Cum Transformi Un Coșmar Într-un Vis Care Să Te Motiveze?

 

Cui nu i s-a întâmplat să se trezească dimineața dintr-un coșmar? Cred că nu greșesc dacă-mi imaginez că și tu ai avut parte de așa ceva, nu-i așa?

Cum transformi un coșmar într-un vis care să te motiveze?

Am două răspunsuri pentru tine, pe care eu deja le-am aplicat. După aceste răspunsuri, la finalul acestui material vei afla ceva foarte interesant! Am o veste extraordinară pe care doresc să ți-o comunic.

 

Găsește opusul a ceea ce se întâmplă într-un coșmar.

 

Un coșmar este înfricoșător. Impresionează prin emoția foarte puternică, cu impact negativ asupra ta. Aceasta este, de regulă, una de groază, sau o frică teribilă.

Foarte mulți oameni, după ce au un coșmar încep să-i caute semnificațiile. Se gândesc cu teamă că o să aibă loc ceea ce au visat. Apoi, chiar se întâmplă, pentru că ei se AȘTEAPTĂ la asta, în mod inconștient. Poate că acesta este un motiv pentru unii să continue să se plângă de viața lor. Li se pare că este nedrept tot ce li se întâmplă și toate traumele pe care le trăiesc.

Dar tu nu ești așa. Tu, ți-ai dori să poți să schimbi asta. Și chiar poți.

Pentru că un coșmar este esența a TOT CE NU-ȚI DOREȘTI. Atunci, găsește opusul coșmarului și spune ce-ți dorești.

Ca de exemplu, visezi că ești ești grav bolnav și te trezești speriat. Îți dorești asta? Sigur că nu. Atunci începi să fii mult mai atent asupra modului în care îți supraveghezi sănătatea. Începi să-ți dorești să RADIEZI DE SĂNĂTATE ȘI SĂ DEBORDEZI DE ENERGIE. Formulezi totul în termeni pozitivi și la timpul prezent. Să spui „nu vreau să fiu bolnav” este o formulare negativă și reprezintă ceva de care vrei să scapi.

Cum sună în mod pozitiv? „ZI DE ZI MĂ SIMT DIN CE ÎN CE MAI BINE.” E doar un exemplu. Tu, cu siguranță, poți găsi alte formulări.

Sau, visezi că pierzi foarte mulți bani. Când te trezești, realizezi că nu-ți dorești așa ceva. Decât să aștepți să se petreacă aievea ce ai visat, spune ce vrei. Și fii atent la modul în care îți gestionezi banii.

Înlocuiești frica aceea teribilă, cu o emoție frumoasă, care să aibă impact asupra ta, în mod pozitiv.

Cum să transformi un coșmar într-un vis

Crează o poveste. Fii autor de carte!

 

Imaginează-ți cum ai rezolva situația din perspectiva personajului din coșmar, să aibă un final fericit.

În urmă cu zece ani, după ce am început programul de dezvoltare personală, am avut un coșmar.

În acel vis un tânăr pe care-l iubeam, și care nu exista în realitate, a fost trădat de niște prieteni. Aceștia s-au dus la un vrăjitor care l-a transformat într-o broască. Când m-am trezit, mi-am dorit să visez continuarea, să aflu cum acel Guru avea să se salveze. Știam că Guru era un luptător și avea să redevină om. Încercând să-mi imaginez ce urma să se întâmple, s-a născut o poveste.

M-am apucat să scriu și a ieșit o carte de aproape 100 de pagini. Este prima pe care am scris-o. S-a numit inițial Povestea Patronului Guru și a angajatei lui, Ciocârlia. Ulterior această carte, la ediția a doua a devenit Guru și Ciocârlia. O poți găsi pe site-ul fanautodidact.ro.

În urmă cu trei ani, am avut un alt coșmar care m-a inspirat și m-a motivat. Am visat că fiul meu, pe atunci de trei ani, a atins în parc un panou electric și a fost micșorat. După micșorare a atins dimensiunea de un deget. Eram disperată în vis, nu știam cum să-mi recuperez copilul și m-am trezit speriată. Când am realizat că băiatul meu era întreg, sănătos și în siguranță în pat, mi-am manifestat recunoștința. Dar, în același timp, s-a născut un vis.

Am început să-mi imaginez cum s-ar fi descurcat dacă s-ar fi întâmplat cu adevărat așa ceva. Zi după zi, am scris ce mi-am imaginat și a ieșit un roman în patru volume. Se numește Mica Stea Portocalie și tocmai a ieșit de sub tipar primul volum. Romanul a apărut  în Librăria Coresi care aparține editurii, însă îl poți găsi și pe Fanautodidact.

 

De ce e special?

 

Deși nu toate coșmarurile au devenit cărți, acesta are integrate în el mai multe asemenea visuri. Am început să scriu și zi de zi povestea creștea. Am crezut că va fi o carte pentru copii, dar a devenit mult prea mare. Acum, este un roman destinat adolescenților și nu numai.

Carte după carte, film după film, am primit și alte idei care m-au inspirat și am continuat să scriu. Când am ajuns la jumătatea lui, m-am blocat. Apoi, după un alt an, au reînceput să curgă ideile.

Apoi, m-am gândit că va avea doar trei volume. În perioada de carantină, printre picături de timp și corectat temele elevilor, am scris și volumul 4.

Lansarea

 

În încheiere, ca să recapitulez.

Cum faci să transformi un coșmar într-un vis care să te motiveze?

În primul rând, găsește opusul coșmarului și lucrează să se împlinească.

În al doilea rând, dacă visezi să fii autor de cărți, poți începe să scrii o poveste.

Să ne auzim cu bine!

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de cărți:

Cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea  Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.