Ziua de joi la spital. Cu o zi mai înainte când a venit doamna doctor la vizită ne-a anunţat că a doua zi urma să i se mai facă lui bebe un set de analize şi că foarte probabil, urma să plecăm acasă.
Numai că eu am reţinut doar partea cu plecatul acasă.
La ora 7 când au venit să ne anunţe că trebuia să mergem pentru analize, am spus, supărată: „Ohh, şi dormeam aşa de bine!!!”
După analize, bebe a adormit din nou şi s-a trezit puţin după ora 10. N-a durat mult şi a venit o infirmieră să ne ducă la parter, la Ecografie. Eu nu ştiam că trebuia făcută, dar l-am luat pe bebe şi am mers. În primă fază eram doar 2 persoane de pe secţie, care am coborât, dar când am ajuns acolo, curând s-a umplut holul cu mame şi copii pentru ecografie. Pe lângă faptul că era holul plin, s-au mai ivit şi ceva urgenţe şi aşteptarea noastră se prelungea.
Bebeluşul meu voia neapărat pe jos, şi eu nu-i pusesem săndăluţe. Era desculţ în braţele mele şi era nerăbdător să meargă. Şi m-am enervat. Am avut impresia că am fost chemate acolo toate odată ca o turmă de vite care trebuie să aştepte … să intre la medic în cabinet. Aşa că am reacţionat impulsiv, am ridicat tonul şi mi-am spus punctul de vedere cât să audă şi medicii din cabinet. Am spus multe lucruri pe care n-aş vrea să le aud nici eu şi ajunsesem la punctul de fierbere.
La aşteptarea cu pricina s-a mai adăugat şi zgomotul. Pentru că în acea zi era simulare de incendiu în spital şi se folosea bormaşina într-una.
Îmi simţeam stomacul de parcă n-aş fi mâncat nimic de o săptămână, aşa de tare mă enervasem.
În cele din urmă, pentru că se tot prelungea şi eu tot comentam, am fost rugate să mergem înapoi pe secţie, şi urma să ne cheme când se mai elibera.
Am ajuns în salon, i-am dat mâncare băiatului, am mâncat şi eu şi imediat o pacientă îmi spune că sunt chemată la camera de gardă la etajul II (eu eram la IV). Ajunsă acolo, mi se explică faptul că din cauza comentariilor mele, medicul de la ecografii a trimis înapoi pe toată lumea şi nimeni nu mai făcea ecografie în acea zi. Am continuat să-mi susţin punctul de vedere şi am spus că eu cred că spitalul este un sistem şi lucrurile ar putea să funcţioneze foarte bine dacă s-ar folosi cu cap, adică să fie chemate secţiile pe rând, pe măsură ce se eliberează. Iar de treaba asta se poate ocupa asistenta medicului ce face ecografiile. Am continuat să spun că este o lipsă de respect faţă de pacienţi să fim chemaţi toţi odată de parcă am fi animale.
Apoi, n-a mai durat mult şi a venit altă infirmieră cu fişa medicală şi să mergem la eco. De data asta eram doar trei persoane care aşteptau şi s-a desfăşurat totul foarte repede.
Pentru că între timp se făcuse ora prânzului şi îi era somn băiatului, am mers la camera de gardă să întreb dacă mai trebuie să ajungem undeva şi cum rămâne cu vizita doamnei doctor în acea zi?
Mi s-a spus că pot să-l pun liniştită pe bebe la culcare. Doamna doctor a uitat de noi şi că este în policlinică pe perioada după-amiezii. Avea să fie sunată să vină să-l consulte pe băiat. În cele din urmă a venit la vizită la ora 6 după-amiaza. Mi-a zis că fişa medicală s-a rătăcit şi pentru că nu a găsit-o la mapă, a uitat de noi. Şi cum probabil, îţi dai seama, n-am mai plecat acasă în acea zi.
Dar între timp, m-am calmat, m-am liniştit şi am conştientizat sentimentele pe care le avusesem toată ziua şi cum s-au legat toate una de alta.
Principiul 10/90
În toţi aceşti ani de când citesc cărţi de dezvoltare personală şi urmăresc şi alte materiale video sau audio, am tot auzit de principiul 10/90.
Acest principiu spune că doar 10% din ceea ce ni se întâmplă, era menit să ni se întâmple. Restul de 90% se întâmplă, în funcţie de modul în care gândim, simţim şi mai ales, reacţionăm.
Am tot citit şi nu am crezut că dacă de dimineaţă te trezeşti voios, convins că o să ai o zi minunată, chiar o să ai una, pentru că aşa ţi-ai propus. Şi că dacă te-ai trezit supărat, nervos, cu faţa la cearşaf, ai foarte multe şanse să ai o zi proastă.
Ei bine, eu am avut.
Dacă te uiţi un pic înapoi la ceea ce am scris, aparent, nimic din ceea ce s-a întâmplat nu a fost din vina mea. Doar că mi s-au tot întâmplat atâtea lucruri. Şi, evident, majoritatea neplăcute. Foarte multe persoane dau vina pe alţii pentru tot ce li se întâmplă, când de fapt, ar trebui să-şi analizeze propriile gânduri, sentimente şi reacţii.
Iată că dacă te uiţi şi te gândeşti mai atent, toate se leagă de modul în care m-am trezit în cursul dimineţii. Apoi reacţiile negative s-au ţinut lanţ.
Să recapitulez, chiar cu riscul de a mă repeta.
M-am trezit supărată şi am afirmat că ce bine dormeam. Mai târziu m-am supărat şi am reacţionat impulsiv până am ajuns un pachet de nervi care mă rodea în stomac. Apoi, ca urmare a faptului că eu m-am enervat şi am comentat şi m-am tot plimbat pe la eco, fişa medicală a fiului meu nu a ajuns în dosarul de vizite a doctoriţei şi a uitat de mine.
Prin urmare, pentru că mi-am permis să mă supăr când m-am trezit, n-am mai plecat acasă în acea zi.
În ziua următoare, pe când îi făcea băiatului injecţia de dimineaţă şi el a început să plângă, am spus ca să-l liniştesc: „Gata, mama! Asta e ultima injecţie, că azi plecăm acasă!” şi m-a cuprins un sentiment de bucurie. Pot să-ţi spun că până la prânz, mai exact la ora 11,30 eram acasă. Toate s-au rezolvat foarte bine.
Lecţia pe care am desprins-o şi pe care vreau să ţi-o transmit şi ţie este SĂ AI GRIJĂ CU CE GÂNDURI ŞI EMOŢII TE TREZEŞTI DIMINEAŢĂ, pentru că pe parcursul zilei s-ar putea să faci eforturi suplimentare ca să le corectezi. Sunt convinsă că poate te gândeşti că ai avut zile cânt te-ai trezit cu convingerea că o să ai o zi bună şi ai avut una proastă.
În acest caz, totul depinde de modul în care reacţionezi la o situaţie neprevăzută pe care n-o poţi controla şi care vine din cele 10%. Apoi reacţiile şi evenimentele încep să se ţină lanţ.
Sunt lucruri asupra cărora nu avem control. Au loc oricum. Cu sau fără voia noastră se întâmplă. Acestea sunt cele 10% dintre toate lucrurile care te afectează. Dar, restul, depinde exclusiv de modul în care reacţionezi.
Ce era dacă mă trezeam în acea zi de joi cu zâmbetul pe buze şi cu gândul că oricum plecăm acasă?
Sunt sigură că nu mă mai enervam nici la eco, nici nu s-ar fi aglomerat atât, fişa nu s-ar fi pierdut şi eu aş fi ajuns acasă în acea după-amiază.
Ştiu că dacă nu crezi în acest principiu, s-ar putea să spui că alţii sunt vinovaţi de ce s-a petrecut în acea zi. Numai că eu ştiu, sunt conştientă şi îmi asum responsabilitatea că toate s-au petrecut pentru că m-am trezit supărată.
