Categorie: RELATII

20 De Moduri Să Ai Relații Mai Împlinite Cu Tine Și Cu Ceilalți

Cum Poate Cineva Să Spună Că Te Iubește Și În Minutul Următor Să Te Agreseze?

15 decembrie 202015 decembrie 2020 Fanica Rarinca 2 Comentarii

Câte persoane n-au fost atât de agresate, maltratate, deși li s-au spus cuvinte de dragoste?

Câte persoane nu și-au pus această întrebare?

Ființa umană este foarte complexă și lucrurile nu pot fi doar alb-negru. Întotdeauna există foarte multe nuanțe de gri.

Adică, este posibil ca cineva să iubească și în același timp să agreseze persoana pe care o iubește?

Da.

Se întâmplă tot timpul. Părinți care își agresează copii pe care-i iubesc, parteneri care își agresează partenerele și invers. Acolo este deopotrivă iubire și ură.

La această întrebare am găsit 7 răspunsuri, atât din experiența personală, cât și din tot ce am observat și citit pe acest subiect.

Există un tipar de furie

Există un tipar de furie pe care l-a preluat de la părinți, de la gașca în care a ajuns ca adolescent neînțeles de părinți. A crescut într-un mediu violent și a învățat că pentru a fi în siguranță are nevoie să fie, la rândul său, violent. Agresivitatea a devenit o natură a caracterului său.

E ca învățarea unei limbi străine, care în timp se integrează atât de ușor în toată ființa sa, încât așa îi este ușor să se exprime.

Pentru fiecare situație pe care n-a putut să o gestioneze corect s-a înfuriat.

Chiar dacă, la un moment dat, este conștient că nu face bine, oricât ar vrea să se îndrepte face mai rău, pentru că nu știe alt mod de a se purta.

Furia și agresivitatea au devenit un drog, dar și o a doua natură caracterului său.

Proiecțiile

Omul proiectează asupra celor din jur propriile defecte și slăbiciuni. Toți cei din jur sunt oglinzi ale sufletului său. Cu atât mai mult se vede reflectat în cei dragi, pentru că cei dragi are puncte comune cu el, atât calități, cât și defecte.

Doar că nu este conștient de faptul că ceea ce-ți reproșează și motivul pentru care se înfurie pe tine îl reprezintă propriile defecte. El doar le vede și le detestă. De fapt, se detestă.

Motivul pentru care Golum din filmul Stăpânul Inelelor a fost un personaj detestat este acela că s-a regăsit în fiecare dintre noi. Fiecare din noi avem și părți bune de care suntem mândri, dar și defecte, slăbiciuni pe care încercăm să le ascundem, dar care ne fac să ne detestăm.

În cazul unui om agresiv, acesta își vede atât de puternic slăbiciunile oglindite în persoana de lângă el, încât asta îl înfurie peste măsură.

Ar vrea să facă ceva, să schimbe situația, dar nu știe cum. Nu cunoaște altă cale decât aceea de a fi agresiv exact cu persoana pe care o iubește.

Te agresează pentru că nu se poate agresa pe sine

Este furios pe el și ar vrea să se pedepsească. Nu se suportă. Dar nu-și poate face rău. Pentru că se iubește și se detestă în același timp, exact ca Golum.

Și atunci, când simte că turbează de furie, când vede roșu sau negru în fața ochilor, când greșelile lui le vede în tine ca într-o oglindă, ar vrea să spargă oglinda, încât să nu se mai vadă.

Îngrijorarea pentru siguranța celui pe care-l iubești, naște furie

Uneori, te poți înfuria pentru că cei la care ții, pe care ți-i dorești în siguranță fac lucruri nebunești. Copiii explorează, vor să atingă, să încerce lucruri care li se interzic.

Când părintele vede că „face intenționat” ceea ce i-a spus să NU facă, se înfurie. Dar furia lui este legată de îngrijorarea pentru siguranța celui pe care îl iubește.

Vinovăția naște furie

Poate ai observat că dacă un bărbat are obiceiul de a veni beat acasă, sare primul la ceartă înainte ca soția să-i reproșeze ceva.

Oricât de greu de crezut pare, este conștient de faptul că ce a făcut a încălcat niște reguli. Se simte vinovat. În mintea lui are un întreg consiliu care îi reproșează (cu vocea mamei, a soției și chiar a tuturor cunoscuților) că ce a făcut nu e bine. Încearcă să uite, să nu mai audă acele voci din mintea lui și bea mai mult. Iar când ajunge acasă, ca să nu mai apuce soția să spună ceva, devine agresiv. De ce? Atacul este cea mai bună apărare.

Un cerc vicios

In același timp intră într-un cerc vicios. Cu cât este mai agresiv, cu atât se simte mai mizerabil, mai vinovat. Se acuză că este un om de nimic, că nu merită să trăiască, se face monstru (în gând) și nu se mai suportă. Se detestă și mai mult. Dorește să-și ascundă și mai mult această vinovăție, devenind și mai agresiv. E conștient de faptul că nu este corect ceea cea face, dar simte că a pierdut controlul.

Vinovăția pe care o simte dă naștere la și la multă furie și agresiune.

Furia și agresiunea ca un drog

Rolul emoției de furie este să te anunțe că s-a încălcat o limită. Ori au încălcat-o alții, ori și-a încălcat-o singur.

Furia, oricât ar fi de distructivă în prezent, aduce și beneficii celui care o practică. S-ar putea să fie conștient de ele sau nu. Dar atât timp cât subconștientul simte că beneficiile acelea sunt puternice și importante, sau mai exact, mai puternice decât durerea pe care o provoacă, nu este dispus să renunțe la furie.

Augusto Cury, în cartea lui, Scapă din temnița emoțională descrie efectul drogurilor asupra minții umane. Mai întâi se naște plăcerea și beneficiile care acaparează subconștientul complet.

Apoi, de fiecare dată când apare o situație care îl stresează, subconștientul lui, care dorește să fie fericit, începe să caute prin fișierele minții când a fost fericit, în controlul situației. Când a găsit, a apăsat un buton și s-a declanșat pofta/ dorința de a consuma drogul pentru a fi fericit. Doar că în timp, efectele nu mai sunt aceleași. Are nevoie să crească doza pentru a obține același efect.

Probabil că prima dată când și-a manifestat furia prin agresiune s-a simțit puternic, sau în controlul situației. Acest sentiment i-au produs niște hormoni de satisfacție personală. L-a făcut să se simtă puternic.

Iar lucrurile au scăpat, din nou, de sub control și atunci a fost nevoit să folosească iarăși furia. Poate că a doua oară persoana n-a mai fost intimidată de această manifestare, iar subconștientul a simțit nevoia să folosească o doză dublă de furie. Încet-încet furia, asemenea unui drog, a început să preia controlul și să devină de nestăpânit.

Iar când lucrurile devin și mai puțin controlabile, omul dornic de a deține controlul, apelează la agresivitate.

Asemenea unui drog, utilizarea furiei scapă de sub controlul raționalului. Emoționalul reacționează, strigând tot mai mult după senzația de satisfacție pe care a avut-o prima dată când s-a folosit de ea. În același timp, pentru obținerea aceluiași efect, este nevoie să se crească doza. Cu cât lucrurile sunt și mai greu de controlat, cu atât furia devine mai distrugătoare.

Poate cineva să rănească pe cel pe care îl iubește în acest fel?

Da. În momentul în care individul se află sub puterea furiei, îi este foarte greu să se elibereze, să se calmeze. Abia după ce și-a consumat energia distrugătoare realizează ce a făcut. Iar atunci sentimentul de vinovăție îl înfurie din nou.

Într-un articol viitor îți voi spune și soluțiile cele mai potrivite, pentru a gestiona situațiile acestea pe termen lung.

Iți mulțumesc că exiști și ai citit până aici!

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de cărți:

Cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea Patronel and Soriela

Dictatura Criticii Excesive

30 iulie 202028 august 2020 Fanica Rarinca Lasă un comentariu

”Dacă vrei să trăiești liniștită și relaxată alături de cineva care îți împlinește toate așteptările și care nu îți va da niciodată dureri de cap, e mai bine să trăiești în compania mașinilor, și nu a ființelor umane. E imposibil să nu avem unele zone de conflict. Suntem lumi complet diferite care trăiesc în același spațiu…

Unul dintre aspectele care ne deosebesc și, în același timp, ne apropie este emoția. Asta pentru că în fiecare moment ne aflăm într-o anumită stare emoțională și pentru că, adesea, starea noastră emoțională ajunge la cele mai diferite niveluri de anxietate.

Critica excesivă duce la dictatura exigenței, care sufocă libertatea și sănătatea psihică.

Dictatura exigenței, care decurge din excesul de critică este mai gravă decât dictatura controlului generat de gelozie.

Dacă o persoană geloasă devine și excesiv de critică, traiul cu ea va fi aproape insuportabil.

O persoană excesiv de critică îi perturbă pe toți cei din jur, de la copii la partener, de la colegi la prieteni. Toți trebuie să se încadreze în schema ei. Nu știe să laude, nimeni nu este suficient de bun, adevărurile ei sunt absolute, neaua e chiciură, chiar dacă toți spun că e zăpadă.

O persoană în permanență critică e specialistă în a arăta greșelile altora și incapabilă de a le vedea pe cele proprii. Este rigidă, nu acceptă greșeli.

Cine simte o necesitate nevrotică de a critica are o minte autoritară. Ridică glasul și-i vorbește de rău pe ceilalți cu o ușurință incredibilă.

Există femei care își critică partenerul de mai multe ori pe zi. critică felul lor de a mânca, de a merge, de a se îmbrăca, de a vorbi. Vor să creeze o păpușă electronică, nu să conviețuiască cu o ființă umană.

Ce e de făcut?

Relația devine un infern. Anxietatea schimbării generează contrariul a ceea ce se pretinde și îl face pe celălalt să se agațe de comportamentele sale.

Dacă EUL persoanei respective nu e conștient de necesitatea schimbării și nu acționează conștient, ca autor al poveștii sale de viață, orice efort al unei femei (din exterior) de a-și schimba partenerul va fi inutil.

Femeia inteligentă trebuie să știe că nimeni nu schimbă pe nimeni.”

Augusto Cury – Femei inteligente, relații sănătoase

Acest articol este un extras dintr-un capitol al cărții „Femei inteligente, relații sănătoase” de Augusto Cury. Este a treia carte pe care o citesc de la acest autor. Prima carte s-a intitulat „părinți străluciți, profesori fascinanți”, a doua pe care am citit-o, a fost, ”Eliberează-te din temnița emoțională”.

Autorul scrie într-un limbaj accesibil și foarte ușor de înțeles. Cărțile sunt subțirele și lesne de parcurs.

Așa cum spune și autorul, critica mai mult rău face. Deși este făcută cu scopul de a corecta, foarte rar are acest efect.

De ce?

Dale Carnegie spune în cartea „Secretele succesului” că nimănui nu-i place să fie criticat.

Ți s-a întâmplat vreodată să fii certat și criticat în legătură cu ceva ce ai făcut? Cum te-ai simțit? La fel se simte și celălalt asupra căruia este îndreptată critica ta.

Modul în care formulează Dale Carnegie titlul capitolului despre critică se intitulează ”dacă vrei să obții mierea, nu răsturna stupul!”

Mare dreptate are!

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de carte:

Cartea: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Mai Bine Nu Te Făceam! IV

7 mai 201828 august 2020 Fanica Rarinca Lasă un comentariu

Dacă nu ai reușit să citești primele trei părți ale acestui articol, îți ofer scurtăturile mai jos, unde le poți accesa și citi.

Dar, mai întâi, permite-mi să recapitulez:

În prima parte a articolului „ Mai bine nu te făceam!” ți-am vorbit despre modul în care funcționează mintea și cum reacționează automat în diferite situații.

În „Mai bine nu te făceam! II” ți-am prezentat câteva cauze care o fac pe o mamă să rostească asemenea cuvinte dure.

Articolul „Mai bine nu te făceam! III” îți prezintă niște situații prin care îți poți da seama dacă părinții chiar nu te-au dorit în viața lor, sau au rostit cuvintele pentru că erau supărați. Cum poți să știi dacă părinții te iubesc sau nu.

Astăzi, însă vreau să te ajut să vindeci relația și să te bucuri de sentimentul de iubire în familia ta.

Ce poți să faci să schimbi relația și să te bucuri de ea?

„Cum ai vrea să te simți? Ce ar trebui să-ți ofere mama ta ca să te simți iubită?” o întreb pe eleva cu care discutam, după ce-am ascultat-o.

”Păi, în primul rînd, mi-ar plăcea ca mama să stea de vorbă și cu mine, să mă asculte, fără să mă îndepărteze, fără să-mi spună că nu are timp de mine. Și aș vrea să am o relație frumoasă cu mama.”

Scrie cum vrei să fie relația

Mulți dintre noi știm exact ce NU vrem.

Dar foarte puțini știm CE VREM cu exacticate.

Probabil îți spui că e același lucru. Ei bine, nu e.

În foarte multe cărți de dezvoltare personală pe care le-am citit, ni se recomandă să scriem CE VREM, cu lux de amănunte.

În cartea Notează și acționează, autoarea Henriette Anne Klauser afirmă că în momentul în care pui pe hârtie ce vrei să se întâmple în viața ta, devii tu mai conștient de ceea ce îți dorești și se creează o energie care face lucrurile să se întâmple, așa cum îți place.

Legea Atracției Universale spune că pe ceea ce te concentrezi, aceea crește. Deci, dacă te concentrezi pe ceea ce NU VREI, o să ai parte doar de ceea ce nu vrei, în cantități tot mai mari.

În schimb, dacă știi exact ce vrei și cum îți dorești să fie lucrurile și te concentrezi pe ele, le formulezi în termeni pozitivi, la timpul prezent, o să ai parte de ele.

Exemplu de formulare greșită a ceea ce vrei: Nu mai vreau să mă simt nedorit / neiubit. (Te concentrezi pe ce nu vrei), sau Nu mai vreau să mă simt o pacoste / o povară pentru părinții mei.

Exemplu de formulare corectă: Vreau să mă simt iubit de mama. Vreau să simt că sunt o bucurie pentru părinții mei. Sau Părinții mei sunt mândri că sunt copilul lor. (formulare pozitivă, la timpul prezent, despre tine).

Vizualizează și simte cum vrei să fie relația!

Într-o altă carte care mi-a plăcut foarte mult, Viața nu așteaptă… Trezește-te! scrisă de Lynn Grabhorn, am citit de puterea vizualizării pentru a face lucrurile să se întâmple așa cum le dorim.

De foarte multe ori, vizualizăm exact ce NU vrem să se întâmple și exact asta se întâmplă. Apoi, suntem surprinși neplăcut, pentru că nu este ceea ce ne-am dorit.

„Imaginația este mai puternică decât cunoașterea!” spunea Albert Einstein.

Bazat pe ceea ce știi exact că vrei, vizualizează cu ar fi să se întâmple, chiar acum.

Cum ar fi să ai o relație împlinită, să te bucuri de atenție, să ți se vorbească frumos, să-ți facă cineva drag diferite servicii?

Ce-ai simți? Cât de mare ar fi bucuria ta? Vizualizează-te cum te bucuri! Vizualizează ce efecte pozitive aduce asta și în viața celorlalți. Fii fericit și pentru ei!

Petrece zilnic câteva minute gândindu-te și imaginându-ți lucrurile acelea minunate pe care ți le dorești!

Ai încredere!

Chiar dacă avem dorința ca schimbările pe care ni le dorim să se petreacă fulgerător, în realitate nu se întâmplă.

Uneori, la început procesului de schimbare, lucrurile decurg chiar mai rău decât îți dorești (e ca și cum îți creezi o potecă prin junglă). Iar asta te face să te gândești că nu funcționează.

Dar, știi ceva? Rezultatele de astăzi sunt consecința gândurilor și vizualizărilor din trecut. Dacă vrei să se schimbe viitorul, trebuie să acționezi astăzi, în ciuda aparentelor regresii.

Ai încredere că lucrurile se pot îndrepta!

Dacă nu primești suficientă iubire, ofer-o! E cel mai bun mod de a o face să se întoarcă la tine.

Dacă nu primești suficiente complimente, oferă-le!

Oferă ceea ce-ți dorești să primești și ai încredere! Cineva observă și le va face să se întoarcă la tine.

Iar atunci când ți se oferă, primește cu brațele deschise!

Și dacă se întâmplă să nu primești, în continuare, ceea ce-ți dorești, Dumnezeu te-a înzestrat cu gură să CERI. Cei din jur nu vor ști să-ți ghicească gândurile, sentimentele, sau nu au timp pentru asta, pentru că sunt prea preocupați de propria lor persoană și de propriile lor provocări. Deci, dacă nu primești ceea ce-ți dorești, învață și cere. Vei fi surprins de rezultat.

Dacă nu ești deja abonat la newsletterul meu, lasă-ți adresa de email și primești cadou o tehnică prin care să elimini sentimentul că nu ești iubit și dorit de părinți. Dacă faci parte deja din lista persoanelor care mă urmăresc pe email, ai deja această tehnică în inbox-ul tău.

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de carte:

Cartea: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Mai Bine Nu Te Făceam! III

23 aprilie 201828 august 2020 Fanica Rarinca Lasă un comentariu

In primele două părți ale articolului Mai bine nu te făceam! ți-am scris despre tiparele de funcționare ale minții. Cum se declanșează anumite reacții, chiar involuntar Partea I. Câteva motive care o determină pe o mamă să rostească acest gen de cuvinte propriului copil, Partea a II-a.

Cum poți să-ți dai seama dacă mama chiar nu a dorit să te aducă pe lume?

Evident, sunt situații când aceste cuvinte sunt adevărate (din păcate).

Sunt copiii care într-adevăr nu au fost doriți și ei suferă cel mai mult dintre toți. Oricât ar avea altcineva grijă de confortul lor fizic și de necesitățile de bază.

Auzim uneori pe la știri, cum au fost găsiți copii nou-născuți, abandonați uneori în ger, în tomberon sau în alte condiții mizere. Unii au supraviețuit, alții nu.

Chiar dacă ulterior au fost adoptați, acei copii tot suferă de faptul că mama lor naturală, biologică nu i-a dorit.

Imi amintesc cum, la un workshop îmi povestea o mamă adoptivă, ce necazuri are cu fiul adolescent înfiat. El suferă că mama lui naturală nu l-a dorit. Prin urmare, refuză orice fel de dragoste, de afecțiune care vine din partea părinților și fraților adoptivi.

Ca profesor, am avut elevi care proveneau din centrele de plasament. Pe unii, părinții lor naturali îi maltratau, încă de pe când erau bebeluși. Copii care au fost loviți, trântiți cu voie, cu știință, cu intenție de a-i răni de către părinții lor naturali. Acei copii, au ajuns în final în centrele de plasament sau la alte familii să-i îngrijească și să-i ajute să urmeze un traseu în viață.

Dar aceste cazuri sunt excepțiile. Sunt cei care suferă cu adevărat că mama și tata nu i-a dorit și le-a făcut rău ca să scape de ei.

Dar de unde știi, cu adevărat că părinții te iubesc?

Urmărește semnele limbajelor de iubire

Pe vremea părinților noștri, aceștia erau educați să nu-și pupe copilul, să nu-l mângâie decât în somn. Ca nu cumva, să iasă copilul prea alintat, și să-și ia nasul la purtare.

Prin urmare, mulți dintre adulții de astăzi, nu au auzit în viața lor cuvinte de iubire de la părinții lor. O parte dintre ei, au preluat acest tipar. Se poartă și ei cu copiii, ca și când ar fi cel mai mare rău să-i spună copilului cuvinte de mângâiere și alin.

Dar cuvintele de încurajare, de laudă, de afecțiune, nu sunt totul în limbajul iubirii.

Dar în afară de cuvinte mai sunt și alte semne.

Experții în comunicare spun că doar 7% din ceea ce comunicăm este verbal. Restul de 93% din comunicare este bazată pe ceea ce spunem prin gesturile, prin atitudinea noastră.

Un psiholog numit Gary Chapman a scris o carte cu titlul Cele cinci limbaje ale iubirii

Aceste limbaje sunt: cuvintele de încurajare, timpul acordat și atenția, cadourile, serviciile și mângâierile / atingerile.

Prin urmare, dacă mama doar ți-a spus aceste cuvinte pe când era nervoasă, dar în rest:

a avut grijă de tine să te ducă la medic, să te îngrijească pe când erai suferind;
ți-a purtat de grijă să nu te îneci cu mâncare, să nu te lovești, să nu te opărești, să nu cazi în foc, să nu te accidentezi;
te-a hrănit;
ți-a dat haine curate să te îmbraci;
te-a ajutat să mergi la școală, să-ți faci temele, să înveți ceva în viață;
te-a dus la vreun spectacol, la plimbare, la joacă;
a făcut ceea ce tu nu puteai;
nu te-a pus la munci grele peste puterile tale;
te-a mângâiat, te-a felicitat, ți-a zâmbit, s-a bucurat de reușitele tale (chiar dacă pe unele le-a ratat);
a mers la un serviciu (care poate nu-i plăcea) ca să obțină bani de mâncare și îmbrăcăminte pentru tine;
te-a ajutat, pas cu pas de când erai bebeluș până la adolescență (și chiar mai târziu);
și-a sacrificat multe nevoi personale ca tu să te bucuri de ce-ți dorești etc.

Orice comportament a avut părintele și care se încadrează în cele cinci limbaje ale iubirii, înseamnă că te iubește. Mama sau tata te iubește, chiar dacă tu nu vorbești limbajul lor de iubire.

De multe ori, îi iubim pe semenii noștri oferindu-le ce credem noi că au nevoie, de aceea ei percep că nu-i iubim.

Uită-te la cadourile pe care le primești sau le oferi. În câte situații, când ai primit cadouri au fost 100% pe placul tău? Dacă n-au fost, înseamnă că persoana ți-a oferit ceea ce avea ea nevoie. Tu ce cadouri oferi? Analizezi cu atenție ce are nevoie celălalt, ce l-ar face fericit sau îi cumperi ceva ce crezi că i-ar face plăcere? Ți s-a întâmplat ca celălalt să nu fie foarte încântat de gestul tău?

Dacă ai impresia că mama nu te iubește, urmărește care sunt limbajele de iubire ale mamei tale. Poate că ea e prea în vârstă ca să se mai schimbe, să te iubească pe limba ta.

Citește cartea Cele cinci limbaje ale iubirii. Învață care este modul fiecăruia dintre cei dragi de a-și exprima afecțiunea.

Învață să accepți iubirea, sub orice formă ar fi.

Și nu te mai îndoi de ea!

Data viitoare, primești informații despre cum să te bucuri de o relație, așa cum ți-o dorești și cadou, o tehnică de lucru.

Până atunci, te las cu bine!

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de carte:

Cartea: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Mai Bine Nu Te Făceam! I

27 martie 201828 august 2020 Fanica Rarinca 1 Comentariu

„Doamna, eu nu mă înțeleg prea bine cu mama, îmi spunea de curând o elevă. Simt că mă dă la o parte, că eu nu mai contez, că se ocupă numai de sora mea mai mică, în timp ce eu… mă simt cam nedorită.”

„Ce motive ai să te simți așa?” o întreb.

„Păi, mama nu-și mai face timp să vorbească cu mine, să mă mai întrebe ce nevoie am, se ocupă numai de sora mea. Bine, știu că sora mea are niște probleme de sănătate, dar simt că eu nu mai contez. Am început să simt că mama nu mă iubește.”

Incerc să-i explic că uneori, părinții se preocupă exclusiv doar de acel copil care are niște probleme. Fac asta mai ales dacă e mai mic, gândindu-se că un copil mai mare se poate descurca și singur. Totuși, asta nu înseamnă că mama nu-i iubește și pe ceilalți copii, respectiv pe ea.

„Nu e doar asta, doamna! Sunt zile când îmi spune că îi pare rău că m-a adus pe lume, că mai bine nu mă făcea. Și asta mă face să simt că mama nu m-a dorit niciodată. Și îmi creează așa, o stare… cam nașpa.”, continuă eleva parcă scuturându-se de sentimentele negative care o cuprind. O cuprinde tristețea când se gândește la replica mamei.

După ce am auzit povestea ei, mi-am dat seama că rezonează cu alte situații. Dar în același timp am privit lucrurile și din perspectiva de mamă.

Și m-am gândit că poate și tu, ai auzit foarte des expresia „Mai bine nu te făceam!”. Atunci, ai nevoie de ceva care să-ți amintească ce mult însemni pentru părinții tăi.

Poate că și tu, exact ca acestă adolescentă cu care am discutat, te-ai simțit cândva nedorit. Pentru că, într-un moment de enervare, mama ți-a aruncat aceste cuvinte ca să te rănească.

Dacă vreodată ai auzit aceste cuvinte și te-au tulburat, te-au supărat, te-au rănit, citește mai departe. Acest articol este pentru tine.

După ce am terminat de scris acest material (pe bucățele, cum am avut timp) mi-am dat seama că este cam lung. Din acest motiv, l-am împărțit și îl vei primi sub forma a patru articole, astfel:

În primul articol, cel prezent, îți vorbesc despre cum funcționează mintea. În acest fel înțelegi de ce ajung mamele să rostească acele cuvinte dure.

Dacă ai fost la seminariile mele sau ai citit despre modul în care funcționează mintea, poți sări direct la partea a II-a. Aceasta se numește: De ce rostește o mamă expresia Mai bine nu te făceam!

Partea a III-a se concentrează pe semne prin care îți poți da seama dacă aceste cuvinte sunt sau nu adevărate.

În partea a IV-a îți voi da câteva recomandări (și o tehnică EFT cadou). Afli ce poți să faci ca să-ți schimbi percepția și relația cu mama.

Cum funcționează mintea?

Mintea noastră este ca un computer uriaș care stochează informații, în mod conștient sau inconștient.

Iată un exercițiu, ca să demonstrez această idee. Citește și acționează la fiecare pas, înainte de a trece la următorul.

Exercițiu:

Pasul 1. Privește în jur, timp de un minut, și caută să memorezi toate lucrurile, obiectele, hainele etc. de culoare albastră.

Pasul 2. Acum, închide ochii și enumeră toate lucrurile de culoare verde pe care ți le amintești a fi în jurul tău.

Da, ai citit bine, cu ochii închiși îți amintești toate lucrurile de culoare verde din jurul tău.

S-ar putea să constați că poți să enumeri destul de multe astfel de lucruri.

De ce?

Pentru că memorăm atât lucrurile asupra cărora ne concentrăm direct, cât și alte aspecte asociate. Așa sunt: culorile, sunetele, mirosurile, gusturile și sentimentele.

Ce legătură are acest aspect cu expresia mai sus numită?

Îți explic ceva mai târziu. Acum, să trecem la alt aspect al minții.

Mintea stochează informațiile sub formă de fișiere

Toate informațiile pe care le memorează mintea, le stochează în fișiere exact ca un computer. Aceste fișiere sunt grupate precum niște cartiere ale unui oraș. Există un cartier al bucuriei, unul al tristeții, altul al încrederii, al dezamăgirii, al supărării, al urii, al iubirii, al speranței etc.

Fiecare cartier este legat, unul de altul prin milioane de neuroni.

Obiceiurile noastre reprezintă adevărate poteci, drumuri sau autostrăzi neuronale între toate aceste cartiere. Cu cât o acțiune este mai nouă, și foarte puțin folosită, cu atât drumul se aseamănă mai mult cu o potecă prin junglă. Poate fi rapid astupată cu buruieni, dacă poteca (obiceiul cel nou) e abandonată.

Cu cât o acțiune este mai veche și mai des utilizată, cu atât a devenit un reflex automat și se aseamănă cu o autostradă. Pe aici se poate circula cu mare viteză. Un astfel de drum (obicei), chiar dacă e părăsit, rezistă. Vegetația nu-l invadează atât de ușor și poți oricând să te întorci la el.

Imaginează-ți o persoană care are un tip de limbaj (mai colorat). La un moment dat, învață că tot ce-i iese din gură îl influențează și caută să-și schimbe modul de exprimare (obiceiul). La început, pentru că trebuie să dea atenție fiecărui cuvânt, să se cenzureze, este ca și cum ar crea o potecă nouă prin junglă. Procesul este obositor, consumator de energie și de timp. Și e posibil să renunțe foarte ușor, și s-o ia din nou pe autostrada limbajului colorat.

La fel, este posibil, ca acea persoană să fie foarte hotărâtă să aducă o schimbare în viața sa. Atunci perseverează, până ce devine o nouă obișnuință să nu mai folosească cuvintele vechi, murdare. Poteca neuronală a noului limbaj s-a lărgit, dar fără a se astupa vechea autostradă. Și aceea, încă, face parte din ființa lui, deci, este posibil oricând să mai scape câte o înjurătură. Abia după ani de autocontrol, vechea autostradă se acoperă și se lărgește tot mai mult autostrada limbajului frumos.

În același fel se poate întâmpla și cu o mamă care are obiceiul de a rosti Mai bine nu te făceam! Poate realizează cât de mult își rănește copilul și dorește să nu mai spună. Dacă dorește să scape de acest obicei, la început, oricât s-ar cenzura, tot mai scapă câte o astfel de expresie.

Sunt situații în care habar nu are că vorbele ei lasă cicatrici și continuă să folosească aceeași autostradă a exprimării.

Mintea umană funcționează și cu ajutorul unor ancore.

Aceste ancore pot fi pozitive sau negative.

Mirosul unui parfum te poate purta în timp, până la o persoană dragă (antipatică) din copilărie. Acel parfum este o ancoră.

Un singur gest, un cuvânt, o tonalitate îți poate aminti ceva din trecut, care te poate face (ne)fericit.

Ancorele au un buton declanșator care acționează instantaneu, declanșând reacția. Când a fost activată o anumită ancoră, a apăsat butonul și corpul a reacționat. Exact ca prima dată când s-a instalat acea ancoră.

Gândește-te la câteva exemple de ancore pentru tine. Completează spațiile libere din propozițiile următoare, cu situații reale din viața ta:

Ex. Întotdeauna mă enervez când….

(Iată câteva exemple de la seminarii: Întotdeauna mă enervez când… soțul intră încălțat în casă,

Întotdeauna mă enervez când… copilul mă trage de mâini,

Întotdeauna mă enervez când alții nu țin cont de efortul meu pentru a face curat etc.). Completează cu ce se potrivește pentru tine.

Întotdeauna mă simt umilit când…

Sunt fericit de fiecare dată când…

Mă simt creativ / recunoscător / în siguranță când…

O să constați că (pentru tine) întotdeauna există niște declanșatori comuni pentru tristețe, bucurie, furie, recunoștință etc.

Mintea noastră dorește să simtă plăcerea și caută să evite durerea.

Când o persoană se află într-o situație tensionată, de stres, de conflict, mintea va căuta un refugiu. Va oferi o diversiune, o distragere printr-o acțiune sau o substanță care să-i înlocuiască durerea cu plăcerea.

Adică, este acționată o ancoră, care declanșează o anumită stare. În funcție de acea stare, apare o reacție.

De ce ți-am spus toate acestea?

În cele ce urmează o să-ți spun câteva motive pentru care unele mame rostesc astfel de vorbe dure, „Mai bine nu te făceam!” De foarte multe ori, mamele ajung să regrete ce-au spus și speră să le fi uitat și copiii, imediat ce le-au auzit.

Sunt situații, când ancorele mamelor sunt atât de puternice că nici nu realizează ce-au spus. Sunt situații în care cuvintele au ieșit din gură, înainte ca persoana să analizeze consecințele.

Până nu înțelegi cum reacționează mintea noastră, motivele pentru care sunt rostite cuvintele, sunt lipsite de importanță.

Dar despre aceste motive, îți vorbesc în articolul de săptămâna viitoare.

Până atunci, te las cu bine.

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de carte:

Cartea: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Ce Mă Fac Cu Adolescentul Care Nu Mă Ascultă?

28 februarie 201728 noiembrie 2020 Fanica Rarinca Lasă un comentariu

La sfârșitul unui seminar pe care l-am ținut, o doamnă îmi povestea că are o fiică adolescentă cu care nu reușește să se înțeleagă. Indiferent ce i-ar spune mama să facă, fata refuză. Dacă mama îi cere să-și demachieze fața la sfârșitul zilei, fata nu ascultă. Merge la culcare cu tot fondul de ten pe care și l-a pus dimineața pe față, ca să acopere… coșurile. Și apoi iese din cameră „victorioasă” că „a mai trecut o zi și n-am făcut ce mi-a zis mama”.

M-am gândit că acesta este un subiect delicat pentru foarte multe mame care au copii adolescenți. Iar dacă ești o astfel de mamă, atunci acest articol este pentru tine.

Dacă ai un copil adolescent cu care dintr-o dată nu te mai înțelegi, să știi că procesul a început cu mulți ani în urmă. Chiar de pe vremea când era bebeluș, deși pe atunci nu existau problemele actuale. Doar că toți pașii pe care i-ai făcut, toate deciziile pe care le-ai luat în timp, te-au condus aici. Dar despre acest subiect, poate o să scriu altă dată.

Vreau să te ajut, după măsura posibilităților și cunoștințelor mele.

Nu, nu am un copil adolescent, am unul de 6 ani cu multă personalitate, și am 20 de ani vechime în meseria de profesor.

Ani în care am lucrat cu numeroase clase cu adolescenți și pentru examenele date am citit destul de multe cărți de psihologie.

Dar sfaturile mele nu se bazează doar pe aceste cărți, ci pe tot ce înseamnă experiența personală.

Iar din toată experiența mea, și din tot ce-am citit și înțeles, iată ce ți-aș sugera:

Înțelege-ți copilul!

Adolescentul trece printr-o perioadă de tranziție foarte tulbure și pentru el însuși.

Nimic nu mai e cum era, și nu se înțelege nici singur. De ce reacționează dintr-o dată, așa cum o face, deși înainte nu avea curajul?

Copilul suferă schimbări majore pe toate planurile. Pe plan fizic are o creștere intensă, pe plan emoțional trece ușor de la bucurie la tristețe și invers. Pe plan mental poate să acumuleze cantități mari de informații, dar și hormonal. Acum i se dezvoltă foarte mult glandele interne ale căror secreții îl face să se poarte atât de diferit.

Dintr-o dată, pare că lumea pe care o știa, așa cum o știa, se schimbă. Și dacă nu ai văzut filmul Inside out, îți recomand să-l vezi. E despre schimbările emoționale la adolescenți.

Este perioada în care:

Nu mai ascultă de reguli pe care nu le înțelege. La el nu mai merge cu faci asta pentru că așa îți spun eu! Ci, trebuie să-i explici ce beneficii are el dacă face acel ceva. Dacă obișnuiai să-i spui copilului ce să facă și el să se supună doar pentru că „așa-ți spun eu”, nu mai funcționează la el. Refuză să mai învețe, să-și mai facă ordine în cameră, să se demacheze, să dea muzica mai încet, să se îmbrace cu ce le spune mama sau tata, să-și facă prieteni după placul părinților etc.
Își consideră părinții depășiți. Este auzit frecvent spunând părinților că: „Ce știi tu? Nu mai e ca pe vremea ta!” Are impresia că le știe deja pe toate și toți adulții sunt proști, sau învechiți.
Vrea să fie lăsat în pace. Își dorește să-și trăiască viața cum îi place lui, să încerce lucruri noi (chiar dacă sunt periculoase). Vrrea să fie el cel care decide ce este bine pentru propria lui persoană. Vrea să fie tratat ca un adult responsabil.
Vrea intimitate. Nu mai acceptă să fie mângâiat de părinți în public, deși în intimitate tânjește să fie iubit de aceștia. În lucrurile lui personale nu mai umblă nimeni, decât persoanele în care el are încredere – și cu părere de rău, acele persoane nu mai sunt părinții.

Acestea sunt câteva aspecte legate de schimbările din perioada adolescenței.

În cele ce urmează, sfaturile și recomandările mele se axează strict pe ideea Copilul adolescent nu mă ascultă, indiferent ce înseamnă asta pentru tine.

Schimbă filmele din mintea ta

Fii atent la cuvintele pe care le folosești și la filmele din mintea ta legate de copilul tău.

Atunci când rostești copilul nu mă ascultă s-ar putea să crezi că vorbești despre o realitate. Iar eu îți spun că este doar o percepție. S-ar putea să vezi defectele tale în copilul tău și să proiectezi acele defecte ale tale asupra lui.

Am întâlnit în mai multe cărți expresia:

„Nu vedem lucrurile așa cum sunt, ci așa cum suntem noi.”

Prin urmare ia în calcul că s-ar putea să percepi lucrurile deformat, în funcție de cum ești tu.

Schimbă-te pe tine și s-ar putea să vezi copilul cu alți ochi.

In al doilea rând, atunci când spui copilul nu mă ascultă în mintea ta rulează un film cu tot ce face copilul de nu te ascultă. Acel film îți provoacă o emoție, adesea neplăcută. Cu cât vorbești mai mult despre acest lucru, cu atât atragi în viața ta și mai multă neascultare din partea copilului și crește acea emoție negativă.

În cărțile despre cum funcționează Legea Atracției Universale am învățat că filmul mental, asociat cu emoție, foarte puternică determină ceea ce urmează să se întâmple.

Prin urmare îți sugerez să schimbi filmul din mintea ta și cuvintele pe care le folosești.

Imaginează-ți cum este ascultător, cum face cu plăcere ceea ce-i ceri și simte bucurie, recunoștință legată de aceste filme noi pe care le creezi. Ca și când ar fi deja reale.

Este dovedit științific că mintea nu face diferența între o imagine reală sau una creată. Deci va crede că o imagine creată, este reală.

Iar filmele noi vor schimba și rezultatele.

Peste noapte? Uneori da, alteori nu.

Ai nevoie de răbdare, dar schimbând filmele și cuvintele pe care le folosești, poți să schimbi rezultatele.

Încearcă și-ai să vezi.

Probabul că îți spui, păi, dacă eu spun că este un copil ascultător, dar nu este, înseamnă că mint.

Eu îți spun că e foarte posibil să minți la prima variantă. Modul în care percepi copilul s-ar putea să fie o minciună, care ține de filtrele tale și proiecțiile pe care le faci.

Un citat spunea:

„Nu-ți numi copilul așa cum este ci cum vrei să devină.”

Când spui cuvinte frumoase, gen: Am un copil ascultător faci o dublă condiționare. Condiționezi mintea ta, să-l vadă altfel decât îl percepi acum, și mintea copilului care-i va determina comportamentul. Va deveni mult mai ascultător pentru ca să-ți demonstreze că este așa cum l-ai lăudat.

Oferă-i copilului ceva ce-și dorește, ca recompensă pentru că face ce-i ceri

Ce-și dorește un adolescent?

Deși tânjește să fie iubit, vrea să i se satisfacă niște nevoi care țin de bani.

Cel mai frecvent scenariu pe care îl aud este:

Mama îi cumpără copilului ce crede că are el nevoie, apoi îi reproșează: Uite câte sacrificii fac eu pentru tine și tu nu mă asculți, mă faci de râs, nu înveți bla-bla-bla.

Ce înțelege copilul din ce i se spune pe un ton atât de cicălitor. Mama / tata nu mă iubește. Îmi cumpără aceste lucruri din obligație, din datorie.

Iată ce-ți propun.

Schimbă tactica. Normal că o să-i oferi copilului ce-și dorește, ce are nevoie, dar inversează procesul.

Să presupunem că își dorește o excursie / o bicicletă (poți înlocui cu ce vrei).

Faci următoarea înțelegere cu copilul.

Faci curat (de exemplu) în camera ta o săptămână și îți dau avansul pentru excursie / bicicletă.

Foarte probabil să nu să te creadă. Așa că, dacă termenul e mai îndepărtat, poți în prima săptămână să-l recompensezi zilnic pentru curățenia / ascultarea de care dă dovadă. Îți recomand să însoțești recompensa financiară cu cuvinte de laudă.

Pentru că azi ai făcut cutare și cutare (faptele bune pentru care îl lauzi), îți dau 5 lei, pune-i în pușculiță pentru a-ți plăti excursia / bicicleta.

Apoi, în săptămâna care urmează îi oferi recompensa la 3-4 zile, dar copilul să știe de această nouă modalitate de recompensare. De ce să schimbi? Ca să nu creezi tiparul că dacă zilnic face ceva, tot zilnic va fi recompensat. Îi poți explica cum ești tu plătit și apoi să ajungi să-l recompensezi la două sau trei săptămâni.

Dar această recompensă să nu fie însoțită de uite ce fac eu pentru tine și tu… bla-bla-bla, ci de laudă.

Ce se întâmplă?

Copilul va deveni motivat, din exterior (achiziționarea pe care o dorește), la început. Dar se mai întâmplă ceva.

Începe să audă cuvintele de laudă, în loc de reproșuri, aude tonuri de iubire și vede zâmbete pe fața părinților. Iar asta s-ar putea, ca pe termen lung să-l motiveze din interior. Și pe măsură ce tot aude cuvinte de laudă, s-ar putea să se simtă apreciat și să facă ce vrea părintele.

Zig Zigler a spus:

„Dacă vrei să obții tot ce-ți dorești, ajută-i pe alții să obțină tot ce-și doresc.”

Ce-și dorește copilul adolescent?

Ceva pe care să cheltuiască bani.

Ce-ți dorești tu de la copil?

Să te asculte.

Pune în fața copilului ce-și dorește (visul / dorința /nevoia lui), spune-i că-l poate obține DACĂ face acel lucru mic pe care i-l ceri. Apoi ține-te de cuvânt.

Roagă-te!

Rugăciunea fierbinte a mamei pentru copilul ei poate să schimbe comportamentul copilului.

Poate nu peste noapte.

Dar Dumnezeu nu trece cu vederea rugăciunea părinților pentru copii.

Vrei dovezi?

Citește viața Sf. Augustin, care în adolescență era un rebel și mama lui se ruga fierbinte la Dumnezeu ca să-l îndrepte. După câțiva ani, Dumnezeu i-a ascultat cererea și Augustin a devenit un mare propovăduitor al lui Dumnezeu și al credinței. Toate cărțile de credință ne spun că>

„Dumnezeu nu lasă să piară un fiu / fiică pentru rugăciunile părinților.”

S-ar putea să spui: Bine, dar eu nu vreau să-mi fac copilul sfânt și nici nu pot să aștept ani ca el să mă asculte.

Roagă-te, oricum! Poate că n-o să devină sfânt, și poate că n-o să treacă ani.

Dar poate că anii aceia trec oricum. Ce ai de pierdut dacă încerci?

Lucrează să elimini emoțiile tale negative

Un alt aspect pe care să-l iei în considerare îl reprezintă emoțiile tale, atunci când îi ceri să facă ceva și el nu vrea.

Știu că ești cât se poate de bine intenționat. Că îți dorești să te asculte copilul pentru că este spre binele lui.

Dar ce vede, ce aude și ce simte copilul din tot ce-i spui și ceri?

În primul rând vede chipul tău, îți simte emoțiile și îți aude tonul.

Vede că ești furios, încrâncenat (să-l convingi, să-l schimbi), dezamăgit (că nu ascultă), dezgustat (că face totul pe dos), frustrat (că nu reușești să-l determini să se schimbe). Exact aceste emoții le vede și simte copilul. Iar aceste trăiri ale tale, nu transmit iubirea ta și bunele tale intenții.

Copilul nu înțelege intențiile tale pozitive, el îți ascultă glasul, și dacă tonul exprimă furie, se gândește Mama mă urăște. Dacă chipul exprimă dezamăgire și dezgust, el vede și spune Mama mă detestă, mă disprețuiește, e dezgustată de mine. De ce aș face ce-mi cere că oricum n-o să se schimbe sentimentele ei?

În acel moment intenția ta pozitivă este egală cu zero. Tot ce contează este cum se simte copilul în legătură cu ceea ce-i transmiți.

Iar dacă nu îți poți controla singur emoțiile, încearcă o tehnică de eliberare emoțională.

Eu am folosit tehnica EFT ca să schimb emoțiile mele când băiețelul meu nu mă asculta.

Are personalitatea lui. Nu vrea întotdeauna să facă cum spun eu și de multe ori crede că are dreptate, iar eu greșesc.

Și aveam foarte mari bătăi de cap cu el, până am descoperit că eliminând emoțiile mele, s-ar putea să schimb rezultatul.

Exact cum a spus Zig Zigler,

„Dacă vrei să obții tot ce-ți dorești, ajută pe alții să obțină ce-și doresc.”

Dacă ai nevoie de ajutor cu tehnici de eliberare emoțională îți recomand una din cărțile mele. Cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea! este destinată adulților care doresc să afle tehnici de eliberare.

Dacă vrei o carte care să vă ajute pe amândoi, romanul fantasy de educație emoțională Mica Stea Portocalie este instrumentul cel mai potrivit.

I-o poți recomanda copilului și fiind captivat de aventurile din roman, descoperă și tehnicile de eliberare emoțională îmbinate cu peripețiile și-l ajută să-și schimbe perspectiva. De asemenea, este un instrument ideal și pentru tine. Cartea este plină de informații de dezvolatre personală întrețesute cu aventura. Nici nu vei simți că ai citit-o. Însă îți va fi de un real folos. Unde le găsești? Ai linkul mai jos.

Iți mulțumesc că exiști și ai citit până aici!

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de cărți:

Cartea Guru și Ciocârlia

Cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

CUM SE ADMIRĂ ŞI SE RĂNESC OAMENII CU PERSONALITĂŢI DIFERITE?

9 mai 201624 septembrie 2017 Fanica Rarinca Lasă un comentariu

La ultimul workshop cu tema „Eliberează-te de rănile trecutului şi redescoperă fericirea!” o doamnă povestea că:

„Eu nu pot să spun că mă bucur foarte tare, dar nici nu mă întristez. Îmi este greu să spun ce mă face fericită. Aş putea să spun că îmi place în mod deosebit să-i ajut pe alţii, până am realizat că i-am tot ajutat pe alţii şi m-am ignorat pe mine. Părinţii mei s-au tot certat şi eu am considerat că trebuie să joc rolul de a fi împăciuitoare şi să-i fac să se împace….”

În momentul în care am auzit-o pe doamna respectivă povestind, mi-am dat seama că eu am citit despre personalităţi, am început să le identific, destul de bine, am cunoştinţe legate de punctele lor forte şi slabe, cum se poartă, cum se admiră şi chiar cum se rănesc. Şi cu toate acestea, pe blog am scris doar despre cum poţi să motivezi copiii în funcţie de personalitate.

Aşa că a venit momentul să încep să-ţi povestesc despre personalităţi, care sunt câteva dintre punctele lor forte, punctele slabe. Şi pentru că în ultima vreme m-am ocupat de partea emoţională, o să-ţi vorbesc despre cum se admiră, cum se împacă şi eventual cum se rănesc oamenii cu personalităţi diferite, dar şi cu acelaşi tip de personalitate.

O să-ţi mai spun şi de unde te poţi inspira mai mult, să citeşti şi să înveţi să aplici sau să observi în viaţa ta, ca să te foloseşti cât mai mult.

Aşa că va urma o serie de câteva articole pe acest subiect.

Foarte pe scurt despre personalităţi

Cărţile pe care le-am citit eu sunt cele de la Florance Littauer şi se numesc Personalitate plus, Personalitate plus – ghid pentru părinţi, Personalitate plus, succes profesional

Chiar la începutul fiecăreia dintre ele există o listă cu punctele forte şi punctele slabe ale fiecărei personalităţi. Pentru că oricât ne-ar place să avem doar calităţi, fiecare dintre noi are şi defecte. Pe măsură ce citeşti şi te dezvolţi îţi poţi accentua punctele forte şi le poţi îmbunătăţi pe cele slabe, astfel încât să devii cea mai bună variantă a personalităţii tale.

Sunt patru personalităţi dominante şi câteva intermediare, adică o combinaţie între cele patru tipuri de personalităţi.

Personalităţile dominante sunt:

Personalitatile umane

Combinaţiile de personalităţi preia atât punctele forte cât şi pe cele slabe de la fiecare personalitate şi pot fi între:

Coleric şi sangvinic

Coleric şi Melancolic

Sangvinic şi Flegmatic

Melancolic şi Flegmatic

Contrariile se atrag, se admiră şi se dispreţuiesc

Personalităţile total opuse sunt formate de:

Coleric versus Flegmatic

Sangvinic versus Melancolic

Astfel că o persoană care este colerică, nu poate fi şi flegmatică, chiar dacă are câteva puncte care s-ar încadra la acest tip de personalitate.

Iar un melancolic nu poate fi sangvinic.

Mă rog, aici există excepţii formate de acele persoane care permanent se dezvoltă şi lucrează asupra personalităţii proprii ca să-şi atenueze punctele slabe şi să preia cât mai mult din punctele forte ale fiecărei personalităţi.

O persoană care a fost echilibrată în toate cele patru personalităţi a fost Iisus Hristos.

El a fost Coleric puternic (un lider cu viziune de ansamblu care ştia să identifice punctele forte şi slabe ale oamenilor), Sangvinic poplar (era un excepţional povestitor care mişca masele şi era urmat de mii de oameni), a fost Melancolic (foarte atent la detalii, foarte răbdător şi tot ce făcea era perfect) şi a fost Flegmatic (calm, paşnic, împăciuitor).

În continuare o să-ţi vorbesc despre câteva aspecte prin care personalităţile se rănesc sau se admiră.

Colericul puternic versus Flegmaticul liniştit

Aceste două personalităţi sunt complet opuse.

Pentru că diferenţa majoră dintre aceste personalităţi este dată de energia proprie şi de modul în care şi-o valorifică.

În timp ce colericul este o persoană foarte energică, flegmaticul este o persoană cu o mare lipsă de energie aşa că va face tot ce este necesar să-şi conserve şi să-şi economisească energia.

Astfel, colericul este foarte muncitor şi e capabil să facă ceva şi când se relaxează. Pentru el este relaxare activă. Nicio altă personalitate nu poate ţine pasul la muncă cu un coleric.

_DSC2580-ID12352-1280x1920

Flegmaticul este la polul opus. Este persoana care se simte obosită aproape permanent şi din momentul în care se ridică din pat dimineaţa şi până seara visează la momentul în care ajunge înapoi în pat sau pe canapea ca să se odihnească. În schimb, flegmaticul şi când munceşte preferă să fie aşezat, sau chiar în pat. Dacă nu are de ales, şi nu se poate altfel, se adaptează, dar tânjeşte după pauze şi relaxare.

Hamacuri-la-Hualalai

Din punctul de vedere al energiei şi al muncii, evident că sunt meserii care se potrivesc mai bine unui tip de personalitate decât celuilalt. Dar despre meserii şi tipurile de personalitate, o să-ţi vorbesc altădată.

Apropo de muncă… colericul adesea ştie ce vrea, ce să obţină, îşi impune punctul de vedere şi îşi urmează pasiunile. Aşa că de foarte multe ori ajunge să muncească în domeniul care-l pasionează. Iar pentru el munca este o plăcere.

La polul opus, flegmaticul este foarte indecis. Adesea, nu ştie ce vrea, nu are idee ce-l pasionează. La terminarea şcolii are o mare dilemă pentru că nu ştie ce să facă cu viaţa lui. Cât a fost în şcoală a făcut ce i-au cerut profesorii şi ce se aştepta de la el, dar când ajunge la finalul acesteia devine foarte stresat că nu are idee pe ce drum să apuce. De multe ori se ia după masele de colegi şi se orientează spre o meserie care îi displace şi apoi desfăşoară toată acea muncă în silă, fără nicio tragere de inimă, sau chiar blestemându-şi zilele şi tot ce are de făcut. Şi nu are curajul să părăsească acel loc de muncă chiar dacă nu-i place, pentru că se teme de schimbări.

Bineînţeles că există colerici indecişi mai ales dacă au avut părinţi flegmatici care nu le-au trasat o direcţie, iar ei sunt genul de copii problemă şi atunci ajung să practice meserii pe care le detestă.

Există şi flegmatici care ştiu exact ce-i pasionează şi atunci parcă preiau ceva din ambiţia foarte puternică a colericului. Şi chiar dacă nu ajung să muncească la fel de mult şi de intens ca un coleric, totuşi muncesc cu plăcere şi cu pasiune.

Colericul îşi face planuri de muncă, de acţiune şi visează la rezultatele pe care să le obţină.

Flegmaticul face economie de energie, astfel că şi când vorbeşte foloseşte cât mai puţine cuvinte. Este expert în a identifica scurtăturile către rezultatele pe care şi le doreşte.

Dacă colericul o ia pe drumul care presupune muncă grea, flegmaticul găseşte scurtătura ca să obţină aceleaşi rezultate dar cu un efort mult mai mic.

Fiind atât de opuşi, văd lucrurile diferit, acţionează diferit şi se rănesc reciproc şi îşi pun etichete unii pe alţii.

Colericul îl numeşte adesea pe flegmatic ca fiind leneş, nepricopsit, putoare, mormoloc etc.

Flegmaticul într-un fel îl admiră pe coleric pentru energia pe care o are şi cât este de muncitor. Şi pentru că îşi dă seama că el n-ar putea să muncească în acelaşi ritm cu un coleric, pentru că va deveni epuizat în scurt timp, îl numeşte workaholic (pe româneşte obsedat de muncă).

Aşa că din acest punct de vedere, colericul are mereu tendinţa de a-l jigni pe flegmatic, iar flegmaticul se consumă foarte mult şi pune la inimă toate cuvintele pe care le aude şi ajunge să creadă toate etichetele care i se pun. Apoi şi le însuşeşte.

Imaginează-ţi că, dacă la locul de muncă aceştia ajung să se dispreţuiască reciproc, ce se întâmplă în familie.

Dacă părinţii sunt colerici şi copilul este flegmatic, lipsit de energie faţă de cerinţele părinţilor, apar probleme serioase şi persoana rănită va fi copilul.

Acesta va fi permanent nemotivat, pentru că indiferent cât s-ar strădui nu va reuşi să ajungă la performanţele şi standardele cerute de părinţi, iar părinţii vor fi permanent nemulţumiţi de lenea copilului lor. În plus, copilul va suferi foarte mult pentru etichetele pe care i le pun constant părinţii.

Părinţii colerici nu înţeleg ce e în neregulă cu copilul lor şi cum e posibil ca din doi părinţi muncitori să aibă un copil atât de molâu. Nu înţeleg că poate copilul a moştenit genele strămoşilor lui. Nu înţeleg că copilul lor nu este la fel de motivat ca ei şi nu are acelaşi nivel de energie.

Pe de altă parte, copilul flegmatic se consumă, este măcinat interior de tot felul de gânduri şi îndoieli pentru că nu reuşeşte să se ridice la nivelul standardelor foarte ridicate ale părinţilor şi are permanent impresia că ceva este în neregulă cu sine.

Dacă părinţii sunt flegmatici şi copilul este coleric, iar apar probleme. Lipsa de energie a părinţilor îl face pe copilul coleric, permanent aflat în mişcare, să se plictisească. El nu are nimic constructiv de făcut pe care să-şi consume excesul de energie, aşa că va apela la şicane.

Copilul are nevoie de mişcare, de acţiune, de implicare şi faptul că părinţii nu ştiu ce să facă, duc la apariţia de alte probleme care vor determina ca acel copil să devină un copil problemă.

Copilul coleric trebuie să-şi direcţioneze energia către altceva şi atunci şi-o va dedica realizării de farse, de acţiuni mai puţin ortodoxe.

Părinţii la rândul lor, simt că nu au soluţii şi că copilul îi controlează. Şi chiar aşa se întâmplă. Părinţii se simt copleşiţi şi de faptul că nu se pot impune în faţa copilului. Dar mai multe detalii despre acest subiect… în articolul viitor.

Dacă ţi-a plăcut acest articol şi îl consideri util şi altora, distribuie-l şi altora, te rog. Cineva s-ar putea să-ţi mulţumească.

Cu drag,

Fani Rarinca

Iubirea Egoistă

6 august 201429 noiembrie 2020 Fanica Rarinca Lasă un comentariu

Eram într-o zi în autobuz și am auzit umătoarele acuzații ale unei mame către fiica ei, adolescentă : Tu nu vezi cât mă sacrific pentru tine? Şi eu cu ce mă aleg de pe urma ta?

Fiica nu răspundea, însă nu se simțea foarte confortabil. Adevărul este că-mi venea s-o iau la rost pe mamă.

În primul rând, nu cred că se cuvenea să-i facă asemenea reproșuri în public. În al doilea rând, mi s-a părut foarte egoistă și asta m-a inspirat să scriu acest articol.

Însă, câţi dintre partenerii de viaţă sau copii nu au auzit aceste cuvinte de reproş?

Şi ştii de ce?

Pentru că atunci când faci un sacrificiu pentru o persoană dragă, îți dorești ca ea să vadă efortul tău şi cumva să-ți fie recunoscătoare.

Dar asta nu se întâmplă. Pentru că nu vede sacrificiul pe care îl faci.

Celeilalte persoane i se pare lucrul cel mai firesc pe care tu trebuie să-l faci şi pe care el sau ea trebuie să-l primească.

Aşa cum nici tu nu observi ce sacrificii face persoana iubită pentru tine, din acelaşi motiv. Ți se par lucruri fireşti pe care trebuie să le facă. Sau care ți se cuvin.

Sacrificiul egoist

S-ar putea să ţi se pară subtitlul acesta neadevărat pentru că sacrificiul este cea mai profundă dovadă de iubire. Şi este perfect adevărat.

Dacă deschidem Biblia la Ioan 3,16, aflăm că „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” Dumnezeu Fiul S-a sacrificat pentru noi, oamenii, din iubire pentru noi.

Dar iată ce am învăţat din iubirea Mesianică. Că deşi eu ca persoană greşesc zilnic faţă de sacrificiul Lui Iisus Hristos, totuşi Dumnezeu nu mi-a reproşat niciodată. Nu mi-a spus că El s-a sacrificat pentru mine, iar eu zilnic calc în picioare şi-mi bat joc de sacrificiul Lui.

Pot să spun că permanent am simţit iubirea Lui, şi purtarea Lui de grijă ca eu să o duc bine, să mi se împlinească dorinţele etc. Poate conştiinţa mă mai ceartă, dar Dumnezeu mi-a lăsat libertatea de a alege dacă să respect sau nu sacrificiul Lui.

Atât timp cât folosești sacrificiul pe care-l faci ca să obţii ceva în schimb, această manifestare a iubirii este una egoistă.
Sacrificiul este dovadă de iubire doar atunci când îl faci pentru binele persoanei iubite, fără să aştepţi nimic în schimb. Fără să-i reproşezi ce faci. Cel puţin asta este părerea mea.

Proiectarea nevoii și a sacrificiului

De foarte multe ori, părinții proiectează asupra copiilor ce nevoi aveau ei pe când erau copii și caută să le împlinească.

Adică, o mamă care pe vremea copilăriei ei nu avea anumite jucării sau haine, ajunsă adultă și cu proprii copii, încearcă să le ofere ce nu a vut ea. Până aici nu e nimic rău, doar că ceea ce le oferă este strict legat de ceea ce n-a avut ea. Nu se întreabă dacă copiii chiar își doresc acele lucruri. Ea le cumpără, pentru că privind la ei își vede propria copilărie.

Pentru toate aceste lucruri pe care le cumpără, s-ar putea să-și sacrifice niște nevoi personale actuale.

Prin urmare, este nefericită că nu-și satisface nevoile ei curente, încercând să ofere copiilor ceea ce ea n-a avut.

Copiii nu sunt fericiți pentru că, este foarte posibil să primească nu ce au ei nevoie, ci ce avea mama lor nevoie.

În plus, reproșurile constante demoralizează și mai mult copiii și uneori se întreabă, pentru ce face mama acele sacrificii.

Astfel, apar conflicte între cei ce oferă și cei ce primesc.

Pentru a fi fericiți și părinții și copiii, este nevoie ca ceea ce primesc copiii, să se refere strict la nevoile lor curente. Apoi, mama trebuie să-și satisfacă propriile nevoi. O mamă stresată și nemulțumită că se sacrifică, nu va face copiii fericiți.

Iar copiii nefericiți reacționează urât, provocând și mai multă suferință adultului. Mai bine nu-i satisfaci copilului nevoia, mai bine îi spui că banii pe care îi ai îți trebuie pentru X treabă, decât să-i reproșezi sacrificiul pe care-l faci.

Limbajele de iubire egoiste

Psihologul Gary Chapman a scris o carte extraordinară numită: Cele cinci limbaje ale iubirii. Acestea sunt:
• Cuvintele de încurajare
• Atenţia şi timpul petrecut împreună
• Cadourile
• Serviciile
• Atingerile.
Cum îți dai seama care este limbajul dominat al unei persoane?

Este în funcţie de ceea ce îi vine foarte natural să ofere. În funcţie de ceea ce se aşteaptă să primească, iar dacă nu primeşte, reproşează cel mai adesea.
Să presupunem că, într-un cuplu, limbajul lui este dat de servicii şi limbajul ei de cuvintele de încurajare. El îi va oferi ei servicii şi se aşteaptă ca ea, la rândul ei, să-i întoarcă alte servicii. Acesta este limbajul pe care-l înțelege cel mai bine.

Dar limbajul ei este dat de cuvintele frumoase şi de încurajare. Aşa că ea, îi va oferi lui cuvinte frumoase şi se aşteaptă să-i ofere şi el acelaşi lucru.

El îi oferă servicii, pe care ea nu le apreciază.

Ea îl laudă şi-i spune cuvinte de încurajare pe care el nu dă doi bani (ba chiar s-ar putea să creadă că-l linguşeşte, ca să obţină alte servicii).

Până nu învaţă să iasă din limbajul propriu, care le este atât de confortabil şi să ofere celuilalt limbajul de iubire pe care îl solicită, fiecare oferă iubirea pe limba lui, nu pe limba celuilalt.

Şi acesta este un alt mod de iubire sau de manifestare a iubirii egoiste. Despre acest lucru am scris şi în articolul Cauzele nevăzute ale conflictelor casnice.

Condiționările și șantajul emoțional

[Ş]antajul emoţional este atunci când te foloseşti de lacrimi, amenințări, condiționări şi alte modalităţi de a-l atinge, de a-l impresiona sau sensibiliza pe celălalt pentru ca tu să-ţi atingi scopurile. E valabil pentru ambele sexe.

Privareade libertate

Data trecută vorbeam de gelozie ca fiind noniubire. De multe ori cei ce sunt geloşi sunt şi posesivi şi au tendinţa de a priva de libertate tocmai persoana pe care susţin că o iubesc.
A oferi iubirea pură, fără urmă de egoism, înseamnă să poţi oferi libertatea celuilalt. Libertate şi încredere.

Hărțuirea

Cel mai adesea se manifestă de la bărbat la femeie, deşi e posibil şi invers. De aceea o să mă refer ca de la el la ea.

Hărţuirea este atunci când el afirmă că o iubeşte la nebunie, vrea s-o facă fericită şi nu-i pasă că ea nu-i întoarce sentimentele. El vrea doar să i le ofere pe ale lui.

Dar dacă ea iubeşte pe altcineva sau poate, nu-i place ceva din comportamentul lui şi nu-l poate iubi pe el, ea nu poate fi fericită alături de el. Oricâtă afecţiune i-ar oferi el. Apoi, dragoste cu forţa nu se poate. Să faci bine cu forţa nu se poate. Cu forţa poţi doar să faci rău.

Viaţa este ciclică şi trebuie să existe un echilibru între ceea ce primești şi ceea ce oferi. Nu se poate să oferi iubirea la nesfârşit fără să o şi primeşti. Nu poţi doar să primeşti fără să şi dai.

Mai este şi varianta în care din hărţuire se poate ajunge la psihoză. Cel ce este refuzat în iubire poate spune, dacă nu poate fi cu mine, atunci să nu fie nici cu altcineva. Și recurge la rănirea persoanei pe care susţine că o iubeşte.

Consider că acestea sunt modalităţi foarte egoiste de a-ţi manifesta iubirea.

Iți mulțumesc că exiști și ai citit până aici!

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de cărți:

Cartea Patronel and Soriela