John Maxwell „Nu te poţi aştepta să îţi dai seama care sunt lucrurile de care ai nevoie ca să ajungi în vârf înainte să urci panta.” Citește mai mult
CITATE DESPRE PRIETENIE
John Maxwell „O relaţie de prietenie devine extraordinară atunci când ambele părţi depun puţin efort în plus.” Citește mai mult
Citate despre organizare
„Începe prin a face ce e necesar, apoi ceea ce e posibil şi apoi dintr-o dată te vei trezi că faci imposibilul” (Sf. Francis de Asisi)
“Ordinea sau dezordinea depind de organizare, curajul sau laşitatea de împrejurări, tăria sau slăbiciunea de dispunere.” (Sun Tzu)
Chris Crouch „Latura mentală a procesului de organizare este mult mai importantă decât orice altceva ai avea de făcut.”
Chris Crouch „Tot ceea ce realizează un om şi tot ceea ce nu reuşeşte să organizeze este rezultatul direct al propriilor gânduri.”
Chris Crouch „Dacă în prezent nu eşti o persoană organizată, există şanse să nu devii niciodată una, în afară de situaţia în care nu îţi schimbi obiceiurile contraproductive, care generează haos.”
Barbara Hemphill „Aglomerarea reprezintă deciziile amânate.”
Eric Hoffer „Cea mai mare oboseală a noastră provine din lucrurile nefăcute.”
Chris Crouch „Încetează să te mai opreşti atât de des şi vei face mult mai multe, într-un timp mult mai scurt.”
Citate despre Ingrijorare
Vezi si articolul video 60 de citate despre griji si ingrijorare de la Dale Carnegie
CITATE DESPRE ÎNCREDERE ÎN SINE
Robert Collier „Nu există pe pământ nimic pe care să nu-l poţi avea – odată ce ai acceptat în mintea ta faptul că îl poţi avea.” Citește mai mult
GUEST POST: Ce influență are gândirea pozitivă asupra câmpului energetic numit aură?
Acesta este un GUEST POST scris de MARIA CIOBANU.
De cele mai multe ori blocajele intervin în funcție de modul nostru de gândire, care la rândul lui determină modul de acțiune. Și în cazurile unor agresiuni tot noi suntem cei ce permitem destabilizarea. Printr-o gândire pozitivă și un transfer de Lumină și Iubire spre sursa generatoare de rău, reușim să redirecționăm acele agresiuni la baza de unde ele au fost transmise.
Concluzia este că prin gândire pozitivă aura noastră se poate păstra intactă, determinând astfel o sănătate bună, un comportament pe măsură și o viață liniștită.
Numai că aura, dacă ar depinde de ea și nu de noi cum să arate ea, n-ar mai trebui cercetată cu ajutorul electronografiei, ar putea fi vizualizată de noi toți fără nici cel mai mic efort.
Acest câmp energetic numit aură se modifică în intensitate și culoare în funcție de starea de sănătate a diferitelor organe, precum și în raport cu starea noastră sufletească.
Aura poate implica atragerea și respingerea dintre oameni.
Se supun principiului atracției toți acei oameni ale căror corpuri eterice corespund ca vibrație, iar din punct de vedere cromatic se încadrează în aceeași nuanță energetică.
Atunci când un câmp este destabilizat, se poate echilibra prin niște tehnici simple proprii, precum și prin apelarea la un inițiat în bioenergie.
Știm că dacă aura este în ordine, fluidul cosmic ajuns în interiorul organismului parcurge anumite trasee, pe diferite meridiane energetice, concentrându-se în special de-a lungul fibrelor nervoase, în ganglionii nervoși vegetativi, în măduvă, în encefal, în tot sistemul endocrin, începând cu glandele suprarenale.
Imaginați-vă ce înseamnă ca o parte dintre aceste zone să nu beneficieze de această ”invazie” vitală, ce dezechilibre organice se pot genera, ca să nu mai vorbim de vindecare!
Având în vedere că aura diferă substanțial de la o persoană la alta în funcție de sex, vârstă, sănătate, performanțe mentale, mod de gândire, câmpul energetic este și el diferit de la un individ la altul. În situația în care subiectul are o viață cât de cât pozitivă și vine cu o abordare pozitivă, cu un gen de gândire și acțiune tot pozitive, procesul de vindecare va fi unul scurt și plin de succes.
In concluzie, în câmpul nostru energetic, emoțiile, gândirea, amintirile, senzațiile, experiențele ce nu au legătură cu latura fizică își au locurile lor specifice și bine delimitate.
Dacă vom înțelege unde sunt poziționate toate acestea, atunci vom înțelege și ce determină sau generează anumite boli, precum și ce trebuie făcut pentru a realiza o anumită calitate a sănătății.
Cele șapte canale energetice poziționate pe partea din față a corpului fizic cu corespondență în spatele acestuia se numesc canale energetice în oglindă. Primele patru din față au legătură cu sentimentele personale, iar cele din spate cu voința acestora, iar când se echilibrează aura, acestea interacționează direct. Este foarte important ca aceste canale energetice să nu cunoască niciun fel de blocaje, cu cât sunt mai deschise, cu atât mai mult fluidul cosmic se va scurge în interiorul nostru, eliminând posibilitatea instalării vreunei boli. Lipsa fluxului energetic din sistemul integral numit om (materie+energie) duce la îmbolnăvire, la modificarea simțurilor și diluarea sentimentelor.
Toate cele cinci simțuri sunt asociate unor canale energetice, astfel: primul canal-pipăitul; canalul II- auzul, mirosul și gustul; canalul VI- văzul.
În concluzie, funcțiile canalelor energetice sunt de a capta și a transmite în toate straturile din aură energia cosmică, de a vitaliza corpul fizic, precum și de a dezvolta diferite aspecte de autoconștientizare.
Datorită acestor asocieri a acestor canale energetice, trebuie să conștientizăm influența stării noastre mentale și fizice asupra lor, și să înțelegem că un mod de abordare pozitiv al vieții și al tuturor problemelor noastre, va avea un rol primordial în evoluția noastră ca spirit și dezvoltarea noastră ca ființă umană.
Maria Ciobanu este autoarea cărților : Mesagerii Luminii, Alternanța, Dimensiunea IV-TYMM, Bioenergia-Terapie blândă și Miriam. Cu peste 15.000 de bolnavi tratați în decursul celor zece ani de activitate este apreciată ca fiind unul dintre terapeuții buni din România. Obișnuiește să scrie pe www.bioenergoterapeut.ro despre experiența ei, despre evoluție spirituală și dezvoltare personală.
Maria a realizat și un curs online de echilibrare energetică special pentru începători, pe care îl poți găsi aici
BUCURIA UNEI FAPTE BUNE
Un om înstărit era nemulţumit de viaţa pe care o ducea. Ca să fie mulţumit a început să cumpere anumite lucruri de care credea că are nevoie. Dar tot nu era mulţumit. Apoi a început să cumpere lucruri mai mari, mai frumoase, mai scumpe, dar tot nu era satisfăcut. Apoi s-a gândit să cumpere altfel de lucruri şi a făcut-o. Numai că satisfacţia personală înceta să apară. La un moment dat a fost solicitat să facă o contribuţie financiară către un centru de ajutorare a copiilor ce nu se puteau deplasa. A cumpărat astfel scaune cu rotile pentru acei copii. Şi când a ajuns acolo, un copil l-a luat de mână şi i-a zis, „Stai să mă uit bine la tine.” „De ce?” a întrebat omul nostru. „Vreau să ştiu cum arată faţa ta când ne vom întâlni în Rai.” Atunci omul a fost cuprins de un sentiment intens de fericire.
Exemple de fapte bune
Sfinţii părinţi împart faptele bune în două categorii.
Fapte bune fizice, care se văd, cum ar fi:
- să dai de pomană cuiva nevoiaş sau neputincios
- să ajuţi un neputincios, un bătrân
- să oferi un bănuţ celor care au cu mult mai puţin decât tine
- să ajuţi pe cei care au trecut printr-o nenorocire
Fapte bune spirituale:
- să te rogi pentru cineva
- înveţi pe cineva ceva de folos
- să-i spui o vorbă de încurajare unei persoane disperate
- să oferi un sprijin moral
- să oferi un zâmbet – am citit câteva poveşti care spuneau că au fost cazuri de oameni a căror viaţă a fost salvată de zâmbetul şi bunăvoinţa altora din jur
O faptă bună extraordinară este să-ţi faci datoria acolo unde munceşti, la ceea ce te pricepi, cu talentele pe care ţi le-a dat Dumnezeu de la naştere, sau cu abilităţile pe care ţi le-ai dezvoltat pe parcursul vieţii.
Era un călugăr şi ucenicul lui. Şi şi-a trimis călugărul ucenicul în lume şi să vadă ce lucruri minunate fac oamenii. A plecat ucenicul şi după un timp s-a întors la călugăr şi a început să-i povestească:
–Am văzut un om care mergea pe apă, spuse el entuziasmat. Dar călugărul nici nu clipi.
-Am văzut un om care zbura. Se ridica fără aripi deasupra pământului şi se deplasa prin aer către alt loc. Nici de data asta nu fu mişcat călugărul.
-Şi-am mai văzut un om care nu făcea nimic deosebit. Doar îşi făcea datoria în mod sârguincios. Şi călugărul a exclamat;
-Acesta este un om care-i place lui Dumnezeu căci cel ce-şi face datoria face bine altor oameni. De munca lui se pot bucura mulţi.
Mi s-a întâmplat de multe ori, ca profesor să mă întâlnesc cu foşti elevi şi să-mi spună că au luat note mari la Bac, la geografie. După ce i-am felicitat, au ţinut să completeze că au obţinut acele note cu materia învăţată din caietele de clasa a VIII – a, din ce le-am predat eu. Era modul lor de a-mi mulţumi că mi-am făcut datoria şi că le-am dat informaţii în plus faţă de manual. Eu făceam acest lucru ca să-i ajut să obţină note mari la sfârşitul clasei a VIII –a.
Evident, acest lucru se întâmpla mai des când materia de clasa a VIII-a şi a XII – erau apropiate la conţinut şi pe când la sfârşitul clasei a VIII-a se dădea examen şi la geografie. De câţiva ani s-a mai schimbat şi conţinutul materiei şi nici cei de clasa a VIII –a nu mai dau examen la geografie.
Nu trebuie să faci lucruri extraordinare ca să faci fapte bune. Dacă îţi faci datoria cu pasiune şi din toată inima şi cu bucurie că de munca ta se va folosi şi altcineva, cu siguranţă că este o faptă bună. Uneori habar nu ai pe cine ajuţi şi cine îţi mulţumeşte.
Nu poţi face bine cu forţa
După ce a trecut weekendul, doamna învăţătoare îi întreabă pe copii ce fapte bune au făcut în acel sfârşit de săptămână.
Bulă: Eu am ajutat o bătrână să treacă strada.
Învăţătoarea: bravo!
Gigel: Eu l-am ajutat pe Bulă s-o treacă pe bătrână strada.
Î.: Bravo!
Ionel: Eu l-am ajutat pe Bulă şi pe Gigel s-o treacă strada pe bătrână.
Î.: Bravo!
Vasile: Eu l-am ajutat pe Bulă şi pe Gigel şi pe Ionel s-o treacă strada pe bătrână.
Învăţătoarea: Da’ de ce aţi fost atât de mulţi?
Copiii: Bătrâna nu voia să treacă strada.
Oricât de haios pare acest banc, de multe ori ni se întâmplă să vrem să-i ajutăm pe alţii şi ajutorul nostru să nu fie bine primit. De ce?
Gândeşte-te de câte ori ai fost situaţia inversă. Când ştiai că te descurci la un anumit lucru şi a venit cineva cu scopul şi gândul de a te ajuta şi ai simţit că ţi-a dat lucrurile peste cap. Şi în loc să te simţi ajutat, mai mult te-ai simţit încurcat.
Este o vorbă care spune că nu poţi să faci pe cineva să te iubească cu forţa. Cred că nici bine nu poţi face cu forţa. Nu până ce acel cineva nu-şi exprimă dorinţa de a fi ajutat şi în ce mod.
Uneori scopul de a face bine, este greşit interpretat de alţii şi ne trezim că din bine a ieşit rău. Şi din dorinţa de a face bine, iese cu scandal.
Nu poţi să ajuţi pe nimeni până nu ţi se cere.
Atenţie la cerşetori
În ultima vreme este greu să deosebeşti un nevoiaş adevărat de un escroc. Cerşetoria a devenit o meserie şi chiar o afacere. Sunt chiar patroni de cerşetori. Am auzit de persoane care au dat un bănuţ unui cerşetor şi n-a ajuns prea departe şi auzind gălăgie a întors capul. Patronul acelui ce cerşea a venit la el să-i smulgă bănuţul primit.
Şi unii se pricep de minune să păcălească pentru a exploata de bănuţi pe alte persoane care muncesc cinstit.
Ba unii sunt foarte pricepuţi la a te impresiona emoţional cu lacrimi şi suferinţe.
Alteori, dacă nu le dai bani, încep să te blesteme. Şi probabil că dacă eşti sensibil la blestemele altora, scoţi bănuţul din buzunar. Dacă Dumnezeu s-ar uita în gura tuturor celor ce blestemă… ar fi vai şi amar de noi.
Uneori vrei să-i ajuţi, dar nu cu bani, ci cu obiecte, cu produse alimentare. Şi le găseşti apoi aruncate pentru că unii dintre ei vor doar bani. Îmi povestea o cunoştinţă că a dat unei persoane care a venit la uşă să cerşească, un pui congelat. Mai târziu în aceeaşi zi pe când a ieşit la plimbare a văzut puiul aruncat în casa liftului şi începuse să se decongeleze.
Un preot, la predică, îl cita pe Sf. Augustin care spunea: „Să tremure bănuţul în mâna ta când îl dai de pomană”, adică nu să tremure că îl dai cu zgârcenie, ci să iei bine aminte cui îl dai.
Să dai bani de pomană la cerşetori care au făcut din asta o meserie sau o afacere, nu cred că este o faptă bună.
Există şi cerşetori cu acte în regulă. Orice persoană aptă de muncă şi care nu are o ocupaţie din care să-şi câştige existenţa şi stă toată ziua în faţa blocului să joace cărţi şi table, dar are dosar de ajutor social sau de „handicap” este un cerşetor. Nu mă refer la şomeri care şi-au pierdut locul de muncă. Nu mă refer nici la cei îndreptăţiţi să primească astfel de ajutoare sociale sau de handicap. Mă refer strict la leneşii care consideră că e mai bine să primească ajutor social (chiar dacă nu-l merită), decât să muncească. Părerea mea este că persoana care semnează şi autorizează aceste dosare fără o cercetare amănunţită încurajează lenea, şi asta nu este o faptă bună.
Dar cerşetori nu sunt numai pe stradă. Şi elevii pot fi cerşetori. Uneori au încercat să mă păcălească să dau note de trecere unor elevi care pot, dar din lene n-au învăţat. Au încercat să mă impresioneze cu:
„Haideţi doamna, faceţi şi dvs. o faptă bună că e săptămână mare. Faceţi o pomană.”
Probabil că strategia asta le-a funcţionat la alţi profesori. Eu nu obişnuiesc să dau note de trecere sau note mari pe nemeritate. Una este să dau o notă de trecere unui elev pe care ştiu că nu-l duce mintea, dar pot să-mi dau seama că s-a străduit, că a citit ceva, alta este să fac asta cu un leneş. De unde-mi dau seama că a citit? După mişcarea ochilor şi limbajul trupului.
Şi apoi le explic, că pe vremea apostolilor, a existat panică între anumiţi oameni cum că vine sfârşitul lumii. Uni au început să nu mai muncească şi să ceară de mâncare. Credeau ei că nu mai are rost să muncească, dacă tot vine sfârşitul. Pe aceştia i-a certat Sf. Apostol Pavel, în epistola a doua către Tesaloniceni unde scrie:
“…dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce” Biblia, 2 Tesaloniceni, 3,10
La aceste cuvinte nu mai comenta nici un elev şi nu mai aveau curajul să ceară. Vezi tu, să faci o faptă bună e important. Dar şi mai important este să iei seama cu cine faci faptele tale cele bune. Dacă ajuţi pe cei ce lenevesc, încurajezi lenea. Dacă ajuţi pe cei ce beau sau îşi cumpără droguri, cu banii tăi încurajezi consumul acestora. Nu cred că astea sunt fapte bune.
Şi atunci probabil că te întrebi cu cine să faci faptele tale bune? Dacă vrei să oferi un bănuţ, cui să i-l dai?
- poţi să direcţionezi 2% din impozit acolo unde doreşti tu. Decât să-l laşi să meargă în buzunarele sparte şi fără fund ale statului, direcţionează tu aceşti bănuţi către o organizaţie în care ai încredere (spital, Biserică, Mănăstire, aziluri de bătrâni, centre de plasament etc.). Şi aceste organizaţii, îi folosesc către scopurile pe care şi le-au propus.
Dacă suplimentar vrei să oferi şi alţi bănuţi ca să faci acte de caritate, sau cum spune în Biblie, să dai zeciuială, sunt şi alte modalităţi prin care poţi ajuta pe alţii.
- poţi să donezi banii unor fundaţii care se ocupă cu diverse acţiuni caritabile. Exemplu, un centru de plasament care creşte copiii părăsiţi de părinţi sau pe cei cu handicap. Copiii ăia îţi vor mulţumi cu lacrimi de bucurie că au posibilitatea să citească o carte, că pot primi un pulover, a haină. Poţi să mergi chiar tu şi să dai celui care îţi place mai mult. Poţi să ajuţi un azil de bătrâni, sau persoane care sunt cu adevărat nevoiaşe.
De exemplu, în şcoli sunt diverse persoane care se ocupă cu monitorizarea elevilor cu situaţie materială precară. Poţi să iei legătura cu şcolile şi cu anumite ocazii să ajuţi acei copii. Aici aş adăuga că ar fi bine ca acei copii să nu fie din familii cu părinţi care cheltuiesc banii pe alcool. Copilul cu siguranţă se bucură, dar părintele este încurajat în viciul lui, căci îşi va spune, Lasă, că acel copil e norocos, primeşte una-alta, toată lumea îl miluieşte, nu are nevoie să-i mai dau şi eu.
Sau poţi să recompensezi elevii premianţi. Nu ştiu câte persoane se gândesc să-i recompenseze cu un mic premiu pentru munca depusă. Dacă ne gândim la elevii participanţi la olimpiadele şcolare, la câte nopţi stau până târziu şi de câte ori nu merg la joacă, ca să înveţe. Şi în final ce primesc? Cei mai mulţi primesc o foaie de hârtie, cu semnături şi ştampile pe care scrie Diplomă, Se acordă premiul X elevului… Şi cam atât. Foarte puţini primesc vreun premiu în bani ca recompensă pentru munca lor. Să le oferi acestora ajutorul tău financiar, ar putea să-i ajute să-şi cumpere ceva ce-şi doresc (poate o pereche de încălţări sau o bicicletă) şi îi încurajează să continue să muncească.
De unde ştii că ceea ce faci e o faptă bună?
O faptă bună trebuie să aducă un beneficiu celui care o primeşte. Fie că este un beneficiu fizic, sau spiritual, sau moral este făcută spre a ajuta. De asemenea şi cel ce oferă trebuie să aibă satisfacţia că este o faptă bună.
În orice caz, ştii că este o faptă bună atunci când primitorul se bucură. Îţi zâmbeşte sau îţi mulţumeşte. Dacă primitorul nu e fericit, poate că intenţia ta a fost bună, dar nu este ce avea el neapărată nevoie.
Apoi, în mintea ta, nu ai îndoieli legat de fapta pe care ai săvârşit-o. Dacă apar îndoielile, poate că fapta ta nu este bună. Fiecare dintre noi, indiferent cât de religioşi suntem sau nu, avem înscris în conştiinţa noastră ce e bine şi ce nu e bine. Dacă tu ai îndoieli, conştiinţa ta este cea care-ţi arată adevărul.
Cele mai multe dintre faptele noastre cele bune nici măcar nu le cunoaştem, sunt făcute prin simpla datorie a noastră ca oameni şi de aceea nu avem îndoieli în privinţa lor. Despre unele aflăm peste ani şi ani sau nu aflăm deloc în timpul vieţii.
Şi asta cred că este rânduială de la Dumnezeu. Pentru că, spun Sfinţii Părinţi, atunci când ne lăudăm sau ne mândrim cu faptele noastre cele bune, ni le-a furat vrăjmaşul omului, necuratul.
Cele despre care aflăm, poate că iar sunt cu rânduială, ca să ne mai ridice moralul, să nu credem că trăim degeaba. Şi să avem putere să mergem mai departe.
Si pentru că se apropie Crăciunul, cu toţii ne gândim să oferim cadoruri de suflet celor dragi, cadouri care să-i ajute să-şi depăşească diferite situaţii de viaţă.
Poţi să oferi celor dragi o cutie de bomboane (pe care s-o uite) sau le poţi oferi ceva ce la va schimba viaţa. Le poţi dărui cărţi, bilete la seminarii, CD-uri care să-i ajute să-şi transforme viaţa, pentru nevoile pe care cei din jur le au.
Iată mai jos, o propunere pe care ţi-o fac pentru cadourile de Crăciun.
Până pe data de 22 Decembrie, am pus la reducere cartea „Eliberează-te de rănile trecutului şi redescoperă fericirea!”
Dacă ai pe cineva drag care suferă de diferite fobii, care ţine dietă după dietă, care se ignoră frecvent şi apoi învinuieşte pe alţii, sau pur şi simplu, dacă ştii pe cineva foarte stresat, această carte, îl poate ajuta. Oferă-i o carte cadou şi apoi urmăreşte ce rezultate are în viaţa lui. S-ar putea să constaţi că tu ai făcut un gest care apoi i-a transformat viaţa în bine şi a devenit o persoană fericită.
Asta vrem cu toţii, nu?
Să fim fericiţi noi înşine, dar şi cei dragi nouă.
Dar totul începe dela noi.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, fă o faptă bună şi pentru prietenii tăi şi distribuie-l!
ZIUA BUNĂ SE CUNOAŞTE DE DIMINEAŢĂ
Ziua de joi la spital. Cu o zi mai înainte când a venit doamna doctor la vizită ne-a anunţat că a doua zi urma să i se mai facă lui bebe un set de analize şi că foarte probabil, urma să plecăm acasă.
Numai că eu am reţinut doar partea cu plecatul acasă.
La ora 7 când au venit să ne anunţe că trebuia să mergem pentru analize, am spus, supărată: „Ohh, şi dormeam aşa de bine!!!”
După analize, bebe a adormit din nou şi s-a trezit puţin după ora 10. N-a durat mult şi a venit o infirmieră să ne ducă la parter, la Ecografie. Eu nu ştiam că trebuia făcută, dar l-am luat pe bebe şi am mers. În primă fază eram doar 2 persoane de pe secţie, care am coborât, dar când am ajuns acolo, curând s-a umplut holul cu mame şi copii pentru ecografie. Pe lângă faptul că era holul plin, s-au mai ivit şi ceva urgenţe şi aşteptarea noastră se prelungea.
Bebeluşul meu voia neapărat pe jos, şi eu nu-i pusesem săndăluţe. Era desculţ în braţele mele şi era nerăbdător să meargă. Şi m-am enervat. Am avut impresia că am fost chemate acolo toate odată ca o turmă de vite care trebuie să aştepte … să intre la medic în cabinet. Aşa că am reacţionat impulsiv, am ridicat tonul şi mi-am spus punctul de vedere cât să audă şi medicii din cabinet. Am spus multe lucruri pe care n-aş vrea să le aud nici eu şi ajunsesem la punctul de fierbere.
La aşteptarea cu pricina s-a mai adăugat şi zgomotul. Pentru că în acea zi era simulare de incendiu în spital şi se folosea bormaşina într-una.
Îmi simţeam stomacul de parcă n-aş fi mâncat nimic de o săptămână, aşa de tare mă enervasem.
În cele din urmă, pentru că se tot prelungea şi eu tot comentam, am fost rugate să mergem înapoi pe secţie, şi urma să ne cheme când se mai elibera.
Am ajuns în salon, i-am dat mâncare băiatului, am mâncat şi eu şi imediat o pacientă îmi spune că sunt chemată la camera de gardă la etajul II (eu eram la IV). Ajunsă acolo, mi se explică faptul că din cauza comentariilor mele, medicul de la ecografii a trimis înapoi pe toată lumea şi nimeni nu mai făcea ecografie în acea zi. Am continuat să-mi susţin punctul de vedere şi am spus că eu cred că spitalul este un sistem şi lucrurile ar putea să funcţioneze foarte bine dacă s-ar folosi cu cap, adică să fie chemate secţiile pe rând, pe măsură ce se eliberează. Iar de treaba asta se poate ocupa asistenta medicului ce face ecografiile. Am continuat să spun că este o lipsă de respect faţă de pacienţi să fim chemaţi toţi odată de parcă am fi animale.
Apoi, n-a mai durat mult şi a venit altă infirmieră cu fişa medicală şi să mergem la eco. De data asta eram doar trei persoane care aşteptau şi s-a desfăşurat totul foarte repede.
Pentru că între timp se făcuse ora prânzului şi îi era somn băiatului, am mers la camera de gardă să întreb dacă mai trebuie să ajungem undeva şi cum rămâne cu vizita doamnei doctor în acea zi?
Mi s-a spus că pot să-l pun liniştită pe bebe la culcare. Doamna doctor a uitat de noi şi că este în policlinică pe perioada după-amiezii. Avea să fie sunată să vină să-l consulte pe băiat. În cele din urmă a venit la vizită la ora 6 după-amiaza. Mi-a zis că fişa medicală s-a rătăcit şi pentru că nu a găsit-o la mapă, a uitat de noi. Şi cum probabil, îţi dai seama, n-am mai plecat acasă în acea zi.
Dar între timp, m-am calmat, m-am liniştit şi am conştientizat sentimentele pe care le avusesem toată ziua şi cum s-au legat toate una de alta.
Principiul 10/90
În toţi aceşti ani de când citesc cărţi de dezvoltare personală şi urmăresc şi alte materiale video sau audio, am tot auzit de principiul 10/90.
Acest principiu spune că doar 10% din ceea ce ni se întâmplă, era menit să ni se întâmple. Restul de 90% se întâmplă, în funcţie de modul în care gândim, simţim şi mai ales, reacţionăm.
Am tot citit şi nu am crezut că dacă de dimineaţă te trezeşti voios, convins că o să ai o zi minunată, chiar o să ai una, pentru că aşa ţi-ai propus. Şi că dacă te-ai trezit supărat, nervos, cu faţa la cearşaf, ai foarte multe şanse să ai o zi proastă.
Ei bine, eu am avut.
Dacă te uiţi un pic înapoi la ceea ce am scris, aparent, nimic din ceea ce s-a întâmplat nu a fost din vina mea. Doar că mi s-au tot întâmplat atâtea lucruri. Şi, evident, majoritatea neplăcute. Foarte multe persoane dau vina pe alţii pentru tot ce li se întâmplă, când de fapt, ar trebui să-şi analizeze propriile gânduri, sentimente şi reacţii.
Iată că dacă te uiţi şi te gândeşti mai atent, toate se leagă de modul în care m-am trezit în cursul dimineţii. Apoi reacţiile negative s-au ţinut lanţ.
Să recapitulez, chiar cu riscul de a mă repeta.
M-am trezit supărată şi am afirmat că ce bine dormeam. Mai târziu m-am supărat şi am reacţionat impulsiv până am ajuns un pachet de nervi care mă rodea în stomac. Apoi, ca urmare a faptului că eu m-am enervat şi am comentat şi m-am tot plimbat pe la eco, fişa medicală a fiului meu nu a ajuns în dosarul de vizite a doctoriţei şi a uitat de mine.
Prin urmare, pentru că mi-am permis să mă supăr când m-am trezit, n-am mai plecat acasă în acea zi.
În ziua următoare, pe când îi făcea băiatului injecţia de dimineaţă şi el a început să plângă, am spus ca să-l liniştesc: „Gata, mama! Asta e ultima injecţie, că azi plecăm acasă!” şi m-a cuprins un sentiment de bucurie. Pot să-ţi spun că până la prânz, mai exact la ora 11,30 eram acasă. Toate s-au rezolvat foarte bine.
Lecţia pe care am desprins-o şi pe care vreau să ţi-o transmit şi ţie este SĂ AI GRIJĂ CU CE GÂNDURI ŞI EMOŢII TE TREZEŞTI DIMINEAŢĂ, pentru că pe parcursul zilei s-ar putea să faci eforturi suplimentare ca să le corectezi. Sunt convinsă că poate te gândeşti că ai avut zile cânt te-ai trezit cu convingerea că o să ai o zi bună şi ai avut una proastă.
În acest caz, totul depinde de modul în care reacţionezi la o situaţie neprevăzută pe care n-o poţi controla şi care vine din cele 10%. Apoi reacţiile şi evenimentele încep să se ţină lanţ.
Sunt lucruri asupra cărora nu avem control. Au loc oricum. Cu sau fără voia noastră se întâmplă. Acestea sunt cele 10% dintre toate lucrurile care te afectează. Dar, restul, depinde exclusiv de modul în care reacţionezi.
Ce era dacă mă trezeam în acea zi de joi cu zâmbetul pe buze şi cu gândul că oricum plecăm acasă?
Sunt sigură că nu mă mai enervam nici la eco, nici nu s-ar fi aglomerat atât, fişa nu s-ar fi pierdut şi eu aş fi ajuns acasă în acea după-amiază.
Ştiu că dacă nu crezi în acest principiu, s-ar putea să spui că alţii sunt vinovaţi de ce s-a petrecut în acea zi. Numai că eu ştiu, sunt conştientă şi îmi asum responsabilitatea că toate s-au petrecut pentru că m-am trezit supărată.
LUCRUL ÎN ECHIPĂ
Îţi spuneam în articolul Cum linişteşti copilul care plânge de durere că în spital am primit inspiraţie pentru patru articole. Acesta este al treilea.
Luni seara, după ce am fost mutată din salon în salon şi lui bebe i s-a făcut prima injecţie, bebeluşul meu a avut o criză termică.
Iată, pe scurt, ce s-a întâmplat. Pe la ora 17,30 i s-a făcut un test privind toleranţa organismului la medicament. La ora 18.00 i s-a făcut injecţia pentru că organismul a reacţionat pozitiv. Apoi l-am scos la plimbare pe hol „să căutăm căţelul” şi să nu mai plângă. În timpul ăsta colega de salon a ieşit cu băiatul afară şi a dat drumul la aerul condiţionat, pe care l-a setat la 16° C. În câteva minute s-a răcorit bine în salon.
Când am intrat cu bebe în salon, era răcoare, dar, greşeala mea, nu am închis aerul condiţionat. Ne-am pus să mâncăm. La puţin timp, bebe a plecat de lângă mine, s-a împiedicat de un covoraş şi a căzut uşor pe spate. A început să plângă.
Deşi nu dau fuga imediat când cade şi plânge (de multe ori nu are nimic grav), de data asta m-am dus repede. Plângea şi tremura în braţele mele. Şi mi s-a părut că se învineţeşte.
M-am gândit că îi este frig şi am închis aerul. Dar el nu se putea încălzi. Continua să plângă.
Am mers cu el la camera de gardă. Asistentele care erau acolo, nu au văzut că se învineţea. Era şi o altă nuanţă de lumină. I-au luat temperatura. Avea peste 36°. Mi-au recomandat să-l spăl pe faţă şi să-i distrag atenţia. Dar tot nu s-a schimbat nimic. Am mers din nou la ele. De data asta au văzut şi ele culoare vineţie a lui bebe. I-au măsurat iar temperatura. Avea 35°. În mai puţin de un minut scăzuse temperatura internă a lui bebe cu peste 1°. Apoi a început să urce. Eu am început să mă rog. Bebe arăta din ce în ce mai rău, vânăt cu urme marmoracee. În primă fază nici asistentele nu aveau habar ce se întâmplă. Nu mai avuseseră de-a face cu aşa ceva. Dar i-au măsurat din nou temperatura şi au văzut că urcă.
Apoi, asistentele şi-au dat seama că urmează o stare de febră, cu creştere bruscă a temperaturii. Au sunat şi chemat medicul de gardă.
A venit medicul de la urgenţe şi l-a consultat pe bebe. I-au făcut rapid un amestec antitermic.
Apoi, le-au spus asistentelor să ne urmărească şi dacă mai creşte temperatura să facă împachetări cu apă călduţă.
Ceea ce au şi făcut şi asistentele şi infirmierele. Temperatura a urcat până la 39,7°. I-au făcut împachetări din zece în zece minute. Şi a început să scadă.
A durat cam 1,5 ore până ce bebe a reuşit să zâmbească şi să „chiţăiască” din nou. În acest timp temperatura lui a scăzut de la normal, la ceva peste 35, apoi a urcat brusc la 39,7° şi a fost adusă din nou la normal.
Nu pot să-ţi descriu ce sentimente de spaimă am trăit atunci cu bebe în braţe care îşi schimba şi temperatura şi culoarea şi plângea. Dar pentru că şi el este un învingător, şi pentru că toată lumea a făcut ce trebuia, şi-a revenit.
Acest lucru şi toate celelalte din spital m-au făcut să înţeleg că spitalul nu se bazează doar pe munca în echipă, dar este un adevărat sistem, în care fiecare ştie foarte bine ce are de făcut şi face.
Fiecare membru al echipei îşi depăşeşte atribuţiile
Un alt loc unde am învăţat despre lucrul în echipă a fost la un joc online. Soţul meu are mai multe conturi pe jocul Top Eleven, de fotbal online şi din când în când mă pune pe
mine să fac diverse operaţii pentru întreţinere. Cum ar fi să intru zilnic şi să dau abilităţile şi să iau cadourile. Uneori urmăresc meciurile. Au fost situaţii când l-am auzit exclamând: „ia uite, dă fundaşul gol!” de altfel, în una dintre echipe, golgheterul celor din campionat este un fundaş.
Mai mult decât atât am constatat că nu e doar treaba portarului să apere poarta, ci a întregii echipe. Aşa cum nu este doar treaba atacanţilor să dea gol.
Asta mă duce cu gândul la meseria mea de profesor şi modul în care elevii gândesc că nu e treaba lor să menţină curăţenia în clasă, că e doar treaba femeii de serviciu. La fel gândesc şi cei care aruncă mizeria pe stradă.
Adeseori, elevii cred că fiecare e pe cont propriu şi învaţă doar pentru rezultatele sale. Dacă ar înţelege că o clasă este o echipă, elevii mai harnici şi cu rezultate mai bune, ar căuta să-i ajute constant şi pe cei care înţeleg mai puţin. Pentru că valoarea unei echipe este dată de toţi membrii ei.
Când spun că ar trebui să-i ajute, nu mă refer la faptul că trebuie să le dea temele gata făcute sau să le sufle sau să-i lase să copie după ei. Mă refer la faptul că dacă un elev foarte bun îi explică din nou lecţia unui coleg cu rezultate mai slabe, acel elev bun şi foarte bun, mai întâi se ajută pe sine şi apoi şi pe celălalt. Este demonstrat că în momentul în care explicăm altora, înţelegem şi reţinem şi noi mai bine. Deci, dacă un elev bun îi explică lecţia, cum a înţeles-o el unui elev cu rezultate mai slabe, cresc rezultatele şi de o parte şi de alta.
Au fost situaţii când pentru orele mele, pentru disciplina geografie, elevii foarte buni ai clasei, în pauză, le-au explicat din nou lecţia elevilor cu situaţie de corigenţă. Rezultatele au fost spectaculoase.
Elevii cu rezultate slabe, e posibil să nu înţeleagă direct de la profesor din mai multe motive. Poate că nu le place de profesor. Poate că au rămas atât de mult în urmă cu materia, că îi sperie ce şi cât au de recuperat. Poate că profesorul vorbeşte prea repede sau prea lent faţă de nivelul şi ritmul lor de înţelegere. Poate că la oră, profesorul nu le poate acorda atenţie exclusivă. Se întâmplă uneori să fie mai atenţi la colegii lor de clasă, cu care se joacă, cu care se înţeleg. E posibil să fie mai dispuşi să analizeze o hartă dacă îi ajută un coleg de clasă.
Au fost elevi cu situaţie de corigenţă la mine, care ajutaţi de elevii de nota zece din clasă, au obţinut la final de semestru note de 8 sau 9 la geografie, pentru că au fost sprijiniţi. Bineînţeles că după aia i-am recompensat şi pe cei care i-au ajutat. Şi elevii de nota zece şi-au primit recompensa cu încă o notă de zece, pentru ajutor voluntar şi eficient oferit altora.
In momentul în care înţelegi că valoarea unei echipe nu depinde doar de vârfurile acesteia, ci este o medie a tuturor membrilor componenţi, atunci, fiecare individ se străduieşte să ajute echipa.
Să luăm un alt exemplu. Pentru crearea unui film, lucrează o echipă întreagă. Uneori numele celor care lucrează în culise nici nu le urmărim, nici nu le dăm atenţie şi nu ne interesează.
Nu e doar munca actorilor care duce la adevărate capodopere cinematografice. Pentru realizarea acestei capodopere au contribuit şi cei care au scris scenariul şi regizorul şi cei ce lucrează la lumini şi la sunet, şi la decor etc.
La un spectacol lucrează o echipă. Am urmărit mai demult un clip cu Cirque de Soleil. Un adevărat spectacol de sincronizare între membrii echipei de pe scenă. Dar bineînţeles că pentru ca cei de pe scenă să performeze la capacitate maximă aveau nevoie şi de ajutorul celorlalţi membri ai echipei. Pe care, în general, nu-i vedem.
Personal cred că fiecare echipă poate fi un adevărat sistem care să funcţioneze din ce în ce mai bine. Fiecare dintre noi este o rotiţă dintr-un sistem şi ajută acest sistem să funcţioneze. Fiecare sistem este o parte componentă a altui sistem mai mare, care la rândul lui este o rotiţă dintr-un megasistem. Exact ca într-un organism sau în univers. Fiecare organism are celule simple, nervoase. Celulele alcătuiesc organe, mici echipe care ajută organismul. Iar pentru ca organismul să funcţioneze bine, toate organele trebuie să fie sănătoase. Dacă te doare un dinte, suferă tot organismul. Dacă te doare un deget, suferă tot organismul. Dacă ţi-ai făcut o operaţie, te doare peste tot, toţi muşchii la cea mai mică mişcare.
La fel e şi cu echipa.
Dacă un membru al echipei este slab, duce la slăbirea întregii echipe. Dacă sistemul nu funcţionează, înseamnă că o rotiţă este nefuncţională. De foarte multe ori, rotiţele nefuncţionale sunt înlocuite.
Noi ca naţiune suntem o echipă
Pentru că fiecare om e important şi este importantă şi activitatea lui, evident că fiecare om este un membru al unei echipe, este o rotiţă într-un sistem.
Obişnuim să îi admirăm pe cei de alte naţionalităţi. Dar nu vedem ce fac ei. Admirăm că în anumite ţări e curat pe stradă, dar ignorăm atenţia şi grija fiecărui cetăţean de a menţine curăţenia.
Admirăm dezvoltarea economică, însă nu suntem dispuşi să vedem cât munceşte fiecare dintre ei.
Sunt paznici şi portari care dorm în timpul programului (ştiu, o să spui că şi parlamentari). Sunt persoane care la locul de muncă, în timpul programului au timp să urmărească ce se întâmplă pe facebook sau reţelele de socializare sau să-şi verifice emailul (deşi nu scrie în fişa postului). Sunt persoane care pierd timpul la serviciu şi aşteaptă să se facă ora să meargă acasă, iar când ajung acasă susţin sus şi tare că sunt obosiţi de la cât au muncit.
De multe ori tocmai aceste persoane sunt foarte îngrijorate când află de restructurări şi dispariţia posturilor de muncă pe care le ocupă.
Dacă fiecare dintre noi, am conştientiza că România este o echipă (nu doar de fotbal sau baschet sau gimnastică). Este o echipă de oameni cu diferite meserii, funcţionalităţi şi oameni cu abilităţi diferite. Atât timp cât aşteptăm totul de la guvern, iar noi a indivizi nu suntem dispuşi să facem ceva, slăbim valoarea echipei. Atât timp cât vorbim de rău despre România şi români şi folosim mesaje precum: „România e o ţară frumoasă, păcat că e locuită”, „nu merită să trăieşti în România”, „românii sunt hoţi”… slăbim valoarea echipei.
Să nu uităm că România are unele dintre cele mai bogate şi valoroase resurse. Una dintre ele este potenţialul minţilor umane. Dacă fiecare dintre noi ne-am folosi acest potenţial cât mai bine cu putinţă şi am înceta să ne văicărim, am creşte valoarea echipei naţionale.
Dacă, în loc să ne uităm cu admiraţie şi invidie la alţii din jur, ne-am uita la noi, la ce avem şi cum ne putem ajuta reciproc, am prospera.
Dar cât timp aşteptăm doar să ne pice de sus, cât nu ne facem datoria faţă de noi, faţă de locul unde muncim, faţă de Dumnezeu şi cât timp căutăm vinovaţi în alţii, nu facem altceva decât să devenim rotiţe nefuncţionale în sistem.
In articolul viitor o sa-ti vorbesc de importanta gandurilor si emotiilor si rolul lor in desfasurarea evenimentelor din viata noastra, cu titlul, Ziua buna, se cunoaste de dimineata.
FIECARE OM E IMPORTANT
Pentru acest articol, inspiraţia mi-a venit în timp ce eram în spital cu bebeluşul meu, dar şi din diferite scene şi replici din anumite filme pe care o să ţi le dezvălui pe parcurs.