi” cu aşa ceva odată pe săptămână şi în restul zilelor să economiseşti banii respectivi.

 

„Un (cent) ban economisit este un (cent) ban câştigat.”                                    Benjamin Franklin

 

De curând am citit şi încă n-am reuşit să pun în practică, pentru că lucrez la formarea altui obicei, că poţi să te transformi într-un fan al chitanţelor şi să verifici pe un caiet pe ce se duc banii tăi lunar. Sunt obiceiuri pe care le ai şi produse pe care le cumperi zilnic fără să realizezi câţi bani scoţi zilnic şi lunar din buzunar pentru aşa ceva.

 

Pentru că dacă vrei ceva important pe termen lung, trebuie să renunţi la altceva mai puţin important, la un moft pe termen scurt.

 

Adică, nu sunt de acord nici cu cei care s-au hrănit o viaţă cu pâine şi iaurt ca să-şi cumpere maşină, dar nici cu cei care îşi fac toate mofturile zi de zi şi se întreabă de ce nu au bani pentru lucruri importante.

 

P.S. Dacă doreşti ca Black Friday de anul viitor să ai parte de un produs pe care ţi-l doreşti şi fără să ai şocuri emoţionale şi financiare, e bine să iei în considerare nişte alternative financiare. Fie obţinerea unor surse suplimentare de venit, pe care să le economiseşti, fie să vezi pe ce se duc banii tăi actuali şi să reduci din mofturi ca să strângi banii de care ai nevoie.

 

Aştept într-un comentariu, pe ce se duc mulţi dintre banii tăi în fiecare zi şi eventual de unde ai putea să faci mici economii pentru un proiect de o mai mare anvergură. Sau pentru a te bucura mai bine de viitorul Black Friday fără să produci găuri în buget sau şocuri emoţionale şi financiare.

 

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

DE CE AMÂNI SĂ FACI LUCRURILE PE CARE ŢI LE-AI PROPUS?

amanarea

 

„Unii oameni îşi petrec jumătate din viaţă explicând ce vor să facă şi cealaltă jumătate explicând de ce nu au făcut-o.”                                                   Lorand Soares Szasz

 

Amânarea, spune Napoleon Hill este una dintre cauzele care duc la eşec. Sau la întârzierea împlinirii scopurilor personale. În cartea „De la idee la bani o găsim menţionată cu numele de procrastinare.

 

M-am identificat cu o persoană care amână acţiunea, atunci când am citit cartea lui Napoleon Hill.

Ulterior am citit că există o listă întreagă de obiceiuri care te trag înapoi de pe drumul către scopul tău.

 

Aşa că am început să mă întreb „de ce?” fac ceea ce fac, de ce amân lucrurile să se întâmple.

M-am întrebat de ce amân să trec la treabă, de ce amân să acţionez în direcţia a ceea ce îmi doresc.

 

Pentru că, după părerea mea dacă doar ştii că ai obiceiul să amâni acţiunea, e ca şi când ştii că te doare capul. Dar durerea de cap e doar un efect. Cauza este ascunsă. La fel şi în cazul amânării. Poţi acţiona împotriva efectului, dar e mult mai eficient să descoperi cauzele şi să le elimini.

Amânarea este în acelaşi timp o cauză dar şi un efect provocat de alte cauze.

 

Nu am idee care este răspunsul pentru tine. Din ce cauză amâni tu să faci tot ce ţi-ai propus. Poţi să afli doar dacă îţi acorzi timp să te întrebi „de ce?” şi să îţi răspunzi sincer la această întrebare. În acest articol îţi vorbesc de motivele mele.

 

Ca o paranteză, e important să îţi fi propus ceva. Că dacă nu ţi-ai propus nimic, nu ai cum să acţionezi.

 

Eu, în acest material o să-ţi vorbesc despre cauzele pe care le-am descoperit în cazul meu, răspunzând la întrebarea „de ce amân să fac lucrurile pe care mi le-am propus şi care sunt importante pentru scopul meu, pentru viaţa mea?” Mi-am pus această întrebare de mai multe ori. După ce le-am descoperit, m-am gândit că dacă le ştiu doar eu, mă ajută doar pe mine, dar dacă le pun şi pe blog, ajut toată comunitatea fanautodidact.

 

Lipsa de claritate a scopului

 

Aş spune că atunci când vrei ceva, dar nu ştii exact ce, ai tendinţa să amâni, pentru că acţiunea nu are sens pentru tine. Nu ştii ce să faci, cum să faci, cu ce să începi şi unde vrei să ajungi.

Să ştii exact ce vrei este motorul care te pune în mişcare chiar dacă nu ştii exact cum o să ajungi acolo.

Steven Covey spune în cartea „Cele şapte obiceiuri ale oamenilor eficienţi” să începi cu finalul în minte.

 

Este la fel ca realizarea un puzzle sau a unui lego. Mult mai uşor îţi este să rezolvi aceste jocuri, atunci când ai imaginea a ceea ce trebuie să realizezi. Dacă nu ai coperta şi imaginea finală, e posibil să asamblezi piesele după cum îţi vin la mână sau după cum crezi că trebuie să se potrivească. E posibil ca până la urmă să reuşeşti să le asamblezi, dar într-un timp mult mai îndelungat.

Însă, atunci când ai imaginea de final şi ştii exact ce şi unde vrei să ajungi, este mult mai simplu să faci lucrurile să se întâmple.

 

„Iar de n-are scop viaţa/ Fă să aibă clipa scop.”                                            George Coşbuc

Exerciţiu:

Ia o foaie şi ceva de scris şi descrie cu cât mai multe detalii ce îţi doreşti pentru anul următor.

La fel te rog să descrii ce îţi doreşti peste cinci sau zece ani.

Apoi identifică primele acţiuni ce trebuiesc făcute şi treci la acţiune.

 

Lipsa unei dorinţe arzătoare

 

Poate că ştii ce vrei, dar nu consideri că e urgent. Poate că te gândeşti. Da îmi doresc cutare lucru peste cinci ani, dar pot să fac şi mâine treaba necesară. Nu e musai să o fac acum.

 

„Procrastinarea este hoţul timpului.”                                             Edward Young

 

“Dorinţa supradimensionează ceea ce vrem să avem; ea creşte chiar şi prin neîmplinire – cele mai mari idei sunt rezultate din dorinţa cea mai puternică şi mai prelungită.”

Friedrich Nietzsche

 

Ce este o dorinţă arzătoare? Este acea senzaţie că te arde pe stomac şi TREBUIE neapărat să faci ceea ce ţi-ai propus.

 

Ai fost vreodată în întârziere la un mijloc de transport? Ai simţit vreodată că dacă nu ieşi pe uşă în secunda aia s-ar putea să pierzi trenul sau autobuzul şi că următorul va fi poate tocmai a doua zi?

Aceea e o dorinţă arzătoare.

Este un sentiment de urgenţă că dacă vrei să ajungi unde ţi-ai propus, trebuie să faci lucrurile din timp şi la timpul lor.

 

Imaginează-ţi că acel sentiment de urgenţă, că dacă nu pleci acum, pierzi trenul, îl ai şi pentru atingerea scopurilor tale. Să faci zilnic ceva pentru scopurile tale, înseamnă să ai un sentiment de urgenţă şi o dorinţă arzătoare de a ajunge la destinaţie.

 

Exerciţiu:

 

Scrie care este lucrul pe care dacă îl faci azi şi zi de zi te poate aduce mult mai aproape de scopul tău?

 

Nu există suficientă încredere în sine

 

Paradoxal este că deşi amâni acţiunea pentru atunci când o să ai încredere deplină că o să reuşeşti, dacă acţionezi oricum, te ajută să îţi crească încrederea în tine. Pentru că amânarea te face să te simt vinovat/ă, iar sentimentul de vinovăţie îţi sabotează încrederea în tine.

Pe partea opusă, chiar dacă nu ştii sigur dacă ceea ce faci este bine, chiar dacă nu ai suficientă încredere că o să reuşeşti, faptul că acţionezi te va ajuta să fii mulţumit/ă de acţiune, să îmbunătăţeşti ceea ce ai făcut greşit şi în final să îţi creşti încrederea în tine. Să fii complet mulţumit de ceea ce faci.

 

Nimeni nu s-a născut învăţat într-un anumit domeniu. Nimeni nu are abilităţi înnăscute. Sunt persoane care au talent. Însă studiile spun că succesul este obţinut 5% din talent şi restul din muncă intensă.

 

Hai să-ţi dau un exemplu. Prin facultate, m-am apucat să învăţ „Engleza fără profesor”. Deşi învăţam zilnic câte ceva, am tot spus despre mine că sunt începătoare. De fiecare dată când completam un formular despre limbi străine spuneam că sunt începătoare. Dar, pentru că nu m-am oprit din învăţat, la un moment dat am realizat că pot să înţeleg şi un film aproape în întregime, chiar dacă nu are subtitrare în limba română. Şi am realizat că nu mai sunt chiar atât de începătoare. Poate că nu sunt chiar avansată acum, dar cu siguranţă nu mai sunt începătoare. Şi cu siguranţă mă descurc să înţeleg un text, un film, să comunic destul de bine, dacă merg într-o ţară şi se vorbeşte engleza ca limbă străină de bază. Acţiunea zilnică de a învăţa, m-a adus mai aproape de scopul meu şi m-a ajutat să-mi crească încrederea că ştiu ceva mai mult decât un începător.

 

Blocarea

 

Asta mi se întâmplă mai ales de când m-am apucat să scriu pe blog. Nu am întotdeauna ideile foarte bine structurate şi asta îmi creează un sentiment de blocaj.

 

Faptul că m-am blocat a făcut ca eu să mă opresc din acţiune şi să o continui atunci când am fost pregătită. Deşi au fost şi situaţii în care m-am apucat de lucru şi nu aveam decât ideea de titlu şi apoi a ieşit un articol de peste 1500 de cuvinte.

 

Este o vorbă care spune că pofta vine mâncând. Cu cât practici mai des acţiunea de a scrie, cu atât reuşeşti mai bine să manageriezi blocajele.

 

Dorinţa de a fi perfect

 

„Eterna amânare stă în umbra fiecărei fiinţe umane şi aşteaptă ocazia de a distruge şansele de succes ale individului. Majoritatea dintre noi trec prin viaţă ca oameni ai eşecului, deoarece aşteaptă MOMENTUL POTRIVIT pentru a începe să facă ceva care să merite osteneala. Nu aşteptaţi! Momentul nu va fi niciodată POTRIVIT. Porniţi de unde sunteţi acum şi lucraţi cu orice aveţi la îndemână.”                                                        Napoleon Hill

 

Dorinţa de a acţiona atunci când toate condiţiile sunt împlinite, atunci când se aliniază planetele sau atunci când eşti 100% pregătit nu te duce mai aproape de împlinirea a ceea ce ţi-ai propus.

 

Să-ţi spun un secret. Niciodată n-o să fie perfect. Perfecţiunea vine din acţiune repetată.

 

Cum spunea şi Chris Crouch în cartea „Organizează-te!”, nu devii organizat doar citind o carte despre organizare, aşa cum nu slăbeşti doar citind o carte despre diete sau cumpărându-ţi un aparat de fitness. Nici nu devii un bun bucătar doar pentru că citeşti o carte de bucate. Trebuie să faci treaba. Acţiunea te aduce aproape de perfecţiune. Dar perfect nu va fi şi nu vei fi niciodată.

 

Apoi, ceea ce este perfect pentru tine, s-ar putea să nu fie la fel de perfect pentru altcineva.

Acţionează oricum!

 

 

Lipsa de organizare

 

Lipsa de organizare se reflectă în faptul că nu ştii cu ce să începi. Şi aşa cum vedeam un material distribuit de Daniel Zărnescu la pachetul „Fabrica de bani”, oamenii încep lista de sarcini cu cele lipsite de importanţă. Cu citirea email-urilor, cu activitatea de pe facebook, cu alte treburi care par urgente, dar care nu sunt importante pentru scopul lor. Şi îşi lasă acţiunile importante pe finalul zilei, spunând că au nevoie de timp şi să se gândească în voie. Se amăgesc că la sfârşitul zilei vor avea mai multă energie şi capacitate de concentrare pe ceea ce trebuie să facă pentru scopul lor. Dimpotrivă. Intervine oboseala şi spui, lasă pe mâine. Şi mâine tot aşa. Dacă şi tu faci la fel, e bine să schimbi.

 

Adevărul este că cea mai mare energie o avem dimineaţa şi de aceea experţii în organizare, ne sfătuiesc să începem ziua cu cel mai important lucru.

Mult timp am amânat şi eu lucrurile pentru că habar nu aveam de acest principiu. Şi stăteam până târziu în noapte ca să scriu un articol. Dacă ai urmărit ora la care le publicam, era undeva pe la 3 sau 4 dimineaţa. Pentru că stăteam toată noaptea să scriu şi apoi să public. Iar dimineaţa căutam să dorm. Dar de când am citit aceste principii despre organizare, am început să scriu dimineaţa şi până pe la ora prânzului sau cel târziu ora 13 sau 14, am terminat cu scrisul şi publicatul. Apoi, crede-mă că am timp să mă ocup şi de celelalte treburi.

 

Dacă nu eşti o persoană organizată, nu uita că totul se poate învăţa şi deprinde. Există cărţi şi publicaţii pe această temă.

 

Lipsa de disciplină a muncii

 

De felul meu nu sunt o persoană foarte disciplinată. Dar lucrez şi la acest aspect de câteva luni. Pera Novacvici de pe www.personalitatealfa.com spune că dacă nu mănânci un măr pe zi nu eşti disciplinat. Că dacă vrei să devii disciplinat, trebuie să te disciplinezi în lucruri mărunte, apoi vei deveni şi în lucruri importante.

 

„Procrastinarea face lucrurile uşoare să devină grele, iar lucrurile grele să devină şi mai grele.”                                                                                                              Mason Cooley

 

Aşa că am început cu un măr pe zi şi zilnic mi-am notat în agendă, ca să fiu sigură că mă ţin de această activitate. În prezent a devenit un obicei, zilnic îmi încep ziua cu unul sau două mere pe zi la micul dejun şi continui să mă disciplinez şi pe alte aspecte. Orice obicei pe care vreau să îl implementez, îl notez în agendă zi de zi. Dacă reuşesc să mă ţin de acţiunea respectivă, mă disciplinez şi îmi arăt că acel lucru e important pentru mine.

 

De exemplu, începând cu luna asta mi-am propus să scriu 15 articole pe blog lunar.

 

Atunci când habar nu aveam de organizare şi scriam noaptea, reuşeam să scriu 7 sau cel mult 8 articole pe lună. Trebuia să mă odihnesc în două zile pentru că scriam un articol într-o noapte. Luna trecută, de când am schimbat momentul în care scriu şi lucrez la a mă disciplina pe această latură, am reuşit să scriu 11 articole.

Ca să te disciplinezi te poţi ajuta de o agendă sau de un calendar.

 

Spre exemplu, pentru bebeluşul meu, trebuie să-i administrez zilnic două picături de vigantol (vitamina D3). Pentru că este o activitate de zi cu zi, ca să fiu sigură că nu uit sau că ziua trecută n-am uitat, am la îndemână un calendar de buzunar pe care doar bifez data. Imediat ce i-am dat picăturile, bifez pe calendar. Aşa mă verific că am făcut acţiunea.

 

Altcineva a făcut lucrurile

 

Mi-am dat seama că încă din copilărie dacă eu nu am făcut o anume treabă a fost făcută de altcineva. De mama sau de sora sau de altcineva din familie. Apoi, ca adult am constatat acelaşi lucru. Chiar şi ca profesor. De multe ori a trebuit să facă altcineva ceea ce trebuia să fac eu. Mi se întâmplă şi acum ca soţul să facă diverse acţiuni pe care ar trebui să le fac eu. Asta pentru că nu am fost nici pedepsită atunci când nu am făcut, nici recompensată sau lăudată atunci când am făcut.

 

Poate că ţi se pare lipsit de importanţă, dar noi oamenii, răspundem la recompense sau la pedepse. Auzeam pe un CD de la „Fabrica de bani” că dacă ai un client care îţi întârzie cu plata, aplică-i penalizarea prevăzută în contract. Altminteri va continua să întârzie din ce în ce mai mult. Dar dacă tu îi aplici penalizarea, înţelege că pentru tine e important, că eşti o persoană care se respectă şi respectă condiţiile.

 

Însă, scopurile mele sunt importante pentru mine. Nu mă pot aştepta să facă altcineva munca în locul meu, pentru că nu e important pentru altcineva, ci pentru mine. Dacă o fac, nimeni nu mă recompensează, iar dacă nu o fac, nimeni nu mă ceartă. Dar, pentru că e important pentru mine şi pentru că mintea noastră răspunde la recompense, o să mă recompensez singură. Aşa cum spuneam şi în articolul „Cum vezi tu munca? că mi-am propus ca dacă luna trecută reuşeam să scriu minim 10 articole, luna asta să mă recompensez cu o bluză. Evident, că dacă luna asta mi-am propus să scriu 15 articole, luna viitoare mă recompensez dacă îmi ating scopul.

 

Creierul nostru răspunde la astfel de recompense şi de aceea, ca să nu mai amâni, şi pentru că trebuie să-i spui creierului ce şi cât e important ce ţi-ai propus, învaţă să te recompensezi. Planifică-ţi recompensele aşa cum îţi planifici şi munca şi banii şi rezultatele.

Dacă te recompensezi fără să-ţi atingi scopurile îi transmiţi creierului un mesaj că scopurile tale nu sunt importante.

La un seminar am auzit recomandarea ca atunci când atingi un scop important să îţi cumperi o pereche nouă de pantofi. Iar asta te va face să te mobilizezi şi să amâni amânarea.

 

Distragerea atenţiei

 

Cel mai uşor mă las distrasă de filme. Dar de când am început să lucrez la disciplină, caut să îmi ating şi obiectivele şi să mă pot bucura şi de un film.

 

„Procrastinarea e ca un card de credit: e foarte distractiv, până îţi vine factura.”

Christopher Parker

 

Neasumarea responsabilităţii

 

Responsabilitatea este „abilitatea de a răspunde” de la englezescul respons-ability.

Acest punct are legătură directă cu cel legat de faptul că altcineva face lucrurile în locul meu.

Pe măsură ce înţelegem că depinde doar de noi ce rezultate vom avea, începem să ne asumăm responsabilitatea. Până atunci, dăm vina unii pe alţii pentru tot ceea ce am fi vrut să facem şi nu am făcut.

 

Frica de împlinire

 

Această frică este un sabotor extraordinar pentru că e posibil să se nască dintr-o convingere limitativă gen „nu merit”. Şi asta te va face, ca atunci când eşti foarte aproape de reuşită să se întâmple ceva, să te îmbolnăveşti, sau un accident, sau orice altceva prin care să nu reuşeşti să îţi atingi scopul. Sau cu alte cuvinte, dacă ai o astfel de teamă, o să constaţi că ai tendinţa de a-ţi da cu stângul în dreptul.

Sau ai tendinţa de a visa lucrurile că se împlinesc într-un viitor nedefinit, fără ca tu să faci ceva pentru asta.

 

„Amânarea este frica de succes. Oamenii amână deoarece le este frică de succesul care ştiu că rezultă dacă te mişti înainte. Deoarece succesul este greu, poartă o responsabilitate cu el, e mult mai simplu să amâni şi să trăieşti o viaţă plină de filosofia lui într-o zi o să…

Denis Waitley

 

Ce trebuie să faci?

Pune o dată când se va împlini şi verifică ce convingeri ai legat de ceea ce meriţi. Şi treci la acţiune.

 

***Aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe facebook.

Te rog să votezi acest blog. Părerea ta contează pentru mine.***

 

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

TU CE FACI CÂND GĂSEŞTI BANI?

bani gasiti1

 

 

 

Probabil că la întrebarea din titlul articolului ai avea un răspuns foarte scurt.

Îi iau.

Oare unde n-aş găsi vreo 100 de RON?

Caut să îi dau înapoi.

 

Şi iată că eu vin cu un articol pe acest subiect.

 

Intr-o zi de vară, în timp ce mergeam pe stradă, chiar pe treapta unei terase erau 10 RON. La terasă erau două mese, ambele ocupate cu câte două doamne. În timpul ăsta, din interior, ieşea chelneriţa care le servea pe cele două doamne. M-am aplecat şi am luat banii de jos. Toate cele cinci persoane m-au văzut în timp ce mă aplecam şi au văzut şi banii şi ce valoare aveau.

 

Tu ce-ai fi făcut în locul meu?

Ai fi întrebat cine a pierdut banii? Care ar fi fost probabilitatea ca toate cele cinci doamne să spună „eu”. Dacă doar una ar fi răspuns „eu”, cum ai fi ştiut că e adevărat?

 

Dar eu nu le-am întrebat nimic. Pentru că exact în clipa în care mă aplecam, mi-am pus toate aceste întrebări. Apoi, preţ de 1-2 secunde le-am privit. Toate păreau mirate, dar niciuna nu a avut vreo reacţie să se verifice dacă are toţi banii. Aşa că i-am luat şi am plecat mai departe.

 

Asta se întâmpla cu vreo doi ani în urmă, la scurt timp după ce am citit pentru prima dată cartea „Secretele mintii de milionar” a lui T. Harv Ecker.

 

De la ce sumă te apleci să-i iei?

 

Dacă vezi pe jos, în drumul tău 100 de RON îi iei? Te bucuri că ai găsit banii ăştia? Sau te gândeşti cu compătimire la persoana care i-a pierdut? Te gândeşti că poate au „apărut” în calea ta cu un scop anume?

monezi gasite

Acum o să sar de la bancnote la bani cu valoare mică. Dacă găseşti 50 de bani te apleci să îi iei? Dar 10 bani? Dar 5 bani?

Eu, nu mai ştiu cum procedam înainte, dar după ce am citit cartea „Secretele mintii de milionar”, am început să mă aplec chiar şi pentru un 5 bani. Uneori chiar şi pentru un ban. De ce?

 

Iată ce spune T. Harv Ecker.

Dacă ai găsit bani, înseamnă că banii sunt pregătiţi să vină la tine. Că Dumnezeu începe să ţi-i trimită. Dar dacă nu te bucuri de cei mici, nu te poţi bucura nici de cei mari. Iar dacă nu te bucuri de cei mici, transmiţi un mesaj că tu de fapt, nu vrei să primeşti. Şi atunci nu-i primeşti nici pe cei mari.

 

Probabil că aici nu eşti de acord. Poate spui. Lasă să găsesc eu 100 de RON să vezi ce bucuros/bucuroasă sunt. Te cred. Însă, e bine să te bucuri şi de cei mici. Dacă tu te bucuri de cei mici, emiţi un semnal că eşti pregătit/ă să primeşti şi vei primi şi mai mulţi. Sub diferite forme.

 

Nu uita că oceanul e format din miliarde de picături.

 

Din experienţa proprie, am constatat că atunci când am bani mari, câteva sute de RON îi cheltui rapid. Şi uneori nu ştiu pe ce. Dar când au rămas puţini…oho, ce-i mai apreciez şi ţin la ei!

Pe măsură ce înveţi să te bucuri de cei mici, să-i administrezi corect pe cei mici, înveţi să faci la fel şi cu cei mari.

 

N-ai observat că cei care au bani şi pe care adesea îi numim bogaţi, parcă sunt zgârciţi. Sau aşa îi categorisim noi. Adevărul este că ei au învăţat să dea valoare banului şi să fie cumpătaţi şi să calculeze totul până la fiecare bănuţ. Pentru ei, fiecare bănuţ are valoare. Şi sunt interesaţi să-i strângă, nu să-i risipească. De altfel, şi în cărţile pe care le-am citit spune acelaşi lucru. Săracii şi cei care s-au îmbogăţit peste noapte, mult prea uşor, risipesc banii. Cei care au învăţat să dea valoare banilor, sunt cei care muncesc din greu pentru ei şi ştiu să-i aprecieze corect. Aceea îi strâng. Şi cum spunea o reclamă odată, „Azi la … puşculiţă, un lei de pui, mâine el va face pui.”

 

Iată că şi Biblia spune acelaşi lucru. În pildele lui Solomon, 13:11 Bogăţia adunată în grabă se împuţinează, numai cel ce-o adună pe încetul o înmulţeşte.”

 

Deci, T. Harv Ecker spune că atunci când el găseşte un cent, îl ia de pe jos, îl sărută şi spune „Mulţumesc! Mulţumesc!” Aşa că şi eu atunci când găsesc 1 ban sau 5 bani sau 10 bani mă aplec şi-i iau şi spun „Mulţumesc! Îs buni şi ăştia.” Şi dacă îi pun într-un borcan sau o puşculiţă separat de ceilalţi bani, la un moment dat constat că s-ar putea să am banii pentru o pâine sau chiar mai mult.

 

 

Când e bine să dai înapoi banii găsiţi?

 

Imi amintesc de pe vremea în care eram copil. Îmi petreceam o bună parte din timp la o vecină care nu avea copii, dar care ne mai lua să dormim cu ea atunci când soţul era în tură de noapte. Aşa că într-o seară îmi povesteşte cum a găsit 100 de lei (pe vremea comunismului).

Veneam spre casă. Era toamnă, era destul de rece afară, aproape să se întunece. Pe drum nu era nimeni. Veneam singură pe uliţă şi deodată văd pe jos 100 de lei. M-am uitat în toate părţile şi dacă am văzut că nu e nimeni, am luat banii şi mi-am văzut de drum. Dar nu durează mult şi mă întâlnesc cu X, o femeie din sat. După cum mergea şi se uita parcă ar fi căutat ceva.

-Da’ ce faci? o întreb.

-Iaca am pierdut nişte bani şi mă întorc să văd dacă nu cumva îi mai găsesc.

-Da’ cât ai pierdut? o întreb. Eu nu m-am dat prinsă că i-aş fi găsit. Zic, lasă să văd dacă suma pe care o spune ea se potriveşte cu cât am găsit eu.

-100 de lei. Nu cumva i-ai găsit tu?

-Da’ pe unde i-ai pierdut?

-Păi cam prin zona asta, dar nu ştiu sigur. Da’ merg şi eu înapoi pe partea pe care am mers că poate îi găsesc.

-I-am găsit eu. Uite banii!

Dacă găseşti bani şi nu ştii cine i-a pierdut, atunci sunt ai tăi. E norocul tău. Dar când afli cine i-a pierdut, cât şi în ce împrejurări, şi îi dai înapoi, faci o faptă bună. Numai că tu nu trebuie să te repezi şi să-i spui, da i-am găsit eu, aşa din prima. Pune-i întrebări şi când suma pe care ea a pierdut-o se potriveşte cu cât ai găsit tu şi îţi mai spune şi pe unde, atunci ştii sigur că stai de vorbă cu persoana care chiar i-a pierdut. Aşa că i-am dat femeii banii înapoi. Dacă i-aş fi păstrat ar fi fost ca şi când i-aş fi furat.”

 

Aşa că altă dată, pe când eram profesor şi eram într-o excursie cu elevii, pe când mergeam prin Mausoleul de la Mărăşeşti am găsit iar 10 RON. I-am luat şi le-am spus copiilor. „Am găsit nişte bani. Căutaţi-vă şi verificaţi-vă şi vedeţi căruia dintre voi îi lipsesc bani.” N-am spus cât am găsit. Dacă aş fi spus „am găsit 10 RON. Cine i-a pierdut?” Care ar fi fost probabilitatea ca mai bine de jumătate din numărul lor să-mi spună „Eu”? Aşa că le-am cerut să se verifice şi să-şi numere banii. Dar n-a venit niciunul să-mi spună că ar fi pierdut şi cât. Aşa că i-am păstrat.

 

Tu cum procedezi?

Aştept cu nerăbdare comentariile şi părerile tale!

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

CUM SĂ DEVII ORGANIZAT?

cum sa devii organizat

Analiza cărţii „Organizează-te!” de Chris Crouch

Începe prin a face ce e necesar, apoi ceea ce e posibil şi apoi dintr-o dată te vei trezi că faci imposibilul” (Sf. Francis de Asisi)

 

Ordinea sau dezordinea depind de organizare, curajul sau laşitatea de împrejurări, tăria sau slăbiciunea de dispunere.” (Sun Tzu)

 

Prin august am achiziţionat de la www.elefant.ro, cartea “Organizează-te – Îmbunătăţeşte-ţi puterea de concentrare, capacitatea de organizare şi productivitatea de Chris Crouch. De ce? Pentru că am mare nevoie să aflu şi să încep să aplic strategii de organizare şi disciplinare.

 

Am început cu disciplinarea şi am implementat deja câteva obiceiuri noi, cum ar fi: să mănânc un fruct pe zi în fiecare zi (de fapt fructul e pe post de mic dejun), să economisesc zilnic mici sume de bani, despre care am scris şi în alte articole ale mele.

 

Aşa că am cumpărat şi citit cartea „Organizează-te! şi mi-a plăcut foarte mult. Cartea este structurată în 55 de capitole scurte de câte două pagini, scrise aerisit, cu idei foarte simple şi logice care să te ajute să te organizezi. Faptul că ideile sunt simple nu înseamnă că sunt ineficiente. Unele dintre ele le-am mai întâlnit şi în alte materiale şi deja lucrez asupra lor şi caut să le transform în obiceiuri. Te încurajez să o citeşti dacă simţi că te copleşeşte munca şi sarcinile pe care le ai de făcut sau dacă simţi că nu-ţi mai ajunge timpul. Dar până atunci m-am gândit să-ţi fac un scurt rezumat ca să ştii ce fel de sfaturi vei găsi în carte.

 

Iată pe scurt ce am aflat.

 

Există şase arii ale noastre care ne opresc din a fi organizaţi, şi asupra cărora trebuie să intervenim.

 

  1. Mânuirea eficientă a articolelor de care te foloseşti (hârtii, e-mail-uri, mesaje vocale, cereri formulate direct, lucruri pe care vrei să le faci).
  2. Stabilirea priorităţilor (să te asiguri că lucrezi la cele mai importante probleme)
  3. Managementul timpului (folosirea raţională versus folosirea iraţională a timpului)
  4. Managementul proiectelor (administrarea unei idei de la concepţie până la finalizare).
  5. Probleme de personalitate (înţelegerea modului în care caracteristicile personalităţii tale îţi afectează sarcinile care trebuiesc îndeplinite)
  6. Probleme psihologice (rezolvarea comportamentelor disfuncţionale)

 

Şi acum hai să îţi spun despre câteva sfaturi pe care le găseşti detaliate şi explicate în carte:

 

  • Identifică toate acţiunile pe care le faci automat, fără să te gândeşti. Hai să-ţi spun ce obiceiuri de acest gen am identificat la mine.
    • Îmi sare gândul de la o idee la alta;
    • Îmi fac planuri mentale pe mai multe fronturi odată şi mă pierd în amănunte pentru că nu mi le clarific
    • Intru pe internet şi deschid câteva ferestre odată
    • De la diferite informaţii pe care le caut pe internet, mă trezesc că petrec ore pe facebook sau pe site-uri unde nu-mi planificasem să ajung.
    • Când am câte o idee de articol, scot câteva cărţi din bibliotecă, ca să mă documentez suplimentar, pe care apoi nu le mai pun la loc imediat ce am terminat cu ele.
    • Las lucrurile la voia întâmplării, chiar dacă au un loc al lor, sunt prea comodă să le mai pun la loc după ce le folosesc şi termin cu ele.
    • Încep lucruri sau cărţi şi apoi nu le finalizez pentru că trec la altceva.
    • Dacă primesc un mesaj în timp ce lucrez, mă întrerup să văd ce am primit etc.

 

  • Începe să le schimbi pe rând. El dă în carte câteva capitole despre cum obiceiurile noastre ne ţin pe loc. Exemplu, Capcana maimuţei foarte pe scurt este vorba de modul în care sunt prinse maimuţele. Vânătorii de maimuţe, fac o gaură într-o nucă de cocos cât să încapă mâna goală. Pun în nucă diverse produse cu care să tenteze maimuţele, dar gaura nu permite să iasă mâna plină. Atunci apar vânătorii. Maimuţele sunt prinse pentru că nu dau drumul la ceea ce le-au tentat să ia de acolo şi tot încearcă să scoată mâna plină. Comparaţie cu oamenii care vor să se schimbe şi caută tot felul de idei, dar nu renunţă la obiceiurile care îi ţin pe loc.

capcana maimutei

Un alt exemplu este Homeostazia (eu aş numi-o inerţie). De aceea e bine să schimbi obiceiurile pe rând, exersând câte 30 de zile consecutive asupra unuia.

 

  • Stabileşte-ţi un scop clar. Atunci când nu ai un scop bine definit cu ceea ce vrei să faci, te apuci să execuţii ceea ce-ţi vine mai la îndemână, ceea ce-ţi aminteşti mai întâi. Iar dacă îţi aminteşti de 4-5 lucruri deodată nu mai ai idee cu ce ai putea să începi. Dar dacă ai un scop clar, ştii exact ce trebuie să faci ca să ajungi acolo.

scop clar

  • Dă valoare momentului prezent. Autorul povesteşte despre o doamnă, femeie de afaceri foarte ocupată care se plimba la un moment dat prin parc cu căţelul. În timpul ăsta mintea ei se concentra la proiectele de lucru pe care le avea în derulare şi ce trebuia să facă. La un moment dat şi-a spus: Chiar în acest moment mă plimb cu câinele meu, care este un câine extraordinar, prin acest parc superb şi pe o vreme nemaipomenită. O să am timp să mă gândesc la proiectele mele. ACUM trebuie să mă bucur de ceea ce am şi fac. Mi se întâmplă şi mie, ca în timp ce mă ocup de bebeluşul meu, mai ales când îi dau de mâncare şi nu vorbesc cu el, să-mi zburde mintea la ce vreau să fac şi să scriu pe blog. După ce am citit cest capitol, am căutat să conştientizez şi să mă bucur de el şi de momentul prezent.

 

 

  • Fă-ţi de cu seară lista de sarcini pentru a doua zi şi stabileşte care este cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci (nu cel mai urgent). Începe ziua cu cel mai important lucru. După ce l-ai rezolvat treci la următorul. Am mai citit despre acest aspect şi în alte materiale şi din luna august al acestui an am început să-mi fac de seara lista de sarcini şi încă lucrez la a transforma în obicei să încep ziua cu cel mai important lucru pentru viitorul meu şi al familiei.

lista

  • Ţine cont de regula lui Pareto 80/20 şi începe ziua lucrând concentrat asupra celui mai important lucru timp de 96 de minute. Această lege spune că 80% din munca noastră determină 20% din rezultate şi 20% din eforturile noastre aduc 80% din rezultate. E valabil şi la modul în care împărţim timpul. În 20% din timpul nostru facem 80% din muncă, atunci când lucrăm concentrat. Autorul ne sfătuieşte că dacă programul de lucru are 8 ore, să începem ziua lucrând concentrat (fără întreruperi) timp de 96 de minute asupra celui mai important obiectiv. Şi am realizat 80% din munca noastră pe acea zi.

regula lui pareto

  • Lucrează la un singur lucru odată. Evită să faci multitasking. Deşi aparent avem impresia că facem mai multe lucruri deodată, de fapt, atunci când facem multitasking, ne risipim energia, puterea de concentrare, capacitatea creatoare şi rezultatele sunt mai slabe şi acţiunile mai cronofage. Iar noi ne simţim epuizaţi.

multitasking1

  • Gestionează întreruperile. Fie că vorbim de întreruperi date de telefoane, sau de mesaje, sau de viaţa pe reţelele de socializare sau de întreruperile celor care vor să ne ceară ceva (o părere, o idee, un sfat, un obiect), întreruperile ne afectează capacitatea de concentrare şi productivitatea. Autorul face o comparaţie cu urcatul pe munte. Dacă urci în mod continuu, într-un anumit ritm, sunt şanse mai mari să ajungi la timp decât atunci când te opreşti. Dacă te opreşti ai nevoie de un imbold şi un consum de energie mult mai mare ca să porneşti din nou, decât dacă ai continua în acelaşi ritm.

 

 

  • Aglomeraţia e contagioasă. Atunci când pui o hârtie pe marginea biroului, s-ar putea să urmeze şi alta şi alta şi tot aşa. Studiile arată că oamenii petrec între 30 de minute şi două ore pe zi ca să găsească diferite lucruri la birou.

 aglomeratia e contagioasa

 

  • Pune fiecare lucru la locul lui. Aici prezintă un sistem de lucru în cinci paşi. Cei cinci paşi se referă în mod deosebit la hârtiile pe care le primeşte şi gestionează o companie, dar cred că poate fi aplicat şi în alte domenii:
  • organizare1
    • Renunţă sau elimină (aruncă ce este inutil, chiar atunci pe loc)
    • Deleagă (numeşte pe altcineva care să se ocupe de sarcină)
    • Treci imediat la acţiune
    • Îndosariază (împarte dosarele pe mai multe categorii ca să-ţi vină uşor să le găseşti)
    • Creează dosare de tip follow-up (de care să te ocupi mai târziu, notează-le cu cifre de la 1 la 31 sau cu denumiri de tip ianuarie… decembrie)

dosare colorate

  • Citeşte în mijloacele de transport în comun. Am văzut acest obicei şi în metrourile din Bucureşti. Mi se pare foarte productiv. Cel mai adesea călătorim sau facem naveta cel puţin o oră pe zi, timp care rămâne neacoperit. Sau este timp mort. Dacă eşti o persoană foarte ocupată, poţi să-ţi faci timp pentru a citi ceva important pentru mintea ta (nu ziare), în timp ce călătoreşti. Dacă adopţi obiceiul de a citi între şedinţe, în drum spre casă sau spre serviciu, o să fii surprins cât poţi să citeşti într-un an de zile. Asta dacă nu preferi cumva să conversezi cu ceilalţi călători.

citeste in mijloacele de transport

  • Dacă ai avut un sistem care a funcţionat, nu-l schimba doar pentru că a apărut altceva mai nou şi eventual mai costisitor. De ce să schimbi ceva ce este dovedit că funcţionează? Nu e neapărat nevoie să cumperi toate gadgeturile apărute pentru organizare. Dacă eşti deja o persoană organizată aceste gadgeturi ar putea să te ajute. Dar nu este obligatoriu. Dar dacă ai deja un sistem care funcţionează pentru tine nu-l schimba doar pentru că pe piaţă a apărut ceva nou.

 

  • Perfecţionismul, amânarea şi homeostazia sunt comportamente disfuncţionale care te ţin pe loc şi te împiedică să fii organizat şi productiv. Află care sunt adevăratele motive care se ascund în spatele acestor comportamente disfuncţionale.

 

Concluziile la această carte:

  • Dacă nu eşti mulţumit de un anumit rezultat din viaţa ta şi vrei să-l schimbi, trebuie să analizezi sistemul de convingeri care a condus la acel rezultat. Schimbă convingerile şi vei schimba şi rezultatul.
  • Fă-ţi timp pentru a-ţi înţelege comportamentul propriu. Află de ce faci anumite lucruri. Vei avea cu siguranţă nişte surprize.

 

Aştept comentariile voastre despre acest articlol.

 

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 

&






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber