COPILUL TĂU E MAMA BĂTĂILOR ŞI E UMILIT DE COLEGII SĂI?

put-em-up

Articolul pe care l-am publicat în legătură cu stima de sine a copiilor, mi-a adus aminte de unele fenomene pe care eu ca profesor le observ frecvent în mediul şcolar.

Sunt copii care sunt preferaţi de ceilalţi din clasă pentru a fi umiliţi, bătuţi, scuipaţi, împinşi în toate direcţiile etc. Ceilalţi din clasă se amuză, dar evident, nu este prea plăcut pentru cel care suferă.

Cel mai adesea, aceşti copii umiliţi, vin la profesor sau la diriginte şi încep să se plângă şi se aşteaptă ca acesta să intervină ca un poliţist, ca un judecător şi să-i pedepsească pe cei ce l-au tratat urât. Uneori profesorii o fac, numai că intervenţia profesorului nu rezolvă situaţia. Pentru că după ce profesorul iese din sala de clasă şi copilul rămâne în compania atacatorilor lui, aceştia îi vor oferi o altă porţie de „tratament special”. În plus, copilul nu învaţă nimic. El are impresia că pentru a scăpa de glumele proaste ale altora, depinde în totalitate de alţii, cum ar fi părinţi şi profesori. Întrebarea este, după ce termină şcoala ce o să facă o astfel de persoană? Cine o mai apără? Va continua şi ca adult să fie subiectul batjocurii celorlalţi sau îşi va deschide ochii şi va lua atitudine?

Alteori copilul începe să plângă pentru că nu mai reuşeşte să facă faţă atacurilor. Personal cred că nici asta nu este o soluţie bună. Faptul că plânge le transmite, le spune celor ce-l atacă două lucruri despre el:

  • Că cel atacat este o persoană slabă, că i-au găsit punctul slab unde să-l atace după bunul lor chef. Şi o vor face ori de câte ori ei, care se cred superiori au fost la rândul lor trataţi urât de profesori sau de alţii mai mari. Cumva se răzbună, umilind pe altul care e mai slab decât ei.
  • Şi-au atins ţinta. Am observat că unii oameni sunt cruzi şi când vor să facă un rău, se bucură dacă şi-au atins ţinta. Aşadar, dacă copilul tău plânge pentru modul în care a fost tratat de ceilalţi, ei se vor bucura.

Stima de sine e ca o fortăreaţă

 

„Studiile au arătat că, la vârsta de 14 ani, 98% dintre copii au o imagine de sine negativă.”

Paul McKenna

O să asemăn stima de sine cu o fortăreaţă. Sunt convinsă că în momentul în care ai citit acest cuvânt, deja s-a format în mintea ta imaginea unei fortăreţe pe care ai văzut-o măcar într-un film.

Unele fortăreţe sunt construite şi fortificate atât de bine că pot rezista atacurilor ani întregi fără să fie distruse. Fie că sunt lovite cu berbecele de război, fie sunt aruncate catapulte, aceste fortăreţe au zidurile atât de groase şi rezistente că nimic nu le dărâmă. Sunt situaţii când atacatorii cedează asaltul asupra lor, dar sunt situaţii când pentru a cuceri aceste fortăreţe au nevoie nu de forţă, ci de planuri viclene. Un exemplu îl reprezintă cetatea Troia şi cucerirea ei cu ajutorul unui cal imens. Copiii cu stimă de sine ridicată sunt asemenea unor fortăreţe fortificate. Dacă sunt jigniţi, dacă cineva încearcă să-i calce în picioare, ei pur şi simplu ridică din umeri şi întorc spatele celui care vrea să-l rănească. Sau îl înfruntă în moduri în care nu pot fi uşor combătuţi.

Pe de altă parte sunt fortăreţe care doar par fortăreţe, pentru că în realitate, fie au zidurile subţiri, fie sunt uşor de dărâmat pentru că au rezistenţa slăbită. Imaginează-ţi o fortăreaţă din lut, prost întreţinută pe care au cotlonit-o şobolanii. Şobolanii au săpat tuneluri prin zidurile acesteia şi faptul că s-au înmulţit foarte mult pot face cetatea să se dărâme singură. În cazul omului, şobolanii sunt gândurile sale prin care îşi subminează încrederea.

Ori de câte ori îţi arunci în gând sau, mai rău, cu voce tare expresii precum „sunt un prost”, „sunt un idiot”, „sunt un împiedicat”, „nu sunt bun de nimic”, „toţi se iau de mine” etc. nu faci altceva decât să dai naştere la şobolani prin care îţi subminezi personalitatea.

Ceea ce auzi din exterior, tratamentul pe care-l primeşti din exterior nu este decât o reflectare slabă, în oglindă, a ceea ce gândeşti tu despre tine.

Eleanor Roosevelt spunea:

„Nimeni nu te poate umili fără acordul tău” sau „nimeni nu te poate face să te simţi inferior fără permisiunea ta”.

Evident, s-ar putea să fii revoltat şi să spui că tu nu le permiţi. Nu verbal, dar o faci cu atitudinea ta, prin faptul că începi să plângi, să te consumi pentru tratamentul pe care-l primeşti. Iar asta le spune atacatorilor tăi cât este de slăbită fortăreaţa ta.

 

Ce e de făcut?

Află cauza şi lucrează asupra ei

  • poate că este din cauză că e supraponderal. Un copil supraponderal va fi permanent ţinta glumelor celor din jur. Ia măsuri şi supraveghează regimul alimentar al copilului şi pune-l să facă mişcare sau sport de câteva ori pe săptămână. Nu-l mai lăsa să consume tot felul de prostii alimentare, cum ar fi chipsurile, dulciuri sau pizza cu multe tipuri de sosuri. Caută să-i dai mai multă mâncare sănătoasă, bogată în vitamine şi minerale şi mai săracă în calorii.

Zig Ziglar, spune în cartea lui Putem creşte copii buni într-o lume negativă că un copil, chiar nu are neapărată nevoie să piardă din kilogramele în plus. Este absolut suficient ca pentru un an sau doi să se menţină la aceeaşi greutate. Copilul fiind în creştere, kilogramele pe care le are se vor distribui mai bine pe înălţime.

 

„Copiii graşi sunt tachinaţi din cauză că sunt supraponderali.”

Zig Ziglar

 

  • poate că are o afecţiune sau dizabilitate fizică. Aminteşte-i copilului că au fost multe persoane cu dizabilităţi, care au ajuns de mare succes şi nimeni nu le-a umilit pentru că s-au născut aşa. De exemplu Helen Keller a fost o persoană nevăzătoare şi surdo-mută de la 19 luni. Cu toate acestea a ajuns o personalitate remarcantă a lumii şi o scriitoare de succes. Şi în prezent sunt mult exemple de persoane care deşi au adevărate handicapuri fizice, sunt persoane foarte respectate de cei din jur. Ai auzit de Nick Vujicic? Arată-i copilului tău nişte vidoclipuri cu el. Iată unul. https://www.youtube.com/watch?v=q8aYgMv3vRM S-ar putea să-şi schimbe părerea despre faptul că are nasul prea mare, sau urechile clăpăuge sau mai ştiu eu ce imperfecţiune.

 

  • poate că pleacă de la neîncrederea părinţilor în capacităţile lor. De multe ori părinţii care vor să facă din copiii lor exemple de oameni perfecţi care nu greşesc, pentru că au prea multe pretenţii şi pentru că sunt prea critici, îi ceartă frecvent cu cuvinte precum: „măi, mamă, chiar de nimic nu eşti în stare?” În cele din urmă copilul ajunge să creadă că de nimic nu e în stare şi să se vadă incapabil să-i reuşească ceva. Schimbă modul în care îţi vezi copilul. Pune-te în locul lui, pe când erai copil şi vezi dacă chiar e posibil să faci ceva corect din prima fără să greşeşti. Laudă-l pentru tot ce face bine şi lasă critica la o parte.
  • poate că e legată de starea materială. Mulţi copii care provin din medii cu mai mulţi bani au tendinţa să-i jignească şi să-i umilească pe cei care nu se ridică la nivelul lor. Vedem asta şi în filme tot timpul. Copii de bani gata care cred că stăpânesc universul. Dar dacă le iei banii, s-ar putea să nu mai fie aşa de superiori. Învaţă-ţi copilul că un om este superior în interior prin ceea ce ştie, prin ceea ce face, prin bunătate, prin purtare frumoasă, prin caracter. Învaţă-ţi copilul să caute prietenia altora, de acelaşi statut social cu el.

 

Lăudaţi-i mai des

 

Unul dintre lucrurile pe care trebuie să le facă părinţii mai des este să-i laude şi să-i aprecieze.

La urma urmei, un părinte trebuie să-şi iubească copilul şi să vadă în el tot ce-i mai bun. Dacă părinţii n-o pot face, copilul va căuta să fie apreciat în altă parte, de către altcineva şi se va bucura să-i fie apreciate chiar defectele de caracter.

 

„Pentru a face din copiii dvs. nişte învingători, trebuie să le reamintiţi cât mai des că SUNT învingători.”

Zig Ziglar

Poate că lauda şi cuvintele de încurajare reprezintă limbajul lor de iubire. Şi cu fiecare laudă se simte iubit şi apreciat.

În orice caz, chiar dacă nu este neapărat limbajul lui de iubire, orice fiinţă umană sau animală, reacţionează mai bine la laudă şi mai rău la critică.

Nu crezi? Laudă un câine şi ai să vezi ce mândru e şi ce repede dă din coadă. Ceartă-l şi ai să vezi cum lasă capul în pământ. De ce crezi că un copil ar fi diferit?

Copie comportamentul unor copii cu stimă de sine ridicată

 

Învaţă-ţi copilul să urmărească alţi copii care par de neclintit atunci când alţii se iau de ei. Cum ar proceda ei?

Învaţă-i să copie atitudinea, postura – faptul că merg cu spatele drept, faptul că atunci când sunt supuşi unui tratament umilitor, nu-şi pleacă ochii şi capul, ci susţine privirea celui care vrea să îl umilească.

Să copie faptul că nu se consumă. Îmi amintesc o vorbă dintr-o carte. Dacă e adevărat ce ţi se spune, n-ai niciun motiv să te superi. Pentru că adevărul n-ar trebui să te supere, ci să te lumineze. Dacă nu e adevărat ce ţi se spune, iar n-ar trebui să te supere. Pentru că nu este vorba despre tine. Şi atunci de ce să te consumi şi să te superi?

Dacă cineva îţi scorneşte o poreclă, pur şi simplu nu răspunde la ea. Simplu fapt că întorci capul atunci când o rosteşte, spune, că tu eşti de acord să fii strigat aşa.

„Părinţii care vor să-şi pregătească într-adevăr copiii pentru viaţă îi vor învăţa să-şi dezvolte ca mod de viaţă o atitudine de învingător.”

Zig Ziglar

Învaţă-ţi copilul să nu mai pună la suflet şi să nu se mai supere pentru fiecare fleac indiferent dacă e adevărat sau nu.

Învaţă-i că pot copia vocea, tonalitatea celui cu încredere în sine şi în final pot ajunge să aibă şi ei încredere în sine.

Învaţă-i să-şi facă prieteni cu atitudine şi încredere în sine şi să-i întrebe pe ei cum să procedeze în anumite situaţii.

Iţi pot spune că la mine a funcţionat această metodă. Nu am folosit-o pe când eram copil, pentru că nu ştiam de ea. În plus, eram un pic bătăuşă în şcoală. Nu îndrăzneau prea mulţi să se ia de mine, sau de sora mea. În schimb am folosit-o ca adult.

În primii mei ani de experienţă ca profesor aveam o directoare care mereu se găsea să-mi reproşeze ceva. În cei patru ani cât am stat în acea şcoală, ajunsesem atât de deprimată şi de afectată că m-a pufnit plânsul în consiliul de colegi ai şcolii. De câte ori mă întâlneam cu ea pe holurile şcolii, aveam impresia că văd uliul care e gata să atace un „biet pui de găină”. Aşa o vedeam pe ea, şi pe mine. Îmi venea să trec prin pereţi, numai să nu mai dau ochii cu ea.

Noroc că am prieteni puternici de la care am avut de învăţat. Am o prietenă, care acum e în Israel. Când îi povesteam ce mi-a mai spus sau făcut directoarea, ea nu mă compătimea, ci îmi spunea, „Fani, ştii ce-aş face eu dacă aş fi în locul tău? Ştii ce i-aş spune eu dacă aş fi în locul tău?”

Încet-încet, mi-am dat seama că e important cum reacţionezi, ce ton foloseşti, cum mergi, cum priveşti, ce formă are spatele tău, cum îţi ţii capul. Limbajul non-verbal este foarte important şi spune multe despre tine.

 

Pune capcane pentru şobolani

 

E timpul să trecem să reconstruim fundaţia şi să fortificăm din interior fortăreaţa. De fiecare dată când îţi apare un gând precum, „sunt un idiot”, spune-ţi, „dar idioţii sunt oameni cu idei bune”.

Dacă îţi spui, sunt „un prost”, sau „mereu greşesc”, îţi poţi spune, „Stai puţin, toată lumea greşeşte. De ce aş fi eu un prost pentru că am făcut o greşeală? Şi apoi nu greşesc chiar mereu. Îmi aduc aminte că am făcut o treabă bună … (te gândeşti la ocazia respectivă)”. Totul este ca să întorci aceste gânduri negative şi să le faci pozitive. Nu aştepta să fii lăudat şi încurajat doar din afară, fă-o tu singur. Învaţă-ţi copilul să facă şi el la fel.

 

Fă afirmaţii

 

Dă-i o temă de lucru copilului. Pune-ţi copilul ca pe un caiet separat să scrie în fiecare seară, înainte de culcare şi în fiecare dimineaţă şi ori de câte ori se simte umilit de cei din jur, următoarea afirmaţie: „Sunt o persoană valoroasă şi merit respect.”

Cere-i să scrie de câte zece ori seara şi dimineaţa.

Afirmaţiile au capacitatea să schimbe imaginile create şi depozitate în subconştient. Făcute seara, înainte de culcare, le face ca ele să lucreze pe timp de noapte. Făcute, dimineaţa, fac ca ele să întărească ce s-a lucrat de către minte pe timp de noapte.

Exact ca şi cu învăţatul. Cele mai dificile lecţii, e bine să le înveţe copilul chiar înainte de culcare. Astfel, mintea lucrează pe timp de noapte. Rezolvă şi răspunde la întrebări şi transferă informaţia din memoria de scurtă durată în cea de lungă durată. Prin repetare dimineaţa, va întări, ceea ce a învăţat seara. La fel e şi cu exerciţiul pentru creşterea stimei de sine.

Cere-i copilului tău să facă acest exerciţiu cel puţin o lună, zi de zi. Dacă situaţia o cere poate repeta exerciţiul, ori de câte ori simte nevoia. De exemplu, chiar atunci când este ţinta bătăii de joc. În loc să-şi plângă de milă, să-şi scoată caietul şi să scrie „Sunt o persoană valoroasă şi merit respect.”

 

„Cele mai importante două momente ale zilei în care putem introduce informaţii pozitive sunt dis-de-dimineaţă şi seara târziu.”

Zig Ziglar

 

Vizualizează-te

 

Cel de-al 9-lea sfat dat de Zig Ziglar şi pe care eu l-am pus în videoclipul „Cum să creşteţi stima de sine a copilului, este să îţi ajuţi copilul să se „vadă”, valoros, creativ, sociabil etc.

Pe măsură ce-şi scrie noile afirmaţii, este absolut esenţial să se şi vadă valoros şi respectat. Când spun că să se vadă respectat, nu înseamnă să se vadă ca un rege căruia îi cad toţi la picioare şi i se închină, ci să se vadă apreciat pentru ceea ce face şi pentru ceea ce este, o fiinţă umană.

După un timp, de repetare zilnică a exerciţiilor, s-ar putea să audă de la cei din jur cuvinte precum: „bravo”, „ai o idee bună”, „nu m-aş fi gândit la asta”, „eşti un tip de treabă”.

Aceste afirmaţii, împreună cu vizualizarea şi uciderea gândurilor de auto-incriminare duc la o creştere considerabilă a auto-aprecierii. Nu poţi fi apreciat de altul până nu te apreciezi singur.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul şi consideri că ţi-a fost util, sau ştii pe cineva căruia i-ar fi util, fă o faptă bună şi share-uieşte mai departe. Cineva s-ar putea să-ţi fie recunoscător.

 

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?

Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

Fanica Rarinca

Profesor de Geografie din anul 2000 în orașul Galați. Am început un proces de dezvoltare personală în anul 2010. În 2014 am deschis acest blog. Am scris câteva cărți de dezvltare personală: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea, Iertarea (publicată doar pe Amazon.com) precum și cărți de literatură cu conținut de dezvoltare personală, Guru și Ciocârlia pentru copii și Mica Stea Portocalie pentru adolescenți și adulți.

2 thoughts to “COPILUL TĂU E MAMA BĂTĂILOR ŞI E UMILIT DE COLEGII SĂI?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.