Eram în autobuz, mergeam cu băiatul la creşă. Dar pentru că un băieţel de 2,5 ani se plictiseşte repede de acelaşi drum în fiecare zi, la un moment dat, vrea să se dea jos de pe banchetă şi să plece. Eu îl opresc. Nu-i dau voie să iasă pe interval, unde ştiu că la o oprire bruscă a autobuzului, se poate accidenta.
El începe să plângă. Încerc să-l liniştesc vorbindu-i de ceea ce-i place să vadă pe fereastră! Hai să vezi panoul cu troli! Hai să vezi tramvaiul! Uite banca cu bani! Ce culoare are maşina aceea? Etc. Uneori funcţionează. Îl atrag înapoi pe scaun şi se uită frumos pe fereastră şi răspunde la întrebările mele. Alteori, însă, continuă să plângă şi nimic din ce-i propun eu nu i se pare destul de interesant.
Atunci, cineva din apropiere, începe să-i spună: Vai ce ruşine! Un băieţel aşa de mare şi să plângă! Ruşine!
La drept vorbind, îmi vine să-i spun vreo două vorbe persoanei care intervine „atât de delicat în educaţia copilului meu”, dar mă stăpânesc.
Mă întreb. De ce ar trebui să-i fie ruşine unui copil că plânge? De ce să-i fie ruşine unui copil să-şi exprime durerea pe care o simte?
Şi răspunsul vine destul de repede, (mai ales după ce am citit ceva cărţi pe tema inteligenţei emoţionale).
Pentru că mama simte ruşine. Îşi imaginează ochii tuturor călătorilor că se îndreaptă spre ea şi o apostrofează critic să-l facă să tacă! Sau că o acuză că nu e o mamă bună. Sau… scenariile pot continua cu diverse situaţii.
Şi atunci, pentru că presiunea sentimentului de ruşine este prea mare şi prea greu de suportat, o aruncă asupra copilului, spunându-i că e ruşine să plângă.
Ce sunt proiecţiile şi cum funcţionează?
Sunt absolut convinsă că ai văzut un video-proiector. Acesta ia o imagine dintr-un loc (calculator, laptop) şi o arată mărită, pe un ecran – în altă parte.
Dacă obiectivul prin care trece imaginea este murdar, este pătat, şi imaginea proiectată va apărea murdară sau pătată. Dacă acel cablu care face conexiunea dintre calculator şi video-proiector este defect, şi imaginea respectivă va avea culori diferite. (Numai să urmăreşti o proiecţie într-o imagine de roz-bombon)!
La fel se întâmplă şi cu proiecţiile pe care noi oamenii le facem asupra altor persoane. Vedem în alţii propriile noastre defecte şi îi certăm că sunt ale lor.
În momentul în care vezi calitatea denaturată a ceea ce proiectezi, te deranjează. Până atunci nu observai că faci o proiecţie.
Deşi, la fel de bine, proiectezi asupra altora şi calităţile tale. Şi le vezi tot mai mari, mai frumoase, mai spectaculoase la alţii şi mai mici sau le negi complet la tine.
Ce proiecţii dureroase fac în general adulţii asupra copiilor?
În afară de sentimente de ruşine, adulţii mai proiectează asupra copiilor alte aspecte dureroase:
- Defectele proprii – În articolele Oamenii raniti, rănesc alţi oameni şi Aruncatul cu noroi – am scris despre faptul că atunci când oamenii aruncă jigniri în stânga şi în dreapta, de fapt, vorbesc despre ei. Îi jignesc pe ceilalţi pentru că îşi văd mărite defectele prin puterea proiecţiei asupra altora. Şi psihologii spun că cu cât te deranjează mai tare un defect al unei persoane, cu atât îl ai tu. Dacă te deranjează că cineva e dependent de băutură, şi tu ai o dependenţă. Nu neapărat de băutură, dar la fel de mult nu te poţi stăpâni, când eşti faţă-n faţă cu ceea ce-ţi produce plăcere.;
- Temerile şi îngrijorările personale. Dacă un părinte are diferite motive să se teamă sau să fie îngrijorat, s-ar putea să le proiecteze asupra copilului, ca şi acesta să se simtă îngrijorat şi temător;
- Vinovăţia – este cel mai uşor de proiectat. De fiecare dată când un adult se simte vinovat de ceva ce a făcut şi simţea că nu trebuia, va da vina pe alţii. Va găsi mereu vinovaţi în exterior. Şi adesea, îşi va proiecta această vinovăţie, însoţită de furie;
- Neîmplinirile. Foarte interesant să urmăreşti cum un părinte îşi forţează copilul să meargă la X Liceu sau Facultate ca să urmeze o meserie pe care el n-a putut să o practice. De ce? Pentru că s-a lăsat oprit de acele obstacole care apar în mod inevitabil în calea viselor personale. Pentru că nu a avut tăria să lupte pentru ele. Şi are un sentiment de regret, şi acesta îl determină să-şi convingă copilul că acea meserie este perfectă pentru el. Ca prin copil, să simtă că şi-a împlinit el un vis. DAR CUM RĂMÂNE CU VISUL COPILULUI?
Ce efecte au proiecţiile?
- răni emoţionale greu de purtat care ajung să te afecteze foarte mulţi ani sau chiar toată viaţa şi care, înconştient te fac să-i răneşti pe ceilalţi în acelaşi fel în care ai fost rănit;
- relaţii tensionate;
- stres;
- nefericire.
Îmi amintesc despre un fragment din cartea Fără limite scrisă de Jillian Michaels. O persoană se plânge de faptul că şeful îi face zile fripte, că se poartă oribil cu ea. Apoi, este întrebată acea persoană,
–Doar cu tine se poartă şeful aşa?
-A, nu! Aşa e cu toată lumea.
– Atunci, nu tu ai o problemă, ci el. Îi vede pe toţi ca pe nişte duşmani, în funcţie de proiecţiile pe care le face.
Ulterior s-a discutat şi cu acel şef de ce se poartă aşa.
-Pentru că situaţiile astea îmi amintesc de părinţii mei şi de modul în care m-au făcut să mă simt nesigur pe mine.
Ce ar trebui să îţi transmită acestea?
- Inţelegere. În momentul în care realizezi că toate cuvintele jignitoare pe care ţi le adresează cineva nu au legătură directă cu tine, ci cu persoana de la care pleacă îţi este foarte uşor să înţelegi ce coşmar trăieşte. Poţi să empatizezi cu ceea ce simte şi o poţi ajuta mult mai uşor.
- Iertare. Evident, cuvintele jignitoare, pot fi foarte uşor iertate, atunci când ai înţeles că toate acestea sunt proiecţii, ale modului în care acea persoană şi-a văzut o faţetă a sa în oglindă. După ce înţelegi că acele cuvinte grele nu sunt despre tine, ci despre el, e mult mai uşor să ierţi.
- Un semnal de alarmă pentru tine. Ori de câte ori vezi ceva care te deranjează la alţii, problema nu este la ei, ci la tine. Nu e nevoie să-i schimbi pe ei, ci ar fi de dorit să iei în calcul schimbarea ta.
Dacă vrei să afli mai multe despre cum te poţi elibera de sub puterea proiecţiilor şi să fii liber ca să redescoperi fericirea, te invit la un seminar gratuit. Detalii, aici.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rog, distribuie-l şi prietenilor tăi!
Cu drag,
Fănica Rarinca
