In articolul trecut (dacă nu l-ai citit, îl găsești dând click pe linkul alăturat) am început să-ți vorbesc despre un subiect dureros. Îți spuneam de asemenea că materialul are patru părți.

În prima parte, publicată în urmă cu două săptămâni, ți-am prezentat modul în care funcționează mintea umană. Ori de câte ori, apare ceva care declanșează o anumită stare, mintea creează o reacție și un răspuns.

În articolul acesta îți voi vorbi despre cele câteva cauze ce determină o mamă să dea propriului copil replici dure. De ce îi spune cuvinte de genul Mai bine nu te făceam!

 

De ce ajunge o mamă să spună Mai bine nu te făceam!?

 

Fără să am pretenția că am identificat toate motivele, iată câteva dintre ele:

 

E rănită

(vezi și articolul Oamenii răniți, rănesc alți oameni)

 

Să ne gândim puțin la o mamă pe care n-o ascultă copilul. Indiferent ce-ar face, copilul nu vrea să facă ce-i spune / cere ea. De fiecare dată când copilul refuză să-i dea ascultare, se simte neputincioasă. Are impresia că nu poate avea control asupra copilului.

Probabil că te întrebi, de ce e nevoie să-și controleze copilul?

Pentru că se teme. Dacă copilul ajunge să facă ceva mai grav, tocmai pentru că nu o ascultă? Cine va fi tras la răspundere? Copilul e minor și nu are foarte bine fixată noțiunea binelui și a răului. Dar părintele este direct răspunzător. Faptul că nu-l poate controla pe copil, o face pe mamă să se gândească la tot felul de catastrofe. Și în final să fie acuzată.

Se întâmplă, în funcție de un cumul de factori, care par să te copleșească, să fii enervat de fiecare acțiune / gest al propriului copil.

Enervarea, asociată cu teama, cu lipsa de control, cu diferite stări de vinovăție creează o presiune asupra minții. Este o stare de stres, o rană greu de suportat.

În astfel de situații, mintea subconștientă, care vrea să te scape de durere (vezi articolul trecut), găsește soluția.

De multe ori, acea soluție, este să-l rănești la rândul tău pe cel ce te-a rănit.

Să rănești pe cel care te-a rănit, creează, pentru scurt timp o senzație de eliberare (plăcere). Durerea respectivă devine o ancoră care acționează un buton de reacție. Astfel, mama îi spune copilului tot ce-i vine la gură, fără să se mai gândească la consecințe.

Gândește că dacă nu ar fi avut copilul, ar fi fost mai fericită. Nu s-ar fi confruntat cu acea problemă, ar fi fost liberă și lipsită de griji.

Astfel, părintele, îi aruncă copilului replica Mai bine nu te mai făceam! Transferă durerea de pe sine, asupra copilului.

Bineînțeles, nu e valabil la toată lumea. Sunt părinți care, dacă au avut modele de violență în familie, și-au jurat să nu fie copia părinților lor. Atunci, oricât i-ar greși copilul, preferă să se pedepsească, să se învinuiască că e o mamă / iresponsabilă, decât să-l supere.

Ei bine, nici să-l facă pe copil să se simtă nedorit nu e bine, dar nici să se auto-pedepsească părintele. Ssă-și spună sieși cuvinte de ocară, nu e cea mai bună modalitate de a rezolva lucrurile. În cel de-al doilea caz, persoana rănită este părintele.

 

Cel mai bun mod de a rezolva situația, este prin dialog.

Bineînțeles că nu ai timp săi explici copilului tot ce este necesar. Dar ai de ales, ori îți faci puțin timp și-i explici ce așteptări ai de la el, ori va trebui să repeți aceleași metode fără rezultate.

 

Sărăcie

 

S-ar putea să ți se pară un motiv foarte pueril, lipsit de importanță. Mai ales, în condițiile în care magazinele sunt pline cu tot ce vrem, tot ce poftim.

Totuși, părinții noștri au trăit pe vremea comunismului. Au îndurat foamete, au avut mâncarea la cartelă, cu rație, au suportat frig și lipsuri de tot felul. Părinții lor, au prins și războaie mondiale, asociate sau continuate cu perioade de secetă și sărăcie. Chiar dacă situația economică s-a schimbat, comerțul este liber, mentalitățile și îngrijorările s-au moștenit.

Salariile sunt mici și puterea de cumpărare la fel de mică. Multe familii sunt îndatorate la bănci și gândul de a mai aduce pe lume încă un copil, în aceste condiții, îi umple de îngrijorare.

Una dintre grijile pe care le are o mamă legat de momentul în care află că este însărcinată, este: „Cu ce-l mai cresc și pe ăsta?”

Iată mai jos, un citat din seria de romane care stau la baza filmului Urzeala Tronurilor (pe care le-am citit de curând).

„– Ai avut frați, căpitane? Sau surori?

– Din fiecare. Doi frați, trei surori. Eu eram cel mai mic. Cel mai mic și cel  nedorit. O gură în plus de hrănit, un bărbat voinic care mânca prea mult și care creștea repede din haine. Nu era de mirare că-l vânduseră …”  George R. R. Martin Festinul ciorilor  (Partea a IV –a din Saga Cântec de Gheață și Foc)

 

Poate îți spui, că asta este fantezie, desprinsă dintr-un roman. Totuși, în zilele noastre, am auzit frecvent, diferite persoane spunând că se tem să mai aducă un alt copil pe lume. Motivele? Că nu au suficienți bani să-i hrănească, să-i îmbrace și să-i țină la școală.

Dacă pe lângă neascultare, copilul are multe mofturi, pretenții  iar părintele nu poate face față, se simte copleșit. Și-i va răspunde copilului cu vorbele acelea usturătoare care-l fac pe copil nedorit.

Când părintele este supărat pe copil și acea supărare îi creează durerea despre care vorbeam mai devreme, îi va  spune Mai bine nu te mai făceam!

 

Convingerile pe care și le-a format

 

Personal, aud frecvent, E greu (un chin) să crești un copil.

Pentru că soțul meu este plecat la muncă din țară, aud că sunt compătimită: Apoi și tu, te chinui singură cu băiatul!

Le explic celor care-mi spun că pentru mine nu e un chin, că mă consider o mamă binecuvântată. Cu toate acestea îi aud, replicându-mi Da, dar tot te chinui. Știu eu ce spun!

Ce vreau să subliniez, este că unii oameni au niște convingeri atât de înrădăcinate, că indiferent ce aud, ei o țin una și bună. Și dacă le-a intrat în cap o asemenea convingere, cu atât mai mult o asemenea persoană va reacționa cu acest gen de replici. Acea persoană crede cu tărie că ar fi fost mai fericită, dacă nu s-ar mai fi chinuit să-și crească acel copil.

Așa cum îți spuneam într-un alt articol, convingerile astea s-au format în timp. Fie din ceea ce au auzit de la cei din jur, fie din ce și-au spus chiar ei.

Iată, un alt proverb, care demonstrează credința celor din jur că e greu să crești copii.

Cine are să și-i crească, cine nu, să nu-i dorească!

 

Și pentru că de curând am citit cele cinci volume publicate (din cele 7) care alcătuiesc Saga Cântec de Gheață și Foc, ce stau la baza serialului Urzeala Tronurilor, îți mai dau un scurt citat de aici, ca să întărească credințele despre creștrea copiilor.

„Regina Cersei râse.

– Așteaptă până la primul tău copil, Sansa! Viața unei femei e nouă părți mizerie și o parte magie, vei învăța asta destul de curând… Și părțile care par a fi magice devin adesea cele mai murdare dintre toate.”

                        George R.R. Martin Încleștarea regilor (Partea a II-a din Saga Cântec de Gheață și Foc)

 

 

Temerile

 

Cu ceva timp în urmă, multe femei își găseau sfârșitul pe patul de naștere.

În prezent medicina a evoluat și numărul de femei care mor în timpul travaliului s-a redus considerabil. Dar temerile pe care le aveau femeile, s-au transmis de la mamă la fiică de-a lungul timpului.

Pe lângă teama și îngrijorarea viitoarei mămici pe măsură ce se apropie momentul nașterii, mai sunt și vocile celor din jur.

Mai este și teama de care îți vorbeam la început. Că dacă copilul nu ascultă, poate face ceva care să aibă repercursiuni asupra întregii existențe a sa și a ta.

O altă teamă este legată de vârsta părinților. Dacă aceștia au în jur de 40 de ani, apar temeri de altă natură. O să-ți enumăr câteva:

Sunt prea bătrână să mai nasc un copil. Ce va spune lumea?

E diferență prea mare de ani între primul copil și acesta. Oare cum îl vor privi ceilalți? Ce vor spune copiii mai mari? Vor crede că m-am stricat acum la bătrânețe…

Să nu mai vorbim de teama că la această vârstă a părinților, există riscul să se nască copilul cu Sindromul Down. Că toată viața, copilul va rămâne la nivelul intelectual de 2 ani. Asta înseamnă că tu ca părinte, n-o să te eliberezi niciodată de povara îngrijirii copilului. Și nici statul nu te sprijină cu vreo alocație de handicap… (Cam așa am fost eu speriată de medicul ginecolog pe durata sarcinii, dar i-am zis că nu mă interesează).

Iar când toate acestea se suprapun. Furia că nu te ascultă, sentimentul de neputință și lipsă de control. Convingerea că dacă nu aveai copii, erai mult mai fericit, că ce ți-a trebuit să te legi la cap dacă nu te durea. Că nu-ți ajung banii să oferi copiilor tot ce-și doresc. Astfel, ajungi ca părinte să-ți reverși nervii asupra copilului, ca să-l doară și pe el, cum te doare pe tine.

Ancorele sunt atât de puternice, încât declanșează reacții inconștiente. Acestea au menirea să te elibereze de durerea pe care o simți. Și pentru scurt timp, chiar ai sentimentul că te-ai eliberat.

Doar că, foarte adesea, ceea ce nu mai știu copiii, este că părintele are remușcări legat de ceea ce a spus. Pentru că ei aud doar versul Mai bine nu te făceam! și le este greu de acceptat.

Foarte mulți părinți își fac apoi autocritica pentru ceea ce au spus.

Își imaginează că sunt la judecată, și ei trebuie să dea socoteală pentru acele vorbe. Mintea lor, încearcă, pe de o parte să-i acuze pentru ceea ce au zis, pe de altă parte, să-i scuze că era nervos, supărat. Speră că poate copilul nu a auzit etc.

Acest mod al părintelui, de a se tortura, de a se pedepsi pentru ceea ce a spus, face ca data viitoare să spună mai rău. Pentru că că toată gândirea critică sau autocritică este toxică și înrăutățește lucrurile.

Data viitoare îți voi spune, cum îți dai seama dacă prin aceste vorbe, părintele chiar nu te iubește și nu te-a dorit în viața lui. Vei înțelege dacă expresia este totul pentru a transmite iubirea și afecțiunea. Cum îți dai seama dacă părintele într-adevăr nu te-a dorit, sau dacă aceste cuvine sunt spuse la nervi și supărare.

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de carte:

Cartea: Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie