Dictatura Criticii Excesive

 

”Dacă vrei să trăiești liniștită și relaxată alături de cineva care îți împlinește toate așteptările și care nu îți va da niciodată dureri de cap, e mai bine să trăiești în compania mașinilor, și nu a ființelor umane. E imposibil să nu avem unele zone de conflict. Suntem lumi complet diferite care trăiesc în același spațiu…

Unul dintre aspectele care ne deosebesc și, în același timp, ne apropie este emoția. Asta pentru că în fiecare moment ne aflăm într-o anumită stare emoțională și pentru că, adesea, starea noastră emoțională ajunge la cele mai diferite niveluri de anxietate.

Critica excesivă duce la dictatura exigenței, care sufocă libertatea și sănătatea psihică.

Dictatura exigenței, care decurge din excesul de critică este mai gravă decât dictatura controlului generat  de gelozie.

Dacă o persoană geloasă devine și excesiv de critică, traiul cu ea va fi aproape insuportabil.

O persoană excesiv de critică îi perturbă pe toți cei din jur, de la copii la partener, de la colegi la prieteni. Toți trebuie să se încadreze în schema ei. Nu știe să laude, nimeni nu este suficient de bun, adevărurile ei sunt absolute, neaua e chiciură, chiar dacă toți spun că e zăpadă.

O persoană în permanență critică e specialistă în a arăta greșelile altora și incapabilă de a le vedea pe cele proprii. Este rigidă, nu acceptă greșeli.

Cine simte o necesitate nevrotică de a critica are o minte autoritară. Ridică glasul și-i vorbește de rău pe ceilalți cu o ușurință incredibilă.

Există femei care își critică partenerul de mai multe ori pe zi. critică felul lor de a mânca, de a merge, de a se îmbrăca, de a vorbi. Vor să creeze o păpușă electronică, nu să conviețuiască cu o ființă umană.

Ce e de făcut?

Relația devine un infern. Anxietatea schimbării generează contrariul a ceea ce se pretinde și îl face pe celălalt să se agațe de comportamentele sale.

Dacă EUL persoanei respective  nu e conștient de necesitatea schimbării și nu acționează conștient, ca autor al poveștii sale de viață, orice efort al unei femei (din exterior) de a-și schimba partenerul va fi inutil.

Femeia inteligentă trebuie să știe că nimeni nu schimbă pe nimeni.”

Augusto Cury – Femei inteligente, relații sănătoase

Acest articol este un extras dintr-un capitol al cărții „Femei inteligente, relații sănătoase” de Augusto Cury. Este a treia carte pe care o citesc de la acest autor. Prima carte s-a intitulat „părinți străluciți, profesori fascinanți”, a doua pe care am citit-o, a fost, ”Eliberează-te din temnița emoțională”.

Autorul scrie într-un limbaj accesibil și foarte ușor de înțeles. Cărțile sunt subțirele și lesne de parcurs.

Așa cum spune și autorul, critica mai mult rău face. Deși este făcută cu scopul de a corecta, foarte rar are acest efect.

De ce?

Dale Carnegie spune în cartea „Secretele succesului” că nimănui nu-i place să fie criticat.

Ți s-a întâmplat vreodată să fii certat și criticat în legătură cu ceva ce ai făcut? Cum te-ai simțit? La fel se simte și celălalt asupra căruia este îndreptată critica ta.

Modul în care formulează Dale Carnegie titlul capitolului despre critică se intitulează ”dacă vrei să obții mierea, nu răsturna stupul!”

Mare dreptate are!

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de carte:

Cartea: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie

 

Mai Bine Nu Te Făceam! IV

Dacă nu ai reușit să citești primele trei părți ale acestui articol, îți ofer scurtăturile mai jos, unde le poți accesa și citi.

Dar, mai întâi, permite-mi să recapitulez:

În prima parte a articolului „ Mai bine nu te făceam!” ți-am vorbit despre modul în care funcționează mintea și cum reacționează automat în diferite situații.

În „Mai bine nu te făceam! II” ți-am prezentat câteva cauze care o fac pe o mamă să rostească asemenea cuvinte dure.

Articolul „Mai bine nu te făceam! III” îți prezintă niște situații prin care îți poți da seama dacă părinții chiar nu te-au dorit în viața lor, sau au rostit cuvintele pentru că erau supărați. Cum poți să știi dacă părinții te iubesc sau nu.

Astăzi, însă vreau să te ajut să vindeci relația și să te bucuri de sentimentul de iubire în familia ta.

Ce poți să faci să schimbi relația și să te bucuri de ea?

 

„Cum ai vrea să te simți? Ce ar trebui să-ți ofere mama ta ca să te simți iubită?” o întreb pe eleva cu care discutam, după ce-am ascultat-o.

”Păi, în primul rînd, mi-ar plăcea ca mama să stea de vorbă și cu mine, să mă asculte, fără să mă îndepărteze, fără să-mi spună că nu are timp de mine. Și aș vrea să am o relație frumoasă cu mama.”

 

Scrie cum vrei să fie relația

 

Mulți dintre noi știm exact ce NU vrem.

Dar foarte puțini știm CE VREM cu exacticate.

Probabil îți spui că e același lucru. Ei bine, nu e.

În foarte multe cărți de dezvoltare personală pe care le-am citit, ni se recomandă să scriem CE VREM, cu lux de amănunte.

În cartea Notează și acționează, autoarea Henriette Anne Klauser afirmă că în momentul în care pui pe hârtie ce vrei să se întâmple în viața ta, devii tu mai conștient de ceea ce îți dorești și se creează o energie care face lucrurile să se întâmple, așa cum îți place.

Legea Atracției Universale spune că pe ceea ce te concentrezi, aceea crește. Deci, dacă te concentrezi pe ceea ce NU VREI, o să ai parte doar de ceea ce nu vrei, în cantități tot mai mari.

În schimb, dacă știi exact ce vrei și cum îți dorești să fie lucrurile și te concentrezi pe ele, le formulezi în termeni pozitivi, la timpul prezent, o să ai parte de ele.

Exemplu de formulare greșită a ceea ce vrei: Nu mai vreau să mă simt nedorit / neiubit. (Te concentrezi pe ce nu vrei), sau Nu mai vreau să mă simt o pacoste / o povară pentru părinții mei.

Exemplu de formulare corectă: Vreau să mă simt iubit de mama. Vreau să simt că sunt o bucurie pentru părinții mei. Sau Părinții mei sunt mândri că sunt copilul lor. (formulare pozitivă, la timpul prezent, despre tine).

 

Vizualizează și simte cum vrei să fie relația!

 

Într-o altă carte care mi-a plăcut foarte mult, Viața nu așteaptă… Trezește-te! scrisă de Lynn Grabhorn, am citit de puterea vizualizării pentru a face lucrurile să se întâmple așa cum le dorim.

De foarte multe ori, vizualizăm exact ce NU vrem să se întâmple și exact asta se întâmplă. Apoi, suntem surprinși neplăcut, pentru că nu este ceea ce ne-am dorit.

Imaginația este mai puternică decât cunoașterea!” spunea Albert Einstein.

Bazat pe ceea ce știi exact că vrei, vizualizează cu ar fi să se întâmple, chiar acum.

Cum ar fi să ai o relație împlinită, să te bucuri de atenție, să ți se vorbească frumos, să-ți facă cineva drag diferite servicii?

Ce-ai simți? Cât de mare ar fi bucuria ta? Vizualizează-te cum te bucuri! Vizualizează ce efecte pozitive aduce asta și în viața celorlalți. Fii fericit și pentru ei!

Petrece zilnic câteva minute gândindu-te și imaginându-ți lucrurile acelea minunate pe care ți le dorești!

 

Ai încredere!

Chiar dacă avem dorința ca schimbările pe care ni le dorim să se petreacă fulgerător, în realitate nu se întâmplă.

Uneori, la început procesului de schimbare, lucrurile decurg chiar mai rău decât îți dorești (e ca și cum îți creezi o potecă prin junglă). Iar asta te face să te gândești că nu funcționează.

Dar, știi ceva? Rezultatele de astăzi sunt consecința gândurilor și vizualizărilor din trecut. Dacă vrei să se schimbe viitorul, trebuie să acționezi astăzi, în ciuda aparentelor regresii.

Ai încredere că lucrurile se pot îndrepta!

Dacă nu primești suficientă iubire, ofer-o! E cel mai bun mod de a o face să se întoarcă la tine.

Dacă nu primești suficiente complimente, oferă-le!

Oferă ceea ce-ți dorești să primești și ai încredere! Cineva observă și le va face să se întoarcă la tine.

Iar atunci când ți se oferă, primește cu brațele deschise!

Și dacă se întâmplă să nu primești, în continuare, ceea ce-ți dorești, Dumnezeu te-a înzestrat cu gură să CERI. Cei din jur nu vor ști să-ți ghicească gândurile, sentimentele, sau nu au timp pentru asta, pentru că sunt prea preocupați de propria lor persoană și de propriile lor provocări. Deci, dacă nu primești ceea ce-ți dorești, învață și cere. Vei fi surprins de rezultat.

Dacă nu ești deja abonat la newsletterul meu, lasă-ți adresa de email și primești cadou o tehnică prin care să elimini sentimentul că nu ești iubit și dorit de părinți. Dacă faci parte deja din lista persoanelor care mă urmăresc pe email, ai deja această tehnică în inbox-ul tău.

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de carte:

Cartea: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie

 

 

 






Tehnică gratuită pentru a te elibera de sentimentele față de expresia „Mai bine nu te făceam!” și pentru a te simți iubit și dorit.

 

We respect your email privacy

Mai Bine Nu Te Făceam! III

In primele două părți ale articolului Mai bine nu te făceam! ți-am scris despre tiparele de funcționare ale minții. Cum se declanșează anumite reacții, chiar involuntar Partea I. Câteva motive care o determină pe o mamă să rostească acest gen de cuvinte propriului copil, Partea a II-a.

Cum poți să-ți dai seama dacă mama chiar nu a dorit să te aducă pe lume?

 

Evident, sunt situații când aceste cuvinte sunt adevărate (din păcate).

Sunt copiii care într-adevăr nu au fost doriți și ei suferă cel mai mult dintre toți. Oricât ar avea altcineva grijă de confortul lor fizic și de necesitățile de bază.

Auzim uneori pe la știri, cum au fost găsiți copii nou-născuți, abandonați uneori în ger, în tomberon sau în alte condiții mizere. Unii au supraviețuit, alții nu.

Chiar dacă ulterior au fost adoptați, acei copii tot suferă de faptul că mama lor naturală, biologică nu i-a dorit.

Imi amintesc cum, la un workshop îmi povestea o mamă adoptivă, ce necazuri are cu fiul adolescent înfiat. El suferă că mama lui naturală nu l-a dorit. Prin urmare, refuză orice fel de dragoste, de afecțiune care vine din partea părinților și fraților adoptivi.

Ca profesor, am avut elevi care proveneau din centrele de plasament. Pe unii, părinții lor naturali îi maltratau, încă de pe când erau bebeluși. Copii care au fost loviți, trântiți cu voie, cu știință, cu intenție de a-i răni de către părinții lor naturali. Acei copii, au ajuns în final în centrele de plasament sau la alte familii să-i îngrijească și să-i ajute să urmeze un traseu în viață.

Dar aceste cazuri sunt excepțiile. Sunt cei care suferă cu adevărat că mama și tata nu i-a dorit și le-a făcut rău ca să scape de ei.

Dar de unde știi, cu adevărat că părinții te iubesc?

Urmărește semnele limbajelor de iubire

 

Pe vremea părinților noștri, aceștia erau educați să nu-și pupe copilul, să nu-l mângâie decât în somn. Ca nu cumva, să iasă copilul prea alintat, și să-și ia nasul la purtare.

Prin urmare, mulți dintre adulții de astăzi, nu au auzit în viața lor cuvinte de iubire de la părinții lor. O parte dintre ei, au preluat acest tipar. Se poartă și ei cu copiii, ca și când ar fi cel mai mare rău să-i spună copilului cuvinte de mângâiere și alin.

 

Dar cuvintele de încurajare, de laudă, de afecțiune, nu sunt totul în limbajul iubirii.

Dar în afară de cuvinte mai sunt și alte semne.

Experții în comunicare spun că doar 7% din ceea ce comunicăm este verbal. Restul de 93% din comunicare este bazată pe ceea ce spunem prin gesturile, prin atitudinea noastră.

Un psiholog numit Gary Chapman a scris o carte cu titlul Cele cinci limbaje ale iubirii

Aceste limbaje sunt: cuvintele de încurajare, timpul acordat și atenția, cadourile, serviciile și mângâierile / atingerile.

Prin urmare, dacă mama doar ți-a spus aceste cuvinte pe când era nervoasă, dar în rest:

  • a avut grijă de tine să te ducă la medic, să te îngrijească pe când erai suferind;
  • ți-a purtat de grijă să nu te îneci cu mâncare, să nu te lovești, să nu te opărești, să nu cazi în foc, să nu te accidentezi;
  • te-a hrănit;
  • ți-a dat haine curate să te îmbraci;
  • te-a ajutat să mergi la școală, să-ți faci temele, să înveți ceva în viață;
  • te-a dus la vreun spectacol, la plimbare, la joacă;
  • a făcut ceea ce tu nu puteai;
  • nu te-a pus la munci grele peste puterile tale;
  • te-a mângâiat, te-a felicitat, ți-a zâmbit, s-a bucurat de reușitele tale (chiar dacă pe unele le-a ratat);
  • a mers la un serviciu (care poate nu-i plăcea) ca să obțină bani de mâncare și îmbrăcăminte pentru tine;
  • te-a ajutat, pas cu pas de când erai bebeluș până la adolescență (și chiar mai târziu);
  • și-a sacrificat multe nevoi personale ca tu să te bucuri de ce-ți dorești etc.

 

Orice comportament a avut părintele și care se încadrează în cele cinci limbaje ale iubirii, înseamnă că te iubește. Mama sau tata te iubește, chiar dacă tu nu vorbești limbajul lor de iubire.

De multe ori, îi iubim pe semenii noștri oferindu-le ce credem noi că au nevoie, de aceea ei percep că nu-i iubim.

Uită-te la cadourile pe care le primești sau le oferi. În câte situații, când ai primit cadouri au fost 100% pe placul tău? Dacă n-au fost, înseamnă că persoana ți-a oferit ceea ce avea ea nevoie. Tu ce cadouri oferi? Analizezi cu atenție ce are nevoie celălalt, ce l-ar face fericit sau îi cumperi ceva ce crezi că i-ar face plăcere? Ți s-a întâmplat ca celălalt să nu fie foarte încântat de gestul tău?

Dacă ai impresia că mama nu te iubește, urmărește care sunt limbajele de iubire ale mamei tale. Poate că ea e prea în vârstă ca să se mai schimbe, să te iubească pe limba ta.

Citește cartea Cele cinci limbaje ale iubirii. Învață care este modul fiecăruia dintre cei dragi de a-și exprima afecțiunea.

Învață să accepți iubirea, sub orice formă ar fi.

Și nu te mai îndoi de ea!

 

Data viitoare, primești informații despre cum să te bucuri de o relație, așa cum ți-o dorești și cadou,  o tehnică de lucru.

Până atunci, te las cu bine!

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de carte:

Cartea: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie

 

 

Mai Bine Nu Te Făceam! I

Doamna, eu nu mă înțeleg prea bine cu mama, îmi spunea de curând o elevă. Simt că mă dă la o parte, că eu nu mai contez, că se ocupă numai de sora mea mai mică, în timp ce eu… mă simt cam nedorită.”

„Ce motive ai să te simți așa?” o întreb.

Păi, mama nu-și mai face timp să vorbească cu mine, să mă mai întrebe ce nevoie am, se ocupă numai de sora mea. Bine, știu că sora mea are niște probleme de sănătate, dar simt că eu nu mai contez. Am început să simt că mama nu mă iubește.”

Incerc să-i explic că uneori, părinții se preocupă exclusiv doar de acel copil care are niște probleme. Fac asta mai ales dacă e mai mic, gândindu-se că un copil mai mare se poate descurca și singur. Totuși, asta nu înseamnă că mama nu-i iubește și pe ceilalți copii, respectiv pe ea.

„Nu e doar asta, doamna! Sunt zile când îmi spune că îi pare rău că m-a adus pe lume, că mai bine nu mă făcea. Și asta mă face să simt că mama nu m-a dorit niciodată. Și îmi creează așa, o stare… cam nașpa.”, continuă eleva parcă scuturându-se de sentimentele negative care o cuprind. O cuprinde tristețea când se gândește la replica mamei.

 

 

După ce am auzit povestea ei, mi-am dat seama că rezonează cu alte situații. Dar în același timp am privit lucrurile și din perspectiva de mamă.

Și m-am gândit că poate și tu, ai auzit foarte des expresia „Mai bine nu te făceam!”. Atunci, ai nevoie de ceva care să-ți amintească ce mult însemni pentru părinții tăi.

Poate că și tu, exact ca acestă adolescentă cu care am discutat, te-ai simțit cândva nedorit. Pentru că, într-un moment de enervare, mama ți-a aruncat aceste cuvinte ca să te rănească.

Dacă vreodată ai auzit aceste cuvinte și te-au tulburat, te-au supărat, te-au rănit, citește mai departe. Acest articol este pentru tine.

După ce am terminat de scris acest material (pe bucățele, cum am avut timp) mi-am dat seama că este cam lung. Din acest motiv, l-am împărțit și îl vei primi sub forma a patru articole, astfel:

În primul articol, cel prezent, îți vorbesc despre cum funcționează mintea. În acest fel înțelegi de ce ajung mamele să rostească acele cuvinte dure.

Dacă ai fost la seminariile mele sau ai citit despre modul în care funcționează mintea, poți sări direct la partea a II-a. Aceasta se numește: De ce rostește o mamă expresia Mai bine nu te făceam!

Partea a III-a se concentrează pe semne prin care îți poți da seama dacă aceste cuvinte sunt sau nu adevărate.

În partea a IV-a îți voi da câteva recomandări (și o tehnică EFT cadou). Afli ce poți să faci ca să-ți schimbi percepția și relația cu mama.

 

 

Cum funcționează mintea?

 

Mintea noastră este ca un computer uriaș care stochează informații, în mod conștient sau inconștient.

Iată un exercițiu, ca să demonstrez această idee. Citește și acționează la fiecare pas, înainte de a trece la următorul.

Exercițiu:

Pasul 1. Privește în jur, timp de un minut, și caută să memorezi toate lucrurile, obiectele, hainele etc. de culoare albastră.

Pasul 2. Acum, închide ochii și enumeră toate lucrurile de culoare verde pe care ți le amintești a fi în jurul tău.

Da, ai citit bine, cu ochii închiși îți amintești toate lucrurile de culoare verde din jurul tău.

S-ar putea să constați că poți să enumeri destul de multe astfel de lucruri.

De ce?

Pentru că memorăm atât lucrurile asupra cărora ne concentrăm direct, cât și alte aspecte asociate. Așa sunt: culorile, sunetele, mirosurile, gusturile și sentimentele.

Ce legătură are acest aspect cu expresia mai sus numită?

Îți explic ceva mai târziu. Acum, să trecem la alt aspect al minții.

Mintea stochează informațiile sub formă de fișiere

 

Toate informațiile pe care le memorează mintea, le stochează în fișiere exact ca un computer. Aceste fișiere sunt grupate precum niște cartiere ale unui oraș. Există un cartier al bucuriei, unul al tristeții, altul al încrederii, al dezamăgirii, al supărării, al urii, al iubirii, al speranței etc.

Fiecare cartier este legat, unul de altul prin milioane de neuroni.

Obiceiurile noastre reprezintă adevărate poteci, drumuri sau autostrăzi neuronale între toate aceste cartiere. Cu cât o acțiune este mai nouă, și foarte puțin folosită, cu atât drumul se aseamănă mai mult cu o potecă prin junglă. Poate fi rapid astupată cu buruieni, dacă poteca (obiceiul cel nou) e abandonată.

Cu cât o acțiune este mai veche și mai des utilizată, cu atât a devenit un reflex automat și se aseamănă cu o autostradă. Pe aici se poate circula cu mare viteză. Un astfel de drum (obicei), chiar dacă e părăsit, rezistă. Vegetația nu-l invadează atât de ușor și poți oricând să te întorci la el.

Imaginează-ți o persoană care are un tip de limbaj (mai colorat). La un moment dat, învață că tot ce-i iese din gură îl influențează și caută să-și schimbe modul de exprimare (obiceiul). La început, pentru că trebuie să dea atenție fiecărui cuvânt, să se cenzureze, este ca și cum ar crea o potecă nouă prin junglă. Procesul este obositor, consumator de energie și de timp. Și e posibil să renunțe foarte ușor, și s-o ia din nou pe autostrada limbajului colorat.

La fel, este posibil, ca acea persoană să fie foarte hotărâtă să aducă o schimbare în viața sa. Atunci perseverează, până ce devine o nouă obișnuință să nu mai folosească cuvintele vechi, murdare. Poteca neuronală a noului limbaj s-a lărgit, dar fără a se astupa vechea autostradă. Și aceea, încă, face parte din ființa lui, deci, este posibil oricând să mai scape câte o înjurătură. Abia după ani de autocontrol, vechea autostradă se acoperă și se lărgește tot mai mult autostrada limbajului frumos.

În același fel se poate întâmpla și cu o mamă care are obiceiul de a rosti Mai bine nu te făceam! Poate realizează cât de mult își rănește copilul și dorește să nu mai spună. Dacă dorește să scape de acest obicei, la început, oricât s-ar cenzura, tot mai scapă câte o astfel de expresie.

Sunt situații în care habar nu are că vorbele ei lasă cicatrici și continuă să folosească aceeași autostradă a exprimării.

Mintea umană funcționează și cu ajutorul unor ancore.

 

Aceste ancore pot fi pozitive sau negative.

Mirosul unui parfum te poate purta în timp, până la o persoană dragă (antipatică) din copilărie. Acel parfum este o ancoră.

Un singur gest, un cuvânt, o tonalitate îți poate aminti ceva din trecut, care te poate face (ne)fericit.

Ancorele au un buton declanșator care acționează instantaneu, declanșând reacția. Când a fost activată o anumită ancoră, a apăsat butonul și corpul a reacționat. Exact ca prima dată când s-a instalat acea ancoră.

Gândește-te la câteva exemple de ancore pentru tine. Completează spațiile libere din propozițiile următoare, cu situații reale din viața ta:

Ex. Întotdeauna mă enervez când….

(Iată câteva exemple de la seminarii: Întotdeauna mă enervez când… soțul intră încălțat în casă,

Întotdeauna mă enervez când… copilul mă trage de mâini,

Întotdeauna mă enervez când alții nu țin cont de efortul meu pentru a face curat etc.). Completează cu ce se potrivește pentru tine.

Întotdeauna mă simt umilit când…

Sunt fericit de fiecare dată când…

Mă simt creativ / recunoscător / în siguranță când…

 

O să constați că (pentru tine) întotdeauna există niște declanșatori comuni pentru tristețe, bucurie, furie, recunoștință etc.

Mintea noastră dorește să simtă plăcerea și caută să evite durerea.

Când o persoană se află într-o situație tensionată, de stres, de conflict, mintea va căuta un refugiu. Va oferi o diversiune, o distragere printr-o acțiune sau o substanță care să-i înlocuiască durerea cu plăcerea.

Adică, este acționată o ancoră, care declanșează o anumită stare. În funcție de acea stare, apare o reacție.

 

De ce ți-am spus toate acestea?

În cele ce urmează o să-ți spun câteva motive pentru care unele mame rostesc astfel de vorbe dure, „Mai bine nu te făceam!” De foarte multe ori, mamele ajung să regrete ce-au spus și speră să le fi uitat și copiii, imediat ce le-au auzit.

Sunt situații, când ancorele mamelor sunt atât de puternice că nici nu realizează ce-au spus. Sunt situații în care cuvintele au ieșit din gură, înainte ca persoana să analizeze consecințele.

Până nu înțelegi cum reacționează mintea noastră, motivele pentru care sunt rostite cuvintele, sunt lipsite de importanță.

Dar despre aceste motive, îți vorbesc în articolul de săptămâna viitoare.

Până atunci, te las cu bine.

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de carte:

Cartea: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie

 

 

CE MĂ FAC CU ADOLESCENTUL CARE NU MĂ ASCULTĂ?

La sfârșitul seminarului din data de 18 februarie, o doamnă îmi povestește că are o fiică adolescentă cu care nu reușește să se înțeleagă. Că indiferent ce i-ar spune mama să facă, fata refuză. Dacă mama îi cere să-și curețe fața la sfârșitul zilei, fata nu ascultă și merge la culcare cu tot fondul de ten pe care și l-a pus dimineața pe față, ca să acopere… coșurile. Și apoi iese din cameră „victorioasă” că „a mai trecut o zi și n-am făcut ce mi-a zis mama”.

M-am gândit că acesta este un subiect delicat pentru foarte multe mame care au copii adolescenți. Iar dacă ești o astfel de mamă, atunci acest articol este pentru tine.

Dacă ai un copil adolescent cu care dintr-o dată nu te mai înțelegi, să știi că procesul a început cu mulți ani în urmă, poate de pe vremea când era bebeluș, chiar dacă nu ți-ai dat seama, chiar dacă pe atunci nu existau problemele actuale. Doar că toți pașii pe care i-ai făcut, toate deciziile pe care le-ai luat în timp, te-au condus aici. Dar despre acest subiect, poate o să scriu altă dată.

Vreau să te ajut, după măsura posibilităților și cunoștințelor mele.

Nu, nu am un copil adolescent, am unul de 2 ani și 9 luni cu multă personalitate,  și am 16 ani vechime în meseria de profesor.

Ani în care am lucrat cu numeroase clase cu adolescenți și pentru examenele date am citit destul de multe cărți de psihologie.

Dar sfaturile mele nu se bazează doar pe aceste cărți, ci pe tot ce înseamnă experiența personală.

Iar din toată experiența mea, și din tot ce-am citit și înțeles, iată ce ți-aș sugera:

 

Înțelege-ți copilul!

 

Copilul adolescent trece printr-o perioadă de tranziție foarte tulbure și pentru el însuși.

Nimic nu mai e cum era, și nu se înțelege nici singur de ce reacționează dintr-o dată, așa cum o face, deși înainte nu avea curajul.

Copilul suferă schimbări majore atât pe plan fizic (creștere intensă), pe plan emoțional (trece ușor de la bucurie la tristețe și invers), pe plan mental (poate să acumuleze cantități mari de informații), hormonal (acum li se dezvoltă foarte mult glandele interne ale căror secreții îi face să se poarte atât de diferit).

Dintr-o dată, pare că lumea pe care o știau ei, așa cum o știau, se schimbă. Și dacă nu ai văzut filmul Inside out, îți recomand să-l vezi. E despre schimbările emoționale la adolescenți.

Este perioada în care:

  • Nu mai ascultă de reguli pe care nu le înțeleg. La ei nu mai merge cu faci asta pentru că așa îți spun eu! Ci, trebuie să-i explici ce beneficii are el dacă face acel ceva.  Dacă obișnuiai să-i spui copilului ce să facă și el să se supună doar pentru că așa-ți spun eu, nu mai funcționează la ei. Refuză să mai învețe, să-și mai facă ordine în cameră, să se demacheze, să dea muzica mai încet, să se îmbrace cu ce le spune mama sau tata, să-și facă prieteni după placul părinților  etc.
  • Își consideră părinții depășiți. Sunt auziți frecvent spunând părinților că: Ce știi tu? Nu mai e ca pe vremea ta! Au impresia că le știu deja pe toate și toți adulții sunt proști, sau învechiți.
  • Vor să fie lăsați în pace. Își doresc să-și trăiască viața cum le place lor, să încerce lucruri noi (chiar dacă sunt periculoase). Vor să fie ei cei care decid ce este bine pentru propria lor persoană. Vor să fie tratați ca niște adulți responsabili.
  • Vor intimitate. Nu mai acceptă să fie mângâiați de părinți în public, deși în intimitate tânjesc să fie iubiți de aceștia. În lucrurile lor personale nu mai umblă nimeni, decât persoanele în care ei au încredere – și cu părere de rău, acele persoane nu mai sunt părinții.

Acestea sunt câteva aspecte legate de schimbările din perioada adolescenței.

În cele ce urmează, sfaturile și recomandările mele se axează strict pe ideea Copilul adolescent nu mă ascultă, indiferent ce înseamnă asta pentru tine.

 

Schimbă filmele din mintea ta

 

Fii atent la cuvintele pe care le folosești și la filmele din mintea ta legate de copilul tău.

Atunci când rostești copilul nu mă ascultă s-ar putea să crezi că vorbești despre o realitate. Iar eu îți spun că s-ar putea să fie doar o percepție. S-ar putea să vezi defectele tale în copilul tău și să proiectezi asupra lui acele defecte ale tale.

Am întâlnit în mai multe cărți expresia:

„Nu vedem lucrurile așa cum sunt, ci așa cum suntem noi.”

Prin urmare ia în calcul că s-ar putea să percepi lucrurile deformat, în funcție de cum ești tu.

Schimbă-te pe tine și s-ar putea să vezi copilul cu alți ochi.

In al doilea rând, atunci când spui copilul nu mă ascultă în mintea ta rulează un film cu tot ce face copilul de nu te ascultă. Acel film îți provoacă o emoție, adesea neplăcută. Cu cât vorbești mai mult despre acest lucru, cu atât atragi în viața ta și mai multă neascultare din partea copilului și crește acea emoție negativă.

În cărțile despre cum funcționează Legea Atracției Universale am învățat că filmul mental, asociat cu emoție, foarte puternică determină ceea ce urmează să se întâmple.

Prin urmare îți sugerez să schimbi filmul din mintea ta și cuvintele pe care le folosești.

Imaginează-ți cum este ascultător, cum face cu plăcere ceea ce-i ceri și simte bucurie, recunoștință legată de aceste filme noi pe care le creezi. Ca și când ar fi deja reale.

Este dovedit științific că mintea nu face diferența între o imagine reală sau una creată. Deci va crede că o imagine creată, este reală.

Iar filmele noi vor schimba și rezultatele.

Peste noapte? Uneori da, alteori nu.

Ai nevoie de răbdare, dar schimbând filmele și cuvintele pe care le folosești, poți să schimbi rezultatele.

Încearcă și-ai să vezi.

Probabul că îți spui, păi, dacă eu spun că este un copil ascultător, dar nu este, înseamnă că mint.

Eu îți spun că e foarte posibil să minți la prima variantă. Modul în care percepi copilul s-ar putea să fie o minciună, care ține de filtrele tale și proiecțiile pe care le faci.

Un citat spunea:

„Nu-ți numi copilul așa cum este ci cum vrei să devină.”

Când spui cuvinte frumoase, gen: Am un copil ascultător faci o dublă condiționare: a minții tale, să-l vadă altfel decât îl percepi acum, și a minții copilului care va determina comportamentul să devenină mult mai ascultător pentru ca să-ți demonstreze că este așa cum l-ai lăudat.  

 

Oferă-i copilului ceva ce-și dorește, ca recompensă pentru că face ce-i ceri

 

Ce-și doresc copiii adolescenți?

Deși tânjesc să fie iubiți, vor să li se satisfacă niște nevoi care țin de bani.

Cel mai frecvent scenariu pe care îl aud este:

Mama îi cumpără copilului ce are el nevoie, apoi îi reproșează: Uite câte sacrificii fac eu pentru tine și tu nu mă asculți, mă faci de râs, nu înveți bla-bla-bla.

Ce înțelege copilul din ce i se spune pe un ton atât de cicălitor. Mama / tata nu mă iubește. Îmi cumpără aceste lucruri din obligație, din datorie.

Iată ce-ți propun.

Schimbă tactica. Normal că o să-i oferi copilului ce-și dorește, ce are nevoie, dar inversează procesul.

Să presupunem că își dorește o excursie / o bicicletă (poți înlocui cu ce vrei).

Faci următoarea înțelegere cu copilul.

Faci curat (de exemplu) în camera ta o săptămână și îți dau avansul pentru excursie / bicicletă.

Foarte probabil că n-o să te creadă, așa că, dacă termenul e mai îndepărtat, poți în prima săptămână să-l recompensezi zilnic pentru curățenia / ascultarea de care dă dovadă. Îți recomand să însoțești recompensa financiară cu cuvinte de laudă.

Pentru că azi ai făcut cutare și cutare (faptele bune pentru care îl lauzi), îți dau 5 lei, pune-i în pușculiță pentru a-ți plăti excursia / bicicleta.

Apoi, în săptămâna care urmează îi oferi recompensa la 3-4 zile, dar copilul să știe de această nouă modalitate de recompensare. De ce să schimbi? Ca să nu creezi tiparul că dacă zilnic face ceva, tot zilnic va fi recompensat. Îi poți explica cum ești tu plătit și apoi să ajungi să-l recompensezi la două sau trei săptămâni.

Dar această recompensă să nu fie însoțită de uite ce fac eu pentru tine și tu… bla-bla-bla, ci de laudă.

Ce se întâmplă?

Copilul va deveni motivat, din exterior (achiziționarea pe care o dorește), la început, dar se mai întâmplă ceva.

Începe să audă cuvintele de laudă, în loc de reproșuri, aude tonuri de iubire și vede zâmbete pe fața părinților. Iar asta s-ar putea, ca pe termen lung să-l motiveze din interior. Și pe măsură ce tot aude cuvinte de laudă, s-ar putea să se simtă apreciat și să facă ce vrea părintele.

Zig Zigler a spus:

„Dacă vrei să obții tot ce-ți dorești, ajută-i pe alții să obțină tot ce-și doresc.”

Ce-și dorește copilul adolescent?

Ceva pe care să cheltui bani.

Ce-ți dorești tu de la copil?

Să te asculte.

Pune în fața copilului ce-și dorește (visul / dorința /nevoia lui), spune-i că-l poate obține DACĂ face acel lucru mic pe care i-l ceri. Apoi ține-te de cuvânt.

 

Roagă-te!

 

Rugăciunea fierbinte a mamei pentru copilul ei poate să schimbe comportamentul copilului.

Poate nu peste noapte.

Dar Dumnezeu nu trece cu vederea rugăciunea părinților pentru copii.

Vrei dovezi?

Citește viața Sf. Augustin, care în adolescență era un rebel și mama lui se ruga fierbinte la Dumnezeu ca să-l îndrepte. După câțiva ani, Dumnezeu i-a ascultat cererea și Augustin a devenit un mare propovăduitor al lui Dumnezeu și al credinței.

Toate cărțile de credință ne spun că „Dumnezeu nu lasă să piară un fiu / fiică pentru rugăciunile părinților.”

S-ar putea să spui: Bine, dar eu nu vreau să-mi fac copilul sfânt și nici nu pot să aștept ani ca el să mă asculte.

Roagă-te, oricum! Poate că n-o să devină sfânt, și poate că n-o să treacă ani.

Dar poate că anii aceia trec oricum. Ce ai de pierdut dacă încerci?

 

Lucrează să elimini emoțiile tale negative

 

Un alt aspect pe care să-l iei în considerare îl reprezintă emoțiile tale, atunci când îi ceri să facă ceva și el nu vrea.

Știu că ești cât se poate de bine intenționat /ă. Că îți dorești să te asculte copilul pentru că este spre binele lui.

Dar ce vede, ce aude și ce simte copilul din tot ce-i spui și ceri?

În primul rând vede chipul tău, îți simte emoțiile și îți aude tonul.

Iar dacă ești furios, încrâncenat (să-l convingi, să-l schimbi), dezamăgit (că nu ascultă), dezgustat (că face totul pe dos), frustrat (că nu reușești să-l determini să se schimbe), exact aceste emoții le vede și simte copilul. Iar aceste trăiri ale tale, nu transmit iubirea ta și bunele tale intenții.

Copilul nu înțelege intențiile tale pozitive, el îți ascultă glasul, și dacă tonul exprimă furie, se gândește Mama mă urăște. Dacă chipul exprimă dezamăgire și dezgust, el vede și spune Mama mă detestă, mă disprețuiește, e dezgustată de mine. De ce aș face ce-mi cere că oricum n-o să se schimbe sentimentele ei?

În acel moment intenția ta pozitivă este egală cu zero. Tot ce contează este cum se simte copilul în legătură cu ceea ce-i transmiți.

Iar dacă nu îți poți controla singur /ă emoțiile, încearcă o tehnică de eliberare emoțională.

Eu am folosit tehnica EFT ca să schimb emoțiile mele când băiețelul meu nu mă asculta.

Are personalitatea lui. Nu vrea să se îmbrace cu hainele pe care i le dau eu, dimineața când trebuie să mergem la creșă.

Și aveam foarte mari bătăi de cap cu el, până am descoperit că eliminând emoțiile mele, s-ar putea să schimb rezultatul.

Într-o seară, am lucrat cu EFT pe tot ce simțeam legat de faptul că nu voia să se îmbrace și eram în întârziere la autobuz și la școală.

E cam greu să-i explic unui copil de 2-3 ani, de ce trebuie, să merg în fiecare zi la serviciu si mă despart de el. Și mai ales de ce îl grăbeam și îl forțam să se îmbrace. Așa că am lucrat cu EFT asupra emoțiilor mele și le-am eliminat rând pe rând.

Dimineața, următoare îmi vine ideea cu ceea ce-și dorește (vezi punctul de mai sus). Îl întreb,

Vrei să-ți dea mama ceva bun?

-Daaa! spune el cu toată inima.

-Atunci stai frumos să te îmbrace mama și îți dau.

Eventual aduc o bucățică de ceva dulce și o pun la vedere dar destul de sus, să nu și-o poată lua singur.

Și stă băiatul meu să-l îmbrac și apoi cât îl încalț devorează cu plăcere ceva bun.

Problemă rezolvată. Amândoi suntem fericiți dimineața și exact cum a spus Zig Zigler,

„Dacă vrei să obții tot ce-ți dorești, ajută pe alții să obțină ce-și doresc.”

Dar dacă nu știi să lucrezi cu EFT, sau ești la început de drum te invit la un seminar gratuit să afli mai multe. Ia în considerare să participi și la un workshop (acolo lucrăm tehnicile) ca să stăpânești aceste tehnici și să ai copilul pe care ți-l dorești și niște relații de calitate cu el.

Dacă ți-a plăcut acest material, fă o faptă bună și trimite-o și prietenilor tăi!

Cu drag,

Fănica Rarinca






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

CUM SE ADMIRĂ ŞI SE RĂNESC OAMENII CU PERSONALITĂŢI DIFERITE?

La ultimul workshop cu tema „Eliberează-te de rănile trecutului şi redescoperă fericirea!” o doamnă povestea că:

Eu nu pot să spun că mă bucur foarte tare, dar nici nu mă întristez. Îmi este greu să spun ce mă face fericită. Aş putea să spun că îmi place în mod deosebit să-i ajut pe alţii, până am realizat că i-am tot ajutat pe alţii şi m-am ignorat pe mine. Părinţii mei s-au tot certat şi eu am considerat că trebuie să joc rolul de a fi împăciuitoare şi să-i fac să se împace….”

În momentul în care am auzit-o pe doamna respectivă povestind, mi-am dat seama că eu am citit despre personalităţi, am început să le identific, destul de bine, am cunoştinţe legate de punctele lor forte şi slabe, cum se poartă, cum se admiră şi chiar cum se rănesc. Şi cu toate acestea, pe blog am scris doar despre cum poţi să motivezi copiii în funcţie de personalitate.

 

Aşa că a venit momentul să încep să-ţi povestesc despre personalităţi, care sunt câteva dintre punctele lor forte, punctele slabe. Şi pentru că în ultima vreme m-am ocupat de partea emoţională, o să-ţi vorbesc despre cum se admiră, cum se împacă şi eventual cum se rănesc oamenii cu personalităţi diferite, dar şi cu acelaşi tip de personalitate.

O să-ţi mai spun şi de unde te poţi inspira mai mult, să citeşti şi să înveţi să aplici sau să observi în viaţa ta, ca să te foloseşti cât mai mult.

Aşa că va urma o serie de câteva articole pe acest subiect.

 

Foarte pe scurt despre personalităţi

 

Cărţile pe care le-am citit eu sunt cele de la Florance Littauer şi se numesc Personalitate plus, Personalitate plus – ghid pentru părinţi, Personalitate plus, succes profesional

 

Chiar la începutul fiecăreia dintre ele există o listă cu punctele forte şi punctele slabe ale fiecărei personalităţi. Pentru că oricât ne-ar place să avem doar calităţi, fiecare dintre noi are şi defecte. Pe măsură ce citeşti şi te dezvolţi îţi poţi accentua punctele forte şi le poţi îmbunătăţi pe cele slabe, astfel încât să devii cea mai bună variantă a personalităţii tale.

Sunt patru personalităţi dominante şi câteva intermediare, adică o combinaţie între cele patru tipuri de personalităţi.

 

Personalităţile dominante sunt:

Personalitatile umane

Combinaţiile de personalităţi preia atât punctele forte cât şi pe cele slabe de la fiecare personalitate şi pot fi între:

Coleric şi sangvinic

Coleric şi Melancolic

Sangvinic şi Flegmatic

Melancolic şi Flegmatic

 

Contrariile se atrag, se admiră şi se dispreţuiesc

 

Personalităţile total opuse sunt formate de:

Coleric versus Flegmatic

Sangvinic versus Melancolic

Astfel că o persoană care este colerică, nu poate fi şi flegmatică, chiar dacă are câteva puncte care s-ar încadra la acest tip de personalitate.

Iar un melancolic nu poate fi sangvinic.

Mă rog, aici există excepţii formate de acele persoane care permanent se dezvoltă şi lucrează asupra personalităţii proprii ca să-şi atenueze punctele slabe şi să preia cât mai mult din punctele forte ale fiecărei personalităţi.

O persoană care a fost echilibrată în toate cele patru personalităţi a fost Iisus Hristos.

El a fost Coleric puternic (un lider cu viziune de ansamblu care ştia să identifice punctele forte şi slabe ale oamenilor), Sangvinic poplar (era un excepţional povestitor care mişca masele şi era urmat de mii de oameni), a fost Melancolic (foarte atent la detalii, foarte răbdător şi tot ce făcea era perfect) şi a fost Flegmatic (calm, paşnic, împăciuitor).

 

În continuare o să-ţi vorbesc despre câteva aspecte prin care personalităţile se rănesc sau se admiră.

 

Colericul puternic versus Flegmaticul liniştit

 

Aceste două personalităţi sunt complet opuse.

Pentru că diferenţa majoră dintre aceste personalităţi este dată de energia proprie şi de modul în care şi-o valorifică.

În timp ce colericul este o persoană foarte energică, flegmaticul este o persoană cu o mare lipsă de energie aşa că va face tot ce este necesar să-şi conserve şi să-şi economisească energia.

Astfel, colericul este foarte muncitor şi e capabil să facă ceva şi când se relaxează. Pentru el este relaxare activă. Nicio altă personalitate nu poate ţine pasul la muncă cu un coleric.

_DSC2580-ID12352-1280x1920

Flegmaticul este la polul opus. Este persoana care se simte obosită aproape permanent şi din momentul în care se ridică din pat dimineaţa şi până seara visează la momentul în care ajunge înapoi în pat sau pe canapea ca să se odihnească. În schimb, flegmaticul şi când munceşte preferă să fie aşezat, sau chiar în pat. Dacă nu are de ales, şi nu se poate altfel, se adaptează, dar tânjeşte după pauze şi relaxare.

Hamacuri-la-Hualalai

Din punctul de vedere al energiei şi al muncii, evident că sunt meserii care se potrivesc mai bine unui tip de personalitate decât celuilalt. Dar despre meserii şi tipurile de personalitate, o să-ţi vorbesc altădată.

Apropo de muncă… colericul adesea ştie ce vrea, ce să obţină, îşi impune punctul de vedere şi îşi urmează pasiunile. Aşa că de foarte multe ori ajunge să muncească în domeniul care-l pasionează. Iar pentru el munca este o plăcere.

La polul opus, flegmaticul este foarte indecis. Adesea, nu ştie ce vrea, nu are idee ce-l pasionează. La terminarea şcolii are o mare dilemă pentru că nu ştie ce să facă cu viaţa lui. Cât a fost în şcoală a făcut ce i-au cerut profesorii şi ce se aştepta de la el, dar când ajunge la finalul acesteia devine foarte stresat că nu are idee pe ce drum să apuce. De multe ori se ia după masele de colegi şi se orientează spre o meserie care îi displace şi apoi desfăşoară toată acea muncă în silă, fără nicio tragere de inimă, sau chiar blestemându-şi zilele şi tot ce are de făcut. Şi nu are curajul să părăsească acel loc de muncă chiar dacă nu-i place, pentru că se teme de schimbări.

Bineînţeles că există colerici indecişi mai ales dacă au avut părinţi flegmatici care nu le-au trasat o direcţie, iar ei sunt genul de copii problemă şi atunci ajung să practice meserii pe care le detestă.

Există şi flegmatici care ştiu exact ce-i pasionează şi atunci parcă preiau ceva din ambiţia foarte puternică a colericului. Şi chiar dacă nu ajung să muncească la fel de mult şi de intens ca un coleric, totuşi muncesc cu plăcere şi cu pasiune.

Colericul îşi face planuri de muncă, de acţiune şi visează la rezultatele pe care să le obţină.

Flegmaticul face economie de energie, astfel că şi când vorbeşte foloseşte cât mai puţine cuvinte. Este expert în a identifica scurtăturile către rezultatele pe care şi le doreşte.

Dacă colericul o ia pe drumul care presupune muncă grea, flegmaticul găseşte scurtătura ca să obţină aceleaşi rezultate dar cu un efort mult mai mic.

Fiind atât de opuşi, văd lucrurile diferit, acţionează diferit şi se rănesc reciproc şi îşi pun etichete unii pe alţii.

Colericul îl numeşte adesea pe flegmatic ca fiind leneş, nepricopsit, putoare, mormoloc etc.

Flegmaticul într-un fel îl admiră pe coleric pentru energia pe care o are şi cât este de muncitor. Şi pentru că îşi dă seama că el n-ar putea să muncească în acelaşi ritm cu un coleric, pentru că va deveni epuizat în scurt timp, îl numeşte workaholic (pe româneşte obsedat de muncă).

Aşa că din acest punct de vedere, colericul are mereu tendinţa de a-l jigni pe flegmatic, iar flegmaticul se consumă foarte mult şi pune la inimă toate cuvintele pe care le aude şi ajunge să creadă toate etichetele care i se pun. Apoi şi le însuşeşte.

Imaginează-ţi că, dacă la locul de muncă aceştia ajung să se dispreţuiască reciproc, ce se întâmplă în familie.

Dacă părinţii sunt colerici şi copilul este flegmatic, lipsit de energie faţă de cerinţele părinţilor, apar probleme serioase şi persoana rănită va fi copilul.

Acesta va fi permanent nemotivat, pentru că indiferent cât s-ar strădui nu va reuşi să ajungă la performanţele şi standardele cerute de părinţi, iar părinţii vor fi permanent nemulţumiţi de lenea copilului lor. În plus, copilul va suferi foarte mult pentru etichetele pe care i le pun constant părinţii.

Părinţii colerici nu înţeleg ce e în neregulă cu copilul lor şi cum e posibil ca din doi părinţi muncitori să aibă un copil atât de molâu. Nu înţeleg că poate copilul a moştenit genele strămoşilor lui. Nu înţeleg că copilul lor nu este la fel de motivat ca ei şi nu are acelaşi nivel de energie.

Pe de altă parte, copilul flegmatic se consumă, este măcinat interior de tot felul de gânduri şi îndoieli pentru că nu reuşeşte să se ridice la nivelul standardelor foarte ridicate ale părinţilor şi are permanent impresia că ceva este în neregulă cu sine.

Dacă părinţii sunt flegmatici şi copilul este coleric, iar apar probleme. Lipsa de energie a părinţilor îl face pe copilul coleric, permanent aflat în mişcare, să se plictisească. El nu are nimic constructiv de făcut pe care să-şi consume excesul de energie, aşa că va apela la şicane.

Copilul are nevoie de mişcare, de acţiune, de implicare şi faptul că părinţii nu ştiu ce să facă, duc la apariţia de alte probleme care vor determina ca acel copil să devină un copil problemă.

Copilul coleric trebuie să-şi direcţioneze energia către altceva şi atunci şi-o va dedica realizării de farse, de acţiuni mai puţin ortodoxe.

Părinţii la rândul lor, simt că nu au soluţii şi că copilul îi controlează. Şi chiar aşa se întâmplă. Părinţii se simt copleşiţi şi de faptul că nu se pot impune în faţa copilului. Dar mai multe detalii despre acest subiect… în articolul viitor.

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol şi îl consideri util şi altora, distribuie-l şi altora, te rog. Cineva s-ar putea să-ţi mulţumească.

 

Cu drag,

Fani Rarinca

cropped-PSX_20140402_0433171.jpg






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

IUBIREA EGOISTA

narcisism

 

Aşa cum spuneam în articolul precedent, CE NU ESTE IUBIREA?, ideea acestor două articole mi-a fost sugerată de colega mea de liceu, Ionelia Iftimie, psiholog de profesie. Mai întâi a sugerat să definim ce nu este iubirea, apoi, pentru că mai mulţi i-am răspuns că iubirea nu este egoism, ea ne-a zis că următoarea temă de gândire este Iubirea egoistă.
Aşa că tratez acest subiect, din tot ce am învăţat, de prin filme, sau din experienţă. Atât experienţa proprie cât şi din ce am văzut la alţii.

SACRIFICIUL EGOIST

S-ar putea să ţi se pară subtitlul acesta neadevărat pentru că sacrificiul este cea mai profundă dovadă de iubire. Şi este perfect adevărat. Dacă deschidem Biblia la Ioan 3,16, aflăm că „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” Dumnezeu Fiul S-a sacrificat pentru noi oamenii din iubire pentru noi. Dar iată ce am învăţat din iubirea Mesianică. Că deşi eu ca persoană greşesc zilnic faţă de sacrificiul Lui Iisus Hristos, totuşi Dumnezeu nu mi-a reproşat niciodată. Nu mi-a spus că El s-a sacrificat pentru mine, iar eu zilnic calc în picioare şi-mi bat joc de sacrificiul Lui. Ba, aş putea să spun că permanent am simţit iubirea Lui, şi purtarea Lui de grijă ca eu să o duc bine, să mi se împlinească dorinţele etc. Poate că conştiinţa mă mai ceartă, dar Dumnezeu mi-a lăsat libertatea de a alege dacă să respect sau nu sacrificiul Lui.

Dar noi ca oameni, oare de câte ori nu reproşăm celor dragi tot sacrificiul nostru făcut pentru ei? Câte dintre mame nu le spun copiilor lor: Tu nu vezi cât mă sacrific eu pentru tine? Şi eu cu ce mă aleg de pe urma ta? Câţi dintre partenerii de viaţă nu au auzit aceste cuvinte de reproş?
Şi ştii de ce? Pentru că atunci când facem un sacrificiu pentru o persoană dragă, ne dorim ca ea să vadă efortul nostru şi cumva să ne fie recunoscătoare. Dar asta nu se întâmplă. Pentru că nu vede sacrificiul pe care îl faci. I se pare lucrul cel mai firesc pe care tu trebuie să-l faci şi pe care el sau ea trebuie să-l primească. Aşa cum nici noi nu observăm ce sacrificii face persoana iubită pentru noi, din acelaşi motiv. Că ni se par lucruri fireşti pe care trebuie să le facă. Sau care ni se cuvin.
Atâta vreme cât folosim sacrificiul pe care-l facem ca să obţinem ceva în schimb, această manifestare a iubirii este una egoistă. Şi cred că mulţi dintre noi ne facem vinovaţi de această formă de iubire egoistă.
Sacrificiul este dovadă de iubire doar atunci când îl faci pentru binele persoanei iubite fără să aştepţi nimic în schimb şi fără să-i reproşezi ce faci. Cel puţin asta este părerea mea.

LIMBAJELE DE IUBIRE EGOISTE

Psihologul Gary Chapman a scris o carte extraordinară numită: Cele cinci limbaje ale iubirii. Acestea sunt:
• Cuvintele de încurajare
• Atenţia şi timpul petrecut împreună
• Cadourile
• Serviciile
• Atingerile.
Cum ne dăm seama care este limbajul dominat al unei persoane? În funcţie de ceea ce îi vine foarte natural să ofere. În funcţie de ceea ce se aşteaptă să primească, iar dacă nu primeşte, reproşează cel mai adesea.
De exemplu, să spunem că limbajul lui este dat de servicii şi limbajul ei de cuvintele de încurajare. El îi va oferi ei servicii şi se aşteaptă ca la rândul ei să-i facă diferite servicii. Ăsta este limbajul care-i este cel mai la îndemână lui. Dar limbajul ei este dat de cuvintele frumoase şi de încurajare. Aşa că îi va oferi lui cuvinte frumoase şi se aşteaptă să-i ofere şi el acelaşi lucru. Dar el îi oferă servicii, pe care ea nu le apreciază şi ea îl laudă şi-i spune cuvinte de încurajare pe care el nu dă doi bani (ba chiar s-ar putea să creadă că-l linguşeşte, ca să obţină alte servicii). Până nu învaţă să iasă din limbajul care le este atât de confortabil şi să ofere celuilalt limbajul de iubire pe care îl solicită, fiecare oferă iubirea pe limba lui, nu pe limba celuilalt. Şi ăsta este un alt mod de iubire sau de manifestare a iubirii egoiste. Despre acest lucru am scris şi în articolul Cauzele nevăzute ale conflictelor casnice.

CONDIŢIONĂRILE ŞI ŞANTAJUL EMOŢIONAL

[Ş]antajul emoţional este atunci când te foloseşti de lacrimi şi alte modalităţi de a-l atinge, de a-l impresiona sau sensibiliza pe celălalt pentru ca tu să-ţi atingi scopurile. E valabil pentru ambele sexe.

PRIVAREA DE LIBERTATE

Data trecută vorbeam de gelozie ca fiind noniubire. De multe ori cei ce sunt geloşi sunt şi posesivi şi au tendinţa de a priva de libertate tocmai persoana pe care susţin că o iubesc.
A oferi iubirea pură, fără urmă de egoism, înseamnă să poţi oferi libertatea celuilalt. Libertate şi încredere.

HĂRŢUIREA

Cel mai adesea se manifestă de la bărbat la femeie, deşi e posibil şi invers. De aceea o să mă refer ca de la el la ea.
Hărţuirea este atunci când el afirmă că o iubeşte la nebunie, vrea s-o facă fericită şi nu-i pasă că ea nu-i întoarce sentimentele. El vrea doar să i le ofere pe ale lui. Dar dacă ea iubeşte pe altcineva sau poate, nu-i place ceva din comportamentul lui şi nu-l poate iubi pe el, ea nu poate fi fericită alături de el. Oricâtă afecţiune i-ar oferi el. Apoi dragoste, cu forţa nu se poate. Să faci bine cu forţa nu se poate. Cu forţa poţi doar să faci rău.

Viaţa este ciclică şi trebuie să existe un echilibru între ceea ce primim şi ceea ce oferim. Nu se poate să oferi iubirea la nesfârşit fără să o şi primeşti. Nu poţi doar să primeşti fără să şi dai.

Mai este şi varianta în care din hărţuire se poate ajunge la psihoză (probabil) în care cel ce este refuzat în iubire poate spune, dacă nu poate fi cu mine, atunci să nu fie nici cu altcineva şi recurge la rănirea persoanei pe care susţine că o iubeşte.

Consider că acestea sunt modalităţi foarte egoiste de a-ţoi manifesta iubirea.

 

*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.

 

 

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 

 

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

Ce Nu Este Iubirea?

 

 

Într-o zi, o colegă de liceu, actualmente psiholog de profesie, a lansat o temă de gândire pe Facebook.

 

„Lecții de iubire:

În ultima perioadă foarte mulți dintre prietenii mei îmi spun că iubirea e necondiționată. Că este într-un fel sau altul, definiții neclare și nesigure… Unii susțin că ei oferă iubire și nu au nevoie de iubire, că nu le place sa fie iubiți…
Însă toți suntem motivați de aceeași nevoie interioară de iubire, încredere și acceptare de sine… Atunci când suntem noi înșine găsim iubirea…
Ce ar fi să definim iubirea prin ceea ce ea nu este… ce NU este iubirea?”

 

Aşa că, mie mi s-au pus rotiţele minţii în mişcare şi am început să mă gândesc la tema propusă de ea.

 

Colega mea are dreptate. Despre iubire găsim scris în operele tuturor poeţilor şi prozatorilor. Descrierea iubirii o găsim peste tot şi cu toţii ne spun cum este şi cum o simţim.

 

 

O să dau mai jos câteva modalităţi prin care se exprimă noniubirea. Cel puţin, cele pe care le-am găsit eu. Dacă găseşti şi tu altele, poţi să dai un reply cu un comentariu.

 

IUBIREA NU ESTE EGOISM

 

 

Egoismul este absenţa iubirii. Să fii egoist înseamnă să te pui pe tine în centrul atenţiei şi oricine altcineva nu mai contează. Iubire nu este atunci când nu te vezi decât pe tine şi nevoile celorlalţi nu există.

Iubire nu există atunci cand unul pe altul şi pe noi inşine ne facem să suferim. Unde nu este iubire e un gol în interior, în toată fiinţa ta.

 

Biserica ne învață că lipsa iubirii înseamnă iadul în inima ta. Că sfârşitul lumii vine atunci când de la o casă la alta nu mai există cărare. Când oamenii consideră că îşi sunt suficienţi sieşi şi nu mai au nevoie nici să ceară şi nici să acorde ajutorul lor altora. Îmi amintesc o poveste care sună cam așa:

 

Un om l-a întrebat pe Dumnezeu care e diferenţa dintre Rai şi iad. Dumnezeu l-a dus în două locuri. În primul loc era un grup de oameni în jurul unei mese. Pe masă era o oală cu o tăcăniţă fierbinte ce mirosea foarte îmbietor. Dar oamenii erau foarte slabi. Erau legaţi cu lanţuri de mâini şi deşi aveau în mâini nişte linguri cu cozile foarte lungi.De fiecare dată când cineva încerca să ducă mâncarea la gură o scăpa toată pe jos.

 Şi Dumnezeu i-a zis. Acesta este iadul.

În cel de-al doilea loc erau alţi oameni în jurul unei mese. Pe masă era o oală cu aceeaşi tocăniţă aburindă şi frumos mirositoare. Şi, cu toate că, şi ei erau legaţi şi aveau linguri cu cozi la fel de lungi, aceşti oameni arătau bine hrăniţi.

Şi Dumnezeu i-a zis. Acesta este Raiul.

Iar omul nostru l-a întrebat pe Dumnezeu care e diferenţa dintre cele două locuri.

 Dumnezeu  i-a zis: Cei din camera a doua au învăţat să se hrănească unul pe altul.”

 

Să fii egoist înseamnă să nu te poţi bucura că aproapelui tău îi merge bine. Oamenii din camera a douaau învăţat că trebuie să-i iubească şi pe ceilalţi ca să le fie şi lor bine. Şi astfel au început să-i hrănească pe ceilalţi ca să poată şi ei să mănânce.

 

 

IUBIREA NU ESTE SADISM

 

Definiţia sadismului în DEX  este: „Plăcere bolnăvicioasă de a-i chinui pe alţii sau de a-i vedea cum suferă. Cruzime extremă”.

Păi nu poţi să iubeşti şi să-l faci să sufere pe cel pe care îl iubeşti. Asta se referă inclusiv la tine. Şi ţie îţi poţi face rău, deşi ești convins că te iubeşti.

 

IUBIREA NU ESTE FRICĂ

 

Iubirea şi frica sunt doi termeni care se exclud reciproc. Nu poţi iubi pe cineva în faţa căruia îţi clănţăne dinţii. Nu poţi iubi pe cineva faţă de care simţi că ai primit un pumn în stomac.

 

 

IUBIREA NU ESTE NEÎNCREDERE

 

Fie că este neîncredere în altcineva sau în propria persoană, nu poţi iubi ceva în care nu crezi.

În anumite cărţi de psihologie, neîncrederea în sine este tratată împreună cu lipsa iubirii de sine.

 

 

IUBIREA NU ESTE GELOZIE

 

S-ar putea să nu fii de acord cu mine. Eu îţi spun părerea mea şi o voi argumenta. Tu mai departe eşti liber să crezi ce vrei.

Gelozia se naşte din lipsă de încredere şi din frică. Fie este vorba de neîncredere în propria persoană că nu merită să fie iubită. Fie este vorba de neîncredere în persoana iubită că ar putea să-l iubească aşa cum doreşte.

Neîncrederea se poate asocia cu frica de a pierde persoana pe care o iubeşte. Sau că aceasta se va îndrăgosti de altcineva mai frumos, mai deştept, mai bogat, mai de alt nivel decât sine. Toate acestea duc la naşterea unor scenarii în mintea celui gelos care determină manifestarea geloziei.

Gelozia se manifestă prin tot felul de suspiciuni, apropo-uri, verificări la adresa persoanei iubite.

 

 

IUBIREA NU ESTE CEARTĂ ŞI TON RIDICAT

 

Am citit undeva că atunci când două persoane se ceartă, ridică tonul una la alta.Pentru că în ceartă nu există iubire. Deşi cele două fiinţe sunt apropiate fizic, simt nevoia să ridice tonul. Inima lor e la mii de km depărtare şi nu se aud reciproc.

Atunci când două persoane se iubesc, se aud, chiar dacă vorbesc în şoaptă sau îşi murmură cuvintele. Şi asta chiar dacă fizic sunt la mii de km depărtare. Inima lor vibrează la unison şi este mult mai uşor să se audă şi să se înţeleagă. De multe ori nici nu au nevoie de multe cuvinte.

 

 

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor, blogger

Eliberează-te De Rănile Trecutului Și Redescoperă Fericirea!

Guru și Ciocârlia

Mica Stea Portocalie

 

 






 Ți-a plăcut articolul?

Înscrie-te cu adresa de email ca sa primești în inbox articolele publicate și poți descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

CAUZE NEVĂZUTE ALE CONFLICTELOR CASNICE

conflicte

 

În articolul precedent, numit „Tonul face muzica” spuneam că ideea de a scrie aceste două articole mi-a venit după ce am văzut pe facebook un citat care spunea că 90% dintre conflicte se produc din cauza tonalităţii şi a cuvintelor nepotrivite şi doar 10% dintre ele se produc din cauza diferenţelor de opinie.
Conflictele se pot produce oriunde şi din diverse motive:

  •  La locul de muncă
  •  Pe stradă
  •  În mijloacele de transport
  •  În parc
  •  Cu vecinii
  •  În familie.

N-o să discut despre conflictele din locurile publice, dar o sa vorbesc despre conflictele din familie, cu partenerul sau cu partenera de viaţă.
Oricât ar fi de fericită o căsnicie, tot mai există fricţiuni şi mai are şi momente tensionante, mai mult sau mai puţin conflictuale. Cauzele care le generează pot fi diverse. Partenerii de viaţă se pot certa din cauza banilor, din cauza copiilor, din cauza diferitelor obiceiuri, din cauză că unul încearcă să-l schimbe pe celălalt şi aşa mai departe.
Dar n-o să vorbesc despre aceste cauze pe care majoritatea le acuză, atunci când vor să vorbească despre conflictele din propria căsnicie.
O să vorbesc despre acele cauze care nu se văd. Care sunt foarte subtile şi pentru care trebuie să fii sincer cu tine, şi să te analizezi să vezi care este vina şi responsabilitatea ta pentru producerea acelui conflict.
De cele mai multe ori dăm vina pe celălalt ori de câte ori se produce o situaţie conflictuală, o neînţelegere. Dacă n-am da vina pe altcineva şi ne-am acuza pe noi înşine, n-ar mai fi conflict, nu? În afară de situaţiile în care eşti în conflict cu tine însuţi, orice situaţie de acest fel presupune cel puţin două persoane care se ceartă, ţipă una la alta, sau poate mai rău, se bat.
Iată ce te rog să verifici la tine, atunci când ai de-a face cu un, sau analizezi un conflict din căsnicie.

1. TONALITATEA FOLOSITĂ

Despre acest aspect am discutat în articolul Tonul face muzica. N-o să insist asupra lui, dar dacă nu te poţi concentra în momentul conflictului să-ţi controlezi tonalitatea, eventual după ce se termină, derulează filmul şi mai ascultă-te odată. S-ar putea să fii surprins/ă de ceea ce vei constata.

2. SITUAŢIA CONTULUI SENTIMENTAL

Iată pe scurt ce am învăţat la un seminar.
Toate sentimentele şi emoţiile noastre în relaţiile cu semenii sunt asemeni unui cont bancar în care facem frecvent depuneri sau de unde retragem. O să dau exemplu de câteva sentimente, mai ales cu persoana iubită: iubire, respect, încredere, atenţie, înţelegere etc.
Atunci când tu oferi aceste sentimente persoanei iubite faci o depunere, dar atunci când le ceri, faci o retragere. Ca să ai ce retrage la vreme de mare nevoie, înseamnă că trebuie să fi depus în vremuri de bunăstare sentimentală. Dacă doar retragi, retragi, retragi… la un moment dat se epuizează acea resursă şi intră pe minus. Contul sentimental intră în faliment. Deci şi sentimente pot fi investite să aducă profit (înţelegere), sau pot fi cheltuite, sau chiar risipite.

Dacă ai auzit de vreo tânără pe care prietenul sau soţul o iubeşte ca un nebun şi ea îl tratează cu răceală, aş vrea să te întreb, cât a durat acea relaţie? Sau dacă ştii pe cineva care a avut încredere în persoana iubită şi aceasta din urmă a profitat şi i-a călcat în picioare acea încredere, cât a durat relaţia? În astfel de situaţii în care unul oferă, oferă şi nu primeşte nimic în schimb, simte că îşi depune sentimentele într-un sistem păgubos, gen Caritas. Curând apar neînţelegeri, certuri şi ruperi ale relaţiei.
Deci, ca să ai de unde face o retragere sentimentală, e nevoie ca să fi făcut depuneri. Nimeni nu-ţi oferă totul şi nu-ţi pune lumea la picioare la infinit fără să primească nimic în schimb.
Care este situaţia contului tău sentimental? În ultima vreme ce au dominat? Depunerile sau retragerile?
Ţine echilibrul sentimental!
Verifică ce oferi şi ce primeşti în schimb în plan sentimental pe termen lung.

3. LIMBAJELE DE IUBIRE

Gary Chapman spune că sunt cinci limbaje ale iubirii:

  • Cuvintele frumoase
  •  Atenţia şi timpul acordat
  •  Serviciile
  •  Cadourile
  •  Mângâierile

Fiecare dintre noi are unul sau două limbaje de iubire dominante, iar restul le are în proporţie mai mică sau deloc. Ne cunoaştem propriul limbaj de iubire în funcţie de ceea ce ne place să oferim dintre cele enumerate mai sus.
N-o să descriu aceste limbaje de iubire, a făcut-o autorul, şi cartea Cele cinci limbaje ale iubirii  chiar este excepţională. Merită nu doar citită, ci savurată şi învăţată.
Întrebarea este, tu oferi persoanei iubite iubirea pe limba ei sau pe limba ta? Pentru că dacă partenera/ul te iubeşte pe limba lui/ei şi tu o/îl iubeşti pe limba ta e un mod foarte egoist de a oferi iubirea.

Să luăm un exemplu. Să presupunem că eşti femeie şi limbajul tău de iubire este atenţia şi limbajul partenerului este reprezentat de servicii. Pentru că limbajul tău este atenţia, tu o să-l asculţi cu ochii mari şi aştepţi să fii ascultată la fel, dar partenerul îţi oferă diverse servicii şi aşteaptă ca tu să le apreciezi şi să-i răspunzi tot cu servicii. Numai că nu se întâmplă până nu ajungeţi să vă cunoaşteţi şi respectaţi unul altuia limbajul de iubire. Asta înseamnă că oferi celuilalt ce vrei să primeşti tu, nu ce are el sau ea nevoie.
Până nu ajungi să cunoşti limbajul de iubire al persoanei iubite şi să vorbeşti pe limba ei nu a ta, ai un mod egoist de a iubi şi din această cauză vor apărea frecvent conflicte.

4. CE-I REPROŞEZI

Psihologii spun că vedem mai uşor greşelile la semenii noştri decât la noi. Dar exact defectul pe care îl detestăm şi criticăm la alţii, îl avem şi noi, numai că nu avem curajul să recunoaştem.
Dacă analizezi ce-i reproşezi cel mai des persoanei iubite, poţi constata ce te deranjează şi care sunt de fapt defectele tale ascunse. Cercetează-te în funcţie de asta şi vei constata că ai mai puţine motive să-i faci reproşuri.
La urma urmei, se spune că suntem media celor mai buni şase prieteni pe care-i avem şi că atragem persoane cu aceleaşi calităţi şi defecte ca şi noi.
Dacă ai aceleaşi defecte, cum poţi să-i mai reproşezi înainte să te schimbi tu în direcţia pe care o doreşti?

5. NEVOILE PARTENEREI SAU PARTENERULUI

Pe la seminarii am aflat că femeile şi bărbaţii au nevoi diferite ca să se simtă fericiţi şi iubiţi. Despre două dintre nevoile noastre de care vorbesc mai jos am auzit la două seminarii diferite. De curând am cumpărat o carte numită chiar aşa Nevoile lui, nevoile ei, dar încă nu am citit-o. După ce o citesc, revin să îţi spun mai multe. Despre ultima vorbesc fie din experienţă, fie din cărţi.

El are nevoie de respect, ea are nevoie de iubire

Ea ca să se simtă iubită are nevoie de tandreţe, de cuvinte dulci, de mângâieri etc, să se simtă în siguranţă, să ştie că deşi sunt alte femei mai frumoase, mai deştepte decât ea, el a ales-o pe ea pentru că o preţuieşte şi o iubeşte.
El are nevoie să ştie că este ca un rege pentru ea. Că niciun alt bărbat nu mai este ca el în ochii ei. Poate că exagerez puţin, dar el îşi doreşte să fie pus aşa pe un piedestal, iar ea îşi doreşte să se simtă alintată, şi în siguranţă alături de el.
Dacă ea nu-l mai respectă, el începe să n-o mai iubească. Cu cât ea nu se mai simte iubită, cu atât nu-l mai respectă. Cu cât el simte că ea nu-l mai respectă, cu atât n-o mai iubeşte. Ea aşteaptă ca el să se schimbe şi să o iubească, el aşteaptă ca ea să se schimbe şi să înceapă să-l respecte. Dar lucrurile nu se întâmplă de la sine.
Ideea este că sunt prinşi ca într-o spirală, un soi de gaură neagră, care îi absoarbe şi îi îndepărtează unul de altul. Până nu devin conştienţi de nevoile unul altuia şi nu încep să se schimbe pe sine însuşi/însăşi, lucrurile vor merge din ce în ce mai prost.

 

El are nevoie de sex, ea are nevoie să fie ascultată

O altă nevoie diferită este aceea că el are nevoie de sex. După cum spunea un domn la un seminar, din păcate, dacă ea nu i-l oferă, el îl poate găsi în altă parte, poate chiar gratis.
Ea are nevoie să fie ascultată atunci când are ceva de spus. Când ea deschide gura şi povesteşte ceva, nu caută soluţii. E destul de inteligentă să le găsească şi singură. Vrea doar să fie ascultată. Iar el are permanent tendinţa de a o întrerupe şi să-i ofere soluţii.
Când aceste nevoi nu sunt împlinite apar conflictele.

Evită comparaţiile

Comparaţiile ucid semenii, mai ales dacă sunt făcute să coboare pe cel cu care vorbim. Dacă vrei o relaţie bună cu partenera sau cu partenerul, evită să vorbeşti prea mult despre calităţile altor peroane de sex opus în faţa persoanei iubite.

6. ATITUDINEA TA

Poate că persoana iubită este deranjată de atitudinea ta sfidătoare, sau de neîncredere, sau de lipsa de interes, sau poate de prea multă curiozitate, sau poate de delăsare, atitudine certăreaţă, de dezinteres etc.
Verifică împreună cu persoana iubită dacă atitudinea este cea care v-a cauzat probleme şi cum o poţi remedia.

7. EXPRESII ŞI TICURI VERBALE DERANJANTE

[]Poate că exagerez, dar cred că fiecare dintre noi are nişte expresii şi cuvinte pe care le rosteşte mai des, indiferent de situaţie. Poate foloseşti cuvinte vulgare, sau alte expresii care asociate cu tonalitatea să deranjeze foarte tare partenerul sau partenera. De multe ori nu ne dăm seama de propriile ticuri verbale.
Într-o ceartă, uneori spunem ce ne vine la gură, fără să gândim ce am spus sau ce efect pot avea cuvintele noastre asupra celuilalt.
Dacă nu ştii ce expresii sau ticuri verbale ai atunci când te cerţi, întreabă-ţi partenera sau partenerul ce anume a deranjat-o sau l-a deranjat cel mai mult. Şi o să-ţi spună.
Caută apoi să eviţi folosirea acelor ticuri sau poate tonalităţi. N-o să reuşeşti instantaneu, dar cu puţin exerciţiu şi concentrare, cu siguranţă că în timp vor apărea îmbunătăţiri.
Sau poate eşti o persoană perfecţionistă, şi vrei să-ţi ajuţi partenera/ul să se schimbe şi o /îl sâcâi cu diverse probleme sau aspecte pe care nu le face corect, sau aşa cum ai vrea tu.
Pe scurt:
Dacă ai obiceiul de a te certa cu partenerul sau partenera de viaţă, verifică:

  •  Ce tonalitate foloseşti
  •  Care este situaţia contului tău sentimental
  •  Dacă vă cunoaşteţi şi respectaţi limbajele de iubire
  •  Ce-i reproşezi
  •  Dacă îi respecţi nevoile
  •  Care este atitudinea ta faţă de persoana iubită sau de ceea ce o interesează
  •  Care sunt eventualele expresii şi ticuri verbale pe care le foloseşti în conflict

 

*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

TONUL FACE MUZICA

certruri
N-o sa vorbesc despre muzica in acest articol ci despre muzicalitatea vocii nostre atunci cand ne adresam celorlalti.
De curand am vazut pe facebook un citat care mi-a dat idei pentru doua articole pe blog. Citatul spunea „doar 10% dintre conflicte se nasc din cauza diferentelor de opinie. Restul de 90% dintre ele se nasc din cauza tonalitatilor si a cuvintelor nepotrivite.
Iata deci ca acesta este primul articol inspirat din acel citat.
Intr-un articol anterior “Obiceiuri mici si zilnice care iti schimba viata I” vorbeam de formarea unor obiceiuri noi ca de exemplu, sa faci complimente, sa multumesti celor dragi pentru diverse servicii minore. Dar cine ma cunoaste mai indeaproape stie ca eu stau foarte prost la diplomatie. Nu m-am schimbat radical peste noapte. Am facut cateva schimbari, dar in esenta am ramas tot eu si mai am multe de prelucrat si slefuit la mine. Insa, cum spuneam, imi place sa invat din greseli si sa ma autoperfectionez.
De felul meu sunt mai din topor si dau cu bata in balta si te stropesc cu noroi din cap pana in picoare cand te astepti mai putin. Un timp am crezut despre cei care se descurca cu usurinta la diplomatie ca sunt persoane prefacute. Acum dupa vreo zece seminarii, dupa cateva carti citite am inteles si stiu acum ca mintea mea cauta vinovati ca sa ma simt bine si sa nu ma mai invinovatesc ca sunt din topor. De asta le consideram prefacute, ca sa ma simt eu bine. Sau nevinovata. Sa cred ca asa e normal.
Dar in urma cu vreo doi ani, mentora mea, doamna Mioara Vetreneanu, autoarea blogului www.femeispirituale.ro mi-a zis: “Poti sa certi pe cineva sau sa-i faci o critica folosind un ton glumet, o voce calma, blanda si persoana respectiva va percepe altfel mesajul de critica sau de cearta de la tine. In definitiv, Jim Dornan a zis:Tonul face muzica”.
Apoi la seminarii am aflat ca e mai bine sa critici fapta sau obiceiul unei persoane si nu persoana insasi. In felul acesta, persoana criticata poate sa inteleaga ca nu este un atac la persoana, iar de gresit, gresim cu totii. Deci e altceva sa critic greseala.
Tot in urma cu vreo doi ani, am urmarit si filmul serial “Lie to me” in care actorii principali, sunt detectivi in depistarea minciunii. Unul este un psiholog care analizeaza vocea si inflexiunile ei si in functie de care isi da seama daca persoana minte. De exemplu, daca o persoana intrebata “ce mai faci?”, da un raspuns repetitiv “Sunt bine. Sunt bine”, acea persoana minte. Repeta afirmatia ca sa o creada si ea. Filmul e plin de microexpresii faciale si interpretari ale vocii si tonalitatilor oamenilor.
Dupa aceasta remarca si dupa vizionarea filmului am cautat sa-mi ascult vocea in situatii de conflict. Sau mai bine zis, am derulat in minte filmul conflictului si ma ascultam. Ce cuvinte foloseam, ce tonalitati si am constatat ca uneori in timp de conflict folosesc o voce de parca as uri persoana respectiva.
Fata de unele persoane, si mai ales fata de sotul meu, am cautat sa-mi controlez vocea atunci cand aveam de facut o critica. Am cautat sa vorbesc cu blandete. Am vazut niste rezultate care sunt total diferite de ceea ce vazusem in relatiile cu altii sau cu alte situatii conflictuale.
Ca sa argumentez importanta vocii si tonalitatii, o sa iti dau un exemplu al unei solicitari facuta in cuvinte diferite:

  • Te rog frumos, inchide usa! (desi pare o rugaminte, de fapt este o porunca)
  • Te rog frumos, vrei sa inchizi usa? (aceasta este o rugaminte)
  • Te rog frumos, vrei sa inchizi usa aia odata? (aceasta este tot o porunca si inca una care impune si momentul in care sa se realizeze actiunea, iar solicitantul este chiar suparat).

Cati dintre noi realizam, in timp ce vorbim, si chiar avem impresia ca rugam frumos ceva, ca de fapt dam ordine, porunci si persoana care le primeste s-ar putea sa fie foarte deranjata de acestea?
Daca am deveni constienti de tonalitatile noastre, probabil ca peste 50%, daca nu chiar 90% dintre conflicte s-ar reduce considerabil.

Exercitiu:

Ia cele trei fraze de mai sus si exerseaza-le cu propria ta voce, ca sa sesizezi diferenta de sunet si pronunta-le dupa cum urmeaza:
1. foloseste o voce calma, blanda.

• Observa inflectiunile vocii
• Observa-ti starea sufleteasca atunci cand le rostesti
• Imagineaza-ti ca altcineva ti-ar rosti aceste fraze pe aceasta tonalitate. Cum te simti?

2. imagineaza-ti ca esti iritat/a, nervos/nervoasa si rosteste-le cu voce iritata

• Observa inflectiunile vocii
• Observa-ti starea sufleteasca atunci cand le rostesti
• Imagineaza-ti ca altcineva ti-ar rosti aceste fraze pe aceasta tonalitate. Cum te simti?

3. imagineaza-ti ca esti furioasa, ca persoana care te-a suparat si careia i le adresezi se afla in fata ta si foloseste o voce furioasa

• Observa inflectiunile vocii
• Observa-ti starea sufleteasca atunci cand le rostesti
• Imagineaza-ti ca altcineva ti-ar rosti aceste fraze pe aceasta tonalitate. Cum te simti?

4. imagineaza-ti ca esti indragostit/a lulea de persoana careia i le adresezi si foloseste o voce de indragostit

• Observa inflectiunile vocii
• Observa-ti starea sufleteasca atunci cand le rostesti
• Imagineaza-ti ca altcineva ti-ar rosti aceste fraze pe aceasta tonalitate. Cum te simti?

5. imagineaza-ti ca detesti persoana careia i le spui si pui ura in voce.

• Observa inflectiunile vocii
• Observa-ti starea sufleteasca atunci cand le rostesti
• Imagineaza-ti ca altcineva ti-ar rosti aceste fraze pe aceasta tonalitate. Cum te simti?

 

P.S. Nu conteaza atat de mult ce spui, conteaza foarte mult cum o spui.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber