DE CE NU E BINE SĂ SPUI „VREAU SĂ SLĂBESC”?

„În vreme ce conştientul ia toate deciziile, subconştientul face toate pregătirile. Conştientul pregăteşte CE iar subconştientul află CUM.”

                                    Jack Canfield şi Mark Victor Hansen (Îndrăzneşte să câştigi)

De Ce Nu E Bine Să Spui _Vreau Să Slăbesc__

Ioana şi Georgiana sunt două prietene bune. Nu s-au mai văzut de mult. Sunt fericite că s-au întâlnit acum. Stau împreună la o terasă şi se bucură de un capucino în timp ce îşi deapănă din întâmplările şi evenimentele care au mai avut loc în ultima vreme în viaţa lor. Ioana a servit şi o prăjitură. Din când în când se răsfaţă. Georgiana a refuzat să consume ceva dulce.

-Mă tot chinui să ţin cură de slăbire, zice.

Ioana nu a zis nimic. A privit-o pe prietena ei. Ar fi vrut să-i spună că ceea ce tocmai a spus ar putea avea altfel de consecinţe asupra ei. Însă nu ştia prea bine cum să pună problema. Nu o mai văzuse pe prietena ei de ceva vreme şi voia să se bucure împreună, nu s-o facă pe lupul moralist.

După un timp, Georgiana a început să tuşească uşor. Se scuză faţă de prietena ei şi zice:

Georgiana: Nu ştiu ce am, în ultima vreme răcesc foarte uşor.

Ioana: Te poţi gândi cam când ai început să simţi că răceşti sau te îmbolnăveşti mai repede?

După un timp de gândire, Georgiana spune. N-aş putea să spun sigur. E posibil să fie după ce mi-am început cura de slăbire. Vreau să mai slăbesc vreo câteva kg. Numai că nu prea reuşesc. Cum slăbesc un pic, cum mă îmbolnăvesc. Caut să mă menajez, apoi , iar mă îngraş. În fine, cred că mă stresez cam tare că am ceva grăsime în plus şi vreau să mai slăbesc.

Ioana: Te-ai gândit că poate tocmai faptul că vrei să „slăbeşti”, ar putea fi cauza îmbolnăvirilor tale?

Georgiana: Nu. Nu văd nicio legătură între ele.

Ioana: Uite, de curând am fost la un seminar şi am aflat că toate cuvintele pe care noi le folosim au putere asupra noastră şi ne influenţează. Pentru că mintea noastră e formată din conştient, care gândeşte logic, şi subconştient care nu e deloc logic. Uite, ca să-ţi dau un exemplu, sunt foarte multe persoane care se plâng că vor mai mulţi bani, numai că nu specifică câţi bani vor. Subconştientul are nevoie de informaţii concrete şi precise. Să spui că vrei mai mulţi bani este foarte vag. Aşa că atunci când subconştientul aude că persoana vrea mai mulţi bani, îl ajută să-i obţină. Numai că atât timp cât nu ştie cât, consideră că oricât este foarte bine. Şi atunci ce face? Dacă persoana găseşte pe drum o monedă de 50 bani, subconştientul este mulţumit. A ajutat persoana să obţină mai mulţi bani.

Hai să-ţi dau un exemplu, din propria experienţă. Pentru că am părul lung, de fiecare dată când văd câte un fir de păr pe haine, încep să spun. Iar păr, m-am săturat de părul ăsta! Abia după ce am auzit la seminar ce poate face subconştientul am devenit conştientă de greşeala mea. Cu cât mă plângeam de părul meu, cu atât cădea mai mult. Subconştientul mă ajuta să scap de el. Şi la fiecare pieptănat scoteam câte un pumn de păr. Acum, după ce am înţeles ce greşeală făceam, am început să-mi spun zilnic, „am un păr frumos şi sănătos şi mă bucur de el în fiecare zi”. Şi ghici ce, nu mai cade aşa de mult. Încă mai lucrez la partea de a mă ofusca de fiecare dată când văd un fie de păr pe jos sau pe haine. Dar măcar am început să devin conştientă de greşeala mea. Şi îmi spun imediat varianta corectă.

Georgiana: Să ne întoarcem la problema mea. De ce ar fi cura de slăbire vinovată de răcelile mele?

Ioana: Pentru că de fiecare dată spui „vreau să slăbesc”. Corect?

Georgiana: Da. Şi?

Ioana: Ei bine, subconştientul tău, nu ştie ce trebuie să slăbească. Pentru că nu i-ai dat alte detalii. Aşa că el slăbeşte tot. Îţi reduce şi din greutatea corporală, dar îţi slăbeşte şi sistemul imunitar. Pentru că tu nu ai specificat ce trebuie să slăbească, el va slăbi tot. Şi caută să te facă mulţumită. În felul ăsta tu te îmbolnăveşti mult mai uşor.

Georgiana: Ioana, asta este ridicol! Eu ştiu foarte bine ce trebuie să slăbesc, cum să-mi slăbesc sistemul imunitar?

Ioana: Adevărat. Mintea ta conştientă ştie. Numai că subconştientul, nu are legătură cu logica ta. El înţelege doar ce i se spune în termeni exacţi. Uite, dacă vrei, hai să asemănăm subconştientul cu un copil de câţiva ani. Dacă vrei să-i dai să facă ceva şi nu-i spui cum să facă şi cum să arate, el o să facă, dar cum a înţeles el. Şi de cele mai multe ori, nu e ceea ce vrei tu. În felul ăsta tu eşti nemulţumită de rezultat şi copilul e nefericit pentru că el ştie că a făcut tot ce i-a stat în putinţă să te mulţumească, şi nu înţelege unde sau cu ce a greşit. Dar în momentul în care îi spui copilului, uite, trebuie să faci aşa, aşa şi aşa şi trebuie să arate AŞA. Îi dai şi un model. Îi spui şi îi arăţi exact. S-ar putea să nu reuşească din prima, dar până la urmă, o va face aproape sau chiar cum îţi doreşti. Sau poate chiar mai bine.

Georgiana: Am înţeles. Şi atunci ce ar trebui să fac?

Ioana: Caută un sinonim pentru „a slăbi”, care să exprime exact ce îţi doreşti. Dacă foloseşti un alt termen, dar care să se concentreze doar pe partea cu kilogramele, el va şti ce să facă. Va intensifica arderile, te va determina să faci ceva mişcare în plus, îţi va scădea apetitul pentru mâncărurile nesănătoase. Şi te va ajuta să reduci greutatea, şi să fii şi sănătoasă şi plină de energie. Deci, care ar fi sinonimul?

Georgiana: Aş vrea să dau jos cinci kg.

Ioana: Excelent. Unde sunt localizate aceste kg în plus pe care le ai? Ştii că nu la toată lumea sunt localizate în acelaşi loc. Unii le au pe burtă, alţii pe coapse, alţii pe spate…

Georgiana: Aş vrea să dau jos cinci kg de pe talie.

Ioana: Bravo! Ai un model, o poză, un moment în care ai arătat aşa cum îţi doreşti să arăţi după ce dai jos acele kg?

Georgiana: Aş vrea să dau jos cinci kg de pe talie şi să încap în rochia de la banchet.

Ioana: Foarte bine. Doar vrei să le dai jos, sau vrei să menţii greutatea respectivă? Ştii, organismul are tendinţa de a reveni la forma la care este obişnuit.

Georgiana: Bineînţeles că vreau să mă menţin după ce dau jos acele kilograme.

Ioana: Atunci ai face bine să formulezi, ca să ştie subconştientul tău ce are de făcut.

Georgiana: Vreau să dau jos cinci kg de pe talie, să încap în rochia de la banchet şi să mă menţin aşa.

Ioana: Te poţi vizualiza cum să arăţi?

Georgiana: O! Da, cum să nu? Parcă văd pozele de la banchet în faţa ochilor.

Ioana: Excelent! Acum, tot ce ai de făcut este să faci formularea la timpul prezent, ca şi cum s-ar împlini. Scoate pe „vreau” din exprimare şi în timp ce te vizualizezi, spui: „ating şi menţin greutatea de…, am o talie de X cm, şi încap în rochia de la banchet şi mă simt excelent”.

Georgiana, repetă afirmaţia, apoi spune: înseamnă că îmi sabotam sănătatea doar prin faptul că spuneam că vreau să slăbesc?

Ioana: Cam aşa ceva. Numai că îţi sabotai tot, nu doar sănătatea. Îţi sabotai şi integritatea şi încrederea în tine şi capacitatea de muncă şi nivelul de energie. Pentru că subconştientul lucra asupra grăsimii să o elimine, însă elimina şi vitaminele şi mineralele necesare unei vieţi sănătoase şi plină de energie. Te făcea să greşeşti mai des şi să nu-ţi mai respecţi promisiunile.

Georgiana: Să ştii că ai dreptate. Iar eu puneam totul pe seama stresului. Nu aveam idee de ce mă simt atât de obosită. Mulţumesc mult, Ioana.

 

Daca ti-a placut articolul, da un share. Cineva s-ar putea sa-ti multumeasca.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

Fanica Rarinca

Profesor de Geografie din anul 2000 în orașul Galați. Am început un proces de dezvoltare personală în anul 2010. În 2014 am deschis acest blog. Am scris câteva cărți de dezvltare personală: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea, Iertarea (publicată doar pe Amazon.com) precum și cărți de literatură cu conținut de dezvoltare personală, Guru și Ciocârlia pentru copii și Mica Stea Portocalie pentru adolescenți și adulți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.