Cum Să-ți Găsești Inspirația?

 

Am fost întrebată de cineva cum am avut inspirație să scriu romanul Mica Stea Portocalie.

O să-ți dau patru pași pentru a ști ce să faci, în caz că ai nevoie să fii mai inspirat în activitatea pe care o desfășori. Evident, nu toată lumea își dorește să fie autor de carte. Dar dacă îți dorești, o să afli ce poți face, cum mi-am găsit eu inspirația. Ce am aplicat din tot ce am învățat din diferite cursuri de dezvoltare personală.

Poate vrei să ai mai multă inspirație în domeniul tău de activitate.

Poate ești creator de mobilă, croitor, pictor sau mai știu ce altă activitate. Cum devii mai inspirat? De unde îți iei ideile? Cum le valorifici?

Iată ce ai de făcut:

Ai nevoie de un vis, de un scop care să te motiveze

 

Nu poți fi inspirat dacă nu știi ce vrei. Hotărăște ce vrei și unde vrei să ajungi. Un vis este ceva ce-ți dorești cu ardoare. E ceva care te determină să treci la acțiune, oricât de slab ești pregătit în acel domeniu. Știi că poți învăța pe parcurs tot ce ai nevoie să știi. VISUL / SCOPUL este cel care te pune în mișcare.

Poate că ești creator de mobilă. Vrei să creezi noi modele pentru a avea o gamă cât mai variată de produse. Vrei să atragi cât mai mult potențialii clienții, iar aceștia să aibă de unde alege.

Dacă ești croitor, ai nevoie să te inspiri, să oferi modele noi, cu care să-ți surprinzi clientela. Poate o croială diferită, poate un nasture sau un accesoriu aplicat încât să schimbe totul și „să fie altceva”.

Dacă ești pictor, poate dorești să creezi un tablou pe săptămână. E doar o idee. Nu am habar cât îi ia unui pictor să facă un tablou. Poate face măcar schița într-o săptămână. Dar, să zicem că-ți dorești mai multe idei, din care să te inspiri. Vrei să-ți lansezi mai multe tablouri și ai nevoie de inspirație pentru a umple o galerie.

Indiferent în ce domeniu de activitate ești și ce-ți dorești să obții, acesta este primul pas. Stabilește cu exactitate ce-ți dorești.

Scrie exact ce dorești. Pune pe hârtie scopul tău

 

De-a lungul timpului, am citit mai multe cărți care ne recomandă ca visele să fie scrise. De ce?

Sunt mai multe motive, dar din motive de lungime a mesajului, îți dau două.

  • Scrisul este o mișcare efectivă a mâinii, care implică mai multe simțuri ale tale (vizual, kinestezic și parțial auditiv – mișcarea pixului pe hârtie creează un mic sunet). Prin scris transmiți subconștientului că ești gata să treci la acțiune.
  • Scriind ce-ți dorești se activează Sistemul Reticular Activator (SRA).

Ce este acesta? Este ca un ceas cu alarmă a creierului care îți atrage atenția atunci când se întâmplă ceva care are legătură cu tine. Cum ar fi: îți dorești o anumită marcă și culoare de mașină. Mie, de exemplu, îmi place Land Rover. Ce se întâmplă după ce-ți pui acest vis pe hârtie? Începi să vezi în jur foarte multe mașini din același model pe care ți-l dorești.

Sau, te afli într-o încăpere în care sunt foarte mulți oameni care discută. Este forfotă și totuși, la un moment dat, cineva, îți rostește numele. Chiar dacă se află la distanță de tine, te auzi strigat pentru că SRA-ul tău este setat să răspundă când îți auzi numele.

SRA-ul funcționează și atunci când suntem în pericol pentru a ne salva. Dormi dus, dar te trezești când este cutremur sau când bebelușul tău s-a trezit sau plânge. Este o funcție a subconștientului care stă de veghe pentru a-ți oferi siguranță și a-ți împlini visele.

Să presupunem că îți propui ca într-un an să creezi 12 modele noi de canapele sau de scaune. Subconștientul tău, activează acest SRA și îți va scoate în cale toate situațiile în care să vezi modele noi. Sau îți oferă surse de inspirație, din care să preiei o idee și să o ajustezi la dorința ta, la necesitățile clientului etc.

Fii deschis să primești

 

Dacă dorința ta este mare și arzătoare, ești focusat pe ceva ce-ți dorești, fii atent la ce se petrece în jur. Atenție ca nu cumva să-ți fie frică de visul tău. Frica o să-ți distrugă visul. Despre asta am vorbit într-un alt articol.

După ce SRA-ul s-a activat, îți va oferi idei de unde nici nu te aștepți.

O să-ți dau câteva exemple de inspirație care au funcționat pentru mine, când am scris romanul Mica Stea Portocalie. Eventual, o să-ți dau și alte exemple, despre cum ai putea folosi și tu aceste surse.

Ce m-a inspirat pe mine?

Filmele

 

Așa cum spuneam, într-un newsletter, mi-am luat idei din filme artistice sau seriale. Sofia I, Eroi în Pijama, Frozen, Zânele Disney, Harry Potter, Ice Age, The Flash pentru volumul I. The Flash, Harry Potter, Arrow, Supergirl pentru volumul al doilea. Cum să-ți dresezi dragonul pentru volumul III și chiar Fabrica de bani pentru volumul IV. Acestea sunt filmele care m-au inspirat pentru toate cele patru volume la care am lucrat. Cum s-a întâmplat? De fiecare dată când vedeam un film, emoția pe care o simțeam îmi genera o idee despre cum doream să continui. Adaptam totul la conținutul subiectului din roman și când curgeau ideile nu aveam timp să le scriu. Pentru scrierea volumului III, cred că am văzut cele trei filme Cum să-ți dresezi dragonul de peste 20 de ori. De fiecare dată aveam idei noi cum să continui.

Cum te poate ajuta și pe tine?

Dacă ești creator de mobilă, sigur vezi exemple de mobilier în filme. Dai pauză la film și-ți faci un printscreen sau îți notezi, îți desenezi o schiță. Dacă ești croitor, iarăși găsești foarte multe modele de ținute din care să te inspiri. Poți să te inspiri din filme pe absolut orice domeniu dorești.

Dacă nu te uiți la filme, s-ar putea să-ți găsești inspirația văzând ocazional o reclamă, sau o emisiune. Doar fii atent!

Romanele, cărțile de dezvoltare personală sau cele de specialitate (reviste)

 

Sunt câteva romane care m-au inspirat pe parcursul scrierii romanului Mica Stea Portocalie. Harry Potter, Shogun, Nobila Casă, Pisicile Războinice, Saga Cântec De Gheață Și Foc și altele.

Probabil te întrebi, cum ai putea să te inspiri și tu din romane?

Să zicem că ești creator de mobilă și citești la un moment dat că „personajul s-a foit nervos în scaun”. Sunt convinsă că îți poți imagina modelul de scaun în care este așezat. Cum l-ai îmbunătăți, încât să fie mai confortabil?

Dacă ești croitor, ai o sursă foarte bogată de inspirație din romane. Fie modele de epocă, fie costume sau ținute moderne, romanele descriu de multe ori ținuta personajelor principale.

Ești pictor și citind, în mintea ta se creează niște scene, pe care ai dori să le pui pe pânză. De asemenea, pentru orice altă meserie sau vis găsești ceva care să te inspire. Atât timp cât SRA-ul tău e activat pe ceva anume, îți va veni o idee, citind.

Situațiile din viața de zi cu zi

 

Câteva exemple din cazul meu:

  • Într-o zi mergând pe stradă am văzut pe cineva lăsându-și paharul de cafea pe soclul de la temelia magazinului. În romanul Mica Stea Portocalie începând cu al doilea volum sunt și adulți micșorați, care se adăpostesc prin parc. Mi-am imaginat cum ar reacționa aceștia dacă ar găsi prin apropiere un astfel de lichid, gata preparat. Am creat un scenariu în care câțiva adulți, bărbați și femei, plecau din scorbura unde se adăposteau pentru a găsi cafea.
  • Într-o dimineață, mergând cu băiatul la grădiniță, o cioară a cârâit, privind la mine și s-a găinățat milimetric de mine. Această imagine m-a ajutat să creez un scenariu pe care l-am pus într-o bătălie care are loc în volumul II.
  • Replici ale elevilor mei, adolescenți. De exemplu, eram prin parc într-o activitate cu elevii. La un moment dat un băiat i-a zis unei fete: ”Hai să-ți dau un con.”„ Nu, mersi!” a replicat ea. „Hai că ți-l aduc” a continuat băiatul și i l-a dat, iar ea a reacționat supărată. „Nu ți-am zis că nu vreau?”, iar el i-a zis: „Și nu ți-am spus că ți-l aduc imediat?”. Acest schimb de replici m-a distrat și m-a inspirat. L-am adaptat la cei micșorați și apare în volumul II. Și sper că-i va distra și pe cititori.
  • Replicile băiatului meu. Într-o zi, sătulă să-i atrag atenția pe un anumit subiect pe care nu mă asculta, i-am zis: ”Chiar trebuie să te cert în fiecare zi?”. Iar el mi-a răspuns, „Ce-ai zis, că trebuie să mă ierți în fiecare zi?” Această replică apare în volumul III, când cei micșorați se adăpostesc în apartamentul unui adult micșorat. E folosită într-o situație când adolescenții se jucau cu fulgerele prin casă și gazda se supăra că-i distrug mobilierul.

Poate nu vor fi replicile celor din jur care să te inspire. Poate vor fi solicitările clienților. Poate vor fi niște dialoguri pe care le surprinzi.

Poate că ești pictor și plimbându-te prin oraș, vezi copiii care se joacă în parc. Scena te amuză, te încântă și îți dă o idee de tablou.

NIMIC NU ESTE ÎNTÂMPLĂTOR. Le auzi pentru că SRA-ul tău este setat să le audă și să te inspire.

Atât timp cât SRA-ul tău este activat pe ceea ce-ți dorești, îți va scoate în cale fel de fel de momente din care să te inspiri. Folosește-le cu încredere!

Folosește tehnici pentru creșterea creativității

 

Personal am folosit o tehnică de hipnoză de la John Vincent, pe care am ascultat-o zilnic cât am lucrat la primele două volume. Este o tehnică cu o durată de 15 minute, pe care o poți găsi pe You Tube.

Dacă nu ești adeptul hipnozei, poți folosi orice altă tehnică. Există atâtea tipuri: Tehnica afirmațiilor, Tehnica NLP, Tehnica EFT etc.

Dacă ți-a fost util articolul, dă un like și un share ca și prietenii tăi să se folosească! Abonează-te pe blogul Fanautodidact.

 

Iți mulțumesc că exiști și că ai citit până aici!

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de cărți:

Cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea  Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie

Fanica Rarinca

Profesor de Geografie din anul 2000 în orașul Galați. Am început un proces de dezvoltare personală în anul 2010. În 2014 am deschis acest blog. Am scris câteva cărți de dezvltare personală: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea, Iertarea (publicată doar pe Amazon.com) precum și cărți de literatură cu conținut de dezvoltare personală, Guru și Ciocârlia pentru copii și Mica Stea Portocalie pentru adolescenți și adulți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.