In primii mei ani de învăţământ am văzut pe un perete afişat următorul text:

„Ai grijă la gândurile tale, căci vor deveni cuvinte. Ai grijă la cuvintele tale, căci se transformă în acţiuni. Ai grijă la acţiunile tale, căci formează obiceiuri. Ai grijă la obiceiurile tale, căci îţi definesc caracterul tău. Ai grijă la caracterul tău, căci îţi va creiona destinul.”

Tiparele sunt nişte obiceiuri atât de înrădăcinate în fiinţa noastră că nu mai suntem conştienţi că ele au nişte consecinţe sau că pot fi schimbate.

Ni se par acţiuni atât de fireşti că nu vedem altă modalitate de a fi. N-o să intru în detaliu cu definirea tiparelor, dar o să dau câteva exemple.

Unele sunt adunate de prin cărţi sau auzite pe la seminarii, altele sunt din experienţa personală sau văzute la alte persoane.

Andrew Matthews în cartea lui „Urmeaza-ti inima” dă câteva exemple:

•   Un bărbat obişnuieşte să cucerească femeile folosindu-se de bani, cadouri, bijuterii de lux şi alte lucruri scumpe. Când relaţia lui cu o femeie s-a încheiat, el acuză femeia că este materialistă şi îl preţuieşte doar pentru banii lui. Apoi trece la următoarea femeie şi aplică exact acelaşi comportament. E vina femeilor că nu-l apreciază pentru altceva? Dacă ar schimba acest tipar ar obţine alte aprecieri?

• O tânără, deşi îşi doreşte să fie apreciată pentru calităţile ei sufleteşti, face cuceriri în rândul bărbaţilor prin ţinutele ei sexy şi provocatoare, apoi se plânge că e tratată ca o femeie uşoară.

• O persoană care a trecut prin două-trei divorţuri pentru că în toate căsniciile a avut exact aceleaşi comportamente şi obiceiuri nesănătoase şi a tratat partenerul/a în acelaşi mod, se va plânge că toate persoanele de sex opus sunt la fel.

De pe la seminarii

 

• Un domn povesteşte despre copilăria lui şi spune: „tatăl meu era dependent de jocurile de noroc. Din cauza asta am avut perioade bune şi perioade proaste. Perioade în care aveam ce mânca, aveam mobilă în casă şi perioade în care nu aveam ce mânca şi nici mobilă în casă. Apoi tata a considerat că avem acel stil de viaţă din cauza ţării în care trăiam. Aşa că am schimbat şi ţara şi continentul. Dar a fost doar o chestiune de timp până să revină la obiceiul lui şi să avem perioade bune şi proaste. Crezi că era de vină ţara? Sau continentul?”

Tipare sociale

 

Să zicem că o persoană are obiceiul de a fi mai egoistă şi nu ţine seama de nimeni şi îşi deranjează constant vecinii sau colegii de muncă.

Pentru că mai este şi impulsivă se ceartă cu ei din orice şi la cea mai mică observaţie începe să facă scandal.

La un moment dat îşi doreşte să se mute ca să scape de vecinii / colegii „ăia nebuni”. Se mută în alt cartier sau în alt oraş.

Dacă nu-şi schimbă obiceiurile, crezi că are vreo importanţă unde se mută? E de vină blocul? E de vină cartierul? E de vină oraşul?

Tiparele civice

 

În România există nişte tipare pe care nu le regăsim la alte popoare din Europa de Vest.

Spre exemplu, există tiparul de a arunca gunoaiele şi resturile peste tot pe stradă sau pe oriunde îi vine bine cetăţeanului.

Oamenii mai cred că în acest fel dau şi celor care lucrează la salubritate şansa să aibe un loc de muncă. Dar, sunt conştienţi că în ţările occidentale ale Europei, nu doar muncitorii de la salubritate se ocupă de curăţenia de pe stradă, dar că fiecare în parte are responsabilitatea de a o păstra.

Sunt persoane care se întorc de la muncă din ţări occidentale, povestesc cât e de frumos şi bine acolo, dar pentru că au venit în România, se poartă ca în România şi aruncă gunoaiele tot pe unde apucă. Îşi transformă ţara şi locurile natale într-un coş de gunoi, într-o cocină.
Nu ştiu ce părere ai tu, dar eu cred că nu e vina şi responsabilitatea politicianului că România este plină de gunoaie, ci e vina fiecărui cetăţean, care ştie ce ar trebui să facă, dar nu face.

Fiecare dintre noi putem face câte ceva să schimbăm aspectul ţării.
Dar despre aceste tiparele civice din România o să vorbesc într-un alt articol.

Tipare organizatorice

 

O persoană are o fire mai dezordonată.

După fiecare etapă de curăţenie îşi propune să pună lucrurile la loc în dulapuri, să aşeze hârtiile în dosare, să spele vasele etc.

Şi deşi e conştientă că i-ar lua doar câteva secunde sau minute să facă toate aceste acţiuni la momentul potrivit, totuşi, din obişnuinţă şi comoditate nu o face. Le lasă împrăştiate pe unde apucă.

În două săptămâni casa arată de parcă a trecut prin cel de-al doilea război mondial. Când se apucă de făcut curăţenie îi ia foarte mult timp şi necesită foarte mult efort şi energie.

Apoi, i se pare că nu are suficient spaţiu şi îşi doreşte să se mută.

Dacă nu-şi schimbă obiceiul, are vreo importanţă cât de mare este spaţiul în care se mută? În cât timp crezi că va arăta casa exact la fel?

Tipare financiare

 

O persoană câştigă 1000 RON pe lună şi economiseşte 100 RON în fiecare lună.

O altă persoană câştigă 5000 RON pe lună şi cheltuieşte 6000 RON în fiecare lună.

Care câştigă mai mult?

Eu zic că prima persoană.

Dacă facem un calcul simplu, la sfârşitul unui an, prima persoană va avea 1200 RON economisiţi, a doua persoană va avea o datorie de 12000 RON.

De regulă, a doua persoană, va căuta să-şi ia al doilea şi chiar al treilea job ca să câştige şi mai mulţi bani.

Dar cercetările arată că cu cât o persoană câştigă mai mult, cu atât vor creşte şi cheltuielile. În plus, acea persoană are deja un tipar financiar orientat spre cheltuieli mai mari decât veniturile.

Oricât va căuta să-şi echilibreze balanţa, e doar o chestiune de timp până ajunge înapoi la datorii.

Îmi spunea cineva acum mai mulţi ani, că cine face datorii odată, parcă intră într-un cerc vicios din care nu mai scapă.

Cunosc persoane care pe timpul ăsta de criză, mi-au spus că nu au datorii sau credite, au economii.

S-au obişnuit să facă economii pentru că au pus bani deoparte să-şi cumpere apartament cu bani în mână, fără credite.

Sunt persoane care sunt permanent în criză financiară. Indiferent de starea financiară a ţării ei au datorii în mod continuu.

Şi persoane care nu sunt afectate nici măcar de crizele financiare naţionale sau internaţionale.

O să spui că situaţia este specifică doar ţării noastre pentru că aici veniturile sunt mici.

Eu spun, că deşi nu am vizitat prea multe ţări, citesc cărţi de educaţie financiară care spun că şi în ţările dezvoltate este la fel.

Nu ţine de venitul persoanei ci de obiceiurile sale, orientate spre economii şi investiţii sau spre consum. Persoanele care au obiceiurile orientate spre consum, îşi vor achiziţiona haine, maşini, case cu cardul de credit.

Dacă eşti interesat, recomand filmul Confession of a shopaholic (în româneşte, Ador să fac cumpărături).

N-o să fac analiza tuturor tiparelor. Cert este că ele sunt acţiuni făcute în mod repetat şi inconştient şi care duc doar la anumite rezultate.

Dacă ne amintim definiţia nebuniei dată de Albert Einstein, sună cam aşa:

„Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru mereu şi mereu şi mereu şi să aştepţi rezultate diferite”.

Prin urmare dacă vrei rezultate diferite trebuie să schimbi tiparul sau obiceiul pe care îl ai pe o anumită direcţie.

CUM SE FORMEAZĂ TIPARELE?

 

În cartea sa Secretele mintii de milionar, autorul T. Harv Ecker, vorbeşte de tiparele financiare şi spune că sunt trei căi prin care o persoană şi-a format aceste tipare:

1. A preluat în mod inconştient modelul văzut la părinţi.

Chiar dacă nu-i plac toate acţiunile şi obiceiurile părinţilor noştri, le preia şi face exact ce făceau şi ei. Dacă ne analizăm atent, vom vedea că aşa este.

Eu personal, pot spune că am preluat o bună parte din obiceiurile şi tiparele lor.

De ce preluăm tiparele părinţilor?

Pentru că sunt singurele pe care le cunoaştem.

Pentru că ăla este tipul de gândire dominant şi mediul în care am crescut.

2. Tipare pe care le-a văzut şi preluat de la alţii conştient sau inconştient.
3. Tipare pe care şi le-am format ei înşişi prin autoeducaţie sau prin voinţă proprie. Pot fi bune sau rele.

CUM SCHIMBI TIPARELE?

 

1. Devii conştient şi constaţi ce anume e greşit la acţiunile tale curente. Poţi începe prin a scrie obiceiurile mai puţin plăcute pe care le ai.

2. Îţi stabileşti un obiectiv ca în termen de X timp să schimbi acel tipar. E bine să fie un termen mai lung. Studiile arată că e nevoie de acţiuni repetate zilnic între una şi şase luni ca să devină un obicei puternic.

3. Schimbi acţiunile una câte una, în mod conştient şi te ţii de ele până devin obiceiuri noi şi le schimbi pe toate. Schimbarea conştientă a unui obicei sau tipar este ca şi condusul unei maşini.

La început e greu şi ai de învăţat şi faci multe greşeli, dar te concentrezi să faci lucrurile în mod corect, aşa cum îţi propui.

Pe măsură ce repeţi în mod conştient, înveţi, şi eşti începi să stăpâneşti acţiunea. Tot practicând-o ajungi să treci acţiunea pe pilot automat şi să o faci în mod inconştient.

4. Devii disciplinat şi consecvent în îndeplinirea obiectivului şi schimbarea tiparului.

În acest articol am vorbit despre obiceiuri negative care ne distrug viaţa. Dacă vrei să citeşti despre obiceiuri pozitive, am vorbit despre ele în

Obiceiuri mici şi zilnice care ne schimbă viaţa I şi

Obiceiuri mici şi zilnice care ne schimbă viaţa II.

Daca vrei niste tehnici rapide ca sa te eliberezi de tiparele neproductive si sa introduci in viata ta altele, care sa te ajute, te invit la un seminar gratuit cu tema Elibereaza-te de ranile trecutului si redescopera fericirea!

Exerciţiu:

Ia un pix şi notează ce obiceiuri / tipare ai şi ai dori să le schimbi?

Aştept comentariile tale pe email sau pe blog.

Dacă ţi-a plăcut poţi împărtăşi şi cu alţii prin like sau share.

 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Name:

Email:

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

„Încă nu am ajuns?… Încă nu am ajuns?… Mai avem mult?… Când ajungem?, întreba Măgăruşul într-una în timp ce el, Shrek şi Fiona se îndreptau către Regatul Foarte Foarte Îndepărtat.
_Măgarule, încetează odată! strigă la el Shrek.
Măgăruşul tăcu preţ de câteva secunde apoi iar începu: Mai avem mult?… Când ajungem?…”
(Filmul Shrek 2)

Când vedem filmul, ni se pare foarte amuzantă scena.
În cartea lui, „Pregătit pentru succes”, autorul Jeff Keller spune că pe când era copil şi el făcea la fel şi obişnuia să-şi întrebe permanent părinţii de câte ori mergeau în vreo călătorie mai lungă.

Oare câţi dintre noi nu am făcut la fel?
Oare câţi dintre noi nu facem încă la fel, chiar ca adulţi?

 

Bucură-te de călătorie!

 

 

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu acum mă gândesc cum procedez eu. De câte ori trebuie să ajung undeva, să zicem că merg la Bucureşti, iau un mijloc de transport în comun. Cunosc cu aproximaţie ora la care trebuie să ajung la destinaţie şi obişnuiesc să scot ceasul să văd cât mai e până ajungem. Mai privesc şi pe geam să mai văd peisajul, dar mă plictisesc repede de „aceeaşi” privelişte. De fapt, nu e aceeaşi privelişte pentru că anotimpul este diferit şi automat, şi peisajul se schimbă.

Dacă facem o călătorie de grup, după ce am ajuns la destinaţie, de multe ori, vedem peisajul sau obiectivul sau ce ni se părea important, apoi ca şi copiii, începem să (ne) întrebăm: „Cât mai stăm, ce mai avem de făcut, de ce nu plecăm?”.
Nu ne mai putem bucura de elementele din natură, de soare, de ciripitul păsărelelor, de adierea vântului. Gândul nostru s-a mutat deja către următorul obiectiv şi suntem nerăbdători să plecăm ca să ne îndreptăm spre el.
Oare cum am privi lucrurile dacă ne-am bucura ochii şi inima cu fiecare privelişte pe care o vedem, cu fiecare km pe care îl parcurgem? Oare cum ni se va părea viaţa dacă în loc să fim atenţi la greşelile celor ce ne însoţesc am da atenţie ciripitului de păsărele? Sau să observăm schimbările din natură? Sau poate voioşia unui copil?

Abia aştept să…

 

Adesea, îmi dau seama de propriile greşeli, după ce le văd la cei din jur şi le judec. Abia după aceia iau decizia să mă corectez şi să nu mai fac ceea ce făceam.

Aud persoane în jurul meu (în trecut mă auzeam şi pe mine) spunând frecvent abia aştept să… se întâmple un anumit eveniment, iar când evenimentul are loc persoana e dezamăgită şi abia aşteaptă alt eveniment.

Sau spun, abia aştept să vină primăvara, sau vara sau orice anotimp. Nu avem timp să ne bucurăm de ceea ce abia aşteptăm să vină. Poate pentru că într-un fel le trăim în imaginaţia noastră înainte să vină, iar atunci când vin nu mai simţim aceeaşi emoţie, aceeaşi bucurie şi mintea noastră se mută spre următorul moment pe care abia îl aşteptăm căutând altfel de emoţii.

Anul trecut, parcă, am citit un articol pe undeva, poate pe net sau poate într-o carte care suna cam aşa: O tânără mamă spune, abia aştept să nasc copilul, apoi abia aştept să crească. Copilul preia de la mamă cuvintele şi începe şi el să spună: Abia aştept să mă fac mare, abia aştept să merg la grădiniţă, dar acolo e dezamăgit/ă, apoi abia aştept să merg la şcoală, apoi la liceu. Apoi abia aştept să am un/o prieten/ă , abia aştept să am familia mea, abia aştept să… treacă viaţa.
Iar când privim înapoi ne punem întrebarea: Doamne, oare când au trecut anii ăştia?
Oare nu cumva i-am determinat noi să treacă atât de repede pentru că de fiecare dată am fost atât de nemulţumiţi de momentul prezent încât am căutat să-l trăim pe următorul?

Suntem ca nişte roboţi

 

Avem de multe ori impresia că trăim ca nişte roboţi, că viaţa noastră se desfăşoară între casă şi locul de muncă. Foarte rar mai avem şi alte tipuri de activităţi. Iar atunci poate, când ne facem timp să ieşim la o plimbare, sau la un eveniment suntem absorbiţi de ceea ce n-a mers sau de grija zilei de mâine, de ceea ce mai avem de făcut, sau de rezolvat. De multe ori suntem, dezamăgiţi de rezultatul eforturilor noastre pentru a atinge un anumit obiectiv şi asta ne amărăşte viaţa o lungă perioadă de timp.

David Geffen spunea: „Există planul lui Dumnezeu şi planul tău. Iar planul tău nu contează”.

Suntem atât de nemulţumiţi că planul nostru a eşuat încât suntem gata să ne luăm la judecată cu Dumnezeu şi să-i cerem socoteală.

Dacă avem mici bucurii, sunt umbrite şi absorbite de aceste griji care ne macină, sau pe care le lăsăm să ne macine. În viaţă totul este o alegere!!! Aşa că în loc să ne bucurăm, să trăim momentul prezent suntem permanent preocupaţi fie de remuşcări şi nemulţumiri legate de trecut, fie de aşteptări senzaţionale pentru momentul următor.
De aceea, atunci când privim în urmă, găsim puţine amintiri frumoase, puţine momente de încărcătură emoţională şi spirituală. Viaţa noastră pare goală şi avem impresia că timpul trece nemilos pe lângă noi.

Trăieşte momentul!

 

În titlu nu m-am referit să trăim clipa după expresia carpe diem. Nu e cazul să ne apucăm să facem bungee jumping sau mai ştiu eu ce sporturi extreme ca să ne încărcăm viaţa de adrenalină. Nu, dacă ăsta nu este stilul nostru de viaţă.
Dar putem să trăim fiecare moment din viaţa noastră. Să ne facem mai mult timp pentru noi, în care să înlăturăm grijile şi necazurile şi să savurăm momentul. Să facem acel moment să fie unic pentru noi.
Poate că ne facem timp să mergem la o piesă de teatru, sau la o plimbare, sau să facem o călătorie de un weekend. Nu ştiu. Dar să conteze pentru bucuria noastră interioară. Nici nu e obligatoriu să facem asta foarte des. Degeaba mergem la plimbare zilnic, dacă a devenit un alt automatism în viaţa noastră şi nu ne bucurăm de ceea ce vedem, sau primim de la natură.

Premiază-te din când în când!

 

Dacă ai reuşit un mic proiect personal, e important să te premiezi. Nu neapărat cu un premiu de valoare. Poate fi o ieşire la un restaurant, sau să-ti cumperi ceva ce ai amânat de mult, sau să-ti satisfac un capriciu. Cu cât înveţi să apreciezi acel mic succes, acea mică reuşită, cu atât s-ar putea să ai parte de mai multe. Iar dacă nu ai, măcar ai făcut ca acel lucru mic să conteze pentru tine.
Dacă învăţăm să dăm importanţă lucrurilor mici din viaţa noastră, să ne bucurăm de ele, Dumnezeu ne va răsplăti şi cu lucruri mari de care să ne bucurăm.
Într-un articol anterior vorbeam de recunoştinţă. E foarte important să fim recunoscători, dar să nu uităm că şi noi am avut un rol foarte important în atingerea obiectivelor noastre. La urma urmei, mai există o vorbă care spune că Dumnezeu îi ajută pe cei care SE ajută. Deci să nu uităm să ne premiem şi pe noi cei care am muncit pentru obiectivul respectiv.

Dacă alegem să trăim cu intensitate fiecare moment, să lăsăm să vibreze în inima noastră cântecul păsărelelor, sau poate ţipătul de bucurie al unui copil, să ne gândim că tot ce e verde în natură ne asigură nouă oxigenul să trăim, dacă încetinim pasul şi viteza de deplasare, dacă apreciem fiecare gest mic pe care partenerul/a îl face pentru noi, dacă alegem să avem amintiri plăcute, atunci când vom privi înapoi în timp vom putea spune, Doamne, parcă au trecut 100 de ani. Pentru că toate acele amintiri plăcute au o încărcătură emoţională şi spirituală aparte. Cu cât sunt mai multe, cu atât viaţa noastră este mai plină şi ni se pare că timpul a trecut mai greu.

Să învăţăm de la campioni

 

 

Campionii nu au prea mult timp să sărbătorească. Nu mă refer aici la acei „campioni” care muncesc din greu un sezon sau două, îşi ating obiectivele, apoi o ţin în petreceri care pe termen lung le afectează energia şi rezultatele.
Mă refer la acei campioni care de la un sezon la altul urcă din treaptă în treaptă şi obţin titlu după titlu.
În afară de munca grea şi de antrenamente zilnice, au parte şi de o educaţie puternică. Ei ştiu că momentele de mari victorii sunt scurte, că nu au timp prea mult să sărbătorească. După ce coboară de pe podium, din faţa publicului şi a presei, se întâlnesc cu antrenorul care le spune Sărbătoare e doar azi. De mâine ne aşteaptă un nou program de lucru pentru că avem de atins următorul obiectiv.
Ei sunt învăţaţi că, pentru a atinge acea victorie şi acel obiectiv pe care şi-l doresc trebuie să înveţe să se bucure pe parcurs. Să transforme micile succese de la antrenamente sau competiţii în adevărate rampe de lansare care să-i ajute atunci când e mai greu. Iar când le e greu sunt învăţaţi că e important să facă din micile eşecuri adevărate autostrăzi ale ambiţiei pentru a reuşi să depăşească obstacolele.
Se bucură permanent.
Ei ştiu că fericirea nu constă doar în atingerea obiectivului. Că fiecare pas este o destinaţie în călătoria lor. Că lucrurile mari sunt o succesiune de lucruri mici, care contează. Ei ştiu că rezultatele mari sunt o însumare a tuturor eforturilor, a tuturor urcuşurilor şi coborâşurilor de pe traseu. Şi se bucură de fiecare în parte.
Ei când privesc în urmă găsesc multe momente de încordare, de efort, de lacrimi şi dorinţe neîmplinite, dar şi de fericire şi spun că a fost greu, dar a meritat. Pentru ei, timpul nu trece la fel de uşor ca pentru cei ce abia aşteaptă să…

Exerciţiu
Răspunde-ţi la următoarele întrebări

• Când a fost ultima dată când ai râs cu poftă şi de ce anume?

• Care a fost obstacolul care mai întâi te-a nemulţumit iar apoi te-a ridicat pe culmile fericirii că l-ai depăşit?

• Care este cel mai frumos gest pe care l-a făcut partenerul/a pentru tine şi când? Cât de mult ai apreciat asta?

• Care sunt cele mai frumoase cuvinte pe care ţi le-a adresat partenerul/a?

• Scrie cât mai multe amintiri plăcute din ultimele 6 luni.

• Când te-ai premiat ultima dată pentru o mică realizare? Cu cine erai? Cum te-ai simţit?

Te aştept cu un comentariu sau un email. Dacă ţi-a plăcut da, te rog, un like sau un share pe reţelele de socializare. Cineva s-ar putea sa-ti multumeasca.

 

Cu drag,

Fanica Rarinca

 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Name:

Email:

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

Acum câteva zile am publicat prima parte a articolului Obiceiuri mici şi zilnice care ne schimbă viaţa. Între acestea am vorbit despre:

1. Obiceiul de a citi câteva minute, dacă e posibil măcar 15 minute pe zi în fiecare zi

2. Obiceiul de a ne îngriji frumuseţea zilnic şi seara şi dimineaţa

3. Obiceiul de a adresa vorbe frumoase şi complimente celor din jur. Pentru cei care nu au citit articolul îl găsesc aici

http://fanautodidact.ro/blog/2014/05/08/obiceiuri-mici…himba-viata-ii/ ‎

Acum a venit timpul să continui cu alte obiceiuri pe care eu mi le-am format sau ce am mai învăţat despre ele.

 

4. Spune mulţumesc celor dragi

Adesea, avem tendinţa de a-i pune pe cei dragi să facă ba una, ba alta. În general o facem folosind un ton de poruncă fă aia! , fă cealaltă! , du gunoiul! , fă curăţenie! , spală vasele! etc. Dar uităm să spunem mulţumesc.

Ei, ce să spun! Ce atâta formalitate pentru cei din familie! Probabil că astea sunt cuvintele pe care ţi le spui citind ce am scris.
Dar să ne imaginăm următorul scenariu:
Zilnic îi spui copilului tău să facă ba una, ba alta, să te ajute la diferite treburi. Şi el o face foarte îndatoritor şi cu mare sârg. Iar tu nu-i spui niciodată mulţumesc. Apoi, într-o zi vine în vizită o prietenă, care stă la masă la tine şi la final te ajută la strâns şi spălat vase. Şi tu îi spui Mulţumesc. Ce înţelege copilul tău? Că pe el îl tratezi zilnic ca pe un sclav, în timp ce pe prietena ta o tratezi ca pe o persoană deosebită, căci ei îi mulţumeşti pentru acelaşi serviciu pe care ţi-l face şi el.

Dacă tu îi spui mulţumesc copilului pentru diferite activităţi, îl educi prin puterea exemplului personal şi la rândul lui îţi va spune şi el mulţumesc pentru bănuţii de pachet sau pentru orice alt favor pe care i-l faci. Acelaşi lucru e valabil şi pentru partenerul de viaţă.
Nu în ultimul rând, cu cât spui mai des mulţumesc pentru diferite servicii mici, cu atât vei avea parte de mai multe servicii, ca la rândul lui, copilul / partenerul să audă mai des acel dulce „mulţumesc”.

Exerciţiu

• Fă un experiment şi spune „mulţumesc” pentru fiecare gest pe care îl fac cei dragi pentru tine şi notează rezultatele.

5. Recunoştinţa

[Î]n cartea Spune pot si vei putea a lui Norman Vincent Peale am găsit următoarea poveste, pe care o voi reda pe scurt:

Într-o zi m-a abordat un om care mi-a zis:
_Am ajuns la capătul funiei şi am hotărât că singurul lucru pe care îl am de făcut este să-mi zbor creierii.
_De ce să nu-ţi „zbori” spiritul? Ce-ai zice să discutăm despre asta?
_Totul s-a dus, nu mai am nicio nădejde. Trăiesc într-o beznă profundă. De fapt, mi-am pierdut orice chef de viaţă. Sunt frustrat, plictisit, sunt complet la pământ.
_Hai să vedem care-i situaţia dumitale, am sugerat. Am luat o coală de hârtie, am tras o linie pe mijloc de sus până jos şi i-am zis să scriem în partea stângă toate lucrurile pe care le-a pierdut şi în dreapta lucrurile care i-au rămas.
_E foarte uşor, mi-a zis el abătut. Un lucru e sigur, n-o să avem nevoie de coloana din dreapta. Nu mi-a rămas nimic, punct.
_Când te-a părăsit nevasta, l-am întrebat.
_Ce vreţi să spuneţi? a exclamat. Nu m-a părăsit. Soţia mea mă iubeşte!
_Asta-i grozav, am spus. Atunci acesta va fi punctul numărul unu în coloana din dreapta – „Nu m-a părăsit soţia”. Acum spune-mi, când au fost închişi copiii?
_Ce întrebare stupidă! a strigat. Copiii mei nu sunt la închisoare!
_Bine, am zis. Ăsta-i numărul doi în coloana din dreapta – „Copiii nu sunt la închisoare”. Dar presupun că nu mai ai deloc poftă de mâncare cu toate necazurile astea.
_Ştiţi, e ciudat, dar chiar aşa rău cum stau lucrurile, pot mânca tot ce văd în faţa ochilor.
…..Ei bine, am continuat cu alte câteva puncte şi el a început să priceapă încotro mă îndrept.
_Ciudat cum se schimbă lucrurile dacă le priveşti dintr-un alt unghi, a zis el.
Când am adunat toate punctele bune care i se întâmplau, am zis: Uite câte avuţii posezi! Nu-i nevoie să-ţi zbori creierii. Nu trebuie decât să-ţi „zbori” spiritul. Şi nici măcar n-am trecut de suprafaţă în enumerarea lucrurilor pozitive pe care le ai….

Când crezi că ai pierdut tot, mai priveşte odată cu mare atenţie.

Există o vorbă populară care spune: Recunoştinţa e o floare rară. Dacă analizăm bine, chiar aşa şi este. De cele mai multe ori, dacă ne întreabă cineva ce mai facem, avem tendinţa să ne plângem de tot ce nu merge bine în viaţa noastră. Poate că e în firea umană să fim nemulţumiţi de ceea ce avem şi dacă ne gândim bine, tocmai nemulţumirile au dus la progres şi evoluţie în societate.
Dar oare de câte ori vedem ceea ce avem? De câte ori spunem mulţumesc pentru tot ceea ce primim zilnic?
De câte ori suntem recunoscători că trăim, că suntem sănătoşi, că avem un acoperiş deasupra capului, că avem un calculator care funcţionează etc.? Comparativ cu alţii care nu beneficiază de aceste aspecte ar trebui să ne simţim privilegiaţi şi recunoscători.

Citate:

William Penn: „Secretul fericirii este să apreciezi binecuvântările de care te bucuri, în timp ce alţii se pierd în şirul problemelor”.

Zig Zigler: „Fericirea nu vine la cei care nu apreciază ceea ce au deja…”

Jeff Keller: „Concentrându-ne asupra a ceea ce nu avem, simţim într-o mai mare măsură lipsurile”.

Albert Einstein: „Sunt două moduri în care îţi poţi trăi viaţa – unul este să vezi totul ca pe ceva obişnuit… celălalt, să vezi totul ca pe ceva miraculos”.

Jeff Keller, în cartea „Pregătit pentru succes” vorbeşte despre miracolul corpului omenesc. Zilnic inima pune în mişcare aproximativ 7500 litri de sânge şi bate de aproximativ 100000 ori. Într-o singură zi. Într-un an se ajunge la 36 500 000 bătăi. Şi poate bate în ritmul ăsta timp de câteva decenii… Există aproximativ 100 miliarde de neuroni la nivelul creierului şi transmit impulsuri nervoase cu viteze de până la 320 km/oră”.

Prin cărţile de dezvoltare personală, citesc adesea că pe ceea ce ne concentrăm, aceea creşte. Am observat că chiar aşa este. Cu cât mă plâng de anumite lucruri din viaţa mea, parcă cu atât aceasta devine mai mizerabilă şi greu de suportat. Cu cât sunt mai recunoscătoare, cu atât parcă îmi reuşesc mai uşor anumite dorinţe personale şi obiective.

Într-o vară, îmi amintesc, făceam contracte de publicitate. Mergeam pe la firme şi le prezentam posibilitatea de a-şi face publicitate într-un anuar. La început a fost mai dificil. Apoi, după ce am găsit o persoană care să accepte, să semneze un asemenea contract şi eu am început să spun în gând rugăciuni de mulţumire, parcă am început să am contracte pe bandă-rulantă. Şi cu cât făceam mai multe contracte, cu atât eram mai recunoscătoare şi invers.

Aşa că acum, mi-am făcut obiceiul ca zilnic să fiu recunoscătoare pentru diferite binecuvântări. Bineînţeles că nu pot fi pentru toate în parte, că s-ar putea să nu-mi ajungă ziua. Dar îmi place să fiu recunoscătoare că trăiesc, că sunt sănătoasă şi pentru alte câteva lucruri. Câteva minute mă gândesc la ele. Apoi îmi văd de celelalte treburi.

Recunoştinţa are câteva beneficii:
• Când eşti recunoscător, rămâi concentrat pe tot ce merge bine în viaţa ta.
• Recunoştinţa îţi reduce emoţiile negative precum frică, mânie, gelozie etc.
• Te ajută să ai o atitudine pozitivă chiar şi atunci când lucrurile par să meargă mai prost. Vei găsi noi oportunităţi în toate încercările prin care treci.
• Recunoştinţa te ajută să te vezi o persoană valoroasăşi să îţi creşti stima de sine.
• Reduce stresul pentru că nu te mai concentrezi pe ce nu merge, ci vezi partea buna a fiecărei situaţii.
• Sănătatea ta e mai bună când eşti recunoscător. Multe boli sunt cauzate de emoţiile şi gândurile negative, iar dacă acestea se reduc, atunci se îmbunătăţeşte starea ta de sănătate.

Exerciţiu

Notează cel puţin 5-10 motive pentru care eşti recunoscător/ recunoscătoare. Fă exerciţiul acesta zilnic timp de o lună. Observă rezultatele în viaţa ta.

6. Zâmbeşte

Mi se spune de ceva vreme că am un zâmbet frumos. Nu eram prea zâmbăreaţă înainte. Aveam în general un zâmbet sfios când îmi era ruşine de ceva. În rest nu-mi amintesc să fi zâmbit prea mult. De câţiva ani am învăţat că zâmbetul este cel mai frumos şi cel mai ieftin accesoriu pe care-l poate avea o femeie.
Aşa că am învăţat să zâmbesc.
Să îţi spun care e diferenţa?
Înainte viaţa mi se părea searbădă. Aveam impresia că toată lumea avea ceva cu mine. Eram nefericită şi mă plângeam foarte des de tot ce mi se întâmpla.
Acum, de când am învăţat să zâmbesc, viaţa este frumoasă, am început să întâlnesc alte persoane care îmi întorc zâmbetul, mă cred norocoasă şi sunt fericită că exist.
Să-ţi spun şi alte beneficii ale zâmbetului?
• Sunt convinsă că ai auzit că atunci când zâmbim, creierul nostru secretă un hormon al fericirii. Asta înseamnă că chiar şi atunci când suntem stresaţi sau supăraţi, dacă în mod conştient decidem să zâmbim, ne schimbăm starea de spirit şi trecem mai uşor peste acele momente dificile.
• Într-o carte despre limbajul trupului, am citit că atunci când o persoană zâmbeşte, muşchii faciali de la ochi în jos se ridică în mod natural. Astfel se conturează frumos pomeţii obrajilor, colţurile gurii sunt ridicate, ochii se micşorează şi, da, în jurul ochilor apar nişte riduri de expresie. Dar aceste riduri fac persoana care zâmbeşte să fie mai frumoasă şi mai tânără.
• O persoană care stă mai tot timpul încruntată, are muşchii faciali lăsaţi. Colţurile gurii şi pomeţii obrajilor atârnă în jos. Şi dacă această persoană nu face eforturi să şi zâmbească, nicio operaţie estetică nu-i va scoate expresia de câine plouat şi bătut de pe faţa ei. Ca să nu mai spunem că va arăta cu câţiva ani mai în vârstă. Şi probabil că exact aşa se şi simte.

Exerciţiu
Notează cel puţin cinci motive pentru care să zâmbeşti zilnic. Începe să zâmbeşti. Observă diferenţele care apar în viaţa ta.

7. Activităţi sportive

 

Pe parcursul vieţii mele am avut perioade în care acest obicei exista în viaţa mea zilnic, şi perioade, când m-am făcut comodă şi nu am mai practicat aceste activităţi. Sau poate că e mult spus activităţi sportive. Sunt pasionată de mersul pe jos.
Am avut ani buni în care mergeam zilnic pe jos câţiva km şi eram suplă şi plină de sănătate şi perioade în care m-am simţit mai încărcată cu activităţi, şi nu-mi mai făceam timp pentru deplasări pe jos. Sau eram prea hămesită de foame pentru a mai avea energie să merg pe jos. Aşa că luam mijloace de transport în comun. În câteva luni se observa diferenţa în starea mea de sănătate şi în cele câteva kg în plus pe care le luam.
Pentru că nu este un obicei constant al meu, o să scriu câteva rânduri despre acestea din ce am auzit la alţii.
Pe un CD, ne vorbea un domn că un bărbat s-a dus la un antrenor si i-a zis că ar vrea şi el să-şi dezvolte anumiţi muşchi. Antrenorul l-a întrebat dacă obişnuieşte să facă vreun gen de activităţi sportive. Aflând că nu, i-a recomandat să facă câte 10 flotări pe zi, în fiecare zi. Bărbatul cu pricina se aştepta să primească sarcini mai complicate şi mai multe. Antrenorul însă a insistat că trebuie să faci câte puţin, dar să fii disciplinat. Să faci în fiecare zi. Omul nostru a decis să aibă încredere în antrenor şi s-a pus pe treabă. În fiecare zi făcea câte 10 flotări. După o lună de zile a fost capabil să vadă o uşoară diferenţă în ce priveşte condiţia fizică, după trei luni de zile era deja convins de diferenţe, iar după şase luni de zile vedeau şi prietenii. Când era întrebat ce face, nimeni n-a vrut să creadă că face doar 10 flotări pe zi. Toţi se erau convinşi că prietenul lor le ascunde ceva. Se aşteptau să audă despre vreo formulă miraculoasă sau cine ştie ce efort deosebit.

O altă doamnă povestea că deşi nu îi place să alerge, şi-a propus să alerge la un maraton. Aşa că a început nu în forţă, cum se aşteaptă mulţi, ci să alerge la început 2-3 minute pe zi, apoi a crescut la 5 minute, apoi la 10 minute. Până a ajuns să parcurgă distanţa necesară pentru maraton. Scopul ei nu era să ajungă prima la maraton, ci să îl termine. Şi cu exerciţiu zilnic, mărind distanţa puţin câte puţin a reuşit.

8. Formule miraculoase instant pentru viaţă nu există

Trăim în era instant-urilor. Aflăm, de multe ori din reclame că dacă ai mâncat prea mult şi ţi se face rău, poţi lua o pastilă şi digeri instant mâncarea ca să poţi mânca mai mult. Ai cafea instant, ai fotografie la minut, cu un singur click ajungi să comunici cu cineva aflat în cealaltă parte a lumii si lista poate continua.
Multe persoane se aşteaptă să ţină cură de slăbire prin înfometare o săptămână şi să dea jos vreo 10 kg cel puţin, sau să meargă trei zile la sală şi să-şi construiască muşchi ca ai halterofililor, sau să mănânce 1 kg de lămâi să scape de răceală şi aşa mai departe.

Să te întreb ceva. Imaginează-ţi că ai o afecţiune şi mergi să consulţi doi medici.
Primul îţi spune: îţi recomand acest flacon cu 30 de pastile, le iei pe toate odată, să faci terapie de şoc şi în două ore eşti…gata.
Al doilea îţi spune: îţi recomand acest flacon de 30 de pastile şi iei câte una pe zi după una dintre mese.
Pe care l-ai crede că e medic specialist şi practician bun? Pe primul, care îţi recomandă varianta însănătoşirii instante sau pe al doilea care îţi spune că ai şanse să te faci sănătos, dar e nevoie să fii disciplinat o lună de zile?
Eu l-aş crede pe al doilea.
Toate lucrurile bune vin în viaţă treptat-treptat. Au nevoie de timp ca să crească, să se dezvolte. Exact ca un bebeluş. Nu ne aşteptăm să-i dăm unui bebeluş o tonă de mâncare ca să crească cât un adult într-o zi. Poate că pe parcursul vieţii, mănâncă mai mult de o tonă de mâncare, dar puţin câte puţin în fiecare zi.

Concluzii

Fiecare obicei din viaţa noastră contează şi ne duce într-o anumită direcţie. Există o vorbă care ne spune că obiceiurile pe care le avem ne hotărăsc destinul. Dacă vrei să schimbi direcţia trebuie doar să schimbi obiceiul.
Dacă eşti obişnuit să:
• Mănânci mâncare sănătoasă zi de zi, atunci vei fi în formă şi cu o sănătate optimă.
• Mănânci mâncare tip fast-food sau pizza sau preparate zi de zi, atunci sănătatea şi greutatea ta va avea de suferit.
• Faci zilnic activităţi sportive te bucuri de sănătate şi muşchi şi voie bună.
• Leneveşti dar visezi că într-o zi te apuci de sală sau de alergat o să ai de suferit.
• Citeşti zilnic – într-o viaţă citeşti o bibliotecă întreagă.
• Nu citeşti nimic – rămâi un incult şi un ignorant toată viaţa.
• Te cerţi – ai o viaţă plină de scandal.
• Oferi altora laude şi complimente – se întorc la tine şi vei fi fericit.
• Zâmbeşti – o să arăţi tânăr/ă şi fericit/ă şi o să ai parte de multe lucruri plăcute.
• Stai încruntat/ă – o să arăţi bătrân/ă şi cu faţa lăsată.
• Fii recunoscător – multe alte binecuvântări vei vedea în viaţa ta.
• Te plângi – viaţa ţi se va părea un chin din ce în ce mai greu de îndurat.

Vestea bună e că dacă avem obiceiuri proaste, le putem schimba.
E nevoie de:
• Conştientizare
• Decizie de schimbare
• Acţiune
• Diciplină
Bineînţeles că mai sunt şi alte obiceiuri despre care se poate vorbi. Eu le-am ales pentru descriere e acestea.

Aştept părerea ta despre ele, fie într-un comentariu mai jos, fie pe email.

Dacă ţi-a plăcut poţi să dai şi un share sau like pe reţelele de socializare, ca să citească şi prietenii tăi.

 

 

 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Name:

Email:

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

 

Ai citit vreodată toată Biblia de la un capăt la altul?
Probabil o să spui că e cam groasă. Aşa e. Are cam 1400 de pagini sau mai mult. Depinde de cât de mare scrie.
Ai auzit vreodată expresia „Cum mănânci un elefant? Bucată cu bucată”.

Pe când eram studentă am găsit scris într-o carte că dacă citeşti un sfert de oră pe zi, parcurgi întreaga Biblie într-un an de zile. Aşa că am pus în practică această strategie, încă de pe atunci şi am reuşit să citesc toată Biblia. Şi nu doar odată. Ci de câteva ori, adică în câţiva ani la rând.
La ce mi-a folosit?

Păi mă ajuta să văd mai bine ce greşeli şi păcate aveam pe care să le spovedesc. Am înţeles mai bine anumite evenimente care au avut loc în Noul şi Vechiul Testament. M-a ajutat să devin mai apropiată de credinţă şi Dumnezeu.

Dar în timp, am lăsat acest obicei şi aproape că am uitat de beneficiile unei astfel de discipline pe care mi-o creasem pe când eram studentă.

De curând, prin materialele de dezvoltare personală am auzit din nou de acest concept şi o să îţi spun ce am învăţat.

1. Cititul timp de 15 minute pe zi

Unul din obiceiurile pe care mi le-am format în ultimii trei ani şi jumătate a fost acela de a citi dintr-o carte de dezvoltare personală. Citind zilnic (sau aproape) câteva pagini am ajuns să citesc aproximativ 50 de cărţi de dezvoltare personală, pe care le găseşti la pagina Cărţi. În afară de astea cred că mai am alte 10-15 cărţi începute şi neterminate.
Ni se recomandă să citim cam 15 minute pe zi. Nu poţi să citeşti 15 minute dintr-o carte? Fie un roman bun, fie o carte de dezvoltare personală, care să te ajute să îţi schimbi gândirea? Poţi începe cu un singur paragraf pe zi. Pe măsură ce trece timpul, s-ar putea să înceapă să îţi placă să citeşti şi vei ajunge la 15-30 minute pe zi pentru că n-o să-ţi dai seama cât de repede trece timpul şi parcă nu ai terminat de citit tot ce ţi-ai propus.

Diferenţe

Am auzit pe un CD motivaţional ce se întâmplă în timp, dacă vom compara două persoane, una care nu citeşte şi una care îşi face acest obicei de a citi zilnic câte puţin.
La sfârşitul unei zile cel care a citit câteva pagini dintr-o carte nu e neapărat mai deştept decât cel care nu a citit. Într-o lună, cel care a citit e posibil să fi terminat o carte şi nici acum nu e mai deştept decât cel care nu a citit. După un an de zile, cel ce citeşte zilnic, e posibil să fi citit 10-12 cărţi. Sigur ştie mai multe decât cel care nu citeşte. În zece ani de zile, cel ce citeşte zilnic ajunge la 100-120 cărţi citite. Asta înseamnă o mini-bibliotecă. Cu siguranţă ştie mai multe.

Diferenţa majoră între cei doi stă nu doar în cât a citit ci în atitudine. Cel ce nu a citit nimic va avea impresia că el le ştie şi le-a văzut pe toate, iar cel ce a citit are impresia că nu ştie nici 1% din cât şi-ar dori să ştie. Şi are o foame continuă de a citi şi mai mult.

Exerciţiu

• Ia un pix şi o foaie de hârtie sau poate un carneţel, ce ai la îndemână şi notează ce cărţi ai citit în ultimele trei luni. Dacă ai citit doar ziare, nu se pun la socoteală. Alea nu-ţi schimbă gândirea spre bine, nu te ajută să gândeşti pozitiv.

 

2. Frumuseţea şi îngrijirea personală

Un alt obicei pe care mi l-am format este acela ca zilnic, şi seara şi dimineaţa, să îmi curăţ faţa cu produse speciale de demachiere. A durat ceva timp până am găsit gama de produse care să mi se potrivească şi să îmi facă bine la ten.
Am urmat şi câteva cursuri de frumuseţe şi îngrijire personală. Am învăţat că seara trebuie curăţată (demachiată) faţa fie că am fost machiate sau nu, pentru a curăţa praful, transpiraţia sau fardul. Dimineaţa, de asemenea, curăţăm faţa de resturile de cremă care s-au oxidat pe timp de noapte şi de transpiraţie.
La un curs am înţeles că dacă trece o seară în care să mă duc la culcare fără să îmi curăţ faţa, tenul îmbătrâneşte cu şapte zile. După o singură seară nu se vede diferenţa, dar în timp da.
Sunt seri, în care dacă am stat toată ziua în casă, seara, înainte de culcare mă bate gândul să nu mă mai demachiez pentru că nu m-am machiat şi faţa e curată. Dar îmi aduc aminte că dacă într-o singură seară nu curăţ faţa, tenul îmbătrâneşte cu 7 zile. Apoi mă gândesc că s-ar putea să nu fie singura zi în care să nu fi ieşit din casă sau să nu mă fi machiat. Şi ştiu că atât de uşor se formează un obicei de delăsare şi neglijenţă, încât imediat mă ridic şi merg la baie să curăţ faţa.

[Î]n acest timp, alte doamne au observat schimbări pozitive şi chiar tendinţe de întinerire pe faţa mea şi m-au întrebat care e secretul. Când le spun că e vorba de cinci minute seara şi cinci dimineaţa pentru a-mi îngriji tenul, îmi spun că ele nu au timp pentru un asemenea ritual. Probabil se aşteaptă să le vorbesc de vreo formulă miraculoasă cu efect instant. Poate de vreo operaţie estetică. Numai că nu le pot minţi.
Pentru mine e ok. Doar este faţa lor pe care şi-o neglijează. Eu am grijă să mi-o îngrijesc zilnic şi să nu cad în ispita neglijenţei. Totul este doar o alegere.

3. Ceartă versus vorbe bune şi complimente

[Î]ntr-o dimineaţă, mergând pe stradă am văzut o doamnă cu un câine pe care îl scosese la plimbare şi pe care îl drăcuia de zor. Gândul care s-a născut în mintea mea a fost: „Alo, cucoană! Pentru ce creşti acest animal în casa ta, dacă nu-l iubeşti? Te obligă cineva să îl creşti de îl drăcuieşti în halul ăsta? Iar dacă îl iubeşti de ce îl drăcuieşti?”. Apoi mi-am dat seama că nu se aplică limbajul ăsta doar pentru câini, ci şi pentru partenerul de viaţă, pentru copiii lor. Am auzit multe femei vorbind în public despre soţii lor ca fiind: „nesimţit, animal, cretin, idiot, împuţit etc.”. Apoi se miră că au o căsnicie de tot rahatul (scuzaţi expresia!). Oare chiar nu se gândesc că se întoarce totul la ele?

Reacţii

Cum reacţionezi dacă copilul sau partenerul/a tău din greşeală sparge ceva, să zicem un pahar, sau poate ceva de valoare? Probabil o să spui, depinde de valoare. Numai că eu am convingerea fermă că vei reacţiona în funcţie de obişnuinţă, nu de valoare.
Ca diriginte, am auzit mulţi copii care mi-au spus că au fost certaţi sau au primit bătaie pentru că au spart o farfurie sau o cană sau o vază. În momentul ală am avut două gânduri. Primul a fost că mesajul pe care îl transmite un părinte copilului printr-o o astfel de pedeapsă este că „paharul /vaza e important/ă, eu nu sunt”. Al doilea gând m-a dus la cuvintele din Biblie, care spun că omul e mai de preţ decât orice alt lucru sau fiinţă, dar noi obişnuim să punem preţ pe obiecte.
Probabil o să spui că îl cerţi ca să fie atent. Sigur ca da. De parcă nu ţi se poate întâmpla şi ţie, oricât ai fi de atent/ă. Dar pe tine cine te ceartă?

Nu poţi schimba trecutul

În afară de asta, fapta e deja consumată. Nicio critică, sau reproş, nicio ceartă, ton ridicat sau bătaie nu va face acel obiect distrus să fie din nou cum a fost. Şi atunci de ce te enervezi? De ce să ţipi la copilul tău, când îi poţi explica frumos să fie atent? Dacă alegi să fii calm/ă reduci sentimentul de vinovăţie al copilului, tu eşti liniştit/ă, copilul înţelege şi în casă domneşte pacea.

Povestea reacţiei ale unei mame

Mergând la control pe perioada sarcinii, vorbeam la un moment dat cu asistenta care îmi povestea de năzbâtiile făcute de fiica ei. Şi zice „într-o zi ajung acasă, ea se gătise cu toate hainele mele bune, se rujase, s-a încălţat cu pantofii mei cei buni, de piele. Erau nou-nouţi, cu baretă şi cataramă, îi încălţasem odată la o nuntă. Pentru că nu a putut să bage piciorul prin baretă a tăiat baretele. Ce era să-i fac? S-o bat, s-o omor? Bine c-am găsit-o pe ea sănătoasă şi întreagă. Pantofi mi-oi mai cumpăra eu”. Probabil te gândeşti că asta e mentalitatea unei femei pe care o dă banii afară din casă. Eu însă cred că este mentalitatea unei femei care îşi preţuieşte mai mult copilul.

De pe la seminarii

O doamnă a zis la un seminar că de exemplu, mintea unui copil absoarbe mai mult informaţia negativă decât pe cea pozitivă. Dacă îi spui copilului o critică sau o vorbă urâtă, e nevoie de cel puţin cinci vorbe frumoase ca acel copil să uite critica pe care a auzit-o.

Dacă nu găseşti cinci complimente pentru copilul tău pentru fiecare critică, atunci măcar când îţi vine să îl critici, muşcă-ţi limba, înghite-ţi critica şi spune-i o singură vorbă frumoasă. Doar e copilul tău, îl iubeşti, şi poţi găsi o calitate a lui pe care să o evidenţiezi. Într-o lună de zile, dacă nu-i faci nicio critică, dar cu un compliment pe zi, i-ai spus deja 30 de vorbe frumoase copilului tău. Într-un an sunt 365 de vorbe plăcute pe care le aude copilul tău de la tine.
Crezi că va crea o diferenţă în mintea lui? Cu siguranţă! Mai mult decât atât copilul îşi va da seama singur de defectele şi greşelile pe care le face. Singur şi le va corecta ca să te facă să îl lauzi şi în legătură cu ele.
La un alt seminar un vorbitor ne povestea: „Stăteam la rând să ajung la un ghişeu şi în faţa mea era un domn care se certa de zor cu funcţionara de la acel ghişeu. S-au certat cam 15 minute. Doamna arăta ca o scorpie şi ţipa în gura mare şi mă gândeam cu groază ce o să mi se întâmple mie când ajung la rând. Mă uitam să caut ceva drăguţ la ea să îi fac un compliment, dar nici măcar frumoasă nu era. Când am ajuns la rând i-am zis: vă apreciez că aveţi atâta răbdare să suportaţi asemenea clienţi dificili. Ea a oftat, s-a relaxat şi a zis: în sfârşit cineva care mă înţelege! Apoi m-a servit foarte calmă şi de o calitate ireproşabilă”.

De prin cărţi

Dale Carnagie în cartea lui Secretele succesului Cum sa cunosti oameni si sa devii influent, îl citează pe William James care a spus: „Cel mai profund principiu al naturii umane este acela de a fi apreciat”, iar Dale Carnagie continuă şi spune că acest principiu e ca o foame continuă şi nepieritore, e ca o lăcomie a omului după apreciere.

Jeff Keller: „Dacă îi tratezi pe ceilalţi cu iubire şi respect, vei descoperi că, în general, te vor iubi şi respecta la rândul lor. Dacă îi ajuţi pe ceilaţi, vei fi la rândul tău ajutat. Bineînţeles, această „lege” este valabilă şi în cazul comportamentelor negative. Dacă judeci şi critici, să nu fii surprins dacă vei fi judecat şi criticat”

Jeff Keller: „Consecinţele acţiunilor tale sunt rareori imediate. De fapt, de cele mai multe ori intervalul dintre acţiune şi efectul produs de aceasta este unul destul de lung”

Ralph Waldo Emerson: despre recompensele întârziate – la banca universală, „faptele tale bune generează o dobândă compusă, devenind mai valoroase odată cu trecerea timpului, pentru ca tu să te bucuri într-o bună zi de o sumă frumuşică din dividente”.

Participând la seminarii de dezvoltare personală, am înţeles cât e de important să faci complimente celor din jur.
Deşi de felul meu sunt o fire critică şi autocritică, mi-am propus şi impus să învăţ să fac complimente celor din jur.

Condiţia principală atunci când faci complimente este ca acestea să fie adevărate.

De exemplu, unei persoane care e încruntată şi arată de parcă i s-a răsturnat carul cu necazuri în cap, nu-i poţi spune că are zâmbet frumos. O persoană care arată de parcă nu s-a pieptănat nu-i spui „ce coafură frumoasă ai”. Trebuie să găseşti altceva care să fie adevărat ca să complimentezi persoana din faţa ta.

Experienţe personale

Am început să învăţ să ofer complimente celor din jur. Mai întâi am adresat complimente colegelor.
Apoi când am mers la cumpărături, am făcut complimente vânzătoarelor.
Unele au câte un ecuson pe care scrie, „azi zâmbesc pentru tine”, dar numai ecusonul zâmbeşte, faţa lor n-are nicio treabă. Din anumite puncte de vedere, dacă mă pun în pielea şi papucii lor, înţeleg. Stau în picioare atâtea ore, trebuie să se concentreze la codurile de bare, la marfă, la preţuri, la banii pe care îi primesc şi dă rest. Poate au mai avut şi vreun client dificil sau în stare de ebrietate care a ţipat la ele şi le-a venit să intre sub tejghea etc. Sau poate că copilul lor nu a ajuns acasă şi nu răspunde la telefon şi ca orice mamă e îngrijorată, sau poate le-a certat şeful. Unele au chiar lacrimi în ochi în loc de zâmbet pe buze.
Aşa că în timp ce stau la rând, caut ceva drăguţ la vânzătoarea respectivă şi când ajung în dreptul ei îi fac complimentul. Nu a existat niciuna care să nu-mi întoarcă un zâmbet de milioane pentru complimentul meu.
Toate complimentele pe care am învăţat să le ofer s-au întors la mine sub formă de zâmbete, de mulţumiri care m-au făcut foarte fericită.
Nu mai spun de beneficiile unor asemenea complimente adresate partenerului de viaţă. Mă fac să mă simt cea mai norocoasă femeie din lume.

Exerciţiu

• Ia un pix şi o foaie de hârtie şi notează toate calităţile pe care le are copilul tău, sau copiii tăi, dacă ai mai mulţi. Spune-le cel puţin un compliment pe zi. Observă rezultatele şi notează-le. Ţine un jurnal cu reacţiile lor la complimentele respective.

•  Fă acelaşi lucru pentru partenerul/a de viaţă.

Zilele următoare vei beneficia de partea a II- a acestui articol cu alte obiceiuri zilnice.

Dacă ţi-a plăcut sau îl consideri util, poţi să dai un like sau un share ca să beneficieze şi alţii.

Un comentariu e binevenit fie pentru a-mi spune impresia creată, fie pentru a aduce eventuale completări la ce am scris.

 

 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Name:

Email:

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber