Categorie: Perseverenta

 

Era după-amiază şi mi-am pus copilul la culcare. Pentru că l-am obişnuit să adoarmă legănat, cât timp durează până adoarme eu joc solitaire pe telefon.

La un moment dat mi s-a părut că orice mişcare de carte aş face, nu reuşesc să rezolv acel joc. Eram pe punctul să renunţ la acel joc şi să încep altul când am văzut o carte ce se potrivea în joc. După ce am mutat acea carte, jocul a mers aşa de repede că părea imposibil de crezut. Înainte de acea carte, părea că nimic nu funcţionează.

Şi m-am gândit că exact aşa este şi în viaţă şi în afaceri.

 

Am identificat trei situaţii de joc şi de viaţă

 

Dead-end

 

Indiferent ce mişcări inteligente faci, indiferent câte cunoştinţe ai şi aplici, indiferent ce acţiuni întreprinzi, te blochezi mai devreme sau mai târziu şi nimic nu-ţi mai iese.

Chiar dacă tu faci lucrurile în mod corect, chiar dacă aplici tehnicile toate pe care le-ai învăţat, simţi că nu mai poţi înainta.

E ca şi când te duci la pescuit într-o baltă care nu are peşte.

Sau poate te adresezi unei categorii greşite de clienţi.

Imaginează-ţi că vinzi pătrunjel, ai cel mai frumos, cel mai verde, cel mai aromat pătrunjel din lume, dar ai ales să-l vinzi într-un salon de expoziţie auto. Câţi clienţi crezi că o să ai? Zero. Nu pentru că lumea nu are nevoie să cumpere pătrunjel, ci pentru că clienţii care vizitează un salon auto sunt interesaţi de altceva. Dacă vrei să vinzi pătrunjelul trebuie să mergi în locaţiile unde clienţii caută ce vinzi tu.

 

Sau poate că nu deţii controlul tuturor variabilelor de care depinde reuşita ta.

Îmi amintesc aici de o poveste pe care am citit-o într-o carte a lui Robert Kiyosaki.

 

„Un bărbat s-a angajat la o fabrică pe post de paznic, fiind convins că fabrica produce maşini de cusut. S-a gândit că i-ar face o surpriză soţiei, dacă îi oferă cadou o maşină de cusut. Aşa că zilnic a început să sustragă din fabrică câte o piesă, ca să le asambleze acasă şi să facă o maşină de cusut. Numai că de câte ori le asambla acasă, îi ieşea o mitralieră.”

 

Câteodată, indiferent de cât munceşti, de câte cunoştinţe ai şi aplici, de cât de bun eşti în vânzări, de câte de bun eşti în lucrul cu oamenii, simţi că te blochezi şi nu mai poţi înainta.

Schimbă jocul, schimbă locaţia, schimbă tacticile, schimbă direcţia. Începe ceva nou. Fă ceva diferit.

 

Îţi merg toate ca pe roate

 

Alteori însă, simţi că parcă toate cărţile pe care le joci îţi sunt aranjate şi termini jocul rapid.

Simţi uneori în viaţă că parcă toate îţi merg ca pe roate, parcă toate planetele s-au aliniat ca să reuşeşti ce ţi-ai propus. Uneori, chiar simţi că ceva te împinge de la spate în acea direcţie şi îţi reuşesc toate pe deplin.

În astfel de situaţii te simţi super-fericit, ai impresia că eşti de succes. Simţi că l-ai apucat pe Dumnezeu de picior.

Simţi că eşti omul potrivit în locul potrivit cu marfa potrivită pentru clienţii potriviţi.

 

Când merge foarte greu şi îţi vine să renunţi

 

Sunt însă şi situaţii care seamănă la început cu prima. Ai impresia că ai ajuns într-o fundătură, că orice ai face nimic nu se mişcă.

Ai impresia că nu ai cum să reuşeşti

Cu toate acestea, ai speranţe şi continui. Şi la un moment dat, aşa cum am descris la început, apare o carte şi se schimbă jocul. Apare o situaţie nouă şi rezolvi lucrurile.

Ţi-ai amintit şi ai aplicat o anumită tehnică, sau ai schimbat tonul sau subiectul şi ai făcut vânzarea. Ai găsit coarda sensibilă a clientului şi ai ştiut cum şi când să o atingi ca să vibreze la unison cu tine.

Ai reuşit să ajuţi pe cineva şi te-ai ajutat şi pe tine.

Îmi amintesc două situaţii din viaţa mea în care eram pe punctul de a renunţa, dar pentru că m-am oprit să mai arunc o privire de ansamblu, s-a schimbat situaţia.

 

Prima situaţie a fost acum 15 ani. Era vară şi aveam să dau examenul pentru titularizare în învăţământ. Nu apucasem să trec prin toată materia, prin toate manualele. (Apropo, nu ştiu cum e la alte discipline, sau judeţe, sau cum mai e în prezent, dar acum 15 ani, titularizarea la geografie în judeţul Galaţi se dădea din materia din manualele de liceu şi şcoală generală, nu din ce am învăţat la facultate.)

Când am văzut subiectele pe care le aveam de rezolvat, primul impuls a fost să părăsesc examenul şi să ies din sală. Dar ceva m-a reţinut acolo. Parcă o forţă mi-a spus că asta ar fi o greşeală.

Apoi mi-am adus aminte că despre acele subiecte învăţasem în urmă cu ceva ani, când am dat admiterea pentru facultate şi învăţasem, la propriu, manualele pe de rost. La acel moment ştiam toate desenele şi tot conţinutul manualului.

Am început să mă rog. Poate că te gândeşti că în timpul unui examen numai timp să te rogi nu ai. Crede-mă, că atunci când eşti blocat la examen, să te rogi, e cel mai bun lucru pe care-l poţi face.

Am început să-mi amintesc, frânturi de idei, poze şi desene din manual, pe care le lucrasem şi învăţasem cu ani în urmă. Pentru mine, amintirea acestora a fost ca şi când nişte fulgere îţi luminează drumul pe timp de noapte înnorată.

Mai bine de jumătate din timpul de examen am stat să-mi amintesc asemenea frânturi şi să scriu pe ciornă ideile. Mi-am amintit frânturi din cunoştinţele din manuale, dar şi dintre cele învăţate în timpul celor patru ani de facultate. Apoi am petrecut timp gândindu-mă cum să concep acele idei în mod ştiinţific, corect şi coerent.

Am ieşit ultima din sala de examen, dar când am văzut rezultatele, nu mi-a venit să cred. Am luat notă peste 7 şi mă puteam titulariza în oraş, aşa cum îmi doream. (Pe atunci erau şi posturi.)

Apoi m-am lăudat unei doamne dragi, care m-a pregătit pentru admiterea la facultate, că am luat examenul fără să fi învăţat. Iar ea mi-a spus ceva de genul: „aşa pare la prima vedere, dar tu ai învăţat altădată această materie. Şi poate că nu ai fost răsplătită cum meritai la acel moment”. Şi mi-am dat seama că avea dreptate. În facultate, am avut impresia la o disciplină, că am fost nedreptăţită.

Iar cunoştinţele alea mi-au folosit peste ani, atunci când părea imposibil să trec examenul şi eram pe punctul de a renunţa.

Morala: mişcările, cunoştinţele şi acţiunile anterioare făcute conştiincios, s-au acumulat ca să mă ajute într-un moment critic.

 

Cea de-a doua situaţie de care-mi amintesc nu are legătură cu învăţământul, ci cu vânzările.

Pentru că salariul de profesor nu-mi ajungea, de multe ori, pe timp de vară, mai căutam să fac ceva.

Într-o vară, acum vreo 7-8 ani, am găsit să lucrez ca agent de vânzări pentru o firmă de publicitate. Persoanele care aveau o firmă, un cabinet, erau abordate de mine şi alţi colegi (fiecare pe câte o zonă) ca să îşi facă publicitate într-un anuar al judeţului.

Cred că am mers vreo două săptămâni, zi de zi la multe firme şi abia dacă am încheiat unul sau două contracte.

Eram pe punctul de a renunţa, când s-a întâmplat ceva. Am intrat într-un cabinet stomatologic. Eram aproape de sfârşitul programului, obosită şi transpirată. I-am prezentat medicului stomatolog ideea de a figura cu numele într-un anuar de publicitate. A fost atât de încântat, că imediat a fost de acord. Ba mai mult, m-a trimis şi m-a recomandat la toate clinicile stomatologice din oraş. Am făcut în vara aia, atât de multe contracte, că pentru lunile de vară am mai primit încă odată salariul de profesor, numai din publicitate.

După ce s-a terminat vara şi am reînceput cursurile, am început din nou să mă mulţumesc cu salariul pe care-l primeam şi am încetat activitatea.

În anii care au urmat, am fost întrebată de colegii care încă mai făceau muncă de teren în publicitate, mă întrebau: „Măi, ce le-ai făcut tu medicilor ălora de ai încheiat tu atât de multe contracte?”

Cred că nu era vorba de ce le-am făcut eu medicilor. Cred că e vorba de legea perseverenţei, care în acel caz a funcţionat pentru mine, pentru că am făcut acele acţiuni în mod constant chiar dacă nu părea să funcţioneze. Apoi, la un moment dat s-a produs rezultatul.

Mai multe despre perseverenta am scris aici.

 

 Ti-a placut articolul?

Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Aminteste-ti cum sa fii fericit!

Name:

Email:

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Name:

Email:

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

Legea Perseverenţei. “Abilitatea noastră de a persevera, în ciuda obstacolelor şi a dezamăgirilor, denotă încredere în noi înşine. Perseverenţa este o “calitate de fier” în drumul spre succes.”

                                                                                                                                    Peter Arnold

„Perseverenţa nu este o cursă lungă; sunt mai multe curse scurte una după alta.”

Walter Elliott

„Însuşirea este numită perseverenţă atunci când este folosită pentru o cauză bună, şi încăpăţânare, dacă e pusă în slujba unei cauze rele.”

Lawrence Stern

„Efortul îşi arată roadele după ce o persoană refuză să se oprească.”

Napoleon Hill

„Victoria aparţine celui perseverent.”

Napoleon Bonaparte

 

 

Probabil că ai auzit despre perseverenţa colonelului Sanders care la momentul pensionării, a constatat că banii pe care îi primea nu-i ajungea şi atunci a hotărât să-şi vândă reţeta de pui pe care o avea şi abia al 1000 –lea restaurant la care a apelat i-a acceptat reţeta şi aşa a apărut una dintre companiile de succes KFC.

Cu siguranţă ai auzit şi despre Thomas Edison cel care abia după vreo 10000 de încercări a reuşit să descopere metoda prin care să facă un bec să funcţioneze.

 

Dar eu nu o să-ţi vorbesc despre aceste exemple.

 

Azi o sa-ti vorbesc despre Andy Dufresne

 

Cine este Andy Dufresne? Este un personaj din filmul „The Shwoshank Redemtion” cunoscut în România cu numele de Închisoarea îngerilor; şi este jucat de actorul Tim Robbins. Andy Dufresne este un vicepreşedinte de bancă care a fost condamnat pe viaţă în această închisoare pentru că soţia lui a fost găsită împuşcată în pat cu amantul ei, iar el nu şi-a putut justifica nevinovăţia. Ajunge în cea mai cruntă şi mai sigură închisoare din SUA din anul 1959.

 

Lecţia nr.1

 

În închisoare, la un anumit moment, după ce devine influent şi util directorului închisorii şi gardienilor, este numit în funcţia de bibliotecar. Scopul lui este să mărească biblioteca închisorii. Cu acordul directorului trimite câte o scrisoare în fiecare săptămână Senatului Statului pentru a cere fonduri în scopul extinderii bibliotecii. Deşi fusese avertizat că nu sunt şanse să primească astfel de fonduri, el scrie în mod constant câte o scrisoare în fiecare săptămână.

După şase ani, timp în care nu a primit niciun răspuns deşi el scria săptămânal (după circa 312 scrisori trimise), a primit un plic de la Senatul Statului şi câteva cutii cu cărţi folosite, donaţii de la biblioteca districtuală. În plic era un cec de 200 de dolari şi o scrisoare prin care senatul îl ruga să nu mai trimită alte scrisori. Andy Dufresne, s-a luminat la faţă şi a zis.

„– Mi-a luat şase ani. De acum o să scriu două scrisori pe săptămână în loc de una.” Iar gardianul i-a zis, „Cred că eşti destul de dement.” Şi aşa a făcut Andy. După alţi patru ani în care a trimis câte două scrisori pe săptămână, a primit un fond anual de 500 de dolari. Cu aceşti bani el reuşea să negocieze, să facă înţelegeri cu cluburi de lectură, cu organizaţii caritabile şi alte biblioteci. Şi aşa a reuşit să extindă biblioteca închisorii, după cum şi-a dorit. I-a luat 10 ani ca să facă acest lucru. De ce a ales să facă aşa ceva? Putea să fie la fel ca oricare condamnat din acea închisoare şi să se mulţumească să muncească şi să-şi primească porţia de mâncare. Dacă te gândeşti dintr-o altă perspectivă, la ce i-ar folosi unui condamnat pe viaţă să citească? Dar Andy nu era un condamnat obişnuit. El era un condamnat care avea vise.

 

Exerciţiu.

Imaginează-ţi că eşti Andy Dufresne. Te afli într-o închisoare de maximă securitate cu rol de condamnat. Te simţi tratat ca un animal de companie foarte util, care oferă servicii financiare de calitate şi GRATUITE. Te rog să fii sincer cu tine şi să răspunzi la aceste întrebări.

1. Ai fi avut o astfel de dorinţă de a mări biblioteca închisorii?
2. Dacă da, câte scrisori a-i fi fost dispus să trimiţi?
3. La a câta scrisoare te-ai fi oprit, având în vedere că nu primeai niciun răspuns?
4. Tu ai fi fost capabil să-ţi creezi o asemenea disciplină legată de un astfel de scop pentru care nu primeşti niciun răspuns?
5. Care ar fi fost gândurile şi presupunerile care te-ar fi măcinat?
6. Presupunând că ai fi trimis şi tu scrisori în fiecare săptămână timp de şase ani. După primul răspuns de la Senatul Statului, în care ai primit un cec, câteva colete cu cărţi şi rugămintea de a te opri din trimis scrisori, ce ai fi făcut?

 

Lecţia nr.2

 

O înţelegem abia aproape de finalul filmului.

Încă de la început, de cum a ajuns în acea închisoare, Andy, deşi era retras şi tăcut, se împrieteneşte cu un alt condamnat care putea să facă rost de diferite lucruri. Andy îi cere mai întâi să-i facă rost de un piolet. Atunci când este întrebat pentru ce-i trebuie, el spune că vrea să sculpteze roci ca să facă piese de şah. Un hobby, explică el. Mai târziu, îi cere să-i facă rost de un poster pe care să-l pună pe perete. Abia după 17 ani s-a descoperit de ce a solicitat Andy aceste lucruri. Pentru că se pricepea la geologie, a constatat că îşi poate săpa un tunel prin peretele închisorii. Ceea ce a şi făcut cu acel piolet, la adăpostul unui poster care să-i ascundă opera. Şi în fiecare noapte, Andy, săpa răbdător, şi ziua căra molozul rezultat în buzunarele pantalonilor, în curte, unde îl descărca.

 

Viteza este importantă, dar mai important este să nu te opreşti

 

Atunci când te apuci să faci ceva, ai o viteză proprie în funcţie de scopul pe care îl ai şi de timpul pe care îl poţi dedica. Dacă ai început o afacere şi eşti şi angajat, timpul pe care îl ai la dispoziţie pentru a-ţi construi afacerea este limitat sau foarte limitat. Alţii se pot dedica full-time. Evident, că cel care se ocupă full-time va avea o creştere mai mare.

Sunt unii care renunţă. De ce? Unii încep în forţă şi dacă rezultatele întârzie, abandonează pe motiv că nu funcţionează. Alţii renunţă pentru că nu au suficient timp. Că sunt prea ocupaţi. Şi se compară cu cei care lucrează foarte mult şi au rezultate rapide. Dar să-ţi spun ceva. Dacă eşti melc, nu poţi concura cu un ghepard. Dar şi un melc dacă se deplasează, ajunge la frunza ce-l interesează (ei poftim, că şi rimează!). Totul este să nu te opreşti.

Charles Haddon Spurgeon a spus: „Prin perseverenţă melcul a ajuns pe arcă.”

„Oamenii nu înţeleg că atunci când pare că nimic nu se întâmplă, ceva se întâmplă.”

                                                                                                                                    John Maxwell

 

Viaţa te testează. Când te apuci să faci o anumită activitate, rezultatele întârzie să apară. Dar dacă vei continua să desfăşori acea activitate pe care ai început-o cu convingerea fermă că o vei face până când reuşeşti, rezultatele vor apărea într-un final. Iar când apar s-ar putea să fii copleşit.

 

„În momentul în care vor începe să vină bogăţiile, vor veni atât de repede, atât de abundent, încât veţi ajunge să vă întrebaţi unde au fost ascunse în toţi aceşti ani.”

Napoleon Hill

 

Inainte de a mă decide să deschid un blog de dezvoltare personală, am citit ceva literatură de specialitate, inclusiv despre ce ar trebui să iau în calcul atunci când plec la drum. Iată ce spune Florin Roşoga pe http://profiblogger.ro/sfaturi-bloggeri-incepatori/

„Aşteaptă-te ca la început să nu ai cititori. Creşterea unui blog este un proces şi are nevoie de timp. Timp în care tu înveţi să gestionezi blogul, să scrii tot mai bine, să devii cunoscut…”

Şi chiar aşa şi este. La început te citesc câţiva prieteni şi eventual cineva din familie. Dar pe măsură ce continui să scrii, încep să apară, încet-încet nişte rezultate.

La fel se întâmplă cu orice activitate nouă pe care o începi. Ia ceva timp până apar rezultatele.

Sunt mulţi care au început să muncească din greu la propria afacere. Munceşti zilnic şi de multe ori fără rezultate. Şi asta se întâmpla o bună bucată de timp. Ajungi acasă obosit şi epuizat, supărat că nu ai rezultate şi totuşi a doua zi te pui din nou în mişcare către o altă bucăţică din afacere, care pare că nu vrea să funcţioneze. Sunt mulţi lideri care povestesc cum la începutul afacerii lor, rezultatele erau foarte slabe sau chiar nule, deşi munceau de le săreau capacele.

Sunt mulţi scriitori de blog, care spun acelaşi lucru. Dar au continuat să se ocupe de afacerea lor cu credinţă că ceva se întâmplă. Au continuat să vorbească cu oamenii, sau să scrie articole. Apoi s-a întâmplat magia. Parcă dintr-o dată lucrurile încep să se mişte. Şi încep să se mişte cu viteză.

Unii cresc mai repede, alţii mai încet. Pentru unii este mult mai uşor să obţină rezultate, iar pentru alţii mult mai greu. Totul ţine şi de abilităţi, şi de aşteptări dar şi de capacitatea de a fi perseverent şi de a nu te opri. Orice întrerupere este asemănată ca o oprire, ca un scurt popas atunci când urci un munte. Ai nevoie de o cantitate mult mai mare de energie şi de un efort dublu ca să te urneşti din loc înapoi, decât dacă ai fi continuat să urci chiar dacă erai obosit.

 

Perseverenţa ţine şi de capacitatea ta de a continua să faci ceea ce ţi-ai propus, dar şi cât de des. Cu ce viteză pe unitatea de timp. Şi mai depinde şi de calitate.

 

Dar perseverenţa şi rezultatele aşteptate / obţinute sunt în legătură directă cu două legi. Una este din matematică, alta este din fizică, mai exact din fizica nucleară.

 

Legea numerelor mari

 

Este o teoremă din teoria probabilităţilor care descrie rezultatele unui experiment repetat de mai multe ori. Conform acestei legi, rezultatul mediu obținut se apropie tot mai mult de valoarea așteptată, cu cât experimentul se repetă de mai multe ori. Aceasta se explică prin faptul că abaterile întâmplătoare într-un sens sau altul se compensează reciproc.

 

În termeni mult mai simpli, dacă arunci o monedă o singură dată în sus există o probabilitate de 50% ca ea să cadă ori cu stema ori cu chipul (cap sau pajură) în sus. Dacă o arunci de zece ori, aceasta va cădea într-un număr mai mare cu una din feţe. Dar dacă o arunci de 100 de ori, probabilitatea va fi din nou aproape de 50% pentru ambele feţe.

 

Ce legătură are această lege cu perseverenţa? Cu cât faci mai des o acţiune există o probabilitate mai mare ca aceasta să producă rezultate. Şi încă rezultatele aşteptate.

 

Principiul masei critice

 

Prima dată am auzit despre acest principiu într-un articol pe www.nlpmania.ro

Apoi, atunci când m-am apucat să scriu acest material am mai căutat pe internet şi alte surse. Iată un alt blog în care se vorbeşte de masa critică a blogului. http://blog.sserbanro.info/2011/autodezvoltare/104/

 

Principiul masei critice este masa minimă a unui material radioactiv în care poate apărea o reacţie de fisiune nucleară în lanţ autoîntreţinută.

 

Adică, pentru a se ajunge la masa critică nu este suficient să ai doar substanţele care să producă reacţii, ci este nevoie de o anumită (acţiune produsă) substanţă într-o anume cantitate, de o calitate foarte bună pentru a putea avea loc reacţia ce produce energie care se întreţine singură.

 

În termeni mult mai simpli, cu cât execuţi o anumită acţiune mai des, şi de calitate foarte bună, cu atât există şanse mai mari ca la un moment dat să se producă o explozie care va genera o reacţie în lanţ auto-întreţinută.

 

Probabil că atunci când are loc masa critică, în anumite afaceri, poartă numele de momentum.

 

Momentum –ul este produsul masei şi vitezei unui obiect (definiţie de pe http://en.wikipedia.org/wiki/Momentum ).

 

John Maxwell spunea la „1 minut cu John Maxwell” că în afaceri, “momentum-ul este cel mai bun prieten al tău.”

Pentru că până să ai momentum munceşti, munceşti şi ţi se pare că nu ai rezultate şi că nimic nu se întâmplă şi nimeni nu te apreciază. Dar pe măsură ce continui, şi apare momentum-ul începi să ai rezultate care par să apară peste noapte, de nicăieri. Şi toată lumea te apreciază, deşi tu nu faci mai mult decât ai făcut până atunci. Şi atunci, spunea John Maxwell, este bine să apeşi pe acceleraţie pentru a păstra şi a te bucura cât mai mult de acest momentum şi de rezultatele pe care le aduce.

 

„Singurul fel prin care poţi să păstrezi momentum-ul este să ai ţeluri şi mai mari.”

Michael Korda

„Succesul vine din luarea unei iniţiative şi urmarea ei, persistent… ca o expresie elocventă a iubirii profunde. Ce acţiune simplă poţi întreprinde astăzi ca să produci un nou momentum spre succesul tău în viaţă?”

Tony Robbins

 

Exerciţiu:

Identifică o activitate pe care să o faci de plăcere, să o pui în folosul comunităţii constant şi pe termen lung, chiar dacă nu ai fi plătit sau nu ai obţine niciun feedback.

 

Patru paşi prin care puteţi deveni perseverent (Napoleon Hill)

 

În cartea „De la idee la bani”, Napoleon Hill are un capitol întreg dedicat perseverenţei.

El spune că „pentru a dezvolta perseverenţa nu avem nevoie de inteligenţă prea mare, nici de o educaţie anume. Doar de puţin timp şi efort”. Cei patru paşi sunt:

 

un obiectiv bine definit susţinut de dorinţa arzătoare de a-l atinge;

 un plan bine definit susţinut de acţiune continuă;

 o minte închisă ermetic împotriva tuturor influenţelor negative şi descurajante, inclusiv a părerilor negative ale rudelor, prietenilor şi cunoştinţelor;

 o prietenie cu una sau mai multe persoane care să-l încurajeze pe individ să-şi urmeze planul.

 

Daca ti-a placut materialul din acest articol, inscrie-te cu adresa de email, descarca ebook-ul 28 de strategii pentru a reduce stresul si vei primi pe email toate celelalte materiale pe care le mai scriu.

 

 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Name:

Email:

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber