In toamna aceasta, l-am dus pe bebe la creşă şi am reînceput activitatea de profesor.
Evident, când te ocupi strict de copil şi te întâlneşti cu alte mămici, subiectul de discuţie este propriul bebeluş.
Dar când te duci într-un colectiv de profesori, subiectul de discuţie din cancelarie, cel mai adesea, îl reprezintă elevii.
Într-una din zile l-am auzit pe un coleg povestind despre o fată foarte silitoare cum şi-a pierdut minţile şi cheful de învăţat după ce s-a îndrăgostit de un băiat rebel. Şi nu doar că s-a îndrăgostit, dar dintr-o dată i-a scăzut cheful de învăţare şi pe deasupra îi mai permitea acelui rebel să o lovească. Colegul a continuat, că trebuie să vorbeşti în particular cu aceste fete, ca nu cumva să îşi permită să se îndrăgostească de astfel de băieţi.
Nu, n-o să folosesc termenii fată bună şi băiat rău!
Prin definiţie, toţi oamenii suntem buni, pentru că toţi suntem creaţi de Dumnezeu. Doar necuratul este rău, pentru că în mod voit, intenţionat a ales să devină aşa… (Şi nici n-o să scriu necuratul cu majusculă!!! – citeam într-o poezie că el e atât de rău că nu se cuvine să folosim majuscule când îi scriem numele.)
Să ne întoarcem la subiectul acestui articol.
Nu ştiu dacă ai observat, dar este foarte uşor să judeci pe altcineva care face o anumită greşeală într-o situaţie anume. Chiar dacă acea greşeală ai făcut-o şi tu, sau nu.
Pentru că din exterior, lucrurile se văd doar din perspectivă raţională, e foarte uşor să emiţi gânduri şi comentarii prin care judeci.
E foarte uşor să spui că unei fete silitoare trebuie să-i explici (raţional) toate motivele pentru care nu e bine să se îndrăgostească de un băiat rebel.
Pentru că…
Îndrăgostirea nu e raţională
Ne place să spunem despre noi că ne deosebim de animale prin faptul că suntem fiinţe RAŢIONALE. Dar uităm că mai suntem şi EMOŢIONALE.
Şi oricât de multe ştim din punct de vedere raţional, în comportamentul nostru zilnic, o mare putere o are emoţionalul.
Ca o paranteză, şi persoana care mănâncă prea mult sau consumă alcool ştie la nivel raţional toate motivele de ce nu e bine să mai facă ceea ce obişnuieşte. Cu toate astea, în comportamentul ei de zi cu zi, ia decizii pe fond emoţional.
De curând, citeam în cartea Întreabă-te de ce scrisă de Simon Sinek că multe dintre deciziile noastre le luăm pe un fond emoţional şi le explicăm raţional.
Autorul cărţii spunea cam aşa. Dacă ceri unei persoane să-ţi explice de ce s-a îndrăgostit sau, poate, căsătorit cu acea persoană, îţi va spune că:
… e foarte deşteaptă;
… e talentată;
… e frumoasă;
…e frumos aranjată etc.
Cu toate acestea, sunt mii de alte persoane care se aseamănă la trăsături exterioare cu persoana de care ne îndrăgostim şi nu ne bate inima mai tare când ne uităm la toate celelalte persoane. Doar la acea persoană unică, de care, fără intenţie raţională, ne-am îndrăgostit.
Aşa că, personal cred, oricât i-ai explica unei tinere fete de nota zece de ce nu e bine să-şi piardă minţile după un băiat rebel, sunt convinsă, că:
- raţional – ştie şi ea
- emoţional – nu se poate stăpâni
Dorinţa fetei de a-l salva
Poate că tânăra are în propria ei familie un exemplu de viaţă abuzivă, şi o judecă pe mama ei că este slabă, că nu se poate descurca, că ea ar face altfel.
Şi i se iveşte ocazia să „salveze” un astfel de băiat rebel.
Şi se agaţă de această ocazie fără ca ea să-şi fi luat măsuri de siguranţă şi securitate. Nu-şi pune întrebarea Cine o să mă salveze pe mine, dacă mă scufund odată cu el?
De ce?
Pentru că se crede puternică, în orice caz, mai puternică decât mama ei sau decât alte exemple feminine pe care le-a tot văzut cum eşuează.
Şi vrea să dovedească faptul că ea poate să-l salveze, să-l aducă la adevăr pe băiatul rebel.
Dacă vrei, este un principiu asemănător cu Frumoasa şi Bestia. Aceasta este o operă care să producă bucurie, speranţă, încredere tuturor fetelor. Şi se pare că o apreciem doar cât timp cât este o piesă, un film, o poveste, şi nu realitate.
Fata respectivă se poate crede la un moment dat Frumoasa care scoate la iveală prinţul din Bestie.
Contrastele se atrag …doar dacă au ceva în comun
Probabil că îţi aminteşti de acel principiu de la fizică în legătură cu contrastele care se atrag.
Adevărul este că acele contraste au şi ceva în comun.
De exemplu, în electricitate, ionii negativi sunt atraşi de ionii pozitivi şi invers, dar au în comun sarcina electrică. Dacă nu ar avea-o nu s-ar putea atrage.
Ce poate avea în comun o fată silitoare de nota zece cu un băiat rebel?
Pot avea foarte multe lucruri în comun, şi aş da exemplu, doar mediul din familie.
În general, dacă privim în viaţa elevilor „problemă”, constatăm că adevărata problemă nu e la copii, ci la părinţi. Iar modul lor de manifestare este adesea o oglindire a modului în care se poartă părinţii cu ei.
- Fie au părinţi supra-protectori şi copii simt că nu pot respira, că nu pot lua nicio decizie fără acordul părinţilor, dar când ajung la adolescenţă se răzvrătesc împotriva protecţiei exagerate şi devin rebeli.
- Fie au părinţi foarte cicălitori, cu standarde foarte înalte şi orice ar face copilul, părintele nu este mulţumit. Iar comportamentul rebel al copilului vrea să spună că la ce bun să mă străduiesc să mai fac ceva, de vreme ce, oricum, nimic nu e bine ca mama sau tata să fie mulţumiţi?
- Fie au părinţi care sunt atât de ocupaţi că nu îşi mai rezervă timp şi pentru copiii lor. Iar modul lor rebel, sau agresiv de a fi, vrea doar să atragă atenţia părinţilor că şi ei există în viaţa lor. Că nu au nevoie doar de bani de pachet sau de haine, ci de ATENŢIE şi timp.
- Sau, poate că au părinţi dependenţi de alcool, care fac scandal acasă.
Dar dacă un băiat rebel se refugiază într-un astfel de comportament, pentru că nu-i place ceea ce vede în familia lui, ce are acest lucru în comun cu o fată silitoare.
S-ar putea să ţi se pară ciudat, dar e posibil să aibă exact acelaşi lucru.
Şi fata să dispreţuiască atât de tare mediul în care trăieşte încât simte că învăţătura este singura ei salvare. Se refugiază şi ea în învăţătură, exact cum un băiat rebel se refugiază într-un comportament golănesc.
Şi s-ar putea să fii tentat să spui, că e foarte bine că ea se refugiază în învăţătură. Că a ales un refugiu pozitiv.
E doar o impresie. Şi e una prin care judeci doar din exterior. Însă, atât timp cât ea nu se află în echilibru emoţional, refugiul ei, o face să se asemene mult cu cel care se poartă ca un golănaş. Pentru ea, evadarea în învăţătură este asemănătoare cu evadarea în băutură. Învăţătura este „drogul” care o ajută să uite de nefericirea din familie.
Adică, vreau să spun că NU TOATE FETELE ŞI PERSOANELE BUNE LA ÎNVĂŢĂTURĂ găsesc un refugiu în învăţătură.
Unele sunt cu adevărat pasionate de învăţătură. Şi probabil că dacă te uiţi la viaţa lor şi ai să vezi că acasă e iubire, blândeţe, şi armonie şi ele se dezvoltă armonios şi nu au tendinţa de a se îndrăgosti de băieţi „problemă”.
„Traumele părinţilor noştri rămase neasumate şi nerezolvate ne sunt transmise inconştient nouă, copiilor.”
Jo Ann McKarus
Dependenţa de nefericire
Da, ai citit bine.
Mulţi dintre oameni suferă de o anumită dependenţă.
Jillian Michaels, în cartea ei Fără limite spune că o persoană rănită în copilărie fie se auto-abuzează, fie atrage alte persoane care să o rănească la fel. În cazul de faţă, vorbim de o dependenţă faţă de suferinţă şi nefericire.
Poate că tu te gândeşti că dependenţa este strict legată de droguri tari, chimice, cum ar fi cocaina sau heroina sau, poate alcoolul, tutunul.
Există şi alte forme de dependenţă pe care mulţi oameni nu au curajul să le recunoască
De exemplu, există dependenţă de boală – dacă ştii persoane care permanent suferă de ceva, înseamnă, că sunt dependente de starea de boală. Acele persoane care nu apucă să se vindece de o boală, că imediat se îmbolnăvesc de altceva – sunt dependente de boală.
Nu-şi propun în mod conştient să se îmbolnăvească. Dar fie că asta este singura stare pe care o ştiu, fie atunci când s-a format dependenţa, a avut un beneficiu de pe urma bolii.
Ce beneficiu ar putea avea cineva de pe urma bolii? Depinde de persoană. Poate a primit atenţie şi asta i-a plăcut. Poate a primit un concediu şi a stat mai mult acasă şi acel concediu a fost perceput de minte, ca… Iată o soluţie să nu mai trebuiască să fac munca asta neplăcută! Şi nu e nevoie să gândească astfel de fiecare dată când se îmbolnăveşte. A fost suficient să gândească şi să simtă acel beneficiu la un moment dat în viaţă. Apoi, mintea perpetuează acea emoţie, în orice situaţie asemănătoare.
Aşa cum o persoană poate fi dependentă de boală, poate, la fel să fie şi faţă de suferinţă, faţă de nefericire, faţă de ghinioane, faţă de eşecuri, zona de confort etc.
Să ne întoarcem la acel tip de fată de nota zece care se îndrăgosteşte de un băiat rebel.
Dacă ea provine dintr-un mediu familial dezorganizat, cu părinţi agresivi, care o rănesc în mod constant va atrage în jurul ei persoane care sunt la fel de rănite, sau care o rănesc pe mai departe.
Şi poate că în primă fază a fost total în dezacord cu comportamentul lui. Sau poate el a dispreţuit învăţătura ei şi a numit-o tocilară.
Şi, poate, nu a fost nevoie decât de un singur moment de compasiune pentru a aprinde focul din inima lor.
E posibil să-ţi spui, bine-bine, dar să fii fată de nota zece şi să accepţi să iei bătaie de la acel băiat mi se pare cam prea mult!
E posibil ca ea să creadă în cauza ei de a-l salva. Iar dependenţa ei de nefericire să ruleze la un nivel pe care tu nu-l poţi înţelege.
Şi ce se poate face?
Personal aş spune că doar discuţia, nu ajută. Aceleaşi lucruri pe care i le spui şi tu din punct de vedere raţional, le ştie şi ea.
Există tehnici prin care să se poată elibera de această dependenţă.
Doar că acestea funcţionează, NUMAI DACĂ VREA SĂ SE ELIBEREZE.
Dacă doreşti să ştii mai multe, dacă eşti din Galaţi sau Brăila, te invit la un seminar gratuit cu titlul „Eliberează-te de rănile trecutului şi redescoperă fericirea!”
Pentru detalii şi înscriere, accesează linkul de pe titlul seminarului.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rog să dai un Share şi pentru prietenii tăi, ca şi ei să se folosească.
Mulţumesc!
Cu drag,
Fănica Rarinca
