LA MULȚI ANI!

Pe data de 14 aprilie 2014, blogul http://fanautodidact.ro se năștea.

Mai sunt câteva zile și se împlinesc trei ani de când a primit numele la firma de hosting.

În tot acest timp am scris și publicat aproape 200 de articole, am început să susțin seminarii și workshopuri pe o temă dificilă și care sună, poate, ușor pompoasă, FERICIREA.

Dar nu e deloc dificilă sau pompoasă. Pentru că fiecare om are ca rațiune de a fi nevoia de a fi cât mai fericit cu sine, cu ceilalți și cu tot ce-l împlinește.

Anul trecut, prin octombrie am lansat și cartea cu același nume.

In săptămâna care a trecut, am avut o altă lansare la Biblioteca V.A. Urechia din Galați. Am re-editat și publicat a doua ediție a unei cărți care a apărut în 2010, Guru și Ciocârlia.

poza preluata de pe pagina Bibliotecii V.A. Urechia Galati

Chiar dacă este o povestire fantastică pentru copii, sau o poveste de dragoste pentru adolescenți, poate fi și o metaforă pentru adulți.

Pentru toți cei care privesc viața din perspectiva imposibilității.

Sunt multe persoane care se află în impas și cred că este cel mai dificil test de viață pe care-l au de trecut.

Chiar dacă este o carte, născută dintr-un coșmar de noapte, cu personaje imaginare, oferă o situație imposibil de depășit. Personajul principal a fost transformat în broască râioasă și nu e nevoie de sărutul vreunei prințese ca să redevină om, ci e nevoie de toată lucrarea naturii ca să se întâmple asta.

Uneori și viața noastră e la fel. E nevoie să ne susțină și să ne împlinească visurile, Dumnezeu cu tot Universul.

Avem impresia că viața noastră seamănă cu diferite situații pe care le-am văzut în filme, sau le-am citit în cărți, dar ieșirea din acele împrejurări dificile te ia prin surprindere. Nu seamănă nici cu ce vezi în filme și nici cu ce citești.

Viața ta e unică. Provocările tale sunt unice și nimeni nu le trăiește așa cum le trăiețti tu. Nimeni nu poate avea pretenția să spună că știe ce simți pentru că asta este o minciună.

Cineva îți poate spune, totuși, că altcineva a trecut printr-o situație similară și să îți ofere soluția.

Altcineva îți poate oferi o poveste, în care te regăsești din anumite puncte de vedere.

Uneori, citind o carte care nu are legătură directă cu ce te interesează, cu problema pe care o ai, s-ar putea să găsești o idee care să te salveze.

Si, pentru că ne pregătim de sărbătoare, atât cea a Sf. Paști, cât și cea a trei ani de existență a blogului, îți ofer șansa să poți beneficia de aceste două cărți la reduce. Au reducere dacă vrei să le cumperi separat, și au reducere suplimentară ca pachet.

Poți să oferi un cadou de Paște copiilor tăi adolescenți, cartea Guru și Ciocârlia, în timp ce pentru tine cumperi cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Merită și copiii tăi o poveste fantastică ca să se recreeze în vacanță și meriți și tu o carte ca să te eliberezi de tot ce te deranjează.

Sau le poți cumpăra pe ambele pentru tine. Ești liber să alegi.

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

Fanica Rarinca

Profesor de Geografie din anul 2000 în orașul Galați. Am început un proces de dezvoltare personală în anul 2010. În 2014 am deschis acest blog. Am scris câteva cărți de dezvltare personală: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea, Iertarea (publicată doar pe Amazon.com) precum și cărți de literatură cu conținut de dezvoltare personală, Guru și Ciocârlia pentru copii și Mica Stea Portocalie pentru adolescenți și adulți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.