Cum Să Scapi De Tiparul Datoriilor?

În articolul trecut, întitulat Cum să faci economii, încât lună de lună să fii pe plus ți-am vorbit despre 5 tehnici de a economisi. Dintre acestea, trei tehnici erau de economisire zilnică, pentru a se instala obiceiul, și ultimele două erau planuri de economii lunare.

Dacă faci economii, dar continui să cumperi pe datorie, nu ajungi prea departe, pentru că valoarea ratelor și a dobânzilor s-ar putea să depășească valoarea economiilor.

Astăzi, o să-ți vorbesc despre o altă strategie în legătură cu banii.

Așa cum îți spuneam în povestea mea, am avut un tipar al datoriilor. Îmi achitam facturile cu întârziere, mă împrumutam de la colegi, iar după ce au apărut cardurile de cumpărături, am apelat la acestea. Inițial îmi propuneam să fac cumpărături cu plata în rate egale fără dobândă, dar după aceea, ajungeam să plătesc doar valoarea minimă lunară și am ajuns să plătesc rate considerabile, care reprezentau aproape 5-10% din salariu.

Crezi că m-am mulțumit doar cu un singur card?

Nu. Am avut două sau trei. Și nu mai reușeam să le fac față.

Pentru a discuta despre planuri de achitare a datoriilor, mi-am propus să-ți  vorbesc despre două categorii de strategii. Una în plan fizic, legată de bani și cealaltă categorie de strategii despre emoțiile și tiparele tale emoționale și energetice care stau în spatele fiecărei decizii de cumpărare.

Este cunoscut faptul că luăm decizii în funcție de cum ne simțim, în funcție de emoțiile pe care le trăim. Apoi, le justificăm din punct de vedere logic.

Planul emoțional pentru a scăpa de datorii

 

Acest plan este cel mai dezvoltat pentru că banii sunt o manifestare, o reflectare în plan fizic a ceea ce există în interiorul tău.

Am început cu acest plan, pentru că orice persoană care are rezultate și succes, se bazează pe 80-90% mentalitate, emoții și convingeri din toată acțiunea. Oamenii de succes acționează mai mult asupra lor ca persoană și decât acționează asupra afacerii lor.

Conștientizare

 

Primul pas spre vindecare este acela de a conștientiza.

Ce necazuri îți aduc creditele? Dar beneficii? Pe termen lung, care sunt mai importante, mai mari?

Aceste întrebări te ajută să aduci claritate în mintea ta.

Fiecare obicei pe care îl ai, oricât ar fi de neplăcut îți aduce niște beneficii și niște neplăceri. Dacă în mintea ta beneficiile sunt mai mari, vei continua acel obicei. Dacă necazurile sunt mai mari, le vei schimba.

Amână decizia de cumpărare cu o oră sau chiar cu o zi. Dacă sunt obiecte de valoare, amână decizia și mai mult. Urmărește cum te simți, dacă te mai gândești la acel obiect sau dacă mai simți că ai mare nevoie de el?

Decizie

 

Pentru a scăpa de datorii ai nevoie să iei o decizie în acest sens. Faci o declarație scrisă, în care îți iei angajamentul să nu mai faci alte datorii. Apoi, o semnezi.

Subsemnatul………………. mă angajez să-mi fac un plan de achitare integrală a datoriilor curente și să mă opresc să mai fac altele. Data și semnătura.

După aceea o citești zilnic, încât să te angajezi din toată ființa ta să nu mai faci alte datorii.

Luând o astfel de decizie și citind-o zilnic, când ajungi în fața produsului care te ispitește, începi să te gândești de două sau trei ori dacă să-l achiziționezi.

 

Convingeri

 

Îmi aduc aminte că pe când eram copil, am auzit-o odată pe o vecină, criticându-i pe părinții mei că aceștia au refuzat să facă credite pentru a-și cumpăra diverse bunuri, pentru că tatăl meu ar fi zis: Și dacă mor în timpul ăsta, cine plătește? Vecina care avea și niște venituri frumoase și ocazional mai făcea și credite la bancă mi-a zis: Dacă vrei să faci ceva, sau să ai ceva, trebuie să mai iei câte un împrumut.

Mai târziu, pe când eram profesor începător am auzit adesea colegii spunând. Nu te poți descurca fără un împrumut, mai ales la salariile noastre.

Astfel, în timp aceste replici au devenit convingeri și adevărate moduri de gândire pentru mine.

Fiecare om acționează în funcție de convingerile pe care le are. Prin urmare, ce făceam? Cumpăram produse pe credit.

Apoi, am descoperit cărțile, Cd-urile, seminarele de dezvoltare personală, prin care am început să învăț și despre bani, despre convingeri.

Care sunt convingerile tale? Ce îți spui atunci când simți nevoia să cumperi pe datorie sau să te împrumuți?

Tipare emoționale

 

Mai întâi, te rog să răspunzi la câteva întrebări?

Pe ce se duc banii tăi? Întocmește o listă cu ceea ce cumperi lunar.

Ai cumva obiceiul de a face „terapie” prin shopping? Ai grijă că dacă simți vinovăție după ce ai făcut cumpărături, aceea nu este terapie adevărată. Terapia este doar atunci când îți oferă bucurie, încântare, pace și liniște.

Cât de necesare îți sunt acele lucruri pe care le cumperi? Cât de des cumperi (telefoane, tablete, haine alte dispozitive, cărți, cursuri etc. )? Le achiziționezi pentru că sunt la ofertă și te temi să nu ratezi ocazia?

Cum reacționezi la ideea de a pierde acea șansă? Dacă afli că stocul este limitat sau oferta este valabilă doar până la data / ora X, după care prețul va crește, cum te simți? Cum te comporți?

Simți că ai o strângere de inimă, la gândul că trebuie să ai acel produs?

Simți o neliniște în tot corpul, care te îndeamnă să vezi acele oferte mai îndeaproape?

Conștientizează toate acele emoții și începe să te întrebi. Cât de necesare îmi sunt aceste produse pe o scală de la 1 la 10? În care 1 este nesemnificativ, iar 10 este o nevoie reală foarte puternică. Chiar nu pot trăi fără ele?

 

Tehnici de transformare a emoțiilor

 

În primul rând o să-ți vorbesc de tehnicile NLP. Dacă ai scos beneficiile și neajunsurile, cu ajutorul acestor tehnici poți să mărești neajunsurile, necazurile pe care le ai dacă vei continua să cumperi pe credit.

Închide ochii și imaginează-ți cea mai groaznică versiune a ceea ce se poate întâmpla dacă vei continua. Poți să-ți imaginezi că datoriile ajung atât de mari, încât nu le mai poți achita, îți pierzi locul de muncă și nu mai ai niciun venit cu care să-ți plătești ratele, din cauza îngrijorării te îmbolnăvești etc. Ce alte rele se pot întâmpla dacă vei continua? Îți pierzi casa? Ajungi la divorț? Ce altceva? Gândește-te la o versiune care să te îngrozească dacă nu te oprești.

Apoi, gândește-te la beneficiile pe care le-ai identificat și redu-le importanța și modul în care te simți.

În acest fel, faci un switch în mintea ta între plăcere și durere. Făcând durerea mai mare, vei fugi de credite și datorii.

O altă tehnică este de a lucra cu EFT asupra emoțiilor pe care le simți de fiecare dată când simți că nu te poți stăpâni, când ai văzut o ofertă de „nerefuzat”.

Dacă ai greșit și ai mai cumpărat ceva pe datorie, încearcă să te ierți. Oricine mai greșește din când în când. Dacă începi să te simți vinovat, vei pleca să îți clătești ochiul, să faci „terapie” prin shopping și vei continua lanțul de a cumpăra pe datorie.

Planul fizic de achitare a datoriilor

 

Pentru a scăpa de datorii, ai nevoie să intervii în planul fizic, cel al datoriilor efective. Această strategie ocupă foarte puțin din acest articol, pentru că din tot ce am învățat până acum, strategia și planul de acțiune reprezintă doar 10-20% din succesul unei persoane. Restul de 80-90% este dat de mentalitate, de emoții și de convingeri.

Ce valoare totală au creditele/ datoriile tale?

Care este valoarea totală a dobânzilor pe care le achiți lună de lună?

Plan de achitare a datoriilor

 

În funcție de valoarea totală a datoriilor îți faci un plan de acțiune pe un an sau doi, dacă ai credite de consum și eventual peste 5 ani dacă ai credite pentru casă sau mașină.

Începi cu cel care are cea mai mare valoare și cu rata lunară cea mai ridicată.

De exemplu, eu am apelat la un împrumut la CAR-ul învățământului. Am luat un credit care are dobânda mai mică, mi-am achitat și închis creditele de la bancă, după care m-am focusat doar pe achitarea împrumutului de la CAR. Este foarte adevărat că m-a ajutat și soțul cu banii pe care i-a câștigat în Italia.

Poate te gândești că din acest punct de vedere mie mi-a fost mai ușor, pentru că am avut banii de la el.

Nu suma pe care o câștigi e importantă, ci obiceiurile pe care le ai.

Sunt persoane care câștigă salariul minim pe economie și se descurcă doar cu el, fără să se împrumute, după cum există și persoane care au venituri mari și la final de lună au datorii, pentru că cheltuiesc mai mult decât câștigă.

Iți mulțumesc că exiști și ai citit până aici!

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de cărți:

Cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea  Patronel and Soriela

Romanul Mica Stea Portocalie

 

Fanica Rarinca

Profesor de Geografie din anul 2000 în orașul Galați. Am început un proces de dezvoltare personală în anul 2010. În 2014 am deschis acest blog. Am scris câteva cărți de dezvltare personală: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea, Iertarea (publicată doar pe Amazon.com) precum și cărți de literatură cu conținut de dezvoltare personală, Guru și Ciocârlia pentru copii și Mica Stea Portocalie pentru adolescenți și adulți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.