La ultimul workshop cu tema „Eliberează-te de rănile trecutului şi redescoperă fericirea!” o doamnă povestea că:
„Eu nu pot să spun că mă bucur foarte tare, dar nici nu mă întristez. Îmi este greu să spun ce mă face fericită. Aş putea să spun că îmi place în mod deosebit să-i ajut pe alţii, până am realizat că i-am tot ajutat pe alţii şi m-am ignorat pe mine. Părinţii mei s-au tot certat şi eu am considerat că trebuie să joc rolul de a fi împăciuitoare şi să-i fac să se împace….”
În momentul în care am auzit-o pe doamna respectivă povestind, mi-am dat seama că eu am citit despre personalităţi, am început să le identific, destul de bine, am cunoştinţe legate de punctele lor forte şi slabe, cum se poartă, cum se admiră şi chiar cum se rănesc. Şi cu toate acestea, pe blog am scris doar despre cum poţi să motivezi copiii în funcţie de personalitate.
Aşa că a venit momentul să încep să-ţi povestesc despre personalităţi, care sunt câteva dintre punctele lor forte, punctele slabe. Şi pentru că în ultima vreme m-am ocupat de partea emoţională, o să-ţi vorbesc despre cum se admiră, cum se împacă şi eventual cum se rănesc oamenii cu personalităţi diferite, dar şi cu acelaşi tip de personalitate.
O să-ţi mai spun şi de unde te poţi inspira mai mult, să citeşti şi să înveţi să aplici sau să observi în viaţa ta, ca să te foloseşti cât mai mult.
Aşa că va urma o serie de câteva articole pe acest subiect.
Foarte pe scurt despre personalităţi
Cărţile pe care le-am citit eu sunt cele de la Florance Littauer şi se numesc Personalitate plus, Personalitate plus – ghid pentru părinţi, Personalitate plus, succes profesional
Chiar la începutul fiecăreia dintre ele există o listă cu punctele forte şi punctele slabe ale fiecărei personalităţi. Pentru că oricât ne-ar place să avem doar calităţi, fiecare dintre noi are şi defecte. Pe măsură ce citeşti şi te dezvolţi îţi poţi accentua punctele forte şi le poţi îmbunătăţi pe cele slabe, astfel încât să devii cea mai bună variantă a personalităţii tale.
Sunt patru personalităţi dominante şi câteva intermediare, adică o combinaţie între cele patru tipuri de personalităţi.
Personalităţile dominante sunt:
Combinaţiile de personalităţi preia atât punctele forte cât şi pe cele slabe de la fiecare personalitate şi pot fi între:
Coleric şi sangvinic
Coleric şi Melancolic
Sangvinic şi Flegmatic
Melancolic şi Flegmatic
Contrariile se atrag, se admiră şi se dispreţuiesc
Personalităţile total opuse sunt formate de:
Coleric versus Flegmatic
Sangvinic versus Melancolic
Astfel că o persoană care este colerică, nu poate fi şi flegmatică, chiar dacă are câteva puncte care s-ar încadra la acest tip de personalitate.
Iar un melancolic nu poate fi sangvinic.
Mă rog, aici există excepţii formate de acele persoane care permanent se dezvoltă şi lucrează asupra personalităţii proprii ca să-şi atenueze punctele slabe şi să preia cât mai mult din punctele forte ale fiecărei personalităţi.
O persoană care a fost echilibrată în toate cele patru personalităţi a fost Iisus Hristos.
El a fost Coleric puternic (un lider cu viziune de ansamblu care ştia să identifice punctele forte şi slabe ale oamenilor), Sangvinic poplar (era un excepţional povestitor care mişca masele şi era urmat de mii de oameni), a fost Melancolic (foarte atent la detalii, foarte răbdător şi tot ce făcea era perfect) şi a fost Flegmatic (calm, paşnic, împăciuitor).
În continuare o să-ţi vorbesc despre câteva aspecte prin care personalităţile se rănesc sau se admiră.
Colericul puternic versus Flegmaticul liniştit
Aceste două personalităţi sunt complet opuse.
Pentru că diferenţa majoră dintre aceste personalităţi este dată de energia proprie şi de modul în care şi-o valorifică.
În timp ce colericul este o persoană foarte energică, flegmaticul este o persoană cu o mare lipsă de energie aşa că va face tot ce este necesar să-şi conserve şi să-şi economisească energia.
Astfel, colericul este foarte muncitor şi e capabil să facă ceva şi când se relaxează. Pentru el este relaxare activă. Nicio altă personalitate nu poate ţine pasul la muncă cu un coleric.
Flegmaticul este la polul opus. Este persoana care se simte obosită aproape permanent şi din momentul în care se ridică din pat dimineaţa şi până seara visează la momentul în care ajunge înapoi în pat sau pe canapea ca să se odihnească. În schimb, flegmaticul şi când munceşte preferă să fie aşezat, sau chiar în pat. Dacă nu are de ales, şi nu se poate altfel, se adaptează, dar tânjeşte după pauze şi relaxare.
Din punctul de vedere al energiei şi al muncii, evident că sunt meserii care se potrivesc mai bine unui tip de personalitate decât celuilalt. Dar despre meserii şi tipurile de personalitate, o să-ţi vorbesc altădată.
Apropo de muncă… colericul adesea ştie ce vrea, ce să obţină, îşi impune punctul de vedere şi îşi urmează pasiunile. Aşa că de foarte multe ori ajunge să muncească în domeniul care-l pasionează. Iar pentru el munca este o plăcere.
La polul opus, flegmaticul este foarte indecis. Adesea, nu ştie ce vrea, nu are idee ce-l pasionează. La terminarea şcolii are o mare dilemă pentru că nu ştie ce să facă cu viaţa lui. Cât a fost în şcoală a făcut ce i-au cerut profesorii şi ce se aştepta de la el, dar când ajunge la finalul acesteia devine foarte stresat că nu are idee pe ce drum să apuce. De multe ori se ia după masele de colegi şi se orientează spre o meserie care îi displace şi apoi desfăşoară toată acea muncă în silă, fără nicio tragere de inimă, sau chiar blestemându-şi zilele şi tot ce are de făcut. Şi nu are curajul să părăsească acel loc de muncă chiar dacă nu-i place, pentru că se teme de schimbări.
Bineînţeles că există colerici indecişi mai ales dacă au avut părinţi flegmatici care nu le-au trasat o direcţie, iar ei sunt genul de copii problemă şi atunci ajung să practice meserii pe care le detestă.
Există şi flegmatici care ştiu exact ce-i pasionează şi atunci parcă preiau ceva din ambiţia foarte puternică a colericului. Şi chiar dacă nu ajung să muncească la fel de mult şi de intens ca un coleric, totuşi muncesc cu plăcere şi cu pasiune.
Colericul îşi face planuri de muncă, de acţiune şi visează la rezultatele pe care să le obţină.
Flegmaticul face economie de energie, astfel că şi când vorbeşte foloseşte cât mai puţine cuvinte. Este expert în a identifica scurtăturile către rezultatele pe care şi le doreşte.
Dacă colericul o ia pe drumul care presupune muncă grea, flegmaticul găseşte scurtătura ca să obţină aceleaşi rezultate dar cu un efort mult mai mic.
Fiind atât de opuşi, văd lucrurile diferit, acţionează diferit şi se rănesc reciproc şi îşi pun etichete unii pe alţii.
Colericul îl numeşte adesea pe flegmatic ca fiind leneş, nepricopsit, putoare, mormoloc etc.
Flegmaticul într-un fel îl admiră pe coleric pentru energia pe care o are şi cât este de muncitor. Şi pentru că îşi dă seama că el n-ar putea să muncească în acelaşi ritm cu un coleric, pentru că va deveni epuizat în scurt timp, îl numeşte workaholic (pe româneşte obsedat de muncă).
Aşa că din acest punct de vedere, colericul are mereu tendinţa de a-l jigni pe flegmatic, iar flegmaticul se consumă foarte mult şi pune la inimă toate cuvintele pe care le aude şi ajunge să creadă toate etichetele care i se pun. Apoi şi le însuşeşte.
Imaginează-ţi că, dacă la locul de muncă aceştia ajung să se dispreţuiască reciproc, ce se întâmplă în familie.
Dacă părinţii sunt colerici şi copilul este flegmatic, lipsit de energie faţă de cerinţele părinţilor, apar probleme serioase şi persoana rănită va fi copilul.
Acesta va fi permanent nemotivat, pentru că indiferent cât s-ar strădui nu va reuşi să ajungă la performanţele şi standardele cerute de părinţi, iar părinţii vor fi permanent nemulţumiţi de lenea copilului lor. În plus, copilul va suferi foarte mult pentru etichetele pe care i le pun constant părinţii.
Părinţii colerici nu înţeleg ce e în neregulă cu copilul lor şi cum e posibil ca din doi părinţi muncitori să aibă un copil atât de molâu. Nu înţeleg că poate copilul a moştenit genele strămoşilor lui. Nu înţeleg că copilul lor nu este la fel de motivat ca ei şi nu are acelaşi nivel de energie.
Pe de altă parte, copilul flegmatic se consumă, este măcinat interior de tot felul de gânduri şi îndoieli pentru că nu reuşeşte să se ridice la nivelul standardelor foarte ridicate ale părinţilor şi are permanent impresia că ceva este în neregulă cu sine.
Dacă părinţii sunt flegmatici şi copilul este coleric, iar apar probleme. Lipsa de energie a părinţilor îl face pe copilul coleric, permanent aflat în mişcare, să se plictisească. El nu are nimic constructiv de făcut pe care să-şi consume excesul de energie, aşa că va apela la şicane.
Copilul are nevoie de mişcare, de acţiune, de implicare şi faptul că părinţii nu ştiu ce să facă, duc la apariţia de alte probleme care vor determina ca acel copil să devină un copil problemă.
Copilul coleric trebuie să-şi direcţioneze energia către altceva şi atunci şi-o va dedica realizării de farse, de acţiuni mai puţin ortodoxe.
Părinţii la rândul lor, simt că nu au soluţii şi că copilul îi controlează. Şi chiar aşa se întâmplă. Părinţii se simt copleşiţi şi de faptul că nu se pot impune în faţa copilului. Dar mai multe detalii despre acest subiect… în articolul viitor.
Dacă ţi-a plăcut acest articol şi îl consideri util şi altora, distribuie-l şi altora, te rog. Cineva s-ar putea să-ţi mulţumească.
Cu drag,
Fani Rarinca
