BEBELUŞII NU CAUTĂ SCURTĂTURI ŞI NU ŢIN CONT DE GURA LUMII III

Fanica Rarinca Lasă un comentariu

beblusii nu cauta scurtaturi

 

(sau 16 lecţii uimitoare pe care le-am învăţat de la bebeluşul meu III)

Am inceput sa vorbesc in articolele trecute despre saisprezece lectii pe care le-am deprins de la bebelusul meu. Daca n-ai apucat sa le citesti, le gasesti aici si aici.

Astazi iti vorbesc de celelalte lectii pe care le-am deprins.

 

12Sunt curioşi. În fiecare zi învaţă ceva nou.

 

Un bebeluş te urmăreşte pas cu pas. Te ascultă ce spui şi chiar dacă nu-ţi înţelege cuvintele, îţi înţelege tonalitatea. Se uită cu interes la ce faci tu şi are ochii mari de curiozitate. De foarte multe ori, trebuie să-i explici, chiar dacă e bebeluş de două luni şi să-i spui ce faci, să stai de vorbă cu el.

Pe parcurs observi la el că zilnic face ceva nou. Ba scoate un sunet nou, ba face o mişcare nouă. Ba are o jucărie preferată.

Aproape că nu este zi în care să nu poţi să observi mici progrese ale bebeluşului în direcţia mersului sau vorbirii.

Dar cum spuneam, sunt permanent curioşi. Vor să înveţe şi mai mult. De fapt se şi spune că au mintea ca un burete şi absorb informaţia asemeni unui burete.

La un moment dat se şi mişcă şi vrea să facă exact ce faci tu ca părinte. Vrea să pună mâna pe telefon şi îl ţine cum te-a văzut pe tine. Dacă tu citeşti, vrea şi el să pună mâna pe carte şi să dea foile (mă rog să le şi rupă şi să le testeze în gură). Dacă tu scrii cu pixul, vrea şi bebe să ţină pixul în mână. Te urmăreşte şi vrea să facă tot ce faci şi tu.

 

Prin contrast, mulţi dintre adulţi consideră că perioada lor de învăţare s-a încheiat atunci când au terminat şcoala. Consideră că le-au învăţat şi văzut pe toate şi îşi blochează mintea şi accesul oricărei informaţii noi către aceasta. Sunt unii care au un singur an de experienţă repetat de 30 de ori în cariera lor pentru că au refuzat să mai înveţe ceva nou şi alţii care învaţă continuu şi au 30 de ani de experienţă în 30 de ani de carieră.

Oamenii care se dezvoltă cel mai mult, sunt cei care continuă să rămână curioşi, care îşi dezvoltă curiozitatea şi continuă să înveţe, indiferent de unde.

 

„Orice zi care trece fără să înveţi ceva nou este o ocazie pierdută să te perfecţionezi şi să-i dezvolţi şi pe alţii.”

John Maxwell

Învaţă să fii din nou curios şi caută să înveţi zilnic câte ceva nou.

 

13Dorm  liniştit

 

Bebeluşii dorm atât de profund şi de liniştit ca nişte îngeraşi. Ei nu-şi fac griji şi nu se îngrijorează pentru nimic.

Dorm câte 12-16 ore pe zi şi asta îi ajută să crească şi să se dezvolte.

Evident, un adult nu are nevoie de atât de multe ore de somn, dar ar fi bine dacă somnul adulţilor ar fi la fel de liniştit.

Unii adulţi au învăţat din proprie experienţă ce însemnă să îşi facă griji şi cum le afectează odihna.

Dar mai sunt şi adulţi care mai au de învăţat.

Cu ce te ajută dacă te îngrijorezi?

Cu ce ajuţi situaţia respectivă dacă îţi faci griji pentru rezolvarea ei?

 

Sunt multe lucruri care nu depind de tine şi pe care nu le poţi controla. Cu toate astea, de multe ori continui să pierzi nopţile pentru că mintea ta este înfierbântată de tot felul de griji şi de gânduri care mai de care mai sumbre.

 

Învaţă să mai laşi din griji şi să te odihneşti bine.

 

14Când e gata, e gata!

 

Atunci când se trezeşte un bebeluş, deci când a terminat de dormit, se ridică şi trece cu veselie la ce are de făcut. Începe să se mişte, să se joace, să vorbească etc. Încearcă să-l convingi să mai stea în pat. Şi o să vezi că nu poţi.

Prin comparaţie, pentru mine ca adult este o plăcere deosebită să mai lenevesc în pat, să mă mai bucur de căldura aşternutului. Oricât de mare ar fi scopul vieţii mele, tot îmi place să mă bucur de câteva momente de lenevire după ce m-am trezit.

Învaţă să te trezeşti entuziasmat ca un bebeluş gândindu-te că te aşteaptă lucruri foarte interesante după ce te-ai trezit!

 

Încearcă să convingi un bebeluş care s-a săturat că mai are în farfurie sau în biberon o înghiţitură şi că trebuie să termine tot. S-ar putea să întoarcă capul atunci când îi duci linguriţa la gură, sau să ţină gura închisă ca o uşă încuiată, sau s-ar putea să pună limba între buzele foarte bine strânse, sau să încerce să-ţi verse mâncarea. Cel puţin toate acestea sunt valabile la bebeluşul meu. (Situaţia poate să difere de la un bebeluş la altul în ce priveşte alimentaţia.)

Ce vreau sa spun este ca bebelusii sunt foarte cumptati. Ei nu mananca, nu dorm, nu beau de placere ci atat cat au nevoie ca sa se dezvolte.

Dar un adult (iar eu nu sunt o excepţie) dacă s-a săturat şi mai are două înghiţituri în farfurie, le mănâncă şi pe acelea, dacă nu ştie să-şi asculte corpul şi să controleze plăcerea de a mânca.

În cartea „Femeie bogată”, Kim Kiyosaki povesteşte o situaţie în care prietena ei cu care lua prânzul, la un moment dat a luat solniţa de pe masă şi a început să pună sare din abundenţă pe mâncarea din farfurie. Întrebată ce face, a răspuns că se săturase şi ca să evite tentaţia e a mânca tot din farfurie, sărează din belşug ce a rămas.

Câţi dintre noi putem învăţa să ne purtăm astfel? Câţi dintre noi ne ascultăm corpul când ne spune că ne-am săturat şi câţi ascultăm mesajele de la reclame că dacă am mâncat prea mult, putem să luăm nişte pastile ca să se digere mai uşor mâncarea?

 

Poţi să înveţi să-ţi faci porţii de mâncare mai mici sau să sărezi din abundenţă ce mai ai în farfurie când te-ai săturat.

 

15Excelent persuader

 

De curând am urmat un curs de persuasiune, marca Andy Szekely pentru că îmi doresc să mă descurc mai bine în comunicarea scrisă şi mai ales cea verbală. Şi nu în ultimul rând, să îmi stabilesc relaţii puternice şi să-mi dezvolt abilităţile de persuasiune în comunicare.

Aşa că acum pot să spun că am identificat la bebeluş diferite tehnici prin care este foarte persuasiv şi ştie să obţină ce vrea.

Hai să-ţi spun câteva tehnici folosite într-un mod original de bebe.

Zâmbetul. Din programele de dezvoltare personală am aflat că zâmbetul este nu doar cel mai ieftin accesoriu care ne înfrumuseţează, dar este chiar puntea prin care înlesnim crearea de relaţii. Bebeluşul meu zâmbeşte la toată lumea. Şi captează atenţia şi obţine ce vrea.

Complimentele. Unii cred că atunci când complimentezi pe cineva minţi sau linguşeşti. Alţii ştiu puterea reală a complimentelor sincere. Cel mai sincer compliment pe care mi-l face bebe şi care îmi moaie şi îmi încălzeşte inima este rostirea repetată a silabelor „ma-ma-ma-ma”. Orice activitate aş face, nu pot să nu mă opresc şi să nu repet cu căldură şi dragoste după el, „Da, mama!”

Pentru că ştiu că nu plânge fără motiv, atunci când o face mi-a captat atenţia şi mă face să mă ocup exclusiv de el. Iar atunci când i se pare că nu primeşte suficientă atenţie, îşi aruncă pe jos jucăriile, suzeta doar ca să mă determine să i le dau înapoi.

 

Câţi dintre noi adulţii suntem atât de perseverenţi ca să obţinem ce ne dorim? Câţi dintre noi nu renunţăm imediat ce auzim că nu se poate? Câţi nu ne oprim la prima obiecţie pe care o auzim? Câţi ştim ce să facem ca să creăm şi relaţii puternice şi să obţinem şi ce ne dorim?

 

Învaţă de la bebeluş să nu cedezi atât de uşor şi să convingi cu aceeaşi naturaleţe cu care o fac ei.

 

16Aşteaptă să fie lăudat si încurajat

 

Indiferent ce face, din când în când se uită spre mama sau tata să vadă ce reacţie are. Dacă mama râde sau îl laudă va continua, iar dacă e nemulţumită sau îl ceartă, uneori se opreşte.

Copiii au mare nevoie de încurajări. Şi noi ca adulţi răspundem acestor cereri şi îi lăudăm pentru cel mai mic progres pe care îl fac.

Numai că pe măsură ce cresc, uităm să-i mai încurajăm şi de multe ori înlocuim laudele şi încurajările cu critici.

 

„Pe cât de însetaţi suntem de a fi simpatizaţi, pe atât ne e groază de a fi judecaţi.” – Hans Selye

 

Şi noi ca adulţi avem nevoie să auzim în mod constant cuvinte de laudă, încurajări şi aprecieri legate de tot ceea ce facem.

Pe un CD de leadership despre Securitate şi Siguranţă, R.D. Saunders spune:

 

„La sfârşitul unei conferinţe primesc zeci sau sute de laude de la participanţi, dar dacă atunci când urc în maşină alături de soţia mea, aceasta nu-mi spune nimic, mă simt foarte mizerabil, indiferent câte laude am primit de la participanţi. Cu toţii ne dorim ca persoanele cele mai dragi din viaţa noastră să aprecieze ceea ce facem.”

 

Învaţă să găseşti cele mai bune aspecte la cei din jur şi oferă-le laude şi încurajări pentru tot ce fac.

 

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

BEBELUŞII NU CAUTĂ SCURTĂTURI ŞI NU ŢIN CONT DE GURA LUMII II

Fanica Rarinca Lasă un comentariu

beblusii nu cauta scurtaturi

(sau 16 lecţii uimitoare pe care le-am învăţat de la bebeluşul meu II)

Am inceput sa vorbesc in articolul trecut despre saisprezece lectii pe care le-am deprinsde la bebelusul meu. Daca n-ai apucat sa-l citesti, il gasesti aici.

Pentru ca bebelusii sunt atat de naturali in manifestari incat uneori te miri de ce pot sa faca. Te miri de fort lor, de ingeniozitatea lor, de determinarea lor si asa mai departe. In acest articol iti scriu despre lectiile 5-11.

 

5Nu contează de câte ori cad

 

În drumul spre ceea ce-şi doresc, cad, se lovesc, se ridică, iar de dezechilibrează. Să luăm de exemplu, mersul în picioare. Mai întâi învaţă să se ridice în picioare. Apoi învaţă să rămână în picioare fără sprijin. Poate o secundă, sau două, apoi din ce în ce mai mult. Pentru că nu se mai ţin, cad. De multe ori cad în fund sau pe-o parte sau pe burtă. Dar de fiecare dată se ridică şi continuă. Între timp, învaţă să facă paşi în timp ce se ţine. Apoi, treptat-treptat învaţă să se elibereze, să facă unul sau doi sau câţiva paşi până la următorul sprijin. Apoi mersul devine firesc.

 

Pentru mulţi dintre adulţi, e o adevărată tragedie să greşească şi să facă vreo gafă atunci când se ocupă de o activitate nouă. Şi poate că tragedia lor se trage din gânduri precum: „Oare ce-o să zică lumea?”

 

Învaţă de la bebeluşi că o cădere nu este un eşec ci o mişcare pe care încă nu o stăpâneşti pe deplin.

 

6Dacă nu e prioritar pentru ei, e foarte uşor să le distragi atenţia

 

Probabil că aici diferă de la un bebeluş la altul. Bebeluşul meu, poate fi distras foarte uşor în timp ce mănâncă. Dacă vede alte obiecte pe care să le agaţe, să le tragă, uită să mai deschidă gura să mănânce. Dacă eu consider că a pus mâna pe un obiect periculos pentru el, îi dau în mână altceva şi e foarte fericit. Dar asta funcţionează pentru tot ce nu este important pentru el. Chiar dacă e obosit când îl pun la culcare, dacă sunt deschise alte canale care stimulează atenţia, cum ar fi, calculator, televizor, telefon, cineva care se mişcă, bebeluşul uită că mai trebuie să doarmă. Plânge, se foieşte, dar e foarte greu să-l împaci pentru că de fapt este distras de la nevoile lui.

 

La fel suntem şi noi adulţii. Atunci când nu avem un scop foarte precis care să fie foarte important şi prioritar pentru noi, e foarte simplu să fim distraşi. E foarte simplu să considerăm 1001 lucruri a fi foarte importante şi să ne consumăm timpul şi energia în direcţia lor.

Este cunoscut că persoanele care se plâng că „nu au timp”, de fapt nu au UN SINGUR SCOP CLAR, ci consideră importante toate cele 1001 lucruri către care se îndreaptă într-o singură zi. Atunci când încerci să rezolvi 1001 lucruri într-o zi, pe care le consideri importante, eşti foarte ocupat, dar nu şi productiv, pentru că nu mai ai timp şi energie pentru ceea ce este cu adevărat important.

 

Identifică care este lucrul cel mai important pe care merită să te focusezi şi concentrează-te pe el.

 

7Învaţă din experienţele anterioare dureroase şi trec mai departe

 

Un bebeluş cade de multe ori. Cade atunci când încearcă să se ridice, când vrea să stea mai mult în picioare şi nu-şi poate ţine echilibrul, cade din pat atunci când vrea să exploreze ce se află dincolo de margine…

Pe moment plânge, pentru că îl doare, dar trece mai departe. Nu renunţă la a fi curios, la a dori să exploreze şi să descopere singur ce se află dincolo.

Mai mult decât atât, învaţă. Ştie până unde poate să ajungă fără să cadă şi învaţă să se ţină atunci când e în pericol să cadă din nou.

Însă indiferent cât cade, nu consideră că este ruşinos, şi continuă să fie curios şi dornic să descopere.

 

Prin comparaţie, mulţi dintre adulţi, consideră că este un lucru ruşinos să greşeşti, să cazi, să te loveşti. Pentru asta mulţi dau vina pe învăţământ, dar cred că şi educaţia din familie e foarte importantă.

Dorinţa adulţilor de a fi perfecţi, de a face lucrurile perfect din prima îi face să renunţe pentru că nu sunt suficient de bine pregătiţi şi să renunţe atunci când au dat greş odată şi au o experienţă cu încărcătură emoţională negativă.

 

Învaţă de la bebeluşi că orice cădere este un prilej de ridicare şi de învăţare.

 

8A făcut ceva in urat mirositor, l-ai schimbat şi e din nou fericit

 

Se spune că singura persoană care vrea să fie schimbată de tine este un bebeluş. Dar nu să-i schimbi felul de a fi, ci sa-i schimbi scutecul sau chiloţelul de unică folosinţă care e ud şi murdar.

Pentru început, bebeluşii poartă chiloţei de unică folosinţă în care îşi fac nevoile. Durează până învaţă să facă la oliţă sau la baie. Şi are nevoie ca tu să îl schimbi. Îşi transmite asta printr-un tip anume de plâns pe care ca mamă îl înţelegi. Dar după ce îl schimbi revine la starea lui de fericire iniţială.

A trecut momentul, a fost curăţat şi e din nou fericit.

 

Prin comparaţie, şi noi adulţii facem multe greşeli care ne ştirbesc din onoare. Dar putem să ne cerem iertare şi să îndreptăm ce am greşit.

Numai că sunt unele persoane care au remuşcări şi îşi fac autocritica chiar la multe luni sau ani după ce au făcut acea greşeală. Aceştia uită să se cureţe, să se ierte. Şi au impresia că greşeala lor „miroase” mult timp după ce au făcut-o.

 

Toată lumea greşeşte. Învaţă să îţi ceri iertare, să te ierţi şi mergi mai departe cu fruntea sus!

 

9După ploaie vine soare

 

Un bebeluş mai şi plânge. Plânge atunci când cade şi se loveşte, când i se face o injecţie, când îi este foame, când e bolnav şi suferă, când trebuie să-i crească dinţişorii, când vrea să fie schimbat, când îi este somn etc.

Alteori plânge atunci când nu îl laşi să facă chiar tot ce vrea el pentru că tu, ca părinte, ştii că e periculos pentru el. Plânge când îi iei jucăria nepotrivită din mâine (de exemplu, dacă pune mâna pe furculiţă, pe vreun obiect periculos, cu care vrea să se joace), dacă nu îl laşi să bage în gură tot ce-şi doreşte, când îl laşi singur etc.

Dar dacă îi vorbeşti, şi îi explici ce faci şi de ce faci ceea ce faci, va înţelege.

Din fericire, nu plâng foarte mult (mă rog, al meu nu plânge). Şi pot fi repede împăcaţi. Le dai altă jucărie, le distragi atenţia de la durerea lor cu un cântec, cu o poveste, cu o exclamaţie, cu un animal. După ce le trece supărarea, foarte rapid trec de la starea de supărare şi plâns la cea de veselie.

 

Dar sunt adulţi care fac din ţânţar, armăsar. Care se supără foarte repede şi nu le trece cu anii, care gândesc negativ şi nu mai ies din starea asta.

Îmi amintesc că la începutul perioadei de criză, vorbeam cu anumite persoane şi le propuneam ceva şi ei se plângeau că e criză. Le spuneam că va trece criza, aşa cum au trecut şi altele, iar ei refuzau să creadă.

Ba chiar mai mult, i-am auzit şi pe fiii lor, copii de şcoală vorbind în aceeaşi termeni.

Şi au uitat că şi Iisus spune că după ploaie vine soare, că femeia după ce plânge în chinurile naşterii, râde când i s-a născut copilul.

 

Învaţă de la bebeluşi şi fii optimist!

 

10Îţi spun ce vor

 

Deşi n-au învăţat încă să vorbească bebeluşii ştiu să te anunţe ce vor.

Au sunete diferite pentru senzaţia de foame, de somn, de durere, de bucurie. Au anumite mişcări când sunt nemulţumiţi, nervoşi, nefericiţi. Şi deşi s-au scris şi cărţi despre limbajul bebeluşilor, o mamă îşi poate da seama ce vrea copilul ei ascultându-l şi urmărindu-l. Dar asta şi pentru că nevoile lor sunt foarte simple. Ei nu-şi doresc faimă, succes, bani, haine scumpe sau de firmă. Dacă hainele le sunt confortabile şi le asigură temperatura normală a corpului, ei sunt fericiţi.

 

Prin contrast, puţini adulţi ştiu exact ce vor şi să o spună celor din jur. Nu ştiu să fie autentici. Şi de aceea mulţi îi copie pe ceilalţi pentru că nu ştiu să fie ei înşişi, sau pentru că le e ruşine cu ei înşişi. Nu ştiu ce vor şi se lasă purtaţi de val. Nu ştiu ce le place şi practică meserii care-i fac să se simtă total nefericiţi şi mizerabil, doar pentru că asta şi-au dorit părinţii, sau era la modă sau asta au găsit când îşi căutau de lucru.

Altora le este ruşine să spună ce vor, ca şi când dacă ar spune asta, ar încălca drepturile altcuiva. Nu încalcă decât drepturile lor proprii atunci când nu au curaj să spună ce vor.

 

Învaţă să fii simplu şi să spui altora ce vrei şi ce te face fericit!

 

11Au o rutină zilnică care-i ajută să crească

 

Bebeluşii dorm, mănâncă, se joacă. Cam astea sunt activităţile lor de când se nasc. Pe măsură ce mai cresc mai diversifică aceste activităţi. Mai vor să se şi mişte, să meargă, să vorbească etc. Dar dacă ai observat au anumite intervale de timp aproape fixe la care fac aceste activităţi. O mamă ştie care sunt orele la care de obicei mănâncă, la care vrea să doarmă, cam cât doarme în medie. Şi în funcţie de aceste obişnuinţe ale bebeluşului îşi programează activităţile ei. Ştie că poate doar în timp ce doarme bebeluşul poate să gătească sau să coboare să facă o cumpărătură sau să facă ceva curăţenie (sau să citească, să scrie la blog cum fac eu). În rest trebuie să-şi petreacă timpul cu el.

Aceste activităţi au devenit aproape ritualuri. Dar aceste ritualuri o ajută şi pe mamă să se organizeze şi îl ajută şi pe bebeluş să crească.

 

Spre deosebire de bebeluşi, noi adulţii (unii dintre noi) ducem o viaţă, de multe ori haotică. Avem ore de culcare şi de trezire total diferite de la o zi la alta. Nu avem ore de masă bine stabilite sau dacă avem, de multe ori le ignorăm. Uităm să mâncăm şi o facem când nu mai rezistăm sau când ne aducem aminte. Muncim peste program şi ne surmenăm. Înlocuim somnul cu cafeaua şi multe alte greşeli care ne dau peste cap organismul.

Probabil ai observat că anumite persoane suferă la schimbarea orei, sau atunci când schimbă fusul orar, pentru că ritualurile lor, au fost date peste cap cu o oră sau mai multe.

Oamenii care au succes spun că este important pentru cei care vor să crească şi să aibă succes, să existe în viaţa oamenilor anumite ritualuri pe care să le respecte. Numai astfel îşi determină organismul să respecte nişte intervale orare, de muncă, odihnă, alimentaţie, distracţie, pe care să le îmbine într-un mod armonios.

Învaţă să fii simplu şi să spui altora ce vrei şi ce te face fericit!

Urmatoarele lectii in articolul viitor.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

BEBELUŞII NU CAUTĂ SCURTĂTURI ŞI NU ŢIN CONT DE GURA LUMII I

Fanica Rarinca Lasă un comentariu

 

beblusii nu cauta scurtaturi

(sau 16 lecţii uimitoare pe care le-am învăţat de la bebeluşul meu)

Sunt persoane care se plâng că e greu să creşti un bebeluş. Alte persoane se exprimă în termeni de „e un chin să creşti un copil”.

Alţii se bucură de prezenţa şi creşterea unui bebeluş.

Iar alţii consideră că chiar şi de la ei, poţi să înveţi câte ceva, dacă ţi-ai propus să înveţi. Pentru că învăţarea este un act de voinţă.

Mulţi elevi merg la şcoală, dar nu toţi învaţă. Şi nu mă refer doar la şcoala cu săli de clasă, elevi şi bănci, ci inclusiv la şcoala vieţii. Mulţi oameni au probleme, dar nu toţi caută sau găsesc soluţii. Şi chiar şi mai puţini învaţă din ele. Mulţi oameni citesc cărţi doar ca să se poată lăuda cât de mult citesc, dar puţini sunt cei care caută să extragă perle de înţelepciune din ele. Mulţi oameni se uită la filme, dar foarte puţini învaţă ceva din ele.

Eu sunt de un an mamă cu normă întreagă (mă rog, pe perioada celor doi anişori de concediu plătit) şi zi de zi fac slalom printre cărţile de dezvoltare personală, eventual scrierea unor articole pe blogul meu activităţi casnica şi îngrijirea copilului.

Citesc şi învăţ din cărţi, din alte bloguri, din CD-uri de dezvoltare personală, din filme şi nu numai şi caut să învăţ cât pot din ele.

Iată mai jos câteva lecţii pe care le-am învăţat de la bebeluşul meu şi o să compar lecţiile cu ceea ce facem noi ca adulţi.

1Bebeluşii nu caută scurtături

 

Dacă ai urmărit un bebeluş care creşte, ştii că are nişte etape de creştere şi de dezvoltare într-o anumită ordine.

După ce se nasc mai întâi învaţă să îşi ţină căpuşorul, apoi să stea pe burtă, apoi se rostogolesc, merg de-a buşilea, se ridică în picioare şi cad şi în cele din urmă încep să pună paşii. Ei nu încearcă să scurtcicuiteze procesul. Nu încep mai întâi să meargă şi apoi să se târască de-a buşilea şi să-şi amintească să stea pe burtă sau să-şi ţină capul sus.

Ei fac zilnic exerciţii şi încercări şi zi de zi învaţă ceva nou. Exersează să îşi ţină capul până i se formează şi i se întăresc muşchii gâtului, apoi îşi ţin capul sus fără probleme.

 

Când e vremea să meargă, mai întâi se târăsc, apoi, pe măsură ce exersează zilnic şi li se întăresc muşchii, oasele şi tendoanele ca să poată sta singuri în picioare, fără ajutor, pun pas după pas până merg de-a binelea.

 

Noi adulţii căutăm adesea scurtături. Chiar şi când e vorba de bebeluşul nostru, parcă am vrea să grăbim lucrurile… (îi cumpărăm premergător care, zicem noi, îl ajută să meargă). Dar până ce bebeluşul nu simte că e pregătit să meargă şi până ce nu a exersat suficient cât să reuşească, nu va fi capabil să meargă.

 

Dar când e vorba de noi înşine, şi mai ales de creşterea şi dezvoltarea unui vis, căutăm scurtături şi mai şi.

Vrem să creştem repede. Vrem rapid să ajungem la rezultate doar pentru că vedem rezultate spectaculoase la alţii şi nu ne dăm silinţa sau refuzăm să credem că în spatele acelor rezultate poate fi o muncă titanică de ani de zile.

Credem că dacă nu avem rezultate rapid, ei au avut noroc iar noi avem parte numai de ghinioane.

Ascultam de curând un CD a lui R.D.Saunders în care vorbea de călătoria visului şi asemăna visul cu o idee, cu o sămânţă. Pentru ca sămânţa să ajungă să dea roade, mai întâi trebuie să germineze.

Apoi încep să crească rădăcinile. Iar acest proces poate dura de la câteva zile până la câţiva ani, cum este cazul bambusului, timp în care la suprafaţă nu se vede nimic. Mulţi renunţă în această fază pentru că nu înţeleg şi pentru că nu au răbdare. Apoi, după ce rădăcinile s-au dezvoltat suficient creşte tulpina. Adică încep să se vadă primele creşteri ale visului. Să prindă contur, dar e încă departe de a fi complet. Iarăşi foarte mulţi renunţă la construirea visului în această fază.

După tulpină, încep să crească frunzele – primele contacte ale afacerii, primele semne palpabile că cel ce-şi dezvoltă visul e pe drumul cel bun. Iarăşi sunt mulţi care renunţă în acest stadiu, alţii care nu mai dezvoltă visul mai departe. Se mulţumesc cu puţin.

Urmează etapa de înflorire şi de fructificare când visul începe să devină complet şi apoi să se transforme în ceva mai mare.

 

Mulţi dintre adulţi cred în pastilele miraculoase care dau rezultate imediat ca urmare a urmăririi în exces a reclamelor televizate. Dar pentru că mulţi dintre noi ne-am obişnuit cu scurtături, considerăm că e prea mare efortul de a creşte un măr (de exemplu) şi este mult mai simplu să mergem la piaţă să ne cumpărăm merele de care avem nevoie.

Dar suntem experţi în a găsi scuze: „nu merită efortul ca pentru un kg de mere să aştept atât timp să crească mărul…”

„Dacă aş fi la ţară şi aş avea condiţii şi unde să pot să plantez un măr, aş mai zice, dar la oraş, unde să-l cresc, în balcon?”

 

Ai înţeles ideea. E mai simplu să îmi cumpăr casa sau maşina în rate, cu bani de la bancă, decât să muncesc câţiva ani şi să economisesc. Că până strâng banii de care am nevoie, creşte iar preţul… şi tot n-or să-mi ajungă.

Bebeluşii vor şi ei să ajungă la rezultate şi chiar se enervează atunci când nu reuşesc, dar nu se opresc. Ştiu că mai devreme sau mai târziu vor reuşi şi e doar o chestiune de timp până se întâmplă, de aceea zilnic exersează către ceea ce-şi doresc.

 

Învaţă de la un bebeluş că toate se fac la timpul lor şi e nevoie de exerciţiu constant şi zilnic iar rezultatele vin în timp şi uneori abia sunt sesizabile.

 

2Bebeluşii nu ţin cont de gura lumii

 

Un bebeluş dacă are chef să strige, strigă. Dacă are chef să râdă, râde, dacă are motiv să plângă, plânge. Pe el nu-l interesează ce are de spus vecinul sau oricine altcineva, sau că tu vrei să dormi. Dacă vrea să ajungă la calculator, la priză sau la telecomandă sau la telefon, cuţit, furculiţă, sau la orice alt obiect, pe el nu-l interesează că tu îi tot repeţi că nu e voie, că se răneşte, că poate să cadă. El vrea să ajungă acolo şi să experimenteze pe pielea lui. Şi nu spun că trebuie să-l laşi, spun că el nu se dă bătut doar pentru că tu nu-i dai voie.

 

Dar câţi dintre noi adulţii, nu ne lăsăm îngrădiţi de gândul şi ideea că cineva din exterior ne judecă, ne critică, ne înjură?

Câţi nu renunţăm la visele noastre doar pentru că vărului sau unui prieten i s-a părut ridicol acel lucru la care visăm? Câţi dintre noi nu trăim viaţa altora pentru că nu avem curajul să o trăim pe a noastră aşa cum dorim şi cum merităm?

Câţi oameni, dacă află de o posibilitate de a-şi atinge visul, de o afacere sau un vehicul, caută să se intereseze să afle ce fel de vehicul este?

Numai că în loc să caute la cei care reuşesc se duc şi întreabă pe vecina, pe cumnatul care au auzit de la cineva, care a auzit de la altcineva, care a auzit de la nu ştiu cine că nu funcţionează.

E ca şi când, atunci când au o boală şi merg la medic, după ce medicul le spune ce să facă, mai cer şi părere unui fost student care a rămas repetent şi nu a terminat niciodată facultatea de medicină. Şi culmea, câteodată chiar ascultă de cei care au eşuat.

 

Ascultam pe un CD că o persoană n-are curaj să-şi urmeze visul pentru că îi este teamă de ce vor spune ceilalţi (rude, prieteni, vecini, colegi) şi îi este teamă de eşec. Dar frica, inclusiv frica de eşec este legată tot de ce vor zice ceilalţi.

 

Învaţă de la un bebeluş şi fii tu însuţi fără să te mai gândeşti prea mult la ce vor zice alţii.

 

 3Zâmbesc şi râd foarte mult. Fericirea lor e molipsitoare

 

În afară de situaţiile în care le este foame, somn, s-au lovit, au o durere, sau au chiloţelul ud, bebeluşii sunt foarte fericiţi. Îi vezi că urmăresc frunzele, gâzele, maşinuţele. Se miră de orice şi se bucură de orice. Râd foarte mult şi te fac şi pe tine să râzi de năzdrăvăniile lor. Zâmbesc cu sau fără motiv. Se entuziasmează uşor.

 

Noi adulţii, prin comparaţie, găsim lucrurile din jurul nostru atât de normale şi atât de obişnuite că uităm să ne mai bucurăm de ele.

Când a fost ultima dată când te-ai bucurat de copacul din faţa casei sau apartamentului? Când ţi-ai mai permis să râzi fie că ai avut sau nu un motiv întemeiat? Când ai luat năzbâtiile copilului ca pe simple năzbâtii şi nu ca pe nişte tragedii? Când ţi-ai amintit că făceai şi tu la fel? Când te-ai entuziasmat ultima dată de o idee, un produs, un serviciu sau o persoană pe care ai întâlnit-o?

 

Învaţă de la bebeluşi şi râzi mai mult. Fii fericit cu sau fără motiv!

 

 4Sunt foarte determinati sa obtina ceea ce işi doresc

 

Când nu ai un bebeluş, dar întâlneşti unul începi să te miri de forţa pe care o are, atunci când te trage de mână, de haină ca să ajungă la ce-şi doresc. Dar să vezi un bebeluş dornic să ajungă la cartea sau telefonul sau telecomanda din mâna ta! Cu câtă hotărâre şi determinare şi putere se agaţă de tine şi începe să te tragă. Cu cât este mai dificil de ajuns acolo şi cu cât îi spui mai mult că nu se poate, cu atât e mai hotărât să-ţi demonstreze că poate şi are voie. Dacă pui un obstacol în calea dorinţei lui, învaţă cum să treacă de el. Sunt foarte hotărâţi şi foarte determinaţi.

Ca să pot să citesc sau să scriu pe blog, trebuie fie să mă trezesc mai de dimineaţă, fie să fac asta în timpul odihnei lui de la prânz.

De exemplu, dacă el vrea să ajungă la telefonul sau la telecomanda de pe masă şi tu îi pui în faţa ochilor una dintre jucăriile lui, s-ar putea să nu vadă jucăria pentru că el se uită doar la telefon şi caută prin toate mijloacele şi toate puterile să ajungă acolo. Nimic din ce-i spui nu-l opreşte.

 

„Atunci când porneşti pe drumul De la idee la bani, vei observa că bogăţia însăşi începe cu sentimentul că barierele au fost distruse, cu siguranţa interioară că eşti acolo unde trebuie să fii.”

Napoleon Hill

 

Deşi Napoleon Hill se referă la obţinerea banilor şi bogăţiilor, în cazul bebeluşilor, pentru orice obiectiv au în minte de atins, pot fi foarte determinaţi.

Spre exemplu, bebelusul meu vrea sa puna mana pe tot ce folosesc eu. Vrea cu orice pret sa ajunga la cartile, caietele mele, la maus, telefon etc.

 

 

Mulţi dintre adulţi, cu excepţia celor foarte hotărâţi sau a celor care au un vis foarte puternic sunt foarte uşor de deturnat din drumul lor. Dacă le spui că nu e voie, că e periculos, sau le spui că e dificil renunţă foarte uşor. Sau dacă le spui că X nu ştiu ce păţanie a avut în legătură cu acel obiectiv, încep să devină sceptici.

Mulţi se aşteaptă ca lucrurile bune să vină la ei foarte uşor.

Thelma Thompson Cele mai bune lucruri sunt cele mai grele

Mulţi renunţă la primul obstacol.

Mulţi văd obstacolele înainte să vadă ce-şi doresc.

 

Învaţă de la bebeluşi să te focalizezi strict pe ceea ce-ţi doreşti şi să nu mai vezi obstacolele decât ca pe nişte trepte de la scara către obiectivul tău.

 

Celelalte lectii in urmatoarele articole.

 

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

CUM RECUNOŞTI ŞI CUM TE PORŢI CU OAMENII ÎN FUNCŢIE DE STIMA LOR DE SINE?

Fanica Rarinca Lasă un comentariu

Cum recunoşti şi cum te porţi cu oamenii

 

Pentru început fac nişte clarificări legate de articolul trecut, Ce nu fac oamenii ca să-i impresioneze pe alţii?

 

În primul şi în primul rând cu toţii avem nevoie să fim lăudaţi şi nu criticaţi. Dacă citeşti cărţile lui Dale Carnagie, „Secretele succesului Cum sa cunosti oameni si sa devii influent”, „Lasă grijile, începe să trăieşti!” acesta spune, citează alţi autori care spun exact acelaşi lucru.

Avem cu totii tendinta de a nu suporta critica

 

În al doilea rând, anumite persoane au ca limbaj principal de iubire laudele şi cuvintele de încurajare. Aşa se simt ei iubiţi. Vor să audă de la alţii cu ce sunt apreciaţi. Cu ce calităţi se remarcă? Ce au făcut bine? Ce progrese au făcut? Care este motivul pentru care preferi compania lor şi nu pe a altora? Ce te atrage le ei? Ce crezi că sunt în stare să facă? Unii dintre ei vor face acele lucruri de care tu îi crezi în stare DOAR pentru că tu îi crezi în stare. Şi pentru că tu îi încurajezi în direcţia asta. Vezi şi cartea „Cele cinci limbaje ale iubirii” de Gary Chapman.

 

În al treilea rând sunt cei care vor cu orice preţ să impresioneze şi să fie permanent în centrul atenţiei şi să nu se lase mai prejos decât alţii. Sunt disperaţi în forul lor interior după cuvinte de laudă. Vor să-i copie pe alţii pentru că părerea şi stima lor pentru ei înşişi este foarte scăzută ca să accepte să fie autentici.

 

De unde se naşte stima de sine?

 

În cartea „Cum să te iubeşti pe tine, pentru a te înţelege mai bine cu ceilalţi”, autorii Christophe André şi François Lelord spun că stima de sine se formează încă din copilăria timpurie, fie din primii ani de viaţă în familie, fie din momentul în care copilul întră într-o colectivitate şi are viaţă socială.

Evident, primul rol în formarea stimei de sine îl au părinţii. Copilul poate să dobândească o stimă de sine ridicată dacă în familie este tratat cu respect, cu bunăvoinţă sau poate avea o stimă de sine foarte scăzută dacă părinţii ţipă la el sau sunt furioşi sau îl ceartă permanent.

Uneori componenta socială are un cuvânt greu de spus asupra modului în care se formează stima de sine a copilului. Cum se poartă şi cum reacţionează copilul în funcţie de laudele sau criticile anturajului, de modul în care interiorizează diferite glume ale colegilor pe seama sa. Acest proces de formare a stimei de sine în funcţie de ce spun cei din anturaj începe de la grădiniţă şi practic nu se termină. Poate să evolueze diferit pe parcursul vieţii.

 

Nathaniel Branden, în cartea lui, „Cei şase stâlpi ai încrederii în sine” spune că pe parcursul vieţii, încrederea în sine a unei persoane poate să oscileze.

 

„Nivelul respectului nostru faţă de sine nu este stabilit definitiv în copilărie. Se poate dezvolta pe măsură ce ne maturizăm sau, dimpotrivă, se poate deteriora. Există oameni al căror respect de sine era mai mare la vârsta de zece ani decât la vârsta e şaizeci de ani. Este valabil şi invers.” – Nathaniel Branden

 

Cum recunoşti oamenii cu stimă de sine ridicată?

 

Persoanele cu stimă de sine ridicată au încredere în forţele lor proprii şi în oameni, în acelaşi timp îşi cunosc şi recunosc şi propriile limite. Ştiu foarte bine şi ce nu pot să facă încă, dar au convingerea fermă că dacă îi interesează, pot învăţa, pot deprinde să facă şi ce nu ştiu.

Pentru că sunt conştienţi de propria lor valoare, îi tratează frumos şi pe ceilalţi oameni, ca de la egal la egal. Au relaţii frumoase şi autentice cu oamenii şi comunică cu ei în mod deschis foarte civilizat.

Sunt optimişti, ambiţioşi, îşi înfruntă temerile, sunt perseverenţi şi încrezători indiferent de rezultat. Au o capacitate mai mare de a fi realişti şi dacă au greşit, pot să recunoască deschis asta, iar dacă sunt corectaţi, îşi pot accepta şi recunoaşte deschis greşeala.

 

„Persoanele care au un respect crescut faţă de sine pot fi, cu siguranţă, puse la pământ de necazuri, dar au o capacitate mai mare decât ceilalţi de a se ridica şi de a-şi reveni.” – Nathaniel Branden

 

Cum recunoşti oamenii cu stimă de sine scăzută şi cum să te porţi cu ei?

 

Oamenii cu stimă de sine redusă au câteva caracteristici. Nu au încredere în ce pot face, că merită ceva, nu cred că ideile lor sunt bune, n-au curaj să-şi susţină punctul de vedere chiar dacă le sunt încălcate drepturile. Sunt fie persoane care consideră că doar trebuie să ofere altora ceva (atenţii, cadouri, bani) dar refuză să primească. Sau invers, pot să creadă că doar li se cuvine să primească fără să fie nevoie să ofere.

Sunt oamenii care în condiţii de stres încep să înjure şi să vorbească foarte colorat. În relaţie cu alţi oameni, fie îi elogiază pe cei care au încredere şi rezultate deosebite, fie îi desconsideră. Unii au tendinţa de a fi violenţi, aroganţi, să se creadă superiori altora şi să-i umilească pe alţii (mai slabi ca ei). Alţii au tendinţa de a vorbi în termeni foarte vagi şi într-un mod evaziv.

Indiferent cât ar munci şi ce rezultate ar avea le este foarte greu să se bucure de rezultatele pozitive, dar se supără şi se consumă foarte tare pentru necazuri. Alţii se dau foarte uşor bătuţi.

 

La aceste persoane, dacă îţi spun ei că au probleme cu stima de sine, poţi să le spui şi tu unde greşesc. Dacă nu, atunci probabil că nu sunt interesate de dezvoltare personală, nu te du să le spui ce probleme au cu stima de sine.

Oamenii cu stimă redusă de sine sunt de mai multe tipuri. Eu o să mă refer la trei categorii.

Prima categorie este cea a celor care sunt conştienţi că au o mare lipsă de încredere şi stimă de sine. Sunt oameni care adesea sunt „călcaţi în picioare”, batjocoriţi de ceilalţi fără ca ei să ia vreo atitudine.

Începând de la vârsta de elev, când toţi sau majoritatea colegilor îşi bat joc de el şi din exasperare vine să se plângă la dirigintă, modelul poate perpetua chiar şi la nivelul de adult.

Celor care sunt elevi şi vin adesea la mine să mi se plângă „că ia uite ce mi-a făcut sau zis cutare!…”, poate că la început le iau apărarea pentru că sunt mici şi trebuie să-i cert pe cei batjocoritori. Dar cu cât fenomenul se repetă şi aceeaşi elevi sunt mereu subiectul batjocurii, îmi dau seama că aici e vorba de stimă foarte joasă de sine.

Caut să-i ajut să-şi întărească stima şi să le insuflu gânduri şi atitudini de persoane valoroase. Caut să-i laud şi să fiu foarte răbdătoare cu ei, să spună şi ei ceva bun şi să le arăt că sunt valoroşi şi să remarc progresul pe care l-au făcut.

Unii îşi revin şi încep să le crească stima de sine.

Alţii nu reuşesc să-şi crească stima de sine. Şi continuă să vină chiar şi când sunt la clasa a 8-a să se plângă la dirigintă de X sau Y din clasă. Şi le spun: „Acum sunt eu, care să-ţi ia apărarea, la liceu o să ai altă dirigintă la care să apelezi. Dar dacă nu îţi creşti părerea despre tine vei fi batjocorit şi ca adult. Atunci la cine vei mai apela să te apere?”

Dar nu prea funcţionează aceste vorbe. Ei simt că au nevoie de ajutor atunci şi acolo şi nu pot să se gândească la ce se poate întâmpla peste ani.

Într-o zi mergeam pe stradă şi, fără să exagerez, am văzut un om de vreo 30 de ani cel puţin care se ruga de un copil de zece ani. „Lasă-mă mă’ să trec!” iar copilul râdea de el. Ajunsă în dreptul lui, acel bărbat mi se adresează, „Io-te tanti, nu mă lasă să trec!”. M-am uitat la el să văd dacă glumeşte, dar el era foarte temător şi rugător. I-am zis, „Eu văd că el e un copil de vreo zece-unsprezece ani şi dumneata eşti ditamai omul.”

Adică mi se părea ridicol ca un adult să se roage în halul ăla de un copil.

Iar el continuă, „Da, da’ nu mă lasă să trec!”

Am plecat mai departe.

Personal cred că pe astfel de persoane ori ajungi să le aperi toată viaţa pentru că sunt dependente de ajutorul tău, ori le laşi să înveţe o lecţie.

 

A doua categorie este a celor care poartă mască de oameni foarte puternici. Sunt aroganţi şi cu nasul pe sus şi îi tratează pe oameni cu superioritate. Nu acceptă niciun fel de critici şi nici ideea că EI AR PUTEA SĂ GREŞEASCĂ. Sunt vulgari, uneori violenţi şi-şi dau multă importanţă. Ei trebuie să aibă întotdeauna ultimul cuvânt şi trebuie să aibă dreptate.

Probabil că te întrebi, cum e posibil ca o astfel de persoană să aibă stimă de sine scăzută?

Păi, dacă ar avea stimă de sine ridicată, de ce ar mai avea nevoie să umilească pe alţii ca să fie el mai sus?

 

„Câteodată respectul faţă de sine este confundat cu lauda exagerată şi cu aroganţa; dar asemenea trăsături nu reflectă prea mult respect faţă de sine, ci dimpotrivă, prea puţin; reflectă o lipsă a respectului de sine. Persoanele cu un ridicat respect faţă de sine nu sunt conduse de ideea de a fi superioare altora; nu vorbesc doar pentru a-şi demonstra valoarea, prin faptul că se măsoară cu un standard comparativ. Ele se bucură de faptul că sunt cine sunt, nu pentru faptul că sunt mai bune decât ceilalţi.” – Nathaniel Branden

 

Dacă eşti în poziţia de coleg al lor, trebuie doar să nu-i contrazici şi nici să le dai ordine. Mai degrabă acceptă ideea de parteneriat, de a lucra împreună. „Hai să facem!” dacă le găseşti punctele forte şi îi complimentezi pe partea lor pozitivă, sunt oameni cu care te poţi înţelege. Caută însă, să nu pui la inimă tendinţa lui de a te umili.

Dacă sunt în poziţia de şef, ar fi bine să nu te duci la el cu idei mai bune decât ale lui. Pentru că s-ar putea să-ţi respingă ideea pur şi simplu din invidie că nu a fost ideea lui. Dacă ştii că ideea respectivă este foarte bună şi necesară, şi eşti isteţ, faci în aşa fel ca să-l faci să creadă că este ideea lui, şi atunci va fi pusă în aplicare ideea. Dacă ţii neapărat la ideea ta, să ai drept de autor asupra ei, implementeaz-o pe cont propriu, nu în afacerea lui, nu sub conducerea lui. Oricum dacă nu-i dai credit că ar fi ideea lui, s-ar putea să o respingă.

Ca orice persoană, îi place să fie lăudată. Personal sunt împotriva linguşelilor, dar cred cu tărie în puterea complimentelor mai ales dacă sunt sincere. Adică un compliment în care crezi ar trebui să fii în stare să-l şi argumentezi ca să fii mai credibil. Iar complimentele au puterea să ajute o persoană să-şi crească stima de sine. Pentru că tocmai criticile e posibil să-l fi făcut pe cel în cauză să aibă asemenea părere despre sine.

 

Cea de-a treia categorie de care aş vrea să-ţi vorbesc este cea a victimelor care se plâng de tot şi toate. Pentru tot ce nu le reuşeşte sau li se întâmplă altfel decât îşi doresc există vinovaţi. Mama, tata, soacra, fiul, şeful, guvernul, vremea, lumea şi de ce nu, Dumnezeu însuşi e vinovat că lor nu le-a mers cum şi-au dorit. Sau că lor nu le-a picat din cer cum le-a picat la alţii mai norocoşi. Oricine e vinovat, numai ei sunt fără vină. Nu găsesc nimic frumos în viaţă şi nu au niciun motiv să se bucure.

Şi ştii ce? În afară de câţiva care chiar vor să schimbe ceva în viaţa lor, ceilalţi se plâng pentru că doar aşa pot avea audienţă.

Cu astfel de persoane caută să discuţi cât mai puţin. În mod deliberat în preajma lor pune-ţi căşti în urechi sau îţi aminteşti că ai de dat un telefon. Dacă chiar trebuie să discuţi cu ei, limitează-te la aspecte strict legate de muncă. Nu intra în detalii despre viaţa privată. Au o gândire atât de toxică, încât în scurt timp vei gândi şi te vei plânge exact ca şi ei.

 

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

CE NU FAC OAMENII CA SĂ IMPRESIONEZE PE ALŢII?

Fanica Rarinca 4 Comentarii

ce nu faci ca sa impresionezi pe altii

 

Intr-un an eram într-o aplicaţie practică a profesorilor de geografie, mai exact eram într-o excursie. Şi pentru că este corect să învăţăm unii de la alţii, fiecare profesor are de pregătit un anumit material pe care-l prezintă la microfonul autocarului.

La un moment dat o colegă ne atrage atenţia şi ne spune:

-Priviţi vă rog spre stânga. Sunt trei case la fel, au aceeaşi formă, culoare, arhitectură etc. care credeţi că e cea mai recentă?

Eu am privit nedumerită pe fereastră. Casele erau albe, cu aceeaşi formă, arătau la fel de bine şi de îngrijite. Mi-a fost greu să identific vreun semn care să indice vechimea sau derăpănarea vreuneia. În cele din urmă, colega de la microfon ne-a zis:

-Cea mai înaltă dintre ele este cea mai nouă.

Într-adevăr, casele aveau înălţimi diferite. Erau cumva în scară. Prima era mai joasă cu vreo 20 cm (probabil cu un rând de chirpici) decât a cea din mijloc, iar ultima era mai înaltă cu cel puţin jumătate de metru decât prima. În rest erau la fel, cel puţin la exterior.

 

Încă din copilărie vrem să impresionăm

 

Încă din perioada copilăriei fragede, copiii intră într-un soi de competiţie şi îşi doresc să impresioneze. Vor să-i impresioneze pe părinţi şi pe prietenii părinţilor care le oferă laude şi atunci învaţă poezii şi cântece noi sau fac tot felul de mişcări care-i fac pe părinţi să se mândrească de ei.

Se îmbracă cu rochia „aia”, cu costumul cel nou şi frumos ca să fie lăudaţi şi admiraţi de ceilalţi. Şi dacă nu-i observi hăinuţele, preferă să îşi dea jos alte hăinuţe mai vechi de deasupra (dacă e rece afară şi mai au ceva ca să-i acopere). Sau vin pe lângă tine şi fac nişte mişcări demne de un manechin pe scenă, numai ca să-i observi hăinuţele cele noi şi frumoase şi să se simtă bine.

Sau pur şi simplu se laudă cu accesoriile, cu meseriile părinţilor, cu tot ceea ce au din punct de vedere material.

 

De unde vine această dorinţă?

 

Din punct de vedere psihologic, din ce am înţeles până acum, la baza acestor comportamente de impresionare stă stima de sine. Se pare că atunci când o persoană vrea să impresioneze, mai ales prin ceea ce are, prin ceea ce posedă, decât prin ceea ce face sau este, e o persoană cu o stimă de sine foarte slabă şi are permanent nevoie de confirmarea celor din jur că este aşa şi pe dincolo.

În afară de stima de sine un rol important îl mai are şi educaţia. Dacă copilul îşi aude părinţii că se laudă şi se consideră mai sus decât alţii din societate, doar pentru că are o anumită funcţie, statut sau venit, cu siguranţă se va purta şi el la fel.

Persoanele care au stimă de sine bună sau chiar înaltă nu au nevoie să li se spună mereu că sunt speciale, că arată bine, că sunt bune etc. fac acele lucruri pentru că aşa le place. Dar de multe ori pe astfel de persoane le apreciezi mai mult pentru ceea ce fac şi sunt, pentru caracterul lor.

 

Pe măsură ce creştem şi depăşim stadiul de copii ca vârstă (dar nu ne creşte şi stima de sine), vrem să impresionăm prin posesiuni şi mai mari. Mai mult decât atât intervine şi procesul de copiere a celorlalţi. Persoana care copie are atât de puţină încredere în ea, că e mult mai bun cum vede la cea de la care copie.

De aceea ajungi să vezi două prietene sau doi prieteni îmbrăcaţi la fel. Prieteni care au maşini la fel, case la fel sau asemănătoare.

 

Ce sentimente dezvoltă?

 

Uneori dorinţa de a impresiona are la bază nu doar nevoia de apreciere, cât mai degrabă dorinţa de a stârni invidie, de a-i umili pe ceilalţi.

Numai că de multe ori pe lângă admiraţie (faţă de ceea ce posezi), invidie (că îţi permiţi), gelozie şi umilinţă, la cei din jur mai apare şi sentimentul de neîncredere. Oamenii au tendinţa să se întrebe mai mult în legătură cu alţii decât cu ei înşişi. Aşa că în loc să spună, „cum să fac să îmi permit şi eu?”, oamenii din jur s-ar putea să spună, „Ce face ăla de îşi permite şi aia şi aia şi aia?”. În mintea lor încolţeşte ideea de neîncredere faţă de cinstea celor care vor neapărat să impresioneze.

 

Astfel se întâmplă că dacă eşti profesor (nu mă leg de alte meserii că nu cunosc) şi trăieşti doar din salariul de profesor, fără să ai alte surse de venit, s-ar putea să te simţi de-a dreptul umilit de hainele, accesoriile, telefoanele şi alte device-uri cu care vin unii elevi la şcoală. Îţi este jenă să scoţi din geantă telefonul care arată jalnic şi vechi de parcă ar fi din secolul trecut.

 

Uneori sare calul

 

Astfel că cel care este umilit, pentru că de asemenea, are o stimă de sine foarte joasă, îşi doreşte să facă lucrurile şi mai şi. Îşi ia un telefon mult mai performant (decât are nevoie şi decât îşi permite), îşi doreşte şi în final îşi cumpără (fie şi cu bani împrumutaţi de la bancă) o altfel de maşină, îşi face o casă mai mare etc.

Dar face toate aceste lucruri pentru ca la rândul lor să atragă admiraţia şi invidia celor din jur. Sau ca să-i lase mască pe cei care i-au umilit. Sau ca să…mascheze alte aspecte neplăcute.

Vezi de multe ori câte un om de afaceri, care la puţin timp după ce şi-a deschis afacerea îşi cumpără maşini de lux sau de teren foarte scumpe. Chiar dacă afacerea lor e pe butuci

sau e putredă, pentru ei contează doar imaginea pe care o afişează în exterior.

 

„Prea mulţi oameni cheltuiesc banii pe care nu i-au câştigat ca să cumpere lucruri pe care nu şi le permit ca să impresioneze oamenii pe care nu-i plac.” – Will Smith

 

Am o veste pentru tine. Celorlalţi nu le pasă de tine şi de imaginea ta atât de mult pe cât îţi imaginezi tu. Poate se gândesc la tine câteva minute odată la o lună sau la un an, dar, în cea mai mare parte a timpului se gândesc la ei nu la tine. Aşa cum faci şi tu de altfel.

Aşa că mai lasă faţada şi caută să fii autentic.

 

Ce altceva mai poţi face doar ca să impresionezi?

 

Poţi să alegi să faci fapte bune din dorinţa de a impresiona pe alţii.

Brusc îţi schimbi culoarea politică, devii ecologist, faci milostenii, ajuţi pe alţii mai nefavorizaţi de soartă etc.

 

Uneori dorinţa de a impresiona sau de a nu dezamăgi pe alţii te face să fii loial sau violent, să te apuci de fumat, de furat, să faci o crimă etc.

 

Alteori are efect să te trezească dintr-o amorţeală sau să te scoată dintr-o mlaştină emoţională în care te scalzi.

 

Acestea sunt situaţiile în care tu îţi doreşti să faci ceva, dar eşti într-o zonă de confort. Şi ai face şi ai trage mâţa de coadă şi te-ai lungi cât poţi tu de mult. Şi tot spui că vrei să faci aia şi aia şi primeşti un „şut motivaţional” de la cineva care îţi spune, „Ştii ceva? Eu nu cred că eşti în stare să faci aia pentru că eşti leneş pentru că de când spui că faci, de atunci era făcut.”

Iar cuvintele astea, spuse de cineva la care ţii, sau poate de la cineva care spune pe un ton ce vrea să te umilească, simţi că te ard. Şi-atunci spui (fie în gând, fie tare) „Lasă că-ţi arăt eu ce sunt în stare!”

 

Iar aceste cuvinte te fac să te pui pe treabă, cu atâta energie şi te fac să te trezeşti în fiecare dimineaţă cu o dorinţă aprigă de a reuşi, doar-doar ca să-i arăţi tu lui X ce eşti tu în stare.

Mie mi s-a întâmplat de două ori să primesc astfel de şuturi motivaţionale care m-au determinat să învăţ să iau la facultate şi examenul de titularizare. Căci mi s-a spus „Nu eşti tu în stare să iei examenul pentru că cutare din sat cât e de deşteaptă şi a mers şi a dat şi în stânga şi în dreapta şi i-a săturat pe toţi şi n-a fost în stare să ia… tu n-ai nicio şansă!”

Aşa că mi s-a aprins ambiţia şi călcâiele mi-au luat foc şi am vrut să le dovedesc ce pot. Şi am dovedit.

 

Când primeşti câte un astfel de şut motivaţional, pune-te pe treabă, dar în loc să blagosloveşti persoana care ţi l-a aplicat, mulţumeşte-i. Pentru că în final, îţi face un bine. Şi categoric îţi creşte stima de sine mai mult decât atunci când vrei să impresionezi cu lucruri frumoase doar de faţadă.

 

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

COMPARAŢIA UCIDE RELAŢIA

Fanica Rarinca 2 Comentarii

COMPARATIA UCIDE RELATIA

 

Ca profesor de geografie, pot să-ţi spun că la lecţii fac adesea comparaţii. Compar munţii, oceanele, tipurile de climă şi de vegetaţie între ele, căutând să identificăm deosebiri şi asemănări.

Şi cu toate că există asemănări, identificăm numeroase deosebiri pentru că fiecare munte are particularităţile sale, fiecare tip de vegetaţie sau de peisaj, are elementele sale care-l fac unic.

Aceste comparaţii, au rol strict didactic şi nimeni nu are de suferit. Pentru că până la momentul actual ştiu că munţii şi oceanele nu au sentimente ca să fie rănite de comparaţiile pe care le fac la clasă.

Dar nu despre munti si oceane mi-am propus sa-ti vorbesc.

Dacă elementele naturale sunt atât de diferite, oare nu cumva şi noi oamenii suntem foarte diferiţi unii de alţii?

Fiecare persoană este unică, specială şi deosebită faţă de alte persoane. Evident că avem şi multe elemente comune, toţi, sau majoritatea avem doi ochi, două urechi, două mâini, două picioare, o inimă, un creier etc. Dar cu siguranţă, fiecare dintre noi are acele trăsături de aspect, de caracter, de motivaţie, de gândire care-l face unic.

 

Noi românii avem o vorbă, că „avem cinci degete la o mână şi niciunul nu seamănă cu celălalt”. Şi este perfect adevărat. Şi atunci de ce vrem să fie toţi oamenii la fel (ca noi)?

 

De-a lungul existenţei mele am fost adesea comparată în mod negativ cu alţii.

 

Şi înainte de a da de înţeles că vreau să acuz pe cineva, aş vrea să îţi spun că cel mai probabil persoanele care fac comparaţii între unii şi alţii, probabil îşi imaginează că acea comparaţie are scopul de a corecta, că are un rol pozitiv.

Lucrurile nu stau chiar aşa.

Se ştie că fiecare persoană se comportă şi ia decizii pe care le crede cele mai eficiente. Aceste decizii şi comportamente sunt legate de cunoştinţele pe care le are acea persoană până în acel moment.

De foarte multe ori, comparaţiile, mai ales cele negative, au consecinţe negative asupra celui comparat.

Ţin să menţionez că aceste comparaţii sunt dureroase, mai ales atunci când se fac sub formă de îndemnuri.

 

Iată câteva exemple de comparaţii.

 

Părinţii îşi compară proprii copii între ei

 

„Mănâncă tot din farfurie! Ia uite sora ta / fratele tău cum a mâncat tot. Tu de ce nu poţi?”

„Pune şi învaţă! Uite sora ta / fratele tău cum învaţă singur/ă şi ia note mari! Tu de ce nu înveţi ca ea /el?”

„Fă-ţi curat în cameră! Ia uite ce curat este în cameră la sora ta/fratele tău!”

„Mă faci de ruşine! Ia uite sora /fratele ce cuminte este!

 

Ai prins ideea, da?

Părinţii uită regula celor cinci degete care nu sunt la fel. Cu toate astea vor să-i facă pe toţii copiii din familie să se comporte la fel. Dar nici ei ca părinţi nu se comportă la fel unul cu altul.

Niciunul dintre aceşti părinţi nu iau în calcul diferenţa de temperament, de personalitate, de voinţa sau motivaţia copilului lor. Şi nu au nici cea mai mică idee de ceea ce poate să facă în mintea copilului aceste comparaţii.

 

Părinţii compară copiii lor cu alţi copii

 

„Ăla cum poate să înveţe şi tu nu poţi?”

„Ia uite cutare ce cuminte este, tu de ce nu stai cuminte?

„Apoi tu esti ca nimenea si nimenea ca tine.”

Încă de pe când eram copil am fost adesea comparată cu alţi copii din sat (pentru că sunt de la ţară).

Acum, ca mămică, mi se întâmplă să aud alţi părinţi cum îşi compară propriul copil cu bebeluşul meu. De exemplu, când călătoresc prin oraş cu mijloacele de transport în comun îi aud pe câte unii spunându-le copiilor lor. „Stai cuminte! Ia uite bebeluşul ăla cât e de mic şi ce cuminte stă! Tu de ce nu poţi să stai cuminte?”

Aş vrea să le spun că e diferenţă de vârstă, de personalitate, de modul în care au fost educaţi şi poate că chiar asemenea comparaţii duc şi mai mult la comportamente inverse decât cele dorite. Şi tare mult aş vrea să le atrag atenţia că copilul lor e special.

 

Ca profesor, am avut ocazia să constat că anumiţi elevi cu un potenţial bunicel au fost duşi de părinţi în clase cu potenţial foarte bun şi au început să pună presiune pe ei să fie ca ceilalţi.

Nu mică mi-a fost surpriza când într-un an, la o clasă foarte bună, după ce am ascultat un elev, l-am apreciat cu o notă mică, 5. Şi el a început să plângă. Eu m-am simţit inconfortabil şi m-am apucat să-i explic de ce îl evaluez cu nota 5.

(Mă rog, eu sunt mai exigentă, dar, ca regulă generală, practic autoevaluarea. Îl pun pe elev să se evalueze în faţa clasei. Dacă se subapreciază, cum fac mulţi, îi spun ce a spus bine, apoi îi mai cer odată să se evalueze. Sunt şanse mari să spună nota pe care o merită. Dacă „sare calul” cu o notă mare, obraznică şi nemeritată, îi explic ce a ştiut. Şi din nou îi cer să se evalueze. Foarte rar ajung să-mi plângă elevii pentru notele pe care le primesc.)

Cu altă ocazie când l-am ascultat şi evaluat pe respectivul elev, situaţia lacrimogenă s-a repetat. În cele din urmă, aflu de la colegii lui de clasă, că acest elev aşa procedează la fiecare disciplină. Iar el a explicat că e certat acasă de părinţi dacă nu ia note mari.

Prin urmare, deşi deviez puţin de la subiect, să aduci un copil bunicel într-o clasă bună sau foarte bună îi creşte şansele să intre în competiţie, de bunăvoie şi să devină mai bun. Dar dacă părinţii fac presiune pe el şi îl compară cu X sau cu Y din clasă, atunci copilul claclează.

 

Aşa că profit de acest blog şi îţi spun că:

Iarba vecinului nu e mai verde şi nici capra mai grasă, doar aşa alegi tu să le vezi. În plus dacă te-ai ocupa de aceste aspecte în mod corect, şi ţi-ai uda iarba ta şi ţi-ai hrăni mai bine capra, poate că atunci ale tale vor fi mai de admirat.

 

Soţii sau soţiile îşi compară partenerele sau partenerii cu alte persoane de sex opus

 

Când ne îndrăgostim, trecem uşor cu vederea defectele şi greşelile persoanei aflate în centru atenţiei sentimentelor noastre. Dar pe măsură ce relaţia capătă experienţă şi vechime, începem să vedem mult mai uşor ce nu face bine cel de lângă noi.

Şi când vedem pe altcineva de sex opus că face cum ne place nouă, începem să gândim negativ despre persoana de lângă noi.

Mai întâi gândim, apoi exprimăm cu voce tare ce face bine altă persoană de sex opus pe care o apreciem.

Dar apoi, e posibil să vină un moment când realizezi că eşti fericit/ă pentru alegerea făcută, pentru că vezi greşeli mult mai mari la cel din exterior pe care îl admirai.

Şi n-o să dau exemple de comparaţii, deşii seamănă destul de bine cu cele folosite la adresa copiilor.

Dar te rog să te gândeşti cum ai reacţiona dacă soţul ţi-ar cere să fii copia exactă (clona) actriţei Angelina Jolie (sau alege tu alta). Sau cum ai reacţiona dacă soţia ţi-ar cere să fii clona lui Brad Pitt (sau altul). Dar nu aşa cum sunt ei în realitate, că nu ştii exact cum sunt şi ce caractere au, ci aşa cum sunt ei pe scenă.

Cum ar fi viaţa noastră de zi cu zi, dacă fiecare am fi copia exactă a altcuiva?

Eu cred că ar fi plictisitoare.

Pentru că pe Angelina Jolie au văzut-o şi au tot văzut-o, dar pe Fănica Rarinca, nu prea. În plus, Angelina e foarte bună la actorie. Să încerc să fiu ca ea, mi-ar fi dacă nu imposibil cel puţin foarte greu. Plus că e foarte posibil să devin caraghioasă.

Aşa că, mai bine o las pe Angelina să facă la ce se pricepe ea cel mai bine şi eu să fac la ce mă pricep eu cel mai bine.

E valabil şi pentru tine. Fii cine eşti, cine vrei să fii, nu copia nu ştiu cui! Fii tu însuţi sau tu însăţi!

 

Profesorii compară copiii

 

Ca profesor, pot să-ţi spun că mai fac şi eu greşeala de a compara clasa X cu clasa Z, că unii sunt mai buni sau mai cuminţi, etc.

Însă, pentru că ştiu cum m-am simţit eu când am fost comparată cu cineva anume, mă străduiesc să evit să fac comparaţii negative între elevi. Evit să-i spun unui copil că ar trebui să fie aşa şi aşa, pentru că altul este aşa.

 

Elevii şi părinţii compară profesorii

 

De multe ori mi se întâmplă să fiu comparată de elevi cu alte colege şi să-mi spună. „Dvs nu sunteţi ca doamna cutare că doamna cutare face aşa şi aşa.”

Iar eu, pentru că am învăţat care este efectul comparaţiilor asupra mea, le răspund. „Eu nu sunt doamna cutare şi nici copia ei.” sau „Ultima dată când m-am uitat în oglindă am văzut-o pe Fănica Rarinca, nu pe doamna cutare.”

Pentru că trebuie să am o norma didactică şi nu mi-o pot acoperi la şcoala unde profesez de peste 11 ani, de câţiva ani, îmi completez numărul de ore pentru normă la alte şcoli.

Au fost ani în care la şcolile unde am ajuns, la prima şedinţă cu părinţii, am fost invitată şi părinţii mi-au spus „profesorul de geografie dinaintea dvs proceda aşa şi aşa”.

Iar eu le răspund că nu sunt aşa şi o să procedez altfel. Şi le explic cum şi de ce.

De foarte puţine ori mi s-a întâmplat să mai fie persoane nemulţumite. Iar cei nemulţumiţi au fost de regulă, cei care nu sunt dispuşi să accepte schimbări ale modului de învăţare sau de notare.

Adică, una este să preiau o metodă de lucru de la o colegă, de la un coleg şi să o folosesc, să o adaptez şi integrez modului meu de a fi, alta este să mă transform în copia fiecărui coleg pe care mi-l sugerează elevii nemulţumiţi că trebuie să-şi schimbe modul de lucru. Aş deveni caraghioasă atât în ochii lor, cât şi ai mei. Şi aş fi complet nemulţumită de mine.

 

Aşa că am constatat două lucruri.

 

Când vrei să-i mulţumeşti pe toţi

 

Atunci când nu ştii ce vrei, nu ştii cine eşti şi cum ar trebui să fii, ţii cont de toate aceste comparaţii şi cauţi „să împaci şi capra şi varza”. Şi de foarte multe ori este imposibil. Pentru că oricât te-ai strădui să îi mulţumeşti pe toţi şi nimeni să nu te critice sau să comenteze la ce faci, comporţi, scrii etc., o să constaţi că este imposibil. Singura modalitate de a nu mai fi criticat este să fii nimeni.

Şi atunci când eşti comparat şi cei din jur sunt nemulţumiţi, îţi apar sentimente de frustrare, de nemulţumire, verşi lacrimi pentru că nu înţelegi ce ai făcut greşit.

Te simţi ca o frunză în vânt sau ca o barcă fără vâsle în mijlocul valurilor imense din Oceanului Pacific.

 

Când ai un sistem de valori, criterii sau reguli pe care le respecţi

 

Când ştii ce vrei, unde vrei să ajungi, ce vrei să devii, ajungi să înveţi cum să te porţi şi ce să gândeşti, ce să faci, în strânsă legătură cu sistemul tău de valori.

De exemplu, Stephen Covey, în cartea lui „Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace” vorbeşte într-o anexă despre modul în care se comportă o persoană centrată pe diferite aspecte ale vieţii. Scopul meu nu este să-ţi reproduc această anexă, dar o să iau ca exemplu o persoană care este centrată (are ca scop) banii, una care este centrată pe familie şi una centrată pe un sistem de valori şi principii.

O să vedem că persoana centrată pe bani va avea acţiuni de a strânge cât mai mulţi bani, că totul în viaţa sa se măsoară în bani, persoana centrată pe familie va analiza şi va avea comportamente care să-i întărească familia, iar cea centrată pe principii şi valori proprii, va avea acţiuni în funcţie de acestea, indiferent ce vor zice cei din jur.

 

Când te compari tu cu alţii

 

Cea mai periculoasă formă de comparaţie este cea pe care ţi-o faci tu însuţi cu alte persoane. Poate că pe cei din exterior care te compară poţi alege să-i auzi sau nu, sau să le răspunzi pe măsură. Dar vocilor din mintea ta e cam greu să nu le dai atenţie. Iar atunci când în mintea ta îţi spui că nu eşti precum cutare şi cutare care fac nu ştiu ce grozăvii sau că nu eşti suficient de bun pe cât este altcineva, atunci te afli în pericol.

Pericolul este acela de a te umili şi de a te submina.

Am mai vorbit despre asta şi în articolul Nu-ţi compara rezultatele cu ale altora.

 

Efectele comparaţiei

 

Cum spuneam, cei ce fac comparaţii, adesea negative spun că o fac cu scop constructiv, de a corecta un comportament anormal. Numai că rezultatele sunt pe dos decât cele aşteptate. Şi deşi nu se văd rezultate pozitive, persoana care face comparaţii, în loc să schimbe metoda, face şi mai multe comparaţii.

O să-ţi spun care sunt efectele acestor comparaţii din punctul meu de vedere, a o persoană care am fost comparată încă de mică şi am văzut şi în jurul meu alte consecinţe asemănătoare.

Persoana care este subiectul comparaţiei negative caută să aibă nişte comportamente care să reducă aceste comparaţii.

 

  • Se străduieşte să devină perfectă şi clachează. Mai întâi caută să facă lucrurile cât mai bine şi să fie cât mai mult pe placul persoanei care a făcut comparaţia. Şi aşteaptă ca această persoană dragă să-i observe efortul şi să o laude. Însă, cu cât se gândeşte mai mult la ce va spune cealaltă persoană şi cum va reacţiona, cu atât se blochează şi îi ies lucrurile exact pe dos. Exemplul elevului de mai sus, care era bunicel, dar dus într-o clasă bună şi cu pretenţii, la care s-a adăugat presiunea făcută pe el, claca de fiecare dată.
  • Începe să simtă sentimente de frustrare şi nemulţumire. Pe măsură ce se străduieşte şi nimeni nu-i observă progresele începe să fie nemulţumit de sine. Şi asta pentru că doar îl ceartă pentru ce nu iese bine şi de fiecare dată apare altă comparaţie. Apoi după nemulţumire de sine, se simte şi frustrat că el nu poate fi ca cel elogiat.
  • Scăderea încrederii în sine. Comparaţia repetată duce la scăderea încrederii în sine şi a stimei de sine. Începe să creadă că nu e bun/ă de nimic.
  • Se naşte gelozia şi invidia. În schimb, dacă este comparat cu o singură persoană, începe să fie invidios şi chiar gelos. De fiecare dată când va auzi laude la adresa altuia va gândi (spune): „da, ăla e poleit cu aur, iar eu nu sunt bun e nimic.” Aşa că în loc să-i urmeze exemplu, îl va invidia pe cel care îi este dat ca exemplu. Foarte posibil că în timp va ajunge să-i invidieze pe toţi cei care se dovedesc mai buni ca ei. Sau să le găsească „bube” care să-i facă mai puţin atractivi.
  • Are sentimente de repulsie faţă de cei care compară. Sentimentele negative ale persoanei comparată negativ nu se vor opri doar asupra propriei persoane şi a celei care-i este dată ca exemplu. Va începe să nutrească sentimente negative de repulsie, faţă de persoana care face comparaţiile. Va căuta să fugă cât mai departe de această persoană, să meargă spre locurile şi persoanele care o apreciază.

 

 

Ce-i de făcut?

 

  • Fă aprecieri pozitive de genul „Sunt mândru de tine!”, „Eşti foarte priceput/ă!”, „Te pricepi foarte bine la activitatea X”, „Eşti cuminte”, „Eşti special/ă”, „Eşti deosebit/ă” etc. După cum observi n-am spus să faci comparaţii pozitive, pentru că atunci, poate apărea tendinţa de aroganţă şi de a umili pe ceilalţi. Dacă îi spui copilului tău că e mai bun ca altul, s-ar putea să înceapă să-l privească pe celălalt ca fiindu-i inferior. Şi atunci, în loc să faci comparaţii prin care să loveşti pe cineva, îi faci doar complimente şi aprecieri legate de persoana lui. Cu siguranţă va avea un efect constructiv şi nimeni nu va fi lovit de cuvintele tale.
  • Compară-te cu valorile nu cu persoanele pe care le respecţi. După cum spuneam ceva mai sus, atunci când nu ai nişte valori personale, accepţi foarte uşor să fii comparat sau chiar să te compari cu alţii. Dar atunci când ai nişte valori şi principii pe care le respecţi, îţi compari greşelile nu cu alte persoane, ci cu modul în care ar fi trebuit să fii, cu ceea ce ţi-ai propus să faci. În astfel de situaţii îţi iei ca etalon, ca standard de apreciere acele valori, şi nu anumite persoane.

 

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

15 LECŢII DESPRINSE DIN FILMUL MERLIN

Fanica Rarinca 7 Comentarii

Merlin-desktop-merlin-on-bbc-33197895-1280-1024

 

În ultima vreme n-am mai reuşit să scriu atât de des precum o făceam pe când era bebeluşul mai mic.

Pentru că în timpul zilei cât bebeluşul meu e foarte activ, nu reuşesc să fac nimic pentru blog, nici să citesc, nici să scriu, am deschis televizorul. Şi am văzut o secvenţă dintr-un serial de epocă, numit Merlin.

Sunt de-a dreptul fascinată de filmele de epocă. Dar pentru că la televizor era deja sezonul al cincilea, l-am căutat pe seriale online şi l-am găsit. Aşa că, weekend-ul trecut am Citește mai mult

SACRIFICIILE UNEI MAME

Fanica Rarinca 4 Comentarii

Sacrificiile unei mame

Am auzit adesea pe multe mame că trebuie să facă sacrificii pentru copiii lor. Şi nu le-am înţeles şi nu le-am crezut. Pe multe dintre ele le-am abordat cu idei de afaceri şi m-au refuzat spunând că nu au timp. Şi le-am judecat.

 

Altele, la şedinţele cu părinţii sau cu alte ocazii îmi povesteau că trebuie să-şi sacrifice dorinţele personale de a-şi achiziţiona o haină nouă, un costum etc. nici pe ele nu le-am înţeles, decât parţial. De fapt, chiar le-am admirat puţin. Pentru că mie nu-mi ajungeau banii din salariu, deşi eram singură, iar ele trebuiau să ofere bani şi copiilor pentru pacheţel şi să le mai cumpere şi haine şi rechizite şi aşa mai departe.

 

Financiar vorbind, le admiram că reuşeau să gestioneze banii în aşa fel încât să ofere copiilor tot ce aveau nevoie. Dar chiar şi din punct de vedere financiar tot nu reuşeam să le înţeleg cum de acordă prioritate exclusivă copiilor şi pe ele se lasă la urmă sau se neglijează. Pentru mine era ca şi cum ar transmite un mesaj că ele nu mai contează.

 

Acum că sunt mamă realizez că multe dintre ele au dreptate.

O mamă trebuie să facă multe sacrificii. O să vorbesc despre două sacrificii care afectează profund o mamă şi anume despre sacrificiile de timp şi de bani.

 

SACRIFICIILE DE TIMP

 

Unde se cheltuieşte mare parte din timpul unei mame?

Copilul îi solicită timp mamei, mai ales dacă este bebeluş. Mama trebuie să-i dea mâncare, să-l schimbe, să-l spele, să-l odihnească, să-l plimbe, să-i vorbească, să se joace cu el, să-l înveţe diferite lucruri. Trebuie să-i ofere copilului şi atenţie. Adică, evident că poate să facă şi altceva în timp ce copilul mănâncă sau se joacă, dar în timp, copilul va simţi lipsa de implicare şi de atenţie a mamei. El îşi va da seama că pentru ea sunt şi alte lucruri importante. Iar bebeluşii au aşa o tendinţă de a solicita cât mai mult din timpul şi atenţia unei mame! Iar dacă se întâmplă să fie un copil mai plângăcios, e foarte dificil pentru o proaspătă mămică să mai facă şi altceva în afară de a se ocupa de copil.

 

Soţul are şi el nevoie de timpul soţiei. Şi el doreşte să stea de vorbă cu ea, să i se facă şi lui anumite mofturi, să aibă momente pentru iubire şi tandreţe.

 

Ea însăşi are nevoie de timp personal pentru odihnă, hrană, pentru îngrijire personală, pentru dezvoltare personală.

 

Alte sarcini. O mamă trebuie să-şi mai facă timp şi pentru:

  • Gospodărie, curăţenie, gătit,

  • Cumpărături,

  • Plimbare şi recreere,

  • Pentru alte lucruri care sunt importante pentru ea. Cum ar fi să citească şi să înveţe. În cazul meu, este foarte important să lucrez la blog, să scriu, să citesc, să mă analizez, să-mi identific greşelile şi să le corectez. Să mă dezvolt personal şi să devin cea mai bună variantă a mea. Şi asta se face prin îmbunătăţire continuă.

Poate că la anumite sarcini mai primeşte ajutor de la soţ sau de la altcineva din familie, dar cea mai mare responsabilitate o are tot ea.

 

Pentru mine, este foarte important şi ultimul punct. Credeam şi încă mai cred că mamele care se plâng că „nu au timp” şi pentru altceva, de fapt, nu au scopuri în viaţă. Şi se lasă purtate de val oferindu-şi timpul la cel care i-l solicită cel mai mult.

 

Mai mult decât atât am constatat că atunci când scopul este vag definit sau când ai mai multe scopuri şi nu ştii să le prioritizezi, ai tendinţa să le crezi pe toate importante şi să cauţi să te ocupi de 1001 lucruri şi în felul acesta îţi risipeşti timpul şi energia.

 

Soţul meu nu era de acord cu mine. Îmi spunea adesea că trebuie să înţeleg că „timpul meu pentru mine, nu mai există”. Iar eu i-am zis că nu sunt de acord, pentru că eu n-o să renunţ la lucrurile care sunt importante pentru mine.

Ştiu că sunt multe mame care consideră că e foarte important să sacrifice totul de dragul copilului.

Experienţa mea de mamă este foarte redusă, de câteva luni, dar ca profesor am văzut mulţi copii în relaţie cu mamele lor.

Cu cât mamele sacrificaseră mai mult din ce-şi doreau de dragul copiilor, cu atât le reproşau copiilor sacrificiile făcute. Şi ghici, ce? Copiii nu văd niciodată că ceea ce faci pentru ei este un sacrificiu, ci mai degrabă percep ca pe o datorie a ta. Consideră că tot ceea ce ai făcut pentru ei, li se cuvine de drept. Aşa că mamele care consideră că fac sacrificii şi apoi au aşteptări uriaşe din partea copiilor, ca ei să le întoarcă sacrificiul, sau să fie recunoscători, sunt adesea nemulţumite. Şi se simt nerespectate.

Dar de asemenea, am observat că acele mame care n-au sacrificat chiar totul pentru copii, care s-au valorizat şi pe ele şi şi-au făcut mici plăceri, care n-au renunţat la serviciu ca să se dedice 100% copiilor (şi apoi să le reproşeze), au parte de mai mult respect din partea copiilor.

Poate pentru că respectându-se pe ele însele, le-au arătat copiilor că merită să fie respectate.

Şi la urma urmei, de ce n-ar fi aşa? Dacă tu nu te respecţi, cum poţi avea pretenţii să te respecte alţii?

 

SACRIFICIILE DE BANI

 

Banii de care dispun o familie cu un bebeluş, un nou membru al familiei s-ar putea să fie aceeaşi sau chiar mai puţini, dar împărţiţi la un număr mai mare de membri. Dacă înainte de bebeluş au fost doar doi membri, acum sunt trei, sau patru.

 

Dacă mama nu are suficient lapte, trebuie să cumpere. Chiloţeii de unică folosinţă trebuie să îi cumpere. Hăinuţe trebuie să cumpere. Şi până nu ajungi mamă, nu ai idee cât de repede cresc bebeluşii şi ce costuri au hăinuţele. De aceea, eu am fost sfătuită şi am acceptat asemenea sfaturi ca să primesc hăinuţe de la alţi bebeluşi sau chiar să cumpăr hăinuţe purtate de alţi bebeluşi de la alte mămici pe care nu le cunosc. M-a ajutat enorm urmarea acestui sfat, din punct de vedere financiar.

 

E nevoie de bani pentru hrana proprie, pentru întreţinere, pentru internet, electricitate, produse de curăţenie, de îngrijire personală, de transport etc.

 

De multe ori pentru haine pentru noi adulţii, nu mai rămân bani.

 

La ce să renunţe o mamă?

La ce să acorde prioritate?

 

Din punct de vedere al sacrificiului de timp, începusem să mă consum că nu pot să fac lucrurile să meargă mai repede, că nu mă pot dezvolta mai rapid. Dar curând am înţeles că eu, acum am alt ritm de lucru şi nu pot concura cu cei care au şi experienţă, şi dexteritate şi viteză de lucru. Dar m-am gândit că chiar şi cu ritmul de melc, dacă continui să mă deplasez către scopul meu cel mai important, pot să ajung la el, deşi dacă nu atât de repede pe cât mi-am propus şi imaginat.

Ce-am sacrificat eu? Uneori am sacrificat din orele de odihnă, alteori am sacrificat din plimbările mai lungi cu bebe, alteori am sacrificat din timpul pentru gătit şi gospodărie. Alteori am sacrificat din timpul dedicat scrierii pe blog. Dar niciodată n-am sacrificat acelaşi lucru. În felul ăsta, deşi cu un ritm mai încet, pot să mă ocup şi de bebe, şi de mine, şi de blog şi de relaţia cu soţul. De acele lucruri care vor aduce rezultate pe termen lung.

 

De exemplu, la început pentru că voiam să mă ocup şi de copil şi de ce este important pentru mine, scriam noaptea târziu. Dar ulterior am citit o carte „Organizează-te!” prin care am învăţat cum să mă organizez ceva mai bine. Evident că n-am devenit mai organizată doar pentru că am citit o carte, dar am învăţat şi am început să-mi încep ziua cu lucrul care este important pe termen lung, în afară de creşterea bebeluşului. Încă mai am multe de învăţat, dar noile obiceiuri mi le formez în timp. Ocazie cu care şi rezultatele vor fi diferite în timp.

 

Odată ce am început să pun în aplicare doar două principii din cartea „Organizează-te”, parcă lucrurile au început să stea diferit. Am început să scriu mai multe articole, să am şi timp pentru bebeluşul meu, să mă ocup şi de gospodărie.

 

Iată câteva principii de gestionare mai bună a timpului şi de organizare proprie:

 

  • scrie-ţi zilnic o listă cu sarcinile pe care le ai de făcut şi Stabileşte-ţi obiectivul zilei (altceva decât să te ocupi de bebeluş, de preferat din lucrurile importante pe termen lung).

  • începe cu cel mai important lucru de pe lista ta, cu obiectivul zilei. Urgenţele sunt la spital spun unii specialişti în managementul timpului.

Evident, bebeluşul tău, este o urgenţă. Şi de aia stai acasă, să te ocupi de el. Dar filtrează urgenţele. Una este să te întrerupi din muncă pentru că bebeluşului îi este foame, alta ca să te joci. Te poţi juca şi după ce termini obiectivul zilei.

 

  • dacă obiectivul zilei este prea mare, poţi să-l împarţi în bucăţele şi să te ocupi pe rând de ele.

 

Care au fost cele două principii pe care am început să le aplic? Primul a fost să încep ziua cu obiectivul zilei şi să lucrez la el până îl finalizez. Dacă obiectivul meu a fost să scriu un articol, începeam ziua cu el. Al doilea principiu pe care l-am aplicat şi m-a ajutat a fost să mă gândesc la regula lui Pareto şi să mă concentrez 96 de minute pe sarcina sau obiectivul principal al zilei. N-am reuşit întotdeauna să respect aceste două principii, dar atunci când le-am respectat, mi-am atins mare parte din sarcinile stabilite pentru acea zi. După ce mi-am stabilit astfel priorităţile şi am început cu obiectivul zilei, am avut timp chiar şi pentru jocuri online, în limite rezonabile (cel mult jumătate de oră).

 

Alte strategii care te pot ajuta:

 

  • elimină anumite sarcini inutile şi simplifică lista.

  • blochează lista de sarcini. În timpul zilei, s-ar putea să fii tentat să mai adaugi şi alte sarcini pe listă, de care îţi aminteşti. Dacă ai blocat lista, ai tras o linie, te obligi să nu mai adaugi alte sarcini;

  • scrie lista de sarcini, ţinând cont de efectul gravitaţional. Am învăţat că de obicei ne ocupăm de sarcinile scrise în capul listei şi cele din josul listei de multe ori rămân neatinse, neacoperite. La început, mă ocupam să intru mai întâi pe email, pe facebook, şi nu reuşeam să controlez timpul petrecut acolo. Dacă în capul listei pui, verificarea email-ului şi a postărilor pe facebook, şi jocurile online, s-ar putea ca până la sfârşitul zilei să nu mai ai timp pentru sarcina principală a zilei. Aşa că pune sarcinile pe listă, în ordinea importanţei.

  • stabileşte intervale orare, aproximative, între care te ocupi de anumite sarcini

 

În concluzie.

 

Sunt sacrificii de timp pe care trebuie să le facă o mamă? Da. Şi încă mari. Dar dacă o mamă are şi alte scopuri personale în afară de creşterea copilului şi învaţă să se organizeze, îşi poate atinge şi scopurile şi să-şi crească şi copilul. Evident, va trebui să-şi redimensioneze aşteptările în funcţie de noul ritm de lucru. Dar o persoană care are un scop, fie şi o mamă proaspătă cu un bebeluş de câteva luni se poate mişca în direcţia acestuia. Şi-şi poate atinge scopul. E doar o chestiune de timp.

 

În legătură cu banii, cum poate o mamă să îşi acorde şi ei prioritate ca să-şi cumpere haine, să-şi facă unghiile, părul etc?

 

Personal, cred că strategiile care mi se potrivesc mie sunt:

  • mă recompensez cu ce îmi doresc atunci când la sfârşitul unei luni mi-am atins obiectivele, chiar dacă nu am încă rezultatele dorite.
  • Verific pe ce mofturi se duc banii mei, elimin sau reduc acele mofturi şi am bani pentru a-mi cumpăra ce am nevoie. La acest punct se pot obţine bani şi pentru economii pe termen lung.

 

Exerciţiu.

 

Te rog să răspunzi pe o foaie sau pe un caiet, la câteva întrebări:

 

  1. ce sacrificii faci tu în prezent ca mamă pentru copiii tăi?
  2. care sunt scopurile tale pe termen lung?
  3. care este primul scop (cel mai important) pe termen mediu, de un an?
  4. ce acţiuni trebuie să întreprinzi?
  5. de ce resurse ai nevoie?
  6. cum poţi să le oferi copiilor şi timpul şi banii şi să-ţi dezvolţi şi viaţa în funcţie de scopurile personale?
  7. care va fi programul tău de lucru?
  8. la ce eşti dispusă să renunţi pentru a face loc în viaţa ta la noile acţiuni şi obiceiuri?

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

Citate despre obstacole

Fanica Rarinca Lasă un comentariu

Augusto Cury Obstacole + motivatie

Jean de la Bruyere: „Miracolele iau naştere din greutăţi”

Napoleon Hill „Fii atent la drumurile grele; pe acolo îşi croiesc calea cei puternici.”

Seneca „Drumul care duce spre culmile măreţiei este plin de obstacole.”

Napoleon Hill „Mintea nu cunoaşte alte limite, în afară de cele pe care ni le stabilim noi înşine.”

Jeff Keller „Situaţiile nefavorabile ne descoperă potenţialul ascuns.”

optimismul1 Augusto Cury

Napoleon Hill „Atunci când porniţi la drumul DE LA IDEE LA BANI, veţi observa că bogăţia însăşi începe cu sentimentul că barierele au fost distruse şi cu siguranţa interioară că sunteţi acolo unde trebuie să fiţi.”

William Bolitho profita de pe urma pierderilor

Jeff Keller „Situaţiile nefavorabile ne oferă o altă perspectivă; ne învaţă să fim recunoscători; ne îndeamnă să facem schimbări şi să acţionăm; ne deschid uşi noi; ne clădesc încrederea şi respectul de sine.”

citate necazuri

Clement Stone „Singurul lucru care te împiedică să-ţi dai seama cât de sus poţi ajunge este propria minte.”

Einstein „Problemele nu pot fi rezolvate având acelaşi nivel de conştiinţă ca atunci când le-ai creat.”

John Maxwell „Singurul obstacol care va sta întotdeauna în calea succesului tau este faptul că nu se ia startul.”

22. obstacolele sunt date oamenilor obişnuiţi

Napoleon Hill „Orice situaţie nefavorabilă poartă în sine sămânţa unui beneficiu echivalent, dacă nu chiar mai mare.”

Mary Case „Nu poţi avea diamante fără să treci prin situaţii dificile.”

Benjamin Franklin „Lucrurile care ne produc suferinţă ne educă.”

Lady Holland „Problemele, ca şi copiii, cresc dacă le hrăneşti.”

 

Miracolele Jean de la Bruyere

Nietzsche motiv sa traiasca

Problema si solutie Stanlez Arnold

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

Citate despre gandirea pozitiva

Fanica Rarinca Lasă un comentariu

lume buna sau rea

William James: „Cea mai importantă descoperire a generaţiei mele este aceea că oamenii işi pot schimbaviaţa schimbându-şi gândirea”

 

Earl Nightingale: „Lumea ta este expresia vie a felului în care îţi foloseşti şi ţi-ai folosit mintea.”

William Shakespeare „Lucrurile nu sunt bune sau rele în sine, gândirea noastră le face să fie astfel.”

Earl Nightingale „Eşti şi devii ceea ce gândeşti.”

Charles Popplestone „Nu întotdeauna poţi controla împrejurările. Dar îţi poţi controla propriile gânduri.”

Benjamin Disraeli „Hrăneşte-ţi mintea cu gânduri mari.”

Napoleon Hill „Mintea poate să obţină ceea ce concepe şi crede.”

Ralph Waldo Emerson „Un om este ceea ce gândeşte toată ziua.”

Jeff Keller „Dacă gândurile tale nu se schimbă, nici rezultatele pe care le vei obţine nu se vor schimba.”

Ella Wheeler Wilcox „Spune-ţi că eşti bine, că toate sunt în regulă cu tine şi Dumnezeu îţi va auzi cuvintele şi le va transforma în realitate.”

Norman Vincent Peale „Dacă vrei să-ţi schimbi condiţia, începe prin a gândi diferit.”

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber