CE NU FAC OAMENII CA SĂ IMPRESIONEZE PE ALŢII?

 

Intr-un an eram într-o aplicaţie practică a profesorilor de geografie, mai exact eram într-o excursie. Şi pentru că este corect să învăţăm unii de la alţii, fiecare profesor are de pregătit un anumit material pe care-l prezintă la microfonul autocarului.

La un moment dat o colegă ne atrage atenţia şi ne spune:

-Priviţi vă rog spre stânga. Sunt trei case la fel, au aceeaşi formă, culoare, arhitectură etc. care credeţi că e cea mai recentă?

Eu am privit nedumerită pe fereastră. Casele erau albe, cu aceeaşi formă, arătau la fel de bine şi de îngrijite. Mi-a fost greu să identific vreun semn care să indice vechimea sau derăpănarea vreuneia. În cele din urmă, colega de la microfon ne-a zis:

-Cea mai înaltă dintre ele este cea mai nouă.

Într-adevăr, casele aveau înălţimi diferite. Erau cumva în scară. Prima era mai joasă cu vreo 20 cm (probabil cu un rând de chirpici) decât a cea din mijloc, iar ultima era mai înaltă cu cel puţin jumătate de metru decât prima. În rest erau la fel, cel puţin la exterior.

 

Încă din copilărie vrem să impresionăm

 

Încă din perioada copilăriei fragede, copiii intră într-un soi de competiţie şi îşi doresc să impresioneze. Vor să-i impresioneze pe părinţi şi pe prietenii părinţilor care le oferă laude şi atunci învaţă poezii şi cântece noi sau fac tot felul de mişcări care-i fac pe părinţi să se mândrească de ei.

Se îmbracă cu rochia „aia”, cu costumul cel nou şi frumos ca să fie lăudaţi şi admiraţi de ceilalţi. Şi dacă nu-i observi hăinuţele, preferă să îşi dea jos alte hăinuţe mai vechi de deasupra (dacă e rece afară şi mai au ceva ca să-i acopere). Sau vin pe lângă tine şi fac nişte mişcări demne de un manechin pe scenă, numai ca să-i observi hăinuţele cele noi şi frumoase şi să se simtă bine.

Sau pur şi simplu se laudă cu accesoriile, cu meseriile părinţilor, cu tot ceea ce au din punct de vedere material.

 

De unde vine această dorinţă?

 

Din punct de vedere psihologic, din ce am înţeles până acum, la baza acestor comportamente de impresionare stă stima de sine. Se pare că atunci când o persoană vrea să impresioneze, mai ales prin ceea ce are, prin ceea ce posedă, decât prin ceea ce face sau este, e o persoană cu o stimă de sine foarte slabă şi are permanent nevoie de confirmarea celor din jur că este aşa şi pe dincolo.

În afară de stima de sine un rol important îl mai are şi educaţia. Dacă copilul îşi aude părinţii că se laudă şi se consideră mai sus decât alţii din societate, doar pentru că are o anumită funcţie, statut sau venit, cu siguranţă se va purta şi el la fel.

Persoanele care au stimă de sine bună sau chiar înaltă nu au nevoie să li se spună mereu că sunt speciale, că arată bine, că sunt bune etc. fac acele lucruri pentru că aşa le place. Dar de multe ori pe astfel de persoane le apreciezi mai mult pentru ceea ce fac şi sunt, pentru caracterul lor.

 

Pe măsură ce creştem şi depăşim stadiul de copii ca vârstă (dar nu ne creşte şi stima de sine), vrem să impresionăm prin posesiuni şi mai mari. Mai mult decât atât intervine şi procesul de copiere a celorlalţi. Persoana care copie are atât de puţină încredere în ea, că e mult mai bun cum vede la cea de la care copie.

De aceea ajungi să vezi două prietene sau doi prieteni îmbrăcaţi la fel. Prieteni care au maşini la fel, case la fel sau asemănătoare.

 

Ce sentimente dezvoltă?

 

Uneori dorinţa de a impresiona are la bază nu doar nevoia de apreciere, cât mai degrabă dorinţa de a stârni invidie, de a-i umili pe ceilalţi.

Numai că de multe ori pe lângă admiraţie (faţă de ceea ce posezi), invidie (că îţi permiţi), gelozie şi umilinţă, la cei din jur mai apare şi sentimentul de neîncredere. Oamenii au tendinţa să se întrebe mai mult în legătură cu alţii decât cu ei înşişi. Aşa că în loc să spună, „cum să fac să îmi permit şi eu?”, oamenii din jur s-ar putea să spună, „Ce face ăla de îşi permite şi aia şi aia şi aia?”. În mintea lor încolţeşte ideea de neîncredere faţă de cinstea celor care vor neapărat să impresioneze.

 

Astfel se întâmplă că dacă eşti profesor (nu mă leg de alte meserii că nu cunosc) şi trăieşti doar din salariul de profesor, fără să ai alte surse de venit, s-ar putea să te simţi de-a dreptul umilit de hainele, accesoriile, telefoanele şi alte device-uri cu care vin unii elevi la şcoală. Îţi este jenă să scoţi din geantă telefonul care arată jalnic şi vechi de parcă ar fi din secolul trecut.

 

Uneori sare calul

 

Astfel că cel care este umilit, pentru că de asemenea, are o stimă de sine foarte joasă, îşi doreşte să facă lucrurile şi mai şi. Îşi ia un telefon mult mai performant (decât are nevoie şi decât îşi permite), îşi doreşte şi în final îşi cumpără (fie şi cu bani împrumutaţi de la bancă) o altfel de maşină, îşi face o casă mai mare etc.

Dar face toate aceste lucruri pentru ca la rândul lor să atragă admiraţia şi invidia celor din jur. Sau ca să-i lase mască pe cei care i-au umilit. Sau ca să…mascheze alte aspecte neplăcute.

Vezi de multe ori câte un om de afaceri, care la puţin timp după ce şi-a deschis afacerea îşi cumpără maşini de lux sau de teren foarte scumpe. Chiar dacă afacerea lor e pe butuci

sau e putredă, pentru ei contează doar imaginea pe care o afişează în exterior.

 

„Prea mulţi oameni cheltuiesc banii pe care nu i-au câştigat ca să cumpere lucruri pe care nu şi le permit ca să impresioneze oamenii pe care nu-i plac.” – Will Smith

 

Am o veste pentru tine. Celorlalţi nu le pasă de tine şi de imaginea ta atât de mult pe cât îţi imaginezi tu. Poate se gândesc la tine câteva minute odată la o lună sau la un an, dar, în cea mai mare parte a timpului se gândesc la ei nu la tine. Aşa cum faci şi tu de altfel.

Aşa că mai lasă faţada şi caută să fii autentic.

 

Ce altceva mai poţi face doar ca să impresionezi?

 

Poţi să alegi să faci fapte bune din dorinţa de a impresiona pe alţii.

Brusc îţi schimbi culoarea politică, devii ecologist, faci milostenii, ajuţi pe alţii mai nefavorizaţi de soartă etc.

 

Uneori dorinţa de a impresiona sau de a nu dezamăgi pe alţii te face să fii loial sau violent, să te apuci de fumat, de furat, să faci o crimă etc.

 

Alteori are efect să te trezească dintr-o amorţeală sau să te scoată dintr-o mlaştină emoţională în care te scalzi.

 

Acestea sunt situaţiile în care tu îţi doreşti să faci ceva, dar eşti într-o zonă de confort. Şi ai face şi ai trage mâţa de coadă şi te-ai lungi cât poţi tu de mult. Şi tot spui că vrei să faci aia şi aia şi primeşti un „şut motivaţional” de la cineva care îţi spune, „Ştii ceva? Eu nu cred că eşti în stare să faci aia pentru că eşti leneş pentru că de când spui că faci, de atunci era făcut.”

Iar cuvintele astea, spuse de cineva la care ţii, sau poate de la cineva care spune pe un ton ce vrea să te umilească, simţi că te ard. Şi-atunci spui (fie în gând, fie tare) „Lasă că-ţi arăt eu ce sunt în stare!”

 

Iar aceste cuvinte te fac să te pui pe treabă, cu atâta energie şi te fac să te trezeşti în fiecare dimineaţă cu o dorinţă aprigă de a reuşi, doar-doar ca să-i arăţi tu lui X ce eşti tu în stare.

Mie mi s-a întâmplat de două ori să primesc astfel de şuturi motivaţionale care m-au determinat să învăţ să iau la facultate şi examenul de titularizare. Căci mi s-a spus „Nu eşti tu în stare să iei examenul pentru că cutare din sat cât e de deşteaptă şi a mers şi a dat şi în stânga şi în dreapta şi i-a săturat pe toţi şi n-a fost în stare să ia… tu n-ai nicio şansă!”

Aşa că mi s-a aprins ambiţia şi călcâiele mi-au luat foc şi am vrut să le dovedesc ce pot. Şi am dovedit.

 

Când primeşti câte un astfel de şut motivaţional, pune-te pe treabă, dar în loc să blagosloveşti persoana care ţi l-a aplicat, mulţumeşte-i. Pentru că în final, îţi face un bine. Şi categoric îţi creşte stima de sine mai mult decât atunci când vrei să impresionezi cu lucruri frumoase doar de faţadă.

 

 

 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Name:

Email:

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber