„Dragostea este ca un îngrăşământ. Indiferent de ce scopuri ne-am stabilit, indiferent de ţelul nostru, dacă nu avem destulă dragoste, vom descoperi că lucrurile nu merg. Doar atunci când nevoile de dragoste vor fi satisfăcute, restul vieţii noastre va căpăta echilibru.”
Jack Canfield şi Mark Victor Hansen
Copilul de un an şi jumătate se trezeşte. Imediat începe să spună ceva vesel. Pe limba lui, probabil spune, bună dimineaţa! Apoi, îşi pune capul pe pieptul mamei. Îi ia mâna şi o pune pe capul lui ca să-l mângâie. Se apropie de faţa mamei, ca să-l pupe. Apoi începe să-şi vadă de activităţile şi jucăriile lui.
Dacă nu ai un copil, dar ai un căţel, o pisică, vei constata că şi aceste animale au mare nevoie de iubire. Te întâmpină cu drag când ajungi acasă, se alintă pe lângă tine şi ăsta este modul lor de a-ţi spune că le-ai lipsit, că le-a fost dor de atingerea ta.
Dacă îndrăgeşti florile, probabil o să spui că şi acestea au nevoie de iubire. Că pe lângă lumină, apă şi căldură, dacă le oferi şi iubire şi vorbeşti drăgăstos cu ele se dezvoltă mai bine, mai frumos şi mai armonios.
Copiii îşi manifestă cel mai mult nevoia de iubire
„Studiile demonstrează că îmbrăţişarea are efecte pozitive asupra dezvoltării limbajului şi a IQ-ului la copii. Provoacă schimbări apreciabile atât la cel care oferă, cât şi la cel care primeşte şi are puteri curative şi terapeutice.”
Jack Canfield şi Mark Victor Hansen
Cel mai adesea, copiii îşi manifestă această dorinţă de iubire. Şi dacă nu le este oferită pe toată perioada copilăriei, ajung să aibă o viaţă tristă, şi să creadă că nu o merită.
Pe măsură ce copiii cresc îşi maschează această nevoie de iubire, mai ales în public. Se simt jenaţi dacă îi mângâi în public, dacă îi alinţi sau vrei să-i pupi. Însă acasă, în mediul lor intim au mare nevoie să fie iubiţi. Afecţiunea pe care o primesc o simt în tonalitatea vocii, în încurajări, în mângâieri spontane (mai ales când au ei chef de asta), în cadourile pe care le primesc. Fiecare va simţi iubirea în funcţie de limbajul propriu de iubire.
Cu cât un copil pare mai rece, mai înstrăinat, mai dificil, cu atât transmite că are şi mai multă nevoie de iubire.
Uneori, dacă este un copil sensibil, şi reacţionează cu izbucniri în lacrimi la criticile primite, în timp se va închide în el, va crea impresia că este un copil rece, dar, de fapt, el caută să-şi ascundă suferinţa că nu se simte iubit.
„Dragostea e necesară pentru starea noastră de bine.”
Jack Canfield şi Mark Victor Hansen
Copii care trăiesc cu frica de a nu reuşi să-şi mulţumească părinţii, încep să creadă că părinţii lor nu-i iubesc necondiţionat şi pentru că nu se pot ridica la înălţimea standardelor puse de părinţi, se simt lipsiţi de afecţiune. Atunci încep să aibă manifestări exterioare care ar putea şi ar trebui să dea de gândit părinţilor. Unii, paralizează sau tremură de frică atunci când un adult sau cineva mai mare strigă la ei. Alţii încep să ude patul noaptea. Alţii devin reci şi distanţi cu cei din jur, nu au încredere şi sunt suspicioşi cu toată lumea. Alţii devin „copii problemă” şi terorizează prin acţiunile lor pe cei din jur.
Când întâlnim „copii problemă”, de fapt, problema nu este la ei, ci la adulţii din viaţa lor, fie că este vorba de părinţi sau de profesori. Nici unii, nici alţii nu au făcut efortul de a-i înţelege şi să le ofere afectivitatea de care ei au atâta nevoie. „Problemele” pe care ei la fac sunt un strigăt disperat după ajutor şi iubire.
De fapt este dovedit că cei ce ajung delicvenţi şi umplu apoi penitenciarele sunt cei care în copilărie nu au simţit afecţiunea părinţilor. Sau nu au simţit-o pe limba lor. Există o carte extraordinară, Cele cinci limbaje ale iubirii, scrisă de un psiholog, Larry Chapman, în urma observaţiilor de la şedinţele de terapie şi care ne arată că fiecare dintre noi are un limbaj dominant de iubire şi cel puţin unul sau două secundare. Cele cinci limbaje ale iubirii sunt: 1. cuvintele frumoase şi de încurajare, laudele; 2. atenţia şi timpul acordat; 3. cadourile şi banii; 4. serviciile făcute şi 5. mângâierile.
Dacă ai doi sau mai mulţi copii, ca părinte eşti tentat să-i iubeşti la fel. Numai că în timp ce unul răspunde bine la iubirea ta (pentru că este limbajul lui dominant de iubire), celălalt se simte frustrat, dat la o parte. Tu vrei să fii drept şi corect cu copiii tăi, şi vrei să le împarţi iubirea la fel, ca să nu simţi că faci vreun fel diferenţă între ei. Numai că ei tocmai asta simt, că faci diferenţă între ei, tocmai pentru că nu sunt iubiţi pe limba lor. De exemplu, dacă copilul îşi doreşte ca părintele să petreacă mai mult timp cu el, să-i vorbească frumos şi să-i răspundă la întrebările care îl macină şi părintele e nervos şi stresat că nu are timp şi-l iubeşte pe copil doar cu banii de pachet sau de rechizite, copilul nu va simţi iubirea părintelui. La fel este şi cu cei a căror limbaj de iubire este dat de atenţii şi cadouri şi dacă părinţii le dă doar mângâieri sau cuvinte de laudă. Fiecare simte nevoia să fie iubit pe limba sa.
Şi dacă copilul nu simte afecţiunea părinţilor atunci va căuta afecţiunea şi aprobarea altora şi atunci, de multe ori o va găsi la cei din gaşcă, mai ales adolescenţii.
„A nu primi suficientă dragoste duce la suferinţă. Comportamentul nevrotic, chiar şi boala psihică, sunt deseori rezultatul lipsei de dragoste.”
Jack Canfield şi Mark Victor Hansen
Şi noi adulţii avem nevoie de iubire
Deşi ne-o manifestăm mai puţin decât copiii, şi noi adulţii avem mare nevoie de iubire.
Îmbrăţişările, gesturile pline de tandreţe, cuvintele frumoase şi de încurajare ne pot face viaţa mai frumoasă şi să simţim că suntem fericiţi.
Studiile au demonstrat că 87% dintre bolile fizice sunt provocate de faptul că nu primim şi nu simţim suficientă iubire.
Iar cea mai bună modalitate prin care poţi să primeşti dragostea, este să o oferi.
Cu cât aştepţi ca alţii să-ţi ofere dragoste, cu atât primeşti mai puţină. Cu cât oferi mai multă dragoste cu atât ţi se răspunde tot cu dragoste.
Chiar şi cea mai dificilă persoană răspunde pozitiv la iubirea care li se oferă necondiţionat.
Dacă vrei să ajuţi o persoană să se îndrepte, cea mai bună soluţie este să o accepţi aşa cum este şi să-i oferi iubire. Oricât de greu ar fi.
Şi un paranoic, care este permanent suspicios că alţii îi vor doar răul şi au ceva cu el, va reacţiona pozitiv şi va avea un comportament cât mai aproape de aşteptări dacă se simte iubit.
Iubirea motivează
O persoană care iubeşte va fi motivată să lucreze, să-şi împlinească viaţa, să fie un sprijin de nădejde pentru cei pe care îi iubeşte.
Un părinte care-şi iubeşte copilul va fi dispus să îşi rişte propria viaţă, dacă a copilului este în pericol.
O persoană care are o familie pe care îşi doreşte să o facă fericită, va căuta ca prin fiecare gest al său, să creeze bunăstare, să împlinească visele celor din familia sa.
La polul opus, o persoană singură şi părăsită s-ar putea să constate că nu mai are pentru ce munci, nu îşi mai găseşte rostul în viaţă. Va fi motivată să muncească atât cât să supravieţuiască.
„Cea mai însemnată forţă care motivează un bărbat este dorinţa de a-i face pe plac femeii de lângă el.”
„Bărbaţii care au acumulat averi extraordinare şi au dobândit recunoaştere în literatură, artă, industrie, arhitectură sau în alte domenii au fost motivaţi de o femeie.”
Şi
„Luaţi femeile din viaţa bărbaţilor şi veţi vedea că bunătatea ar fi inutilă pentru majoritatea dintre ei.”
Napoleon Hill
Rugăciunea şi recunoştinţa sunt tot forme de iubire
Aşa cum copilul, are nevoie de iubire în mod constant şi vine dimineaţa să cerşească să-l alinţi şi să-l iubeşti, tot la fel şi noi avem nevoie să ne simţim iubiţi şi protejaţi de o Forţă Superioară. De aceea, şi noi, ne îndreptăm gândul la rugăciune şi mulţumire de dimineaţă.
Aşa cum seara, înainte de culcare îţi pupi copilul şi pe cei dragi din viaţa ta ca să adoarmă cu un sentiment plin de iubire, tot astfel şi noi ca adulţi avem nevoie să ştim că ne punem viaţa şi siguranţa în mâinile Creatorului. Chiar şi cea mai simplă rugăciune pe care o faci înainte de culcare, arată că ai încredere că vei fi iubit şi protejat pe timp de noapte.
Atunci când cineva drag, un prieten are nevoie de ajutorul tău şi rosteşti o rugăciune, îţi manifeşti dragostea către prieten şi către Dumnezeu, dar de asemenea şi încrederea pe care o ai că Dumnezeu îţi va asculta rugăciunea.
Rugăciunea, fie că este de dimineaţă, de seară, de mulţumire, de cerere, este o formă de a ne manifesta iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri.
Îţi urez o viaţă plină de iubire!
Dacă ţi-a plăcut articolul, fă un gest frumos şi distribuie-l şi prietenilor tăi.
