Câte persoane n-au fost atât de agresate, maltratate, deși li s-au spus cuvinte de dragoste?
Câte persoane nu și-au pus această întrebare?
Ființa umană este foarte complexă și lucrurile nu pot fi doar alb-negru. Întotdeauna există foarte multe nuanțe de gri.
Adică, este posibil ca cineva să iubească și în același timp să agreseze persoana pe care o iubește?
Da.
Se întâmplă tot timpul. Părinți care își agresează copii pe care-i iubesc, parteneri care își agresează partenerele și invers. Acolo este deopotrivă iubire și ură.
La această întrebare am găsit 7 răspunsuri, atât din experiența personală, cât și din tot ce am observat și citit pe acest subiect.
Există un tipar de furie
Există un tipar de furie pe care l-a preluat de la părinți, de la gașca în care a ajuns ca adolescent neînțeles de părinți. A crescut într-un mediu violent și a învățat că pentru a fi în siguranță are nevoie să fie, la rândul său, violent. Agresivitatea a devenit o natură a caracterului său.
E ca învățarea unei limbi străine, care în timp se integrează atât de ușor în toată ființa sa, încât așa îi este ușor să se exprime.
Pentru fiecare situație pe care n-a putut să o gestioneze corect s-a înfuriat.
Chiar dacă, la un moment dat, este conștient că nu face bine, oricât ar vrea să se îndrepte face mai rău, pentru că nu știe alt mod de a se purta.
Furia și agresivitatea au devenit un drog, dar și o a doua natură caracterului său.
Proiecțiile
Omul proiectează asupra celor din jur propriile defecte și slăbiciuni. Toți cei din jur sunt oglinzi ale sufletului său. Cu atât mai mult se vede reflectat în cei dragi, pentru că cei dragi are puncte comune cu el, atât calități, cât și defecte.
Doar că nu este conștient de faptul că ceea ce-ți reproșează și motivul pentru care se înfurie pe tine îl reprezintă propriile defecte. El doar le vede și le detestă. De fapt, se detestă.
Motivul pentru care Golum din filmul Stăpânul Inelelor a fost un personaj detestat este acela că s-a regăsit în fiecare dintre noi. Fiecare din noi avem și părți bune de care suntem mândri, dar și defecte, slăbiciuni pe care încercăm să le ascundem, dar care ne fac să ne detestăm.
În cazul unui om agresiv, acesta își vede atât de puternic slăbiciunile oglindite în persoana de lângă el, încât asta îl înfurie peste măsură.
Ar vrea să facă ceva, să schimbe situația, dar nu știe cum. Nu cunoaște altă cale decât aceea de a fi agresiv exact cu persoana pe care o iubește.
Te agresează pentru că nu se poate agresa pe sine
Este furios pe el și ar vrea să se pedepsească. Nu se suportă. Dar nu-și poate face rău. Pentru că se iubește și se detestă în același timp, exact ca Golum.
Și atunci, când simte că turbează de furie, când vede roșu sau negru în fața ochilor, când greșelile lui le vede în tine ca într-o oglindă, ar vrea să spargă oglinda, încât să nu se mai vadă.
Îngrijorarea pentru siguranța celui pe care-l iubești, naște furie
Uneori, te poți înfuria pentru că cei la care ții, pe care ți-i dorești în siguranță fac lucruri nebunești. Copiii explorează, vor să atingă, să încerce lucruri care li se interzic.
Când părintele vede că „face intenționat” ceea ce i-a spus să NU facă, se înfurie. Dar furia lui este legată de îngrijorarea pentru siguranța celui pe care îl iubește.
Vinovăția naște furie
Poate ai observat că dacă un bărbat are obiceiul de a veni beat acasă, sare primul la ceartă înainte ca soția să-i reproșeze ceva.
Oricât de greu de crezut pare, este conștient de faptul că ce a făcut a încălcat niște reguli. Se simte vinovat. În mintea lui are un întreg consiliu care îi reproșează (cu vocea mamei, a soției și chiar a tuturor cunoscuților) că ce a făcut nu e bine. Încearcă să uite, să nu mai audă acele voci din mintea lui și bea mai mult. Iar când ajunge acasă, ca să nu mai apuce soția să spună ceva, devine agresiv. De ce? Atacul este cea mai bună apărare.
Un cerc vicios
In același timp intră într-un cerc vicios. Cu cât este mai agresiv, cu atât se simte mai mizerabil, mai vinovat. Se acuză că este un om de nimic, că nu merită să trăiască, se face monstru (în gând) și nu se mai suportă. Se detestă și mai mult. Dorește să-și ascundă și mai mult această vinovăție, devenind și mai agresiv. E conștient de faptul că nu este corect ceea cea face, dar simte că a pierdut controlul.
Vinovăția pe care o simte dă naștere la și la multă furie și agresiune.
Furia și agresiunea ca un drog
Rolul emoției de furie este să te anunțe că s-a încălcat o limită. Ori au încălcat-o alții, ori și-a încălcat-o singur.
Furia, oricât ar fi de distructivă în prezent, aduce și beneficii celui care o practică. S-ar putea să fie conștient de ele sau nu. Dar atât timp cât subconștientul simte că beneficiile acelea sunt puternice și importante, sau mai exact, mai puternice decât durerea pe care o provoacă, nu este dispus să renunțe la furie.
Augusto Cury, în cartea lui, Scapă din temnița emoțională descrie efectul drogurilor asupra minții umane. Mai întâi se naște plăcerea și beneficiile care acaparează subconștientul complet.
Apoi, de fiecare dată când apare o situație care îl stresează, subconștientul lui, care dorește să fie fericit, începe să caute prin fișierele minții când a fost fericit, în controlul situației. Când a găsit, a apăsat un buton și s-a declanșat pofta/ dorința de a consuma drogul pentru a fi fericit. Doar că în timp, efectele nu mai sunt aceleași. Are nevoie să crească doza pentru a obține același efect.
Probabil că prima dată când și-a manifestat furia prin agresiune s-a simțit puternic, sau în controlul situației. Acest sentiment i-au produs niște hormoni de satisfacție personală. L-a făcut să se simtă puternic.
Iar lucrurile au scăpat, din nou, de sub control și atunci a fost nevoit să folosească iarăși furia. Poate că a doua oară persoana n-a mai fost intimidată de această manifestare, iar subconștientul a simțit nevoia să folosească o doză dublă de furie. Încet-încet furia, asemenea unui drog, a început să preia controlul și să devină de nestăpânit.
Iar când lucrurile devin și mai puțin controlabile, omul dornic de a deține controlul, apelează la agresivitate.
Asemenea unui drog, utilizarea furiei scapă de sub controlul raționalului. Emoționalul reacționează, strigând tot mai mult după senzația de satisfacție pe care a avut-o prima dată când s-a folosit de ea. În același timp, pentru obținerea aceluiași efect, este nevoie să se crească doza. Cu cât lucrurile sunt și mai greu de controlat, cu atât furia devine mai distrugătoare.
Poate cineva să rănească pe cel pe care îl iubește în acest fel?
Da. În momentul în care individul se află sub puterea furiei, îi este foarte greu să se elibereze, să se calmeze. Abia după ce și-a consumat energia distrugătoare realizează ce a făcut. Iar atunci sentimentul de vinovăție îl înfurie din nou.
Într-un articol viitor îți voi spune și soluțiile cele mai potrivite, pentru a gestiona situațiile acestea pe termen lung.
20 De Moduri Să Ai Relații Mai Împlinite Cu Tine Și Cu Ceilalți
Iți mulțumesc că exiști și ai citit până aici!
Cu drag,
Fănica Rarinca
Autor de cărți:
Cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!
Cartea Patronel and Soriela
Romanul Mica Stea Portocalie
Buna ziua,
Foarte util articolul. Astept solutii. 🙂
Mulțumesc pentru comentariu și pentru apreciere! Urmează să le scriu. Pe curând!